Augustin Buzura-Fetele tacerii ~Repere de interpretare~

O constiinta interogativa si problematizanta isi arunca, in Fetele tacerii, fasciculele de lumina asupra unor vremuri si intamplari tulburi, invalmasite, in care binele si raul, adevarul si minciuna sunt mai greu de destins. Romanul inainteaza lent, fara artificii stilistice ori retorice, printr-o acumulare de fapte, evenimente, reactii ulterioare, digresiuni si detalii apparent nesimnificative ce vor inchega treptat tesuturile si vertebrele cartii. Tehnica prozatorului este complet diferita de cea a autorilor de romane politiste, detectivistice, care complica voit intriga si amana rezolvarea dilemei principale pana la finalul limpezitor.In cazul sau, mai important decat posibilele concluzii este traseul de pana la ele, drumul atat de intortocheat si dificil al clarificarii interioare. Sugestia pe care ne-o da, practic, fiecare roman al lui Augustin Buzura este aceea de mare complexitate a vietii, de infinite nuante pe care le putem cauta si decsoperi intre alb si negru. Devine,acum, ,mai limpede faptul ca nu se poate vorbi despre un unic Adevar, cu majuscule, ci de mai multe fete ale adevarului, laturi si parcele ale lui, suprafete ce se comprima sau se dezvolta, pulseaza in ritmul subiectivitatii unui personaj.Dan Toma, ziaristul ce incearca sa descopere miezul unor intamplari dramatice din trecut , va constata progresiv ca nu poate ajunge la certitudini asupra celor petrecute.Din confesiunile celor doi adversary ireconciliabili, nici cel citeste nu pot sa recompuna un adevar net, fara rest, ca o forma geometrica nemodificabila in liniile ei. Dimpotriva, balanta va inclina fie de partea unuia , fie de a celuilalt, intrucat orice ins are justificarile , ratiunile si complexitatile lui. Iata fragmentul din rememorarea lui Carol Magureanu, singurul baiat din cei trei ai chiaburului neimblanzit care a mai ramas in viata, dupa acele teribile evenimente consummate in satul Arini. Tatal, batranul Magureanu, dintr-o familie veche in sat , a muncit neomeneste pentru a reface averea parinteasca si a reusit: are o gospodarie mare si isi tine cei trei copii la studii. Proiectul de fericire si implinire familiala e insa rasturnat de venirea vremurilor noi, comuniste, ce solicita amenintator inscrierea satenilor in cooperativa, adica renuntarea la pamantul propriu , pentru munca in colectiv. Magureanu, se opune, tergiverseaza lucrurile, isi da amsura intregii sale rezistente si abilitati , insa Istoria vine necrutatoare peste el-si il zdrobeste. Cei ce conduc si disciplineaza satul jubileaza, fiindca ii au in mana pe toti acesti indaratnici Magureni. Batranul va fi, in sfarsit, obligat sa semneze intrarea in colectiva. Acesta se straduieste sa para calm, isi joaca seninatatea, pentru a da impresia ca este, totusi, vorba de o decizie personala.Insa ,,factorii de raspundere ii arata, cu o ironie pe care in fine si-o pot permite, ca soarta lui si a copiilor sai va depinde in continuare de ei: ... Ne cam zgarie pe urechi vocea dumitale.Uite, ia hartia de alaturisi fa ce trebuie.Iti ofer chiar stiloul meu... Sper ca dupa asta o sa ne lasi in pace, adauga tata apropiindu-se de hartie.Este singura mea conditie.Eu, in situatia dumitale, interveni careva din grupul celor inghesuiti langa tuica, n-as mai pune conditii.Eu pun, zise tata, in hohotul imens de ras, izbucnit din senin de parca ar fi spus o prostie cumplita, pe care o intelegeau numai ei. De remarcat inversiunea morala, rasturnatrea tuturor criteriilor, pe fundalul unei Istorii de o implacabila agresivitate,care se serveste de cativa oameni pentru a-i reduce la tacere pe toti ceilalti. In noua stare de lucruri, a pune conditii, de orice fel, este un nonsens, o remniscenta a vremurilor apuse in acre omul putea decide pentru el insusi. In prezent, regulile sunt fixate in alta parte, iar indivizii trebuie sa se supuna fara cracnire.O victima cu atat mai pretioasa, cu cat a cedat mai greu decat altele. Cu o ultima zvacnire, jucandu-si rolul pana la capat, el ii indeamna cu un ton ,,extrem de firesc pe cei trei baietii sa mearga cu totii acasa.Refuzul brutal al activistului curma si aceasta ultima posibilitate de a mai alina durerea parintelui-gospodar: va pleca numai el , copiii sai vor ramane la postul de militie.Infrant o data si inca o data, redus la zero de un sistem abuziv si de indivizii care il servesc cu atata placere, parintele da ultimele sfaturi fiilor lui si incheie cu o propozitie ce ar putea ingheta, la o adica, rasul acelora atat de siguri pe ei.Efectul este, bineinteles,nul, insa prozatorul a introdus cu un anumit scop aceasta replica , in scena plina de satisfactia activistilor. Referinta la o justitie daca nu pamanteasca si oficiala, atunci dumnezeiasca, este ca o unda de aer rece in aerul statut moral al incaperii. Speculatia si problematizarea in sfera morala, dubiile in legatura cu semnificatia unor episoade mai tulburi si cu pozibilele lor implicatii etice nu aluneca niciodata, in romanele lui Augustin Buzura, in cazuistica si relativism moral, in confundarea victimelor cu calaii.Cu atat mai putin in acest roman de mare curaj, care vorbeste, in 1974, cu 15 ani inainte de Revolutie, despre cum s-a mintit, cum s-a furat, cum s-a ucis: cum s-au manjit valorile in regimul comunist.

Ion Barbu-Isarlak

"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann"

La vreo Dunare turceasca,Pe ses vested, cu tutun,La mijloc de Ru si BunPn'la cer frngndu-si treapta,

Trebuie s nfloreasca:Alba,DreaptaIsarlk!

Rupt din coast de soare!Cu glas gales, de unsoare,Ce te-ajunge-asa de linCnd un sfnt de muezinFlfie, nalt, o rugPe fuisor, la zna-n fuga...

*

- Isarlk, inima mea,Data n alb, ca o raiaIntr-o zi cu var si ciuma,Cuib de piatra si leguma- Raiul meu, rami asa!

Fii un trg temut, hilarSi balcan - peninsular...

La fundul marii de aerToarce gtul, ca un caer,In patrusprezece furci,La raiele;

rar, la turci!Beat, ntr-un singur vin:Hazul Hogii Nastratin

*

Colo, cu doniti n spate,Asinii de la cetate,Gzii, printre fete mari,Simigii si gogosari,Guri casca cnd Nastratin

La jar alb topeste n,

Vinde-n leas de copoiCatei iuti de usturoi,Joaca, si-n cazane sunaCnd cadna curge-n Luna.

*

Deschideti-va, porti mari!Marfa-aduc, pe doi magari,Ca s vnd acelor casePulberi, de pe luna rase,Si-alte poleieli frumoase;Pietre ca apa de grele,Ce fireturi, ce inele,Opinci pentru hagealk

- Deschide-te, Isarlk!

S-ti fiu printre foi un mugurS-aud multe, s m bucur

La rastimpuri, cnd KemalPe Bosfor, la celalt mal,Din zecime, n zecime,Taie-n Asia grecime;

Cnd noi, a Turchiei floare,Intr-o slav stttoare

Dm cu scDn Isarlk!

~Repere de interpretare~

In Istoria literaturii romane... din 1941, G. Calinescu observa ca:,,Pitorescul folcloric, respins teoreticeste de autor, este insasi ratiunea de a fi a ciclului asa-zis balcanic. Obiectul poeziei este, deci, ca nu fata concreta a lumii balcanice, ci schema ei ideala, adica o simpla ipoteza morala, de unde lipsa de istoricitate si de concretete geografica, Isarlak , fiind realizarea atemporala, a unei turcii statatoare, existand in afara disparutei Turcii osmanlai, o forma etnica inchisa, nemiscata... Dar alegerea toposului legendar, privit ca un axis mundi atemporal nu poate fi disociata de precizarea istorica referitoare la identificarea Isarlakului cu vestita Troie, antica cetate egeeana, cucerita numai prin viclenie de lacomii ahei, condusi de eroii Agamemnon si Achile.Simbol al rezistentei indelungate si al prototipului eroic exemplar, cetatea mitica a amestecat civilizatiile stravechi, pregatind nasterea altora noi. ,,Schema ideala contureaza forma clasica a tiparului unic modelator, pe baza caruia s-au ridicat ulterior civilizatiile de tip oriental si occidental.Asa cum orasul modern si pitoresc conserva vestigiile cetatii legendare,frenezia dionisiaca a simturilor descausate si libere in bazarul pestrit al lumii orientale se reconciliaza cu o contemplatie apolinica a formelor riguros geometrizate in spirit occidental. Daca G. Calinescu vede in simbolul Isarlakului matricea anistorica ,,a unei Turcii de sine statatoare, Constantin Florin Pavlovici prefigureaza colina Acropolei, leagan al lumii clasice grecesti si al intregii civilizatii mediteraneene: ,,Balcanismul cu referire directa la poezia si la justificarile lui Ion Barbu, reprezinta o alta Grecie posibila in care disputata dihotomie a personalitatii umane, Apollo-Dionysos, se incearca a fi anulata si constransa sa nasca armonie.Seria Isarlak porneste in cautarea acestei noi Elade neistorice, cel putin mental posibile, pe pamantul romanesc in care, sub straturi superficiale, uneori mai insistente, de influenta islamica, intreaga axiologie a antichitatii clasice se afla conservata. Adejectivul pronominal nedefinit ,,vreo relativeaza notiunea de spatiu oriental invecinat si cu Dunarea ,,turceasca.Undeva, pe un taram fabulos, intr-un echilibru al Raului si al Binelui, se inalta ,,Alba,/Dreapta,/ Isarlak,, cele trei versuri sincopate fiind alcatuite din cate un singur cuvant.Spre deosebire de Meka ideala din noaptea de decemvrie a lui Macedonski, care ramane pana la capat o proiectie imaginara a Emirului mort inainte de a-i trece pragul sfant, cetatea din viziunea barbiana este un spatiu al elementelor concrete, fara sa-si piarda totusi aura de sacralitate.Poetul, in spiritul creatiilor folcloric-lautaresti ale lui Anton Pann, o identifica cu un autentic bazar oriental, pe care il descrie vizual, aduditiv, olfactiv etc.El da tonul carnavalului pestrit si bufon, exclamand: ,,Deschideti-va, porti mari!. Nastratin imparte generos ,,poleieli frumoase unei multimi de ,,guri-casca fermecate de spectacolul vizual oferit.El vrea sa priveasca, sa ,,auda multe, sa adulmece atmosfera incinsa, sa-si desfete simturile si sa contemple ambele maluri ale Bosforului pe care stau fata in fata insemnele de milenii ale Greciei si ale Turciei.

Dorin Tudoran-Tanarul Ulise

Cnd vei putea s ii, fr durere,cumpna nopii pe fruntea-i ntristat,o pasre va arunca spre cerinima-i subire ca pe o sgeat.

S nu te clatini, trupul tu s fietrestie de sticl adpostind lumin,trziu, s dai semn - ca o speran,celui uitat i el are s vin.

i va sosi pe mare - tnrul Ulise,cu pieptul devorat de alge,pe rm, el va aprinde focdin credincioasele-i catarge.

Tu vei zri cum fumul se ridicspre cer ca un copac de sare,ai s te-apropii i-o s vezi brbatulsplndu-i inima n mare.

~Repere de interpretare~

Poezia romaneasca postbelica a intrat,incepand cu anul 1948, in faza realismului socialist- o reteta ideologica,nu literara, prin care autorii erau obligati sa preamareasca in versurile lor ,,realizarile regimului:colectivizarea, nationalizarea, intrecerile socialiste din intreprinderi, pana si reforma monetara...Toate acestea desfasurandu-se in poeme pe cat de lungi, pe atat de conformiste, sub ochiul vigilent al activistului cultural si al fratelui sau bun, cenzorul.A fost nevoie sa vina niste ani de timida liberalizare a regimului si o generatie tanara capabila sa profite la maximum de aceasta sansa in context istoric, pentru ca intreaga harta literar-artistica sa se schimbe spectaculos, iar poezia noastra sa capete un alt curs. Generatia 70 a urmat aceste aliniamente moderniste, revendicandu-se, tot asa, de la modelul unei pluralitati a formulelor individuale si a tolerantei fata de ele.Dorin Tudoran nu seamana cu Mircea Dinescu, dupa cum Mircea Dinescu nu seamana cu Adrian Popescu, dupa cum Adrian Popescu nu seamana cu Serban Forta s.a.m.d.Ca si generatia anterioara ,,saptezecistii resping ideologia unica si tot ceea ce decurge din ea:teme obligatorii pentru acasa, versuri ,,pe linie, aplicarea unor ,,indicatii pretioase venite de sus,previzibilitate si deplina platitudine a discursului liric. O alta diferenta semnificativa fata de tineretea poetica a ,,saptezecistilor tine de lumina si atmosfera,de tristetea difuza pe care o percepem in versurile autorului.Nimic, la el, din ingenuitatea descoperirii universului si caracterul preponderent solar al debuturilor predecesorilor. Poetul priveste lumea nu cu scepticism, dar cu ingandurare, cu un cearcan de melancolie si presentimentul a ceea ce va sa vina.Daca, de pilda, Mircea Dinescu, colegul de generatie, este un poet de mare si pur talent, fara complicatiile culturii, Dorin Tudoran, isi ,,joaca adesea strofele pe doua planuri distincte,asigurand textului un subtext sau chiar o tematica din sfera literaturii deja constituite, sedimentate, intrate in patrimoniu. Este exact situatia din Tanarul Ulise,poem din sumarul volumului Uneori,plutirea,scris de un autor el insusi tanar, si care moduleaza o veche poveste de dragoste.Cititorul care nu a parcurs Iliada si Odiseea lui Homer va pierde, va mitologica istorie a lui Ulise si a Penelopei.Barbatul plecat pe mare,departe, pentru a lua parte la razboiul troian de recastigare a frumoasei Elena; razboinicul strateg, care da atatea mostre de iscusinta si asigura victoria finala a aheilor; calatorul ce asteapta cu nerabdare sa ajunga acasa, dar intampina in cale nenumarate obstacole si ispite, presarate de mania unor zei sau de pasiunea unor femei... Iata ce se ,,ascunde, ca identitate si simbolistica, sub trasaturile personajului conturat de Dorin Tudoran. Dorin Tudoran, le implica in tesatura sa lirica, fara a le prelua, fireste, intr-un mod mecanis ori ostentativ.E vorba, in Tanarul Ulise, despre o rama mitica a iubirii, un cadru in acelasi timp ferm, inoxidabil si pulsatoriu.Ca intr-un act de magie o stranie corespondenta se stabileste aici.Daca indemnurile vor fi urmate, din mare se va intrupa Tanarul Ulise cu ,,credincioasele-i catarge aprinse ca semn de recunoastere. Poezia, mai ales cea de factura modernista, se deschide mai multor interpretari, pe care inteligenta si sensibilitatea diferitilor cititori le pot articula.Aceasta e numai una dintre ele,poate cea mai buna,poate nu.Lucrul esential este ca lirica lui Dorin Tudoran, ca a oricarui poet important, intermediaza multiple valori, topindu-le in cea estetica si aducand,astfel, un spor de frumusete in lume.

Nicolae Iorga-Oamnei cari au fost ~Repere de interpretare~

Sumarul entuziast de amintiri cuprinde articole vaiate despre voievozi celebri, boieri de vita veche, tarani-patrioti precum ,,badea Cartan, isorici, literati, critici, artisti,profesori, lingvisti,medici, oameni de stiinta, politicieni, alcatuind laolalta o harta memorialistica a societatii romanesti in evolutia ei in timp.Intr-o maniera specifica, fiecare personalitate reinviata de pana ascutita a memorialistului si-a dedicat opera sau faptele initiate semenilor, intr-un laudabil efor de utilitate democratica. Articolul lui Nicolae Iorga, care imbina judecatile estetice ale criticului cu amintirile omului,constituie o evocare cu valente literare, publicata dupa doua decenii de la disparitia prematura a lui Eminescu, la numai 39 de ani.Spirit exigent si de obicei masurat in privinta laudelor formulate, criticul-memorialist nu ezita sa-l numeasca pe cel disparut in floarea varstei ,,intruparea cea mai deplina a genului romanesc in a doua jumatate a vveacului trecut.Fraza elogiativa se transforma, in enuntul imediat urmator, intr-un critica la adresa intregului nostru popor care, in 1909, nu forma o unitate statala deplina si care, din punct de vedere moral, nu se structurase cu adevarat, deoarece ,,clasa de sus s-a instrainat de tara, ,,cea de jos a ramas inca neformata spiritual si ignorata in privinta culturii,iar ,,clasa de mijloc romaneasca, in care intelectualitatea ocupa un loc important, ingloba un numar mic de persoane si, proportional, un numar si mai redus de ,,carturari adevarati. Ca de obicei, spiritul entuziastsi profetic al istoricului isi pune speranta in ,,tineretul din vremea sa, care, chiar daca ,,nu se poate manifesta inca unitar si disciplinar, are nevoie de modele culturale pe care sa le cunoasca in profunzime si sa le urmeze, asa cum este modelul-Eminescu.. Iorga simte nevoia sa argumenteze succint, dar convincator afirmatiile sale. Colaborarea lui Eminescu la ,,Familia lui Iosif Vulcan a atras putin atentia, fiinda in Ardealul dintre 1860-1870 ,,lipsea simtul pentru mladireasi energia unei limbi poetice care era noua, iar stilul inovator propus de tanarul creator de poezie n-a fost resimtit la justa lui masura.Concluzia ironica nu intarzie: ,,Lirismul lui de iubire parea prea simplu pentru un gust falsificat de retorica amoroasa curenta.Nici prezenta ulterioara a lui Eminescu in cenaclul literar Junimea nu a fost scutita de neintelegeri, chiar de ironii:respectul lui fata de imaginile trecutului dimensiunea filosofica adanca a gandirii sale poetice,satira cu accente pamfletare la adresa politicienilor vremii din Scrisori..., toate acestea nu puteau sa aiba primire simpatica intr-o societate cultural-stiintifica care isi avea limitele ei. Memorialistul aduce cu indignare in discutie si ,,nenorocirea intamplata lui Eminescu, care a fost intretinuta si chiar exacerbata de lipsa de masura si de ,,indiferenta publicului nostru.Dupa ce i-a ignorat vreme indelungata nefericirea si pauperitatea, opinia publica a trecut in extrema cealalta,exagerand grija manifestata fata de poet si provocand prin ,,subscriptii jenante mila dispretuitoare a celor care il ignorasera pana atunci. Intr-un scurt pasaj autobiografic, Iorga reinvie anii 1886-1887, ani in care elevii din cursul superior al liceului din Botosani,si apoi al celui din Iasi,se initiaza in poezia lui Eminescu.La Botosani un coleg mai mare in varsta,Neagu, le-a adus volumul de Poesii si le-a explicat in ce consta valoarea de exceptie a acetei ,,noi evanghelii pentru tineri,sustitand discutii aprinse printre cei in constiinta carora deja se impusese.Asadar, poezia lui Eminescu are si meritul de a fi intretinut afinitatea cu un ideal in sufletul lectorilor sai, nevoia de a se inalta spiritual tocmai in momentele in care coborarea in frivolitatea meschina parea mai lesnicioasa. Tinerii entuziasmati dupa lectura versurilor inaltatoare,, il primisera in ei pe Eminescu, adica il intefrasera in sufletului si traiectoriei lor viitoare.Cand calvarul existential al poetului s-a incheiat, ,,Eminescu se absorbise intreg in gloria sa si aceasta ,,creste zilnic, de la generatia stralucita a lui Nicolae Iorga la cele de azi si de maine, carora le-a inmanat ,,crenguta smerita a florilor albe de cires, culese din coroana bogata a versurilor nepieritoare.