5.actiunea civila in procesul penal.pdf
Transcript of 5.actiunea civila in procesul penal.pdf
1
Acţiunea civilă în procesul penal Este posibil ca săvârşirea unei infracţiuni să producă, pe lângă
urmarea socialmente periculoasă, şi un prejudiciu material sau moral în
dauna unei persoane fizice sau juridice, în acest caz infracţiunea fiind şi
sursa unor obligaţii civile.
Mijlocul prin care persoana păgubită cere să îi fie reparat prejudiciul
cauzat este acţiunea civilă.
Acţiunea civilă este, în esenţă, o instituţie de drept civil, ea devenind
instituţie a dreptului procesual penal în măsura în care este exercitată în
cadrul unui proces penal.
Acţiunea civilă în procesul penal are acelaşi izvor ca şi acţiunea
penală, şi anume infracţiunea săvârşită; în raport cu această trăsătură,
acţiunea civilă în procesul penal nu poate avea ca obiect decât repararea
prejudiciilor cauzate prin infracţiune.
Acţiunea civilă, fiind alăturată acţiunii penale, are un caracter
accesoriu şi, în consecinţă, poate fi exercitată în cadrul procesului penal
numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală.
Ca atare obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal
este tragerea la răspundere civilă delictuală iar nu şi contractuală chiar dacă
ar fi posibil.
În măsura în care ar fi întrunite condiţiile răspunderii civile
contractuale partea civilă sau succesorii acesteia care doresc să se prevaleze
de această formă de răspundere trebuie să se adreseze instanţei civile
competente printr-o acţiune separată.
Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată (să fie admisă) în cadrul
procesului penal se cer a fi îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii:
a. infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b. între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe
o legătură de cauzalitate;
c. prejudiciul trebuie să fie cert;
d. prejudiciul să nu fi fost reparat;
e. în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu ori a
persoanei juridice să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul
procesului penal.
Potrivit art. 19 Codul de procedură penală:
„1.Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect
tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit
legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul
acţiunii penale.
2
2. Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii
acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a
părţii responsabile civilmente.
3. Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau
are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele
acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în
condiţiile art. 20 alin. 1 şi 2, şi are ca obiect, în funcţie de interesele
persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.
4. Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă
prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.
5. Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit
dispoziţiilor legii civile”.
Astfel, repararea prejudiciului se poate face:
- în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare
săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin
orice alt mijloc de reparare;
- prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în
natură nu este cu putinţă.
Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă atât pentru
repararea daunelor materiale cât şi pentru repararea daunelor morale, suferite
de partea civilă, potrivit legii civile.
În situaţiile în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs şi un
prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, ia
naştere, în mod normal, un raport de conflict civil.
Persoana responsabilă civilmente este persoana care răspunde alături
de inculpat pentru repararea pagubei, potrivit legii civile (părintele pentru
copil, comitentul pentru prepus, educatorul sau profesorul pentru elev).
Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate
avea loc, la cererea persoanei interesate fie în cursul urmăririi penale, fie în
faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti.
Din conţinutul art. 376 C.p.p. rezultă că momentul începerii cercetării
judecătoreşti este momentul în care instanţa trece la administrarea primei
probe.
După începerea cercetării judecătoreşti, partea responsabilă civilmente
nu mai poate fi introdusă în procesul penal, dar ea poate interveni în proces,
din proprie iniţiativă, până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima
instanţă, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei
(art. 21 alin 3-4 Cod procedură penală).
Subiecţii raportului de conflict apar ca subiecţi în acţiunea civilă care
este exercitată în cadrul procesului penal.
3
Subiectul activ al acţiunii civile este persoana în dauna căreia a fost
produs prejudiciul. Această persoană fizică sau juridică (sau
moştenitorii/succesorii acesteia), exercitând acţiunea civilă în cadrul
procesului penal, capătă calitatea de parte civilă.
Subiecţii pasivi ai acţiunii civile în cadrul procesului penal sunt
inculpatul şi/sau partea responsabilă civilmente.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Codul de procedură penală „Constituirea ca
parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti”.
Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea
naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se
întemeiază (art. 20 alin. 2 din Codul de procedură penală).
În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele
judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces – verbal sau,
după caz, în încheiere (art. 20 alin. 3 din Codul de procedură penală).
În situaţia în care nu se respectă vreuna dintre condiţiile prevăzute în
art. 20 alin. 1 şi 2, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot
constitui parte civilă în cadrul procesului penal. Cu toate acestea, pot
introduce acţiunea la instanţa civilă.
Deşi legea prevede în art. 20 alin. 1 partea finală că organele judiciare
au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate dreptul de a se
constitui parte civilă se observă din conţinutul textului că nu este
reglementată vreo sancţiune în caz de nerespectare a acestei obligaţii de
către organele judiciare aşa încât deşi nerespectarea obligaţiei poate avea
repercursiuni importante sub aspectul laturii civile, norma nu poate fi
caracterizată altfel decât ca fiind o normă de recomandare.
Potrivit art. 20 alin. 5 din Codul de procedură penală: „Până la
terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate:
a. îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte
civilă;
b. mări sau micşora întinderea pretenţiilor;
c. solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri
băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă”.
În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese
contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să
le reprezinte interesele în cadrul procesului penal.
Dacă părţile civilă nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru
buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată
poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat
din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanţa va fi
comunicată părţilor civile, care au obligaţia să încunoştinţeze procurorul sau
4
instanţa în situaţia în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat
din oficiu.
Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale
convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în
cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după
constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă.
Potrivit art. 20 alin. 8 din Codul de procedură penală: „Acţiunea civilă
care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii
responsabile civilmente, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă,
este scutită de taxă de timbru”.
Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal În legătură cu exercitarea acţiunii civile, care are acelaşi izvor –
săvârşirea unei infracţiuni -, pot fi distinse soluţiile prevăzute de art. 25 din
Codul de procedură penală. Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât
asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.
În cazul în care acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului
material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca
lucrul să fie restituit părţii civile.
Instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui
înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii chiar dacă
nu există constituire de parte civilă.
Instanţa admite acţiunea civilă în tot sau în parte când constată
săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală şi
producerea unui prejudiciu material sau moral părţii civile, dacă sunt
întrunite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală, inclusiv în caz de
achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a şi lit. d C.p.p.
sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. h C.p.p. În caz
contrar instanţa respinge acţiunea civilă inclusiv în caz de achitare a
inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. a, b teza a II-a, c şi d C.p.p. sau de
încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. h C.p.p.
Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în următoarele situaţii:
Potrivit art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală: „În caz de
achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16
alin. 1 lit. b teza întâi, lit. e, f, g, i, j precum şi în cazul prevăzut de art. 486
alin. 2, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă”.
Ca atare acţiunea civilă va rămâne nesoluţionază de instanţă:
a) în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I
C.p.p. – fapta nu este prevăzută de legea penală;
5
b) în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. e, f,
g, i şi j C.p.p.: - lipseşte plângerea prealabilă autorizarea sau sesizarea
organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale;
- a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori a
inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori
inculpatului persoana juridică;
- a fost retrasă plângerea prealabilă in cazul infracţiunilor pentru care
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a
fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
- există autoritate de lucru judecat;
- a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat potrivit legii.
Instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă şi în cazul în care
moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile
nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după
caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii
părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut de art. 24 alin. 1 şi 2 (art.
25 alin. 6 din Codul de procedură penală), respectiv 2 luni de la data
decesului sau reorganizării, desfiinţării sau dizolvării.
Instanţa lasă nesoluţionată latura civilă şi în cazul în care admite
acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie
sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă (art. 25 alin. 5 raportat la
art. 486 alin. 2 teza I C.p.p.).
Cu privire la această situaţie (pe latura civilă) pot fi date următoarele
soluţii:
a) instanţa ia act de tranzacţie sau de acordul de mediere dacă acestea
s-au încheiat şi admite acordul;
b) instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă dacă nu s-a încheiat
tranzacţie sau acord de mediere şi admite acordul. În această situaţie
hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are
autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la întinderea
prejudiciului.
Potrivit art. 26 Cod procedură penală, instanţa poate disjunge acţiunea
civilă în cazul în care soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului
rezonabil de soluţionare a acţiunii penale, iar soluţionarea acţiunii civile
rămâne în competenţa instanţei penale. Disjungerea se dispune de către
instanţă fie din oficiu, fie la cererea procurorului sau a părţilor; încheierea
prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă.
6
Rezolvarea acţiunii civile la instanţa civilă
Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa
civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune astfel:
a) dacă nu s-a constituit partea civilă în procesul penal. Judecata în faţa
instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi
până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale dar nu mai mult de un
an;
b) dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal şi:
- prin hotărâre penală definitivă instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea
civilă situaţia în care probele administrate în cursul procesului penal pot fi
folosite în faţa instanţei civile;
- procesul penal a fost suspendat. În situaţia reluării procesului penal,
acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă după punerea în mişcare a
acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţe a cauzei penale, dar nu
mai mult de un an;
- prejudiciul care se cere reparat s-a născut ori descoperit după constituirea
ca parte civilă;
- în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror dacă se
constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin
hotărârea definitivă a instanţei penale pentru diferenţă.
Părăsirea instanţei civile de către persoana vătămată sau de către
succesorii acesteia se poate face dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a
avut loc ulterior sau dacă procesul penal a fost reluat după o suspendare. În
această situaţie persoana vătămată se poate adresa organului de urmărire
penală, judecătorului ori instanţei după caz. Cu toate acestea părăsirea
instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar
nedefinitivă.
Autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii
civile în procesul penal
Potrivit art. 28 Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanţei
penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă
acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.
Însă, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de
încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a
vinovăţiei autorului faptei ilicite.
Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată
acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare
penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a
vinovăţiei acesteia (art. 28 alin. 2 Cod procedură penală).
7
Potrivit art. 52 alin. 3 C.p.p. hotărârile definitive ale altor instanţe
decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au
autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor
care privesc existenţa infracţiunii.
Am arătat că hotărârea prin care instanţa admite acordul de
recunoaştere a vinovăţiei şi lasă nesoluţionată acţiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat asupra întinderi prejudiciului în faţa instanţei
civile.
Acţiunea civilă în procedura simplificată
În condiţiile în care din conţinutul dispoziţiilor art. 377 alin. 2
coroborat cu dispoziţiile art. 26 C.p.p. rezultă că în cazul procedurii
simplificate judecata trebuie finalizată în cel mult două termene rezultă că
acţiunea civilă în procedura simplificată poate fi disjunsă în două situaţii:
1. când este necesară acordarea mai multor termene pentru administrarea
probei cu înscrisuri în dovedirea prejudiciului;
2. când pentru dovedirea prejudiciului (a pretenţiilor civile) este necesară
administrarea şi a altor probe decât înscrisuri.