Bioetica şi tehnologiile de fecundare umană

Fecundarea in vitro şi experimentele

• Cuprindem sub acest paragraf toate acele procedee experimentale care, trecând prin fecundarea in vitro, sunt acţionate cu intenţia de a se dobândi cunoştinţe privitoare la ADN-ul uman, la compatibilităţile imunologice, la acţiunea medicamentelor etc, sau chiar cu scopul de a realiza verificări în vederea unor ulterioare combinaţii prin clonarea de celule embrionare, sau pentru fecundarea interspecifică

• Unii autori, referindu-se mai ales la clonare, desemnează aceste tehnici cu termenul de "fecundare asexuală„

• Deşi aceste experimente sunt practicate pe embrioni supranumerari şi fetuşi obţinuţi din avortul spontan sau provocat (temă care va trebui să fie abordată separat), totuşi unele normative includ posibilitatea de a "fabrica" embrioni cu scop experimental (89) . Se conferă o limită de două săptămâni de dezvoltare, moment din care ar începe să de formeze linia embrională primitivă, şi embrionul ar fi încheiat faza de implantare. Alte normative, precum legea germană şi legea statului Victoria (Australia), consimt experimentarea până la singamie, aadică până la 21-22 de ore după fecundare

• Care este raţiunea justificării experimentelor pe embrioni? Raţiunile avansate sunt două: una este negarea caracterului uman al embrionului în această fază (se avansează în general afirmaţia că embrionul, cel puţin până la formarea sistemului nervos, e de considerat personalitate umană "potenţială"; cealaltă raţiune este de tip ştiinţific "terapeutic": experimente necesare pentru progresul ştiinţei şi vindecarea unor boli, mai ales genetice, altfel incurabile. Se spune: fără experimente ştiinţa medicală nu progresează, experimentul pe animale nu este omologabil întotdeauna, mai ales în privinţa codurilor genetice, deci este nevoie să se recurgă la acest tip de experimente.

• Dorind să clarificăm pe scurt aceste două motivaţii şi reluând concepte exprimate în alte capitole, trebuie să spunem în primul rând că embrionul uman, din punct de vedere ontologic şi etic este o fiinţă umană individualizată şi nu potenţială, ci reală: potenţială este doar dezvoltarea, care , de altfel, va continua şi după naştere.

• Dacă mai există dubii asupra conceptului filozofic de "personalitate", rămâne însă interdicţia etică de a întrerupe acea viaţă care, odată lăsată să crească, are în sine capacitatea reală de a se maturiza ca persoană umană, pentru că viaţa fizică este aceea prin care se pot realiza toate celelalte tipuri de valori; obligaţia de a apăra viaţa umană devine fundamentală şi prioritară faţă de celelalte valori, înţelegând-o aici şi pe cea a dobândirii de noi cunoştinţe ştiinţifice. Asemenea obligaţie persistă chiar şi în cazul embrionilor supranumerari "în stare de abandon" sau consideraţi netransferibili în căile genitale ale femeii.

• Principiul terapeutic nu se poate aplica "in vivo", când există o altă cifră procentuală - în cazurile acestea certitudine a morţii subiectului pe care se realizează experimentul. (89) Etica experimentării pe om are acest punct ferm şi de neînlocuit prin vreo raţiune de oportunitate sau utilitate. Doar în lagărele de concentrare naziste au fost acceptate şi adoptate experienţe "in vivo", care prevedeau moartea subiecţilor şi aceasta fără consimţământul lor. Omul valorează mai mult decât ştiinţa şi mai ales valorează mai mult decât aspiraţiile oamenilor de ştiinţă: asupra acestui punct se pronunţă explicit şi Codul de la Helsinki, referitor la reglementarea experimentelor pe om.