134463528 Studii Potential Energetic Romania

55
1 STUDIU PRIVIND EVALUAREA POTENŢIALULUI ENERGETIC ACTUAL AL SURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE ÎN ROMANIA (SOLAR, VÂNT, BIOMASĂ, MICROHIDRO , GEOTERMIE), IDENTIFICARE A CELOR MAI BUNE LOCAŢII PENTRU DEZVOLTAREA INVESTI ŢIILOR ÎN PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICĂ NECONVENŢIONALĂ SINTEZA 1. INTRODUCERE Punerea în practică a unei strategii energetice pentru valorificarea potenţialului surselor regenerabile de energie (SRE) se înscrie în coordonatele dezvoltării energetice a României pe termen mediu si lung şi oferă cadrul adecvat pentru adoptarea unor decizii referitoare la alternativele energetice şi înscrierea în acuis!ul comunitar în domeniu" #biectivul strategic pentru anul $%&% este ca aportul surselor regenerabile de energie in tarile membre al 'E să fie de &$ în consumul total de resurse primare" *+ ,,-.$%%- (modificată prin *+ /01.$%%0) stabileşte pentru Romania că ponderea energiei electrice din SRE în consumul naţional brut de energie electrică urmează să a2ungă la -- pană în anul $%&%" 3artea 4lba a 5SES din $%%- prognozeaza procentele fiecărui tip de sursă de energie regenerabilă în producerea de energie în lume ( situaţie dată pentru anul $%%-) astfel6 ! 7ioenergie6 aproape && din energia folosită în prezent pe plan mondial este obţin ută din bioenergie8 se estimează pentru p otenţ ialul bioenergiei în $%0% o medie de ,0%E9 (ceea ce este mult mai mult decât cererea totală actuală de energie in plan mondial" ! Ene rgie geotermală6 energia geotermală poate fi o sursă de energie regenerabilă ma2oră pentru un numar mare de tari (cel puţin 01 de ţări6 -/ pot fi alimentate &%% din energie geotermală , cu mai mult de 0% 0 cu mai mult de $% şi 1 cu mai mult de &% )" ! Energia eoliană6 capacitatea globală a energiei eoliene va a2unge la peste -$%%%:; iar procentul de creştere este de -$ . an" <inta d e &$ din cererea mondială de electricitate produsă din energie eoliană până în $%$% pare a fi de2a atinsă" ! Energie solară6 energia solară a avut o rat ă de creştere din &/=& până în $%%% de cca" -$"> "

Transcript of 134463528 Studii Potential Energetic Romania

Page 1: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 1/55

1

STUDIU PRIVIND EVALUAREA POTENŢIALULUI ENERGETIC ACTUAL ALSURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE ÎN ROMANIA (SOLAR, VÂNT,

BIOMASĂ, MICROHIDRO, GEOTERMIE), IDENTIFICAREA CELOR MAI BUNELOCAŢII PENTRU DEZVOLTAREA INVESTIŢIILOR ÎN PRODUCEREA DE

ENERGIE ELECTRICĂ NECONVENŢIONALĂ

SINTEZA

1. INTRODUCERE

Punerea în practică a unei strategii energetice pentru valorificarea potenţialului surselor

regenerabile de energie (SRE) se înscrie în coordonatele dezvoltării energetice a României

pe termen mediu si lung şi oferă cadrul adecvat pentru adoptarea unor decizii referitoare la

alternativele energetice şi înscrierea în acuis!ul comunitar în domeniu"

#biectivul strategic pentru anul $%&% este ca aportul surselor regenerabile de energie in

tarile membre al 'E să fie de &$ în consumul total de resurse primare"

*+ ,,-.$%%- (modificată prin *+ /01.$%%0) stabileşte pentru Romania că ponderea

energiei electrice din SRE în consumul naţional brut de energie electrică urmează să

a2ungă la -- pană în anul $%&%"

3artea 4lba a 5SES din $%%- prognozeaza procentele fiecărui tip de sursă de energie

regenerabilă în producerea de energie în lume (situaţie dată pentru anul $%%-) astfel6

! 7ioenergie6 aproape && din energia folosită în prezent pe plan mondial este

obţinută din bioenergie8 se estimează pentru potenţialul bioenergiei în $%0% o medie de

,0%E9 (ceea ce este mult mai mult decât cererea totală actuală de energie in plan mondial"

! Energie geotermală6 energia geotermală poate fi o sursă de energie regenerabilă

ma2oră pentru un numar mare de tari (cel puţin 01 de ţări6 -/ pot fi alimentate &%% din

energie geotermală , cu mai mult de 0% 0 cu mai mult de $% şi 1 cu mai mult de &% )"

! Energia eoliană6 capacitatea globală a energiei eoliene va a2unge la peste

-$%%%:; iar procentul de creştere este de -$ . an" <inta de &$ din cererea mondială

de electricitate produsă din energie eoliană până în $%$% pare a fi de2a atinsă"

! Energie solară6 energia solară a avut o rată de creştere din &/=& până în $%%% de

cca" -$"> "

Page 2: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 2/55

2

 ?n @3ampania AaBe!#ffC din cadrul 3artii 4lbe se propun pentru furnizare pentru $%&%

următoarele capacitati energetice6

7iomasa6 &-0 :toe8

Energie *idro6 ! &, +; D 5nstalaţii *idro :ici (sub &% :;)

! /& +; D 5nstalaţii *idro :ari8 Energie Eoliană6 ,% +;8

Energie Aermică Solară6 &%% :ilioane m$8

Energie otovoltaică6 - +;p8

Energie Solară Pasivă6 -0 :toe8

Energie +eotermală6 ! & +; DEnergie Electrică

! 0 +;tF D Energie termică"

 ?n 3artea Gerde se precizează că sursele regenerabile de energie pot contribui efectiv la

creşterea resurselor interne ceea ce le conferă o anumită prioritate în politica energetică"

 ?n @Hirectiva $%%&.==.E3C din $= septembrie $%%& privind @Promovarea energiei electrice

produsă din surse regenerabile pe piaţa unică de energieC se stabileşte obiectivul strategic

privind aportul surselor regenerabile în consumul total de resurse energetice primare care

trebuie să fie de && în anul $%&%"

 ?n 3artea 4lba se estimează că până în anul $%&% se vor crea între 0%% %%% şi /%% %%% de

noi locuri de muncă prin implementarea SRE"

3artea 4lba prognozeaza o reducere a emisiilor de 3#$ estimate potrivit cu scenariul care

trebuie urmărit până în $%&% pentru tarile 'E astfel6

Aipul de energie 3apacitate

suplimentară

Reducerea de 3#$

(mil tone . an)&" Eoliană -> +; =$

$" *idro &- +; ,1

-" otovoltaică - +;p -

," 7iomasă /% :tep $00

0" +eotermală (Ipompe de căldură) $"0 +; 0

>" 3olectoare solare /, mil m$ &/

Aotal pentru piaţa 'E ,%$

Page 3: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 3/55

3

ata de cele prezentate mai sus proiectul (contract $1.$%%0) se inscrie in directia actiunilor

de promovare dezvoltare si valorificare eficienta a surselor regenerabile de energie

disponibile in tara noastra in conteJtul dezvoltarii durabile si alinierii la Hirectivele europene

in domeniu"

2. POTENTIAL TEHNIC SI ECONOMIC AMENAABIL AL SRE IN

ROMANIA

2.1 P!"#$"%&' !'& 

5n privinţa radiaţiei solare ecartul lunar al valorilor de pe teritoriul României atinge valori

maJime în luna iunie (&",/ B;F. m$.zi) şi valori minime în luna februarie ( %"-, B;F. m$.zi)

2.1.1 P!"#$"%&' !'&*"#+&'

Sistemele solar!termale sunt realizate in principal cu captatoare solare plane sau cu tuburi

vidate in special pentru zonele cu radiatia solara mai redusa din Europa"

5n evaluarile de potential energetic au fost luate in considerare aplicatiile care privesc

incalzirea apei sau a incintelor.piscinelor (apa calda mena2era incalzire etc")"

POTENTIAL ENERGETIC SOLAR*TERMALP&&+#" UM T#-$% E!$!+%

P"## "#+%& M/" 0 3405E$#6%# "#+%& G/-7&$ 3 15

T7&$ 133 12+%% "#87&$ 939 130

S8&:&"& ;# &8"&# +2 4 93Sursa6 4K:53PE 53E:EKER+ $%%>

2.1.2 P!"#$"%&' !'&*:!"!<!'"&%S!au avut in vedere atit aplicatiile fotovoltaice cu cuplare la retea cat si cele autonome

(neracordate la retea) pentru consumatori izolati"

POTENTIAL ENERGETIC SOLAR*FOTOVOLTAIC

P&&+#" UM T#-$% E!$!+%P"## ;# <&: M/8 3

E$#6%# #'#"%& T/-7&$ , 3,4

+%% "#87&$ 01 319S8&:&"& !8&"& =+2

(9+2 7'!)3

(2+2 7'!)Sursa6 4K:53PE 53E:EKER+ $%%>

Page 4: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 4/55

4

2.2 P!"#$"%&' #!'%&$

5n strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie potenţialul eolian declarat

este de &,"%%% :; (putere instalată) care poate furniza o cantitate de energie de

aproJimativ $-"%%% +;F.an" 4ceste valori reprezintă o estimare a potenţialului teoretic şitrebuie nuanţate în funcţie de posibilităţile de eJploatare teFnică şi economică"

Pornind de la potenţialul eolian teoretic ceea ce interesează însă prognozele de dezvoltare

energetică este potenţialul de valorificare practică în aplicaţii eoliene potenţial care este

mult mai mic decât cel teoretic depinzând de posibilităţile de folosire a terenului şi de

condiţiile pe piaţa energiei"

He aceea potenţialul eolian valorificabil economic poate fi apreciat numai pe termen mediupe baza datelor teFnologice şi economice cunoscute astăzi şi considerate şi ele valabile pe

termen mediu"

S!a ales calea de evaluare a potenţialului valorificabil al ţării noastre cea macroeconomică

de tip top!doLn pornind de la următoarele premise macroeconomice6

! condiţiile de potenţial eolian teFnic (viteza vântului) în România care sunt apropiate

de media condiţiilor eoliene în ansamblul teritoriului Europei8! politica energetică şi piaţa energiei în România vor fi integrate în politica europeană

şi piaţa europeană a energiei

si in concluzie indicatorii de corelare macroeconomică a potenţialul eolian valorificabil pe

termen mediu si lung ($%-%!$%0%) trebuie să fie apropiaţi de indicatorii medii europeni"

3a indicatori macroecomici s!au considerat6

! Puterea instalată (sau energia produsă) în instalaţii eoliene în corelaţie cu P57 pe

cap de locuitor Dindicatorul P eol  /PIB/loc sau E eol  /PIB/loc 

! Energia electrică produsă în instalaţii eoliene în corelaţie cu consumul brut de

energie electrică! indicatorul (cota) E eol/ E el 

Page 5: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 5/55

5

Hatele de potential teFnic si economic eolian sunt urmatoarele6

POTENTIAL ENERGETIC EOLIAN

P&&+#" UM T#-$% E!$!+%(29*20)

P"## $!+%$&'& M/ 9 23

E$#6%# #'#"%& T/-7&$ 4, 0,9+%% "#87&$ 44 30

Sursa6 4K: 53E:EKER+ $%%>

He asemenea în strategie se propune instalarea a &$% :; până în anul $%&% şi a încă $1%

:; până în anul $%&0"

3onform acestei evolutii energia electrica produsa din surse eoliene ar asigura cca &>

din consumul brut de energie electrica in anul $%&%" Raportat la cantitatea de energie

prevazuta din surse regenerabile fara Fidro de mare putere energia eoliana ar asigura

&$- din aceasta cantitate"

Reanalizând datele din strategie considerăm că eJista rezerve suficiente pentru odezvoltare si mai importanta a aplicatiilor eoliene decat cea prevazuta"

ata de un potential teFnic amena2abil de ->%% :; (1%%% +;F.an) cotele tinta pentru

aplicatiile eoliene pot fi pana in $%&0 de $%% :; in $%&% si de >%% :; in $%&0"

2.9 P!"#$"%&' >%!+&&

Hin punct de vedere al potentialului energetic al biomasei teritoriul Romaniei a fost impartit

in opt regiuni si anume6&" Helta Hunarii D rezervatie a biosferei

$" Hobrogea

-" :oldova

," :untii 3arpati (Estici Sudici 4puseni)

0" Platoul Aransilvaniei

>" 3ampia de Gest

=" Subcarpatii

1" 3ampia de Sud

Page 6: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 6/55

6

Potentialul de biomasa pe sorturi regiuni si total este prezentat in tabelul de mai 2os"

Kr Regiune 7iomasaforestieramii t . an

A9

Heseurilemnoasemii t . an

A9

7iomasaagricolamii t . an

A9

7iogazml"mc.an

A9

Heseuriurbanemiit. an

A9

A#A4M

A9

5 HeltaHunarii

! ! ! ! ! !! ! ! ! !

55 Hobrogea 0, &/ 1,, =& &1$ $/"1/=,0& $>/ &-",$$ &",== /&%

555 :oldova &>> 01 $"--$ &&1 ,=, 1&"-0=&"=$1 1%$ -="%=& $",>$ $"-=%

5G 3arpati &"1=- 01- &"&%& 0/ -$1 >0",&0&/"00$ 1"%,/ &="0%> &"$-& &">,%

G PlatoulAransilvaniei

1-0 $0$ 1&0 &,& 0,1 ,-"=0=1"=$& -",1$ &$"/0> $"/0, $"=,%

G5 3ampia deGest -,= &&> &"00= $&$ ->0 >%"/%>-">$$ &">%- $,"=>& ,",-$ &"1$0G55 Subcarpatii &"$,1 -11 $"0>/ &== &"-&, &&%"&/1

&-"%-, 0"->> ,%"1,/ -">/- >"0=%G555 3ampia de

Sud$%, >$ -",&/ ,%% &"-0% &$>">-/

$"&-- 1>& 0,"-=% 1"-=& >"=0%A#A4M ,"=$= &",=1 &$">-= &"&=1 ,"0>& 0&1",-/

,/"$,& $%",-$ $%%"/-0 $,">$% $$"1%0

 4sa cum rezulta din acest tabel 8!"#$"%&'' #$#6#"% "#-$% &' >%!+&#% este de cca"

014.3 T.

Muind ca referinta pentru potentialul economic amena2abil anul $%-% rezulta urmatoarele

valori de potential6

POTENTIAL ENERGETIC AL BIOMASEI

P&&+#" UM T#-$% E!$!+%&) B%!+&& <#6#"&'&E$#6%# "#+%&7#'#"%& T7&$ 351 24?0

+%% "#87&$ 1123? ?10>) B%!6&@E$#6%# "#+%&7#'#"%& T7&$ 23 134

+%% "#87&$ 045 909) D##% >&$#E$#6%# "#+%&7#'#"%& T7&$ 224 195

+%% "#87&$ 033 925TOTAL T7&$ 0143 914

+%% "#87&$ 12942 50?0

Sursa6 5KM 53E:EKER+ $%%>

Page 7: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 7/55

7

2.3 P!"#$"%&'' +%!-%;!#$#6#"%

Resursele de apă datorate râurilor interioare sunt evaluate la aproJimativ ,$ miliarde m-.an

dar în regim neamena2at se poate conta numai pe aproJimativ &/ milioane m-.an din cauza

fluctuaţiilor de debite ale râurilor"

Resursele de apă din interiorul ţării se caracterizează printr!o mare variabilitate atât în

spaţiu cât şi în timp" 4stfel zone mari şi importante cum ar fi 3âmpia Română podişul

:oldovei şi Hobrogea sunt sărace în apă" He asemenea apar variaţii mari în timp a

debitelor atât în cursul unui an cât şi de la an la an" ?n lunile de primăvară (martie!iunie) se

scurge peste 0% din stocul anual atingându!se debite maJime de sute de ori mai mari

decât cele minime" Aoate acestea impun concluzia necesităţii realizării compensării

debitelor cu a2utorul acumulărilor artificiale"

 ?n tabelul de mai 2os se indică valorile potenţialului Fidroenergetic de precipitaţii Ep de

scurgere teoretic liniar considerat la debitul mediu şi teFnic amena2abil pentru câteva din

bazinele cursurilor de apă mai importante din ţara noastră "

B&@%$'

Suprafaţa

+2

P!"#$%&' -%;!#$#6#"%D# 8#%8%". D# 6## T#!#"% T#-$%

+;F.an +;F.an Ep A;F.an A;F.an

Someş &1"=,% $-"%%% /"%%% -/ ,$% $$%3rişuri &-"%10 &%"0%% ,"0%% ,- $0% %/%:ureş $="1,$ ,&"%%% &="&%% ,$ /0% ,-%9iu &%"0,, &-"%%% >"-%% ,1 -&0 %/%#lt $,"0%= -,"0%% &-"-%% -1 1$0 0%% 4rgeş &$",$, &$"0%% 0"%%% ,% -&% &>%5alomiţa &%"1&= 1"0%% -"-%% -/ $$% %=0Siret ,,"//- ,,"0%% &>"=%% -= &&&% 00%

Aotal râuriinterioare $-="0%% $-%"%%% /%"%%% -/ 0&0% $,%%Hunăre ! ! ! ! &10% &$%%AotalRomânia $-="0%% $-%"%%% /%"%%% -/ =%%% ->%%

 ?n ceea ce priveşte potenţialul Fidroenergetic al ţării noastre se apreciază că potenţialul

teoretic al precipitaţiilor este de circa $-% A;F.an potenţialul teoretic al apelor de scurgere

de aproJimativ /% A;F.an iar potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă este de =%

A;F.an"

Page 8: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 8/55

8

Potenţialul teoretic mediu al râurilor ţării inclusiv partea ce revine României din potenţialul

Hunăriise ridică la =% A;F.an din care potenţialul teFnic amena2abil reprezintă ,% A;F.an

($.- dat de râurile interioare şi &.- de Hunăre)"

3a şi în cazul aplicaţiilor eoliene potenţialul Fidroenergetic teFnic amena2abil este mai mic

decât cel teoretic şi în acest sens estimăm o valoare de cca" & &%% :; şi o producţie de

- >%% +;F.an"

Pentru :*3 economicitatea depinde de 6

⇒ amplasamentul şi investiţia aferentN (inclusiv cFeltuielile administrative)

⇒ puterea instalatN şi producţia de energie probabilN (regimul debitelor cNderi)

⇒ distanţa faţN de reţea

⇒ necesitNţile de întreţinere (gradul de automatizare eJploatarea de la distanţN fNrN

personal fiabilitatea)

⇒ condiţiile financiare şi tariful de valorificare al energiei produse"

Evaluarea potentialului economic amena2abil a avut in vedere6

• Reabilitarea :*3 aflate în funcţiune6$%% :; . >%% +;F.an

• :*3 aflate în construcţie6 &$0 :; . ,%% +;F.an

• :*3 noi (de sistem si autonome)6 =0 :; . &%% +;F.an

5n concluzie in ceea ce priveste micropotentialul Fidroenergetic (grupuri sub &% :;)

valorile sunt prezentate in tabelul de mai 2os"

POTENTIALUL MICROHIDROENERGETIC

P&&+#" UM T#-$% E!$!+%P"## $!+%$&'& M/ 11 3

E$#6%# #'#"%& T/-7&$ 9, 1,2+%% "#87&$ 91 19

Sursa6 'P7 *idroelectrica EKER# $%%>

Page 9: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 9/55

9

2.0 P!"#$"%&'' #$#6#"% 6#!"#+&'

Pe teritoriul Romaniei un numar de peste $%% fora2e pentru Fidrocarburi au intalnit la

adancimi situate intre 1%% si -0%% m resurse geotermale de 2oasa si medie entalpie (,%!&$%o3)" EJploatarea eJperimentala a circa &%% de fora2e in cursul ultimilor $0 ani a permis

realizarea unor evaluari a potentialului energetic al acestui tip de resursa"

Aabelul de mai 2os prezinta o sinteza a principalilor parametrii din perimetrele geotermale

importante din Romania inclusiv a potentialului energetic teoretic"

'tilizarea enegiei geotermice eJtrase este folosita in proportie de -= pentru incalzire -%

pentru agricultura (sere) $- in procese industriale = in alte scopuri"

Hintr!un numar de &, sonde geotermale sapate in intervalul &//0!$%%% la adancimi de

&0%%!-%%% m numai doua sonde au fost neproductive inregistrandu!se o rata de suces de

1>"

N.". S%"#+' 6#!"#+&'

A%&#"%+&"

N.;#

!$;#

A;$%+#& ;#

:!&#

D#>%"'#8'!&"&>%'

T#+8#&*"&

##%

E$#6%&"#!#"%8!"#$%&'

Bm$m lO s !& 

m-OF!&

P3 :;t

&" C%' N#6* S!+#Săcuieni( :argFita,3iumegFiu Salonta ! 2udeţele7iFor şi Satu!:are

-0=% &1 &0%% &,10--

== $/&,

$" B!#raşul 7orş ! 2udeţul 7iFor 

&-   , $1%% -%&%1

&%% 1=/

-" O&;#&:unicipiul #radea ! 2udeţul7iFor 

== &$ $1%% &0&00,0,

1-1 -,&

," M# * C%' N#63urtici :acea :unicipiul 4rad ! 2udeţul 4rad

&%>% &&-) &0%% =/$10

01 /"-

0" B&$&"' ;# V#"Kădlac Sânnicolau :areSăravaleAomnatic Movrin9imbolia Periam Aeremia:are 3omloşu :are+rabat 7eregsăul :ic ! 2udeţele 4rad şi Aimiş

$=/% $% $%%% -&1&&,,1

== >$=0

N!"6 Q ! calculată considerând că apa geotermală se răceşte până la -% 3"

Page 10: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 10/55

10

Sinteza potentialului geotermal al Romaniei este prezentata in tabelul de mai 2os6

POTENTIAL ENERGETIC GEOTERMAL

P&&+#" UM T#-$% E!$!+%

P"## $!+%$&'& M/" 34 950E$#6%# #'#"%& T7&$ ? 5

+%% "#87&$ 210 15

Sursa6 5+R $%%>

9. DISTRIBUTIA POTENTIALULUI SRE IN ROMANIA.

ZONAREA GEOGRAFICA, HARTI DE PROFIL

9.1 Z!$&#& #$#6#"%& !'&&. H&"& !'&& & R!+&$%#%

Pornind de la datele disponibile s!a intocmit Farta cu distributia in teritoriu a radiatiei solare

in România (ig"-"&)" *arta cuprinde distributia fluJurilor medii anuale ale energiei soiare

incidente pe suprafata orizontala pe teritoriul Romaniei"

Sunt evidentiate 0 zone diferentiate prin valorile fluJurilor medii anuale ale energiei solare

incidente" Se constata ca mai mult de 2umatate din suprafata tarii beneficiaza de un fluJ de

energie mediu anual de &$=0 B;F.m$"

*arta solara a fost realizata prin utilizarea si prelucrarea datelor furnizate de catre6 4K:

precum si K4S4 9R3 :eteotest" Hatele au fost comparate si au fost eJcluse cele care

aveau o abatere mai mare decat 0 de la valorile medii" Hatele sunt eJprimate inB;F.m$.an in plan orizontal aceasta valoare fiind cea uzuala folosita in aplicatiile

energetice atat pentru cele solare fotovoltaice cat si termice"

onele de interes (areale) deosebit pentru aplicatiile electroenergetice ale energiei solare in

tara noastra sunt6

Primul areal care include suprafeţele cu #' +&% %;%&" 8!"#$%&' acoperă Hobrogea

şi o mare parte din 3âmpia Română

Page 11: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 11/55

11

onele de interes (areale) deosebit pentru aplicatiile electroenergetice ale energiei solare in

tara noastra sunt6

Primul areal care include suprafeţele cu #' +&% %;%&" 8!"#$%&' acoperă Hobrogea

şi o mare parte din 3âmpia Română  4l doilea areal cu un 8!"#$%&' >$ include nordul 3âmpiei Române Podişul +etic

Subcarpatii #lteniei şi :unteniei o bună parte din Munca Hunării sudul şi centrul

Podişului :oldovenesc şi 3âmpia şi Healurile Gestice şi vestul Podişului

Aransilvaniei unde radiaţia solară pe suprafaţă orizontală se situează între &-%% şi

&,%% :9 . m$" 3el deal treilea areal, 8!"#$%&'' +!;#&", dispune de mai puţin de &-%% :9 .

m$ şi acoperă cea mai mare parte a Podişului Aransilvaniei nordul Podişului

:oldovenesc şi Rama 3arpatică"

5ndeosebi în zona montană variaţia pe teritoriu a radiaţiei solare directe este foarte

mare formele negative de relief favorizănd persistenţa ceţii si diminuând cFiar durata

posibilă de strălucire a Soarelul în timp ce formele pozitive de relief în funcţie de

orientarea în raport cu Soarele şi cu direcţia dominantă de circulaţie a aerului pot

favoriza creşterea sau dimpotrivă determina diminuarea radiaţiei solare directe"

Page 12: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 12/55

1        2        

POTENTIALUL SOLAR AL ROMANIEI

Sursa6 53PE 4K: 53E:EKER+ $%%>

F%6.9.1 H&"& !'&& & R!+&$%#%

Page 13: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 13/55

9.2 Z!$&#& ##'! ;# <&$". H&"& #!'%&$& & R!+&$%#%

S!a considerat necesara si oportuna abordarea unor activitati de reevaluare a potentialului

eolian al Romaniei prin utilizarea unor mi2loace si instrumente adecvate (aparatura de

masura softuri adecvate etc") pornind de la datele de vant masurate la $$ statii apartinand

 4K:""

Ma staţiile meteorologice măsurarea celor doi parametri ai vântului direcţia şi viteza se

efectuează conform recomandărilor #:: (#rganizaţia :eteorologică :ondială) la

 înălţimea de &% m deasupra solului"

Hin pacaterecomandarile 'E in domeniu precum si practica actuala a dovedit insa că

viteza de la care este rentabilă eploatarea vântului ca resursă energetică trebuie sa se

refere la viteza vântului de la înălţimea rotorului turbinelor centralelor eoliene situat in

prezent de obicei la înălţimi mari (0% =% 1% /% m deasupra solului)"

3a urmare a fost elaborata *arta eoliana a Romaniei care cuprinde vitezele medii anuale

&''&"# la inaltimea de 0% m deasupra solului (vezi ig"-"$)"

Histribuţia pe teritoriul României a vitezei medii a vintului scoate în evidenţă ca principală

zonă cu potenţial energetic eolian aceea a vârfurilor montane unde viteza vântului poatedepăşi 1 m.s"

 4 doua zonă cu potenţial eolian ce poate fi utilizat în mod rentabil o constituie Mitoralul :ării

Kegre Helta Hunării şi nordul Hobrogei unde viteza medie anuală a vântului se situează în

 2urul a > m.s" ată de alte zone eJploatarea energetică a potenţialui eolian din această

zonă este favorizată şi de turbulenţa mai mică a vântului"

3ea de a treia zonă cu potenţial considerabil o constituie Podişul 7ârladului unde vitezamedie a vântului este de circa ,!0 m.s" Giteze fa vorabile ale vântului mai sunt semnalate şi

 în alte areale mai restrânse din vestul ţării in 7anat si pe pantele occidentale ale Healurilor 

Gestice (ig" -"$)"

13

Page 14: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 14/55

1        4        

POTENTIALUL EOLIAN AL ROMANIEI

Sursa6 4K: $%%>

F%6.9.2 D%"%>"%& <%"#@#% +#;%% &$&'# & <&$"'% 8#$" %$&'"%+#& ;# 0 +

Page 15: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 15/55

9.9 Z!$&#& 6#!6&:%& & 8!"#$"%&''% >%!+&#%. H&"% ;# 8!:%'

7iomasa constituie pentru România o sursa regenerabila de energie promiţătoare atât din

punct de vedere al potenţialului cât şi din punct de vedere al posibilităţilor de utilizare"

5n urma prelucrarii datelor s!au ridicat urmatoarele Farti de profil6

! Potentialul energetic al biomasei in Romania!ig"-"- care cuprinde distributia in teritoriu

(pe 2udete si regiuni de dezvoltare economica) a valorilor energetice (A9) preconizate a

se obtine prin valorificarea energetica a biomasei vegetale8

! Histributia biomasei vegetale in Romania!ig"-", care cuprinde distributia in teritoriu (pe

 2udete si regiuni de dezvoltare economica) a cantitatilor (mii"mc) de biomasa vegetala"

Hin analiza Fărţii cu distribuţia geografică a resurselor de biomasă vegetală cu potenţial

energetic disponibil (ig"-",) se constată6

¾ cele mai bogate 2udete in resurse forestiere sunt următoarele6

Suceava >,=% mii mc *argFita $%>0 mii mc Keamţ &=0% mii mc 7acău &-$% mii mc

¾ cele mai sărace în acest tip de resursă sunt 2udeţele din sud6 3onstanţa &%, mii mc Aeleorman &%, mii mc +alaţi &%, mii mc

¾ cele mai bogate 2udeţe în resursă agricolă sunt6

Aimiş &,-$% mii tone 3ălăraşi /-,% mii tone 7răila /&=% mii tone

¾ cele mai sărace în acest tip de resursă sunt6

*argFita ,&%%, mii tone 3ovasna =-%%% mii tone 7raşov 1/%%% mii tone

15

Page 16: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 16/55

%

mi i t

33,

694 5 

11,66    8

777 0 

0,8

865 6 

            9             8 

  ,               6             0 

            9             5 

  ,   

            5             7

            8             0 

  ,   

            9             9 

            9             5 

  ,   

            9             3 

            9             7

  ,               9             9 

            9             6 

  ,               2            8 

            7            7

  ,               5             5 

            4            5 

  ,               6             1

            9             0 

  ,               9             7

            9             7

  ,               6             4

            8             7

  ,   

            3             5 

            9             4

  ,               1            6 

            7            1

  ,               2            9 

            8             3 

  ,               8             0 

            8             8 

  ,               3             8 

            9             7

  ,   

            9             4

            8   ,   

            3             4

            7            0 

  ,   

            7            6 

            8             8 

  ,               7            0 

            6             9 

  ,   

            0             2

            9             9 

  ,               1            6 

            7            0 

  ,               8             1

            9             2

  ,               4            5 

            6             6 

  ,               0             3 

            9             7

  ,   

            7            8 

            9             2

  ,               0             3 

            6             3 

  ,               0             0 

            7            2

  ,               4            1

            9             6 

  ,               4            0 

            9             8 

  ,   

            2            1

            9             7

  ,   

            0             4

            8             7

  ,               3             6 

            9             1

  ,               5             4

            9             5 

  ,               8 

            7

            9             8 

  ,               8             3 

            9             9 

  ,   

            1            5 

            9             7

  ,               0             5 

            9             9 

  ,               3             3 

            9             8 

  ,               2            4

POTENTIALUL ENERGETIC AL BIOMASEI IN ROMANIA

LEG ENDA 

2,0 1

S ATU M ARE 

28,71

MA R   AM URE  S

1,7 9

835 9

BTSAN! 

1" #ot  enti$% ene&'et  i( )i* +onii 

B iom$* $

769 6 2062 

S U-E

 A.A

/o&e*tie&$

%

B iom$* $% $'&i(o% $

4,3 9

266 7 

S  ALA 

29, 24

305  1

B

!STR!TA

NAS AUD

MURES

20, 59

6030 

NEAMT 

4,1 37718 

!AS!  

Te &$o   i  T 

2"   )et e * i Re'ini )e )e  o%t$&e

No&)E *t 

S )E  *t 

 A RAD  

4,4 3

1145 4

B !R 

-LU   

 A LB A

5,8 4

5133 29,

19

206  6 

ARG!TA

B A-AU 

12, 64

7411

2,9 5 

100 89

.A SLU! 

S ) 

S ).  e* t 

.e* t 

No&). et 

T!  M!  S 22,45 

12 , 6 

3818 

16,20 

S !B!U 

30,98 

-  .A SN A

37, 00 

170 3

. RAN  -EA

0,6 7 

4904

-ent&

B (  &e*t i!/ o 

1,4 0 

213 36 237 0 

U  NE  D AR A

3025 

1895 

 A RGE  S

B RA S . 

# RA.A

B U AU 

8,4 6 

587

8  GALAT! 

TU  L-  EA19, 01

461 8 

-   ARA SS E.  ER!N 

ME  ED! NT ! 

9,0 3

415 1

GR 

.A L-EA

11,30 

4901 7,5 5 

4781

7,9 7 

484 6 

3,60 

2,9 6 

1185  3

0,8  5 13571

B RA!LA

1,7 6 

867 8 

Sursa6 55KM $%%>

3,7  2 

6369

2,3 6 

9629

DL 

2,0 6 

625 5 

LT 

DMB.!T 

Bi 

TE  LERM AN 

GU 

G!U 

255 4

Page 17: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 17/55

F%6.9.3

1         6        

            9             8 

  ,               9             0 

            9             9 

  ,               4            2

!A LM!  TA

1,10 

13862 

1,11

10 5

73 -ALA RAS !  0 ,5 

 

125  07 

-NSTA NTA

F%6.9.9

Page 18: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 18/55

%

mi  i  tone

DISTRIBUTIA BIOMAS E IV EGETALE

LE GEND  A

SATU MARE 

MAR   AMU RES BT SAN 

1" To t$  Bi  om$*$ e 'e t$ $

Biom$*$

SAL  A 

SU 

-EA.A

/o&e *tie&$

Biom$*$

$'  &i( o$

 AR AD

T!M!S

B!R  -  LU  

 AL BA

  UNEDAR  A

B!STR!TA

N   AS AUD

MURES

S!B!U 

 AR  GES

ARG  !TA

- .AS

NA

BR   AS. 

#R

 A.A

N EAMT 

BA-AU 

.RAN-EA

BUAU 

!AS! 

.ASL U! 

GAL AT! 

2"  )e te *i Re 'i  n i )e )e o

t$ &e

N o&)

E*t S

)E * t  

S ) 

S  ).e

*t 

.e* t 

N o&).et 

- ent&

B (&e *ti!/o 

TUL -E A

- ARAS SE .ER!N 

MEED !NT!  G R 

.AL-EA

DAM B.!TA !ALM!TA

BRA!LA

Surs

a6 55KM$%%> LT 

Page 19: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 19/55

1         7        

TEL ERMA N B(&e

*ti  -ALARAS!  -

NSTANTA

D L  G !URG!U  F%6.9.3

Page 20: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 20/55

9.3 Z!$&#& 6#!6&:%& & ##'! +%!-%;!. H&"& +%!-%;!8!"#$"%&''%

#$#6#"%.

Heoarece sursa cea mai importantă de energie regenerabilă din România (în conformitate

cu cerinţele 'E) o reprezintă energia Fidro s!a impus analiza bazei de date privind atat

microFidrocentralele eJistente în curs de eJecutie.reabilitare cat si cele potential

amena2abile economic"

5n ig"-"0 se prezinta Farta cu zonarea geografica a microFidropotentialului energetic al

Romaniei"

9.0 D%"%>"%& ##'! 6#!"#+&'#. H&"& 6#!"#+&'& & R!+&$%#%

Prospectiunea geotermica realizata prin masuratori ale temperaturii a permis elaborarea

unor Farti geotermice pentru intregul teritoriu al Romaniei evidentiind distributia temperaturii

la adancimi de &$- si 0 Bm"

 4ceste Farti indica ca zone favorabile pentru concentrarea resurselor geotermale

suprafetele circumscrise de >%!&$% o3 (pentru eJploatarea apelor geotermale pentru

producerea de energie termica) si suprafete in care temperatura la - Bm adancime

depaseste &,%o

3 (zone posibile pentru eJploatarea energiei geotermice in vedereagenerarii de energie electrica)"

Pentru primul tip de resurse (sisteme geotermale dominant convective) sunt caracteristice

ariile din 3ampia de Gest in timp ce pentru cel de!al dilea tip sunt caracteristice sistemele

geotFermal dominant conductive situate in aria de dezvoltare a vulcanismului neogen!

cuaternar din 3arpatii #rientali6 #as!+utai!Aibles si repectiv 3alimani!+urgFiu!*argFita"

5n ig" -"> este prezentata *arta geotermala a Romaniei"

18

Page 21: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 21/55

1         9        

POTENTIALUL MICROHIDROENERGETIC IN ROMANIA

Sursa6*5HR#EME3AR534

'P7 $%%0

F%6.9.0 D%"%>"%& +%!-%;!8!"#$"%&''% #$#6#"%

Page 22: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 22/55

2         0        

DISTRIBUTIA RESURSELOR GEOTERMALE IN ROMANIA

F%6.9. H&"& 6#!"#+&'& & R!+&$%#%

Sursa6 5+R $%%>

Page 23: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 23/55

21

3. SOLUTII TEHNOLOGICE IN ENERGETICA SOLARA

3.1 T#-$!'!6%% % #-%8&+#$"# ;# <&'!%:%&# & &;%&"%#% !'&#

olosirea radiaţiei solare pentru producerea de energie electrică se poate face prin mai

multe metode6

¾ utilizarea modulelor fotovoltaice8¾ utilizarea turnurilor solare8¾ utilizarea concentratorilor parabolici8¾ utilizarea sistemului HisF!Stirling8

,"&"& Sisteme fotovoltaice (PG)

( Sursa6 53PE53E:EKER+ $%%0)

+eneratorul fotovoltaic este organizat sub forma cîmpului fotovoltaic incluzînd toate

elementele de interconectare (cabla2) protecţie (diode antiretur sau de bpass) şi.sau

subansamble specifice (mecanisme de acţionare în cazul panourilor mobile dispozitive de

orientare automată etc")"

F%6.3.1 Panou fotovoltaic (PG)

Sursa6 'E 53E:EKER+ $%%0

EJistă în principal două tipuri de funcţionare6

Page 24: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 24/55

22

¾ uncţionare fără stoca2 (cu racordare la retea)¾ uncţionare cu stoca2 (sistem autonom)

5n cazul realizarii unor sisteme de alimentare autonome care valorifica atit enegia solara cit

si cea eoliana solutia teFnologica propusa va include o structura Fibrida fotovoltaic!eoliana

(PG.E#M)"

,"&"$ Sisteme cu turnuri solare

Sursa6 'E #G: $%%0

F%6.3.2 5nstalţie solară de generare a energiei electrice cu t&n *o$& 

,"&"- Sisteme cu concentratoare parabolice

# altă cale de captare a radiaţiei solare o constituie concentratorii parabolici (ig" ,"-)

Page 25: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 25/55

23

Sursa6 'E #G: $%%0

F%6.3.9 3aptator solar cu concentrator parabolic

 4cest tip de concentrator constă dintr!o oglindă parabolică în formă de 2gFeab care

concentrează radiaţiaţia solară asupra unei conducte" 5n conductă circulă un fluid de lucru

care este în general ulei care preia căldura pentru a o ceda apei pentru producerea aburului

care antrenează turbina unui generator electric"

3oncentratorul necesită a2ustarea pozitei după cea a soarelui în deplasarea aparentă

diurnă"

# variantă a concentratorului parabolic o reprezintă concentratoarele resnel "

,"&", Sisteme HisF!Stirling

 4ceste sisteme utilizeaza motoare Stirling ( nvezi ig" ,",)""

Page 26: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 26/55

24

Sursa6 'E #G: $%%0

F%6.3.3 +enerator HisF!Stirling (EuroHisF)

3.2. T#-$!'!6%% % #-%8&+#$"# #!'%#$#

A. SISTEME AUTONOME

,"$"& Sisteme E#M pentru alimentare gospodarii (;*S)!vezi ig ,"0"

Sursa6 7erge 53E:EKER+ $%%0

F%6. 3.0

Page 27: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 27/55

25

,"$ "$" Sisteme Fibride

 4vand in vedere caracterul aleatoriu si intermitent al resurselor eoliene pentru cresterea

gradului de asigurare in alimentarea cu energie electrica se impune adoptarea unor solutiicare implica6

- utilizarea unor resurse neconventionale cu caracter complementar sursei

eoliene (energia solara biomasa)

- utilizarea unui grup motor D generator (Hiesel)

Hintre sistemele Fibride cele mai raspandite sunt cele binare6 +:+ . fotovoltaic . eoliene

(PG . E#M) eolian . grup motor generator (E#M . +:+) sau tertiare PG . E#M . +:+"

ScFema unui astfel de sistem este prezentata in ig",">"

Sursa6 7erge 53E:EKER+ $%%0

F%6.3.

Page 28: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 28/55

F%6.3.5

26

Este un sistem de alimentare care poate asigura consumatorul cu energie electrica foarte

aproape de &%%

B. SISTEME CUPLATE LA RETEA.

,"$"- :ini . micro retele locale

:icile comunitati locale (sate etc) unele obiective turistice amplasate in zone izolate

departe de reteaua de distributie pot fi alimentate cu sisteme eoliene integrate in micro .

miniretele de distributie locala (de 9A)"

5n ig","= este prezentata scFema generala de organizare a unei astfel de micro . miniretea"

Sursa6 4HE:E 53E:EKER+ $%%0

Page 29: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 29/55

F%6.3.4

27

Structura de baza a unei astfel de retele cuprinde6

- un grup de turbine eoliene care formeaza generatorul E#M

- bloc de incarcare baterii de acumulatoare (optional)

- grup +:+ (optional)

,"$", 3entrale eoliene

 4stfel de sisteme in2ecteaza energia produsa de turbinele de vant (grupate in mari ferme

eoliene) in reteaua de distributie din zona"

 4sa cum apare in ig","1 centrala este racordata la reteaua publica de $%D &&%!$$% BG si

este preluata in sistemul energetic national"

:anagementul energiei livrate este realizat de un bloc de comanda si control care

ecFipeaza centrala eoliana"

Sursa6 4HE:E 53E:EKER+ $%%0

Page 30: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 30/55

28

,"$"0 Aipuri principale de solutii constructive pentru turbine eoliene

 4proape toate instalatiile eoline pentru producerea energiei electrice instalate până în

ultimul deceniu s!au bazat pe unul dintre cele trei tipuri principale 6

a) Auraţie fiJă cu generatorul electric asincron cu rotorul acestuia în scurt!circuit cuplatdirect la reţeaua de forţă8

b) Auraţie variabilă cu generator electric asincron cu dublă eJcitaţie8

c) Auraţie variabilă bazată pe generator sincron cuplat direct la rotorul eolian"

 ?n afara acestor tipuri principale o serie de fabricanţi au dezvoltat alte teFnologii în timp

(vezi Aabelulde mai 2os)"

Aurbine eoliene ( tipuri constructive şi gama de putere)

Producător Aip constructive +ama de putere

7onus (HenmarB) 3A.3S8 3A.4S >%% B;8 &!$"- :;

He;ind ('T.+erman) GAH5 >%% B; ! $ :;

Enercon (+erman) GAHH -%% B; ! ,"0 :;

+E ;ind Energ

('S.+erman)

3A.3S8 GAH5 >%% B;8 /%% B;! -"> :;

MagerLe (KetFerlands) GA.4+P8 GAHH $0% B;8 =0% B; ! $ :;

9eumont 5ndustrie

(rance)

GAHH =0% B;! &"0 :;

:4HE (Spain) 3A.3S8 GAS+P >>% B; ! &"- :;8 $ :;

KE+ :icon (HenmarB) 3A.3S8 3A.4S8 GAH5 >%% B; D

&"0 :;8

&"0!$ :;8 $"=0 :;

KordeJ (+erman) 3A.3S 8 GAH5 >%% B; ! &"- :;8 &"0!$"0 :;

REpoLer Sstems

(+erman)

3A.3S8 3A.4+P8 GAH5 >%% ! =0% B;8 &"0!$ :; &:;8

Gestas (HenmarB) SGA.#SP8 GAH5 >>% B; D $=0 :;8 10% B; ! - :;

3A.3S U Auraţie fiJă limitare de turaţie clasică (stall)

3A.4S U Auraţie fiJă limitare de turaţie activă (ungFiul palei variabil

!negativ de -!0 grade)

Page 31: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 31/55

29

GAH5 U Auraţie variabilă ungFiul palei variabil !pozitiv inducţie cu

dublă eJcitaţie la generator"

GAHH U Auraţie variabilă generator sincron cuplat direct la rotorul

eolian combinat cu pas reglabil (Enercon I MagerLe I &"0 :;9eumont) combinat cuvariatie clasică de turaţie (9eumont 9,1!=0% B;)8

GAS+P U Auraţie variabilă .pas variabil I generator sincron fără perii8

GA.4+P U Auraţie variabilă . pas variabil I generator asincron (&%% curent prin

convertor)"

3A.4+P U combinaţie neuzuală de turaţie fiJă.pas reglabil cu conectare directă la

generator asincron"

He asemenea s!au conturat doua solutii teFnologice6

¾ Aurbine cu pas variabil ecFipate cu generatoare electrice asincrone8¾ Aurbine eoliene care functioneaza cu generator electric sincron cuplat direct

pe rotorul eolian"

5n cazul celui de al doilea tip de turbina eoliana arborele este susţinut de câte un lagăr în

fiecare parte a generatorului"

 4ceasta solutie constructiva asigura o mare fiabilitate si se distinge prin costuri de

 întreţinere mult reduse"

 ?n prezent aceasta solutie constructiva se aplica la instalatii eoliene cu puteri nominale

incepand de la -%% B; si a2ungand până la puteri de , :; ceace face conceptual

agregatele cu generatoare cuplate direct cu turbina de vânt sa "se afirme tot mai mult"

Page 32: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 32/55

30

,"$"> " Racordarea la retea

5n ig","/ se prezinta spre eJemplificare o scFema de racordare la retea a unei turbine

eoliene de -%% B;"

Sursa6 53E:EKER+ $%%0

F%6.3.?

3onform acestei scFeme turbina ;A se leaga direct prin intrerupator la un transformator

(%,.$% BG) iar conectarea la eventualii consumatori in %, BG din zona se face in derivatie

din racordul la generatorul electric al turbinei"

Aransformatorul de conectare la reteaua de :A (de $%BG) se amplasesza in zona turbinei

sau in apropriere de retea"

Pentru imbunatatirea factorului de calitate se utilizeaza baterii de condensatoare"

Page 33: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 33/55

31

3.9. T#-$!'!6%% % #-%8&+#$"# 8#$" >%!+&&

AeFnologiile de cel mai mare interes în prezent sunt6

   4rderea directă în cazane"

  3onversia termică avansată a biomasei într!un combustibil secundar prin

gazeificare termică sau piroliză urmată de utilizarea combustibilului într!un motor sau într!o

turbină"

  3onversia biologică în metan prin digestia bacteriană aerobă"

  3onversia cFimică şi biocFimică a materiilor organice în Fidrogen

metanol etanol sau combustibil diesel"

Hiferitele teFnologii care pot fi aplicate pentru a obţine energie din biomasă sunt

prezentatemai 2os""

P!# P!; A8'%&%%

3ombustie +aze fierbinţi • cazan• motor pe abur 

  încălzire spaţiucăldură de proces

  apă fierbinteelectricitate . căldură

+azeificare

+az combustibil • cazan motor pe gaz• turbină pe gaz• celule combustie

  căldură

  electricitate . căldură

+az de sinteză • gaz natural sintetic• combustibil licFid•

cFimicale

  căldură

  transport

Piroliză

+az combustibil • motor      electricitate . căldură

3ombustibil licFid

3ombustibil solid

• cazan• motor 

  electricitate . căldură

V transport

Page 34: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 34/55

32

,"-"&" AeFnologii si instalatii de ardere

 4rderea în cazane este cea mai răspândită teFnologie de utilizare energetică a biomasei

Aipurile de cazane pentru arderea biomasei lemnoase sunt foarte variate şi s!ar putea

clasifica în trei grupe6

a) cazane cu focare cu grătar 

b) cazane cu focare cu împingere pe dedesubt (vezi ig ,"&%)

Sursa6 'E 5KM $%%0

F%6. 3.1 D 5nstalaţie de ardere cu împingere pe dedesupt

Page 35: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 35/55

33

c) cazane cu focare cu ardere în suspensie ( ig","&&)

L E G E N D Ă& D Siloz$ D EJtractor - D Hegazor , D Aransport pneumatic0 D 3azan> D :ulticiclon= D Gentilator gaze1 D 3oş de fum

Sursa6 'E 5KM $%%0

F%6. 3.11 D 5nstalaţie de ardere cu arderea în suspensie

,"-"$ AeFnologii de gazeificare

+azeificarea biomasei este un proces de conversie completă în gaz utilizând ca mediu de

gazeificare aer oJigen sau abur"

+azeificarea biomasei se realizează prin două metode principale6

Page 36: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 36/55

34

- +azeificarea termică utilizând aer oJigen abur sau amestecul acestora la

temperaturi de cca =%%%38

- +azeificarea biocFimică utilizând micro!organisme la temperatura ambientului şi

 în condiţii anaerobice"

Pentru gazeificarea lemnului au fost dezvoltate şi aplicate trei tipuri principale de reactoare

de gazeificare6

- gazogene cu pat fiJ

- gazogene cu pat fluidizat

- gazogene cu curent ascendent

,"-"- Sisteme pentru producerea de energie electrică

!Aurbină cu abur 

!Aurbine cu gaze

! :otor cu ardere internă

! :otor Stirling

,"-", Sisteme de piroliză a biomase"Gariante teFnologice pentru piroliza

T#-$!'!6%# T%+8 ;##@%;#$

R&"& ;# $'@%#

T#+8#&"&JC P!;#

3arbonizare zile oarte scăzută ,%% :angan

3onventională 0!-% min Scăzută >%% 'lei gazmangan

Rapidă %"0!0s oarte ridicată >0% 7io!ulei

 4prindere cu combustibillicFid W & s Ridicată W >0% 7io!ulei

 4prindere cu combustibilgazos W & s Ridicată W >0% cFimicale gaz

'ltra W %"0 oarte ridicată &%%% cFimicale gaz

Gid $!-%s :edie ,%% 7io!ulei

Sursa6 5KM $%%>

Page 37: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 37/55

35

AeFnologii de piroliza utilizeaza ecFipamente6

a) Reactor în strat fiJ

b) Reactor în strat fluidizat

3.3. T#-$!'!6%% % #-%8&+#$"# 8#$" +%!-%;!#$"&'#

(Sursa6 'P7 $%%>)

,","& 4mena2ari

igura ,"&$ prezintă scFema generală a unei amena2ări microFidro cu cădere mare sau

medie"

F%6 3.12 D Elementele principale ale unei amena2ări

:icroFidrocentralele pot fi amplasate fie în zone muntoase unde râurile sunt repezi fie în

zone 2oase cu râuri mari" ?n continuare sunt prezentate cele mai des întâlnite patru tipuri de

amena2ări ale microFidrocentralelor (ig","&-)"

Page 38: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 38/55

36

Pentru scFemele de căderi mari şi medii se folosesc combinaţii de canal şi conductă

forţată" Hacă terenul este accidentat construcţia canalului este dificilă şi atunci se utilizează

numai conducta forţată care uneori poate fi îngropată"

 ?n amena2ările tip bara2 turbinele sunt plasate în corpul bara2ului sau în imediata vecinătate a

acestuia astfel că aproape ca nu mai este nevoie de canal sau de conducte"

# altă optiune de amplasare a microturbinelor este utilizarea debitelor de la staţiile de

epurare a apei sau de epuisment"

F%6.3.19 D Aipuri de amena2ări microFidroenergetice

Page 39: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 39/55

37

,","$ Aipuri de turbine (vezi ig","&,)

,","$"& Aurbine cu acţiune

!Aurbina Pelton constă dintr!o roata pe care sunt fiJate mai multe cupe în timp ce un 2et de

viteză mare acţionează tangenţial asupra roţii" 9etul loveşte fiecare cupă şi este împărţit îndouă astfel încât fiecare 2umătate este reflectată la aproape &1%X" 4proape toată energia

apei este utilizată în răsucirea cupelor iar apa reflectată este colectată într!un canal"

!Aurbina Aurgo este asemanătoare cu Pelton dar 2etul loveşte rotorul sub un ungFi de $%X

astfel că apa intră pe o parte a rotorului şi iese pe cealaltă" He aceea debitul nu este limitat

de cantitatea de apă evacuată (ca în cazul turbinei Pelton)" ?n consecinţă turbina Aurgo

poate avea un diametru mai mic decât Pelton pentru aceeaşi putere produsă"

!Aurbina 7YnBi constă din două discuri de tablă groasă pe care sunt sudate nişte pale" 9etul

de apă intră prin partea superioară a rototului printre palele curbate şi iese prin partea

opusă trecând astfel şi a doua oară printre pale" Palele au forma astfel încât la fiecare

trecere prin periferia rotorului apa transferă o parte din momentul său înainte de a cădea cu

puţină energie reziduală"

,","$"$ Aurbine cu reacţiune

Aurbinele cu reactiune utilizează debitul de apă care intră în rotor pentru a genera forţele

Fidrodinamice care acţionează asupra palelor rotorului punându!le în mişcare" Ele se

diferenţiază de turbinele cu acţiune prin faptul că rotorul funcţionează întotdeauna într!o

carcasă complet umplută cu apă"

Aoate turbinele cu reacţiune au un difuzor cunoscut ca ZaspiratorC sub rotor prin care apa se

evacuează" 4spiratorul încetineşte apa evacuată şi reduce presiunea statică în zona de subrotor crescând astfel căderea netă"

Aurbinele de tip elice sunt asemănătoare în principiu cu elicele unui vapor dar funcţionând

 în mod invers"

Page 40: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 40/55

38

F%6. 3.13 D Aipuri de turbine

Page 41: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 41/55

39

,","- :icroFidroagregate compacte

:icroFidroagregatele de largă utilizare (:"M"'") sunt ecFipate cu turbine6 Taplan tubulară

(T"A") aJial compactă (3"4"A") Taplan (T) 7anBi sau rancis () şi sunt alcătuite în

principal din următoarele subansambluri6

o microturbină Fidraulică8

o mecanism de acţionare8

o vană de intrare8

o generator asincron8

o dulap electric de comandă!automatizare"

3.0. T#-$!'!6%% 8#$" 6#!"#+%#

Principalii parametri ai sistemelor geotermale identificate in Romania (in eJploatare) sunt

prezentate mai 2os"

Parametrulgeotermic

'.: #radea 7ors 3ampiade Gest

Galea #ltului Kord7ucuresti

Aipulpetrografic desstem

geotermal

3arbonatitefisurate

3arbonatitefisurate

+resii 3onglomerate 3arbonatite

Suprafata Tmp =0 &$ $0%% &1 -%% 4dancimea Tm $"$!-"$ $",!$"1 %"1!$"& $"&!$", &"/!$">Sonde sapate (total) &, > 11 - &&Sonde active &$ 0 -= $ 0Aemperatura latalpa sondei

o3 1%!&&% &$% >%!/% /%!/0 >%!1%

+radientultemperaturii

o3.Bm -0!,- ,0!0% -1!0% ,0!,1 $1!-,

Aotal saruri

dizolvate

g.l %"1!&", &$"%!&,"% $"%!="% &-"% $"$

Economiaanualade combustibilconventional

toe /=%% -$%% &10%% $>%% &/%%

Aotal puteredisponibilapentru sondeleeJistente

:;t 01 $0 $&% &1 -$

RezerveeJploatabile

(pentru $% ani)

:;.zi 0=% &&% ,=%% &/% -&%

Sursa6 5+R $%%>

Page 42: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 42/55

40

0. IDENTIFICAREA DE LOCATII FAVORABILE APLICATIILOR SRE

0.1 C%"#%% 6#$#&'# ;# #'#"%# & '!&"%%'! 

Pentru abordarea unei investitii in domeniul SRE selectarea locatiilor favorabile aplicatiilor

energetice se face avand in vedere unele criterii care includ conditii si restrictii teFnice

economice si de mediu"

Principalele criterii de selectie sunt urmatoarele6

&) Potentialul energetic al sursei regenerabile in zona de interes

$) 3onditiile concrete din teren (morfologia terenului rugozitatea obtacole natura

terenului)

-) 4propierea de asezari umane

,) Rezervatii naturale zone istorice turistice arFeologice

0) Repere speciale 6 zone interzise aeroport civil.militar obiective de telecomunicatii

speciale etc"

>) EJistenta si starea cailor de acces

=) 3onditile de folosire a terenului6 regimul 2uridic concesionare.cumparare1) Posibilitatile de conectare la reteaua electrica6 distanta nivel de putere etc"

/) EJistente unui consumator in zona

&%) Potentiali investitori in zona

&&) Potentiali autoproducatori in zona

&$) Posibilitatea unui parteneriat public.privat

&-) 5ndicatori teFnico!economici de performanta favorabili abordarii investitiei in

amplasamentul selectat

N!"& Proiectul (contract $1.$%%0) are ca obiectiv identificarea.analiza locatiilor destinate

aplicatiilor pentru producerea de energie electrica"

Aotusi avand in vedere caracterul specific al resurselor solar!termale al biomasei si

energiei geotermale la producerea de energie termica s!au identificat si locatii favorabile

acestor tipuri de aplicatii"

Page 43: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 43/55

41

0.2 L!&"%% 8#$" &8'%&"%% !'&#

Sursa6 53PE 53E:EKER+ $%%>

 4vand in vedere6

- potentialul energetic solar din Romania (o medie de &$=0 B;F . m$ . an radiatie globala

incidenta in plan orizontal)8

- distributia potentialului solar in teritoriu (care are variatii relativ reduse de sub

$%%B;.F.m$.an intre zonele sudice si nordice ale tarii noastre)8

- performantele ecFipamentelor solare (termice sau fotovoltaice) care se preteaza la orice

tip de aplicatie termica.electrica8

se poate aprecia ca in general orice zona insorita (fara obstacole ma2ore) este propice

pentru aplicatii solare"

0"$"& Mocatii pentru aplicatii solar!termale (energie termica)

5n acest caz orice spatiu disponibil poate fi utilizat daca6

- permite amplasarea captatoarelor solar!termale8

- orientarea preferentiala spre Sud si inclinarea functie de latitudinea locatiei

Este cazul acoperisurilor caselor.blocurilor constructiilor adiacente (parcari acoperite etc")

sau unor terenuri pe care se pot amplasa colectoarele solar!termale"

0"$"$ Mocatii pentru aplicatii fotovoltaice (energie electrica)

 4nalizele energetice preliminare si studiile de teren au evidentiat ca principala zona pentruinstalarea unor centrale solaroelectrice este reprezentata de Hobrogea (2udetele 3onstanta

si Aulcea) dar si in Subcarpatii :eridionali sau 3ampia Romana 3ampia de Gest si Sudul

#lteniei"

Pornind de la aceste criterii principale s!au avut in vedere pentru centrale fotovoltaice de

sistem in principal amplasamente situate in Hobrogea (2ud"Aulcea si 3onstanta)"

Page 44: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 44/55

42

0.9 L!&"%% 8#$" &8'%&"%% #!'%#$#

Sursa6 53E:EKER+ $%%>

Pentru alegerea amplasamentelor aferente sistemelor eoliene s!au parcurs următoarele

etape6

1) S*& &$&'%@&" +"!&#'# @!$# ;# %$"##6

¾ ona Hobrogea¾ ona 7anat¾ ona :oldova

Stabilirea acestor zone s!a făcut initial pornind de la faptul că toate sunt situate în subzonele

de potenţial eolian favorabil 5!55 corespunzător formelor de relief6 dealuri şi podişurimontană zona litorală.mare campie (cu viteze ale vântului de peste 0 m.s) conform datelor

cuprinse în Farta eoliană a României"

2) I$<#"%6&%% $ "##$

S!au investigat o varietate de amplasamente favorabile din punct de vedere al vântului"

5n urma investigatiilor din teren s!au selectat locatiile amplasate in zone conform ig"0"&

Precizarea concreta a locului de amplasare a turbinelor eoliene se face in urma

investigatiilor in teren tinind seama se planurile de cadastru configuratia terenului etc"

Page 45: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 45/55

43

Z!$& MOLDOVA

1

2

3  4

5 6

7

89

1

2

1

3

4

5

6

Z!$& BANAT Z!$& DOBROGEA

F%6.0.1 Z!$&#& '!&"%%'! &8'%&"%%'! #!'%#$#

0.3 L!&"%% 8#$" &8'%&"%% #$#6#"%# &'# >%!+&#%

Sursa6 5KM $%%>

*arta prezentata in ig"0"$ indica sugestiv situaţia asigurării localităţilor cu energie termică

prin termoficare"

Page 46: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 46/55

L! &'%" &"%%$ &# #;% "%>%# #$#6%#

 

L! &'%" &"%%$ &# $ #;% "%> %##$ #6%#"# +

M $%%8 %% M $%%8 %%O &# O &#

R &' R &'

0 1 2 3?0

2 2 01 020

9 2 023

1 09 001

2 2 210

9 9 2 05

3 1 0 1?3

2 2 292

0 2 9?

5 2 01 011

2 2 52 2?

1 2 1 14

2 1 11 02

9 2 13 4

1 1 3 155

9 2 353

9 2 910

1 2 219

9 0 21 239

4        4        

1 2

SITUATIA ASIGURARII LOCALITATILOR DINTARA CU ENERGIE TERMICA PRINTERMOFICARE

B T SAN! LEGENDA

1 1 2 1

2242 MARAMU RES

234

SAT U MAR E 2 2?

1 SU- EA.A 2 9 2 1

SALA  2?1 9 02 995 B!STR

!TANASAUD

0

2 1 2

NEAMT 

!AS! 

B%! +& & :! #"%#&

B%! +& & &6%! '&

B! R  1 9 319B%! +& & :! #"%#& K

-LU   1 3?3MUR ES

ARG!TA

K &6 %!'&

1 3 0 9 2 9 .ASLU ! 1 995

 ARAD 3 9 3

244BA-AU 

521

 ALBA

2 1 2 2 10 1 2

T! M!S S!B!U BRAS . 

- .ASN A

9?3

.RAN- EA GALAT ! 

U NED ARA

 ARG ES 2 BU AU 9 ?

-AR AS SE.ER !N  2 2 9 .AL -EA

1 3? TU L-EA

2 3 359

#RA .A

2 BRA!LA

90 GR   3 39?

DAMB .!TA !L: . 9 1 !AL M!TA

MEED !NT!  141 1 9 2

B(&e*ti 

2 39 2 9

G!URG!U 1 2 -ALAR AS! 

D L 

352

LT 

TEL E RM AN 

24 - NSTANTA

Page 47: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 47/55

F%6.0.2

Page 48: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 48/55

45

  ;## >!6&"# $ >%!+& :!#"%# &# & +$%%8%% % !&# $;# $

# ;%"%>%# #$#6%# "#+%

  Keamţ $ oraşe >/ comune

  Suceava $ oraşe // comune

   4rad - oraşe >> comune

  3araş D Severin > oraşe >/ comune

  *unedoara 0 oraşe 0, comune

  7iFor $ municipii 0 oraşe /% comune

  7istriţa D Kăsăud - oraşe 0> comune

  :aramureş > oraşe >, comune

   4lba , oraşe >0 comune

  7raşov 0 oraşe ,0 comune  3ovasna $ oraşe -, comune

  *argFita - oraşe 0$ comune

  :ureş 0 oraşe 10 comune

  ;## >!6&"# $ >%!+& &6%!' 8!%>%'# &8'%&%%

#$#6#"%#

 

7răila & oraş ,% comune  7uzău & oraş 1% comune

  3onstanţa $ oraşe 0, comune

  +alaţi $ oraşe 0> comune

  Aulcea , oraşe ,, comune

  3ălăraşi $ oraşe ,1comune

  Hâmboviţa , oraşe =1 comune

  +iurgiu$ oraşe ,= comune

  5alomiţa & oraş 0% comune

  Aeleorman 1, comune

  :eFedinţi & municipiu - oraşe 0/ comune

   4rad - oraşe >> comune

  Aimişoara =- comune

  7iFor $ municipii 0 oraşe /% comune

Page 49: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 49/55

46

0.0 L!&"%% 8#$" &8'%&"%% +%!-%;!#$#6#"%#

Sursa6 'P7 EKER# *idroelectrica $%%>

7azinele Fidrografice de pe teritoriul României sunt prezentate în ig"0"-

F%6.0.9 B&@%$#'# -%;!6&:%# &'# R!+&$%#%

5dentificarea locatiilor amplasate pe cursurile de apa s!a facut pentru bazinele Fidrografice

ale raurilor #lt :ures si Aisa!Somes considerate ca fiind cele care se preteaza cel mai bine

dezvoltarii de aplicatii microFidroenergetice"

(1) L!&"%% %$ >&@%$' -%;!6&:% O'"

#ltul drenează pe cei peste =%% Bm ai cursului său de la izvoare până la vărsarea în

Hunăre unităţi de relief cu condiţii fizico D geografice diferite mai ales că şi suprafaţa

bazinului e apreciabilă ($,"/%% Bm$)" 4re izvoarele la circa &"1%% m altitudine în nodul

oroFidrografic *ăşmaş (3următura)"

Page 50: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 50/55

47

3ursurile de apă aparţinând bazinului Fidrografic #lt şi inventariate în această lucrare au o

suprafaţă însumată a bazinelor lor Fidrografice de -&"%>> Bm$ şi o lungime totală de

0"%$/Bm"

3u toate că amena2area Fidroenergetică a râului #lt este cea mai importantă de pe râurile

interioare potenţialul rămas de amena2at este semnificativ" 4stfel potenţialul teoretic liniar

 însumează ,0="/%> B; iar pmed U 10& B;.Bm variind de la %- B;.Bm la =$& B;.Bm"

(2) L!&"%% %$ >&@%$' -%;!6&:% &' '% M#

7azinul Fidrografic al râului :ureş situat în partea centrală şi de vest a României este

cuprins între 3arpaţii #rientali :eridionali şi 4puseni iar sectorul său inferior este amplasat

 în centrul câmpiei Aisei"

Suprafaţa bazinelor Fidrografice ale cursurilor de apă inventariate din cadrul bazinului

Fidrografic :ureş totalizează &0"-,% Bm$ iar lungimea corespunzătoare este de -"%0% Bm"

Pantele cursurilor de apă variază mult de la sub &% m.Bm la peste &%% m.Bm"

Hintr!un număr de -%> sectoare inventariate -/ sectoare au p [ &0% B;.Bm potenţialul

specific variind de la &0 B;.Bm la >$1 B;.Bm"

Potenţialul teoretic liniar al sectoarelor de râu studiate totalizează -%%"//, B; având un

potenţial specific mediu p U =,> B;.Bm"

(9) L!&"%% %$ >&@%$' -%;!6&:% T%& S!+#

 4fluent al fluviului Hunărea Aisa superioară drenează toţi afluenţii care îşi culeg izvoarele

de pe versanţii vestici ai 3arpaţilor Păduroşi ('craina) şi ai :unţilor :aramureş din nordul

:unţilor Rodnei şi Măpuşului precum şi numeroasele pâraie nordice şi estice care sosescdin eruptivul #aş D +utâi ! Aibleş" Aoate râurile din vest gravitează spre depresiunea

tectonică a :aramureşului considerată ca o adevărată piaţă de adunare a apelor"

 4vând în vedere faptul că râul Someş este afluent al râului Aisa care udă teritoriul României

pe o lungime nu prea mare în raport cu toată lungimea sa cele două râuri au fost analizate

 împreună"

Suprafaţa cumulată a cursurilor de apă în bazinele Fidrografice amintite mai sus este de$&"%>0 Bm$ însumând o lungime de $">1/ Bm"

Page 51: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 51/55

48

Potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă analizate totalizează &=="&/= B; şi potenţialul

specific mediu al acestora este de >0, B;.Bm"

0. L!&"%% 8#$" &8'%&"%% #$#6#"%# 6#!"#+&'#

Sursa6 5+R $%%>

onarea locatiilor pentru aplicatiile geotermale are in vedere distributia rezervelor de ape

geotermale in teritoriu functie de temperaturile maJimale de emergenta de &$% o3 respectiv

de &,% o3" 5n ambele cazuri aplicatiile predominante sunt cele termice"

onele de interes pentru aplicatiile termice in particular cu pompe de caldura geotermice

sunt urmatoarele6

&) eliJ (& :ai) #radea

$) 7aia Sprie!3avnic

-) Aoplita

,) :iercurea 3iuc!9igodin

0) +eoagiu

>) *erculane

=) 3aciulata!#lanesti

1) :angalia

Pe Farta din ig"0", sunt marcate cu rosu zonele care datorita temperaturii de emergenta

mai mari (maJ" &,% o3) se preteaza la aplicatii electroenergetice"

Page 52: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 52/55

4         9        

Sursa6 5+R $%%>

F%6.0.3

Page 53: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 53/55

50

1.ANALIZA ECONOMICA PE PROIECTE IN DOMENIU SRE.S";%% ;# &@

Sursa6 53E:EKER+ 5SPE $%%>

Hin analiza economica elaborata pentru unele tipuri de proiecte de surse regenerabile

pentru producere de energie electrica se constata urmatoarele6

.1 P!%#"# :!"!<!'"&%#

5n concordanta cu premisele teFnice si economice uzuale pentru o rata de actualizare de

&% rezulta ca aceste proiecte nu sunt rentabile din punct de vedere economic"

3onsiderarea veniturilor obtinute din tranzactionarea atat a dreptului de emisii de 3#$ cat si

a certificatelor verzi !$:!+ #6'#+#$"&%'! &"&'#, $ !$; '& ! %+>$&"&"%#

#$%>%'& & %$;%&"!%'! #!$!+%%.

.2 P!%#"# #!'%#$#

 4ceste proiecte sunt rentabile pentru un pret de vanzare a energiei electrice de peste ->>

Euro.:;F" ezabilitatea proiectelor de tip eolian este imbunatatita datorita mecanismelor

de promovare a proiectelor de tip SRE prin valorificarea certificatelor verzi la un pret de cca"

,%Euro.3G"

Geniturile obtinute din tranzactionarea dreptului de emisii de 3#$ in intervalul $%%1 D $%&$

la un pret de 1 Euro.t3#$ (conform mecanismului de 9oint 5mplementation promovat de

Protocolul de la Toto) imbunatatesc deasemenea eficienta proiectelor de tip eolian"

.9 P!%#"# +%!-%;!#$"&'#

Proiectele sunt rentabile pentru un pret de vanzare a energiei electrice cuprins intre $%

Euro.:;F si ->>Euro.:;F"

ezabilitatea proiectelor de tip microFidrocentrale este imbunatatita datorita mecanismelor

de promovare a proiectelor de tip SRE prin valorificarea certificatelor verzi la un pret cuprins

intre $, si ,$ Euro.3G conform *"+" />1.$%%0" Geniturile obtinute din tranzactionarea

dreptului de emisii de 3#$ imbunatatesc eficienta proiectelor"

Page 54: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 54/55

51

5. FINANTAREA PROIECTELOR IN DOMENIU SRE

Sursa6 5SPE $%%>

5.1 S# ;%$ :%$&$"&#

Procedura de investitie presupune esalonarea activitatilor de profil dupa urmatorii pasi6

P&' 1 *Stabilirea prioritatilor investitionale ale companiei6

¾ Stabilirea listei proiectelor de investitii necesar a fi implementate¾ Evaluarea lucrarilor necesare si a costurilor aferente prin elaborarea

documentatiilor specifice6 Studiu de prefezabilitate si Studiu de fezabilitate

¾ Stabilirea programului de implementare a investitiilor ! prezinta modul de esalonare a

lucrarilor de investitii pe perioada de eJecutie a proiectelor (termenele la care trebuie

sa inceapa proiectul respectiv sa se finalizeze)

P&' 2 *Stabilirea capabilitatii companiei de a derula proiectele de investitii propuse prin6

¾ stabilirea capacitatii proprii de finantare ! surse proprii rezultate din activitatea curentă¾ stabilirea necesarului de surse atrase de finantare

Sursele proprii pot fi constituite din6

¾ cota de amortizare anuală aferentă fondului fiJ aflat în proprietatea beneficiarului¾ profitul net

Sursele atrase pot fi6

Creditele bancare sau finanţările rambursabile Surse de capital privat (investitori) D care îşi eJprimă interesul de a desfăşura

activitatea de producere a energiei electrice şi termice ca o afacere şi care doresc să

participe cu capital propriu la investiţiile amintite" Mecanisme promovate de Protocolul de la Kyoto

P!"!!'' ;# '& =!"! !$"%"%# >&@& '#6&', 8# 8'&$ +!$;%&', 8#$" 8!#'

;# #;## & #+%%%'! ;# GES. P#%!&;& 24*212 #8#@%$" 8%+& 8#%!&; ;#

&$6&&+#$" & P!"!!''%.

Page 55: 134463528 Studii Potential Energetic Romania

8/17/2019 134463528 Studii Potential Energetic Romania

http://slidepdf.com/reader/full/134463528-studii-potential-energetic-romania 55/55

România are obligaţia de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera (+*+) cu 1 în prima

perioadă de anga2ament faţă de anul &/1/" Pentru atingerea obiectivelor stabilite eJistă o

serie de mecanisme promovate de Protocol6

• :ecanismul implementării în comun (9oint 5mplementation D 95)

• :ecanismul de dezvoltare nepoluantă (3lean Hevelopment :ecFanism D 3H:)• :ecanismul 3omerţului 5nternaţional cu Reduceri de Emisii (5nternational Emission

Arading D 5EA)

P&' 9

¾ 5ncadrarea fiecarui proiect in categorii de proiecte dupa regula de finantare (cine

poate finanta proiectul respectiv)

¾ 5dentificarea tuturor producatorilor de ecFipamente sau contractorilor generali carevin cu ecFipamente si finantare la realizarea investitiei"

P&' 3

¾ 3ontactarea institutiilor financiare in vederea obtinerii fondurilor necesare o data cu

depunerea dosarului si a cererii de finantare"

¾ Hemonstrarea solvabilitatii societatii¾ +arantarea returnarii fondurilor imprumutate¾ 5n urma analizei dosarului in vederea finantarii banca da sau nu da curs cererii

de finantare aducand la cunostinta solicitantului Fotararea luata"

P&' 0 *5ncFeierea contractelor de vanzare energie electrica si.sau termica

P&' *5n cazul proiectelor de eficienta energetica si de mediu se cauta

investitori.parteneri inclusiv cu granturi de energie (3#$)"

P&' 5 *Sustinerea proiectelor de investitii cu documentatii 2ustificative la 4utoritatea

nationala de reglementare in domeniul energiei (4KRE) in vederea cresterii tarifelor cu cota

de finantare aferenta pentru fiecare investitie in parte.

4.DISEMINARE REZULTATE 6 +Fid pentru potentialii investitori

D%#"! 8!%#" I!&$ T * ICEMENERG SA