Renașterea a dus la o schimbare a valorilor umane, un avant de energie si de incredere in potentialul uman care a inceput in Italia,

deoarece era cea mai bogata tara din Europa si era posesoarea unei indelungate traditii artistice. In arhitectura, artele plastice si decorative, stilul

Renasterii a aparut intai in sec. al XV-lea.

Unul dintre cei mai insemnati arhitecti ai Renasterii a fost Andrea Palladio (1508-1580), un reprezentant desavarsit al secolului XVI,

care a avut un interes deosebit pentru a studia monumentele antice care i-au influientat pe multi arhitecti. Multe din elementele arhitecturii

clasice (coloane, padimente triunghulare, arcade rotunde si domuri) au inceput sa fie utilizate.

Aceste influiente s-au facut simtite in arhitectura multor cladiri si ele au continuat pana in zilele noastre. Cea mai renumita lucrare a

lui Palladio este Villa Rotonda proiectata intre anii 1567–1570, o mare realizare inginereasca, datorata in mare masura tehnicilor romane si

grecesti pe care le-a studiat. Din acest curent artistic Villa Rotonda face parte din stilul manierism.

Villa La Rotonda este o vilă renascentistă situata chiar în afara Vicenza , în nordul Italiei.

Caracteristicile sitului

Villa Rotonda, cunoscută şi cu denumirile de Villa Capra sau Villa Almerico, a fost proiectată pe vârful unui deal, pentru ca

proprietarul să aibă o privelişte frumoasă, neîngrădită de alte construcţii. Planul se bazează pe o formă de pătrat intersectat cu o cruce, ambele

înscrise într-un cerc, colţurile clădirii şi centrul porticurilor atingând circonferinţa cercului. Palladio a trecut dincolo de această condiţie,

deoarece silueta ei intră în perfecta armonie cu peisajul înconjurător, iar privitorul aflat în depărtare admiră în permanenţă, din orice punct

cardinal s-ar afla, una din cele patru faţade. În acelaşi timp, proprietarul care urma să locuiască în vilă trebuia să aibă ocazia să admire din cele

patru porticuri, de fiecare dată, un alt peisaj.

Numele de Rotunda (Round), derivă din planul său, un cerc perfect în interiorul unui pătrat, formând o compoziție complet simetrica,

cu o Temple Gate tradițional în fața fiecărui fațadă.

Compozitia volumetrica

Combinatia de patrat cu cerc este caracteristica

perioadei renascentiste, dar rezultatul final se datoreaza

arcadelor si formei de cruce greceasca. Întreaga cladire

reflecta simetrie, perfectiune, armonie- în definitiv

parametrii Renasterii.

Domul şi faţadele ce îi conferă solemnitate amintesc de templele

romane, referinţa la Pantheon fiind evidentă.

Modalitati relationare cu spatiului

Dimensiunile tuturor camerelor sunt calculate de Palladio prin proporţii matematice, precise, după reguli stricte, pentru a crea un ritm

armonios al spaţiului interior. Interiorul cuprinde un mare hol rotund acoperit de o cupolă. Holul este înconjurat de camere pe toate laturile

clădirii, la parter şi la etaj.

Geometria adiacentă

Design-ul este construit din forme elementare geometrice subdivizate in forme

elementare secundare mai mici, permitand ierarhiei sa ia parte si sa rezulte o compozitie

centralizata.

Principiul de parcurgere a spatiului

Iluminarea

Pentru ca toate camerele de pe cele patru faţade să primească lumină naturală, Palladio a rotit planul cu 45 de grade faţă de cele patru

puncte cardinale. În jurul domului, la etaj, se află dormitoarele. Ferestrele de la parter sunt înalte şi încadrate de câte un fronton, ca un ecou al

frontonului mare de la portic.

Simetria camerelor si a structurii reflecta in aranjarea ferestrelor si a ochiului central, iar aceste deschideri aduc o lumina generoasa pe

parcursul zilei.

Datorită planului în cruce şi a spaţiului central circular acoperit de o cupolă, clădirea poate fi cu uşurinţă confundată cu o biserică. Principala

problemă a unui astfel de plan este iluminarea spaţiului central, soluţionată ulterior de Scamozzi.

Comunicare dintre interior si exterior

Edificiul este complet simetric, cu câte un portic în hexastil, pe fiecare din cele patru laturi ale sale. Deşi vila este proiectată să

fie simetrică pe toate cele patru faţade, în compoziţia exterioară, există mici elemente de asimetrie (la trepte, la retrager ile de zid, înaintările de

plan etc.), plasate cu măiestrie de arhitect, aproape neremarcate de privitor, pentru ca ansamblul să intre în armonie cu asimetria din peisajul

înconjurător format din pajişti, pâlcuri de copaci sau păduri. Urmând cele trei cerinţe ale lui Vitruviu în privinţa unui edi ficiu de locuit, Villa

Rotonda a fost proiectată în aşa fel încât clădirea trebuia să aibă o structură satisfăcătoare, să fie funcţională şi să fie frumoasă.

Între formele edificiului se stabilesc relaţii de

coordonaree şi subordonare ce ţin de o compoziţie

organică, ierarhică şi unitară, elaborată în aşa fel

încât spiritul uman să perceapă unitatea întregului

desfăşurată în părţile lui importante, în elementele

periferice care au rolul să ne conducă privirea spre

axe, spre centru şi spre întreg.

Principiul constructiv

Sectiunea prin Villa Rotonda este tot o compozitie de cercuri si patrate, dar mult mai complicata. Exista o teorie care spune ca

geometria casei a porneste de la marimea unui om care sta în centru. Rezultatul este unul în care geometria stabileste forma casei si care are un

simbolism aparte referitor la importanta omului, ca centru universal si ca elementul care face lumea sa evolueze. Astfel, Villa Rotonda devine un

templu dedicat omului, care "domneste" peste cele 4 directii , cu supra-umanul deasupra, simbolizat de dom si sub-umanul, la subsol

(unde locuiau

servitorii).

Ordinea structurală

Fiecare intrare este prevăzută cu o scară în 22 de trepte mărginită de două statui de zeităţi grecoromane. Porticulul include şase

coloane ionice care susţin un fronton cu trei statui pentru fiecare colţ al timpanului. Intrarea de la fiecare portic duce la un cabinet mare care, la

rândul lui, are acces la marele hol rotund.

O relatie posibila a parcursului exterior interior

Arhitectul creează un ritm perfect armonizat între spaţiul exterior şi spaţiul interior, iar trecerea de la exterior la inter ior se face prin

combinarea şi îmbinarea formelor de cerc, pătrat şi dreptunghi, prin reguli care ascultă de centralitate, axialitate, paralelism, rectangularitate,

reflectare, dominantă orizontală sau verticală, prin alternanţe ale structurilor de suprafeţe în secvenţe, prin alternanţe de plin şi de gol, de închis-

deschis.

Materiale folosite

Întrucât obţinuse deja impactul vizual dorit, Palladio nu a considerat necesar să utilizeze materiale de construcţie costisitoare,

folosind cărămida, nu piatra. Clădirile fiind doar tencuite cu un amestec de mortar şi de ipsos, amestecat cu clei, şi nu îmbrăcate în marmură,

cum sunt multe dintre palatele veneţiene.

Majoritatea decoraţiilor în stuc, opere ale lui Lorenzo Rubini, Ruggero Bascape şi Domenico Fontana, şi picturile au fost realizate

ulterior de fami­lia Capra.

Şemineele din marmură, nelipsite din interioarele italiene, au fost lucrate de Bartolomeo Ridolfi. Camerele parterului au fresce

alegorice pe tavan, probabil opere ale lui Bernardino India şi Alessandro Canera, Giovanni Caroto, Giambattista şi Alssandro Maganzas.

Cromatica

Atracţia principală este însă sala circulară, înconjurată de un balcon la etaj, domul cu oculus, şi pereţii sunt pictaţi cu fresce în

trompe l’oeil de Louis Dorigny între 1690-1710. Acesta înfăţişează cu predilecţie alegoriile unei vieţi religioase virtuoase, precum: Celebritatea,

Religia, Bunătatea, Cumpătarea şi Castitatea. Abundenţa frescelor creează o atmosferă ce evocă mai mult o biserică decât salonul principal al

unei reşedinţe nobiliare.

Preocupat de teoria proporţiilor, opera sa este însă lipsită de excese. Viziunea palladiană continuă să fascineze prin forţă, echilibru, puritate şi

varietate, fiind model pentru arhitecţii secolelor următoare.

Sala centrală circulară, acoperită de o cupolă, este înconjurată de patru saloane şi patru camere de dormit. Dintre cele patru saloane ale parterului

înalt, Sala de Vest sau Camera Sfântă, cum mai este numită datorită frescelor de inspiraţie religioasă, şi Sala de Est, unde este prezentată alegoric

viaţa lui Paolo Almerico, primul proprietar, uimesc prin decoraţia lor.

Villa Rotonda, proiectată de arhitectul Andrea Palladio în secolul al XVI-lea, este o capodoperă a arhitecturii universale din toate

timpurile care a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

De asemenea, această clădire ne pare familiară, atunci când o vedem pentru prima dată, deoarece ea a fost copiată, ulterior şi în

prezent, de cele mai multe ori pentru construcţii civile şi reşedinţe particulare de lux, în Germania, Anglia, S.U.A. şi în ţări din America de Sud,

fără să fie egalată în frumuseţe şi armonie.

Edificiul exprimă claritate, simetrie şi echilibru prin compoziţia clasică a structurii, prin consonanţa matematică a raportur ilor de numere

„ascunse” între părţile edificiului şi întregul acestuia, deoarece fiecare parte relaţionează cu alte părţi ale structurii şi cu ansamblul clădirii.