Angkor Thom, poarta de sud 2
-
Upload
michaelasanda- -
Category
Travel
-
view
408 -
download
2
description
Transcript of Angkor Thom, poarta de sud 2
La intrarea în situl arheologic Angkor eşti fotografiat şi ţi se eliberează o legitimaţie (cu fotografie), valabilă trei zile pentru toate monumentele din zonă (inclusiv Kbal Spean)
Budist convins, spre deosebire de predecesorii săi care adorau zeii hinduşi, Jayavarman VII a aplicat în cei 30 de ani de domnie cel mai îndrăzneţ program de construcţii religoase intreprins vreodată în regat. Acest program a fost continuat apoi de succesorul său, Indravarman II.
Noul său oraş a fost Angkor Thom (fortificaţiile căruia există) care avea în centru templul Bayon, considerat „buricul pământului”.
Dintre cele cinci porţi ale oraşului Angkor Thom, cel mai bine s-a păstrat Poarta de Sud.
Drumul care duce la poartă, traversând marela şanţ cu apă care înconjura oraşul, este mărginit de balustrade-Nâga susţinute de personaje care „bat” oceanul de lapte.
În stânga zeii, iar în dreapta demonii (asura) susţin corpul unui şarpe Nâga, cu şapte capete.
Multe capete au fost furate, iar o serie de originale se află la Muzeul Naţional. Deşi înlocuite cu copii din beton, chiar şi acestea se mai fură.
Simbolismul obişnuit al şarpelui Nâga-balustradă, care marchează apropierea de un templu, are rolul de conectare a lumii muritorilor de rând (cei dinafara templului) cu cea a zeilor (din interiorul templului), având ca şi corespondent în religia hindusă curcubeul.
Reprezentarea zeilor şi demonilor care susţin şarpele pentru a bate oceanul de lapte, pentru obţinerea licorii care conferă nemurirea (chiar şi coafurile lor sunt identice cu cele din scena reprezentată la Angkor Wat) are un simbolism cu totul special, de oarece pivotul nu poate fi decât templul central, Bayon
Poarta are 23 de metri înălţime, având un turn triplu cu patru feţe sculptate îndreptate spre punctele cardinale.
Cele patru feţe de pe turnul triplu al porţii au trăsăturile statuilor cunoscute ale regelui Jayavarman VII şi îl reprezintă pe Lokeçvara (Boddhishattva al compasiunii)
La baza porţii, de ambele părţi, un elefant tricefal, culege flori de lotus cu trompele (care sunt stâlpi de susţinere).
Airavata, elefantul cu trei capete, este vehicolul lui Indra, zeul cerului şi regele zeilor.
Reprezentarea lui confirmă ideea că podul-Nâga simbolizează şi un curcubeu.
Parcarea maşinilor turiştilor este în partea stângă iar vânzătorii ambulanţi n-au voie să traverseze strada.
Fotografii: ♦ Sanda Foişoreanu
♦ Sanda Negruţiu
Prezentare: Sanda Foişoreanu
Angkor
Muzică: ♦ Oliver Shanti - Rainbow Way