Arad (în maghiară Arad, în germană Arad, în sârbă Арад/Arad, în limba bulgarilor bănățeni

Арад/Arad) este reședința și cel mai mare oraș al județului Arad, situat pe cursul inferior al

râului Mureș, vestul României. Municipiul se află la limita regiunilor istorice Crișana și

Banat. La recensământul din anul 2011 Aradul avea o populație de 159.074 locuitori, fiind al

doisprezecelea cel mai mare centru urban al României din punct de vedere demografic.

Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește

industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și

aeroport. În privința religiei ortodoxe orașul Arad este reședința scaunului Arhiepiscopal al

Aradului. Aradul și-a anunțat în 2013 candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană a

anului 2021.

Cetatea Aradului este una din fortificațiile din Transilvania construite în stil Vauban-

Tenaille, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fază târzie a sistemului de fortificații stelate

din Europa.

Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Mureșului, fiind ridicată la cererea

împărătesei Maria Tereza. Lucrarea a durat 20 de ani (1763-1783) și a fost executată de mii de

deținuți. Proiectată de Ferdinand Philipp Harsch în stil Vauban-Tenaille, are formă de stea cu

șase colțuri. Era prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri,

care puteau fi inundate. Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc. În

interiorul cetății există o biserică catolică și în clădirile din jur au fost găzduiți călugării franciscani,

aflați sub patronajul sfântului Ioan de Capistrano. Ultimii patru călugări au locuit în cetate până în

anul 1861.

Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.

În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și

prizonierii din armata franceză, între anii 1790 - 1815.

În timpul revoluției din 1848 – 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei

republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui

1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost

încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se predea.

După revoluție, revoluționarul pașoptist Eftimie Murgu a fost închis în 1849. Trupele habsburgice

au mai încarcerat 500 de luptători ai armatei revoluționare între anii 1849 - 1857, majoritatea fiind

condamnați la moarte. Printre ei au fost executați prin spânzurare sau împușcare cei 13 generali

conducători ai revoluției maghiare pe 6 octombrie 1849.

În 1852 împăratul Franz Josef I a vizitat cetatea și a redus din sentințele unor ofițeri închiși.

În deceniile următoare, cetatea Aradului a fost închisoare pentru mulți prizonieri de război, printre

care militari turci, luați prizonieri în 1881.

Între 1914 și 1918 s-a făcut o tabără în meterezele exterioare care a adăpostit prizonieri

din Bosnia și Herțegovina, printre care și Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz

Ferdinand de Habsburg (Sarajevo, 1914). Datorită condițiilor grele de detenție au murit 4317

prizonieri, iar în memoria lor a fost pusă la poarta de intrare o placă comemorativă. Despre

condițiile inumane în care sunt ținuți prizonierii în cetatea Aradului a atras atenția și

deputatul Partidului Național Român,Ștefan Cicio Pop, într-o interpelare în parlamentul de

la Budapesta în cursul anului 1917.

În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco – sârbe, iar din iulie 1919 a fost

preluată de armata română.

În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie.

După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 și ocuparea Aradului de armata

sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor

a fost luat apoi de un regiment de tancuri românesc. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt

Româno-Ungar de Menținere a Păcii, batalion înființat la 20 martie 1998 și devenit operațional

din anul1999.

Palatul Administrativ, construit între anii 1872-1874 în stil renascentist.

Bijuterie arhitectonică, de plan patrulater, în forma literei "U", lipsită de calcan, un adevărat

„Palazzo del Municipio”, clădirea reflecta posibilitățile și, totodată, voința cetățenilor de a ține

pasul cu modernizarea europeană. Nu întâmplător, aspectul rural al principalei trame stradale

municipale începuse să se preschimbe într-unul urban, iar promenada primise numele de

"Corso".

Turnul central, înalt de 54 m, estompa cele patru turnuri pavilionare de la cele patru extremități.

Orologiul din treimea superioară a turnului, adus din țara cantoanelor, are câte un cadran pe

fiecare latură. Clopotul său a funcționat aproape un secol, marcând jumătățile de oră. După 1989

acesta a fost complet renovat, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană melodia

cântată la ore fixe a fost schimbată în imnul Europei.

De la înălțimea balconului din turnul patrulater pot fi admirate rondourile vegetale decorative

dinspre bulevard care flanchează piațeta de marmură. Compoziția decorativă a acesteia a fost

concepută de arhitectul arădean Miloș Cristea, în deceniul al nouălea al secolului XX. Singura

modificare de la fațada principală a constituit-o decorarea frontonului de la baza turnului principal

(succesiunea, în timp, a stemelor orașului: după 1875, după primul război mondial, după anul

1968 și după anul 1989).

Cele 90 de încăperi inițiale, cu destinația de birouri, erau ocupate de 167 de funcționari

administrativi. La etaj, se află sala mare, cu balcon, în care se adunau cei aproape 200 de

deputați municipali. La același nivel, în cele patru colțuri ale clădirii, se aflaseră inițial patru săli

de ședințe pentru cele 31 de comitete de specialitate.

Cele două scări secundare, de marmură roșie de Moneasa, pentru acces la etaj, dispuse

simetric față de fațada principală, n-au suferit modificări. Doar treptele și pavimentul holurilor au

fost înnoite. Feroneria, realizată în manieră eclectică, a celor trei scări de acces la etaj n-a suferit

modificări. Ferestrele acestui hol spațios au fost în mod fericit înlocuite cu vitraliile realizate de

artistul plastic arădean, de renume internațional, Sever Frențiu în deceniul șapte al secolului

trecut. Policromia lor, ilustrând tema Timpul, prin două cicluri, cel al anotimpurilor și cel al lunilor

anului, se încadrează în maniera modernă a arhitecturii de interior.

Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”, construit în stil neoclasic după planurile arhitectului Anton

Czigler, a fost inaugurat la data de 21 septembrie 1874. Inițial clădirea avea o funcționalitate

complexă, în incinta ei regăsindu-se două restaurante pe latura nordică, alte spații comerciale și

locuințe. Pe latura estică se poate vedea un blazon al Aradului, oraș regesc.

Palatul Neuman, construit în anul 1891 în stil eclectic

Palatul Neuman este un edificiu situat pe bulevardul Revoluției, în municipiul Arad. A fost

construit între anii 1891-1892 la comanda familiei de industriași Neuman.

Clădirea eclectică cu două etaje are trei porți spre trei străzi, mai multe case ale scărilor cu o

bogată ornamentație de fier forjat. În aripa dinspre bulevardul Revoluției funcționează o facultate

a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, având o aulă de 200 de locuri, inițial sală de baluri.

Deasupra fațadei clădirii se află blazonul familiei Neuman.

Palatul de Justiție, construit în anul 1892 în stil eclectic

Palatul Justiției este un edificiu situat pe strada Vasile Milea, municipiul Arad. A fost inaugurat

în 1892. Intrarea în clădirea ridicată în stil eclectic este străjuită de două coloane de stil doric. Pe

deasupra intrării, la ambele etaje se găsesc balcoane clasicizante, dar în acest stil a fost ridicată

și balustrada de la acoperiș. Fațada dinspre parcul Eminescu este dominată de marile ferestre

ale sălii festive, purtând elemente de stil neobaroc. Fațada clădirii dinspre râul Mures poartă

amprenta stilului renacentist italian. În fața clădirii a fost dezvelit bustul eroului

revoluționar Avram Iancu.

Palatul Cenad, construit în anul 1894 într-o combinație de stiluri eclectic și neoclassic

Palatul Cenad este un edificiu aflat pe Bulevardul Revoluției în municipiul Arad, fiind una dintre

cele mai impunătoare imobile ale orașului. A fost construit între anii 1892 - 1894, de

către societatea de cale ferată Arad-Cenad, după planurile arhitectului Jivaszek. Clădirea face

parte din ansamblul urbanistic al Pieței Primăriei ridicat într-o combinație de stiluri eclectic și

neoclasic, cu o arhitectură bogat ornamentată în stil clasic și renascentist ce prezintă elemente

decorative care îi trădează menirea ca funcționalitate. Este vorba de zeul comerțului Mercur, a

cărui figură este reprezentată pe frontispiciul edificiului.

Palatul Bohuș construit în anul 1910 în stil secesiune, este prima clădire din Arad în care s-

a folosit la planșee beton armat. Casa liftului bogat ornamentată cu elemente din fier forjat,

reprezintă un unicat în Arad.

Palatul Bohuș este o clădire impunătoare aflată în municipiul Arad. A fost construită de către

arhitectul Ludovic Szantay în anul 1913 în stil secession geometric. Clădirea, cu un aspect

exterior sobru, este bogat ornamentată în interior; în realizarea sa a fost folosit pentru prima dată

in Arad, la planșee, betonul armat. La inaugurare, clădirea a fost prevăzută cu lifturi care au

funcționat până în anii recenți.

Clădirea a fost ridicată dupa planurile lui Lajos Szantay la comanda baronului Bohuș, în locul

unei alte construcții de două niveluri, casa Bohuș, care se afla numai într-o parte a terenului.

Clădirea are patru nivele, cu planul în formă de u și curte interioară s-a construit pe un teren

delimitat de strada principală (Revolutiei) și de străzile Vasile Goldiș și Românului. Cea mai

lungă aripă a clădirii are fațada la strada Goldiș. Acoperișul relativ scund, abia se zărește în

spatele frontoanelor fațadei.

Palatul Szantay, construit în anul1911 în stil secesiune

Palatul Szantay este un edificiu situat în zona centrală a Aradului, la doar câțiva pași de artera

principală, la colțul străzilor Horia și Episcopiei. A fost ridicat între anii 1905 - 1911.

Volumul principal al grandiosului palat cu două etaje are planul în forma de L, iar spre curte

perpendicular pe aceste laturi se desfășoară câte o aripă mai scurtă și mai îngustă. Perspectiva

principală a clădirii se deschide dinspre piața centrală, fiind dominată de turnul de colț, format din

trei laturi ale hexagonului. De acest turn sunt atașate aripile principale ale clădirii. Turnul este

acoperit cu un coif piramidal de plan hexagonal, pornind din cornișe arcuite și penetrat de goluri,

este o lucrare din piatră și tinichigerie, care îmbină armonios diferite ornamente florale și de

măști. Parterul este încheiat de un brâu simplu, format de un listel la nivelul balcoanelor de la

etaj. Pe toate laturile turnului se afla câte un balcon cu balustradă de fier forjat al cărei motiv

principal amintește de lira muzelor, motiv ce se regăsește în întreaga decorație a clădirii.

Palatul Cultural, construit în anul 1913, este o operă arhitecturală cuprinzând elemente de

neoclasic, gotic,renascentist și corintic

Palatul Cultural este un edificiu situat în municipiul Arad, ridicat între anii 1911-1913, după

planurile arhitectuluiarădean Lajos Szantay.

Prezintă o îmbinare de stiluri: neoclasic (fațada), corintic (coloanele care sprijină frontonul

fațadei), stilulRenașterii italiene (aripile laterale), cel de inspirație gotică (elemente ale castelului

huniazilor, prezente în partea dinspre parc a clădirii). În superba sală de concerte au fost

prezente, de-a lungul timpului, mari personalități:Richard Strauss, Bela Bartok, George

Enescu, Traian Grozăvescu ș.a.

Edificiul etalează o multitudine de stiluri, conform epocii în care a fost ridicat. Fațada principală e

inspirată din modelele templelor grecești. Se remarcă scările monumentale, coloanele cu

capiteluri și frontonul triunghiular decorat cu un basorelief dedicat muzelor (lucrat de sculptorul

Geza Rubleczky). Deasupra clădirii se înalță un turn masiv cu o bază pătrată.

În dreapta și în stânga fațadei principale se formează două aripi prevăzute cu scări decorative

care duc la intrările laterale; fiecare aripă are câte un turn mic, cu bază poligonală. Cele două

aripi laterale sunt dominate de elemente ale Renașterii, vizibile mai ales în forma și decorația

ferestrelor de la parter.

În cea de-a patra latură a clădirii, care se află spre parc, elementele cele mai pregnante sunt

inspirate din castelul Huniazilor.

În interior sunt demne de menționat vitraliile florale ale sălii de spectacol și din holul de onoare,

decorația metopelor, feroneria vegetală și geometrică, candelabrele și aplicele.

Actualmente, clădirea Palatului Cultural adăpostește sediile Muzeului Județean și ale Filarmonicii

de Stat

Casa cu lacăt este un edificiu situat în municipiul Arad.

Casa a fost construită în anul 1815 de către comerciantul vienez Iosif Winkler, apoi renovată în

1851. Etajul a fost adăugat în timpul modernizării efectuate în 1930. În colțul clădirii, spre strada

Plevnei, există o nișă în care se afla un trunchi de copac înconjurat de o bară metalică închisă cu

un lacăt. „Butucul de fier” (lemn învelit în tablă) așezat în nișă a fost făurit, după modelul vienez,

de către sculptorul timișorean Moritz Heim; astfel de butuci se găseau

în Viena, Bratislava, Buda, Oradea, Timișoara ș.a. Într-un astfel de trunchi, calfele care făceau

lungi călătorii din oraș în oraș pentru a-și desăvârși cunoștințele profesionale, băteau câte un cui,

imortalizându-și astfel trecerea prin acele locuri.

Teatrul Vechi (Hirschl), construit de către Jacob Hirschl în anul 1817, primul teatru de piatră

din țară

Teatrul vechi sau Teatrul Hirschl este o clădire declarată monument istoric situată pe strada

Gheorghe Lazăr, în municipiul Arad și care este primul edificiu de teatru permanent de pe

teritoriul României fiind construită în anul 1817. [1]

Edificiul, construit în stil baroc și ridicat în anii 1816-1817, la inițiativa comerciantului de origine

vieneză Iacob Hirschl[2], este socotit drept cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară.

Fațada principală și-a menținut, în mare parte, aspectul anterior; elementele cele mai

remarcabile sunt cele trei porți care se înșiruiesc la parter.

Fațada este frumos decorată de niște pilaștri semiîngropați, prevăzuți cu ornamente florale.

Pe scena acestui teatru s-au desfășurat remarcabile spectacole în

limbile maghiară, română și germană.

În toamna anului 1817, în luna noiembrie, aici și-a desfășurat activitatea o trupă de teatru

german condusă de Cristofor Kun.[3]

Primul eveniment de seamă al teatrului, imediat după inaugurare, a fost prezentarea pe scena

Thaliei, la 27 februarie 1818, a unui spectacol în limba română, de către elevii Preparandiei

arădene manifestare, care se încadrează în rândul primelor reprezentații teatrale românești în

țara noastră. Printre trupele care au urcat pe scene trebuie menționată și cele ale lui Mihai

Pascaly și Matei Millo, venite de la București. Cu o asemenea ocazie,Mihai Eminescu participă în

calitate de sufleur într-un spectacol susținut de trupa lui Mihai Pascaly în anul 1868.[4]Departe de

a fi un act cultural izolat, reprezentațiile au fost continuate în anii următori. Existența unei clădiri

permanente, în decursul anilor, a adus pe scena sălii de spectacole numeroase trupe de

prestigiu și o serie de artiști ca Treuman în 1845, sau Johan Strauss fiul în concertul din 1847.

Teatrul, ca instituție, a funcționat într-un imobil format din două corpuri de clădiri, Casa Hirschl și

Teatrul Vechi.[5]

În anul 1907 clădirea a fost transformată în cinematograful Urania, fiind printre primele din țară.

La 16 aprilie 1913, aici a avut loc prima reprezentație cu un film românesc: „Războiul

Independenței", film care avusese premiera la 1 septembrie 1912, la București , în sala „Eforie".

Clădirea, ajunsă într-o avansată stare de degradare, a fost retrocedată urmașilor fostului

proprietar Iacob Hirschl. Primăria Arad vrea să cumpere clădirea primului Teatru permanent din

România, să o restaureze și să-i redea aspectul inițial. Actualii proprietari au spus că sunt de

acord să renunțe la clădirea teatrului vechi, contra unei sume de bani.[5]

Statuia Libertății, operă a sculptorului György Zala, ridicată a în anul 1890

Arcul de Triumf, realizat în anul 2004 de către sculptorul Ioan Bolborea

Crucea Martirilor Unirii, ridicată în anul 1936, închinată preoților martiri din perioada

noiembrie 1918 - primăvara 1919