Post on 25-Oct-2019
Ziua Internațională a Comunicării Nonviolente, sărbătorită la Cluj-Napoca
pe 30 Septembrie 2018
Ziua Internațională a Comunicării Nonviolente este sărbătorită anul acesta pentru a doua oară la Cluj-Napoca. Evenimentul
organizat de un grup de voluntari va cuprinde o sesiune plenară de introducere în conceptul de nonviolență, momente
artistice și workshop-uri cu diverse teme. În acest cadru, participanții vor avea ocazia să înțeleagă ce nevoi se ascund în
spatele emoțiilor și reacțiilor noastre, atât al celor negative, cât și al celor pozitive.
În prima sesiune de workshop-uri, participanții vor putea alege dintreworkshopurileRelația cu sine (prezentat de Adriana
Ceascai), Negociere versus Mediere (prezentat de Anca Stancu) Tehnica de meditație RAIN (susținut de Adriana Spătaru) și
Oamenii buni pot face și rău (prezentat de Cristina Varo).
A doua sesiune a evenimentului aduce în prim plan jocul GROK, facilitat de Smaranda Ignat și Anda Pop, unde participanții
vor putea dezvolta abilitățile inteligenței emoționale și sociale prin exersarea ascultării empatice. Tot în cea de-a doua
parte, invitații vor putea asista la Arta Renunțării (cu Sabin Mureșan), Rolul emoțiilor în felul în care comunicăm cu sinele
și cu ceilalți (cu Andrada Cosma) și Contextul comunicării nonviolente (cu Robyn Bors Veraat, workshop susținut în limba
engleză).
Evenimentul se va desfășura duminică, 30 Septembrie 2018, începâmd cu orel 14.30, la sediul Facultății de Științe Politice,
Administrative și ale Comunicare din cadrul UBB, de pe strada Septimiu Albini nr.10. Datorită parteneriatului cu FSPAC,
participarea este gratuită, dar pe bază de înscriere, completând formularul de pe pagina
www.facebook.com/comunicare.nonviolenta/
Ideea de Comunicare Nonviolentă a fost inițiată de Marshall Rosenberg, plecând de la filosofia de viață a lui Mahatma
Gandhi. Acest tip de comunicare urmărește îmbunătățirea relației cu sine și cu ceilalți prin recunoașterea emoțiilor,
conștientizarea propriilor nevoi și comunicarea lor într-un mod nonviolent și eficient.