ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE FILOSOFIE, SOCIOLOGIE ŞI ŞTIINŢE POLITICE

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 32.001:329(178)(043.3)

SPRINCEAN Serghei

GRUPURILE DE PRESIUNE CA FACTORI DE INFLUENŢĂ POLITICĂ

ÎN CONTEXTUL INFORMATIZĂRII SOCIUMULUI

Specialitatea 23.00.01 - Teoria, metodologia

şi istoria politologiei;

instituţii şi procese politice

Teză de doctor în ştiinţe politice

Conducător ştiinţific: VARZARI Pantelimon,

doctor în filosofie,

conferenţiar cercetător

Consultant ştiinţific: ŢÎRDEA Teodor N.

doctor habilitat în filosofie,

profesor universitar

Autor:

SPRINCEAN Serghei

Chişinău

2006

C U P R I N S

INTRODUCERE …………………………………………………….………………………… 3

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICO–METODOLOGICE ALE GRUPURILOR

DE PRESIUNE CA FACTORI DE INFLUENŢĂ POLITICĂ .………...… 10

1.1. Delimitări definitorii ale problematicii grupurilor de presiune politică .. 10

1.2. Conceptualizarea fenomenului presiunii şi influenţei politice în

condiţiile informatizării sociumului …………………………….……… 31

CAPITOLUL II. PLURALITATEA REPREZENTĂRILOR PRESIUNII POLITICE

SUB IMPACTUL PROGRESULUI SOCIOINFORMAŢIONAL ……..… 44

2.1. Factori de presiune în procesul de influenţare a deciziei politice …..… 44

2.2. Informaţia şi terorismul entropic ca elemente fundamentale în

activitatea contemporană de presiune politică ……………..…...……… 59

CAPITOLUL III. SFERA PRESIUNILOR ŞI INFLUENŢELOR POLITICE DIN

REPUBLICA MOLDOVA …………………...………...………..………… 70

3.1. Specificul sistemului de influenţe politice din Republica Moldova:

aspecte juridice, axiologice şi tehnologico-informaţionale ………..… 70

3.2. Clasificarea grupurilor de presiune din Republica Moldova ……..… 86

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI …………………………………………………….….. 101

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………..……. 104

LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………… 116

ANEXE …………………………………………………………………………...……… 118

REZUMATE .....……………………………………………………………………………….. 123

© Sprincean Serghei

3

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. În societăţile de tranziţie, o dată cu revigorarea societăţii

civile, apar şi unele elemente ale mecanismului democratic, care antrenează cetăţenii în sfera

politică, asigură realizarea jocurilor de interese prin metode de presiune şi promovare a acestora.

Fenomenul de presiune politică este specific oricărui tip de organizare socioumană, fiind un proces

obiectiv în orice societate, incluzînd promovarea intereselor politice, economice sau culturale de

către structurile de stat ori private, grupurile cu statut juridic sau fără acesta, create spontan sau prin

decret ori lege, avînd un caracter secret sau fiind publice. Dificultatea investigaţiilor acţiunilor de

presiune politică este condiţionată de mai multe cauze, printre care se evidenţiază activitatea

tenebră, invizibilă a organizaţiei (de obicei, ilegală). Un alt motiv este existenţa doar formală a unor

organizaţii sociopolitice şi obşteşti, din cauza lipsei de resurse sau a inerţiei şi pasivităţii civice.

Actualitatea temei este determinată de importanţa analizei grupurilor de presiune, a

fenomenelor de influenţă, din punctul de vedere al noilor condiţii sociale create drept rezultat al

progresului ştiinţific şi tehnologic şi al progresului societăţii în genere. Informatizarea sociumului a

determinat amplificarea manifestărilor şi efectelor specifice grupurilor de presiune. Tehnicizarea,

robotizarea, computerizarea, internetizarea, ca părţi componente ale informatizării, au influenţat

substanţial toate fenomenele sociale, inclusiv politicul. Sfera influenţelor politice se transformă

inevitabil şi ea. În acest domeniu, între participanţii la procesul de elaborare decizională, apar noi

relaţii, noi metode de influenţă, noi valori şi tendinţe. Democraţia electronică deja nu mai este un tip

tradiţional de democraţie, iar sfera presiunilor politice, ca subdomeniu politic, în condiţiile

democraţiei electronice, depinde tot mai mult de informarea, activismul politic opus apolitismului,

de instruirea şi creativitatea de cel mai înalt nivel ale fiecărui cetăţean. Anume cetăţeanul cu o

personalitate elevată, bine intenţionată şi responsabilă, va reprezenta în viitor factorul fundamental

în cadrul relaţiilor politice de influenţă. Pentru evaluarea şi aprecierea corectă a rolului grupurilor

de presiune în contextul vieţii politice din Republica Moldova, în noile condiţii de informatizare a

vieţii sociale, accentuăm caracterul expansiv al fenomenelor politice, precum şi importanţa

crescîndă pentru viaţa politică a grupurilor neangajate direct în competiţia politică, ci doar interesate

de rezultatele acesteia.

Fenomenul universal al presiunii politice capătă în prezent un aspect inedit, foarte apropiat, ca

specific, de utilitarismul şi pragmatismul tehnologico-informaţional contemporan. Interacţiunea

diferitelor grupuri şi factori de presiune, dialogul şi, în perioada recentă, parteneriatul dintre

instituţiile statului şi grupurile de presiune obţin, în aceste condiţii de informatizare a întregii

3

4

societăţi, un specific deosebit, în prezent încă puţin explorat de cercetătorii fenomenelor

sociopolitice.

Necesitatea investigaţiei temei în cauză este generată, în principal, de inevitabilitatea procesului

de schimbare şi evoluţie socială, de progresul sporit al vieţii sociumului şi al domeniului politicului,

în cadrul căruia sfera presiunilor politice se evidenţiază ca un poligon experimental de manifestare

expansivă a puterii politice, de încercare şi testare a noilor tehnologii, procedee şi metode de

influenţă politică de către factorii care le deţin. Acestea sînt numai unele argumente în favoarea

necesităţii abordării problemei grupurilor de presiune, a grupurilor de interese şi a factorilor de

influenţă în noile condiţii de informatizare a sociumului. Oportunitatea investigaţiei problematicii

grupurilor de presiune în context contemporan este determinată nu doar de considerente pur

teoretice, ci şi de cerinţele activităţii practice în vederea identificării corecte a tuturor actorilor vieţii

politice, factorilor determinanţi, pentru a putea pronostica evoluţia politică şi a direcţiona societatea

pe căile cele mai favorabile, în efortul ei de democratizare şi reînnoire.

Gradul de cercetare a temei. Problematica privind activitatea grupurilor de presiune în noile

condiţii sociotehnologice este cercetată insuficient. Grupurile de presiune şi fenomenele de

influenţă politică s-au aflat, mai ales, în atenţia autorilor apuseni (americani, francezi, germani,

britanici etc.), de orientare pluralistă, începînd cu secolul al XX-lea, dar interesul faţă de acestea a

crescut esenţial în perioada postbelică, de problema respectivă ocupîndu-se, în special, A. F.

Bentley [8], D. Truman [150], R. Dahl [38; 39; 40; 41; 42], J. L. Walker Jr. [164], T. Bottomore

[11], J. Meynaud [100; 101; 102], M. Duverger [47; 48], A. Touraine [145] etc.

A. Bentley, fondatorul şcolii pluralismului analitic, în lucrarea sa “The Process of Goverment: a

Study of Social Pressure”, publicată la Chicago în 1908, a întreprins una dintre primele tentative de

analiză a problematicii grupurilor de presiune. El a pus baza fundamentării atît conceptuale,

lingvistico-etimologice, cît şi semantice a teoriei grupurilor de presiune, considerînd că aceste

instituţii politice exercită influenţă preponderent asupra puterii legislative, fără a aminti şi de alte

aspecte ale problemei. În opera lui, forma acţiunii politice de grup este cea mai potrivită în

contextul luptei politice pluraliste, ea diminuînd rolul şi importanţa altor factori politici în procesele

sociale interactive, despre ce demonstrează prin amplificarea resurselor de forţă politică ale altor

factori sociopolitici de influenţă în condiţiile informatizării sociumului. Democraţia electronică

pluralistă determină o diferenţă calitativă şi tinde să pună accentul tot mai mult pe individ, pe

personalitatea, inteligenţa şi responsabilitatea lui şi mai puţin pe forţa brută a maselor, a grupurilor

de indivizi.

În perioada de până la 1990 au văzut lumina tiparului o serie de lucrări consacrate problemelor

optimizării, democratizării şi deschiderii sociale a sistemelor politice, dezvoltării şi diversificării

4

5

relaţiilor dintre interesele de stat şi cele personale ale cetăţeanului, elaborate de aşa autori renumiţi

ca O. Trăsnea [147; 148; 149], V. N. Danilenko [181] etc. Însă investigaţiile din această perioadă

erau foarte ideologizate. De exemplu, V. N. Danilenko în lucrarea sa “Banii şi politica”, publicată în

1985, critica relaţiile strînse dintre economic şi politic în ţările capitaliste, absolutizînd sistemul

politic sovietic, negînd caracterul universal al presiunii politice. În multe din lucrările apărute în

ţările din fostului lagăr socialist se urmărea, preponderent, argumentarea teoretică a proceselor şi

fenomenelor “activismului social” în contextul unui sistem politic închis, al partidului unic şi al

inhibării conştiinţei personalităţii şi cugetului, precum şi a spiritului de liberă iniţiativă, mai ales, în

domeniul politic. În consecinţă, în afara atenţiei cercetătorilor au rămas mai multe aspecte

importante ale proceselor şi fenomenelor de influenţare a deciziilor politice, de reflectare a

doleanţelor cetăţenilor simpli la nivelul politicii de stat etc. Prin urmare, au apărut numeroase

lacune în conceptualizarea şi conştientizarea rolului acestor procese şi fenomene, în contextul unei

vieţi politice contemporane, ceea ce a stopat acumularea cunoştinţelor teoretice privind unele

probleme din domeniu şi, ca rezultat, au avut loc urmări negative pe plan social.

O dată cu destrămarea URSS şi cu apariţia noilor state independente, cu reorientarea politico-

economică a statelor din fostul bloc socialist, s-a schimbat radical şi optica analiştilor proceselor

politice privind importanţa grupurilor de presiune ca elemente de iniţiativă în societăţile civile, în

plin proces de reformare. În acest context se remarcă importanţi savanţi din arealul românesc,

precum V. Măgureanu [97; 98], L. Mihuţ [103], I. Luca [91], M. Nedelcu [107], D. Lepădatu [87]

etc., care tratează probleme de lobby sau de influenţă şi presiune sociopolitică în condiţiile societăţii

de tranziţie.

În Republica Moldova, cercetarea formaţiunilor politice, apolitice, extrapolitice, precum şi a

celor de stat, din perspectiva intereselor lor şi a relaţiilor de forţe dintre ele, ca parteneri şi

concurenţi, este la început de cale, totodată, astfel de studii prezintă un interes deosebit, mai ales,

din punctul de vedere al aplicării pragmatice a rezultatelor acestora. Reprezentînd doar referinţe

tangenţiale, lucrările, articolele cercetătorilor din Republica Moldova se remarcă prin analiza

cauzală şi fenomenologică a problematicii referitor la grupurile de presiune şi procesele de influenţă

politică. În acest context trebuie menţionaţi cercetătorii din arealul politologic autohton A. Zavtur

[167; 168; 169; 170], P. Varzari [156; 157; 158; 159; 160; 169; 170], Gh. Rusnac [167], V.

Moşneaga [167], Gr. Pîrţac [160; 168; 169; 170], V. Saca [130; 193], T. Tomozei [168; 169] ş. a.

Avînd în vedere specificul tezei, perspectiva informatizării domeniului presiunilor politice,

subliniem că acest aspect este puţin explorat atît în ţară, cît şi în străinătate. Problematica filosofică

a informatizării sociale este analizată mai pe larg, în special, de A. D. Ursul [178; 198; 197; 200], T.

N. Ţîrdea [151; 152; 153; 154; 202], I. M. Kanîghin [184], A. P. Suhanov [194; 195; 196], P.

5

6

Rumleanschi [129] etc. Unii cercetători ai fenomenului informatizării sociumului extind aceste

teorii şi asupra fenomenului politic, de exemplu profesorul T. N. Ţîrdea în lucrarea sa “Informaţia

socială”, publicată în 1978. Însă în această lucrare se observă o diminuare a interesului pentru

utilizarea teoriei informatizării sociale în domeniul sferei presiunilor politice, care, fără exagerare,

poate fi concepută ca o trambulină experimentală de aplicare a tehnologiilor de vîrf în alte domenii

ale politicului. Astfel, extinderea teoriei informatizării asupra politicului este posibilă prin aplicarea

acesteia, în primul rînd, în sfera influenţelor politice – domeniu cu un mare potenţial intelectual,

financiar, informaţional, uman etc.

Scopul şi obiectivele tezei. Ţinînd cont de gradul de investigaţie şi de actualitatea subiectului

studiat, drept scop al lucrării se profilează analiza complexă a prestaţiei, statutului şi rolului real ale

grupurilor de presiune ca factori de influenţă în cadrul sistemului politic, în condiţiile progresului

informatic şi al tehnologiilor informaţional–comunicaţionale (TIC).

În vederea atingerii scopului definit ne propunem pentru elucidare următoarele obiective:

• Abordarea teoretico-metodologică în context social a activităţii grupurilor de presiune ca factori

de influenţă politică şi a fenomenelor sociopolitice adiacente, evidenţierea tangenţelor şi diferenţei

dintre acestea prin prisma noilor condiţii create de informatizarea socială.

• Examinarea ierarhizată, în baza diferitelor criterii, a metodelor şi tehnicilor de presiune, a

resurselor de forţă politică, a caracteristicilor principale şi a funcţiilor grupurilor de influenţă prin

elucidarea specificului şi potenţialului de eficientizare a acestora în noile condiţii sociale.

• Evaluarea aspectelor inedite pe care le capătă activitatea de influenţă politică a grupurilor de

presiune în condiţiile virtualizării, computerizării şi internetizării drept componente ale

informatizării vieţii sociopolitice contemporane.

• Analiza grupurilor de presiune şi a factorilor de influenţă de pe scena politică a Republicii

Moldova ţinînd cont de gradul de informatizare a societăţii autohtone.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării. Studiul complex al problematicii

grupurilor de presiune ca factori de influenţă politică în contextul informatizării sociumului necesită

o angajare metodologică multidimensională. Pe lîngă folosirea unor metode tradiţionale, precum

sinteza, analiza comparată şi de capacitate, metodele logică, behavioristă, fenomenologică etc.,

crearea cadrului teoretico-metodologic al lucrării date a reclamat şi concentrarea atenţiei asupra

unor modalităţi contemporane de comunicare politică, metode virtual - computeriale.

La elaborarea acestui studiu au fost utilizate următoarele metode:

6

7

• Metoda funcţionalismului structural – s-au analizat rolurile relaţionale ale grupurilor de

presiune ca factori de influenţă în cadrul sistemului politic autohton, pentru stabilirea locului lor în

structurile politice, economice, sociale interne şi internaţionale.

• Metoda analizei conţinutului documentelor – a fost utilizată pentru estimarea valorii

materialelor documentare primare, bibliografice, juridice şi factologice, pentru a stabili direcţiile

prioritare şi de principiu ale studiului activităţii grupurilor de presiune în contextul informatizării

sociumului.

• Metoda analizei evenimentelor – în baza ei au fost evaluate importanţa evenimentelor

sociopolitice, intenţiile de presiune ale factorilor de influenţă pentru trierea şi identificarea arealului

factologic al presiunilor din cadrul sistemului sociopolitic autohton.

• Metoda pantei sistemice – s-au determinat capacităţile, resursele de influenţă, gradul de acces

la factorii decizionali al diferiţilor actori sociali de presiune politică în funcţie de nivelul

coincidenţei valorice dintre obiectivele grupului şi priorităţile general-sociale.

Studiul empiric al activităţii grupurilor de presiune ca factori de influenţă politică în contextul

informatizării sociumului, pornind de la perspectivele şi principiile de bază utilizate, este unul

complex. Astfel abordarea pluralistă a sistemului de presiuni reciproce a indicat o perspectivă

inedită privind importanţa informaţiei şi a procesului de informatizare în cadrul interacţiunii forţelor

politice. Abordarea axiologică s-a utilizat pentru a stabili şi evalua sistemul de reprezentări şi

valori politice ce determină, motivează comportamentul politic al diferiţilor factori sociali de

decizie şi de influenţă. Deoarece subiectul cercetării în cauză, în contextul sistemului politic, uneori

capătă o formulă instituţionalizată, în investigaţia respectivă, o bază metodologică importantă a

constituit, de asemenea, abordarea instituţională. Grupurile civice sau corporative, interesate de

deciziile politice, alături de instituţiile politice, precum Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia,

consiliile locale, agenţiile şi departamentele executive, partidele, în sens larg, se încadrează în

categoria grupurilor de interese şi de presiune.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Inovaţia ştiinţifică constă în următoarele:

• pentru prima dată a fost studiată activitatea grupurilor de presiune politică în condiţiile

progresului tehnologic şi informaţional, precum şi avantajele, dezavantajele informatizării

sociale pentru dezvoltarea sferei influenţelor politice;

• au fost examinate şi sistematizate prin prisma procesului de informatizare, specificul, metodele

şi tehnicile de presiune, resursele de forţă politică tipice grupurilor de presiune ca factori de

influenţă politică în perspectiva dezvoltării durabile a societăţi;

7

8

• este prima analiză a acţiunilor de influenţă ale grupurilor de presiune în cadrul sistemului politic

din Republica Moldova, în contextul ofensivei informaţionale a Internet-ului;

• s-a aprofundat viziunea realistă asupra problemelor privind corelaţiile dintre stat şi cetăţeni,

dintre drepturile şi nevoile cetăţenilor într-o societate democratică informaţională şi

posibilităţile în sens politico–social, pe care le au astăzi cetăţenii din Republica Moldova;

• pentru prima dată perspectivele de creştere a conştiinţei, responsabilităţii patriotice şi a spiritului

civic, care stau la baza succesului grupurilor de presiune, sînt analizate în contextul general al

intensificării proceselor pluraliste şi al reformării societăţii moldoveneşti, amplificate de efectul

virtualizării şi informatizării sociumului şi implicit al politicului;

• au fost analizate pe larg strategiile politice şi actele normative care se referă la iniţiativele şi

organizaţiile civice, nonguvernamentale ale cetăţenilor cu scopul de apărare şi promovare a

intereselor, de asemenea, aspecte ale independenţei politice şi economice ale ONG-urilor din

Republica Moldova.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Relevanţa obiectivelor şi rezultatelor

obţinute în urma studiului grupurilor de presiune ca factori de influenţă politică în contextul

informatizării sociumului, al specificului acestora în Republica Moldova, determină importanţa

teoretică şi practică a lucrării. Deoarece domeniul influenţelor exercitate asupra politicilor de stat

este unul dintre cele mai delicate, abordările teoretice trebuie să fie pe cît se poate de corecte şi

echilibrate, pentru a nu admite judecăţi care pot să impulsioneze acţiuni practice cu efecte nocive,

mai ales din partea autorităţilor, asupra liberei iniţiative civice în domeniul politic, urmări ce pot

provoca pierderi greu recuperabile pentru sistemul democratic în formare din Republica Moldova.

Conceptele formulate, analiza efectuată şi rezultatele obţinute permit reglementarea judicioasă a

activităţilor de presiune (inclusiv informatizată) ale organizaţiilor de grup, fiind importante pentru

întregul sistem politic din republică. Se urmăreşte edificarea unei societăţi deschise, pluraliste ca

opinii şi iniţiative, a colaborării interinstituţionale ca imperativ al politicului contemporan şi

condiţie primordială a unei democraţii reale, populare şi stabile. Totodată, este important a orienta

eforturile tuturor instituţiilor politice, guvernamentale, neguvernamentale, extrapolitice etc. spre

asigurarea integrităţii valorilor de bază ale societăţii noastre, precum şi a identităţii cultural-

naţionale, independenţei politico-economice, securităţii informaţionale, alimentare, ecologice etc.

Raţionamentele şi aprecierile expuse în teză pot contribui la:

• Îmbogăţirea cunoştinţelor despre instituţiile politice, în domeniul metodelor de acţiune şi al

managementului organizaţiilor, ce au ca scop participarea la procesul de elaborare a politicilor

publice, inclusiv prin mijloace specifice tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC).

8

9

• Completarea materialelor didactice universitare cu noi date privind activitatea, în contextul

informatizării sociale, a subiecţilor politici de presiune, ca factori importanţi în procesul decizional.

• Informarea celor care studiază aspectele specifice ale sistemului politic autohton în cadrul

învăţămîntului superior, de asemenea şi a doctoranzilor, competitorilor şi persoanelor care studiază

probleme din domeniul politologiei şi administrării de stat la cursurile de reciclare.

• Diversificarea surselor teoretice de informare privind modalităţile de eficientizare a eforturilor de

presiune politică, pentru persoanele care activează în sferă politicului, în administraţia publică sau

fac parte din conducerea organelor de stat, din partide şi ONG-uri.

Valoarea practică a investigaţiei constă, mai întîi de toate, în faptul că nominalizează metodele

şi căile de ameliorare a funcţionării mecanismului democratic pluralist şi e-democratic în devenire

din Republica Moldova, oferă informaţii despre rolul grupurilor de presiune într-un sistem

democratic contemporan, în baza analizei experienţei autohtone în ceea ce priveşte presiunea

politică, dar şi a experienţei mai bogate a formaţiunilor de grup din sistemele politice democratice

nord-americane şi vest-europene.

Aprobarea rezultatelor. Materialele privind cele mai importante aspecte ale tezei, concluziile

teoretice şi recomandările practice, au fost prezentate şi discutate la şedinţele secţiei Politologie a

Institutului de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, catedrei

Filosofie şi Bioetică a USMF “N. Testemiţanu” în perioada 2000–2006, au fost publicate în:

“Revista de Filosofie şi Drept”, precum şi în culegerile de articole “MOLDOSCOPIE” (Probleme

de analiză politică), au fost raportate la conferinţele ştiinţifice internaţionale a V-a, a VI-a, a VIII-a

şi a X-a organizate de catedra Filosofie şi Bioetică, la conferinţa USM “Filosofie. Ştiinţă. Politică:

realizări, implementări, perspective” (28-29 noiembrie 2002), la conferinţa internaţională a ISPRI

“Unificarea Europeană: Filosofia Viitorului” în anul 2005, în cadrul conferinţelor ştiinţifice anuale

ale colaboratorilor USMF “N. Testemiţanu”.

Lucrarea a fost discutată şi aprobată la şedinţele secţiei Politologie a Institutului de Filosofie,

Sociologie şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, catedrei Filosofie şi Bioetică a

USMF “N. Testemiţanu” şi Seminarului ştiinţific de profil.

Cuvinte-cheie: presiune politică, grupuri de presiune, informatizare, factori de influenţă,

decizie politică, factor de decizie, informaţie, virtualizare, digitalizare, computerizare, grupuri de

interes, metode de presiune, resurse, entropie.

9

10

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICO – METODOLOGICE ALE GRUPURILOR DE

PRESIUNE CA FACTORI DE INFLUENŢĂ POLITICĂ

Problematica grupurilor de presiune în literatura contemporană de specialitate este un subiect

larg dezbătut. Necesitatea precizării aspectelor terminologice, structural-sistemice şi funcţionale în

activitatea grupurilor de influenţă a constituit imboldul primordial pentru cercetarea întreprinsă în

acest capitol. În capitolul respectiv a fost analizată, de asemenea, contribuţia importantă a grupurilor

de presiune la buna funcţionare a mecanismului democratic. Vor fi relevate importante aspecte

legate de arsenalul de metode şi tehnici la care recurg grupurile de influenţă, analizaţi factorii ce

contribuie la sporirea potenţialului, importanţei, prestigiului şi autorităţii grupului în plan sistemic.

S-a întreprins o tipologizare a grupurilor de presiune, ceea ce este foarte important pentru formarea

unei imagini de ansamblu a sferei complexe a presiunilor politice.

Aspectele impactului procesului de informatizare a sociumului, precum computerizarea,

internetizarea şi virtualizarea vieţii politice în genere, dar, în mod special, a sistemului contemporan

de influenţe politice, vor încheia incursiunea teoretică din cadrul primului capitol.

1.1. Delimitări definitorii ale problematicii grupurilor de presiune politică

Istoria apariţiei conceptelor de “grup de presiune” şi “grup de influenţă” în literatura de

specialitate datează din secolul al XIX-lea (Alexis de Tocqueville, Max Weber etc.). Formaţiunile

de grup, organizaţiile cetăţeneşti, cluburile şi societăţile, asociaţiile şi sectele erau considerate

atunci drept o supapă necesară pentru evitarea răbufnirilor şi nemulţumirilor sociale şi mult mai rar

ca mecanisme necesare optimizării managementului sociopolitic [162]. Cu toate defectele specifice

abordării exclusivist-pragmatice, utilitariste şi pluraliste, şcoala americană de cercetare a

fenomenului social al presiunii politice exercitate de grupuri cetăţeneşti a fost şi rămîne una de

referinţă, în cadrul căreia Arthur F. Bentley, în 1908, în opera sa “The Process of Government: A

Study of Social Pressures” [8], pentru prima dată separă conceptele de “grup de presiune” şi “grup

de interes”. Contribuţia cercetătorilor europeni (francezi, germani, britanici, italieni) în acest sens a

fost hotărîtoare. Cunoscutul analist contemporan D. Fisichella, de exemplu, consideră că

determinatoriu în delimitarea acestor două concepte devine criteriul metodologico-acţional, aplicat

comportamentului grupurilor în contextul luptei politice [52], deşi nu este unicul criteriu eficient de

analiză şi evaluare.

Numeroşi politologi, sociologi, filosofi, cercetători, pe parcursul secolului al XX-lea şi la

începutul secolului al XXI-lea, precum M. Duverger, J. Meynaud, R. Aron, K. Lawson, K. W.

10

11

Deutsch, D. Easton, D. Truman, R. Dahl, J. L. Walker Jr., T. Bottomore, A. Touraine, O. Trăsnea, A.

Carpinschi, V. Măgureanu etc., au fost şi sînt antrenaţi în disputa interminabilă pe marginea sensului

şi a deosebirii termenilor de “grup de interes” şi de “grup de presiune”, sinonim cu cel de “grup de

influenţă”.

Specificul acţiunii grupurilor este elementul determinant pentru explicarea diferenţei sensurilor

acestor noţiuni. Astfel, în opinia noastră: Grupul de presiune este o organizaţie ce exercită efectiv,

influenţă asupra factorului de decizie şi prin aceasta asigură interacţiunea dintre societatea civila şi

cea politică. Grupurile de interes sînt formaţiuni, în cadrul cărora se elaborează baza ideologică a

unei eventuale acţiuni de presiune. Orice grup de presiune poate fi şi grup de interes (dacă nu

promovează interesele altora), iar orice grup de interes este un potenţial grup de presiune.

În cadrul unei cercetări statice, metafizice determinarea categoriei în care se încadrează un grup

uman ca actor politic este dificilă, căci, ca o trăsătură comună pentru grupurile de presiune şi pentru

cele de interes, pentru partidele politice şi organizaţiile social-politice, instituţiile guvernamentale,

inclusiv, se remarcă faptul că, prin natura interacţionalistă a activităţii lor zilnice, aceste tipuri de

instituţii politice nu respectă în mod stabil diferenţierea foarte exactă dintre ele şi, în virtutea

capacităţii lor de mobilitate exagerată, trec dintr-o formă de instituţie politică în alta. Pentru

îmbunătăţirea calităţii cercetării analitice a fenomenelor de presiune şi influenţă politică este

binevenită abordarea dialectică, rectificată prin datele şi rezultatele cercetării metafizice, statice.

Grupurile de presiune au un istoric foarte bogat. Pe parcursul ultimului secol, cînd viaţa

cotidiană, sferele economiei, socialului, ale culturii, precum şi cele ale politicului au devenit mai

diverse şi mai complexe, ca şi sub impactul fenomenului social profund al informatizării, domeniul

presiunii şi influenţei politice a suferit mari perturbaţii şi distorsionări [157]. Drept rezultat, apar noi

tipuri de comunităţi, bazate pe interesele specifice “societăţii civile”, care apără drepturile

membrilor lor, apar şi grupuri axate pe acte de binefacere, pe cauze de apărare a valorilor general-

umane.

Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor, care

instituie benevol diverse forme de asociere politică sau apolitică, economică, culturală. În cadrul

societăţii civile cetăţenii participă la activitatea unor asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea

promovării unei diversităţi de obiective şi interese. Aceste organizaţii ale societăţii civile, fiind

relativ autonome în raport cu statul, reprezintă o multitudine de centre de putere, un sistem al

puterilor nonstatale. Pe plan naţional sau pe cel local formele de asociere caracteristice societăţii

civile, avînd obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezintă nu doar un

cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, ci şi o contrapondere pentru forţa statului sau pentru

diversele combinaţii de interese ale instituţiilor publice oficiale. În perioada postbelică, în cadrul

11

12

societăţii civile opuse celei politice, a fost lansat termenul de organizaţie nonguvernamentală

(ONG) sau organizaţie obştească (în legislaţia autohtonă), în sensul desemnării iniţiativelor

asociative apolitice, nonprofit ale cetăţenilor, care diferă de asociaţiile de afaceri, de business, ca

iniţiativă a cetăţenilor întreprinzători. Generalizînd, amintim că societatea contemporană, în baza

proceselor istorico-sociale complexe capătă următoarea structură: statul, business-ul şi sectorul

nonguvernamental [18; 183]. Atît societatea civilă, cît si statul posedă propria raţiune de existenţa şi

funcţionare autonomă. Datorită specificului lor, societatea politică, ce cuprinde instituţii publice

oficiale, grupuri social-politice (partide, alte formaţiuni social-politice) de pe scena politică ce

împart între ele puterea, şi societatea civilă întăresc legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele

de expresie a intereselor, permit recrutarea şi formarea de noi lideri. Alain Touraine, întrebîndu-se

ce este democraţia, afirmă: “cu cît o societate este mai complexă, cu atît sînt mai numeroase

grupurile de interese şi cu atît mai mult scopurile lor sînt agreate de agenţii (grupuri de presiune), ce

asigură legătura dintre societatea civilă şi societatea politică.” [145, p. 136]. Opinia reputatului

savant contemporan francez denotă o imprecizie funcţional-structurală privind originea şi rolul

sistemic ale grupurilor de interese şi ale celor de presiune, care sînt în afara atît a societăţii civile, cît

şi a celei politice.

În sistemul politic al SUA, grupurile de presiune, în opinia cercetătorului american Robert Carr

[22, p. 118], sînt nişte mecanisme obligatorii şi eficiente de influenţă a autorităţilor într-un sistem

politic democratic. Dar el nu ţine cont de faptul că nici o Constituţie, ca lege fundamentală a unui

stat contemporan, nu prevede în mod expres crearea şi funcţionarea grupurilor de interese, cu atît

mai mult, a grupurilor de presiune, deşi în mai multe state democratice contemporane există norme

legale vizînd reglementarea relaţiilor din acest domeniu. Însă, ca în cazul partidelor, acest tip de

instituţii politice se formează datorită puternicelor forţe politice şi sociale, care cu timpul obţin o

formă instituţională. Astfel că în prezent grupurile de presiune se încadrează armonios în sistemele

politice ale democraţiei contemporane şi reprezintă un segment important al înţelesului conceptului

de “democraţie” [21].

Pentru sistemul politic contemporan, presiunea politică se transformă substanţial, sub impactul

democratic al legitimităţii, fiind înglobată în activitatea de comunicare politică, în cadrul căreia un

rol central a fost atribuit partidelor politice ce coexistă, spre beneficiul întregii societăţi, cu

numeroase organizaţii şi iniţiative civice, care urmăresc să determine şi să influenţeze deciziile

guvernamentale. Unele grupuri de presiune se afirmă prin furnizarea de informaţii şi expertize, prin

consilierea factorilor de decizie. Contactele strînse cu multe dintre grupurile de presiune de pe scena

politică este esenţial pentru administraţiile democratice contemporane, în procesul de elaborare şi

12

13

de executare a strategiilor politice. Multe grupuri de presiune acordă o asistenţă benefică

administraţiei publice întru realizarea obiectivelor politice ale acesteia [55, p. 86].

Grupurile de presiune preferă să menţină legături directe cu factorii de decizie, de exemplu,

miniştrii, parlamentarii, funcţionarii publici, asigurîndu-şi astfel unele avantaje speciale. Însă este

dificil a aprecia profunzimea relaţiilor directe ale grupurilor de influenţă cu factorii de decizie,

deoarece unele dintre aceste grupuri civice activează adesea în semiumbră informaţională şi evită să

facă cunoscute astfel de contacte [15;130]. Din numărul celor mai puternice grupuri de presiune fac

parte, de obicei, acelea care susţin unul din partidele politice importante. Ele contribuie substanţial

la formarea fondurilor financiare ale partidului. În consecinţă aceste organizaţii au o mare putere de

influenţare a deciziilor politicienilor. Întrebarea retorică a oricărui cercetător al fenomenului este:

“Sînt oare dictate deciziile politice de către grupurile de presiune care susţin partidele

parlamentare?” A da un răspuns adecvat la această întrebare este dificil, pentru că e imposibil să

separi interesele grupurilor şi partidelor ce colaborează.

Natura grupurilor de presiune poate fi înţeleasă stabilind diferenţa dintre acestea şi partidele

politice. În cadrul sistemului politic al SUA, Partidul Democrat şi Partidul Republican, fiind

importante forţe politice, au reuşit să atragă voturile a peste 40 % din populaţia ţării [161]. Astfel, se

poate determina că grupurile de presiune, comparativ, sînt nişte structuri sociale mici ale căror

activităţi sporadice, puţin organizate şi puţin susţinute, se referă la un număr relativ mic de aderenţi,

care au unele interese comune. Ca rezultat, ecoul social la apelul lansat de către grupurile de

presiune este foarte slab, aproape nesemnificativ la nivel naţional, dar şi programele lor se reduc, în

majoritatea cazurilor, la o singură sferă socială, la un domeniu prioritar de activitate, ba chiar uneori

la un singur obiectiv, accentuînd cîteva probleme din spectrul naţional.

Scopul primordial al partidelor este controlul asupra elaborării politicilor administraţiei,

guvernului, pe cînd cel al grupurilor de presiune este participarea prin influenţare şi presiuni la

procesul de formare a politicilor publice, la elaborarea normelor juridice, strategiilor de dezvoltare.

Pe de altă parte, potrivit unui grup de savanţi din SUA, deţinînd controlul asupra procesului

decizional, asupra proceselor de guvernare efectivă, partidul politic îşi asumă responsabilităţi

enorme în comparaţie cu grupurile de presiune [22, p. 119]. Această afirmaţie totuşi, în multe

cazuri, este greşită, căci anume grupurile de presiune de masă (sindicatele, asociaţii ale

consumatorilor sau plătitorilor de taxe etc.), la iniţiativa cărora se formează partide, îşi asumă

responsabilităţi, totodată, ele trag şi foloase politice considerabile la nivel social.

Peter Woll, alt autor american de referinţă, analizînd sistemul politic al SUA, apreciază că într-

o democraţie pluralistă grupul de interese completează partidele politice care au rolul de

“organizaţii-umbrelă” pentru o multitudine de interese conflictuale [166, p. 208]. Potrivit acestui

13

14

autor, care identifică grupul de presiune cu cel de interes, sistemul de presiuni reprezintă cel mai

democratic mod de exprimare a doleanţelor cetăţeneşti care completează acţiunile guvernamentale.

La fel, Peter Woll crede că, spre deosebire de partide, grupurile de presiune (cînd pot fi clasificate

astfel) nu se angajează în competiţii preelectorale, pentru obţinerea puterii politice, ci rămîn în afara

ei, urmărind să influenţeze factorii de decizie în favoarea propriilor interese. Faptul că grupurile de

presiune se situează (formal) în afara procesului electoral propriu-zis, exercitînd (legal, semilegal şi

ilegal, acest ultim aspect fiind tot mai rar întîlnit în societăţile democratice) presiuni asupra tuturor

celor trei ramuri ale puterii în stat, asupra partidelor politice, altor factori de decizie, precum şi

asupra mass-media, a societăţii civile şi opiniei publice, a fost confirmat de un alt cercetător

american ilustru, D. Truman [150]. El însă simplifică problema şi nu crede că instituţiile statului

exercită presiune politică la fel ca şi alte grupuri, ce provin din societatea civilă.

Spre deosebire de partidele politice, grupurile de presiune nu numesc în cadrul alegerilor direct

candidaţi pentru funcţiile publice, ci influenţează apreciabil campaniile electorale, voturile

alegătorilor, precum şi procesul electoral propriu-zis. Legal, aceste grupuri de influenţă sînt

constant împiedicate să acumuleze prea multă putere de influenţă, precum şi să întrunească condiţii

de implicare prea mare în procesele electorale şi în alte tipuri de procese politice. Dintre cauzele

acestui fenomen, aspectul care ţine de controlul efectiv (de orice tip, mai ales civil şi statal) asupra

acestor actori politici este cel mai îngrijorător. Aspectul respectiv instigă atît societatea civilă, dar,

mai ales, societatea politică, care cel mai frecvent este supusă presiunilor, ca să promoveze un cadru

legislativ adecvat vizînd funcţionarea grupurilor de presiune.

Potrivit unui important politolog şi sociolog francez din secolul al XX-lea, Maurice Duverger,

care a determinat substanţial dezvoltarea ştiinţelor politice contemporane, organizaţiile şi instituţiile

politice din cadrul sistemului politic intern se clasifică cu precădere în două mari categorii: 1)

partide politice şi 2) grupuri de presiune [48, p. 183-185]. Conform acestui savant, partidele politice

au ca obiectiv nemijlocit obţinerea puterii politice, precum şi participarea la exercitarea ei, ele vor

să obţină încrederea electoratului pentru a promova adepţii lor în funcţii publice. “Grupurile de

presiune însă nu caută să obţină puterea politică. Ele tind să influenţeze pe cei care deţin această

putere politică” [48, p. 201]. Însă clasificarea dată trebuie completată, deoarece şi partidele politice

sporadic se pot comporta ca grupuri de presiune pe scena politică. După autorul vizat, între grupuri

de presiune şi partide există următoarele tipuri de relaţii: 1) de subordonare a partidului faţă de

grupul de presiune; 2) de parteneriat şi conlucrare reciproc avantajoasă; 3) de subordonare a

grupului de presiune faţă de partidului politic [48, p. 204]. Cu toate acestea, fiecare grup de presiune

poate avea multiple relaţii complexe, în permanentă schimbare, concomitent cu mai mulţi parteneri

sau adversari politici.

14

15

Astfel, se impune abordarea semnificaţiei largi a conceptului de “grup de presiune”, care se

referă la un spectru extrem de vast de organizaţii şi comunităţi, foarte dificil de identificat. Comună

pentru aceste instituţii politice este participarea indirectă la procesul politic. Grupurile de presiune

se raportează la puterea politică, la instituţiile acesteia din exteriorul ei, supunînd-o presiunilor. Cele

mai influente grupuri de presiune dispun de persoane loiale în Guvern, Parlament, în alte instituţii

reprezentînd puterea de stat, dar acest fapt este ţinut în secret.

În sens larg, în opinia noastră, grupurile de presiune cuprind partide, instituţii publice, alţi

factori politici activi. Cînd o instituţie, factor social sau individual de pe scena politică îşi

concentrează forţele şi capacitatea de persuasiune şi influenţă asupra unui obiectiv care are impact

asupra vieţii politice, atunci acest actor politic se comportă ca un grup de presiune. Cele mai

importante funcţii ale lor sînt: 1) agregarea de interese (combinarea valorilor individuale ale

membrilor pentru identificarea obiectivului de grup); 2) articularea intereselor (promovarea şi

popularizarea năzuinţelor).

Potenţialul de presiune al grupurilor de influenţă este cu atît mai mare, cu cît obiectivele lor sînt

mai concrete şi mai explicite, poate chiar limitate ca număr, consideră A. Touraine [145, p. 138],

adică un grup de presiune se poate mobiliza mult mai bine în vederea atingerii unui singur scop

decît în cazul în care se urmăreşte atingerea simultan a unui număr mare de obiective, fapt care

inerent va cauza o dispersare a eforturilor membrilor grupului, crescînd astfel şansele unui eventual

eşec.

Deducem că pentru reuşita grupului de presiune devin importante atît resursele de forţă politică,

soluţionarea problemelor care stau în calea afirmării, dar şi alegerea, utilizarea şi aplicarea adecvată

a metodelor de presiune. Succesul grupului de influenţă depinde, în mare măsură, de măiestria de a

corela armonios resursele de amplificare a influenţei care stau la dispoziţia grupului cu tacticele şi

metodele eficiente şi potrivite pentru situaţiile concrete din arsenalul organizaţiei.

Problematica metodelor de influenţă politică este extrem de largă şi depinde de informatizarea

vieţii politice, a instituţiilor şi actorilor politici. Există cîteva metode şi tehnici de presiune aplicate

de majoritatea grupurilor de influenţă din sistemele politice democratice tradiţionale:

A) Mişcările politice de grup, incluzînd grevele, protestele şi demonstraţiile de stradă. Este una

dintre cele mai populare tehnici ale grupurilor de presiune, deşi nu este cea mai eficientă.

B) Tehnica “Lobbying” sau metoda contactelor directe ale reprezentanţilor grupurilor de

presiune cu factorii de decizie din guvern, ministere, comisii, consilii sau cu parlamentarii şi

preşedintele statului. Este considerată a fi mai eficientă decît metoda precedentă, cu toate că este

foarte costisitoare.

15

16

C) Publicitatea sau propagarea obiectivelor, valorilor grupului. Orice apariţie publică a grupului

este o încercare de a cîştiga capital politic. Vizează atît direct, cît şi indirect factorii de decizie, prin

propagarea scopurilor, şi influenţa opiniei publice, care determină adoptarea unei decizii politice.

D) Metoda judiciară şi justiţiară de influenţă politică. Este utilizată frecvent în statele de drept,

profund democratizate, unde cîştigarea în instanţa de judecată a unei cauze cu caracter sociopolitic

determină acumularea unui capital politic important.

E) Participarea grupurilor de presiune la campaniile preelectorale. Aceasta este o metodă

importantă de asigurare a accesului grupului la procesul decizional în perioada postelectorală.

Metoda presupune o susţinere din partea grupului (exprimată sau nu în public de către membri sau

de conducere) a diverselor formaţiuni politice antrenate direct în campania electorală. În pofida

faptului că, de obicei (juridic), grupurile de presiune se declară şi sînt definite ca apolitice, orice

grup de presiune cu adevărat important nu poate rămîne indiferent faţă de campania electorală [60,

p. 11-12].

F) Metoda de influenţă politică prin mijloace tehnice şi informatice performante. În epoca

internetizării şi informatizării sferei sociale şi implicit a politicului această metodă capătă noi

valenţe şi o nouă relevanţă pentru întregul sistem politic din cadrul societăţii [201]. Virtualizarea

spaţiului politic, a fenomenelor şi actorilor politici, o dată cu introducerea tehnicii informatice şi

conexiunea informaţională globală transferă şi problematica influenţei politice în spaţiul virtual,

unde regulile generale nu mai sînt valabile în totalitate. Creşterea calitativă a informaţiei utilizate,

ordonarea ei, calculul, proiectarea şi prognozarea politică mult mai riguroase servesc drept rezultate

vizibile ale aplicării, superiorităţii şi avantajului evident al acestor metode de presiune.

Potrivit ierarhizării în funcţie de importanţa grupurilor de presiune ce recurg la ele, se remarcă:

1) Metode utilizate de către grupuri de presiune de o mare importanţă socială şi politică:

a) contacte directe ale reprezentanţilor grupului cu funcţionarii publici, precum întîlnirile într-

un cadru neformal, contacte şi relaţii prin telefon, e-mail, scrisori, participări comune la dineuri

şi recepţii festive, participări la competiţii sportive (ca spectatori sau jucători-amatori) etc.;

b) participări ale reprezentanţilor grupurilor la şedinţele comisiilor, comitetelor şi forurilor

parlamentare şi guvernamentale.

2) Metode folosite de grupuri de presiune care au mai puţin acces la factorii decizionali prin

contact direct, precum şi de grupuri de presiune de maximă importanţă, dar care nu au avut succes

utilizînd metode din prima categorie. Aici se includ audienţele formale, organizarea de acţiuni

lobby, înaintarea de petiţii, participări active în cadrul conferinţelor de presă sau videoconferinţe

on-line, pentru a obţine sprijinul funcţionarilor, a crea grupului o imagine publică favorabilă şi

atractivă pentru factorii de decizie.

16

17

3) Metode de influenţă utilizate de grupuri de presiune care nu se bucură de o prea mare atenţie

din partea obiectului presiunilor şi de grupuri mai importante şi mai populare, care pot eventual

recurge la utilizarea acestora cu scopul de a consolida rezultatele obţinute prin metode din prima şi

din a doua categorie. Aici se includ: a) campanii publice, precum marşurile, demonstraţiile,

mitingurile; b) ameninţări, şantaj, mituire, critici la adresa autorităţilor, denigrări publice în presă.

Totalitatea metodelor de influenţă indică asupra formelor şi posibilităţilor de acţiune ale

grupurilor de presiune. Utilizarea eficientă a acestor metode presupune o pregătire riguroasă, ele

fiind mai pe larg folosite de către grupurile cele mai populare, în special, metodele mai elegante,

mai elevate şi mai eficace (cele din prima categorie).

Se impune o detalizare a specificului de utilizare a fiecăreia dintre aceste metode şi tehnici de

influenţă:

Mişcările politice de masă. La acestea recurg grupurile de presiune de mică importanţă, care nu

posedă alte metode mai eficiente de influenţă. Ele cuprind demonstraţii de stradă, proteste publice

cu utilizarea pancartelor şi a lozincilor, greve ale angajaţilor şi salariaţilor. Succesul acestor

campanii de masă depinde mult de numărul membrilor şi simpatizanţilor grupului. Rezultate ale

mişcărilor de masă pot fi:

1) Tratative dintre reprezentanţii protestatarilor şi autorităţile publice spre a influenţa deciziile lor.

2) Calea indirectă de presiune prin influenţarea opiniei publice, care poate determina acţiunile şi

deciziile politico-sociale şi administrative.

Mişcările politice de masă devin tot mai sofisticate, dezvoltîndu-se în cel puţin două direcţii:

- către mobilizarea sprijinului public în vederea schimbării legislative, normative sau sociale;

- concentrarea presiunii asupra persoanelor concrete din Guvern, Parlament sau din justiţie.

Metoda de presiune politică “Lobbying” al contactelor directe. În sens larg, orice acţiune de

influenţă politică a procesului decizional este numită lobby-ing. Această noţiune provine de la

denumirea încăperilor publice de aşteptare a audienţei din incinta Parlamentului Marii Britanii,

unde lobby-ştii contactau pe parlamentari în scopul influenţării votului lor (în engleză “lobby” -

coridor, culoar) [103, p. 110] şi datează din perioada apariţiei monarhiei constituţionale britanice.

În Congresul S.U.A. importanţa activităţii lobby-ştilor a dus la apariţia celei de a treia camere

(neformale, a lobby-urilor) în Congres, mai importantă decît celelalte două. Tot în S.U.A. a fost

adoptat primul act juridic privind funcţionarea lobby-urilor, în anul 1946, “Federal Regulation of

Lobbying Act”, potrivit căruia lobby-ştii activează în birouri, camere de audienţe, în săli de concert,

restaurante şi primesc bani sau lucruri de valoare în schimbul influenţei asupra factorilor de decizie.

Ei menţin în acest scop relaţii de durată cu oficialităţile şi cu echipele de lucru ale acestora. Lobby-

ştii se înregistrează oficial, declară sursele de venit, cheltuielile, proiectele deciziilor pe care le

17

18

susţin sau nu, oferă informaţii, date tehnice, pe care factorii de decizie le folosesc în comitete

parlamentare şi guvernamentale pentru elaborarea unor acte cît mai realiste, eficiente şi viabile.

Ulterior în cadrul sistemelor politic şi legislativ ale S.U.A. au fost introduse şi alte reglementări, ca,

de exemplu, “Lobbying Disclosure Act” din 1993, conform căruia “contactele lobbying vizează

orice comunicare sau schimb de informaţii cu membrii Congresului sau ajutoarele acestora ori cu

oficialii de rang înalt ai ramurii executive, cu privire la legislaţie sau alte acţiuni oficiale” [45, p.

1123].

Lobby-ştii profesionişti, care activează ca reprezentanţi ai grupurilor de interese, participă la

audierile din comisii, privind proiectele de hotărîri, discută, investighează şi cercetează impactul

unei eventuale hotărîri administrative sau legi noi, recent adoptate, asupra situaţiei reale de pe teren,

asupra populaţiei şi intereselor naţionale. Potrivit unui grup de cercetători americani, eforturile

specialiştilor în promovarea intereselor se reduc la trei direcţii principale [166, p. 257]:

• Influenţarea actelor juridice ale organelor puterii legislative în stat.

• Obţinerea accesului la procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor în instituţiile executive.

• Colectarea datelor privind efectul politicilor asupra unor categorii de persoane sau domenii

vizate în vederea declanşării procesului legislativ de modificare a legislaţiei.

Lobby-ştii de succes caută să devină surse de date, demne de încredere ca să obţină o

dependenţă a funcţionarului public de informaţiile furnizate de el, usţine K. Lawson [83, p. 106].

Deşi această dependenţă nu garantează succesul activităţii de presiune şi este un aspect extrem de

nepopular în ochii opiniei publice.

În opinia unor cercetători din SUA [62, p. 219-221], acţiunile de influenţă ale lobby-ştilor, în

funcţie de frecvenţa utilizării lor, se clasifică după cum urmează:

1. Audienţele la factorii decizionali - se practică de majoritatea lobby-ştilor.

2. Menţinerea de relaţii informale cu factorii de decizie într-o ambianţă neoficială, privată.

3. Prezentarea, ca expert, în comisii de stat, a rezultatelor investigaţiilor pentru elaborarea

proiectelor de legi şi hotărîri.

4. Organizarea demonstraţiilor, mitingurilor şi protestelor de stradă. Expediază mesaje,

înaintează petiţii, proteste autorităţilor supuse influenţelor.

5. Contactează parlamentarii din circumscripţiile electorale privitor la efectele legilor, în

aplicare.

6. Intentează procese judiciare, apărînd cauza grupului pe care-l reprezintă.

Totuşi nu orice metodă de presiune este aplicabilă în orice condiţie, aceasta depinzînd de

anumiţi factori. Metodele lobbyştilor variază, de asemenea, şi în funcţie de specificul factorului de

decizie care trebuie influenţat, de specificul ramurii puterii politice din care face parte funcţionarul.

18

19

Astfel în ramura legislativă obiectivul principal al grupurilor de presiune este de a se apropia de

parlamentari, obţinînd încrederea în sprijinul lor, folosind argumente logice şi date verificate şi

credibile. Parlamentarii însă, conlucrînd cu reprezentanţii acestor grupuri, urmăresc să:

• colecteze şi să primească informaţii veridice, care ulterior vor fi discutate în comisiile

parlamentare;

• să pregătească împreună un raport argumentat cu date de pe teren, pentru a-l prezenta în

şedinţe.

Lobby-ştii, ca “avocaţi” ai grupurilor de presiune, urmăresc obţinerea accesului la parlamentari.

Din practică deducem că acest obiectiv poate fi greu de realizat în cazurile în care:

a) lobby-ştii propun schimbarea unei legi în situaţia în care acţionează ca aceasta să rămînă în

vigoare, fără modificări;

b) grupul de presiune luptă pentru atingerea unor obiective de ordin social, public, general-

uman;

c) grupul este mic şi neimportant pe scena politică sau nu dispune de resurse, mai ales

financiare.

În ramura executivă a puterii de stat sînt utilizate mai mult relaţiile personale adecvate,

neoficiale dintre reprezentanţii grupului de presiune şi funcţionarii publici din ministere şi

departamente. Aceste relaţii pot lua forma unor contacte zilnice de conlucrare, prestare a unor

servicii reciproc avantajoase între membrii grupului şi factorii de decizie, dintre grupuri ca

subdiviziuni guvernamentale, de ramură [128].

În ramura judiciară se utilizează mai mult metodele formale oficiale, în baza specificului

acestei ramuri a puterii de stat, foarte vulnerabile. De obicei, se intentează procese judiciare în

diferite instanţe, urmărindu-se o popularizare mai mare a subiectului litigiului, fapt care ar fi în

avantajul grupului, precum şi, potrivit unor savanţi din SUA, promovarea pe scara ierarhică în

sistemul justiţiei, a simpatizanţilor care ar fi mai predispuşi spre o interpretare a legislaţiei mai

favorabile grupului [22, p. 124-126]. Deşi acest ultim aspect trezeşte îndoială referitor la

moralitatea, legalitatea şi caracterul general-benefic al unei astfel de acţiuni.

Contactele directe ale reprezentanţilor grupului de presiune cu factorii de decizie, presupun şi o

orientare în direcţie inversă a presiunilor: de la autorităţi către grupurile de interese. Astfel lobby-ul

devine “o stradă cu dublu sens”. K. Lawson consideră că lobby-ştii pentru a-şi promova obiectivele

se bazează pe politicieni, iar politicienii, la rîndul lor, contează pe lobby-şti pentru a obţine

informaţii sigure şi exacte, asistenţă de expert necesare muncii lor [83, p. 107]. Însă în cazul

presiunii invers orientate spre grupurile de presiune, aceştia primesc de la funcţionari şi politicieni

date care sporesc eficienţa activităţii lor şi le integrează într-un sistem de presiuni reciproce.

19

20

O altă modalitate importantă de presiune este crearea de către grupuri a unor coaliţii, prin

compromisuri reciproce, în pofida diferenţelor dintre ele. Grupurile de influenţă se unesc pentru a

realiza presiunea în comun. Tactica respectivă de presiune este numită de către unii analişti din

SUA: “Building Coalitions”, ei considerînd că aceasta este un proces anevoios şi de durată [62, p.

223]. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că grupurile de presiune, chiar şi cele mai radicale,

pentru a supravieţui, sînt impuse organic de a colabora permanent (de a coaliza) cu alţi factori.

Campaniile publicitare şi de propagare ale grupurilor de presiune constau în promovarea

publică a idealurilor, obiectivelor, valorilor, atitudinilor. Tehnica publicităţii este un mod indirect de

influenţă politică. Majoritatea grupurilor de presiune combină acţiunile directe de influenţă cu cele

indirecte (prin intermediul opiniei publice). Astfel, grupurile de presiune utilizează:

1) Presa, inclusiv electronică, poşta (inclusiv e-mail), alte mijloace de comunicare în masă,

afişe, panouri publicitare statice sau mobile (pe mijloace de transport etc.).

2) Acţiuni neordinare, şocante. De exemplu, acţiunile organizaţiei ecologice “Green Peace”:

navigaţii în zona testelor nucleare, înmormîntarea automobilului, legarea cu lanţuri de copaci în faţa

buldozerelor în cazul defrişării pădurilor etc. [83, p. 108].

Prin publicitate, grupurile de presiune îşi crează o imagine favorabilă atît pentru a atrage de

partea lor opinia publică, cît şi pentru a obţine sprijinul şi ajutorul guvernanţilor.

Grupurile de presiune au, de regulă, organe mass-media proprii (ziare, reviste, site-uri, posturi

de radio şi TV etc.), prin intermediul cărora propagă valorile şi obiectivele lor. Utilizarea din ce în

ce mai masivă a acestor modalităţi de influenţă confirmă importanţa în permanentă creştere a

informaţiei în toate sferele vieţii, inclusiv a politicului.

Procesele judiciare ca modalităţi de presiune politică. Deoarece curţile de justiţie de orice

nivel şi specializare au un tot mai mare rol în formarea politicilor publice, aplicarea unei astfel de

metode de influenţă este indispensabilă, pentru că democraţia pluralistă presupune o activitate de

influenţare raţională, publică, deschisă, în limitele legii, a factorilor de decizie din justiţie. În pofida

costului şi duratei prelungite, litigiul judiciar poate aduce o schimbare politică importantă. Aici

trebuie să amintim de rolul politic fundamental pe care l-a avut justiţia în cadrul alegerilor

prezidenţiale din Ucraina din decembrie 2004.

De obicei, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, ale copiilor, deţinuţilor, femeilor,

pensionarilor etc. utilizează această tehnică de presiune cu succes. Totuşi din cauza costului ei

relativ mare unele grupuri de presiune, mai ales cele care nu dispun de resurse financiare suficiente,

nu recurg la această tehnică de presiune politică.

Participări la campaniile preelectorale. Grupurile de presiune nu propun direct candidaţi la

funcţiile publice, însă participă indirect la campaniile preelectorale. Factorii de influenţă sprijină

20

21

candidaţii partidelor politice care împărtăşesc cauzele grupului. Unii autori consideră că grupul de

presiune influenţează asupra conducerii partidului politic ca acesta să includă în programul său

electoral şi obiectivele grupului [62, p. 222]. Însă cel mai des are loc procesul invers, cînd partidul

include în programul său şi obiectivele grupului pentru a atrage voturi. Frecvent grupurile participă

la campaniile electorale şi cu donaţii financiare, fac publicitate în mass-media proprie pentru

campania electorală a partidului ce reprezintă interesele grupului, membrii grupului votează

candidaţii partidului susţinut. În cazul unui grup de presiune numeros acest sprijin poate fi

binevenit, esenţial şi foarte important pentru victoria partidului politic în alegeri.

Unii cercetători ai relaţiilor dintre economic şi politic, precum G. Mc Kenna [99, p. 447],

consideră că resursele financiare, cele economice în genere, joacă în politică un rol prea mare şi

malefic, demoralizator chiar, favorizînd corupţia, instigînd interesul personal al funcţionarului

public. Totuşi fără de finanţe, politicul degradează, cetăţenii pierd interesul pentru procesele

politice.

În general, o astfel de implicare în viaţa politică, în mersul normal al ei este interzisă de

legislaţie, mai ales pentru organizaţiile societăţii civile, ONG-uri. În acest sens este elocvent

exemplul “Comitetelor de acţiune politică” (PAC) americane, care, potrivit unei reglementări

juridice din 1974, pot fi create în sprijinul oricărui candidat în campania electorală pentru a

concentra surse financiare sau servicii. În mai puţin de 20 de ani de funcţionare a acestei legi,

numărul unor astfel de organizaţii s-a majorat aproape de 10 ori (4195 în 1992) [140, p. 175].

Participarea grupurilor de presiune la campaniile electorale generale şi locale, fie chiar şi neoficial,

este cea mai populară şi eficientă, deşi foarte complexă, metodă de influenţă a opiniei publice şi a

factorilor de decizie, cel mai potrivit mod de sporire a popularităţii, de îmbunătăţire a imaginii.

Din punctul de vedere al resurselor şi al problemelor specifice grupurilor de interes şi celor de

presiune se disting următorii parametri:

A) Mărimea grupului, exprimată prin numărul membrilor şi al simpatizanţilor, reprezintă o sursă

de maximă importanţă pentru evaluarea potenţialului de forţă politică.

B) Unitatea şi coeziunea internă ale membrilor grupului.

C) Conducerea şi calitatea acesteia. Leadership-ul ca mecanism de agregare şi articulare a

intereselor şi obiectivelor, ca simbol ce insuflă respect membrilor, dar şi altor persoane din

afara grupului.

D) Informarea – atu-ul major al grupurilor de presiune în a “cuceri” încrederea oficialităţilor.

E) Resursele materiale şi financiare care asigură succesul organizării acţiunilor de influenţă.

Mărimea grupurilor de presiune este o condiţie importantă pentru creşterea potenţialului politic

al grupului. De regulă, organizaţiile numeroase au un potenţial colectiv impunător pentru a mobiliza

21

22

resurse financiare, energie şi efort personal, timp, informaţii pentru a-şi atinge obiectivele.

Grupurile de cadre: organizaţiile elitiste, “societăţile ştiinţifice”, grupurile asociative ale

funcţionarilor de stat, precum şi grupurile de presiune cu o organizare internă nu foarte strictă, de

regulă, nu acordă mare atenţie atragerii unui număr mare de membri şi simpatizanţi, spre deosebire

de organizaţiile cu obiective sociale, publice, cum ar fi sindicatele, organizaţiile de femei,

asociaţiile studenţeşti şi de tineret sau de consumatori şi plătitori de impozite şi taxe. În general, un

număr mare de membri presupune un potenţial şi o pondere politică mult mai ridicată a grupului.

Multe grupuri de presiune mari ca număr de membri au totuşi o influenţă neînsemnată asupra

factorilor decizionali. Cauzele pot fi multiple: coeziunea insuficientă dintre membrii de rînd şi

leaderi sau dispersarea internă pe fracţiuni în cadrul grupului, delimitarea insuficientă a sarcinilor şi

obiectivelor, organizarea nesatisfăcătoare sau conducerea diletantistă şi neserioasă.

În cadrul unui sistem democratic pluralist este necesar ca grupurile numeroase de presiune, să

fie importante, din punct de vedere politic, şi invers, în cadrul unor sisteme nedemocratice

oligarhice exclusiviste şi corporatiste, grupurile elitiste, ale unor persoane “alese”, ies în prim-

planul vieţii politice, în pofida numărului mic de membri, dar care au o putere de decizie, pondere

mare sau acces deschis la factorii decizionali în vederea reflectării opiniilor acestor grupuri în

cadrul procesului de adoptare a deciziei.

În opinia lui Peter Woll, orice organizaţie care îşi propune obiective social-politice generale

pentru întreaga societate trebuie, în scopul obţinerii unei ponderi politice şi al realizării potenţialului

său de influenţă în cadrul sistemului social, să întreprindă următoarele acţiuni [166, p. 249-250]:

A) Să tindă spre păstrarea membrilor şi spre atragerea altor noi.

B) Să tindă spre articularea exactă şi calitativă a intereselor, spre o promovare eficientă a

valorilor şi obiectivelor în cadrul strategiei politice prestabilite.

Această opinie exclude multe alte aspecte importante, precum necesitatea conduceri calitative,

atragerii surselor financiare etc., totuşi subliniază importanţa numărului de membri.

Problematica privind mărimea grupului de presiune devine tot mai actuală, mai ales în perioada

campaniei preelectorale, cînd partidele politice tind să atragă voturile membrilor de rînd ai grupului

prin includerea în programele preelectorale de partid a dezideratelor grupului sau utilizînd pîrghia

influenţei asupra membrilor de rînd de către leaderii grupului, care par a fi cointeresaţi în obţinerea

anumitor avantaje post electorale sau imediate personale sau pentru întreg grupul, dar care nu se fac

publice în perioada campaniei. Grupurile care întrunesc numeroşi membri au, de obicei, un cuvînt

greu de spus în politică şi în perioada dintre alegeri. La îndemnul leaderilor se mobilizează masele,

precum şi toţi membrii unui grup de presiune şi drept rezultat anumiţi oameni politici sînt numiţi

sau demişi din funcţiile administrative, publice, guvernamentale sau parlamentare sau sînt aleşi

22

23

membri ai Parlamentului sau ai consiliilor locale, regionale, ceea ce confirmă importanţa numărului

mare de membri şi simpatizanţi ai grupului [62, p. 215].

Unitatea grupurilor de presiune, concepută drept coeziune internă în acţiuni şi idei ale

membrilor, este, de asemenea, o sursă de forţă politică. Divergenţa de opinii este foarte probabilă în

orice tip de comunitate umană, mai ales în carul unor organisme politico-sociale, care trec printr-un

proces anevoios de agregare, de triere a intereselor, în cadrul cărora spiritele se “aprind” foarte uşor.

Organizarea internă democratică pluralistă devine foarte importantă pentru asigurarea şanselor

fiecărui membru de rînd al grupului de a fi reprezentat la nivelul cel mai înalt în cadrul lui. Dacă

opinia membrului grupului nu este luată în considerare sau este respinsă de către grup ori de către

conducere, aceasta generează nemulţumirea lui, care uşor se transformă într-o problemă gravă

pentru întregul grup, care devine mai vulnerabil din cauza plecării membrilor sau a apariţiei

fracţiunilor interne de opoziţie [81; 95].

Dacă membrii unui grup sînt uniţi şi colaborează eficient în vederea atingerii unui anumit scop,

influenţa grupului asupra procesului politic creşte considerabil, poate chiar mai mult decît în cazul

unui grup numeros, dar care nu este bine dirijat.

Conducerea grupului de presiune, concepută ca o dirijare, ca un management inteligent şi

profesionist, respectabil şi respectat, este o condiţie absolut necesară, în cadrul unei organizări

democratice, pluraliste interne, pentru a efectua o analiză a potenţialului psihologic, intelectual,

carismatic individul al persoanelor implicate în activităţile grupului, a evalua potenţialul lui, a alege

corect şi corespunzător metodele şi tehnicile de influenţă. Fără de o conducere bună, grupul de

presiune devine ineficient în popularizarea şi articularea valorilor şi dezideratelor, precum şi în

atingerea scopurilor sale. Un astfel de grup, fără o conducere adecvată şi responsabilă, profesionistă

şi dedicată cauzei, este sortit să rămînă veşnic doar un figurant neînsemnat în politica practică şi

reală, indiferent de toate celelalte aspecte care pot predispune pentru atingerea succesului.

Informarea grupurilor de presiune este foarte importantă pentru valorificarea potenţialului

politic al grupului, mai ales în contextul democratizării vieţii politice contemporane. Unii autori

[108] consideră că valoarea, calitatea informaţiei sînt în continuă creştere şi uită de creşterea

exponenţială cantitativă a acesteia. Astăzi, cînd cel mai bine informat actor de pe scena politică este

implicit şi cel mai important şi puternic, abilitatea grupului de presiune de a colecta, a verifica şi,

mai ales, de a valorifica informaţia din domeniu devine o importantă şansă de îmbunătăţire a

imaginii de ansamblu a întregului sistem politic. Informarea este funcţia cea mai însemnată,

contribuţia grupului de influenţă la civilizarea procesului de elaborare, adoptare şi executare a

deciziilor.

23

24

În principal, factorii de decizie sînt informaţi de echipele de expertiză din organele de stat,

asupra cărora şi este direcţionată acţiunea de influenţă, care, la rîndul lor, apelează la consultarea

interactivă cu diferiţi specialişti avizaţi în materie din cadrul grupurilor de interese, care, în acest

caz, devin agenţii specializate “de pe teren”, de colectare şi evaluare a informaţiilor, care se află în

mijlocul evenimentelor şi în interiorul acelei pături sociale afectate nemijlocit de decizia politică.

Din nevoia de a adopta decizii viabile, eficiente şi socialmente acceptate, oficialităţile caută să

obţină informaţii credibile privind starea reală a domeniului vizat de proxima decizie. Lipsa de

astfel de informaţii este un pericol serios pentru organele decizionale, care riscă să piardă o dată cu

legăturile cu realitatea de pe teren şi sprijinul social, dar şi puterea politică. În acest caz problema

cea mai importantă este calitatea informaţiilor ce stau la baza deciziei sau care parvin de pe “teren”

după adoptarea deciziei şi care pot determina o eventuală modificare a deciziei date.

Dat fiind faptul că factorii de decizie, în majoritatea cazurilor, au nevoie de intermediari pentru

a dispune în final de informaţia necesară şi, specializîndu-se în munca de birou, devin veritabili

birocraţi, departe de viaţa reală, grupurile contemporane de presiune speculează această stare de

lucruri, îmbunătăţindu-şi aparatul metodologico-ştiinţific cu capital informaţional, transformîndu-se

în parteneri - experţi credibili [86]. Totuşi multe grupuri de presiune şi interese nu mizează pe

această resursă de sporire a potenţialului şi forţei politice, din mai multe motive obiective, printre

care: nevoia unei înalte pregătiri a specialiştilor experţi (destul de costisitoare şi de durată),

caracterul spontan sau temporar al grupului, insuficienţa căilor de acces la factorii de decizie etc. Cu

toate că grupul de presiune care îşi argumentează dezideratele şi cerinţele prin informaţii veridice

are un mare avantaj în faţa acelor grupuri care sînt prost informate şi vehiculează agresiv şi

unilateral argumente aberante.

Resursele materiale şi financiare ale grupurilor de presiune. Importanţa forţei brute a banului

în condiţiile vieţii politice contemporane este incontestabilă, deşi resursele economice şi financiare

pentru actorii politici în genere şi, mai ales, pentru grupurile de presiune devin tot mai simbolice şi

mai relative, în sens că şi cu bani puţini poţi să faci o politică de calitate în interesul Binelui Comun,

al poporului sau în interesul propriu, în limitele moralităţii şi ale legalităţii. Însă unii experţi afirmă

că lupta politică ar fi arătat altfel dacă nu ar fi existat interesele economico-financiare [181]. Totuşi

diferite tipuri de grupuri de presiune dispun şi au diferite atitudini faţă de conturile financiare,

proprietăţile mobile sau imobile, deşi o instituţie de influenţă cu oficiu modern, mijloace electronice

şi logistice de performanţă, arată mult mai solid decît un grup de presiune spontan format în stradă.

Legislaţia contemporană, aflată într-un proces continuu de uniformizare, recunoaşte dreptul de

proprietate al diferitelor organizaţii, inclusiv din societatea civilă, de a dispune de întreprinderi

economice, instituţii de binefacere, imobile, clădiri, edituri şi tipografii, magazine, mijloace de

24

25

transport, uzine şi fabrici etc. şi de a le administra în folosul lor. Mijloacele financiare ale ONG-

urilor, care intră în categoria grupurilor de interese, se constituie din cotizaţii ale membrilor, din

vărsăminte benevole şi donaţii ale simpatizanţilor, care, de obicei, sînt anonime, din încasări

rezultate din administrarea întreprinderilor economice şi de producţie din subordinea lor, predarea

lecţiilor, organizarea unor forurilor expoziţionale, din activitatea editorială etc. Este mai greu de

acceptat faptul că organizaţiile nonprofit pot dispune de întreprinderi economice, însă venitul

realizat din astfel de activităţi legale este redirecţionat către alte scopuri şi necesităţi statutare,

precum: achitarea cheltuielilor pentru munca unor echipe de experţi de colectare a informaţiilor, de

efectuare a sondajelor şi cercetărilor sociopolitice, a cheltuielilor de judecată şi pentru munca

juriştilor şi avocaţilor, metodiştilor, organizatorilor, pedagogilor şi formatorilor etc. Prin astfel de

prevederi legale, statul şi implicit societatea acceptă şi susţin autofinanţarea sectorului nonprofit,

care des promovează obiective general-umane, etico-morale în beneficiul întregii societăţi,

contribuind la ridicarea calităţii vieţii.

Alte aspecte ale activităţii grupurilor de interes:

a) Racolarea de noi membri dintre cetăţenii care personal au de cîştigat de pe urma acţiunilor

grupului de presiune, dar care nu se implică nici ca efort fizic, nici financiar. În literatura anglofonă

aceşti cetăţeni sînt definiţi ca “free riders” – călăreţi liberi, indicîndu-se asupra condiţiei lor de

beneficiari, dar fără a depune vre-un efort. Soluţionarea definitivă a problemei date este totuşi,

practic, imposibilă, dar eforturile în acest sens reprezintă o funcţie importantă a grupului în

contextul vieţii politice democratice şi pluraliste: de a sensibiliza, a determina cît mai mulţi cetăţeni

să participe la viaţa politică.

b) Problema colectării de fonduri este o chestiune pe cît de delicată, în plan etico-moral, dar şi

legal, pe atît şi de importantă pentru supravieţuirea grupului în condiţiile concurenţei. În

organizaţiile de studenţi, de tineret, de pensionari, de copii, ale categoriilor sociale neasigurate

economic şi, în consecinţă, în cadrul grupurilor apar persoane specializate, care prestează această

muncă de colectare de fonduri, în concordanţă cu diferite strategii şi tehnici marketologice.

c) Coaliţiile şi alianţele grupurilor cu alte grupuri de presiune, cu partide politice sînt vitale,

pentru că, potrivit unor autori [166, p. 255], niciodată un grup de presiune nu va reuşi să domine

autorităţile publice de unul singur, cel puţin nu pentru mult timp, mai ales nu într-un regim politic

democratic şi pluralist. Astfel, alianţele oficiale sau publice, cele secrete sau ascunse de opinia

publică, trebuie luate în considerare de cercetătorii fenomenelor de presiune şi influenţă politică.

Categoria grupurilor de presiune, în sens larg, include nu doar instituţii provenite din societatea

civilă, ci şi multiple organizaţii politice (partide), de stat (administrative, judiciare şi deliberative)

sau internaţionale.

25

26

În sens îngust, grupurile de presiune sînt entităţi distincte de celelalte organizaţii sociopolitice,

căci nu se angajează direct în competiţia electorală şi influenţează deciziile politice mai mult din

umbră. În timp ce toate celelalte tipuri de instituţii politice dispun de un cadru juridic clar, categoria

grupurilor de presiune, ce include asociaţii înalt organizate şi socialmente importante, dar şi grupuri

spontane de cetăţeni, care pot apărea chiar în stradă sau virtual, în cadrul unui “forum” în Internet,

este prea puţin vizată de legislaţie.

În opinia noastră, grupurile de presiune se clasifică: a) după criteriul formelor de organizare a

grupurilor; b) după criteriul scopurilor grupurilor, exprimate în domeniile prioritare de activitate.

În funcţie de criteriul formelor de organizare şi de apariţie se remarcă:

a) grupuri amorfe ce afectează indirect politica publică, deşi se declară total apolitice,

neinteresate de influenţarea conştient direcţionată şi metodică a deciziilor politice;

b) grupuri ad-hoc (sau spontane) de cetăţeni fără intenţii politice clare, ce acţionează coordonat,

dar instinctiv, spontan, neconvenţional, şocant şi deseori violent. Ele nu sînt viabile şi apar, de

obicei, în stradă, sub forma unor demonstraţii, mişcări, revolte şi greve spontane;

c) grupuri nonasociative ce reprezintă sporadic interesele unor indivizi slab organizaţi, care pot

avea în comun anumite caracteristici demografice, etnice sau rasiale. Aceste instituţii sînt

vulnerabile, mai ales, din interior, la capitolul agregării intereselor păturii sociale reprezentate;

d) grupuri instituţionalizate, legate de cadrul juridic, de tradiţii, de instituţii sociale şi de stat,

care reprezintă: biserica, armata, corporaţiile economice tradiţionale, partidele politice etc.;

e) grupuri asociative bine organizate şi eficiente, ce se bazează pe dreptul de asociere al

cetăţenilor, pe instinctul oamenilor de a se uni întru atingerea unui scop. Fiindcă speranţa de viaţă a

acestor grupuri este mare în comparaţie cu alte tipuri, ele capătă repede o anumită formă legală.

Trebuie de menţionat faptul că grupurile de presiune se transformă foarte uşor şi trec extrem de

natural de la un tip de organizare la altul, aici manifestîndu-se acea caracteristică importantă care

este mobilitatea, atît la nivel de structură internă de organizare, cît şi la nivel de modificare a

metodelor de presiune, a puterii efortului de influenţă, dar şi a scopurilor şi obiectivelor.

Atît sistemul politic democratic, cît şi sistemul economiei de piaţă sînt stabile şi viabile tocmai

din cauza că se bazează structural şi funcţional pe pluralism şi pluralitate [82]. Ambele sisteme

mizează, în ultimă instanţă, pe organizaţiile mici, mobile şi receptive la orice eventuală schimbare,

în vederea supravieţuirii prin modernizare şi adaptare. Sistemul economic contează pe antreprenorii

mijlocii, dar, mai ales, pe cei mici, care, păstrînd proporţiile, corespund grupurilor de presiune din

cadrul sistemelor politice, a căror mobilitate şi receptivitate sînt capabile în momentele de criză să

redirecţioneze întregul sistem politic democratic pluralist spre o soluţionare a crizei, în acest scop

fiind folosit şi potenţialul intelectual individual al cetăţenilor politic activi.

26

27

Potrivit tipologizării lui Maurice Duverger, bazate pe criteriul numeric al membrilor [48, p.

203-204], grupurile de presiune se clasifică în: a) grupuri de presiune de mase; b) grupuri de

presiune de cadre; c) organizaţii pur tehnice de exercitare a presiunii politice.

Această clasificare este aproximativă şi nu reflectă tot spectrul de procese politice

contemporane care determină apariţia tipurilor noi de grupuri de presiune. Inpopularitatea partidelor

şi ideologiilor politice în societăţile pluraliste contemporane induce interesul de asociere în grupuri

civice. Totuşi lista dată este valabilă, cu anumite rezerve, şi în prezent. Grupuri de presiune de masă

sînt: sindicatele, asociaţiile muncitoreşti, de studenţi, de pensionari, de femei, de fermieri, de

veterani etc. Grupurile de cadre au puţini asociaţi, însă reprezintă nişte instituţii de elită, care

selectează riguros viitorii membri, precum: organizaţiile corporative din industrie, patronale,

asociaţii ale înalţilor funcţionari de stat, ale primarilor, societăţi filosofice, academice etc.

Organizaţiile tehnice de presiune au ca funcţie prioritară influenţa asupra deciziei şi promovarea

unui obiectiv determinat. Firmele de lobby apărute în SUA, răspîndite şi în alte sisteme pluraliste,

funcţionează ca birouri şi agenţii, asemeni celor de avocaţi sau de publicitate şi nu se supun

grupurilor de presiune, ci activează în conformitate cu contractul prestabilit.

Tipologizarea grupurilor de interese şi presiune în funcţie de scopurile propuse este ramificată şi

diversă. În funcţie de numărul de obiective grupurile se clasifică, potrivit mai multor savanţi de

referinţă, în: a) grupuri de presiune cu scop unic şi b) grupuri cu obiective multiple [83, p. 103].

Deşi numărul de obiective se poate modifica în baza caracterului foarte mobil al grupurilor. În

perspectivă statică deducem că instituţiile politice din prima categorie sînt, majoritatea, formate în

mod spontan şi nu au o infrastructură definită. Grupul îşi atinge obiectivul, după care se

desfiinţează, cel mai des, sau se transformă într-un grup cu obiective multiple. Grupurile de

presiune cu scop unic, de obicei, desconsideră problemele majore ale societăţii. Grupurile cu

multiple scopuri se bazează pe tradiţii, posedă o viziune de ansamblu asupra problemelor cu care se

confruntă întreaga societate, au un spectru larg de probleme abordate şi, implicit, posedă un număr

mai mare de aderenţi, membri şi simpatizanţi. Ele sînt bine organizate, dispun, de obicei, de o

echipă de conducere ce elaborează strategiile şi tacticile de acţiune. Critic însă grupurile cu

obiective multiple sînt nerealiste, articulează obiective care din start sînt irealizabile din cauza că

des leaderii tind să-şi creeze capital politic sau să mărească numărul de membri ai grupului din

contul noilor simpatizanţi.

În funcţie de durata activităţii grupului, se deosebesc:

1. Grupuri permanente, care corespund grupurilor cu scopuri multiple, ele fiind constante,

incluzînd:

27

28

a) grupuri pentru protecţia unor interese private ale oamenilor de afaceri, muncitorilor,

fermierilor;

b) grupuri cu membri uniţi pentru o anume cauză sau convingere, de obicei umanistă sau

etică.

2. Grupuri temporare de presiune, ce corespund celor cu scop unic, care sînt grupuri “de o

singură încercare”. Indiferent dacă îşi ating scopul sau nu, aceste grupurile îşi încetează existenţa şi

pot include:

a) grupuri temporare la scară naţională, ce influenţează decizii de anvergură general-

sistemică;

b) grupuri temporare la nivel regional sau local, foarte răspîndite şi numeroase.

Din perspectiva domeniilor prioritare de activitate, grupurile de presiune pot fi împărţite în:

1. Grupuri cu obiective şi scopuri private.

2. Grupuri cu deziderate şi obiective general-sociale.

Prima categorie, ce presupune ca membrii să-şi apere interesele proprii, este împărţită, la rîndul

ei, în alte două subcategorii:

a) grupuri de interese economice;

b) grupuri de interese profesionale.

Grupurile economice reprezintă o categorie eterogenă de organizaţii de influenţă, ce includ:

• Grupuri de antreprenori, bancheri, ce urmăresc avantaje şi profituri economice. Principalele

eforturi de influenţă ale lor se concentrează asupra sferei executive a puterii. Contactele directe

dintre membrii şi factori de decizie sînt prioritare pentru aceste grupuri ca metode de activitate.

• Grupuri ale muncitorilor pentru orice sistem socioeconomic înalt industrializat, care

reprezintă o forţă cu un potenţial politic impunător, fiindcă din ele fac parte, de obicei, numeroşi

membri, se asociază în federaţii de organizaţii muncitoreşti, de votul membrilor lor, de decizia

conducerii acestora, depinzînd configuraţia politică a sistemului în genere.

• Grupuri de presiune din domeniul agriculturii, care includ fermieri, proprietari de terenuri,

ţărani şi reprezintă, de obicei, organizaţiile cu membri cei mai activi, cei mai motivaţi de a participa

la elaborarea politicilor şi strategiilor administrative de stat în domeniul agrar, precum şi în cel

social.

Fiecare dintre aceste tipuri de grupuri economice are atu-urile proprii, aspectele cărora

avantajează grupul şi creează premise reale de realizare a scopurilor propuse. Astfel, grupurile din

domeniul afacerilor dispun de resurse financiare şi de membri avizaţi, grupurile de muncitori cîştigă

prin numărul sporit de membri şi solidaritate, iar grupurile de fermieri prin insistenţă şi experienţă.

28

29

Domeniul de interes prioritar poate fi aflat, deseori, chiar din denumirea organizaţiei. Grupurile

de presiune ale consumatorilor şi plătitorilor de taxe sînt incluse în categoria grupurilor economice.

Ele se bazează pe o largă susţinere socială, pentru că fiecare persoană este un consumator şi un

contribuabil, iar preţurile înalte, calitatea serviciilor şi mărfurilor, creşterea taxelor şi impozitelor,

neconcordanţa lor cu veniturile, reprezintă probleme serioase şi perene, afectînd pe oricine [22].

Grupurile de presiune ale reprezentanţilor unor profesii, drept categorii importante ale grupurilor de

interese private, speciale, influenţează decizia politică în vederea distribuirii unor alocaţii bugetare

sporite organizaţiilor specializate din domeniu. Sindicatele, ce apără drepturile şi libertăţile

profesionale ale angajaţilor, vizează aspecte de legislaţie a muncii sau profesionale. În această

categorie intră organizaţiile de veterani ai muncii, ai conflictelor militare. Ele luptă în continuu, în

principal, pentru privilegii, avantaje, scutiri economice, financiare şi fiscale. Cu cît grupurile de

presiune sînt mai specializate şi asociate în viziunea publicului larg cu unele domenii de activitate

(economic, social, cultură etc.), cu atît mai des ele participă la procesul de elaborare a politicilor de

stat, consideră H. Zeigler [172, p. 161-164]. Deşi această idee nu reflectă profunzimea impactului

social şi calitatea activităţii grupului, foarte des mult mai importante.

2. Grupurile de interese publice, etico-morale şi general-umane au, de obicei, scopuri şi

obiective care ies din cadrul necesităţilor vitale ale membrilor săi şi vizează unele deziderate

idealiste. Obiectivul suprem al acestor grupuri, ai căror membri nu primesc un beneficiu direct şi

imediat, este Binele Comun. Grupurile de presiune în interes public prezentă opiniile persoanelor cu

handicap, ale invalizilor, pensionarilor, studenţilor, femeilor, colecţionarilor, minorităţilor etnice,

culturale sau de alt tip, vînătorilor şi pescarilor amatori etc. Astfel de grupuri foarte populare şi

numeroase în sistemele pluraliste caracterizează nivelul de democratizare a societăţii.

Instituţiile politice ce exercită presiuni în interes public diferă de alte grupuri de interese şi prin

faptul că ele nu urmăresc profitul economic, ci au chiar un punct de vedere “antiafacerist”, critic şi

nu ezită să “atace” grupurile de interese economice, acuzîndu-le de insensibilitate pentru

problemele general-umane, publice, sociale, precum sînt sărăcia, degradarea morală a societăţii

[159], degradarea stării ecologice a mediului înconjurător, problema înarmării nucleare sau

agravarea stării criminogene. Acest tip de grupuri include şi unele birouri de avocaţi, care acordă

servicii juridice în “interes public”. În acest sens este elocvent exemplul lui Ralph Nader, avocat

american, care în anii `80 ai secolului al XX-lea, în cunoscuta sa organizaţie “Fane Ranger”,

foloseşte eficient practica proceselor judiciare pentru a atrage atenţia opiniei publice şi a factorilor

de decizie asupra problemelor grave din societatea americană, precum: intransparenţa justiţiei şi

guvernării, starea nocivă a mediului înconjurător etc., prin care a devenit popular şi şi-a atins

scopurile civice propuse.

29

30

Pentru grupurile publice este relevant “entuziasmul” politic în acţiuni şi în discurs. Valorile

promovate de grup des reflectă opiniile leaderilor, care abuzează de încrederea acordată de membri,

consideră J. Q. Wilson [165, p. 210]. Însă tocmai în cazul acestui tip de grupuri de presiune

articularea obiectivelor este mult mai calitativă decît agregarea intereselor, ceea ce duce în final la

eşec sau la o diferenţă dintre mesajul public al grupului şi interesele adevărate ale membrilor lui.

Organizarea internă a grupurilor de presiune, în majoritatea cazurilor, include:

a) leaderii ce conduc grupul şi elaborează politicile, strategiile, metodele de presiune;

b) lobbyştii care contribuie la obţinerea succesului de către leaderii grupului şi aduc în atenţia

maselor, a publicului, dar şi a autorităţilor, scopurile şi obiectivele grupului;

c) membrii simpli care constituie baza socială, dar şi raţiunea de existenţă şi de activitate a

grupului.

În concluzie menţionăm că problematica grupurilor formate în baza unor interese şi care îşi

propun să exercite o presiune asupra factorilor de decizie politici, sociali, publici prin diferite

modalităţi de presiune, pentru a participa la formarea politicilor publice, alături de guvernanţi, nu

poate fi ruptă de imperativul social al Binelui Comun, la care se raportează, în ultimă instanţă,

comportamentul, rolul, personalitatea acestor instituţii în plan politic. Aceste tipuri de organizaţii

sînt foarte diverse, mari şi mici, temporare şi permanente, puternice, influente şi influenţabile,

legale şi ilegale, criminale, precum cele cu caracter terorist, într-un cuvînt, pot apărea sau dispărea

subit, căpăta forme diferite, unele chiar stranii, iar numărul lor în cadrul unui sistem politic concret

este imposibil de stabilit. Aceasta şi din cauza că în categoria grupurilor de presiune intră atît ONG-

uri, cît şi partide politice, instituţii de stat, orice alt tip de colectivitate, care utilizează diverse

modalităţi de presiune politică şi fac parte din sistemul complex de interacţiuni şi interrelaţii din

cadrul sferei influenţelor politice, puternic ancorate în sistemul politic, conferindu-i un specific

irepetabil şi inedit.

30

31

1.2. Conceptualizarea fenomenului presiunii şi influenţei politice

în condiţiile informatizării sociumului

Activitatea de presiune ca segment al vieţii politice, care se dezvoltă cel mai dinamic în

comparaţie cu celelalte activităţi şi a cărei importanţă creşte concomitent cu democratizarea

societăţii, dar, mai ales, cu aprofundarea informatizării acesteia, devine vitală în condiţiile creării

unei structuri politice de tip nou postdemocratic, necesare pentru trecerea societăţii la etapa

noosferei şi a supravieţuirii speciei umane [151]. Informatizarea este omniprezentă în toate sferele

sociale şi sfera politicului deja începe să se transforme sub impactul acesteia, schimbînd vectorul

dezvoltării sale spre o raţionalizare evidentă a specificului său, trezind un tot mai mare interes

pragmatic pentru algoritmizarea, matematizarea şi digitalizarea activităţilor, comportamentelor şi

discursurilor actorilor politici. În acest context, domeniul presiunilor politice, de asemenea, are

tendinţa spre schimbare, adaptare, spre o optimizare şi eficientizare vertiginoasă.

Fenomenul presiunii politice în condiţiile sistemului politic şi social are un caracter universal şi

permanent, indiferent de conjunctura economică, civilizaţională sau culturală. Sensul activităţii de

influenţă sau al acţiunilor de lobby capătă semnificaţii diverse în contextul procesului de

informatizare a sociumului. Spre exemplu, atitudinea faţă de lobby-ul diplomatic exercitat în plan

extern de către corpul diplomatic acreditat, de alte persoane şi instituţii abilitate la nivel de

administraţie poate crea opinia că şi societatea în întregime poate acţiona ca un grup de influenţă în

interes propriu şi acest tip de lobby, foarte des bazat pe date, informaţii precise şi operative, este de

neînchipuit în afara contextului Tehnologiilor Informaţionale (IT), ca şi fără de un suport informatic

[142]. Presiunea politică, plecînd de la explicaţia uzuală a presiunii şi a influenţei în genere, poate fi

concepută şi ca o intimidare, fie conştientizată sau nu de actorii politici, involuntară sau voită,

intenţionată sau nu. În orice caz, presiunea politică ca intimidare a acţiunilor, discursurilor,

manifestării lor, mai ales în contextul modelului statului de drept, este imposibilă fără de un mesaj

informaţional exact şi adecvat, acţiunea căruia se poate amplifica mult prin utilizarea tehnologiilor

informaţionale contemporane. Foarte frecvent influenţa şi presiunea politică sînt percepute prin

prisma efectelor lor asupra deciziilor politice, ba chiar şi din perspectiva schimbărilor reale

survenite în urma aplicării acestor decizii. Presiunea politică drept proces de administrare a

sancţiunilor sau de distribuire a stimulărilor poate fi mult mai eficientă, dacă este transpusă în plan

virtual, mai perceptibilă şi mai de încredere pentru factorii de decizie vizaţi de acţiunea de influenţă,

care apelează la grupurile de presiune pentru a confirma, verifica, a elabora informaţia vitală pentru

existenţa politicului. În acest caz, unele grupuri pot fi admise la procesul decizional doar dacă

reprezintă pentru autorităţi nişte parteneri de încredere, reciproc avantajoşi, cu interese apropiate şi

31

32

comune. Sancţionarea sau stimularea ca presiune politică, în formă electronică virtuală, pe de o

parte, este controlabilă, deschisă, transparentă şi prin aceasta legitimă şi benefică, iar, pe de altă

parte, poate fi mult mai bine direcţionată, mai precisă, mai de durată şi, prin aceasta mai profundă,

eficientă şi determinatorie în plan decizional. În orice caz, relaţiile dintre doi sau mai mulţi subiecţi

social-politici, pentru comportamentul cărora factorul uman rămîne a fi cardinal, pot fi concepute ca

presiune sau influenţă politică din moment ce reflectă şi reproduc organic şi structural procesul

interacţional-comunicaţional. Sociumul în virtutea naturii sale este prin excelenţă interacţional şi

comunicaţional. Tehnologiile în genere, dar, mai ales, cele interacţional-comunicaţionale reprezintă

o continuare, o aprofundare a potenţialului psihobiologic uman.

Informatizarea este preponderent un proces social, în cadrul căruia se amplifică volumul,

importanţa şi impactul social al informaţiei, la baza căreia stau mai multe premise, precum

comunicarea bidirecţională, informarea, dezvoltarea mijloacelor de transmitere şi exprimare a

informaţiei. În sens îngust informatizarea poate reprezenta fenomenul social de extindere

informaţională cu preponderenţă pe cale informatică şi cu ajutorul tehnologiilor informaţionale

digitale. Însă aceasta reprezintă doar o ultimă etapă a procesului de informatizare socială în decursul

istoriei omenirii, pe lîngă celelalte etape, precum apariţia vorbirii şi limbii de comunicare, a

scrisului şi a tehnicilor de imprimare şi tipar.

Informatizarea în sens îngust, are, cel puţin, două aspecte distincte, care se întrepătrund şi se

exprimă prin funcţii distincte ale procesului de informatizare. Astfel, prima dintre acestea şi cea mai

uzuală este funcţia informatizării, precum şi aspectul tehnic al acesteia, constituind poate o latură

mult prea discutată şi analizată la etapa contemporană, reducîndu-se la implementarea tehnologiilor

informaţionale în cele mai diverse sfere sociale. Cea de a doua funcţie a procesului de informatizare

o reprezintă încărcătura umanistă. Sarcina şi menirea umanistă ale informatizării, mai puţin

discutate din cauza lipsei unui avantaj imediat vizibil, constituie impactul social intelectualizant şi

iluminist al acestui proces. Intelectualizarea sociumului, creşterea şi sporirea resurselor intelectuale

comune, dar şi individuale, ca rezultat al informatizării, ca parte integrantă a ultimei, este rezultatul

mult aşteptat de analiştii-filosofi, care au cercetat fenomenul social informatizant. Din acest punct

de vedere, al impactului intelectualizant asupra sociumului, informatizarea este foarte apropiată de

dezideratul suprem al contemporaneităţii: democratizare, transparenţă, raţionalizare, noosferizare

[198]. Informatizarea sociumului ca proces sociopolitic global capătă noi valenţe şi aspecte în toate

domeniile vieţii societăţii, fără de excepţie [184]. Ca şi alte domenii sociale complexe şi activitatea

de influenţă politică, de asemenea, este supusă procesului continuu al informatizării, iar pe

parcursul ultimului secol şi procesului de computerizare. Computerizarea în cadrul amplului proces

32

33

social al informatizării capătă, mai degrabă, aspectele unei implementări a tehnicii de calcul, a unor

elaborări de vîrf în domeniile informaticii, ciberneticii, dar care generează şi noi raporturi sociale,

juridice, interpersonale, dar şi politice. Procesele de informatizare şi implicit de computerizare nu

pot fi concepute în afara contextului de globalizare şi cosmopolitizare, de creştere a importanţei

muncii intelectuale, a valorii produselor intelectuale. Pe lîngă intelectualizarea continuă a valorilor

şi a nivelului general social, creşte tendinţa socială de a obţine un statut social în raport cu

inteligenţa şi îndemînarea, ca abilitate de utilizare practică a ideilor teoretice [93].

Computerizarea proceselor social-politice în genere, dar, mai ales, a proceselor de “fabricare” a

deciziilor sociopolitice, are drept consecinţă inevitabilă deschiderea accesului la acestea pentru unii

alegători îngrijoraţi de propria soartă, dar şi pentru unele cercuri restrînse de interese, închise

publicului larg [73]. În orice caz, computerizarea, mai ales concepută ca creştere a numărului de

utilizatori ai reţelelor mondiale de informaţii, oferă posibilitatea “masificării” sau democratizării

continui a procesului sociodecizional. Utilizarea celor mai performante elaborări din informatică de

către cei care se implică energic în activităţi de influenţă politică înseamnă: prelucrarea şi

procesarea datelor, ducerea mai riguroasă a evidenţei, experimentarea, modelarea sociopolitică etc.

Aceasta determină ameliorarea şi eficientizarea, prin furnizarea unor date mai precise, a unor astfel

de procese ca: 1) elaborarea şi pregătirea unor decizii politice, cum ar fi proiectele de legi, hotărîri,

sau chiar a strategiilor politice pe termen lung în diferite domenii ale economiei, vieţii sociale etc.;

2) adoptarea, susţinerea şi/sau acceptarea acestor decizii, atît ca procese tehnice, în funcţie de

organul în care are loc această procedură de adoptare, dar şi ca proces intelectual de pătrundere mai

bună în toate subtilităţile posibile şi implicaţiile ulterioare ale deciziilor; 3) implementarea acestor

decizii în viaţă, atît prin popularizare, cît şi prin adaptarea lor la realităţile vieţii (prin modificare,

revizuire, completare etc.). Încercînd o analogie, am spune că procesul computerizării amplifică

presiunea politică tot aşa cum este amplificată cunoaşterea şi cercetarea ştiinţifică, drept rezultat al

utilizării tehnicii de calcul, prelucrării datelor cu ajutorul ultimelor elaborări tehnice. Sporirea

accesului publicului la viaţa politică prin computerizare, ca o sursă de informare calitativ nouă

(presa electronică, videoconferinţele on-line etc.), are ca aspect final, benefic, creşterea culturii

politice, maturizarea politică a societăţii, în special, a tineretului, categorie socială care înaintea

altora acceptă şi utilizează aceste inovaţii tehnico-informaţionale. Astfel, computerizarea ca proces

informaţional de tehnologizare a aspectelor vieţii sociale oferă garanţii în plus de asigurare a

transparenţei şi echităţii (moralităţii) vieţii politice. Ca rezultat, apar diferite tendinţe de ordonare şi

organizare a apariţiilor (imaginii) publice ale unor personalităţi politice (Public Relations),

prelucrate computerial.

33

34

Universul electronic de comunicare şi interacţiune ca obiect specific al cercetărilor ştiinţifice

are o istorie nu prea lungă, dar destul de semnificativă. În lucrările unor astfel de analişti ai

fenomenului respectiv, precum A. D. Ursul, T. N. Ţîrdea, M. Mc Luhan, A. Tourain, J. Habermas,

N. Luman, U. Eco etc., sociumul este considerat drept un spaţiu comunicaţional-interacţional, în

care noile medii informaţionale devin nişte instrumente importante de orientare a omului în

societate şi de interacţiune socială [153]. Cu toate acestea noul mediu de comunicare care se

constituie în prezent (în primul rînd, reţeaua Internet) lasă asupra altor mijloace de comunicare o

amprentă inedită. Generalizînd şi reinterpretînd adecvat rezultatele mai multor cercetări, pot fi

identificate unele caracteristici ale tipului virtual de interacţiune şi comunicare, care devin din ce în

ce mai vizibile în viaţa de fiecare zi: virtualitatea, interactivitatea, hypertextualitatea, globalitatea,

creativitatea, anonimitatea, mozaicitatea sau celularitatea.

Este evident caracterul virtual al fenomenului interacţional-comunicativ în reţeaua Internet.

Virtualitatea, fiind şi o caracteristica de bază a noului mediu de existenţă a omului contemporan,

totuşi poate fi considerată ca nouă doar convenţional. Astfel, T. Parsons recunoaşte ca intermediari

ai interacţiunii şi comunicării sociopolitice banii, puterea, influenţa, orientările valorice etc., cărora,

de asemenea, le este caracteristică a virtualitatea ideală sau simbolică. Astfel, deducem că

deosebirea specifică a tipului actual de interacţiune şi comunicare virtuală reprezintă caracterul

tehnic al virtualităţii contemporane: mediul virtual computerial apare ca un nou intermediar în

cadrul relaţiilor sociopolitice, virtualizînd relaţiile de intermediere virtuală deja stabilite anterior

dînd naştere la o aşa-numită “virtualitate la pătrat” sau “virtualitate dublă” ca o caracteristică a

virtualităţii tehnico-computeriale contemporane. O anume virtualitate pluridimensională deja există

în spaţiul informaţional al mijloacelor mass-media tradiţionale ca localizare a practicilor discursive

(comunicativ-interacţionale) universale: TV, radioul, ziarul etc., reprezentînd spaţiul de producere,

propagare a valorilor politico-sociale, culturale de masă. Tehnologiile informaţionale contemporane

avansate, care au înglobat mijloacele mass-media tradiţionale, au creat un nou spaţiu virtual tehnic,

pentru care a devenit caracteristic deja discursul virtual. “Discursul virtual a subliniat parcă natura

comunicării – litere şi cuvinte, sunete şi imagini, corpuri şi obiecte au fost înlocuite cu cifre, de

aceea ele sînt virtuale şi capătă noi posibilităţi speciale”, consideră un autor rus [179, p. 30]. Deşi

acest autor scapă din vedere faptul evident că o codificare mecanică cifrată nu înseamnă, imediat, o

transpunere în plan virtual şi invers: nu este necesară o transformare în limbajul cifrelor a unor

valori sau obiecte simbolice pentru a observa natura lor virtuală.

Deosebirea principială a virtualităţii tehnice contemporane de cea tradiţională constă în faptul

că o dată cu dezvoltarea noilor tehnologii comunicaţional-informaţionale, se distorsionează chiar

caracterul virtualităţii - apare un spaţiu specific ce se specializează în transformarea tuturor

34

35

aspectelor, elementelor vieţii sociale şi politice într-o formă virtuală inedită. Virtualitatea

contemporană reprezintă localizarea reală a fenomenelor reale, este o simbioză, care în realitate nu

este posibilă. Virtualitatea a permis pur tehnic unirea unor lucruri diferite [46]. Astfel, se formează

un tip principial nou de existenţă simbolică a omului, a sociumul, a politicului, a sferei presiunii

politice, care pot fi reproduse, introduse sau modificate în acest spaţiu simbolic digital (cifrat)

paralel cu spaţiul sociopolitic real. Aceasta poate însemna că orice activitate umană, inclusiv de

influenţă politică exercitată în spaţiul virtual, se poate extinde şi amplifica semnificativ [188]. Odată

existente în acest spaţiu, fenomenele sociale şi implicit cele politice se supun legităţilor specifice lui

şi prin aceasta universul virtual devine treptat spaţiul determinatoriu pentru alte spaţii existenţiale

posibile. Drept rezultat, virtualitatea încetează de a mai fi convenţională.

Problema virtualităţii este una general-ştiinţifică şi din această cauză formele contemporane de

existenţă virtuală trebuie să fie studiate de diferite ştiinţe. Psihologii pot studia specificul psihologic

al comunicării virtuale şi al comportamentului în spaţiul virtual, economiştii pot analiza specificul

e-economiei, filosofia poate evidenţia diferite aspecte ale virtualizării vieţii, ştiinţei, conştiinţei etc.,

iar politologia poate şi trebuie să studieze fenomene, precum comunicarea virtuală politică, e-

guvernarea, e-voting-ul, e-presiunea politică etc. [158, p. 106-107]. Toate caracteristicile

interacţiunii şi comunicării virtuale amintite mai sus trebuie combinate sistemic pentru a reuşi o

definire cît mai exactă, pluridimensională a acesteia. Astfel, combinarea interactivităţii cu

hypertextualitatea şi globalismul poate configura noi fenomene sociocomunicaţionale. “Legătura

dintre global şi local are loc la nivel local … Aceasta deschide posibilitatea unei întrepătrunderi

mondiale…”, consideră un sociolog rus [204]. Însă este importantă în planul influenţelor politice şi

atitudinea antiglobalistă, care induce iminenţa rezultatelor catastrofale ale globalizării pentru

omenire. Astfel, Internet-ul ne ajută să conştientizăm cum şi pe ce direcţie se modifică comunicarea

şi interacţiunea socială contemporană: creşte însemnătatea comunicării interpersonale, precum şi

volumul celei intrapersonale, se modifică comunicarea de masă, iar cea specializată capătă un rol

cardinal, individul este mai atent şi receptiv la valorile, vectorii, lumea sa individuală. Din

perspectiva caracteristicilor sale sociotehnologice, Internet–ul reprezintă locul (virtual) şi mijlocul

(computerial contemporan), adică locul unde (spaţiul cibernetic) şi modul cum (digital, cifrat) se

combină (converg) formele şi tipurile anterioare de comunicare şi interacţiune. Aici nestăvilit creşte

viteza şi scade costul difuzării informaţiei (de 700 ori mai repede şi de 350 ori mai ieftin decît prin

poşta tradiţională [197, p. 199]), se majorează gradul de pluralism şi dispar impedimentele

expedierii acesteia, Internet–ul devine mijloc de unire a tuturor într-un “sistem unic închis”, iar

internaţionalizarea şi globalizarea capătă sensul de “internetizare” şi “reţelizare”.

35

36

Structura şi caracterul informaţiei reţelizate se deosebesc semnificativ de structura şi caracterul

informaţiei din mass-media obişnuită; 1) în Internet sînt prezente toate tipurile de comunicaţii (de

masă, specializată, interpersonală, intrapersonală), în timp ce în mass-media, informaţia

interpersonală sau intrapersonală lipseşte cu desăvîrşire; 2) volumul şi importanţa comunicării de

masă în Internet sînt reduse din cauza dominaţiei informaţiei specializate în contextul creşterii

interacţiunii individuale (interactive); 3) în lumea multimediatică a spaţiului electronic creşte brusc

gama heterogenică a conţinutului informaţiei accesibile, fiind prezente toate tipurile de mijloace

comunicaţionale tradiţionale: videoconferinţa, ICQ, brouser-ul, meta-căutare, votare on-line, forum,

chat etc. propunîndu-se şi altele principial inedite şi superioare celor tradiţionale. În plan pozitiv,

Internet–ul contribuie la interpătrunderea mijloacelor raţionale şi extraraţionale de conceptualizare a

realităţii, totodată, virtualizînd toate sferele vieţii, din cauza creşterii interacţiunilor dintre acestea ca

şi dintre diferiţi alţi factori social-politici, determină apariţia unor noi domenii ale vieţii sociale şi a

unor domenii limitrofe acesteia, se colectivizează şi se intensifică acţiunile sociale ca acţiuni de

presiune politică.

Un efect negativ al comunicării în Internet este reducerea contactelor sociale nemijlocite, iar în

plan sociopolitic descreşte prin atomizarea eforturilor sociopolitice impactul social al acestora, în

plan psihoindividual are loc sărăcirea legăturilor sociale (pînă la singurătate), multiplicarea

situaţiilor depresive, sporeşte chiar incidenţa unor asemenea maladii ca autismul la copii şi

adolescenţi, se formează o percepţie socială neadecvată etc. În acest context, M. Mc Luhan vorbeşte

despre un viitor “sat global”, ceea ce înseamnă integrarea globală şi prin aceasta degradarea

fiecăruia [186]. U. Eco susţinea însă că metafora “sat global” este nemeritat exagerată, iar adevărata

problemă constă în faptul că viitorul omului este “societatea oamenilor singuratici” [205].

Neunivocă este problema privind consecinţele răspîndirii reţelei mondiale şi concreşterii acesteia cu

structura socială, similar evoluţiei mass-media tradiţionale. Digitalizarea (codificarea informaţiei) şi

convergenţa (accesul la mass-media tradiţională în Internet) sînt determinate nu doar de

globalizarea şi integraţionismul mass-media tradiţionale, dar şi de specializarea şi demasificarea

acesteia.

În contextul informatizării sociumului, la etapa implementării tehnologiilor informaţionale (IT)

se impune cercetarea şi evidenţierea tandemului om – tehnică, inclusiv în sfera influenţelor politice

[110]. Actualmente se evidenţiază trei tipuri de direcţii de utilizare a IT şi a reţelelor computeriale

în activitatea contemporană de presiune politică, care pot fi înţelese şi ca metode şi procedee

specifice, utilizate în cadrul activităţii de presiune politică în contextul informatizării sociumului: 1)

folosirea reţelelor virtuale computerizate ca resursă informaţională în activitatea de influenţă; 2)

exercitarea presiunii directe prin intermediul reţelelor informaţionale şi 3) comunicarea personală

36

37

cu factorii de decizie, utilizînd reţelele computeriale. “Reţele virtuale computeriale” pot fi de

următoarele tipuri:

• Internet-ul.

• Reţelele globale off-line FTN (de tipul FIDOnet).

• Reţelele informaţionale comerciale specializate pe domenii.

În cadrul acestor reţele procesul de comunicare poate fi organizat în general sub următoarele

forme, care se regăsesc în procesul aplicării metodelor menţionate:

• Consultarea şi afişarea on-line de informaţii pe paginile web ca elemente ale WWW.

• Participarea la video- şi teleconferinţe on-line, care includ contacte personale (conectare

dintre cîteva terminale) sau publice (live) cu posibilitatea de a face schimb de mesaje.

• Primirea şi trimiterea de mesaje prin poştă la adrese individuale (e-mail).

• Expedierea informaţională de date referitoare la un anumit domeniu (funcţionează potrivit

principiului abonării la publicaţiile periodice şi pot fi primite prin e-mail).

Utilizarea reţelelor virtuale computerizate ca resursă informaţională în cadrul activităţii de

influenţă politică poate rezulta dintr-o necesitate de anticipare a posibilelor acţiuni ale factorilor de

decizie, de cunoaştere din prima sursă a structurii şi schimbărilor de structură şi funcţii din cadrul

organului vizat de acţiunea de presiune politică. Foarte multe aspecte ale procesului decizional

privind ordinea de zi, protocoalele şi stenogramele şedinţelor comitetelor şi comisiilor, datele

referitor la votarea nominală, formarea şi corectarea bugetului, precum şi multe altele rămîn a fi

destul de secretizate sau închise pentru public şi persoanele din afara cancelariilor. În primul rînd,

din cauza că o prea mare deschidere este inutilă pentru factorii decizionali şi ineficientă (din punctul

de vedere al acestora). În cazul unui acces hipersecretizat la procesul decizional majoritatea

populaţiei rămîne în afara acestuia. Iar deschiderea şi impunerea transparenţei procesului decizional

sub impactul democratizării determinate de desecretizarea informaţiilor, creează premise reale

pentru optimizarea durabilă a sistemului politic [178]. Ca avantaje ale informării prin intermediul

mediilor virtuale informaţionale în comparaţie cu cele tradiţionale se evidenţiază preţul redus,

accesibilitatea informaţiei, precum şi interactivitatea creării acesteia. Astfel, se impune structurarea

resurselor informaţionale din reţea cu precizarea persoanelor de contact, a specificului, bazei

legislative, a necesităţilor etc., repartizate pe domenii de activitate (ecologie, economie, învăţămînt,

relaţii interetnice etc.), capabile să ordoneze şi să faciliteze contactul dintre grupurile de interes şi

factorii de decizie în vederea stabilirii unei relaţii durabile de parteneriat. Impedimente în crearea

unor astfel de reţele informaţionale poate fi inerţia, închistarea factorilor de decizie, structura

37

38

nedemocratică internă a acestora, unele lacune juridice, care pot permite factorilor decizionali să se

eschiveze de la contactul cu publicul.

Exercitarea presiunii directe prin intermediul reţelelor informaţionale poate căpăta forma

campaniilor de propagare sau propagandă, care în mod expres fac apel la opinia publică şi constituie

o modalitate indirectă de presiune. Cu toate acestea există cîteva premise care pot determina

grupurile de influenţă să recurgă la această metodă de presiune în detrimentul altora:

• Calitatea auditoriului, a publicului asupra căruia se presează, care reprezintă categoria celor

mai bine pregătiţi profesionişti, mai activi, tineri şi mai influenţi cetăţeni. Însă şi numărul

auditoriului nu trebuie neneglijat, el fiind în permanentă creştere. Chiar şi atunci cînd campania

publicitară nu dă efect imediat, ea poate fi una cu bătaie lungă şi se poate răscumpăra în viitor.

• Campaniile publicitare virtuale sînt cu mult mai ieftine în comparaţie cu cele reale, ceea ce

este foarte important în activitatea de atragere a publicului larg la procesul decizional.

• Specializarea înaltă a interesului utilizatorilor doar în anumite resurse informaţionale face

posibilă orientarea mai exactă asupra grupurilor-ţintă.

• Acces la Internet au şi factorii decizionali prin pagini web sau, mai frecvent, prin e-mail

(peste 77% din instituţiile de stat ale Republicii Moldova dispun de site-uri pe Internet) (Anexele 7

şi 8).

• Furnizarea informaţiei în reţea se face foarte operativ şi sortat.

• Campaniile publicitare, care pot atrage după sine sancţiuni legale sau morale în Internet, pot fi

necontrolabile şi anonime, deşi aceasta reduce din numărul utilizatorilor, mai ales ale celor avizaţi.

• Contactul cu mass-media tradiţională este prezent şi astfel informaţia virtuală operativă des

poate fi preluată de aceasta.

De multe ori în Internet (în anumite sectoare specializate) factorii de influenţă multiplică

informaţia astfel încît se creează posibilitatea atragerii atenţiei publice, se argumentează eficient

opinia acestora. Mecanismul multiplicării cuprinde poziţionarea pe orice server a informaţiei vizate,

despre care apar trimiteri pe cele mai populare site-uri specializate, precum şi în cadrul video şi

teleconferinţelor tematice. În mod special o astfel de tehnică dă roade maxime în cazul organizării

scandalurilor prin plasarea informaţiei compromiţătoare. O importantă elaborare tehnologică în

acest sens reprezintă benzile de noutăţi (gratuite sau cu plată) cu care sînt dotate toate agenţiile

virtuale de informaţii (de exemplu, Interlic.md, Reporter.md etc.), care oferă o exclusivitate şi

operativitate sporită a informaţiei.

38

39

O altă modalitate de organizare a campaniilor publicitare în Internet, mult mai costisitoare ca

efort şi mai prelungită în timp, dar şi pe atît şi de eficientă este organizarea interacţiunii cu publicul

din reţea. Se poate organiza o astfel de campanie în mai multe moduri:

1. Organizarea pe site-uri sau în cadrul teleconferinţelor a unor schimburi de opinii pe marginea

vreunei probleme, decizii. În SUA, de exemplu, este organizat un serviciu www.vote.com, pe site-ul

căruia fiecare alegător poate trimite mesaj către reprezentantul său în Congres. Acest serviciu este

responsabil de transmiterea personală a mesajelor, afişarea statisticii doleanţelor, precum şi a

voturilor nominale ale parlamentarului în cazul proiectului concret de lege.

2. Organizarea campaniilor de e-voting pe site-uri, colectarea de semnături digitale prin e-mail în

vederea susţinerii vreunei petiţii sau adresări către autorităţi.

3. Organizarea campaniilor de colectare a mesajelor electronice în susţinerea sau boicotarea

vreunei decizii politice prin afişarea adresei electronice a instituţiei responsabile, propunerea unui

model de petiţie sau prin aducerea la cunoştinţă a mesajului care trebuie susţinut.

De menţionat faptul că acest tip de comunicare interactivă este foarte utilizat, mai ales, de

organizaţiile numeroase, mobile şi active aparţinînd societăţii civile, organizaţiile de apărare a

drepturilor omului, ale copilului etc.

Comunicarea personală cu factorii de decizie prin utilizarea reţelelor computeriale capătă o tot

mai mare popularitate. Însă principiul de bază al acestui tip de presiune informatizată rămîne

factorul uman cu toate aspectele sale subiective, psihologice şi individuale. În comparaţie cu oricare

altă metodă de influenţă, chiar şi prin intermediul reţelelor comunicaţionale (fie prin e-mail sau

videoconferinţe), impactul personal direct este cu mult mai eficient.

Poşta electronică deja începe să înlocuiască cu succes poşta tradiţională, faxul şi parţial telefonul,

inclusiv în sfera relaţiilor dintre grupurile de presiune şi factorii de decizie. O nouă oportunitate

pentru domeniul colectării de fonduri (fundraising) în interesul actorilor politici apare prin

intermediul serviciului plăţilor electronice. Este foarte probabil ca mesajele poştale electronice să

devină multimediatice, incluzînd sunete şi elemente de animaţie a imaginilor. Crearea bazelor de

date personale privind atît caracteristicile formale ale fiecărui cetăţean (nume, data naşteri etc.), cît

şi mostre ale scrisului, vorbirii, ADN-ului, precum date vizînd specificul deprinderilor şi

comportamentului lui, poate duce, psihologic, la o influenţare bine direcţionată şi eficientă la

nivelul subconştientului omului. Acestea sînt doar unele aspecte pe care le poate etala sfera

presiunilor politice în contextul informatizării sociumului. Dacă în sens tradiţional, în cazul

contactului direct dintre factorul de decizie şi lobbyist, ultimul trebuie să dea dovadă de talent

actoricesc, persuasiune, convingere, elemente de sugestie, tupeu, în cazul transferului procesului

politic în genere şi, în special, al fenomenului presiunilor politice în spaţiul virtual reţelizat,

39

40

lobbyist-ul deja nu mai este superman al comunicării interpersonale, ci o persoană cu veleităţi

obişnuite, a cărei atu principal este perfecţiunea tehnologiilor informaţionale.

Concluzionînd, vom menţiona cîteva aspecte specifice ale procesului de influenţare a deciziilor

politice, de implicare a cetăţeanului în procesul guvernării politice, transformat sub impactul

informatizării continui a sociumului. Ca şi orice fenomen social nou şi informatizarea, şi

virtualizarea vieţii politice, a sferei presiunilor politice apar ca fiind neunivoce, etalînd atît anumite

avantaje, îmbunătăţiri, cît şi unele dezavantaje, ce substanţial modifică aspectul tradiţional al

acestor domenii sociale arhiimportante.

Ca avantaje ale informatizării şi virtualizării sferei influenţelor politice remarcăm:

• Creşterea gradului de transparenţă a procesului decizional, deschiderea şi democratizarea

înaltă a lui prin admiterea unor noi cetăţeni şi grupuri din exterior prin intermediul noilor tehnologii

informaţionale, prin o tot mai largă utilizare a tehnicii informatice şi reţelizare sporită, conectare la

orice tip de comunicaţii, printre care reţeaua globală Internet deţine un loc aparte. Totodată, factorii

de decizie, instituţiile abilitate depun eforturi susţinute în vederea informatizării activităţii lor

specifice de administrare, guvernare, elaborare a deciziilor, stabilirii unui contact mai bun cu

cetăţenii, procesării informaţiei in cadrul băncilor de date specifice, toate determinînd o apropiere

mai mare între factorii de decizie şi cei de influenţă în spaţiul virtual.

• Îmbunătăţirea imaginii lobby-ului şi a grupurilor de presiune prin oferirea serviciilor de

informare mai calitative şi mai utile societăţii, ceea ce se poate realiza prin creşterea calităţii

informaţiei primare în baza eficienţei sporite a tehnicilor şi metodelor utilizate de colectare şi

analiză, expertiză a informaţiei. Grupurile de presiune, dar, mai ales, lobby-ul se transformă în nişte

agenţii de informaţii cu o înaltă profesionalizare şi specializare în domeniile prelucrării şi trierii

informaţiei, precum şi în cel al furnizării comunicaţionale a datelor pentru factorii de decizie sau/şi

opinia publică, cu ajutorul tehnologiilor informaţionale de vîrf.

• Excluderea violenţei fizice sociopolitice în procesul luptei şi concurenţei politice, de

asemenea, reprezintă o realizare remarcabilă a virtualizării şi informatizării politicului. Contactele

interpersonale, sociale, producîndu-se virtual, fac imposibilă aplicarea violenţei şi a pedepselor

fizice însă nu le exclud din start pe cele verbale şi comunicative, care pot fi mult mai uşor

contracarate şi controlate social în spaţiul virtual decît în cel real.

• Optimizarea procesului de guvernare prin instituirea parteneriatului dintre factorii de decizie

şi cei de influenţă, mai durabil decît presiunile sporadice asupra procesului decizional al ultimilor.

Parteneriatul dintre exponenţii instituţiilor de stat şi factorii de influenţă, în principiu, este benefic,

mai ales din cauza caracterului controlabil şi permanent al relaţiei. Factorii de presiune devin mai

40

41

umani, mai aproape de vectorii şi obiectivele general-sistemice sociale, prin aceasta îmbunătăţindu-

şi imaginea, democratizîndu-se din interior şi recurgînd în mod exclusiv la metode morale şi legale.

• Moralizarea sferei presiunilor politice prin reducerea (chiar eradicarea, posibilă teoretic)

corupţiei în sfera politică, prin transparentizarea guvernării şi dirijării (prin implementarea

proiectului “guvernării electronice”) unor domenii sociale, precum sistemul de ocrotire a sănătăţii,

sfera informaţiei ecologice de mediu, achiziţiile publice, serviciile electronice operative pentru

oamenii de afaceri, prin reducerea birocratizării şi controlului uman interpersonal, în baza excluderii

contactului direct dintre actorii politici pe fundalul transferului proceselor sociopolitice şi guvernării

în spaţiul virtual.

• Individualizarea acţiunii politice – creşterea responsabilităţii sociale şi a potenţialului de

presiune al fiecărui cetăţean în baza sporirii calităţii şi specializării informaţiei deţinute de fiecare

cetăţean în parte pentru eficientizarea procesului macrosistemic de dirijare socială. Prin

individualizarea efortului de influenţă politică se evidenţiază unele elemente ale noii democraţii

directe, care tinde să reconceptualizeze chiar noţiunea de “democraţie” prin trecerea la etapa

postdemocratică de dezvoltare a politicului ca premisă de trecere a viitoarei societăţi informaţionale

la etapa noosferei [41].

Ca dezavantaje, părţi slabe, vulnerabile şi aspecte care trebuie îmbunătăţite ale virtualizării şi

informatizării sferei presiunilor politice remarcăm:

• Caracterul anonim al activităţilor şi manifestărilor actorilor politici în spaţiul virtual, ca

urmare crescînd incidenţa acţiunilor iresponsabile şi mai puţin utile în plan general-social ale

factorilor de presiune. Anonimitatea vieţii politice virtuale creează premise importante pentru

factorii de influenţă pentru eschivarea de la controlul social şi manifestarea pe scena politică

virtuală a celor mai tenebre tendinţe ale naturii umane, distorsionări şi chiar maladii

psihoemoţionale. Presiunea politică din umbră este prezentă şi în spaţiul virtual, contracararea

acestei laturi negative fiind legată de creşterea culturii şi responsabilităţii individuale ale actorilor

politici.

• Intensificarea aspectelor distructive specifice “trombozei informaţionale” [154, 153], precum

discrepanţa dintre volumul mereu crescînd al informaţiei sociopolitice şi potenţialul de percepere

sau prelucrare şi utilizare a acesteia de către factorii participanţi la procesul decizional, blocarea

căilor de comunicare cu astfel de informaţie imposibil de prelucrat, care la moment este inutilă

actorilor politici, interferenţa disproporţionată uneori a administratorilor şi guvernanţilor în procesul

de control social şi distorsionarea în final a sistemului de comunicare socială. Toate pot şi trebuie să

fie îmbunătăţite prin crearea strategiei unice şi centralizarea criteriilor şi controlului în reţele (de

41

42

exemplu, în Internet), prin orientarea fluxurilor informaţionale către grupuri-ţintă de utilizatori,

sprijinirea progresului continuu de creare a unor tehnologii informaţionale performante adecvate.

• Hiperdesecretizarea domeniului politicului şi a procesului decizional poate determina un

atentat la securitatea informaţională a statului, induce o stare de anarhie şi haos relativ în societate şi

prin aceasta o stare de lipsă de confort a cetăţeanului prin pierderea pîrghiilor de control de către

autorităţi. Reducerea sferei de acţiune a secretului de stat induce vulnerabilitatea puterii de stat, prin

urmare şi a potenţialului de progres al societăţii, disfuncţie care poate fi anihilată prin delimitarea

strictă în spaţiul virtual a sferelor de acţiune specifice diferiţilor actori politici [192].

• Se complică procesul deliberativ decizional prin majorarea numărului de participanţi la

acesta, creşte durata de deliberare, ca rezultat scade operativitatea implementării deciziei.

Introducerea unor tehnologii capabile să trieze potenţialii actori politici înaintea admiterii lor, dar şi

în cadrul procesului decizional potrivit diferitelor criterii, să proceseze şi să tipologizeze

multitudinea de opinii şi aspecte, poate constitui soluţia problemei date.

• Excluderea sau limitarea accesului la procesul decizional al unei categorii de cetăţeni fără

cunoştinţe informatice şi fără acces la computer sau reţele informaţionale globale de comunicare în

virtutea unor disabilităţi medicale, mintale sau sociale. Discriminarea informatică a unor cetăţeni cu

cerinţe speciale la o primă etapă a informatizării politicului şi a sferei influenţelor este inevitabilă în

virtutea costurilor ridicate (la început) ale tehnicii informatice, de conectare la reţelele globale, ca

urmare a unor condiţii de ordin fiziologic impuse auditoriului virtual de către progresul tehnicii de

calcul şi a facilităţilor multimedia şi poate fi contracarată prin strategii globale de informatizare

totală a sociumului şi printr-o atenţie sporită acordată categoriilor speciale de cetăţeni care au

nevoie de sprijinul social în acest sens [187, p. 59].

• Izolarea fizică a cetăţenilor în plan social, reducerea contactelor interpersonale poate cauza o

multitudine de probleme de ordin psihologic. Depersonalizarea politicului şi a sferei presiunilor în

contextul unei crize comunicaţionale interpersonale şi în final de identitate şi de personalitate de

ordin psihologic poate cauza o mare deziluzie socială. Doar combinînd comunicarea mediată de

computer în reţea cu contactele personale este posibilă evitarea unei dezumanizări a socialului, a

politicului şi implicit a sferei presiunilor politice. Alienarea informatică [127] – neîncrederea în

raţiunea proprie a omului, ci doar în soluţia dată de intelectul artificial [173], ce capătă o alură

magică inexplicabilă, în virtutea degradării intelectuale a persoanei care operează mecanic în

sistemele informatice - poate constitui pericolul major al aplicării tehnologiilor informaţionale fără

a avea o viziune generală de perspectivă referitor la viitorul omului, tandemul om-tehnică în sfera

politicului [139; 175; 203].

42

43

În concluzie, de subliniat că activitatea de influenţă şi presiune sociopolitică văzută prin prisma

virtualizării, computerizării şi internetizării capătă noi aspecte sociale, devine mai eficientă, mai

necesară societăţii şi statului, factorilor de putere şi decizie în exercitarea funcţiilor lor directe, se

transformă din prerogativa celor puţini şi iscusiţi într-o posibilitate accesibilă celor mulţi, activi şi

vital interesaţi, potrivit celor mai vechi principii ale tuturor democraţiilor: exercitarea puterii de

către mase.

Aşadar, în cadrul oricărui grup uman care îşi propune deziderate ambiţioase în corelaţie cu

sfera socialului pot apărea numeroase aspecte ale politicului, precum: procese deliberative

decizionale, agregarea intereselor membrilor, specificarea scopurilor, determinarea valorilor

prioritare ale grupului, articularea publică a intereselor, stabilirea unui cadru legal, sistemic,

procedural de exercitare a influenţei, aspiraţia spre putere şi recunoaştere publică, utilizarea

“trambulinei” competiţiei de interese pentru succesul de grup, precum alte tipuri de procese şi

implicări ale politicului în mersul obişnuit al activităţii structurii de grup.

Influenţa deciziei politice vine din necesitatea realizării interesului, ce apare ca o activitate-

cheie a naturii politice a oricărui actor de pe scena politică şi constă, în esenţă, din interacţiuni

dintre grupuri care au nevoie de a se autoidentifica în socium. Investigaţiile cu privire la activitatea

grupurilor de presiune, pentru a fi percepute mai adecvat, necesită o atenţie sporită, mai ales din

perspectiva specificului contextului în care activează, a eficienţei metodelor şi tehnicilor utilizate

sau a resurselor de potenţial de care dispun şi pe care le cultivă.

Democraţia veridică se realizează doar prin alegerea guvernanţilor de către cetăţeni şi nu are

sens dacă societatea nu-şi exprimă protestele şi reacţiile. Grupurile de presiune sînt factori politici

intermediari, în conexiune cu interesele forţelor din societate. Datorită acestor grupuri intermediare,

interacţiunea dintre societatea civilă şi cea politică este adesea distorsionată [30]. Interesele existente,

mai ales in cadrul societăţii civile, sînt multiple şi diverse, derivînd din preocupările şi activităţile

profesionale, de familie, de securitate personală şi socială ale cetăţeanului. Însă în sfera presiunilor

politice se regăsesc şi interesele altor factori de presiune, precum: partidele, structurile de stat,

personalităţile politice marcante etc. Deci corelaţia şi raportul dintre interesele corporatiste de grup şi

cele general-sociale în plan politic determină aspectul luptei politice contemporane. Prin urmare,

sfera presiunilor politice supusă informatizării, profund dependentă de informatizarea sociumului,

dar şi a politicului, constituie o rampă de lansare pentru tehnologiile informatice şi comunicaţionale

de vîrf, implementabile ulterior, la scară general-sistemică. Ca domeniu de maxim interes pentru

investiţii (financiare, informaţionale, intelectuale), sistemul influenţelor politice generează teorii,

paradigme şi tehnologii viabile la nivel macrosocial, care oferă politicului şi sociumului mecanisme

sigure de democratizare şi dezvoltare durabilă.

43

44

CAPITOLUL II. PLURALITATEA REPREZENTĂRILOR PRESIUNII POLITICE

SUB IMPACTUL PROGRESULUI SOCIOINFORMAŢIONAL

Acţiunea de influenţă politică presupune inevitabil existenţa unui context social, a unei reţele

de relaţii şi raporturi interumane, inter- şi intrasocietale. Natura şi esenţa presiunii şi influenţei

sociopolitice ca manifestări logice şi legice în sfera politicului vor constitui subiectul prioritar al

analizelor din capitolul de faţă. Exercitarea presiuni politice poate fi extrem de diversă. Investigaţia

din cel de-al doilea capitol are drept scop elucidarea cauzelor diversităţii de modalităţi de

manifestare a acestui tip de comportament relaţional în context sociopolitic.

Progresul tehnologic şi informatic tinde să subordoneze şi să distorsioneze raporturile

tradiţionale dintre actorii politici şi sociali. Cu toate acestea, în structura relaţiilor de presiune sînt

permanent prezente astfel de elemente precum: informaţia, ordinea, haosul, entropia, care doar în

contextul amplificării procesului de informatizare au început să fie puse în valoare în mod deosebit.

Toate aceste aspecte, de asemenea, vor fi abordate în acest capitol.

2.1. Factori de presiune în procesul de influenţare a deciziei politice

Problematica influenţei politice reprezintă un aspect important pentru întreaga configuraţie a

sistemului politic, acest fenomen pur politic avînd rădăcini mult mai adînci decît pare la prima

vedere, fiind în strînsă conexiune cu realizări din multe alte ştiinţe sociale, politice şi filosofice.

Este important de evidenţiat diferenţele dintre influenţa şi presiunea politică ca manifestări

specifice sistemelor politice din toate timpurile. Pentru a exercita o presiune politică, este

indispensabil a exercita în primă fază şi o influenţă politică. În sens larg influenţa de orice gen poate

include, ca un anume aspect al său, presiunea, iar influenţa, la rîndul ei, este inevitabil o parte

intrinsecă a comunicării politice. Agenţii care participă la procesul de comunicare politică trebuie să

facă schimb de informaţii, de know-how, de abordări şi de soluţii, deoarece comunicarea politică nu

poate exista în afara fenomenelor de presiune, ca un caz particular al influenţei politice. Influenţa

politică este cauza schimbărilor comportamentale în plan politic şi social, dar nu prin apelarea la

constrîngere sau forţă, ci prin intermediul unui proces de persuasiune şi convingere. Presiunea

politică presupune aplicarea forţei şi a constrîngerii (chiar dacă acest lucru este greu de demonstrat

şi de perceput). Astfel, influenţa se prezintă ca un “mecanism generalizat de convingere” [118, p.

251].

44

45

O caracteristică comună atît pentru fenomenul de influenţă, cît şi pentru cel de presiune politică

este capacitatea lor de a fi aplicate asupra ambilor subiecţi ai raportului social: a celui care

influenţează şi a celui influenţat, care suportă aceste acţiuni.

Factorii care generează şi exercită presiunea şi influenţa politică diferă, tot aşa cum diferă

formele de influenţă şi de presiune, în funcţie de originea, natura şi scopurile lor. Problematica

grupurilor de presiune este strîns legată prin definiţie de mai multe teorii, aspecte, puncte de vedere

importante în ştiinţele politice, printre care teoria grupurilor sociale, abordarea structurală şi

aspectele sociometrice interne. Studiind profund aspectele politice ale proceselor de influenţă şi de

presiune, obţinem destule argumente pentru a propune o altă, puţin diferită, viziune asupra

problematicii grupurilor de interese şi de presiune, înaintînd termenul de factori de influenţă şi

presiune, care par a corespunde mai adecvat fenomenelor politice contemporane şi care,

distanţîndu-se de aspectul social de grup, oferă o posibilitate mai mare de analiză a influenţei şi

presiunii politice ca fenomene şi procese importante atît pentru subsistemul politic, cît şi pentru

sistemul general-social.

Factorii de influenţă şi presiune politică, ce acţionează în cadrul unui sistem sociopolitic, sînt

părţi integrante ale acestui sistem [119]. În funcţie de originea lor, aceşti factori pot proveni din

interiorul sistemului sociopolitic în care activează sau din exteriorul lui. Structura acestor factori ce

exercită influenţa şi presiunea politică diferă din punctul de vedere al organizării şi activităţii lor,

din perspectiva raportului latent/evident (ceea ce presupune structuri organizaţionale şi activităţi

publice raportate la cele cu caracter secret).

Potrivit sistemului sociologic a lui Dimitrie Gusti, “societatea se compune din unităţi sociale,

adică din grupări de oameni legaţi între ei printr-o organizare activă şi o interdependenţă

sufletească.” [69, p. 502]. Aceste unităţi sociale se înfăţişează sub forma unor grupuri concrete,

multiple şi complexe [70]. Motivul care mişcă societatea şi contribuie la dezvoltarea ei pe multiple

planuri: economic, spiritual, juridic şi politic este “voinţa socială”. Ca “esenţă a societăţii”, voinţa

socială stă la baza mobilităţii şi dorinţei de a se impune în societate, aceste particularităţi fiind

caracteristice grupărilor de oameni, ca unităţi sociale ce reprezintă nişte “cărămizi” pentru edificiul

suprem care este naţiunea. Mediul în care acţionează factorii sociali de influenţă este chiar viaţa

socială şi naţiunea: “Viaţa socială se înfăptuieşte în naţiune, care este realitatea centrală, singura

unitate socială care-şi ajunge sieşi. Există: 1) unităţi sociale din interiorul naţiunii; 2) unităţi sociale

ce se găsesc în afara ei”, consideră savantul român [69, p. 218].

Totuşi această teorie nu evidenţiază efortul, aportul şi rolul individual ale cetăţeanului care este

pus în valoare de procesele contemporane de informatizare şi computerizare a sociumului. De

45

46

remarcat că diferenţia dintre unităţile sociale din interiorul şi din afara naţiunii concordă cu

clasificarea grupurilor în interne şi străine de sistemul politic făcută de M. Duverger [47].

Procesul de influenţă a deciziei politice, care este imposibil în afara luptei dintre mai mulţi

factori de presiune, dintre care se remarcă cei sociali, presupune o interacţiune a cel puţin două

tipuri de factori:

1) Factorii de decizie, care adoptă efectiv deciziile politice (acţiuni care constituie atribuţia lor

de bază) şi sînt implicaţi nemijlocit atît în procesul decizional, cît şi în cel de influenţă şi presiune.

2) Factorii de influenţă, al căror obiectiv principal este de a fi admişi şi de a participa la

procesul de elaborare a deciziei (de a obţine dreptul de a participa la acest proces şi de a tinde spre

a-l controla, în ultimă instanţă, prin diferite modalităţi de influenţă şi presiune).

Spectrul factorilor de influenţă şi presiune este foarte larg. În cadrul lui se disting formaţiuni ce

intenţionat urmăresc exercitarea presiunii politice, adică acţionează conştient şi metodic, şi

formaţiuni care nu urmăresc aceasta intenţionat, dar care totuşi influenţează procesul de elaborare a

deciziilor politice, printr-o configurare a împrejurărilor, sau care, chiar prin simpla lor prezenţă pe

eşichierul social şi implicit pe cel politic ori printr-o expunere pe marginea unor chestiuni foarte

îndepărtate faţă de cea în cauză, exercită anumite influenţe şi determină, în consecinţă, factorii de

decizie să adopte o anume poziţie favorabilă lor.

Din punctul de vedere al poziţionării lor în raport cu sistemul sociopolitic în cadrul căruia

acţionează, factorii de influenţă şi presiune pot fi 1) intrasistemici şi 2) extrasistemici, precum

grupurile de presiune, care pot fi interne şi externe: “Grupurile de presiune interne există intr-o

anume societate, servind interesele membrilor lor, integraţi în acea societate. Grupurile de presiune

străine intervin în viaţa politică internă a altor ţări, servind intereselor unor persoane, grupuri, naţiuni

străine”, consideră V. Măgureanu [98, p. 134]. Totuşi cercetătorul amintit, expunînd diferenţele

foarte strict, scapă din vedere faptul că, foarte des, unii factori de influenţă, declarîndu-se interni,

promovează, de fapt, interese ale unor factori externi. Totodată, conceptul de factori de presiune

poate fi unul mai larg decît conceptul de grup de presiune. Categoria factorilor de presiune cuprinde,

în afară de grupurile de presiune, diferite forţe politice, autorităţi publice şi chiar persoane şi

individualităţi politice şi sociale influente, capabile să exercite presiune asupra factorilor de decizie.

Ca şi grupurile interne de presiune, factorii de presiune îşi au originea lor în interiorul

sistemului sociopolitic, în cadrul căruia activează şi se manifestă ca atare.

Factorii intrasistemici de influenţă şi presiune sînt divizaţi cel puţin în două categorii distincte:

1) Factori de influenţă şi presiune ca exponenţi şi emanaţii ale societăţii civile.

2) Factori de influenţă şi presiune ca exponenţi ai instituţiilor statului, ai puterilor lui separate.

Deosebim următorii factori de influenţă a societăţii civile:

46

47

a) grupuri apolitice de interese, ONG-uri. În opinia lui O. Trăsnea “Grupul de presiune

acţionează din interese proprii şi, chiar dacă se declară apolitic, este angajat politic, de vreme ce

adoptă o anume politică pentru un anume interes sau o anume conduită politică” [147, p.161]. Deşi

efectul politic al acţiunii de grup este mult mai relevant în evaluarea conexiunii grupului cu

politicul;

b) mişcări de masă fondate şi organizate ca instituţii sociopolitice cu scopul de a cuceri puterea

politică, inclusiv prin participarea la alegeri, de exemplu: fronturi, ligi etc. (organizaţii care

participă, în virtutea formei juridice pe care o au, la lupta politică pentru putere) [109]. Acest tip de

instituţii politice face parte din categoria formelor organizate ale societăţii civile, care se manifestă

ca factori de influenţă şi presiune, reieşind din definiţia societăţii civile ca întrunind toate formele

de asociere ale cetăţenilor, inclusiv partide politice, grupuri de presiune ca asociaţii şi societăţi

profesionale, economice, culturale etc.;

c) mass-media ca factor de interes şi presiune reprezintă forţa politică căreia i se spune, nu fără

temei, ea fiind a patra putere în stat: “Presa este considerată tot mai mult o a patra putere în stat

(alături de cea legislativă, executivă şi judecătorească), tocmai pentru că consecinţele activităţii sale

ca grup de presiune vizează toate domeniile vieţii sociale, atît lumea politică, cît şi cea civilă, atît pe

guvernanţi, cît şi pe guvernaţi”, menţionează I. Luca [91, p. 167]. Cu toate că există destule

argumente care contestă statutul de putere în stat al presei, căci opinia publică prin care se

realizează şi există presa nu are responsabilităţi administrative sau funcţii decizionale cu forţă de

lege [76].

Autorităţile publice se pot manifesta şi ele ca factori intrasistemici de influenţă nu doar în

virtutea caracterului reciproc, reversibil şi bidirecţional al procesului de influenţare (în raport cu

grupurile de presiune ce acţionează asupra lor) sau în baza intereselor private (uneori ilegale) ale

birocraţilor şi funcţionarilor publici, dar şi în virtutea intereselor statului pe care sînt chemaţi să le

apere. Aceste instituţii şi autorităţi pot lua orice formă a organizării de stat: preşedinţie, guvern,

parlament, judecătorii, ministere, departamente, agenţii de stat, primării, autorităţi locale etc.

Conform lui V. Măgureanu, “Autoritatea publică dispune de un sistem organizat şi eficace de

exercitare a influenţei datorită răspîndirii ideologiei şi a unor valori politice prin intermediul unui

aparat de propagandă omniprezent în societate” [97, p. 187]. Însă acest autor nu ţine cont de faptul

că instituţiile statului pot avea şi interese specifice (în legătură cu domeniul în care reprezintă

statul). Autorităţile publice pot concura între ele pentru obţinerea unei atenţii prioritare din partea

statului în sfera de care se ocupă, mobilizînd, în acest sens, toţi membrii instituţiei respective.

Factorii extrasistemici de influenţă şi presiune a deciziilor politice provin din afara sistemului

sociopolitic. Spectrul de domenii în care aceşti factori influenţează deciziile politice este vast şi

47

48

cuprinde, ca în cazul factorilor intrasistemici, atît domenii interne (economie, cultură, relaţii

interetnice, organizarea militară şi cea poliţienească, delimitarea regională şi locală etc.), cît şi

domeniul politicii externe. Însă dacă în cazul factorilor intrasistemici, eforturile principale de

influenţare şi presiune sînt direcţionate spre deciziile din domeniile politicilor interne, în cazul

factorilor extrasistemici, aceste eforturi sînt orientate spre deciziile politice, care ţin mai mult de

problemele de politică externă (în cele mai multe cazuri). Cauzele care determină prezenţa lor într-

un anumit sistem sociopolitic sînt interesele geostrategice [176] sau solidaritatea şi sprijinul unor

grupuri sociale, după criterii etnice, profesionale, ideologice, religioase etc.

Eficienţa acţiunii de presiune şi influenţă a oricărui tip de factori de decizie depinde, în mare

măsură, de setul de metode de influenţă utilizate, de structura organizării şi a activităţii acestuia, de

motivarea şi specificul factorului de presiune. Efortul depus de factorul de influenţă este inegal şi

neuniform, din perspectiva concepţiei adoptate de acest factor, în abordarea unui anumit aspect al

procesului de influenţare a deciziei politice.

Eficacitatea grupului de presiune depinde de aspecte externe, de gradul de democratizare şi de

civilizaţie al societăţii, de stabilitatea politică, dar şi de aspecte interne, de exemplu, numărul

membrilor, organizarea lor, calitatea conducătorilor, amploarea reţelei de relaţii de care dispun sau

pe care şi-o pot constitui, de specialiştii la care fac apel pentru acţiunea de pressing [98, p. 136].

Astfel, eficienţa factorilor de presiune este în funcţie de structura organizaţională, de structura

activităţii lor de presiune, care poate fi legală, oficială, pregnantă, evidentă, dar şi latentă,

clandestină, la limita legii, sau ilegală, chiar criminală.

Orice factor de presiune important pentru sistemul sociopolitic în care acţionează are o

structură organizaţională internă şi o structură a activităţii bazată pe valori şi concepte specifice,

care presupun atît elemente latente, cît şi elemente evidente, oficiale. Cu cît un factor de influenţă

are o structură latentă mai sofisticată şi ramificată, cu atît eficienţa lui va fi mai mare. De asemenea,

cu cît un factor de influenţă are o structură evidentă, oficială mai complexă (cu un aparat birocratic

ramificat, cu filiale teritoriale, care desfăşoară activităţi importante declarate), cu atît şi structura lui

organizaţională latentă, activitatea latentă (neoficială) se dezvoltă şi se diversifică sub impactul

importanţei sale sociale, pe care şi-o cîştigă în urma activităţii şi, implicit, a imaginii structural-

organizaţionale evidente şi oficiale.

Structura organizaţională şi cea acţională latentă ale unui factor de presiune reprezintă partea

nemediatizată, latura obscură, care pot sta la baza unor zvonuri, legende (ce au rolul lor în

asigurarea succesului sau insuccesului eforturilor de influenţă şi presiune ale factorului, în funcţie

de context). Acţiunile latente de presiune nu sînt limitate de norme, valori, tradiţii sociale, iar opinia

48

49

publică nu necesită explicaţii în ceea ce priveşte suportul financiar obţinut, nu depinde de

agreabilitatea socială, publică a executanţilor acestor acţiuni de influenţă.

Impactul activităţii de influenţă şi presiune asupra societăţii, a opiniei publice, a factorilor de

decizie, în contextul ambiental în care se află factorul de presiune, diferă de la un factor la altul. J.

Meynaud consideră că “Grupul de presiune cel mai puternic este acela care nu se vede” [100, p.

161]. Deşi dacă nu se vede, nu poate fi cercetat direct, ci foarte aproximativ şi incomplet, doar după

efectele politicii sale. Atunci cînd un factor de presiune trece în ilegalitate, recurge la reducerea

structurii sale organizaţionale evidente, la minimul care uneori poate fi egal cu zero sau poate lua

chiar valori negative (adică, folosind mijloace de dezinformare şi propagandă, poate să lanseze

mesaje ireale şi inadecvate din numele altor structuri şi organizaţii). Un sistem politic cu numeroase

grupuri ilegale, în primul rînd cu grupuri, care au o structură organizaţională evidentă cu valori

negative sub zero (adică nu au o structură organizaţională evidentă), este, cu certitudine, un sistem

politic rigid, incapabil să realizeze un "feedback" de influenţă asupra factorilor de presiune. Cazul

acesta vorbeşte despre o anomalie politică şi socială a mecanismelor de colaborare instituţional-

sistemice.

Revenind la problema privind relaţiile şi diferenţele dintre grupurile de presiune şi alte instituţii

din arealul politic, dar, mai ales, dintre partidele politice, trebuie să remarcăm că în contextul celor

expuse mai sus se evidenţiază încă un element de departajare, şi anume că factorilor de presiune, în

genere, le este caracteristică mai mult activitatea clandestină, latentă, comparativ cu celelalte

organizaţii şi structuri politice [17, p. 116]. Unii autori remarcă tendinţa de integrare latentă în viaţa

politică şi socială ca fiind specifică pentru elementele şi structurile sociale şi individuale din cadrul

sistemelor politice care exercită presiune asupra altor actori de pe scena politică, care este o

componentă importantă a funcţiei clasice de articulare a obiectivelor de grup. Această tendinţă este,

în principal, determinată de ralierea factorului de influenţă la un set vast de strategii şi politici,

urmărind satisfacerea unor interese sociale, necesităţi vitale specifice unei categorii, pături sau

segment social important şi determinatoriu, fără de care întreaga societate ar fi văduvită de un

element caracteristic fundamental [5, p. 72].

La etapa actuală în cadrul democraţiilor pluraliste moderne se încearcă o deschidere a

sistemului sociopolitic prin reducerea activităţilor clandestine, latente şi a structurilor

organizaţionale de acest tip ale factorilor de presiune. Prin aceasta, implicit, se urmăreşte, de către

organele de stat, o reducere a forţei de presiune a acestor grupuri, atingerea unui nivel satisfăcător

de control asupra lor, atît din partea diferitelor instituţii ale celor trei puteri în stat, cît şi din partea

societăţii civile, care, pînă la urmă, are aceleaşi interese ca ale instituţiilor de stat, de a asigura

Binele Comun şi de a reduce riscul controlului de către o minoritate socială (un grup sau o

49

50

persoană) a întregii societăţi. “Problema care se pune este ca acţiunea lor să nu fie clandestină, ci

publică, pentru că... o acţiune cunoscută încetează de a mai fi periculoasă”, specifică V. Măgureanu

[98, p. 138]. Cu toate că foarte des, de exemplu, teroriştii acţionează în public, violent şi periculos.

Problema deciziei politice, concepută ca un act de opţiune şi voinţă politică specifică pentru un

anumit mod de acţiune, adoptată în regim alternativ şi prin alegerea din mai multe variante posibile

în vederea soluţionării unei probleme de interes politic, este strîns legată de influenţă. Prin decizii

politice finite înţelegem normele constituţionale, legi adoptate de Parlament, politici şi strategii

publice, de stat, diverse acorduri şi tratate (privind relaţiile dintre state, pe plan extern), decizii

(inclusiv judecătoreşti), hotărîri (emise de organe publice locale sau de autorităţi de stat), precum şi

strategii, poziţii publice, puncte de vedere oficializate (elaborate de un partid sau de un grup de

presiune). Decizia politică reflectă raporturile de putere şi reprezintă rezultatul conflictelor şi

negocierilor dintre forţele sociale existente într-un sistem sociopolitic la un moment dat.

Caracterul influenţabil şi influenţat al deciziei politice reprezintă o certitudine, indiferent de

sistemul politic sau de organizarea de stat, de instituţia sau de organul public, social, politic emitent

al deciziei. Importanţa factorilor de influenţă este determinată de modul şi amploarea cu care aceştia

“se înscriu în sistemul politic prin acţiunea de pressing şi consecinţele acesteia asupra procesului

decizional”, remarcă V. Măgureanu [98, p. 134]. Totuşi mai eficientă este conlucrarea, parteneriatul

cu factorii de decizie în cadrul proceselor deliberative decît pressing-ul.

Puterea politică cu dublul ei sens ca: 1) fenomen de influenţă sau coerciţie şi 2) fenomen de

autoritate, ca putere legitimată, are o mare importanţă în cadrul procesului decizional.

Mecanismul exercitării puterii în cadrul spaţiului decizional, care este structurat, conform

logicii de funcţionare a sistemului social, a relaţiilor dintre sistemele şi subsistemele societăţii,

apare ca un aspect, o procedură informaţional-comunicaţională. Din acest punct de vedere

configuraţia finală sau intermediară a unei decizii politice este definită şi determinată, în ultimă

instanţă, de cel puţin două variabile posibile cu specific foarte divers:

1) natura comunicaţională, gradul comunicativ al posibilităţii schimbului de informaţii, propriu

subsistemului politic al sistemului social;

2) factorul de putere politică, autoritatea publică ce dirijează cele două pîrghii de conducere, de

constrîngere şi de stimulare [160].

În baza celor expuse mai sus deducem că decizia politică acţionează în cadrul, prin şi asupra a

două domenii, care sînt şi subsisteme ale sistemului social. Este vorba de domeniul cultural şi de cel

economic. Acţionînd astfel, decizia politică poate modifica orientările şi priorităţile oamenilor din

punctul de vedere al valorilor general-culturale acumulate pe parcursul vieţii. În sens economic, ea

acţionează prin modificarea distribuţiei resurselor atît materiale, cît şi simbolice. Funcţii ale

50

51

deciziilor politice, în raport cu multitudinea de tipuri, stări şi relaţii, atît interne, dintre diferite

componente integrante, cît şi externe, ale sistemelor autonome (politic, economic, cultural,

educaţional, de apărare etc.), înţelese ca subsisteme ale sistemului social, sînt:

1) funcţia comparativ-analitică;

2) funcţia global-sintetică.

În acest sens, putem afirma că în comparaţie cu alte subsisteme sociale, subsistemul politic este

particularizat, îndeosebi prin specificul "ieşirilor" (outputs), al produsului sau al consecinţelor

activităţii lui. Sistemul politic transformă cerinţele, dorinţele, aspiraţiile oamenilor de diferit rang,

de diversă importanţă şi putere de persuasiune politică în decizii, care au un caracter al globalităţii,

vizează comunitatea în ansamblu, dar care, potrivit cercetătorului L. Mihuţ, au şi un caracter de

obligativitate pentru toţi membrii acesteia [103, p. 73], deşi nu toate deciziile politice sînt egale ca

importanţă, existînd şi decizii cu caracter de recomandare, de exemplu. În general, termenul de

sistem politic este utilizat atît în sens îngust, înţeles ca totalitate sau ansamblu de interacţiuni din

cadrul instituţional-guvernamental, cît şi într-un sens mai larg, care vizează ansamblul elementelor

vieţii politice, aflat în corelaţie cu ele, precum şi cu alte subsisteme autonome ce alcătuiesc sistemul

social, rezultatul activităţii lor fiind adoptarea unor decizii cu caracter social-global. Teoria deciziei

politice apare din perspectiva celor expuse, dar şi ca paradigmă general-ştiinţifică şi filosofică, ca

un ansamblu de concepţii, referitoare la natura procesului de adoptare a deciziei, şi dispune de nişte

“axe fundamentale” de studiu, precum:

1) Sociologia sistemului politic [11; 44].

2) Teleotaxonomia sistemului politic, ca analiză a scopurilor, a normelor şi a valorilor

politice.

De aici putem conchide că decizia politică este alegerea dintre mai multe moduri posibile de

acţiune, fiecare dintre acestea fiind necesară pentru obţinerea rezultatelor scontate, adică pentru

atingerea obiectivelor din diferite domenii sociale, economice, culturale, religioase etc. Totodată,

problematica deciziei politice, ca şi importanţa acesteia pentru specificarea şi cercetarea procesului

presiunilor politice, reprezintă puncte de reper importante şi relevante din perspectiva elucidării şi

sistematizării multiplelor variaţii şi tendinţe proprii proceselor politice contemporane.

Procesul elaborării unei decizii politice presupune şi o evaluare, o comparare a costurilor

sociale, alegerea variantelor optimale. Aşadar, în cadrul procesului decizional, pe lîngă afirmarea

voinţei politice, cei implicaţi trebuie să ţină seama şi de anumite constrîngeri, unele fiind politice,

de ordin constituţional, iar altele obiective, social-economice (raportul cost / beneficiu). Datorită

interacţiunii şi interdependenţei acestor constrîngeri, decizia politică reprezintă adesea un

compromis şi nicidecum o soluţie optimă, ca în cazul deciziilor tehnice. Rezultatul final va fi o

51

52

soluţie care îmbină raţionalitatea de ordin tehnic cu realizabilitatea şi fezabilitatea politică ca ultim

criteriu, îndeplinind un rol decisiv [143, p. 69].

Din perspectiva cost / beneficiu de evaluare a rezultatelor şi a specificului diferitelor tipuri de

politici şi mecanisme apropiate de problema în cauză, există mai multe moduri de abordare a

analizei procesului politic decizional şi a procesului de guvernare şi administrare a societăţii:

1) Modul majoritar de guvernare, care presupune, ca rezultat al actului decizional, un beneficiu

"distribuit", adică un beneficiu al maselor largi ale populaţiei, de pe urma politicilor

guvernamentale. Acest mod majoritar de guvernare reclamă şi un cost distribuit de guvernare (adică

politica guvernamentală este promovată în conformitate cu năzuinţele şi nevoile poporului, dar şi

din contul lui, cheltuielile de guvernare fiind suportate tot de popor). Ca exemplu, amintim de

deciziile administrative şi politice susţinute de populaţie, dar care sînt şi costisitoare atît financiar,

economic, cît şi uman (cum ar fi, declaraţiile de război).

2) Modul de elaborare a politicilor de stat, specific grupurilor de presiune. Acest mod de

guvernare necesită un cost mic, "concentrat", adică din contul unei părţi nu prea mari din populaţie.

Totodată, acest mod de guvernare presupune şi un beneficiu concentrat, de care se poate bucura

doar un segment limitat din populaţia ţării. O societate civilă bine organizată în instituţii de diferit

tip şi orientare adecvat poate crea un sistem, în cadrul căruia fiecare instituţie componentă a lui sa-şi

ia necesarul (să satisfacă nevoile membrilor) doar din contul unei mai bune organizări a instituţiilor

de stat sau al unei optimizări sporite a procesului de guvernare şi administrare, fără a priva pe

cineva de drepturi legale, venituri, bunuri sau profituri provenite legal.

3) Modul clientelar de guvernare, de promovare a politicilor de stat, ce presupune un beneficiu

concentrat pe lîngă un cost distribuit. Aceasta înseamnă că beneficiul unui grup mic oligarhic este

obţinut pe seama majorităţii populaţiei. În acest context, amintim de deciziile politice

guvernamentale, nepopulare, dar care sînt tolerate din diferite motive, în virtutea relaţiilor şi

raporturilor de guvernare create. În cadrul modului clientelar de guvernare are loc o distribuţie

preferenţială a resurselor şi simbolurilor, în baza deciziei guvernanţilor, în favoarea unei părţi

minoritare ale societăţii, în detrimentul majorităţii. Această situaţie este caracteristică societăţilor cu

mari diferenţe sociale, grupale, clasiale sau coloniilor imperiilor.

4) Modul antreprenorial de guvernare, care prevede un beneficiu distribuit, adică raportat la

majoritatea populaţiei, pe lîngă un cost concentrat, suportat de un grup minoritar. Este exemplul

politicilor publice, promovate de grupurile de presiune cu obiective sociale şi general-umane:

asociaţii de consumatori, de femei, plătitori de impozite, organizaţii ce se pronunţă pentru

respectarea drepturilor omului, a principiilor de bază ale sistemului democratic sau ecologice, care

pledează pentru ocrotirea mediului înconjurător.

52

53

Dacă modul de guvernare, specific grupurilor de presiune (punctul 2), este atribuit mai mult

sistemelor politice şi sociale influenţate puternic de grupurile de presiune speciale (economice şi

profesionale), atunci modul antreprenorial de guvernare este caracteristic unor sisteme sociale

cărora le sînt specifice politicile şi strategiile protecţioniste, sociale sau un nonliberalism etnic,

promovat de grupuri numeroase cu o pondere numerică, dar şi calitativă importantă în totalul

întregii populaţii.

Este mult prea complicat şi, totodată, neraţional să se indice cea mai bună variantă pentru

elaborarea politicilor publice, deoarece orice mod de guvernare este îndreptăţit să existe prin

condiţiile în care funcţionează. Nici o strategie politică, nici o guvernare a vreunui stat din lume nu

se limitează la doar un singur model “pur” de promovare şi elaborare a deciziilor politice, ci

apelează concomitent la mai multe tipuri de elaborare a politicilor, tot aşa cum viaţa politică este

multiformă şi pluridimensională [165, p. 573].

Decizia politică, ca rezultat al eforturilor actorilor politici, poate avea mai multe forme, din

perspectiva participării la procesul de elaborare a ei a diferitelor instituţii componente ale sistemului

sociopolitic. Potrivit lui Jean Meynaud, decizia politică poate avea un caracter deschis sau închis (din

punctul de vedere al numărului şi al originii de provenienţă, din afara sau din interiorul instituţiei

decizionale, al participanţilor la procesul de elaborare a acesteia) [102, p. 623]. Deşi din punctul de

vedere al autorului amintit aprecierea strictă a caracterului deciziei este discutabilă.

1) Prima categorie de decizii politice, cu caracter deschis, presupune un proces de deliberare a

autorităţilor în urma multiplelor consultări cu grupurile şi cu persoanele interesate, pentru ca decizia

politică să capete o anumită formă. Decizia politică deschisă poate să necesite un acces mult mai

mare din afară, al diferitelor elemente exterioare la procesul decizional şi o permisivitate sporită a

mecanismului decizional, determinată de mai mulţi factori, precum: necesitatea unor opinii din

exterior pentru adoptarea unei decizii viabile, pornind de la caracterul prea general şi socialmente

important al deciziei date, specificul întregului sistem politic sau al instituţiei decizionale, care

adoptă în calitate de conduită şi cultură a comunicării interne şi externe modelul pluralist interactiv,

capacitatea sporită de pătrundere a factorilor interesaţi de participare la procesul decizional

coroborat cu fragilitatea structurală a sistemului şi mecanismului responsabil de adoptarea deciziei,

precum şi multe altele. În general, această metodă a consultărilor prealabile este utilizată în

domeniile economice sau în alte sfere, în care factorii de decizie nu dispun de informaţii precise,

depline, necesare elaborării unei decizii competente şi cu adevărat utile.

2) Categoria deciziilor politice închise se referă la deciziile politice ce reprezintă un rezultat al

muncii de pregătire a deciziei şi al reflecţiei interne ale unei instituţii sau autorităţi publice. Părţi

participante la procesul de elaborare a unei decizii politice închise sînt doar oficialităţile. Acest tip

53

54

închis de decizii politice este caracteristic, mai ales, pentru domeniul politicilor externe. Există

cazuri frecvente de decizii politice închise, înţelese ca "executări de norme şi instrucţiuni": decizii

bugetare şi decizii care se adoptă în cadrul curţilor de justiţie.

În cele mai multe cazuri, în procesul de pregătire şi elaborare a unei decizii politice se recurge

la o succesiune, o alternare (repetată) a deciziilor politice de tip închis cu cele de tip deschis. Astfel,

culegerea informaţiilor necesare procesului decizional constituie o etapă "deschisă", ce presupune

consultări şi schimb de păreri cu persoane şi instituţii din afara cercului oficial decizional, însă actul

efectiv de adoptare a unei decizii reprezintă, de obicei, o etapă închisă.

Deciziile politice de tip, preponderent, închis, prin natura lor, înstrăinează şi îndepărtează

asociaţiile grupale, organizaţiile cetăţeneşti de la procesul deliberativ. Ca rezultat, pentru aceste

asociaţii de grup va rămîne deschisă doar calea contactelor informale în vederea obţinerii accesului

la procesul deliberativ. Dar din aceste contacte informale neoficiale pot obţine informaţii utile şi

factorii de decizie, în cadrul unor discuţii libere, amicale cu reprezentanţii acestor grupuri de

presiune. Astfel, doar simplul fapt al transmiterii informaţiei de ordin tehnic sau statistic poate

constitui, pentru multe grupuri de presiune, una dintre tehnicile de influenţă destul de importante

asupra deciziilor politice. În consecinţă, constatăm că nici decizia politică "închisă" nu este şi nici

nu poate să fie o decizie "închisă" complet. “Mediul uman, în care este elaborată şi adoptată decizia

politică, are o mare capacitate de sugestie, în care orice conducător va fi readus la realitate”,

apreciază foarte corect J. Meynaud [102, p. 625].

Grupurile de presiune influenţează procesul decizional prin contribuţia lor la crearea unui

climat care învăluie procesul deliberativ, ceea ce presupune un cadru mai extins de manevrare decît

cadrul rigid al raporturilor oficiale. Modalităţi de acces difuz al grupurilor de presiune la procesul

decizional, cum sînt schimburile de opinii, conferinţele, seminarele, se utilizează şi în cadrul

procedurii decizionale închise, dar ele nu oferă grupărilor interesate aceeaşi putere de intervenţie ca

în cazul modalităţilor oficiale de acces, de exemplu cel al negocierilor din mediile decizionale

deschise. În cazul procedurii decizionale de tip închis, autorităţile oficiale sînt mai puţin jenate de

ambianţa sociosituaţională, decît în cel al deciziilor deschise, deoarece decizia politică închisă nu

oferă altor instituţii şi organizaţii posibilităţi de control şi de intervenţie în procesul decizional,

precum se întîmplă în cazul deciziei politice deschise.

În cadrul procesului de analiză şi cercetare a fenomenelor din sfera politică, mai ales, a

diferitelor tipuri de politici de grup, se evidenţiază şi pot fi supuse unui studiu cu finalitate

praxiologică cîteva perspective diferite de abordare a problematicii date, care pot fi concepute şi

tipologizate într-o anumită ordine evolutiv–istorică, în paralel cu traiectul de dezvoltare a aparatului

şi suportului metodologic ale ştiinţelor politice [149; 148]. Procesul de influenţare a deciziei politice

54

55

de către grupurile de presiune poate fi analizat din cel puţin trei perspective distincte de abordare,

care au evoluat şi s-au dezvoltat consecutiv, pornind de la dezavantajele modelului precedent:

1. Tendinţa clasică de analiză a raporturilor dintre grupurile de presiune şi autorităţi ca factori

de decizie asupra cărora se concentrează şi se focalizează acţiunile şi eforturile de influenţă este

perspectiva "lineară" de abordare a fenomenelor de presiune politică (Anexa 1). Această schemă de

analiză a procesului de influenţare a elaborării, adoptării şi implementării deciziei politice

reprezintă modelul cel mai tradiţional posibil, din punct de vedere istoric, consideră Jean Meynaud

[101], care poate fi aplicat şi în prezent, în anumite limite. El constă din paradigma, potrivit căreia

grupurile de presiune depun eforturi considerabile de a accede pe diferite căi posibile la procesul

decizional, pentru ca ulterior să întreprindă tentative energice de aplicare şi exercitare a influenţei

politice asupra factorilor de decizie, care, la rîndul lor, rămîn pasivi pe parcursul întregului proces

de influenţă. Instituţiile de presiune politică, din perspectiva “schemei lineare”, sînt considerate mai

inferioare decît cele administrative şi deliberative, de un rang şi o importanţă mai mică pentru

sistemul politic. Schema respectivă atribuie, în cadrul procesului de influenţare a deciziei politice,

rolul dominant grupurilor de presiune, pentru că acestea reprezintă sursa unică de influenţare în

sistemul politic şi nici o altă instituţie fie politică, fie apolitică nu exercită influenţe în baza

funcţiilor sale. Din aceste puncte de vedere autorităţile ca factori de decizie sînt concepute şi

înţelese în calitate de instituţii sau structuri învestite şi dotate cu diverse resurse de forţă politică, cu

posibilităţi de acţiune şi manifestare, dar care nu au altă soluţie decît aceea de a ceda sau de a rezista

acţiunilor de presiune şi revendicare ale grupurilor active de influenţă.

“Schema lineară” de abordare şi analiză a raporturilor dintre grupurile de influenţă şi factorii de

decizie reduce însă interpretarea procesului de presiune la exercitarea de intervenţii unilaterale ale

grupurilor asupra factorilor de decizie, la o acţiune “rectilinie” a factorilor politici de influenţă

aplicată guvernanţilor, care presupune relaţii de presiune politică numai dintre grupuri şi autorităţi.

Nu se regăsesc în modelul linear de analiză astfel de teorii cu privire la funcţionarea sistemului

politic de presiune, precum ipoteza caracterului dublu şi reciproc al influenţelor politice.

2. Modelul de analiză a relaţiilor de influenţă politică, numit simbolic schema “poligonului de

forţe”, include în formulele posibile de interacţiune orice tip de instituţii de pe “piaţa politică” cu

şanse relativ egale în cursa pentru obţinerea dreptului la “cuvîntul” decisiv în cadrul procesului

decizional, în timpul elaborării politicilor, adoptării deciziilor, precum şi al implementării şi

executării acestora (Anexa 2).

Perspectiva “poligonului de forţe” dă o mare importanţă interacţiunii şi interdependenţei dintre

grupurile de presiune şi autorităţi ca factori de decizie şi se axează, în principal, pe specificul şi

caracterul de reciprocitate şi inversie ale proceselor şi fluxurilor de influenţă politică fără a ierarhiza

55

56

sau a departaja actorii politici participanţi în cadrul multiplelor activităţi politice interactive [38].

Sintagma de poligon de forţe indică asupra specificului caracterului concurenţial şi competitiv al

vieţii politice, care reprezintă un sistem deschis oricăror schimbări ale raportului de forţe, asocieri şi

conflicte ca şi oricăror inversări de poziţie şi rol în sistem, indiferent de bagajul de oportunităţi şi

relaţii, de arsenalul de resurse şi potenţial.

Scopul urmărit de către actorii politici implicaţi în jocul de forţe politice depinde totuşi de

poziţia lor în raport cu resursele politice, de asemenea de potenţialul puterii de presiune. Perspectiva

poligonului de forţe este cea mai apropiată unei concepţii pluraliste a organizări sociumului.

Competiţia politică pluralistă determină [39], în vederea amplificării procesului de democratizare

neîntreruptă, participarea mai fermă a unui număr cît mai mare de actori politici şi prin aceasta

contribuie la dezvoltare durabilă a sistemului politic democratic, ceea ce constituie cel mai mare

avantaj al aplicării schemei de analiză din perspectiva poligonului de forţe.

Un dezavantaj al schemei de analiză a poligonului de forţă este atitudinea egalitară de evaluare

a concurenţilor politici, potrivit căreia se neagă prea uşor diferenţa de calibru, rol, importanţă

general–socială a instituţiilor de stat, a partidelor parlamentare, a organizaţiilor de interese. Alt

minus al schemei date este faptul că scena politică este privită doar ca o localizare neutră a

desfăşurării luptei politice similar luptei pentru supravieţuire, care poate avea loc oriunde şi oricum

[40]. Acest fapt induce dubii asupra obiectivităţii şi valorii unei astfel de analize. Această

perspectivă de abordare a problematicii presiunii politice reprezintă totuşi o etapă intermediară de

dezvoltare a gîndirii şi cercetării sociopolitice.

3) A treia perspectivă de analiză a eforturilor de influenţă se exprimă prin schema pantei

valorico-normative existente în mediul sociopolitic. Această perspectivă de analiză acceptă ideile şi

abordările analitice de interacţiune şi lupta politică specifice schemei poligonului de forţe, dar

accentuează inegalitatea multiplă: calitativă şi de organizare, structurală şi de rol a actorilor politici

participanţi la confruntarea politică (Anexa 3).

Aşadar, modelul “pantei sistemului” în problema evaluării şi prognozării succesului acţiunilor

de influenţă a deciziilor politice încearcă să corecteze lacunele perspectivei precedente de analiză,

punînd accentul pe importanţa valorilor general acceptate de către societate, a racordării la acestea a

valorilor, dezideratelor şi obiectivelor promovate de grupul de presiune.

O valoare sau o iniţiativă promovată de un factor de influenţă care are o popularitate socială

semnificativă, în virtutea apropierii axiologice a obiectivelor şi scopurilor acestuia de priorităţile

sociumului, va necesita din partea grupului mult mai puţine eforturi decît un deziderat promovat de

către un grup socialmente nepopular cu prestigiul afectat sau de o importanţă intrasistemică

neînsemnată. Totodată, o valoare, un obiectiv popular, general salutat şi bine primit de societate,

56

57

care este propus de a fi instituit, poate ridica prestigiul oricărui factor de influenţă, indiferent de

poziţia şi importanţa lui în cadrul sistemului politic. Un deziderat socialmente popular, bine

explicat, care nu lasă loc pentru alte interpretări, cere eforturi minime, chiar dacă statutul social-

politic al grupului ce-şi propune promovarea obiectivul în cauză este mai puţin apreciat. În acelaşi

timp, un grup important de presiune va depune mult efort, va cheltui mult timp şi resurse pentru

promovarea unui scop opus valorilor sociale sau care nu corespunde acestora, considerat imoral sau

neprestigios, neimportant pentru păturile sociale largi sau dăunător societăţii. Menţinerea unei astfel

de poziţii, susţinerea unui astfel de deziderat oferă suficiente motive pentru a presupune că

imaginea grupului va suferi mult, va fi puternic deteriorat prestigiul acestuia. Înainte de a trece la

etapa articulării şi promovării obiectivelor, conducerea factorului de presiune trebuie să recurgă mai

întîi la identificarea cît mai exactă a pantei valorice a sistemului supus presiunii, iar apoi la

compatibilizarea scopurilor grupului cu sistemul axiologic al societăţii sau al acelei instituţii care

este supusă presiunilor. Intensitatea efortului de influenţă este în strînsă corelaţie cu suprapunerea

obiectivelor promovate peste panta valorică a sistemului supus presiunilor. Astfel, corespunderea

exactă a obiectivului promovat cu valorile intrasistemice se exprimă printr-un unghi de suprapunere

de 0 grade, iar opunerea perfectă, teoretic vorbind, a scopurilor grupului valorilor supreme ale

sistemului supus presiunilor poate fi exprimată printr-un unghi de suprapunere de 180°. Bineînţeles

că există şi valori intermediare ale unghiului de suprapunere.

Noţiunea de "pantă a sistemului", folosită pentru prima dată de J. Meynaud, presupune că cele

mai puternice grupuri de presiune din cadrul unui sistem politic îl constituie organizaţiile care pot să

influenţeze deciziile politice ale autorităţilor, fără a exercita o presiune propriu-zisă asupra lor, doar

în virtutea poziţiei şi obiectivelor grupurilor care corespund normelor şi valorilor sistemului [102, p.

684]. Totuşi această opinie a lui J. Meynaud poate fi cu greu acceptată, pentru că, practic, nu există

decizii politice total neinfluenţate. Astfel, sistemul politic nu asigură pentru diferite grupuri de

presiune posibilităţi egale şi condiţii similare pentru exercitarea influenţei. Amploarea forţei şi a

potenţialului de influenţare a factorilor de presiune depinde, în primul rînd, de raportarea scopurilor

promovate la panta de valori ale sistemului social-politic în care activează.

Fiecare dintre cele trei scheme de analiză a fenomenelor de presiune politică are şansă să

devină tehnică metodologică independentă, poate fi aplicată în paralel şi în cadrul aceleiaşi

cercetări. Modelele şi schemele teoretice de abordare a proceselor de exercitare a presiunilor

politice expuse mai sus pot fi utilizate separat sau în comun, pot fi combinate între ele [171], mai

ales că este imposibilă existenţa unei scheme “pure” de analiză, fără de a recurge la elemente din

alte modele, căci fiecare dintre ele posedă avantajele şi lacunele ei.

57

58

Problematica democratizării decizionale revine în prim-planul atenţiei analiştilor şi

cercetătorilor fenomenelor de presiune şi influenţă politică astfel încît punctul de vedere prezentat

anterior îl găsim şi în teoria tehnocratică susţinută de Karl Deutsch, conform căreia:

“Democratizarea decizională este o chestiune ce ţine de perfecţionarea comunicării politice şi

optimizarea tehnică a spaţiului decizional”.

Modificarea sau configurarea unei oarecare decizii politice poate lua forme diferite în funcţie

de diverşi factori ce determină buna funcţionare a cadrului social-politic. Sub acest aspect se

deosebesc: 1) decizia politică condiţionată şi 2) decizia politică influenţată.

Fenomenul condiţionării politice, de instituire sau contribuţie la apariţia şi/sau conştientizarea

unor condiţii sociale şi politice determinatorii pentru vreun oarecare proces decizional concret, ca

formă de modificare a deciziei vizate, se referă la condiţii declanşatorii şi generatorii mai mult

fizice de mediu, climaterice, economice, geopolitice sau istorice cu referinţă la cadrul sistemului

social-global, care se schimbă şi se dezvoltă independent de sistemul social [138]. Condiţionarea

deciziei politice presupune unul sau mai mulţi factori naturali (care pot fi atît de natura externă, de

mediu, cît şi de natură internă a omului, să ţină de microcosmosul spiritual), ce se supun greu sau nu

se supun deloc modelării şi planificării umane.

Influenţarea deciziei politice implică existenţa unui spectru de forţe politice şi sociale mobile

(atît ca potenţial politic, cît şi ca perspectivă a poziţiei politice adoptate). Aceste forţe reprezintă

părţi integrante ale sistemului sociopolitic şi au drept caracteristică obligatorie dimensiunea şi

condiţia umană. Influenţa este o variabilă fundamentală ce poate interveni în mecanismul luării

deciziei. În acest sens, influenţa este, pentru studiul deciziilor, ceea ce este forţa pentru studiul

mişcării - o explicaţie organică pentru procesele fundamentale observabile, ea trebuie “să fie

capabilă să modifice sistemul de prioritate în cadrul colectivităţii”, consideră T. Parsons [118, p. 2].

Totuşi aprecierea importanţei influenţei sociale este neunivocă şi discutabilă.

Astfel, procesul de influenţare decizională înseamnă, pe lîngă funcţionarea unui poligon de

forţe politice, şi o competiţie de interese, în spatele cărora se află necesităţile, nevoile unor grupuri

politice sau indivizi, oameni politici. Această competiţie de interese reprezintă un stimulent şi un

element de motivaţie pentru comportamentul persoanelor şi al grupurilor, aşa cum menţionează N.

Machiavelli: politica este domeniul conflictelor de interese dintre diferite grupuri sociale. P.

Holbach subliniază că interesele constituie unicul mobil al acţiunilor omeneşti. Deşi interesul politic

apare ca un avantaj sau beneficiu, încadrat într-un obiectiv de atins, prin care se motivează acţiunile

politice ale forţelor sociale şi politice mobile din cadrul sistemului sociopolitic.

58

59

2.2 Informaţia şi terorismul entropic

ca elemente fundamentale în activitatea contemporană de presiune politică

Informatizarea şi mediatizarea vieţii şi activităţii sociale contemporane reprezintă procese de o

importanţă incontestabilă şi determinatorie pentru întreg sociumul care contribuie, totodată, şi la

configuraţia aspectelor vieţii politice, a subsistemului politic al macrosistemului social. Procesele

informatizării şi mediatizării sociumului sînt strîns legate de astfel de concepte şi noţiuni generale,

precum “informaţia”, “entropia”, “concepţia despre lume” etc. [199]. Toate aceste noţiuni servesc

drept instrumente de neînlocuit în discursul ce-şi propune o abordare aprofundată a problematicii

influenţei politice exercitate de către grupurile de presiune [33]. În consecinţă, se profilează

necesitatea stringentă de a explica, prin prisma valorilor sociopolitice contemporane, multiplele

sensuri ale acestor noţiuni generale, în special în vederea aplicării lor în cadrul unor cercetări

concrete şi efective ale problematicii amintite.

Termenul “informaţie” provine din limba latină, avînd iniţial semnificaţia de “explicaţie”,

“expunere”, tradiţional se reducea la procesul de transmitere – recepţionare a anumitor cunoştinţe,

ştiri [153, p. 5; 200; 202, p. 9-38]. O dată cu creşterea rolului informaţiei în toate sferele sociale, de

asemenea şi în sfera politicului, se atestă o amplificare a importanţei informaţiei, mai ales ca resursă

de adjudecare şi manifestare a puterii politice, ca atu al prestigiului şi autorităţii instituţiilor sau al

persoanelor cu funcţii de actori pe scena politică. Pentru a exemplifica sporirea cantitativă, dar, mai

cu seamă, calitativă a importanţei informaţiei în sfera politicului vom aminti de transformarea şi

reconceptualizarea rolului politic al lobby-ului. În orice caz, informaţia capătă o valoare net

superioară altor tipuri de resurse politice utilizate în cadrul activităţii de presiune politică şi prin

aceasta categoria grupurilor politice de influenţă, care mizează pe informaţie în activitatea lor,

constituie structuri deosebite ale vieţii politice a viitorului, proprii societăţii informaţionale,

premergătoare celei noosferice [129].

Plecînd de la un lobby al corupţiei, al maşinaţiilor de culise, cinic şi pragmatic, ipocrit,

periculos şi criminal (numit şi “vechiul lobby”) [91, p. 162], caracteristic perioadelor de recesiune

economică şi cădere a nivelului de trai şi de cultură, de anarhie şi haos (de exemplu, anii `30 ai

secolului al XX-lea în SUA [71; 164]), astăzi predomină, în majoritatea ţărilor civilizate, “noul

lobby”, tendinţă paralelă cu instaurarea modelului statului de drept şi a unor norme civilizatorii,

inclusiv în cadrul sistemului politic. Parteneriatul pe termen lung cu factorii de decizie, prezenţa

perenă în topul organizaţiilor de încredere, potrivit sondajelor opiniei publice, şi, în consecinţă,

imaginea pozitivă – iată scopul multiplelor eforturi în plan public, unicul care poate să asigure un

59

60

succes adevărat şi durabil pentru grupurile de influenţă care ar corespunde “noului lobby” şi de care

societatea democratică are nevoie pentru stabilitatea sa.

Acest “nou lobby” posedă o autoritate şi importanţă pe arena politică tocmai reieşind din

resursele de putere pe care le deţine, printre care informaţia (socială şi tehnică) amplă şi veridică,

verificată şi cît mai exactă cu putinţă este una dintre cele mai importante. Aceste grupuri “de

expertiză”, “profesioniste” de influenţare politică, specializîndu-se în elaborarea unor tehnici

performante de investigaţie şi obţinere a unor astfel de informaţii, îşi găsesc în acest mod rostul lor

în cadrul sistemelor politice contemporane democratice, aducîndu-şi contribuţia decisivă, se poate

spune, la configuraţia finală a deciziei politice sau a strategiei publice, care se află în proces de

elaborare sau în discuţie, utilizînd ca argument de convingere nu doar forţa brută a interesului

personal, uneori opus chiar interesului public, ci, mai degrabă, forţa argumentului fundamentat

ştiinţific şi, totodată, bazat pe o raţionalitate şi utilitate general–socială [87, p. 270; 147, p. 168].

Totuşi metodele şi procedeele specifice “vechiului lobby”, care persistă şi sînt prezente în viaţa

politică, constituie nişte criterii de referinţă pentru determinarea gradului de alterare, imoralizare şi

nedemocratizare al sistemului politic. În cea ce priveşte moralitatea şi legalitatea acţiunilor de

presiune politică, se poate de afirmat cu certitudine că în politica mondială grupurile de presiune

preferă cadrul de activitate, specific “noului lobby”, cel al argumentelor, probelor, expertizelor şi

monitorizărilor, iar “vechiul lobby” al corupţiei, şantajului şi crimei demult a devenit unul incomod

şi lipsit de perspective în cadrul societăţilor înalt democratizate, însă persistent încă în sistemele

politice instabile [147, p. 168].

Evidenţiind diferenţa dintre grupurile de presiune (existente în orice sistem politic,

transformîndu-se doar ca formă) şi lobby (apărut în epoca parlamentarismului), deşi foarte des se

folosesc ca sinonime, este evidentă tendinţa către o specializare şi o atomizare a interesului şi

efortului de influenţă în cazul lobby-ului [134, p. 329-330, p. 440]. Instituţiile de lobby reprezintă

nişte agenţii informaţionale de experţi reduse ca număr de membri, dar cu o precizie şi eficienţă

sporită a acţiunii de influenţă faţă de grupurile de presiune. O dată cu creşterea importanţei

informaţiei ca resursă de forţă de presiune şi pîrghie eficientă de influenţare a factorilor de decizie

se atestă şi o tendinţă spre reîntoarcerea la modelul democraţiei directe. În epoca informaţiei fiecare

cetăţean redevine un actor activ pe scena politică în virtutea creşterii potenţialului său de

autodirijare şi a calităţii informaţiei deţinute, a posibilităţii de utilizare a tehnologiilor

informaţionale şi de comunicaţie (TIC), care permit accesul individual direct la procesul social-

politic decizional [174]. Sistemul “teledemocratic”, computerial de consultare populară, preconizat

de Alvin Toffler, a fost conceput ca fiind bazat tocmai pe principiul importanţei fiecăruia în baza

specificului general-sistemic, hotărîtor al informaţiei şi al rolului cetăţeanului în plan social [144].

60

61

Este foarte probabil ca în viitorul apropiat să funcţioneze în paralel două forme de democraţie

în cadrul sistemelor pluraliste contemporane: o formă nouă de democraţie directă, determinată de

sporul numeric şi valoric, calitativ al actorilor politici individuali sau organizaţi în grupuri mici, cu

un înalt grad de informare şi dotare tehnologică informaţională superioară actorilor politici de

factură tradiţională, o formă a instituţiilor politice specifice democraţiei reprezentative (organizaţii

de stat, partide, numeroase grupuri de presiune, de tradiţie) [107]. Deşi din acest punct de vedere

relaţia dintre factorul de influenţă şi factorul de decizie poate constitui veriga politică mult mai

viabilă şi stabilă, prin mobilitate, la intemperiile şi schimbările de regimuri şi sisteme politice şi,

poate mai important, la schimbările determinate de progresul tehnico-ştiinţific care a bulversat din

temelie întregul sistem social, orice domeniu de activitate, sistemul axiologic social, în genere

[194]. Dar rămînînd realişti trebuie să recunoaştem că “vechiul lobby” sau practicile de presiune

politică caracteristice lui nu vor dispărea definitiv, ci doar atunci cînd va fi posibilă şi se va realiza

modificarea condiţiilor în care acestea din urmă au apărut şi s-au dezvoltat, ceea ce pare ar fi doar

un ideal îndepărtat. Cu toate acestea, instaurarea unui stat de drept, respectarea libertăţilor personale

şi de grup ale cetăţenilor au ca obiectiv nemijlocit diminuarea utilizării practicilor de presiune

politică specifice “vechiului lobby”, care nu se bazează pe o informaţie verificată, pe forţa

argumentului raţional şi ştiinţific şi pe utilitate socială [114].

Opinia publică, precum rezultatele cercetărilor teoretice vis-a-vis de problematica şi importanţa

grupurilor de influenţă şi presiune pentru perpetuarea stabilităţii democraţiei pluraliste

contemporane, se schimbă substanţial în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ţinînd cont de

transformarea lor în adevărate agenţii de informaţii, ca efect al necesităţii argumentării cît mai

riguroase a punctului lor de vedere, în condiţiile controlului strict de către stat şi de alte structuri

sociale, actualmente cele mai mari rezerve faţă de prestaţia acestor grupuri pe arenele politice sînt

strîns legate de implicarea lor în campaniile preelectorale prin colectarea de fonduri private [106].

Dar şi această problemă este pe cale de soluţionare în condiţiile unei tot mai mari perseverenţe în a

institui nişte cadre de activitate şi desfăşurare a proceselor electorale, caracterizate prin transparenţă

şi mediatizarea informaţiei în jurul candidaţilor la funcţiile politice, aceasta datorîndu-se unei

concurenţe acerbe dintre diferiţi poli de interese politice.

Actorii activi de pe arena politică, acţionînd în numele interesului propriu, declarat nu rareori,

se pomenesc în situaţii de conflict de interese şi această stare de fapt se explică prin diferenţa

concepţiei despre lume caracteristică grupurilor [42]. Am apelat la această noţiune filosofică

complexă, deoarece se pare că ea poate deplin să dezvăluie profunzimea fenomenului, în vederea

găsirii căilor civilizate de ocolire şi evitare a unor astfel de conflicte dintre interesele de grup. Fiind

un atribut inseparabil al conştiinţei sociale şi individuale, concepţia despre lume se formează în

61

62

conjunctura educaţiei, experienţei, dar şi în limitele obiective posibile pe care ni le oferă natura:

ereditare, genetice, demografice şi climaterice. Finalitatea posesiei unei concepţii despre lume, ca

rezultat al informării, ca reacţie şi opinie asupra multitudinii complexe de cunoştinţe acumulate, ca

o abstractizare şi agregare a tuturor intereselor, nevoilor şi necesităţilor sociale şi de grup

conştientizate individual, constituie obţinerea forţei de a acţiona asupra mediului natural obiectiv,

dar şi spiritual în vederea nu doar a influenţării lui, dar şi a modificării lui structural-calitative [153,

p. 136–137]. În spiritul numeroaselor definiţii şi noţiuni, concepţii sociale şi de grup despre lume, în

special, ca o totalitate sistemică de reprezentări despre lumea socială, procesele şi tendinţele sociale

care se produc aici, este necesară o modificare a viziunii de ansamblu asupra problematicii

grupurilor de presiune. Se impune introducerea unei noi noţiuni, şi anume a celei de grupuri sau

factori “de condiţionare” politică ori a deciziilor politice, noţiune care să redea mai larg atît rolul

major şi decisiv pe care îl au astăzi aceste instituţii de presiune politică în contextul sistemelor

politice moderne, cît şi concepţia acestora despre lume, din perspectiva manifestării lor pe arena

politică, în relaţiile cu alţi actori politici. Conceptul de grup sau factor de condiţionare a situaţiei

politice trebuie să fie unul calitativ mai evoluat decît cel de grup de influenţă, mai ales pentru că nu

orice grup de influenţă poate deveni şi grup de condiţionare politică, tot aşa cum nu fiecare grup de

interese este automat şi grup de presiune. Capacitatea unui grup social de a-şi permanentiza poziţiile

politico-civice prin prezenţa sa perenă, în primul rînd, pe scena politică, dar şi prin capacitatea sau

tehnica de a-şi mări rîndurile simpatizanţilor fie prin prozelitism politic, fie prin persuasiune

dominatoare atotcuprinzătoare, poate constitui criteriul principal, în baza căruia un grup de influenţă

şi presiune politică poate trece în categoria celor ce condiţionează situaţia politică, cu alte cuvinte,

care stabilesc regulile jocului politic şi raportul de forţe politice.

În efortul lor de a da o configuraţie sistemului politic, politicilor publice oficiale de stat,

grupurile de condiţionare politică acţionînd asupra tuturor formelor de manifestare a puterii, fie prin

instituţiile statului, prin alte structuri sociale de influenţă, fie prin structurile partidelor politice sau

prin organele şi instituţiile care exprimă opinia publică, sînt, în esenţă, grupuri de interese, în cadrul

cărora interesul a devenit un obiect mai puţin conştientizat şi mai promovat prin tipul de abordare

comportamentală a chestiunilor de viaţă de fiecare membru al acestuia. Instituţiile opiniei publice,

ale statului, partidele politice, într-o viziune generală, de asemenea pot fi catalogate ca fiind atît

grupuri de interese, de influenţă, de presiune, cît şi de condiţionare a vieţii politice. Astfel,

solidaritatea grupului şi apropierea membrilor simpli de conducerea lui, mai ales prin facilitarea

circulaţiei informaţiei în circuitul interior al grupului pare a fi de o importanţă cardinală pentru

consolidarea poziţiilor lui hegemonice pe scena politică. Din această perspectivă se impune

abordarea unei astfel de chestiuni delicate, atît din punctul de vedere al polemicii teoretice, cît şi din

62

63

cel al cadrului legal, precum chestiunea traficului de influenţă condamnabilă ca impediment pentru

instaurarea unei transparenţe sociale democratice. Problema traficului de influenţă este specifică

mai mult “vechiului lobby”, depinzînd direct de imaginea dubioasă a grupurilor de presiune şi a

lobby-urilor şi odată transpusă în plan virtual pare a fi soluţionată, în sensul că serviciile publice

oferite prin reţele de comunicaţii cu acces public şi control social nu mai pot fi atît de uşor

manipulate în defavoarea interesului comun al societăţii.

Creşterea importanţei grupurilor de interese şi obţinerea de către acestea a rolului dominant pe

scena politică în forma lor de grupuri şi factori de condiţionare a situaţiei politice, în comparaţie cu

celelalte tipuri de instituţii politice care generează şi exercită puterea politică, se datorează,

indubitabil, flexibilităţii şi motivaţiei, incomparabil mai impunătoare, de a avea acces, a obţine, a

colecta şi a deţine controlul şi chiar monopolul asupra informaţiei, ca materie primă, în vederea

regenerării şi dezvoltării sistemului politic. Poate, în condiţiile de faţă, ar fi mai corect să se discute

despre altfel de structuri de condiţionare a vieţii politice, decît despre grupuri de interese, în sens

tradiţional. Despre poli sau centre, spre exemplu. Totuşi nici unul dintre aceşti termeni nu reflectă

deplin structura socială a formaţiunilor care stau la baza configurării contemporane a sistemelor

politice, în afară de noţiunea de factor de condiţionare politică, mai ales din perspectiva posesiei

unei concepţii sociale despre lume. Deşi, potrivit numeroaselor teorii sociologice, politologice,

filosofice, psihologice etc. privind grupurile umane, nici o altă cunoscută structură socială nu este

mai aproape de principiile participării benevole şi pluraliste caracteristice democraţiei

reprezentative ca grupul uman, pentru care, din cauza căruia şi spre binele căruia există circulaţie de

informaţie, deci acumulare de putere politică [104; 195].

În cadrul unui sistem sociopolitic, problematica procesului decizional, atît la nivel general

(macronivel), cît şi la micronivel este una foarte importantă. Pornind de la analizele şi lucrările

savanţilor contemporani de notorietate în acest domeniu, deducem două laturi distincte privind

studiul procesului de adoptare a deciziei politice din perspectivă funcţional–sistemică. Astfel, prima

perspectivă asupra procesului politic decizional reprezintă paradigma alegerii raţionale, care ar

cuprinde teoriile bunurilor colective, comportamentul de coaliţie, teoria contractului, teoria jocului,

precum şi multe alte teorii deductive ale analizei comportamentului electoral, de exemplu, sau a

comportamentului managerialo–birocratico–legislativ. Fără a diminua importanţa şi contribuţia

perspectivei raţionale asupra procesului sociopolitic decizional, cea de a doua abordare în

deciziologia sociopolitică contemporană este perspectiva iraţională (sau neraţională), care pare a fi

incomparabil mai importantă şi mai prezentă în cadrul procesului amintit mai sus, incluzînd în sine

toate tipurile de studii, teorii şi sisteme asupra oricăror constrîngeri răsfrînte asupra factorilor de

decizie, procesului decizional sau chiar asupra executării şi implementării deciziei deja adoptate.

63

64

Constrîngerile pot fi cauzate atît de structurile organizatorice, de confruntările politico–sociale din

cadrul sistemului, cît şi de persoanele care nemijlocit iau parte la procesul de adoptare şi executare a

deciziei.

Din punctul de vedere funcţional–sistemic, este necesar studiul problematicii influenţării

deciziilor politice în raport cu sistemul macrosocial. În prezent există tendinţa de a identifica

sistemul social cu noţiunile de “stat” şi “societate”. În genere conceptul de sistem accentuează

intercorelarea diverselor componente ale proceselor sociale, precum şi conexiunile dintre

subsistemele sociale. În sensul cel mai larg posibil, sistemul social autoorganizat este definit drept o

entitate organizaţională autogestionară, care cuprinde totalitatea relaţiilor sociale, generatorul cărora

este individul uman, precum şi grupurile sociale constituite din indivizi, care urmăresc astfel

realizarea scopurilor şi intereselor lor, acţiune fără de care individul uman pierde calitatea de “Zoon

Politicon”, adică de entitate socială şi / sau publică [152, p. 41-42; 196].

În cadrul oricărui sistem autoorganizat, inevitabil există şi elemente entropice, de balansare,

necesare unei funcţionări durabile a sistemului. Contrabalansînd orientarea organizată a informaţiei,

entropia socială ca disfuncţie socială şi, totodată, în calitate de componentă intrinsecă a sistemului

social viabil autoorganizat este importantă, iar studiul diferitelor aspecte ale acesteia devine tot atît

de necesar ca şi cercetarea informaţiei sociale, ca mobil organizatoric al progresului social. Într-un

mediu politic predominant entropic, haotic, precum cel contemporan, permanent bulversat de

nenumărate crize şi shock-uri sociale, cauzele cărora de multe ori sînt mult prea nesemnificative,

informaţia cît mai exactă, mai operativă şi oportună, furnizată în cantităţi proporţionale valorilor

entropice în prezent tot mai des şi omniprezent cu ajutorul mediilor informatice computeriale, este

categoric antidotul degradării atît structural-organizaţionale, cît şi morale a sociumului [202].

Printre numeroasele funcţii ale sistemului social se numără şi funcţia de prezervare şi

perpetuare a sistemului, a stării sale durabile, precum şi cea de optimizare, adică de perfecţionare

continuă a acestuia. Totodată, ca şi orice alt organism viu şi organismul social are disfuncţiile sale,

care foarte des îmbracă formele unor astfel de patologii social-politice, precum: terorismul,

extremismul, criminalitatea politică, şantajul, corupţia ş. a., ce slăbesc sistemul social global şi

contribuie la persistenţa accentuată a imperfecţiunii lui. Aceste disfuncţii ale sistemului social au

existat în toate timpurile, dar, paradoxal, tocmai în perioada contemporană, perioada cea mai

evoluată şi avansată a umanităţii, patologiile sociale, în special, terorismul, capătă o amploare

nemaiîntîlnită, în concordanţă cu teoriile contemporane de echilibru cantitativ şi calitativ dintre

ordine şi dezordine, informaţie şi entropie. Grupurile sociale constituite şi organizate în scopuri

teroriste adesea recurg şi la alte metode de intimidare socială şi politică (şantaj, corupere, atentate,

intimidări prin violenţă etc.), de aceea perspectiva analizei deductive a patologiilor sociale poate fi

64

65

redusă la analiza problematicii terorismului şi a influenţei sale asupra metodelor, practicilor şi

procedurilor de promovare şi implementare a politicilor publice (publical policymaking process).

Termenul de “terorism” a apărut pentru prima dată cu 200 de ani în urmă, în suplimentul pentru

anul 1798 al Dicţionarului Academiei Franceze. Iar una dintre cele mai timpurii forme de

manifestare a terorismului entropic, înregistrată istoriografic, reprezintă secta religioasă a sicarilor,

care a activat în Palestina în secolul I d. Hr. Un comentator de politică externă american de

notorietate, Walter Laqueur, într–una din operele sale consacrate fenomenului sociopolitic al

terorismului, menţionează că între anii 1937 şi 1981 s-au dat 109 definiţii acestui fenomen, dar nici

una dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare. În Regatul Unit al Marii Britanii, stat care s-a

confruntat pe parcursul întregului secol al XX-lea cu fenomenul terorismului entropic (terorismul

iredentist irlandez) s-a recurs, în cadrul unei legi din 1974, la o astfel de definire (evident nici

aceasta perfectă) a fenomenului în cauză: “…folosirea violenţei în scopuri politice, incluzînd orice

recurgere la violenţă în scopul de a plasa publicul sau orice grup din public într–o stare de frică”

[77, p. 45]. Potrivit şcolii politologice americane, termenul de “terorism” capătă mai multe

înţelesuri, definiţii şi conceptualizări, dintre care se disting patru sensuri diferite. Astfel, primul

dintre acestea este înţeles ca o acţiune violentă, direcţionată contra populaţiei civile, fără o ţintă

clară, acţiune menită să creeze haos şi teamă în rîndurile populaţiei şi în acest mod să afecteze

siguranţa şi stabilitatea socială, să discrediteze imaginea guvernanţilor, care nu sînt capabili să

asigure securitatea persoanei şi prin urmare, un trai decent al populaţiei.

A doua perspectivă asupra fenomenului terorismului destabilizator (în sens macrosistemic)

poate căpăta sensul de violenţă contra reprezentanţilor puterii, adică a factorilor de decizie şi a

autorităţii publice (poliţie, politicieni, diplomaţi), prin acţiuni de intimidare, şantaj, atentat cu scopul

de a-i determina să recurgă la concesii în favoarea grupului terorist, a idealurilor şi scopurilor

propagate de grup. Această perspectivă a terorismului entropic, direcţionată spre puterea oficială,

poate căpăta o amploare şi o imagine a unei mişcări revoluţionare, care tinde să schimbe prin forţă

guvernarea de stat. Astfel, se poate crea confuzia dintre o perspectivă care cataloghează o persoană

drept terorist şi alta care apreciază acţiunile aceluiaşi individ ca pe ale unui luptător progresist

pentru drepturile şi libertăţile omului, etniei, naţiunii, statului etc.

La nivelul politicii internaţionale există un “terorism sponsorizat” de factori externi, care poate

fi atît oficial, guvernamental, cît şi neoficial, individual, de grup. Terorismul entropic ce ţine de a

treia categorie poate fi conceput drept un război partizan nedeclarat dintre state sau dintre nişte

grupuri de ţări, exprimat prin terorism informaţional, computerial, atentate contra autorităţilor,

explozii şi acţiuni criminale contra populaţiei sau prin finanţarea unor grupări ilegale, separatiste,

criminale, teroriste etc., toate urmărind scopul de a submina şi de a slăbi siguranţa naţională.

65

66

Cea de a patra perspectivă consideră drept teroriste şi implicit, bazate pe principiul dezordinii şi

deci lipsite de viitor, regimurile nedemocratice, antipopulare, care prin acţiuni guvernamentale

admit sau cauzează abuzuri de putere, constrîng libertatea şi drepturile fundamentale ale propriilor

cetăţeni şi prin aceasta terorizează populaţia [134, p. 542].

Terorismul entropic ca problemă şi piedică a funcţionării organizate a regimului democratic,

fie sub forma sa internă, fie sub forma terorismului internaţional, ca terorism politic sau de drept

comun, indubitabil, se situează în sfera criminalităţii. Problematica terorismului ca expresie a unor

idei politico-sociale extremiste, cu atît este mai relevantă pentru demersul ştiinţific politologic, dar

şi pentru discursul din cadrul opiniei publice, cu cît se perseverează în a face deosebiri tranşante în

ceea ce priveşte îndepărtarea de poziţiile ideologice centriste, în contextul încadrării în spectrul

“coloraturii” politice. În sfera ideologică extremistă se înscriu atitudini, poziţii rigide, ireconciliabile

care favorizează ceea ce Giovanni Sartori numea “forţă centrifugă” în viaţa politică, însemnînd o

clară ameninţare pentru regimul democratic, ca şi pentru securitatea şi integritatea (teritorială,

naţională, informaţională, civică) statului [131; 132, p. 38–41]. Din punct de vedere ideatic

terorismul entropic, ca exprimare a extremismului, poate fi şi o expunere a unei atitudini de opoziţie

social–politică. Constituind o contrapunere dialectică administraţiei oficializate, opoziţia politico-

socială în sens teoretico–clasic se situează pe platforma etică a dreptului natural al minorităţii

politice de a critica şi controla majoritatea şi de a susţine o opoziţie alternativă. Astfel, orice

opoziţie social–politică nu este doar tolerată, ci este şi obligată, în virtutea împrejurărilor, să–şi

asume unele funcţii în cadrul sistemului social-global, precum şi în cadrul subsistemului politic, în

mod expres. Cu toate acestea se distinge opoziţia “loială”, care adoptă o atitudine reformistă

referitor la alternanţa la putere în cadrul unor parametri constituţionali, şi opoziţia

“fundamentalistă”, care reprezintă cazul clasic al unei opoziţii “din principiu”, extremiste şi

ireconciliabile, bazîndu–se pe transformarea radicală a sistemului social în genere şi respingînd cu

desăvîrşire orice negociere şi consens [10, p. 397; 15].

Fenomenul marginal, din punctul de vedere al utilităţii şi organizării optimale general-globale,

al terorismului entropic ca procedeu extrem de condiţionare a unor soluţii, decizii, strategii sociale,

în foarte multe cazuri concrete reprezintă un gest mai degrabă individual, care este necesar de

studiat într–un context potrivit, adică din perspectivă socio– sau psihopatologică. Cazurile de

atentate în locurile aglomerate efectuate de către terorişti–kamikaze dotaţi cu material explozibil sau

inflamabil nu sînt foarte rare în istoria civilizaţiei contemporane, multe dintre ele soldîndu–se cu

numeroase jertfe umane. Totuşi actele de terorism ce destabilizează întregul sistem social se

planifică şi se organizează dificil şi sînt acţiuni şi iniţiative, mai mult, individuale. Avînd în vedere

66

67

practica concretă înregistrată se poate de conchis că cele mai odioase atentate au fost organizate de

secte, organizaţii extremiste mici, în cadrul unui cerc restrîns de persoane.

Încercînd să clasificăm fenomenul terorismului dezorganizant, amintim de un terorism entropic

intern ce seamănă teroare şi frică printre populaţia civilă, care poate fi motivat ideologic, adică

poate fi de dreapta sau de stînga, naţionalist (cazul Spaniei – ETA, cazul Marii Britanii – IRA,

Franţa – separatismul corsican), separatist sau cu scopuri criminal-economice, toate aceste forme

influenţînd malefic factorii de decizie şi în întregime sistemul social, slăbind autoritatea statului. În

bibliografia de specialitate se aminteşte de grupările teroriste (gherile) transfrontaliere de sorginte

comunistă din zona Asiei de Sud şi de Sud-Est, din Filipine, Cambodgia, Malaiezia, Vietnam, Laos,

Thailanda. Cele din Vietnam, din anii `70, de exemplu, au constituit unul din motivele oficiale ale

intervenţiei americane în această ţară. În America Latină, de asemenea, există un focar de grupări

teroriste şi criminale, specializate în producerea şi traficul de droguri. Potrivit unui raport anual

privind problema terorismului al Departamentului de Stat al SUA, din 1998, 33% dintre acţiunile

teroriste comise pe Glob au avut loc în Columbia, iar anual, pe Terra, decedau din această cauză

300 de persoane. Una dintre cele mai complicate probleme pentru civilizaţia occidentală este

terorismul fundamentalist islamist, şi aceasta nu doar din motive religioase sau ideologice, ci mai

mult din motive economice şi financiare.

Costurile economice ale terorismului sînt extrem de ridicate, astfel că numai SUA (pînă la

atentatul din 11 septembrie 2001) aloca anual 5 mlrd. de dolari pentru combaterea acestei plăgi

sociale numai pe teritoriul SUA [77, p. 50]. Suma cheltuielilor se dublează dacă adăugăm costurile

pentru protecţia personală a oamenilor de afaceri, a structurilor economice private americane. Plus

la aceasta, terorismul anual aduce prejudicii serioase turismului internaţional, industriei petroliere,

complexului energetic mondial, afectează grav economiile tuturor statelor lumii. Totuşi pînă în anul

2000 s-a înregistrat o micşorare a numărului actelor teroriste de la 600 în anii `60-`70 ai secolului

al XX-lea pînă la 250 în anul 2000. După tragedia din 11 septembrie 2001 de la New York, se poate

afirma că a început o nouă eră a terorismului, cu folosirea tehnologiilor de vîrf, apărînd o nouă

percepţie internaţională a actului terorist, a combaterii lui, a necesităţii coalizării contra acestui “rău

materializat”.

Datorită difuzării operative a ştirilor despre atentate şi alte acte teroriste pe scară naţională şi

internaţională, terorismul entropic capătă o nouă amploare, astfel constituindu-se o nouă pîrghie de

influenţă şi presiune asupra opiniei publice, de asemenea şi asupra politicilor publice [19]. Astfel,

astăzi problema terorismului destabilizator în plan macrosistemic constituie o preocupare de

securitate pentru toate statele lumii, în mod deosebit pentru comunitatea internaţională, deoarece

acest flagel social capătă o amploare deosebită şi este incomparabil cu posibilităţile de luptă contra

67

68

lui ale fiecărui stat luat în parte. Actualmente terorismul entropic şi criminalitatea internaţională

devin factori perturbatori şi parazitari fatali pentru întregul sistem al relaţiilor internaţionale.

Terorismul cibernetic, alături de alte forme ale terorismului entropic, se manifestă tot mai

puternic în sfera socialului, ca şi în sfera politică, bazîndu-se pe aceleaşi principii: de inducere a

unei stări de teroare, de frică. Potrivit Centrului de Reacţie la teroarea din spaţiul cibernetic (Cyber

Terror Response Center), în anul 2003 au fost intentate peste 60000 (cifră mai mare de 500 ori decît

în 1997) de dosare penale privitor la astfel de crime, înregistrîndu-se o creştere rapidă a impactului

politic al acestei metode de presiune. [180, p. 69]. Formele cele mai răspîndite ale cyber-

terorismului entropic, precum expansiunea SPAM-urilor sau pirateria electronică, în era

informatizării sociumului au o implicare semnificativă în viaţa politică şi în procesul decizional.

SPAM-urile, de exemplu, fiind mesaje electronice care parvin neautorizat şi abuziv pe adresele

electronice şi care potenţial pot conţine o informaţie distructivă, un virus informatic, reprezintă o

preocupare importantă, recentă a autorităţilor în materie de reglementare a comunicării virtuale.

Atacurile SPAM asupra unor instituţii de stat, a unor actori politici, financiari, economici, care se

bazează pe un suport IT considerabil în activitatea lor, pot perturba serios activitatea acestora, chiar

pînă la blocarea, pe o perioadă lungă de timp, a activităţii, sau pot cauza şi alte daune serioase,

precum pierderea informaţiilor preţioase şi deteriorarea hardware-ului şi software-ului, astfel

înregistrîndu-se o interferenţă malefică serioasa în procesul decizional. Neconţinînd viruşi

electronici, SPAM-urile publicitare sau învechite şi neactuale ca informaţie operativă, de exemplu,

pot, de asemenea, constitui un impediment serios în calea comunicării sociale şi politice eficiente,

în cadrul procesului de elaborare, adoptare şi executare a deciziei, căci spaţiul virtual tot mai mult

devine unul important şi ca mediu comunicaţional, în plan social şi politic, iar “gunoaiele

electronice virtuale” dezorientează actorii sociali şi scad din eficienţa interacţiunii acestora.

Problema pirateriei electronice şi virtuale preocupă demult autorităţile, mai ales care au drept

obiectiv protecţia proprietăţii intelectuale. Republica Moldova, în acest sens, precum multe dintre

statele sud-est europene postcomuniste şi din CSI, reprezintă un focar de instabilitate şi îngrijorare

în virtutea ineficienţei sistemului juridic. Pirateria electronică şi virtuală pe lîngă lezarea intereselor

şi drepturilor individuale ale cetăţenilor poate aduce prejudicii importante întregii societăţi, statului,

atît ca imagine negativă în exterior, cît şi prin anihilarea şi eliminarea din circuit a acelei categorii

sociale creative care are menirea să furnizeze societăţii raţiunea şi know-how–ul progresului.

În ceea ce priveşte actualitatea problemei expansiunii terorismului destabilizator pentru

întreaga societate, trebuie de subliniat că statul nostru se confruntă cu problema separatismului

transnistrean, care reprezintă un caz clasic de terorism entropic finanţat din exterior, pentru a

dezorganiza situaţia internă. În prezent Republica Moldova “găzduieşte” şi multe filiale ale

68

69

organizaţiilor criminale şi teroriste internaţionale. Aceste structuri sînt interesate, în primul rînd, de

traficul materialelor explozibile şi al armamentului – actualmente, cel mai profitabil business

criminal, în republică găsindu-şi adăpost multe persoane căutate pentru săvîrşirea de crime.

Proporţii mari capătă şi criminalitatea la scară largă în scopuri material-economice (trafic de arme,

droguri, de “carne vie”, evaziune fiscală), mai ales din şi prin teritoriul Transnistriei. Separatismul,

terorismul entropic şi criminalitatea internă şi cea internaţională aduc Republicii Moldova prejudicii

enorme, despre ce confirmă starea economică deplorabilă, PIB-ul care s-a redus în ultimii 18 ani cu

peste 140%.

Concluzionînd, subliniem că procesul de adoptare a unei decizii politice implică o serie de

activităţi şi acţiuni strict orientate atît ale factorilor politici de presiune, cît şi ale celor de decizie,

printre care: conceptualizarea şi perceperea problemei, ordonarea elementelor componente ale

problemei, evidenţierea gradului ei de importanţă, a consecinţelor şi rezultatelor posibile,

algoritmizarea şi alegerea unui curs de acţiuni, calculat astfel încît să asigure un randament maxim,

în vederea soluţionării problemei şi atingerii scopurilor propuse. În acest sens, factorii de influenţă

adoptă tehnici şi tactici diferite în funcţie de natura factorului de decizie. Analiza acţiunilor de

influenţă ale grupurilor de presiune asupra factorilor de decizie, a raporturilor dintre aceste două

laturi ale procesului decizional reprezintă un aspect important al politicii contemporane.

Este firesc ca sistemul democratic să formuleze o replică urgentă la orice tentativă de influenţă

de destabilizare a vieţii publice şi a politicilor administrative prin acte teroriste entropice, în

contextul accentuării forţei de penetraţie în sfera politicului, a terorismul ca patologie socială, ţinînd

cont de brutalitatea şi imprevizibilitatea acestuia, ce disturbă atît regulile politicii internaţionale, cît şi

regulile jocului politic intern din foarte multe ţări. În baza celor expuse se profilează, drept condiţie

de bază a bunei funcţionări a mecanismului democratic, în cadrul viitoarei societăţi informaţionale,

substraturile cultural, educaţional, comportamental individual, precum şi de grup.

Spectrul metodelor, tehnicilor şi practicilor de presiune este extrem de larg, iar aparatul

metodologic de cercetare a procesului de influenţă, exercitată de către grupurile de presiune, de

către factorii de influenţă depinde foarte mult de contextul de activitate al acestora, de domeniul

specific de interes, de precizia şi amploarea scopurilor propuse, de mijloacele şi resursele care le

stau la dispoziţie şi la care au acces.

69

70

CAPITOLUL III. SFERA PRESIUNILOR ŞI INFLUENŢELOR POLITICE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

În contextul sistemului geopolitic mondial şi al celui regional sud-est european cazul specific al

Republicii Moldova reprezintă unul de un interes sporit, determinat de o multitudine de tendinţe,

orientări şi factori activi de presiune. Diversitatea şi vastitatea sferei de influenţe politice din

Republica Moldova constituie obiectul cercetărilor din cadrul capitolului trei.

S-a întreprins o clasificare a grupurilor şi factorilor de presiune după diverse criterii de analiză,

S-a cercetat o gamă variată de metode şi modalităţi de acţiune din dotarea grupurilor de interes.

Informatizarea societăţii moldoveneşti în corelaţie cu emanciparea posttotalitară ce determină

specificul autohton al presiunilor în contextul sistemului mondial de influenţe politice, de asemenea,

reprezintă un aspect important în cadrul investigaţiei din acest capitol al tezei.

3.1. Specificul sistemului de influenţe politice din Republica Moldova:

aspecte juridice, axiologice şi tehnologico-informaţionale

Activitatea grupurilor de presiune, a factorilor de influenţă din orice sistem social-politic este

determinată de anumite situaţii existenţiale obiective, de irepetabilitatea specificului sociopolitic de

ordin istoric, tradiţional, conjunctural, dar, mai ales, geostrategic. Pentru o caracteristică mai exactă

a sistemului de presiuni sociopolitice din Republica Moldova este necesară o analiză a legislaţiei şi

a cadrului juridic de activitate a grupurilor de presiune, precum şi a aspectelor financiar-economice

şi metodologice determinante pentru activitatea lor. Se impun şi o incursiune istorică,

informaţională în problema privind cristalizarea sistemului socioaxiologic, o analiză a situaţiei

etnonaţionale, a mentalităţii specifice societăţii postsovietice moldoveneşti.

Sistemul de presiuni politice din Republica Moldova include o serie de relaţii şi coraporturi

dintre numeroşi factori de influenţă, mai mult sau mai puţin explicit percepuţi de către opinia

publică şi de către specialişti sau instituţionalizaţi şi definiţi juridic (fie ca ONG-uri, partide politice,

corporaţii economice, instituţii ale statului sau personalităţi influente). Acest sistem autohton

complex şi divers ca număr şi profunzime, interese, actori, tendinţe, metode şi tehnici, aspecte şi

nuanţe etc. poate fi, în primul rînd, caracterizat prin locul şi rolul important şi foarte special pe care

îl ocupă în macrosistemul politic autohton şi, mai nou, începe să conteze în plan geopolitic

internaţional.

Din punct de vedere juridic, organizaţiile de presiune politică pot lua diferite forme. Cele mai

numeroase şi cele mai greu de identificat şi de studiat sînt grupurile fără o formă juridică bine

70

71

definită, care influenţează deciziile politice din umbră şi în orice moment pot produce surprize de

proporţii oricărui analist al fenomenului în cauză. Se pare că această formă de organizare contribuie

mult la sporirea eficienţei acţiunilor sporadice de presiune ale grupurilor însă nu este determinatorie

pentru reuşita generală acestora.

Principiile generale privind relaţiile dintre diverşi actori sociali pe scena politică sînt stipulate

în Constituţia Republicii Moldova. De exemplu, în art. 1 “Statul Republica Moldova” este

evidenţiat pluralismul politic ca valoare supremă în stat, în art. 5 “Democraţia şi pluralismul politic”

– pluralismul politic democratic incompatibil cu totalitarismul şi dictatura, art. 32 “Libertatea

opiniei şi a exprimării” consfinţeşte libertatea gîndirii, opiniei şi exprimării în public a cetăţeanului,

art. 34 “Dreptul la informare” – dreptul de acces la orice informaţie de interes public, art. 39

“Dreptul la administrare” - dreptul fiecăruia de a participa, inclusiv direct, la administrarea publică.

În articolul 40 “Libertatea întrunirilor” se precizează tipurile de întruniri cetăţeneşti paşnice, care

pot fi organizate de cetăţeni, art. 41 “Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice”, art.

42 “Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate” şi art. 45 “Dreptul la grevă”, ce se referă

direct la problema presiunilor politice, consfinţesc dreptul cetăţeanului de a-şi apăra interesele sale.

În baza art. 52 “Dreptul la petiţionare” şi a altor articole, pentru orice asociaţie obştească cu un

oarecare nivel de organizare devin accesibile metodele de presiune prin delegaţii sau contacte

directe în parlament, în ministere şi departamente [34].

Una dintre cele mai răspîndite forme juridice de activitate a grupurilor de interese este ONG-ul

(analizează grupurile cunoscute publicului larg), reglementată, în primul rînd, de Constituţie şi de o

serie de legi, printre care şi “Legea cu privire la asociaţiile obşteşti” [85]. În majoritatea cazurilor

ONG-urile active constituie grupuri de interese cu un potenţial şi posibilităţi largi de a influenţa

deciziile politice. Potrivit Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, numărul ONG-urilor

înregistrate constituia către anul 1996 – peste 600, în anul 2001 – aproximativ 2000 [18], iar către 1

ianuarie 2005 – peste 2500.

Conform legii amintite, “asociaţia obştească este o formaţiune benevolă, de sine stătătoare,

autogestionară, constituită prin libera manifestare a voinţei cetăţenilor asociaţi pe baza comunităţii

de interese profesionale sau de altă natură, în vederea realizării în comun a drepturilor civice,

economice, sociale şi culturale, care nu au drept scop obţinerea profitului.” (Art. 1, alin. 1).

Conceptul de “asociaţie obştească” include mişcările obşteşti, organizaţiile de femei, de veterani, de

invalizi, de tineret şi copii, societăţi ştiinţifice, tehnice, ecologiste, cultural-educative, sportive, alte

societăţi benevole, uniuni de creaţie, comunităţi naţional-culturale, fundaţii şi instituţii obşteşti (Art.

1, alin. 2). Legea cu privire la asociaţiile obşteşti clasifică scopurile acestor organizaţii ca: 1) fiind

în “beneficiul public” şi 2) fiind în “beneficiul mutual” al membrilor asociaţi (Art. 2, alin. 4). Ca

71

72

modalitate de organizare se disting patru forme de asociaţii obşteşti: a) mişcarea obştească; b)

organizaţia obştească; c) instituţia obştească şi d) fundaţia obştească (Art. 5, alin. 1).

Totuşi această lege nu vizează şi activitatea unor astfel de grupuri de presiune ce pot lua forma

unor partide politice, sindicate, asociaţii patronale, organizaţii religioase, asociaţii cu scopuri

comerciale şi de obţinere de profituri materiale, cum sînt cercurile de afaceri, asociaţiile

cooperatiste sau asociaţiile de locatari sau săteşti. Acestea sînt ghidate juridic de alte legi specifice.

O anumită importanţă pentru dezvoltarea sectorului societăţii civile din ţara noastră şi a

instituţiilor specifice acesteia o are Legea cu privire la Filantropie şi Sponsorizare [84], unde se

stipulează aspectele legate de partea financiară şi de strîngerea de fonduri. Totodată, ONG-urile au

şi anumite scutiri de impozite şi facilităţi financiare şi economice prevăzute de Codul Fiscal, la

titlurile I şi II, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1998.

Cele mai active grupuri de interese, deşi în plan politic se comportă precum grupurile de

presiune, sînt înregistrate ca “organizaţii social-politice” cu dreptul de a concura în lupta pentru

obţinerea puterii politice, fiind echivalente juridic cu partidele politice a căror activitate este

reglementată prin Legea cu privire la partidele politice şi alte organizaţii social-politice, care în

decursul existenţei sale a suferit numeroase modificări vizînd numărul de membri necesari pentru

înregistrarea formaţiunii, repartizarea acestora pe teritoriul ţării etc.

Grupuri cetăţeneşti, organizaţii social-politice, instituţii ale puterii de stat, persoane influente,

toate pot acţiona ca factori de influenţă în cadrul sistemului politic din Republica Moldova, însă

doar unele dintre acestea dispun de un statut juridic, care asigură legalitatea contactelor cu factorii

de decizii politice. Cele mai multe grupuri influente de presiune activează clandestin, nedeclarat,

acest lucru fiind interzis expres prin art. 41, alin. 5 al Constituţiei Republicii Moldova. În acest sens

este relevant proiectul de lege cu privire la activitatea de lobby, propus de fostul preşedinte al

Republicii Moldova Petru Lucinschi în 2000, care a fost respins în lectura a doua de către

Parlament în anul 2001, deşi prin acest proiect s-a încercat o reglementare mai realistă a domeniului

presiunilor politice, a surselor de finanţare a instituţiilor de lobby şi a fluxurilor financiare din

această sferă, de către organele decizionale, ceea ce ar fi permis, poate, o stăvilire a corupţiei

politico-economice în ţara noastră [113]. Chiar justiţia autohtonă reprezintă un domeniu de presiune

politică puternică prin diferite proiecte de reforme judiciare generate de organisme internaţionale şi

europene [53; 116]. Mai mult decît atît, sistemul judiciar din Republica Moldova ca instrument

destul de eficient de control asupra puterii de stat şi de luptă “subterană” cu concurenţii şi rivalii

politici, devine o scenă greu accesibilă unor jocuri de interese, ţintă a atacurilor şi obiect al

presiunilor din partea forţelor politice interne şi internaţionale secrete şi criminale [4].

72

73

Un aspect important al activităţii grupurilor de presiune inclusiv, din Republica Moldova, îl

constituie raportul dintre capitalul economico-financiar şi puterea politică. În acest sens cea mai

numeroasă categorie de factori de influenţă o alcătuiesc centrele, polii, grupările de interese şi

presiuni neoficializate, fără de un statut legal determinat. Mobilul forţei acestora, mijloacele

eficiente prin care îşi realizează scopurile, “axa” în jurul căreia se constituie reprezintă resursele

financiare de care dispun. Într-un “sistem” supus erodării coruptive resursele financiare în

comparaţie cu celelalte tipuri de surse de putere capătă o pondere disproporţională: informarea

exactă, numărul de membri, organizarea, conducerea eficientă. Aceste concentrări de forţă

economică şi de capital financiar acţionează asupra deciziilor politice şi prin intermediul altor

grupuri de presiune, doar în cazul în care urmăresc un scop important şi de lungă durată cum ar fi

posibilităţile de măsurare a puterii lor economico-financiare prin sprijinul administrativ primit din

partea forţelor şi factorilor politici.

Legătura dintre economic şi politic este incontestabilă. Ca dovadă, orice destabilizare în unul

dintre aceste două domenii atrage după sine un dezechilibru şi în celălalt domeniu. Aceste relaţii

foarte strînse sînt remarcate nu doar în mod neoficial, ci şi public, chiar de oamenii de afaceri, în

cadrul mai multor congrese, precum cel din 16 iunie 2001, organizat de Clubul oamenilor de afaceri

“Timpul”, la care au participat peste 1400 de businessmani, problema centrală a congresului fiind

crearea unui parteneriat real, reciproc avantajos dintre business şi putere, şi la care nou-instalatul

premier V. Tarlev “a anunţat constituirea în toate ministerele a unor consilii ale oamenilor de

afaceri”, fapt care anunţă o colaborare legală dintre economic şi politic [141]. Totuşi, potrivit unui

raport al Centrului Analitic al Fundaţiei “Socio-Moldova”, în timpul campaniei electorale pentru

cucerirea puterii politice concurenţii de partid adună resurse financiare, vînd locuri de pe lista

electorală, chiar posturi din viitorul executiv. Întrebîndu-se: “Care este gradul de influenţă asupra

politicului a celora care cumpără posturile şi locurile în parlament?”, analiştii acestei fundaţii ajung

la concluzia despre caracterul inevitabil al fenomenului în cauză şi prevăd o creştere a rolului

“oligarhiilor” concurente în evoluţia vieţii politice autohtone. Se aminteşte aici despre două tipuri

de întreprinzători şi bancheri, care concurează pentru împărţirea sferelor de influenţă în astfel de

domenii, precum resursele energetice, alcoolul, industria conservelor şi a tutunului, a zahărului,

comerţul “en-gros” şi cu amănuntul. Primul tip reprezintă aşa-numita “oligarhie naţională”, pornind

de la intersectarea intereselor lor cu cele ale statului. Resursele financiare, veniturile lor se

reinvestesc în ţară, creează locuri de muncă, iniţiază noi afaceri, noi ramuri ale producţiei, investesc

în imobile şi construcţii. Cel de-al doilea tip, numit “oligarhie compradoră”, exportă toate veniturile

financiare obţinute, neaducînd statului nici un folos, neparticipînd la creşterea economică a ţării

[137].

73

74

Grupurile de presiune din domeniul financiar şi economic sînt cele mai influente, totuşi ele,

deşi dispun de un anumit potenţial, nu sînt interesate prea mult de domeniile sociale. Interesele lor

ţin preponderent de domeniul economic, de politicile publice, datorită cărora pot să-şi sporească

potenţialul economic sau să-şi păstreze poziţia, privilegiile şi dominaţia faţă de concurenţi în sfera

economico-financiară. Aceste “centre de interese” se identifică, în mare măsură, cu echipele

manageriale şi finanţatoare ale unor structuri economico-bancare, care, fără a se oficializa ca

grupuri de interese, exercită presiuni discrete asupra factorilor de decizie. Astfel, în prezent mulţi

analişti ai fenomenului politic din Republica Moldova au ajuns să constate existenţa unor poli de

interese rivale, ce menţin relaţii de tip clientelar cu puterea şi dispută puterea politică în planul

influenţei asupra ei, ca pe o sursă de avantaje materiale, de superioritate socială şi răzbunare politică

cu concurenţa.

În afară de tendinţele prezentate mai sus, asupra domeniului presiunilor politice din Republica

Moldova influenţează, chiar în mod hotărîtor, aspectele istorico-naţionale ale constituirii sistemului

sociopolitic autohton. Teoretic vorbind, naţionalismul a fost una dintre cauzele dezintegrării fostei

URSS. Astfel de forţe la sfîrşitul secolului al XX-lea au stat şi la baza destrămării Cehoslovaciei,

Iugoslaviei. Ca un detaliu valabil pentru toate aceste cazuri se conturează caracterul geostrategic al

proceselor politice interne.

Acest aspect determină un anumit specific important al sistemului autohton de presiuni politice.

Pentru a explica legăturile dintre deciziile politice cu caractere intern şi extern şi cu legitimitatea

imixtiunii, a presiunilor asupra factorilor de decizie, exercitată de către diferite forţe internaţionale,

de către state vecine sau cu pretenţii geopolitice, din perspectiva problematicii naţionale, se impune

precizarea unor termeni-cheie [14, p. 5]:

a) “Naţiune” - înţeleasă dintr-o dublă perspectivă, în primul rînd, este interpretată ca o

comunitate de oameni care privesc în trecut, membrii căreia au în comun originea genealogică şi

geografică. În al doilea rînd, este abordată drept un “grup de interese politice”, ce priveşte în viitor

cu scopul de a fi stăpîn al propriului destin.

b) Grupul etnic majoritar şi grupurile etnice minoritare sînt concepute în cadrul modelului

analitic al “poligonului de forţe sociopolitice”, mai exact, dînd viaţă unui “etnonaţionalism

interactiv”. În noile state independente, grupul etnic majoritar duce o politică administrativă în

propriul său interes şi în detrimentul minorităţilor, avînd drept cauză nenumăratele frustrări pe care

le-a îndurat în perioada totalitarismului, fiind la momentul dezintegrării URSS-ului într-o poziţie

defavorizată din punctele de vedere cultural, economic, uneori şi demografic. Aceste acţiuni de

revenire în prim-plan a naţiunii majoritare, de cele mai multe ori pe plan exclusiv administrativ, au

74

75

un caracter reparatoriu, compensator, dar atrag după sine o reacţie critică a grupurilor naţionale

minoritare conlocuitoare, care percep aceste schimbări drept discriminatorii la adresa lor.

c) Cel de-al treilea termen din acest lanţ, care face legătura dintre interacţiunea internă a

majorităţii cu minorităţile naţionale şi procesul politic extern, este “patria naţională externă” [25].

“Naţionalismul patriei externe” afirmă drepturile statelor, ba chiar, obligaţia lor de a controla

situaţia, promova prosperitatea, susţine activităţile şi instituţiile, de a cere drepturile şi de a proteja

interesele conaţionalilor lor din alte state. Aceasta se întîmplă cînd conaţionalii vizaţi par a fi

ameninţaţi de o politică naţionalizatoare (iar din punctul lor de vedere, de deznaţionalizare) a

statului în care locuiesc. În pofida afirmaţiilor statelor naţionalizatoare, precum că statutul

minorităţilor naţionale este o chestiune absolut internă, statele “patrii” afirmă că drepturile şi

responsabilităţile privind conaţionalii lor etnonaţionali sînt mai presus de orice frontiere sau

cetăţenii. “Patria externă în acest sens este o categorie politică şi nu etnografică” [26], generînd

naţionalisme şi naţiuni “transfrontaliere”.

În cazul specific al Republicii Moldova termenul de “naţiune transfrontalieră” sau de “patrie

naţională externă” are o importanţă deosebită atît pentru majoritatea populaţiei, cît şi pentru

grupurile minoritare naţionale. În mod interactiv state, precum România, Rusia, Ucraina, Turcia,

Bulgaria, Israel nu numai că manifestă un interes special, ci şi îşi asumă unele responsabilităţi

politice, internaţionale, culturale, financiare şi economice etc., pentru conaţionalii lor din Republica

Moldova, dar şi reprezentanţii etniilor conlocuitoare nutresc anumite aşteptări în legătură cu

“patriile lor externe”. Problema naţională sau cea a relaţiilor interetnice este una foarte importantă

în mentalitatea socială autohtonă şi acest lucru este uşor demonstrabil din perspectiva voturilor la

alegerile de diferite niveluri, acordate, în mare măsură, în funcţie de apartenenţa etnică sau

lingvistică. Problema acordării statutului limbii de stat limbii ruse a fost un deziderat preelectoral

important şi în campania electorală din martie 2005 [156]. Astfel, potrivit recensămîntului din 1989,

aproximativ 5% dintre moldovenii din Republica Moldova au declarat ca fiind limba lor maternă

limba rusă. Dintre aproximativ 600 mii de ucraineni - cea mai numeroasă minoritate naţională -

40% nu cunoşteau limba ucraineană. Minoritatea evreiască, ce constituia aproximativ 1,5%, era

rusificată în proporţie de 75% (din cauza gradului înalt de urbanizare a ei). Minorităţile găgăuză şi

bulgară, care alcătuiau 3,5% şi, respectiv, 2,0% din totalul populaţiei (în special, populaţie rurală),

erau rusificate în proporţie de respectiv 10% şi 22%. Neavînd învăţămînt, surse mass-media în

limba maternă, un cadru potrivit pentru existenţa lor cultural-lingvistică, majoritatea dintre aceste

etnii vorbesc rusa mai bine decît propria lor limbă.

Potrivit recensămîntului din 2004 (fără Transnistria), componenţa etnică a populaţiei Republicii

Moldova era constituită din circa: 78% moldoveni, 2% români, 7% ucraineni, 5% ruşi, 4% găgăuzi şi

75

76

2% bulgari. În 1989 (inclusiv Transnistria): 65% români, 14% ucraineni, 13% ruşi, 3,5% găgăuzi,

2,0% bulgari şi 1,5% evrei. La recensămîntul din 1979, R.S.S. Moldovenească era teritoriul cu cea

mai mare rată de imigraţie. Rata familiilor mixte alcătuia 11,3% în mediul rural şi 34,4% în cel

urban, doar 6-7% dintre găgăuzii, bulgarii, evreii şi ucrainenii din mediul rural (cărora li se poate

atribui calificativul de minorităţi etnice autohtone) vorbeau limba română. De aici reiese corect

termenul de “populaţie minoritară rusofonă” aplicat populaţiei neromâneşti, potrivit recensămîntului

din 1989 – 35 %, iar conform celui din 2004 (fără Transnistria) – 20 % [50, p. 6-7].

Pornind de la aceste teorii alăturate faptelor reale, este explicabilă relaţia strînsă dintre

Republica Moldova şi Rusia, care îşi asumă responsabilitatea în calitate de “patrie externă” cultural-

lingvistică pentru ruşii şi rusofonii din Republica Moldova. Atitudinea Federaţiei Ruse faţă de

Republica Moldova ca “străinătate apropiată”, presupune legături politice, economice, în primul

rînd, psihologice. Aşadar, rămîne cert potenţialul enorm al Rusiei de influenţă asupra situaţiei din

Republica Moldova, ea reuşind să organizeze minoritatea rusofonă în plan civic şi politic, creînd ca

pîrghii eficiente organe mass-media, asociaţii, fundaţii în sprijinul culturii şi limbii ruse, partide ce

promovează deziderate de apropiere de Rusia. În acest context cazul Transnistriei ca teritoriu şi

formaţiune parastatală nelegitimă separatistă, susţinută semideschis de toate regimurile, fără de

excepţie, de pînă acum din Rusia, ca şi menţinerea trupelor militare pe teritoriul transnistrean

încălcîndu-se toate acordurile politico-diplomatice semnate, este unul condamnabil din perspectiva

normelor juridice şi morale mondiale şi se încadrează în categoria imixtiunilor brutale ilegale în

afacerile interne ale unui stat independent, iar din punctul de vedere al democratizării şi

eficientizării domeniului influenţelor politice din Republica Moldova este o pată neagră, o problemă

gravă. Tot aşa ca şi cazul ameninţărilor directe în ajunul alegerilor generale din 6 martie 2005 ale

ambasadorului Federaţiei Ruse în ţara noastră, Nicolai Reabov, şi al unor deputaţi din Duma de stat

a Federaţiei Ruse privind impunerea unor sancţiuni economice Republicii Moldova (regim de vize,

livrarea gazelor naturale la preţ mondial, stoparea importului de vinuri), dictate de “lipsa de respect

pentru normele CSI”, Republica Moldova refuzînd să invite la alegeri şi observatori din statele

membre ale acestei organizaţii [51]. Însă, potrivit altor opinii ruse mai moderate, presiunile directe

amintite pot avea efect invers, pentru Rusia este important să rămînă lider şi să nu-şi piardă definitiv

influenţa în ţările din CSI, afirmaţie, care, de asemenea, trădează o anumită lipsă de respect şi tact

diplomatic [2]. În orice caz presiunile Federaţiei Ruse asupra Moldovei sînt incontestabile şi au o

istorie bogată şi diversă.

Celelalte “patrii naţionale externe” au un rol mai puţin însemnat în influenţarea deciziilor

politice interne din Republica Moldova. Totuşi în octombrie 1998 autorităţile bulgare s-au implicat

în problema reformei teritorial-administrative judeţene, propunînd să se facă o excepţie în cazul

76

77

actualului raion Taraclia (cu o populaţie de 70% bulgari şi cu doar 17 primării) şi să nu-l comaseze

cu alte teritorii, pentru a fi păstrată actuala proporţie etnică a populaţiei. Această propunere a fost

acceptată de către Parlamentul de la Chişinău pentru “a nu admite izbucnirea unui nou conflict

etnic”. De subliniat că relaţiile Republicii Moldova cu România, Rusia, Ucraina, Turcia, Bulgaria,

Israel nu ar fi fost atît de apropiate dacă nu ar fi existat acest aspect etnonaţional.

Pe lîngă cele expuse, multe detalii determină şi cadrul sociopolitic în care activează grupurile

de presiune din Republica Moldova. Este necesar de amintit aici de interesele unor formaţiuni de

grup sau statale din afara sistemului sociopolitic al Republicii Moldova şi de raporturile lor cu

diferite grupuri de interese interne. Nu putem face abstracţie de specificul sistemului autohton de

presiuni politice şi nici de moştenirea pe care a lăsat-o puterea sovietică, de mentalitatea oamenilor

în ceea ce priveşte priorităţile axiologice, discursul sociopolitic şi comportamentul social.

Societatea moldovenească după 15 ani de independenţă mai reprezintă încă un hibrid dintre

încercările de implementare a relaţiilor, procedeelor şi metodelor economiei de piaţă şi

“experimentele” sociale şi ideologice efectuate de maşina propagandistică de planificare a PCUS cu

populaţia română din Basarabia. Totodată, arena confruntărilor de interese politice este profund

marcată de discrepanţa dintre mentalităţile caracteristice cosmopolitismului deznaţionalizator de tip

sovietic şi necesitatea regăsirii identităţilor pierdute, priorităţilor valorice fireşti şi naturale, precum

şi a normalităţii în viaţa publică, socială şi economică.

Analiza sistemului de presiuni politice din Republica Moldova nu poate fi completă fără o

trecere în revistă a specificului influenţelor politice din teritoriul separatist transnistrean. În

condiţiile lipsei totale de iniţiativă civică, în acest sistem nedemocratic totalitar, presiunile politice

din interior provin doar din direcţia grupului oligarhic ce deţine puterea (politică, economică,

informaţională etc.), care este o parte a puterii politice de la Moscova. Prezintă interes modul de a

manipula şi de a dezinforma opinia publică prin organele mass-media ale puterii republicii

autoproclamate, care induce teroare în rîndurile populaţiei locale prin procedee totalitare şi

represive specifice organelor de securitate. În acest context este nouă, pentru sistemul de presiuni

politice din Republica Moldova, metoda autorităţilor separatiste de utilizare a pensionarilor sau a

tinerilor, a persoanelor specializate în organizarea unei imagini de “revoltă populară”, a unor

grupuri obşteşti, precum organizaţia de femei “Tiraspolcianka”, Uniunea patriotică a tineretului din

Transnistria etc. în interesul persoanelor de la putere, fără implicarea directă a acestora din urmă. În

contextul dat este ilustrativ cazul “imposibilităţii organizării evacuării” armamentului rusesc (după

acordul de la Istambul semnat în anul 1999 de Federaţia Rusă), activistele organizaţiei de femei sus-

numite blocînd calea ferată, aşezîndu-se pe traverse în faţa locomotivei ori cazul pichetărilor

agresive ale şcolilor româneşti din Transnistria în vara anului 2004, sau al pichetării redacţiei

77

78

ziarului de opoziţie “Celovek i ego prava” (redactor-şef A. Radcenko), în decembrie 2004, cînd

forţele de ordine doar asistau, protejînd agresorii [78]. De remarcat şi tactica provocărilor teroriste

armate permanente din partea autorităţilor republicii transnistrene autoproclamate, de exemplu,

cazul de după alegerile din 6 martie, în satul Vasilievca, raionul Dubăsari, cu 150 de locuitori. În

noaptea de 10 spre 11 martie 2005, au intrat circa 250 de militari din batalionul transnistrean

“Dnestr”, înarmaţi cu pistoale-automate, mitraliere şi însoţiţi de un transportor blindat, care au

maltratat doi poliţişti de la postul local de poliţie, au devastat staţia de telecomunicaţii din sat, apoi

în dimineaţa zilei de 16 martie 2005 au părăsit localitatea [121]. Astfel, putem concluziona că pe

scena moldovenească a politicilor de presiune chiar şi regimul separatist totalitar şi terorist de la

Tiraspol poate fi considerat un original factor intern de influenţă, reprezentînd fidel un factor extern

– Federaţia Rusă.

Deci, pe scena politică din Republica Moldova se manifestă două categorii de factori de

presiune. Prima categorie este constituită din factori externi de interese, iar a doua din grupări

interne. Între aceste două categorii de factori de presiune pot exista diferite tipuri de relaţii: de

subordonare, conlucrare, interinfluenţare, concurenţă, interacţiune, complementaritate etc. De

remarcat specificul factorilor externi de interese, care nu pot avea influenţă în altă parte fără a se

remarca în propriile lor sisteme sociale sau în cel al presiunilor politice internaţionale, astfel ei

apărînd pe alte scene politice ca nişte forţe deja bine cunoscute şi analizabile ca potenţial de

presiune, aspect ce poate constitui un dezavantaj, dar şi un avantaj. De multe ori asemenea grupări

recurg la diverse modalităţi de camuflare şi secretizare, rămînînd în umbra unor alte grupuri de

presiune, forţe sociale şi politice sau financiar-economice, dirijîndu-le subtil, evitînd acuzaţiile de

imixtiune în afacerile interne. Factorii externi de presiune, spre deosebire de cei interni, sînt

interesaţi mai mult de politici globale, de decizii în domeniul relaţiilor internaţionale, chiar dacă

urmăresc uneori scopuri ce ţin de politici interne, precum deciziile publice privind sfera

minorităţilor naţionale, domeniile economic şi militar. Influenţa certă din exterior asupra deciziilor,

strategiilor şi politicilor de stat reprezintă un aspect care nu trebuie neglijat în cadrul sistemului de

presiuni politice din Republica Moldova. Drept exemple dintre cele mai elocvente pot fi aduse de

cazul Federaţiei Ruse, ale cărei presiuni sînt multiple, pluridimensionale şi permanente

(Transnistria, presiuni indirecte asupra opiniei publice prin mass-media rusă şi autohtonă, prin

finanţarea campaniilor electorale şi a activităţii unor ONG-uri, structuri economice şi criminale

etc.), cazul guvernului SUA, care acţionează pe căi diplomatice, financiare internaţionale (FMI, BM

etc. şi guvernamentale oficiale (USIS, USAID), prin fundaţii de tipul “Soros”, ONG-uri de tipul

“Corpul Păcii” etc. [155]), structuri europene (OSCE, UE, CE, APCE, CEDO, BERD etc.) prezente

în cele mai diverse sfere sociale şi în cele mai acute conflicte (cel transnistrean – OSCE în comisia

78

79

de negocieri – din 2002 – recomandările APCE privind funcţionarea instituţiilor democratice în

Republica Moldova [68; 79; 163]), Ucraina, România etc.

Păstrînd proporţiile, putem afirma cu siguranţă că şi Republica Moldova, avînd anumite

interese şi priorităţi de stat, adesea se comportă, ca un factor de presiune pe arena internaţională a

influenţelor, pe scenele interne ale unor state de ale căror politici este vital interesată. De exemplu,

participarea Republicii Moldova în organizaţia regională GUAM, semnarea la 2 martie 2005 a

acordului cu Georgia vizînd “găurile negre” ca contrapondere la acordul de asistenţă militară

reciprocă semnat de separatiştii transnistreni, abhazi, şi sud-osetini [1; 136] nu reprezintă altceva

decît un joc geostrategic de interese internaţionale, la care participă şi statul nostru ca factor de

influenţă. Astfel, putem vorbi de o confruntare internaţională de interese geopolitice şi

geoeconomice. Grupurile interne de presiune sînt mai mult interesate de politicile publice privind

domeniile interne şi foarte rar de cele ce ţin de politica externă (doar în măsura în care sînt nişte

extensii ale forţelor de interese de pe arena internaţională).

Astăzi se discută foarte mult despre cauzele care stau la baza inactivismului, pasivităţii relative

a societăţilor civile din ţările fostului bloc socialist şi sovietic. Este posibil ca aceasta să depindă, în

mare măsură, de mentalităţile moştenite din perioada anterioară, cînd o prioritate de bază în materie

de politică socială a fost de a ţine sub control societatea chiar cu preţul anihilării activismului civic

şi inducerii pasivităţii sociale. Necesitatea socială a oamenilor de a fi dirijaţi, de a li se explica

starea lucrurilor, de a-şi rezerva doar dreptul de a aproba sau dezaproba discursurile şi acţiunile

conducătorilor - iată consecinţele educaţiei de noniniţiativă în domeniul social cu repercursiuni

asupra mentalităţilor sociale din prezent. Rolul statului este cel de garant al bunăstării, de “stăpîn”

al cetăţenilor, de la care pot veni atitudini binevoitoare sau de neglijare şi prigoană în funcţie de

comportamentul şi atitudinea cetăţenilor faţă de stat. Inversia perversă corupţionistă în cadrul

raportului dintre cetăţean şi funcţionarul public aminteşte de relaţia medievală dintre iobag şi boier.

Acestea sînt cauzele pesimismului social al oamenilor faţă de orice eveniment social-politic, ale

imposibilităţii cetăţenilor de a avea o poziţie clară faţă de problemele macrosociale şi politice.

Informatizarea societăţii moldoveneşti contemporane vine în acest context să aducă o

deschidere şi emancipare politico-socială a cetăţeanului de rînd. Specificul informatizării sferei

influenţelor politice din Republica Moldova este în strînsă legătură cu nivelul progresului tehnic al

societăţii în ansamblu şi depinde de gradul de acces şi de calitatea serviciilor de telecomunicaţii şi

informatică, ce sînt în creştere continuă, precum: telefonia fixă, cu un spor anual de 2% după anul

2000, telefonia mobilă, cu o acoperire de peste 90% din teritoriul ţării, care progresează geometric o

dată cu scăderea preţurilor la tarife, transportul de date şi acces la Internet (5,3% din totalul pieţei

de telecomunicaţii) a înregistrat o creştere de 122% în anul 2003 în comparaţie cu anul precedent,

79

80

iar numărul utilizatorilor serviciilor Internet în anul 2004 ajunge la 17,4% din totalul populaţiei, la

100 de locuitori revenindu-le în medie 3,42 calculatoare [125] (Anexele 4 şi 5).

În ceea ce priveşte instituţiile guvernamentale de stat, cel mai frecvent supuse fluxurilor de

presiuni politice, 22% din locurile de muncă din cadrul acestora sînt dotate cu calculatoare

personale, dintre care doar 13% sînt conectate la Internet, deşi nu există vreo asemenea instituţie

fără de acces la reţeaua informaţională globală. 77% din organizaţiile nominalizate dispun de site-

uri sau pagini web, care au mai mult un caracter demonstrativ decît aplicativ: doar 14% din ele sînt

prevăzute pentru ca cetăţeanul să se adreseze on-line factorilor de decizie şi numai 29% dispun de

facilităţi de tipul feedback-ului (Anexele 7 şi 8). Unele sondaje arată că doar 5,9% din persoanele

care navighează în reţea accesează site-urile amintite din cauza monotoniei şi inutilităţii acestora

(lipsesc serviciile la distanţă). “Conform sondajelor naţionale, scopul accesării paginilor web de

către cetăţenii ce vizitează site-urile guvernamentale este legat, în principal, de exercitarea dreptului

la informare şi mai puţin, de influenţarea deciziilor, care le afectează viaţa” [9, p. 18].

În Republica Moldova există peste 2000 pagini Web, dintre care circa 50% aparţin partidelor

politice, sindicatelor, patronatelor, mass-media, ONG-urilor, unor organizaţii religioase ca potenţiali

factori de presiune politică, însă, cu foarte puţine excepţii, pot fi găsite aici sondajele on-line, votul

electronic sau forumurile de discuţie etc., ca mecanisme capabile de transfer al fluxurilor de

influenţă în cadrul comunicării politice informatice.

Starea domeniului tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) din Republica Moldova

poate fi stabilită mai obiectiv făcînd o comparaţie cu alte ţări vecine şi cu comunitatea

internaţională, în acest scop se utilizîndu-se Indicele Accesului la Informaţie (IAD), care evaluează

posibilităţile de acces şi utilizare a TIC de către cetăţean, şi a fost calculat pentru statul nostru pe

anul 2002 la nivelul de 0,37, pentru România de 0,48, Ucraina de 0,43, Republica Moldova

situîndu-se pe locul 114 din 178 de ţări monitorizate, la nivelul statelor Swaziland şi Mongolia, şi

pe ultimul loc în Europa. Cauzele principale sînt: a) calitatea joasă a conexiunilor la reţele; b)

costurile relativ înalte de utilizare a acestora şi c) deficienţele structurii comunicaţionale [9, p. 20-

21] (Anexa 6).

La 23 februarie 2005 a fost adoptată Strategia naţională privind tehnologiile societăţii

informaţionale pentru dezvoltare, realizată cu sprijinul PNUD în baza Decretului Preşedintelui

Republicii Moldova nr. 1743-III din 19.03.2004 şi a Hotărîrii Guvernului nr. 632 din 8 iunie 2004

“Politica edificării societăţii informaţionale în Republica Moldova”. Aceste decizii au fost elaborate

în conformitate cu Declaraţia de intenţii de a edifica o societate informaţională în interesul

cetăţenilor, aprobată la Ljubljana în anul 2002 de către statele membre ale Pactului de Stabilitate

pentru Europa de Sud-Est, printre care a fost şi ţara noastră, document bazat pe Statutul ONU, pe

80

81

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi pe Cartea edificării societăţii globale informaţionale

de la Okinawa în anul 2000. Astfel, se creează un cadru juridic propice progresului şi dezvoltării în

domeniul TIC, deschiderii şi transparenţei politicului virtual autohton ca şi în sfera influenţelor

politice utilizîndu-se aceste tehnologii superioare. “Tendinţa de deschidere este considerată ca un

pas important în vederea sporirii eficienţei parteneriatului guvern-societate civilă şi va fi susţinută

prin fapte reale, care vor confirma influenţa doleanţelor şi propunerilor formulate de cetăţeni asupra

deciziilor care le influenţează viaţa” [35, p. 11].

O direcţie prioritară a implementării strategiei naţionale privind edificarea societăţii

informaţionale este crearea în Republica Moldova a unei democraţii şi guvernări electronice, care să

cuprindă trei tipuri de componente: guvern – cetăţean, guvern – business şi guvern – guvern, ultima

incluzînd şi raportul guvern – angajaţii administraţiei publice locale, toate aceste tipuri de conexiuni

fiind şi medii favorabile pentru dezvoltarea relaţiilor de influenţă politică virtuală. Unii autori

consideră că noul fenomen al e-guvernării va avea ca priorităţi: a)administrarea resurselor (umane,

materiale, financiare, informaţionale etc.) şi b)intermedierea relaţiilor dintre persoane (fizice şi

juridice), dintre persoane şi stat [35, p. 12]. Însă, potrivit altor opinii, e-guvernarea se referă la: a)

gestiunea informaţiilor şi a materialelor administraţiei, b) asigurarea suportului pentru o mai

eficientă organizare a activităţii cotidiene şi c) suportul tehnologic pentru formarea opiniei publice

şi decizionale în domeniul administraţiei publice [65].

Problematica e-guvernării este strîns legată de domeniul presiunilor politice asupra proceselor

decizionale de stat. Se consideră că un obiectiv clar precizat al democraţiei electronice este

“adoptarea prin intermediul consultanţei on-line a unor decizii politice mai eficiente”. “Deplasarea

procesului de adoptare a deciziilor la nivelul cetăţenilor creează o situaţie social-economică absolut

nouă. Procesul fiind interactiv, iar luarea deciziilor descentralizată, apar noi posibilităţi, dar şi

responsabilităţi” [35, p. 13]. Implementarea proiectului de edificare a democraţiei şi guvernării

electronice nu a decurs în toate ţările lumii uniform şi cu succes, şi, practic, nu depindea de nivelul

de industrializare şi informatizare al ţării, astfel doar 15% din aceste proiecte au fost finalizate cu

succes, 50% s-au soldat cu un faliment parţial, iar 35% cu un faliment total. Costurile acestor

nereuşite: financiare, economice, culturale, politice, de dezvoltare, sociopsihologice etc., sînt în

funcţie de complexitatea proiectului şi depinde mai mult de motivaţia şi viziunea strategică ale

guvernanţilor, investitorilor şi societăţii civile.

Pentru Republica Moldova, în vederea democratizării, transparentizării şi modernizării

proceselor politice de guvernare şi comunicare în baza unor relaţii de parteneriat dintre guvernanţi,

business şi societatea civilă, sînt totuşi binevenite anumite proiecte inovaţionale în domeniul TIC,

care să presupună fondarea unui model de guvernare electronică eficientă, a unui Portal Naţional în

81

82

conformitate cu standardele contemporane, care să ofere servicii calitative de e-guvernare şi m-

guvernare (versiunea mobilă a celei electronice). În acest scop au fost întreprinse anumite acţiuni,

precum crearea unor Website-uri publice utile: www.gate.md cu finanţarea din partea Băncii

Mondiale, www.e-moldova.md cu sprijinul PNUD şi al Departamentului de Tehnologii

informaţionale – www.registru.md, însă rezultatele strategice au fost foarte modeste [29, p. 29-30]

(Anexa 8). Totodată, a fost lansat proiectul “SALT” de educare informatică, în special a tinerilor.

Potrivit prim-ministrului V. Tarlev, vor fi dotate cu computere conectate la Internet nu doar

instituţiile guvernamentale centrale, ci şi cele de autoadministrare locală din raioane, primăriile,

spitalele, comisariatele de poliţie etc. [182]. Iniţiativa primăriei mun. Chişinău de a deschide

Centrul municipal de informare şi documentare a tineretului cu acces liber la Internet al tinerilor, al

asociaţiilor acestora, de asemenea se înscrie în acest plan de acţiuni [24].

Anumite încercări de a veni în sprijinul proiectului de implementare a e-democraţiei face şi

societatea civilă, drept exemplu poate fi menţionată iniţiativa Grupului de Atitudine Civică, aceasta

lansînd o pagină web de informare (www.ghid.hurmuzachi.ro) în cadrul proiectului “Caravana

Admiterii”, destinat tinerilor abiturienţi, candidaţi la admiterea în instituţiile de învăţămînt din

România [37]. Asociaţia presei electronice din Moldova (APEL) în cadrul proiectului “Presa

electronică: reglementări internaţionale” publică convenţii şi tratate europene şi internaţionale, la

care a aderat şi statul nostru pentru a informa publicul larg, dar şi factorii de decizie mai puţin avizaţi

în domeniu [112]. Federaţia Naţională “AGROinform” prin intermediul Bursei Agricole electronice

“AGRAVISTA” şi al Sistemului Informaţional Marketing oferă produse informaţionale fermierilor

şi antreprenorilor agricoli [23]. Acestea nu sînt unicele exemple de sprijinire a proiectelor de stat de

implementare a TIC, existînd suficiente motive de optimism în ceea ce priveşte informatizarea sferei

presiunilor politice spre binele social comun.

Cu toate acestea în calea creşterii nivelului de informatizare a societăţii noastre există anumite

obstacole, printre care şi piaţa tenebră, piaţa neagră de produse informatice (soft şi hard), pirateria

electronică, monopolul de facto în telefonia fixă, inexistenţa unei strategii de stat bine definite

privind sectorul TIC, a investiţiilor coresunzătoare în acest sector, însă, cel mai important - lipseşte

cererea locală la servicii şi produse TIC, nu există o cultură informatică profesionistă a

funcţionarilor publici, politicienilor şi publicului larg, are loc degradarea culturii generale a

cetăţenilor, mai ales a tinerilor, însoţită de scăderea nivelului de trai. Deoarece nivelul de

informatizare a sferei presiunilor politice în spaţiul CSI este redus, deseori se recurge la tehnici

specifice vechiului lobby, precum omorurile la comandă, mituirea şi ameninţările, ca metode de

influenţă a deciziilor şi comportamentului politicienilor, în aceste scopuri utilizîndu-se şi TIC. De

exemplu, în noiembrie 2004, primarul general al municipiului Chişinău a primit un mesaj de

82

83

ameninţare cu moartea prin poştă electronică, care viza anumite atribuţii de serviciu ale acestuia, de

aceea a fost alertat şi Biroul Naţional Central Interpol. [74].

Metodele, tehnicile şi procedeele de influenţare a deciziilor politice pot asigura succesul doar în

cazul în care sînt combinate adecvat cu resursele politice, financiare şi de altă natură, care pot

consolida forţa de presiune a grupurilor. Metodele folosite în acţiunea de presiune diferă de la un

grup la altul în funcţie de importanţa acestora, posibilităţile de acces la factorii de decizie,

obiectivele şi locul în sistemul social de valori, de acceptarea dezideratelor grupului de către factorii

de decizie (prin prisma orientării lor politice şi de grup). Spre exemplu, comunităţile persoanelor de

naţionalitate rusă pînă la alegerile parlamentare din 1998 şi imediat după alegerile din 2001 nu

aveau nici un motiv pentru demonstraţii de stradă şi proteste publice, deoarece aveau o comuniune

de valori, audienţă şi contacte prioritare cu autorităţile administrative şi cu preşedinţii de comisii

parlamentare de orientare pro-rusă.

Grupurilor de “elită”, impactele de influenţă ale cărora asupra configuraţiei politicilor publice

de stat sînt incontestabile, le sînt caracteristice participările la elaborarea şi dezbaterea strategiilor şi

hotărîrilor în comisiile parlamentare şi guvernamentale de specialitate (cazurile FGSM,

Confederaţiei patronatului, care participă periodic la Comisia Tripartită: Guvern, Sindicate, Patronat

sau al Asociaţiei Femeilor din Moldova). Acestor grupuri le sînt specifice şi contactele clientelare,

care pot trece uşor în contacte personale dintre conducerea sau membrii grupului şi oficialităţi

(cazul modalităţilor de influenţă din “arsenalul” Asociaţiei Femeilor ai cărei lideri au legături

personale cu familiile celor mai înalţi demnitari). Organizaţiilor de afaceri le este caracteristică o

astfel de metodă de influenţă ca organizarea de consultări, expertize, dezbateri, seminare, mese

rotunde, cu uşile închise, uneori şi deschise (în cazul unor decizii de interes macrosocial), după

publicarea în presă a textelor viitoarei legi sau hotărîri sau după dispute publice asupra acestora, de

exemplu, în cazul proiectului legii leasing-ului, cînd după publicarea lui în mass-media propunerile

de modificare au fost puse în discuţie la o masă rotundă [123].

Mişcările publice de masă, marşurile, demonstraţiile, pichetările, grevele, acţiunile de blocare a

circulaţiei (toate cu intenţia de a atrage atenţia publică asupra lor), sînt caracteristice, mai ales,

pentru grupurile de interes cu posibilităţi mai modeste de acces la procesul decizional sau grupurilor

influente care îşi amplifică astfel impactul politic. Drept exemplu pot fi mişcările studenţeşti,

marşurile de protest şi mitingurile organizate de AVRCOVRAR împreună cu Asociaţia Istoricilor,

precum şi de grevele de protest organizate de sindicate.

În condiţiile unei libertăţi a presei pentru astfel de grupuri de interese sînt specifice şi alte

acţiuni, precum publicitatea în mass-media, aducîndu-se critici la adresa autorităţilor şi făcîndu-se

îndemnuri la solidarizarea în jurul obiectivelor grupului, lansate pentru un public-ţintă.

83

84

Pentru a completa inventarul metodelor şi tehnicilor de presiune, amintim de procesele

judiciare, acesta fiind un procedeu de influenţare a deciziilor politice mai mult mediată, prin

influenţarea opiniilor publice creîndu-se un climat propice realizării năzuinţelor grupului. Cu toate

acestea există multe cazuri de intentare a unor dosare în diferite instanţe împotriva jurnaliştilor

(peste 700 de dosare anual, iar în Norvegia, de exemplu, doar 60) ca metodă inversată directă de

presiune contra surselor tradiţionale de influenţă [88]. Pot servi drept exemple şi litigiul juridic

intentat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de către Mitropolia Basarabiei

guvernului Republicii Moldova din motivul respingerii cererii de inregistrare [94], cazul grupului

Ilaşcu [124], precum şi litigiile judiciare intentate de diverse asociaţii ale consumatorilor agenţilor

economici care prestează servicii şi produc mărfuri necalitative, astfel lezînd drepturile acestora. Nu

trebuie trecute cu vederea şi unele acţiuni de influenţă a organizaţiilor oamenilor de afaceri,

îngrijoraţi de “amplificarea acţiunilor teroriste împotriva antreprenorilor”, îndreptate spre organele

de anchetă ale procuraturii şi poliţiei, care, de asemenea, se încadrează perfect în această categorie

de metode de presiune utilizate [43].

Concluzionînd, putem afirma că şirul metodelor şi tehnicilor de presiune utilizate de grupurile

de interese din Republica Moldova se poate reduce la cîteva metode generale:

• Tehnicile lobby (contacte directe ale reprezentanţilor grupurilor de presiune cu autorităţile

publice prin petiţii, în audienţe, pe culoare, la telefon, în comisii, direcţii, agenţii special înfiinţate

pe lîngă organele decizionale de stat [89] sau prin invitaţii la acţiuni festive organizate de grup).

• Mişcările publice (greve, proteste şi mitinguri).

• Propagarea publică directă a dezideratelor grupului (în stradă sau prin mijloace mass-media,

prin acţiuni de binefacere, culturale sau distractive).

• Organizarea unor conferinţe, mese rotunde, manifestaţii comemorative, congrese şi şedinţe

deschise cu participarea unor importanţi factori de decizie şi invitaţi de marcă din străinătate – este

o metodă larg utilizată, mai ales, de factori de influenţă cu un oarecare prestigiu, pondere socială şi

acces la organele şi instituţiile decizionale [36].

• Procese şi litigii judiciare intentate de factorii de interese oficialităţilor sau reprezentanţilor

altor grupuri ce le-au încălcat drepturile.

• Contribuţii la campaniile electorale, ce presupun o susţinere din partea grupurilor de interese

ale anumitor forţe sau personalităţi politice antrenate direct în cursa pentru putere. Deşi, potrivit

legii, ONG-urile sînt apolitice, ele nu pot rămîne indiferente faţă de lupta pentru puterea politică

[64].

84

85

Multe din grupurile influente au adoptat forma juridică de “mişcări sociopolitice”, precum

Asociaţia Femeilor, Partidul Ecologist “Alianţa Verde”, Uniunea Tineretului, AVRCOVRAR.

Această formă juridică le dă dreptul de a se manifesta şi politic fără restricţii legale. Particularităţile

activităţii acestor grupuri depind de natura procedeelor şi metodelor de presiune.

Factorii ce determină alegerea unei metode sau tehnici concrete pentru a fi utilizate în scopul

atingerii unui anumit obiectiv sînt multipli, însă există 3 factori importanţi care determină, în mare

măsură, comportamentul concret al grupurilor pe arena sociopolitică a Republicii Moldova:

• Mentalitatea caracteristică societăţilor posttotalitare şi postsovietice. Este un factor ce

limitează diversitatea accepţiilor, a fanteziei şi a ingeniozităţii în materie de influenţare politică.

• Contextul geopolitic. Reprezintă un factor general-determinant al configurării vieţii politice şi

sociale. Pornind de la acest context, vom stabili grupurile cele mai influente, tendinţele dominante

pentru sistemul sociopolitic al Republicii Moldova.

• Provenienţa surselor financiare şi, implicit, a sprijinului logistic şi organizaţional. Este un

factor ce se află în corelaţie strînsă cu ceilalţi factori, care poate dezvălui aspecte privind

intensitatea activităţii de influenţare, direcţiile de presiune şi stilul specific grupului.

Primul congres al ONG-urilor din Republica Moldova, care a avut loc la Chişinău în luna

noiembrie 1997 [67, p. 18], a elucidat şi alte aspecte particulare ale sectorului asociativ. Amplasarea

geografică disproporţională (95% în Chişinău) a grupurilor de interese (a ONG-urilor) pare a fi una

dintre aceste particularităţi. Un alt aspect este scindarea asociaţiilor cu obiective şi domenii de

activitate aparent asemănătoare. Proiectele “cărţilor albe” pentru fiecare domeniu, ce presupun o

focalizare a tuturor opiniilor ONG-urilor dintr-o sferă într-o strategie coerentă comună, nu au fost

finalizate anume din considerente de rivalitate şi concurenţă, diferenţă de priorităţi geostrategice.

O dată cu creşterea periodică a numărului minim de membri, prin modificarea “Legii cu privire

la partidele politice şi la alte organizaţii social-politice”, activitatea multor grupuri de presiune

dintre cele mai influente s-a axat un timp pe atragerea de noi membri, pentru ca să nu fie desfiinţate

ca organizaţii “social-politice”. De ce grupurile de presiune din Republica Moldova îşi doresc acest

statut juridic atunci cînd grupurile de presiune, spre exemplu [22], din SUA nu vor să devină partide

politice? Primul şi cel mai important argument este acela al ineficienţei şi al caracterului restrictiv al

Legii “cu privire la organizaţiile obşteşti” şi al imposibilităţii manifestării multilaterale a grupurilor

de presiune în cadrul acestei forme juridice. În sistemul sociopolitic din SUA, grupurile de presiune

preferă să influenţeze “din umbră” politicile publice potrivit următoarei logici: un grup de presiune

este mai eficient cu atît cu cît reuşeşte să schimbe adecvat mentalitatea politică, politicile, strategiile

publice, deciziile politice sau mersul evenimentelor în folosul propriu şi al membrilor lui, pe cînd

un partid politic este mai eficient dacă are o bază socială mai largă, mai mulţi membri, şi

85

86

simpatizanţi. Un partid politic al femeilor, de exemplu, este preocupat, în primul rînd, de

reprezentarea prin programele elaborate a intereselor unor pături sociale cît mai largi: interesele

copiilor, ale familiştilor, pensionarilor şi nu doar pe cele ale femeilor, precum ar proceda un grup de

interese. Decît să fii un partid politic de categoria a doua, pentru a atinge scopurile propuse, este

mai bine să activezi ca grup de presiune important şi influent, care să aibă obiective specifice clare,

fără a recurge la un populism excesiv.

O preocupare majoră a grupurilor de presiune, inclusiv cele autohtone, trebuie să devină

îmbunătăţirea imaginii lor publice. Conform uni sondaj al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative

Sociale, realizat în vara anului 2002, 71% din numărul populaţiei consideră că deciziile politice în

Republica Moldova reflectă doar interesele de grup opuse interesului tuturor cetăţenilor [54], ceea

ce este foarte îngrijorător. Probabil, aceasta ar putea fi calea de maturizare a grupurilor de presiune

şi, poate, mai important, de maturizare a politicienilor şi electoratului din Republica Moldova, care

participă la campaniile electorale şi coalizează cu marile forţe politice, dispersînd şi irosind prin

aceste acţiuni efortul şi resursele proprii atît materiale, cît şi fizice. Eficienţa, metodicitatea,

perseverenţa, spiritul de echitate şi de echipă, devotamentul faţă de valorile de grup ale membrilor

lui sînt calităţi ideale pentru orice grup de presiune de succes. Grupurile de presiune din Republica

Moldova îşi acumulează propriile tradiţii, precizează valorile şi obiectivele strategice, înfăptuiesc

procese de agregare a intereselor persoanelor pe care le reprezintă, de articulare a dezideratelor, de

fortificare a căilor de acces la procesul de adoptare a deciziilor politice. În aceste condiţii activează

grupurile de presiune din Republica Moldova, condiţii ce le determină, în mare măsură, atît

scopurile, cît şi caracterul acţiunilor concrete, precum şi arsenalul de metode de influenţare a

deciziilor politice.

3.2. Clasificarea grupurilor de presiune din Republica Moldova

Particularitatea cea mai evidentă a sistemului social-politic din Republica Moldova este

caracterul vulnerabil şi receptiv la orice “adiere” în plan geopolitic în regiunea Europei de Sud-Est.

Interpunerea, concurenţa, uneori chiar confruntarea dintre interesele geostrategice ruse şi interesele

de perpetuare existenţială, culturală, lingvistică naţională ale românilor, interesele strategice de

dominare în zonă ale Ucrainei, Turciei, României sau Bulgariei influenţează direct activitatea

grupurilor autohtone de presiune din orice domeniu de activitate: social, economic, al relaţiilor

interetnice etc. Sfera politică este importantă pentru orice grup de presiune, determinîndu-l să-şi

consolideze poziţia în cursa pentru asigurarea unei desfăşurări favorabile a evenimentelor în

86

87

concurenţă cu alte grupuri de presiune şi în parteneriat (în cazul ideal) sau în opoziţie cu factorii de

decizie.

În urma analizei diferitelor tendinţe de evoluţie a sferei presiunilor politice, a multiplelor

grupuri de influenţă din Republica Moldova se poate concluziona că sînt posibile mai multe

tipologizări ale acestora, la baza cărora ar sta diferite criterii:

1. Potrivit criteriului originii grupurilor de presiune, se evidenţiază: a) grupuri din afara

sistemului politic din Republica Moldova şi b) grupuri din interiorul acestuia. Influenţele din

exterior pot proveni de la: a) organizaţii internaţionale la care Republica Moldova este parte; b)

state interesate de strategiile şi deciziile politice din Republica Moldova; c) organizaţii

supranaţionale, care nu rareori sînt secrete sau se află în semiumbră. Grupurile interne de presiune

pot fi împărţite în: a) grupuri care au provenit din societatea civilă, reprezentînd deziderate ale

cetăţenilor; b) grupuri din societatea politică, reprezentînd instituţii ale statului sau partide politice.

2. Potrivit criteriului orientării interesului, se disting: a) grupuri cu interese publice general-

sociale, ce urmăresc obiective benefice pentru întreaga societate şi b) grupuri de interese private ale

membrilor, care au drept scop satisfacerea acestora.

3. Criteriul formei juridice stă la baza delimitării grupurilor de presiune din Republica Moldova,

potrivit căruia există: a) grupuri recunoscute oficial; b) grupuri ilegale sau neînregistrate şi c)

grupuri neînregistrabile în virtutea caracterului lor spontan sau sporadic de apariţie şi activitate.

4. După tipul metodelor şi tehnicilor de presiune utilizate, grupurile pot fi împărţite în: a) grupuri

care recurg cel mai des la acţiuni de stradă; b) grupuri care utilizează prioritar metoda contactelor

directe şi activează, mai ales, în cabinete, utilizează legăturile de rudenie sau cunoştinţele, precum şi

tehnica “dreptului telefonic”, traficul de influenţă prin intermediul unui suspus influent; c) grupuri

care recurg prioritar la campanii publicitare în mass-media, iniţiază scandaluri sau campanii de

demascare.

5. Principiul domeniilor de activitate pare a fi unul dintre cele mai relevante pentru întregul

spectru de factori şi grupuri autohtone interne de presiune. Potrivit acestui principiu, distingem:

A. Grupuri etnonaţionale de presiune sau delimitate în baza acestui principiu.

B. Grupuri de presiune în domenii sociale şi ale unor categorii de cetăţeni.

C. Grupuri de presiune din sfera capitalului sau vizînd domeniul economic.

A. Domeniul relaţiilor interetnice pare a fi unul de maximă importanţă şi interes pentru cetăţenii

din Republica Moldova, pentru configuraţia politicilor şi strategiilor de stat din foarte multe domenii

publice. Pentru a analiza acest tip de grupuri de presiune, vom porni de la particularităţile relaţiilor

interetnice din Republica Moldova rămase ca moştenire de la regimul sovietic, dar cauzate, într-o

măsură mai mică, şi de conflictele geostrategice regionale contemporane.

87

88

O nouă “eră” în domeniul relaţiilor interetnice din Republica Moldova a început în 1988, o dată

cu emanciparea naţională a românilor, care, potrivit unor teorii expuse mai sus, a “generat”

separatismul transnistrean, pe cel găgăuz, iar, mai nou, pe cel bulgar. Se impune o delimitare a

grupurilor de presiune din acest domeniu după criteriul priorităţii etnonaţionale şi lingvistice pe care

o adoptă: a) organizaţii de orientare rusofonă; b) organizaţii de orientare cultural-lingvistică

românească şi c) grupuri cu orientare etnoculturală alta decît a celor două. Organizaţiile din primele

două categorii menţionate capătă un caracter general sistemic, în comparaţie cu organizaţiile din cea

de a treia categorie, care au un caracter regional, fragmentar. Ca dovadă, în Republica Moldova

niciodată nu s-a pus problema adoptării unor limbi de stat altele decît cea română (moldovenească)

sau / şi cea rusă.

a) Eficienţa grupurilor de presiune de orientare rusofonă şi, în general, a ideilor şi a opiniilor

proruseşti se datorează, într-o măsură considerabilă, manipulării relativ reuşite, cu ajutorul extern

mediatic, al populaţiei rurale, în problema identităţii (problema moldovenismului). După 15 ani de

independenţă, se atestă o utilizare disproporţionată (în comparaţie cu structura etnică) a limbii ruse,

în principal, în organele mass-media (80 % dintre cele difuzate pe teritoriul ţării fiind în limba rusă).

Anii 1988-1994 se caracterizează prin proclamarea simbolurilor naţionale de stat, a

independenţei şi a limbii “moldoveneşti” ca limbă oficială de stat, revenirea ei la alfabetul latin.

“Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova” din 1 septembrie 1989,

viza funcţionarea atît a limbii române (moldoveneşti), cît şi a celor rusă, găgăuză, bulgară,

ucraineană, fiind apreciată de către unii experţi occidentali drept una dintre cele mai liberale din

întreg spaţiul postsovietic, ca şi “Legea cu privire la acordarea cetăţeniei Republicii Moldova”.

În aceeaşi perioadă minorităţile naţionale au beneficiat de un cadru legal de funcţionare,

manifestare şi dezvoltare multilaterală. Amintim aici doar de decretele prezidenţiale: nr. 64 din

22.02.91 “Cu privire la măsurile de dezvoltare a culturii ucrainene”; nr. 161 din 12.08.91 “Cu

privire la asigurarea dezvoltării culturii evreieşti”; nr. 79 din 30.03.92 “Cu privire la măsurile de

dezvoltare a culturii bulgare”, precum şi de Hotărîrile Guvernului nr. 219 din 25. 04. 91, privind

interesele culturale ucraineşti, din 09.07.91, privind condiţiile de dezvoltare a culturii ruse.

În anii 1994-1998 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova, la 29 iulie 1994, s-a neglijat

legislaţia lingvistică de către noua majoritate parlamentară. De menţionat în acest context articolul

13 din Constituţie “Cu privire la funcţionarea limbilor” şi articolul 111 “Statutul special de

autonomie”. Drept consecinţă, a fost adoptată legea “Cu privire la statutul juridic special al Găgăuz

Yeri” din 23.12.94, în urma căreia unei populaţii de 3,5% i s-a acordat un teritoriu de mai bine de

10%, unde anterior fusese găsite zăcăminte de petrol. Astfel, perioada anilor 1994-1998 se

caracterizează prin grave abateri ale structurilor legislative şi executive de la prevederile şi

88

89

recomandările Consiliului Europei, prin admiterea unor frontiere interne după criterii etnice,

Republica Moldova, fiind transformată de facto, intr-un stat federativ.

În perioada anilor 2001-2004, ce se caracterizează, de asemenea, printr-o ofensivă contra

valorilor culturale româneşti, fiind utilizate frecvent sintagmele: “limba rusă – limbă de stat” şi “Nu

– unirii Moldovei cu România”, a acces la guvernare Partidul Comuniştilor, care, sub impactul

vizibil al presiunilor externe, dar, într-o anumită măsură, şi al celor interne (mişcări de stradă ale

studenţilor organizate de PPCD la începutul anului 2002), şi-a revăzut radical poziţiile.

Au fost trecute în revistă unele rezultate şi efecte ale presiunilor exercitate de anumite grupuri

de orientare prorusă. Printre grupurile de presiune în problemele naţionale de orientare prorusă şi

rusofonă menţionăm, în primul rînd, formaţiunea politică Mişcarea social-politică “Edinstvo”, care

timp de patru ani (1994-1998) a fost la guvernare şi care manifestă nostalgie pentru perioada

sovietică. Această mişcare a reuşit să unească în alegeri o bună parte dintre cetăţenii rusofoni din

Republica Moldova, strategie politică transpusă în Legea cu privire la persoanele aparţinînd

minorităţilor naţionale şi la statutul organizaţiilor lor [111]. Acest electorat ulterior a fost preluat de

PCRM. Grupul în cauză s-a impus pe arena politică prin proteste contra renaşterii naţionale, grafiei

latine şi a denumirii de “limbă română”.

Mai active în promovarea intereselor culturale şi lingvistice ruse în Republica Moldova au fost

organizaţiile: “Centrul culturii ruse”; “Fondul scrisului şi culturii slave”. “Asociaţia lucrătorilor din

instituţiile ştiinţifice şi de învăţămînt ruseşti” se pronunţă pentru continuarea predării în şcolile de

cultură generală a limbii şi literaturii ruse, iar asociaţia “N. I. Pirogov” a lucrătorilor medicali

rusolingvi pentru folosirea limbii ruse în paralel cu limba română la întocmirea actelor medicale.

Centru de consolidare a intereselor culturale ale minorităţilor naţionale în Republica Moldova

este organul public din subordinea Ministerului Culturii, “Casa naţionalităţilor” (înfiinţată la

01.06.1996), care elaborează politici sociale vizînd problemele minorităţilor naţionale şi este supusă

frecvent presiunilor.

b) Grupuri de presiune româneşti. Criteriul naţional, precum cel de orientare geostrategică,

poate fi, în condiţiile Republicii Moldova, unul universal pentru analiza activităţii grupurilor de

presiune din orice domeniu social. Astfel, o serie de organizaţii se disting prin promovarea

intereselor etnonaţionale româneşti în acest teritoriu.

Grupuri de presiune, cum ar fi Asociaţia “Pro Basarabia şi Bucovina”, Societatea culturală

“Dunărea şi marea” şi Asociaţia bucovinenilor, al cărui conducător este poetul Arcadie Suceveanu,

contribuie la conştientizarea de către populaţie a originilor româneşti, la elaborarea unor strategii

privind problemele românilor din sudul Basarabiei şi din nordul Bucovinei, precum şi la

consolidarea diasporei româneşti din tot spaţiul ex-sovietic.

89

90

O altă categorie de grupuri de presiune din domeniul vieţii etnonaţionale, care influenţează

politicile publice de stat, o constituie organizaţiile culturale, precum: Uniunea scriitorilor, la

conducerea căreia se află academicianul Mihai Cimpoi, Asociaţia pentru literatură şi cultură română

“Astra” în numele lui Onisifor Ghibu, Societatea culturală ”Limba noastră cea română”, asociaţiile

culturale “Ginta latină”, “Constantin Stere”, “Alexandru Cosmescu”, Societatea pentru ocrotirea

monumentelor de istorie şi cultură etc. Aceste organizaţii colaborează, în pofida conjuncturii

politice, cu factori de decizie din Ministerul Culturii, de la Direcţia Cultură a municipiului Chişinău.

Printre acţiunile de succes pot fi menţionate: crearea de noi biblioteci publice, librării, înfiinţarea

Centrului academic internaţional “Mihai Eminescu” din sectorul Botanica, Casa Limbii Române,

Casa Cărţii “Petru Movilă”, însă aproape toate realizările sînt concentrate în municipiul Chişinău,

iar acţiunile întreprinse au un caracter sporadic şi nu au un impact profund asupra mentalităţii

sociale şi a factorilor de decizie [3].

c) Alte grupuri de presiune de orientare etnonaţională reprezentă minorităţile naţionale, acestea

fiind mai puţin numeroase şi influente: minoritatea evreiască este reprezentată de cîteva organizaţii,

raportate la o populaţie de aproximativ 60 mii de persoane, dintre care poate fi menţionată

Societatea de cultură evreiască, cu sediul la Tiraspol, care desfăşoară o intensă activitate de

înfiinţare a şcolilor cu predarea în limba ebraică, de construire a sinagogilor, de iniţiere a

procedurilor legale de emigrare în Israel.

Minoritatea bulgară este reprezentată de Societatea bulgară “Renaşterea” şi de Comunitatea

bulgară din Republica Moldova, grupuri de presiune ce ameninţau în luna octombrie 1998 cu

“nesupunere civilă a tuturor bulgarilor” şi blocarea căilor rutiere şi a căilor ferate în cazul

neinstituirii unei unităţi administrative judeţene suplimentare în baza actualului raion Taraclia

(aproximativ de 7 ori mai mic decît celelalte 9 unităţi administrative judeţene).

Reprezentanţii minorităţii găgăuze sînt asociaţi în trei organizaţii socioculturale principale.

Alte organizaţii etnice mai importante sînt Comunitatea armeană, Societatea culturală “Romii

Moldovei”. Cea mai numeroasă minoritate naţională, ucrainenii, au format peste 10 grupuri etnice

de presiune: Societatea culturală ucraineană, Uniunea ucrainenilor, Comunitatea ucraineană etc.

Legăturile politice ale acestei etnii cu factorii politici din Ucraina sînt deschise şi eficiente. Spre

exemplu, la una din întîlnirile membrilor organizaţiilor naţionale ale ucrainenilor cu ex-preşedintele

Ucrainei, Leonid Kravciuk, în anul 1995, acesta i-a îndemnat să devină cetăţeni loiali statului şi să

înveţe limba şi tradiţiile româneşti, ulterior organizaţiile exprimînd public nevoia de a depăşi

formalismul predării limbii de stat în şcolile neromâneşti, iar în ceea ce priveşte orientarea spre

integrarea europeană a statului nostru, organizaţiile minorităţii ucrainene susţin deplin acest curs al

politicii externe a Republicii Moldova [31].

90

91

Problema relaţiilor interetnice rămîne a fi una de maximă importanţă pentru scena politică din

Republica Moldova şi implicit pentru domeniul presiunilor şi influenţelor politice. Foarte multe

decizii politice se adoptă în funcţie de factorul etnolingvistic, numeroase confruntări politice la

orice nivel social-ierarhic “zguduie” periodic viaţa politică autohtonă şi determină reorientarea

direcţiilor strategice de dezvoltare a statului şi a societăţii în numeroase domenii de activitate. Din

acest punct de vedere există propuneri de renunţare la termenul de “minorităţi naţionale”, care doar

parţial reflectă realitatea, şi de a-l înlocui cu termenul “comunităţi etnoculturale”, care sporeşte

comunicarea interetnică. Totodată, este nevoie de a asigura statutul culturii majoritare, care în

Republica Moldova, ca şi în Ucraina, potrivit unor oficiali ai Consiliului Europei, “s-a pomenit în

funcţie minoritară, neavînd posibilitate să fie exercitată” [80]. Dialogul interetnic în Republica

Moldova trebuie să devină o normă şi o prioritate pentru orice guvernare şi, nu în ultimul rînd, din

perspectiva integrării europene a statului.

B) Grupurile de presiune în domenii sociale şi ale unor categorii de cetăţeni întrunesc

organizaţii cu impact considerabil asupra politicilor sociale de stat. Aceste grupuri de presiune sînt

formaţiuni, majoritatea cărora îşi bazează capitalul şi forţa persuasivă pe numărul mare de membri

şi de simpatizanţi. În cazul acestor formaţiuni asociative, factorul conştiinţei civice a populaţiei din

perspectiva interacţiunii şi implicit a interinfluenţării dintre societatea civilă şi stat are un rol

determinant [28, p 104]. Grupurile de presiune din domeniul social de activitate cuprind grupuri

sociale, mai mult sau mai puţin numeroase, însă distincte ca interese, hotărîte să le promoveze sau

să le apere. Realizarea acestor interese particulare, specifice, private duce nemijlocit la realizarea

interesului social-general la nivel naţional [193, p. 4].

În domeniul social public din Republica Moldova poate chiar mai mult decît în orice alt

domeniu de activitate a grupurilor de presiune, orientările şi deosebirile etnonaţionale şi cele

geopolitice ale intereselor concurente se evidenţiază nestingherit. Succesul efectului persuasiv al

grupurilor şi organizaţiilor sociale asupra factorilor de decizie depinde, în mare măsură, de gradul

de colaborare cu instituţiile de stat şi de accesul la puterea politică, precum şi de gradul de

corespundere valorilor macrosociale şi politice ale sistemului, acceptate şi promovate de forţele

politice de la putere. Însă pot proceda ca factori de presiune politică şi diferite segmente ale puterii

de stat, promovînd interese specifice, uneori utilizînd chiar forma diferitelor ONG-uri şi organizaţii

sociopolitice. De exemplu, dialogul dintre puterea locală cu cea centrală (legislativă şi executivă)

preluat de unele organizaţii, precum Liga naţională a asociaţiilor de primari, Federaţia puterilor

locale şi regionale din Moldova, Partidul Independenţilor etc. [63], reprezintă, de asemenea, o latură

specifică a sistemului autohton de presiuni politice.

91

92

O mare însemnătate pentru domeniul influenţelor politice din Republica Moldova au

organizaţiile de tineret şi studenţeşti. Numărul acestor organizaţii înregistrate la Ministerul Justiţiei

a trecut peste cifra de 150. Colaborînd în cadrul numeroaselor congrese naţionale şi internaţionale,

care au avut loc la Chişinău, organizaţiile în cauză au menirea să direcţioneze viaţa comuniunilor de

tineri pe făgaşul firesc de comunicare şi interacţiune cu autorităţile de stat. Însă interesul acestui tip

de grupuri nu se reduce doar la domeniul învăţămîntului, deşi acesta rămîne prioritar (problema

cursului de istorie, burse, reduceri şi scutiri de taxe etc.), în cadrul lui organizaţiile studenţeşti

colaborînd cu astfel de instituţii, precum Consiliul Rectorilor, Asociaţia Istoricilor (AIRM), centrele

culturale (Alianţa Franceză etc.) şi fundaţiile [7], tinerii mai sînt interesaţi de probleme

macrosociale, cum ar fi: integrarea europeană sau democratizarea societăţii [56].

Mişcările studenţeşti din anii 1993-1994, demonstraţiile de stradă din perioada 18 martie - 15

aprilie 1995 s-au declanşat din motive sociale, precum înlocuirea cursului de “Istorie a românilor”

cu cel de “Istorie a Moldovei”, subiect care nici în 2005 nu s-a epuizat (AIRM, comunitatea

ştiinţifică şi pedagogică din Republica Moldova au protestat referitor la excluderea “Istoriei

românilor” din sesiunea de BAC-2005 [58]). În acea perioadă, în pofida existenţei unui număr mare

de studenţi rusolingvi (aproximativ 40%), mişcarea studenţească, reprezentată de Liga Studenţilor

de la toate instituţiile de învăţămînt superior din capitală, avea o imagine de omogenitate şi

solidaritate de invidiat de către multe dintre grupurile de presiune din Republica Moldova. Succesul

pe care ea l-a repurtat se explică, mai ales, prin legăturile neoficiale cu factorii de decizie, ce

reprezentau forţe politice populiste, în speţă PDAM, care intenţiona să folosească mişcarea

studenţească şi influenţa liderilor Ligii în rîndurile studenţilor în scopuri proprii.

Mişcările studenţeşti şi de tineret din 1998-1999, care, în principal, au fost generate de

revendicările economice, precum anularea scutirilor la taxa de călătorie în transportul urban din

Chişinău, din anul 2002 cauzate de unele acţiuni ample, organizate de PPCD, contra intenţiilor

deputaţilor PCRM în Parlament de a redenumi cursul de “Istorie a românilor” şi de a conferi limbii

ruse statut de limbă de stat. Se pleda, de asemenea şi pentru efectuarea unei reforme profunde a

companiei de stat “Teleradio Moldova”. Presiunile exercitate de organizaţiile de studenţi în

perioada campaniei electorale parlamentare 2005 asupra factorilor de decizie din CEC, prin

demonstraţii de stradă, delegaţii la preşedintele CEC, petiţii către diverse foruri ale observatorilor

campaniei electorale (presiune indirectă), în vederea oferirii unor facilităţi electorale acestei

categorii sociale, confirmă apropierea şi colaborarea majorităţii organizaţiilor de studenţi şi tineri cu

partide politice (în special PPCD, care foloseşte aceste forţe sociale pentru a-şi promova interesele

politice proprii).

92

93

În Republica Moldova există şi organizaţii ecologiste influente, activitatea de presiune politică

a cărora s-a intensificat o dată cu coalizarea mai multor ONG-uri de mediu, a cercurilor academice

de specialitate împotriva tranzitării unor containere cu deşeuri nucleare de la centrala atomoelectrică

din Kozlodui prin Republica Moldova spre Rusia. Cerînd date veridice despre acest “transport

radioactiv”, nouă ONG-uri de mediu, unindu-se într-un Comitet ad-hoc, au ameninţat că vor bloca

călea ferată. Invocînd legislaţia de mediu din Republica Moldova, Comitetul, sub preşedinţia

academicianului Kuzneţov, contesta legitimitatea hotărîrii Guvernului de a permite tranzitarea

deşeurilor prin Republica Moldova [49]. Dezbateri aprinse a generat această chestiune în 1998-1999

şi în Parlamentul Republicii Moldova, impulsionate de faptul că Partidul Ecologist “Alianţa Verde”,

făcînd parte din CDM, reprezenta coaliţia de guvernare [117; 133].

Printre grupurile ecologiste mai influente erau: “Mişcarea ecologistă din Moldova”, “Academia

naţională de ecologie”, fundaţiile ecologiste “Azuro–Eco” şi “Mold–Eco”, ONG-urile ecologice

“Biosfera” şi “Biotica”. Acestea sînt doar unele dintre organizaţiile care şi-au făcut publice opiniile

privind problema deşeurilor radioactive, dar şi politicile şi strategiile ecologice de stat de diferit

nivel, aprofundînd, mai ales, parteneriatul cu puterile locale [90; 16].

O dată cu înfiinţarea Centrului Regional de Mediu (REC Moldova), filială a REC-ului

transeuropean, finanţat de Comisia Europeană şi US EPA, la sfîrşitul anului 1998 se atestă o

explozie de constituire a numeroase organizaţii de protecţie a mediului înconjurător, mai ales în

provincie, prin promovarea trimestrială a unui “program de granturi mici” cu un fond anual de 50

mii dolari SUA, punîndu-se accentul pe proiecte informativ-educative şi aplicative-concrete. Este în

acest sens, de asemenea, relevant faptul că există o colaborare şi un contact direct stabil şi strîns

dintre comunitatea ONG-urilor ecologiste şi factorii politici cu funcţionarii din Ministerul Ecologiei

şi Resurselor Naturale (în cadrul cabinetului Tarlev, ministru al MERN a devenit Constantin

Mihăilescu, fost angajat al REC Moldova), comunitatea obştească ecologistă promovînd şi

standarde europene în domeniu [59]. Rămîn de urmărit perspectivele cristalizării rolului opiniei

publice ecologiste din Republica Moldova în context geostrategic.

Un caz aparte în contextul sferei presiunilor politice din Republica Moldova reprezintă

organizaţiile de femei, care au un specific anume din perspectiva domeniilor în care se implică, dar

şi din cea a tacticilor de influenţă utilizate. Există două organizaţii ale femeilor cu prestanţă notabilă

la nivel naţional, cu opţiuni geostrategice şi politice diferite. Primul dintre aceste grupuri este Liga

Democrat-Creştină a femeilor, în fruntea căreia s-a aflat mult timp prozatoarea Lidia Istrati, fostă

vicepreşedinte al Congresului Intelectualităţii, transformat în Partidul Forţelor Democratice, ajuns la

guvernare, după alegerile din 1998. Acest grup se caracterizează printr-o poziţie civică de

emancipare etnonaţională şi lingvistică a românilor basarabeni.

93

94

“Asociaţia Femeilor din Republica Moldova” în frunte cu Ludmila Scalnaia, care, totodată,

îndeplinea funcţia de preşedinte al Asociaţiei relaţiilor cu ţările lumii “Dacia”, la alegerile

parlamentare din 1998, a susţinut PDAM, care nu a reuşit să treacă bariera de 4% pentru a ajunge în

Parlament. Această asociaţie se caracterizează printr-un număr considerabil de membri, conduşi de

o echipă în relaţie strînsă cu reprezentanţii puterii, avînd importante avantaje.

De remarcat specificul metodelor utilizate de Asociaţia Femeilor, din care fac parte soţiile

multor demnitari de stat. Funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei a fost exercitată, după numirea lui

Ion Ciubuc în postul de prim-ministru, de soţia acestuia, Eva Ciubuc. Soţia fostului preşedinte al

republicii, Antonina Lucinschi, era preşedinte al Fundaţiei “Filantropia”, care a organizat concursuri

muzicale pentru copii, a susţinut din punct de vedere material copii talentaţi, iar vice-preşedinte al

acestei fundaţii era Ludmila Scalnaia. Tot în ceea ce priveşte domeniul asociativ al femeilor din

ţară, menţionăm şi tîrgurile cu vînzare, cu participarea ambasadorilor şi a soţiilor acestora,

organizate de Asociaţia Femeilor din Republica Moldova.

În perioada 2001-2005 şi-au intensificat activitatea sub impact extern mai multe asociaţii, al

căror scop principal era combaterea traficului de fiinţe umane [146], de exemplu, Asociaţia

Femeilor de carieră juridică, asociaţia “La Strada”, Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei,

Centrul “ProGeneva”, Organizaţia de Femei din Moldova “Iniţiativa Civică”, finanţate, în principal,

de guvernul SUA, fundaţia SOROS, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie etc. Cele menţionate

mai sus confirmă faptul că influenţa acestor grupuri este mare, iar resursele lor principale sînt

inteligenţa şi diplomaţia, ceea ce înseamnă mai mult decît numărul considerabil de membri,

amploarea grevelor, a demonstraţiilor de stradă. Natura deciziilor adoptate de factorii politici

autohtoni ne determină să conchidem că această categorie de grupuri sociale de presiune este una

elitară, iar opţiunile lor politico-sociale sînt frecvent luate în considerare de către politicieni.

Precum multe alte domenii, de asemenea şi sfera grupurilor de veterani ai conflictelor armate

este polarizată după criterii naţionale, conform principiului aspiraţiilor spirituale spre “patriile

externe” de origine, totodată, în domeniul ONG-urilor invalizilor şi persoanelor cu disabilităţi

asemenea disensiuni aproape că lipsesc, aceştia fiind uniţi cu comunitatea academică medicală şi

beneficiind de un sprijin major din partea statului. În “Consiliul Naţional pentru problemele

persoanelor cu handicap”, intră în afară de medici şi următoarele ONG-uri: Asociaţia surzilor,

Societatea invalizilor, Asociaţia bolnavilor de miopatie, Asociaţia de sprijin al copiilor cu handicap

fizic, Fundaţia “Ecoul Cernobâlului” [66].

Grupuri de orientare pro-rusă, care manifestă nostalgie pentru trecut, pot fi considerate

asociaţiile de veterani ai celui de-al doilea război mondial din cadrul Armatei Roşii, asociaţiile de

pensionari, care sînt mai active în oraşe. Aceste asociaţii sînt constituite, în majoritatea lor, din

94

95

imigranţi rusolingvi după cel de-al doilea război mondial. Forţa de influenţă a acestor organizaţii

decurge din activismul civic caracteristic persoanelor vîrstei a treia, dar, în general, ele sînt puţin

influente, cu excepţia cazurilor de manifestaţii conjugate cu cele ale unor forţe sociopolitice

revanşarde: partide de orientare pro rusă sau pro CSI sau comitete de sprijinire a limbii ruse.

Grupurile de orientare românească din acest domeniu sînt numeroase, iar forţa lor de

influenţare a deciziilor politice este considerabilă. Din aceste grupuri fac parte: Asociaţia

Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război ai Armatei Române

(AVRCOVRAR), Uniunea foştilor deţinuţi ai lagărelor fasciste şi staliniste, Uniunea veteranilor

războiului din Afganistan, Mişcarea Combatanţilor, Uniunea participanţilor la conflictul militar de

pe Nistru (1992), Uniunea veteranilor şi invalizilor conflictului din Transnistria, Mişcarea

refugiaţilor. Mai multe acţiuni de amploare au fost organizate de AVRCOVRAR împreună cu

Asociaţia Istoricilor (AIRM), de exemplu, mitingul şi pichetarea ambasadei Rusiei din 23 August

1998, la care au participat peste două mii de oameni, majoritatea de vîrsta a treia, organizate în

semn de protest faţă de politica Rusiei promovată în Basarabia şi faţă de pactul sovieto-german din

23 August 1939 [61] şi alte mitinguri şi acţiuni de doliu, de comemorare a victimelor represiunilor,

reuşind să coaguleze o mare parte şi din comunitatea academică moldovenească şi să se asigure cu

sprijinul unor importante forţe politice [115]. Toate acestea au confirmat importanţa macrosistemică

a uniunilor şi asociaţiilor de veterani şi combatanţi în cadrul campaniei electorale din martie 2005,

la 2 martie, înaintea alegerilor parlamentare, de ziua declanşării conflictului transnistrean fiind

desfăşurate ample manifestări cu participarea celor mai importanţi politicieni şi a numeroşi

funcţionari de rang înalt. Activitatea organizaţiilor româneşti de veterani, victime şi refugiaţi

demonstrează încă o dată potenţialul mare de presiune asupra deciziilor politice al organizaţiilor

respective [12], dar care nu poate fi valorificat în deplină măsură din cauza coordonării slabe a

acţiunilor grupurilor româneşti din diferite domenii, în vederea promovării intereselor lor şi a

dispersării opiniei publice de orientare românească. Printre cele mai răspîndite acţiuni de presiune

utilizate de către factorii pro-româneşti de influenţă este pichetarea sediului Ambasadei Federaţiei

Ruse la Chişinău, acest fapt fiind destul de semnificativ şi simbolic [13, 57].

Dintre grupurile de presiune din domeniile apărării drepturilor omului, din domeniile civice şi

de susţinere a dezvoltării democraţiei, menţionăm grupuri autohtone, precum Asociaţia

Consumatorilor, Liga pentru apărarea drepturilor consumatorilor (LADC) etc. Există, totodată, un

mare număr de filiale ale organizaţiilor internaţionale: Comitetul Helsinki pentru Drepturile

Omului, “Amnisty International”, Asociaţia Pro Democraţia, Fundaţia Internaţională pentru Sisteme

Electorale (IFES), UNICEF, Asociaţia “Salvaţi copii”, care, reprezentînd organizaţiile cu activitatea

95

96

cea mai constantă, metodică şi utilă (promovînd cadrul legal internaţional) din domeniul analizat,

totuşi necesită o susţinere şi din partea societăţii noastre [27].

Dintre ONG-urile locale mai importante amintim Comitetul pentru libertatea presei, Asociaţia

Presei Electronice (APEL) (cu activităţi şi acţiuni sporadice şi inconstante în planul persuasiunii şi

presiunii asupra deciziilor politice). În acest context devine tot mai importantă problema libertăţii

presei şi a accesului la informaţii, care începe să se distingă tot mai mult de problemele sociale

ridicate de ONG-uri. Trebuie menţionate şi Centrul Independent de Jurnalism, Uniunea Jurnaliştilor

din Moldova, Asociaţia Presei Independente etc., care încearcă să domine acest segment al scenei

presiunilor politice [32; 92], deşi cu numeroase ocazii, cum ar fi alegerile de orice nivel, sînt

exprimate opinii, precum că presa autohtonă nu este nici pe departe independentă, echitabilă şi

neangajată politic [96].

Pentru grupurile locale cu obiective civice din Republica Moldova este ilustrativ cazul

programului “de dezvoltare a structurilor de apărare a drepturilor pacienţilor şi de participare a lor

la procesul decizional în domeniul sănătăţii publice”, iniţiat de Centrul Naţional “Sănătatea publică

şi management social” în colaborare cu organizaţia “Management şi asigurări în medicină”. Această

acţiune presupunea popularizarea drepturilor pacienţilor prin broşuri şi buclete, conferinţe şi

întruniri metodice, instalarea unei linii telefonice pentru sesizarea cazurilor de încălcare a

drepturilor pacienţilor, finanţate de Fundaţia Soros. După declanşarea în anul 2002 a reformei

sistemului de ocrotire a sănătăţii, introducerea modelului medicinei prin asigurare, o serie de ONG-

uri s-au manifestat în mod activ. Pe lîngă cele amintite, un rol important în definirea strategiei

naţionale sociomedicale l-a avut Asociaţia de Bioetică din Republica Moldova, la conducerea căreia

se află academicianul şi profesorul Teodor N. Ţîrdea, organizaţie care în colaborare financiară cu

filiala locală UNESCO a înfiinţat Centrul Naţional de Bioetică, element activ în procesul de

emancipare şi informare publică a populaţiei şi a specialiştilor cu privire la normele moral-etice,

principiile de bază ale atitudinii umane faţă de orice formă de viaţă, dar, mai ales, faţă de pacient.

Multe alte programe aduc un real folos societăţii, de exemplu, cel din domeniul învăţămîntului

interactiv “Pas cu Pas” (elaborat de Institutul copilului din Washington, iniţiat şi sponsorizat de

Banca Mondială şi de Fondul de investiţii sociale din Moldova), programul prezidenţial SALT,

iniţiat de preşedintele V. Voronin, de informatizare şi dotare cu calculatoare şi conexiune Internet a

şcolilor rurale etc.

O categorie aparte de organizaţii reprezintă instituţiile finanţatoare, caracterul activităţii

acestora necesitînd o analiză mai profundă, din perspectiva polarităţii vieţii sociale şi politice din

spaţiul basarabean – unul de interferenţă a zonelor geopolitice. Să amintim doar cîteva dintre

centrele finanţatoare ale ONG-urilor din Republica Moldova: Banca Mondială, servicii ale ONU

96

97

(UNICEF, UNESCO, PNUD), Fundaţia Soros, Fundaţia Eurasia, servicii ale guvernului S.U.A.

(USIS, USAID), DFID (Marea Britanie), Direcţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare DDC,

programe guvernamentale străine ale guvernelor Federaţiei Ruse, României, Suediei, Turciei,

Ucrainei, Olandei etc., care îşi promovează cauzele şi interesele lor, finanţînd anumite grupuri loiale

sau special constituite, precum şi alte surse mai puţin cunoscute, obscure sau episodice.

Sursele finanţatoare reprezintă, de fapt, elementul determinant al configuraţiei fenomenului de

presiune politică, însă, dat fiind caracterul obscur al izvoarelor acestor surse, este aproape imposibil

de a le monitoriza şi de a le analiza adecvat. Dacă pornim de la ideea privind caracterul influenţat al

deciziilor, activitatea generatoare de presiune politică a diferiţilor factori de interes, exercitată direct

sau mediat, poate fi analizată prin prisma rezultatelor eforturilor lor sau a deciziilor politice. În orice

caz categoria grupurilor de presiune cu obiective sociale şi de apărare a drepturilor omului

reprezintă poate organizaţiile cele mai deschise controlului financiar şi colaborării cu autorităţile de

stat. În acest context a fost elaborat şi Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului, se

organizează conferinţe şi seminare ale instituţiilor internaţionale şi locale din domeniu, cu

participarea celor mai importanţi politicieni [190].

C) Grupuri de presiune vizînd domeniul economic. Dintre toate grupurile economice din

Republica Moldova, deosebim trei categorii distincte: a) organizaţiile profesionale, sindicatele; b)

organizaţiile patronale; c) organizaţiile corporative cu interes economic predominant.

Categoria grupurilor de presiune profesionale, a sindicatelor se caracterizează prinr-o activitate

sporadică, ca reacţie la disproporţiile economico-sociale existente, fără a dispune de posibilităţi

reale de presiune, din cauza unor carenţe istorice (care îşi au începutul în perioada cînd sindicatele

erau o structură coercitivă a statului totalitar): potenţialul scăzut de organizare şi solidarizare a

membrilor, inexistenţa unor surse financiare minime pentru eficientizarea acţiunilor. În acest sens

sînt numeroase speculaţiile privind angajarea politică a liderilor de sindicat în detrimentul

membrilor simpli [135]. Cu toate acestea FGSM dispune de resurse materiale impresionante:

imobile şi bunuri, care permit a întreţine o structură complexă de funcţionari. Reprezentanţii de vîrf

ai FGSM participă periodic la lucrările Comisiei Tripartite: Guvern, Sindicate, Patronat, la

încheierea contractului colectiv de muncă. După anul 2002, o dată cu reducerea şi lichidarea

datoriilor salariale, amploarea acţiunilor sindicale active a scăzut simţitor. În afară de FGSM mai

prezintă interes în acest sens confederaţia sindicală “Solidaritate”. Totuşi dispersarea în peste 25 de

sindicate independente de ramură slăbeşte mişcarea sindicală, FGSM fiind preocupată mai mult de

colectarea semnăturilor pentru revizuirea Constituţiei şi de “redobîndirea dreptului la iniţiativă

legislativă”, fapt destul de semnificativ din perspectiva legăturilor prioritare ale acestei organizaţii

sindicale quasistatale cu factorii de decizie. În această numeroasă categorie de grupuri de influenţă

97

98

mai trebuie incluse şi grupurile profesionale neformale, care la nivel local reprezintă o forţă, ce nu

poate fi neneglijată, de exemplu, categoria şoferilor de maxi-taxi din Chişinău, care periodic

deleagă reprezentanţi pentru presiuni asupra Primăriei, Inspectoratului municipal de poliţie, relaţie

care nu are o evoluţie foarte cordială, deşi sînt cunoscute cazuri de colaborare, cînd poliţia

patrulează rutele din cauza numeroaselor atacuri criminale asupra şoferilor, mai ales pe timp de

noapte [120].

Cele mai cunoscute organizaţii patronale din Republica Moldova sînt: “Uniunea industriaşilor

şi antreprenorilor”, “Uniunea antreprenorilor şi arendaşilor”, “Federaţia patronatului din

construcţii”, Asociaţia oamenilor de afaceri “Business-Chişinău”, Clubul oamenilor de afaceri

“Timpul”, Asociaţia producătorilor de mărfuri din Moldova, Asociaţia femeilor-manageri etc. La

negocierile Comisiei Tripartite: Guvern, Sindicate, Patronat, patronatul întrunea peste 30 de

organizaţii, de asemenea şi multe personalităţi care participă activ la viaţa sociopolitică.

Reprezentînd pături economice şi sociale importante, organizaţiile patronale şi sindicale exercită un

impact considerabil asupra factorilor guvernamentali de decizie, însă, cu părere de rău, formula

tripartită amintită nu de fiecare dată constituie un adevărat parteneriat dintre factorii decizionali şi

de presiune, fapt pentru care atît sindicatele, cît şi patronatul caută căi suplimentare pentru a-şi

atinge scopurile [177]. Cu toate acestea sînt numeroase cazurile de asociere a sindicatelor şi

patronatelor pentru o cauză comună, fără a lua în considerare neînţelegerile mărunte.

În sfera presiunilor economice, tot mai frecvent îşi fac apariţia factori provenind din categoria

business-ului mic (peste 50 de organizaţii asociative), categorie socioeconomică căreia i se atrage

tot mai multă atenţie din partea statului, deciziile de stat foarte des reflectînd şi interesele acesteia.

Astfel, la o întrevedere din octombrie 2004 dintre ministrul Economiei Marian Lupu şi

reprezentanţii business-ului mic s-a pus problema trecerii dialogului dintre autorităţi şi aceşti

oameni de afaceri de la forma neoficială, de multe ori ilegală, la un “real parteneriat”, iar oamenii

de afaceri vizaţi, potrivit înaltului oficial, trebuie să devină “experţi la toate stadiile de elaborare a

politicii economice” [185].

Grupurile din domeniul agriculturii devin din ce în ce mai active şi influente pe scena

autohtonă a evenimentelor sociale. Aceasta are loc din cauza finanţării şi încurajării externe de către

unele organizaţii care susţin reforma în agricultură, cum ar fi: Agenţia de Restructurare în

Agricultură, Banca Mondială, şi de guverne străine (de exemplu, cel al Olandei, care susţine

financiar şi logistic unele gospodării private, guvernul SUA prin USAID pentru elaborarea

tehnologiilor eficiente de cultivare). Problematica grupurilor de presiune din domeniul agriculturii,

reprezentînd pătura socială a ţăranilor, în virtutea economiei preponderent agrare din Republica

Moldova capătă o însemnătate deosebită, iar guvernarea de stat nu poate să facă abstracţie de acest

98

99

fapt. Drept exemple elocvente în acest sens pot servi guvernarea Partidului Democrat Agrar din

Moldova (PDAM) în perioada 1994-1998 şi participarea la guvernare, în anul 1998, în componenţa

CDM, a Cartelului ţărănesc “Sfântul Gheorghe”, care pare a fi un grup ce agregă şi articulează

eficient năzuinţele şi interesele ţăranilor împroprietăriţi, care constituie în prezent majoritatea din

totalul locuitorilor de la sate. După anul 2000, în sfera grupurilor de influenţă din agricultură apar

numeroase Centre de consultanţă, precum: reţeaua “AGROinform” (finanţată prin programul

TACIS, ONG-uri olandeze ICCO şi NOVIB), ONG-ul CAMIB, reţeaua de centre “Contact”,

AGREX, ACSA etc. cu un mare impact asupra conştientizării priorităţilor în domeniu de către

opinia publică rurală şi implicit asupra strategiilor guvernamentale în agricultură.

Organizaţiile corporative de presiune reprezintă categoria cea mai influentă a grupurilor

economice de presiune al căror potenţial principal constă în concentraţia de bunuri şi resurse

materiale şi financiare şi care, în condiţiile existenţei unor instituţii de stat executive şi legislative

corupte, obţin posibilitatea şi accesul efectiv la procesele decizionale politice. Din perspectiva

organizării lor, în raport cu interesele şi priorităţile de stat, distingem: organizaţii quasi-statale şi

organizaţii-trust, transnaţionale.

În prima categorie pot fi incluse următoarele organizaţii: “MoldCoop” – grup de influenţă, care

are ca scop imediat profitul economic, întrunind întreprinderi de producţie şi desfacere, “Camera de

Comerţ şi Industrie” – organizaţie intermediară între agenţi economici, stat, interese economice şi

de profit, care are ca obiectiv consolidarea capitalurilor autohtone, creşterea exporturilor [20],

“Asociaţia băncilor comerciale” – organism asociativ al băncilor comerciale private, avînd ca scop

de bază consolidarea poziţiei financiare, a intereselor corporative pe piaţa de capital în raport cu

Banca Naţională. “Agenţia naţională pentru atragerea investiţiilor”, “Direcţia de Vinuri şi Produse

Pomivinicole” din cadrul Ministerului Agriculturii etc. se comportă ca nişte grupuri autentice de

presiune, promovînd decizii şi programe de stat profitabile pentru anumiţi agenţi economici sau

persoane interesate de deciziile acestor structuri de stat, precum şi altora mult mai puţin amintite de

mass-media, dar nu mai puţin importante. În cea de-a doua categorie intră organizaţiile de import al

produselor energetice, cum sînt: “Consiliul naţional al energiei”, “Moldpetrol-business”, “Asociaţia

importatorilor de produse petroliere”. Tot aici includem organizaţiile exportatorilor de produse

alimentare şi de băuturi alcoolice.

Aceste categorii de factori de influenţă reprezintă grupuri bine organizate şi dotate, au un

caracter transfrontalier, supranaţional şi suprapolitic, foarte frecvent secret-criminal. Ele sînt

interesate, mai ales, de domeniile cele mai profitabile (de exemplu, domeniile energetic, alimentar

etc.), sînt capabile să corupă şi să acceadă la cei mai înalţi funcţionari de stat şi avînd legături

directe cu regimul separatist de la Tiraspol [122;189].

99

100

Sistemul de presiuni din domeniul economic şi de afaceri ar fi incomplet dacă nu am aminti de

presiunile externe importante exercitate de factori de influenţă interesaţi de această sferă. Acest

domeniu, după cel al politicilor externe, este, poate, cel mai mult supus presiunilor din exterior, iar

factorii care presează pot fi foarte diferiţi: de la guvernele unor state donatoare cointeresate

(guvernele SUA, Rusiei, României, Ucrainei, Olandei, Japoniei etc.), organizaţii mondiale

financiare şi economice, prin programe ale acestora (FMI, BM, TACIS etc.), interesate mai des de

reforme macro-economice, de atragerea investiţiilor, de apărarea investitorilor şi businessmanilor

străini, pînă la societăţi comerciale şi SRL-uri străine, care manifestă interes faţă de anumite decizii

[6; 75; 126]. Totodată, sînt numeroase cazurile reciproc avantajoase (şi pentru Republica Moldova),

cînd ONG-urile locale de experţi intermediază dialogul dintre interesele economice externe şi

autorităţi în cadrul unor proiecte cu finanţare externă, de exemplu, cazul Asociaţiei Economiştilor

din Moldova în cadrul unui proiect finanţat de BM şi Fundaţia “Soros”, care a organizat un seminar

direcţionat pe decizii concrete cu înalţi funcţionari de stat din domeniul economiei [105], sau

cazurile numeroase, cînd organizaţii economice internaţionale influente înfiinţează filiale locale cu

destinaţie precisă: de a veghea cum se respectă interesele şi valorile prioritare pentru organizaţia-

mamă (EAN Moldova ca parte a EAN International, care asociază majoritatea producătorilor

autohtoni de marcă, cu sarcina de a supraveghea respectarea standardelor de codificare a

produselor) [191].

Spectrul larg al grupurilor de presiune din Republica Moldova prezentat mai sus totuşi nu

reflectă o imagine absolut adecvată a raporturilor concurenţiale de forţă de pe această scenă. În

virtutea caracterului specific al activităţilor de presiune politică inevitabil muşamalizat şi direcţionat

de opinia publică, distorsionat şi tendenţios prezentat în sursele mass-media, analiza corectă a

intensităţii şi direcţiilor precise ale presiunilor exercitate devine anevoioasă. În aceste condiţii este

extrem de importantă evoluţia mentalităţii sociumului autohton, dar, mai ales, a mentalităţii

funcţionarilor publici, care, de fapt, încep să admită necesitatea “implicării cetăţeanului în procesul

decizional”, “crearea comitetelor consultative cetăţeneşti”, înţelegînd prin aceasta “antrenarea în

procesul decizional a întregii comunităţi (grupuri de interes ale sectorului privat, organizaţii

profesionale, asociaţii de locatari, organizaţii nonguvernamentale, partide politice …” [72]. Totuşi

criteriul de bază pentru orice cercetare a influenţelor politice, punctul iniţial de pornire trebuie să fie

chiar decizia politică concretă, supusă presiunilor, ca şi procesele sociale transformate în urma

efectului aplicării acesteia. Sfera presiunilor politice din Republica Moldova nu este o excepţie, de

aceea conchidem că configuraţia dinamică concretă a politicului moldovenesc reprezintă rezultatul

luptei, al interacţiunii intense dintre diferite tendinţe, poli, factori de interese şi presiuni politice atît

interne, cît, mai ales, externe.

100

101

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Investigaţia de faţă a fost efectuată în intenţia de a contribui la elucidarea rolului grupurilor de

presiune ca factori de influenţă în contextul procesului social al informatizării, inclusiv în cadrul

sistemului politic din Republica Moldova. În conformitate cu scopul şi obiectivele stabilite s-a ajuns

la următoarele concluzii:

• Grupurile contemporane de presiune reprezintă, în condiţiile amplificării procesului de

informatizare a sociumului, un factor de influenţă a deciziilor politice, care nu trebuie neglijat. În

virtutea noilor condiţii sociale, în procesul de tranziţie spre o societate democratică şi

informaţională, grupurile de presiune, în măsura în care dispun şi vehiculează informaţia veridică şi

exclusivă, capătă o tot mai mare importanţă, prestigiu şi utilitate macrosocială.

Specificul grupurilor contemporane de influenţă, fiind tot mai evident, constă în a direcţiona şi

coordona fluxurile informaţionale în vederea optimizării dirijării sociale durabile. Perspectiva

cost/beneficiu în cadrul procesului managerial de conducere şi dirijare devine cardinală, în scopul

evaluării profesionalismului conducătorului şi a dezvoltării uniforme a societăţii în genere. Crizele,

căderile spectaculoase şi conflictele sociale grave, care pot duce pînă la distrugerea şi dezintegrarea

sistemelor sociale şi politice, au la origine deficienţe şi greşeli de guvernare şi de utilizare

inadecvată a forţei politice de decizie şi a potenţialului managerial. Rolul grupurilor de presiune

bine informate, profesioniste, care respectă legea şi interesele sociale generale, deschise dialogului

şi parteneriatului cu factorii de decizie, devine fundamental şi necesar pentru funcţionarea eficientă

a mecanismului democratic contemporan. Aşadar, se conturează şi pentru sistemul politic, dar şi

pentru subsistemul de presiuni din Moldova, perspectiva apariţiei şi dezvoltării unor organizaţii

specializate, ca factori de influenţă, în vederea stabilizării direcţiei macrosociale, în scopul realizării

unui progres durabil, prin conlucrarea instituţională, expertizarea şi informarea direcţionată a

factorilor decizionali pentru combaterea tendinţelor şi a fenomenelor entropice destabilizatoare.

• În cadrul sistemelor politice democratice, de drept, grupurile de presiune, în virtutea dezvoltării

informatizării sociale, recurg tot mai frecvent la practicile, metodele de presiune specifice “noului

lobby”, adică la practica parteneriatului cu factorii de decizie, a consultului specializat şi a

expertizei în baza informaţiilor exclusive deţinute, la metoda contactelor directe cu persoanele-cheie

din aparatul decizional, respectînd cu stricteţe cadrul legal. Tot mai rar deciziile politice, în virtutea

expansiunii progresului informaţional-tehnologic şi a normelor de drept, sînt influenţate prin

metode criminale şi amorale specifice “vechiului lobby”, precum şantajul, coruperea, ameninţările

etc. Deşi noile condiţii ale amplificării procesului de informatizare socială deschide noi căi de

eludare a legii şi de manifestare a celor mai josnice defecte ale naturii umane.

101

102

Metodele, tehnicile şi tacticile de influenţă ale grupurilor de presiune presupun acţiuni publice şi

acţiuni discrete. Ponderea şi eficienţa grupurilor de presiune care influenţează factorii de decizie,

datorită unei informări mai ample, mai complete şi mai argumentate, diferă de la o societate la alta.

Existenţa şi importanţa lor crescîndă nu poate fi contestată, dimpotrivă, prezenţa acestora este tot mai

vizibilă, mai palpabilă, în contextul democraţiei electronice participative contemporane.

• În condiţiile virtualizării presiunilor politice, are o importanţă tot mai mare pregătirea informatică

a persoanei care exercită influenţa politică, precum şi capacitatea de a manevra resursele

computerial–tehnologice de comunicare virtuală, de prelucrare şi selectare operativă a informaţiei,

mai puţin valorînd abilitatea persuasiv-comunicativă, talentul oratoric, ca şi manierele elevate.

Logica reţelelor computeriale inevitabil va deveni o logică a comunicării umane. În consecinţă

INTERNET–ul, ca bază tehnologică contemporană a fluxurilor informaţional–comunicaţionale, va

deveni epicentrul dezvoltării contemporane a organizării sociumului şi a suprastructurii sale politice,

dar, mai ales, a sferei anonime şi individualizate a influenţelor politice electronice.

• Specificul grupurilor de presiune din Republica Moldova se află în legătură directă cu alte

domenii ale vieţii sociale şi depinde de mentalităţi, tradiţii, precum şi de priorităţile şi scopurile

societăţii. Specific pentru multe dintre grupurile de presiune din Republica Moldova este aplicarea

neprofesionistă, nemetodică, sporadică a tehnicilor şi metodelor de influenţă. Caracterul

preponderent agrar al economiei ţării, de asemenea şi caracterul multinaţional al populaţiei,

determină specificul concentrării de interese în aceste domenii. Nivelul redus al informatizării

sociale provoacă o scădere a eficienţei factorilor de presiune din cadrul sferei autohtone de influenţe

politice, deşi se atestă un număr important de factori externi de influenţă, care exploatează activ şi

eficient resursele informaţionale de presiune asupra factorilor interni de decizie. În orice caz, în

sistemul politic autohton se menţine tendinţa stabilă spre respectarea normelor şi a condiţiilor

democratice fundamentale, ceea ce este necesar pentru o dezvoltare durabilă.

În virtutea concluziilor trasate, pot fi înaintate următoarele recomandări:

• În condiţiile în care procesele de constituire a structurilor, instituţiilor, mecanismelor

democratice se află în curs de formare, încurajarea iniţiativei private şi a celei civice ale cetăţenilor

în orice domeniu, dar mai ales, în domeniul politic, trebuie ridicată la nivel de politică de stat.

Conştiinţa civică, demnitatea cetăţeanului Republicii Moldova, interesul ce se trezeşte acum la omul

de rînd, în baza căruia el cooperează şi se asociază cu alţi cetăţeni, trebuie încurajat nu doar prin

acte normative, directive şi opinii expuse de la înaltele tribune, ci şi prin exemplul personal al

demnitarilor de stat, al conducătorilor de diferit nivel, prin aderarea şi participarea activă la

activităţile asociaţiilor de interes public, conferind fenomenului asociativ o amploare de masă. Se

impune, astfel, adoptarea unei strategii, a unui program de stat complex, sprijinit prin legi, în scopul

102

103

susţinerii iniţiativei private şi eliminării oricăror bariere din calea maturizării acestui tip de

mentalitate socială, care să conţină anumite restricţii pentru a nu admite comportamentul

descurajant şi inhibator al funcţionarilor de stat, să asigure un acces mai liber la justiţie, să

simplifice procedurile birocratice şi juridice, să prevadă sancţiuni mai aspre pentru abuz de putere

administrativă, militară sau de orice alt gen.

• Avînd în vedere dezvoltarea continuă a progresului tehnico-ştiinţific şi informatic, din

perspectiva unei prezenţe mai adecvate şi mai ample a intereselor civice în acţiunile de presiune

politică, se impun o grijă mai mare pentru completarea şi practicarea zilnică a cunoştinţelor

informatice şi comunicaţionale contemporane, instruirea persoanelor din toate categoriile sociale, a

funcţionarilor publici, a politicienilor, oamenilor de afaceri etc. Deoarece actualmente în sfera

tehnologiilor informaţionale se înregistrează un progres enorm, propunem instituirea unor

normative obligatorii de stat privind cunoştinţele de bază în domeniul informaticii şi reexaminarea

obligatorie a fiecărui cetăţean o dată la 5 ani. Se impun şi sancţiuni aspre pentru nerespectarea şi

neaplicarea acestor cunoştinţe, mai ales pentru funcţionarii publici şi demnitarii de stat.

• Edificarea guvernării şi a democraţiei electronice necesită un anumit grad de cultură politică,

informaţională, dar, mai ales, o conştiinţă noosferică. Educarea acestui tip de mentalitate trebuie să

devină o politică prioritară de stat în Republica Moldova. Aceasta va spori prestigiul ţării noastre

atît pe plan mondial, cît şi regional, cu condiţia elaborării unor mecanisme, sisteme şi modele

viabile la micronivel social, de comunitate, de grup. Pentru aceasta proiectul guvernării electronice

trebuie să înceteze să mai fie un domeniu prioritar doar al unor specialişti, inspiraţi de norme

internaţionale şi rupţi de realitate. Fiecare om trebuie să conştientizeze personal necesitatea şi

avantajul unei asemenea schimbări şi să propună ceva propriu, participînd activ la dezbateri publice,

iar ministerul de resort doar să coordoneze, organizîndu-le, şi să direcţioneze aceste eforturi.

• Problematica grupurilor de presiune în condiţiile informatizării, reclamă revizuirea întregii

legislaţii cu caracter politic şi social: de la codul electoral la legile cu privire la asociaţiile obşteşti şi

organizaţiile social-politice. Se impune o lege privind reglementarea activităţilor grupurilor şi

persoanelor care se manifestă pe lîngă factorii decizionali şi sînt interesaţi organic de deciziile lor,

pentru asigurarea unei transparenţe şi a flexibilităţii funcţionării mecanismului democratic autohton.

• Este important ca toţi actorii de pe scena sociopolitică, ce fac parte din categoria factorilor de

presiune, să nu-şi limiteze interesul lor doar la un singur domeniu, ci, prin conştientizarea necesităţii

colaborării forţelor sociale pentru formarea unei societăţi civile viabile, a unei societăţi politice

sănătoase, să treacă peste disensiunile concurenţiale sau de rivalitate şi în baza valorilor general-

sociale să iniţieze un dialog social în beneficiul tuturora, pentru a nu permite degradarea societăţii.

103

104

BIBLIOGRAFIE

1. Actual // Ziarul de Gardă [Chişinău]. – 2004. – 7 octombrie; Nr. 11. – P. 2.

2. Acţiunile Kremlinului în Moldova sînt un exemplu rar întîlnit // Moldova Suverană

[Chişinău]. – 2005. – 17 martie; Nr. 44. – P. 2.

3. Aici oricine se poate documenta оn probleme de drept // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 26

mai; Nr. 38. – P. 3

4. Alexandrescu I. Demişi din motive secrete // Capitala [Chişinău]. – 2002. – 8 iunie; Nr. 44. –

P. 2.

5. Almond G. A., Powel G. B. Comparative Politics a Development Approach. – Boston, 1966.

– 458 p.

6. Ambasadorul SUA afirmă … // Accente libere [Chişinău]. – 2004. – 7 octombrie; Nr. 23. – P.

2.

7. Bărbuţă D. Studenţii de mâine vor beneficia de credite academice // Capitala [Chişinău]. –

2001. – 25 aprilie; Nr. 30. – P. 4.

8. Bentley A. F. The Process of Government: A Study of Social Pressures. – Bloomington: The

Principia Press, 1965. – 521 p.

9. Beşliu V., Coşuleanu I., Gremalschi A. et. al. Starea pregătirii electronice a Republicii

Moldova // Tendinţele de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. –

P. 16-25.

10. Bogdanor V. The Blackwell Encyclopedia of Political Institutions. – Oxford; New York:

Blackwell Reference, 1991. – 667 p.

11. Bottomore T. Political Sociology. 2nd ed. – Minneapolis: Minnesota Univ. Press, 1993. – 389

p.

12. Brânzaniuc V. Combatanţii au un cuvînt greu de spus // Capitala [Chişinău]. – 2004. – 6

noiembrie; Nr. 88. – P. 1.

13. Brânzaniuc V. Protest în faţa sediului Ambasadei Federaţiei Ruse în Moldova // Capitala

[Chişinău]. – 2004. – 6 noiembrie; Nr. 88. – P. 2.

14. Brubaker R. Nationalism Reformed: Nationhood and the National Question in the new

Europe. – Cambridge: Univ. Press, 1996. – 408 p.

15. Brucan S. Îndreptar-dicţionar de politologie. – Bucureşti: Nemira, 1993. – 301 p.

16. Budeac L. Cine atentează la “plămânii verzi” ai capitalei? // Capitala [Chişinău]. – 2004. –

5 iunie; Nr. 44-45. – P. 2.

17. Buffelan J. P. Introduction a la sociologie politique. – Paris: Masson et C-ie, 1969. – 276 p.

104

105

18. Bujor I. Ce reprezintă ONG-urile şi ce vor ele? // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 25 aprilie;

Nr. 30. – P. 3.

19. Buzan B. Popoarele, statele şi teama. (O agendă pentru studii de securitate internaţională în

epoca de după războiul rece). – Chişinău: Cartier, 2000. – 386 p.

20. Camera de Comerţ şi Industrie va reuni la o masă rotundă consilierii comerciali ai

ambasadelor acreditate în Moldova // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 28 februarie; Nr. 15. – P.

3.

21. Carpinschi A. Deschidere şi sens în gîndirea politică. – Iaşi: Institutul European, 1995. – 191

p.

22. Carr R. K., Bernstein M. H., Murphy W. F. American Democracy. – New York; Chicago;

San Francisco: Holt Renchort and Wiston Inc., 1968. – 548 p.

23. Cea mai solicitată informaţie în agricultură este cea de interes practic // Moldova Suverană

[Chişinău]. – 2005. – 10 martie; Nr. 40. – P. 3.

24. Centru de informare şi documentare a tineretului // Capitala [Chişinău]. - 2001. - 28

februarie; Nr. 15. – P. 3.

25. Chinn J. Patriile naţionale externe şi politica externă a Moldovei // Arena politicii

[Chişinău]. – 1997; Nr. 2. – P. 11.

26. Chinn J. Patriile naţionale externe şi politica externă a Moldovei // Politica externă a

Republicii Moldova: aspecte ale securităţii şi colaborării regionale / Materialele

simpozionului ştiinţific internaţional (16-17 octombrie 1997). – Chişinău, 1998. – P. 17-31.

27. Chisnenco A. “Salvaţi Copiii” cere reducerea tarifelor la apă // Capitala [Chişinău]. – 2001.

– 25 aprilie; Nr. 30. – P. 3.

28. Chistruga I. Societatea civilă şi statul în Republica Moldova: probleme de interacţiune.

Moldoscopie (problemele analizei politice), partea IV. – Chişinău: USM, 1994. – P. 104-154.

29. Ciclicci V., Sidorenco V. Aspectele edificării sistemului informatic naţional şi a portalului

Republicii Moldova // Tendinţele de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău:

ASEM, 2004. – P. 29-31.

30. Cohen J.L., Arato A. Civil Society and Political Theory. – Cambridge: MIT Press, 1992. –

275 p.

31. Comunitatea ucrainenilor sprijină politica actualei guvernări // Moldova Suverană

[Chişinău]. – 2004. – 10 noiembrie; Nr. 196. – P. 1.

32. Concurs pentru jurnaliştii care scriu despre drepturile copiilor // Capitala [Chişinău]. – 2001.

– 16 iunie; Nr. 44. – P. 3.

105

106

33. Constantinescu P. Sisteme ierarhizate. Rolul informaţiei în geneză şi dezvoltare. – Bucureşti:

Acad. R.S.R., 1986. – 182 p.

34. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. – Chişinău: Direcţia de Stat pentru

Asigurarea Informaţională MOLDPRES, 1994. – 47 p.

35. Coşuleanu I., Cristea N., Gremalschi A. et. al. Proiectul Strategiei Naţionale de edificare a

societăţii informaţionale: orientare spre viitor // Tendinţele de Dezvoltare a Societăţii

Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. – p. 10-16.

36. Cum conlucrează sectorul asociativ şi administraţia publică locală? // Capitala [Chişinău]. –

2001. – 30 mai; Nr. 39. – P. 3.

37. Cum pot deveni student în România // Capitala [Chişinău]. – 2004. - 5 iunie; Nr. 44-45. – P. 3.

38. Dahl R. A. Poliarhiile. Participare şi opoziţie. – Iaşi: Polirom, 2000. – 416 p.

39. Dahl R. A. Who Governs?: and Power in American City. – New Haven; London: Yale

University Press, 1961. – 485 p.

40. Dahl R. A. Dilemas of Pluralist Democracy: Autonomy vs. Control. – New Haven; London:

Yale University Press, 1982. – 376 p.

41. Dahl R. A. Democracy and its Critics. – New Haven: Yale University Press, 1989. – 397 p.

42. Dahl R. A. Pluralist Democracy in the United States: Conflict and Consent. – Chicago: Rand

McNally and Co., 1967. – 472 p.

43. Declaraţie // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 2 iunie; Nr. 40. – P. 2.

44. Dogan M., Pelassy D. Cum să comparăm naţiunile. Sociologia politică comparativă. –

Bucureşti: ed. Alternative, 1993. – 208 p.

45. Donovan B. Senate Bill to Tighten Special Interest Disclosure // Congressional Quarterly

Weekly Report [Washington DC]. – 1993. – 8 mai. – P. 1096-1131.

46. Drăgănescu M. Informatica şi societatea. – Bucureşti: ed. Politică, 1987. – 418 p.

47. Duverger M. Sociologie Politique. – Paris: PUF, 1968. – 448 p.

48. Duverger M. Introduction a la politique. – Paris: Gallimard, 1964. – 382 p.

49. Ecologiştii protestează împotriva tranzitării deşeurilor nucleare de la Kozlodui // Ţara

[Chişinău]. – 1998. – 4 septembrie; Nr. 66. – P. 1.

50. Enciu N. Populaţia titulară a Republicii Moldova faţă cu minorităţile naţionale // Arena

Politicii [Chişinău]. – 1998. – ianuarie 1998. – anul II. – Nr. 4 (16). – P. 9.

51. Federaţia Rusă ameninţă // Capitala [Chişinău]. – 2005. – 5 martie.; Nr. 17. – P. 2.

52. Fisichella D. Ştiinţa politică: probleme, concepţii, teorii. – Chişinău: Tipografia Centrală,

2000. – 378 p.

106

107

53. Fişer A. Justiţia trebuie să corespundă rigorilor europene // Moldova Suverană [Chişinău]. –

2004. – 10 noiembrie; Nr. 196. – P. 3.

54. Florea L. Electoratul este supărat pe funcţionarii de stat // Capitala [Chişinău]. – 2002. – 3

iulie; Nr. 51. – P. 2.

55. Gabriel P. British Governement: An introduction to politics.-London: Longman, 1981. – 388

p.

56. Gheorghe A. Tinerii apără valorile democratice // Capitala [Chişinău]. – 2002. – 27 aprilie;

Nr. 32. – P. 2.

57. Gheorghiţă N. Copiii transnistreni vs. Lupul paznic la oi // Capitala [Chişinău]. – 2004. – 6

noiembrie; Nr. 88. – P. 2.

58. Gheorghiţă N. Ministerul Educaţiei încalcă în mod flagrant legile // Capitala [Chişinău]. –

2004. – 6 noiembrie; Nr. 88. – P. 2.

59. Gheorghiţă N. Ne pregătim de Deceniul Apelor // Capitala [Chişinău]. – 2004. – 6

noiembrie; Nr. 88. – P. 3.

60. Ghid de idei politice / Red. Miroiu M., Miroiu A. – Bucureşti: Ed. Pan-Terra, 1991. – 127 p.

61. Ghimpu Gh., Petrencu A. Declaraţie-Apel // Literatura şi arta [Chişinău]. – 1998. – 27

august; Nr. 35. – P. 4.

62. Gitelson A. R., Dudley R. L., Dubnick M. J. American Government: Democracy in action.

–3rd ed. – Boston; Toronto: Houghton Mifflint Co., 1993. – 464 p.

63. Gonţa D. Primarii sînt nemulţumiţi de atitudinea organelor centrale de conducere faţă de

administraţia publică locală // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 12 septembrie; Nr. 70. – P. 1.

64. Gorincioi R. Societatea civilă nu e deloc una apolitică // Democraţia [Chişinău]. – 2002. – 8

ianuarie; Nr. 2. – P. 3.

65. Grecu M., Decuseară I. E-government: experienţa ţărilor în tranziţie // Tendinţele de

Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. – p. 48-50.

66. Grijă pentru persoanele cu disabilităţi // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 26 mai; Nr. 38. – P. 3.

67. Grosu I. Un fenomen nou în viaţa societăţii civile – primul forum al ONG-urilor din Moldova

// Arena Politicii [Chişinău]. – 1997. – noiembrie; - anul 2. - Nr. 3 (15).– P. 7.

68. Grozavu V. Victor Stepaniuc: “Ne obligăm să îndeplinim toate recomandările APCE” //

Capitala [Chişinău]. – 2002. – 27 aprilie; Nr. 32. – P. 1.

69. Gusti D. Opere. Vol. IV. – Bucureşti: ed. Academiei RSR, 1970. – 658 p.

70. Gusti D. Sociologia unităţilor sociale // Sociologia românească [Bucureşti]. – 1936. – anul I.

– iunie; Nr. 6. – P. 16.

71. Huntington S. P. Viaţa politică americană. - Bucureşti: Humanitas, 1994. – 386 p.

107

108

72. Ieşanu I. Reflexe democratice în continuă dezvoltare // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 26 mai;

Nr. 38. – P. 3.

73. Ilie Gh. et. al. Securitatea informaţiilor. - Bucureşti: ed. Militară, 1996. – 240 p.

74. Interpolul va majora viteza investigaţiilor vizînd ameninţarea cu lichidarea fizică a

primarului de Chişinău // Capitala [Chişinău]. – 2004. – 6 noiembrie; Nr. 88. – P. 3.

75. Investitorii străini înspăimântaţi de Moldova // Ziarul de Gardă [Chişinău]. – 2004. – 7

octombrie; Nr. 11. – P. 2.

76. Ionescu Gh., de Madariaga I. Opziţia: Trecutul şi prezentul unei instituţii politice. –

Bucureşti: Humanitas, 1992. – 230 p.

77. Ionescu V. Veacul Terorismului // Magazin Istoric [Bucureşti]. – 2000, - Ianuarie; – P. 45-50.

78. În Transnistria se exercită presiune asupra opoziţiei locale // Capitala [Chişinău]. – 2004. –

18 decembrie; Nr. 100. – P. 2.

79. Îndeplinirea recomandărilor Consiliului Europei. Primele semne de poticneală // Capitala

[Chişinău]. – 2002. – 8 iunie; Nr. 44. – P. 3.

80. Jurnaliştii moldoveni de origine română, găgăuză, rusă, ucraineană şi bulgară construiesc

punţi hertziene // Capitala [Chişinău]. – 2002. – 27 aprilie; Nr. 32. – P. 3.

81. Karpinski J. ABC-ul democraţiei. – Bucureşti: Humanitas, 1993. – 328 p.

82. Kelso W.A. American democratic theory: Pluralism and its critics. Westport – London:

Greenwood Press, 1978. – 382 p.

83. Lawson K. The human polity: Omul şi Politica: O introducere în politologie. – Chişinău: ed.

Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale (IFES), 1993. – 147 p.

84. Legea Nr. 521 – XII din 7 iulie 1995 “cu privire la Filantropie şi Sponsorizare” // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova. – 1995. – 24 august; Nr. 47. – P. 2-4.

85. Legea Nr. 837 – XII din 17 mai 1996 “cu privire la Asociaţiile Obşteşti” // Monitorul Oficial

al Republicii Moldova. – 1997. – 23 ianuarie; Nr. 6. – P. 3-13.

86. Lembruch G. Interest intermediation in Capitalist and Socialist Systems: Some Structural

and Functional Perspectives in Comparative Research // International Political Science

Review. Vol. 4. – Beverly Hills; London: Sage Publications, 1983. – Nr. 2. – P. 153-172.

87. Lepădatu D. Procese şi fenomene politice. – Bucureşti: Ed. Actami, 1998. – 272 p.

88. Libertatea şi Defăimarea // Ziarul de Gardă [Chişinău]. – 2004. – 7 octombrie; Nr. 11. – P. 1.

89. Liga pentru apărarea drepturilor consumatorilor // Moldova Suverană [Chişinău]. – 2002. –

17 martie; Nr. 44. – P. 2.

90. Loghin I. Municipiul Chişinău va avea o strategie ecologică // Capitala [Chişinău]. – 2001. –

26 mai; Nr. 38. – P. 3.

108

109

91. Luca I. Politologie. – Timişoara: Helicon, 1995. – 185 p.

92. Maleş P. O deschidere către public a mass-media // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 5 mai; Nr.

32. – P. 3.

93. Manea A., Stoica I. Informare. Cercetare. Dezvoltare. Repere teoretice şi metodologice. -

Bucureşti: ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977. – 271 p.

94. Margine I. Credinţa este strîns legată cu politica // Capitala [Chişinău]. – 2002. – 8 iunie;

Nr. 44. – P. 2.

95. Marin B. Organizing Interests by Interest Organization: Associational Prerequisites of

Cooperation in Austria // International Political Science Review. Vol. 4, - Beverly Hills;

London: Sage Publications, 1983. – Nr. 2. – P. 197-216.

96. Mass-media autohtonă nu este independentă // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 31 ianuarie; Nr.

7. – P. 3.

97. Măgureanu V. Puterea Politică: Natura şi funcţia sa socială. – Bucureşti: ed. Politică, 1979.

– 237 p.

98. Măgureanu V. Studii de sociologie politică. – Bucureşti: ed. Albatros, 1997. – 376 p.

99. Mc Kenna G. The Drama of Democracy: American Government and Politics. – Guilford:

The Dushkin Publishing Group. Inc., 1994. – 484 p.

100. Meynaud J. Contribution а l'analyse de la pression de groupes // Res Publica. – 1962; Nr.

IV. – P. 4-12.

101. Meynaud J. Les groupes de pression. – Paris: PUF, 1965. – 369 p.

102. Meynaud J., Sidjanski D. Les groupes de pression dans la Communaute Europeenne 1958-

1968: Structures et actions des organisations professionnelle. – Bruxelles, 1971. – 697 p.

103. Mihuţ L. Dilemele ştiinţei politice, incursiune în studiul conceptelor. – Bucureşti: ed.

Enciclopedică, 1995. – 160 p.

104. Mitran I. Politologia în faţa secolului XX. – Bucureşti: ed. Fundaţiei “România de Mâine”,

1997. – 248 p.

105. Morăraş M. Un factor al avansării în timp // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 31 ianuarie; Nr.

7. – P. 2.

106. Morow J.D. Social Choice and System Structure in World Politics // World Politics. Vol.

XLI. – Princeton: Princeton University Press. – 1988. – octombrie; Nr. 1. – P. 75-97.

107. Nedelcu M. Pluralismul reprezentării Partide politice şi grupuri de presiune. – Iaşi: Institutul

European, 2002. – 226 p.

108. Negreanu D., Radian T. Privire în lumea informaţiei. – Bucureşti: Albatros, 1976. – 264 p.

109

110

109. Negulescu P. P. Partidele Politice. – Bucureşti: Garamond, 1993. – 392 p.

110. Nicolau E. Omul informaţional. – Iaşi: Junimea, 1971. – 179 p.

111. O lege de care este nevoie // Pământ şi Oameni [Chişinău]. – 1997. – 26 iulie; Nr. 29. – P. 3.

112. O nouă colecţie de reglementări internaţionale în presa electronică // Capitala [Chişinău]. –

2001. – 5 mai.; Nr. 32. – P. 3.

113. O premieră în practica legislativă // Moldova Suverană [Chişinău]. – 2000. – 2 martie; Nr.

42-43. – P. 1.

114. Oakeshott M. Raţionalismul în politică. – Bucureşti: ALL, 1995. – 136 p.

115. Oamenii de ştiinţă examinează impactul regimurilor totalitare asupra noilor democraţii //

Flux [Chişinău]. – 1999. – 2 iulie; Nr. 27. – P. 2.

116. Observatorii OSCE în vizită la Curtea Constituţională // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 31

ianuarie; Nr. 7. – P. 2.

117. Orheianu Ş. R. Moldova nu poate admite tranzitarea pentru că nu are infrastructura care i-

ar permite să intervină în cazul unei avarii // Flux [Chişinău]. – 1999. – 2 iulie; Nr. 27. – P. 1.

118. Parsons T. On the Concept of Political Power // Class Status and Power. Social Stratification

in Comparative Perspective / R. Bendix and Sm. Lipset eds. – New York: The Free Press,

1966. – P. 2-284.

119. Plano J. C., Riggs R. E., Robin H. S. Dicţionar de Analiză Politică. – Bucureşti: Ecce

Homo, 1993. – 195 p.

120. Poliţia va patrula rutele de maxi-taxi // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 31 ianuarie; Nr. 7. – P.

3.

121. Presiunea psihologică persistă // Capitala [Chişinău]. – 2005. – 16 martie; Nr. 19. – P. 1.

122. Problema zahărului. Grijă pentru 80 mii de şomeri sau lupta clanurilor // Capitala

[Chişinău]. – 2002. – 3 iulie; Nr. 51. – P. 2.

123. Proiectul legii leasingului va fi modificat // Moldova Suverană [Chişinău]. – 2004. – 10

noiembrie; Nr. 196. – P. 1.

124. Radu A. Rusia criticată la Strasburg // Ziarul de Gardă [Chişinău]. – 2004. – 7 octombrie;

Nr.11. – P. 2.

125. Raportul de evaluare a pregătirii electronice a Moldovei. – 2004, http://www.e-moldova.md.

126. Răcilă V. Marta de Castello Branco: Executivul trebuie să demonstreze acţiuni reale de

trecere de la economia bazată pe consum la cea investiţională // Capitala [Chişinău]. – 2004.

– 6 noiembrie; Nr. 88. – P. 1.

127. Restian A. Patologia informaţională. – Bucureşti: ed. Academiei Române, 1997. – 258 p.

110

111

128. Riggs F. W. Cabinet Ministers and Coup Groups: The case of Thailand // International

Political Science Review. Vol. 2. – Beverly Hills; London: Sage Publications. – 1981; Nr 2. –

P. 159-188.

129. Rumleanschi P.M. Societatea informaţională drept sistem de autoorganizare // Bioetica,

Filosofia, Economia şi Medicina practică în strategia de existenţă umană / Materialele

Conferinţei a IX Ştiinţifice Internaţionale 10-11 martie 2004. Sub. red. T. N. Ţirdea. –

Chişinău: USMF, 2004. – P. 128-132.

130. Saca V. Interese politice şi relaţii politice. – Chişinău: USM, 2001. – 235 p.

131. Sartori G. The Theory of Democracy Revisited. – Chatham: Chatham House Publishers, Inc.

1987. – 542 p.

132. Sartori G. Parties and Party System: A Framework for Analysis. Vol. I. – Cambridge:

University Press, 1976. – 286 p.

133. Savanţii apelează la sentimentele de bunic ale ex-preşedintelui // Flux [Chişinău]. – 1999. – 2

iulie; Nr. 27. – P. 3.

134. Shafritz J. M. Dictionary of American Government and Politics. – Chicago; Illinois: The

Dosey Press, 1988. - 662 p.

135. Sindicatele nu apără interesele oamenilor // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 5 mai; Nr. 32. – P.

2.

136. Smirnov e gata să ajute Osetia de Sud cu arme // Capitala [Chişinău]. – 2004. – 5 iunie; Nr.

44-45. – P. 2.

137. Sobor E., Andrievschi V. Urcînd în sus pe scara ce coboară în jos // Săptămîna [Chişinău].

– 1998. – 28 august; Nr. 35. – P. 6.

138. Soros G. Criza capitalismului global: Societatea deschisă în primejdie. – Iaşi; Chişinău: ed.

ARC, 1999. – 229 p.

139. Spengler O. Omul şi tehnica: Contribuţie la o filosofie a vieţii. – Oradea: AION, 1996. – 91

p.

140. Stanley H. W., Niemi R. G. Vital Statistics on American Politics. 4th ed. – Washinghton DC:

Congressional Quaterly Inc., 1994. – 623 p.

141. Statul nu creează oamenilor de afaceri condiţii pentru o activitate normală // Jurnal de

Chişinău [Chişinău]. – 2001. – anul III. – 22 iunie; Nr. 83. – P. 1.

142. Stossel Ş. T., Ogodescu D. S. Omul şi universul informaţional. – Timişoara: Helicon, 1978. –

205 p.

143. Tămaş S. Dicţionar politic: Instituţiile democraţiei şi cultura civică. – Bucureşti: Ed.

Academiei române, 1993. – 326 p.

111

112

144. Toffler A. Al Treilea Val. – Bucureşti: Antet, 1996. – 429 p.

145. Touraine A. Qu’est-ce que la Democratie. – Paris: Fayard, 1994. – 471 p.

146. Traficul de fiinţe umane este o problemă politică // Capitala [Chişinău]. – 2001. – 12 mai; Nr.

34. – P. 3.

147. Trăsnea O. Probleme de Sociologie Politică. – Bucureşti: ed. Politică, 1975. – 307 p.

148. Trăsnea O. Curente şi tendinţe în politologia contemporană. – Bucureşti: ed. Politică, 1972.

– 131 p.

149. Trăsnea O. Ştiinţa politică. Studiu istoric epistemologic. – Bucureşti: ed. Politică, 1970. –

397 p.

150. Truman D.B. The Governemental Process: Political Interests and Public Opinion. – New

York: Albert A. Knopf, 1971. – 473 p.

151. Ţîrdea T. N. Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie. –

Chişinău, 2001. – 272 p.

152. Ţîrdea T. N. Filosofie socială şi sociocognitologie. – Chişinău, 2001. – 169 p.

153. Ţîrdea T. N. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. Eseuri filosofice. – Chişinău:

Ştiinţa, 1994. – 210 p.

154. Ţîrdea T. N. Informatica şi progresul social. – Chişinău: Ştiinţa, 1989. – 187 p.

155. Un mecanism de consolidare a securităţii regionale // Moldova Suverană [Chişinău]. – 2004.

– 29 octombrie; Nr. 188. – P. 2.

156. Varzari I., Varzari P. Relaţiile naţionale şi consolidarea independenţei de stat // Filosofie.

Ştiinţă. Politică: realizări, implementări, perspective / Materialele conferinţei internaţionale

28-29 noiembrie 2002. Coord. V. Ţapoc. – Chişinău: USM, 2002. – P. 75-78.

157. Varzari P., Bostâncă R., Pîrţac Gr. Grupurile de presiune şi partidele politice: delimitări şi

interferenţe // Pliripartidismul în Moldova: esenţa şi specificul formării. / Coordonator

Moşneaga V. – Chişinău: ed. Captes, 2000. – P. 143-150.

158. Varzari P. Intorducere în Elitologie (Studiu). – Chişinău: CE USM, 2003. – 175 p.

159. Varzari P. Formarea clasei de mijloc ca bază a stabilităţii sociale (I) // Revista de Filosofie

şi Drept. – Chişinău. – 1998. – Nr. 1. – P. 35-40.

160. Varzari P., Pîrţac Gr. Rolul constrîngerii în respectarea legilor şi normelor de drept //

Moldoscopie (Probleme de analiză politică). Partea XII. / Coord. V. Moşneaga. – Chişinău:

USM, 1999. – P. 200-211.

161. Voicu G. Pluripartidismul. O teorie a democraţiei. – Bucureşti: ALL, 1998. – 329 p.

162. Voiculescu M. Politologie. – Bucureşti: ed. Victor, 1998. – 211 p.

112

113

163. Vornicu A. Comuniştii vor să intre de două ori în aceeaşi apă // Capitala [Chişinău]. – 2002.

– 27 aprilie; Nr. 32. – P. 1.

164. Walker J. Mobilizing Interest Groups in America: Patrons, professions and social

movements. – Michigan: Univ. Press, 1991. – 387 p.

165. Wilson J. Q. American Government, Institutions and Policies. – Lexington; Toronto D.C.:

Heath and Company, 1982. – 638 p.

166. Woll P., Binstock R. America's Political System. – New York: Random House, 1984. – 426

p.

167. Zavtur A., Moşneaga V., Rusnac Gh. Puterea politică şi conflictul social (studiu istorico-

politologic). – Chişinău: USM, 1999. –141 p.

168. Zavtur A., Pîrţac Gr., Tomozei T. Politologie Material didactic. – Chişinău: USM, 2000. –

189 p.

169. Zavtur A., Pîrţac Gr., Tomozei T., Varzari P. Studiu în ştiinţa politicii. – Chişinău: USM,

2001. – 290 p.

170. Zavtur A., Varzari P., Pîrţac Gr. Elita politică şi societatea (Material didactic). – Chişinău:

USM, 2001. – 51 p.

171. Zăpârţan L.P. Repere în ştiinţa politicii. – Iaşi: ed. Fundaţiei “Chemarea”, 1992. – 296 p.

172. Zeigler H. The political community: A comparative introduction political Systems and

Society. – New York; London: Longman, 1990. – 364 p.

173. Амосов Н. М. Искусственный разум. – Киев: Наукова думка, 1969. – 155 с.

174. Афанасьев В.Г. Социальная информация и управление обществом. – Москва:

Политиздат, 1975. – 408 с.

175. Бердяев Н.А. Человек и машина // Вопросы философии. – Москва, 1989; Nr.2. – C. 78-

90.

176. Бжезинский З. Великая шахматная доска. Господство Америки и его

геостратегические императивы. – Москва: Прогресс, 1998. – 276 с.

177. Ватник Я. Договорившись с профсоюзами и патронатом, власти сделали по-своему //

Новое время [Кишинев]. – 2002. – 29 ноября; Nr. 44. – С. 2.

178. Ващекин Н.П., Пасхин Е.Н., Урсул А.Д. Информатизация общества и устойчивое

развитие. – Москва: Луч, 2000. – 389 с.

179. Галкин Д. Виртуальный дискурс в культуре постмодерна // Критика и семиотика

[Москва]. – 2000; Nr. 1-2. – C. 23-41.

180. Голубев В. Некоторые проблемы борьбы с Интернет – преступностью // Tendinţele

de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. – C. 69-70.

113

114

181. Даниленко В. Н. Деньги и политика. Воздействие крупного капитала на политическую

жизнь в капиталистических странах. – Москва: Международные отношения, 1985. –

240 с.

182. Интернет – всем школам страны // Независимая Молдова [Кишинев]. – 2004. – 7

октября; Nr. 203. – С. 3.

183. Канашин Ю. Власть и гражданское общество в информационном пространстве //

Tendinţele de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. – C. 38-40.

184. Каныгин Ю.М. Информатизация управления: социальные аспекты. – Киев: Наукова

думка, 1991. –154 c.

185. Коваленко И. Министр Экономики сделал предложение малому бизнесу //

Экономическое обозрение [Кишинев]. – 2004. – 1 октября; Nr. 35. – С. 1.

186. Маклуэн М. С появлением спутника планета стала глобальным театром, в котором

нет зрителей, а есть только актеры // Кентавр [Москва]. – 1994; Nr. 1, - C. 20-31.

187. Максимов Ю. Р. Молдова на пути к информационному и гражданскому обществу //

Tendinţele de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. – Chişinău: ASEM, 2004. – C. 59-61.

188. Минский М.М. Вычисления и автоматы. – Москва: Мир, 1971. – 364 с.

189. Обыкновенный лоббизм или почему украинская и российская электроэнергия не

доходит до частных сетей // Кишиневский обозреватель [Кишинев]. – 2002. – 7

октября; Nr. 36. – С. 2.

190. От абстрактной идеи – к реальной действительности // Независимая Молдова

[Кишинев]. – 2003. – 11 декабря; Nr. 247. – С. 3.

191. Похвальное слово инициативе // Независимая Молдова [Кишинев]. – 2003. – 11 декабря;

Nr. 247. – С. 2.

192. Розанов А.А. Стратегия разума: новое мышление и международная безопасность. -

Минск: Наука, 1991. – 198 с.

193. Сака B. Диалектика политических и социальных интересов и укрепление

независимости Республики Молдова. // Moldoscopie. Проблемы политического анализа,

часть V. – Кишинев: ГУМ, 1995. – C. 4-26.

194. Суханов А.П. Информация и прогресс. – Новосибирск: Наука Сиб. отд-ние, 1988. – 190

с.

195. Суханов А.П. Мир информации. – Москва: Мысль, 1986. – 202 с.

196. Суханов А.П. Информация и человек. – Москва: Сов. Россия, 1980. – 203 с.

197. Тейяр де Шарден П. Феномен человека. – Москва: Наука, 1987. – 239 c.

114

115

198. Урсул А. Д. Информатизация общества: Введение в социальную информатику. –

Москва: Изд. Академии общественных наук при ЦК КПСС, 1990. – 191 с.

199. Урсул А. Д. Отражение и информация. – Москва: Мысль, 1973. – 231 с.

200. Урсул А.Д. Природа информации Философский очерк. – Москва: Политиздат, 1968. –

287 с.

201. Фролов В.С., Ефимов Н.Н. Основы информатики: введение в искусственный

интеллект. – Москва: Наука, 1991. – 267 с.

202. Цырдя Ф. Н. Социальная информация Философский очерк. – Кишинев: Штиинца,

1978. – 143 с.

203. Штейнбух К. Автомат и человек. – Москва: Мысль, 1967. – 178 с.

204. Штихве Р. К генезису мирового общества - инновации и механизмы // Журнал

социологии и социальной антропологии [Москва]. – 1999. – Том II; Nr. 3. – C. 16-28.

205. Эко У. От Интернета к Гуттенбергу // Новое литературное обозрение [Москва]. –

1998; Nr. 32. – C. 24-33.

115

116

LISTA ABREVIERILOR

1. ACSA – Agenţia de Consultanţă şi Şcolarizare în Agricultură

2. ADN – Acid DesoxiriboNucleic

3. AIRM – Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova

4. APCE – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

5. APEL – Asociaţia Presei Electronice

6. AVRCOVRAR – Asociaţia Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie

şi a Veteranilor de Război ai Armatei Române

7. BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

8. BM – Banca Mondială

9. CAMIB – Central Agricultural Marketing Information Bureau

10. CDM – Convenţia Democrată din Moldova

11. CE – Consiliul Europei

12. CEC – Comisia electorală centrală

13. CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

14. CSI – Comunitatea Statelor Independente

15. DDC – Direcţia pentru Dezvoltare şi Cooperare (Elveţia)

16. ICCO – Organizaţia Interbisericească pentru Dezvoltare şi Cooperare

17. EAN – Reţeaua Europeană de Asistenţă

18. DFID – Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională

(Marea Britanie)

19. e - – electronic

20. ETA – Asociaţie Teroristă Spaniolă din regiunea Ţării Bascilor

21. FGSM – Federaţia Generală a Sindicatelor din Moldova

22. FIDOnet – Sistem de transport de fişiere şi mesaje interconectate

23. FTN – Reţeaua Televizată Flextech în Internet

24. FMI – Fondul Monetar Internaţional

25. GUAM – Organizaţia regională: Gruzia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova

26. IAD – Indicele Accesului la Informaţie

27. ICQ – Program computerizat de mesagerie instantanee

28. IFES – Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale

29. IRA – Armata Republicană Irlandeză

30. ISPRI – Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale

116

117

31. IT – Tehnologii informaţionale

32. LADC – Liga pentru apărarea drepturilor consumatorilor

33. MERN – Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale

34. NOVIB – Organizaţia Olandeză pentru Cooperare Internaţională

35. ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

36. ONG – Organizaţie nonguvernamentală

37. OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

38. PAC – Comitete de acţiune politică în SUA

39. PCRM – Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

40. PDAM – Partidul Democrat Agrar din Moldova

41. PIB – Produsul Intern Brut

42. PNUD – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

43. PPCD – Partidul Popular Creştin Democrat

44. REC – Centrului Regional de Mediu

45. SPAM – Mesaj publicitar transmis prin postă electronică

46. SRL – Societate cu răspundere limitată

47. SUA – Statele Unite ale Americii

48. TACIS – Asistenţă Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente

49. TIC – Tehnologii informaţionale şi comunicaţionale

50. TV – Televiziune

51. UE – Uniunea Europeană

52. UNICEF – Fundaţia internaţională ONU pentru protecţia copiilor

53. UNESCO – Organizaţia ONU pentru ştiinţă şi cultură

54. URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

55. USAID – Agenţia de Dezvoltare Internaţională a SUA

56. US EPA – Agenţia SUA pentru protecţie ecologică

57. USIS – Serviciul de Informare al SUA

58. USM – Universitatea de Stat din Moldova

59. USMF – Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

60. WWW – Reţeaua mondială INTERNET (World Wide Web)

117

118

A N E X E Anexa 1

Grup de presiune

Grup de presiune

Grup de presiune

Grup de presiune

Grup de presiune

Grup de presiune Instituţia de

stat

Grup de presiune

Grup de presiune

Grup de presiune

Schema lineară de abordare a raporturilor dintre grupurile de presiune şi factorii de decizie

Anexa 2

Minister

ONG

ONG

Agenţie de stat

Partid politic

Parlament

Perspectiva poligonului de forţe de cercetare a sistemului de influenţe politice

118

119

Anexa 3

Intensitatea eforturilor de influenţă ale grupului de presiune pentru promovarea acestor valori,

în unităţi convenţionale

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Independenţă şi libertate politică

Echitate socială şi justiţie

Respect pentru drepturile om

ului

Iniţiativă şi spirit întreprinzător

Frumuseţe fizică

Bani şi valori m

ateriale

Educaţie şi cultură

Spirit naţional

Familie

Tradiţie

Dem

nitate

Religie

Cinste

14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Importanţa valorilor sistemului (societate, instituţie sau factor de decizie) supus la presiuni politice,

în unităţi convenţionale

Schema de cercetare a presiunilor politice în funcţie de panta valorică a sistemului

119

120

Anexa 4

Numărul de utilizatori Internet (mii)

Sursa: ANRTI, conform datelor raportate de către operatori în anul 2005

Anexa 5

Numărul de utilizatori Internet la 100 locuitori

Sursa: ANRTI, conform datelor raportate de către operatori în anul 2005

120

121

Anexa 6

Utilizatori Internet la 100 de locuitori în comparaţie cu alte ţări

Sursa: ANRTI, 2005

Anexa 7

Prezenţa instituţiilor în Internet

Sursa: S. I. S. I. „Opinia”, 2004

121

122

Anexa 8

Cele mai des vizitate site-uri locale (naţionale) (Răspuns multiplu, în descreştere)

Studiu "Moldova 2005. Bilanţul Anului" prin Internet a SISI "OPINIA" cu suportul Web Art Studio şi ULIM pe un eşantion propoţional - reprezentativ pentru utilizătorii internet în perioada 22.12.05-24.01.06. Au participat 834 de persoane adulte (cetăţeni ai Republicii Moldova) – fiecare al 200-lea utilizator Internet din ţară. Marja de eroare ±3,5%, probabilitatea de estimare - 95%.

122

123

REZUMAT

Al TEZEI PENTRU OBŢINEREA TITLULUI DE DOCTOR ÎN ŞTIINŢE POLITICE LA

TEMA: “GRUPURILE DE PRESIUNE CA FACTORI DE INFLUENŢĂ POLITICĂ ÎN

CONTEXTUL INFORMATIZĂRII SOCIUMULUI”

Importanţa cercetării este condiţionată de transformările majore din societate, din sfera

politică şi din domeniul presiunilor politice, în contextul progresului tehnologic, ştiinţific şi

informaţional global. Analiza comparativă a competiţiei intereselor sociale şi de grup conferă

claritate evaluării şi perceperii corecte a multiplelor aspecte ale sistemului politic contemporan.

În primul capitol au fost examinate problemele specifice grupului de presiune, rolul său în

funcţionarea mecanismului democratic, metodele de influenţă, clasificarea grupurilor de presiune,

factorii de dezvoltare a potenţialului politic şi a informatizării sociale, expansiunea reţelei globale

Internet, contextele virtual, digital, computerial, informaţional, de activitate a grupurilor

contemporane de presiune şi alte aspecte.

Capitolul doi tratează aspecte controversate ale sistemului de influenţe politice, care include

numeroase reţele de relaţii interumane şi organizaţionale. Aici sînt prezentate mai multe abordări de

analiză a eforturilor de influenţare a deciziilor politice de către factorii de presiune. Specificul

acţiunilor şi al impactului presiunilor politice în perioada exaltării fenomenului entropic al

terorismului şi al importanţei informaţiei, ca elemente de bază în activitatea factorului contemporan

de influenţă, natura şi esenţa activă şi imprevizibilă a presiunii politice, ca manifestări logice în

condiţiile modificării generale a politicului, constituie subiectul investigaţiilor din capitolul doi.

Capitolul trei prezintă analiza şi clasificarea grupurilor şi factorilor de presiune din

Republica Moldova. Informatizarea societăţii moldoveneşti în relaţie cu emanciparea posttotalitară

formează specificul autohton al presiunilor în contextul sistemului mondial de influenţe politice.

Transformarea radicală a fenomenului presiunilor politice în condiţiile informatizării

sociumului reprezintă elementul specific al vieţii politice contemporane. Succesul activităţii

grupului de presiune devine dependent de calitatea informaţiei din posesia lui. În contextul

democraţiei şi guvernării electronice, influenţa politică presupune, în primul rînd, realizarea

capacităţilor personale, a talentelor şi abilităţilor individuale ale cetăţeanului.

123

124

SUMMARY

OF THE THESIS FOR THE Ph.D. DEGREE OF POLITICAL SCIENCE:

“PRESSURE GROUPS AS FACTORS OF POLITICAL INFLUENCE IN THE CONTEXT

OF SOCIETY INFORMATIZATION”

The importance of this research thesis is conditioned by great transformations in society, in

politics and in political pressures field, in the context of technological, scientific and informational

global progress. Comparative analysis of group interests competition offers clarity of correct

evaluation and perception of many aspects of contemporary political system.

The first chapter research is characterized by aspects related to virtual, digital, computerial,

informational context of contemporary pressure groups activity, to methods of influence, to

increasing factors of political potential, to classification of pressure groups, to development of

social informatization process, to expansion of global network of Internet. Problems of pressure

groups, its role in functioning of democratic mechanism are also researched in the chapter.

The second chapter analyzes some dilemmatic aspects of political influence system, which

includes various networks of inter human and organizational relations. Several analytic approaches

on efforts of political decisions influencing by pressure factors here are presented. The subject of

the second chapter constitutes in specific of actions and in political pressures impact in period of

exaltation of entropic phenomenon of terrorism and of information importance as basic elements in

activity of contemporary influence factor, in the active and unpredictable nature and core of

political pressure, understood as logic manifestations in conditions of general changing of politics.

The third chapter presents the analysis and classification of pressure groups and factors in

Republic of Moldova. Informatization of Moldavian society, in relation with post-totalitarian

emancipation, creates local specific of pressures in context of world political influences system.

Radical transforming of political pressures phenomenon in conditions of informatization of

society represents the specific element of contemporary political life. Success of pressure group

activity become dependent on quality of information in its possession. In context of e-democracy

and e-government, political influence includes, first of all, accomplishment of personal skills, of

individual talents and abilities of the citizen.

Key words: political pressure, pressure groups, informatization, influence factors, political

decision, decision factor, information, virtualization, digitalization, computerization, interest

groups, methods of pressure, resources, entropy.

124

125

РЕЗЮМЕ

ДИСЕРТАЦИИ НА СОИСКАНИЕ УЧЁНОЙ СТЕПЕНИ ДОКТОРА

ПОЛИТИЧЕСКИХ НАУК: “ГРУППЫ ДАВЛЕНИЯ КАК ПОЛИТИЧЕСКИЕ

ФАКТОРЫ ВЛИЯНИЯ В КОНТЕКСТЕ ИНФОРМАТИЗАЦИИ СОЦИУМА”

Актуальность данного исследования заключается в больших переменах в области

политических давлений, в контексте научного и информационного глобального прогресса.

Сравнительный анализ соревнования групповых и социальных интересов выявляет ясность

правильной оценки и восприятия множества аспектов современной политической системы.

В первой главе исследуются проблемы связанные с деятельностью группы давления,

её роли в функционировании демократического механизма. Методы влияния, классификация

групп, развитие политического потенциала и процесса информатизации социума, экспансия

глобальной сети Интернет, виртуальный контекст деятельности современных групп

давления, эти и другие аспекты характеризуют исследование в первой главе.

Вторая глава анализирует противоречивые аспекты системы политического влияния,

которая включает множество сетей межчеловеческих и организационных отношений. Здесь

представлены несколько перспектив анализа усилий влияния факторов давления на

политические решения. Особенность действий и значимости политических давлений в

период роста феномена энтропии терроризма и ценность информации в качестве основных

элементов современной деятельности фактора влияния, активная природа и сущность

политического влияния в качестве логических реакций в условиях общих изменений

политической сферы, составляет предмет исследований во второй главе.

Третья глава содержит анализ и классификацию групп и факторов давления в

Республике Молдова. Информатизация в совокупности с пост-тоталитарной эмансипацией

молдавского общества формирует специфику местных политических давлений в контексте

международной системы политического влияния.

Радикальная трансформация феномена политических давлений в условиях

информатизации социума представляет особый элемент современной политической жизни.

Успех деятельности группы давления становится зависимым от качества используемой

информации. В контексте электронной демократии и управления, политическое влияние

включает, в первую очередь, выражение личных качеств, индивидуальных талантов и

способностей гражданина.

Ключевые слова: политическое давление, группы давления, информатизация,

факторы влияния, политическое решение, факторы решения, информация, виртуализация,

дигитализация, компьютеризация, группы по интересам, ресурсы, энтропия.

125