VASILICA MITREA

BASARABIA, PĂMÂNT STRĂBUN

CONSTANłA-2014

2

COPERTA: Vasilica MITREA Tehnoredactare: Vasilica MITREA Redactor de carte: Prof.univ.dr. Olga DUłU Print: NextBook © 2014- Editura NextBook

ISBN: 978-606-8634-05-0 Bd. Alexandru Lapusneanu, Nr. 163, Bl. LT8, Parter(zona Tomis

III)

Tel: 0241 58 55 95 | 0341 42 83 18 | 0728 58 55 95 | 0731 33 87

56

Fax: 0241 58 55 95

fotoartagfa@gmail.com | www.print-art.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României MITREA, VASILICA Basarabia, pământ străbun / Vasilica Mitrea. – ConstanŃa : Next Book, 2014 Bibliogr. Index ISBN 978-606-8634-05-0 821.135.1-4

3

RUGĂCIUNE PENTRU BASARABIA

Aşază, Doamne, lumea cum ai vrut! Veacul se duce, vremea e târzie: La Tine-n ceruri cineva mai ştie Pământurile noastre peste Prut?

Fă să ne pară că ni s-a părut Că-n ele creşte doar zădărnicie;

Doamne, strigă-ntreaga Românie-n pământurile noastre peste Prut!

Fă să se poată, dacă s-a putut Paharul să ni-l treci în clipa sumbră! Ia-Ńi cârja Ta de lacrime şi umblă-n

pământurile noastre peste Prut ca să mărturisim că te-am văzut!

Aşază, Doamne, lumea cum ai vrut!

Horia Bădescu

4

Statuia lui Ştefan cel Mare, Chişinău, Basarabia

5

CUVÂNT ÎNAINTE

Lectura manuscrisului acestei cărŃi mi-a reînviat amintiri dragi ale numeroaselor întâlniri cu acest pământ străbun şi cu oamenii săi remarcabili încă din 1990, cu elevii şi colegii participanŃi la Olimpiada NaŃională de limba şi literatura română, în excursie la Chişinău. Am îndrăgit Basarabia prin copiii ei, elevi ai Colegiului NaŃional Pedagogic „Constantin Brătescu, unde am fost profesor titular şi director. Au urmat relaŃiile academice ale UniversităŃii „Spiru Haret” în calitate de prorector şi director al Centrului ConstanŃa, cu universităŃi de stat şi private din Chişinău. Am apreciat nivelul ştiinŃific al cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare cu prilejul Congreselor InternaŃionale organizate de Institutul de ŞtiinŃe Pedagogice de la Chişinău la care am participat dar şi calitatea academică şi umană a invitaŃilor basarabeni la sesiunile, simpozioanele şi conferinŃele internaŃionale organizate la ConstanŃa. Am redactat cu plăcere referate ştiinŃifice pentru promovarea examenului de profesor habilitat în domeniul filologic pentru colegi din universităŃi moldoveneşti. Am îndrumat tinerii preparatori universitari, pentru studii masterale şi doctorate la Universitatea din Chişinău. Am aflat istoria zbuciumată a multor familii basarabene, deoarece am rude prin alianŃă dintre refugiaŃii din 1940 sau tinere născute la Chişinău, formate academic în ConstanŃa şi stabilite cu familiile în acest oraş şi, în sfârşit, în calitate de director al Editurii Europolis, am donat sute de volume de literatură didactică, ştiinŃifică şi beletristică, cu sprijinul doamnei educatoare Eugenia Dragoş, preşedintă a AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa. Cartea scriitoarei Vasilica Mitrea, secretar al Ligii Scriitorilor Români, filiala Dobrogea, membră a AsociaŃiei

6

Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada şi secretar de redacŃie al revistei „Dobrogea Culturală” ilustrează interesul special al românilor pentru evoluŃia europeană a Ńării surori, ameninŃate în această perioadă tensionată a relaŃiilor ruso-ucrainiene, în zona cea mai sensibilă, cea a Transnistriei. Caracterul memorialistic şi documentar al volumului se datorează rigorii şi meticulozităŃii cu care autoarea a înregistrat, de-a lungul vizitelor în Republica Moldova, imaginea locurilor încărcate de istorie şi frumuseŃe, portretele memorabile ale intelectualilor patrioŃi din satele şi oraşele vizitate. Prezintă monografic Tighina, Tiraspolul, şcoli, licee, biserici, mânăstiri, muzee în care se conservă şi se transmit valorile perene ale limbii şi culturii româneşti, de la Alexei Mateevici la Grigore Vieru. Remarcabilă este evocarea atmosferei de prietenie şi emulaŃie spirituală a celor care duc mai departe programul AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, prin preşedintele său, Cezar Pânzaru, vicepreşedintele Liliana Vasiliev, Traian Brătianu, Ana Ruse, Vasilica Mitrea, Camelia Costică, Gleb Deravenco, Eugen Golub, Nataşa Peteu, Mihai Şerpoianu... Impresionează capacitatea autoarei de exprimare sensibilă şi convingătoare a stărilor speciale generate de proverbiala ospitalitate a basarabenilor, de atmosfera spirituală a comuniunii din mânăstirile vizitate, de privirile şi vocile calde ale copiilor la început de an şcolar. Această carte are valoarea unui ghid care poate fi consultat de către cei care vor vizita Republica Moldova, cu vestigiile şi monumentele sale remarcabile, cu oamenii săi minunaŃi, cu împlinirile lor actuale, cu aspiraŃiile lor europene, care se vor înfăptui. Prof.univ.dr. Olga DUłU

7

UN SCURT ISTORIC AL ASOCIATIEI CULTURALE

PRO BASARABIA SI BUCOVINA

După evenimentele din decembrie 1989, s-au constituit la nivelul întregii Ńări asociaŃii culturale, menite să continue lupta pentru reîntregirea neamului. La 11 ianuarie 1990, la Bucureşti, s-a format o astfel de asociaŃie, în marea lor majoritate români din străvechile provincii istorice Basarabia şi Bucovina. La nivelul întregii Ńări s-au înfiinŃat 150 de filiale în localităŃi din Ńară, din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Preşedinte al AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Dobrogea este acum domnul Cezar Pânzaru. AsociaŃia are ca scop: integrarea firească a valorilor spirituale, culturale şi artistice ale românilor basarabeni şi bucovineni la spaŃiul mioritic daco-român:

a) circulaŃia liberă, fără vize şi permisiuni speciale a românilor pe ambele maluri ale Prutului;

b) încurajarea cercetărilor ştiinŃifice pentru restabilirea adevărului istoric şi geopolitic despre Ńinutul dintre Prut şi Nistru;

c) culegerea de documente, articole, studii, hărŃi, fotografii privind apartenenŃa la spaŃiul mioritic românesc al Basarabiei şi Bucovinei şi Ńinutului HerŃa;

d) organizarea de manifestări culturale, artistice, ştiinŃifice, comemorări, conferinŃe, congrese cu participarea românilor de pretutindeni;

e) sprijinirea limbii române în şcoală şi biserică pe tot cuprinsul Basarabiei, Bucovinei şi Ńinutului HerŃa;

8

f) tipărirea şi răspândirea de publicaŃii periodice, cărŃi, broşuri şi albume sub egida AsociaŃiei;

g) folosirea mass-media şi a altor forme de comunicare culturală;

h) susŃinerea activităŃii culturale şi editoriale a Pro Basarabiei şi Bucovinei prin contribuŃii băneşti şi difuzare de cărŃi.

AsociaŃia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” nu face parte din nici un partid politic.

Temeiul legal de constituire a AsociaŃiei este Legea nr. 21 din 6 februarie 1924, Decretul 31/1954 pentru persoane juridice şi fizice şi Decretul din 31 decembrie 1989. În activitatea asociaŃiei sunt incluse şi cuprind şi acŃiunile de colaborare culturală cu toate AsociaŃiile Culturale similare ale românilor din Ńară şi de peste hotare şi la descoperirea de documente referitoare la pământurile locuite de români din toată lumea. Cel mai important proiect realizat de asociaŃie, la nivel naŃional, rămâne Drumul Crucii, desfăşurat în perioada 21 iunie-12 iulie 1992. Dintre cele mai recente proiecte, care s-au bucurat de un succes deosebit, amintim spectacolul „În oglinda timpului” dedicat maestrului Eugen Doga, organizat la Ateneul Român, sub Înaltul Patronaj al Primului Ministru (mai 2008) şi Spectacolul Omagial „Basarabie, lacrimă de dor”, în memoria poetului Grigore Vieru (martie 2010). Sprijinirea lăcaşurilor de cult din Basarabia a constituit un obiectiv important în activitatea asociaŃiei. Din iniŃiativa conducerii centrale au fost organizate întruniri la nivel naŃional, cele mai importante fiind: - Primul Congres al AsociaŃiei, organizat la Iaşi, în noiembrie 1990; Prima ConvenŃie NaŃională pentru Reîntregire, desfăşurată la Iaşi pe 24 Ianuarie 1924.

9

PoziŃia asociaŃiilor din Ńară faŃă de anumite evenimente a fost exprimată prin declaraŃii de presă, mitinguri şi proteste. Războiul de la Nistru din anul 1992 a declanşat mitinguri de condamnare a agresiunii armate împotriva românilor transnistreni, mitinguri pentru eliberarea grupului de patrioŃi români, încarceraŃi la Tiraspol. Au fost editate o serie de reviste care, din lipsă de fonduri, şi-au încetat apariŃia. În prezent, preşedintele Filialei din Iaşi, dr. Ion Berghia scoate revista „Dor de Basarabia”, iar la Filiala din Huşi, vicepreşedintele ei, prof. Ştefan Plugaru, editează revista „Maluri de Prut”. De menŃionat faptul că, în timpul ministeriatului Alexandru Mironov la Ministerul Tineretului, îşi petreceau vacanŃa de vară în România câteva sute de elevi din Basarabia. Din păcate, în ultimii ani, s-a recurs, de către instituŃiile finanŃatoare, la selectarea tinerilor pe criterii şi recomandări politice. Dintre organizaŃiile neguvernamentale partenere amintim: Societatea pentru Limba şi Literatura Română în Bucovina, A.S.T.R.A., AsociaŃia łinutul HerŃa, Vatra Românească, AlianŃa Civică, AsociaŃia Veteranilor de Război, AsociaŃia Foştilor DeŃinuŃi Politici, AsociaŃia OfiŃerilor în Rezervă şi Retragere, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Bucovina, AsociaŃia Culturală Obştească Gheorghe Asachi din HerŃa, AsociaŃia Româno-Americană şi AsociaŃia Iuliu Maniu din Statele Unite. Din AsociaŃia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, la ora actuală, fac parte următorii: Preşedinte: Cezar Pânzaru; Vicepreşedinte: Liliana Vasiliev; Membrii: Aspasia Podaru-Spirt, Vasile Peşuc, Camelia Costică, Gleb Deravenco, Iurea Neculai, Golub Eugen, Ana Ruse, Traian Brătianu, Marian Zidaru, Nataşa Peteu, Vasilica Mitrea, Mihai Şerpoianu,... pe lângă mulŃi alŃi

10

colaboratori şi simpatizanŃi ai asociaŃiei: Ion Bodnăraş, Petre Brumă, Adrian Doxan, Costache Tudor, Coca Gheorghiu, Gabi Vlad, Dana Brezeanu, ... Înaintea domnului Cezar Pânzaru au fost ca preşedinŃi ai AsociaŃiei: Nicolae Ciota şi Marin Măndescu. Nu trebuie s-o uităm nici pe doamna Dragoş Eugenia, care a Ńinut evidenŃa şi a fost o bună colegă până a trecut în nefiinŃă. În prima mea vizită în Basarabia, deşi am călătorit noaptea, nici unul dintre noi nu putea aŃipi. Fiecare îşi aducea aminte de câte o cunoştinŃă pe care o avea în Basarabia sau locuri dragi pe care le-a vizitat. Domnul Gleb Deravenco, născut în comuna Văsieni, aflată la 15 km de Chişinău, şi-a amintit cum a plecat în anul 1943 din satul natal şi s-a refugiat cu familia sa în oraşul Câmpulung Muscel. În intimitatea celor aflaŃi în microbuz, dumnealui fiind născut în Basarabia, a început să depene câteva amintiri: „Când am revenit în locurile natale, era prin 1990. Nu ştiŃi cu câtă emoŃie am mers să revăd casa în care m-am născut. Când m-am apropiat, am constatat că împrejmuirea care delimita terenul şi casa erau într-o stare avansată de degradare, deşi în casă locuiau cu chirie două familii, care împărŃiseră casa în două, printr-un zid. Unul dintre chiriaşi am aflat că era avocat. M-am întristat să văd atâta neglijenŃă faŃă de casa... şi curtea în care eu am locuit. Dar tot dumnealui răspunde: Probabil nu au vrut să investească nimic, nefiind proprietari. Această stare de „nostalgie” mi-a fost schimbată de un bătrân din sat care mi-a povestit multe dintre lucrurile ce s-au întâmplat în decursul acestor ani. Bătrânul, deşi avea peste 90 de ani, şi-a amintit că bunicul meu îi fusese învăŃător. Ştia multe întâmplări, cele mai multe triste, din satul meu natal.”

11

Domnul Cezar Pânzaru, dându-şi seama că amintirile domnului Deravenco i-au întristat pe toŃi şi dorind să schimbe starea de spirit, intervine. „Domnule Deravenco, uitaŃi de trecut. Când se închide o etapă din viaŃă este important să laşi în urmă momente ale vieŃii. Să dai pagina şi să mergi mai departe. Nu trăim prezentul, ducând dorul trecutului.” „Trecutul a trecut, spune şi Traian Brătianu. Uneori este important să distrugi amintiri ca să trăieşti din plin: să-Ńi schimbi casa, să faci un cadou, poate chiar să dăruieşti o carte. Să trăim numai din ce ne oferă prezentul. ViaŃa nu se mai află niciodată înapoi, numai înainte!” - Nici dumneavoastră nu sunteŃi cel de altădată, intervine şi doamna Nataşa Peteu, pentru a întări spusele antevorbitorilor. „Pentru sănătatea sufletească este bine să vă desprindeŃi de tot ce a fost trist şi nu se mai regăseşte în viaŃa de acum! Şi eu cunosc multe poveşti triste din perioada deportărilor!” - Eu am intervenit în discuŃie să ne schimbăm starea de spirit, dar constat că mai tare ne-am adâncit în filozofie. - HaideŃi mai bine să spunem bancuri, epigrame sau glume, spune Traian Brătianu, domnia-sa făcând parte din Clubul Umoriştilor ConstanŃa (CUC) şi, recitând din epigramele sale se simte în elementul său. Iată o epigramă: Matematicianul Îi place să rezolve-orice problemă Oricât de lung-ar fi şi de „urâtă”. De-aceea cred că nu-i nici-o dilemă, Că l-am surprins cu o... necunoscută. El şi ea „Sunt acceptaŃi de toŃi amicii

12

Ca o familie prosperă Cu calităŃi, dar şi cu vicii, El este VIP iar ea-i VIP-eră.” „O blondă merge la avocat. - Vreau să divorŃez, domnule avocat. - Şi care e motivul, doamnă? - Nu mi-a fost credincios. - Adică? - Adică, mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu”. - Spun şi eu una, tot pe-aici..., pe aproape, zice şi Eugen Golub: „Un tip este la spital împreună cu soŃia sa care este gata să nască. O Ńine de mână şi văzând-o suferind în timpul contracŃiilor, îi spune suspinând: - O... draga mea... te doare atât de rău... şi totul este din vina mea.... La care soŃia: - Stai liniştit... tu nu ai nici o vină...” Domnul Pânzaru, care este recunoscut pentru dragostea şi talentul său de recitator, ne spune: „Vă recit ceva din Topârceanu”:

GELOZIE Dacă nu ne-am fi-ntâlnit Ai avea şi vreun copil (Absolut din întâmplare), Care, poate (idiotul) Tu pe altul oarecare Ar fi semănat în totul Tot aşa l-ai fi iubit. Cu-acel tată imbecil. Dacă nu-Ńi ieşeam în drum Dar aşa... ce lucru mare Ai fi dat cu bucurie Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Altuia străin, nu mie, Şi că-s foarte fericit, - Mângâierile de-acum. Absolut din întâmplare!

13

Ne-a încântat auzul şi cu alte versuri de Minulescu, pline de emoŃie, dar şi câteva bancuri. „Profesoara întreabă în timpul orei ce este Titanicul. Copiii încep să-şi dea cu părerea: o marcă de ceas, o marcă de blugi, o marcă de parfum etc. Vine rândul lui Bulă: - Tova-şa, Titanicul a fost un mare transatlantic care în primul său drum, într-o noapte, navigând în Atlanticul de Nord la limita cu Oceanul ÎngheŃat, s-a lovit de un evreu şi s-a scufundat. - Bulă! Ńipă profesoara, nu se putea să nu spui şi prostii... aproape că îŃi treceam un 10 în catalog când ai dat-o în bară... De unde evrei în Oceanul ÎngheŃat? - Da, ce, tova-şa, Aisberg o fi nume românesc?” - Ha, ha, ha...Aşa este mai bine, aŃi schimbat total atmosfera şi ne-a pierit şi somnul, spune doamna Liliana Vasiliev, care, după cum se ştie, este o doamnă plină de viaŃă şi întotdeauna optimistă. - Începând din anul 2005 eu am participat în fiecare an la sărbătoarea Limbii române la Căuşeni. Împreună cu dumneavoastră, domnule Pânzaru, adaugă Traian Brătianu şi, îmi amintesc că noi, întotdeauna am ştiut să facem atmosferă. - Mă pregătisem să spun şi eu un banc, adaugă şi domnul Marian Zidaru: - Să auzim! „ - Sunt căsătorit de 20 de ani şi mereu îndrăgostit de aceeaşi femeie! - Mi se pare un lucru admirabil! - Dar şi periculos! Dacă află nevastă-mea, mă omoară!” Domnul Deravenco, care este prezent la multe lansări de carte, îi plac foarte mult glumele şi, ulterior l-am

14

văzut adesea având asupra sa foi de hârtie cu epigrame sau poezii, spuse: „O... staŃi aşa să vă spun şi eu una: „ – Cum se face, Ştrul, că nu ai nici un copil? - Şi nici n-o să am multă vreme, doctore. - Cum aşa? - Pentru că soacră-mea a promis că la cel dintâi copil se mută la noi”. Domnul Traian Brătianu: Mai spun eu una: „Un client intră într-o cafenea şi întreabă: ZaŃ aveŃi? „Da!” - DaŃi-mi un kilogram. Îl plăteşte. - Mai aveŃi? „Da!” - DaŃi-mi-l pe tot. Îl plăteşte, iese afară şi îl aruncă. - Ce faceŃi domnule, spune ospătarul iritat. După ce l-aŃi plătit, îl aruncaŃi?! - Acum, faceŃi-mi şi mie o cafea bună!” Ce mai, glumele reuşiseră să ne binedispună pe toŃi. Atmosfera era incendiară. Cum să nu-Ńi facă plăcere să ai o astfel de companie?! De aici încolo, discuŃiile s-au axat pe bancuri, epigrame şi multe glume. Aşa am constatat că timpul trece mai repede când călătoreşti şi prieteniile devin mai închegate şi apropiate! Începând din acel moment eu am îndrăgit tot acest colectiv şi am rămas până astăzi alături de el. Am realizat mai târziu că suntem ca o mare familie. Dar să revenim la lucruri mai serioase şi pentru care asociaŃia noastră are menirea de a Ńine flacăra aprinsă întru cultura noastră, limba noastră, identitatea noastră. Nu facem politică, eu însă voi mai presăra câteva date istorice din documentele vremii, doar pentru înŃelegerea faptelor. AsociaŃia culturală Pro Basarabia şi Bucovina din ConstanŃa a avut o remarcabilă contribuŃie în procurarea, transportul şi distribuirea de cărŃi peste Prut, atât în

15

Chişinău, cât şi la Casa Limbii Române din Căuşeni şi chiar în alte şcoli ale raionului şi din afara lui. Tot prin această asociaŃie au fost aduse grupuri de elevi, în câte două şi trei serii, an de an, la ConstanŃa. Un merit deosebit în realizarea în bune condiŃii a cazării, hranei şi vizitele elevilor la diferite obiective din Ńara noastră l-a avut doamna prof. Liliana Vasiliev, pentru care am o deosebită stimă şi căreia îi voi rezerva un capitol întreg. PoeŃi şi prozatori români, jurnalişti constănŃeni, au mers, pe rând, în Basarabia împreună cu AsociaŃia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, unde au oferit cărŃi şi reviste, din creaŃiile lor, precum scriitorii: Ion Moiceanu, Marian Zidaru, Costache Tudor, Ana Ruse, Vasilica Mitrea, Traian Brătianu, Petre Brumă, Coca Gheorghiu, Gabi Vlad, graficianul şi caricaturistul de talie internaŃională Leonte Năstase şi alŃii. Întotdeauna am fost bine primiŃi de către gazda şi organizatorul acestui eveniment – Ziua Limbii Române, 31 august – prof. Valeriu Ostaş, căruia noi îi spunem „general”, făcând aluzie la numele său, dar şi la implicarea, realizările, responsabilitatea de care dă dovadă în exercitarea funcŃiei dar şi împreună cu personalităŃi şi oficialităŃi ale raionului Căuşeni sau ale oraşului Chişinău şi, ca să fim sinceri până la capăt, chiar cu sprijinul familiei - a soŃiei sale, Olga Ostaş, profesoară, dar şi director adjunct la Liceul Mihail Eminescu şi cele două fiice ale lor, Doina şi Mihaela, care sunt prezente – şi „prezentatoare” – la fiecare activitate mai importantă a oraşului. Una dintre fiicele sale este acum studentă în România. În aceeaşi măsură i-am cunoscut şi ne-au primit în „casa” lor, pe: Anatol Petrencu, preşedintele Institutului de Istorie Socială „Promemoria”, membru al unor colegii de redacŃie şi ale unor foruri ştiinŃifice naŃionale şi

16

internaŃionale, autor al unor monografii, manuale universitare şi şcolare, alte sute de studii şi articole de specialitate; ministrul Ion Ungureanu şi scriitorul Nicolae Dabija; profesor, muzeograf, scriitor şi ziarist Ion Găină, director al Casei-muzeu „Alexei Mateevici din Zaim, directori şi profesori de licee şi şcoli generale. Când am plecat pentru prima dată să vizitez Basarabia, era o seară liniştită de sfârşit de august. Începuseră să cadă primele frunze de toamnă aşternându-se, ici-colo, ca un covor în nuanŃe de galben şi maron. Nu adia nici vântul. Peste noapte însă, s-a lăsat frig şi l-am simŃit din plin, nefiind îmbrăcată adecvat. Dar glumele şi voia bună au făcut ca şi temperatura să mai crească. Întâlnirea pentru plecare cu membrii AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina urma să fie în faŃa sediului instituŃiei, în ConstanŃa, iar plecarea programată pentru ora 20.00. Aveam să călătorim toată noaptea, iar, o dată cu ivirea zorilor, am ajuns în Chişinău. Am trecut prin GalaŃi, Cahul şi la ora 06.00 eram la destinaŃie. De fapt, destinaŃia finală era oraşul Căuşeni. Am coborât toŃi din maşină la intrarea în oraş, ne-am dezmorŃit puŃin picioarele şi am aşteptat să se lumineze bine de ziuă. Cunoşteam doar două-trei persoane. Pe ceilalŃi am avut ocazia să-i cunosc în timpul călătoriei şi al şederii noastre în Basarabia. Când oraşul a prins viaŃă şi oamenii mergeau spre slujbele lor, magazinele se deschideau, am plecat încet cu microbuzul prin oraş, eu neştiind unde aveam să mergem. Nici nu întrebam. Aşa se cade din partea unui invitat „să stea în banca lui”. Nu departe de intrarea în oraş, spre centru, am trecut pe lângă măreaŃa statuie a lui Ştefan cel Mare, care mi s-a părut a fi cea mai reuşită şi reprezentativă statuie a Moldovei. Cu mâna ridicată spre cer „ne atenŃiona” că:

17

„Moldova nu este a mea, nu este a voastră, ci a urmaşilor, urmaşilor, voştri!”... Pentru mine a fost o încântare să văd statuia, pe care o ştiam doar din imaginile televizate. De altfel, este cea mai reprezentativă şi un simbol, nu numai al oraşului Chişinău, dar şi al întregii Basarabii. Am privit cu admiraŃie clădirile impunătoare ale oraşului şi instituŃiile sale. Le admiram în tăcere, iar inima mea era plină de emoŃie. Deşi văzusem şi alte Ńări, aveam pentru Basarabia o vibraŃie deosebită în sufletul meu. Microbuzul a luat-o printre blocuri şi, ne-am oprit în faŃa unuia. Prima mea uimire a fost când, după câteva minute, a venit spre noi o doamnă, înaltă, bine proporŃionată, cu trăsături fine, invitându-ne să coborâm din maşină. Eu am crezut că sunt invitate să coboare doar 2-3 persoane, cele mai apropiate domniei-sale. Dar doamna a insistat să coborâm toŃi membrii delegaŃiei. Aveam să aflu că este prof.univ. Ludmila Osipov, preşedinta AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina Chişinău, care ne-a condus în apartamentul proprietate personală. Şi nu eram puŃini – preşedintele AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Cezar Pânzaru, vicepreşedinta acestei asociaŃii, Liliana Vasiliev, Traian Brătianu, Nataşa Peteu, Ana Ruse, Vasilica Mitrea, Şerpoianu Mihai, Golub Eugen, Deravenco Gleb, Octavian Nicolae. Gazda noastră, doamna Ludmila, împreună cu soŃul domniei-sale, ne-a făcut loc tuturor la o masă mare, aducând platouri cu friptură de pasăre, cu garnitură, produse de patiserie şi multe bomboane de ciocolată. Ai nevoie de multă disponibilitate sufletească, de multă dragoste pentru a face un gest atât de mărinimos. Personal, am apreciat mai mult decât aş putea spune şi cuvintele ar fi prea sărace. Într-adevăr, ne-am simŃit de parcă eram în vizită la rudele noastre. Eram toŃi fraŃi şi surori. Nu pot decât să le

18

mulŃumesc şi Dumnezeu să-i binecuvânteze cu mult mai mult decât au dăruit. Mama mea spunea mereu: „Când vine cineva de la drum lung, înainte de a-l întreba de sănătate, pune-i ceva pe masă să mănânce!” Cât de înŃelepte şi adevărate pot fi sfaturile bătrânilor noştri dar şi mai necesar este să se Ńină cont de ele! În fond, aceste mici detalii dovedesc educaŃia fiecărui om. Să nu uităm să transmitem şi noi mai departe aceste mesaje de omenie. Dacă stai să te gândeşti nu am reŃinut nimic din ce avea în casă, dar am reŃinut ce ne-a pus pe masă. Aşa ne vom aminti întotdeauna, cu plăcere, de această minunată familie. După o şedere de trei ore, petrecute într-o atmosferă de prietenie şi voie bună, am plecat la Casa Scriitorilor din Chişinău, unde a avut loc o întâlnire cu scriitori şi jurnalişti basarabeni. Am aflat mai târziu că doamna Ludmila Osipov este o gazdă primitoare pentru toŃi fraŃii săi din România. Pe foarte mulŃi colegi, nu numai din ConstanŃa, dar şi din alte oraşe ale României, membri ai Pro Basarabiei şi Bucovina, i-a găzduit la domnia-sa acasă. Am constatat aceasta când, am văzut scris, într-o revistă primită pe internet, mulŃumirile domnului Eutusianu, preşedintele AsociaŃiei din Piatra NeamŃ, adresate acestei familii, pentru găzduire. Pentru aceasta se cuvine ca şi noi să o primim cum merită pe această minunată doamnă şi familia sa. Ajunşi la Casa Scriitorilor din Chişinău, a avut loc o interesantă dezbatere. S-au trecut în revistă ultimele opere apărute şi a avut loc o mică dezbatere. Am citit presa locală în care erau inserate articole ale profesorilor Nataşa Peteu şi Traian Brătianu, în „Cuget liber” şi „Liderul de opinie” despre principalele evenimente legate de Basarabia. La sfârşit, ni s-au oferit cărŃi, am făcut fotografii, am schimbat adrese şi telefoane, ne-am ospătat cu un prânz bun şi ne-am bucurat că suntem împreună.

19

Aceste întâlniri între oamenii de cultură sunt necesare pentru a schimba opinii, a se informa despre noutăŃile care apar în literatură şi nu în ultimul rând pentru a lega prietenii, deoarece cultura nu cunoaşte frontiere.

La Casa Scriitorilor din Chişinău Ziua de 31 august a fost sărbătorită pentru prima dată în toată Republica Moldova, ca zi a limbii noastre române, în anul 1990. De ce 31 August? În 27 August 1989 s-a petrecut un moment istoric pentru românism: sub presiunea a 750.000 de români adunaŃi la Chişinău, Parlamentul Moldovei, aşa sovietic cum era, a decretat ca pe 31 August, limba română să fie limbă de stat şi dincolo de Prut, adică pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului. Astfel se încununa victorioasă rezistenŃa românilor la deznaŃionalizare, după aproape două veacuri de jertfe şi suferinŃe.

20

Fără 27 august 1989 nu ar fi fost posibilă resurecŃia din Timişoara şi Bucureşti şi apoi în toată Ńara. Un moment remarcabil, doi ani mai târziu, pe care mi-l voi aminti întotdeauna cu plăcere şi pentru care mă consider o norocoasă, a fost şi evenimentul solemn, în spaŃiul cultural românesc, când l-am întâlnit şi am vorbit personal cu poetul Adrian Păunescu în cadrul Academiei de ŞtiinŃe a Republicii Moldova. Festivitatea a avut loc pe data de 30 august 2010, când poetului i s-a acordat titlul de Membru de Onoare al Academiei de ŞtiinŃe a Republicii Moldova, Diploma, Insigna şi Eşarfa Albă – toate fiind simboluri ale rangului pe care le-a primit. Dl. Adrian Păunescu, cu timbrul vocii sale inconfundabil, rosteşte un discurs încărcat de un mesaj patriotic, după care recită, cu o vibrantă trăire, din versurile sale şi ale poetului Grigore Vieru, pe care-l considera fratele său. „Nu aveam voie să fac un singur pas dincolo de Prut, până în august 1990, când fraŃii artişti basarabeni m-au recuperat şi m-au sărbătorit pe 30 august 1990, în PiaŃa Marii Adunări NaŃionale, de Ziua Limbii Române”. „Nu credeam să-nvăŃ a muri vreodată” – vers al lui Eminescu, grinda pe care s-a construit neamul românesc. Mă închin lui Eminescu, ne regăsim în Eminescu – spiritul suprem al tuturor românilor”. Se cuvine să cerem iertare pentru toate erorile şi laşităŃile, pentru toate stagnările şi încăpăŃânările de care nu am ştiut întotdeauna să ne ferim. „Îmi închei mărturisirea de credinŃă către Academia Moldovei, care m-a onorat” Recită următoarele versuri:

21

„De toată trădarea aceasta, De toată pornirea păgână, De toată vânzarea de frate, Tu, iartă-ne, limbă română! De toată supunerea oarbă, De toată iuŃeala de mână, De toată uitarea de sine, Tu, iartă-ne, limbă română! De felul cum trecem Ardealul, Ca marfa din mână în mână, De cinica negustorie, Tu, iartă-ne, limbă română! De singurătatea în care Moldova furată se-ngână Şi Prutul ne ghilotinează, Tu, iartă-ne, limba română! De harta aceasta bolnavă Şi scoasă silit din ŃâŃână, De Legi şi Tratate mizere, Tu, iartă-ne, limba română! De noi, ce-am ajuns interjecŃii Şi oameni cu fruntea-n Ńărână, De toŃi surdomuŃii ce suntem, Tu, iartă-ne, limbă română! De-aceste concesii, ce Ńara O rană o fac să rămână, De-aceste nedrepte hotare, De neamul acesta, ce moare,

22

Tu, iartă-ne, limbă română!” Adrian Păunescu este poetul tuturor, poet universal, care a iubit meleagurile natale, patria şi poporul său. A grăit cu toată suflarea sa mândria şi demnitatea de a fi român, „oriunde ne-am afla – şi pentru a continua să visăm şi să gândim în limba română. Să rămânem credincioşi rădăcinii noastre, să ne batem pentru unitatea neamului”. Cum să nu-Ńi tresalte inima la auzul acestui îndemn de iubire? „De 40 de ani mă hrănesc din mărturisirea lui Mircea Eliade: Scriu în limba română, limba în care visez” şi nu mă mai satur de acest dar al firii: limba română. PersonalităŃi, oameni de cultură care îşi iubesc patria necondiŃionat, precum a fost Adrian Păunescu, sunt puŃini. Este mult de scris despre acest mare poet care mi-a înseninat inima şi viaŃa, m-a făcut să simt româneşte cu Cenaclul Flacăra, care mi-a sădit iubire şi patriotism în suflet cu versurile sale. Oricât de mult s-ar scrie, tot nu ar fi suficient. Cuvintele mele sunt neînsemnate în comparaŃie cu măreŃia personalităŃii sale, dar nu am vrut să trec mai departe, vorbind despre Basarabia, fără să amintesc despre un demn urmaş al Basarabiei şi al poporului român, o flacără vie care a ars şi s-a stins cu gândul la poporul său, care şi-a iubit semenii şi a pătruns adânc în conştiinŃa neamului făcându-ne să înŃelegem ce înseamnă să ai o identitate, o limbă. Să ne iubim poporul şi limba noastră. Cu acest prilej, academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a spus în cuvântul său că ar trebui să-l numim pe Adrian Păunescu „prim ministru al limbii române”, la care poetul a replicat: „n-ar fi bine, pentru că prim-miniştrii cad uşor”, făcând referire la perioada când, la câteva zile, era schimbat guvernul... 1, cu 2, cu...3, ulterior cu altcineva, de unde reiese că dl. Adrian Păunescu avea şi un fin umor.

23

De asemenea, cu acest prilej, în onoarea poetului au luat cuvântul mulŃi oameni de valoare, care au venerat omul şi poetul Adrian Păunescu. Am primit fiecare participant o carte din partea poetului. Dorind să dea autografe pe cărŃile oferite se retrage la o măsuŃă, dar nu mai are putere. L-au înconjurat cei dragi lui, soŃia sa, Carmen şi copiii, Andrei şi Anamaria. ToŃi ceilalŃi l-am privit cu respect iar unii dintre noi am apucat să facem şi fotografii. De aceea, noi, cei care am participat la această festivitate am primit cu mare tristeŃe vestea despre trecerea în nefiinŃă a poetului, iar eu, ca redactor la revista „Dobrogea Culturală”, am scris atunci un articol pe care îl redau mai jos: PĂUNESCU A MURIT, POETUL TRĂIEŞTE

de soŃia lui Grigore Vieru şi Carmen, soŃia domniei sale Poetul, ziaristul, senatorul Adrian Păunescu s-a născut în data de 20 iulie 1943 în comuna Copăceni, judeŃul BălŃi, Republica Moldova, dar a copilărit în comuna Bârca, judeŃul Dolj. Liceul l-a urmat în oraşul Craiova. A intrat în istoria literaturii române cu o forŃă extraordinară, fiind o

24

voce critică şi, ca om politic, un mare român, având trei mandate de senator. Era parte din esenŃa României, o mare conştiinŃă revoluŃionară şi un poet rebel. ViaŃa sa a fost ca un roman. Prima sa carte, Ultrasentimente, a apărut în anul 1961. De-a lungul vieŃii sale, a scris peste 300.000 de versuri şi a vândut peste un milion de cărŃi. Multe dintre creaŃiile sale au fost texte pentru viitoarele şlagăre cântate în Cenaclul Flacăra pe care l-a înfiinŃat şi condus până în anul 1985, când a fost interzis. A lansat zeci sau sute de artişti prin această manifestare.

Iată o strofă dintr-o poezie mult cântată: Enigmatici şi cuminŃi,

Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor Dragii noştri dragi părinŃi.

În 30 august 2010, Adrian Păunescu a fost ales membru de onoare al Academiei de ŞtiinŃă a Republicii Moldova, eveniment în care a fost elogiat ca cel mai prolific scriitor şi poet dăruit de Dumnezeu, un generator de metaforă, poet de geniu, un om al recordurilor. A Ńinut 1655 de spectacole şi a avut peste şase milioane de spectatori cu Cenaclul Flacăra, fiind şi părintele unor generaŃii de artişti sau denumit părintele cu cei mai mulŃi copii. „Trăim într-un bloc european cu pereŃi subŃiri… Doar în limba ta Ńi-e dor de mama, doar în limba ta îŃi iubeşti Ńara. Deşi respect toate limbile pământului, gândesc, visez, mă rog, iubesc în limba poporului meu. La mulŃi ani pentru regina noastră limba română” şi-a încheiat poetul pledoaria sa. Ne-a reprezentat Ńara cu cinste şi onoare, iar noi am rămas cu învăŃămintele sale. DelegaŃia oficială din România, membri ai Pro Basarabia şi Bucovina, au avut onoarea să participe la acest eveniment. Printre aceştia m-am numărat şi eu. Nu ştiam

25

atunci că poetul ne va părăsi atât de curând, la aproape trei luni, însă l-am văzut sleit de puteri. Ne bucurăm, noi, delegaŃia română, că am făcut fotografii alături de domnia sa. S-a stins din viaŃă în data de 07.11.2010, ora 07.15. Literatura a pierdut un poet valoros, românii au pierdut un patriot, un om de valoare, dar va trăi veşnic prin creaŃiile sale. Foarte mulŃi l-au auzit spunând că şi-ar dori ca pe crucea sa să stea scris următoarele cuvinte: „Eu am iubit oamenii de valoare”. Cât de greu i-o fi fost în viaŃă când s-a întâlnit cu nonvalorile!

Am avut deosebita onoare de a fi primiŃi şi la sediul revistei „Literatura şi Arta” de către redactorul şef, scriitorul şi preşedintele Forului Democratic al Românilor din Moldova, dl. Nicolae Dabija. La puŃin timp ne-a onorat cu prezenŃa sa şi ministrul, Ion Ungureanu. Atunci i-am văzut pentru întâia oară. DiscuŃiile s-au purtat, în mod firesc şi logic, despre istorie, realizări culturale, amintiri, iar la sfârşit a dăruit şi câteva cărŃi. Eu nu am primit, dar am citit

26

cartea pe care i-a dăruit-o d-lui Cezar Pânzaru „Temă pentru acasă”, un roman deosebit ca subiect şi conŃinut, pe care nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat. Este una dintre cărŃile pe care nu le laşi uitate pe noptieră ca să le citeşti când ai chef de puŃină lectură. Îl felicit pe dl. Nicolae Dabija ca autor, jurnalist, om politic şi patriot, un bun şi autentic român. Voi da citire uneia dinre poeziile sale:

CÂT TRĂIM PE-ACEST PĂMÂNT Cât trăim pe-acest pământ Mai avem un lucru sfânt, O câmpie, un sat natal, O clopotniŃă pe deal. Cât avem o Ńară sfântă, Şi un nai care mai cântă, Cât părinŃii vii ne sânt Mai există ceva sfânt. Cât pădurile ne dor Şi avem un viitor Cât trecutul Ńinem minte Mai există lucruri sfinte.

Cât luceafărul răsare, Şi în cer e sărbătoare, Şi e pace pe pământ, Mai există ceva sfânt. Cât avem un sat departe Şi un grai fără de moarte Cât ai cui zice părinte, Mai există lucruri sfinte. Cât durea-ne-vor izvoare, Ori un cântec ce dispare, Cât mai avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ.

Cu această ocazie, membrii delegaŃiei noastre au oferit cărŃi de autor: dl.prof. Ion Moiceanu – „Pagini din istoria adevărată a poporului român”, dl.prof.Traian Brătianu – „Politică şi societate în Dobrogea”. Am întreŃinut discuŃii pe diferite teme şi am fost martorii unui adevărat regal de spiritualitate cu minunatele noastre gazde despre „cum s-a murit pentru limbă”, „cum ar trebui să fim mai uniŃi”, „cum să nu uităm că suntem fraŃi şi

27

sângele apă nu se face”. S-a amintit şi despre destinele neamului românesc. A fost o adevărată plăcere să îi asculŃi pe aceşti doi oameni deosebiŃi din Basarabia. Mă bucur că, în luna februarie a anului 2013, a fost adoptată o lege în Camera DeputaŃilor din România ca, ziua de 31 August şi românii să serbeze „Ziua Limbii Române”.

La Consiliul Raional Căuşeni

28

La ... Căinari,

un moment de popas şi voie bună La ora 17.00 am sosit în Căuşeni, la primitoarea noastră gazdă, dl.prof. Valeriu Ostaş, director al Casei Limbii Române, un nume predestinat în lupta pentru păstrarea limbii române şi nu numai. Aici am coborât, având fiecare câte un pachet cu cărŃi, pe care le-am dăruit gazdei noastre. Cu această ocazie aducem mulŃumiri tuturor celor care au oferit cărŃi fraŃilor noştri basarabeni. Casa Limbii Române se află lângă Centrul Sportiv al Tineretului, aproape de Consiliul Raional şi în centrul oraşului Căuşeni. Aceasta a fost inaugurată la 30 august 2001, la iniŃiativa profesorului de la Liceul „Mihai Eminescu”, Valeriu Ostaş. Dl. Valeriu Ostaş ne-a întâmpina cu masa plină cu pateuri cu brânză, ciorchini de struguri şi bomboane de ciocolată.

29

Am plecat după aceea spre Tabăra Ghiocelul pentru a fi cazaŃi. Aici este o tabără de vară pentru copii, cu o sală de mese frumos amenajată. După începerea anului şcolar, această tabără este un loc ideal pentru organizarea diferitelor evenimente: nunŃi, botezuri, întâlniri de suflet. Noi am avut fericita ocazie să participăm la o nuntă, unde fraŃii noştri basarabeni ne-au invitat la masă şi la dans. Auzind, din cameră, o muzică ispititoare care nu-Ńi dădea pace ne-am dus să vedem din ce parte se aude. Am văzut mireasa, nuntaşii, şi obiceiurile lor, pentru că de aici se auzea muzica. Dar ei sunt atât de dornici să fie împreună cu fraŃii români, încât nu ştiu cum să „te facă să te simŃi bine!” Ne-au invitat atunci, pe unii dintre noi la masă, iar afară, pe terasă, am încins un dans pe care nu-l vom uita niciodată. Am rămas cu o amintire plăcută, iar gazdele noastre, familia Nicolae şi Larisa Sandu, s-au dovedit a fi la fel de primitoare ca toŃi ceilalŃi pe care i-am menŃionat. Le transmitem un gând bun de recunoştinŃă pentru ospitalitate, iar mirilor, la care am dansat la nuntă, „casă de piatră”.

30

La Liceul Mihai Eminescu din Căuşeni Ne-am întors a doua zi de dimineaŃă la Căuşeni. Oraşul şi locuitorii săi erau în sărbătoare. Aproape fiecare trecător avea în mână o floare pentru a fi depusă apoi la statuia părintelui şi poetului Alexei Mateevici şi nu numai, deoarece se depun flori şi la încă alte trei statui. După discursurile Ńinute de către oficialităŃile oraşului, de către alŃi reprezentanŃi din afara Basarabiei, preşedintele Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, Cezar Pânzaru, am plecat la Consiliul Raional Căuşeni. Luările de cuvânt m-au emoŃionat şi atunci şi mai târziu, de câte ori am asistat la ele. DespărŃirea de Ńara ta am asemănat-o cu despărŃirea părinŃilor de copiii lor. Multe sunt durerile fraŃilor noştri şi mare este dorul nostru şi al lor.

31

Am întâlnit mulŃi oameni din Basarabia tânjind la unirea cu Ńara-mamă. Istorici, scriitori, poeŃi, profesori, înalŃi funcŃionari care luptă pentru adevăr şi dreptate, oameni care nu s-au înclinat şi nu s-au umilit în faŃa vitregiilor sorŃii. ToŃi poartă în suflet un sentiment de nedreptate. Dar, cu durere în suflet o spun, că mai sunt alŃii care preferă să vorbească în limba rusă, chiar dacă ei sunt români, „îi întrebi ceva în româneşte, atunci când ceri unui vânzător să cumperi ceva, iar el îŃi răspunde ruseşte”, spunea un localnic. Nu generalizăm. Dar, în piaŃa din Cahul, un alt vânzător mi-a spus, tot cu năduf în suflet, că foarte mulŃi tineri preferă să vorbească în limba rusă, chiar dacă printre ei se află numai unul de etnie rusă şi ceilalŃi, poate 7-8, sunt români. Dar acest lucru nu înseamnă nimic. Sau înseamnă?! Este bine să nu uităm niciodată că suntem români şi să ne mândrim cu acest lucru. Să arătăm lumii întregi că românii sunt inteligenŃi, inventivi, muncitori, primitori, au simŃul umorului şi sunt parolişti. De ce ne este teamă să fim patrioŃi?! Eu apreciez orice om care Ńine la Ńara lui de origine, la limba lui. Prea multe lucruri urâte se spun despre români. Aceasta se datorează şi faptului că noi, şi cei din afară, arătăm numai cazuri degradante ale acestei naŃiuni. Fiecare pădure are şi uscături. Este caracteristic fiecărui popor. Să promovăm mai mult România, aşa cum este în realitate. Noi am fost şi suntem un popor blând, tolerant, mult prea tolerant cu cei care ne hulesc sau nu se poartă corect cu noi. Uneori, din cauza orgoliilor, politicienii se acuză unul pe altul şi ajung în „afară” poveşti, care nu caracterizează poporul nostru. Pe „noi” ne-au reprezentat mari politicieni ai vremii, dar şi clasici şi actuali scriitori, sportivi, olimpici, inventatori. Pe aceştia trebuie să-i promovăm, să-i aducem în centrul atenŃiei tuturor, să nu mai

32

arătăm tot ce-i rău. Să ne mândrim că avem destule realizări! În timp ce scriu, aud o ştire în mass-media, care mă bucură: „ În 29 noiembrie 2013, la Vilnius, Moldva a semnat aderarea la Uniunea Europeană, un pas înainte, un act istoric, spre a circula liber în spaŃiul Europei, fără viză”. Cele aflate mai sus ne-au bucurat pe noi, membri ai AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, ConstanŃa şi am discutat pe această temă la şedinŃele săptămânale. Ne-a bucurat nu numai pe noi, ci şi pe alŃi români. Ne bucurăm când, alături de noi, la şedinŃe, participă şi unii dintre studenŃii basarabeni care învaŃă în România: Ciobanu Petru – medicină; Nicoară Roman – RISE; Sandu Dan – Drept. Şi mai sunt şi alŃi studenŃi cărora nu le ştiu numele. Nu-mi place politica. Eu spun totdeauna că „fiecare ştie cum îi este mai bine!”. Trebuie să respectăm libertatea şi independenŃa fiecărui indvid, fiecărui popor şi să nu ne amestecăm în luarea deciziilor nimănui. Dar să mă întorc la vizita noastră în Basarabia. S-au purtat discuŃii interesante la Consiliul Raional. Au luat cuvântul Dl. Ion Ciontoloi – preşedintele Consiliului Raional şi Anatol Petrencu – prim vicepreşedinte al Partidului M.A.E. din Moldova. Din grupul nostru, au rostit alocuŃiuni: dl. Cezar Pânzaru, Ion Moiceanu, Traian Brătianu, Marian Zidaru. La final, copleşiŃi de emoŃie, ne-am îmbrăŃişat cu fraŃii noştri de peste Prut, cu cei care rămâneau în Căuşeni, iar noi am aşteptat venirea unui microbuz care ne-a dus la Cetatea Albă, Ucraina.

33

Cetatea Albă

De două secole, neamul românesc trăieşte o dramă, drama Basarabiei. Ultimatum. URSS-ul vrea Basarabia, Bucovina de Nord şi Ńinutul HerŃa. „Ordinul nr. 6006 emis de Marele Stat Major la ora 6.00 în dimineaŃa zilei de 28 iunie 1940, adresat Grupului de Armate din Est, (Armata a 3-a, Armata a 4-a, Corpul 3 Armată, Corpul 10 Armată şi Corpul de Cavalerie), a venit ca o lovitură de trăsnet. În acest document se preciza, la punctul 2: S-a convenit ca guvernul URSS ca în decursul zilei de 28 iunie să fie predate Sovietelor oraşele CernăuŃi, Chişinău şi Cetatea albă”. „În cursul zilei următoare au fost ocupate oraşele CernăuŃi, Hotin, BălŃi, Chişinău, Cetatea Albă”. (Buzatu, Gheorghe - Hitler, Stalin, Antonescu, Ed.SocietăŃii Culturale Ploieşti – Mileniul III, 2005)

34

Cetatea Albă

Cetatea Albă (Internet)

35

Cetatea Albă

36

Dl.prof.univ. Marian Zidaru ne-a Ńinut o adevărată lecŃie de istorie privind această cetate. Citesc din însemnări: „Cetatea Albă a fost ridicată pe urmele vechiului oraş-cetate grec Tyras. În timpul lui Burebista cetatea se numea Tyras şi Ńinea de regatul dacic al lui Burebista. Prima menŃiune o întâlnim la Herodot. După situaŃia geografică şi caracterul economic Tyrasul se asemăna mai mult cu Histria, cu care întreŃinea relaŃii strânse pe plan economic, politic şi cultural. Aşezarea geografică favorabilă la gurile Nistrului i-a permis să stabilească relaŃii comerciale cu diferite triburi situate la Nord de cetate până la Marea Baltică şi la vest până la Dunăre. În sec. I-IV d.Hr. cetatea se află sub stăpânire romană. A fost construită de grecii din Milet, a aparŃinut Imperiului Bizantin, apoi ocupată de genovezi, mai târziu ocupată de tătari. La sfârşitul sec. al XIV-lea (1392) Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, având o imporanŃă mare în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaŃă de apărare împotriva turcilor. Deci, la sfârşitul sec. al XIV-lea cetatea aparŃine Moldovei. În 1440 Ştefan al II-lea termină zidul şi poarta celei de a doua incinte. În 1476 Ştefan cel Mare adaptează cetatea, utilând-o cu tunuri, bazată pe artilerie. Se construieşte poarta cea mare. În 1479 se termină construirea celui de-al treilea zid de incintă. În august 1484 turcii cuceresc cetatea în urma asedierii, pe timpul sultanului turc Bayazid al II-lea.

37

Este ocupată de ruşi, în 1774, dar retrocedată turcilor prin pacea de la Kuciuc Kainargi. Dar, în 1806, este cucerită din nou de ruşi. Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 şi 1940. Din zidurile din vremea lui Ştefan cel Mare s-a păstrat numai poarta cea mare. Aceasta este cu două etaje, două porŃi, una exterioară şi alta interioară, cu câte două canaturi fiecare.

Dl. Ion Ciontoloi, preşedintele Consiliului, ne-a cumpărat fiecăruia, din incinta cetăŃii, câte un cadou, să ne amintim de acest moment. Cu recunoştinŃă îl asigur că eu nu am uitat, ori de câte ori văd magnetul cu „Cetatea Albă”îmi aduc aminte şi de acel moment. Ce înseamnă să dăruieşti! Sunt şi oameni care nu uită niciodată! Din această categorie fac şi eu parte. Nu uit niciodată un gest frumos! Contrar firii umane, prin natura mea, mai iert pe cei care au greşit faŃă de mine, dar nu uit niciodată o faptă bună şi nu neg nimănui talentul sau comportamentul corect, indiferent de relaŃia în care mă găsesc. Ne-am urcat pe zidurile cetăŃii şi am privit în depărtare. Nu venea nimeni să asedieze cetatea – nici pe mare, nici pe uscat – atât cât am putut noi zări, aşa că am putut să ne întoarcem liniştiŃi. Nici un resentiment nu ne-a tulburat liniştea interioară, considerându-ne „la noi acasă”, pe meleaguri străbune, pe meleagurile marelui strateg şi domnitor Ştefan Cel Mare. Eram una dintre generaŃiile la care făcea referire... dintre urmaşi, dar Moldova nu am putut-o păstra să fie a noastră, dar, cine ştie, poate va fi a urmaşilor, urmaşilor noştri! „Romanciera” din mine nu se poate abŃine fără a face ca lectura acestui volum să fie presărată cu... adevăr, ficŃiune, picanterii, în concluzie,

38

lectura să fie o adevărată plăcere. Îmi place când aud spunându-mi-se: „Am citit cartea dumneavoastră fără să o mai pot lăsa din mână!” Acest lucru pentru mine înseamnă un calificativ bun şi că eu pot merge mai departe. Aceasta poate fi şi o carte document, dar de ce să nu o facem să devină plăcută cititorului şi să-i trezim curiozitatea prin câteva „picanterii”. Excursia a fost plăcută şi interesantă dar, la întoarcere, am stat foarte mult la vama cu Moldova. Cred că ne-au Ńinut vreo trei-patru ore, fără să avem maşini multe în faŃa noastră. Mereu trăiesc cu speranŃa că oamenii vor deveni mai buni, mai concilianŃi, mai respectuoşi cu semenii lor. Ar trebui o analiză mai atentă a eului nostru. Şi pentru că am intrat într-o analiză a relaŃiilor umane, este momentul să fac câteva observaŃii. Pentru ce să avem duşmănii, ură, ranchiună, când toate acestea pot duce la îmbolnăvirea trupului şi să nu gândim pozitiv, să facem fapte ce aduc bucurie semenilor noştri. În loc să iertăm, Ńinem minte răul. Acceptăm uşor minciuna şi respingem adevărul. Avem ambiŃii, dar nu preŃuim valorile. Tot ce mai putem face este ca să oferim iubire. Egoistul manifestă un ataşament excesiv pentru el însuşi. El pretinde de la alŃii ceeea ce nu oferă niciodată. De aceea, ei au şi foarte puŃini prieteni. Au doar câteva cunoştinŃe şi relaŃii superficiale. Contactele cu ceilalŃi sunt limitate. Nu ar trebui oare să medităm mai mult asupra acestor lucruri?! Ura este o forŃă care te leagă de persoana pe care o urăşti. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. Să nu ne răzbunăm. O spun de multe ori. Este suficient că un om ranchiunos musteşte de boală în trupul său, făcându-te să-Ńi fie chiar milă de el. Ba chiar, un iubitor de oameni îi dă şi sfaturi pentru a scăpa de „boală. Dar, se

39

prinde ceva de el? Niciodată! Pe omul rău nu poŃi să-l schimbi. El este întotdeauna un cârcotaş, chiar dacă nu se ridică la nivelul tău şi nimic nu-l recomandă pentru aceasta. Tatăl meu obişnuia să spună despre oamenii răi şi cârcotaşi: „Omul rău îşi găseşte!” Dar să-i lăsăm pe fiecare cu educaŃia şi cultura lui dacă nu vrea să mediteze puŃin asupra acestor categorii şi să mergem mai departe. La 1 septembrie, alături de copii, părinŃi, dascăli, bunici şi oficialităŃi, am participat la deschiderea anului şcolar, unde au luat cuvântul şi a binecuvântat deschiderea, dl.prof.univ.dr. Traian Brătianu – la Liceul Alexei Mateevici şi dl. prof. Ion Moiceanu la Liceul Mihai Eminescu, alături de cadrele didactice şi directoarea liceului – dna Lidia Ceban, o doamnă cochetă şi, parcă scrie pe dumneaei „fragilă”, dar contrar aparenŃelor este o femeie puternică, cu veleităŃi de conducător. Aş îndrăzni să o consider chiar prietena noastră, a grupului AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina din ConstanŃa. O revedem cu mult dor şi drag şi îi admirăm Ńinutele noi, la fiecare început de an. Dar mai avem la acest liceu câŃiva prieteni dragi cu care ne reîntâlnim cu aceeaşi plăcere: OlguŃa Ostaş, profesor de limba română şi director adjunct la acest liceu; prof. Ludmila Diacon, profesorii Unilă Vasile şi Tatiana ş.a. - Acest liceu are un parteneriat, încă din anul 2006, cu Grupul Şcolar „Gheorghe Duca” din ConstanŃa, îmi spune dl. Pânzaru Cezar, la care am participat, împreună cu domnul profesor Traian Brătianu. - Da, însă am participat şi la stabilirea colaborării dintre Liceul „Mihai Eminescu” din Căuşeni şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, adaugă dl.prof. Brătianu.

40

- Alături de doamna director a liceului şi încă alte doamne profesoare, care nu aveau ore în acel moment am discutat despre o şi mai strânsă colaborare cu aceste şcoli dobrogene şi îmbogăŃirea fondului de carte. Am remarcat cu cât fast are loc deschiderea primei zile de şcoală, fără multă vorbărie şi discursuri plictisitoare. Elevii din clasa întâi, înainte de intrarea la clasă, fac scenete cu tema despărŃirii de jocurile copilăriei, de jucării şi, cu mai multă responsabilitate trec la buchisirea şi învăŃarea literelor alfabetului şi tot ce va urma. M-au impresionat fundiŃele din capetele fetiŃelor, de un alb imaculat, cu broderie pe margini şi... mult mai voluminoase decât codiŃele lor. BluziŃele lor albe, apretate, cu fustiŃe negre sau bleumarin care contrastează cu ciorăpeii şi pantofiorii albi. Toată Ńinuta lor vorbeşte despre un suflet curat, despre responsabilitate şi patriotism. Iubire pentru cultură, pentru limbă, pentru Ńară! Când sună clopoŃelul, un elev din clasele mari îl ia ocrotitor de mână pe cel din clasa întâi sau alteori, elevii mari îi ridică pe umeri pe cei mici, şi, fiecare, îl conduce la clasă pe semenul său din clasa întâi. Scena este de admirat şi reprezintă grija celor mari faŃă de cei mici. ToŃi elevii îşi ocupă locul în bancă, îşi primesc cărŃile şi orarul, discută despre tema zilei, se cunosc între ei şi fac cunoştinŃă cu dascălul lor. În data de 2 septembrie 2010 întâlnire oficială la sediul Consiliului Raional, în biroul domnului preşedinte Ion Ciontoloi. Pentru prima dată, împreună cu viceprimarul de la Murfatlar, domnul Nicolae Crivineanu, care ne-a asigurat şi transportul, s-au întreŃinut în discuŃii fructuoase, care au dus mai târziu nu numai la prietenia dintre cei doi şi vizite reciproce, dar şi la o înfrăŃire a localităŃilor. Domnul şi doamna Crivineanu, care ni s-au alăturat, au făcut o

41

impresie bună, amândoi fiind cu voie bună, au ridicat cu câteva grade atmosfera la o cină oferită de către gazde. Pe drept cuvânt se spune că „pe oameni îi cunoşti la drum şi la petrecere”. Ne-au făcut pe toŃi să cântăm din folclorul nostru românesc, din cântecele celor mai îndrăgiŃi cântăreŃi populari. Ce să mai spun despre dl.prof.univ. Marian Zidaru, care, cu un talent deosebit, aş zice chiar profesionist, ne-a recitat poezia „MistreŃul cu colŃi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş. Este o încântare să-l asculŃi recitând, dar cu acelaşi talent ştie să şi cânte. Întâlnirea a fost ca între fraŃi, ne simŃim bine toŃi ca români iar în grup se creează un bun tonus, fără a lipsi însă şi mici contestări, contre dar şi speranŃe, confesiuni, angajări. În fond, noul, progresul, se nasc din contradicŃii, aşa „învăŃam” la socialism ştiinŃific. Ne îmbrăŃişăm de rămas bun, nutrind fiecare speranŃa de a ne revedea în viitorul an. PrezenŃa domnului Leonte Năstase, remarcabil grafician şi caricaturist reputat, a adus fiecăruia câte un portret cadou, făcut la faŃa locului, de o certă valoare artistică. Amintesc aici că, domnul Leonte Năstase ne reprezintă Ńara la multe concursuri internaŃionale, aducând cu sine multe premii şi diplome. Este aşadar recunoscut ca un mare talent şi în afara graniŃelor Ńării şi o personalitate cu care ne putem mândri. Leonte Năstase nu este o persoană caustică, desenele sale ne dăruiesc posibilitatea de a vedea frumuseŃea florilor care tocmai le-a atins mâna omului sau le-a mângâiat admirativ privirea. Orientarea graficii satirice practicate de domnia sa conŃine posibilităŃi de extindere, „pentru că artistul s-a străduit să dea credibilitate situaŃiilor şarjate prin recurs la psihologia persoanelor”. Dacă mai adăugăm la toate acestea

42

modestia domniei sale, avem cu adevărat imaginea intelectualului român. Dl. Cezar Pânzaru, preşedintele nostru, este atent la fiecare amănunt şi are grijă de toŃi membrii asociaŃiei.

Cerul Basarabiei Inimoasa doamnă Camelia Costică, colega noastră care nu stă nici o clipă, întotdeauna este atentă la detalii şi gata de acŃiune. Ne face fotografii, ne filmează, îşi notează tot ce trebuie reŃinut, însufleŃeşte atmosfera cu tinereŃea şi perspicacitatea domniei sale. Îi place să surprindă cerul cu

43

răsăritul şi apusul soarelui, aşa cum a mărturisit odată că „s-a îndrăgostit de cerul Basarabiei!” Născută în apropiere de Bârlad, nu a uitat niciodată graiul moldovenesc şi îl vorbeşte cu mult drag şi emoŃie atunci când aude accent moldovenesc. În adolescenŃă a purtat corepondenŃă cu fete şi băieŃi, de aceeaşi vârstă cu domnia-sa, din Basarabia: BălŃi, Orhei, Sângerei, Cahul... Povestea odată, cum scria româneşte, dar cu litere chirilice şi, în acelaşi mod primea scrisorile de dincolo de Prut. Timpul a trecut, a plecat la liceu, corespondenŃa s-a mai rărit, motiv pentru care a mai pierdut legătura cu ei, cei de dincolo... Niciodată nu s-a gândit că va ajunge să vadă meleagurile de peste Prut sau că va ajunge la Cahul, Sângerei, Orhei, Chişinău, Căuşeni, Tighina, Rezina, Zaim, Baimaclia. „Iată că am avut această şansă, ne mărturiseşte colega noastră, datorită oamenilor deosebiți de la AsociaŃia Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala ConstanŃa, cărora le mulŃumesc pentru deschidere. Mi-au dat şansa să văd frumosul cer al Basarabiei, să cunosc oameni deosebiŃi – iubitori de oameni, de cultură, de frumos şi de limba română – Valeriu Ostaş, Ion Găină, Ion Iovcev, Anatol Petrencu, Vlad Sărătilă, Petru Rîmbu etc. -, să particip la ”Sărbătoarea Limbii Române” şi la deschiderile de an şcolar şi să văd frumoşii şi minunaŃii copii ai Basarabiei. Întorcându-mă şi povestindu-le părinŃilor şi rudelor despre locurile şi oamenii din Basarabia, am aflat că unul dintre fraŃii bunicii dinspre tată, nenea Enache, împreună cu soŃia lui, Cleopatra, au fost învăŃători la Căuşeni până în anul 1940, când s-au reîntors învăŃători în satul natal - Pochidia. Trăiesc la malul Mării Negre cu gândul la Moldova mea natală, la Moldova de dincolo de Prut, la suferinŃele şi greutăŃile îndurate de ei de-a lungul istoriei, şi îi admir că au ştiut să păstreze limba română şi s-o vorbească, iată, în

44

2014... 1812, 1940, 1990... Pentru că au păstrat ce au ei mai sfânt - limba română, identitatea poporului nostru, chiar dacă au îndurat atâŃia ani de asuprire şi de... limbă rusă. Îi iubesc!” De asemenea, prezenŃa agreabilă a domnului prof. Valeriu Ostaş ne dă încredere, siguranŃă, continuitate şi un sentiment de profund românism. Dl. prof. Valeriu Ostaş ne spune că „limba română este cunună de rezistenŃă şi unitate a raionului Căuşeni. Limba este stăpâna noastră şi nu invers. Mateevici, Vieru – mari patrioŃi ai limbii române”. L-aş adăuga eu şi pe Adrian Păunescu pe această listă, care a avut o strânsă legătură cu poetul Grigore Vieru, l-a iubit ca pe un frate şi l-a slăvit pe Mateevici ca fiu al Basarabiei. „Ne-am întâlnit să sărbătorim ziua limbii române, limba părinŃilor noştri. Eu am dat un jurământ limbii române ca profesor de limbă română. Trebuie să apropiem Căuşenii de Prut. Neamul nostru să fie unit. Căuşănenii sunt stăpâni la ei acasă” – vorbe pline de duh şi înŃelepciune, vorbe care emoŃionează, grăite tot de domnul profesor Valeriu Ostaş. Dl. Anatol Petrencu: „există o mare necesitate de carte românească în Basarabia, pentru care îi mulŃumim domnului Cezar Pânzaru, preşedintele AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, care de fiecare dată, împreună cu membrii veniŃi la festivitate, ne aduc cărŃi valoroase. Limba română înseamnă a fi parte din România. Nu trebuie să ne pierdem. Să fim uniŃi în cuget şi simŃiri”. Noi, delegaŃia română, avem datoria să-i mulŃumim cum se cuvine şi domnului Anatol Petrencu pentru căldura şi ospitalitatea cu care ne-a întâmpinat la Chişinău, dăruindu-ne o masă caldă, iar alteori intervenind pe lângă Muzeul NaŃional de Istorie din Chişinău, pe care l-

45

am vizitat şi am văzut exponate valoroase. De o rară acurateŃe, încântare şi artă, este şi noua Dioramă, care se află la subsolul muzeului. Îi îndemn pe toŃi cei care trec prin Chişinău să nu ocolească Muzeul NaŃional de Istorie al Moldovei unde vor putea vedea expuse obiecte de cult: icoane cu ferecături de aur şi argint, ornate cu pietre preŃioase, granule şi filigran; cruci, sfeşnice, potire etc. De asemenea, costume din portul nostru popular şi uniforme militare. Din gama Monede şi Tezaure sunt expuse monede romane, moldoveneşti, de pe vremea lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, monede ale Imperiului Otoman şi ale unor state europene. ExpoziŃia mai conŃine şi o colecŃie de semne distinctive din sec. XVIII-XX: ordine, medalii, insigne, din România, Moldova şi multe alte Ńări. În vitrine sunt expuse podoabe de mare preŃ, obiecte de lux, ceasornice, bijuterii, confecŃionate de maeştri cu renume. Cu prilejul unei ConferinŃe InternaŃionale la Muzeul Marinei Române, ConstanŃa, intitulat „Arc peste timp: 23 August 1939 – 23 August 1944” în colaborare cu Departamentul pentru RelaŃia cu Românii de Pretutindeni, am scris un articol despre acest eveniment la care dl. Anatol Petrencu a participat cu tema: „Pactul Ribentrop-Molotov în istoriografia contemporană rusă”. Tot domnul Anatol Petrencu ne-a oferit tuturor volumul, al cărui autor este: „Istoria contemporană: Studii, Materiale, Atitudini” – o carte document. Avem multe motive pentru care trebuie să-i mulŃumim, chiar şi numai pentru zâmbetul şi lumina din ochii săi, cu care ne întâmpină de fiecare dată. AsociaŃia Culturală Pro Basarabia

46

şi Bucovina, filiala ConstanŃa, vă mulŃumeşte domnule Anatol Petrencu. De altfel, la Muzeul Marinei Române s-au organizat şi desfăşurat activităŃi dedicate Basarabiei, activităŃi de parteneriat între Colegiul „Mihai Eminescu” din ConstanŃa, Şcoala din localitatea Târguşor şi altele. Aceste activităŃi au fost organizate de către preşedintele Pro Basarabia şi Bucovina, dl. Cezar Pânzaru, dl.prof. Traian Brătianu, la care am participat şi noi, membrii acestei asociaŃii.

Liceul „Alexei Mateevici”, Căuşeni

La Liceul „Alexei Mateevici” a avut loc un frumos program artistic prezentat de elevii acestuia. Clădirea acestui liceu a fost a partidului şi se află chiar în partea dreaptă a statuii „Alexei Mateevici” care veghează la cultivarea, propăşirea şi vorbirea în grai curat a limbii române. Domnul profesor Andrei Toderaşcu, fost Director al DirecŃiei de ÎnvăŃământ Tineret şi Sport a Consiliului

47

raional, care are un merit deosebit în înfiinŃarea acestui liceu (1991), a Ńinut un discurs apreciat de cei prezenŃi şi a recitat câteva versuri din creaŃia domniei sale: Spre mare curge Prutul liniştit Şi nici nu bănuieşte că desparte Un neam ce sângeră necontenit Că n-a avut pe lumea asta parte...

Liceul Alexei Mateevici (în mijlocul fotografiei, directoarea liceului)

Oraşul Căuşeni, pe care l-am vizitat de-acum de câteva ori în ultimii ani, este oraşul drag inimii mele şi de fiecare dată, când paşii mei atinge acest legendar pământ

48

românesc, o emoŃie puternică îmi năvăleşte sufletul şi de-abia aştept să-i îmbrăŃişez pe cei dragi de aici, să văd oraşul în sărbătoare de Ziua limbii noastre române, limbă care îŃi asigură identitatea. Curta ConstituŃională de la Chişinău a aprobat (a votat) limba română ca limbă oficială a Moldovei, din nou o veste foarte bună pentru toŃi vorbitorii limbii române, ştire ascultată şi consemnată în timp ce scriu aceste pagini. Pentru cine nu a vizitat oraşul fac o binemeritată şi succintă descriere, îmbinând ce am văzut cu ce am aflat. Raionul Căuşeni este învecinat cu raioanele Anenii Noi, Ştefan Vodă, Cimişlia, cu raionul Tarutino al regiunii Odesa, Ucraina şi are o suprafaŃă totală de 116,3 mii hectare. Oraşul este situat în sud-estul Basarabiei, la 3 km distanŃă de staŃia de cale ferată Căuşeni şi la 83 km de Chişinău. Este traversat de râul Botna şi un afluent al său, înconjurat de dealuri, de la care se pare că vine şi denumirea localităŃii. Împăratul Traian, după cuceririle romane în Dacia, ridică pe teritoriul actual un val de apărare care îi poartă numele, Valul lui Traian, denumire sfântă pe care o întâlnim şi noi, constănŃenii, la câŃiva km de oraşul nostru, adică, comuna Valul lui Traian. „Valul” a fost ridicat pentru a proteja hotarele imperiului de invaziile barbare. Aici, în această parte, Ştefan cel Mare a aşezat pârcălabi la cetatea Tighina, pentru ca aceştia să păzească Ńara de turci şi de tătari. Mai mult decât în altă parte aici s-a simŃit jugul străin, deoarece Ńinutul ajunge să fie raia turcească, iar Căuşenii - târg tătăresc.

49

Ce norocoşi sunt românii care pot vizita aceste vestigii ale istoriei noastre, unde poŃi să-Ńi formezi o judecată de valoare, o imagine a înaintaşilor noştri, care vorbesc despre vitejia, cultura şi bunul simŃ al poporului nostru. Pentru că, adevăratul semn al inteligenŃei nu sunt cunoştinŃele, ci imaginaŃia. De aceea, de-a lungul istoriei noastre, cei care au dorit să conducă prin teroare şi dictatură nu au investit în cultură. Aceştia nu admit nici să fie criticaŃi. „Când îmi iei dreptul de a critica, aceea se numeşte dictatură”. Oare prin câte dictaturi am trecut?!

50

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” O construcŃie veche ce mi-a rămas în memorie este Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, monument unicat ca arhitectură ecleziastică, cel mai vechi lăcaş de cult

51

ortodox din Basarabia. Este o clădire dreptunghiulară, cu ferestre mici, pe jumătate îngropată în pământ, din care cauză se produce o umiditate permanentă. Sunt respectate rigorile musulmane în ceea ce priveşte înălŃimea terestră admisibilă a edificiilor creştine. Pe vremea aceea nu era permisă construcŃia nici unui lăcaş care să depăşească înălŃimea unui minaret sau, aşa cum ne explica ghidul, „înălŃimea oricărui edificiu să nu depăşească înălŃimea unui călăreŃ cu sabia în sus”. Lângă biserică se află o clopotniŃă veche din lemn. Din cauza deteriorării a apărut necesitatea să se tencuiască, să se spoiască în interior, ferestrele să se lărgească, acoperişul de pământ să fie acoperit cu olane, iar deasupra acoperişului să se construiască o turlă nouă din piatră în locul celei din lemn. Aici se afla una din reşedinŃele mitropolitului Proilaviei, sec.XVIII, cu ajutorul căruia se restaurează Biserica Adormirea Maicii Domnului. Este pictată în interior şi exterior, pe un fond roşu –„roşu de Căuşeni”, aşa cum la Mânăstirea VoroneŃ se cunoaşte „albastrul de VoroneŃ”, culoare caracteristică mânăstirii. Sunt reprezentate faptele sfinŃilor şi soarta osândiŃilor, chinuiŃi prin tot felul de torturi. Are un altar semicircular din marmură, o cristelniŃă din marmură care împodobesc strana bisericii. Altarul este despărŃit de naos de o tâmplă de zid, străpunsă de trei deschideri terminate semicircular. Unele documente atestă că ar fi chiar mai veche. Nicolae Iorga, în lucrarea sa Basarabia noastră, consemnează faptul „tocmirii bisericii din Căuşeni pe bani domneşti” de către spătarul Costachi în anul 1763. În alte documente se vorbeşte de Grigore Callimachi, ctitorul bisericii de la Căuşeni. Dar, conform textului pisaniei, în

52

anul 1763, ar fi fost construită prin grija şi cheltuiala mitropolitului Proilaviei, Daniil. Acesta a avut cea mai lungă şi fructuoasă păstorie, timp de 22 de ani (1751-1773), fiind al 18-lea mitropolit. El depindea de Patriarhul de la Constantinopol. Deşi grec de origine, Ńinea la limba şi la tradiŃiile populaŃiei româneşti pe care o păstorea. După toate cercetările, putem concluziona că au jucat un rol important şi au participat mai mulŃi oameni de seamă ai vremii la ctitorirea bisericii din Căuşeni. Decorarea cu picturi s-a produs în intervalul anilor 1764-1766, la finalizarea căreia şi-au adus contribuŃia şi cei trei domnitori din neamul Ghiculeştilor. Se spune că, pe timpul războiului dintre ruşi şi turci, ultimii ar fi transformat biserica într-un grajd, iar, ca printr-o minune, într-o singură noapte au pierit toŃi caii necredincioşilor. În această pictură se vede cum sfinŃii au ochii scoşi, iar la întrebarea noastră – De ce arată aşa?, ni s-a răspuns: „Turcii, supăraŃi de această minune şi vrând să se răzbune, au străpuns cu pumnalele ochii sfinŃilor şi mucenicilor”. Aceasta este una dintre legende. Mai există şi a doua legendă, dar care circulă mai puŃin. De atunci, biserica a avut parte de diferite întrebuinŃări. A Ńinut loc şi de depozit, unde erau afumate merele. Şi din această cauză au fost acoperite şi deteriorate picturile. Acoperişul bisericii este cu olane. După anul 1807, anul înlăturării definitive a administraŃiei musulmane din sudul Basarabiei, deasupra naosului a fost înălŃat un mic turnuleŃ din piatră, încununat de o cruce. Iată câteva versuri reprezentative pentru această mânăstire: Schitul acesta-ntre vii şi-ntre morŃi/ Stă ca un legământ - /

53

Pe jumătate în cer, / Pe jumătate-n pământ./

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, văzută din sptea

54

Biserica, „Adormirea Maicii Domnului”, văzută din interior

Căuşenii, o veche aşezare basarabeană

În Bugeac, la Căuşeni, Dorm strămoşii moldoveni, Numai pietre de mormânt Mai păstrează al lor cuvânt (A. Mateevici, Pietre vechi) Prima atestare documentară a localităŃii Căuşeni datează din 6 iunie 1455 cu denumirea de Cheşenăul Roşu.

55

În 1535 turcii au ocupat 12 sate din Moldova, inclusiv şi Cheşenăul Roşu, amintit într-o gramotă a lui Petru Aron, la 1455, căruia i-a schimbat denumirea în Căuşeni, făcând din acesta o bază de concentrare a trupelor otomane împotriva satelor creştine din vecinătate (Polonia, Rusia), având de suferit spre sfârşitul sec. XVIII, în contextul războaielor ruso-otomane. Au avut loc devastări şi incendieri din temelii. Anul 1455 nu poate deveni un reper şi nici actul istoric invocat. După spusele altor cercetători, Cheşenăul Roşu şi Căuşeni sunt două obiective geografice diferite. Alexei Mateevici spunea în poezia „Pietre Vechi”: Şi cum ieşi înspre Zaim (din Căuşeni... Vezi în deal un Ńintirim (...) Mai încolo un pârâu (...) Cine ştie ce-adăpost_ Chişinău spun că a fost... În DicŃionarul statistic al Basarabiei (Chişinău 1923) se susŃine că localitatea Căuşenii Vechi ar fi fost întemeiată pe la 1643. Căuşenii figurează şi pe o hartă din prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Se aduceau mărfuri din alte teritorii, conform unui hrisov al domnitorului Dimitrie Cantemir, din 27 martie 1711, „un oarecare Tanas a adus la Căuşeni o cantitate mare de sare, scoasă din ocnele moldoveneşti”. De asemenea, la începutul războiului ruso-turc din 1768-1774 la Căuşeni a sosit hanul Krâm Ghirai, care mai poposea din când în când. Cu această ocazie, oraşul ajunsese centrul Ńării tătăreşti, unde alergau toŃi de pretutindeni şi mulŃimea curtenilor creştea în fiecare zi. Tot aici se mai afla o „poştă”, unde se schimbau caii. Exportul şi importul erau

56

dezvoltate în aceeaşi măsură. Aceste documente atestă dezvoltarea oraşului la acea vreme. În literatura istorică, cu prioritate, în cea din sec. al XIX-lea, s-au scris multe despre un „palat splendid” al unui „han din Bugeac”. Ulterior, a avut caracterul unui imobil de stat, aparŃinuse hanului, iar acum locuia în el guvernatorul Căuşenilor. Reflectarea o găsim tot în poezia „Pietre Vechi”: Ştim că Botna a fost alta Căuşeni – o curte înaltă Şi dormea aici un han Stăpânind pe moldovan. Un negustor german, menŃionează: „Deşi Căuşenii este un oraş mic, găseşti totuşi fel de fel de marfă cu care fac negoŃ, mai ales armenii şi evreii, iar tătarii din Bugeac vin des în această localitate pentru a se aproviziona cu lucrurile de trebuinŃă”. (Călători străini despre łările Române n.r.). Între 1806-1812, Căuşenii devine capitală a Bugeacului, iar după anexarea Basarabiei la imperiul rus, centru regional în 1829. Treptat oraşul decade până la statutul de localitate rurală. După Unirea din martie 1918 cu România, datele din 1923 atestă că erau două comune, Căuşenii vechi – sat şi Căuşenii noi – târg. Zona a fost anexată la URSS în iunie 1940, odată cu cedarea Basarabiei. În 1941 a fost eliberată de armatele române, apoi a intrat sub cizma bolşevică, în anul 1944. Imediat după război, românii au avut de îndurat calvarul deportărilor şi al foametei organizate, sovietice, din anii 1946-1947, fapt pentru care a scăzut considerabil populaŃia Căuşenilor. Centrul raional are statut de oraş şi apoi de municipiu, astăzi cu o populaŃie de peste 20.000 de locuitori. După Unirea din 1918, în România Mare s-a pus problema existenŃei unor instituŃii culturale care să asigure

57

în lumea satului românesc minimum de informaŃie şi de trăire culturală. În oraşul Căuşeni funcŃionează actualmente patru licee: „Mihai Eminescu”, „Alexei Mateevici”, „Dimitrie Cantemir”, „A.A. Puşkin”; trei biserici: „Adormirea Maicii Domnului”, „SfinŃii Constantin şi Elena”, „SfinŃii Apostoli Petru şi Pavel”. Un alt centru de cultură este şi Casa Limbii Române din Căuşeni, la care mergem cu multă emoŃie şi bucurie în fiecare an, la 31 august, pentru a sărbători împreună limba noastră cea română, pentru a face un „bilanŃ”, pentru a ne revedea, a ne alina dorul, a ne îmbrăŃişa şi a nu uita că suntem fraŃi, a ne povesti fiecare realizările. Depunem flori şi aducem un omagiu la busturile marilor clasici Alexei Mateevici, Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir şi Ion Creangă. Consiliul Raional Căuşeni, la conducerea căruia se află dl. Ion Ciontoloi şi care a fost o gazdă bună pentru delegaŃia română, prilej cu care schimbăm idei, lansăm cărŃi, Ńinem simpozioane în dulcele grai românesc, ne întâlnim cu personalităŃi ale culturii române. În fiecare an, la sărbătoarea limbii române nu lipseşte nici domnul Cârlan Florin, care trăieşte în Statele Unite ale Americii şi nu a uitat că este român. Prin grija şi contribuŃia domnului Ion Ciontoloi, dar nu pot să nu amintesc şi alte oficialităŃi ale oraşului din Consiliul Raional şi Primărie la cultura românească, precum: Ilie Gluh, fost preşedinte al Consilului Raional, Nicolae Andrieş; noul primar al oraşului, Ion Repeşug; Andrei Toderaşcu, fostul director al DirecŃiei de ÎnvăŃământ şi Sport al Consiliului Raional... şi lista poate continua, s-a dezvoltat în oraşul Căuşeni instituŃii precum: Muzeul raional de istorie şi etnografie, Complexul Memorial consacrat luptătorilor căzuŃi în conflictul transnistrean, Centrul

58

naŃional de creaŃie pentru copii şi adolescenŃi. Şi delegaŃia noastră a fost invitată să viziteze toate aceste comori care ne vorbesc de strămoşii noştri comuni. Le voi aminti pe rând, pe fiecare, cu zestrea şi frumuseŃea sa. La una din întâlnirile noastre, dl. profesor de istorie, Ştefan Plugaru, preşedintele Pro Basarabiei şi Bucovinei, Huşi, a trecut în revistă unele elemente din trecutul cultural al oraşului Căuşeni, care mi s-au părut foarte interesante. Iată ce mi-am notat: „Cultura interbelică sub domnia regelui Carol al II-lea (1930-1940) a primit un sprijin important. La nici trei ani de la înscăunarea sa, acesta promulga, din Bucureşti, Legea pentru FundaŃiile Culturale Regale (14 aprilie 1933) care unifica FundaŃia Universitară „Regele Carol I”, FundaŃia „Principele Carol” din Bucureşti, FundaŃia „Ferdinand” din Iaşi şi Institutul de cercetări experimentale „Regele Carol al II-lea” din Cluj într-o uniune cu numele „FundaŃiile Culturale Regale ale României”, ele fiind persoane juridice, scutite de taxe de timbru şi înregistrare, de taxe poştale şi de orice impozite către stat, judeŃ sau comună. S-au înfiinŃat în cele 15.201 sate ale României interbelice Cămine Culturale, având ca scop „dezvoltarea culturii în masa mare a naŃiunii şi crearea unei vieŃi noi pentru obŃinerea unor rezultate cât mai bune la capitolul educaŃie cultural-spirituală şi naŃională a locuitorilor. „În ceea ce priveşte sănătatea locuitorilor satului, Căminul va căuta să dea consultaŃii gratuite, în limitele prevederilor bugetare şi medicamente, prin medicul de circumscripŃie, membru în sfatul căminului se va asigura asistenŃa copiilor săraci prin ajutoare materiale. Se vor Ńine conferinŃe cu subiecte referitoare la sănătatea publică, lupta contra alcoolismului şi celelalte boli sociale, se vor forma

59

echipe de deparatizare, care vor da concursul organelor sanitare. Documentele reflectă permanenta preocupare a sfatului căminului cultural pentru sănătatea comunităŃii şi aspectul curat al localităŃii”. Într-o dare de seamă se arată că „în comuna Căuşanii Vechi, judeŃul Tighina nu se află (în prezent) cazuri de boli infecŃioase aşa cum erau înainte. În comună nu există nici un caz de tifos exantematic (...), deşi nu există nici spital, nici dispensar medical. Este nevoie de baie populară şi medicamente pentru cei săraci. De asemenea, localnicii s-au alăturat efortului de înzestrare a armatei române. S-a contribuit la înzestrarea armatei române fie cu bani, fie cu cereale, spre a fi valorificate, iar sumele colectate să fie vărsate preturii plasei Căuşani, pentru a fi înaintate prefecturii de judeŃ”. Am fost profund impresionată de aceste date privind căminele culturale pe care le-a prezentat la una din întâlnirile noastre, prof. Ştefan Plugaru, încât mi-am notat şi eu o parte din aceste date pentru a vi le oferi celor ce nu aveau cunoştinŃă de acestea. Căminului Cultural din Căuşanii Noi (1925-1944) i s-a dat numele „Poet Al. Mateevici”, stabilindu-se un program minimal de muncă. Numele preotului-poet Alexei Mateevici, spiritul său, este pe buzele tuturor în raionul Căuşeni. Este autorul Imnului de Stat al Republicii Moldova. În raion sunt două case-muzeu care îi poartă numele, în comunele Zaim şi Căinari. Odată cu scrierea unei monografii a comunei în care m-am născut eu, comuna Borcea, sat Pietroiu, mi s-a dezvoltat o imensă curiozitate de a studia arhivele cu ajutorul cărora mi-am putut imagina, citind corespondenŃa, starea de lucruri a unei perioade istorice. Din această cauză

60

am apreciat studiul făcut de domnul profesor Ştefan Plugaru, eu formându-mi o imagine mai clară a perioadelor istorice prin care a trecut oraşul drag inmii mele, Căuşeni.

Dl. Gluh, atunci preşedintele Consiliului raional Căuşeni, înmânându-mi medalia „20 ANI DE INDEPENDENłĂ”,

a Moldovei , 1991-2011

61

Muzeul „Alexei Mateevici” din Căinari

Casa-muzeu „Alexei Mateevici” din oraşul Căinari a fost deschisă la 16 martie 1968, la aniversarea a 80 de ani de la naşterea preotului-poet Alexei Mateevici. Ea a adăpostit familia Mateevici între anii 1884-1893, iar poetul a locuit aici în perioada anilor 1888-1893 (adică, de la naştere până la vârsta de 5 ani). După mutarea familiei Mateevici la Zaim, casa copilăriei devine casă parohială, internat, şcoală primară, bibliotecă publică pentru copii. Prima expoziŃie jubiliară a fost vernisată la deschiderea muzeului în doar două camere ale casei în care s-a născut poetul. Neavând condiŃii pentru vernisarea expoziŃiilor şi pentru păstrarea fondurilor, muzeul nu a putut primi o perioadă de vreme vizitatori, A fost redeschis la 31 august 1991 cu concursul DirecŃiei de Cultură a Executivului raional Căinari, şef –, regretatul Feodosie Berghi, Om Emerit al Republicii Moldova. Întemeietorul muzeului a fost dl. Petru Râmbu, profesor de română la Şcoala medie din Căinari, susŃinut şi îndrumat de consacratul muzeograf Gheorghe Cincilei, fondatorul Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, Chişinău. Dl. Petru Râmbu a fost şi primul director al muzeului, însă a fost nevoit să părăsească localitatea, la 10 octombrie 1968, lăsând la acea dată câteva impresii despre muzeu: „Am dat în primire colegului meu Ion InculeŃ muzeul „Alexei Mateevici”. Plec să trăiesc în altă parte, pentru a rămâne cu inima întotdeauna aici, însoŃite de următoarele versuri: Te cheamă cei ce te-au născut, Te cheamă cei ce i-ai cântat, Acei ce-n ploaie şi pe vânt,

62

Din urma plugului plângând, te-au legănat. Actualmente, director al muzeului este doamna Dorina Rotaru, de la care am primit aceste informaŃii. Dar, pentru că tot am amintit de domnul Prof. Petre Râmbu, am observat că emoŃionează întotdeauna audienŃa prin discursul domniei sale, la întâlnirile din cadrul Consiliului Raional Căuşeni. Citez: „Eu mă bucur de atmosfera acestui edificiu, mă bucur că suntem împreună, dar îmi sângerează sufletul că în afara acestui edificiu unii acŃionează altfel sau, şi mai rău, s-o spun pe şleau - sunt făŃarnici. Mă doare sufletul că nu suntem noi înşine în toate împrejurările. Eu am fost alungat din Căinari pentru convingerile mele politice. Acum locuiesc în Bender, Transnistria. Dar şi aceste denumiri de Tighina şi Bender sunt de origine turcă. Aş dori un nume românesc. Nu ştim unde începe satul şi unde se termină oraşul. Se vorbeşte mult, dar unii nu spun adevărul, de teama ca nu cumva să se schimbe regimul şi ei să aibă probleme. Vorbesc pe la spate, aşa cum am auzit spunându-se: „Le-o trebuit limbă…!” „Când îi aud, îmi sângerează sufletul”. După alte câteva precizări recită propria poezie: Limba noastră cea română „Munca dacă nu ne place, Brazda-n buruiene zace, Limba noastră e de vină, Limba noastră cea română. Banul dacă e o boală Şi nu sunt copii în şcoală, Limba noastră e de vină, Limba noastră cea română.

63

Dacă-n parlament se-njură, Iarna nu avem căldură, Limba noastră e de vină, Limba noastră cea română. Cârma dacă e coruptă, łara-n două este ruptă, Limba noastră e de vină, Limba noastră cea română. De ni-s vămile sărace, De ne-mpuşcă-n timp de pace, Limba noastră e de vină, Limba noastră cea română. Tot pe domnul profesor Petre Râmbu l-am auzit vorbind adesea despre dorinŃa domniei sale de a vizita România. Despre dorul de România-mamă. Se cuvine să-l primim cu braŃele deschise, ca pe un frate loial şi credincios ideii de limbă, patrie şi libertate. După această întâlnire mi-a încolŃit în minte ideea de a scrie ceva, în felul meu, despre Basarabia, despre colegii mei şi despre prietenii sau cunoştinŃele pe care mi le-am făcut în Basarabia. Niciodată nu este prea mult sau îndeajuns. Înaintea mea, au scris despre Basarabia, Ana Ruse şi Traian Brătianu. „Dor de Basarabia” şi, respectiv, „Basarabia, te iubesc!” Dl. Traian Brătianu a mai lansat alte două cărŃi tot la Căuşeni: „Politică şi societate în Dobrogea” şi „Presa dobrogeană de ieri şi de azi”. Sunt mândră de colegii mei că au exprimat cum se cuvine dragostea care îi leagă de acest sfânt pământ, că au Ńinut să redea şi în scris dragostea lor pentru Basarabia. Eu, de fiecare dată când m-am întors din Basarabia sau cu ocazia unor evenimente

64

sau festivităŃi speciale legate de aceasta am scris câte un articol în presa din ConstanŃa. Sper să nu uit să amintesc de „ceva” sau „cineva” care mi-a provocat emoŃii puternice privind istoria acestui colŃ de rai, (aşa cum văd eu) despre oamenii de acolo, sau despre realizările şi eforturile cuiva. Oricum, concluzia pe care o tragem din aceste manifestări este dragostea care ne uneşte pentru poporul nostru şi limba română, emoŃia cu care ne îmbrăŃişăm la fiecare revedere. Tot cu ocazia întâlnirilor noastre, fapt peste care nu pot să trec cu uşurinŃă, sunt poeziile care s-au mai recitat. Una dintre ele, scrisă de Ecaterina Rîşcan-Rusu, învăŃătoare, oraşul Căinari, raionul Căuşeni, intitulată:

A Ş T E P T A R E A

În ajun de sărbătoare Am copt pâine, cozonaci, Eu v-aştept, veniŃi acasă, Copilaşii mamei dragi...

Am pus busuioc pe grindă, Lumânările-am aprins,

Stau în faŃa iconiŃei, Pentru voi mă rog, veniŃi! Ceasul bate miezul nopŃii,

Totu-n jur a aŃipit, Eu în bezna trista-a nopŃii

Tot mă rog la nesfârşit. Iar în zori aştern eu masa, Pun din toate ce-am gătit, Îngân sfânta rugăciune,

Eu v-aştept, voi n-aŃi venit. Doamne! Cum să stau la masă,

Singurică-singurea,

65

Dacă dorul greu m-apasă, Aşteparea-i foarte grea... Cred c-aşa a fost să fie,

Soarta, ea, ne-a despărŃit. Stau la masă cu icoana,

Tot v-aştept, şi-ncet eu plâng... Marian Clenciu, preşedintele AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Bucureşti, România, pentru care am un deosebit respect, a urat „La mulŃi ani limbii române, o limbă română europeană, spunând că de fiecare dată îl încearcă o mare emoŃie când se află printre fraŃii noştri basarabeni!” Prof.univ. Marian Zidaru: „Nu intenŃionez să Ńin un discurs ci doresc să repet şi să recit ce a spus cel mai bun ambasador al limbii române, Mihai Eminescu. Şi cu un talent binecunoscut, a recitat poezia Glosa. Ana Ruse, citeşte una din poeziile sale:

ÎNDÂRJIREA ROMÂNULUI BASARABEAN

Mi-aŃi luat acoperişul, De sus, ninge sau mă plouă Şi cenuşa mi-aŃi furat-o

Cu reci mâinile-amândouă. Mi-aŃi furat pagini din cronici,

Chiar şi vechile morminte, Dar vă interzic s-atingeŃi

Amforele de cuvinte! AŃi pus gratii de otravă

Pe rostirea românească, Dar iubirea noastră vie

Mai frumoasă o s-o crească. Voi veniŃi ca furii noaptea,

66

Dar coroana limbii sfântă În milenii şlefuită,

Nu se lasă deloc frântă. Ea prin secole străbate

Doar prin dorul de lumină, Are-n ea puterea noastră, O-ntreŃinem vie-n vreme Printr-o dragoste divină.

Dacian Dumitrescu, Bucureşti: „Îi mulŃumesc d-lui profesor şi director al Casei Limbii Române din Căuşeni, Valeriu Ostaş, pentru organizarea acestui eveniment, pentru invitaŃie şi îi mulŃumim că nu ne lasă să „uităm” limba română, limba patriei noastre, sufletul şi conştiinŃa neamului nostru. Avem acelaşi sânge, am fost aceeaşi Ńară şi vom fi din nou aceeaşi Ńară! Limba română este limba tuturor vârstelor!” Prof.univ.dr. Alexandra Tcacenko: „Eminescu spune despre limbă: „numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin… dacă în limbă nu s-ar reflecta caracterul unui popor… atunci reiese că noi nu ne prea pricepem inima noastră… Fondul de aur al spiritualităŃii unui neam îl creează limba, care e opera cea mai de preŃ a unui popor – în limbă şi prin limbă i se reflectă istoria, felul de a fi, a cugeta şi a simŃi. ..!” Să întărim punŃile de comunicare în limba română şi să nu mai fim la cheremul străinilor. Trebuie să ne deştepte unitatea naŃională!” Poetul Valentin Topolonaru, Iaşi: „Mi-ar fi plăcut să fie mai mulŃi tineri în sală şi mi-aş dori să ne educe ei pe noi. Să ştim ce gândesc, ce cred. Ei simt curăŃenia mesajului. Nu de mult unii se eschivau să se exprime în limba noastră cea română. Îmi doresc ca limba română să fie o limbă română curată”.

67

Un alt mesaj emoŃionant şi demn de reŃinut a fost rostit de o elevă de liceu: „Drama limbii române a cunoscut mai multe vârste. Şi din acest motiv trebuie să fim foarte perspicace şi să întărim punŃile de comunicare în limba română, mai întâi între noi, întrucât aceleaşi greşeli care s-au comis în trecut se produc şi astăzi. În al doilea rând să nu mai fim la cheremul străinilor care ne joacă ca pe nişte păpuşi şi ne suflă la ureche, printre arginŃii cu care ne cumpără sufletul. Să ştim cine suntem şi ce limbă avem. Una din primele vârste ale limbii române a fost atunci când fără înŃelepciune, domnitorii, divanurile dar şi simpli cetăŃeni ai łărilor Române, s-au angajat într-o competiŃie duşmănoasă pentru a-şi impune puterea una asupra alteia şi s-au vândut, s-au trădat frate pe frate de râdeau nu doar gâdele otoman, dar şi întreaga Europă. - Radu cel Frumos, după ce este ajutat de Ştefan cel Mare să recucerească tronul łării Româneşti, „peste noapte”, se vinde otomanilor. - Dimitrie Cantemir în lupta cu Constantin Brâncoveanu a căzut pradă unei strategii greşite. Şi multe alte cazuri trebuie să ne deştepte înŃelepciunea unităŃii naŃionale. - O altă dramă a limbii române a fost prin impunerea în toate instituŃiile administrative ale statului, a limbii ruse. Peste tot urechea prindea „Catiuşa, Mazurca”, dar inima tresălta şi se înduioşa când auzea o sârbă, o doină, o romanŃă, o baladă”. Şi în sfârşit, o dramă contemporană, când orbiŃi de interese înguste, politice, economice, confesionale, încărcate cu mult orgoliu, încurajează pizma, duşmănia, dezordinea, în loc să salutăm adevărul în mintea oamenilor, liniştea, stabilitatea şi progresul. De la independenŃa Moldovei şi până în prezent se discută o limbă sau două?

68

Să nu uităm că suntem cu toŃii copiii acestui pământ şi dacă nu ne vom întinde mâna unul altuia, ca să consolidăm familia acestui neam drag, nu vom avea un viitor bun. Politicieni, nu aşteptaŃi acte de patriotism de la tânăra generaŃie, în timp ce dumneavoastră vă bateŃi în parlament, vă sfidaŃi ca precupeŃii la piaŃă. Vorba poetului Grigore Vieru: „Înainte de a ne cere să murim pentru łară, ajutaŃi-ne să trăim demn pentru ea!” Sub îndrumarea şi conducerea inimoasei prof. Ludmila Diaconu, care a acompaniat la acordeon, a avut loc un frumos spectacol dat de elevii de liceu şi prezentat, ca de fiecare dată, de fiicele domnului prof. Valeriu Ostaş, Doina şi Mihaela. Dumnezeu a dat talentul unora să fie transmis mai departe, pentru încântarea, altora.

Avem o Ńară scumpă şi mândră! Avem şi iarăşi vom avea/

Duşmanul său care astăzi râde Va tremura privind la ea!

O altă poezie care m-a emoŃionat, recitată de o elevă şi scrisă de Alexei Mateevici. Important într-o poezie este ecoul patriotic, de bun român, ce mi l-a transmis şi pe care doresc să-l trăiŃi şi domniile voastre. Ea sună aşa:

PIETRE VECHI

Ştim ceva de la strămoşi, Despre hoŃii sângeroşi,

Despre turci, despre tătari, Despre hanii lor cei mari.

69

Ştim că botna a fost altă, Căuşan-o curte-naltă, Şi domnea aici un han.

Stăpânind pe moldovan. Uneori mai dă să-nşire

Câte-un baci la povestire... Spune vrute şi nevrute Despre pietrele tăcute. Ştim ceva, da-i greu de tot Să te-alegi de-ici c-un rod; Numai piatra de mormânt Vrednică-i de crezământ...

Sau o altă poezie, de acelaşi autor, recitată cu mult talent.

BASARABENILOR

Să ştiŃi: De nu veŃi ridica Din sânul nostru un proroc,

În voi viaŃa va săca, Zadarnic soarta veŃi ruga,

Căci scoşi veŃi fi atunci din joc Şi-Ńi rămânea făr’ de noroc.

Impresionant cât de tare te poate mişca emoŃional o poezie, când este scrisă cu talent, care are mesaj şi, mai ales, izvorăşte dintr-un adevăr istoric. Poeziile, în general, sunt scrise dintr-un puternic sentiment şi autorul, oricine ar fi el, va fi bucuros să-i fie citite sau amintite. Iubesc poezia, dar numai când ea îşi atinge scopul, când reuşeşte să mă emoŃioneze, să-mi transmită un mesaj, dar şi un adevăr incontestabil. O aleasă preŃuire îi port şi profesorului de la Liceul „Lucian Blaga”, Transnistria, Ion Iovcev. De altfel, cu

70

dumnealui mă întâlnesc în fiecare an, nu numai la Căuşeni, dar şi la Piteşti, la Simpozionul InternaŃional „PERT” Ńinut anual, în memoria deŃinuŃilor politici. Şi la Piteşti... şi la Căuşeni... domnia sa, cu o Ńinută şi atitudine impecabile, Ńine discursuri emoŃionante, aduce în prim plan problemele cu care se confruntă elevii liceului pe care cu onoare îl conduce. Este o reală plăcere să-i asculŃi pledoariile dar şi o enormă întristare ascultând temele pe care le aduce în discuŃie. Acum, când scriu, am auzit ştiri foarte triste la televizor în ceea ce-l priveşte. Sunt alături de domnia sa şi îi doresc putere să treacă peste aceste neplăceri politice. Pentru mine şi... pentru noi toŃi, cei care-l cunoaştem, este omul cel mai cinstit, loial şi intenŃiile domniei sale sunt pentru progres, pace şi înŃelegere.

Muzeul „Alexei Mateevici” din Zaim

Un alt loc minunat încărcat de istorie şi de cultură este Muzeul „Alexei Mateevici” din Zaim, care este condus de un om la fel de minunat, cum este domnul Ion Găină. Voi expune pe scurt câteva din relatările domniei sale privind istoricul acestui muzeu. „Cu ocazia a 100 de ani de la naşterea preotului-poet Alexei Mateevici a fost deschisă, la 26 martie 1968, Casa-muzeu din Zaim. IniŃiativa deschiderii muzeului a fost a profesorului de limbă română, actualul director al muzeului, scriitorul Ion Găină, susŃinut şi de către Mihail Moraru, director al Gospodăriei Agricole de Stat „Calea nouă”, de cercetătorii Vasile MalaneŃchi şi Manole Neagu.

71

În actuala casă-muzeu a locuit familia poetului între anii 1893-1907, iar Alexei Mateevici a locuit permanent la Zaim în perioada 1893-1897. Această casă a fost construită de tatăl poetului, Mihail, devenită casă parohială după încetarea acestuia din viaŃă. În faŃa muzeului a fost dezvelită, la 28 august 1990, monumentul poetului, lucrare în bronz, realizată de un grup de autori din România: Mihai Ecobici, Tiberiu Moşteanu şi Tudor Şerban. Muzeul are şase săli: trei dintre ele sunt camere memoriale (Camera părinŃilor, Camera copiilor, Biblioteca familiei Mateevici) şi trei săli de expoziŃii (Sala cu bust, Sala „Eu cânt”, „Sala Limba noastră”). În camera părinŃilor se află piese originale: icoana sfântului Mihail, o oglindă, portrete de familie, un armoniu folosit la slujbe. Camera copiilor este mobilată cu două paturi, originale, fotografii de familie şi alte lucruri. În Bibliotecă, pe lângă faptul că sunt cărŃi cu scrisul părinŃilor, an de an se îmbogăŃeşte cu altele noi. Domnul director Ion Găină este un neobosit „căutător” de lucruri originale ce au aparŃinut familiei Mateevici. Piesele expuse în muzeu cuprind lucrări de pictură, sculptură, obiecte ale deservirii şi etnografiei, fotografii, documente, o colecŃie de carte veche din sec. XIX-XX. Anul acesta ne-a prezentat noi exponate, pe care cu sârg şi abnegaŃie le adună, pentru a avea o expoziŃie a culturii, pentru a mări patrimoniul muzeului, pentru a-l „bucura” pe părintele şi poetul Mateevici, care, spune dânsul, se preconizează a fi canonizat. În fiecare an editează calendare, cărŃi poştale cu personalităŃi ale sudului Basarabiei, pentru „a nu-i uita nici pe cei care nu mai sunt”, aşa cum de altfel declară.

72

Casa-muzeu editează periodic, din 1994, publicaŃiile „Comoara” şi „Lacrima Luminii” din 1997, dar şi colecŃia de cărŃi „Comoara” din 2004 – colecŃiile de cărŃi „Lacrima Luminii” şi „CărŃile familiei, iar din 2005 – colecŃia de calendare „PersonalităŃi din Sudul Basarabiei”. Domnul director, Ion Găină, o conştiinŃă a lumii basarabene, ne-a primit întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ne-a îmbrăŃişat şi mereu pregătit să ne prezinte, de fiecare dată, exponatele, mai vechi şi mai noi, ale acestui muzeu. Rar întâlneşti un om asemenea domniei sale care să exercite munca cu atâta dăruire şi plăcere. De fiecare dată avem surpriza să ne arate o achiziŃie nouă în patrimoniul muzeului. Şi pentru că, nu demult, căutând ceva în biblioteca mea, am dat peste cartea sa, „Cuvântul” – ABC-ul tânărului creator, apărută în 2010, autor Ion Găină, vă citez câteva versuri: Sunt zile când simt că toată fiinŃa mi-i cer. Sunt zile când simt că toată fiinŃa mi-i pământ. Iar eu, între cer şi pământ, această trecere prin cuvânt. . Şi cum se putea altfel, decât ca Zaimul să nu aibă şi un Imn, semnat – versuri şi muzică, tot de Ion Găină: E Zaimul vatra noastră veche, La hotar cu Valul lui Traian,

În Bugeac el nu are pereche, Botna-i cântă-n şopot de alean. Refren: Aici soarele răsare, Trece-n sat pe Podul Alb, Şi străbuni la Malul Mare Ne întâmpină cu drag.

73

Aici mama ne aşteaptă, Aici cerul e mai blând, Iar credinŃa cea curată Arde-n candelă oricând. De la noi au răzbătut prin lume? Ale limbii sfinte adevăruri, Mateevici, el le-a scos în lume Neamului să poarte „slavă-n ceruri” Refren: Noi aici, acasă vom rămâne, Să-mplinim destinul ce ni-i dat, Vatra este, ştie orişicine Locul sfânt de Dumnezeu lăsat. Şi, aşa cum se spune că „omul potrivit la locul potrivit”, aşa este domnul director Ion Găină, la muzeul şi satul său. Uneori, în viaŃa noastră, sunt oameni care îŃi poartă un nemărginit respect, de care tu nu ai habar. Aşa le port eu, un deosebit respect şi admiraŃie, anumitor persoane, amintind acum de: dl. Ion Găină şi dl. Valeriu Ostaş, care pun suflet în tot ce realizează. Şi, la fel de mult îi respect şi îi apreciez pe domnii Ion Ciontoloi, Anatol Petrencu, Nicolae Andrieş, Nicolae Dabija, Ilie Gluh, Andrei Toderaşcu, Petre Râmbu, preotul Andrei CotruŃă, maica stareŃă, Marta Cuşnir... şi mai sunt şi alŃii. Când spun că ne primesc cu zâmbetul pe buze nu este o figură de stil. Aşa este. Ne îmbrăŃişăm cu mult dor, ne bucurăm de revedere. Revedem locuri dragi, întotdeauna cu aceeaşi nerăbdare şi plăcere. Şi când te gândeşti că noi, AsociaŃia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, ConstanŃa, nu avem nici măcar un sediu în care să-i primim. Vechiul

74

sediu s-a retrocedat şi nu găsim înŃelegere la nimeni să primim un alt local. De ce înŃelepciunea strămoşilor noştri nu este urmată şi de cei din generaŃia noastră? Dacă sunt pe un post, ales de majoritate, au pârghiile necesare să rezolve problemele civice ale unei societăŃi, dar nu au „timp” să te asculte. Oare au reŃinut „ce nevoie avem de un sediu?” sau au uitat imediat! Cineva spunea că „dacă fiecare în parte ne-am preocupa să facem fericită măcar o singură persoană, am fi toŃi fericiŃi!” Şi eu traduc acum „dacă şi-ar apleca urechea, cei care au puterea, mai mult la nevoile oamenilor, ar rămâne foarte puŃine probleme nerezolvate şi toŃi am fi mulŃumiŃi!” În anul 2013, domnii Cezar Pânzaru şi Traian Brătianu au participat la Ziua oraşului Căuşeni. Şi tot în acelaşi an au contribuit la realizarea unui protocol de colaborare între primăriile din Căuşeni şi Medgidia, eveniment ce a avut loc în oraşul nostru dobrogean. Cu un an în urmă, dl. Traian Brătianu a participat la Congresul InternaŃional de Istorie a Presei, cu tema: „Mass-media între document şi interpretare”. În revista „Dor de Basarabia” din martie 2013, a publicat două epigrame, legate de Basarabia:

Vinul şi unirea Ca să nu vă Ńin cu vorba Vă spun fără părtinire:

Când bei vinul din Moldova, Ai mereu chef de unire.

75

De la Podul de Flori Cândva a fost un pd de flori Ce pentr-o clipă ne-a unit Şi ne-a produs destui fiori:

Azi florile s-au veştejit.

De-a lungul anilor au vorbit în faŃa elevilor şi profesorilor de la liceele din Căuşeni şi Băimaclia cu prilejul deschiderii noului an şcolar.

Al doilea, din stânga, dl. Ion Găină, directorul muzeului. În

faŃa porŃii „Casei-muzeu, Alexei Mateevici” din Zaim Comuna Zaim

76

MÂNĂSTIREA „SFINTELOR FEMEI MIRONOSIłE MARTA ŞI MARIA”

Scopul vieŃii este mântuirea sufletească, pentru că „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi va pierde sufletul său!” În momente de tristeŃe ne dăm seama cât de fragili suntem în faŃa vieŃii şi mai ales în faŃa lui Dumnezeu. Ce am mai da toată averea din lume pentru e ne recăpăta sănătatea pierdută sau pe cineva drag.

77

Eroarea omenirii este aceeaşi dintotdeauna: ne rugăm în biserică, dar în inimă ne îndoim. Dumnezeu a orânduit nişte legi pentru binele nostru. Numai că forŃele răului sunt prezente pretutindeni, aparent se lasă manevrate de diverse persoane, dar de fapt tot ele sunt cele care conduc. Biserica, rugăciunea şi credinŃa joacă un rol însemnat în purificarea sufletului nostru de influenŃele puterilor întunericului. De câte ori nu ne dorim să vizităm o mânăstire, să ne încărcăm sufleteşte şi să uităm puŃin de grijile lumeşti?! De câte ori nu ne punem speranŃa vindecării unei boli, trupeşti sau sufleteşti, numai prin vizitarea unei mânăstiri?! Mânăstirea „Sfintelor Femei MironosiŃe Marta şi Maria” este un loc plin de evlavie, har şi spiritualitate, de mântuire sufletească. Un aşezământ de rai, unde preotul Andrei CotruŃă, Maica stareŃă, monaha Marta Cuşnir şi celelalte măicuŃe locuiesc aici, în linişte şi pace, cunoscându-şi fiecare locul şi rolul de fiecare zi. Este de ajuns să stai două-trei zile, aşa cum am poposit eu, împreună cu doamna Liliana Vasiliev, ca să-Ńi doreşti să nu mai pleci sau să revii cât mai curând.

De cum păşeşti în incinta mânăstirii, îŃi dai imediat seama că „locuitorii” acestui colŃ de rai contribuie fiecare în parte la bunăstarea lor, la amenajarea frumosului parc şi a aleilor încărcate cu flori şi arbuşti ornamentali, spre delectarea şi încântarea celor care vizitează această mânăstire. Am dreptate când spun, că „aici este un colŃ de rai”. Nu ştiu de ce, văzând câtă orânduială este la această mânăstire, am asemănat-o cu ordinea şi disciplina dintr-un stup de albine.

Să-mi fie iertată comparaŃia, dar am realizat că fiecare îşi ştie locul şi rolul, fără a fi supravegheat de cineva. Se duc la îndeplinire toate responsabilităŃile, fără zgomot,

78

fără voci ridicate sau ordine date. Am putut vedea cum fiecare măicuŃă trecea dintr-un loc în altul, deplasarea lor având un scop precis. Aproape că nu îndrăzneam să întreb ceva, ca să nu întrerup misiunea lor. Repet, aşa am văzut eu că stau lucrurile. Şi mi-a plăcut tot ce am văzut.

Orice lucru se începe cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi se termină mulŃumind Lui.

Slujbele Ńinute aici, în fiecare zi, dimineaŃa şi seara, adună de prin împrejurimi mulŃi enoriaşi care vin să asculte cu sfinŃenie liturghia.

La bisericuŃa din lemn, de lângă Izvor, am asistat la botezul unui prunc. Harul preotului a pătruns în sufletul meu, iar icoanele şi candelabrul cu terminaŃii din coarne de cerb, toată încărcătura energetică, pe care am simŃit-o atunci, mă determinau să nu părăsesc prea curând acest lăcaş. PuŃine locuri sfinte m-au făcut să simt atâta emoŃie de cum am păşit în incinta acestuia.

Mânăstirea este aşezată într-un cadru natural atractiv, la 400 m de la traseul central Căuşeni-Tighina şi reprezintă una dintre tinerele aşezări monahale din sudul Basarabiei.

La 26 mai 1997 a fost fondată cu binecuvântarea I.P.S. Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Protoiereul Andrei CotruŃă, atunci inspectorul Seminarului Teologic de la Noul NeamŃ, vizitând aceste locuri pitoreşti, a fost luminat de pronia divină cu gândul: „Ce bine ar fi ca pe aceste locuri să se slăvească numele lui Dumnezeu!”

Cu acest gând a mers la StareŃul mânăstirii, Arhimandritul Dorimedont, în prezent Episcop de EdineŃ şi Briceni. Prin strădania amândurora s-a construit mai întâi un schit al Mânăstirii Noul NeamŃ, care mai apoi devine

79

mânăstire de sine-stătătoare, cu hramul „Sfintelor Femei MironosiŃe Marta şi Maria”.

Protoiereul Andrei CotruŃă a fost numit responsabil pentru această construcŃie şi apoi duhovnic. „Responsabil” este un fel de a spune, dar părintele Andrei se implică în tot ce se realizează în această mânăstire, trăieşte prin cei ce îl înconjoară şi pentru ei. Pune mult suflet în tot ce face. Este prezent la slujbă, dar şi pe teren.

Din anul 1999 StareŃa mânăstirii este monaha Marta Cuşnir. Prin strădania şi jertfa de sine permanentă a conducerii acestui sfânt lăcaş, a devenit astăzi o mânăstire căutată de enoriaşi, în care slujbele divine se oficiază zilnic şi includ Tedeum, Acatistul zilei, Ceasurile, Utrenia şi Vecernia.

În fiecare seară, de întreaga obşte, se face procesiunea Drumului Crucii în jurul mânăstirii, cu icoana „Acoperământul Maicii Domnului”, hramul căreia îl poartă Biserica actuală.

Dragostea creştinilor pentru acest loc a scos la iveală necesitatea înălŃării unei Catedrale.

Aşadar, în vara anului 2000, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor de bună credinŃă, înfruntând numeroase greutăŃi, s-a pus temelia Catedralei, care este construită cu două nivele: Biserica de vară cu hramul „Sfintelor Femei MironosiŃe Marta şi Maria” şi Biserica de iarnă, cu hramul „Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat”.

Un lucru straniu şi puŃin obişnuit s-a întâmplat în timp ce se făcea pregătirea terenului. S-a tăiat un arbore, iar măduva tulpinei, de la rădăcină până în vârf, are semnul Sfintei Cruci. Această descoperire a fost un motiv în plus pentru enoriaşi, care vizitează această mânăstire. Îndemn pe toŃi cei care trec prin raionul Căuşeni să nu ocolească acest loc sfânt, dăruit de Dumnezeu.

80

Obştea monahală a Sfintei mânăstiri are şi un cor profesionist, pe care vin să-l asculte tot mai mulŃi creştini. El a fost premiat şi de Arhiepiscopia Tomisului ConstanŃa.

ViaŃa monahală a mânăstirii este completată şi de prezenŃa Şcolii de RegenŃie, deschise în septembrie 1998.

Monahiile din atelierul mânăstirii confecŃionează haine preoŃeşti şi călugăreşti, atribute de ritual creştin-ortodox: metanii, cruciuliŃe, brâie, ouă condeiate şi alte suveniruri pe care le valorifică printr-un magazin propriu.

Activitatea misionară a mânăstirii a început în ianuarie 2005, cu deschiderea Şcolii Duminicale.

Copiii şi tinerii din localităŃile învecinate Căuşeni, Tănătari, Ursoaia şi Hagimus frecventează orele de muzică şi religie Ńinute de maici.

În aproape un deceniu de activitate, mânăstirea a devenit un centru duhovnicesc şi de cultură unicat în sudul Basarabiei.

Mânăstirea este amplasată într-o zonă cu soluri fertile.

Pe pământul arabil al mânăstirii, cresc şi se se cultivă cereale, legume, livezi de pomi fructiferi şi viŃă de vie.

Maica Eufrosina, la venerabila vârstă de 80 de ani, stă de strajă la intrarea în podgorie. Dacă te apropii de vie, fără gânduri ascunse, te întâmpină cu un zâmbet şi oricând este gata să îŃi recite una din poeziile învăŃate din copilărie şi pe care nu le-a uitat sau „deapănă” o poveste cu tâlc din zbuciumata sa viaŃă de mirean. Graiul său moldovenesc şi talentul cu care îŃi vorbeşte amintesc de înŃelepciunea poporului nostru. Personal, am simŃit o mare admiraŃie pentru domnia sa şi aş fi ascultat ore în şir „poveştile” pe care le deapănă cu talent şi meşteşug. A doua zi am dorit să-mi încânt auzul şi privirea cu poveştile şi talentul domniei sale de povestitor, dar a plouat aşa de tare că măicuŃa nu a mai putut să intre „în slujba sa”, iar eu, spre marele meu

81

regret, nu am mai putut s-o văd şi s-o ascult. Îi doresc să trăiască mulŃi ani de acum încolo să o pot revedea.

Gospodăria mânăstirii este constituită dintr-o fermă de ovine, bovine, păsări, prisacă.

Specificul locului îl constituie abundenŃa izvoarelor. Apa sfinŃită prin rugăciuni primeşte putere de tămduire a neputinŃelor trupeşti şi sufleteşti.

MulŃi pelerini vizitează Izvorul sfinŃit în cinstea Maicii Domnului, de pe teritoriul mânăstirii. Cei mai curajoşi intră în apa rece, indiferent de anotimp, având la bază credinŃa şi puterea credinŃei în binefacerile acestui izvor, aducător de sănătate.

Acest pământ şi acest lăcaş sfânt cred că este binecuvântat de Dumnezeu. O vizită la mânăstire te încarcă de energie şi te leagă de aceste locuri, astfel încât nu ai plecat bine şi simŃi dorinŃa de a te întoarce. Există aici un loc miraculos, cu oameni minunaŃi, pe care dacă-i cunoşti, nu-i mai uiŃi niciodată. Îmi vin acum în minte cuvintele domnului nostru Iisus Hristos, care ne spune: „VeniŃi la Mine toŃi cei osteniŃi şi împovăraŃi şi Eu vă voi odihni!...”

Respectând lumea care ne înconjoară facem primul pas spre credinŃă. Este nevoie de multă muncă şi răbdare ca să înlocuieşti răul cu binele în persoana ta. Păcatul, ignoranŃa şi prostia îmbolnăvesc sufletul şi apoi trupul. CufundaŃi în grijile lumeşti uităm că Dumnezeu există, de multe ori chiar îl ignorăm. Dumnezeu este pretutindeni, dar la mânăstire, l-am simŃit cel mai aproape de mine.

O veste tristă, pe care am primit-o, a fost decesul profesorului de muzică, Ion Melnic, cel care a compus şi a dirijat corul mânăstirii, denumit „Corul Maicilor” şi care a primit numeroase premii, chiar şi aici, în România. Dumnezeu să-i ierte lui toate greşelile şi să-i facă parte de mântuire!

82

O vizită la mânăstirea „Sfintele Femei MironosiŃe Marta şi Maria” este ca o binecuvântare şi o uşurare pentru trup şi suflet.

Acum, când scriu, îmi este dor de zilele petrecute la această mânăstire. Poate mai primesc o invitaŃie...

O masă caldă, servită la Mânăstire, cu întreaga delegaŃie din România

83

84

85

Liliana Vasiliev – vicepreşedinte Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa

Am fost plăcut surprinsă să constat preŃuirea de care

se bucură doamna Liliana Vasiliev la această mânăstire. Aveam unele informaŃii despre dumneaei, dar am aflat ulterior despre copiii din satele apropiate mânăstirii şi chiar a unor măicuŃe, dintre personalul de aici, veniŃi la ConstanŃa, în fiecare an.

Cunoscută este şi fiica sa, AncuŃa, profesoară, de sănătatea căreia întrebau multe dintre măicuŃe. La fel de cunoscut, respectat şi apreciat este şi domnul inginer Victor Vasiliev, soŃul doamnei Liliana, care prin bunătatea şi îngăduinŃa domniei sale contribuie la confortul şi siguranŃa celor care vin din Basarabia, fiind o gazdă la fel de bună precum sunt domniile-lor, adică cei din mânăstire. Nu poŃi să realizezi atât de multe fapte bune dacă nu ai şi sprijinul soŃului tău, aşa cum îl are doamna Liliana.

Un asemenea gest şi efort de mare amploare presupune timp, relaŃii, înŃelegere din partea familiei, cheltuieli suplimentare, pe care familia Vasiliev le oferă cu sentimente alese de frăŃie şi prietenie, într-un cuvânt „sunt oameni de omenie”. Cu cât devine viaŃa mai grea, cu atât mai puŃină bunătate găsim la semenii noştri. De aceea este demn să remarcăm şi să scriem despre faptele bune ale acestei familii – Vasiliev, la care trebuie să luăm aminte noi toŃi, iar Dumnezeu îi va răsplăti, pentru că EL răsplăteşte cu aceeaşi măsură.

De la înfiinŃarea AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, în anul 1990 şi până în prezent doamna Liliana Vasiliev, care este şi vicepreşedinta acestei asociaŃii, a primit şi s-a ocupat de multe grupuri de elevi din Republica Moldova, care au venit în România, în vacanŃă. Pentru aceste merite i s-au conferit diplome,

86

onoruri, „Diploma de cetăŃean de onoare al comunei Cărpineni”, locul unde s-a născut. În această comună părinŃii domniei sale au fost cadre didactice. OniŃă Sofia, director al Şcolii Primare nr. l, şi tatăl, OniŃă Constantin, învăŃător, membru al AsociaŃiei Apărarea Pasivă.

Tatăl domniei sale a venit în România încă din anul 1940 şi, definitiv, din anul 1944.

Din discuŃiile purtate cu Liliana, tatăl domniei sale era un om foarte altruist. Nu putea trăi dacă nu oferea şi celorlalŃi din puŃinul sau preaplinul său. Fiecare dintre noi semănăm cu cei care ne-au adus pe lume. Venit în România a funcŃionat ca inspector şcolar, ca urmare a responsabilităŃii şi meritelor sale, a seriozităŃii de care a dat dovadă.

AncuŃei, fiicei sale, i-a insuflat aceeaşi bunătate şi dragoste pentru fraŃii basarabeni. Dragostea pe care o arată elevilor săi, în calitate de profesoară, o oferă, cu multă dărnicie şi bunătate şi elevilor sosiŃi din Basarabia. Cum este, de exemplu, să dăruieşti 30 sau 40 de dulciuri sau îngheŃată pentru fiecare în parte, la o întâlnire cu aceşti elevi? Este un gest de mărinimie sufletească!? Şi, în fiecare vară, domnia-sa întâmpină grupurile care ne vizitează Ńara.

Şi anul acesta, Liliana Vasiliev a primit o diplomă din partea Consiliului Raional Căuşeni. Pe drept meritată!

La realizarea acestor vizite a cadrelor didactice şi elevilor din Basarabia, o contribuŃie majoră a avut-o şi Prea sfinŃia sa, arhiepiscopul de ConstanŃa, Teodosie, ce cu bunăvoinŃă şi dăruire pentru semenii săi a contribuit la cazarea, hrana şi excursiile pe care le-au întreprins în ConstanŃa, România. Există şi o legătură sacră, o prietenie între domnia sa şi părintele Andrei CotruŃă, de care, nu-mi explic de ce, eu sunt mândră!

Despre acest ajutor mi-a vorbit, în dese rânduri, doamna Liliana Vasiliev, care a Ńinut să aducă mulŃumiri

87

tuturor celor care o sprijină în demersul său şi, la rândul meu, au tot respectul.

Dumnezeu ne cere un singur lucru: să ne iubim între noi şi să-l vedem pe cel de alături ca pe propria persoană, căci iubirea este principiul care stă la baza vieŃii şi a evoluŃiei.

Am vizitat şi alte mânăstiri în Basarabia şi chiar

Noul NeamŃ din Transnistria, la 10 km de Tighina, aflată pe malul Nistrului. Aceasta este un impozant edificiu, dar şi mai important este că aici se află o icoană foarte veche, „Fecioara cu pruncul”, care se spune că este făcătoare de minuni, moaşte ale sfinŃilor care în viaŃă au fost curaŃi sufleteşte şi au primit harul de a vindeca şi ajuta pe cei ce cu credinŃă li se roagă. Prin puterea credinŃei şi a rugăciunilor se produc „minuni”, moment de maximă intensitate a energiilor divine, pure, curate, benefice.

Mărturisesc că această construcŃie a mânăstirii m-a impresionat prin arhitectura şi imensitatea sa, prin obiectele de cult din interior. Credincioşii se umplu şi ei de harul dumnezeiesc care dă organismului sănătate, uşurând sufletul.

Râul la Butuceni, raionul Orhei

88

Mânăstirea Noul NeamŃ

Mânăstirea Curchi, raionul Orhei

89

- Mânăstirea Curchi, patrimoniu UNESCO, aflată la o distanŃă de peste 30 de km. de Chişinău.

Se spune că bisericile sunt construite pe locuri sfinŃite prin slujbe, cu altarul la răsărit şi existenŃa cupolei şi sunt purtătoare de daruri binefăcătoare. Cei care sunt bolnavi percep acestea mai întâi prin acutizarea durerilor în acele organe afectate, mergând până la o însănătoşire parŃială sau totală.

Monumentul eroilor, Căuşeni

90

Pe acest monument stau scrise următoarele:

„Aşa se vede că ni-i dat, din buni străbuni, în bătălii să cadă cei mai buni, Şi-ncă de tineri - cei aleşi să moară Ca TU să fii, ca TU să dăinui, iară” Basarabenii au un cult pentru eroii căzuŃi în luptele

pentru apărarea neamului, care au plătit cu viaŃa demnitatea

91

şi libertatea lor. Pentru ei au ridicat acest monument de închinăciune şi cinstire.

Am vizitat cimitirul din localitatea Corcmaz, unde

sunt îngropaŃi eroii noştri din al doilea război mondial. Este trist să vezi cum acesta este lăsat în paragină şi, pe un teren de 1,8 ha, se află osemintele a sute de români – soldaŃi şi ofiŃeri, unde nu există măcar o cruce la capul lor. Un localnic cu bani, dar mai ales cu suflet, a înălŃat doar o troiŃă.

Un martor ne-a povestit un moment tragic din timpul războiului: „a fost adus un colonel mort, îngropat cu toate onorurile, iar la trei zile a fost adus şi fiul său.” Sătenii au asistat la aceste tragedii şi tot ei erau cei care se ocupau de cruci şi de sicrie. „Aproape în fiecare zi soseau aici avioane care transportau eroi români căzuŃi la datorie, care luptaseră pentru eliberarea Odesei în anul 1941”.

Nouă ne revine o datorie de onoare, să-i cinstim cum se cuvine, măcar prin construirea unui monument. Am lista celor morŃi în august-septembrie 1941 şi aprilie-iunie 1941, pusă la dispoziŃia delegaŃiei României de primarul Ion Velescu. InstituŃiile abilitate ar trebui să ia măsuri pentru rezolvarea acestei situaŃii.

Alături de acest cimitir, eroilor sovietici li s-a ridicat un monument impozant, iar eroii noştri nu au măcar o cruce la căpătâi. Cei care au posibilităŃi materiale ar putea contribui la ridicarea unui monument.

Eroii români aşteaptă recunoştinŃa noastră.

92

Cimitirul eroilor din Corcmaz (neamenajat din

lipsă de fonduri)

Şi în comuna FeşteliŃa este un cimitir cu 44 de eroi din Batalionul 18 Infanterie, morŃi în retragerea de pe Nistru, în anul 1944. Prin grija primăriei, a primarului satului, Nicolae Tudoreanu, a fost înfiinŃat un mic cimitir, având fiecare câte un mormânt, o cruce şi flori aduse de localnici. Pe o placă de marmură sunt scrise următoarele:

Tu care-Ńi porŃi prin FeşteliŃa pasul, Noi te-om cinsti cu pâine şi cu sare. Noi bucuroşi Ńi-om îndulci popasul Cu masa pusă şi cu vinuri rare.

93

Şi nu pot merge mai departe fără să amintesc de hărnicia primarului şi a consilierilor săi pentru construirea unui edificiu impozant – Casa de Cultură a comunei, unde am putut vizita şi o bibliotecă dotată cu sute de volume. Am fost bucuroasă că am putut dona aici volumul meu „Cândva... prietene” şi am făcut câteva fotografii.

Aici se potriveşte zicala: „Omul sfinŃeşte locul”.

Cimitirul din FeşteliŃa

Numele de Basarabia însemna, de fapt, în 1812, numai sudul Basarabiei.

Ruşii, când au instituit ocupaŃia teritoriului dintre Prut şi Nistru, au interzis numele de moldovean. Numele de Basarabia provenea după numele dinastiei Basarabilor, care au întemeiat łara Românească.

94

Teritoriul dintre Prut şi Nistru nu este altceva decât jumătatea de est a Moldovei, cu capitala la Iaşi, iar Bucovina este nordul Moldovei.

Bugeacul, o câmpie în sudul teritoriului basarabean a fost întotdeauna în posesia łării Româneşti.

În Bugeac, łara Românească se apăra, mai cu seamă, de năvălirile tătarilor.

Stalin a fondat în 1924 la Tiraspol, aşa-zisa Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, cu scopul de a lua Basarabia şi apoi Moldova. De atunci ruşii nu au mai spus Basarabia, ci Moldova. Noi îi spunem Basarabia şi ne gândim că este jumătatea de est a Moldovei.

În 1916 a venit un nou guvern la Petrograd, condus de Boris von Sturmer, cu intenŃia de a încheia pacea separată cu Germania şi de a scoate Rusia din război.

În sec. al XVIII-lea pacea dintre ruşi şi nemŃi s-a făcut cu împărŃirea teritoriului Poloniei, iar în sec. al XX-lea pacea s-a făcut cu împărŃirea teritoriului României. Asta se întâmpla în 1916. România era însă în stare de neutralitate, trebuia deci să intre în poziŃie de beligerantă. Aşa că ni s-a dat ultimatum de către ruşi, să intrăm în război.

Am intrat în război cu ruşii, noi urmând să facem front comun cu ei, spunând că armata generalului Brusilov din GaliŃia va porni ofensiva şi va veni în întâmpinarea armatei române, pe valea Tisei. Ruşii n-au făcut nimic şi armata lui Brusilov a rămas acolo unde era. Ne-a lăsat singuri în Transilvania, am fost învinşi şi a trebuit să ne întoarcem peste CarpaŃi, pe aliniamentul Focşani – Nămoloasa – GalaŃi.

Francezii, care au pierdut bătălia de la Verdum, în care au murit peste un milion de ostaşi, au trădat România şi au încheiat un tratat secret cu Rusia (încă Ńaristă, condusă de acest Boris von Sturmer).

95

În acest tratat secret era dată întreaga Moldovă până la CarpaŃi ruşilor şi dreptul de a lua culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol, la Marea Egee (acesta era visul ruşilor şi testamentul lui Petru cel Mare şi al Ecaterinei a II-a).

România avea încheiate tratate secrete înainte de război, prin care ni se recunoştea Transilvania până la Tisa şi Banatul în întregime.

Ionel C. Brătianu, aflat într-o delegaŃie în FranŃa, l-a luat deoparte pe Clemenceau, şi i-a spus: „Nu”! răspunsul acesta supărându-i şi pe francezi şi pe englezi.

Bomba cea mare a fost când Woodrow Wilson, preşedintele Americii, a venit la ConferinŃa de Pace de la Paris, ca un fel de Dumnezeu, şi a dictat planul de fondare a Israelului european, cu capitala la Lemberg (acum Lvov) şi cu anexarea tuturor teritoriilor din jur: lua toată GaliŃia, Slovacia, Maramureşul, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte din Ucraina şi făcea un stat – Israelul european – cu capitala la Lvov. Acesta a fost planul cu care a venit Wilson.

Planul, venit pe neaşteptate, nu a fost agreat de francezi şi englezi, nu pe motiv naŃional, ci financiar, tot acest teritoriu având numai o treime populaŃie evreiască, iar acea treime trebuia să dispună de un aparat represiv de mare putere ca să poată Ńine în intimidare şi paralizare cele două treimi de populaŃie neevreiască.

Teritoriul era agricol, fără industrie, pentru care trebuia să dea bani Anglia, FranŃa, America şi Italia. Când Senatul american a auzit, s-a supărat şi l-a rechemat pe Wilson. Planul său a rămas doar ca o iniŃiativă pentru viitor. După acest eşec au pus ochii pe Basarabia, care nu era în nici un tratat secret. Şi aşa era să apară Israelul european în Basarabia.

Bucureştiul a fost obligat de aceste guverne să plătească o cotă parte pentru Rusia Ńaristă, cu capital englez

96

şi francez, deoarece îşi crease industria de armament de la Putilov şi marea industrie din Ural.

Ionel Brătianu a protestat, spunând că din banii aceia s-a plătit aparatul represiv, care terorizase populaŃia Basarabiei. Totuşi, nu a avut încotro, şi a trebuit să plătească în acea guvernare a lui din 1922-1926, dar cu foarte multă greutate, deoarece era multă sărăcie, armata noastră umbla în opinci, deoarece statul nu avea bani de bocanci, iar soldaŃii erau hrăniŃi foarte prost.

Au plătit această cotă-parte pe teritoriul Basarabiei, urmând ca parlamentul englez, francez şi american să recunoască unirea Basarabiei cu România. La nivel de parlament însă au recunoscut numai italienii lui Musolini (1927).

Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chişinău, stat binaŃional şi cu basarabenii clasă subordonată şi exploatată.

Evreii din Basarabia aveau privilegii din partea administraŃiei de stat, a poliŃiei, a armatei, în defavoarea Ńăranilor basarabeni.

(…) Conform decretului de autodeterminare a popoarelor în Basarabia s-au făcut alegeri şi s-a ales Sfatul Ńării. Acesta s-a întrunit la 27 noiembrie 1917 şi a hotărât autonomia Basarabiei.

Ionel Brătianu a insistat: „Ce autonomie?! VotaŃi unirea, ca eu să pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic”.

Tot în acea perioadă, regele Ferdinand l-a chemat la Iaşi pe Pantelimon Halipa, conducătorul partidului naŃionalist din Basarabia şi i-a cerut să facă unirea cu România. Nu a avut succes!

Spre sfârşitul lui ianuarie 1918 basarabenii au votat etapa a doua: independenŃa Basarabiei. Basarabia era stat independent (dar nu alipit la patria-mamă, România).

97

Mareşalul Averescu, ca prim-ministru, a cerut şi el basarabenilor unirea cu România, dar basarabenii nu au răspuns nimic.

Basarabenii ascultau cu respect, dar nu se angajau. Guvernul Marghiloman avea şi el misiunea să

convingă basarabenii să se unească cu România. Dar, şi de data aceasta, basarabenii au ascultat cu respect, au bătut din palme, dar nu au votat.

Dar, brusc, la 27 martie 1918, fără să ştie Bucureştiul şi Iaşiul, s-a întrunit Sfatul Ńării şi, din proprie iniŃiativă, au votat unirea Basarabiei cu România. Au fost 86 de voturi pentru unire, 3 împotrivă (ale evreilor) şi 32 de abŃineri (ruşii şi ucrainienii).

Unirea de la 27 martie 1918 a Basarabiei cu România a fost recunoscută numai de guverne, nu şi de parlamente.

De fapt, nu a fost unire, ci reunire, pentru că Basarabia făcea parte integrantă din Moldova.

În 1940 şi 1944 Basarabia este ocupată de către Uniunea Sovietică.

În 27 martie 2013, la împlinirea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, am scris, în revista „Arma Pontica”, revistă a AsociaŃiei Cultului Eroilor „Regina Maria”, ConstanŃa, următorul articol:

27 MARTIE 2013 – 95 DE ANI DE LA UNIREA

BASARABIEI CU ROMÂNIA

La Muzeul Marinei Militare din ConstanŃa a avut loc Simpozionul „95 de ani de la unirea Basarabiei cu România”. La festivitate au fost prezenŃi istorici, scriitori, oameni de cultură, membrii ai AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina, preşedinte Cezar Pânzaru, vicepreşedinte Liliana Vasiliev; reprezentanŃi ai Cultului Eroilor „Regina Maria” şi

98

o delegaŃie venită de la Primăria Căuşeni, Basarabia: prof. Valeriu Ostaş, directorul Casei Limbii Române; ing. Sîrghi Valeriu, consilier la Primăria oraşului Căuşeni, ing. Onofrei Simion. Numele de Basarabia a fost primit de la neamul Basarabilor, stăpânitori peste gurile Dunării de la mijlocul veacului al XV-lea şi cuprindea judeŃele Chişinău, Bender, Akkerman, Ismail, Bolgrad şi Cahul. Din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, încheiat în 1812 şi apoi cel al Crimeii (1854-1856), situaŃia instabilă a Basarabiei a avut urmări dramatice. Aceasta a fost ruptă de Moldova, apoi o parte a ei a revenit la Ńinutul-mamă în 1856. Tratatul de la Berlin din 1878, ca urmare a Războiului ruso-româno-turc, a însemnat pierderea Basarabiei în favoarea Rusiei. PopulaŃia românească a Basarabiei a rămas majoritară. O statistică a populaŃiei basarabene din 1916 indica o populaŃie de 2.000.000 de moldoveni. Redeşteptarea spiritului de libertate s-a concretizat în crearea, în noiembrie 1917, a unui forum politic al Basarabiei, Sfatul łării, care să asculte şi să îndeplinească doleanŃele acestora. Începerea activităŃii Sfatului łării a fost data de 21 noiembrie 1917, zi simbolică pentru creştinătate, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică. După ieşirea din Catedrală, publicul, foarte numeros, s-a îndreptat spre locul de convocare a Sfatului łării, aflat în clădirea Parlamentului moldovenesc, unde deasupra flutura drapelul Basarabiei, simbol al unei identităŃi care se afirma cu demnitate. Sfatul łării devenea astfel puterea de cârmuire care punea capăt anarhiei. Acesta avea fruntaşi din toate stările sociale ale Ńării: militari, profesori, jurişti, economişti – toŃi oameni competenŃi. Actul unirii votat de Sfatul łării la 27 martie 1918 declară „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre,

99

Marea Neagră şi vechile graniŃe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA. TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA!” La 28 martie 1918 Sfatul łării a votat actul solemn al Unirii Basarabiei cu România. Primul ministru al României, Alexandru Marghiloman a transmis un mesaj pentru toŃii compatrioŃii: „În numele poporului Român şi al Regelui Ferdinand iau act de unirea Basarabiei cu România, de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!” Poporul Român va rămâne veşnic recunoscător GeneraŃiei Unirii, celebrându-le generozitatea şi curajul pe câmpurile de bătălie politică şi militară. Dl. profesor de istorie Ion Moiceanu, de la tribună, a rostit o adevărată lecŃie de istorie participanŃilor la acest eveniment. Venit din Basarabia, domnul profesor Valeriu Ostaş, director al Casei Limbii Române din Căuşeni a Ńinut un discurs impresionant şi emoŃionant, amintind de acele mari personalităŃi ale culturii şi politicii care au participat la Actul Unirii, precum Ion InculeŃ, ales preşedinte al legislativului basarabean, care a deŃinut această funcŃie de la înfiinŃare, 21 noiembrie 1917 până în 30 aprilie 1918. A amintit de Constantin Stere, de Pan Halippa şi alŃi fruntaşi înfăptuitori ai Unirii. Şi-a încheiat discursul cu nemuritoarele sale cuvinte: „Să ne avem ca fraŃii şi să ne Ńinem de neamuri!” Au mai luat cuvântul domnul Cezar Pânzaru, preşedintele Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, domnul cdor.prof.univ.dr. Olimpiu Glodarenco care au

100

elogiat alte mari personalităŃi ce au înfăptuit unirea, alŃi participanŃi la eveniment. Un cor de elevi de la Colegiul NaŃional „Mircea cel Bătrân” ne-a delectat cu câteva cântece, unele cu caracter patriotic, cu încă doi rapsozi ai muzicii populare şi membri ai Ligii Navale, filiala ConstanŃa. Aceştia ne-au emoŃionat cu glasurile dumnealor şi evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, la care au participat toŃi invitaŃii. (Revista Arma Pontica)

101

În martie 2011, tot cu ocazia acestui eveniment, scrisesem următorul articol:

Istoria Tighinei şi a Transnistriei

Mă bucur că, aici, la ConstanŃa, cu prilejul zilei de

27 martie, am omagiat eroii care au luptat pentru Unirea Basarabiei cu România, precum Elena Alistar, medic, pedagog, om politic; Ion InculeŃ, om de ştiinŃă, fizician, profesor, politician; Pan Halipa, poet, publicist, om politic; Ion Buzdugan, poet, publicist şi folclorist, doctor în ştiinŃe economice – toŃi făcând parte din Sfatul Ńării la 27 martie

102

1918, fiind un organ reprezentativ. Am amintit doar pe câŃiva dintre cei care au luptat pentru unire.

În cadrul acestui Simpozion cu tema: „1918-2011 – 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, voi aduce în discuŃie, cu îngăduinŃa dumneavoastră, câteva date despre Istoria Tighinei şi Transnistriei.

Acestea erau pământuri geto-dacice. Tihgina apare în documente în anul 1408, de pe

vremea voievodului Alexandru cel Bun, ca cetate şi punct comercial pe malul drept al Nistrului. Mai târziu vor fi apărate de Ştefan cel Mare şi mai apoi de Petru Rareş.

În anul 1588 Tighina este cucerită de către turci şi îi dă denumirea de Bender (oraş fluvial). În 1812 este şi ea cotropită de ruşi.

La patria mamă revine în anul 1918, pentru a fi din nou luată, în urma pactului germano-sovietic din anul 1939, în 1940..

Revine la Ńară între 1941-1944. Transnistria, din punct de vedere fizico-geografic,

cuprinde spaŃiul de est al Republicii Moldova. Şi este menŃionată la 1150, sub denumirea de Bolohov.

Mai apare în vremea lui Gheorghe Duca (1681-1683); Eremia Movilă – oraşul Movilău pe moşia Cantacuzineştilor; Dubăsari (dubasă, adică luntre).

În 1587 Petre Şchiopul reconstruieşte cetatea Oceanov, stăpânită şi de Mihai Viteazu la 1600.

În 1924 guvernul sovietic creează la marginea României (a Basarabiei), dincolo de Nistru, Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (în cadrul R.S.S. Ucrainene), cu capitala în oraşul Balta, dovadă că populaŃia era româno-moldovenească.

În 1929 capitala este mutată la Tiraspol (oraşul de pe Tiras, adică pe Nistru, întemeiat în 1792 pe vatra satului românesc Sucleia, când Imperiul łarist mută frontiera sud-

103

vestică de pe Bug pe Nistru în urma câştigării războiului ruso-turc din 1787-1792).

Transnistria are acum cinci raioane (Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, RâbniŃa şi Slobozia) şi un municipiu – Tiraspol.

După 1918, în Basarabia apar o serie de ziare şi reviste, multe cărŃi cu tematică socială şi filosofică.

Tot ce a urmat după această dată a fost legat de ideea unităŃii naŃionale şi unificării prin cultură.

În anul 2013 am vizitat Cetatea Tighina. Un alt loc

încărcat de istorie. Iată ce am mai aflat despre aceasta:

Cetatea Tighina, Nistrul

TIGHINA este cunoscută în sec. XII şi XIII de către

navigatorii genovezi, instalaŃi la Cetatea Albă, care aveau legături comerciale cu populaŃia băştinaşă. Numele Tighina este utilizat în publicaŃiile în limba română.

104

Prin bunăvoinŃa Consiliului Raional Căuşeni, am făcut o vizită la această cetate. Am putut admira o minunată fortificaŃie de formă pătrată, zidită din piatră. ŞanŃul din partea uscatului este foarte adânc, iar pe malul Nistrului nu este şanŃ.

Cetatea Tighina

Cetatea are două porŃi. Una, din fier, mare şi trainică,

deschizându-se spre târg. Apoi, spre interiorul ei, de la poarta principală, se mai află o poartă de fier.

Are un plan patrulater, apropiat de cel regulat, flancat la cele patru colŃuri de turnuri cu configuraŃie diferită. Incinta exterioară e punctată de la o distanŃă la alta de terase pentru artilerie, iar dinspre Nistru o amplifică două turnuri masive de formă circulară şi rectangular. Din turnul dinspre poarta mare se poate vedea panorama oraşului Bender. În interiorul cetăŃii se află un muzeu bine dotat cu obiecte ce aminteşte de acea zbuciumată perioadă. Foarte interesantă este şi camera de tortură care te îngrozeşte cu aparatele de tortură pe care le foloseau. Piesa de tortură care m-a uimit cel mai mult a fost aşa numita „fecioară de fier”.

105

Dar şi celelalte te uimesc prin fantezia omului de a construi asemenea instrumente îngrozitoare, pentru a pedepsi pe confratele său.

Mi-am notat un scurt istoric al acestei cetăŃi: La 8 octombrie 1408, când este pentru prima dată

atestată documentar, localitatea este înscrisă Teghenaccio, din vremea lui Alexandru cel Bun, iar la 18 martie 1434 Ştefan al II-lea întăreşte din noul privilegiul comercial al negustorilor din Lvov. Din a doua jumătate a secolului XV aşezarea este menŃionată cu denumirea de Tighina. Însuşi toponimul pare să fie o denumire foarte veche, preistorică, de origine geto-dacă.

Cercetările arheologice arată că cei dintâi locuitori ai oraşului au fost triburile geto-dacice. După cucerirea geto-dacilor de către romani şi formarea provinciei Dacia pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 aşezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovka, iar al treilea pe locul cetăŃii de piatră.

Istoria Tighinei începe încă din timpurile străvechi, iar prin sec. al XII-lea negustorii genovezi ar fi întemeiat aici o factorie, un punct comercial de schimb cu Ńările străine.

Ca cetate de frontieră, Tighina s-a dezvoltat pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare care a construit o cetate din pământ şi lemn, pentru a apăra trecătoarea de tătari.

În anul 1538 Petru Rareş se ridică împotriva PorŃii Otomane, refuzând să mai plătească tributul anual. Trădat de boieri, ia calea pribegiei şi se refugiază în Transilvania. În acelaşi an, sultanul PorŃii, Soliman I, zis Magnificul, în expediŃia împotriva lui Petru Rareş, intră fără luptă în Tighina şi o transformă, împreună cu 18 sate din jur, în raia.

106

În 1538 cetatea Tighina este cucerită de turci care o redenumesc Bender – cuvânt de origine persană ce semnifică: „port, „oraş portuar”, „oraş fluvial”, „loc de acostare a navelor”. Până la cucerire Tighina fusese capitala Ńinutului Lăpuşna, transformat ulterior în Târgul Lăpuşna. Numai că în conştiinŃa neamului românesc străvechea localitate a rămas memorabilă peste veacuri cu denumirea Tighina.

În 1540 fortificaŃia a fost atacată de un detaşament unit al moldovenilor şi cazacilor. În 1574 Ioan Vodă cel Cumplit a încercat s-o redobândească cu ajutorul cazacilor, dar n-a reuşit.

Grigore Ureche în „LetopiseŃul łării Moldovei” relatează: „La 1584, când au prădat cazacii Tighina şi au arsu, „nişte cazaci au prădat sate din sus de Tighina”. De asemenea, Miron Costin în cronica sa menŃionează despre moartea în 1661, la Tighina, a domnitorului ŞtefăniŃă Lupu şi despre faptul că birul Ńării era legatu la Tighina pre acele vremi”... Şi Ion Neculce utilizează frecvent toponimul de Tighina, în letopiseŃul său, care se încheie în anul 1743, numărăm 68 de menŃiuni”.

Denumirea de Bender datează dintr-o epocă mult

mai târzie, fiind impusă uzului oficial de către autorităŃile Ńariste abia în sec. XIX.

Scriitorul rus Nicolai Nadejdin, într-o lucrare a sa, „O promenadă prin Basarabia”, specifică: „noaptea am trecut pe lângă renumita cetate Bender, numită în moldoveneşte Tighino”.

Carol al XII-lea al Suediei, trecând prin Tighina în 1709 se refugiază la VarniŃa, împreună cu căpetenia cazacilor, Ivan Stepanovici Mazepa, după înfrângerea în războiul cu Rusia. Regele suedez speră să primească sprijinul sultanului împotriva Ńarului Petru şi sprijinul

107

armatei ruseşti. Ocazia s-a ivit în 1711, cu prilejul războiului ruso-turc, a căruiconfruntare decisivă a avut loc la Stănileşti, pe Prut.

În 1713, la Tighina s-a desfăşurat lupta între forŃele lui Carol al XII-lea al Suediei şi armata otomană. Turcii l-au Ńinut ostatic pentru a obŃine bani şi pentru a exploata dificultăŃile politice din Europa centrală.

La Bender se află o statuie a regelui Carol al XII-lea al Suediei.

Am văzut, de asemenea, la intrarea în cetate şi statuile generalilor Mazepa; Suvorov, Miller, Raevski, RumeanŃev – comandanŃi ruşi care au reuşit să cucerească cetatea. În apropiere se află şi statuia baronului german Menchaunsen, care se pare că a făcut armata la Tighina.

Tighina este vizitată de poetul rus Alexandr Puşkin în 1821 care se afla în exil în Basarabia. La Tighina acesta a discutat cu cazacul Iskra, în vârstă de 135 de ani, care i-a relatat istoria întrevederii cu regele suedez Carol al XII-lea. Aşa a apărut poemul „Poltava” în care Puşkin menŃionează Basarabia.

Basarabia este ocupată de către Uniunea Sovietică în 1940 şi 1944, iar oraşul este iarăşi denumit Bender.

Recunoscând că denumirea de Bender este străină oraşului din punct de vedere istoric şi etnografic, în 1949, Comitetul executiv şi Comitetul orăşenesc al Partidului Comunist al Moscovei, într-o hotărâre comună propunea Consiliului de Miniştri ai RSSM să redenumească localitatea Dnestrovsc. Propunerea nu este acceptată.

A mai avut loc o tentativă de schimbare la începutul anilor 90 în Tighina din partea românilor, dar populaŃia rusofonă. Fiind mai numeroasă, s-a opus cu desăvârşire acestor intenŃii.

SuprafaŃa municipiului Tighina este de 3867 ha, inclusiv 1313 ha terenuri cu destinaŃie agricolă, 532 ha

108

terenuri destinate construcŃiilor şi infrastructurii, 387 ha terenuri ale fondului silvic, 1361 ha terenuri ale localităŃilor.

Tighina este un oraş cu statut de municipiu din Republica Moldova, regiunea istorică Basarabia. Bender se află la 61 km la sud-est de Chişinău.

Începând cu 1992, în urma conflictului din Transnistria, oraşul şi localităŃile înconjurătoare se află sub controlul forŃelor separatiste transnistrene. Atât în trecut cât şi în prezent localitatea apare cu două denumiri: Tighina şi Bender. Oraşul aparŃine de drept Republicii Moldova, dar este administrat,începând cu 1992,de autorităŃile separatiste transnistrene, susŃinute de Rusia.

Muzeul CetăŃii Tighina

Bender este un oraş curat, atractiv prin arhitectura sa, cu un comerŃ înfloritor. Ne-am plimbat pe străzile sale drepte,, privind spre vitrinele magazinelor, ale construcŃiilor care prezentau un interes deosebit.

109

ToŃi au coborât din maşină, pentru a schimba lei moldoveneşti şi a cumpăra alimente, suveniruri şi, bineînŃeles coniacul lor binecunoscut.

Cu un an sau doi ani în urmă, am vizitat şi singurul liceu cu predare în limba română „Alexandru cel Bun”, din oraşul Bender.

Elevii erau în vacanŃă iar şcoala era pregătită cum se cuvine pentru a-i întâmpina. Ne-au impresionat clasele proaspăt văruite, vopsite, bine aerisite, cu foarte multe ghivece de flori la ferestre, pe holuri sau chiar în afara şcolii.

Ne-a întâmpinat secretara liceului, singura prezentă la şcoală în acea zi, iar pe chipul şi în atitudinea domniei sale se putea citi o oarecare teamă. Poate a fost doar o impresie. Dar cu greu am putut-o convinge să facă o fotografie cu grupul nostru.

Liceul „Alexandru cel Bun” din oraşul Bender

110

Un alt coleg şi membru al AsociaŃiei Pro Basarabia

şi Bucovina, filiala ConstanŃa este şi dl. prof.dr. Nicolae Iurea.

După ce am scris jumătate din carte, m-am gândit, ce bine ar fi să le cer şi părerea celorlalŃi colegi ai mei din asociaŃie, pentru a insera gândurile şi sentimentele fiecăruia, aşa cum privesc, cum simt şi trăiesc ei momentele de înălŃătoare mândrie şi emoŃie, când ne aflăm alături de fraŃii noştri de peste Prut cu domnul Iurea (Nick), aşa cum am stabilit să ne spunem, pe nume, ca între colegi, ne-am deplasat cu maşina proprietate personală a domniei sale, împreună cu Ana Ruse şi Camelia Costică. Ar fi fost o călătorie plăcută, dacă gropile din şosele nu ne-ar fi făcut probleme la mers. Am apreciat la domnia sa inteligenŃa, cultura şi modestia, trăsături care-i caracterizează, în mare măsură pe românii noştri. În loc de părerea dumnealui, am primit aceste frumoase gânduri şi am zis că nu are rost să le interpretez altfel, decât aşa cum mi-au fost ele transmise. Iată deci, le redau în original.

31 AUGUST - SĂRBĂTORIREA ZILEI LIMBII

ROMÂNE LA CĂUŞENI Voi însera punctul de vedere al domnului Nicolae Iurea. La această zi memorabilă, întipărită adânc în inimile românilor de dincolo de Prut, pe lângă personalităŃile din domeniile educaŃiei şi culturii din Iaşi, Bacău, Roman, Bucureşti, Huşi, Craiova etc, de la mal de Mare a fost prezent un grup format din opt membri ai AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa în frunte cu domnul preşedinte Cezar Pînzaru. Dis de dimineaŃă, până la ora 09.00, toate laturile dreptunghiului care configurează piaŃeta din centrul oraşului

111

Căuşeni, asupra căreia veghează necontenit bustul preotului-poet Alexei Mateevici, autorul (printre altele), al poeziei „Limba noastră”, devenită după 27 august 1989, Imnul naŃional al Republicii Moldova, erau încadrate ordonat de elevi, părinŃi, oficialităŃi interne şi externe, toŃi fluturând în mâini drapelul tricolor şi având şi câte o floare pe care ulterior au depus-o la statuia iluminatului cărturar şi tribun. Cu toŃii, de aproape un an de zile, ardeau parcă de nerăbdarea ca manifestarea să demareze, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat, la fix şi un minut! Într-o linişte mormântală, primul care a luat cuvântul, vorbind cursiv şi pătrunzător despre semnificaŃia zilei de 31 august pentru românii moldoveni de peste Prut, a fost preşedintele Consiliului Raional Căuşeni, în persoana d-lui Ion Ciontoloi, acesta apreciind că baştina străbună a fost menŃinută prin cea mai nobilă preocupare, anume cultivarea limbii materne. „Numai strâns uniŃi în jurul celor care au ca şi crez, conştiinŃa de neam şi Ńară, vom reuşi să ne impunem în faŃa aşa-zişilor vânători de ciolan, a gonacilor nebuni după înavuŃire, într-un timp cât mai scurt, pe spinarea celor mulŃi şi sărmani”, a mai afirmat d-l preşedinte. Al doilea vorbitor a fost primarul oraşului Căuşeni, d-l Grigore Repeşciuc, care a Ńinut să remarce că dezvoltarea continuă a şcolii în limba română nu poate duce decât la întărirea rădăcinilor comunităŃii pe aceste frumoase şi bogate meleaguri. La fiecare întâi septembrie, cadrele didactice din Republica Moldova încep un nou an de învăŃământ, ocazie cu care m-am numărat şi eu printre cei invitaŃi a participa la o festivitate organizată într-o şcoală a raionului, donând cărŃi şi rechizite direcŃiunii, din partea membrilor AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa, ceea ce m-a emoŃionat profund n-a fost atunci când am rostit câteva fraze în faŃa mulŃimii adunate „în careu” în curtea şcolii, ci, vocile copiilor de la clasa I

112

până la a IX-a, atunci când s-au întrecut pe ei înşişi la recitat poezii (nu recitit), sau la cântat melodios de te unge la suflet, cântece populare în curatul şi dulcele grai moldovenesc. Nicăieri şi nicicând nu m-am simŃit mai român decât în mijlocul celor mici, acolo în Basarabia, care aveau o bucurie imensă, fremătau pur şi simplu, după ce au auzit primele sunete de clopoŃel, semn că reîncepe şcoala. Într-o străfulgerare mi-au trecut prin minte şi prin faŃa ochilor, momentele când şi eu copil fiind, cu ani mulŃi în urmă, eram tot la o astfel de adunare, dar, în comuna mea natală din Moldova de dincoace, Liteni. Mi-a plăcut şcoala, să învăŃ continuu ceva nou, aşa că şi eu mă bucuram tare, când reveneam în bancă. Dar să rememorăm cele văzute şi auzite în continuare în urbea de pe valea pârîuaşului Botna. Au urmat luări de cuvânt din partea altor instituŃii şi organizaŃii de stat locale, care au întărit spusele antevorbitorilor, aceştia angajându-se pe aceeaşi direcŃie de prosperare a limbii şi culturii române, în toate împrejurările vieŃii. Din partea AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa a vorbit despre cultivarea cu înaltă responsabilitate a limbii române în spaŃiul dintre Prut şi Nistru, d-na poet Ana Ruse – membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala ConstanŃa, aceasta recitând şi o poezie cu adânci simŃăminte româneşti, scrisă chiar pe drumul către această mare sărbătoare. Cântecele şi versurile rostite în final de către elevii de la Colegiile NaŃionale „Mihai Eminescu” şi „Alexei Mateevici” dar şi de la alte şcoli din oraş, au venit să întregească atmosfera de sărbătoare din piaŃetă, unde s-a fraternizat îndelung cu românii din Ńară şi de pretutindeni. De remarcat a fost faptul că, în perimetrul în care s-a desfăşurat activitatea solemnă, n-am remarcat prezenŃa

113

poliŃiei sau a vreunui sobor de preoŃi, câini vagabonzi sau oameni cerşind. Prima parte a zilei a luat sfârşit cu depunerea de flori (nu coroane, nici măcar jerbe, din prea înaltă decenŃă şi onestitate faŃă de ei şi înaintaşi!), din partea fiecărui participant la adunare, la statuia marelui poet şi cu servirea unui pahar de cvas, o băutură răcoritoare, obŃinută aproximativ identic cu braga noastră, ingredientele fiind altele însă. Nu poate să nu fie remarcat faptul că, simultan cu activitatea de la Căuşeni, de cinstire a zilei limbii române (ca dealtfel în multe alte localităŃi din Republica Moldova), în patria mamă, pe platoul Bucegilor, români din toate zările s-au strâns cu acelaşi scop, anume de sărbătorire a graiului ce ne menŃine de secole pe aceste meleaguri, în ciuda tuturor opreliştilor. Cu acest prilej, la o iniŃiativă constănŃeană, în inima CarpaŃilor şi-au dat mâinile pentru înfrăŃire treizeci de primari de comune din Basarabia, cu tot atâŃia din România. Atmosfera a fost una de notorietate, amploarea participării fiind asemănătoare cu întâlnirea anuală a românilor de pretutindeni de la Alba Iulia, łebea, Izvorul Mureşului etc. Cea de-a doua parte a manifestării prilejuită de ziua limbii, la Căuşeni, s-a derulat, începând cu ora 11.00 la sediul Consiliului Raional unde, prin glasul preşedintelui, d-l Ciontoloi, s-a spus şi mai mult şi mai apăsat ca în piaŃetă, chiar fără teamă, anume că, ceea ce ne dă în continuare identitate este limba română, cu toate că de la 1812 şi până la destrămarea URSS, poporul dintre Prut şi Nistru a fost supus de către autorităŃile imperiale, unui crunt regim de înstrăinare şi deznaŃionalizare. O altă personalitate locală dar de anvergură republicană (şi nu numai), care în cuvântul său a pus accent deosebit pe limba ce-o vorbim, a fost poetul şi prozatorul octogenar Petre Rîmbu, originar din Căuşeni dar, din motive

114

ştiute numai de cei mari, cu domiciliul forŃat în localitatea Hadjimus, acelaşi raion, în imediata apropiere de graniŃa cu Tighina, oraş din dreapta Nistrului, aflat sub jurisdicŃia Chişinăului dar acaparat samavolnic în urma războiului din 1992, de către dizidenŃii ruşi, cuibăriŃi la Tiraspol, oraş situat pe malul drept al Nistrului, opus Tighinei şi capitală chipurile a nerecunoscutei internaŃional republici nistrene (raion). Transnistria. Concluzia, care se desprinde din spusele categoricului orator Petre Rîmbu, este că „fie pâinea cât de rea/tot mai bine-n Ńara mea”; dar, o Ńară nepângărită de mai marii lumii şi Ńinută în adins cu ghearele lor de uliu şi colŃi de hienă spre a nu se dezvolta liber. La finalul simpozionului, pentru merite deosebite în dezvoltarea legăturilor socio-culturale, între românii de pe cele două maluri ale Prutului, preşedintele Consiliului Raional a răsplătit pe elevi cu diplome, sume de bani şi excursii la diferite obiective turistice din spaŃiul carpato-danubiano-pontic, iar pe reprezentanŃii instituŃiilor, cu diplome de excelenŃă. De la ConstanŃa, pentru efortul susŃinut de dezvoltare a legăturilor culturale dintre România şi Republica Moldova, au primit diplome d-nii Cezar Pînzaru şi Traian Brătianu precum şi d-na Liliana Vasiliev. Partea a treia a programului zilei „Limba noastră” a continuat după ospăŃul de prânz, răzăşesc, cu ambarcarea într-un microbuz pentru direcŃia Tighina (Bender), a invitaŃilor din România, avându-l ca şofer iscusit pe mai vechea noastră cunoştinŃă, prietenul Alexandru (Saşa, cum mi-a dat voie să-i zic), iar ca şef al delegaŃiei, pe mereu neobositul profesor de limba şi literatura română, în persoana d-lui Valeriu Ostaş, care a şi dat startul plecării. După goana de o jumătate de oră printre vii şi livezi bogate tare în roade, ce de abia aşteaptă să fie culese, am ajuns la aşa-zisa vamă dintre Republica Moldova şi raion.

115

După formalităŃile (ne)obişnuite, s-a ridicat bariera şi ne-am înscris pe şosele, printr-un oraş trist şi fără viaŃă parcă, către fosta cetate a lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, numită Tighina (din vremea genovezilor), aflată acum în administrarea Tiraspolului. Accesul s-a făcut nu pe poarta principală, ci pe una auxiliară (de parcă prima n-ar fi fost de nasul nostru), după plata biletului (50 ruble transnistrene). În sfârşit, am pătruns în incintă. Când colo, ce Ńi se iveşte prima dată în faŃa ochilor; desfăşurarea cu tot alaiul a unei nunŃi. Chiar şi preotul era prezent. Am trecut (deocamdată), peste asta (nu uşor) şi înaintăm către aşa-zisul muzeu al armelor, unde, ne-am mirat pur şi simplu de tot felul de „făcătorii” cu mascote de soldaŃi otomani şi ruşi, iar moldoveni – ioc! – după cum zice turcu΄! O grea palmă dată istoriei, de către aşa-zişi specialişti. Halal! Revenind însă la prima scenă, cea cu nunŃile la cetate. Ce să-i faci, mi-am zis. Ei n-au cazinou sau pe Ovidius Publius Naso. Şi atunci, cred că este o plăcere în plus pentru mirii din Tighina, Tiraspol şi împrejurimi să se pozeze prin turnurile şi forturile cetăŃii, pe zidurile crenelate sau pe Ńeava tunului, în poziŃii mai mult decât incomode. Ce vrei; influenŃe dinspre a III-a Romă! La un moment dat mi-am exprimat, cu glas mai tare, dezaprobarea iar „suita” de nuntă a înŃeles bine mesajul, cu siguranŃă destui dintre ei erau fiii românilor care au trădat în războiul de pe Nistru, din 1992, astfel mai potolindu-se. Pentru că, acasă la părinŃi se vorbeşte sigur în limba română, pe stradă rusa fiind la modă. Revenind la aspectul propriu-zis al cetăŃii, pe aleile care străjuie în exterior zidurile sunt numai busturi de comandanŃi de oşti ruşi, ucrainieni şi........nemŃi. Altă palmă, mi-am zis. Apoi, steagurile care străjuie zidurile la interior nu sunt nici în culorile Republicii Moldova dar nici ale

116

Tiraspolului. Am întrebat-o pe d-na muzeograf (pricepea româna), cum e cu steagurile arborate şi mi-a răspuns că cetatea la apogeul ei, a fost pe timpul regatului polono-ucrainian (???!!!???!!!). N-am comentat cu nimic, am zis spasiva şi m-am alăturat grupului. Dar în gând mi-am zis; aici se scrie istorie, nu glumă! Apoi, am luat o pietricică între dinŃi şi împreună cu profesorii Ostaş şi Brătianu am urcat în cel mai de sus turn al cetăŃii, de unde ni s-a aşternut în faŃa ochilor o privelişte de o neasemuită frumuseŃe, dată, în principal, de apa Nistrului, care unduieşte agale, formând meandre în această zonă. Deocamdată, cele două oraşe sunt despărŃite artificial de restul Ńării, însă nu-i tare departe vremea când Republica Moldova va ieşi la Mare nu numai pe la Giurgiuleşti ci şi pe la Limanul Nistrului şi nu numai! După coborârea din turn, la iniŃiativa d-lui prof. Ostaş ne-am strâns cu toŃii pe aleea de intrare în cetate pentru o poză de grup. Drumul de întoarcere ar fi fost mai de scurtă durată, dacă la graniŃa dintre raion şi Republica Moldova n-am fi fost opriŃi din nou pentru formalităŃile de părăsire a statului. Unul dintre pacificatori a urcat chiar în microbuz, având kalaşnikov-ul atârnat de braŃ, cu Ńeava în jos şi a mers până în spate, numărându-ne „bob cu bob” şi confruntând poza din paşaport cu faŃa fiecăruia. Da! Însă, una peste alta, la ceas de bilanŃ, pot spune că pe mine personal nu m-au obosit toate aceste nimicniciile lor, ba din contră, am o satisfacŃie deosebită că mi-a călcat piciorul în cetatea Marelui Ştefan de la Nistru, iar ei să vadă că pe noi ne interesează în continuare soarta celor de o viŃă şi neam cu noi şi că nu abandonăm ideea de luptă pentru ceea ce ne aparŃine încă, de pe timpul curajosului rege Burebista. Acesta este punctul de vedere al unui membru al asociaŃiei. Am cerut şi altor colegi un gând sau o impresie despre oamenii şi pământul străbun basarabean. Un lucru

117

este sigur că toŃi vă iubim şi iubim pământul nostru strămoşesc.

27 MARTIE 2014 – 96 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

(un alt articol publicat în revista Arma Pontica)

Zi de sărbătoare pe ambele maluri ale Prutului. Lumină pentru Basarabia. FestivităŃi ce au avut loc în peste 40 de oraşe ale României şi Basarabiei. Dorin Chirtoacă, Mircea Drug, Mihai Cimpoi şi Alexandru Moşanu au primit înalte distincŃii cu această ocazie, din partea preşedinŃiei României. La Liceul de Artă „Regina Maria” ConstanŃa a avut loc un frumos spectacol organizat în colaborare cu AsociaŃia Culturală Cultul Eroilor „Regina Maria”, AsociaŃia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina şi, bineînŃeles de către conducerea liceului, Prof. Adrian Doxan, scriitor, poet şi compozitor care a semnat majoritatea textelor şi compoziŃiilor din spectacol. La acesta au participat şi studenŃi basarabeni cu melodii semnate de Grigore Vieru Aldea Teodorovici.

EmoŃionante au fost luările de cuvânt ale domnilor:

Cezar Pânzaru, preşedintele AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina; prof.conf.dr. Andrei Tănase, studentul basarabean Andrei Roşca, dl.prof. Adrian Doxan şi alŃii, care au pătruns în inima fiecărui participant la acest eveniment.

Cântecele domnului Ion Bodnăraş au reuşit să ridice jumătate din sală la dans, astfel încât s-a încins o horă a păcii şi dorinŃei de unire, care s-a extins inclusiv pe scenă, a tuturor tinerilor prezenŃi la manifestare.

118

Sensibilitatea noastră la unire rezidă şi din faptul că se întâmplă lucruri neortodoxe pe scena politică a unor state care nu mai Ńin cont de tratatele semnate şi ocupă spaŃii geografice care nu le aparŃin.

Noi vom rămâne veşnic recunoscători GeneraŃiei Unirii şi le vom celebra curajul şi generozitatea pe „câmpurile” de bătălie politică şi militară şi, an de an, ne vom întâlni să celebrăm această zi de 27 martie.

Cezar Pânzaru şi studentul basarabean Andrei

Roşca, care studiază la Iaşi

Din 28 aprilie 2014, moldovenii pot călători în Uniunea Europeană fără vize.

119

Imagini din spectacol

120

Imagini din spectacol

121

Să slăvim pământul Ńării noastre, să slăvim limba română şi slăvim slova poetului Alexie Mateevici, poet român, basarabean, prin următoarele versuri: Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată, Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată Limba noastră-i foc, ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte, Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre... Întâlnire de grup la o lansare de carte a autoarei

122

123

La Consiliul Raional Căuşeni

124

La Casa Limbii

Române, dl. Valeriu

Ostaş

125

La statuia lui Alexie Mateevici Mmateevi

Casa Muzeu „Alexie Mateevici”din Zaim

126

Închei incursiunea noastră, a AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina, binecuvântând acest străbun pământ, pe locuitorii săi, slăvind limba română care ne certifică identitatea şi care a fost un bun prilej de a ne revedea cu fraŃii noştri de peste Prut, în fiecare an de Ziua Limbii Române, bucurându-ne cu toŃii de versurile poetului Alexie Mateevici.

127

BIBLIOGRAFIE ______________ - Popovschi, Valeriu - ReflecŃii cu privire la activitatea unor cămine culturale din Basarabia la sfârşitul perioadei interbelice şi în anii războiului, în „Revista de istorie a Moldovei” nr.1-2, Chişinău. - Internet, poze cu cetăŃile Tighina şi Cetatea Albă - Buzatu, Gheorghe - Hitler, Stalin, Antonescu, Ed.SocietăŃii Culturale Ploieşti – Mileniul III, 2005 - Articole apărute în revistele Dobrogea Culturală şi Arma Pontica, semnate Vasilica Mitrea. MulŃumesc tuturor colegilor de la AsociaŃia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, filiala ConstanŃa pentru colaborare. Sunt recunoscătoare şi le mulŃumesc tuturor celor pe care i-am cunoscut în Basarabia, ne-au făcut surprize plăcute şi ne-au primit cu braŃele deschise.

128

La Consiliul Raional Căuşeni, în mijloc Preşedintele Consiliului Raional, Dl. Ion Ciontoloi

129

Acasă la autoare, între prieteni

La Consiliul Raional Căuşeni

130

C U P R I N S Pag.

Rugăciune pentru Basarabia 3 Cuvânt înainte 5 Un scurt istoric al AsociaŃiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina 7 Păunescu a murit, poetul trăieşte 23 Biserica „Adormirea Maicii Domnului” 50 Căuşenii, o veche aşezare basarabeană 53 Muzeul „Alexei Mateevici” din Căinari 59 Muzeul „Alexei Mateevici” din Zaim 69 Mânăstirea „Sfintelor Femei MironosiŃe Marta şi Maria 75 Liliana Vasiliev – vicepreşedinte AsociaŃiei Pro Basarabia şi Bucovina 84 27 Martie 2013 – 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România 96 Istoria Tighinei şi Transnistriei 100 31 August – Sărbătoarea Zilei Limbii Române la Căuşeni 109 27 Martie 2014 – 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România 116

Sfârşit

131

DE ACEEAŞI AUTOARE:

Ştiai că timpu-i colorat? – Editura Nelinişti metafizice, ConstanŃa 2007, roman

Cândva… prietene – Editura Nelinişti metafizice, ConstanŃa 2008, roman

Confesiunile Angelei – Editura Nelinişti metafizice, ConstanŃa 2009, roman

Vremuri, oameni şi… destine, Editura Virom, ConstanŃa 2010, eseuri

Antologie jurnalistică, vol. I – O felie de viaŃă; Editura VIF, ConstanŃa 2012, publicistică

Antologie jurnalistica, vol.II / Locuri şi evenimente, Editura VIF, ConstanŃa 2013, publicistică

Jocul destinului, Editura ExPonto, ConstanŃa 2013, roman

Vremuri, oameni şi… destine, Editura REKLAMA STUDIO, ConstanŃa, 2014, reeditat

132