7.1 decembrie

16
Primarul din Petrila e cu ambele picioare în PNL Păducel este agreat de copreşedintele liberalilor Bogdan Ţâmpău 2015, număr cu ghinion pentru Gheorghe Ile. Primarul dă explicaț ii pentru fals intelectual Primarul din municipiul Vulcan, din Valea Jiului, Gheorghe Ile, a deveit suspect într-un dosar de cercetare penală. La sfârşitul săp- tămânii trecute, Ile a fost audiat de anchetatorii din Petroşani, în prezenţa avocatului său - Doru Doinel Iovănesc. SURSE. Un singur participant la licitaţia pentru cărbune: VITOL Ministerul ENERGIEI: Studiile de fezabilitate în cazul CEH arată că nu se justifică continuarea exploatării huilei Teoria ”ne facem că nu pricepem şi nu răspunde nimeni” acoperă în întregime mecanismul interrelaţional, interinstituţional dintre Complexul Energetic Hunedoara şi stăpânul său- statul român. Fostul prefect Marius Cristian Vladu va candida la Primăria Deva Intenţie. Comisia Europeană vrea să afle de ce Guvernul Ponta nu a dat CEH-ului tot ajutorul de salvare Anul V, nr.1024, Anul V, nr.1024, 16 pagini, Luni, 7 decembrie 2015 16 pagini, Luni, 7 decembrie 2015 , Preţ 1 , Preţ 1 leu leu >>> pag. 3 >>> pag. 3 >>> pag. 16 >>> pag. 5 Victor Grigorescu, ministrul Energiei: Nu a venit timpul pentru ultima tonă de cărbune din mineritul românesc >>> pag.4 >>> pag.9 PAG. 7 PAG. 11

description

ziar

Transcript of 7.1 decembrie

Primarul din Petrila e cu ambele picioare înPNL

Păducel este agreat decopreşedinteleliberalilorBogdan Ţâmpău

22001155,, nnuummăărr ccuu gghhiinniioonn ppeennttrruu GGhheeoorrgghhee IIllee..

Primarul dă explicațiipentru fals intelectualPrimarul din municipiul Vulcan, din Valea Jiului, Gheorghe Ile, adeveit suspect într-un dosar de cercetare penală. La sfârşitul săp-tămânii trecute, Ile a fost audiat de anchetatorii din Petroşani, înprezenţa avocatului său - Doru Doinel Iovănesc.

SURSE.

Un singur participant la licitaţia pentrucărbune: VITOL

Ministerul ENERGIEI:

Studiile de fezabilitate în cazul CEH arată cănu se justifică continuarea exploatării huileiTeoria ”ne facem că nu pricepem şi nu răspunde nimeni” acoperăîn întregime mecanismul interrelaţional, interinstituţional dintreComplexul Energetic Hunedoara şi stăpânul său- statul român.

Fostul prefectMarius CristianVladu va candida laPrimăria Deva

IInntteennţţiiee..

ComisiaEuropeanăvrea săafle dece GuvernulPonta nua datCEH-uluitot ajutorulde salvare

An u l V , n r . 1 0 2 4 , A n u l V , n r . 1 0 2 4 , 16 p a g i n i , L u n i , 7 d e c embr i e 201516 p a g i n i , L u n i , 7 d e c embr i e 2015 , P r e ţ 1 , P r e ţ 1 l e ul e u

>>> pag. 3>>> pag. 3

>>> pag. 16>>> pag. 5

Victor Grigorescu, ministrul Energiei:

Nu a venit timpul pentru ultima tonăde cărbune din mineritul românesc

>>> pag.4

>>> pag.9

PAG. 7 PAG. 11

2222

Luni, 7 decembrie 2015Luni, 7 decembrie 2015Diverse

AnunţS.C. ZONA D S.R.L comercia lizeaza toatetipurile de betoane si mixturi asfaltice lacele mai avantajoase preturi. Pentru detaliisi comenzi, contactati-ne la telefon/fax

0254/546080 sau emailLuni, 7 decembrie 2015Luni, 7 decembrie 2015

06:00 Observator 08:00

Neatza cu Răzvan şi Dani

10:55 Teleshopping

11:15 Mireasă pentru fiul

meu

13:00 Observator

14:00 Mireasă pentru fiul

meu

16:00 Observator

17:00 Acces direct

19:00 Observator

20:00 Observator special

20:30 Şerifi de România

23:00 Un show păcătos

01:00 Observator special

01:30 Şerifi de România

04:00 Acces direct

10:30 La Maruţă

12:00 Vorbeşte lumea

13:00 Ştirile Pro Tv

14:00 Vorbeşte lumea

16:00 Lecţii de viaţă

17:00 Ştirile Pro Tv

17:30 La Maruţă

19:00 Ştirile Pro Tv

20:30 Masterchef

22:30 Las fierbinţi

23:30 Ştirile Pro Tv

01:00 Ultima redută

03:00 Cauze suspecte

04:30 România, te iubesc!

05:30 La Maruţă

06:00 Focus

06:45 Teleshopping

07:15 Şcoala.tv

08:20 Nimeni nu-i perfect

09:00 Râzi şi câştigi

09:30 Teleshopping

10:00 Mondenii

11:00 Teleshopping

11:30 Constantin 60

12:30 Jurnalul STV Junior

13:20 Teleshopping

13:50 Nimeni nu-i perfect

14:30 Teleshopping

15:00 Râzi şi câştigi

15:30 La TV

16:30 Focus

17:00 Cireaşa de pe tort

18:00 Focus

19:30 Focus Magazin

20:15 Cronica cârcotaşilor

21:00 Putere şi Glorie

22:00 Trăsniţi din NATO

22:45 Focus din inima

României

23:15 Focus Magazin

00:00 Secretele Labirintului

01:00 Cronica cârcotaşilor

5 Teleshopping

06:55 Imnul României

07:00 Politică şi deli-

cateţuri

08:00 Sf.Andrei, apos-

tolul românilor

09:00 Starea naţiei

10:00 Universul credinţei

12:00 Teleshopping

12:30 Puterea binelui

13:00 Germana…la 1

14:00 Telejurnal

15:00 Teleshopping

15:30 Maghiara de pe

unu

16:55 Vorbeşte corect!

17:00 Învingătorii

18:00 Gala Umorului

19:00 Emisiunea de luni

19:45 Vorbeşte corect!

19:55 Starea zilei

20:00 Telejurnal

22:55 Starea zilei

23:00 Starea naţiei

00:00 Dosar România

01:00 Observatori la Par-

lamentul European

02:00 Un doctor pentru

dumneavoastra

RRee ţţ ee tt ăă CCuu ll ii nn aa rr ăăPizza de post

cu sediul în Hunedoara, Piaţa Iancu de Hunedoara nr.1, angajează:- SUDORI cu experienţă şi cunoştinţe desudare prin procedeul MIG-MAG.- LĂCĂTUŞI cu experienţă în lucrări deconfecţii metalice sau de întreţineremaşini unelte.Asiguram cazare sau transport pentrunavetă.CV-urile se pot depune la sediul societăţiiRECOM SID SA in Hunedoara, prin fax la0254207022, sau prin e-mail: [email protected]. Informaţii supli-mentare se pot obţine latel.0254207022.

S.C. RECOM SID S.A.

AnunţTraducător autorizat de Ministrul Justiţiei, cu oexperienţă de peste 7 ani in domeniul traduc-erilor şi colaborare permanentă cu Tribunalul

Hunedoara, efectuez traduceri pentru perechilede limbi Română – Engleză, Engleză –

Română. Preţurile se negociază în functie delimbajul documentului şi termenul de predare.

Contact: Monica-Magdalena Florescu telefon: +0721172968

email: [email protected]

Mihaela MIHAI, Carmen COSMAN-PREDA

EEddiittoorriiaalliişşttii::Nicu TAŞCĂ, Ionuţ DRĂGOTESC

Amarildo SZEKELY, Genu TUŢU

Cotidian regional tipărit la Tipografia ProdCom Tg.Jiu

Ingrediente• Blatul: o ceaşcă făină de grâu,50 ml apă, 3 linguri ulei.• Maiaua: un plic drojdie, o lin-gură făină, o linguriţă zahăr, o lingurăapă, sare, piperIngrediente:• 200 g ciuăperci de pădure• o jumătate cutie de porumb• câteva batoane ardei roşu• câteva rondele kapia verde• 5-6 măsline mari• un castravete murat• pastă de roşii• sos iuteMod de preparareSe face o maia din drojdie, făină,zahărşi apă. Se lasă să crească la cald 10minute. Între timp se pregătesc ingredi-entele pentru blat. Se adaugă maiaua şise frământă 10 minute. Se lasă săcreasca la cald până îşi dublează volu-mul. Ciupercile se fierb, se dau perobot sau pe maşina de carne.Se feliază eliez ardeii, castravetele,măslinele. Se aşează coca în tava unsă

cu ulei, după care se întinde un strat depastă iute amestecată cu pasta de roşii,se presară restul ingredientelor şi se dăla cuptor până e rumenită.Timp de preparare 1h 45min.

Poftă bună!

Sursa: gustos.ro

3333

Lunii, 7 decembrie 2015Lunii, 7 decembrie 2015Actualitate

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro ��

Victor Grigorescu, ministrul Energiei:

Nu a venit timpul pentru ultima tonă de cărbunedin mineritul românescMinistrul Energiei,Victor Grigorescu,susține că este nevoiede profesionaliști înfruntea companiilorenergetice la care stat-ul este acționar pentruca tradiția sectoruluienergetic romanesc,inclusiv a cărbunelui,să se păstreze.Ministrul este depărere că ”încă nuvenit timpul pentruultima tonă de căr-bune în mineritulromânesc”.”Vreau să ne întoarcem laprincipiile sănătoase aleguvernanței corporative îndomeniul întreprinderilorpublice. E nevoie de trans-parență și profesionalism îndomeniul energiei în gener-al și aș accentua aceastănevoie în sectorul căr-bunelui. Am auzit și am cititmulte opinii care facreferire la disparițiaexploatărilor de cărbune șiîmi dau seama că oricâtedeclarații am face pentru asusține contrariul, urmelede îndoială tot vor persista.E nevoie de implicare, defapte și de răspunderedirectă. Uneori de măsuricurajoase, în situațiiexcepționale. Situația arefirescul ei deoarece nu ne-am obișnuit încă să facemrecrutări și promovări caresă fie fundamentate, defiecare data, exclusiv pe cri-terii de profesionalism. Suntconștient că nu se pot face

schimbări peste noapte șică rezultatele nu apar ime-diat. Dar vom începe ocampanie de recrutări pen-tru companiile de stat lacare suntem acționari pen-tru a ne asigura că îi găsimpe cei potriviți pentru pos-turile de conducere, oamenicare să întărească prin pri-ceperea lor societatile pecare le vor conduce, care săaibă grijă de locurile demuncă și prin actele lor săse asigure că tradiția sec-torului energetic romanesc,inclusiv a cărbunelui, să sepăstreze”, afirmă VictorGrigorescu, ministrulEnergiei.Sindicatul din Valea Jiuluise uită în ”propria ogradă”.”Salariații reprezintă poateprincipalul element în deter-minarea schimbării. Când einu vor mai accepta șefipuși pe criterii politice și nuvor mai asculta maiștri careiau decizii în minerit deși aufost aleși în primărie sau lavreun cabinet parlamentar,când ei nu vor mai acceptapontajele fictive făcute deșefi, când liderii de sindicatvor fi aleși prin vot secretuninominal, când vor cereliderului de sindicat înfiecare lună raportulactivității și al cheltuielilorfăcute de sindicat, când laacțiuni organizate ale sindi-catului vor participa dinconvingere pentru salvareaHunedoarei și a locurilor demuncă, am nădejdea căvom vedea o schimbare.

Până atunci,… mici şibere”, a spus Petre Nica,liderul Sindicatului Munteledespre ipoteya salvăriiCEH.Pe de alăt parte, ministrulEnergiei crede că echilibrulnecesar pentru asigurareasecurității energetice aRomâniei nu poate fi asigu-rat fără cărbune, însă enevoie de o transparenti-zare a companiilor ceînglobează exploatăriminiere și de aportul profe-sioniștilor în domeniu.”Cred în echilibru atuncicând privim către strategiaenergetică națională șiacest echilibru nu poate fiasigurat fără exploatările decărbune. Dar ca ele să îșigăsească locul firesc înenergia românească avemnevoie de companii sănă-toase, funcționale și con-duse transparent. Aș vreasă priviți aceste cuvinte caun apel la profesioniștii dindomeniu, cu experiențăîndelungată sau aflați laînceputul carierei, pe care îiinvit să ni se alăture îndemersul nostru de trans-parentizare a sectoruluimineritului. Vă asigur căprocesul de recrutare esteprimul pas important într-un plan de consolidare arespectabilității acestuidomeniu vital pentru noi,care este mineritul dinRomânia”, mai spune min-istrul Energiei.În același context, Nica lecere politicienilor hune-

doreni care au contribuit laîngroparea CEH ””să nu-șimai bage nasul în oalaCEH” și totodată cere insti-tuțiilor statului să stabileascăvinovățiile tuturor celorimplicați în acest dezastrueconomic și social.”Politicienii Hunedoarei, ceipe care noi i-am trimis înParlament, au făcut înaceastă perioadă guturai, numai vorbesc și s-au ascunsîn vilele lor luxoase la căldu-ra, copleșiți de problemelepersonale cu Justiția si lipsade integritate. În urmă cutrei ani, aveai senzația că lateleviziunile și in ziarelelocale aceștia sunt partedintr-un spot publicitar,apăreau din oră în oră,mințeau și promiteau ceeace le plăcea oamenilor săaudă. Aceiași oameni careastăzi rămân fără locuri demuncă. Justișia trebuie săstabilească dacă aceștia aufăcut trafic de influență sauabuz în funcție (numirile luiDrăgoi, Andronache,Niculescu, ș.a.m.d) și con-secințele clare care au dus

la deyastrul economic creatla CEH”, cere Nica.Privind din interiorul CEH,liderul de la SindicatulMuntele e de părere căCEH nu va scăpa de insol-vență.”Insolvența CEH nu maipoate fi evitată și dinpăcate aceasta a ajuns sadevină o salvare, nu o con-strângere. Șansa ca toatecele patru exploatăriminiere să rămâna în viațăși să nu se închidă în 2018este inexistentă. Mineriisunt astăzi puși să lucrezeaproape flux continuu, fărălucrări de pregătire. Înprimăvară, când nu va maifi nevoie de agent termic șiimplicit nici de cărbuneaceștia vor fi trimiși acasăca în iunie 2013 de cătreechipa de complot NIȚĂ-DRĂGOI-JURCA”, susțineNica.Sursa citată apreciază căstrategia energetică aRomâniei, mixul energetic,pot să mai salveze o partedin acest complex.

Mihaela MIHAI

Gorjul nu l-a iertat.Tânăr din Petroşani, arestat într-un dosar detrafic de droguriA venit Gorjul şi l-a ridicat cu mascaţii. Un tânărde 22 de ani a fost arestat pentru 30 zile într-undosar de trafic de droguri. Potrivit Mirunei Prejbeanu, purtător de cuvânt laIPJ Gorj, Alexandru Ilaşcu a fost prezentat, sâm-bătă, instanţei de la Tg. Jiu care a decisarestarea preventivă a acestuia. În primă fază,

alături de Ilaşcu au fost reţinute alte 12 per-soane, unii primind de la instanţa gorjeană arestpreventiv, iar alţii arest la domiciliu.Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combatereacriminalităţii organizate din Gorj au efectuat,vineri dimineaţă, 20 de percheziţii domiciliarepe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şia municipiului Bucureşti acţiunea vizând destruc-turarea unui grup infracţional organizat special-izat în trafic de droguri de risc şi produse sus-ceptibile de a avea efecte psihoactive.”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în

perioada 2014-2015, la nivelul judeţelor Gorj,Timiş, Hunedoara, Mehedinţi şi a municipiuluiBucureşti s-a constituit un grup infracţional orga-nizat care a avut ca preocupare infracţionalăprocurarea de droguri de risc şi produse suscep-tibile de a avea efecte psihoactive, de la diferiţidealeri, pe care ulterior le comercializau pe razamunicipiului Tg-Jiu mai multor comsumatori,majoritatea dintre aceştia fiind elevi în cadrulColegiului Naţional „Tudor Vladimirescu””, searată într-un comunicat al DIICOT.Patru persoane au fost arestate preventiv.

Au demarat, pe repedeînainte, procedura de acor-dare a unui ajutor de sal-vare pentru CEH înmomentul în care şi-au dat

seama că această companienu este în stare să-şi achiz-iţioneze certificatele de car-bon. Situaţie economicăîncurajată de acelaşiGuvern care în perioadacampaniei electorale dinanul 2014 a aruncat în aerCEH pentru a aduna masaelectorală. După câtevarunde de întâlniri, CE aavizat favorabil acordareaunui ajutor de salvare învaloare de 167 milioanelei.

De aici a intrat în scenă dinnou partea română, încurcălume, care a împărţit “caş-cavalul” pe felii.

29 iunie, ziua oficializării….

Ordonanţa de Guvern princare statul alocăComplexului EnergeticHunedoara 167 milioanelei, ca ajutor de stat individ-ual pentru salvare, a fostpublicată, în data de 29iunie 2015, în MonitorulOficial. Ajutorul de salvareaprobat de Guvern esteînsă condiţionat de garanţiişi cu obligaţia conducerii dea redacta un plan de lichi-dare voluntară dacă împru-mutul nu este restituit sau

unitatea nu prezintă unprogram de restructurare.

Guvernul Ponta cu aripaAndrei Gerea anunţase

aprobat acestajutor de sal-vare încă dindata de 28mai. Minciunăcât CasaPoporului.Împrumutul vafi acordat îndouă tranşe peo perioadă deşase luni, pen-tru acoperirea

necesarului de lichidităţi,CEH trebuind să separeactivitatea minieră de ceaenergetică, divizarea fiindaprobată deja de AGA, săpună la dispoziţie garanţiicare să acopere cel puţin120% din împrumut.Pentru aceasta, AgenţiaNaţională de AdministrareFiscală va institui sechestreasiguratorii asupra unorbunuri imobile, acesteafiind formate din active aleTermocentralei Mintia darşi ale minelor din ValeaJiului.

Cea de-a doua tranşă de68,5 milioane lei era însăcondiţionată de rambur-sarea unui alt împrumut pecare Guvernul l-a mai acor-dat complexului energetic,în luna mai, pentru treiluni, în valoare de 40 mil-ioane lei. Acesta a fostfolosit de complex pentru arambursa un ajutor de statconsiderat ilegal de care arfi beneficiat înainte decrearea complexului termo-centralele Mintia şiParoşeni în baza con-tractelor bilaterale încheiatecu Hidroelectrica. Adică osuveică românească, mult

înnodată.

Rostogolind mediocritatea,astăzi – în decembrie 2015,CEH se poate lăuda că nua primit întreaga sumă.Peste câteva zile (cel maiprobabil 10 decembrie)partea română va trebuiesă meargă din nou în faţaCE cu planul de rstruc-turare elaborat de ISPE, iarrealitatea are culoareacrudului.

CEH nu a primit banii de lasacul fără fundPonta&Gerea, nu are niciplan finalizat, nici situaţiacertificatelor de carbon nueste clarificată, dar părinţiiacestui dezastru au fugit dinţară. Nici Ponta, nici Gereanu mai are responsabilitate.Şi asta pentru căî statulromân, prin instituţiile sale,doarme în patul infracto-rilor.

Foştii miniştri aiEconomiei/Energiei nu auvăzut de la început cu ochibuni acest demers.

Fostul ministru al Energiei,Răzvan Nicolescu, spuneaatunci că e de apreciatpreocupare Guvernuluipentru a găsi soluţii pentruCEH, însă aprecia căsoluţia acordării unuiîmprumut de 37 milioanede euro nu reprezintă decât”o risipă de bani publici„pentru că banii nu vor maifi returnaţi la buget”.

Fostul ministru a oferit şialte soluţii pentru salvareacomplexului hunedorean,acesta afirmând şi pe vre-mea când conduceaDepartamentul pentruEnergie, că structura ener-getică poate fi viabilă.

”Din păcate, soluţia şterg-erii de datorii coroborată cuprivatizarea complexului afost abandonată complet.De asemenea, nu se maiaude nimic despre creareapieţei de alocare de capaci-tate. Pentru securizareafuncţionarii centralei de laParoşeni ar fi fost maipotrivită o analiză privindpreluarea, în condiţii depiaţă, a acestui activ decătre Hidroelectrica carepare că nu are ce face cubanii şi vrea să dea sute demilioane euro dividende la

buget”, a spus, răspunzândîntrebărilor presei, fostulministru al Energiei, RăzvanNicolescu.

Nici Lucian Bode şi el fostministru nu agrea soluţiaGerea.

“Intenţia Guvernului Pontade a scoate din TrezoreriaStatului 100 mil. lei, pe operioadă de 6 luni, cu titlude ajutor de stat individualpentru salvarea CEH, nueste altceva decât ‘mărulotrăvit prin care VictorPonta va ucide CEH’. Înspatele acestui act normativse ascunde de fapt intenţiaGuvernului Ponta de lichi-dare a CEH. Aşa cum seprecizeazăîn proiectulde act nor-mativ, aju-torul destat trebuiefie returnatîn maxim6 luni de laacordare,fie compa-nia esteobligată săprezinte un plan de restruc-turare. Dacă compania nuprezintă planul de restruc-turare sau dovada restituiriiajutorului de stat individualpentru salvare, atunci CEHare obligaţia să prezinte unplan de lichidare”, scria, laacea vreme, pe blogul săupersonal fostul ministru alEconomiei, Lucian Bode.

Nici Sindicatul Muntele,organizaţie sindicalăreprezentativă la nivelulCEH, nu a agreat minciu-na politico-administrativărealizată cu sprijinul unorsindicalişti înregimentaţipolitic.

”Liderii de sindicat continuăsă aibă o parte mare devină pentru că s-a ajunsaici. În primul rând dincauză că legislaţia făcutămârşav împotriva mişcăriisindicale de Guvernul BOCîi obligă pe sindicalişti săstea aplecaţi. Şi cei fărăverticalitate, o fac. Aceastălegislaţie nu a fostîmbunătăţită nici de guver-nele Ponta deşi aceasta afost o promisiune de cam-panie electorală. În al

doilea rând, vina provine şidin refuzul de a ţine pasulcu nevoia adevarată aoamenilor şi cu provocărileprezentului. Voturile – pen-tru politicieni şi sindicalişti –se cumpără cu mult timpînainte cu mici şi bere. Oorganizaţie sindicală arenevoie de consultanţă întoate domeniile cu care seintersectează (juridic, eco-nomic, dar nu numai), con-sultanţă ce trebuie remuner-ată dacă vrei să răzbaţi şidacă vrei să-i aperi pesalariaţi la nivel european.Va veni vremea când şisindicaliştii vor fi întrebaţice au făcut pentru salvarealocurilor de muncă şi asta

înseamnă inclusiv a angajat-ului. Va fi uşor să li sespună ”v-am dat bere şimici”. Nu va fi un răspunsbine primit, dar e unul realpentru că nici membrii desindicat nu s-au opus. Unapeste alta, directorii numiţipolitic menţin o concurenţăce dăunează intereseloroamenilor, dar apără intere-sul lor de grup. Înregi-mentarea politică este dedeparte cea mai gravăeroare pe care o fac lideriide sindicat indiferent demotivaţia acestui demers.”,a afirmat, pentru Gazeta deDimineaţă, Petre Nica, lid-erul minerilor şi energeticie-nilor.

Mai mult, spune acelaşiNica, administraţia CEHadică şefii minerilor şi ener-geticienilor sunt cei care auinvocat în ultimii trei animai mult decât niciodată căfamiliile lor au de suferit căvor fi înlocuiţi dacă nu intrăîn PSD., nefiind preocupaţide linia spre care se îndrep-ta CEH.

Ramona ROŞULESCU

4444

Luni, 7 decembrie 2015Luni, 7 decembrie 2015EconomieGazeta de Dimineaţă

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro ��

IInntteennţţiiee..

Comisia Europeană vrea să afle de ce Guvernul Pontanu a dat CEH-ului tot ajutorul de salvare A apelat la o soluţie la îndemâna oricăruinovice – ajutor de stat/salvare – cu care acumpărat bilet pentru falimentareaComplexului Energetic Hunedoara şi apoi şi-auucis propria iniţiativă. Această strategia guver-namentală, pe secţiunea energetică, poartăsemnătura Ponta – Gerea şi are la bază doarimaturitatea şi lipsa de responsabilitate careau condus la aruncarea în aer a sectoruluiminier. Privit de pe margine, demersulGuvernului Ponta (cel care s-a angajat în faţainstituţiilor europene că CEH va intra pe pro-gram de închidere dacă nu va returna banii) afost doar unul de imagine şi de cumpărare aliniştii sociale în judeţul Hunedoara.

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

5555

Luni, 7 decembrie 2015Luni, 7 decembrie 2015Actualitate

Gazeta de DimineaţăMinisterul ENERGIEI:

Studiile de fezabilitate în cazul CEH arată că nu se justificăcontinuarea exploatării huilei

Această ”performanţă” afost posibilă cu sprijinulnemijlocit al stăpânuluiSTATUL care – prin zona deinfluenţă politică şiinfracţională- a eliminat rândpe rând şansele de rămânerepe piaţă ale CEH.Ascunzând adevărul – veziultima întâlnire de la ComisiaEuropeană dintre delegaţialui Gerea şi ”juraţii” europeni-, ignorând realitatea – veziabuzurile politice şi comer-ciale la care a fost supusCEH -, necunoscând limbajulenergetic – vezi absenţazonei de profesionalizare cul-tivată de fostul ministrulAndrei Gerea, dar şi decolegii lui Constantin Niţă,Daniel Chiţoiu şi toatăechipa lor politică menţinutăîn poll-position- sunt doartrei dintre factorii respons-abili pentru rostogolireaCEH-ului spre linia de sosireunde flutură steagul insol-venţei.Liderii minerilor spun căCEH este în al 13-lea ceas şicu toate acestea NIMENI nuvrea să oprească ”ceasul”sau să-i cumpere baterii pen-

tru a intradin nou

în uz.

”Activitatea minieră şi ener-getică a fost condusă submâna de fier a PSD, adicăpace socială cu orice preţ,sperând în acest fel că nu peguvernarea lor se va spargebuboiul numit, de data asta,

CEH. Şi le-a şi ieşit. Au arspeste 600.000 tone de huilă”primită gratis” de la mineriiVăii Jiului şi au vândut ener-gia electrică la orice preţ cădoar ieşea cu plus la ei, nucu minus. Au făcut achiziţiide cărbune deşi nu era nece-sar, fiindcă minerii Văii Jiului,TOŢI, au stat acasă că numai aveau unde pune căr-bunele, depozitele fiind plinecu cel din import. Au umplutmagaziile cu ce trebuie şi cuce nu trebuie pentru cafirmele de casă ale partiduluisă dea parandărătul. S-aufăcut câteva angajări cu pre-siuni maxime să ajungă custatut de angajat toţi lipitoriide afişe şi nimeni nu a făcutdecât eventual să-i schimbepe ici pe colo. Sancţiuneapentru aceştia e dizgraţia încare au intrat pentru că slujitpartidul şi nu interesulsalariatului şi pe cel al soci-etăţii. Nu e suficient. DNA-ule obligat să-i facă dreptatestatului român, acţionarulCEH”, spune Petre Nica,preşedintele SindicatuluiMunteleMinister: Studiile de fezabili-tate în cazul CEH arată că nuse justifică continuareaexploatării huileiSpecialiştii din MinisterulEnergiei, cei care formeazăgrupul consiliului tehnico-economic, ce a avut loc îndata de 8 octombrie (în tim-pul mandatului lui AndreiGerea) au dat aviz negativstudiului de fezabilitate ceviza lucrări pentru dez-voltarea capacităţilor de pro-ducţie a exploatărilor miniereLonea, Livezeni, Vulcan şiLupeni. Asta înseamnă că,potrivit datelor din documen-taţia CEH, continuarea activ-

ităţii în capacităţi de pro-ducţie noi nu a fost avizatăde acţionarul majoritar –Ministerul Energiei. Altfelspus, ministrul Gerea şiechipa lui, cei care dădeauasigurări că activitatea deexploatare din Valea Jiului vacontinua, a ascuns deliberatşi direcţional adevărul.Pentru a păstra linişteasocială de care avea atâtanevoie Guvernul Ponta,echipa lui Gerea a lucrat peburtă şi a făcut ce trebuie: apregătit totul pentru demon-strarea nerentabilităţii activ-ităţii din subteranele VăiiJiului.Demersul le-a fost unul laîndemână pentru că lucraucu instrumente – şefii politicinumiţi la CEH- maleabile,

docile şi de cele mai multeori necuvântătoare. Aşa cumcontractul cu chinezii s-ademonstrat a fi o mizerieguvernamentală, ce risca săgenereze un scandal diplo-matic, aşa şi povestea ”aju-torului de salvare” acordat cumărinimie de GuvernulPonta pentru salvarea CEHse demonstrează a fi aceeaşimizerie. Pentru că, aşa cumarată aceste informaţii, CEHar fi trebuit să realizeze veni-turi pentru rambursarea aju-torului de salvare ca să nu

intre pe program deînchidere, dar Gerea &Company nu a reuşit săidentifice soluţiile de rentabi-lizare a activităţii miniere.Mai mult, specialiştii lui auspus un mare NU dezvoltăriiunor noi capacităţi de pro-ducţie, ceea ce duce ire-versibil, fără vreo altă decizieUE, la oprirea de la sine aactivităţii de exploatare.În timpul discuţiilor special-iştilor din CTE s-a constatat

că ”activi-tatea deexploatareşi valorifi-care a rez-ervelor dehuilă dinperime-trelorminiereLonea,Livezeni,Vulcan şi

Uricani (probabil se referă lamina Lupeni) nu poate firentabilă fără un aport masivde capital în programe deinvestiţii şi retehnologizare”.Mai mult, şi mai grav decâtatât, spun aceiaşi specialişti,”chiar şi cu acest aportpreţul huilei extrase nu estecompetitiv”. Aceasta fiind obună justificare pentruaprovizionarea termocen-tralelor hunedorene cu căr-bune de la firmele agreate despecialiştii trimişi de Gerea înCA-ul CEH, sau chiar din

importul purtător de comi-sioane.Într-un moment de luciditate,specialiştii evidenţiază căsocietatea ComplexulEnergetic Hunedoara este tit-ularul licenţelor miniere, darsubliniază că aceeaşi soci-etate nu are puterea eco-nomică pentru finanţarealucrărilor, iar statul nu aresoluţii. Acelaşi stat- a se citiGuvernul Ponta- care a flutu-rat steagul alb în faţaortacilor, dându-le asigurări şiprostindu-i că ajutorul de sal-vare înseamnă chiar salvareaCEH.La acel moment, fostul ministru al Energiei, RăzvanNicolescu, a subliniat căacest ajutor financiar estecea mai proastă soluţie pecare putea să o găseascăGuvernul, cumpărând înacest fel biletul spre insol-venţă. Teoria lui Nicolescu afost aruncată în valurile mur-dare ale politicii de purtătoriide scaune din minister careacum, în decembrie 2015,au părăsit instituţia fără a-şilua şi mizeria ascunsă submochete.Pe cale de consecinţă, aceş-tia se ascund în spatele unorstudii de fezabilitate care auevidenţiat – în final- ”CĂNU SE JUSTIFICĂ CON-TINUAREAEXPLOATĂRII”.

Ramona ROŞULESCU

Teoria ”ne facem că nu pricepem şi nu răspunde nimeni” acop-eră în întregime mecanismul interrelaţional, interinstituţional din-tre Complexul Energetic Hunedoara şi stăpânul său- statulromân.Lipsa de decizie sau deciziile imature ale celor care aufost aşezaţi pe scaune de şefi (de la ministru până la şeful desector) asortată perfect cu pasivitatea şi imaturitatea angajaţilorau condus ireversibil la instabilitatea în care se află acum o com-panie de stat- Complexul Energetic Hunedoara.

Doi bărbaţi din Petroşani, căutaţide poliţişti pentru a răspunde înfaţa legii

2 la 1. Unde dai şi unde crapă. Şi-a deschis gura să-i întrebede ce au furat lemn, acum va merge direct la service pentrua-şi repara stricăciunile.Un bărbat din Petrila s-a ales cu autoturismul avariat după ce

s-a luat de doi cetăţeni ce cărau pe podul de cale ferată nişte butuci în spate.Iritaţi de spontaneitatea conducătorului auto, marii meşteri-mici au lăsat butucii jos şi auaruncat cu pietre în maşina vigilentului cetăţean. Apoi, şi-au abandonat producţia din aceazi şi au fugit din zona de risc.Bărbatul păgubit a sunat la 112 şi mai mulţi poliţişti de la Petrila au venit la faţa loculuipentru a-i găsi pe vitejii meşteri mari. Cei doi fugari nu au fost găsiţi, dar există informaţiică ar fi din municipiul Petroşani.Poliţiştii din Petrila au recuperat lemnul furat şi l-au predat unităţii miniere din localitate.Totodată sunt efectuate verificări pentru identificarea celor doi bărbaţi, în cauză fiindîntocmit dosar de cercetare penală.

Poliţia Română veri-fică, periodic, modulîn care persoanelepuse sub supraveg-here judiciară îşirespectă obligaţiile,iar în cazul încălcăriiacestora, sesizeazăinstanţa competentă.Potrivit unui comunicat alPoliţiei Române, înperioada 27 noiembrie —4 decembrie, la nivelnaţional, au fost dispusemăsuri preventive desupraveghere judiciarăfaţă de 128 de persoane.Măsurile preventive care

stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcinapersoanelor faţă de care au fost dispuse. Astfel, poliţiştii des-făşoară activităţi specifice faţă de 21 de persoane, penumele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu,faţă de 104 persoane, pe numele cărora a fost dispusămăsura controlului judiciar şi faţă de trei persoane, penumele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar pecauţiune.Pe de altă parte. în ultima săptămână, la nivel naţional, aufost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive desupraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri, una dintre aces-tea în judeţul Hunedoara.Reprezentanţii Poliţiei Române spun că măsura controluluijudiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării pre-ventive în şapte cazuri, în mandat de executare a pedepseiînchisorii într-un caz, în arestare preventivă în două cazuri,iar din arest la domiciliu în arestare preventivă în douăcazuri.Referindu-ne la judeţul Hunedoara, la data de 27 noiembrie,Judecătoria Deva a dispus înlocuirea măsurii controlului judi-ciar cu arestarea preventivă, în cazul unui bărbat, dinmunicipiul Deva, judeţul Hunedoara, pentru săvârşireainfracţiunii de furt. Deşi ştia ce obligaţii îi revin, în data de16 noiembrie, cel în cauză a comis o nouă infracţiune defurt calificat, sustrăgând, prin forţarea unui geam al uneiautoutilitare, un telefon mobil, astfel că Judecătoria Deva adispus arestarea preventivă a celui în cauză pentru 30 dezile.

Carmen Cosman - Preda

6666

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Infracţionalitate

Gazeta de Dimineaţă

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro ��

Nu a scăpat! Deputatul Resmeriţă jr.încearcă să-şi “spele” conflictul deinterese, dar procesul merge mai departe

Deputatul PSD Cristian Resmeriţăîncearcă, pe toate căile, să-şi speleimaginea şi să lase impresia căeste curat ca lacrima, pentru că arfi fost absolvit de partea penală aconflictului de interese. Resmeriţănu vorbeşte însă de latura admin-istrativă a încălcării legislaţiei,pentru care se află în proces cuAgenţia Naţională de Integritate laÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie,după ce la Curtea de Apel AlbaIulia a pierdut “cu brio”.

În spaţiul public a apărut, recent, o ordo-nanţă de clasare a cauzei pe latura penală,care ar fi fost emisă la finele lunii ianuariede Parchetul de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte con-flictul de interese stabilit de AgenţiaNaţională de Integritate în cazul deputatu-lui PSD Cristian Resmeriţă. Un documentcare ar putea să-l scape pe Resmeriţă jr.DOAR de latura penală a faptei şi nicide-cum de acuzaţia în sine, pentru că în cazulsău ANI a constatat atât existenţa conflic-tului de interese de natură penală, cât şiadministrativă. Iar ordonanţa procurorilornu înlătură în totalitate răspunderea depu-tatului PSD şi nici sancţiunile aplicate delege după pronunţarea unei sentinţe defin-itive, aşa cum greşit s-ar putea înţelege. Reamintim că fiul primarului din Lupeni s-a aflat în conflict de interese după ce şi-aangajat fratele la biroul parlamentar.În data de 12 ianuarie, Agenţia Naţionalăde Integritate a constatat existenţa conflic-tului de interese de natură administrativă şipenală în cazul deputatului PSD din ValeaJiului şi a comunicat că acesta „a încălcatregimul juridic privind conflictul de

interese în materie administrativă, întrucât,în calitate de deputat, a încheiat contractulcivil nr. 529/2009, prin care fratele său,Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajatîn funcţia de consilier în cadrul Birouluiparlamentar nr. 275 din localitateaVulcan, Judeţul Hunedoara. Beneficiulpatrimonial obţinut în perioada ianuarie2009 – aprilie 2012 de către LucianMarius Resmeriţă a fost de 56.876 Lei(aprox. 12.640 Euro)”. Cristian Resmeriţăa atacat decizia ANI la Curtea de ApelAlba Iulia, dar magistraţii nu i-au dat câştigde cauză, aşa că Resmeriţă a rămas totincompatibil. A formulat contestaţie laÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarulfiind acum în procedură de filtru.Dacă sentinţa va rămâne definitivă,

Resmeriţă jr. riscă sancţiunile legale. ANI aprecizat, odată cu constatarea conflictuluide interese, că “Fapta persoanei cu privirela care s-a constatat […] încălcarea oblig-aţiilor legale privind conflictul de interese[…] constituie abatere disciplinară şi sesancţionează potrivit reglementării aplica-bile demnităţii, funcţiei sau activităţiirespective […], dar şi că: „Persoana […]faţă de care s-a constatat existenţa conflic-tului de interese […] este decăzută dindreptul de a mai exercita o funcţie sau odemnitate publică […] pe o perioadă de3 ani de la data eliberării, destituirii dinfuncţia ori demnitatea publică respectivăsau a încetării de drept a mandatului.Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă,nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe operioadă de 3 ani de la încetarea mandat-ului”.

Carmen Cosman – Preda

Arest prevenitv în loc de control judiciar pentru un

hoţ cu repetiţie

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

7777

ActualitateLLuunnii ,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii ,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155

Primarul dinmunicipiul Vulcan,din Valea Jiului,Gheorghe Ile, adeveit suspectîntr-un dosar decercetare penală.La sfârşitul săp-tămânii trecute,Ile a fost audiatde anchetatoriidin Petroşani, înprezenţa avocatu-lui său - DoruDoinel Iovănesc.Instituţia acuzării– Parchetul de pelângă JudecătoriaPetroşani spunecă dosarul a fostînregistrat în anul 2015 şivizează un fals intelectual.Dosarul 2015/P/2015 a fost

înregistrat la Parchetul de pe lângăJudecătoria Petroşani după ce jur-nalistul Andrei Vlad a depus o plân-gere penală împotriva primaruluiGheorghe Ile pentru încercarea dea "trece prin sita legalităţii" o faptăsăvârşită în anul 2011 când maimulte mijloace fixe din punctele ter-mice din Vulcan au fost vândute lafier vechi.În acest sens, în anul 2015, con-silierii locali din Vulcan au adoptato hotărâre de consiliu prin careintenţionau să treacă din domeniulpublic în cel privat tocmai acelemijloace fixe vândute în anul 2011.Atunci vot favorabil au dat con-

silierii PSD şi s-au împotrivit cei aiPNL. Instituţia Prefectului a returnathotărârea pentru reexaminare şiconsilierii locali şi-au reevaluat poz-iţia şi au anulat actul.Purtătorul de cuvânt al Parchetuluide pe lângă Judecătoria Petroşani,procurorul Darius Roman, adeclarat, vineri pentru Gazeta de

Dimineaţă, că Primarul GheorgheIle este cercetat, având calitatea desuspect de fals intelectual.Audierea a durat circa 60 deminute. Doru Doinel Iovănesc, avocatul pri-marului Gheorghe Ile, a declarat,tot vineri, pentru Gazeta deDimineaţă, că edilul a fost audiat încadrul unui dosar instrumentat decei de la Antifraudă pentru delapi-darea Pregoterm – societate subor-donată Consiliului Local Vulcan.”Am dat o declaraţie. Vrem săvedem dosarul, pentru că dosarulnici nu era la poliţie, nu am pututsă facem absolut nimic, dar am datdovadă de bună voinţă, nu avemnimic de ascuns. Am zis să vinădosarul la poliţie că e la Antifraudă

pe alte chestii, de delapidare pedirectorul de la termoficare, săvedem şi noi pe ce se bazeazăaceastă afirmaţie de fals intelectual(acuzaţia adusă primaruluiGheorghe Ile-n.r.)”, a spus avocatulDoru Doinel Iovănesc.Potrivit sursei citate, primarul esteacuzat de un fals intelectual ”legat

de iniţierea unei hotărâri de consiliude trecere a unor mijloace fixe aleale societăţii de termoficare care nuar mai fi existat”, acesta confir-mând că primarul municipiuluiVulcan are calitatea de suspect.”Întâi trebuie să vedem dosarul, pece bază s-a început urmărireapenală. Să vedem dacă sunt anu-mite declaraţii care confirmăchestiunea. O să facem o cerere destudiere a dosarului. Când ne vorpune la dispioziţie dosarul, atuncivom vedea. Declaraţia de astăzi(vineri-n.r.) a fost una strictă şi laobiect în sensul că nu avem niciotreabă cu acuzaţia de fals. Vomanaliza după ce vedem tot materi-alul din dosar ce anume cerere deprobaţiune vom face. Sarcinaprobaţiunii la momentul acesta estea procurorului”, a mai spus avocat-ul.În octombrie anul curent, poliţiştiiau ajuns la Pregoterm, de unde auridicat mai multe documente, acţi-unea fiind confirmată şi de direc-torul Marius Danci, acesta pre-cizând că oamenii legii au cerutcopii după mai multe înscrisuri.Dosarul în baza căruia au fost ridi-cate documentele este înregistrat laParchetul de pe lângă JudecătoriaPetroşani.Procurorii de la Parchetul de pelângă Judecătoria Petroşanispuneau că obiectul dosarului estedelapidarea, cercetările fiind făcuteatât de poliţişti din Vulcan cât şi depoliţişti de la Serviciul deCriminalitate Economică din cadrulIPJ Hunedoara.Directorul Pregoterm, MariusDanci, susţinea la acel moment cănu i s-a adus nicio acuzaţie, nu i s-acomunicat dacă are vreo calitate în

dosar şi că poliţiştii au cerut copii”după mai multe înscrisuri”.Acelaşi Danci a mai afirmat căpoliţiştii i-au cerut contractul decomodat pe care l-a făcut cusocietatea pe maşina personală.Directorul a precizat pentruGazeta de Dimineaţă afirma cădin cauza faptului că societateanu a avut cum să cumpere maşi-ni, a făcut un contract de como-dat pe Dacia proprietate person-ală, însă spune că nu a perceputnicio chirie şi nici bani pentrureparaţii.Tot directorul Pregoterm a maisusţinut şi că poliţiştii i-au cerut şidocumente după leasing-ul pen-tru o maşină din patrimoniulsocietăţii, dar şi pentru un bul-dozer.

Poliţiştii au fost şi la CabanaCăprişoara, structură care s-a aflatpână în acest an în administrareaPregoterm, care însă de câteva lunia trecut în subordinea administraţieilocale. Danci spune că laCăprişoara poliţiştii au făcut numaipoze.Informaţiile GDD arată că estevorba de un prejudiciu în valoare de1 milion- 1,1 milioane de lei iar labaza acestuia ar sta şi vinderea lafier vechi a unor componente.Directorul Pregoterm susţinea însăcă ”aia e altă parte”, şi că partea determoficare există.Apărătorul lui Gheorghe Ile, afirmăcă acuzaţia adusă primarului dinVulcan nu ar trebui să ajungă lainstanţă.”Am o idee din actele pe care mile-a dat domnul primar. Am văzutnişte acte care sunt acte bune, înfavoarea noastră. Nu avem foartemari emoţii pe tema aceasta, darnu am nicio cunoştinţă desprerestul actelor, despre ce audieri demartori sau ce declaraţii s-au dat înacest dosar. Asta trebuie să vedem.Nu ar trebui să se ajungă lainstanţă”, a mai spus DoruIovănesc.Acuzaţia de fals intelectual sepedepseşte, potrivit noilor regle-mentări, cu închisoare de la 1 la 3ani sau amendă penală.Avocatul Doru Iovănesc, cel care îl

apără pe primarul Gheroghe Ile,este fratele primarului din Călan.Gheorghe Ile este preşedinte alPSD Vulcan.

Continuare în pagina 8.

Mihaela MIHAIRamona ROŞULESCU

22001155,, nnuummăărr ccuu gghhiinniioonn ppeennttrruu GGhheeoorrgghhee IIllee..

Primarul dă explicații pentru fals intelectual

Fostul ministru al Tineretuluişi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, i-a transmis, duminică- de Sfântul Nicolae, unmesaj de iertare preşedinteluiRomâniei Klaus Iohannis.Asta numai după ce a evi-denţiat lipsa de omenie aacestuia. Decizia lui Iacob-Ridzi are legătură cu refuzulpreşedintelui de a-i aprobagraţierea.”Vestea m-a lovit ca un trăs-net. Am fost din nou naivă săcred că mai exista omenie,că singurul „doctor” care măputea „trata” pentru a puteaajunge mai repede lângăîngeraşii mei, va renunţa lahaina de gheaţă. Am fost naivă să cred că un om care nu are copii, nu areo piatră în loc de inimă.Nu i-am crezut pe cei care mi-au spus că un om care nu are copii nuînţelege drama din sufletul unei mame, din sufletul unor părinţi disperaţi,drama din sufletul unor copii foarte mici şi nevinovaţi.Am fost naivă să cred că graţierea va fi analizată cu atenţie şi aspecteleumanitare vor conta în luarea unei decizii favorabile”, a scris Monica Iacob-Ridzi pe blogul personal.Potrivit siursei citate, cererii de graţiere i-au fost ataşate documente din caresă reiasă nevinovăţia.”Deşi am ataşat şi câteva documente din care reiese nevinovăţia mea pen-tru faptele pentru care am fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani (stabilităluând în considerare pedepsele prevăzute de vechiul cod penal, ca să fiepedeapsa mai mare, deşi noul cod penal ce prevede pedepse mai mici eramai favorabil, dar nu a fost aplicat), nu am invocat aceste aspecte ca motival solicitării de graţiere, ci le-am ataşat pentru că aşa prevede legea, iargraţierea mea individuală nu ar fi însemnat că domnul Preşedinte mă con-sidera nevinovată ci că doar ar fi dat dovadă de omenie, de înţelegere faţăde situaţia dramatică în care mă aflu şi eu şi copiii mei, ar fi dat dovadă cănu este indiferent la nevoile şi suferinţele oamenilor care strigă disperaţidupă ajutor, ştiind că Preşedintele este singurul om care îi mai poate salva”,mai scrie fostul ministru.Monica Iacob-Ridzi apreciază că o graţiere individuală nu ar fi însemnatnici ştergerea cazierului, nici a pedepselor complementare, nici a prejudiciu-lui (acoperit de altfel prin sechestrul asigurator pus pe bunurile pe care ledeţine împreună cu familia).”Pentru că suntem în postul Crăciunului, post pe care l-am ţinut custricteţe, şi pentru că Dumnezeu ne cere să-i iertăm pe cei care greşesc faţăde noi, nu pot decât să-l iert pe Preşedintele României şi să-i urez sărbătorifericite alături de familie”, conchide Monica Iacob-Ridzi.Fostul ministru hunedorean rămâne convins că nici preşedintele, nici con-silierii acestuia nu cunosc situaţia din penitenciarele din România

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

8888

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Actualitate

Gazeta de Dimineaţă

22001155,, nnuummăărr ccuu gghhiinniioonn ppeennttrruu GGhheeoorrgghhee IIllee..

Primarul dă explicații pentrufals intelectualUrmare din pagina 7

Primele declaraţii ale pri-marului Gheorghe Ile, dupăîntâlnirea cu anchetatorii.Reporter: Domnule primar, de cev-au chemat poliţiştii la audieri?Gheorghe Ile: Nu m-au chemat ei,m-am dus eu.Reporter: Aşa singur, de bună voieşi nesilit de nimeni?Gheorghe lle: De bună voie şinesilit de nimeni, pentru că am vrutsă văd ce mai fac. Reporter: Aţi vrut să vedeţi ce maifac??Gheorghe Ile: M-am dus să clarificnişte lucruriReporter: Ce lucruri?Gheorghe Ile: No chiar şi asta teinteresează.Reporter: Mă interesează că sunteţiprimar.Gheorghe Ile: Şi ce dacă sunt pri-mar?

Reporter: Are legătură cu plân-gerea pe care vi-a făcut-o AndreiVlad?Gheorghe Ile: Nu ştiu cine mi-afăcut plângere. A trebuit să daunişte răspunsuri.Reporter: Are legătură cumijloacele acelea fixe de laPregoterm?Gheorghe Ile: Cu alea, cu alea.Reporter: Ce v-au spus poliţiştii, v-au pus doar întrebări, v-au pus subacuzare?Gheorghe Ile: Mi-au pus întrebărilecare erau puse acolo şi am răspunsla ele.Reporter: Atât? Nu v-au spus căsunteţi suspect, acuzat...Gheorghe Ile: Pot să spună cedoresc ei. M-au întrebat de câtevalucruri acolo, le-am dat răspunsul şivedem ce-o fi, dacă o fi ceva.Reporter: Aţi vrut anul acesta sădaţi o hotărâre de consiliu prin caresă reglementaţi situaţia acelormijloace fixe.Gheorghe Ile: Nu am vrut, amfăcut-o.Reporter: E legal, din punctul dum-neavoastră de vedere, există vreoproblemă, vreo ilegalitate?Gheorghe Ile: Absolut deloc, dinpunctul de vedere al nostru alprimăriei nu e nicio problemă. Maideparte e altă problemă ce alţii totspun tot felul de prostii. Aia trebuiesă clarifice poliţia.Reporter: Vă mai cheamă sau auterminat cu dumneavoastră?Gheorghe Ile: Dacă va mai finevoie, o să mă mai cheme.

Monica Iacob Ridzi:

”Am fost naivă să cred că unom care nu are copii, nu areo piatră în loc de inimă”

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

9999

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Actualitate

Gazeta de Dimineaţă

Fostul prefect Marius Cristian Vladu va candida la

Primăria Deva

Cristian Marius Vladu îşi vadepune candidatura pentru postulde primar al Devei.„Şi eu îmi voi depune candidaturapentru Primăria Devei, în speranţacă oamenii nu vor mai vota nicisentimental, şi nici politic, şi vorvota omul care să le aducăbunăstarea care, din păcate, nuexistă în Deva” , a spus fostul pre-fectUn nume şi pentru PetroşaniÎn prezenţa Iuliei Zorkoczy, secre-tar executiv regional pentru Ardealal Partidului Naţional Democrat, s-a constituit organizaţia judeţeanăHunedoara a acestei formaţiunipolitice, preşedinte fiind desemnat,conform aşteptărilor, CristianMarius Vladu. Cu această ocazie s-a anunţat şi constituirea a 20 deorganizaţii locale, la unele urmândsă fie aleasă conducerea. Au fostaleşi şi 11 dintre cei 27 de membriai conducerii judeţene. Astfel, pelângă fostul prefect Vladu, în con-ducerea judeţeană a PartiduluiNaţional Democrat figurează RaduRoşca, prim vicepreşedinte şi lideral organizaţiei Petroşani.Constantin Stoichiţoiu, vicepreşed-inte pe zonaŢara Haţegului, VoicuMicluţa, vicepreşedinte pe zonaBrad, Florin Mane, vicpreşedintepe zona Deva – Cârjiţi, SoniaŞerb, secretar executiv şi lider alorganizaţiei Vulcan, TiberiuFazekas, secretar executiv pe zona

Lupeni – Vulcan –Uricani, MariusRogobete, preşedintela Petrila, VoichiţaHaliboga, preşedintela Deva, Ovidiu Pârva,din Lupeni, şi AdinaBotoş, de la Brad,aceştia fiind membri aicomisiei de etică.Deloc surprinzător, şi de aceastădată, se observă că grosul conduc-erii este din Valea Jiului, zonă pen-tru care este cunoscut şi numelefoarte probabilului candidat alnaţional- democraţilor la funcţia deprimar al Petroşaniului, în per-soana lui Radu Roşca.O femeie pentru SimeriaCristian Marius Vladu a anunţat şică la Simeria candidatul partiduluisău pentru primărie va fi o femeie,şi a explicat şi de ce nu va intra elînsuşi în bătălia electorală pentrupostul de edil – şef al oraşului delângă Deva.„Cred că trebuie pornit cu capitalade judeţ. Cred că devenii au alteaspiraţii decât cei din Simeria. Maimult, eu, de vreo două săptămâni,sunt şi cetăţean al municipiuluiDeva”, a mai declarat Vladu.Cei din Partidul Naţional Democratîşi propun să promoveze oameniintegri pe listele electorale dinjudeţul Hunedoara, care să întoar-că banul public către contribuabili,

acesta fiind mesajul pe care s-auaxat conducătorii judeţeni ai for-maţiunii.MICLUŢA: „Nu suntem laguvernare ca să putem fura săbăgăm în partid”Limba de lemn sau formulareaincertă i-a adus primul cartonaşgalben unui vicepreşedinte al PND.Structurile judeţene ale PartiduluiNaţional Democrat s-au înfiinţatsâmbătă, formaţiunea fiind con-diderată o continuatoare a PPDD.Noua conducere judeţeană anaţional – democraţilor a fost vali-dată, într-o şedinţă a activului par-tid, care s-a desfăşurat înainteaconferinţei de presă în care au fostfăcute anunţurile oficiale legate destructura formaţiunii. În timpulacestei şedinţe, Viorel Micluţa,vicepreşedinte la nivel judeţean şilider la Partidului NaţionalDemocrat pe zona Brad, a făcut oafirmaţie cel puţin interesantălegată de popularizarea formaţiuniipolitice pe care o reprezintă.„Suntem partid nou şi ne trebuie

ca aerul această popularitate.Suntem partid nou şi fără nicioputere financiară. Nu suntem laguvernare ca să putem fura săbăgăm în partid. Dacă altcinevaeste de acord cu altceva, nu estenicio problemă” , a firmat Micluţa,care este şi preşedinte al organiza-ţiei municipale Brad a PND.Imediat după această declaraţie,Cristian Marius Vladu, preşedinteleOrganizaţiei Judeţene Hunedoaraa Partidului Naţional Democrat i-aatras atenţia colegului său, pre-cizând că, legat de popularizareaformaţiunii, Viorel Micluţa nu afolosit termeni dintre cei mai feri-ciţi. Naţional – democraţii hune-doreni îşi propun să obţină cât maimulte posturi de primari şi con-silieri locali şi judeţeni, precum şisă intre în Parlament.Sâmbătă la prânz a avut loc, laDeva, constituirea OrganizaţieiJudeţene Hunedoara a PartiduluiNaţional Democrat.

Amarildo SZEKELY

Fostul prefect de Hunedoara, Marius CristianVladu, revenit recent pe scena politică hunedore-ană, îşi doreşte şi o poziţie în sectorul adminis-trativ. Vladu va candida pentru Primăria Deva.Anunţul a fost făcut cu ocazia constituirii struc-turilor judeţene ala Partidului NaţionalDemocrat.

Preşedintele a promulgat legea care ledă dreptul aleşilor localisă facă parte din AGA

Preşedintele Klaus Iohannis a promul-gat, vineri, legea privind serviciilecomunitare de utilităţi publice, careprevede că primarii şi preşedinţii CJpot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţi-ilor de utilităţi publice, după ce atacaselegea la CCR, însă fără succes, la

nivelul conţinutului. Legea promulgată vineri de şeful statului a fostadoptată iniţial de Parlament în 2014 şi a par-curs toate etapele de contestare, respectiv reex-aminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.Astfel, legea serviciilor comunitare de utilităţipublice care prevedea, printre altele, că primar-ilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li seacordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor,ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor înadunările generale ale asociaţiilor de dezvoltareintercomunitară, având ca obiect de activitateserviciile de utilităţi publice a fost adoptată îniunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu aretrimis-o pentru reexaminare în Parlament.

Deputaţii au respins cererea de reexaminare alegii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptatanterior Astfel, primarilor şi preşedinţilor consili-ilor judeţene li se acordă calitatea de reprezen-tanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectivemunicipiilor şi judeţelor în adunările generale aleasociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, avândca obiect de activitate serviciile de utilităţi pub-lice. Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţiiconsiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie,calitatea de reprezentant în adunarea generală aasociaţiei..

Sursa: MEDIAFAX

11001100

ActualitateLLuunnii ,,77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii ,,77 ddeecceemmbbrriiee 22001155

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro ��

Rata şomajului din judeţ, în continuă creştereAgenţia Judeţeanăpentrui OcupareaForţei de Muncă(AJOFM) a făcut pub-lice ultimele date sta-tistice privind numărulşomerilor de pemeleagurile hune-dorene. Peste 8.000 dehunedoreni fără loc demuncă sunt neindem-nizaţi.

Mai mult de jumătate suntfemei...

Conform acestor date, faţăde prima lună a toamneidin acest an, în octombrie2015 rata şomajului înjudeţul Hunedoara a cres-cut, atingând nivelul de6,09%. De asemenea, com-parând lunile octombrie din2014 şi, respectiv, 2015,rata şomajului în judeţ este

mai mare cu 0,23%. În lunaoctombrie a acestui an înevidenţele AJOFMHunedoara au fost înregis-traţi 2.307 noi şomeri, din-tre care 250 provin dindisponibilizări curente depersonal. Astfel, la finele luioctombrie 2015, numărultotal al şomerilor din judeţulHunedoara era de 11.531,din care 3.365 indemnizaţişi 8.166 neindemnizaţi,femeile fiind în număr totalde 5.829, situaţiarămânînd, în cazulreprezentantelor sexului fru-mos, relativ similară cu ceadin prima lună a toamneicurente. Mai trebuiemenţionat că, în octombrie2015, din evidenţeleAJOFM Hunedoara au ieşit2.291 de persoane. În con-trapartidă, în luna

octombrie a cestuian, un număr de1.424 de per-soane au reuşit săse încadreze înmuncă, din care350 pe duratădeterminată, iar1.074 pe duratănedeterminată.

Petroşaniul adepăşitBradul….

AJOFMHunedoara a făcutşi o statistică aşomerilor pe zone, acesteafiind menţionate în evi-denţele agenţiilor şipunctelor de lucru pe carele are în subordine. În acestcaz se observă că zonaPetroşani, cu 1.525 deşomeri, a depăşit Bradul,

care are “numai” 1.80, pelocul trei în acest nedorittop situându-se Orăştia, cu1.462 de persoane fără locde muncă. La polul opus sesituează Ilia, cu 321 deşomeri, Simeria (380) şiCălan (572). Peste 1.000de şomeri înregistraţi se

regăsesc în Deva (1.252),Hunedoara (1.208) şi Haţeg(1.116), sub această cifrăsituându-se alte trei local-ităţi, toate din Valea Jiului,fiind vorba despre Petrila(889), Vulcan (6777) şiLupeni (649).

Amarildo SZEKELYVulcan.

Transformarea unui cămin în locuinţe socialecostă jumătate din cât a estimat proiectantul

Municipalitatea din Vulcan vrea sătransforme căminul C1 în bloc delocuinţe sociale. Pentru aceasta ascos la licitaţie execuţia lucrărilor,contractul fiind adjudecat, laînceputul lunii trecute, de MasaAdrigela.Viceprimarul municipiului Vulcan,Cristian Merişanu, afirmă că lici-

taţia a fost adjudecatăîn baza ofertei

cele mai avan-tajoase dinpunct devedere eco-nomic.

Valoarea esti-mată în urma

realizării proiectu-lui tehnic a fost de 4.155.375,60lei. La final, după deschiderea ofer-telor depuse de mai multe societăţi,câştigătoare a fost declarată Masa

Adrigela care şi-a asumat să real-izeze proiectul contra sumei de1.981.461,47 lei. Adică, la maipuţin de jumătate din valoareainiţială.

”Oferta celor de la MasaAdrigela reprezintă undevala 47 la sută din valoareaestimată a proiectului.Această lucrare nu poate firealizată la acest preţ numaidacă se folosesc materialede calitate mai slabă”, spunpentru GDD, cei care cunoscdomeniul construcţiilor.

Reprezentanţii Primăriei Vulcanafirmă însă că dacă firma şi-aasumat, atunci trebuie să realizezelucrarea la preţul ofertat.

”O săpunemun dirig-inte deşantier, osăurmărimmodul încare sunt executatelucrările”, a mai spus vicepri-marul Cristian Merişanu.

Metoda prezentării unui preţ avan-tajos la licitaţii este una cunoscutăîn România. Mii de licitaţii ai fostadjudecate în baza preţului cel maiavantajos însă prin întocmirea deacte adiţionale s-a ajuns ca lucrărilesă coste dublu. Oficialii europenichiar au remarcat acest lucru şi auajuns la concluzia că România artrebui să ţină cont şi de raportulcalitate preţ. Conducătorii Primăriei Vulcan dau

însă asigurări că firma câştigătoarenu va beneficia de contracteadiţionale în urma căreia săcrească valorea contractului.Căminul C1 care face parte dinclădirile ce au aparţinut de fostaunitate militară trebuie recomparti-mentat şi amenajat în locuinţesociale. Undeva la peste 20 deunităţi locative, atât apartamentecât şi garsoniere.Conducerea Primăriei Vulcansusţine că proiectul ar trebui final-izat anul viitor.

Mihaela MIHAI

Reamenajarea unui cămin de nefamilişti de la Vulcan în imobil delocuinţe sociale a născut adevărate controverse, după ce contractul afost atribuit la mai puţin de jumătate din preţul estimat de proiectant.Sunt voci care spun că lucrarea nu poate fi executată la preţul la carea fost adjudecată, decât dacă se folosesc materiale de proastă calitate.De partea cealaltă, reprezentanţii Primăriei Vulcan, afirmă că a avutloc o licitaţie şi că va fi urmărit modul de executare a lucrărilor, firmace şi-a adjudecat transformarea căminului în imobil de locuinţe socialefiind una care a mai avut contract cu administraţia locală.

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

11111111

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155ActualitateGazeta de Dimineaţă

Primarul din Petrila e cu ambele picioare în PNL

Păducel este agreat de copreşedintele liberalilor BogdanŢâmpăuNegocieri aprinse şi avansateîntre liderul PNL Hunedoara,deputatul Bogdan Ţîmpău, şiprimarul Petrilei, IliePăducel. Păducel mai vreasă candideze o dată, dar arenunţat la PSD pentru cănu i-a fost îndeplinităcondiţia, respectiv organiza-ţia din localitate să nu maifie condusă de GheorgheBobar care a pierdutalegerile în faţa primaruluiîn 2012. Aşa că PNL ar fi ovariantă de partid pentruedilul Petrilei. Nici “deca-logul” anunţat de AlinaGorghiu nu-l împiedică, pen-tru că Ţîmpău are şi o inter-pretare a criteriilor de eligi-bilitate.De o bună bucată de vreme, în

mediile politice se vorbeşte despretrecerea primarului din Petrila, IliePăducel, la PNL, partid condus peplan judeţean de deputatul BogdanŢîmpău şi de Dorin Gligor.Negocieri avansate, pe care Ţîm-pău nu le neagă, dar spune că sepoartă discuţii cu mai multe per-soane la acest moment. “Vom analiza fiecare caz în parte.Toate cele 10 condiţii care vor fiasumate, vor fi aplicate ad-literam”,a precizat Ţîmpău, referindu-se la“decalogul Alinei Gorghiu”. Astfel, potrivit celor anunţate deliderii naţionali ai PNL, criteriilecare vor trebui să fie respectate decandidaţii PNL la alegerile locale şiparlamentare vizează lustraţia, tra-seismul politic, nepotismul, con-tractele şi relaţiile cu statul, falsul îndeclaraţii, stările de incompatibili-tate şi conflict de interese, even-tualele atitudini discriminatorii,eventualele datorii pe care le aucandidaţii la bugetul de stat,formele de plagiat şi problemelepenale. Reîntorcându-ne la primarulPăducel, acesta poate fi lejer sus-pectat fix de traseism, iar pentruedil „pendularea” politică întrediverse partide nu mai reprezintăde mult o surpriză. A fost la PSD,apoi a trecut la PDL pentru ca, în

septembrie 2013 să revină în par-tidul celor trei roze, după ce demo-crat – liberalii l-au exclus după ceau constatat că acesta s-ar fi impli-cat cam mult în campania unorcolegi de politică din alte formaţiu-ni politice. Acum ar vrea să plecedin PSD nu pentru că şi-a schimbatbrusc convingerile politice, ci pen-tru că preşedintele Laurenţiu Nistora ales Gheorghe Bobar din disputaBobor – Păduicel. Situaţie în care,PSD a anunţat oficial că vor mergela locale pe mâna viceprimaruluiVasilică Jurca, mult mai apropiatde liderul PSD Petrila, GheorgheBobar.Ţîmpău nu vede, însă, nicio prob-lemă în cazul Păducel, pentru că,spune el, traseismul nu se referă lapartidele cu care PNL este acum înuniune, adică la PDL. Aşa că,edilul petrilean rămâne fix cu can-didaturile din partea PSD, chiardacă la acel moment PDL şi PNLerau pe poziţii antagonice. “Nu ştiu ca vreuna dintre per-soanele luate în calcul în acestmoment pentru alegerile de anulviitor să fie sub incidenţa vreunuiadintre cele 10 criterii asumate”, aspus liderul PNL Hunedoara, sub-liniind că la capitoul traseismpolitic “se exclud fuziunile”. Aşa că Ilie Păducel este spălat de“pendulările politice” şi devinenumai bun pentru noii liberali.Nici faptul că este cercetat în celpuţin trei dosare de poliţişti de laParchetul de pe lângă Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie în urma con-trolului realizat în 2013 de Corpulde Control al premierului VictorPonta la Primăria Petrila nu-l încur-că pe actualul edil. Decalogul sereferă, nu-i aşa, doar la faptelepentru care există condamnăridefinitive. Aşa că Ţîmpău poatedefila liniştit mână în mână cuPăducel. Pentru ce a ajuns Păducel în

atenţia oamenilor legiiPotrivit informaţiilor GDD, toate

cele trei dosare fac referire la baniialocaţi administraţiei locale pemandatul fostului Guvern. Unuldintre dosare ar face referire laconstrucţia parcului de recreerepentru tineri şi vârstnici,canalizarea din Cimpa şi cheltuirea

sumelor prim-ite din fondulde rezervă alGuvernului.Potrivit rapor-tului Corpuluide Control alpremieruluiRomâniei,canalizarea dela Cimpa –investiţia real-izată de admin-istraţia localăpe banii Guvernului - nu a fostefectuată legal. Actele controlatede Corpul de Control au scos laiveală mai multe nereguli, printrecare lipsa unor documente nece-sare realizării investiţiei care estenefuncţională, dar şi acordareaunei finanţări mai mari decât s-asolicitat prin cererea de finanţare,negăsindu-se actele prin carePrimăria Petrila a solicitat, în plus,cele aproape două milioane delei.”În legătură cu realizarea proiectu-lui ”Canalizarea apelor menajereCimpa”, aprobat în anul 2007, aurezultat indicii privind acordareafinanţării cu 1.499.698,60 RONmai mare decât s-a solicitat princererea de finanţare, în condiţiile încare nu au fost identificateînscrisuri care să fi fost depuse decătre reprezentanţii PrimărieiPetrila, privind finanţarea, cuaceastă sumă suplimentară, aproiectului”, se arată în raportulCorpului de Control.Forul de control mai arăta că sumade peste 5,1 milioane de lei, cât acostat investiţia în canalizarea de laCimpa a fost cheltuită ineficient,asta pentru că oamenii nu benefici-au de canalizare la data efectuăriicontrolului.Lucrările la canalizarea din Cimpaau început undeva prin anul 2007-2008 şi au durat doi ani. La final,totul a costat, potrivit reprezen-tanţilor administraţiei locale, unde-va la 50 de miliarde de lei vechi.Dar asta după ce iniţial proiectul aavut doar jumătate din valoare. Maimult de acesta nu beneficiază toţilocalnicii, iar în multe locuricanalizarea este deasupra niveluluicaselor. De asemenea, parcul dinPetrila, realizat din Fondul pentru

Mediu, bugetul de stat şi cel local,a costat peste două milioane de leişi a fost finalizat în 2011, dupămai multe amânări. Lucrarea a fostadjudecată de o firmă din Cluj,însă au existat şi subcontractanţi.Sursele GDD spun că firma dinCluj doar a câştigat proiectul iarapoi a subcontractat lucrările uneisocietăţi apropiate senatoruluiHaralambie Vochiţoiu. Parcul dinPetrila are şi aparate de fitness înaer liber, care nu ar fi fost pre-văzute în proiect. După recepţialucrării în parcul cu pricina au fostmai multe probleme, în speciallegate de execuţia lucrărilor.Controlul privind banii alocaţi dinfondul de rezervă al Guvernului aadus la lumină alte nereguli denatură financiară. În 2011,Primăria Petrila a primit 100.000de lei pentru finanţarea investiţieiprivind modernizarea şi extindereaCăminului Cultural din Jieţ,investiţie ce a fost ”inaugurată” încampania electorală din noiembrie2012. Pe atunci primarul IliePăducel era la PDL. În plus, între2009 şi 2012, administraţia pub-lică din Petrila a primit din fondulde rezervă alte 1,5 milioane de lei,procurorii urmând a stabili cum şipe ce au fost cheltuite aceste sume.Primarul Ilie Păducel susţinea cătoate investiţiile s-au făcut respec-tând reglementările legale.Comandantul Poliţiei Petrila,Ovidiu Zaharia, a precizat că acestedosare nu se mai află la ei, înlucru, ci la serviciul judeţean deinvestigare a criminlităţii econom-ice.

Carmen Cosman - Preda

. Programul ar fi trebuit aprobatastfel încât să fie aplicabil de la 1noiembrie, însă nici la acest mo-ment nu sunt constituite toatestocurile necesare, cea mai prob-lemă constituind-o stocul de huilă.Potrivit proiectului de Hotărâre deGuvern elaborat de Ministerul En-ergiei, pentru perioada 1 decem-brie 2015- 31 martie 2016, CEHar avea nevoie de minim 50 de miide tone de huilă, pe care însă artrebui să o cumpere.Proiectul de hotărâre arată dincauza situaţiei economico – finan-ciare a Complexului EnergeticHunedoara, fapt ce a condus la ne-realizarea stocurilor prognozate, s-a reevaluat posibilitatea funcţionăriicelor două centrale. Astfel, Termo-centrala de la Paroşeni ar urma săfuncţioneze cu grupul 4 la o puterede 150 MW, în timp ce Termocen-trala Mintia ar urma să aibe ”oproductie de 200 MW si o rez-ervă de putere de 500 MW, cuasigurarea funcţionării simultanea trei grupuri pentru cel puţin 10zile de funcţionare continuă”.Pentru aceasta este însă nevoiede un stoc minim permanent decel puţin 50.000 tone huilă carenu există la acest moment.La finele lunii trecute, noul min-

istru al Energiei, Victor Grig-orescu, declara că există îngri-jorări legate de stocurile decărbune necesare pentru iarna2015-2016, susţinând totodatăcă stocurile de gaze acoperănecesarul.“Din analiza pe care am făcut-o,la acest moment, stocul de gazeeste acoperitor pentru prognozelepe perioada următoare. Dunăreaare un debit normal, ceea ceînseamnă că nu vedem problemepentru Centrala de la Cernavodă.Avem însă un număr de îngrijorăricu privire la stocurile de cărbune,atât la Complexul energeticHunedoara, cât şi la Complexulenergetic Oltenia. Am avut întâl-niri şi cu colegii de la ComplexulHunedoara care se află într-o situ-aţie un pic dificilă. Există acolo oserie de lucruri care nu s-au făcutîn perioada anterioară şi am de-marat măsuri urgente pentru acompleta stocurile de cărbune şipentru a asigura funcţionarea încondiţii de siguranţă”, precizaministrul Victor Grigorescu.Săptămâna trecută CEH a organi-zat o licitaţie în urma căreia voiasă îşi asigure huila necesară pen-tru iarnă. Însă a depus ofertă osingură societate, cea de la Vitol,

care a mai livrat cărbune la Mintiaanii trecuţi, contractele, la fel caşi celelalte care vizează importul

de huilă, fiind în atenţia DNA.Primele informaţii arată că ofertadepusă de cei de la Vitol nu a fostacceptată din cauza condiţiilor im-puse de reprezentanţii societăţii.În aceste condiţii, CEH rămânefără huilă, reluarea proceduriidurând circa trei săptămâni.Înainte de a fi făcută licitaţia, pe odană din Portul Constanţa auapărut 72 de mii de tone de căr-bune energetic. Pe cale de con-secinţă, licitaţia de la CEH poatesă fie doar o acoperire a angaja-mentelor asumate de directorulgeneral Emil Floruţ – cel carereprezintă ”garanţia„ că la CEHlucrurile se mişcă spre bine-

înainte de a se finaliza procedurilede achiziţionare. Floruţ este celcare a declarat pentru GDD că va

cumpăra cărbune din Ucraina pecare îl va plăti cu “echipamentulrusesc” de la Mintia. Tot el a pre-cizat şi că pentru această iarnăhuila necesară va fi asigurată deminele din cadrul complexului, celede la SNÎMVJ şi de la LCC Reşiţa.Şi, tot în zona Caraş, Floruţ a maiochit o afacere, cu reziduurile de laAnina la care a renunţat o pe-rioadă, însă nu de tot. Alte douăperimetre din Caraş îi fac cu ochiullui Floruţ. Recent, a apărut pepiaţă şi o societate din Vulcan careva exploata din zona Balomir-Uri-cani.

Mihaela MIHAI

11221122 ActualitateGazeta de Dimineaţă

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazewww.gaze--

MMiinniisstteerruull EEnneerrggiieeii pprreeggăătteeşşttee pprrooggrraammuull ddee iiaarrnnăă..

CEH are nevoie de minim 50 mii tone de huilăMinisterul Energiei pregăteşte programul de iarnă în dome-niul energetic, necesar pentru asigurarea funcţionării încondiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroen-ergetic Naţional în perioada 1 decembrie 2015 – 31 martie2016

Programul colindelor din municipiulHunedoara

Începând de luni, 7 decembrie 2015, grupurile de colindă-torisunt aşteptate în faţaCasei de Cultură din Hune-doara. Programul de colindese vadesfăşura în perioada07.12.2015-18.12.2015, deluni până vineri, între orele17.00-19.00.“Programările se pot facepeadresade email [email protected]ţicopii-ivorprimi plase cu dulciuri”, in-

formează Primăria municipiului Hunedoara.Amarildo SZEKELY

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

11331133

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Actualitate

10.000 de copii au trecut pragul bazinului didactic de înotîntr-un singur an

Duminică s-a împlinit fix un an dela deschiderea bazinului de înotdidactic, iar cu această ocaziemunicipalitatea din Petroşani aorganizat un eveniment în cadrulcăruia au fost felicitaţi toţi cei ce şi-au creat un modus vivendi şi prinintermediul acestui sport atât desănătos şi care cucereşte din ce înce mai mulţi iubitori. În decursul unui an de activitate şi-au fortificat sănătatea la bazinul

nostru de înot 10.000 de copii şitineri şi 7.000 de adulţi. S-au legatfrumoase prietenii între mulţi dintreînotători, care într-un anume modformează o familie, din care cumândrie părintească pot să spun căface parte şi Andrei - fiul meu -care astăzi s-a mulţumit doar săstea cât mai aproape de mine şi deMaria - fiica mea. Andrei (la fel caşi ceilalţi copii) vine să înoate nudoar pentru că este un prilej de dis-

tracţie şi de întâlnirecu prietenii, dar şipentru că simte căînotul este un mod dea ne menţine sănătoşişi puternici”, adeclarat primarulmunicipiuluiPetroşani, TiberiuIacob - Ridzi. Bazinul didactic areprezentat o

investiţie mult – aşteptată pentrucare, la un moment dat, finanţareaa fost stopată, însă în cele din urmălucrurile s-au rezolvat, lucrarea afost inaugurată, iar bazinul şcolar deînot a fost inaugurat. Este un bazinrealizat pe un proiect tip realizat încadrul Programului Naţional deConstrucţii de Interes Public sausocial, realizat de MinisterulDezvoltării Regionale şiAdministraţiei Publice prin CNI.Dimensiunea bazinului este de 25

de metri pe 12,5 m, sunt 5 culoarede înot cu o lăţime de 2,5 metri şieste destinat în principal uzuluididactic. Valoarea totală a investiţieia fost de peste 3,739 milioane delei, iar Consiliul Local a contribuitcu racordurile la apă, canal, gaz,electricitate, adică în total 329.254de lei, dar a pus la dispoziţie şiterenul de 3000 mp pe care a fostrealizat obiectivul.

Carmen Cosman - Preda

Bazinul didactic de înot din Petroşani şi.a dovedit din plinutilitatea. Într-un singur an, de când a fost dat în folosinţă,10.000 de copii şi tineri i-au trecut pragul, dar şi 7.000 deadulţi.

Lansare de carteBiblioteca Judeţeană „OvidDensuşianu”adresează,

tuturor, invitaţia de a luaparte la un eveniment cultur-al de înaltă ţinută, care vaavea loc înziua de 10 decem-brie 2015, ora 1600, la

Galeriile de Artă ale municip-iului Hunedoara: lansarea

volumului intitulat“Interviuri hunedorene”,semnat de cunoscutul şiapreciatul dascăl şi scri-itor Mihai Petre. “Volumul cuprinde o serie deinterviuri, dialoguri ample şicaptivante cu îndrăgiţi profe-sori din şcoli hunedorene şidialoguri-portret purtate cuscriitori cunoscuţi dinHunedoara. Volumul se vrea

un semn de preţuire adus de autormeseriei de dascăl şi celei de scri-itor”,a declarat Sebastian Bara,directorul Bibliotecii Judeţene.

Amarildo SZEKELY

România va începe, încurând, o nouă campanie decalificare pentru un CM, com-petiţie la care nu a mai fostprezentă din 1998. Jucători şiantrenori din judeţul nostruau participat, de-a lungulvremii, la turneele finale sauau evoluat în preliminarii.

În 1930 s-a desfăşurat prima ediţie aCampionatelor Mondiale (CM) defotbal. Ţara organizatoare a fostUruguay, ce avea să devină şi primacampioană mondială din istorie, iarRomânia a fost prima echipă dinEuropa care s-a înscris în competiţie.

Comportare onorabilă la debut

Pentru prima ediţie a “mondialelor”nu s-au organizat preliminarii, iar laîntrecere s-au înscris doar 13 echipe.România, care a deplasat înAmerica de Sud 15 jucători, a fostrepartizată în grupa a III-a, alături deţara gazdă şi de Peru. În primul joc,tricolorii au întâlnit Peru, reuşind săînvingă echipa sud-americană cu 3-1, ultimul gol al României fiind mar-cat de Miklos Kovacs sau NicolaeCovaci, un puternic atacant. Acesta,fratele mai mare al celebruluiantrenor de mai târziu, ŞtefanCovaci sau Istvan Kovacs, a fostprimul jucător român (37 de meciurila echipa naţională şi 6 goluri) care aevoluat la trei CM, iar în 1954 aantrenat pe Jiul Petroşani, echipanumindu-se în acea vreme Flacăra.În acelaşi joc, poarta României afost apărată de Ion “Jean”Lăpuşneanu (foto sus), cel care aantrenat Jiul în 1951, goalkeeper-ulstrângând 10 selecţii în echipamen-tul tricolor. De asemenea, în acel joca evoluat şi Ladislau Raffinsky (20 demeciuri şi un gol pentru România camijlocaş, extremă ori vârf de atac),antrenorul de mai târziu, mai exactdin 1950, al celor de la Mica Brad,aşa cum se numea atunci actuala

echipă Aurul. În meciul al doileaRomânia a întâlnit Uruguay, ţara– gazdă şi viitoarea campioanămondială, “celeştii” învingând cu4-0, rezultat în urma căruiaselecţionata ţării noastre a părăsitcompetiţia, în semifinale calificân-du-se doar cele patru câştigătoarede grupe. În acest joc a evoluat,pe lângă Kovacs, Lăpuşneanu şiRaffinsky, şi un hunedorean get-beget, Iosif Czako, jucător cuprofil defensiv. Originar din ValeaJiului, acesta a antrenat, în 1950,pe CFR Simeria şi a strâns treiselecţii în prima reprezentativă aRomâniei.

Eliminaţi de vicecampionii lumii

Ediţia a doua a “mondialelor” s-adesfăşurat în 1934, gazda com-petiţiei fiind Italia, cea care va devenicampioană. La respectiva ediţie s-auorganizat preliminarii, România fiindîn grupă cu Elveţia şiIugoslavia. Tricoloriis-au calificat, dardupă destuleperipeţii. În primuljoc al preliminariilor,pe teren, Româniaremizase, 2-2, laBerna, cu Elveţia,dar meciul a fostomologat cu 2-0pentru cei din ŢaraCantoanelor,deoarece la tricolorievoluase Baratky, considerat neeligi-bil, deoarece evoluase anterior pen-tru Ungaria. În acel joc a evoluat,pentru România, Rudolf Kotormany,ca mijlocaş, acesta strângând 9selecţii în echipa naţională, fiind, în1954, antrenor la CorvinulHunedoara, echipa de pe Cerna,care se numea, atunci, Metalul, fiindla acea dată, la prima prezenţă înDivizia A. Tot în acest joc a evoluatşi Iosif Morawetz, unul dintre cei mai

mari “halfi” aiEuropei din acele vremuri, mijlocaşulstrângând zece prezenţe în echipanaţională a României, pentru carenu a înscris niciun gol. Moravetz afost cel care, ca antrenor, între 1938şi 1941 a pregătit pe Mica Brad,ducând actual Aurul din eşalonul altreilea până în prima divizie, perfor-manţă rămasă unică pentru fotbaluldin oraşul minier din nordul judeţului

Hunedoara. Apoi, în cel de-al doileameci, România a învins, laBucureşti, Iugoslavia, cu 2-1, scorulfiind deschis de Alexandru (Sandor)Schwartz. Acesta, atacant de rasă, astrâns 10 meciuri în echipa naţion-ală, marcând de 8 ori, şi-a încheiatcariera de jucător la Minerul Lupeni,iar apoi a antrenat la Hunedoara. Înmeciul care a adus calificarea la CMdin Italia au mai evoluat RudolfKotormany, Iosif Morawetz şi Miklos

Kovacs,desprecare amvorbitanterior.La turneulfinal auparticipat16echipe,jucându-seîn sistemeliminato-

riu. România a avutghinion la tragerea la sorţi, evoluândîmpotriva Cehoslovaciei, echipă ceavea să devină vicecampioană mon-dială. Tricolorii au pierdut cu 2-1acel meci, în respectivul joc evoluândMorawetz, Kotormany şi Kovacs.Din lotul României, format din 22de jucători, a făcut parte şiSchwartz, dar, în ciuda calităţilor salede golgheter, nu a fost folosit.

Ciudata „dublă” cu Cuba

Şi a venit CM din 1938, care afost organizat de Franţa. Româniatrebuie să joace în preliminarii cuEgiptul, dar echipa africană nu s-aprezentat la jocuri din motive reli-gioase, arabii sărbătorind, la aceledate, Ramadanul. Atunci au obţin-ut drept de participare 16 echipe,dar Austria nu a mai luat parte lacompetiţie, fiind anexată deGermania nazistă. Sistemul arămas ca şi la campionatul prece-

dent, România întâlnind Cuba, unadversar considerat modest. Cutoate acestea, tricolorii nu au reuşitdecât un 3-3, după prelungiri, înrespectivul joc evoluând Raffinsky şiKovacs. Şi, conform regulamentului,a urmat rejucarea. Atunci a fostschimbată echipa la intrarea înteren, iar Cuba s-a impus, surprinză-tor, cu 2-1, caraibienii fiind întrecuţi,în turul următor, de Suedia, cu 8-0.În meciul cu pricina a jucat doarRaffinsky, Kovacs fiind rezervă, iardin lotul României care a fostdeplasat la competiţia ce avea să fiecâştigată tot de Italia, a făcut parte şiColoman Braun Bogdan. Acesta nua evoluat în niciun meci pentruRomânia, dar a fost unul dintre ceimai mari antrenori ai ţării noastre,obţinând performanţe deosebite cumai multe echipe, în special cu UTA,la începuturile carierei sale de tehni-cian pregătind pe Jiul Petroşani.

Amarildo SZEKELY

www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro �� www.gazetadedimineata.rowww.gazetadedimineata.ro ��

11441144

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Sport

Gazeta de DimineaţăRemember.Hunedoreni la Campionatele Mondiale de fotbal (I)

Coloman Braun Ladislau Raffinski

Jean Lăpusneanu în meciul cu Peru, 1930

România-Campionatul Mondial din 1934Rudolf Kotormany

Pe eşichier.

„Cupa de toamnă” la şah clasicMunicipiul Deva a fost gazda unui turneu de şah clasic, dotat cu trofeul“Cupa de toamnă”. Competiţia, desfăşurată la Deva, a revenit maestruluiFIDE Iuliu Hegedus.Nicio surpriză…Competiţa s-a desfăşurat pe durata a şapte runde, câştigător fiind, deloc surprinzător, IuliuHegedus, singurul maestro prezent la întrecere. Maestrul FIDE Iuliu Hegedus a acumulatşase puncte din şapte posibile, fiind urmat, în clasament, de candidaţii de maestru Cosmin

Tătăruş (5,5puncte) şi MihailCălugăr (5puncte), toţi fiindlegitimaţi laClubul de ŞahDeva. De aseme-nea, s-a organizatşi un turneu blitz,câştigator fiind deveanul Florin Mureşan, legitimat, acum, la Giarmata, înTimiş, urmat de Iulia Hegedus şi Cosmin Tătăruş. În plus, s-au acordat şi pre-mii pe categorii, primele locuri fiind castigate de devenii Cristian Petruşan(sub 14 ani), Nicolae Grosu (veterani) şi Valer Iancu (amatori). Până la sfârşitulanului şahiştii deveni vor mai lua startul la trei competiţii, dintre care una cuparticipare internatională.

Amarildo SZEKELY

11551155

LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155LLuunnii,, 77 ddeecceemmbbrriiee 22001155Actualitate

Gazeta de Dimineaţă

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro � � www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro ��

Fotbal.Final de tur în seria a IV-a a Ligii a III-aLa sfârşitul săp-tămânii trecute s-audesfăşurat meciurileetapei a XIV-a, ultimaa turului seriei a IV-aa Ligii a III-a de fot-bal. Echipele dinjudeţul nostru au jucatîn deplasare, fără areuşi să înscrie.ÎÎnnvviinnşşii ppee ffiinnaallCele două echipe dinjudeţul nostru careevoluează în Liga a III-a aujucat în deplasare ultimelelor jocuri din turul campi-onatului. Primii au intratpe gazon cei de la CNSCetate Deva, care au jucatpe terenul celor de la CSMLugoj. Bănăţenii, loculşapte la momentul des-făşurării jocului, doreau săîncheie turul cu o victorieîn faţa propriilor suporteri,după ce au avut o serienefastă de jocuri necâşti-gate, începută pe 3octombrie. Devenii, aflaţipe poziţia a douăspreze-cea, se prezentau pemalurile Timişului după oevoluţie foarte bună în

deplasare, având trei rem-ize succesive, la Motru,Craiova şi Cisnădie, şi ovictorie, la ultima evoluţiepe teren străin, tot înjudeţul vecin, la Giarmata.Gazdele au început maibine jocul, având o bară, înminutul 7, la şutul luiPorcescu. Apoi jocul s-aechilibrat, oaspeţii lăsândimpresia că pot realiza unegal, dar nu a fost aşa,deoarece, spre finalul jocu-lui, în minutul 83, o lovi-tură cu capul a lui Vlădia adus cele trei puncte în con-tul lugojenilor. În urmaacestui rezultat, ambeleechipe îşi păstreazălocurile din clasament,urmând a începe returulfără mari griji, lugojeniifiind departe de pro-movare, iar devenii avândun avans de opt punctefaţă de ultimul loc, singurulretrogradabil din toate celecinci serii ale Ligii a III-a defotbal.Punct câştigat cu doioameni în minus

Apoi au evoluatşi cei de la FCHunedoara, îndeplasarea de laMinerul Motru,fiecare deplasareîn Gorj fiind con-siderată dificilăpentru oriceadversari ai trupeidin Oltenia. FCHunedoara aobţinut, în celedin urmă, o rem-iză, rezultatulputând fi trecut încategoria celorpozitive. Echipade pe Cerna a încheiat,aşadar, la egalitate, scor 0-0, dar punctul de la Motrua fost obţinut în condiţiideosebite, FC Hunedoaraevoluând cu doi oamenimai puţin mai mult de orepriză, Petresc şi Mardarefiind eliminaţi spre sfârşitulprimei părţi a jocului. Înurma acestui rezultat,ambele combatante aucoborât câte un loc în clasa-ment, Motrul pe nouă şi

Hunedoara pe şase. Olteniistau liniştiţi pentru retur,nefiind ameninţaţi cu ret-rogradarea. Nici Hunedoaranu are probleme cu ret-rogradarea, dar atingereaobiectivului propus laînceputul campionatului ,promovarea în Liga a II-a,este aproape imposibil deatins, distanţa faţă de cam-pioana de toamnă, ASUPoli Timişoara, fiind de 11puncte. Prima etapă a retu-rului este programată să se

desfăşoare în întâiul week-end al lunii marttie anulviitor, dacă acest lucru va fipermis de condiţiile meteo-rologice. FC Hunedoara vaevolua acasă, cu NaţionalSebiş, locul patru la aceastăoră, meciul anunţându-se afi unul echilibrat, în vremece CNS Cetate Deva vajuca în deplasare, într-o par-tidă dificilă, la ACSO Filiaşi,penultima clasată.

Amarildo SZEKELY

11661166

Luni, 7 decembrie 2015Luni, 7 decembrie 2015 ActualitateGazeta de Dimineaţă

Sfânta Varvara cinstită la Aninoasa, în oraşul făr’ de mină

Coroane de flori şi o rugăciunecolectivă ridicată la cer pentru ceicare nu mai sunt, pentru cei careşi-au pierdut viaţa în adânculpământului. Manifestprile de laAninoasa, desfăşurate cu ocaziasărbătoririi Sfintei Varvara au avutloc la troiţa ridicată în cinsteaminerilor morţi în mină. O minăcare este istorie de ani de zile şi acărei închidere bruscă, scăldată înlacrimi, a aruncat micuţul oraş hu-neodrean în cea mai grea situaţieeconomico – financiară de la în-ceputurile sale. Să nu uităm căAninoasa este primul şi singuruloraş din România care şi-a declaratîn instanţă insolvenţa. Datoriile ex-trem de mari, peste puterea finan-ciară a bugetului local, au împinslocalitatea în faliment, de unde a

ieşit doar cu ajutorul unui adminis-trator special numit de instanţă.Puţini sunt, însă, cei care mai ştiu

că micuţa localitateminieră a avut şansareală de a trans-forma un obiectiveconomic închis pecriterii de neperfor-manţă – Mina Ani-noasa – într-unobiectiv turistic menitsă atragă bani labugetul local.Mina Aninoasa a fostînchisă în urmă cuaproximativ şase ani,din cauză că nu maiera rentabilă. A in-trat într-un ampluprogram de conser-vare, iar, în locul ei, administraţialocală şi- a propus să amenajezeprima mină muzeu din România,

unde să se poată prac-tica turismul subteran. A ratat şansa de afi muzeuBanca Mondială a stu-diat în amănunţimeproiectul, de care a fostinteresată, şi l-a aprobatspre finanţare pe fondurinerabursabile. Mai multdecât atât, tot organis-mul internaţional urmasă suporte toate cheltu-

ielile de funcţionare timp de doiani. Proiectul de ecologizare aMinei Aninoasa şi transformare a

unei părţi în muzeu a fost evaluatla 2,2 milioane de dolari şi ar fitrebuit să fie finanţat în proporţiede 85% de Banca Mondială, întimp ce Guvernul României avea ocotă de 15%. Conform proiectului,muzeul subteran urma să se întindăpe o suprafaţă de două hectare şiera amenajat exact ca o veritabilămină: cu utilaje, vagoneţi şi lăm-paşe. S-au executat lucrări în val-oare de aproximativ 3,2 milioanede lei, bani care au fost înghiţiţi deecologizarea fostului perimetruminier, precum şi de reabilitareaclădirilor exterioare care eraucuprinse în mina – muzeu, respec-tiv casa maşinii de extracţie cumaşina de extracţie, două halecare au aparţinut unităţii miniere,

fosta staţie de salvare minieră,tunelul care ducea minerii de lasala de apel până la puţul princi-pal.Numai că finanţarea s-a oprit,după ce Guvernul nu şi-a mai achi-tat contribuţia convenită. Investiţiaar putea fi continuată, dacă ediliiar găsi banii necesari, însă admin-istraţia a spus în numeroase rân-duri că este exclus să găseascăfondurile necesare, în actualelecondiţii de recesiune economică.De fosta mină mai aduce aminteun vagonet de cărbune, iar troiţa îicinsteşte pe cei care nu mai suntprintre noi.

Carmen Cosman - Preda

Nu mai au de vreo şase ani unitate minieră,dar nu înseamnă că au uitat de Sfânta Varvara,ocrotitoarea truditorilor din subteran. La Ani-noasa oficiali şi localnici au sărbătorit-o, aşacum se cuvine, pe Sfânta Muceniţă Varvara.

Panouri de informare turistică şisemnalizare, instalate în munţi

Pentru a veni în sprijinulturiştilor care aleg muntelepentru relaxare, jandarmii auînceput să instaleze panouri deinformare şi semnalizare turis-tică.

Numai în ultimele zile, JandarmeriaMontană a intervenit în ajutorul apeste 40 de persoane aflate în situaţiide pericol - turişti rătăciţi pe traseelemontane sau persoane alecăror autoturisme au rămasblocate din cauza zăpezii.Pentru a veni în sprijinulturiştilor care se vor afla în ur-mătoarea perioada în staţiu-nile montane, Jandarmeria aînceput de vineri instalarea a50 de panouri de informareşi semnalizare turistică înjudeţele Argeş, Bihor, Braşov,Caraş-Severin, Harghita,Dâmboviţa, Hunedoara,Maramureş, Prahova, Sibiu şiSuceava. Panourile oferă in-formaţii despre traseele mon-

tane şi obiectivele turistice din zonă.Reamintim că, în urmă cu doar câtevazile, jandarmii montani şi salvamontiştiau intervenit pentru sprijini 45 deturişti în masivul Parâng care se în-torceau pe traseul Vf. Cârja – Staţi-unea Parâng şi nu au mai pututcontinua deplasarea din cauza condiţi-ilor meteorologice nefavorabile.

Carmen Cosman - Preda

Oaspeţi din Sardinia la ConsiliulJudeţean

O delegaţie italiană dinprovincia Oristano,regiunea Sardiniaefectuează o vizită de lucruîn judeţul Hunedoara în pe-rioada 6 - 9 decembrie2015. Membrii delegaţieivor prezenta un proiectderulat cu fonduri neram-bursabile din Fondul SocialEuropean, destinat incluziu-nii sociale pentru persoanedezavantajate.“Delegaţia condusă de Mauro Steri, primarul comunei Gonnosnò, provin-cia Oristano, va fi primită oficial de preşedintele Adrian Nicolae David înziua de luni, 7 decembrie 2015, la ora 11.00, la sediul ConsiliuluiJudeţean.În aceeaşi zi, la ora 12.30, va avea loc o conferinţă de presă”, se aratăîntr-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Amarildo SZEKELY