AGENŢII FIZICI

Mediul extern acţionează în permanenţă asupra corpului uman prin diferitele sale forme de energie. Dintre aceste forme de energie agenţii fizici sunt cei care influenţează cel mai mult organismul. Ei sunt reprezentaţi de:

temperatură presiune atmosferică electicitate radiaţii ionizanteAgenţii fizici pot fi de origine naturală sau produşi de om. Ei pot avea influenţe

negative asupra corpului uman, care dispune de largi posibilităţi de adaptare faţă de acţiunea lor. Efectele negative sunt exercitate atât asupra reacţiilor de adaptare a organismului, cât şi asupra evoluţiei unor boli.

Variaţiile de temperatură

Omul dispune de sisteme de adaptare şi protecţie faţă de variaţiile de temperatură, dar când aceste sisteme sunt depăşite sau insuficiente sau variaţiile de temperatură depăşeşc limitele eficienţei lor, organismul uman va prezenta fenomene locale şi generale provocate de hipertermie sau hipotermie.

Hipertermia

Desemnează totalitatea modificărilor patologice suferite de corpul uman în urma supunerii la temperaturi înalte. Organismul uman este mai puţin protejat împotriva temperaturilor înalte decât a celor scăzute, de accea efectele sunt mult mai severe. Datorită utilizării temperaturilor înalte pe scară largă, inclusiv în necesităţile casnice, numărul de accidente este mai mare. Căldura va produce o serie de efecte locale şi generale.

Efectele locale, arsurile, sunt produse de acţiunea căldurii asupra tegumentelor în urma expunerii la flăcări, gaze fierbinţi, lichide fierbinţi sau aburi, metale incandescente. În funcţie de intensitatea şi gravitatea lor, arsurile sunt de 4 grade:

gradul I – se caracterizează prin eritem, durere locală, tumefiere – tumefierea şi roşeaţa dispar după un anumit timp, pielea continuă să

aibă o culoare roşu – închis, apoi tegumentul se descuamează; – eritemul va dispare şi în cazul în care victima decedează.

gradul II – se caracterizează prin inflamaţie; flictene cu conţinut transparent, rar tulbure, cu bogat infiltrat leucocitar, hematii absente;

– flictenele nu dispar în cazul decesului victimei şi datorită conţinutului lor vital (leucocite, proteine) permit un diagnostic diferenţial cu flictenele agonale sau de putrefacţie.

gradul III – se caracterizează prin necroză tisulară, escare însoţite de leziuni vasculare locale (hemoragii, tromboze), escare ce au o culoare cafeniu – închis;

1

– zona de necroză tisulară este un teren favorabil infecţiilor, mai ales in urma producerii ulceraţiilor prin pierdere de tesut, în urma lor rămânând cicatrici retractile, uneori dureroase; – aceste leziuni au caracter vital, fiind deosebit de utile în diagnosticul diferenţial cu leziunile produse după moarte prin arderea cadavrului. gradul IV – acest tip de arsuri se întâlneste mai frecvent la cadavre decât la omul

viu; – datorită temperaturii înalte sau a expunerii prelungite la agentul

traumatic ţesuturile se carbonizează; – arsura depăşeşte tegumentul, uneri putând ajunge chiar şi până la

oase (calcinare); – poate cuprinde un membru, o regiune corporală sau chiar întregul

corp, situaţie când , datorită coagulării proteinelor musculare corpul prezintă o poziţie specifică ( de boxer, pugilistică).

Moartea prin carbonizare va lasa pe corp o serie de urme: poziţia specifică, fracturi musculare, tegumente fisurate. La analiza medico – legală se va gasi funingine în căile respiratorii, precum şi prezenţa emboliilor grăsoase pulmonare şi cerebrale. Aceste elemente ajută la stabilirea diagnosticului de moarte prin carbonizare şi totodată la diagnosticul diferenţial cu carbonizările postmortem în care se va decela prezenţa colecţiilor sangvine meningeale, care vor prezenta fenomene de coagulare şi aderenţa la meninge, spre deosebire de cele produse în timpul vieţii. Un adult dispare prin calcinare în aproximativ 24 de ore, în urma sa rămânând în medie 5 – 6 kg. de cenuşă. Acest timp poate fi scurtat prin adăugarea de substanţe inflamabile.

Efectele generale ale căldurii sunt reprezentate prin supraîncălzirea corpului şi şocul postcombustional (boala arşilor). O scădere a temperaturii corporale cu 7 – 8 º C poate fi compatibilă cu viaţa, dar o creştere a temperaturii corporale cu aceeaşi valoare va pune viaţa în pericol.

Supraîncălzirea poate apare în cazul expunerii prelungite la un mediu cald ( mediu industrial) sau în sezonul cald ( caniculă ). Supraîncălzirea poate provoca insolaţia sau şocul termic.

insolaţia – în formele uşoare, care sunt frecvente vara, sunt întâlnite manifestări ca: febră, cefalee, vărsături, anxietate, tahicardie.

– formele grave sunt mai rare, manifestările fiind foarte variate: pot fi dominate de dezechilibrul cardio – vascular (colaps, insuficienţă cardiacă acută) sau pot fi dominate de fenomene asociate comei ( convulsii ). Mai frecvent sunt întâlnite simptomele meningeale – vărsături, cefalee, stare generală alterată.

şocul termic – apare cu precădere în cazul muncii fizice în medii umede şi supraîncălzite. Se manifestă prin transpiraţii puternice, hiperemia feţei. La o temperatură a corpului de 44 – 45 º C se produce paralizia centrilor nervoşi şi deces.

Şocul postcombustional se referă la totalitatea modificărilor fiziopatologice produse în urma arsurilor. Cu cât suprafaţa corporală afectată este mai mare cu atât moartea survine mai rapid. Clinic se observă o serie de manifestări. Iniţial bolnavul este conştient, apoi devine agitat. Pulsul devine slab, aparea setea, respiraţia este rapidă şi

2

superficială, bolnavul este apatic, survine delirul. În unele cazuri întâlnim vărsături, convulsii, diaree. Oliguria este prezentă în toate cazurile.

La nivelul arsurii datorită fermenţilor proteolitici are loc fenomenul de dezagregare proteică, a cărui produşi vor duce la intoxicarea organismului provocând moartea prin paralizia vasomotorie şi insuficienţă cardiacă. Moartea poate surveni şi rapid datorită şocului produs prin excitarea intensă a terminaţiilor nervoase din piele.

Arsurile pot fi complicate cu infecţii locale sau generale. Nu întotdeauna moartea se datorează arsurilor, ea survenind şi în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon sau a prin sufocare în timpul incendiilor.

Aspecte medico - legaleCadavrul va fi supus unui examen intern şi extern. La examenul extern se vor

examina arsurile, întâlnindu – se următoarele aspecte: arsurile de gradul I – nu lasă urme pe piele; arsurile de gradul II – flictene, iar locul unde ele s-au spart este deshidratat, de

culoare roşie şi se pergamentează; gradul III – escare cenuşii de adâncimi variabile; gradul IV – carbonizări întinse, organele şi ţesuturile sunt întărite.

Examenul extern va aduce informaţii cu privire la modul de producere a arsurilor, după poziţia lor, şi informaţii legate de originea arsurilor – resturi de lichide, funingine.

Examenul intern nu va decela semne caracteristice dacă moartea s-a produs rapid. Dacă decesul a survenit după câteva zile la examenul intern se vor observa leziuni caracteristice: edem cerebral şi hiperemie, sângele are culoarea roşu – închis, leziuni degenerative miocardice, hepatice, renale, hemoragii suprarenale, bronhopneumonii. În caz de şoc termic sau insolaţie la examenul medico – legal vom găsi hiperemie intensă meningeală, dilatarea cordului stâng, hemoragie cerebrală.

Hipotermia

Moartea prin frig, privit ca un dezechilibru între termogeneză şi termoliză, este în general accidentală. Omorul prin expunere la frig este destul de rar şi se întâlneşte în cazul expunerii intenţionate a persoanelor cu probleme deosebite – bolnavi, bătrâni, nou – născuţi, persoane aflate în stare de intoxicaţie alcoolică. Sinciderea prin frig este deosebit de rară şi este întâlnită în cazul persoanelor cu tulburări psihice. Frigul are asupra ţesuturilor efecte locale şi generale.

Efectele locale se manifestă prin degerături de grade diferite.

gradul I – vasoconsticţie tegumentară – piele rece şi palidă, apoi capilarele şi venele pielii realizează fenomenul de congestie pasivă – piele cianotică, insensibilă. Vitalitatea ţesuturilor este păstrată, modificările fiind reversibile odată cu incentarea acţiunii agentului fizic.

gradul II – edem, roşeaţă, flictene cu transudat sangvinolent gradul III şi IV – gangreană, necroză uscată a a ţesuturilor.

3

Acţiunea generală a frigului se resfrânge asupra întregului organism, funcţiile încetează la o temperatură de 20 - 24ºC. Organismul dispune de o serie de mecanisme de reglare şi apărare împotriva frigului, astfel că o dată cu scăderea temperaturii corporale centrii termoreglării prin intermediul sistemului nervos vegetativ produc vasoconstricţie periferică, metabolismul este accelerat, creşte frecvenţa pulsului, tensiunii arteriale, respiraţiei.. Când temperatura corporală scade la 30 – 32ºC sângele devine vâscos, metabolismul încetineşte, pot apărea halucinaţii, dezorientare, comă. La 24ºC activitatea cordului poate înceta. Mecanismele adaptative sunt reprezentate de vasoconstricţie, frison, secreţie în exces de catecolamine, ficatul eliberează o cantitate mare de glicogen ce va fi folosită pentru termogeneză.

Acţiunea frigului asupra organismului este influenţată de o serie de factori esterni (de mediu) şi interni.

Factorii de mediu – temperatura scăzută, în special asociată cu umiditate şi vânt.Factorii interni – factorii ce potenţează acţiunea frigului sunt: oboseala fizică şi

intelectuală, subnutriţia, alcoolismul, afecţiuni ca: anemiile, insuficienţe endocrine, patologie cardio – vasculară.

Aspecte medico – legale Moartea prin refrigerare este săracă în elemente sau semne. Caracteristic este însă

culoarea roşie deschisă a lividităţilor, datorită afinităţii crescute a Hb pt oxigen datorită expunerii la frig. Cadavrul este rigid, pielea nu este mobilă pe planurile subiancente.

În startul superficial al mucoasei gastrice sunt întâlnite mici subfuziuni sangvine, numite şi petele lui Vişnevschi. Aceste semn este inconstant, dar este prezent in aproape 95% din cazurile de moarte prin refrigeraţie. Aceste pete au mărimi variabile, sunt în numar de aproximativ 50 – 100, se datorează extravazării sangvine, au între 2 – 4 mm diamentru. Foarte important este faptul că atunci când moartea se produce rapid aceste pete lipsesc.

La autopsie şi examen histologic se pot pune în evidenţă leziuni ale sistemului nevos central, rinichi, ganglionii plexului solar. Docimazia hepatică arată epuizarea glicogenului.

La inspecţia cadavrului prezenta degerăturilor arată acţiunea frigului pe viu, iar urmele de violenţă pot fi foarte variate, existând posibilitatea ca unele din aceste să fie produse post – mortem de păsări sau animale.

Electricitatea

Curentul electric produce leziuni grave la trecerea sa prin corpul datorită întâlnirii şi lezării organelor vitale. Sursele de energie electrică cu care omul poate veni în contact sunt fie naturale, atmosferice – trăsnetul, fie tehnico – industriale.

Acţiunea energiei electrice naturale (fulgeraţiunea) are loc de obicei în aer liber, dar şi în încăperi, existând un loc de pătrundere. Efectele sunt deosebit de grave, de obicei letale; supravieţuitorii se pot recupera complet sau pot rămâne cu sechele, semănătoare cu cele produse în urma venirii în contact cu sursele de curent tehnico – industriale.

Acţiunea energiei electrice tehnico – industriale aupra corpului omenesc poartă numele de electrocuţie şi constă în totalitatea modificărilor patologice morfologice, locale

4

şi generale datorită traversării curentului electric a corpului sau a unei părţi a acestuia. Trecerea curentului prin corp se face sub formă de “bucle”, care sunt în număr de 3:

superioară – ambele mâini ating sursa de curent, întregul corp este străbătut de agentul fizic, este nocivă, organele vitale fiind afectate;

inferioară – ambele picioare sunt străbătute de curent electric, organele vitale nu sunt afectate;

supero – inferioară – o mână atinge sursa de curent, iar acesta se scurge prin picior în pământ, este nocivă, organele vitale fiind afectate.“Buclele” reprezintă atingeri directe ale surselor de curent, dar pot exista şi

atingeri indirecte, cand corpul uman poate veni în contact cu sursa prin intermediul unui mediu conductor (apă, urină) sau printr-un arc voltaic.

Curentul electric poate exercita asupra organismului efecte variate, împărţite în efecte mecanice, efecte calorice, efecte biochimice.

Efectele mecanice – rezultă din rapiditatea şi tensiunea cu care curentul străbate corpul. Efectele sunt asemănătoare cu efectele produse de agenţii mecanici, acestea regăsindu-se atât la locul de pătrundere cât şi pe traiectul urmat de curentul electric. Sunt reprezentate de contractură puternică musculară ce determină fracturi, leziuni tegumentare de sfâşiere;

Efectele calorice – sunt reprezentate de carbonizări şi rar de leziuni cu caracter exploziv la organele interne (mai ales cele cavitare). Arsurile electrice sunt necroze de coagulare şi nu au caracterul arsurilor propriu – zise, aspect important în diagnosticul diferenţial al arsurilor electrice cu arsurile provenite din arderea hainelor.

Efectele biochimice – sunt foarte variate – apare disociaţia electrolitică, ionii rezultaţi migrând după

liniile de curent electric – această migrare a ionilor determină tulburări de

permeabilitate membranară ducând la alterarea unor funcţii celulare importante – apar tulburări de conducere a fluxului nervos, asincronism

în contractibilitatea fibrelor miocardice, dereglări ale excitaţiei şi inhibiţiei la nivel cortical, afectarea structurii biochimice ale proteinelor cu efecte grave asupra celulei.

– apare edemul electrogen, iar la regiunile de contact cu conductorul apare fenomenul de metalizare datorită impregnării în straturile superficiale ale pielii a particulelor metalice provenite din conductor.

Curentul electric este de 3 tipuri în funcţie de tensiunea sa şi de efectele pe care le produce asupra corpului omenesc: de joasă tensiune, de tensiune mijlocie şi de tensiune înaltă.

Curentul electric de joasă tensiune are valori cuprinse între 350 – 500 e folosit pe scară largă în industrie şi uz caznic, de aceea se înregistrează şi

cele mai multe accidente tensiunea electrică considerată periculoasă pentru organismul uman este

porneşte de la 70 – 80 V curent continuu şi 40 – 50 V pentru cel alternativ se cunosc cazuri de electocutări mortale la tensiuni mult mai mici, literatura

mondială înregistrând cazuri de deces la tensiuni de 15 – 40 V.

5

Curentul electric de tensiune medie are valori cuprinse între 500 – 5 000 V frecvent produc moartea gravitatea leziunilor creşte o dată cu creşterea tensiunii, crescând totodată şi

efectele mecanice şi calorice asupra organismului

Curentul electric de tensiune înaltă are valori de peste 5 000 V produce leziuni deosebit de grave la locul de intrare şi de ieşire leziunile produse sunt foarte variate: necroză şi arsuri întinse, plăgi profunde,

carbonizări, fracturi osoase şi rupturi ale organelor moi în general sunt fatale.

Efectele curentului electric depind şi de rezistenţa corpului, fiind întâlniţi o serie de factori ce influenţează această rezistenţă.

Tensiunea electrică – rezistenţa organismului scade proporţional cu creşterea rezistenţei.

Intensitatea – la fel ca şi în cazul tensiunii, cu cât intensitatea este mai mare cu atât rezistenţa va fi mai scăzută.

Felul curentului – are o importanţă deosebită în producerea leziunilor. Curentul poate fi continuu sau alternativ, organismul uman având o rezistenţă mai scăzută faţă de cel alternativ. Mai rar sunt folosiţi curenţii de inducţie, mai puţin periculoşi, şi curenţii de capacitate, ce au proprietatea de a acţiona o perioadă de timp şi după oprirea curentului din reţea putând astfel produce leziuni grave, chiar mortale.

Suprafaţa de contact – rezistenţa organismului scade cu cât suprafaţa de contact este mai mare.

Calitatea pielii – este foarte importantă pentru rezistenţa organismului, de foarte multe ori rezistenţa acestuia reducându-se la rezistenţa pielii. O piele indemnă va avea o rezistenţă mai mare decât una lezată, iar o piele fină si subşire va opune o rezistenţă mai mică decât o piele groasă uscată.

Rezistenţa organismului – are o importanţă majoră în producerea electrocutării. Mediile diferite ale organismului au o rezistenţă diferită, astfel oasele, pielea, unghiile, părul, tendoanele au o conductibilitate redusă şi o rezistenţă mare, pe când organele intene, muşchii, sângele au o rezistenţă mică, fiind buni conducători electrici. Rezistenţa organismului este neomogenă, rezistenţa globală fiind o sumă a rezistenţelor parţiale ale organelor şi ţesutrilor. Această neomogenitate poate fi întâlnită şi in cadrul aceluiaşi ţesut, ca de exemplu pielea, unde regiuni diferite, au grosime si calitate diferită şi implicit rezistenţe diferite.

Timpul de contact – are importanţă majoră, fiind timpul cât organismul uman este supus acţiunii curentului. Gravitatea leziunilor este direct proporţională cu timpul de contact, iar o dată cu creşterea acestuia creşte posibilitatea decesului. În cazul curenţilor de tensiune înaltă importanţa timpului de contact scade, pragul intensităţii mortale fiind atins foarte rapid în aceste condiţii.

Localizarea contactelor – un contact situat în regiunea capului, a membrelor superioare sau toracelui este mai periculos decât unul în zona membrelor inferioare, pentru că traiectul curentului va fi prin organele vitale.

6

La aceşti factori se adaugă şi o serie de factori constituţionali individuali cum ar fi sensibilitatea naturală, starea emotivă, setea, insomnia.

Efectele generale ale curentului electric asupra organismului sunt foarte variate, el acţionând asupra tuturor organelor şi sistemelor. Curentul electric are următoarele efecte în funcţie de organul sau sistemul afectat:

Sistem nervos central – reacţii nevrotice, iritabilitate, cefalee, insomnie, epilepsie, scăderea memoriei, tulburări vestibulare

Sistem nervos periferic – paralizii, pareze ce determină tulburări trofice; tulburări senzoriale: fotofobie, atrofii optice, diminuarea sau dispariţia gustului.

Aparat cardio – vascular – dureri anginoase, tulburări de perfuzie ce duc la infarct, hipertensiune, aritmii pasagere ca extrasistole, tahicardie, hipo sau hipertensiune.

Aparat renal – datorită necrozelor musculare şi eliberării unei cantităţi mari de mioglobină poate apare blocarea glomerurilor şi a tubilor renali, insuficienţă renală

Aparat respirator – pneumonii, congestii Aparat locomotor – atrofii musculare, miozite, artrite, artroze.

Marca electrică este semnul ce apare la locul de intrare şi de ieşire a curentului electric şi este o depresiune dură a pielii de diverse forme, frecvent rotundă sau ovalară, de culoare cenuşiu – gălbuie, de dimensiuni variabile ce nu depăşeşc de obicei 1 cm. Poate păstra pe piele imprimate urmele caracteristice ale conductorului, iar în jurul ei prezintă semne de epidermoliză favorizată de umezeala pielii.

Radiaţiile ionizante

Radiaţiile acţionează asupra organismului uman prin fenomenul de ionizare, ce constă în smulgerea unui electron din atomul ionizat, electron ce are la rândul sau energia necesară pentru ionizarea altor atomi. Efectele asupra corpului uman depind de doza de radiaţii şi de teritoriul iradiat. Radiaţiile produc asupra organismului o serie de efecte locale şi efecte generale acute şi cronice.

Efectele locale – radiodermite caracterizate prin hiperemie,ulceraţii, tromboze, hemoragii, atrofie conjunctivală; radionecroză ce variază ca şi gravitate de la forme uşoare când este interesată doar epiderma până la forme grave câns sunt afectate ţesuturile moi subiacente.

Efecte generale – acute – vărsături, ameţeli, cefalee, hipotensiune, hipertermie

– cronice – panmieloftizia radiologică cu aplazie medulară, frecvent incompatibilă cu viaţa; malformaţii fetale, neoplasm.

Presiunea atmosferică

Variaţiile presiunii atmosferice au efecte variate asupra organismului în strânsă legătură cu creşterea sau scăderea presiunii. Funcţiile vitale normale ale organismului se desfăşoară la o presiune atmosferică de 760 mm col Hg, orice modificări în sensul creşterii sau scăderii ei vor produce modificări în activitatea normală a organismului.

7

Efectele presiunii atmosferice scăzute

Odată cu creşterea altitudinii presiunea atmosferică scade, iar efectele ei pot fi întâlnite la o serie de profesii ca aviatori, alpinişti. Tulurările apar în general la altitudini de 2 000 – 3 000 m, unde odată cu scăderea presiunii atmosferice scade şi presiunea parţială a oxigenului şi temperatura. Totalitatea manifestărilor produse de scăderea presiunii atmosferice la ceşterea altitudinii poartă numele de boala de altitudine. Manifestările se produc graţie a două mecanisme:

Scăderea presiunii atmosferice – hemoragii ale vaselor mici superficiale, otalgie, epistaxis;

Scăderea concentraţiei oxigenului – somnolenţă, neatenţie, lipotimii, dispnee, palpitaţii, vărsături, anurie, oboseală musculară, comă.Simptomele cresc în intensitate cu cât ascensionarea se face mai rapid şi scad

până la dispariţie în cazul unei ascensionări mai lente şi a unui antrenament personal adecvat. La autopisie se va observa dilatarea vaselor organelor interne, iar în cazul unei presiuni foarte scăzute vor apărea mici hemoragii.

Efectele presiunii atmosferice crescute

Tulburările legate de creşterea presiunii atmosferice apar la persoane ce lucrează ca scafandrii sau la personalul submarinelor. Efectele sunt date de compresiunea rapidă a mediului, a efortului susţinut într-un astfel de mediu şi în mod special decompresiei rapide (embolia cu azot). Tulburările sunt de două tipuri:

Uşoare – dureri articulare, dentare, otice, sinusale; ameţeli, epistaxis, hemoptizii uşoare, prurit.

Grave – ruptura timpanului, lezarea sistemului nervos central datorită emboliilor ce drept urmări: afazii, monoplegii, hemiplegii, paralizie flască, anestezii. În unele cazuri este întâlnită embolia gazoasă cardiacă ce poate duce la sincopă cardio – respiratorie.În cazul unei decompresii bruşte azotul este pus în libertate şi apar emboliile

gazoase cerebrale, coronariene sau pulmonare, frecvent letale. La autopsie sângele este spumos, plămânii au leziuni asfixice, se constată emfizem subcutanat, subfuziuni sangvine în muşchii capului si ai gâtului.

8