Adoptarea Constituţiei RM şi reacţia la acest eveniment în ţările vecine

Relatiile dintre România si Republica Moldova se înrautatesc vizibil din 1994,când o noua Constitutie moldoveneasca proclama limba „moldoveneasca” drept limbade stat. Cu aceasta ocazie, Parlamentul României emite o declaratie critica,interpretata de partea moldoveneasca drept o atitudine paternalista a României fata destatul suveran si independent moldovenesc.

Un pas important în democratizarea societăţii noastre a fost făcut prin adoptarea în anul 1994,a CONSTITUŢIEI REPUBLICII MOLDOVA,care defineşte atributele statului,principiile de funcţionare şi obiectivele lui principale.Însă statul nu poate exista doar prin adoptarea unei legi fundamentale.Este necesar ca principiile şi valorile consfinţite în Constituţie să fie puse în practică.Pentru aceasta,cetăţenii sînt datori să cunoască şi să înterpreteze corect normele constituţionale.

Semnificaţia Constituţiei Republicii Moldova constă în funcţiile sale importante:- realizează o sinteză a proceselor şi evenimentelor din istoria poporului în lupta pentru democratizarea societăţii;- exprimă obiectivele şi doleanţele poporului;- stabileşte caracterul şi limitele puterii statale;- este o concepţie asupra relaţiilor din societate etc;

Astfel,Constituţia reflectă anumite victorii şi realizări ale poporului,propunînd un şir de perspective de dezvoltare pentru societate şi stat.

Constituţia Republicii Moldova a ajuns la vîrsta cînd tinerii susţin bacalaureatul şi pornesc de sine stătător pe drumul vieţii pentru a-şi face un rost în lume. Şi, dacă e să facem această comparaţie în continuare, putem concluziona că Legea Supremă a Republicii Moldova, deşi cu mare scîrţ, a susţinut examenele de bacalaureat, ceea ce însă nu-i garantează deloc un viitor sigur.

În 1994, după aproape trei ani de independenţă a Republicii Moldova, Parlamentul adopta o nouă Constituţie. Acest eveniment, pe bună dreptate, poate fi considerat unul istoric, căci noua Constituţie punea de facto bazele societăţii democratice şi a statalităţii Republicii Moldova. Astfel, Legea Supremă conţinea (şi conţine) prevederi clare referitoare la suveranitatea şi teritoriul Republicii Moldova, simbolurile de stat, limba de stat şi funcţionarea celorlalte limbi, puterea în stat, principiul separării şi colaborării puterilor, principiile fundamentale privind proprietatea, unitatea poporului şi dreptul la identitate etc. Pînă la acea etapă, deşi era stat independent, Republica Moldova trăia în mare parte în baza legilor sovietice, bazate mai mult pe viziuni departe de democraţie. Constituţia, în premieră absolută, a acordat cetăţenilor Republicii Moldova dreptul la proprietate, dreptul la libera exprimare, dreptul la libera asociere etc., drepturi la care în

perioada sovietică se putea doar de visat. Nu mai puţin important a fost şi faptul că, datorită adoptării Constituţiei, Republica Moldova a putut deveni, în 1995, stat membru al Consiliului Europei, fapt ce a deschis noi perspective în calea dezvoltării democratice a ţării noastre.

O mare problemă a fost însă în faptul că niciodată în istoria Republicii Moldova nu a existat măcar o scurtă perioadă în care Constituţia să nu fie contestată de diferite grupuri sociale, etnice, diverse personalităţi. Caracterul neomogen al societăţii moldoveneşti, care derivă din istoria de veacuri a spaţiului dintre Prut şi Nistru, a generat şi grave probleme legate de respectarea Constituţiei. Segmentul unionist din societatea moldovenească tot timpul a contestat prevederile constituţionale care declară limba moldovenească limbă de stat, iar reprezentanţii minorităţilor naţionale s-au plîns permanent pe imperfecţiunea prevederilor constituţionale privind funcţionarea altor limbi decît cea de stat pe teritoriul Republicii Moldova şi au promovat insistent ideea necesităţii acordării limbii ruse a statului de a doua limbă de stat.

Nu mai puţine probleme a generat şi continuă să genereze principiul constituţional de neutralitate al Republicii Moldova. În timp ce unii declară că acesta nu se respectă dat fiind faptul că pe teritoriul Republicii Moldova staţionează trupe ale Federaţiei Ruse, alţii cred că acesta ar trebui anulat, deoarece împiedică Republica Moldova să treacă sub aripa protectoare a NATO, iar a treia categorie consideră că el trebuie să rămînă intact, deoarece… asta corespunde viziunii strategice şi geopolitice a Federaţiei Ruse.

O situaţie similară este şi în cazul principiului constituţional de unitate şi integritate teritorială. O parte a societăţii moldoveneşti consideră că acesta este un principiu sfînt şi că trebuie de depus maximum de eforturi pentru a asigura respectarea lui în practică, precizînd că pentru aceasta problema transnistreană trebuie soluţionată în limitele Constituţiei, adică cu acordarea unui statut de largă autonomie acestei regiuni. O altă parte crede însă că acest principiu trebuie revăzut, deoarece blochează soluţionarea problemei transnistrene. Spre exemplu, existenţa acestui principiu face imposibilă implementarea scenariilor bazate pe federalizarea sau confederalizarea Republicii Moldova.

De-a lungul anilor, nu mai puţine pretenţii au fost formulate şi vizavi de articolele constituţionale care vizează activitatea ramurilor puterii sau a instituţiilor statului. Astfel, în 2000 criza politică şi lupta destul de acerbă care avea loc în societatea moldovenească a putut fi depăşită doar prin schimbarea formei de guvernare – din semi-prezidenţială şi semi-parlamentară în parlamentară. Nu au trecut decît opt ani şi acea schimbare, care atunci era privită ca o soluţie pentru criza politică, la rîndul ei a generat o altă criză politică de proporţii, care a avut la bază incapacitatea Parlamentului de a alege şeful statului timp de mai bine de doi ani şi jumătate, Moldova stabilind un record mondial demn de Guiness Book.

Periodic, se aud voci care critică prevederile constituţionale ce se referă la iniţiativa populară de revizuire a Legii Supreme, organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, rolul şi locul procuraturii etc. Toate acestea au creat un fon favorabil pentru adepţii adoptării unei noi Constituţii. Astfel, în perioada interimatului lui Mihai Ghimpu la Preşedinţie, a fost constituită o comisie care chiar a elaborat textul noii Constituţii

(care este soarta acestuia, la acest moment nu se ştie), iar în programul de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană II acest angajament a fost trecut drept unul din punctele de bază (deşi, pentru realizarea lui nu s-a făcut mai nimic).

Cea de-a 19-a aniversare a Constituţiei este un motiv în plus pentru a reveni la toate problemele menţionate mai sus, căci, este clar că în situaţia actuală Constituţia generează foarte multe divergenţe. Este absolut evident că, în actuala formulă, ea nu soluţionează, ci acutizează una din cele mai importante probleme – unitatea societăţii moldoveneşti şi acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Totodată, este clar că actuala clasă politică, dat fiind diferenţa enormă de viziuni, nu are capacitatea să soluţioneze odată şi pentru totdeauna „problema Constituţiei”. Trebuie de spus clar că politicienii din Moldova sînt de acord cu majoritatea prevederilor constituţionale, avînd divergenţe doar în cîteva chestiuni de principiu: caracterul unitar al statului, limba de stat, principiul de neutralitate şi alegerea şefului statului. Restul problemelor pot fi depăşite în cadrul unor discuţii largi cu participarea tuturor actorilor politici. De aceea, o soluţie ar fi organizarea, pînă la următoarele alegeri parlamentare, a unui referendum în cadrul căruia să fie expuse anume cele patru probleme menţionate mai sus. Avînd la bază voinţa cetăţenilor, politicienii vor trebui să se conformeze şi să o implementeze. Astfel, va dispărea una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Republica Moldova, iar la anul, cînd se vor împlini 20 de ani de la adoptarea Constituţiei, va fi doar motiv de sărbătoare şi nimeni nu va mai pune în discuţie subiecte care astăzi umbresc cea de-a 19 aniversare a Legii Supreme.

Interesul naţional şi realizarea lui în Republica MoldovaInteresul naţional, în calitate de ţel fundamental, care călăuzeşte conduita fiecărui stat în viaţa internaţională, la noi n-a pătruns încă în conştiinţa clasei politice şi cercetătorilor ştiinţifici la dimensiunea caracteristică pentru statele naţionale dezvoltate.Devenind independent şi rămînînd fără indicaţii concrete ce trebuie să întreprindă, statul nostru s-a dovedit a fi capabil doar la o susţinere minimală socială în decadenţă şi crearea unui mediu favorabil pentru înviorarea corupţiei.Politica externă a statului în mare măsură este determinată de interesele lui naţionale care au un caracter obiectiv. Totodată sfera relaţiilor internaţionale prezentând şi o zonă de confruntări, conflicte şi concordări ale intereselor naţionale ale diferitor state.În vederea elaborării şi promovării interesului naţional de stat, Republica Moldova se află la etapa iniţială. Din momentul obţinerii independenţei politice au existat forţe politice externe, care le-au încurajat pe cele interne în vederea păstrării unei neclarităţi, bază a dezorientării populaţiei referitor la identitatea sa statală. „Este vorba de al doilea stat românesc, menţiona Ion Iliescu, Preşedintele României, pe care noi l-am salutat ca atare, l-am sprijinit şi îl sprijinim, ca să-şi consolideze independenţa,... faţă de fostul imperiu, nu faţă de România”.„Declaraţia din 27 august 1991, de proclamare a independenţei Republicii Moldova, ... a fost un pas important în viaţa celui de-al doilea stat românesc desprins din fostul imperiu sovietic – ce ocupase, în mod samavolnic, în 1940, ca urmare a pactului Robbentrop-Molotov, o bună parte a teritoriului nostru naţional”, continuă acelaşi gând dl Preşedinte al României. Dar cred ce e cazul de amintit, că timpul multe lucruri corectează. „Prin atacarea Uniunii Sovietice de către Germania şi aliaţii ei, inclusiv Romania, la 22 iunie

1941, Pactul Ribbentrop-Molotov a încetat să mai existe”, - menţiona I.Iliescu, după 20 de ani, în august 2011.„La 27 august 1991, scrie fostul ambasador al României în Republica Moldova, Marian Enache, când s-a proclamat independenţa Republicii Moldova, România a fost primul stat care a făcut declaraţia de recunoaştere a acestui excepţional moment din istoria populaţiei de pe malul stîng al Prutului. Acest gest a fost considerat, în condiţiile prăbuşirii imperiului sovietic, primul pas spre o reîntregire firească a spaţiului românesc”.Сum poate fi apreciată o astfel de recunoaştere, decât un fals, dacă activitatea desfăşurată pentru consolidarea tânărului stat este percepută cu ironie, iritare şi chiar o ură rău mascată de către ambasadorul „ţării soră” de uz extern şi „ţării mamă” de uz intern, care şi în probleme politologice nu se sfiieşte să corecteze savanţi bine cunoscuţi în spaţiul Europei de Sud-Est.„Importanţa anului 1994, scrie M. Enache, pentru instituţionalizarea ideologiei moldovenismului ca doctrină oficială de stat este apreciată în mod relevant de politologii Valeriu Moşneaga şi Gheorghe Rusnac în monografia „Republica Moldova. Alegerile Parlamentare (1994) şi Geografia Politică a Electoratului”. „Eroarea” lor, în opinia diplomatului român, trebuie găsită în frazele: „Anul 1994 (anul adoptării Constituţiei Republicii Moldova - E.C.), se caracterizează prin consolidarea de mai departe a poziţiilor statului moldovenesc, ... pentru prima dată în istoria poporului moldovenesc, majoritatea absolută a cetăţenilor s-a pronunţat prin vot direct „pentru” un stat moldovenesc integral şi independent, ... Adoptarea Constituţiei Republicii Moldova a devenit baza politico-jurudică fără de care este imposibilă construirea temeinică a statului independent moldovenesc”.Cam acestea sunt ideile „criminale” selectate de către ambasador. Cum de înţeles o aşa atitudine, dacă nu ca dorinţa elitei politice româneşti de a nu vedea statul Republica Moldova, recunoscut oficial în prima zi, in proces de consolidare şi dezvoltare? O asemenea poziţie a fost o lovitură de graţie pentru procesul de formare şi conştientizare a interesului naţional-statal moldovenesc.În România era aşteptată şi încurajată o altă comportare a elitei politice moldoveneşti, o stare de lucruri, când ideile elaborate la Bucureşti să fie, necondiţionat, acceptate şi realizate în Republica Moldova pentru a fi prezentate în Europa ca dorinţa nestrămutată a părţii moldovene. Partea română a mers pe calea ignorării depline a conlucrării cu conducerea tânărului stat moldovenesc.„Frustrarea pentru comportamentul basarabenilor, care au votat la consultarea populară împotriva unirii cu România”, a determinat instituţiile respective ale statului român să activeze pentru: „contracararea tezelor istorice false cu privire la istoria limbii şi poporului român, promovate de cercurile guvernamentale de la Chişinău, care alimentează tendinţele naţional-iredentiste din Republica Moldova, ... continuarea editării şi difuzării în Republica Moldova de studii pe teme istorice, lingvistice şi culturale şi cultivarea limbii române prin trimiterea de manuale şcolare, acordarea de burse, schimburi de cadre didactice, extinderea legăturilor directe între unităţile de învăţământ, cultură şi artă, în condiţiile în care autorităţile guvernamentale din Republica Moldova resping sistematic pătrunderea culturii româneşti în spaţiul din stânga Prutului”, - î-şi exprimă nemulţumirea de Conducerea statului de reşedinţă, ambasadorul M. Enache.

Ex-ministrul afacerilor externe al României Teodor Baconschi anunţa cu bucurie că 50% din posibilităţile financiare ale Departamentului pentru românii de pretutindeni vor fi direcţionate în Republica Moldova. „Autorităţile anterioare moldoveneşti, sublinia ministrul, exprimau îndoieli referitor la buna intenţie a părţii române, insistînd, că ea urmăreşte nu atît scopuri ale dezvoltării social-economice, cît formarea în ţară a unei pături pro-româneşti în scopul influenţării asupra proceselor în desfăşurare.Departamentul amintit, subordonat Ministerului de externe finanţează ziarele: „Timpul de dimineaţă”, „Jurnal de Chişinău”, „Ziarul de Gardă” şi a. Afară de acesta, Departamentul a „oferit ajutor” portalului Unimedia şi postului de radio Vocea Basarabiei, prin intermediul „Asociaţiei presei independente” a finanţat publicaţii din Cimişlia, Rezina, Leova, Sîngerei, Criuleni, Nisporeni, Drochia, Bălţi, Soroca, Ialoveni şi Ungeni. Nevrînd, apare o întrebare fără răspuns: Mai există oare vre-un stat, în care majoritatea mijloacelor de informare în masă, încălcînd legea, sunt finanţate din bugetul altui stat, inclusiv şi în campaniile electorale, exprimă nemulţumiri referitor la lipsa de libertate de esprimare în această ţară.Şi în sfîrşit poziţia şefului statului român, Traian Băsescu: „Poziţia mea este legată, în primul rând, şi de realitatea că Republica Moldova a fost pământ românesc şi este pământ românesc. Nu-i poate lua nimeni această identitate de fost teritoriu românesc, locuit de români, iar acum este un teritoriu zămislit în frontierele României. Şi vreau să se înţeleagă foarte bine: salut, susţin independenţa Republicii Moldova, dar asta nu mă îndreptăţeşte ca şef de stat să falsific istoria”. Merită a fi menţionat faptul, că Preşedintele Traian Băsescu conştient de efectul falsificării istoriei manifestă o grijă avansată pentru educaţia istorică a tinerilor din Republica Moldova, impunîndu-le forţat unica „istorie adevărată”, cea mai „eficientă” pentru formarea cetăţeanului Republicii Moldova, cea a românilor, care nu se studiază nici în România.Cîtă grijă, pentru a atinge scopul, a convinge opinia publică internaţională, inclusiv şi cea moldovenească, că Republica Moldova nu este un stat independent, cu acte în ordine, membru a ONU, recunoscut de majoritatea statelor lumii, ci „un teritoriu zămislit în frontierele României, locuit de romani”. E semnificativ că George Rădulescu, care a luat acest interviu, în acelaşi ziar – „Adevărul”, o săptămînă mai tîrziu face referinţă la istoricul ceh, Milan Hubl, care consideră că: „Primul pas spre lichidarea unui popor, este să-i ştergi memoria. Îi distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva îi scrie alte cărţi, îi dă o altă cultură, îi inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede". Din partea oficialilor moldoveni – nici o reacţie.Toate acestea, desigur, au influenţat sa asupra procesului de formare şi conştientizare a interesului naţional statal în ţara noastră. În ţară predomină o reţea de interese organizate, cu o lipsă totală de comunicare între ele şi o incapacitate de a crea un echilibru politic şi social. Acolo unde ar fi necesar un sens comun, sau o subordonare unor criterii de valoare comună, naţională, statală, domină o luptă ideologică a tuturor contra tuturor în întreg sistemul social deformat de un naţionalism de import, străin spiritului şi intereselor majorităţii populaţiei şi ale statului. Lipseşte un ideal unificator, care să proiecteze prezentul în viitor.