--- BASMUL CULT ---

Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb

Defini ţie : Specie a genului epic, de obicei în proză în care se implică supranaturalul, fabulosul, întâmplările fabuloase se împletesc cu cele reale, personajele (oamenii şi fiinţe fabuloase) fiind purtătoare ale unor valori simbolice ( binele, răul ); conflictul bine-rău se încheie de obicei cu victoria binelui; eroul (protagonistul) este ajutat de fiinţe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice în confruntarea sa cu un adversar (antagonistul).

Vladimir Propp este autorul unei cărţi publicate în 1928 intitulată Morfologia basmului. Cercetătorul rus încearcă în această lucrare să identifice elementele invariante ale basmului, adică ceea ce rămâne neschimbat şi creează de deja ştiut în momentul în care se citeşte un basm.

Propp porneşte de la 100 de basme alese dintr-o colescţie rusească şi constată că in toate aceste basme există elemente de varianţă şi elemente de invarianţă. Ce anume fac personajele constituie o problemă majoră pentru Propp. Acest „ce” este numit de Propp funcţie narativă. Prin funcţie narativă se înţelege o problemă majoră pentru personaj şi bine definită din punct de vedere al semnificaţiei ei pentru desfăşurarea acţiunii.

Aceste funcţii au 3 trăsături: 1.Sunt părţi fundamentale ale basmului (noduri narative )2.Numărul funcţiilor este limitat (31)3.Succesiunea funcţiilor este mereu aceeaşi.

Exemple de funcţii: absenţa, interdicţia, porunca, îndeplinirea, încălcarea, drumul, lupta, victoria, întoarcerea, căsătoria, etc.

Aceste funcţii au fost împărţite mai târziu de către Rolland Barthes în:a.) Funcţii cardinale: fără de care basmul nu poate exista.b.) Funcţii catalizator: nu sunt obligatorii, dar pot grăbi sau întârzia cursul

acţiunii.Clasificarea personajelor in raport cu eroul.

1.)Raufacatorii: produc o dauna care trebuie corectata de erou.2.)Donatorii: personaje intalnite intamplator de erou care ii daruiesc un

obiect miraculous sau un sfat3.)Ajutoarele: se pun la dispozitia eroului pentru a duce la bun sfarsit

sarcina.

Inzestrat cu o inteligenta remarcabila cu o fantezie verbala inimitabila, urmas al lui Ion Neculce si precursor al lui Mihail Sadoveanu, Ion Creanga patrunde in galeria povestitorilor europeni alaturi de Hans Christian Anderson, Fratii Grimm sau Charles Perrault. Unicitatea acestui povestitor ii este conferita in opinia lui Tudor Vianu de “ marea bogatie a descriptiei gesturilor si atitudinilor umane, de umanizarea fabulosului, umor, oralitate”.

Povestea lui Harap-Alb, publicata in 1877 in revista “Convorbiri Literare” este alaturi de Fat Frumos din lacrima, de Mihai Eminescu una din izbanzile prelucrarilor motivelor folclorice de la noi.

Scrierea lui Creanga poate fi incadrata in categoria basmului pentru ca respecta exigentele acestuia; pentru ca structura epica a operei se supune stereotipiilor speciei: luptei bine-rau, eroul parcurge un traseu al initierii, apare fuziunea real-fabulos, timpul si spatial sunt nedeterminate, se intalnesc formulele tipice (initiala, mediana, finala), apare cifra magica 3, binele triumfa, etc.

Caracterul cult al basmului este prezentat de :1.)Prezenta unui autor cunoscut care modifica tiparele speciei, introducand in

interiorul structurii formale a speciei episoade care se constituie intr-un basm in interiorul basmului.

2.)Au loc ingerinte auctoriale ( implicarea afiectiva a autorului )3.)Autorul schimba schema constitutiva a spatiului configurat de obicei pe

clasicele niveluri: taramul asta, taramul celalalt.4.Personajul principal, NU se mai afirma prin puteri supranaturale sau prin forta

fizica, ci prin inteligenta si generozitate spirituala.5.)Umanizarea fabulosului (cei 5 prieteni ai lui Harap Alb )6.)Raul are infatisare umana (Spînul, Imparatul Ros )7.)Bogatia lexicala, vocabularul, umorul si oralitatea.Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narrator omniscient,

omnipreazent, dar care se implica pe alocuri afectiv alaturi de personaje, perpectiva narativa este “ dindarat “, iar focalizarea este 0.

Temporalitatea este evolutiva ( faza dupa faza ), imprumutand o secventialitate cronologica, secventele narrate fiind legate prin inlantuire.

Tematic basmul prezinta consecintele nefaste ale neascultarii sfatului parintesc. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, probele, demascarea, pedeapsa, casatoria.

ACTIUNEA:

Povestea lui Harap-Alb incepe cu formula “Amu cica era odata” care ne plaseaza intr-un univers aspatial si atemporal. Intrarea in text se face “ ex abrupto “ : “ Era odata un Craiu care avea 3 feciori “, insa actiunea se va desfasura liniar, succesiunea secventelor narative fiind redata prin inlantuire. Lipsa este marcata de scrisoarea lui Verde Imparat si consta in absenta unui mostenitor la tron. Simtindu-si sfarsitul acesta ii scrie fratelui sau sa ii trimita pe cel mai vrednic dintra fii pentru a-I carmui tara. Craiul le marturiseste fiilor sai dorinta fratelui, iar atunci fiul cel mare iar mai apoi cel mijlociu declara cu infumurare ca lor li s-ar cuveni aceasta cinste. Cautarea eroului se va concretiza in basm prin incercarea la care isi supune Craiul baietii: se imbraca in blana de urs si iese in fata celor 2 de dupa un pod. Conform structurii formale a basmului reuseste sa treaca proba numai fiul cel mic.

El va reusi sa depaseasca aceasta proba atat cu ajutorul Sfintei Duminici ( care ii va spune sa ia armele si hainele tatalui din tinerete, dar si calul care va veni la tava de jaratec ), cat si datorita curajului sau. Podul peste care fiul ce mic reuseste sa treaca reuseste in plan simbolic limita lumii cunoscute si punctual initial al unui spatiu necunoscut. De aceea tatal va oferi tocmai in acest loc primele indicatii despre noua lume: mezinul sa se fereasca de omul Spîn si Roş, iar apoi ii daruieste blana de urs. Acest moment constituie interdictia, moment specific basmului

Pe drum feciorul va refuza de doua ori tovarasia spanului dar cand a 3-a oara ii iese in cale ii accepta ajutorul cu atat mai mult cu cat se simtea nesigur in fata hăţişurilor padurii. Iar cand o fantana il imbie ademenitoare cu racoarea apei, spanul obtine prin viclesug promisiunea feciorului de imparat ca la curtea unchiului sau se va da drept sluga. Acest moment corespunde inselatoriei, o alta functie importanta in scenariul narativ, functie care va pregati incercarile, probele. Trasatura evidentiata aici este naivitatea eroului, intrucat evolutia textului va urmari intocmai maturizarea lui ( drumul sau initiatic).

Ajuns la destinatie, pentru fiul neascultator incepe suita incercarilor tot mai chinuitoare ce se vor dovedi a fi adevarate probe de initiere. Asftfel Harap Alb, cu ajutorul Sfintei Duminici, dar si al personajelor ajutatoare: calul, Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, vor reusi sa aduca “salati” din gradina ursului, sa ia pietrele pretioase ale cerbului, sa scape de focul mistuitor si de abundenta merindelor si bauturii oferite de Imparatul Ros cu ajutorul lui Gerila, Flamanzila si Setila, sa separe macul de nisip cu ajutorul furnicilor, sa o pazeasza pe fata de imparat cu ajutorul lui Ochila si Pasari-Lati-Lungila, sa le deosebeasca pe cele 2 fete cu ajutorul albinelor, sa procure cele 3 smicele de mar, apa vie si apa moarta prin calul nazdravan.

Rautatea omeneasca isi va mai ingadui inca o lovitura, caci la intoarcerea eroului Spînul ii va lua viata lui Harap Alb. Invierea lui de catre fata Imparatului Ros realizeaza momentul lichidarii inselatoriei. Prin moartea si invierea sa, HarapAlb va trece la o noua etapa existentiala. Prin moarte simbolica, Harap Alb cel naiv lasa locul barbatului matur. Motivul invierii este urmat de motivul nuntii, final prin care se confirma maturizarea eroului. Finalul marcheaza lichidarea lipsei care a generat situatiile conflictuale.

Si intr-un stil care ii este caracteristic, Creanga incheie : “ Si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca… Cine se duce acolo be` si mananca iar pe la noi cine cere bani bea si mananca iar cine nu, se uita si rabda. “

Sinteza a basmului cult, Povestea lui Harap-Alb se impune artistic prin arta naratiunii, arta dialogului, limbajul si umorul.

Arta naratiunii:

Creanga este un narativ prin excelenta, portretele si descrierile sale sunt slab conturate, neremarcandu-se prin precizia detaliilor sau a contururilor. Fixarea momentelor naratiunii utilizeaza terminologia populara: “si cand pe la cantecul cucosilor se ia Sfanta Duminica cu Harap Alb si se duc in padurea cerbului. “ O alta componenta a arta artei narrative este succesiunea dinamica a evenimentelor, planurile temporale aproape ca se suprapun, Cranga folosind cuvinte precum “ rapede, iute, odata, degraba, pe loc, pe data”, “ Ursul pe loc cade si adoarme mort . “

Evenimentele descries iau uneori dimensiuni hiperbolice . Stilistul G.I.Tohaneanu disociaza doua modalitati de redare a ideii de superlativ la Creanga: un superlativ al actiunii: “ striga cat il lua gura ca moare de frig “ si un superlativ al insusirii: “ o rapciuga de cal, slab de ii numarai coastele “.

Arta dialogului:

Dialogul la Creanga invadeaza naratiunea remarcandu-se o pofta de vorba molipsitoare; elocventa este scena sfadei dintre Gerila si ceilalti prieteni “ Ia ascultati mai, dar de cat ati pus voi stapanire pe mine?... Zau nu suguiesti mai Buzila… Cand te manii face sange-n baliga, zise Flamanzila “ . Imprecatiile (blestemele ) dau culoare si virulenta replicilor “Al dracului sa fii cu tot neamul tau in vecii vecilor, amin “, “ Sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri”, “ Dormire-ati somnul cel de veci “.

Umorul provine din:a.exprimarea mucalita “ Gerila se intindea de caldura de-I treceau genunchele de gura “b.ironia “Doar unu-I Imparatul Ros vestit pentru bunatatea lui cea nemaipomenita si milostivirea lui cea neauzitac.apelative si porecle “Buzila”, “mangositi”d.zeflemisirea “Tare-mi este drag, te-as vari in san darn u incapi de urechi “e.diminutive cu valoare augmentative “Strange-ti buzisoarele”, “bauturica”f.situatii comice

Limbajul implica folosirea limbii populare:-termeni regionali-expresii tipice-locutiuni specifice-dativul etic-economia de imagini artistice (lipsa metaforelor )-comparatii plastice-verbe intuitive-interjectii-fraze ritmate-exclamatii, interogatii-fructificarea tezaurului paremiologic-proverbe,zicatori.

PERSONAJELE: 1.)HARAP ALB

Personaj principal, dinamic, protagonist, simbolic, eponim, Harab Alb este caracterizat atat direct prin portretul facut de narator, de alte personaje, sau autocaracterizare, cat si indirect prin propriile actiuni, fapte, vorbe, nume si relatiile cu alte personaje.

Considerat un veritabil “bildungsroman “ (roman/opera a devenirii} {de George Munteanu ), basmul Povestea lui Harap-Alb are in centru destinul unui fecior de crai ce parcurge un lung proces al devenirii spirituale. Asociat cu Don Quijote (Al. Piru ), cu Hamlet ( Valeriu Cristea ), cu Shiva (V. Lovinescu ), Harap Alb este un erou complet , o figura singulara, o creatie remacabila a lui Ion Creanga. Faptul ca este un personaj uman rezulta chiar de la inceput, cand naratorul descrie reactiile feciorului in fata umilintelor fratilor sai “ Fiul Craiului cel mic, facandu-se ros cum ii gotca, iese in gradina si incepe a plange lovit fiind de aparatoarele cuvinte ale parintelui sau.

Tot acum aflam ca feciorul este milostiv, bun, dar si iute la manie “ Manios ii mai trage un frau in cap calului rapciugos “. Imaturitatea sa de la inceput e vizibila prin pendularea dintre neascultarea sfatului parintesc si supunea din simtul onoarei in fata spînului, se arata de asemenea atat speriat in fata hatisurilor padurii ( Sfanta Duminica

vazandu-l ca pe o curca plouata ) cat si viteaz si prudent ( in episodul uciderii cerbului ). De aceea ciritii literari au considerat ca acest erou este oarecum opusul fetilor frumos prin latura sa mult prea umana.

Totusi aceasta imagine realista este doar aparenta caci basmul se cladeste pe imaginea unui protagonist care este un erou solar angajat intr-un proces initiatic la care sunt partasi calul si Sfanta Duminica “ cand vei ajunge si tu odata mare si tare ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir a par si vei crede celor asupriti si necajiti pentru ca stii acum ce e necazul “. Astfel pentru a ajunge imparat, deci initiat, eroul trebuie “ Sa se prinda la minte “, sa devina mai intelept si mai bun, adica sa treaca de la stadiul de neofit “boboc de felul sau” la desavarsire (imparat). Pentru acest lucru va trebui “sa coboare in Infern” adica sa treaca prin experiente nefaste, in care se va lasa antrenat de o fiinta aparent malefica: spînul. Protagonistul va ajunge sa parcurga o adevarata ucenicie alaturi de spîn (un adevarat guru), avand in ajutor inca 2 forte simbolice, solare: Sfanta Duminica si calul.

Prima etapa a formarii sale este cea a coborarii in fantana ( in Infern ), un botez in urma caruia fiul craiului primeste noul nume: Harap Alb, dar si noul statut, de sluga a spanului. Astfel intrarea in fantana a neofitului, echivalea cu o moarte si cu o inviere “Si atata vreme sa ai a ma sluji pana cand ii muri si iar ii invie “.

Probele ce vor urma ( dobandirea salatilor din gradina ursului, a pieii cu nestemate din Padurea Cerbului, aducerea fetei Imparatului Roş ), sunt stadii ale scenariului de initiere in urma carora Harap Alb se prinde la minte ( se maturizeaza ). Nici celelalte personaje , regina furnicilor, craiasa albinelor, cei 5 eroi fabulosi ) nu sunt lipsite de un rol simboloc: ele trebuie interpretate ca personificari a trasaturilor morale si spirituale ale eroului.

Dar pentru ca realizarea eroului sa fie totala, el trebuie sa primeasca din nou botezul mortii si al invierii. Pentru acestea spînul ca un sacerdot “ ii zboara capul dintr-o singura locitura de palos “ iar fata de imparat il readuce la viata unificand toate elementele pana atunci divizate, Harap Alb poate fi acum incoronat.

Eugen Lovinescu il incadreaza pe Harap Alb in spectrul omului universal cu atat mai mult cu cat eroul capata experienta, zborul cosmic. Destinul sau se poate concentra intr-o singura fraza oraculara, rostita de Sfanta Duminica : “ fiu de crai, vedea-te-as imparat !. Putin mai ai si ai sa ajungi imparat slavit si iubit ! “

Astfel neofitul din debutul basmului va ajunge eroul solar, perfect, alesul menit sa rastabileasca echilibrul primordial.

2.)SPÎNUL

Personajul aparent negativ, simbolic, provoaca toate incercarile de tip initiatic pe care trebuie sa le depaseasca Harap Alb. E caracterizat atat direct prin portretul facut de autor, alte personaje , autocaracterizare cat si indirect prin fapte, vorbe, actiuni, prin intentionalitatea ascunsa a incercarilor pe care i le da lui Harap Alb, prin monologul interior si prin nume.

Spînul poate fi considerat Diavolul, fiinta de dincolo, asa cum el insusi se prezinta. Pe de alta parte Spînul este un maestru spiritual, un guru, el este cel care regizează intreg scenariul devenirii feciorului de crai, il boteaza in apa fantanii dandu-i un nou nume initiatic, il conduce spre imparatia lui Verde Imparat si il determina sa

parcurga o serie de trepte intiatice. Punand stapanire pe feciorul craiului, Spînul isi incearca puterile diavolesti, folosindu-se de armele intunericului: capacitatea de a se preschimba “ la o stramtoare numai iaca ce spînul ii iese inainte, prefacut in alte straie “, ipocrizia “ Numai ce folos ? Omul bun n-are noroc “, inselatoria ( scena capturarii in fantana), mandria ( laudandu-se in fata lui Verde Imparat, dar socoteala lui Harap Alb ), “Eu pun ramasag ca sluga mea o sa-mi aduca pielea cerbului cu cap cu tot…” , rautatea (vorbeste rostit si il palmuieste pe Harap Alb . ) Creanga atenueaza aspectul diavolesc al spînului, atribuindu-i calitati omenesti: el vorbeste cu grai moldovenesc, fiind inclinat chiar spre ironie “ Si cand ii avea un cal bun, calea-valea, dar cu mârţogul ista iti duc vergile “.

Ca maestru spiritual, spînul este un personaj absolut necesar in economia basmului, determinand devenirea feciorului de crai. Pe tot parcursulul basmului, cei doi sunt inseparabili “ Si merg ei si merg, cale lunga sa le ajunga “.

Complementaritatea celor 2 eroi i-a determinat pe unii critici sa creada ca spînul intruchipeaza pacatele lui Harap Alb pe care le invinge cu ajutorul virtutilor umane, personificate in regina furnicilor, craiasa albinelor, cei 5 eroi fabulosi.

Astfel in opinia lui Vasile Lovinescu, spînul intruchipeaza egoismul radical “Principium Individuationis “ , prezent in toti oamenii, dar care trebuie invins pentru ca menirea universala a eroului sa fie descatusata, provocandu-i apoteoza finala.

Operatia nu e posibila decat prin moartea spînului si o a doua inviere a lui Harap Alb. In scena finala, spînul devine un sacerdot ce infaptuieste al doilea botez al eroului, cel al mortii “ Iara spînul ii zboara capul dintr-o singura lovitura de palos “. Uciderea spanulului de catre cal inseamna de fapt reintegrarea raului in haosul primordial, de unde a purces “ si calul il facut praf si pulbere “

Astfel Ion Creaga recurge la mai multe modalitati de caracterizare a spînului, aminteste viclenia spînului fie direct “dar Spînul cu viclenia lui obişnuită”, fie indirect “Fetele imparatului ma priveau la verişor cum priveste cainele pe mâţă. “ .