-Extractia reactiva-
-
Upload
pinzaru-elena -
Category
Documents
-
view
115 -
download
1
description
Transcript of -Extractia reactiva-
Extracția reactivă
2013-1014
1
I.Introducere
Dupa cum indică și denumirea procesului, extracția reactivă implică existența unei reacții
chimice, respectiv reacția dintre solut și un reactant, și a procesului de difuzie și solubilizare a
compusului format în urma reacției chimice. Dacă în extracția fizică L-L este necesar
utilizarea unor solvenți a căror solubilitate, reciprocă cu solventul inițial să fie cât mai mică și
care să prezinte selectivitate mare și inerție chimică față de solut, în extracția reactivă este
necesar adăugarea în solvent a unui agent de extracție (extractant) capabil să reacționeze
reversibil cu solutul, formând un compus miscibil cu solventul. În acest mod se poate mări fie
capacitatea de reținere a solventului fie selectivitatea separării.
Inițial, extracția reactivă a fost utilizată doar pentru separarea unor compuși de natură
anorganică. După cel de-al doilea razboi mondial, datorită intensificării cercetarilor din
domeniul energiei nucleare, acest procedeu s-a aplicat la separarea metalelor din deșeurile
radioactive și din apele reziduale. După 1960, studiile asupra extracției reactive s-au orientat
într-o măsură din ce în ce mai mare spre stabilirea condițiilor de separare a compușilor de
biosonteză: acizi organici, aminoacizi, antibiotice.[1.93]
I.1 Clasificarea sistemelor de extracție reactivă
O clasificare strictă a sisitemelor de extracție reactivă nu este posibilă datorită diversității și a
faptului că aceste sisteme nu prezintă deosebiri nete în ceea ce privește mecanismul reacțiilor
impilicate sau condițiile de lucru. Totuși necesitatea unei clasificări a condus la considerarea
unor criterii de clasificare. Acestea sunt:
Natura compușilor care se extrag ;
Natura extractantului utilizat.
Agenții de extracție utilizați în aceste sisteme de extractie pot fi:
Extractanți de chelatizare;
Extractanți de tipul acizilor organofosforici;
Extractanti de solvatare – derivați organofosforici neutri;
2
- alcooli, cetone, eteri, esteri, sulfoxizi;
Amine cu masă moleculară mare și derivați ai acestora;
Extractanți cu structură macrociclică;
Alți derivați.
Compușii supuți extracție reactivă pot fi de natură:
Solut nemodificat chimic;
Chelați;
Compuși obținuți prin solvatare;
Compuși acizi sau bazici;
Săruri;
Perechi de ioni.
I.2 Mecanismul general al extracției reactive
Fiecare sistem de extracție reactivă prezintă particularități specifice, însă toate sistemele
au la bază un mecanismn general. Acesta poate fi redat schematic conform fig. 1, în care :
S-solvent; A- agent de extracție.
3
Figura.1 Mecanismul general al extracției reactive (a) extracție, (b) reextracție
Etapele unui poces de extracție reactivă sunt:
Difuzia extractantului din volumul fazei organice către interfață
Difuzia solutului din volumul fazei organice către interfață
Reacția intre solut și extractant la interfață
Difuzia produsului de reacție de la interfață către faza organică.
Fiecare etapă ce intervine în proces are o viteză de desfașurare proprie.Viteza procesului
global de extracție reactivă este dictată de viteza celui mai lent proces elementar: difuzia
solventului, difuzia extractantului sau reacția chimică. Dacă viteza reacției chimice este mai
mică decît viteza proceselor elementare de difuzie ( determinantă de viteză) atunci reacția
chimică va fi etapa determinantă de viteză , procesul fiind controlat cinetic. Dacă dimpotrivă,
unul dintre procesele de difuzie are viteza de desfășurare cea mai mică, procesul va fi
controlat dinamic, etapa respectivă fiind determinantă de viteză (etapă limitativă).
Determinarea importanței celor două etape se face prin studierea efectului intensificării
amestecării fazelor asupra gradului de extracție sau asupra vitezei transferului de masă al
solutului. Procesul elementar limitativ depinde de condițiile de operare: daca procesul este
controlat difuzional, prin intensificarea agitării masei de reacție se poate mări viteza difuziei,
astfel încît procesul să devina controlat cinetic.
4
Figura.2 Modificarea naturii etapelor limitative cu intensificarea amestecării fazelor
II. Sisteme de extracție reactivă
II.1. Extracția reactivă cu derivați organofosforici
Derivații organofosforici sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a realiza extracția cu viteze
și randamente ridicate. Aceștia sunt folosiți fie individual, fie în amestec cu alți extractanți
pentru separarea metalelor, compușilor organici și a compușilor anorganici.
În funcție de structura chimică, derivații organofosforici pot fi: acizi organofosforici, esteri
neutri ai acidului fosforic, fosfinoxizi. De asemenea ca agenți de extracție sunt folosiți și:
derivați ai acizilor fosfonici sau fosfinici. Structura agentului de extracție determină
mecanismul reacțiilor implicate.
Figura.3 Structura generală a extractanților organofosforici
Cele mai importante aplicații ale extractanților organofosforici constă în extracția metalelor,
insă tot mai multe studii prezintă posibilitatea utilizării acestor compuși pentru extracția unor
compuși organici obținuți prin biosinteză.
Mecanismul extracției cu compuși organofosforici este similar cazului general, însă reacția
chimică interfacială prezintă particularități în funcție de extractantul utilizat și natura
compusului extras.
Aminoacizii reprezintă una dintre cele mai studiate clase de compuși organici separte prin
extracție reactivă. Datorită structurii lor amfionice, aminoacizii în soluții apoase se găsesc sub
5
diferite forme ionice (amfion, cation, anion) în funcție de valoarea pH-ului. Extracția acestor
compuși nu poate fi realizată decât prin utilizarea unor extractanți, cei mai utilizați fi ind
derivații acizilor organofosforici.
De exemplu, pentru realizarea extracției aminoacizilor cu D2EHPA ( Di-(2-ethylhexyl)
phosphoric acid) aceștia trebuie sa se găsească sub formă de cationi, formă existentă la un pH
inferior pH-ului izoelectric. pH-ul procesului trebuie foarte atent controlat deoarece o scădere
prea mare a acestuia poate conduce la protonarea extractantului. În afară de pH, extracția
aminoacizilor este influiențată și de concentrația extractantului, a substanțelor tensioactive
existente ăn sistem, de intensitatea amestecării, etc. [1.101]
În cazul extracției acizilor carboxilici cu compusi organofosforici este necesar stabilirea unui
echilibru la interfața de separare a fazelor. Acest echilibru poate fi stabilit pe baza constantei
de echilibru (constanta de extracție). S-a dovedit o dependenta puternică a constantei de
echilibru de hidrofobicitatea acizilor extrași, precum și o importanță deosebită a bazicității
extractantului, în cazul extracției acizilor carboxilici cu TOPO dizolvat in hexan. (conf. Haso
s.a.1990).
TBP este unul dintre reprezentantii acestei clase.Extracția reactivă a acizilor mono si
dicarboxilici cu TBP decurge cu randamente superioare extracției acizilor minerali, în condiții
experimentale identice. La extracția acizilor carboxilici cu TBP coeficientul de distribuție
crește semnificativ. Utilizarea TBP-ului prezintă și o serie de dezavantaje, cum ar fi
vâscozitatea ridicată și tendința de hidroliză în mediu acid la dibutilfosfat care este un
puternic agent de complexare.
II.2. Extracția reactivă cu amine cu masă moleculară mare și cu săruri ale acestora
Aminele alifatice cu catenă lungă și sărurile acestora sunt utilizate pe scară largă ca
extractanți pentru metale, acizi minerali, acizi carboxilici, aminoacizi, antibiotice din
următoarele motive:
Performanțe superioare comparativ cu alți extractanți;
Gamă larg de compuși chimici ce pot fi separați;
6
Mecanism de reacție similar cu cel al separării pe schimbători de ioni (se poate
prevedea comportarea sistemului de extracție).
Extractanții de tip aminic se pot clasifica în amine și săruri ale aminelor. Aminele la rândul
său se pot clasifica în funcție de numarul de atomo de hidrogen substituiți în:
Amine primare: n-octilamină, n-dicilamină, n-dodecilamină;
Amine secundare: di-n-octilamină, di- laurilamină, di- tridecilamină;
Amine terțiare: tri-n-hexilamină, tri-n-octiamină, tridodecilamină.
și în funcție de natura radicalului hidrocarbonat:
Alifatice (cu catenă normală sau ramificată);
Aromatice.
Pentru ca o amină să poată fi utilizată în extracția reactivă trbuie să îndeplinească următoarele
condiții:
Capacitate ridicată de extracție
Hidrofobicitate ridicată (conferită de cel puțin o catenă cu 6-8 atomi de carbon)
Solubilitate ridicată în solvenți organici
Să formeze cu solutul compuși puternic hidrofobi
Separare rapidă a fazelor
Stabilitate chimică, în special la agenți oxidanți și radiații (necesară în cazul unor
regenerări repetate). [1.106]
II.2.1 Extracția reactivă a acizilor carboxilici
Întrucât acizii carboxilici au valori reduse a coeficienților de distribuție în solvenți organici,nu
este posibilă separarea lor prin extracție L-L, ci numai prin extracție reactivă. În ciuda acestor
aspecte, aplicatiile industriale a extracției reactive pentru acizii carboxilici sunt aproape
inexistente.
7
În cazul extracției cu amine, mecanismul extracției depinde si de numarul de grupări carboxil
din structura acidului.
La extracția acizilor monocarboxilici cu un extractant de tip aminic, Q, în sistem se formează
următoarele echilibre succesive:
1. Disocierea acidului carboxilic în fază apoasă
2.Extracția fizică aacidului carboxilic nedisociat
3. Extracția reactivă a acidului carboxilic prin formarea unei complex cu amina la
interfață
4. Extracția reactivă cu formarea unor aducți aminici la interfață
5. Extracția reactivă cu formarea unor aducți acizi la interfață
6. În unele cazuri, dimerizarea complexului în fază organică
La extracția acizilor dicarboxilici au loc reacții similare, expresia generală a echilibrului la
interfață putându-se scrie sub forma:
În funcție de raportul molar solut-extractant se disting trei tipuri de reacție prin care se
stabilesște echilibrul interfacial.
1. Pentru un raport mola mai mic de 1 (m<<p) are loc formarea de saruri în faza organică
2. In cazul unui raport apropiat de 1 , la formarea complexului hidrofob , vor paricipa
solutul și extractantul în proporții echimoleculare
8
3. La valori m>>p , există posibilitatea formarii unei a treia faze care este insolubila atât
în faza organică cât și în cea apoasă.
În scopul separării rapide a emulsiei formate se adaugă un modificator de fază cu scopul de a
mări solubilitatea complexului în faza de extract.
În cazul acizilor policarboxilici au loc aceleași reacții interfaciale ca la acizii dicarboxilici.
Dacă structura acidului este voluminoasă atunci , in faza organică, se vor forma cu precaderea
săruri de amoniu.
Regenerarea extractantului se face prin utilizarea prin tratarea fazei organice cu o solutie
apoasă bazica, de obicei se folosește: NaOH, KOH, Na2CO3, K2CO3.
Procesul de extracţie reactivă a acizilor carboxilici cu amine, respectiv gradul de extracţie,
este influenţat de numeroşi factori, cei mai importanţi fiind natura şi concentraţia
extractantului, tipul diluantului, natura şi concentraţia iniţială a acidului,temperatură, pH,
precum şi o serie de condiţii de operare, cum ar fi durata şi viteza agitării, durata separării
fazelor, raportul fazic apos : organic etc. În cazul extracţiei cu săruri cuaternare de amoniu
gradul de extracţie depinde şi de dimensiunea anionului organic, care controlează
hidrofobicitatea complexului interfacial format.
Există numeroase cercetări care încearcă să elucideze multiplele aspecte ale extracţiei reactive
a acizilor carboxilici cu amine cu masă moleculară mare. Majoritatea acestora sunt efectuate
cu soluţii sintetice de acizi carboxilici, având drept scop studierea fie a echilibrului în diverse
sisteme, fie a cineticii extracţiei reactive. Alte studii se ocupă cu modelarea matematică a
procesului, în vederea stabilirii unor modele utilizabile pentru optimizarea procesului sau
pentru proiectarea echipamentelor de extracţie.
Punerea în parctică a extracției reactive a acizilor carboxilici obținuti prin biosinteză se
lovește de doua mari probleme: 1.In urma fermentației se obține un amestec de acizi ce
trebuie separați; 2. In lichidul de fermentație pe langa acizi exista și alți compuși cum ar fi
metaboliți secundari și nutrienți.
De exemplu , momentan acidul lactic se separa industrial , din lichidele de fermentație, prin
precipitare cu Ca(OH)2, CaCO3 și acidulare cu H2SO4. Dezavantajul principal al acestui
procedeu îl reprezintă formarea precipitatului de CaSO4. Din acest motiv, a fost experimentată
extracția reactivă cu TOA dizolvat în cherosen și acetat de butil.
Din seria acizilor tricabroxilici o atentie deosebită s-a acordat acidului citric. In lichidele de
fermentație alaturi de acest acid se găsesc o serie de acizi organici secundari care sunt greu de
separat și din cauza cărora crește foarte mult costul separarii.Extracția reactivă a acidului
citric cu amine oferă , pe lănga randamente superioare extracției fizice , posibilitatea reducerii
costului etapei de separare și purificare. [1.113]
9
II.2.2. Extracția reactivă a aminoacizilor
În procesele de fabricare industrială a aminoacizilor, extracţia reactivă nu s-a impus
deocamdată. Sunt folosite cu precădere procesele de separare bazate pe schimb ionic
(cromatografie de schimb ionic, cromatografie de excluziune) urmate de cristalizare
În cazul extracţiei cu amine, la interfaţă se formează perechi ionice hidrofobe, între
aminoacidul protonat, un anion din faza apoasă şi extractantul din faza organică:
Pentru ca aminoacidul să fie protonat, trebuie ca pH-ul fazei apoase să fie mai mic decât
pH-ul punctului izoelectric al aminoacidului respectiv.Reextracţia aminoacidului şi
regenerarea aminei se realizează prin tratarea fazei organice cu o soluţie de carbonat de sodiu.
Când extracţia are loc cu săruri de amoniu, aminoacidul trebuie să se găsească sub formă
anionică. Acest lucru se întâmplă atunci când pH-ul fazei apoase este mai mare decât pH-ul
punctului izoelectric al aminoacidului respectiv. Reextracţia aminoacidului se realizează prin
tratarea fazei organice cu o soluţie apoasă de acid clorhidric.
Concentraţia ionilor de hidrogen din faza apoasă este hotărâtoare pentru eficienţa extracţiei,
aceasta determinând forma ionică a aminoacidului. Astfel, acidul glutamic (pI= 3,2) poate fi
extras cu amina secundară Amberlite LA-2 doar la pH < 3,2, în timp ce acidul aspartic (pI =
2,7) poate fi extras cu o sare cuaternară de amoniu doar la pH >2,7. Se poate constata faptul
că la pH = pI extracţia aminoacizilor cu amine sau săruri cuaternare de amoniu nu este
posibilă .
II.2.3. Extracția reactiva a antibioticelor
Separarea penicilinelor de biosinteză din lichidul de fermentaţie se realizează prin extracţie
fizică, de obicei, cu acetat de butil. Datorită polarităţii reduse a solventului, penicilina trebuie
să se găsească în stare nedisociată, pentru ca gradul de extracţie să fie maxim. Acest lucru se
întâmplă la pH mai mic de 2, valoare la care viteza de inactivare a penicilinelor este foarte
ridicată. În aceste condiţii extracţia reactivă apare ca o soluţie fiabilă de separare a
penicilinelor şi a antibioticelor ß- lactamice în general.
La extracţia cu Amberlite LA-2, gradul de extracţie al penicilinelor G şi V este de 97 – 98%
chiar şi la valori pH = 5 în faza apoasă . La acest pH, timpul de semiinactivare a penicilinei G
este de 92 ore, pericolul degradării chimice fiind practic îndepărtat .
10
La extracţia reactivă, la interfaţă, se stabileşte următorul echilibru între penicilina din faza
apoasă şi amina din faza organică:
Din cauza structurii voluminoase pe care o au atât penicilinele, cât şi extractantul, în
complexul rezultat în urma reacţiei ele se vor găsi în raport molar de 1:1. Extracţia reactivă a
penicilinelor cu amine este influenţată de valoarea pH-ului fazei apoase iniţiale, concentraţia
iniţială a extractantului, concentraţia iniţială a antibioticului, timpul de contact, raportul
volumic al fazelor. Gradul de extracţie depinde puternic de structura antibioticului extras, în
special datorită solubilităţii acestuia.
Reextracţia se realizează în soluţii apoase de carbonat sau fosfat de sodiu sau potasiu. La
reextracţia cu carbonat de sodiu, de exemplu, are loc următorul proces:
În general, reextracţia decurge cu randamente mari şi fără degradare antibioticelor la pH
neutru. La reextracţia penicilinei G, la valori pH = 7,2 – 7,5, pierderile totale de antibiotic,
atât în etapa de extracţie reactivă cu Amberlite LA-2, cât şi în etapa de reextracţie, nu au
depăşit 0,3%.
Sărurile cuaternare de amoniu sunt extractanţi mai eficienţi pentru antibiotice decât aminele
secundare sau terţiare. La extracţia unor compuşi cu structură tiazolidinß- lactamică (acid
olivanic, acid clavulanic, penicilină V, amoxicilină, acid fenoxiacetic),eficienţa extracţiei
creşte în ordinea extractanţilor: Amberlite LA-2 clorhidrat < Alamine 336 clorhidrat <<
Aliquat 336 şi în ordinea solvenţilor: 1-butanol < tributilfosfat < hexan < dietileter <
diclormetan < acetat de butil
Cel mai eficient sistem de extracţie este format din Aliquat 336 în acetat de butil, gradul de
extracţie realizat fiind de peste 98,6 % .Acest sistem de extracţie s-a dovedit a fi foarte
performant şi pentru extracţia acidului 6-aminopenicilanic, compuscare reprezintă nucleul
activ al tuturor penicilinelor substituite.
O sare cuaternară de amoniu cu comportare aparte este bisulfatul de tetrabutilamoniu
(TBA+) Acest extractant este solubil în faza apoasă, echilibrul extracţiei reactive stabilindu-se
în această fază:
Utilizând TBA+ există posibilitatea separării penicilinei V de acidul fenoxiacetic, un precursor
utilizat în biosinteza acesteia , sau a altor antibiotice dintr-un amestec. Gradul de extracţie al
penicilinei V cu TBA variază foarte mult cu natura solventului .
Se poate afirma că separarea prin extracție reactivă a compușilor biosintetizați din clasa
antibioticelor β- lactamice reprezintă o alternativă extrem de avantajoasă la tehnicile actuale de
11
separare. In acest sens, Schugerl (1987) a subliniat faptul că biotehnologia de obținere a
penicilinei G, de exemplu, poate fi îmbunătățită pe două căi principale:1.cultivarea biomasei
în anumite condiții încât aceasta să existe sub formă de peleți, pentru a se reduce vâscozitatea
mediului de cultură;2.utilizarea extracțieie reactive pentru separarea antibioticului respectiv.
[1.122]
II.3 Extracția reactivă cu derivați macrociclici
Compuşii macrociclici utilizaţi ca extractanţi fac parte din categoria eterilorcoroană şi a
calixarenelor .Structurile macrociclice ale acestor compuşi delimitează cavităţi
intramoleculare de forme şi dimensiuni diverse. Astfel, diametrul cavităţilor formate variază
între 0,12 – 0,15 nm pentru eterii 14-coroană-4 şi 0,34– 0,43 nm pentru eterii-21-coroană-7.
În aceste cavităţi pot fi reţinute chimic specii ionice sau moleculare, formându-se complecşi
cu stabilitate ridicată,stabilitatecare este determinată de raportul dintre mărimea ciclului şi cea
a speciei chimice extrase .Pentru accentuarea caracterului hidrofob sau pentru creşterea
gradului de extracţie,acestor extractanţi le pot fi ataşaţi diverşi substituenţi
aromatici,carboxilici sau alchilici. Cel mai cunoscut extractant din această categorie este
eterul dibenzo-18coroană-6, cunoscut sub denumirea Comercială DBC 18 .
Figura 4 Extractanti de tipul eterilor-coroana (a) și calixarenelor (b)
Extractanţii cu structură macrociclică sunt utilizaţi la transportul printr-o membrană lichidă
organică a diferitelor specii chimice între două faze apoase cu valori diferite ale pH-ului,
proces care a avut ca model sistemele biologice. Astfel, unii ionofori naturali din categoria
antibioticelor (monesina, lascalocidul, valinomicina, nigericina – fig.aa) au capacitatea de a
transporta diverşi cationi şi anioni prin membranele celulare, în sensul sau împotriva
gradientului de concentraţie al speciilor ionice respective [1.126]
12
Figura 5 Ionofori naturali: a – monesina ,b – lascalocidul
Extractanţii macrociclici sunt utilizaţi, de regulă, pentru separarea metalelor şi
aminoacizilor.Eterii-coroană pot extrage aminoacizii din soluţii apoase acide (pH < pI), în
care aceştia se găsesc sub formă cationică. Procesul de extracţie are loc prin mecanismul
perechilor ionice (cationul aminoacidului se cuplează cu un contraion) în conformitate cu
următorul mecanism :
transferul extractantului (eterul-coroană CR) în faza apoasă:
reacţia extractantului cu cationul aminoacidului, în faza apoasă:
reacţia complexului cationic cu contraionul, în faza apoasă:
transferul perechii ionice complex cationic – contraion în faza organică:
Pentru separarea unor produse de biosinteză au fost sintetizaţi extractanţi din clasa
polisiloxanilor pe care au fost grefaţi eteri-coroană. Aceşti derivaţi au fost utilizaţi pentru
extracţia selectivă a compuşilor care conţin grupări aminice protonate, din amestecuri de
amine secundare şi terţiare (separarea norcodeinei) .
III. Extracția reactivă sinergetică
Sisitemele de extracție care conțin amestecuri de agenți de extracție ce oferă randamente
superioare sumei randamentelor obținute prin folosirea extractanților individuali sunt
denumite sisteme de extracție reactivă sinrgetică.
În anumite situaţii, capacitatea de extracţie a unui amestec de extractanţi este mai mare decât
suma capacităţilor de extracţie ale fiecărui extractant considerat separat. Fenomenul, observat
şi studiat la începutul anilor 1960, poartă denumirea de sinergism şi exprimă faptul, aparent
paradoxal, că „întregul este mai mare decât suma tuturor părţilor componente”.
Deşi încă nu este pe deplin lămurit, mecanismul extracţiei sinergice implică formarea unui
complex mixt care conţine solutul şi cei doi extractanţi. Deşi tipul reacţiilor care intervin în
proces diferă de la un sistem de extracţie la altul, efectul sinergic apare ca rezultat a două
fenomene simultane: 1. modificarea capacităţii de extracţie individuală a extractanţilor;
2.modificarea structurii speciei moleculare extrase. Astfel, unul dintre extractanţi
13
complexează solutul, iar celălat măreşte hidrofobicitatea complexului format, în condiţiile în
care configuraţia structurală a extractanţilor nu generează împiedicări sterice.
Extracţia reactivă sinergică poate fi estimată cantitativ prin intermediul coeficientului
sinergic (sau sinergetic), Cs;
în care EA şi EB reprezintă coeficienţii individuali de extracţie ai solutului cu extractanţii A şi
B, EAB reprezintă coeficientul de extracţie al solutului cu amestecul extractanţilor A și B.
EAB = EA + EB + ΔEAB
iar ΔEAB reprezintă un coeficient de amplificare. În funcţie de valoarea acestui coeficient,
extracţia reactivă sinergică poate fi pozitivă (ΔEAB > 0) sau negativă (ΔEAB <0).
Prin combinarea diferiților agenți de extracție se pot obține numeroase sisteme sinerget ice.
Patru dintre aceste sisteme au fost cele mai studiate:
Agent organofosforic + ligant neutru
Doi agenți de extracție neutri
Agent de chelatizare + ligant neutru
Doi agenți de extracție cu caracter acid.
Toate cele partu sisteme sunt eficiente în separarea metalelor. Primele doua combinații pot fi
utilizate și pentru separarea unor compuși oranici cât și a acizilor minerali. Unul dintre cele
mai eficiente sisteme, pentru extracția compușilor acizi, s-a dovedit a fi amestecul de
D2EHPA și Alamine 336(sistem de primul tip). In cazul sistemelor formate din doi agenti de
extracție neutri se utilizează eteri și cetone sau alcooli. Este de preferat să nu se utilizeze
sisteme alcătuite din perechi de eteri sau alcooli , deoarece s-a dovedit un slab efect de
sinergism în aceste cazuri.
Cu cât diferenţa de polaritate dintre extractanţi este mai mare, cu atât efectul sinergic va fi mai
puternic. Mărirea eficienţei extracţiei prin folosirea a doi extractanţi neutri cu valori foarte
diferite ale constantei dielectrice s-ar putea explica prin aceea că derivatul cu polaritate mai
redusă va solvata solutul, solubilizarea complexului format fiind favorizată de mărirea
constantei dielectrice a solventului organic prin adăugarea solventului cu polaritate mai
ridicată.
14
Bibliogarafie
1. D. Caşcaval, C. Oniscu, A. I. Galaction, Inginerie Biochimică şi biotehnologie –
Procese de separare, vol.III, Ed. Performantica. 2. Lucian Gavrila – TEHNICI DE SEPARARE SI CONCENTRARE IN
BIOTEHNOLOGII
15
CUPRINS
I.Introducere ......................................................................................................1
I.1 Clasificarea sistemelor de extracție reactivă.....................................1
I.2 Mecanismul general al extracției reactive.........................................2
II. Sisteme de extracție reactivă.........................................................................4
II.1. Extracția reactivă cu derivați organofosforici................................4
II.2. Extracția reactivă cu amine cu masă moleculară mare ..................5
II.2.1 Extracția reactivă a acizilor carboxilici............................6
II.2.2. Extracția reactivă a aminoacizilor...................................9
II.2.3. Extracția reactiva a antibioticelor...................................9
II.3 Extracția reactivă cu derivați macrociclici....................................11
III. Extracția reactivă sinergetică.....................................................................12