7.Divizare si limitarea riscurilorInregistrarile ricurilor din activitatea de creditare presupune: diviziunea riscurilor; limitarea riscurilor.Diviziunea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscului prin diversificarea plasamentelor si a creditelor, in special evitarea concentrarii clientilor cu risc intr-un singur domeniu de activitate ce este relativ periculoasa pentru o banca comerciala. In sfera creditarii persoanelor fizice, diversificarea portofoliului este in primul rand o diversificare teritoriala. La creditarea agentilor economici, importanta este diversificarea sectoriala sau economica, iar in cazul clientilor suverani, diversificarea geografica.Nevoile de finantare pot fi asigurate de institutiile de credit prin intermediul pietei sau prin constituirea de grupuri bancare.Grupul bancar reprezinta ansamblul institutiilor atribuit unei singure banci mari, ansamblu structurat si organizat de o maniera precisa, cu avantajul divizarii riscurilor dar si cu dezavantajul impartirii responsabilitatii institutiilor din grup.Cu toate ca orice institutie de credit risca atunci cand acorda credite, acestea pot fi insa minimalizate, daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.De semnalat este faptul ca in perioada pe care o parcurgem trebuie acordata o atentie deosebita factorilor care genereaza cresterea riscului de creditare, si din randul acestora in principal factorilor exteriori care actioneaza asupra clientului generandu-i insolvabilitatea.In categoria factorilor externi ce pot modifica expunerea la risc se pot regasi actiunile politice, economice si factorii interbancari.Factorii politici se regasesc sub diferite forme, intre care: modificarea politicii energetice, schimbarea de regim valutar sau de politica monetara, modificarea tarifelor vamale, etc.Factorii economici legati adesea de crize care afecteaza pietele pe care opereaza clientul, s-au manifestat sub forma: pierderea pietelor de desfacere, lipsa de capital de lucru, blocaje financiare, inflatia, etc.Factorii interbancari au aparut ca urmare a necesitatii de minimizare a expunerii bancii la risc care s-a facut adesea prin cresterea costului creditului si prin luarea de garantii.Respectandu-se reglementarile impuse de acordurile de la Basel fiecare institutie decredit detine acum, un pasaport care ii permite sa desfasoare activitatea bancara in orice tara din U.E.Rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancara(BCBS- Basel Committee on Banking Supervision) a fost sa promoveze intarirea capitalului institutiilor de credit si stabilitatea sistemului bancar global chiar de la infintarea sa. In acest sens, institutiile de credit au fost preocupate sa detina fonduri proprii de cel putin 8% in raport cu activele ponderate dupa gradul lor de risc. Acordul a introdus indicatorii de adecvare a capitalului, bazat pe alcatuirea ponderata in functie de risc a activelor bancii si a expunerilor extrabilantiere, care garanteaza mentinerea unei valori adecvate a capitalului si a rezervelor, in scopul protejarii solvabilitatii.Strategia de dezvoltare a bancilor universale se refera la cresterea de trei ori a capitalului minim fara a-si reduce activitatea de creditare, urmand sa-si mareasca ajustarile pentru viitoare pierderi.Atfel, cele mai disputate cerinte sunt cele legate de nivelul capitalului de bazasi gradul de indatorare aleverage). Potrivit acestor recomandari bancile vor calcula un indicator ce se numeste "capital conservation buffer" si va fi o cerinta de capital suplimentara, peste capitalul de baza. Totodata, in cazul bancilor in care vor fi semnalate "conditii excesive de credit" se va crea "o rezerva contraciclica", de 0-2,5%. Implementarea Basel III la nivel national de catre tarile membre va incepe la 1 ianuarie 2013. Pana la aceasta data bancile centrale ale tarilor membre trebuie sa impuna institutiilor de credit normele metodologice specifice noilor cerinte si sa ajusteze reglementarile nationale cu privire la activitatea bancara inainte de aceasta data.Cerinta de baza a acordului Basel III este intarirea capitalului bancar, urmarirea zilnica a riscului de lichiditatesi a relatiei de afaceri intre institutiile de credit si clientela bancara care, prin folosirea creditului in limite rezonabile de risc, sa dezvolte creatia monetarasi sa contribuie la stabilitatea sistemului bancar.Guvernanta corporativa bancara priveste in esenta conducerea activitatilor privind reintoarcerea la activitatea traditionala a institutiei de credit ceea ce inseamna o noua relatie cu cea mai importanta categorie de stakeholders, si anume clientela bancara, bazata pe cele mai inovatoare tehnologii privind oferta de produse si servicii bancare. Conducerea unei relatii pe termen lung cu clientul, a cunoasterii acestuia, a necesitatilor lui si a provocarilor de zi cu zi ale clientului, precum si stabilirea prioritatilor de a dezvolta si adanci parteneriatul cu clientul care participa la creatia monetara, care aduce plus valoare si resurse bancare se efectueaza numai prin administrarea, evaluarea si controlul permanent al riscurilor. Guvernanta corporativa bancara este o parte a guvernantei economice ce constituie procesul de utilizare a cadrului institutional, a structurilor de autoritate si de colaborare pentru alocarea resurselor si controlul acestora si pentru coordonarea activitatilor dintr-un grup bancar cu scopul realizarii obiectivelor stabilite.Prin guvernanta corporativa bancara factorii de conducere trebuie sa beneficieze de o intelegere clara in privinta rolului pe care il indeplinesc in cadrul unei institutii de credit sau grup bancar, sa detina competentele corespunzatoare responsabilitatilor asumate, pe care sa le manifeste cu prudentasi integritate in fundamentarea deciziilor.