13 Reexporturile, Operatiuni de Swich

Capitolul VII.

AFACERI ECONOMICE DE RAFINAMENT COMERCIAL: REEXPORTURI,

OPERAŢIUNI DE SWITCH

1. Reexporturile – afaceri economice care valorifică superior competenţa comercială

1.1. Definirea şi clasificarea reexporturilor

Definirea reexporturilor

Reexportul constă în cumpărarea unei mărfi dintr-o ţară şi revânzarea într-o altă ţară a acesteia, în scopul obţinerii unei diferenţe între preţul de cumpărare şi cel de vânzare, care să asigure un profit pentru reexportator, uneori având şi alte scopuri care ţin de promovarea sau de evitarea unor politici restrictive şi discriminatorii.

Reexportul s-a dezvoltat din cele mai vechi timpuri, el stând la baza înfloririi unor cetăţi şi ţări din antichitate: fenicienii, cartaginezii, grecii etc. Negoţul, prin reexport, a avut şi are un rol însemnat în prosperitatea unor comercianţi şi a unor economii naţionale. Ţări ca Anglia, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia au acumulat bogăţii însemnate în urma reexporturilor, datorită descoperirilor geografice, a revânzării unor mărfuri obţinute de peste mări la preţuri derizorii. Trebuie menţionat că şi în prezent, numeroase firme, îndeosebi din ţările dezvoltate din punct de vedere economic, fac afaceri economice de anvergură din operaţiunile de reexport, una din sursele acestui reexport constituindu-l lohnul. Ordonatorii de lohn revând produsele respective, de regulă pe pieţele externe, inclusiv în ţările executanţilor în lohn.

Clasificarea reexporturilor

Reexporturile destinate obţinerii unor profituri comerciale ca urmare a diferenţelor de preţuri pe diferite pieţe, în funcţie de factorii timp şi spaţiu. Aceasta este forma de reexport cea mai frecvent practicată în schimburile comerciale internaţionale, reprezintă

208 Managementul afacerilor economice

negoţ în cel mai deplin înţeles al conceptului. Corespunzător acestui tip de afaceri comerciale reexportatorul va încheia două contracte distincte: unul de import, perfectat cu un exportator şi altul de export, realizat cu un importator.

Specularea factorului spaţiu înseamnă, mai concret, că reexportatorul cumpără mărfuri de pe pieţe cu preţuri joase şi le revinde pe pieţe cu preţuri ridicate.

Specularea factorului timp presupune să se ia în considerare folosirea momentelor conjuncturale cele mai favorabile, strategie aplicată mai ales la produsele cu producţie sezonieră, cum sunt cele agroalimentare.

Tabloul nr. 7.1.

Clasificarea reexporturilor în funcţie de scop

Reexportul destinat promovării relaţiilor comerciale în condiţii deosebite, prin facilitarea afacerilor economice pe anumite fluxuri prohibite, prin embargouri şi alte măsuri de politică comercială. Deşi în ultima jumătate a secolului al XX-lea s-au produs o serie de liberalizări în domeniul comerţului internaţional, ingerinţa factorilor politici în prohibirea relaţiilor comerciale cu anumite ţări sau grupe de ţări a existat şi continuă să existe. În aceste condiţii, reexportul a

testarea unor pieţe

promovarea exporturilor de produse

prin importuri de completare

flexibilizarea contrapartidei

ocolirea embargoului

obţinerea profiturilor

Reexporturi

Capitolul VII 209

apărut ca o supapă de menţinere a schimburilor comerciale cu zonele prohibite. Obiectul acestei lucrări nu este judecarea caracterului etic sau neetic, atât al măsurilor prohibitive de politică comercială, cât şi al acestui reexport, situaţiile fiind foarte diferite în timp şi spaţiu. Discutabile pot fi atât măsurile de embargou comercial ca armă politică, îndreptate de fapt nu numai asupra unor regimuri politice sau oameni politici, ci asupra unor popoare aruncate în marasmul mizeriei şi suferinţelor prin interzicerea exportului în aceste ţări a alimentelor, medicamentelor şi a oricăror bunuri, inclusiv maşini şi materii prime care asigură funcţionarea normală a economiei, iar uneori poate fi discutabil şi reexportul ca mijloc de încălcare a acestor restricţii.

Reexporturi destinate flexibilizării unor contracte de contrapartidă şi extinderii lohnului. Aşa cum a rezultat din capitolul referitor la contrapartidă, unul din neajunsurile acestei tehnici de afaceri constă în rigiditatea sa, care iese pregnant la iveală atunci când interesul partenerilor nu este direct proporţional cu volumul partizilor de mărfuri schimbate în compensaţie. În această situaţie, reexportul apare ca o soluţie salvatoare pentru menţinerea schimburilor comerciale într-o evoluţie cât de cât normală. De asemenea, extinderea importului în lohn se bazează în principal tot pe operaţiuni de reexport deoarece ordonatorul revinde produsele obţinute de la executant în totalitate sau în cea mai mare parte pe diferite pieţe.

Reexportul destinat promovării exportului de produse prelucrate pe baza importului de completare. În diferite situaţii, producerea mărfurilor de export necesită unele importuri de completare care sunt solicitate fie de către clienţi deoarece asigură o competitivitate mai mare propriilor produse. Opţiunile de acest gen apar în special la exportul de maşini şi utilaje complexe, care conţin părţi distincte, o serie de subansamble provenite din import. În principiu, pot fi socotite reexporturi numai acele importuri de completare care intră în componenţa unor exporturi, fără să cunoască vreo modificare în procesul propriu de producţie, păstrându-şi forma şi marca de origine.

Aceste reexporturi prin importurile de completare sunt oportune numai dacă exportul produsului în ansamblul său este eficient.

Reexporturile care au drept scop testarea unor pieţe în care reexportatorul urmăreşte să exporte în viitor mărfuri similare


realizate în producţie. Aceste reexporturi au un rol de promovare şi informare asupra pieţei externe şi rezultatele acestora sunt folosite în fundamentarea deciziilor prin crearea sau dezvoltarea producţiei de export.

Ţinând seama de ruta de circulaţie a mărfurilor, operaţiunile de reexport pot fi clasificate în:

a) reexporturi care tranzitează teritoriul ţării reexportatoare;b) reexporturi care nu tranzitează acest teritoriu.Ţinând cont de gradul de prelucrare suplimentară, datorată

întreprinderii reexportatoare, se cunosc:a) reexporturi de mărfuri care cuprind operaţiuni de uşoară

prelucrare (de ambalare şi pregătire pentru export);b) reexporturi de mărfuri care nu înregistrează nici o operaţiune

de prelucrare, produsele fiind revândute în starea în care se află în momentul cumpărării lor.

1.2. Avantajele şi riscurile afacerilor de reexport

Reexportul prezintă o serie de avantaje directe, precum şi unele cu un conţinut mai larg. Printre avantajele directe menţionăm profiturile, care apar din diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de revânzare a mărfii. Această diferenţă poate să intervină datorită folosirii atente a unor strategii de comercializare care ţin seama de sezonalitatea producţiei, de tendinţele în evoluţia cererii, de influenţa diferiţilor factori conjuncturali.

Diferenţa de preţ pozitivă dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare reprezintă elementul de bază al calculului profitabilităţii operaţiunilor în cazul reexportului tradiţional de mărfuri (importul pentru reexport).

Diferenţa între preţul mărfurilor ce constituie plata creditului şi preţul de vânzare pe piaţa externă reprezintă avantajul economic în cazul unor forme de reexport care derivă din contrapartidă, precum şi din unele acţiuni de cooperare economică internaţională.

Reexporturile pot să conducă şi la transformarea în devize libere a unor disponibilităţi create prin acorduri de cooperare care prevăd plata creditului acordat de furnizorul de instalaţii industriale, în moneda ţării beneficiare (chiar dacă este liber convertibilă, aceasta are o poziţie slabă pe piaţa internaţională).

Capitolul VII 211

Ţinând seama de faptul că uneori aceste conturi sunt purtătoare de dobânzi foarte mici, disponibilităţile se depreciază prin efectul imobilizării, precum şi datorită evoluţiei pe piaţa financiară: pentru utilizarea sumelor respective, creditorul este interesat să achiziţioneze mărfuri de pe piaţa ţării respective, care sunt reexportate pe terţe pieţe.

Unele avantaje economice ale reexportului rezultă şi din utilizarea acestuia în vederea creării unor disponibilităţi în devize libere din acordurile comerciale ce nu permit transferul în alte ţări. Într-adevăr, anumite acorduri comerciale în devize libere prevăd clauze ce interzic transferul disponibilităţilor în alte ţări sau pe alte relaţii. Deşi sunt purtătoare de dobânzi, în anumite situaţii apare necesitatea utilizării acestor disponibilităţi în devize libere pentru plata unor importuri din alte ţări sau pe alte relaţii. În acest caz, trebuie găsită o posibilitate de surmontare a clauzei de netransferabilitate. Importând mărfuri din ţara cu care a fost încheiat acordul respectiv în contul disponibilităţilor existente, se creează posibilitatea de reexport a acestor mărfuri, fie în ţările în care trebuie plătite importurile, fie pe alte pieţe, în devize libere.

Un alt avantaj îl constituie crearea de disponibilităţi pentru plasarea de mărfuri indigene, în cazul în care acestea sunt condiţionate de preluarea la import a unor mărfuri ce nu interesează economia naţională, datorită unui sold activ prea mare al contului de clearing, fructificând moneda încasată într-un cont purtător de dobânzi.

Un avantaj îl constituie, aşa cum deja s-a menţionat, ocolirea sau străpungerea unor bariere comerciale.

Operaţiunile de reexport sunt, în general, operaţiuni de „export invizibil”, de creativitate materializată în combinaţii comerciale care aduc profituri cu cheltuieli, de regulă, reduse. În cazul reexporturilor bazate pe importuri de mărfuri care cunosc unele operaţii de uşoară prelucrare în ţară se exportă şi manoperă, fapt care potenţează preţul pe unitatea de muncă.

Reexporturile comportă şi o serie de riscuri, generate de:- fluctuaţiile cursurilor monetare care angajează simultan două

monede, nu una, ca în cazul operaţiunilor de import sau de export;- operarea dublă a preţului (la import, la revânzarea mărfii);- nerealizarea mărfurilor care sunt programate să fie importate

şi depozitate pentru reexport, uneori acesta fiind deja tranzacţionat;


- riscul dublu de livrare datorat relaţiilor complexe cu doi parteneri din ţări diferite.

Tabloul nr. 7.2.Riscurile în afacerile de reexport

Riscul înregistrării unei pierderi într-o afacere economică de reexport poate fi atenuat printr-o activitate comercială de înaltă calitate. Totodată, nu trebuie omis nici faptul că pierderile într-o anumită operaţiune pot fi acoperite prin posibilitatea compensării acestui dezavantaj financiar cu câştigurile realizate în cadrul celorlalte operaţiuni comerciale, astfel încât pe ansamblul activităţii, într-o perioadă delimitată, să fie obţinut un aport monetar.

Prevenirea riscurilor în afacerile de reexport presupune utilizarea mai multor modalităţi:

- verificarea bonităţii partenerilor comerciali, care se poate face direct, prin analiza registrului de comerţ, a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi sau, indirect, prin informaţii obţinute de la bănci sau de la terţi parteneri;

Risc dublu de curs

monetar

Risc dublu

de livrare

Nesincronizarea cumpărării cu

revânzarea

Risc accentuat de preţ;

operare dublă de preţ

Riscuri de un grad superior

în reexport

Capitolul VII 213

- solicitarea de garanţii bancare pentru evitarea riscului de nedeschidere a acreditivului documentar, a riscului de neplată, a celui de neexecutare în bune condiţii a contractului şi a altor riscuri;

- utilizarea de clauze de indexare a preţurilor la cele două contracte, pentru a se evita riscul înregistrării de pierderi în urma mişcării preţurilor internaţionale;

- acoperirea riscului de schimb monetar, atât prin negocierea preţului într-o singură monedă, cât şi prin folosirea în ambele contracte a aceleiaşi clauze monetară, de preferinţă clauza D.S.T. sau orice altă clauză multimonetară.

1.3. Particularităţi ale organizării operaţiunilor de reexport

a) Reexportul se caracterizează printr-un grad de complexitate relativ mare şi necesită un management adecvat, caracterizat prin mare flexibilitate, astfel încât să permită realizarea promptă a operaţiunilor speciale necesare acestei tehnici de comerţ exterior. Ca atare, în stabilirea structurii organizatorice trebuie prevăzută o schemă flexibilă, care să ţină seama de numărul obiectiv necesar de nuclee de activitate, iar dimensiunea acestora să fie stabilită în funcţie de volumul afacerilor ce urmează a se realiza, de felul operaţiunilor, de dificultăţile şi complexitatea acestora.

b) Pentru promovarea reexporturilor este necesară o bază materială care să susţină această activitate: fonduri, acces la credite, depozite în ţară sau posibilităţi de depozitare în zonele libere. Întreprinderile reexportatoare au nevoie de un fond tampon, care să le permită intervenţii operative pe piaţă sau să le acopere anumite riscuri, fond ce se poate crea prin prelevarea unei cote părţi din profitul realizat.

c) Este necesară o evidenţă a partenerilor şi a potenţialilor parteneri pentru a avea în permanenţă posibilitatea ca, printr-un sistem informaţional eficient, să se contacteze noi firme, să se declanşeze negocieri pentru afaceri care valorifică diferitele situaţii conjuncturale care apar pe piaţa mondială. Între întreprinderile reexportatoare, fie ele de stat sau private şi reţeaua de reprezentare economică de peste hotare, se recomandă să existe un permanent schimb de informaţii, prin colaborarea dintre acestea putând fi realizate importante acţiuni de vânzare şi de cumpărare.


d) Comercianţii care se angajează în afaceri economice prin reexporturi trebuie să manifeste o competenţă deosebită, înclinaţie spre activitatea comercială, deoarece riscurile mari şi tehnica complexă de derulare a operaţiunilor de reexport presupun responsabilităţi ridicate şi o pregătire multilaterală pentru cei ce le iniţiază şi le realizează. Reexporturile necesită, deci, comercianţi cu multă iniţiativă, mare putere de discernământ, înclinaţie spre risc şi operativitate în realizarea afacerilor.

1.4. Contractarea în afacerile de reexport

Practica internaţională evidenţiază o serie de cerinţe ale negocierii şi contractării în operaţiunile de reexport. Astfel, este necesară cunoaşterea exactă a legilor aplicabile contractelor pe care se întemeiază afacerea pentru rezolvarea corectă a unor probleme cum sunt transferul riscului şi al proprietăţii, modul de soluţionare a reclamaţiilor etc.

În afacerile economice bazate pe reexporturi intervin agenţi economici din câteva ţări ale căror legislaţii prezintă deosebiri sensibile, unele începând cu delimitarea conceptelor de bază. Spre exemplu, în dreptul francez, german, italian şi în dreptul englez şi american se face distincţia între „vânzare” şi „acordul de vânzare”, acesta din urmă transformându-se în vânzare (transmiterea proprietăţii) în momentul împlinirii termenului sau condiţiei.

În mod frecvent, întreprinderile care efectuează operaţiuni de reexport încheie, pe de o parte, o promisiune de vânzare (în calitate de importator) şi, pe de altă parte, o vânzare propriu-zisă în calitate de reexportator, ceea ce înseamnă că distincţiile din dreptul anglo-saxon trebuie să fie avute în vedere. Anumite probleme pot apărea în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă, „Inter absentes”, în sensul că acceptarea nu vine imediat după ofertă. Unele complicaţii se pot ivi deoarece mai toate legislaţiile civile nu reglementează câtuşi de puţin contractul dintre absenţi, această sarcină fiind lăsată codurilor comerciale iar, pe de altă parte, reglementarea nu priveşte contractele cu caracter internaţional, ci numai pe cele interne.

Corelarea strictă a clauzelor din cele două contracte diferite impune negocierea paralelă a contractului de import şi a celui de export, astfel încât diferitele categorii de clauze să fie sincronizate.

Capitolul VII 215

De exemplu, termenele privind formularea reclamaţiilor şi cele de soluţionare a lor trebuie să fie de aşa natură stabilite în cele două contracte, încât întreprinderea iniţiatoare să dispună de timpul necesar pentru a formula la rândul ei reclamaţii faţă de vânzătorul iniţial, pe măsură ce primeşte astfel de reclamaţii de la cumpărătorul final.

Preţul mărfii reprezintă, aşa cum rezultă şi din cele precedente, componenta hotărâtoare pentru eficienţa operaţiunilor de reexport, astfel încât o mare parte a efortului de negociere şi contractare se concentrează asupra acestuia. În contractele de reexport sunt preferate preţuri determinate, fixe, termenele de derulare fiind, de regulă, scurte. Derularea afacerii de la exportator la reexportator şi de la acesta la beneficiar necesită adeseori o serie de cheltuieli: impozite, taxe vamale, comisioane bancare şi comerciale, certificate fitosanitare etc., negocierile trebuind să elucideze cu rigurozitate în obligaţia căruia dintre parteneri intră fiecare.

Modalităţile de plată presupun, pentru o mai mare siguranţă a încasării preţului, adoptarea acreditivului în varianta back-to-back. În situaţia în care există deplină încredere între partenerii de afaceri, se poate utiliza acreditivul transferabil, care permite economisirea spezelor bancare şi simplificarea formalităţilor de decontare şi dă posibilitatea beneficiarului de a ceda drepturile şi obligaţiile sale din acreditiv altui furnizor.

Menţionăm totodată, tendinţa de a se prevedea în ambele contracte domicilierea acreditivului la banca comercială din ţara iniţiatorului operaţiunii de reexport.

Reexportatorul poate obţine unele profituri suplimentare din specularea conjuncturii monetare, utilizând la import o monedă cu tendinţă de devalorizare, iar la export o monedă cu tendinţă de revalorizare.

1.5. Metode de determinare a eficienţei reexportuluiDeterminarea eficienţei economice a operaţiunilor de reexport se

realizează prin diferite metode, dintre care menţionăm:a) Reexport direct de la furnizorul extern la clientul extern:- aportul în monedă străină (Am);

(1)- profitul în lei (B):

(2)


- rentabilitatea operaţiunii de reexport (R):

(3)

în care:Pc = preţul mărfii cumpărate;Pv = preţul de vânzare a mărfii exportate;DCS = dobânzile, comisioanele şi spezele bancare în monedă străină;Cm = cursul monetar.

Cu cât R va fi supraunitar şi mai îndepărtat de 1, cu atât eficienţa operaţiunii va fi mai mare.

b) Reexportul în condiţiile în care marfa a fost transportată în ţara reexportatorului:

- costul în monedă străină al mărfii cumpărate pentru reexport (C):(4)

- aportul în monedă străină (Am):(5)

- costul efectiv în lei al mărfii cumpărate pentru reexport (P1):(6)

- profitul în lei (B):(7)

sau(8)

- rentabilitatea în lei a operaţiunii de reexport (R1):

(9)

- rentabilitatea în monedă străină a operaţiunii de reexport (Rm):

(10)

în care:Te = cheltuieli de transport şi asigurare pe parcurs extern

ocazionate de aducerea mărfii în ţară;Ti = cheltuieli de transport pe parcurs intern la şi de la unităţile

care asigură indigenarea şi neutralizarea mărfii;M = cheltuieli de depozitare, manipulare, rambursare, reetichetare

şi naturalizare a mărfii.

Capitolul VII 217

c) Reexport prin disponibilizarea de mărfuri indigene similare sau înrudite şi utilizarea celor din import în ţară:

- costul complet al mărfurilor din import utilizate în ţară (PCI):(11)

- costul complet al mărfurilor disponibile la import (Pce):(12)

- costul în monedă străină a mărfurilor cumpărate pentru a fi utilizate în ţara (C):

(13)- aportul în monedă străină (Av):

(14)- beneficiul în lei (B):

(15)în care:

Pp1 = preţul de producţie şi livrare a mărfurilor indigene;Cs = cheltuielile speciale de export, inclusiv de ambalare;Dti = diferenţa dintre cheltuielile de transport de la frontiera

română la unitatea beneficiară din ţară şi cele de la furnizorul intern la unitatea beneficiară din ţară;

Dte = diferenţa dintre cheltuielile de transport de la unitatea producătoare de mărfuri la frontiera română şi cele de la aceeaşi întreprindere la unitatea beneficiară din ţară.

Concluzie. Poziţia geografică a României constituie o premisă importantă pentru folosirea reexportului de către agenţii economici ca unul din factorii care ar putea avea un rol însemnat în relansarea comerţului nostru exterior. O altă premisă ar reprezenta-o formarea noului val de specialişti în afacerile economice internaţionale, proces la care Universitatea „Constantin Brâncoveanu” îşi aduce o iminentă contribuţie.


În t rebăr i ş i ap l i caţ i i

1. Definiţii reexportul.2. Motivaţia promovării şi extinderii reexportului.3. Clasificarea reexporturilor în funcţie de scop.4. Avantajele reexportului.5. Riscurile reexportului; modalităţile de acoperire a riscurilor.6. Cum se determină eficienţa economică a operaţiunilor

de reexport?

Capitolul VII 219

2. Operaţiunile de switch – mijloc de flexibilizare a contrapartidei

2.1. Definire şi clasificare

Operaţiunile de switch constau într-o întrepătrundere a afacerilor comerciale cu o serie de operaţiuni financiar-monetare, în vederea transformării unor disponibilităţi în clearing, în devize libere sau în disponibilităţi pentru alte clearinguri sau a schimbării unor fonduri de devize libere în rezerve de clearing.

Operaţiunile de switch au apărut, în principal, în legătură cu existenţa acordurilor de plăţi în clearing sau barter, respectiv, cu dificultăţile generate de natura şi caracteristicile acestui regim de plată pentru desfăşurarea schimburilor comerciale normale din două ţări.

O caracteristică a acordului de clearing constă în aceea că fondurile realizate din operaţiunile de export în cadrul clearingului sunt folosite, în mod exclusiv, în scopul efectuării importurilor din listele de mărfuri, anexate la acord, cu obligaţia ca aceste mărfuri să fie originare din ţara parteneră. Apare astfel posibilitatea ca, la un moment dat, una din ţări să dispună de sume importante, în contul clearing, ca urmare a exporturilor pe care le-a efectuat în ţara parteneră şi să nu poată utiliza aceste disponibilităţi deoarece mărfurile care ar putea fi importate nu prezintă interes pentru propria economie naţională. Acest neajuns este accentuat şi de faptul că disponibilităţile din acordul de clearing nu sunt purtătoare de dobânzi sau aduc dobânzi mici în comparaţie cu cele de pe piaţa mondială.

O altă caracteristică a clearingului este stabilirea nivelului creditului tehnic – un plafon valoric – denumit şi plafon descoperit sau „spaţiu de joc” (swing), în limita căruia importurile se pot efectua unilateral sau descoperit. Majoritatea acordurilor de plăţi în clearing permit derularea schimburilor reciproce de mărfuri, atâta timp cât soldul contului de clearing nu depăşeşte creditul tehnic.

Operaţiunile de switch fac flexibilă activitatea acordurilor de clearing, având astfel un rol pozitiv atât în desfăşurarea relaţiilor bilaterale, cât şi pentru realizarea unor profituri în monedă străină, fără a angaja direct produse ce încorporează substanţa naţională.


În unele acorduri de clearing este prevăzută „clauza switch”, prin care se oferă posibilitatea ţării excedentare (creditoare) să-şi utilizeze soldul prin operaţii de compensaţii triunghiulare, sub forma unui transfer în favoarea unei terţe ţări cu care ambele părţi semnatare ale acordului au relaţii comerciale. Unele acorduri comerciale şi de plăţi în clearing interzic, în mod expres, reexportul, situaţie în care operaţiunile de switch se pot realiza numai prin intermediul unor firme specializate şi cu sprijinul unor bănci comerciale, având acordul tacit al partenerilor.

Iniţiativa efectuării operaţiunilor de switch o poate avea atât o întreprindere din ţara creditoare în contul de clearing, cât şi una din ţara debitoare, iniţiativa lor conjugată fiind de natură să accelereze realizarea scopului final urmărit. În practică, acţiunea este iniţiată, de regulă, de firme specializate în astfel de operaţiuni, care acţionează ca intermediari între partenerii din ţările de clearing şi vânzătorii sau cumpărătorii de pe pieţele de devize convertibile.

Operaţiunile de switch presupun deci, reexportul unei mărfi dintr-o ţară parteneră de clearing într-o ţară terţă cu transformarea simultană a unor disponibilităţi de clearing, în rezerve de monedă liber-convertibilă sau, invers, transformă fonduri de monedă liber-convertibilă în disponibilităţi de clearing prin reexportul unei mărfi de terţă provenienţă, într-o ţară parteneră de clearing1.

a) Operaţiunile de switch se pot clasifica, având drept criteriu sensul alimentării contului de clearing, în:

- operaţiuni aller sau alimentarea contului de clearing;- operaţiuni de tip retour sau vânzarea de disponibilităţi de clearing;- operaţiuni „aller-retour” prin care, combinând două operaţiuni de

sensuri opuse, partenerii urmăresc atât asigurarea funcţionării normale a acordurilor de clearing, cât mai ales obţinerea de beneficii în monedă străină, fără a angaja produse ce încorporează substanţa naţională.

b) Ţinând cont de obiectul operaţiunilor de switch, acestea pot fi:

- operaţiuni de switch cu marfă, care pornesc de la cerinţa flexibilităţii unor acorduri comerciale în care intervin afaceri efective cu mărfuri;

1 Vezi Alexandru Puiu, Conducerea şi tehnica comerţului exterior, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.

Capitolul VII 221

- operaţiuni de switch cu caracter financiar, în care are loc doar crearea sau cedarea unor poziţii de clearing, recurgându-se la fonduri de monedă liber-convertibilă, pentru a debloca funcţionarea conturilor de clearing.

În cazul operaţiunilor de „aller-retour” este posibil ca atât allerul, cât şi retourul să fie de tipul „clean”, ceea ce înseamnă că operaţiunea respectivă nu este legată de un export sau de un import de mărfuri, fie el chiar şi formal, ci are loc doar o transformare de devize libere în devize clearing şi invers.

Combinaţiile care pot să apară sunt următoarele:- operaţiunile de aller-retour în care faza de aller este clean, iar

cea de retour cu marfă;- operaţiunea de aller-retour în care faza de aller se desfăşoară

cu marfă, iar cea de retour este de tipul clean;- operaţiunea de aller-retour, în care atât faza de aller cât şi cea

de retour se derulează cu marfă.Posibilitatea de a combina aceste operaţiuni depinde de

elasticitatea prevederilor din cadrul acordului de clearing, precum şi de alte condiţii concrete, economice şi organizatorice.

c) Având în vedere numărul participanţilor la realizarea operaţiunilor, acestea pot fi:

- operaţiuni de switch simple, normale sau primare, la care participă trei ţări, dintre care două sunt semnatare ale acordului de clearing, iar cea de-a treia este ţara pe piaţa căreia se negociază mărfurile care fac obiectul acţiunii contra devize libere;

- operaţiuni de switch în lanţ sau multiple, la care participă mai mult de trei ţări, condiţia esenţială fiind ca cel puţin două din participante să fie semnatare ale unui acord de clearing.

2.2. Tehnica operaţiunilor de switch

În desfăşurarea unor operaţiuni de switch intervin cel puţin trei parteneri, din care doi sunt situaţi în mod obligatoriu în ţările semnatare ale acordului de clearing. De asemenea, dată fiind existenţa în operaţiune a partenerilor de clearing, în mecanismul de derulare a operaţiunii de switch vor apărea neapărat atât plăţi şi încasări în monedă liber-convertibilă, cât şi în monedă de clearing. Apar, totodată, o serie de operaţiuni


auxiliare impuse de anumite situaţii şi care intră în mecanismul de derulare a tranzacţiei: activităţi legate de depozitare, sortare, reetichetare, reambalare etc., precum şi eliberarea unor documente în legătură cu provenienţa, originea, transportul mărfurilor. Acest gen de operaţiuni, chiar dacă nu implică cheltuieli materiale prea mari, necesită o mare abilitate din partea celui care le execută.

A. Switch cu marfă

a) Switch cu marfă-aller – afacerea este iniţiată de către o întreprindere de switch dintr-o ţară care deţine un sold pasiv în cadrul acordului de clearing şi care, împreună cu o firmă parteneră de switch – în baza unui contract încheiat între ele – găseşte un furnizor de marfă de terţă provenienţă pe care o reexportă în ţara parteneră de clearing ca marfă indigenă. Marfa este achiziţionată contra plăţii, în monedă liber convertibilă şi este reexportată cu decontarea, în devize de clearing, din partea importatorului final.

Operaţiunea de switch de tip aller prezintă avantajul deblocării contului de clearing, prin reducerea soldului pasiv ce se înregistrează pentru ţara importatoare şi care, astfel, are posibilitatea să-şi continue importurile din ţara parteneră de clearing. De asemenea, în urma realizării acestei operaţiuni, se obţine diferenţa favorabilă (agio) care revine partenerului ce iniţiază operaţiunea.

b) Switch-ul cu marfă retour este iniţiat de întreprinderea de switch când există un sold activ în favoarea ţării respective sau când s-a creat o astfel de poziţie într-o operaţiune în sens aller. În acest caz, întreprinderea de switch, în înţelegere cu un partener de switch dintr-o ţară terţă, achiziţionează o marfă din ţara parteneră de clearing, pe care o reexportă unui cumpărător din terţă ţară. Motivul reexportului mărfii rezidă în faptul că aceasta nu prezintă interes pentru importatorul din ţara parteneră de clearing sau condiţiile în care ar avea loc valorificarea mărfii pe piaţa internă a acestei ţări nu ar asigura rentabilitatea operaţiunii iniţiale de import. De data aceasta, marfa este achiziţionată cu decontarea în monedă de clearing şi este reexportată contra monedă liber convertibilă.

În urma operaţiunii de switch de tip retour se obţine o diferenţă de preţ nefavorabilă – disagio – care este suportată de ţara iniţiatoare,

Capitolul VII 223

dar operaţiunea prezintă, totuşi, avantajul deblocării disponibilităţii sale de clearing şi obţinerii unor fonduri de devize libere, fără a angaja valori materiale proprii, devize cu care se poate adresa pe orice piaţă pentru a obţine mărfurile de care are nevoie.

În general, mărfurile care fac obiectul operaţiunii de retour sunt greu vandabile, iar pentru a putea fi plasate, este necesară o reducere de preţ faţă de preţurile mondiale. Disagioul se calculează, în procente la volumul valoric, în devize clearing.

c) Switch aller-retour – sunt operaţiuni combinate iniţiate în momentul în care se creează dificultăţi în îndeplinirea obligaţiilor reciproce luate în calculul unui acord de clearing de către cele două părţi, indiferent de poziţiile de cont la data apariţiei acestor dificultăţi. În esenţă, operaţiunile de acest tip constau în combinarea a două switch-uri de sens opus. Prin operaţiunile de switch aller-retour se urmăresc, mai ales, avantajele materiale şi anume: obţinerea unor câştiguri în monedă străină, pe baza speculării diferenţelor dintre preţurile de clearing şi cele în devize libere.

Operaţiunea de switch aller-retour poate începe fie cu faza de aller, fie cu cea de retour, în funcţie de situaţia balanţei clearingului, la momentul respectiv. Astfel, dacă balanţa clearingului este activă, se poate începe cu partida de retour, soldul activ permiţând deschiderea de acreditive pentru importul formal al mărfii retour. Dacă balanţa clearingului este pasivă, operaţiunea va începe cu partida de aller, pentru a crea disponibilităţile necesare partidei de retour.

În operaţiunea de aller-retour apar următorii participanţi: firma de switch dintr-o ţară terţă; firma de switch din ţara parteneră în cadrul acordului de clearing; furnizorul din ţara terţă; cumpărătorul din ţara parteneră în cadrul acordului de clearing; cumpărătorul dintr-o ţară terţă.

Pentru realizarea unor profituri se impune ca întreprinderea care iniţiază operaţiunea să ia măsuri astfel încât produsele care fac obiectul operaţiunii de aller să fie mărfuri de importanţă economică şi comercială ridicată pentru ţara parteneră într-un acord de clearing, iar produsele care fac obiectul operaţiunii de retour să aibă o importanţă economică şi comercială ridicată pentru ţara terţă. În acest fel, se poate asigura: o sumă mai mare reprezentând cota de agio la aller, o sumă mai mică reprezentând cota de disagio la retour, ceea ce conduce la obţinerea unui beneficiu mai mare la


nivelul operaţiunii de aller-retour. Dacă suma preţurilor mărfurilor care formează obiectul operaţiunii de aller este egală cu suma preţurilor mărfurilor care formează obiectul operaţiunii de retour, rezultă că nu apar modificări în cadrul poziţiilor din acordul clearing. În caz contrar, va avea loc fie o echilibrare a contului de clearing, fie inversarea poziţiei deţinute de ţara care a declanşat operaţiunea.

Tabloul nr. 7.3.Mecanismul operaţiunii de switch aller-retour

B. Switch valutar

Operaţiunile de switch valutar reprezintă o operaţiune financiară care se poate realiza prin intermediul băncilor sau al unor firme specializate. Aceste operaţiuni pot fi, la rândul lor, de tip aller sau retour, iar cele două faze se pot combina în mod avantajos într-o operaţiune aller-retour valutar. Operaţiunile de switch valutar, deşi presupun investirea imediată a unor fonduri în devize libere, prezintă avantajul că se realizează într-un timp mai scurt, faţă de operaţiunile de switch cu marfă şi necesită un volum de muncă şi cheltuieli mai mici, riscuri mai reduse.

Capitolul VII 225

Participanţii la tranzacţia de switch valutar sunt: o instituţie bancară care ţine contul de clearing din ţara care iniţiază operaţiunea; banca ce deţine contul de clearing din ţara parteneră; firma de switch din ţara debitoare; banca terţă – în unele cazuri.

Pentru alimentarea unui cont de clearing, evitând echilibrarea „ad pari” a contului, firma de switch din ţara iniţiatoare tratează direct sau prin intermediul unei bănci terţe cu banca care ţine evidenţa contului de clearing în ţara parteneră, răscumpărând datoria din contul de clearing contra devize libere la un anumit curs, stabilind un discount. Mărimea discountului variază în funcţie de nivelul şi importanţa clearingului, precum şi de nivelul soldului pasiv. În acelaşi timp, banca din ţara parteneră comunică băncii corespunzătoare din ţara debitoare suma din moneda clearing cu care a diminuat soldul pasiv al contului de clearing.

Operaţiunile de switch valutar de tip aller se pot realiza şi în situaţia în care ţara creditoare, pentru a-şi activa fondurile imobilizate în cadrul contului de clearing, scoate la licitaţie prin intermediul băncii sale disponibilităţile, în moneda de clearing. În acest caz, iniţiativa aparţine ţării creditoare, iar ţara debitoare trebuie să-şi dea acordul. Pentru ţara debitoare, indiferent de faptul că participă sau nu la licitaţii, scoaterea la licitaţie de către ţara creditoare a activului său trebuie privită ca un switch valutar de tip aller.

În situaţia în care contul de clearing înregistrează un sold activ, care depăşeşte nivelul creditului tehnic, ţara creditoare poate iniţia o operaţiune de switch valutar de tip retour, în scopul demobilizării fondurilor în moneda de clearing şi al asigurării funcţionării normale a acordului de clearing. Ţara în cauză, prin intermediul băncii sale, care ţine evidenţa contului de clearing sau prin intermediul unei firme de switch, oferă spre vânzare disponibilităţi în moneda de clearing din acordul de clearing cu ţara parteneră, contra devize libere. Cumpărătorii pot fi bănci sau firme din terţe ţări sau din ţara parteneră, convenind cu vânzătorul un anumit discount.

Pe lângă tehnica de derulare a operaţiunilor de switch valutar prezentată, se pot realiza şi alte numeroase forme şi combinaţii şi, de asemenea, se poate mări numărul participanţilor.


2.3. Avantaje şi riscuri în operaţiunile de switch

Apariţia şi menţinerea operaţiunilor de switch în relaţiile comerciale internaţionale se datorează unor avantaje pe care acestea le oferă, concretizate în efecte materiale directe, efecte indirecte sau propagate, inclusiv, unele mai generale, de politică comercială.

Efectele directe ale operaţiunilor de switch

Efectele directe ale operaţiunilor de switch au ca rezultat câştigurile materiale cuantificabile în:

- creşterea încasărilor în monedă străină, fără export de substanţă naţională;

- creşterea beneficiilor în devize libere obţinute ca rezultat al diferenţelor de curs între monedele de clearing şi monedele liber convertibile, în operaţiuni de tip aller;

- creşterea veniturilor în devize libere în cadrul operaţiunilor de tip retour;

- evitarea plăţii de dobânzi în faza de depăşire a creditului tehnic prin alimentarea cu mărfuri de terţă origine a unor conturi de clearing pasive;

- transformarea în disponibilităţi active în monedă convertibilă a unor disponibilităţi de clearing nepurtătoare de dobânzi sau aducătoare de dobânzi mici.

Pentru comensurarea rentabilităţii operaţiunilor de switch, determinarea este raportul dintre cursurile celor două monede – moneda de clearing şi moneda liber convertibilă. Rentabilitatea acestei operaţiuni se poate obţine prin calcularea indicelui operaţiunii de switch, care se determină, în mod distinct, pentru cele două tipuri de switch cu marfă: aller şi retour.

Pentru operaţiunile de switch aller, indicele operaţiunii de switch are formula:

(16)

în care:ISA = indicele operaţiunii de switch de tip aller;

Capitolul VII 227

IpI = indicele preţului mărfii importate dintr-o ţară terţă pe devize libere;

IpE = indicele preţului mărfii exportate (de fapt, reexportate) încadrul operaţiunii de switch;

Cs = coeficientul primei de switch obţinut prin adăugarea procentului de agio la 100.

Pentru operaţiunea de switch de tip retour indicele se calculează:

(17)

în care:ISR = indicele operaţiunii de switch de tip retour;Cs = coeficientul de switch obţinut prin scăderea cotei de

disagio din 100.Pentru ca cele două tipuri de operaţiuni să fie rentabile trebuie ca

ISA 100 şi ISR 100.

Efectele materiale indirecte ale operaţiunilor de switch

Efectele materiale indirecte ale operaţiunilor de switch se manifestă, în principal, prin impactul pe care îl au asupra unor participanţi indirecţi la astfel de operaţiuni triunghiulare: întreprinderi de comerţ exterior şi alţi agenţi economici în al căror obiect de activitate intră importul sau exportul produselor în cauză. Astfel, se asigură un nivel de preţ de import inferior celui la care întreprinderea importă mărfuri de acelaşi tip, prin substituţie de monedă de cumpărare în funcţie de variaţia de curs sau prin substituţie cu o marfă similară dar cu preţ inferior.

De asemenea, se evită concurenţa dintre mărfurile româneşti exportate direct şi cele deţinute de parteneri străini în cadrul unor acorduri de compensaţie prin reprelucrarea acestor mărfuri de partenerul român şi înlocuirea lor cu mărfuri de terţă origine care nu sunt necesare economiei naţionale, dar pentru care există obligativitatea cumpărării prin acorduri de clearing. Totodată, se realizează un nivel de export superior celui la care se exportă, de regulă, mărfurile româneşti.


Efectele de politică economică ale operaţiunilor de switch

Efectele, mai generale, de politică economică ale operaţiunilor de switch se referă la următoarele aspecte:

- crearea unui cadru de negociere elastic în acordurile de clearing prin înlocuirea în listele de mărfuri a unor poziţii care nu interesează în mod direct pe partener, diversificarea pe această bază a schimburilor comerciale chiar în condiţiile existenţei unor acorduri de clearing;

- facilitarea obţinerii de licenţe pentru importul sau exportul de mărfuri;

- crearea de posibilităţi pentru plasarea mărfurilor indigene, atunci când acestea sunt condiţionate de preluarea la import a unor mărfuri care nu prezintă un interes direct;

- creşterea indicelui volumului comerţului exterior absolut şi pe locuitor;

- acţiunea pozitivă asupra balanţei comerciale a unei ţări şi asupra convertibilităţii monedei naţionale prin crearea garanţiei desfăşurării normale a schimburilor în cadrul acordurilor de clearing.

2.4. Riscurile şi limitele caracteristice operaţiunilor de switch

a) Efectuarea acestor operaţiuni este limitată de premisele de bază ale acestora şi anume de existenţa unor poziţii în acordurile de clearing care nu au fost utilizate sau nu interesează a fi utilizate pentru exporturile sau importurile adresate direct economiei naţionale, cât şi de situaţia soldurilor în contul de clearing, la un moment dat.

b) Un alt aspect îl reprezintă diferenţa dintre preţurile mărfurilor stabilite în clearing şi preţurile aceloraşi mărfuri pe piaţa liberă, regula fiind ca această diferenţă să fie mare dar, adeseori, aceasta este foarte mică (1-2%), ceea ce face ca interesul pentru iniţierea unor operaţiuni de switch să fie mai scăzut datorită dezavantajelor materiale. Totuşi, uneori în aceste condiţii se pot iniţia astfel de operaţiuni, primând interesele de politică economică.

c) Un alt risc specific operaţiunilor de switch este legat de blocarea funcţionării contului de clearing, situaţie în care disponibilităţile create prin aller nu pot fi utilizate pentru finanţarea operaţiunii de retour.

Capitolul VII 229

d) Un alt aspect specific ţine de caracterul confidenţial al acestor operaţiuni, problema devenind complexă în cazul în care acordurile de clearing şi legislaţiile diferitelor ţări interzic reexportul şi, ca atare, condiţiile contractuale sunt tratate direct între întreprinderea de switch de pe piaţa liberă şi cea din ţara de clearing. În aceste condiţii, dacă autorităţile unei ţări semnatare a unui acord de clearing iau cunoştinţă de faptul că mărfurile exportate de ea în ţara parteneră de clearing au fost reexportate, se adoptă măsuri cu caracter selectiv şi gradat, mergând de la notificări, proteste, până la măsuri de represalii, care pot ajunge până la denunţarea acordului de clearing.

e) În situaţia în care întreprinderea de switch ia parte în mod efectiv şi în nume propriu la operaţiunea specială, ea se expune şi riscurilor comerciale obişnuite, riscuri ce se referă la cantitatea şi la calitatea mărfurilor, la termenele de livrare, efectuarea plăţii etc.

f) Chiar dacă întreprinderea de switch reuşeşte să depăşească aceste riscuri, se poate întâmpla ca realizarea operaţiunii să fie inoportună datorită unor limite comerciale de rentabilitate pe care le prezintă aceste operaţiuni.

2.5. Măsuri de protejare faţă de riscuri în operaţiunile de switch

a) Caracterul complex al mecanismului operaţiunilor de switch, riscurile şi limitele ce intervin în realizarea acestor operaţiuni necesită ca la încheierea şi derularea lor să se realizeze o fundamentare şi organizare riguroasă, identificarea căilor de valorificare a avantajelor comerciale şi financiare ce decurg din acordurile de clearing şi de barter, studierea atentă a conjuncturii economice şi a evoluţiilor de pe diferite pieţe.

b) Protejarea intereselor părţilor şi obţinerea unor profituri convenabile depinde, printre altele, şi de modul în care se negociază şi se încheie contractele aferente acestor operaţiuni. În operaţiile de switch (fie ele de tip aller sau retour), între cele două contracte, care constituie suportul lor juridic, există o strânsă interferenţă; de perfectă sincronizare a obiectului şi a condiţiilor de livrare ale acestor contracte depinde în mare măsură buna derulare a operaţiunii.

Obiectul celor două contracte trebuie să fie identic. Prin clauze precis formulate se stipulează denumirea mărfii, cantitatea,


parametrii calitativi şi funcţionali, termenele de garanţie, condiţiile şi termenele în care pot fi formulate reclamaţiile etc.

Condiţiile şi termenele de livrare să fie sincronizate. Dacă marfa se expediază de vânzătorul iniţial direct cumpărătorului final, condiţia de livrare C.I.F. pare a fi cea mai eficientă pentru întreprinderea iniţiatoare a operaţiunii deoarece, în cazul operaţiunilor de tip aller, preţul în moneda de clearing este substanţial mai mare, ceea ce determină ca soldul debitor al contului de clearing să se diminueze într-o măsură sporită. În cazul operaţiunilor de tip retour va creşte preţul în monedă convertibilă; cheltuielile de transport şi asigurare, fiind plătite în moneda de clearing, se vor reflecta pozitiv în suma încasată în final de către întreprinderea iniţiatoare, în moneda convertibilă.

Modalităţile de decontare între părţi necesită folosirea acreditivelor intercondiţionate (back-to-back) şi, în unele situaţii, emiterea unor scrisori de garanţie bancară.

Livrarea mărfii se poate realiza direct de la furnizorul real la cumpărătorul real, fără a tranzita teritoriul ţării în care îşi are sediul întreprinderea de switch. Totuşi, se tinde spre tranzitarea mărfii prin porturi sau puncte vamale ale acestei ţări pentru a fi supusă unor operaţiuni de neutralizare, reambalare, eventual prelucrării suplimentare, pentru a avea posibilitatea de a se obţine un preţ final, cât mai ridicat.

Concluzie. Chiar dacă, în prezent, operaţiunile de switch nu mai au răspândirea din anii ´50 - ´80 ai secolului trecut, cunoaşterea lor este recomandabilă.

În t rebăr i ş i ap l i caţ i i

1. Definiţi operaţiunile de switch.2. Care este diferenţa dintre operaţiunea de switch aller

şi cea de switch retour ?3. Care sunt avantajele operaţiunii de switch ?4. Care sunt riscurile în operaţiunile de switch ?5. Ce metode se folosesc împotriva riscului din operaţiunile

de switch?

13 Reexporturile, Operatiuni de Swich

Documents

Transcript of 13 Reexporturile, Operatiuni de Swich