Baia, Loc de Istorie

22
Baia, jud. Suceava – loc de istrie Nu puteti rata un loc cu o asemenea încărcătură istorică aflat la o aruncătură de băţ de Suceava. În fapt, Baia a fost prima reşedinţă a statului medieval Moldova al lui Dragoş Vodă şi aici se pare că râul şi ţara şi-au primit numele. Noi ne-am început traseul prin localitate de lângă noua clădire a primăriei, unde ne-a lăsat un cetăţean, care ne-a adus cu o Dacie bătrână de la Fălticeni. În Suceava, te duci peste drum de Metro şi te abordează piraţii de Fălticeni. În Fălticeni te lasă undeva prin centru. De aici faci vreo câteva sute de metri până sub gardul unei biserici frumoase şi dai peste alţi piraţi. Aceştia te duc la Baia şi te lasă lângă primărie. Lângă primărie se află statuia învăţătorului erou Nicolae Stoleru. După cum bine vedeţi, statuia are o gaură în cap. Aceasta a fost făcută de un dobitoc de lunetist rus, care beat fiind, a tras crezând că e vorba de un om. Actualmente, Baia este o comună de peste 7000 de suflete. După nişte revărsări puternice ale Moldovei, mare parte din locuitorii târgului s-au mutat la Fălticeni, pe atunci doar un sat aflat pe o moşie boierească. Faptul că Fălticenii se aflau aproape de graniţă, ne amintim de furtul nordului Moldovei din 1775, încet încet toate instituţiile şi puterea Băii s-au mutat acolo. Pas cu pas acesta a devenit un orăşel ce trăia din comerţul legal şi ilegal cu vite. Ultima zvâcnire a Băii la scara istoriei s-a petrecut în perioada României Mari. Atunci am avut un judeţ Baia cu reşedinţa la Fălticeni. Din vremurile nu aşa vechi, martor avem un conac aflat în paragină şi care de-a lungul timpului a avut diferite întrebuinţări printre care şi sediu de CAP. La câteva sute de metri de biserica lui Petru Rareş, se află ruinele bisericii catolice ridicate de Alexandru cel Bun pentru soţia lui şi comunitatea de vorbitori de limbă germană pripăşită în zonă cu misiunea exploatării minereurilor feroase de peste apa Moldovei. Cândva s-a încercat o timidă refacere. Era pe timpul lui Ceauşescu. Apoi tovarăşul s- a răzgândit şi a sistat lucrările. Mai după 1989, un fost colhoznic vecin

description

Baia, jud Suceava, loc de istorie

Transcript of Baia, Loc de Istorie

Page 1: Baia, Loc de Istorie

Baia, jud. Suceava – loc de istrie

Nu puteti rata un loc cu o asemenea încărcătură istorică aflat la o aruncătură de băţ de Suceava.

În fapt, Baia a fost prima reşedinţă a statului medieval Moldova al lui Dragoş Vodă şi aici se pare că râul şi ţara şi-au primit numele. Noi ne-am început traseul prin localitate de lângă noua clădire a primăriei, unde ne-a lăsat un cetăţean, care ne-a adus cu o Dacie bătrână de la Fălticeni. În Suceava, te duci peste drum de Metro şi te abordează piraţii de Fălticeni. În Fălticeni te lasă undeva prin centru. De aici faci vreo câteva sute de metri până sub gardul unei biserici frumoase şi dai peste alţi piraţi. Aceştia te duc la Baia şi te lasă lângă primărie. Lângă primărie se află statuia învăţătorului erou Nicolae Stoleru. După cum bine vedeţi, statuia are o gaură în cap. Aceasta a fost făcută de un dobitoc de lunetist rus, care beat fiind, a tras crezând că e vorba de un om.

Actualmente, Baia este o comună de peste 7000 de suflete. După nişte revărsări puternice ale Moldovei, mare parte din locuitorii târgului s-au mutat la Fălticeni, pe atunci doar un sat aflat pe o moşie boierească. Faptul că Fălticenii se aflau aproape de graniţă, ne amintim de furtul nordului Moldovei din 1775, încet încet toate instituţiile şi puterea Băii s-au mutat acolo. Pas cu pas acesta a devenit un orăşel ce trăia din comerţul legal şi ilegal cu vite. Ultima zvâcnire a Băii la scara istoriei s-a petrecut în perioada României Mari. Atunci am avut un judeţ Baia cu reşedinţa la Fălticeni. Din vremurile nu aşa vechi, martor avem un conac aflat în paragină şi care de-a lungul timpului a avut diferite întrebuinţări printre care şi sediu de CAP.

La câteva sute de metri de biserica lui Petru Rareş, se află ruinele bisericii catolice ridicate de Alexandru cel Bun pentru soţia lui şi comunitatea de vorbitori de limbă germană pripăşită în zonă cu misiunea exploatării minereurilor feroase de peste apa Moldovei. Cândva s-a încercat o timidă refacere. Era pe timpul lui Ceauşescu. Apoi tovarăşul s-a răzgândit şi a sistat lucrările. Mai după 1989, un fost colhoznic vecin cu ruinele, a vrut să le dărâme ca să-şi facă el casă acolo. Din fericire a fost refuzat şi i s-a comunicat că-l paşte puşcăria dacă se atinge de ele. Acum locul e destul de sumbru. Ruine de acest gen mai avem la Chiajna lângă Bucureşti şi la Podoleni în Neamţ.

Page 2: Baia, Loc de Istorie
Page 3: Baia, Loc de Istorie
Page 4: Baia, Loc de Istorie
Page 5: Baia, Loc de Istorie
Page 6: Baia, Loc de Istorie
Page 7: Baia, Loc de Istorie
Page 8: Baia, Loc de Istorie

La ieşire din sat către Sasca Mică (nume care aminteşte de nemţii pripăşiţi acolo), se ridică impunătoare, având crucile cimitirului în jur, Biserica Albă. Tradiţia conferă lui Ştefan cel Mare ridicarea acestei biserici imediat după lupta de la Baia. I se spune albă fiindcă nu a fost pictată. Acum un veac era în pragul ruinei. În zilele noastre e cum vedeţi mai jos.

Page 9: Baia, Loc de Istorie
Page 10: Baia, Loc de Istorie

Peste drum se află biserica ctitorită de Petru Rareş. În curtea ei se găsesc două gropi comune. Una cuprinde oasele din fostul cimitir descoperit la săpături arheologice în jurul bisericii, iar cealaltă odihneşte nişte femei omorâte aiurea în timp ce se aflau pe câmp de aceleaşi scursuri ruseşti. Monumentul eroilor este amplasat tot aici.

Biserica este foarte spectaculoasă. Se păstrează fragmente din pictura originală şi putem vedea unul dintre puţinele portrete ale voievodului Petru Rareş rămase din timpul său. Se pot observa şi urme ale unor restaurări ulterioare. Pe o scară circulară foarte îngustă am urcat în clopotniţă. De aici se pot vedea împrejurimile până la pădurile de pe dealurile de dincolo de apa Moldovei.

Page 11: Baia, Loc de Istorie
Page 12: Baia, Loc de Istorie
Page 13: Baia, Loc de Istorie
Page 14: Baia, Loc de Istorie
Page 15: Baia, Loc de Istorie
Page 16: Baia, Loc de Istorie
Page 17: Baia, Loc de Istorie
Page 18: Baia, Loc de Istorie
Page 19: Baia, Loc de Istorie
Page 20: Baia, Loc de Istorie
Page 21: Baia, Loc de Istorie