102-176 Dumnezeu

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

1/75

102 DUMITRU STĂNILOAE

realizează şi manifestă prin vedere o conştiinţă de sine, în relaţie cu obiectulvăzut în mod conştient şi cu întreaga ambianţă cosmică în care se află. Omulnu desparte vederea de gândire, care înţelege ceea ce vede, dar se întinde cuînţelegerea şi dincolo de ceea ce vede. Persoana umană tinde să vadă şi să

cuprindă în gândire universul întreg şi existenţa de care el depinde; şi să audă pe oamenii de pretutindeni vorbindui şi să le vorbească tuturor despre toate alelor, ale universului şi despre cauza universului, de dincolo de ei. Prin aceastaarată că vrea să intre în legătură cu !ubiectul creator şi absolut. Omul e punteîntre "cela şi întreaga lume dependentă de "bsolut, în calitate de creatură a"celuia. #l întinde prin aceasta un sens ultim asupra universului. $umnezeudevine transparent prin univers, ba c%iar lucrător prin om asupra universului, cafactor conştient.

&i toate se întipăresc în oarecare fel deosebit în fiecare persoană, în modulei propriu de a fi. Persoana umană nu e numai un înteg spiritualizat, format dincomponentele sale imediate, ci un întreg care e sau ţine să fie întreg în toate.în acest sens fiecare persoană e o complexitate unitară de extindere universalăşi tinde să cuprindă prin aceasta, fără să le confunde cu sine, toate persoaneleşi împreună cu ele toată realitatea. &i mai minunat e faptul că persoana umană

suferă durerea sau plăcerea celor ce se întâmplă în trupul ei sau îl ating pe el,fie căşi au originea în el, fie în universul în care trăieşte. #a simte sufleteşteînţepătura din trup, sau plăcerea mângâierilor cei ating trupul. $acă ar fi numaitrup, nu lear simţi în mod conştient. în aceasta se vede din nou caracterulcompus şi complex al persoanei umane.

# drept că această trăire conştientă a celor ce se petrec în materia trupului, prin atingerile materiei lui din afara trupului, sau prin procesele dinlăuntrul lui,se datorează misterioasei interpretări a spiritului şi trupului, ca fiinţă unitară aomului. $ar această unitate are loc numai în persoană şi numai ea trăieştespiritual procesele materiale din trup sau atingerile materiale din afară aletrupului. "ceasta se datorează faptului că trupul viu al persoanei nu e numai oclădire materială, ci şi spirituală. $e fapt, în trup, ca participant subiectiv lasimţirea celor din el şi ca obiect simţit, nu se poate despărţi între material şispiritual, $ar unitatea aceasta o realizează numai persoana. !imţirile celor petrecute în trupul său le trăieşte şi animalul, dar nu reflectate întro conştiinţăşi întro gândire.

"ceasta arată că materia nu e incapabilă să se unească cu spiritul în a simţiîmpreună, ca dureri şi plăceri, cele ce se întâmplă cu trupul şi de a se alcătui prin spirit întrun trup plin de spirit şi organizat de el. "ceasta înseamnă că eae făcută pentru spirit, ca participantă la subiectivitatea lui sau ca obiect al ei; şică durerile şi plăcerile pe care spiritul le poate trăi în unirea cu ea pot fi pusede spirit în slu'ba bunei lui dezvoltări sau a celei rele. în materia trupului sereflectă simţirea şi conştiinţa spiritului sau prin ea se pot produce simţiri dedurere şi plăcere în spirit. #a poate fi spiritualizată de spirit, dar spiritul nu poatefi materializat de ea, deşi e trăită şi penetrată de spirit. (u spiritul e făcut pentrua fi materializat, ci materia pentru a fi spiritualizată, deşi prin această lucrarese întăreşte şi spiritul şi se actualizează alte puteri ale lui şi altfel, sau în mod

mai accentuat şi mai frumos. $ar şi în aceasta se arată că materia e făcută pentru

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

2/75

FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 10 3

spirit, nu spiritul pentru materie. )ar prin aceasta, că nu materia creează spiritul,ci un !pirit atotputernic o creează pe ea.

# drept că materia poate atrage şi ea spiritul la o viaţă supusă ei. $ar omulca întreg se îngustează prin aceasta. #xistenţa nu se dezvoltă prin prioritatea

acordată materiei, ci invers. &i de aceea, omul nu se simte bine pe lungă durată, prin prioritatea acordată materiei. $impotrivă, întro viaţă în care materia espiritualizată se simte bine şi se înfrumuseţează, sau se luminează şi spiritul şimateria, sau omul întreg. *ăci în acest caz persoana umană poate aduna înunitatea ei toate înţelesurile şi poate trăi, spre îmbogăţirea proprie netrecătoarea sa şi a celorlalţi oameni, cu voia ei cea bună toate contactele cu realitatealumii materiale.

$in cele spuse se vede că persoanele, cu înţelegerea variată şi întregitoareadusă de ele, privitor la existenţa lor şi a lumii, nu sunt înc%ise în uniformitateaoarbă a speciei, ci sunt lumini ce cresc în conţinutul lor spiritual neîncetat,arătând că sunt făcute pentru veşnicie. #le nu sunt înc%ise în legile uniformeale speciei, ca animalele inconştiente şi nelibere. #le sunt în raport cu ele înseşişi cu lumea, reprezentantele şi ferestrele luminii celei mari a +iului iubitor şi*uvântul atotluminos, *reator şi *ălăuzitor al creaţiei spre unirea tot mai mare

cu #) însuşi. *ăci ele îşi dau seama că nu sunt suficiente pentru a se explica şirealiza în mod desăvârşit prin ele înseşi. (ici lumea nu le e suficientă pentruaceasta. Puterea aceasta o are numai +iul şi *uvântul *reator. $e aceea, +iul şi*uvântul *reator a binevoit să satisfacă setea umanului de a a'unge la aceastăţintă, luând umanul şi cu el lumea întreagă în #l însuşi, pentru a le lumina deplinşi pentru ai umple pe toţi cei ce vor da lumina şi plinătatea dăruită umanităţiiasumate în #l.

$acă firea umană aspiră să cuprindă prin persoana ei pe toţi semenii, lumeaîntreagă şi pe $umnezeu însuşi în unitatea ei, dar nu o poate face aceasta numaiîn această calitate, căci lumea nu e creată de ea şi nici $umnezeu nui stă ladispoziţie, ea se poate împărtăşi de această cuprindere desăvârşită numai prinasumarea ei în Persoana +iului )ui $umnezeu şi a aţiunii ipostatice divine."ceasta, făcânduse om, cuprinde în !ine toată realitatea şi pe toţi oamenii fărăsăi anuleze, cum nu se anulează nici oamenii prin comuniune, ci dând dimpotrivăfiecăruia putinţa să cunoască în #a pe toţi şi pe toate şi să se armonizeze toţiîn unirea cu #a, în cuprinderea şi înţelegerea tuturor de către #a.

b. Unirea firii diine !i "#ane $n i%&'(a'") *e) "n") !i a(&(*"%rin+,(&r a) )"i Ii'"' -ri'(&'. "ceastă cuprindere a realizato +iul lui $umnezeu în ipostasul !ău infinitmai cuprinzător decât cel uman, devenit şi ipostas al firii umane, sau om, unind înipostasul !ău unic atât firea dumnezeiască, cât şi cea omenească, fără ca acestea sădevină o singură fire ca cea a omului, formată din suflet şi trup, ci rămânândnecontopite, sau #l făcânduse om fără să înceteze a fi şi $umnezeu. Prin aceasta,+iul lui $umnezeu intră întro solidaritate cu specia umană, dar nu e limitat în putinţade cuprindere a întregii existenţe. însă, deşi este prin firea -ui dumnezeiască absolutliber în această unire, #l o poate uni pe aceasta cu firea limitată omenească, pentrucă este prin cea dumnezeiască *reatorul celei omeneşti, iar cea omenească este făcutăcu braţele desc%ise pentru infinitatea celei dumnezeieşti şi capabilă c%iar în realizarea

ei ca persoană sau în persoană, de o libertate de dezvoltare din $umnezeu în cadrul

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

3/75

10/ DUMITRU STĂNILOAE

speciei sale, datorită faptului că e creată de $umnezeu ca parteneră a -ui sau desc%isă-ui în înţelegere şi iubire. Pe lângă aceasta, am mai văzut că umanul se poate înnobilaca atare numai prin comunicarea cu $umnezeu. -egătura cu $umnezeu îi este absolutnecesară omului, pentru dreapta dezvoltare pentru care e făcut. )ar păcatul a făcut

necesară pentru scăparea de el a omului, unirea cea mai strânsă a lui cu $umnezeu,în forma unirii firii lui cu $umnezeu, întrun ipostas şi anume în cel divin. otuşiaceasta nu impunea lui $umnezeu necesitatea de a se uni cu umanul întro singurăfire, cum îi este necesară acestuia unirea între suflet şi trup.

)isus /ristos realizează astfel Persoana cea mai larg cuprinzătoare, dar şidesăvârşit liberă în comparaţ'e cu persoanele simplu umane.

)deea despre calitatea lui /ristos ca 0Persoană compusă1 de un fel deosebite afirmată, după câte ştim, prima dată, de călugărul dobrogean, dacoromanul2axenţiu, şi a fost reluată de -eonţ'u de 3izanţ, se pare originar şi el din$obrogea şi prieten al lui 2axenţiu şi apoi de !f. 2axim 2ărturisitorul.2axenţiu sa servit de această idee pentru întemeierea formulei 04nul din reimea pătimit cu trupul1, cu care grupul de 0călugări sciţi1 5daco romani6, din carefăcea parte şi el şi se pare şi -eonţiu de 3izanţ, sa dus la anul 789 la oma,ca opusă atât monofizitismului care simplifica Persoana lui /ristos, contopind

cele două firi ale -ui, cât şi nestorianismului care, de asemenea o simplifica,socotind că /ristos a pătimit numai ca persoană umană despărţită de cea divină. (oi vom prezenta explicarea 0Persoanei compuse1 a lui /ristos de către

!f. 2axim 2ărturisitorul. "cesta se vedea în faţa observaţiei aderenţilor monofizitului !ever de "ntio%ia, după care, o dată ce se recunoaşte un unicipostas compus al lui /ristos, trebuia să se recunoască şi o compoziţie a firilor -ui întruna singură. !f. 2axim 2ărturisitorul răspunde că afirmând pe /ristosca 0ipostas compus1 nu socoteşte părţile -ui componente de o vârstă cu aleomului, deci nu- socoteşte pe "cesta aparţinând unei specii sau naturiasemănătoare celei a omului, ca monofiziţii. #l declară că 0tot ipostasul compuscare stă sub o specie nu e compus datorită lui, ci pentru firea care, fiind compusă,cuprinde şi specia de o anumită categorie sub care se află el, ca particularul sausingularul, care are în sine totul întreg, sub comunul şi generalul deplin... $ar la #l 5la /ristos6 nu va putea afla nimeni nici gen, nici specie, care să supună pe /ristos vreunei categorii generale. +iindcă na venit la noi prin trup *uvântulatotdumnezeiesc, datorită raţiunii firii, ci unind prin modul iconomiei 5prinlibertatea prin care voia să ne mântuiască, n.n. cu !ine după iposatas, fireanoastră fără nici o lipsă, a înnoito1 E%. *,(re )&an C"i*")ar") De'%re dre%(e)ed&4#e a)e )"i D"#ne+e" $#%&(ria ere(i*")"i Seer P. :. 98,

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

4/75

FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 10 5

nu din necesitatea unei legi generale, fără să le contopească. în cazul acesta ar apărea mulţi /ristoşi. în #l nu se face firea dumnezeiască o singură fire cu ceaomenească, ca să dea numai o fire compusă mai largă, dar asemănătoarecompoziţiei între suflet şi trup. +irea -ui dumnezeiască nu se uneşte atât de

mult cu firea umană, ca sufletul şi trupul celei omeneşti. în acest caz, dumnezeireanar păstra deplina libertate faţă de cea omenească şi deci iubirea ei faţa de fireaomenească şi atotputernicia ei mântuitoare ar fi limitate. !ar manifesta o oarecaredependenţă a firii dumnezeieşti de cea omenească. $ar adevărul e că între firealui dumnezeiască şi cea omenească se păstrează deosebirea ontologică infinită./ristos ţine seama ca $umnezeu de umanitatea asumată în mod cu totul liber."cesta e unul din sensurile caracterului 0compus1 al ipostasului lui /ristos; unsens cu totul diferit de cel al caracterului 0compus1 al ipostasului uman. !ufletulomului nu poate fi cugetat ca având o astfel de libertate faţă de trupul lui, cumare dumnezeirea lui /ristos faţă de umanitatea -ui. (u unirea întro fire a fiinţeidivine şi umane face ipostasul cel unul al lui /ristos compus, ci păstrarea lor distinctă, o dată cu unirea lor întrun ipostas.

4nitatea, dar şi deosebirea între ele, e produsă şi susţinută exclusiv deipostasul cel unul, dar 0compus1 al lor, nu de unitatea de fiinţă produsă între

ele. "ceasta e taina întregului prezent în părţi fără anularea lor.>a trebui să stăruim ceva mai mult asupra acestei uniri a firilor în /ristos,ce se datorează exclusiv ipostasului. "ceasta ne va descoperi o oarecare înţelegerea unirii firilor în ipostasul *uvântului întrupat si datorită iui. $ar mai întâi aceastane va permite să observăm că nici unirea sufletului şi trupului în firea umanităţiinu e aşa de totală şi de uşor de înţeles fără unitatea persoanei, cum ar puteadeduce cineva din cuvintele !f. 2axim 2ărturisitorul.

Putem spune însă de pe acum că putinţa unităţii dintre suflet şi trup, dar realizată numai în persoană, se datorează şi faptului că amândouă sunt create şianume de acelaşi *reator personal. #l a făcut materia ca mediu general şi decişi special de manifestare a spiritului şi c%iar ca obiect al raţiunii spiritului, însănumai când acesta are caracter de persoană şi include în sine ca persoană materia.$eci materia a fost creată pentru spiritul ca persoană şi ea serveşte ca mediu şiobiect al spiritului, nu spre o organizare generală a ei, ci e destinată să fietransfigurată şi prefăcută de fiecare spirit personal creat, în trup deplin transparental lui. *aracterul personal al *reatorului a dat existenţă materiei, ca mediu şiobiect general şi special 5ca trup6 al fiecărui spirit uman ca persoană, pentru caacesta să o personalizeze sau să o facă în întregime mediu al său ca persoană.Prin aceasta, ea e încadrată în unitatea persoanelor distincte. 4niversul materialca trup general al tuturor, întrun mod care totuşi le ţine distincte şi ca trupuriîn sens strict personal, e un mediu prin care persoanele umane comunică întreele, dar şi un mediu prin care se realizează o comunicare între $umnezeu *el personal şi oameni. $umnezeu a creat universul material ca mediu de comunicarea persoanelor umane între ele şi cu #l. -a creat astfel pentru că #l însuşi estePersoană, sau comuniune între Persoane, care voieşte să comunice prin el şi cu persoanele create. întrun fel, creându8, $umnezeu a acceptat să aibă" universulca mediu al relaţiei !ale personale cu oamenii ca persoane create. în această

relaţie se află cu oamenii în mod deosebit $umnezeu *uvântul şi +iul atălui,

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

5/75


pentru ca să ne aibă şi pe noi, prin raţionalitatea şi sentimentul filial inspirat deexistenţa ce ne e dăruită, legaţi împreună cu !ine de atăl în $u%ul !fânt."ceasta e o temelie ultimă pentru +iul şi *uvântul de aşi face din universulcreat şi un trup intim personal.

ot ce există, există în persoane, sau pentru a fi personalizat, pentru că$umnezeu, suprema existenţă, e Persoană. )ar Persoana e pentru relaţia cu alte persoane, pentru că aşa e $umnezeu. &i numai aşa existenţa are sens şi ecapabilă de bucurie. (u persoana e pentru esenţa generală, ci toate esenţele sunt pentru persoane. Persoana poate cuprinde şi esenţe diferite şi întrun sens fiecare persoană poate cuprinde şi aspiră să cuprindă totul, fără contopire şi prefacere,cum nu poate face esenţa.

)n /ristos avem pe $umnezeu care cuprinde ca Persoană totul, necreatulşi creatul.

Pe de altă parte, se poate spune că unirea firii omeneşti cu cea dumnezeiascăîn ipostasul *uvântului îşi are posibilitatea în $umnezeu, *reatorul firii omeneşti,iar aspiraţia şi putinţa acesteia de unire cu cea dumnezeiască până laîndumnezeire e aspiraţia şi putinţa ce i sa sădit de *reatorul ei. )ar la bazaacestei uniri şi îndumnezeiri stă iubirea de $umnezeu şi setea ei de a se bucura

de această iubire, pusă de $umnezeu cel iubitor în creatura !a conştientă. $ar şi în aceasta se arată că $umnezeu e Persoană şi a creat pe om ca persoană pentru relaţia interpersonală. Prin această relaţie iubitoare, persoanele tind să sefacă cât mai apropiate şi mai asemănătoare, dar fără să se confunde. epetămîn acest sens un cuvânt al !f. 2axim 2ărturisitorul dat şi mai înainte? 0)ubireaface pe +ăcătorul să se arate om, prin asemănarea deplină a celui îndumnezeitcu $umnezeu, prin binele 5bunătatea6 care devine propriu omului atât cât îi estecu putinţă -ui... )ar aceasta înseamnă... afecţiunea faţă de Primul 3ine, pe careo are prin fire faţă de întreaga Providenţă, întregul uman după fire1 E%. II *,(re)&an C"i*")ar") De'%re i"ire7 P.:. 98, col. @86.

$acă firea omenească nar fi creată şi nar putea fi îndumnezeită priniubirea lui $umnezeu faţă de ea şi a ei faţă de $umnezeu, nar putea fi niciunită cu cea dumnezeiască în ipostasul *uvântului, precum dacă sufletul nar putea lucra prin materie pentru alţii din aceeaşi iubire şi prin faptul de a fi createamândouă de acelaşi *reator în acest scop, nar putea exista unire între trup şisuflet. $ar iubirea este o relaţie a unei persoane cu altă persoană. $umnezeucreează persoane prin faptul că e Persoană, sau reime de Persoane. Omul sefoloseşte de materie pentru a arăta iubirea sa faţă de alţii, prin faptul că e persoană.

$ar dacă +iu6 lui $umnezeu uneşte din iubire firea omenească cu firea !adumnezeiască, prin aceasta nu o contopeşte cu aceea. #le rămân două firi infinitde deosebite, neputând deveni o singură fire nici măcar ca sufletul cu trupul înom. Persoana lui /ristos nu face firea dumnezeiască şi omenească o singurăfire, cum face persoana omenească sufletul şi trupul o singură fire, c%iar dacăle uneşte în ipostasul !ău dumnezeiesc. *ăci #l a putut exista din veci şi fărăfirea omenească, pentru că a putut avea iubirea în #l însuşi ca 4nul din reime,cum na putut exista sufletul fără trup. $umnezeu nu anulează creatul, unindu8

cu !ine întro Persoană, sau făcândul mediu de manifestare a !a, o dată ce )a

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

6/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 88888888888888888888888888 109

creat #l însuşi şi prin întrupare vrea să8 facă mediu intim al relaţiei !ale celeimai intime cu oamenii, ca persoane în trupuri. $ar pentru aceasta trebuie sărămână $umnezeu nemicşorat sau nesc%imbat. *ăci din contopirea firilor nar avea nici $umnezeu nici oamenii un folos adevărat. *reaţia sar dovedi greşităsau ca îngustare a lui $umnezeu şi în cazul că sar pierde ceva din uman şi încazul că sar sc%imba divinul în /ristos.

!f. 2axim 2ărturisitorul zice? 0*ăci se mărturiseşte pretutindeni... că 4nuldin !fânta şi cea de o fiinţă reime, +iul cel 4nul (ăscut, fiind $umnezeudesăvârşit după fire şi luând cu adevărat trupul cel de o fiinţă cu noi, însufleţitraţional şi mintal, din !fânta !a 2aică a lui $umnezeu şi Pururea +ecioară,unindu8 cu !ine în mod propriu şi nedespărţit după ipostas, este astfel 4nul caşi înainte, dar nu e necompus după ipostas, măcar că e simplu după fire, ca4nul ce a rămas $umnezeu şi de o fiinţă cu atăl şi în acelaşi timp îndoit ca*el ce !a făcut trup1 T") d&4#a(i* (ri#i' dia*&n")"i Marin $n Ci%r": P.:.98, col. B76.

#xplicând în continuare afirmaţia că 4nul din reime e simplu după firec%iar după ce !a întrupat, dar în acelaşi timp compus sau îndoit după ipostas,

!f. 2axim 2ărturisitorul arată că compunerea se referă la faptul că firile princare se manifestă ipostasul, cel 4nul, au rămas nesc%imbate. $upă el, monofiziţiiar trebui să spună că ipostasul e numai simplu, o dată ce confundă firile din #l.$ar dacă ţin să afirme că e compus, trebuie să se folosească de număr spre aarăta că cele unite au rămas neamestecate E%. 12 *,(re )&an C"i*")ar"): P.:.98, col. 9=6.

$eci unitatea după fire a 4nuia din reime constă în faptul că #l rămâne"celaşi ipostas al +iului 4nul (ăscut şi după întrupare, iar compoziţia -ui dupăipostas, în faptul căşi face proprie firea omenească, neanulândo, dar nicidublânduse ca ipostas. "ceasta pentru a se manifesta şi prin ea #) însuşi fărăsă o altereze, sau fără să o contopească cu cea dumnezeiască, deşi prin ea semanifestă "celaşi $umnezeu în alt mod, în modul omenesc.

"cest adaos omenesc la modul !ău dumnezeiesc de manifestare lasăipostasul +iului totuşi 4nul, pentru că nu e contrar modului !ău divin. #ie pot

fi moduri de manifestare diferite ale aceleiaşi persoane. "ceasta face ipostasulîntrupat al +iului dumnezeisc compus.$acă /ristos nu sar fi compus în modurile -ui de manifestare, ar însemna

că nu a luat şi nu menţine cu adevărat firea omenească, ceea ce ar fi una cumonofizitismul. $eci 0compoziţia1 ipostasului înseamnă, pe de o parte, unitatealui /ristos ca Persoană, pe de alta, doimea firilor -ui. #l e 04nul1, dar 0compus1, pentru că Persoana e una, dar firile sunt două. 0*ompoziţia1 ipostasului nuînseamnă că #l însuşi devine dublu. #a înseamnă astfel nu numai că firea -uiomenească asumată e nealterată, ci şi că #l însuşi rămâne 4nul, firea -uiomenească neîncepând să existe întrun ipostas deosebit, în înţeles nestorianist.

"şa cum o persoană omenească e aceeaşi în diferitele ei moduri demanifestare, punând pecetea ei unitară şi unită pe toate, arătând în aceasta unitateaşi unicitatea ei, dar arătânduse şi 0compusă1 în aceste moduri, aşa e până laun loc şi +iul )ui $umnezeu cel întrupat. +ăcându!e "celaşi, om, deşi nu

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

7/75

10; DUMITRU STĂNILOAE

încetează a fi $umnezeu, #l nu se dedublează, dar îşi arată unitatea şi unicitatea!a şi în mod şi formă omenească.

"m văzut că, după !f. 2axim 2ărturisitorul, /ristos nu se face un ipostascompus în sensul în care este omul un ipostas compus, prin faptul că sufletul

şi trupul -ui formează o fire compusă. Omul este o astfel de fire compusă, pentru că sufletul şi trupul nu pot exista decât împreună 5exceptând răstimpulde la moarte la înviere, în care sufletul are în sine imprimate urmele vieţii întrup, fiind preocupat de ele6, fiind create unul pentru altul, ca un întreg. +ireadumnezeiască a lui /ristos nu se compune cu cea omenească în mod necesar, pentru că ultima ar fi creată pentru "ceea, şi nici invers, pentru că ceadumnezeiască nu poate fi fără cea omenească. /ristos se face un ipostas compusîn mod liber, întrucât pe lângă firea !a dumnezeiască pe care o are din veci, îşiia cu voia proprie, atunci când voieşte, şi pe cea omenească, pentru că #l acreato şi de aceea se poate şi manifesta în modul cel mai intim prin ea. /ristosse compune prin #l însuşi cu voia, adică există ca ipostas al firii dumnezeieştidin veci şi ca atare nu poate înceta să fie #l însuşi, luând însă ca mediu demanifestare şi firea omenească creată c%aiar de #l şi cu această capacitate demediu de manifestare personală a -ui. /ristos se compune numai ca ipostas,

adică în mod liber. (u e compus prin faptul că firile -ui ar fi fost o singurăfire compusă. "şa ar fi fost ele numai dacă ar fi fost amândouă create una pentru alta, sau existând una pentru alta în baza vreunei legi. 0Orice fire compusădin componentele ei prin faptul naşterii 5facerii6 în timp a părţilor ei şi prinvenirea lor la existenţă din ceea ce nu este şi spre împlinirea armoniei tuturor,datorită puterii ce dă existenţă întregului şi susţine în existenţă cele produse, arecu necesitate părţile ei cuprinse unele în altele. "şa e cazul cu omul şi cu celelaltecâte au primit o natură comună. "stfel, sufletul cuprinde tară voie trupul şi ecuprins de trup şi dă trupului viaţă fără vreo liberă %otărâre1. $ar nar îndrăznicineva să spună despre /ristos că e o fire compusă, ca nu cumva să vadă aceastaca produsul 0unei necesităţi şi înlănţuiri naturale1 şi de aceea 0să conc%idă căe întreg creat şi provenit din cele ce nu sunt şi e circumscris şi pătimitor şi nude o fiinţă cu atăl şi că sau trupul e împreună etern cu *uvântul, sau *uvântule de aceeaşi vârstă cu trupul... *ăci cel ce e de o fire compusă, e compus şidupă fire. )ar cel ce e compus după fire, nu va fi niciodată de o fiinţă cu *elsimplu... $eci nu e îngăduit să se spună că /ristos e o fire compusă... *i maidegrabă să se mărturisească un ipostas compus şi două firi ale lui /ristos, casă se cunoască şi de o fire cu atăl după dumnezeire şi de o fire cu noi dupătrup... ca *el ce e 2i'locitorul între atăl şi oameni1 E%. 12 *,(re I&anC"i*"iar") De'%re dre%(e)e d&4#e !i $#%&(ria ere+iei )"i Seer P. :. 98,col.

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

8/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 8888888888888888888888 10 <

conştiente, pentru că e *reatorul ei, sau ea e creatura conştientă a -ui. #l acoborât de la înălţimea -ui, creândo. #l se coboară şi mai mult, făcându!e #lînsuşi creatură, fără a înceta să fie şi *reator, trăind mai direct ceea ce ia datcreaturii !ale să trăiască, trăind indirect. )ar ea, primind prile'ul să trăiască în#l, sau să se bucure de manifestarea -ui prin ea ca !ubiect al ei, se înalţă în#l însuşi, sau #l însuşi se face prezent în modul cel mai deplin în ea.

#l se coboară pentru a trăi umanul creat în #l în modul cel mai intim. $ar tocmai în această coborâre îşi arată plinătatea iubirii şi a puterii -ui fericitoare pentru oameni. în sensul acesta vorbeşte !f. "postol Pavel şi de sărăcirea +iuluilui $umnezeu pentru noi, dar şi de îmbogăţirea noastră prin aceasta. *u cât !acoborât mai mult, ca să intre în dialog cu noi ca un egal al nostru, cu atât neaarătat mai mult iubirea -ui şi nea îmbogăţit cu dulceaţa ei întăritoare. însuşinduşi slăbiciunile noastre nu poate să nuşi arate puterea -ui în suportarea lor.!uferind durerile umanului, dă suportării acestei suferinţe din iubire o puterecare duce umanitatea -ui prin ele la puterea învierii, comunicândune şi nouăaceastă putere. !ărăcirea -ui e o formă a mărimii puterii -ui iubitoare şi deaceea biruitoare. !pune !f. "postol Pavel? 0*unoaşteţi %arul $omnului nostru)isus /ristos. *ă #l, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi să vă îmbogăţiţi cu

sărăcia -ui1 5)) C&r >))), 96. *el smerit îţi face loc în el. *el ce se coboară latine din iubire, cu atât mai mult. #l devine bogăţie desc%isă pentru tine, câtăvreme înainte era o bogăţie înc%isă în el.

enunţând la c%ipul -ui de slavă şi îmbrăcând c%ipul nostru de robsmerit, slava c%ipului !ău acoperit sa arătat în altă formă, în c%ipul derob slu'itor al tuturor, care e c%ipul nostru restabilit. &i aşa ia redat acestuic%ip slava lui firească, ba c%iar mai presus de aceasta, făcându8 să iradiezede slava dumnezeiască a c%ipului !ău, îndumnezeind c%ipul nostru pe carea binevoit să8 accepte pentru veci Fi)i% )), E8@6. otul e paradoxal înceea ce face *uvântul, Fntrupându!e şi 'ertfindu!e pentru noi, căcicoborându!e ne înalţă, sau face eficientă puterea -ui înălţătoare pentrunoi; primind moartea, a biruito c%iar prin aceasta. )ar omenescul creat de#l îi este mi'loc pentru această nouă formă de putere şi de slavă. $e fapt, prin aceasta ne arată slava !a eficientă asupra umanului, puterea ei cuceritoare

pentru uman. (u cei ce se măresc de trecătoarea şi exterioara slavă lumeascăşi sperie cu ea cuceresc inimile oamenilor, ci cei ce se sărăcesc şi seumilesc, dar în mod vădit pentru alţii, şi iau c%ipul smerit al slu'irii. înacest mod raţiunea ipostatîcă divină lucrează cu eficienţă sporită la restabilirea armoniei între creaturile conştiente, armonie creată de ea.

"stfel, asumarea firii umane de *uvântul, deşi no anulează pe aceasta, nudesface în două ipostasuri pe *el ce o asumă, ci îl face compus în manifestările-ui, devenind mai interior umanităţii create de #l şi relaţiilor dintre oameni şi prin aceasta restabilind şi ducând la o cât mai mare unitate viaţa lor şi creaţiaîntreagă, conform voii lor de la începutul creaţiei. "şa înţelegem cum *elnecuprins după firea !a dumnezeiască, încape, în baza calităţii !ale de *reator al firii noastre, ca ipostas în pântecele +ecioarei, cuprinzândo întrun fel pe eaşi în alt fel firea luată din ea în acelaşi timp în infinitatea -ui şi pătimeşte destrăpungerea cuielor în trupul !ău, fiind în acelaşi timp ca $umnezeu deasupra

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

9/75


acestei străpungeri. # "celaşi transcendent, neîncăput şi nepătimitor după fireadumnezeiască şi e prezent şi pătimeşte pe cruce după cea omenească. "cesta esensul în care e 0compus1. "celaşi eu al meu suferă înţepătura în trup şi e mai presus de durere după suflet. $ar faptul din urmă nu8 micşorează pe cel dintâi.

&i $umnezeu *uvântul întrupat le trăieşte pe amândouă, pentru că nu e numai purtătorul din veci al firii !ale dumnezeieşti, ci de la întrupare şi al celei omeneşti, prin voia -ui şi a posibilităţii ce io dă calitatea -ui de *reator al ei. *ăci #la făcut pe om capabil să simtă înţepătura în trup şi să nu o sufere în suflet.roparul (aşterii $omnului spune aceasta în mod concentrat?

=Fe*i&ara a'(,+i %e Ce) #ai %re'"' de fiin>, na!(e Şi %,#?n(") %e!(er, Ce)"i nea%r&%ia( ad"*e C, S@an,'*"( n&", r"n* (?n,r D"#ne+e" Ce) #ai $nain(ede e*iB.

Persoana -ui e ca întreg în orice )oc unde e vreo parte a ei, deci unde e şi trupulei; în orice punct al ei atins de degetul ei sau al altcuiva. $ar şi pretutindeni undevoieşte. Precum persoana umană e prezentă întreagă în orice punct al trupului,

simţinduse atinsă de ceea ce o atinge în acel punct, ca şi în orice act al ei, şi oriunde priveşte, aşa şi /ristos, ca ipostas al omenescului, e prezent oriunde poate fi prezentomenescul -ui, dar ca ipostas al dumnezeirii !ale e prezent şi lucrător "celeiaşi şimai presus de oriunde poate fi prezent cu omenescul -ui, nepărăsind simţirea celor omeneşti nici acolo. (umai persoana nu e limitată ca esenţă. Persoana divină poatefi accesibilă şi desc%isă şi finitului, cum nu poate fi fiinţa infinită. Persoana divinăîntrupată poate deveni şi subiectul unor acte finite şi dureroase, cum nu poate devenifiinţa ei infinită. O esenţă ultimă impersonală, prezentă pretutindeni, nefiind prezentăîn mod conştient şi liber, nar avea o adevărată eficienţă în prezenţa ei. otul ar decurge la fel, când nar fi prezentă decât prin puterea ei monotonă, inconştientă,supusă aceleiaşi legi.

(umai ca ipostas a putut coborî *uvântul în omenesc, dar nepărăsind dumnezeirea !a, ca să facă în omenescul accesibil simţite adâncimile dumnezeirii sau săvedem omenescul adâncit în taina dumnezeirii. "ceasta e una cu îndumnezeirea

omenescului, fără să dispară ca omenesc şi cu dumnezeiescul înomenit, fără săînceteze a fi dumnezeiesc. $acă persoana umană pune o pecete unică pe toate celuleleşi simţirile ei, Persoana divinoumană a lui /ristos pune o pecete unică pe actele -uidumnezeieşti şi omeneşti, fără să desfiinţeze nici dumnezeiescul, nici omenescul. )ar ipostasul -ui nu e decât modul de existenţă concretă filială şi supraraţională adumnezeirii, care, întrupânduse, pune pecetea filială şi raţională cea mai marcată peumanitatea asumată, făcânduse sesizabilă şi nouă.

3iserica a formulat consecinţa prezenţei şi lucrării aceleiaşi Persoane prinamândouă firile, în învăţătura despre comunicarea însuşirilor lor, ceea ceînseamnă că "celeiaşi Persoane, când e numită $umnezeu, i se pot atribuiînsuşirile şi pătimirile ireproşabile şi lucrările firii omeneşti, iar când e numităom i se pot atribui însuşirile şi lucrările firii dumnezeieşti. "stfel, spunem? 0*eldinainte de veci se face Prunc tânăr1, sau? 0*el mai presus de fiinţă se naşte1,sau? 0$umnezeu a pătimit pentru noi, a flămânzit1. $ar spunem şi inversul?

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

10/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL Ş) CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 8888888888888888888888888111

0*apul ău 5ca om6, pe care lai aplecat pe cruce, să înalţe capul meu cel pălmuitde potrivnici1, sau? 0Prea sfintele tale mâini pironite de cei fără de lege pe cruce,să mă tragă pe mine din prăpastia pierzării1 R"4,*i"nea Sf. I'aa* Şir") *,(re Dn") n&'(r" )i'"' -ri'(&'. "ceastă atribuire a însuşirilor şi faptelor omeneşti-ui, ca $umnezeu şi a însuşirilor şi faptelor -ui dumnezeieşti, -ui ca om, se poate face pentru că Persoana lui cea 4na le are şi pe unele şi pe altele. Persoanale uneşte în !ine ca unitate pe ambele fără să le confunde? în aceasta se vedecă e 0compusă1, dar totuşi una.

)postasul divin se face !ubiectul ambelor firi şi le cuprinde pe amândouă,oricât de deosebite sunt, însă aşa cum se face şi persoana umană subiect alsufletului şi al trupului ei. Persoana umană o poate face aceasta pentru că ec%ipul unitar al *uvântului, care cuprinde în fiinţa -ui divină puterea prin care)ea creat pe toate; iar în /ristos umanul nu mai e constituit numai ca c%ip desine al *uvântului, ci #l însuşi !a făcut ipostasul umanului, depăşind ca atareorice despărţire între dumnezeirea şi umanitatea asumată, fără să le contopească.#l cuprinde în ipostasul !ău filial ambele feluri de filiaţii? cea necreată şi creată prin #l, după c%ipul filiaţiei !ale divine, purtând pecetea ei, vrând să actualizezeîn mod desăvârşit filiaţia c%ipului ei în toţi oamenii.

(umai persoana umană realizează în mod concret unitatea între părţile ei, prin personalizarea lor identică şi întregitoare, unitate pentru care sunt făcuteacestea, pentru că ea are ca model Persoana *uvântului. *u atât mai multPersoana *uvântului poate face componentele unite ale firii umane, fire a !a,sau pe aceasta o poate face fire a !a, pe lângă cea dumnezeiască, după al căreimodel e făcută firea omenească, îmbrăţişând întro unitate largă,atotcuprinzătoare, dumnezeirea şi umanitatea filială asumată, împreună cu totcosmosul care e legat de aceasta. $acă la vârful şi la originea existenţei nar fiPersoana respectiv comunitatea desăvârşită a Persoanelor treimice desăvârşite, ar lipsi puterea unificatoare a toată existenţa creată şi puterea de temelie aunităţii persoanei create.

-a vârful existenţei nu e o esenţă care se ramifică şi se dezvoltă în ipostasuriconştiente. $acă există persoane, înseamnă că la vârful etern al existenţei trebuie săfie Persoana, pentru că persoana nu apare decât din persoană. )ar Persoana care e la

vârful existenţei, cuprinde din veci în !ine ca izvor, în mod conştient, toate persoaneleca actuale sau posibile. #xistă o Persoană care din veci e ată al unui +iu pe care îliubeşte şi de care se bucură desăvârşit, împreună cu altă Persoană, pe care o purcedespre +iul şi îl umple de lumina bucuriei pentru atăl, pe $u%ul !fânt. # o Persoanăcare e numai ată şi singur ată, ca origine prin excelenţă desăvârşită, deci conştientăa toată existenţa; şi un +iu care e numai +iu şi un singur +iu, (ăscutul desăvârşit alunicului ată, personificare desăvârşită a afecţiunii filiale faţă de personificareadesăvârşită a afecţiunii paterne. Prin +iul aduce atăl la existenţă şi existenţa creată, purtând şi ea pecetea afecţiunii filiale, ca una ce nu e de la ea, ci are existenţă de launica origine, care e atăl. +iul apropiinduşi şi la culme creaţia în iubirea faţă deatăl, se face şi om, asemenea creaturilor conştiente, ca atăl să vadă şi în ele pe +iul!ău şi să )e iubească pe ele în #l. )ubirea originară şi etemă între Persoanele !finteireimi se extinde spre alte persoane, adică spre persoanele create. -a toate se extindeiubirea între atăl şi +iul, făcândule pe toate fii şi frăţii. -a toate se extinde şi bucuria

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

11/75


unui al reilea faţă de iubirea între $oi, care e personificată din eternitate de $u%ul!fânt. oată existenta e existenţă de persoane sau pentru persoane, sau existenţă acomuniunii iubitoare între persoane, pentru că numai aşa fiind, existenţa e luminatăde conştiinţă, simte lărgimea libertăţii şi se bucură de fericirea iubirii. 4nde nu sunt

acestea nu e nici un sens, nici o raţiune. 4nde nu e +iul iubitor faţă de atăl, nu e niciaţiune şi *uvânt.$ar +iul fiind +iul unicului ată, făcânduse şi Om, nu se face fiu al unui

tată omenesc. Originea îi rămâne una. #l rămâne şi ca om +iu al atălui, căcifirea omenească şio asumă #l însuşi, ceea ce o poate face născânduse din+ecioară şi în baza faptului că există din veci ca +iu al atălui. #l păstreazăastfel şi ca om o poziţie de stăpânilor liber al creaţiei, luând din ea, prin #lînsuşi, firea omenească. #l se menţine ca +iu al unipului ată ceresc pentru aîntări şi în oameni conştiinţa lor filială faţă de atăl, ca ultima origine a tuturor.

B. (atura umană asumată în ipostasul +iului şi *uvântului lui$umnezeu, spre înveşnicirea oamenilor şi comuniunea lor cu $umnezeu

!a văzut că e o aspiraţie a persoanei umane să cuprindă în unitatea eitoată existenţa, de la vârful ei până la cele mai coborâte forme ale ei, şi sădureze în veci.

$ar persoana umană nu poate urca prin ea însăşi până la calitatea de !ubiectdivin cuprinzător al întregii existenţe în mod desăvârşit şi până la comuniuneacu $umnezeu, ca egală cu #l, neavând o parte a persoanei ei comună cu$umnezeu. !etea aceasta după vârful absolut al existenţei, sădită în natura umanăde $umnezeu însuşi, e satisfăcută de aceea din iubire de 4nul din ipostasuriledumnezeieşti, de +iul şi *uvântul lui $umnezeu, care a imprimat în mod special

această sete în natura umană, în calitatea -ui de +iu al atălui, întors spreoriginea -ui, şi de *uvânt care se arată ca aţiune tocmai în această înţelegerea existenţei !ale, din izvorul patern suprem.

"stfel, +iul şi *uvântul lui $umnezeu !a făcut om ca să împlinească seteaumanităţii pentru adevărata înţelegere a sensului existenţei ei şi pentru realizareaei, în raportul ei filial cu atăl, ca origine supremă a ei. +ără întruparea +iuluişi *uvântului lui $umnezeu, omul ar fi rămas lipsit de sensul existenţei -ui, ar fi rămas lipsit de adevărata raţionalitate şi afecţiune, a cărei culme curată stă înfiliaţie, care i se întăreşte prin +iul făcut om.

Pe lângă aceea, umanul cuprinde în /ristos totul, pentru că însuşi /ristoscare se află în comuniune de fiinţă nu numai cu $umnezeu, ci şi cu oamenii,cuprinde totul. "stfel, +iul lui $umnezeu !a făcut om ca să împlinească seteaumanului de a cuprinde în el toate formele de existenţă, de la $umnezeu pânăla umanitate şi prin ea creaţia de care e legată. Pe toţi îi are $umnezeu în /ristos

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

12/75

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

13/75

11/ DUMITRU STÂNILOAE

imaginaţie săracă. $e aceea, /ristos urmăreşte atât refacerea unităţii firii umane,neluândo întrun ipostas deosebit, cât şi unirea neconfundată şi fericitoare atuturor cu #l şi în #l, prin dialogul direct şi fortificat al -ui ca om cu toţi şiîntre toţi. $e aceea, aceasta nu o face iubind pe toţi în general ca specie, ca

masă, îndemnând şi pe oameni să facă la fel, sacrificând în favoarea ei persoanele,ci iubind pe fiecare persoană în parte, în împre'urările concrete şi îndemnânduişi pe oameni să facă la fel, făcând atent pe fiecare la orice moment al vieţii )ui,trăit în legătură cu persoanele cei sunt în prea'mă. +aptul că +iul lui $umnezeua asumat natura noastră nu ca persoană distinctă, nu implică o nesocotire a persoanelor umane, ci o anga'are a +iului lui $umnezeu însuşi ca om, în dialogulcu fiecare om purtător al naturii pe care o are şi #l, cu fiecare dintre ei. $eaceea a acceptat să vină ca om între oamenii concreţi, întrun moment anumital istoriei, dar cele ce lea făcut atunci pentru oamenii din prea'ma !a, le face pentru toţi oamenii din toate timpurile. *ine preţuieşte un moment al timpului,cu oamenii concreţi din el, le preţuieşte pe toate. *ine fuge în abstract în timpulsău, fuge de tot timpul, sau de toată existenţa creată reală, destinată să a'ungăîn veşnicie prin folosirea bună a timpului ei şi nu nesocotindu8. în cazul acesta,omul însuşi ar rămâne nerealizat.

$e la o 'udecată proprie în privinţa mişcării spre bine a voii comune a firiinu se poate opri omul. *ăci el trebuie să 'udece în raport cu împre'urărileconcrete, între care trăieşte în fiecaree moment, ce e bine de ales şi ce trebuieevitat. $ar prin 'udecata aceasta nu trebuie să se %otărască la o lucrare contrarăaltora, ci favorabilă lor, ca să fie cu adevărat favorabilă şi lui, sau unificatoare. (umai aşa lucrează concret conform voii generale a firii.

$ar atunci omul se conformează şi poruncilor lui $umnezeu, deci modeluluide a lucra al lui /ristos. Iudecata sau socotinţa proprie trebuie să se identificecu voia lui $umnezeu, care vrea binele nostru, sau dreapta noastră dezvoltareîn asemănare cu #l. "şa a făcut /ristos ca om. Iudecata sau socotinţa proprietrebuie să fie numai o însuşire de către noi a voii lui $umnezeu şi un efort dea o cunoaşte cât mai bine. $e aceea !f. 2axim 2ărturisitorul nu cere omuluisa nu facă uz de o socotinţă proprie şi liberă, dar îi cere ca prin ea să nu dezbinevoia cea comună a firii, adică socotinţa proprie să nu fie condusă de iubireaegoistă de sine, ci de iubirea de ceilalţi, adică să promoveze prin iubirea reciprocăvoia adevărată a firii comune, conforme cu voia lui $umnezeu? 0*ăci amcunoscut pentru care motiv $umnezeu a legiuit oamenilor trebuinţa ca toţi săse miluiască unii pe alţii; pentru ca voind să ne unească prin fire şi prin liberăvoinţă unii cu alţii şi impunând prin aceasta tot ce este cu adevărat omenesc,nea întipărit poruncile mântuitoare. $ar iubirea egoistă de sine a oamenilor şistăpânirea lor sporită de către ea, făcândui să se respingă unii pe alţii şi o datăcu aceasta să respingă legea aceasta, sau să o tâlcuiască în mod sofistic, a tăiatfirea cea una în multe părţi şi, introducând nepăsarea în ea, a înarmat firea însăşiîmpotriva ei, prin socotinţa proprie a fiecăruia. $e aceea tot cel ce a putut printro cugetare cuminte şi prin nobleţea prudenţei să înlăture diviziunile dinfire, sa milostivit, înainte de alţii, de sine însuşi, aducânduşi socotinţa propriela conformitatea cu firea şi uninduse prin socotinţă cu $umnezeu în favoarea

firii1 E%. 3 *,(re )&an C"i*")ar"): P. :. 98, col. @

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

14/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 8888888888888888888888115

$ar această putere de readunare a firii la identitatea cu ea însăşi, de )adezbinarea prin socotinţa proprie orgolioasă, noi nu o putem primi decât de la/ristos prin comuniunea acceptată cu #l, care a readuso în !ine la unitatea eişi la unirea cu $umnezeu, făcânduse #l însuşi ipostasul ei, care voia şi prin

voia firii asumate, neavând aceasta un ipostas deosebit al ei. $e aceea, princomuniunea acceptată cu #l, ne însuşim şi noi unitatea de voire cu #l ca om şideci cu $umnezeu? 0Pentru că însuşi +ăcătorul firii 5lucru cu adevărat înfricoşător c%iar de spus6 îmbina firea noastră, unindo pe aceasta, fără sc%imbare, cu !inedupă ipostas, ca să o oprească de a fi purtată încoace şi încolo, ca să o aducăîn !ine, adunată în ea însăşi, şi neavând faţă de #l sau faţă de ea nimic care săo despartă prin socotinţă. $ar la această unitate în ea însăşi 5personalizată înmulţi6 şi cu !ine, +iul lui $umnezeu a adus firea noastră făcânduse #) însuşiipostas al ei, din iubire, şi făcândo mediu al iubirii -ui. "stfel, #l face arătatăcalea prea slăvită a iubirii, cu adevărat dumnezeiască şi îndumnezeitoare şicălăuzitoare spre $umnezeu, de care se poate spune că e şi $umnezeu, pe carela început au acoperito spinii, dar pe care #l prin patimile pentru noi, purtateîntâi de #l, care înc%ipuiesc aceşti spini, a dăruito tuturor curăţită de patimi1E%. 2 *,(re I&an C"i*")ar") De'%re i"ire: P. :. 98, @@@86.

$eci, după !f. 2axim 2ărturisitorul, precum se vede, iubirea e puntea careuneşte ipostasul divin cu firea omenească, ea uneşte cele deosebite după fire.$ar aceasta pentru că iubirea e viaţa unitară a persoanei. )ubirea e $umnezeuînsuşi, Persoana desăvârşită. Persoana cu cât e mai desăvârşită, cu atât seidentifică mai mult cu iubirea. $ar, ca atare persoana se uneşte cu persoana,fără să se confunde, c%iar când una e *reatoare şi alta creată. Persoana e revărsareiubitoare a persoanei spre persoană, c%iar dacă a doua e de altă fiinţă, infinitinferioară. Propriuzis, numai pentru că $umnezeu e Persoană, a putut crea alte persoane şi le poate uni cu !ine în modul cel mai deplin, fără să le anuleze.)ubirea aceasta, care e una cu $umnezeu ca Persoană, şi deci ca comuniune dePersoane, e în stare nu numai să ridice prin %ar la nivelul !ău persoanele create,făcându!e ca ele, ci şi sa compătimească cu ele, până la a se 'ertfi pentru ele, pentru a intra cu adevărat la inima lor.

$ar pentru că $umnezeu voieşte, prin întruparea !a, unirea persoanelor

umane cu !ine, prin asumarea umanităţii pentru a şio face comună -ui şi lor,în unirea firii umane cu !ine, aceasta nu trebuie să fie o fire, care este despărţită printro socotinţă proprie de $umnezeu şi de ceilalţi oameni. #a trebuie să fidevenit una în socotinţa ei cu voia lui $umnezeu şi cu voia naturii umaneadevărate a celorlalţi oameni. )ar prin această, unitate a'unge la efectul eimântuitor pentru alţii, când şi ei se desc%id puterii unificatoare a firii şi voii -uiumane, ca să câştige dragostea faţă de $umnezeu şi faţă de semenii lor, dragosteacare li se îmbie lor. Prin aceasta îi duce la unitatea în firea şi voia lor *uvântulîntrupat sau, la unitatea cu $umnezeu şi între ei, fără să se confunde cu$umnezeu şi între ei.

0"vraam, spune !t 2axim 2ărturisitorul, sa înălţat spre $umnezeu, părăsind particularităţile 5interesele particulare6 celor divizaţi şi care divid,nemaicunoscând pe celălalt ca pe un altul decât !ine, ci cunoscândui pe toţi ca pe unul şi pe unul ca toţi 5neanulând în unul pe toţi6. *ăci nu mai cunoştea în

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

15/75


sine pe omul socotinţei proprii, care susţine despărţirea şi dezbinarea până cenu se conciliază cu firea, ci pe omul firii care păstrează prin ea nesc%imbarea, privind la raţiunea cea atotuna, împreună cu care îl cunoştea apărând pe$umnezeu şi prin care #l stăruie să se arate ca 3un, aducând în !ine făpturile

!ale...1. !f. 2axim afirmă, precum se vede, strânsa legătură interioară întreraţiune şi bunătate. (u e bun cine e raţional, nu e raţional cine nu e bun. Prinraţiunea adevărată se armonizează toate. $ar aceasta e o faptă a bunătăţii. Prinaţiunea ipostatică, care şia pus pecetea pe toate şi le ţine în armonie, ni sedescoperă atăl ei, izvorul bun al tuturor. Poporul român a sesizat aceasta cânda numit pe cel neraţional, lipsit de bunătate? ne@"n. $repţii din !criptură suntcei mai buni, pentru că au dreapta cunoaştere.

$ar !f. 2axim continuă? 0*ăci nu era cu putinţă să se adune în *el simpluşi "celaşi, cel ce nu era făcut cu acelaşi cu #l şi simplu, ci împărţit însă prinsocotinţa 5orgolioasă, n.n. în firea )ui în multe părţi, dacă nu unea "cela maiîntâi prin iubirea de oameni, socotinţa cu firea şi nu arăta în amândouă raţiuneacare le împacă şi nu )e separă şi nu se mişcă spre nimic altceva din cele dedupă $umnezeu. edusă )a această raţiune 5unitară6, firea rămâne netăiată şinedivizată în cei ce au primit acest dar, netăinduse prin socotinţele %eteronome

ale celor mulţi1 E%. 2 *,(re I&an C"i*")ar") De'%re i"ire P. :., @@@86."ceasta ne dă un nou temei pentru înţelegerea faptului că *el ce uneştefirea noastră în ipostasul !ău este aţiunea ipostatică divină. (umai în ea este pornirea unificării, pentru că este pornirea armonizării tuturor, care nu poate sănu aibă în !ine iubirea ca legătură a tuturor. (umai *uvântul )zvorului cel 3unal existenţei poate uni cu !ine firea umană creată prin #l şi prin aceasta pe toţicei ce vor şi creaţiunea legată de ei. întruparea *uvântului ca om este o operăa aţiunii ipostatice dumnezeieşti, pentru că ea este ipostasul iubit de atăl şiiubitor al atălui tuturor şi prin ea iubeşte atăl toate şi tot. Prin ea toate îliubesc pe atăl, ca origine iubitoare a lor.

rei lucruri sau realizat prin unirea neconfundată a firii umane cu ceadivină, în ipostasul +iului şi *uvântului lui $umnezeu?

a. 4manul e ridicat la personalizarea în $umnezeu, iar Persoana +iului lui$umnezeu coboară la starea de Persoană a umanului, fără să înceteze să fiePersoană divină şi fără ca umanul să piardă ceva din uman. "ceasta ar arăta oincompatibilitate între divin şi uman. "propierea între divin şi uman merge pânăla acest grad, fără să se păgubească unul pe altul. 4manul devine la maximumuman, primind ca ipostas propriu ipostasul divin şi ipostasul divin nu pierdenimic din această calitate a -ui, făcându!e ipostas al umanului. *ăci umanuldevine propriu ipostasului divin, purtător al firii dumnezeieşti, fără să secontopească cu ea, ci fiind înălţată la maximum, c%iar dacă această înălţare păstrează formele cele mai autentic umane. *ăci şi în smerenia şi în pătimireacurată se arată înălţimea produsă de prezenţa dumnezeirii în uman.

b. Prin aceasta se pune baza unui dialog veşnic, al fiecărui om care voieşte,cu $umnezeu *uvântul cel întrupat, al unui dialog care în parte ţine pe +iul lui$umnezeu coborât la nivelul omului, pe de alta înalţă pe om la nivelul lui$umnezeu, umanizat prin coborârea -ui. # o coborâre în care se străvăd în

/ristos Omul adâncimile infinite ale divinului şi prin care umanul înălţat, fără

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

16/75

FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 119

a se pierde ca uman, îşi revelează în dumnezeirea lui adâncimi şi capacităţi deînţelegere şi de curăţie şi iubire nebănuite.

"mândouă aceste efecte sunt făcute posibile datorită faptului că $umnezeueste o existenţă personală virtual atotcuprinzătoare şi omul la fel. $eosebirea e

doar că omul urcă la această atotcuprindere cu a'utorul lui $umnezeu, iar $umnezeu coboară şi la cuprinderea umanului, deosebit de #l, dar creat de #l. (umai persoana umană poate tinde să cuprindă în sine toată existenţa şi numai$umnezeu voieşte şi poate să o cuprindă de fapt, dând şi omului putinţa realizăriisetei lui de cuprindere a tuturor. (umai $umnezeuPersoană poate să adune în!ine fără să le contopească, formele de existenţă inferioară, penetrândule şifăcândule interioare -ui ca Persoană, precum numai persoana umană poateaduna, pe de o parte, materia în sine ca trup penetrat de spirit, fără să8contopească cu el, iar în /ristos poate cuprinde şi pe $umnezeu şi în #l toate. (umai un $umnezeu ca persoană poate cuprinde, pe lângă fiinţa -ui, şi o altănatură, făcândo parte a Persoanei -ui. $acă nar puteao face aceasta, #l ar fio natură supusă unei legi, în sens panteist şi nar exista libertate şi iubire nicăieri. (umai ca Persoană, $umnezeu o poate face aceasta cu voia, ca să se poatămanifesta şi prin medii care o fac accesibilă unor persoane, care se servesc de

aceleaşi medii de manifestare. (umai ca Persoană $umnezeu poate voi să intreîn dialog cu persoane de altă fiinţă şi ca atare poate săşi facă comună fiinţalor, pentru a realiza deplin acest dialog. &i o poate face aceasta, dat fiind căfiinţa pe care şio însuşeşte e creată de Persoana divină, ca şi persoanele purtătoare ale ei, în vederea acestui dialog al iubirii. 4n dumnezeu care ar produce persoane din altă esenţă, silit de o lege, dacă ar avea o legătură cu ele,şiar însuşi esenţa lor dintro necesitate şi deci şi legătura cu ele iar fi impusă pentru a se completa. $ar acest dialog nar mai fi un dialog al iubirii şi un astfelde dumnezeu nar mai fi un dumnezeu liber şi deci adevărat, ci o existenţăsupusă unei legi. $umnezeu personal, liber şi adevărat e numai acela care îşi poate face proprie Persoanei !ale şi o fiinţă neidentică cu a !a şi poate intra prin aceasta în dialog deplin cu purtătoarele ei, în baza faptului că a creat #lînsuşi, prin atotputernicia şi iubirea total liberă, acea fiinţă şi persoanele în caresubzistă ea. "cest $umnezeu îşi poate face din viaţa acelor persoane viaţa !a proprie, ca un mediu de manifestare al vieţii !ale divine. &i dialogul acesta nu poate avea ca motiv şi conţinut decât iubirea faţă de oameni şi voinţa de airidica la nivelul !ău prin %arul îndumnezeitor. întrun alt capitol vom vedea cădialogul cu oamenii nu numai presupune capacitatea ce a dato persoanelor umane prin creaţie de a fi partenere ale dialogului cu $umnezeu şi de a firidicate )a o cât mai mare asemănare cu #l, ci şi capacitatea -ui de aşi însuşi,în calitate de *reator al lor, fiinţa şi limba'ul lor şi de a se arăta lor prin modullor uman de a fi.

c. "l treilea efect al întrupării +iului lui $umnezeu e reunificarea firiiomeneşti cu $umnezeu, în modul cel mai intim şi prin aceasta reunificarea înea însăşi, adică a oamenilor între ei. $in reunificarea aceasta va rezulta iertareaşi curăţirea de păcat şi de moarte a oamenilor, care se alipesc lui /ristos şi întreei. *ăci unirea +iului lui $umnezeu cu oamenii prin umanitatea comună le

comunică şi lor puterea dată firii !ale şi nu poate să nu însemne şi o compătimire

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

17/75

11; DUMITRU STÂNILOAE

cu ei, care le aduce iertarea de păcate şi scăparea lor de moarte, din putereaînvierii comunicată prin umanitatea -ui şi, ca urmare, o viaţă veşnică şi fericităîn comuniune cu #l, izvor de nesfârşită iubire şi viaţă, dar şi între ei.

(e vom opri aci ceva mai mult în descrierea acestui ultim efect al asumării

firii umane de către +iul lui $umnezeu, desfăşurând conţinutul celor exprimatede !f. 2axim 2ărturisitorul în textele de mai înainte.$umnezeu, creând firea noastră după c%ipul !ău, a creato ca să fie

asemenea firii -ui spre a trăi această asemănare în unitatea ei prin persoaneleîn care e ipostasiată şi spre a înainta întro existenţă tot mai deplină, în legăturăcu fiinţa divină subzistentă în Persoanele divine, în activarea iubirii. $ar abătânduse oamenii de la această cale, prin orgolioasele socotinţe egoiste, aurupt firea lor de firea dumnezeiască atât de unită în Persoanele ei şi în ea însăşi,în tot atâţia indivizi în câţi există. *a so ridice din nou în unirea cu fireadumnezeiască, ca izvor de viaţă al ei, dar şi de putere de a se păstra în unitateaei în persoanele în care se concretizează după modelul reimii, din puterea care păstrează Persoanele divine în unitatea firii divine, în ceea ce se arată viaţa şiiubirea lor, +iul lui $umnezeu a unit firea noastră cu firea !a divină în unitateaPersoanei -ui, prin care o pune în relaţie personală cu celelalte două Persoane

treimice în care !e află #l ca Persoană, bucurându!e şi ca om de viaţa şi iubireace o are în această relaţie, prin firea !a divină din veci.4nind firea umană cu firea !a divină, trăită în c%ip de model suprem, ca

şi comuniune iubitoare de cele trei Persoane divine şi ca izvor al unei astfel devieţi, *uvântul a readuso la unirea cu modelul şi izvorul ei, încât o poate trăiîn cea mai deplină unire iubitoare cu atăl şi cu !ine, ceea ce înseamnă că se poate trăi şi ca om în comuniune veşnică, dar are şi posibilitatea unei comuniunicu persoanele umane, în măsura în care acestea se desc%id -ui, prin ceea cesunt ridicate şi ele la comuniunea -ui ca om cu atăl şi cu $u%ul !fânt.

Prin aceasta +iul lui $umnezeu !a pus şi ca om în relaţia de iubire pecare o are ca $umnezeu, cu atăl şi cu $u%ul !fânt. &i tot prin aceasta a pusşi voia umană asumată în acord deplin cu voia *elui ce a creato, în acord cu*reatorul firii şi a voii ei pentru o viaţă în unitate, deşi în persoane diferite. "făcuto aceasta întrucât !a făcut ipostas comun al firii şi voii divine şi umane."stfel, *el ce mişcă voia sa umană e identic cu *el ce mişcă voia sa divină,voie identică cu a atălui şi a !f, $u%. $e aceea, +iul lui $umnezeu care afăcut voia omenească înzestrată cu setea de a înainta spre bine, sau spre #), caspre totala şi desăvârşita existenţă, şi de a dura în veci, nu voieşte să o ducă laaceastă ţintă fără voia ei. "ceasta nar mai fi firea omenească adevărată. $ar laacest scop nu poate a'unge firea omenească fără voia lui $umnezeu, $e aceeauneşte /ristos în !ine nu numai cele două firi, ci şi cele două voinţe. Prinaceasta a readus firea asumată la raţiunea ei proprie, care e conformă cu raţiuneafirii divine deşi nu e identică cu ea; care voieşte, când se menţine în normalitateaei, să a'ungă la cuprinderea totului bun şi desăvârşit în Persoană, adică înPersoana lui $umnezeu cel întrupat, la bucuria în veci de "cesta, aşa cum voieşteşi $umnezeu ca ea să a'ungă la această cuprindere a -ui.

$ar dacă desăvârşita armonie a firii divine, cum ea însăşi nu poate fi decât

o desăvârşită armonie între Persoanele în care este ipostasiată, restabilirea în

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

18/75

FIUL Şl CUVÂNTUL LVI DUMNEZEU 119armonie vie şi iubitoare între persoanele umane, ceea ce mseamria oconformitate a convieţuirii între ele cu comuniunea Persoanelor divine.

$ar această comuniune desăvârşită li sa făcut comunicabilă persoanelor umane întruna din Persoanele divine, care !a făcut unul dintre oameni. 0Precum2a iubit pe 2ine atăl, aşa vam iubit şi #u pe voi1 I&an G>, )), =6.

+aptul că firea omenească şi voia ei erau ale ipostasului *uvântului, carelea unit cu firea şi cu voia !a dumnezeiască, nu împiedică umanul să facăeforturi în activitatea lui de către ipostasul -ui divin, spre menţinerea în acordcu $umnezeu, ci îl a'ută pentru că şi ipostasul -ui divin o voieşte aceasta şi cufirea şi voia -ui dumnezeiască. )postasul divin nu anulează voia omeneascăasumată, ci coboară şi contribuie la susţinerea efortului ei pentru a se menţineîn normalitatea ei, care constă în acordul cu voia dumnezeiască, căci nu a fostdată pentru o existenţă moleşită de constatare pasivă a conformării firii ei cuvoia dumnezeiască, ci pentru a aduce contribuţia ei în afirmarea acestui acord./ristos nu putea să nu aleagă ca ipostas divin al voii omeneşti binele, dar aceastăalegere nu putea să nu se facă şi cu contribuţia voii omeneşti a -ui.

"şa cum #l spune atălui că voieşte ca voia !a să se armonizeze cu voia-ui Ma(ei GG>), H), 8@6. 2ântuitorul !a făcut om, ca să facă şi ca om voia atălui, decisă o aducă la conformitatea cu firea umană, iar prin aceasta săi a'ute şi peoameni să facă la fel şi aşa să se unească cu atăl şi între ei. 0Pentru că 2amcoborât din cer nu ca să fac voia 2ea 5omenească, deviată în socotinţă

orgolioasă6, ci voia atălui ce 2a trimis pe 2ine. &i aceasta este voia *eluice 2a trimis, ca din câţi ia dat să nu pierd pe nici unul, ci săi înviez în ziuacea de apoi. *ă aceasta este voia atălui, ca oricine vede pe +iul şi crede în #l,să aibă viaţa veşnică şi #u îl voi invia pe el în ziua cea de apoi1 I&an >, Hoia atălui este învierea şi viaţa de veci a celor pe care ia adus laexistenţă. *onformânduşi voia lor cu voia atălui, se folosesc pe ei înşişi. !auaceasta este împlinirea voii adevărate a lor. $e aceea a luat /ristos voiaomenească, pentru ca să o pună în acord cu voia atălui spre mântuirea umanităţiiasumate şi prin aceasta săi facă pe toţi să facă la fel, dobândind mântuirea. )ar cei ce lucrează aşa, lucrează ca +iul, iubind pe atăl ca şi +iul, spre a fi iubiţişi de atăl ca şi +iul. )ar viaţa de veci este una cu iubirea omului de către atăl,

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

19/75


iubirea acordată omului, ca +iul atălui făcut om. Pe fiul iubitor al atălui,asemenea +iului 4nul (ăscut, nu8 lasă atăl să rămână în moarte.

$ar e de remarcat că în rugăciunea 0atăl nostru1 /ristos nea învăţat nunumai să socotim pe $umnezeu ca ată, asemenea -ui, ci şi să cerem iertarea

păcatelor noastre. $ar cine ne iartă mai sigur ca un ată, căruia neam făcut fiişi pentru care a venit însuşi +iul lui 4nul (ăscut să ne facă fii asemenea -uiJ&i cum nu near ierta şi +iul care !a făcut prin întrupare în mod deplin +ratelenoastruJ 2ai mult, "cesta făcânduse om a luat păcatele noastre şi a pătimit pentru ele în locul nostru. (u e vorba de o preluare 'uridică a păcatelor noastreasupra -ui, ci de o profundă suferinţă pentru ele în locul nostru, ca unul ce !aidentificat tainic cu noi. &i aceasta a pututo face pentru extrema sensibilitate aiubirii -ui faţă de noi, dat fiind că #l nu avea nici un păcat, care să8 înc%idăîn oarecare egoism faţă de noi. #l era cu totul desc%is nouă, cu umanitatea -uicurată trăită de ipostasul divin, cuprinzător generos al tuturor oamenilor şidurerilor lor. Pe de altă parte, numai pentru că *el care sufere în locul nostru pentru păcatele noastre este în acelaşi timp $umnezeu, ne dă adevărata siguranţăcă am fost scăpaţi de c%inul păcatelor săvârşite. *%iar faptul că merge până lamoarte pentru noi ne dă siguranţa că această iubire fără margini ne dă iertarea

păcatelor? 0$umnezeu învederează dragostea -ui faţă de noi prin aceea că, pentrunoi, /ristos a murit când noi eram păcătoşi1 R. >,

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

20/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 8888888888888888888888888121

în măsura în care /ristos ca om făcea efortul de a răbda cele ale slăbiciuniiomeneşti, din iubirea de oameni, comunica şi ca $umnezeu firii !ale omeneşti puterea de a fi mediu al lucrării dumnezeieşti, prin care învingea acele slăbiciuni. (umai în măsura în care umanul sporea cu voia -ui în efortul de a suportadurerile, în acord cu voia -ui dumnezeiască, /ristos îşi făcea activă prin uman puterea dumnezeiască. #l făcea şi minunea de a înmulţi pâinile când socotea de bine, dar răbda şi foamea când socotea ca aceasta e necesar pentru eliberareaumanului prin răbdare de această slăbiciune şi pentru a se solidariza dincompătimire cu oamenii şi a obţine iertarea lor de la atăl, pentru păcatele lor şi a le comunica şi lor asigurarea iertării, prin pătrunderea în inima lor.

#l răbda cu smerenie sărăcia, %ula şi pătimirea, pentru a da şi oamenilor pilda răbdării şi de a depăşi şi ei frica egoistă, realizând unirea cu $umnezeuşi cu semenii. +iul lui $umnezeu arăta astfel ca om o altă tărie decât cea aslavei şi bunăstării lumeşti. #) suferea de acele slăbiciuni, interior, când socoteade folos. )ar alte daţi, concomitent cu suferirea sa, se afla întro stare superioarăei, sau întro mulţumire că putea suferi; iar uneori îşi arăta şi exterior o puterecare copleşeşte orice putere vizibilă omenească, săvârşind vindecări minunate,dar în acelaşi timp suferind de oboseală. "tât cât suferea cu răbdare nedobândită,

cât şi când săvârşea minuni prin cuvintele şi mâinile trupului, sau când le trăia pe amândouă, se arăta că e atât $umnezeu cât şi om, sau e $umnezeu îmbrăcatîn c%ipul robului, sau rob plin de putere stăpânitoare dumnezeiască.

îmbinări paradoxale de astfel de stări la un grad cu mult mai coborât sunttrăite c%iar şi de om ca persoană compusă din suflet şi trup. $e ce nu ar fi trăitîn îmbinarea unor diferenţe cu mult mai mari *uvântul care e *reatorul umanului,#l însuşi umanul, dar ca creat de #l, deci şi dumnezeirea !aJ $e ce nar fi pututaccepta o en&+, benevolă la creatura !a, care pe de altă parte era un semn altatotputerniciei !aleJ $e ce nar fi putut accepta c%iar această maximă unire aumanităţii cu dumnezeirea !a, făcândo parte a Persoanei !ale, şi arătând şi înaceasta capacitatea uluitoare pentru o astfel de unire dată operei !aleJ $acă practică neîncetat en&+a relaţiei cu creaţia !a, susţinândo, iar omului îi desc%ide,ca unei fiinţe înţelegătoare şi libere, orizonturile mereu mai înalte şi mai bogateale existenţei legate de #l, de ce nar fi putut ridica creatura !a umană până la

starea de a- avea pe #l însuşi ca ipostas, care se foloseşte de puterile ei Kanivelul ce li lea datJ$ar *uvântul *reator, trăind întro extremă intimitate şi la maximă înălţare

şi curăţie umanul, a fost un Om cum na fost altul atât de desăvârşit în viaţa,în învăţătura, în faptele !ale, toate atât de transparente pentru dumnezeirea !a.*%iar şi numai în aceasta sa arătat că na fost numai om.

$in alt punct de vedere, /ristos trăieşte ca $umnezeu şi om întro unitate, dar nu întro uniformitate, aşa cum se întâmplă şi cu omul care trăieşte ca suflet şi trupîntro unitate şi totuşi nu întro uniformitate. Persoana umană tinde să cuprindă toate,iar *uvântul întrupat cuprinde de fapt toate, fără să le uniformizeze.

!a spus că $umnezeu nu poate fi Persoană, pentru că persoana e limitatăde aite persoane. #l nu poate fi de aceea decât o forţă infinită. $e fapt, numai persoana, şi prin excelenţă Persoana divină, cuprinde totul, #a e conştiinţa forţeiinfinite. #a foloseşte în mod liber puterea !a infinită. #a e superioară prin aceasta

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

21/75


simplei infinităţi. )ar faptul că se află în comuniune cu altă persoană nu olimitează. în celălalt i se desc%ide infinitatea în altă formă. )nfinitatea de unulsingur e monotonă, nu adevărata infinitate. )nfinitatea ce se activează conformunor legi, ca simplă extensiune uniformă, e limitată de aceste legi. Persoanele

divine sunt infinite pentru că fiecăreia îi este desc%isă şi i se comunică infinitateainfinit de complexă prin celelalte Persoane atât de total, încât nu o mai simteca infinitatea ce nu iar fi proprie.

+iul lui $umnezeu nuşi pierde ca Persoană infinitatea !a nici asumând în!ine umanitatea finită în putere. *ăci şi umanitatea este desc%isă infinitului. Pede altă parte, cu dumnezeirea !a străbate şi prin finitudinea umană, o face peaceasta mediu transparent al infinităţii dumnezeirii !ale. )postasul dumnezeiescîşi arată şişi manifestă infinitatea dumnezeirii în formă nouă, prin mediul uman.

/ristos trăieşte umanul !ău ca dependent, dar de dumnezeirea !a proprie, ca dependent de !ine, deci !e trăieşte pe !ine ca ipostas suveranal umanităţii !ale şi pe ea părtaşe la suveranitatea -ui. răindu!e dependentîn uamnitatea !a de !ine însuşi ca $umnezeu, o simte în acelaşi timp proprie !ubiectului !ău suveran, participantă la suveranitatea -ui, mediu allucrării -ui suverane. )ar pe !ine însuşi ca $umnezeu !e trăieşte ca ipostas

al umanităţii !ale dependente. #l se supune !ieşi, depăşind prin aceastasupunerea. )n suveranitatea ipostasului ce ia devenit propriu umanităţii !ale,se simte ca om eliberat de orice servitute. răieşte în !ine ca om dependenţade !ine însuşi şi prin aceasta libertatea de orice. *ăci !e simte "celaşi şi$umnezeu atotsuveran şi om dependent de !ine însuşi. (u se anulează în!ine nici umanul dependent de divinul propriu şi participant la suveranitatea-ui, nici divinul suveran al umanului !ău. !a făcut ca ipostas al umanităţiidependent, dar dependent de !ine însuşi ca ipostas divin al ei. în #lumanitatea a fost adusă la totala dependenţă de divin, dar de divinul propriu,deci suveran peste orice, c%iar în umanitatea !a.

$umnezeu *uvântul, ca întregul întregii existenţe şi ca prototip al umanului,naşte ca om din întregul +ecioarei, dat fiind că umanul !ău e, pe de o parte,c%ipul întregului originar, care e *uvântul dumnezeiesc, pe de alta, se imprimăde către #l însuşi ca ipostas dumnezeiesc filial, devenind ipostasul unitar divinouman.

$ar există şi o conformitate a părinţilor cu întregul, sau o capacitate a lor de a fi asimilate întregului. $acă e aşa, de ce nar exista o conformitate a creaţiei,sau, în mod mai special, a umanului cu divinul pentru a putea forma cu acestaun întreg ipostatic, dar nu printro lege, care ar lua divinului calitatea de divinliber şi creatorJ

$ar cine ar putea scoate la iveală şi explica deplin paradoxala şi infinit delarga şi de complexa unitate a *elui ce, fiind +iul lui $umnezeu din veci şi prototipul omului, !a făcut şi om adevăratJ

"ceastă extremă unitate a umanului cu divinul întro Persoană, realizândcea mai desăvârşită treaptă a umanului, cu toată taina ei, nu ţine pe /ristosdeparte de oameni, de comunicarea cu ei şi de înţelegerea oamenilor, cidimpotrivă. *ăci ceea cei mai viu şi mai apropiat de oameni şi de o anumită

comuniune cu ei şi de înţelegerea vie umană, aceea e şi mai tainic, sau viceversa.

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

22/75

FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 123

$impotrivă, ceea ce ea reprezintă ca foarte inteligibil, aceea lasă realitatea întrodepărtare abstractă, mai puţin explicată şi înţeleasă, mai puţin dătătoare de viaţă,înţeleg pe om mai mult când îl văd în taina comuniunii iubitoare, decât când îlreaduc la o formulă raţională abstractă, sc%ematică. )ar +iul lui $umnezeu

făcându!e om şia însuşit Li cuvântul omenesc, ca cel mai propriu mi'loc deînţelegere între oameni, pentru a se face şi #l înţeles, dar înţeles în taina -ui,ca şi omul, c%iar dacă nu era numai om, ci şi $umnezeu.

8. Cuvântul Iui Dumnezeu cel întrupat ca om restabileşte funcţiacuvântului omenesc, de a uni pe oameni între ei şi între ei şi £1,

ca Dumnezeu fcut om

+iul lui $umnezeu realizează prin întruparea !a unirea între $umnezeu şioameni, nu numai prin aducerea voii umane la acordul cu firea umană şi cuvoia lui $umnezeu, ci şi prin faptul că în calitate de *uvântul ipostatic, în careîşi au originea toate cuvintele care întreţin unitatea între ipostasurile umane,restabileşte prin întrupare această unitate prin cuvinte. Fntrupându!e, se face #lînsuşi şi unul din ipostasurile umane unite prin cuvinte. otalitatea unitară acuvintelor unei persoane arată că persoana însăşi este rădăcina vie, dar nu ultima,a acestei totalităţi de cuvinte, iar prin faptul că aceeaşi sumă totală de cuvintee proprie tuturor persoanelor şi fiecare din ele le foloseşte pentru a )e comunicaşi auzi pe celelalte, arată şi unitate dialogică dintre ele, avânduşi toate origineaîn aceeaşi sursă creatoare, care este *uvântul suprem, necreat. "cest *uvânt,dacă a făcut persoanele ca subiecte reciproc comunicante de cuvinte, nu se poatesă nu aibă şi în #l pornirea de a comunica în oarecare fel cuvintele originare până e neîntrupat, ca gânduri nesonore, persoanelor umane, iar o dată întrupat,în mod sonor, şi să nu asculte cuvintele lor în mod nesonor ca gânduri, iar dupăîntrupare în mod sonor.

$e aceea #l, ca izvorul cuvintelor umane pe care le comunică ca gânduriînainte de întrupare, le comunică uneori prin persoane mai sensibile la 0glasul1-ui nesonor şi după întrupare prin cuvinte sonore, cu scopul ca să întărească peoameni prin aceste cuvinte, în unitatea cu #l şi între ele.

Pentru a face prin suma de cuvinte imprimate oamenilor, mai uniţi peoameni cu #l şi între ei, însuşi *uvântul din care vin cuvintele tuturor, spre aiţine uniţi pe toţi, îşi asumă pe lângă calitatea de !ubiect izvor al totalităţiicuvintelor tuturor şi calitatea unuia din subiectele care sunt legate între ele prin cuvintele sonore, dar dând cuvintelor !ale puterea unitivă supremă, pe careo are în !ine ca origine a tuturor subiectelor create ce sunt legate prin cuvinte.$e aici, ponderea unificatoare excepţională pe care o au cuvintele lui /ristos, prin evidenţa adevărului pe care îl exprimă, prin iubirea ce o comunică, prin

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

23/75

12/ DUMITRU STĂNILOAE

acoperirea lor cu viaţa -ui, cu faptele de putere ale -ui, prin însuşi modul prezenţei -ui în ele, ca Persoană de viaţă dătătoare.

$e fapt, cuvântul e persoană, sau persoana e cuvânt. (u poate fi una fărăalta. *uvântul e persoană pentru persoană şi persoana e cuvânt pentru persoană.

*%iar dacă tace, persoanami vorbeşte. #a îmi vorbeşte pentru că e viaţă care palpită pentru mine, care e atentă la mine şi mio spune aceasta prin cuvintesau prin simpla ei prezenţă.

întâi persoana se gândeşte pe ea şi prin aceasta se naşte pe ea ca un altsine. )ar gândul la sine îşi vorbeşte sieşi. "ceasta se petrece în mod cu totulreal în $umnezeu, $umnezeu e Persoană ce gândeşte la !ine. Prin aceasta !enaşte ca un alt !ine. *el gândit de #l este *uvântul !ău. în $umnezeu e oPersoană care îşi vorbeşte !ieşi ca unui alt #u şi acela e *uvântul gândit, rostitsau născut de #l. $ar acel *uvânt nu e pasiv. *i îşi însuşeşte gândirea atăluidespre !ine. #i sunt uniţi în gândirea lor comună despre ei. &i nu mai au nevoiede o lume, pe care trebuie să o gândească şi să şio comunice prin gândire sauvorbire, ca să fie uniţi şi prin aceasta, căci au în ei totul posibil. :ândescîmpreună doar la $u%ul !fânt, care purcede de la atăl şi se odi%neşte peste+iul, bucurânduse fiecare împreună cu $u%ul !fânt de celălalt. $ar nici prin

$u%ul !fânt nu ies din unitatea lor de fiinţă.Omul creat prin *uvântul atălui gândeşte şi el la sine, producânduşi oimagine despre sine. $ar această imagine neavând o realitate adevărată, omulare nevoie să se unească prin cuvânt cu alte persoane reale. $ar unirea lor devineşi mai adâncă, gândind împreună şi comunicânduşi gândirea prin cuvintereferitoare la $umnezeu, ca origine a lor şi )a lumea ca mediu ambiant necesar şi comun al persoanelor lor. $ar toate la cele ce se gândesc oamenii şi lecomunică prin cuvinte îşi au originea în *uvântul lui $umnezeu. $e aceea, #lfăcându!e ipostas al cuvintelor omeneşti, se face om care se gândeşte nu numaila !ine, ci şi la atăl, la oameni, şi la lume şi ie vorbeşte acestora despre ele,despre destinaţia lor. Omul se uneşte cu toţi oamenii şi împreună cu ei, cuîntreaga natură umană, prin cuvintele lui şi în ultimă instanţă cu $umnezeu. +iullui $umnezeu, făcându!e ipostas al vorbirii omeneşti, intră şi #l întro comuniune mai strânsă cu oamenii, şi cu cosmosul creat de #l, ca mi'loc de unificareîntre oameni şi între ei şi #l. +aptul că oamenii pot comunica şi realiza o unireîntre ei prin cuvinte arată că sunt aduşi la existenţă ca şi cuvinte ipostatice de"celaşi *uvânt, că îşi sunt prin aceasta unul altuia viaţa din >iaţa originară a*uvântului suprem, sau că au în originea lor comună în #l, *uvânt cuprinzător,temelia unităţii şi vieţii lor şi calităţii lor de viaţă a unuia pentru altul, ceea cese arata în faptul că sunt cuvinte cuvântătoare sau persoane unele pentru altele.Oamenii, ca şi cuvinte ipostatice de o fiinţă, nu sunt despărţiţi unii de alţii, cumnu sunt nici Persoanele !fintei reimi, deşi prin libertatea lor pot face unitatealor o unitate c%inuitoare şi din cuvintele lor mi'loacele unei astfel de unităţi.Oamenii, ca şi cuvinte ipostatice, sunt cuvinte comunicante de viaţă ale unora pentru alţii, deşi îşi pot deveni unii tot prin cuvinte şi spini pentru alţii.

*uvintele unei persoane nu sunt numai legate între ele, ca un întreg dincare se combină alte şi alte legături prin gândirea unei 'udecăţi adaptate fiecărei

situaţii, arătând persoana însăşi ca un cuvânt unitar şi totuşi variabil în

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

24/75

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA FIUL ŞI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 888888888888888888888888822 5

manifestările lui, ci cuvintele fiecărei persoane leagă şi persoanele între ele şide aceea sunt adresate altora cu intenţia să primească cuvintele de răspuns aleacelora, care se produce totdeauna c%iar dacă acel răspuns nu ia forma sonoră,auzibilă. Persoanele sunt legate astfel întrun întreg dialogic virtual sau actual prin cuvintele ce şi le comunică sau le pot comunica, fapt nedespărţit de viaţace şio comunică. !unt legate ca şi cuvinte vii întrun întreg viu, ale cărui părţineuniforme, dar îngăduitoare sunt personale ca întreguri. Prin cuvinte, ele îşicomunică viaţa ce o au dintr un izvor comun, ca întrun întreg, prin comunicareaei promovând fiecare pe fiecare în identitatea ei neconfundată, dar şi în unitateade nedesfăcut între el, iar în ultima analiză în întregul viu al *uvântuluidumnezeiesc.

$ar întrucât oamenii pot folosi, precum am văzut, tezaurul comun alcuvintelor şi pentru slăbirea unităţii între ei, sau pentru a o preface întro unitatec%inuitoare, pentru a reface şi duce la desăvârşire funcţia unificatoare şi de viaţăcomunicantă a cuvintelor între persoanele umane şi prin aceasta c%iar viaţaadevărată a acestora, !a făcut însuşi *uvântul originar şi cuprinzător al tuturor cuvintelor umane ipostatice, ipostasul direct al lor. Prin aceasta a restabilit în#l, ca origine comună a lor, devenit şi ipostas uman al lor, în mod desăvârşit,

funcţia lor de comunicare unificatoare între persoanele umane şi de descoperitoare a conţinutului adevărat şi a sensului profund al persoanelor şi allumii, care toate sunt, în normalitatea lor, un întreg, transparente ale *uvântului*reator şi ale !fintei reimi, care a pus pecetea iubirii lor, ca armonie minunată, pe toţi şi pe toate.

*uvântul dumnezeiesc întrupat foloseşte ca om cuvintele omului, nu pentrua exprima opinii unilaterale, care nu pot uni în ele acordul tuturor, ci adevărulatotcuprinzător, în care fiecare om află ceea ce răspunde întrebărilor tuturor despre toate şii îndeamnă la iubirea între ei. /ristos apare astfel între oamenica şi *uvântul care explică şi exprimă în mod ec%ilibrat şi profund toată realitatea,dar mai ales îl face simţit pe #l ca Persoană iubitoare şi atotcuprinzătoaresupremă, care dă viaţă tuturor şii a'ută sa se comunice ca viaţă unii altora.

în mod special, sa folosit +iul lui $umnezeu cel întrupat de funcţiacuvântului de unificare între oameni, umplândui prin el de #l, ca şi *uvânt

atotcuprinzător şi iubitor al tuturor, învăţândui să ocolească orice duşmănie?0)ubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă vătăma şi vă prigonesc, ca să fiţi fiiiatălui ceresc, care face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi1 Ma(ei >, 76.

învăţătura lui /ristos se poate numi astfel învăţătura cea mai unificatoare,sau singura învăţătură unificatoare între oameni. *uvintele -ui sunt cuvinte ale*uvântului ipostatic suprem, sau ale aţiuniiizvor, dacă raţiunea adevărată esteraţiunea care îmbrăţişează toate, arătând importanţa tuturor aspectelor şi părţilor realităţii, cum o face şi iubirea. *uvintele -ui sunt expresiile -ui ca şi *uvântulcreator şi susţinător al tuturor în armonie, *uvântul fundamental al unităţiicuvintelor ipostatice create, care sunt oamenii. )ar această unitate îşi are ultimulizvor în atăl, începătorul unic şi fără de început al tuturor prin +iul !ău, caree în acelaşi timp -ogosul, sau aţiunea armonizatoare a tuturor.

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

25/75

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

26/75

FIUL Ş) CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU 129

comunice această iubire şi să aştepte comunicarea ei. în această comunicare desine a celuilalt către mine, care e iubirea lui faţă de mine şi în comunicarea meacătre el, care e iubirea mea faţă de el, stă viaţa mea şi a lui.

în această situaţie sa plasat +iul lui $umnezeu făcânduse om, pentru a

întări voinţa noastră de a ne comunica şi de a dori comunicarea altora către noi.Prin cuvinte, iubirea unuia sau viaţa unuia vine la altul. &i fiecare are nevoieneîncetată de această comunicare. (u se poate mulţumi cineva cu amintirea căa comunicat cu cineva, ci mereu trebuie să i se comunice acea persoană, sau săştie că va putea comunica în viitor iarăşi cu ea, sau că ea se află în prezentîntro comunicare de gânduri cu mine. "m nevoie să iubesc şi să fiu iubitneîncetat. încetarea totală a comunicării iubirii e una cu moartea sau cu iadul.Omul trebuie să ştie că măcar $umnezeu are un interes faţă de el şi că semenulsău, numai susţinut de $umnezeu îi poate fi partener veşnic de comunicare.

)ar având trebuinţă de neîncetată comunicare, omul o poate şi da şi primi."ceasta înseamnă că persoana umană are în sine o infinitate virtuală şi e pentruveşnicie, întrucât nu se epuizează niciodată setea ei de a se comunica altuia şide a primi comunicarea aceluia. )nfinitatea şi veşnicia sa virtuală nu sunt oinfinitate şi veşnicie individualistă, ci în comuniune. # o infinitate şi o veşnicie

virtuală a iubirii. "ceastă sete de infinitate şi veşnicie are nevoie să se %răneascădin izvorul unei iubiri, care nu se oboseşte dăruinduse şi nu vede o obosealăîn iubirea ce io dăruieşte altul. "ceasta are loc între Persoanele divine. Omule un amestec de infinit şi mărginit în iubirea sa. # un amestec de sete de dăruireşi de primire continuă, dar şi de nemulţumire cu ceea ce dă şi primeşte de laom. Omul nu a'unge la puterea unei iubiri neîncetate decât faţă de o unică saucâteva persoane, cu care sa obişnuit să comunice în iubire. &i poate cu nici una permanent.

rebuie să existe însă un izvor al iubirii universale şi neîncetate cu toate persoanele, care trebuie să fie o Persoană sau o comuniune desăvârşite dePersoane.

Omul nu se putea pune de la sine în comunicare deplină cu acest izvor, casă capete şi el puterea unei astfel de iubiri. $e aceea acest izvor sa făcut #lînsuşi ca om accesibil oamenilor, întro comunicare directă, neîncetată cu noi,dândune puterea să tindem şi noi spre această ţintă, să contribuim la folosireaiubirii ca funcţie unificatoare veşnică. #l a folosit iubirea cu această funcţie şinea învăţat şi pe noi în cuvintele !ale, să tindem la aceasta. #l a arătat iubireaaceasta prin viaţa !a de model uman suprem, iar învăţătura !a despre ea aexprimato în cuvinte. >iaţa !a a fost atât de total pentru oameni, că a şi dato pentru ei. &i a fost identică cu iubirea pentru toţi în aşa măsură, că sa rugat şi pentru cei ce -au dat la moarte. #l a arătat astfel că viaţa deplină este viaţasau iubirea pentru toţi. (a folosit nici natura ca să manifeste vreun egoism,căci nu şia luat din ea nimic decât cele ce îi erau cu adevărat strict necesare, ba uneori nici acestea. (u a voit să aibă nici măcar un loc propriu, unde săşi plece capul pentru odi%nă Ma(ei >))), =@6. " avut atâta milă de toţi cei însuferinţă şi în lipsuri, că vindeca pe cei bolnavi de boli incurabile şi !a identificatcu toţi cei lipsiţi, suferinzi şi prigoniţi Ma(ei GG>, H urm.6.

8/18/2019 102-176 Dumnezeu

27/75

12; DUMITRU STĂNILOAE

)ar pe oameni îi învăţa să iubească şi pe duşmanii lor Ma(ei >, 6. "ceastaînseamnă a vedea în fiecare om o existenţă vrednică de atenţia iubirii şi avândnevoie de ea pentru viaţa sa şi a socoti că nici unul nu poate fi viaţa adevărată,decât în măsura în care devine subiect de iubire altora. >iaţa e identică cu

iubirea, iar ele sunt identice cu persoana. )ar viaţa adevărată nu vrea să sfârşeascăniciodată, ci să crească continuu. $ar aceasta e şi singura cale prin care toţi suntaduşi la unitate. )ar unitatea desăvârşită nu o pot avea decât întro unică Persoanăatotiubitoare, sau întro *omuniune desăvârşită de Persoane desăvârşite.

(a fost om care să se ridice )a o astfel de culme a umanităţii. #l !a arătat prin aceasta ca >iaţa oamenilor, sau ca adevărata Persoană ce poate fi izvor pentru toţi şi se face viaţă pentru toţi prin întrupare. *a atare nu putea fi decât$umnezeu cel personal, făcut om. +iind viaţa pentru toţi, #l este şi "devărul,c%emândui pe toţi să se împărtăşească de #l ca viaţă şi să devină viaţă pentrualţii şi să le comunice altora lumina "devărului de care sau împărtăşit ei, prinîmpărtăşirea de iubirea -ui faţă de alţii. *a izvor al vieţii #l poate aduce laviaţă veşnică şi pe cei morţi? 0#u sunt învierea şi viaţa. *el ce crede în 2ine,c%iar de va muri, va trăi1 )&an G), =76.

(u puteam defini sensul lui a fi. #l este opus însă lui a n" fi sau morţii.

+ilosofia greacă a a'uns la noţiunea de fiin>,. $ar aceasta nu înseamnă altcevadecât ceva ce este. $ar nu spune ce este. &i tot ce există, nu există pur şi simplu,ci există ca ceva sau în alt mod. $e aceea sunt multe feluri de fiinţe. )nsă oricefiinţă există concret în indivizi sau ipostasuri. "cesta a fost numit de filosofiagreacă fiinţa întâi. $ar ipostasurile umane sau divine sunt persoane. ealitatea persoanei a preocupat cu deosebire pe Părinţii 3isericii, trebuind să defineascăcum $umnezeu nu e numai o fiinţă' ci şi trei Persoane, iar /ristos nu e numaio Persoană, ci şi două naturi 5fiinţe6. )n spiritul lor se poate spune că în persoanelede o fiinţă, care au nevoie una de alta, se manifestă puterea şi voinţa de a fi afiinţei ca unitate, prin persoanele ce ţin una la alta, deci se iubesc. *u cât e mai puternică fiinţa, sau existenţa, cu atât ţinând de ea mai mult a fi, aceasta semanifestă în iubirea dintre persoane. *ea mai mare iubire este între Persoaneledivine, pentru că puterea lor de a fi ca unitate este nemărginită. +iinţa umană,care e după c%ipul celei divine, îşi manifestă şi ea prin iubirea dintre persoaneleîn care există concret, puterea �

102-176 Dumnezeu

Documents

Transcript of 102-176 Dumnezeu