Administrarea Medicamentelor La Animale

7/11/2019 Administrarea Medicamentelor La Animale

http://slidepdf.com/reader/full/administrarea-medicamentelor-la-animale 1/19

CĂI DE ADMINISTRARE A

MEDICAMENTELOR LA ANIMALE

CUPRINS

Administrarea medicamentelor la animale

Pag. 1

Mijloace şi forme medicamentoase deaplicareŞi administrare ale acestora per os

Pag. 2

Tehnica administrării breuvajelor Pag. 5

Administrarea medicamentelor cu sonda Pag. 6Forme medicamentoase ce seadministrează pe cale orală

Pag. 7

Administrarea capsulelor,comprimatelor, drajeurilor

Pag. 7

Administrarea medicamentelor pe calerectală

Pag. 8

Administrarea medicamentelor pe caleexternă-parenterală

Pag. 9

Administrarea medicamentelor pe piele Pag. 9Aplicarea medicamentelor pemucoasele accesibile

Pag. 11

Administrarea medicamentelor subformă de injecţii

Pag. 13

1



ADMINISTRAREA MEDICAMENTELORLA ANIMALE

Utilizarea medicamentelor în medicina veterinară este o latură foarteimportantă a terapeuticii, întrucât o substanţă oricât de valoroasă ar fi, dacă se întrebuinţează necorespunzător, aceasta nu produce efectele scontate şi ca oconsecinţă animalul sau animalele „tratate" nu se vindecă, ajungându-se astfel laeşecuri generatoare de pierderi economice.

Acţiunea medicamentelor, în afară de doză, forma medicamentoasă,concentraţie, specia şi vârsta animalelor şi particularităţile individuale, depinde în mare măsură şi de calea de introducere în organism.

Efectul medicamentelor ce se administrează animalelor bolnave este înfuncţie de o serie de factori, cei mai importanţi fiind: evoluţia bolii animalului,

doza, concentraţia, forma medicamentoasă precum şi calea de administrarea medicamentului. În afară de aceşti factori, în măsură mai mică influenţează sexul,

vârsta, starea fiziologică a animalului şi particularităţile individuale.Pentru înţelegerea corectă a modalităţilor de folosire a medicamentelor

în tratamentul animalelor bolnave, trebuie să se precizeze câteva noţiuni:- prin aplicare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a

substanţelor medicamentoase în scopul acţiunii lor predominant locale;- prin administrare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a

substanţelor medicamentoase în scopul acţiunii lor predominantgenerale ;

- prin cale internă sau enterală de introducere a medicamentelor în organismse înţelege administrarea lor în tractul digestiv (per os sau per rectum); în reţetă, la partea a cincea a acesteia „Signatura" —, se va nota: „Intern"

- prin cale externă se înţelege aplicarea medicamentelor, în diferite situaţiiterapeutice, la nivelul suprafeţei animalului; în reţetă, la„Signatura", se vanota: „Extern" ;

- prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor peoricare altă cale decât cea enterală (subcutanată, intramusculară,intravenoasă etc.) ; accepţiunea cea mai obişnuită a noţiunii respectivese referă la introducerea medicamentelor în organism prin injecţii (la

„Signatura" se va nota: „Injecţii"), însă tot administrării parenterale suntşi cele pe cale pulmonară, intrarnamară, intraarticulară etc. când seurmăreşte obţinerea nu numai efectelor generale, ci şi a celor locale.

Pentru a obţine un efect terapeutic, este necesar să alegem caleaoptimă de administrare, indicată într-un tratament.

În afară de alegerea unei anume căi de administrare, într-un tratamenteste necesar să se ţină cont şi de timpul optim de administrare.

Astfel, dimineaţa înainte de tain se recomandă să se dea antibioticele,purgativele, medicamentele cu acţiune locală asupra mucoaseigastrointestinale inflamate sau lezionate.

În timpul dimineţii se pot administra excitante ale sistemului nervoscentral, roburante, tonice cardiace, antisept ice intestinale, antispastice.

2



Înainte de tain se dau medicamentele care să stimuleze pofta demâncare. În timpul administrării tainului se pot da vitamine, clorura decalciu, acidifiante gastrice.

După administrarea tainului se recomandă soluţiile alcaline, adsorbante,antiseptice intestinale (în funcţie de afecţiune).

Seara se administrează sedative, hipnotice, antihistaminice de sinteză.Aplicarea medicamentelor, pe diferite căi, se face după o prealabilă

abordare şi contenţie a animalelor, pentru a evita accidentarea, ştiut fiind că, în general, animalele se opun aplicării medicamentelor, prin diferite reacţii deapărare.

Abordarea şi contenţia se fac diferenţiat pe specii fiind determinate înultima instanţă de calea folosită pentru aplicarea sau administrareamedicamentelor.

Medicamentele se pot introduce în organism prin două căi principale:- Calea internă-enterală — medicamentele sunt adminis trate pe cale

bucală, orală sau „per os" şi pe cale rectală sau „per rectum".- Calea externă sau parenterală care cuprinde aplicareamedicamentului pe tegument, pe mucoasele accesibile, sub formă de injecţiişi pe cale traheală. Medicamentele se pot aplica ş i pe piele saumucoasele accesibile, mai ales pentru efectul lor local. Rapiditatea şiintensitatea efectului depind de promptitudinea absorbţiei şi difuzăriicare sunt strâns legate de calea de administrare a medicamentului.

MIJLOACE ŞI FORME MEDICAMENTOASE DE APLICARE

ŞI ADMINISTRARE ALE ACESTORA PER OS

Mucoasa cavităţii bucale, în caz de diferite afecţiuni (glosite, gnatite,gingivite, palatinite etc.), se tratează, cum se va vedea mai jos, prinaplicarea cu scop local a diferitelor medicamente.

Spălăturile bucale (gargarismele) se pot face atât la animalelemari, cât şi la cele mici, contenţionate adecvat. Soluţiile antiseptice,astringente, antiflogistice (antiinflamatorii) sau numai alcalinizante suntproiectate la animalele mari cu ajutorul irigatorului cu sau fără canulă lacapătul tubului, la animalele mici cu o pară de cauciuc, pe toată suprafaţa

mucoasei bucale sau numai pe porţiunea afectată. Gura, la cabaline, sedeschide cu mâna sau cu speculum bucal apoi se introduce tubulirigatorului; acesta poate fi introdus şi fără deschiderea gurii, pe lacomisuri în aţa fel ca să nu fie strivit între molari. La carnivore sedeschide gura cu ajutorul a două benzi de tifon, una pentru maxilarulsuperior, iar cealaltă pentru mandibulă.

Indiferent de modul în care se deschide gura, capul animalului seapleacă mult în jos pentru a se evita înghiţirea lichidului medicamentos.

Pensulaţiile se practică cu ajutorul unui băţ sau o pensă înfăşuratela capăt cu vată sau tifon, care se îmbibă cu soluţia medicamentoasă, de

obicei mai vâscoasă, pentru a adera mai bine la mucoasa bolnavă. Lichideleaplicate sub formă de pensulaţii conţin de obicei, în afară de substanţe

3



antiseptice solubilizate în apă şi glicerină (soluţii antisepticehidroglicerinate), ultima substanţă făcându-le mai adezive ; astfel delichide se mai numesc şi colutorii.

Electuarille sau magiunurile sunt forme medicamentoase moi, deconsistenta mierii, cu ajutorul cărora se pot aplica sau administramedicamente pe mucoasa bucală pentru acţiunea lor locală, respectivgenerală. Se folosesc în practică electuariile cu sulfamide (ftalilsulfatiazol,sulfatiazol), cu antibiotice (tetracic lina) etc .

Ca mijloace de administrare a medicamentelor „per os" se pot amintiurmătoarele:Calea internă-enterală, prin forma ei de administrare, bucală sau orală,

este avantajoasă întrucât nu necesită personal de înaltă calificare. Deasemenea, se pot folosi medicamentele ca atare, fără un grad de prelucrareavansat, pentru a fi administrate.

De pe mucoasa digestivă, medicamentele se absorb în mod variat în

funcţie de mai mulţi factori:- Starea fiziologică. În general, medicamentele se absorb mai bine prin mucoasanormală decât prin mucoasa inflamată (există şi excepţii când, de exemplu,substanţe ca saponinele se absorb mai bine prin mucoasa inflamată decât prinmucoasa normală).- Starea de plenitudine a tubului digestiv. Şi aceasta influenţează intensitateaabsorbţiei substanţelor medicamentoase.- Forma medicamentoasă administrată. Intensitatea absorbţiei depinde foartemult de forma farmaceutică în care se găseşte un medicament, concentraţiaacestuia faţă de vehicul şi proprietăţile substanţelor asociate (de exemplu,

substanţele active din soluţii se absorb mai uşor decât aceleaşi substanţeadministrate sub formă de pulberi, pilule, comprimate etc.).- Locul absorbţiei. Fenomenul absorbţiei nu este uniform de-a lungul tractuluidigestiv. Există unele substanţe care pot pătrunde în organism pe la nivelulmucoasei bucale (de exemplu, nitroglicerina introdusă sublingual pentru efectulsau vasodilatator, apoi adrenalina, metiltestosteronul etc.), mai puţin pecalea mucoasei esofagiene.

Mucoasa stomacală se pretează foarte bine pentru absorbţia unor medicamente (stricnina, alcoolul, iodurile, soluţiile zaharate, apa etc.). Pentrualte medicamente însă, ca de altfel şi pentru o serie de alimente, datorită funcţi-ilor specifice secretornotorii, absorbţia nu este posibilă sau se produce la ointensitate neglijabilă.

La administrarea medicamentelor per os, trebuie să se ţină cont de oserie de factori care influenţează absorbţia la nivelul tubului digestiv: stareafiziologică a mucoasei gastrointestinale, pH-ul mediului gastrointestinal,starea de plenitudine a tubului digestiv, forma medicamentoasăadministrate (soluţii, boluri, pilule).

Calea orală se preferă atunci când se urmăreşte o acţiune generalăasupra organismului animal sau când se urmăreşte un efect local la nivelultubului digestiv.

Alimentele medicamentoase sunt obţinute prin amestecarea

substanţelor medicamentoase, care nu au gust şi miros neplăcut şi nusunt iritante, cu hrana preferată a animalului bolnav. Ţinându-se cont de

4



preferinţele alimentare ale animalelor, alimentele medicamentoase se săreazăsau se îndulcesc, cunoscut fiind faptul ca rumegătoarele mari şi micipreferă gustul sărat, iar porcii, caii, câinii gustul dulce.

Culoarea nu influenţează cu nimic apetitul animalelor, eleconsumând fără nici o reţinere furajele medicamentoase, divers colorate.

La aceste alimente este necesară o amestecare cât mai uniformă a medica-mentului, putând să se facă aderarea particulelor de pulbere medicamentoasăla hrană prin umectarea acesteia (medicamente sub forma de pulberi).

Alimentele medicamentoase se dau dimineaţa, pe nemâncate, cândanimalele sunt flămânde, pentru a fi consumate în întregime.

Pentru a prepara un aliment medicamentos ce trebuie administratunui grup de animale, se calculează întâi cantitatea de medicamentenecesare pentru un animal, la o administrare, apoi se înmulţeşte cu numărulde animale, ajungându-se la doza totală (pentru toate animalele). Secalculează cantitatea de furaj combinat (sau concentrat) necesar furajării

animalului pe o zi, apoi pe un tain şi în final cât reprezintă 1/2 din aceastăcantitate, se înmulţeşte cu numărul de animale şi se află cantitatea defuraje ce o vom administra împreună cu medicamentul, care trebuie să fiesub formă de pulbere. Se ia o cantitate de 50/0 din acest furaj, peste el sepresară pulberea medicamentoasă, omogenizând foarte bine (urmărind sănu se facă cocoloaşe). După ce am terminat omogenizarea, peste furajulrămas se adaugă furajul amestecat cu medicamentul şi se omogenizează dinnou foarte bine (se poate face prin lopătare sau în amestecătoaremecanice). Furajul medicamentos se va pune în hrănitorile goale şicurăţite, având în vedere asigurarea frontului de furaje pentru toate

animalele (dacă nu e corespunzător se poate împărţi lotul în două, la fel şifurajul medicamentos).Băuturile medicamentoase se prepară cu substanţe medicamentoase

care nu au gust şi miros neplăcut, nu sunt iritante şi sunt solubile în apă sau în lapte. Se recomandă dieta hidrică 12-24 ore pentru ca animalele săconsume băuturile medicamentoase care înlocuiesc apa de băut ş i seadministrează dimineaţa. Ele asigură o absorbţie mai rapidă amedicamentelor în comparaţie cu alimentele medicamentoase.

Băuturile medicamentoase se pot administra în adăpătorile animalelor sau se pot da forţat.

Administrarea forţată seface atunci când gustul şimirosul medicamentuluidizolvat în apă este neplăcut.Aceasta se realizează prinbreuvaj sau cu sonde(bucoesofagiană pentrurumegătoare, nasoesofagianăpentru cal).

Administrareamedicamentelor prin breuvaj

se face cu ajutorul unei sticlecu pereţii groşi, la care se

5



înfăşoară gâtul cu o faşă de tifon pentru a nu exista pericolul rănirii în cazul încare animalu l ar sparge gâtul sticlei între dinţi. Se pot folosi butelii din materialplastic sau cauciuc.

Sub forma de breuvaj se administrează orice soluţie medicamentoasă,cu condiţia să nu fie prea vâscoasă sau prea iritantă, fiind în acest fel

imposibilă deglutiţia. Breuvajul se poate face la rumegătoarele mici saumari, cabaline, carnasiere, şi este contraindicat la porcine.Tehnica administrării breuvajelor

Rumegătoare mari. Contenţia animalului se face după ce operatorulse aşeză în dreapta animalului, fie apucându-l cu mâna stângă, fie aplicându-imucarniţa şi ridicându-i uşor capul în sus. Cu mâna dreaptă se introducesticla sau butelia pe la comisura dreaptă administrând lichidul cu pauze,până se termină, în aşa fel ca animalul să poată înghiţi liber. La aceastăspecie se pot administra 1-3-5 litri de soluţie.

Rumegătoare mici. Contenţia se face sprijinind animalul cu t renul

posterior de un zid şi încălecându-l i se ridică capul iar sticla cu breuvajul seintroduce pe la comisura dreaptă obligându-l să înghită liber.Cabaline. Contenţia animalului se face aplicându-i iavaşaua la buza

interioară sau la ureche, ridicându-i şi un membru anterior. Operatorul seaşează în faţa animalului, către stânga lui, introducând sticla sau butelia înregiunea barelor (partea stângă a animalului) lăsând să se scurgă lichidul încet, cu pauze, iar în caz că tuşeşte se lasă să-şi revină, după care secontinuă administrarea. Dacă refuză să înghită i se distrage atenţia, lovindu-luşor pe buza inferioară sau pe pavilionul urechii.

Carnasiere. Se contenţionează animalul, de preferat în prezenta

stăpânului, legându-i botul cu o bandă de tifon, după care persoana care-lcontenţionează se aşează pe un scaun apucând animalul între picioare, înpoziţia şezând, mâna dreaptă ţinând-o sub bărbie pentru a ridica uşor capuliar cu mâna stângă apucându-l de membrele anterioare. Operatorul toarnălichidul cu atenţie, folosind fie o pară de cauciuc, o seringă fără ac, sau osticluţă, prin buzunarul format la comisura stângă, în spatele benzii de tifon.

Asemănător se procedează şi la pisică, numai că se recomandă sa fiebine ţinută de picioare, pentru a evita zgârieturile.

Păsări. Contenţia se execută apucând pasărea de aripi şi de picioare.După ce se deschide ciocul, apucând de creastă şi bărbiţă i se toarnă lich idulprintr-o seringă fă ră ac la care se poate adapta un tub de cauciuc (sau dematerial plastic).

Porci. La aceasta specie este contraindicată administrarea breuvajelor,datorită conformaţiei anatomice specifice care face ca lichidele administrate săpătrundă în pulmon. Din cauza acestui fapt, la porci se pot administrabăuturi forţate numai pe nări, soluţia medicamentoasă ajungând în faringe,esofag, stomac. Se folosesc seringi de capacitate mare fără ac sau pară decauciuc. Contenţia se face legând animalul cu un capăt de frânghie pestemaxilarul superior, iar cu celălalt capăt de un stâlp.

Administrarea medicamentelor cu sonda

6



La bovine se foloseşte sonda buco-esofagiană şi uneori cea naso-esofagiană. Se contenţionează animalul, se aplică speculum bucal, apoi se

introduce sonda după o prealabilă ungere a capătului ei cu vaselină neutrăsau ulei de parafină. Sonda se introduce uşor, fără să forţăm, se ajunge înesofag, de aici în rumen sau în stomac, în funcţie de vârsta animalelor.

Urmărim prin palparea jgheabului jugular trecerea sondei prin esofag.Prin capătul liber al sondei se controlează dacă nu se simte cumvarespiraţia în cazul în care dacă din greşeală am pătruns cu sonda petrahee, şi în pulmon. După ce ne-am convins că sonda a pătruns în stomacsau în rumen, se adaptează o pâlnie la capătul liber al sondei şi se toarnă încet cantitatea de medicament lichid necesară (se pot administra câţiva litri).

La cabaline, la administrarea medicamentelor cu sonda naso-esofa-giană se procedează asemănător ca la bovine; se contenţionează animalulaplicând iavaşaua la ureche, se unge capătul sondei cu vaselină neutră şi seintroduce cu atenţie pe nara stângă sau dreaptă, având grijă să nupătrundem cu ea în nara falsă.

Prin palpare se urmăreşte traseul sondei, care trebuie să ajungă înstomac. Se controlează dacă nu se simte respiraţia, dacă nu a ajuns sonda în pulmon, apoi se adaptează o pâlnie la capătul sondei rămas liber (laexterior) şi se toarnă medicamentul lichid (câţiva litri).

La câine modul de administrare a medicamentelor cu sondabucoesofagiană este asemănător; se foloseşte speculum bucal şi o sondăde dimensiuni reduse, raportate la dimensiunile speciei.

La păsări se întrebuinţează sonda ingluvială care este un tub flexibilsubţire de cauciuc sau plastic adaptat la o seringă. Un ajutor contenţioneazăpasărea prin prinderea bazei aripilor cu mâna dreaptă, dinapoi spre înainte şiprin apucarea fermă a picioarelor cu mâna stângă. Un alt ajutor îi deschideciocul trăgând cu o mâna de creastă şi cu cealaltă de bărbiţe. Acum se introducesonda în aşa fel încât să pătrundă în guşă pe deasupra fantei traheale.

Forme medicamentoase ce se administrează pe cale orală

Pe cale bucală (per os) se pot administra o serie de preparatemedicamentoase ca: electuariile, bolurile, pilulele, capsulele, comprimatele,drajeurile.

Electuariile (magiunurile) se folosesc sub forma de aplicaţii, pesuprafaţa mucoasei bucale, când se urmăreşte un efect local sau se aplicăla baza limbii, deci se administrează per os, urmărindu-se un efect general.Se folosesc în special la porci şi la canine, mai rar la cabaline sirumegătoare.

7



Se contenţionează animalul, în funcţie de specie, se deschide gura cuajutorul unei spatule, se aplică cantitatea de electuar la baza limbii, după carese lasă animalul să înghită singur.

Bolurile sunt administrate îndeosebi animalelor de talie mare, înspecial la cabaline. Se contenţionează animalul, se deschide gura şi, cu

ajutorul aruncătorului de boluri, se proiectează brusc la baza limbii, animalulfiind nevoit să înghită singur. Bolul se poate aplica la baza limbii cu mânasau cu o pensă cu braţe lungi, lăsând apoi animalul să înghită liber.

Pilulele sunt destinate îndeosebi păsărilor, câinilor, pisicilor, jar modulde administrare diferă în funcţie de specie. La păsări se deschide ciocul,apucând de creastă şi de bărbiţe, se pune pilula la baza limbii apoi se lasăsă înghită liber. Pilulele pot fi administrate şi liber la păsări, acestea fiindconfundate cu grăunţele.

La câine şi pisică, după ce se deschide gura cu o spatulă metalică, semenţine gura deschisă cu două benzi de tifon şi se depune pilula la baza

limbii. Câinii înghit uneori pilulele neforţaţi, dacă sunt îndulcite.

Administrarea capsulelor, comprimatelor, drajeurilor

Aceste forme medicamentoase, de consistentă solidă, se potadministra ca atare la păsări şi procedând asemănător ca laadministrarea pilulelor. La câine se administrează introduse în tocătură decane. La rumegătoarele mici, după contenţionare, se deschide gura şi seintroduc cu ajutorul unei pense cu braţe lungi, la baza limbii, lăsândanimalele să înghită singure. La rumegătoarele mari şi la cabaline se potfolosi ca atare sau incluzându-le în boluri.

Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Pe cale rectală se administreazămedicamentele atunci când seurmăreşte un tratament local sau cândnu se poate folosi calea orală. Calearectală se foloseşte mai rar înmedicina veterinară, mai frecvent laanimalele de talie mică şi de taliemijlocie. Absorbţia medicamentelor lanivelul mucoasei rectale este foartediferită de la o specie la alta, cea maideplină absorbţie realizându-se laiepure. Se recomandă, la administrareamedicamentelor pe cale rectală să fie

evacuat conţinutul rectal pentru a înlătura diluarea medicamentului,

8



degradarea şi eliminarea lui prin declanşarea reflexului de defecare, care sedatorează destinderii pereţilor intestinului (peste fecale adăugându-se şivolumul substanţei medicamentoase). Medicamentele nu trebuie sa fie preareci, trebuie să aibă o temperatură apropiată de cea a corpului, altfeldeclanşează defecarea (mai ales când sunt în cantitate mare, de exemplu în

cazul clismelor).Pe cale rectală se folosesc următoarele forme medicamentoase:

supozitoarele, clismele (lavmentele).Supozitoarele se administrează la animalele de talie mică ţi de talie

mijlocie, la câine, la pisică, mai rar la porci, oaie şi iepure. Supozitoarele seintroduc în rect, apoi se ţine coada apăsată 1-2 minute, pentru a evitaeliminarea. Acţiunea lor poate fi locală sau generală, prin absorbţiamedicamentului de la nivelul mucoasei rectale în circulaţia generală (se potfolosi supozitoare cu substanţe antifebrile).

Clismele (lavmentele) sunt forme medicamentoase de consistenţă

lichidă, care se administrează pe cale rectală atât pentru acţiunea lor generală cât şi pentru acţiunea locală. În funcţie de efectul pe care îl potavea asupra organismului animal ele se clasifică în clisme evacuante,medicamentoase şi alimentare.

Clismele medicamentoase au acţiune locală sau generală, cu diferiteacţ iun i asup ra organis mului. Dacă substanţa medicamentoasă esteiritantă pentru mucoasa rectală se înglobează în mucilagiu care reduce multaceastă acţiune.

Temperatura clismei trebuie sa fie în jur de 38-40°C. Clismelealimentare se recomandă atunci când animalele sunt slăbite şi nu se pot

hrăni din cauza leziunilor existente la nivelul aparatului digestiv (cavitateabucală, esofag). Clismele evacuante se folosesc în constipaţii grave care necesităo intervenţie rapidă.

La animalele de talie mare, după contenţie, se face exploraţiatransrectală evacuând conţinutul rectal. Se foloseşte irigatorul al cărui tub seunge cu ulei de parafină sau vaselină, după care se introduce în rect. Seridică irigatorul deasupra nivelului la care se găseşte rectul (e bine caanimalul sa fie aşezat pe un plan mai înclinat, în aşa fel încât trenulposterior să fie mai sus). După scurgerea întregii cantităţi de medicament deconsistenţă lichidă din irigator, se ţine coada apăsată pe tubul irigatoruluiaproximativ 1-2 minute.

Dacă animalul caută să elimine lichidul introdus, făcând eforturi dedefecare, se loveşte uşor cu palma peste crupă. După scoaterea tubului dinanus, se mai ţine coada puţin apăsând timp de 1 minut, pentru evitareaexpulzării medicamentului.

La animalele de talie mijlocie şi la animalele de talie mică modul deadministrare este similar, numai că se foloseşte para de cauciuc şi seadministrează cantităţi mai mici de medicament.

La animalele mari se pot introduce 1-3 litrii de formă medicamentoasălichidă iar la cele mijlocii şi mici 20-500 ml.

Administrarea medicamentelor pe cale externă-parenterală

9



In această categoric sunt incluse toate caile de administrare exceptândcalea internă reprezentată de calea orală şi rectală.

Calea parenterală este reprezentată de aplicarea medicamentelor pe

piele, pe mucoasele accesibile şi sub forma de injecţii.

Administrarea medicamentelor pe piele

Pielea, prin rolul său fiziologic, cu multiplele sale funcţii, are oinfluenţă deosebită asupra stării de sănătate a organismului animal. Pieleapro tejează o rganismul faţă de mediul înconjurător, are funcţie determoreglare, de excreţie, de absorbţie. Medicamentele se aplică pe piele mai alespentru acţiunea lor locală totuşi ele se pot absorbi, având efect general.

Absorbţia medicamentelor prin piele este variabilă în funcţie de oserie de factori:Absorbţia este favorizata de bogăţia de capilare şi vase limfatice ale

dermului, de existenţa leziunilor, a inflamaţiilor existente pe tegument.Pătrunderea substanţelor pr in piele este faci li tată de excipientul folosit

la prepararea formelor medicamentoase. Cel mai uşor pătrund medicamentelecare folosesc ca excipient grăsimile de origine animală (axungia, lanolina)mai greu pătrunzând cele de origine vegetală şi minerală. Soluţiile uleioasepătrund mai uşor decât cele apoase. În urma aplicării medicamentelor pepiele, se poate produce şi o acţiune reflexă (fricţiuni cu alcool, alcoolcamforat).

Administrarea medicamentelor pe tegument se poate face prinungere, masaj, fricţiune, pensulaţii, comprese, cataplasme, spălături (iri-gaţii), băi, pudrări.

Ungerea se face folosind diferite unguente, linimente sau paste carese aplică cu ajutorul unei pense cu un tampon de vată înfăşurat în tifon sau untampon numai din tifon, în zonele cu afecţiuni cutanate.

Masajul se face cu unguente sau medicamente lichide în cazultendinitelor, tendosinovitelor, mamitelor. După ungerea zonei respective semasează, pentru a favoriza absorbţia şi a îmbunătăţi circulaţia sanguinălocală.

Fricţiunea poate să fie uscată, când se foloseşte o bucată de pânzăaspră (se face pentru a stimula circulaţia) şi umedă când se folosescmedicamente sub formă de unguente, linimente sau soluţii care se pot aplica în jurul unei plăgi, abcese, articulaţii inflamate, cu scopul de a reacutizaun proces inflamator şi a grăbi vindecarea (fricţiuni cu tinctură de iod,unguent cu biiodură de mercur, unguent cu emetic, alcool camforat).

Pensulaţiile se fac cu soluţii medicamentoase folosind o pensă cubraţe lungi în care se ia un tampon de tifon, de vată înfăşurată în tifon şi se atingzonele afectate. Se poate folosi şi pentru mucoasele accesibile(faringiană,laringiană, gingivală). Soluţiile medicamentoase pot fi antiseptice, astringente.

Compresele se aplică pe zonele afectate (entorse, edeme, afecţiunicongestive) utilizându-se substanţe medicamentoase lichide. Se

10



împătureşte o bucată de tifon, se îmbibă în soluţia medicamentoasă, sepune în zona bolnavă, peste care se aşează o bucată de material plastic saucelofan, pentru a evita uscarea compresei. Animalul se leagă scurt, pentru anu-şi desface compresa (câinele şi pisica se leagă de bot cu ajutorul uneibenzi de tifon, nu prea strâns). După o oră se reânnoieşte compresa (se

poate şi mai devreme sau mai târziu în funcţie de afecţiunea şi de substanţamedicamentoasă folosită).

Cataplasmele se prepară din făină de muştar sau de in, care seamestecă cu apă călduţă până capătă consistenţa unei paste. Cu ajutorulunei spatule, pasta se pune între două bucăţi de tifon şi se aplică în zonaafectată pentru a grăbi vindecarea (în abces).

Cataplasmele preparate cu făină de muştar se numesc sinapisme(muştarul negru — sinapis nigra-). Ele se aplică, în une le t ipuri decongestii pulmonare, în regiunea toracică.

Spălăturile (irigările) se fac cu soluţii antiseptice (rivanol 0,5-1%o,

hipermanganat de potasiu 10

/00)

în vederea curăţirii mecanice a plăgilor infectate, a îndepărtării puroiului şi detritusurilor celulare. Se execută cuajutorul irigatorului, cu pară de cauciuc sau cu o seringă de capacitate mare(150 ml).

Băile cu soluţii medicamentoase, sunt folosite mai frecvent în bolileparazitare (în râie, la ovine, utilizându-se lindavet soluţie 4%o) . Se reco-mandă folosirea băilor numai în sezonul cald, când nu există pericolul caanimalele să răcească. Se evită îmbăierea animalelor care au plăgi cutanate,pentru a nu se produce intoxicaţii, prin absorbirea medicamentului în circulaţiagenerală.

Pudrările se execută prin presărarea medicamentelor în stare solidă,sub formă de pulbere, cu efect antiseptic, cicatrizant, cheratoplastic, în plăgisau în unele boli parazitare externe.

Aplicarea medicamentelor pe mucoasele accesibile

Medicamentele pot fi aplicate pe mucoasa bucală, nazalăconjunctivală, genitourinară. Comparativ cu pielea, prin mucoase absorbţiamedicamentelor se face mai rapid şi în cantitate mai mare. Administrarea

medicamentelor pe calea mucoaselor se face când urmărim producereaunui efect local sau o acţiune generală asupra organismului animal.Mucoasa oculară

Medicamentele care se aplică pe mucoasa oculară se numesc colire(preparate oftalmice). În funcţie de consistenţa lor există mai multe tipuri:lichide, moi sau solide (pulberi). Cel mai bine se absoarbe colirul lichid,acesta folosindu-se sub formă de instilaţii, care se fac cu pipeta, seringăfără ac. Înainte de aplicarea unui colir se contenţionează animalul, se trageapoi cu două degete de pleoapa inferioară, în aşa fel încât să se formezeun buzunar, iar în unghiul intern al sacului conjunctival se pun câteva picături(se folosesc colire cu sulfacetamidă).Când se fac spălături oculare este necesară o cantitate mai mare desoluţie, iar lichidul se proiectează oblic pe suprafaţa ochiului şi cu

11



presiune, pentru a îndepărta corpii străini de pe globul ocular (se folosescsoluţii de acid boric 3-4%).

Colirele moi se aplică cu ajutorul unui tampon de tifon sau cu ospatulă mică din material plas tic (în l ipsa ei, cu degetul). Se apucăpleoapa inferioară, se trage uşor de ea şi se întinde unguentul pe faţa

internă iar apo i se masează uşor pleoapa (se pot folosi unguente cuantibiotice, cu vitamina A).

Colirele solide se aplică sub forma de insuflaţii, pe suprafaţaglobului ocular, cu ajutorul unui tub de sticlă sau a unui cornet de hârtie. Întimpul insuflaţiei ochiul trebuie să fie bine deschis, îndepărtând cele douăpleoape cu două degete iar pulberea medicamentoasă trebuie să fie extremde fină casă nu jeneze ochiul (se folosesc pulberi cu antibiotice, cusulfamide).Mucoasa auriculară

Pe mucoasa auriculară se aplică medicamente ce au efect local,

urmărindu-se o acţiune decongestivă, antiinflamatoare, antiseptică,antiinfecţioasă, în funcţie de leziunea existentă. Soluţ iile medicamentoase seadministrează, sub formă de picături cu seringă fără ac sau cu pipeta. Dacă seurmăreşte efectuarea unor spălături se foloseşte o cantitate mai mare desoluţie, preferabil la 38-40°C, utilizând o seringă fără ac sau pară decauciuc.

Pătrunderea pe canalul auricular trebuie să se facă cu atenţie, pentru anu se leza timpanul. Unguentele se pot aplica folosind o spatulă iar substanţele sub formă de pulbere, prin insuflaţii.Mucoasa respiratorie

Mucoasa respiratorie, datorită conformaţiei sale anatomice şi asuprafeţei, are uneori posibilitatea să absoarbă substanţele medicamentoase cucare vine în contact, acestea putând să producă un efect local sau săpătrundă în circulaţia generală.

Pentru a se absorbi cu uşurinţă de la nivelul mucoasei respiratorii şi aalveolelor pulmonare medicamentele trebuie transformate în particule foartemici, ce se administrează sub formă de aerosoli. Medicamentele volatile seabsorb cel mai uşor şi în acelaşi timp se elimină prin mucoasa respiratorie, în organism rămânând o cantitate extrem de mică.

Substanţele volatile folosite în narcoză se absorb rapid, efectulapare imediat dar este de scurtă durată.

Administrarea medicamentelor pe tale respiratorie se face la nivelulmucoasei nazale şi a alveolelor pulmonare.

Pe mucoasa nazală se aplică medicamente, pentru acţiunea lor locală,sub formă de instilaţii, irigaţii (spălături), tamponări, insuflaţii, fumigaţii.

Instilaţiile constau în administrarea câtorva picături de soluţiemedicamentoasă în fiecare nară, la animalele de talie mică. Secontenţ ionează animalul, se ridică uşor capul şi cu instilatorul, seringă fărăac, se pun 3-4 picături de soluţie medicamentoasă cu efect antiinflamator,antiseptic, hemostatic.

Irigaţiile (spălăturile nazale) se fac mai mult la animalele de talie

mare, care se contenţionează cu capul aplecat , pentru a evita înghiţireasoluţiei. Se fac cu ajutorul irigatoarelor, cu para de cauciuc sau cu seringi

12



de capacitate mare, fără ac, folosind soluţii medicamentoase cu efectantiseptic, hemostatic, astringent, în funcţie de afecţiune.

Tamponările (badijonările) se pot face cu soluţii antiseptice,hemostatice, anestezice locale. Animalul se contenţionează se deschidenara cu două degete, pentru a avea o suprafaţă mai mare de contact cu

medicamentul şi cu ajutorul unui tampon de tifon prins într-o pensă sau peo baghetă (de lemn, de material plastic) se atinge uşor toată suprafaţamucoasei nazale.

Insuflaţiile se fac pe suprafaţa mucoasei nazale, după ce s-a deschisnara cu două degete. Se foloseşte un tub de sticlă sau un cornet dehârtie prin care se suflă pulberea medicamentoasă care are diferiteacţiuni: antiseptică, astringentă, antiinfecţioasă.

Unguentele se aplică cu o spatulă mică după ce s-a contenţionatanimalul şi după ce s-a deschis nara cu două degete.

Fumigaţiile reprezintă un mod de administrare a medicamentelor,

sub formă de vapori, cu ajutorul căldurii. După modul cum se obţin se împart în fumigaţii umede si fumigaţii uscate.Fumigaţii umede se recomandă la animalele de talie mare. Într-o

traistă umplută pe jumătate cu paie sau cu fân se toarnă apă clocotită apoisubstanţa medicamentoasă (gudron vegetal, ulei de terebentină). Traista seaşază la botul animalului, având grijă să nu se opărească. Vaporii de apăantrenează substanţa medicamentoasă iar animalul este obligat să o inspireodată cu aerul. Se recomandă în faringite, laringite, amigdalite, bronşite.

La animalele de talie mică, fumigaţii le umede se pot efectua punândsubstanţa medicamentoasă într-un vas cu apă fierbinte şi obligând animalul

să inspire vaporii medicamentoşi. Se acoperă capul animalului cu o bucatăde pânză pentru a evita răspândirea vaporilor în mediul exterior, aceşt iatrebuind să fie inspiraţi în cantitate cât mai mare de animalul bolnav.

Fumigaţiile uscate se realizează prin punerea medicamentelor (ceurmează a se evapora) pe o cărămidă încinsă şi obligarea animalului sărespire vaporii care se degajă. Se acoperă capul animalului cu o bucată depânză pentru a dirija vaporii către animal, reducându-se pierderile în mediul înconjurător. Se pot folosi diferite medicamente ca şi în cazul fumigaţiilor umede.

Administrarea medicamentelor sub formă de injecţii

Foarte multe medicamente se administrează parenteral: subcutanat,intramuscular, intravenos, intraperitoneal etc., deoarece absorbţia este maisigură, şi mai rapidă, efectul farmacodinamic este mai prompt, iar dozajul estemai riguros respectat.

Medicamentele se introduc in organism parenteral sub forma de soluţii,emulsii, suspensii, preparate în apă distilată, ser fiziologic, ser glucozat, alcool,uleiuri etc.

Astfel introduse în organism, medicamentele pot exercita şi acţiunelocală, nu numai generală. Efectul este imediat sau mai îndepărtat, fiind în

13



funcţie de calea de administrare şi de gradul de absorbţie a substanţelor medicamentoase.

Locul de elecţie pentru administrarea medicamentelor parenteral depindede acţiunea pe care se scontează (locală sau generală) sau de particularităţileanatomice ale fiecărei regiuni.

Injecţiile sunt o forma de introducere a medicamentelor în organism cuajutorul seringilor. Acest mod de administrare a medicamentelor este mairapid, comparativ cu celelalte cai de administrare. Totuşi, această caleprezintă şi o serie de dezavantaje: sunt necesare instrumente adecvate, pot fiexecutate numai de personal calificat şi dacă nu se respectă doza pot săapară accidente grave.

Medicamentele care se administrează sub formă de injecţii trebuie săaibă un înalt grad de puritate, să fie perfect sterile, să nu producăhemoliza şi să se absoarbă bine de la locul inoculării.

Instrumentarul necesar efectuării injecţiilor este constituit din seringi

de diferite capacităţi şi ace de diferite mărimi.Instrumentarul se sterilizează prin fierbere timp de 30 minute. În funcţie de soluţiile medicamentoase ce urmează a fi int roduse în

organismul animal, prin injecţii, se cunosc mai multe cal: intradermică,subcutanată, intramusculară, intravenoasă, intraperitoneală, intratraheală,epidurală, intraarticulară, intracardiacă, intraoculară, intramamară.

Indiferent de calea de introducere a medicamentului este necesar săse facă contenţia animalului în mod corespunzător, să se evite mişcărilebruşte ale animalului care ar putea duce la ruperea acului, spargerea seringii,producerea hematoamelor.

Calea intradermică utilizată pentru medicamente cu acţiunerevelatoare (tuberculină, maleină) are ca loc de elecţie, la cabaline,marginea pleoapei inferioare, la bovine latura gâtului, în treimea mijlocie,la porci faţa externă a pavilionului urechii, la baza ei, iar la pasări creasta şibărbiţele. Se folosesc seringi de 1 ml sau 2 ml care divizează până la 0,1ml şi ace mici, speciale, inoculându-se o cantitate mică de soluţie (înfuncţie de reacţia alergică care se execută).Pentru tuberculinare există şiseringi speciale. După injectare, zona apare ca o bulă de dimensiuni mici,corespunzătoare cantităţi i de lichid inoculat, şi care este uşor depistata prinpalpare.

14



Calea subcutanată este folosită pentru injectarea soluţiilor apoase,

hidroalcoolice, eterice, uleioase chiar şi sub formă de suspensii cu condiţiasă nu fie iritante. Absorbţia se produce lent, calea subcutanată fiind indicatăpentru injectarea unor vitamine, hormoni, anestezice locale, substanţerehidratante. Absorbţia pe această cale de administrare a medicamentelor estebună, însă trebuie de ţinut seama că totuşi ţesutul conjunctiv subcutanat întârzie într-o oarecare măsură fenomenul. Efectul farmacodinamic apare în 5-15 minute (înfuncţie de substanţa injectată.)

Locul de elecţie este orientat spre porţiunile de piele mai mobilă şi maibogate în ţesut conjunctiv. La cabaline se indica laturile gâtului, în treimeamijlocie şi inferioară, regiunea presternală, regiunea spetei. La bovine, pe

laturile gâtului în treimea mijlocie şi la pliul cozii. La porci, la baza urechii,faţa internă a coapsei, faţa inferioara a abdomenului, regiunea iei. Larumegătoarele mici, pe faţa internă a coapsei şi pliul cozii. La câine şipisică, pe laturile gâtului, faţa internă a coapsei, pe peretele toracelu i. Lapăsări, regiunea pectora lă, faţa internă a picioarelor, laturile gâtului. Pieleaunde se va face injecţia se apucă cu trei degete, de la mâna stângă,pentru a forma pliu iar la baza pliu lui, oblic, se introduce printr-o mişcarebruscă acul. Se contro lează dacă vârfu l se găseşte în ţesutul conjunctivsubcutanat şi apoi se introduce substanţa medicamentoasă, lent. Acul sescoate apoi brusc, sub tampon cu soluţie antiseptică, la sfârşit masându-se uşor locul injecţiei. Cantitatea maximă care se poate injecta într-unsingur loc es te de 50 ml la animalele de talie mare iar la animalele deta lie mică şi de ta lie mijlocie de 10 ml. Dacă este necesar să introducemo cantitate mai mare putem să o inoculăm în 2-3 puncte separate.

Calea intramusculară poate fi folosită pentru toate tipurile de soluţiimedicamentoase cu condiţia să nu producă necroza ţesuturilor.

Absorbţia medicamentelor se face mai rapid în comparaţie cu caleasubcutanată datorită bogăţiei vaselor sanguine şi lipsei ţesutului conjunctiv.Ca dezavantaj, calea intramusculară (în medicina veterinară) este maidureroasă.

Pe această cale se pot administra unele cantităţi mai maxi de lichide (se

fac astfel depozite medicamentoase care se absorb lent).

15



Locul de elecţie este ţesutul muscular bine dezvoltat, în strat gros.La animalele de talie mare se indică muşchii coapsei, pe laturile gâtului, întreimea mijlocie, muşchii pectorali. La animalele de talie mijlocie şi micăse recomandă muşchii coapsei, muşchii fesieri iar la păsări muşchii pectorali.

După ce s-a pregătit locul de inoculare, se palpează pentru a simţi

dacă există pulsaţiile unui vas de sânge şi a-l evita. Apoi, printr-o mişcarebruscă, se introduce acul puţin oblic faţă de zona injectată, când selucrează pe laturile gâtului şi perpendicular pe locul injectat în zonafesieră sau pe crupă. Se aspiră uşor pentru a se vedea dacă nu cumva s-apătruns pe un vas de sânge, apoi se injectează lent soluţiamedicamentoasa. La sfârşit se retrage acul tot printr-o mişcare bruscă, subtampon de vată îmbibat în soluţie antiseptică şi care se presează uşor.

Pe această cale se administrează antibioticele, vitaminele,preparatele hormonale.

Calea intravenoasă este indicată în stări de maximă urgentă, când

este necesar să se acţioneze direct asupra microbilor sau paraziţilor dinsânge sau medicamentele nu pot fi administrate pe altă cale pentru că ar producenecrozarea ţesuturilor. Fiind introdus direct în sânge medicamentul este integralabsorbit şi nu suferă nici o modificare. Pe această cale, acţiunea medicamentelor este rapidă şi integrală, deoarece substanţele sunt introduse direct în mediulintern. Eliminarea medicamentelor din organism se face într-un interval maiscurt comparativ cu calea subcutanata sau intramusculara.

Se administrează soluţiitransparente izotone, încălzite la 37-38°C, folosindu-se ace speciale cu

lumenul gros şi seringi decapaci tăţi mari (50-100-150 ml).Dacă sunt necesare cantităţi mai

mari de medicamente se poate folosiaparatul de suflerie, care este for-mat dintr-un recipient gradat,prevăzut în partea superioară cu undop de cauciuc cu două perforaţiiprin care trec două tuburi decauciuc. Unul dintre tuburi, maiscurt intră prin dop în borcan, cam

2-3 cm, cu un capăt, iar celălaltcapăt este prevăzut cu o pară de cauciuc ce serveşte la introducerea aerului în recipient. Al doilea tub, mai lung, ajunge cu un capăt prin dop până înfundul balonului iar cu celălalt capăt se ataşează la un ac de seringă culumenul mare.Se puncţionează vena, se adaptează tubul lung al aparatului de suflerie laacul din venă şi se pompează aer în recipient, cu para de caudate, până cesoluţia medicamentoasă este împinsă prin tubul lung către venă.

Locul de elecţie pentru injecţiile intravenoase este, la cabaline, vena jugulară superficială şi vena subcutanată toracică; la bovine vena jugulară

superficială şi vena subcutanată abdominală; la rumegătoare mici şi câinevena safenă externă sau vena jugulară; la porc şi pisică vena auriculară; la

16



păsări vena axilară. Dupăpregătirea locului de injectare (tundere dacă e cazul, tamponare cu soluţiiantiseptice) se face staza, pentru a pune în evidenţă mai bine vena şi a

face puncţionarea ei mai uşor (staza se execută cu un garou). Acul seintroduce oblic faţă de peretele venei. Dacă nu s-a reuşit de la prima încercare să se pătrundă cu acul în lumenul vasului, nu se retrage acul ci semişcă uşor sub piele într-o direcţie sau alta pentru a străbate peretelevasului. După ce s-a pătruns în vas şi sângele se scurge prin ac, sedesface staza şi se adaptează la ac seringă sau aparatul de suflerie. Seaspiră în seringă puţin sânge pentru a ne convinge că suntem în venă,apoi se injectează lent soluţia medicamentoasă. După ce s-a sfârşitinjectarea substanţei se apasă cu un tampon de vată îmbibat în soluţ iaantiseptică, se scoate acu l şi tamponul se menţine până la încetarea

sângerării locului unde s-a făcut injecţia.

17



Calea intraperitoneală, care asigură o absorbţie bună şi destul derapidă poate fi folosită în locul căi intravenoase. Se pot injecta substanţemedicamentoase cu acţiune locală sau generală, care să fie suportate deţesuturile cu care vin în contact. Locul de elecţie, la cabaline, este flanculstâng, pentru taurine flancul drept, la o distanţă egală de unghiul extern al

iliumului, apofizele lombare şi ultima coastă. La porci şi câin i se face înapoiaapendicelui xifoidian, la 2 cm la dreapta sau la stânga liniei albe.

Calea epidurală, indicată în vederea instalării anesteziei regionale, înintervenţii chirurgicale sau obstetricale, este practicată mai frecvent larumegătoarele mari. Locul de elecţie este spaţiul dintre prima vertebrăcoccigienă şi ultima vertebră sacrală.

Calea intraarticulară este folosită în tratamentul local al artritelor.Acul se introduce în sacul articular, se extrage o cantitate de lichid sinovialcare va fi egală cu cantitatea de soluţie medicamentoasă ce se va inocula(soluţie de antibiotice). Fără să scoatem acul detaşăm seringa cu lichid

sinovial, ataşăm la ac seringa cu soluţie medicamentoasă, injectăm uşor şi, laterminare, scoatem acul în tampon îmbibat în soluţie antiseptică.Calea intramamară. Se pot administra medicamente fie în parenchimul

mamar prin traversul pielii, fie prin canalul papilar sau galactofor (în tratamentulmamitelor), după o prealabilă mulgere.

Pe canalul galactofor se pot introduce şi unguente fluide sau soluţii maivâscoase (de consistenţa unui liniment), cu seringi speciale din material plasticsau cu un dispozitiv (alonjă) în formă de ac de seringă care se adaptează latubul cu unguent (Asocilin, Mibazon etc.).

BIBLIOGRAFIE

- I.Cristea, M.Temelcu, N.Moroşanu, S.Bolte: Propedeutică Chirurgicală şiTehnică Operatorie Veterinară. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983

18



- Ingeborg Bogdan: Farmacodinamie pentru Medici Veterinari.Ed. Ceres,Bucureşti 1985

- Constantin Stănescu: Farmacologie pentru Medici Veterinari.Ed. Ceres,Bucureşti 1986

- Ingeborg Bogdan: Curs de Farmacologie Veterinară, tipo agronomia Cluj-

Napoca 1989- N. Mateş: Lucrări Practice de Propedeutică şi Medicină Operatore tipo

agronomia Cluj-Napoca 1988- V.-I. Nueleanu, I. Bogdan: Farmacologie Veterinară, Ed. Nobile, Cluj-Napoca

1999- L.Ciser C.Galiano: Îndreptar Medical Veterinar, Ed. Ceres, Bucureşti 1996- Emilian Licperta: Farmacologie Veterinară, Ed. Ceres, Bucureşti 1980- M.Moisiu, E.Marcu, C.A.Pivodă: Îndrumător de lucrări practice pentru meseria

veterinar, Ed. Ceres, Bucureşti 1987

Administrarea Medicamentelor La Animale

Documents

Transcript of Administrarea Medicamentelor La Animale