Influenţe romantice şi clasice în nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

Motto: Există, cum s-a revelat de către unii critici literari o predilecţie largă a literaturii noastre pentru echilibru şi bun simţ, care ţine de firea poporului român şi care ne face în mod deosebit receptivi la arta clasică. Asta explică de ce romanticii noştri năzuiesc, în ultimă instanţă, spre clasicism şi mulţi dintre ei oscilează tot timpul, realizându-se deopotrivă în opere clasice şi romantice(…). (D. Păcurariu, Clasicism şi Romantism)

Eseul structurat reprezintă o compunere care tratează o anumită temă, indicată în cerinţă. Acest reper general are, la rândul său, un număr variabil de cerinţe (trei-cinci) care trebuie respectate în redactare. Ordinea integrării cerinţelor nu este una obligatorie, prestabilită, cel care scrie eseul având libertatea de a le organiza cum doreşte. Pe de alta parte, evaluarea unui eseu structurat se face după următoarele criterii: tratarea tuturor ideilor menţionate în formularea cerinţelor; prezentarea logică, însoţită de argumente/ exemple convingătoare; organizarea ideilor în scris; capacitatea de analiză şi de interpretare (relaţia dintre idee şi argument, succesiunea logică a ideilor, abilitatea de a formula judecăţi de valoare şi de interpretare personală); respectarea normelor de punctuaţie şi de ortografie; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea.

TEMĂ: Scrie un eseu structurat prin care sa demonstrezi că opera literară „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi este o creaţie clasică din punct de vedere compoziţional, şi romantică, prin subiect.

Repere pentru redactare:

autonomia fiecărui capitol şi integrarea armonioasă în ansamblu; evoluţia firească a acţiunii, prin subtile legături între cele patru capitole; folosirea procedeului antitezei; identificarea a cel puţin trei elemente ale conflictului, care conturează atmosfera romantică a

nuvelei.

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi este o capodoperă a literaturii române de inspiraţie istorică, care din punct de vedere compoziţional se încadrează în tiparele unei creaţii clasice, în timp ce prin subiectul pe care îl abordează aminteşte de trăsăturile Romantismului. În consecinţă, opera literară de Costache Negruzzi reprezintă o ,,simbioză” între o creaţie clasică şi una romantică şi poate fi, astfel, divizată pe două planuri.

Alexandru Lăpuşneanul prezintă, mai înainte de toate, o structură unitară, fiind compusă din patru capitole care corespund cu actele unei piese dramatice, care, deşi evidenţiază anumite caracteristici comune, au totuşi o autonomie în raport cu nuvela ca atare. Astfel, primul capitol (Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…) poate fi citit ca o operă literară individuală, întrucât acţiunea relatată la persoana a III- a de către naratorul obiectiv şi heterodiegetic se desfăşoară treptat, având un deznodământ (Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. Voia li se dete.). Celelalte capitole, precedate, de asemenea, de câte un motto diferit (Ai să dai samă, doamnă!...; Capul lui Moţoc vrem…; De mă voi scula, pre mulţi am să popesc

şi eu…) urmăresc acelaşi tipar, întâmplările derulându-se cronologic, într-un spaţiu real. Mai mult decât atât, momentele subiectului se pliază perfect pe cele patru capitole încadrate interesant şi armonios în compoziţia nuvelei. Momentul sosirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărârea lui de a se instala pe tronul Moldovei indiferent de preţ, ameninţarea lui Spancioc şi linguşeala lui Moţoc acoperă atât expoziţiunea, cât şi intriga. Desfăşurarea acţiunii se ,,continuă” în capitolul al doilea, în care Doamna Ruxandra este ameninţată de soţia unui boier ucis, că va da samă pentru ceea ce a comis soţul său. Punctul culminant se remarcă în cel de-al treilea capitol al nuvelei de Costache Negruzzi, în care boierii, 47 la număr sunt măcelăriţi efectiv. Ultimul capitol aduce în discuţie deznodământul nuvelei, moment în care Lăpuşnenul se îmbolnăveşte de tifos şi este otrăvit: învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî. Rigurozitatea şi simetria structurii narative a nuvelei, la care se adaugă exprimarea esenţială şi aforistică (Solului nu i se taie capul; Proşti, dar mulţi etc.) denotă caracterul clasic al operei literare Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi.

Nu numai autonomia capitolelor, ci şi relaţia existentă între acestea reflectă partea clasică a nuvelei. Prin urmare, se remarcă o complementaritate între cele patru capitole în ceea ce priveşte modul în care evoluează acţiunea. Universul diegetic este astfel perceput ca un tot unitar: cel dintâi capitol instaurează ameninţarea domnului Moldovei referitoare la boierii care nu îi respectă statusul şi rolul social pe care le deţine: Voi mulgeţi laptele ţării, dar a venit vremea să vă mulg şi eu pre voi(…) să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanile lui surle, şi din pielea lui căptuşeală dobelor mele , ce este reiterată sau, mai degrabă pusă în practică, în capitolul al doilea: Îndată ce sosise, Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldaviei, afară de Hodin, şi le arse(…) urzeau comploturi şi aţâţau revolte. În aceeaşi manieră, capitolul al doilea se leagă de al treilea – Lăpuşneanul îi pregăteşte o ,,surpriză” soţiei sale prin leacul de frică pe care doamna Ruxandra urmează să-l experimenteze pe propria piele (şi maine îţi voi da un leac de frică – în capitolul II; Pentru aceea precum ţi-am făgăduit, ţi-am gătit un leac de frică. Vină cu mine, doamnă.- în capitolul III), precum şi cel de al treilea, în care Spancioc îl ameninţă pe domnitor(Spuneţi celui ce v-au trimis, strigă cătră ei Spancioc, că ne vom vedea păn-a nu muri!) reprezintă un preambul la cel de al patrulea capitol, în care se desăvârşeşte ameninţarea (Şi eu Spancioc, adăogi celălalt; şi aceea ce voim este să te vedem păn-a nu muri, cum ţi-am făgăduit.). Îmbinarea celor patru capitole reprezintă un argument pentru caracterul clasic al nuvelei Alexandru Lăpuşneanul.

Cu toate acestea, latura romantică a nuvelei de Costache Negruzzi nu se lasă mai prejos. O tehnică romantică poate fi considerată antiteza, figură de stil de contrast ce exprimă opoziţia dintre două valori. Adică, altfel spus, atât contrastul dintre portretul lui Alexandru Lăpuşneanul şi soţia sa, doamna Ruxandra, cât şi cel dintre cuplul de boieri Spancioc-Sroici şi Moţoc au rolul de a sublinia trăsăturile unei creaţii romantice. De pildă , figura lui Lăpuşneanul este sobru şi viguros construită în nuvela lui Negruzzi. Împreună cu doamna Ruxandra formează un cuplu romantic, având totodată o relaţie convenţională, lipsită de sentimente şi de sinceritate. Atitudini hiperbolizate ca sadismul, cinismul, cruzimea şi arta disimulării, pe care Lăpuşneanul le posedă, sunt construite în opoziţie cu sensibilitatea excesivă a doamnei Ruxandra. În timp ce Lăpuşneanul este neclintit şi răzbunător (Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scântieră ca un fulger… ), Ruxandra este sensibilă şi fragilă(…mi-e tot frică! Nu pot să mă stăpânesc!). Pe deasupra, portretul moral al tiranului, vindicativului domnitor: la cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere(…), capul vinovatului se spânzura în poarta curţii(…) şi nu apuca să putrezească, când alt cap îl lua locul., nu se compară cu cel al gingaşei, evlaviosei doamne: Figura ei avea acea frumuseţe, care făcea odinioară vestite pre femeile României (…)însă era tristă şi tânjitoare(…).

Pe lângă această antiteză se remarcă cea dintre cuplul Spancioc-Stroici şi Moţoc. Negruzzi avea nevoie de un personaj diabolic, linguşitor şi mai ales trădător pentru a crea conflicte puternice şi l-a ales pe Moţoc (Moţoc îi sărută mâna, asemenea câinelui care, în loc să muşte, linge mâna care-l bate.). El este, de asemenea, parşiv şi prea încrezător în puterea sa persuasivă (Aşa, aşa, să-i împroaşte cu tunurile…Da, să-i omoare de istov), dar ulciorul nu merge de multe ori la apă, întrucât domnitorul hotărăşte să-l dea pe mâna norodului: Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. Spre deosebire de Moţoc, Spancioc şi Stroici sunt iubitori de patrie (Cu voia măriii-tale, zise Stroici, vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgânilor.), dar prevăzători(Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dânsul la masă, raspunse celălalt; şi se amestecară în norod. Aceştia erau Spancioc şi Stroici.). Mai mult decât atât, ei urăsc tirania şi, implicit, pe Lăpuşneanul – de aceea îl fac să plătească, otrăvindu-l indirect (Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sângele cel pângărit al unui tiran ca tine.)

Pe de altă parte, scenele dramatice, dialogate şi dominante, formularea precisă a replicilor, prezentarea intrarii şi a ieşirii personajului din ,,scenă” reprezintă procedee ale unui text dramatic; tocmai de aceea, conflictele ce se creează sunt de o mare importanţă şi denotă atmosfera romantică a nuvelei. ,,Repertoriul” romantic cuprinde: ospăţul transformat în măcel (În minut, toţi slujitorii de pe la spatele boierilor, scoţând junghiurile îi loviră;); imaginea vizuală a capetelor însângerate şi expuse publicului (Tu pune să arunce peste zid hoiturile cânilor acestora, iar titvele lor să le înşire pe zid, zise lefeciului) ; piramida celor 47 de capete (…pănă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţine, vârful căria se încheia prin capul unui logfăt mare.); otrăvirea domnitorului (Ruxandra luă un păhărel de argint plin de apă..lăsă să cadă otrava în el.); moartea lui Lăpuşneanul în chinuri teribile (Nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei; spume facea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se holbaseră.). Deci, nuvela de Costache Negruzzi este şi creaţie romantică, prin subiect.

Aşadar, opera literară Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi are la baza creaţiei atât Clasicismul, cât şi Romantismul, având în vedere caracteristicile expuse şi argumentate mai sus. Compilaţia realizată astfel oferă o notă aparte nuvelei şi o desăvârşeşte la nivel artistic.

,,Prin acţiunea ei captivantă, prin mesajul umanist, prin sobrietatea mijloacelor de expresie, prin farmecul limbii şi valorilor ei aforistice, prin puterea de evocare plastică, nuvela Alexandru Lăpuşneanul a învins timpul şi s-a înscris în rândul capodoperelor literaturii române, care-şi păstrează oricând o neştirbită actualitate.” (Ion Dodu Bălan)

BIBLIOGRAFIE:

Alexandru Lăpuşneanul, Costache Negruzzi, Editura Minerva, Bucureşti, 1979; Clasicism şi Romantism, D. Păcurariu, Editura Albatros, Bucureşti, 1973; Literatura română în analize şi sinteze, Emil Alexandrescu, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2005; Arta prozatorilor români, Tudor Vianu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973 Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu, Editura Fundaţiei Culturale Române,

Bucureşti, 1997.