Post on 29-Jan-2021
TEZĂ DE ABILITARE INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARHITECTURĂ
BOGDAN TOFAN
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” BUCUREȘTI
1
INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARHITECTURĂ
CUPRINS
Cuprins 1
Rezumat
4
Habilitation thesis Abstract 6
Introducere 8
A. Realizări științifice profesionale și academice după 1999 13
A.1 Realizări în domeniul cercetării științifice de arhitectură 13
A.1.0 Teza doctorală 13
A.1.1 Arhitectura și percepția. Premisele programului de arhitectură
destinat copilului cu nevoi speciale
16
A.1.1.1. Arhitectura spațiului construit și percepția 16
A.1.1.2. Determinante de percepție 16
A.1.1.3. Spațiul arhitectural perceput. Studii preliminare
17
A.1.1.4. Concept și arhitectură
18
A.1.1.5. Tipuri de percepție 20
A.1.1.6. Percepția vizuală 21
A.1.1.7. Percepția secvențială a spațiului 22
A.1.1.7.1. Ierarhizarea spațiilor 22
A.1.1.7.2. Unitate în diversitate 23
A.1.1.7.3. Percepția formei arhitecturale 23
A.1.1.8. Caracteristici spațial-volumetrice și etapele de evoluție a
copilului
27
A.1.1.8.1. Stadiul antepreșcolar 28
A.1.1.8.2. Stadiul preșcolar 28
A.1.1.8.3. Stadiul școlarului mic 29
A.1.1.8.4. Stadiul preadolescent 29
A.1.1.8.5. Stadiul adolescent 29
A.1.1.9.Peisaj construit. Rolul arhitectului în percepția de ansamblu 30
A.1.1.10. Percepția auditivă 32
A.1.1.11. Elemente de sustenabilitate în concepția modelului
programatic de locuire al Satului Copiilor. Considerente generale
34
A.1.1.12. Concluzii 36
A.1.1.13. Publicații și lucrări relevante 39
2
A.1.2 Arhitectura programelor sportive 40
A.1.2.1. Caracterul spațiului competițional sportiv 40
A.1.2.2. Componenta umană în interacțiune cu mediul construit 42
A.1.2.3. Arhitectura programelor sportive. Adaptabilitate prin
contextualizare
43
A.1.2.4. Complexul sportiv. Perspectiva tehnică și potențialul
sustenabil
44
A.1.2.5. Zone Funcționale ale Bazinului Olimpic 46
A.1.2.6. Spaţii de servicii ale Bazinului Olimpic 47
A.1.2.7. Proiectare și coordonare 48
A.1.2.8. Concluzii 49
A.1.2.9. Publicații și lucrări relevante 50
A.1.3 Arhitectura spațiului construit cu componentă sustenabilă 51
A.1.3.1. Considerente generale 51
A.1.3.2. Proiectul de revigorare a râului Dâmbovița. 52
A.1.3.2.1. Premise și obiective 52
A.1.3.2.2. Necesitatea și oportunitatea intervenției. Obiective 55
A.1.3.2.2.1. Componenta urbanistică 55
A.1.3.2.2.2. Componenta de mediu 59
A.1.3.2.2.3. Componenta economică 61
A.1.3.2.3. Cercetare și inovare prin proiect. Soluții pentru
realizarea obiectivelor proiectului
62
A.1.3.2.3.1. Soluții pentru realizarea obiectivelor
arhitecturale și urbanistice
62
A.1.3.2.3.2. Soluții arhitecturale și urbanistice pentru
reabilitarea relației dintr cursul de apă și locuitorii orașului
64
A.1.3.2.3.3.Soluții pentru realizarea obiectivelor de mediu
65
A.1.3.2.3.4.Soluții pentru realizarea obiectivelor economice 66
A.1.3.2.4. Concluzii 66
A.1.3.3. Proiectul „Positive Energy” Pitești 67
A.1.3.3.1. Premise și obiective 67
A.1.3.3.2. Definirea unui teritoriu pozitiv energetic pentru zona
orașului Pitești
70
A.1.3.3.3. Structura Parcului de energii regenerabile 72
A.1.3.3.4. Turnul solar cu circulație de aer ascendentă 72
A.1.3.3.5. Turnul solar cu circulație de aer descendentă 76
A.1.3.4. Concluzii 78
A.1.3.5. Publicații și lucrări relevante 81
3
B. Planuri de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale
științifice și academice, recunoaștere dobândită până în
prezent
83
B.1. Direcții de cercetare, predare, aplicații practice 83
B.1.1. Evoluția carierei didactice 83
B.1.2. Parcurs didactic în UAUIM - experiență didactică și
profesională
85
B.1.3. Activitatea de ceretare - proiectare 96
B.2. Activitatea științifică (propuneri în plan științific) 98
B.2.1. Evoluția activității științifice 98
B.2.2. Pregătirea științifică și profesională continuă 99
B.2.3. Diversificarea temelor, metodelor de cercetare științifică
în domeniul arhitecturii
102
B.3. Planuri de evoluție dezvoltare ale activității socio-
profesionale
și academice și recunoaștere prezentă și viitoare
103
B.3.1. Dezvoltarea activității de învățământ, a calității
procesului
didactic
103
B.3.2. Activitatea științifică - propuneri în plan științific 105
B.3.3. Diversificarea temelor și metodelor de cercetare
științifică în domeniul arhitecturii prin proiecte și lucrări de
cercetare
105
C. Referințe bibliografice 107
4
Rezumat Lucrarea de față sintetizează câteva subiecte de cercetare și domenii de
lucru asupra cărora m-am aplecat cu interesul și curiozitatea propriei profesii, după
definitivarea studiilor doctorale. Investigarea, testarea și urmărirea concluziilor
cercetării au fost privite prin prisma experienței practice și a calității didactice.
Toate acestea s-au desfășurat pe parcursul unei activități continue în domeniul
arhitecturii, atât la nivel practic, în proiectare, cât și didactic, al racordării
permanente la informații de ultimă generație și prin suprapunerea mai multor
paliere de studiu, într-un demers interdisciplinar.
Interdisciplinaritatea atribuită domeniului este determinantă astăzi mai
mult ca oricând. Proiectarea pleacă de la concepția de ansamblu, masterplanul -
parte a unei viziuni sistemice la nivel macro - fundamentală în elaborarea
proiectului - și merge până în cele mai reduse componente fizic, arhitecturale - în
speța atributelor materialului pus în operă. Întregul obiect nou propus este menit
să confere contextului o nouă calitate care răspunde deopotrivă beneficiarului, dar
în egală masură, el oferă un mediu nou, adaptat necesarului cotidian.
Primul capitol “Arhitectura spațiului și percepția. Premisele
programului de arhitectură destinat copilului cu nevoi speciale” reprezintă o
cercetare ce pleacă de la ipoteze enunțate în studiul doctoral, testate experimental
și ulterior implementate, up-gradate în cazul proiectelor desfășurate ulterior, și cu
atenția sporită în sensul implementării integrate a exigențelor interdisciplinare
implicate.
Reformularea imperativelor de proveniență specifică, atât tehnică cât și
cele cu relevanță psihic-comportamentală, cu implicații importante în formarea ca
individ, reprezintă una dintre problemele sensibile cu care profesia noastră se
confruntă astăzi. Prin analiza posibilelor căi de dezvoltare disciplinară, a relațiilor
între funcțiune - generatoare a întregului proiect - și toate componentele sale:
tehnologie, cost, organizare spațială, implicații in expresia spațiului, reformularea
optimă a proporției între problematica arhitecturii contemporane, implicațiile
acesteia în dezvoltarea personalității și utilizarea unei metodologii sustenabile, pot
fi găsite direcții de investigare și domenii interdisciplinare încă necercetate. Șansa
arhitecturii viitoare ar putea fi aceea de a defini o nouă paradigmă, un elogiu
dedicat comunității sau chiar spiritualității locului.
Cel de-al doilea capitol, „Arhitectura programelor sportive ”, reprezintă
oglinda cercetărilor parcurse funcție de un numitor comun ce a plecat de la
identificarea unei intenții de compunere de ansamblu și a continuat până la
5
definirea unor elemente de limbaj formal cu o anume sintaxă urmărită contextual.
Analiza a cuprins direcții si procedee întâlnite atât în proiectarea efectivă cât și
cercetări și concluzii ce țin de elemente formale din arhitectura actuală, reguli de
compunere spațială, materialitate controlată etc. Subiectele au fost dezvoltate în
publicații și conferințe, prelegeri și cursuri universitare atât în țară cât și în
străinătate. Pornind de la ideea interdisciplinarității analoage proiectelor cu specific
sportiv și a celor asociate programului de bază, capitolul a urmărit îndeaproape,
printr-o suită de detalieri și descrieri specific, relația între arhitectura ca întreg și
elementele sale constituente, situate într-o poziție sinergică prin insăși arhitectura
compunerii de ansamblu, a mesajului urmărit.
Al treilea capitol se referă la „Arhitectura spațiului construit cu
componentă sustenabilă”. Astfel, dacă capitolele anterioare ating tangențial o
anume sustenabilitate prin expresia formală aparținând unei arii culturale
specifice, sau analizează o serie de detalii tehnice ale specialităților aflate într-o
interdependență durabilă, acest capitol orientează atenția într-un plan viitor de
așteptări generate de folosirea inteligentă a tehnologiilor într-o cheie durabilă.
Prezentarea se referă la câteva proiecte de promovare și susținere a unei calități
sporite a vieții ce propun folosirea energiilor neconvenționale pe termen mediu și
lung în contextul sustenabilității la nivel urban.
Ținta proiectelor prezentate, fie ele la nivel de propunere, parțial
implementată, privesc spre ridicarea nivelului calitativ al vieții într-un mediu natural
- urban - dar mai ales un mediu construit. Toate componentele implicate
interdisciplinar în studiile și proiectele prezentate vizează ridicarea comunității și a
contextului simultan și bilateral. Locuitorii și investitorii ar urma să restaureze
statutul unor zone extrem de importante în funcționarea orașului, fie că vorbim
despre malurile Dâmboviței, sau foste zone industriale restaurate și
refuncționalizate într-o cheie nouă. Amplasamentele supuse cercetării sunt
reiterate într-o viziune sustenabilă din punct de vedere funcțional și al consumurilor
de energie, pentru ca întregul ecosistem să genereze valoare înapoi comunității,
într-un ciclu de auto-generare capabilă să ofere sustenabilitate pe termen lung,
atât oamenilor cât și naturii.
Fenomenul mai larg pare a se subscrie tendinței arhitecturii prezentului
de a răspunde imperios cerințelor actuale. Ori, ceea ce se ascunde în spatele
tendinței de de-monumentalizare a profesiei pare că trebuie înfățișat, explicitat și
reformulat, în toată complexitatea și frumusețea părților sale componente.
6
Abilitation thesis abstract The following study represents a corroboration of research fields and
areas of interest which I have been investigating after completing the doctoral
studies, with the implicit curiosity of my profession as an architect. The process of
investigating, testing and following the evolution of research has been
acknowledged with the architect's experience as well as from the teacher's point
of view. All of the above were carried out during a continuous practical and didactic
activity in the field of architecture, with the permanent investigation of innovative
information and through the overlapping of different levels of complexity, in an
interdisciplinary approach.
The quality of interdisciplinarity attributed to architecture is more relevant
to the profession than ever before. The process of design beginas with the overall
idea, the masterplan, which represents a systemic approach at macro level
(fundamental in the development of the project) and further addresses the smaller
architectural components (such as the attributes of the material put into use). The
new architectural object as a whole should have the ability to give the context a
new quality which equally satisfies the needs of its user and the requirements and
necessities of present-day life.
The first chapter, “Architecture of the built environment and
perception. The premises of architecture for special needs children”,
represents a research that builds upon the premises set out in the doctoral thesis,
which have been tested and subsequently implemented. In the case of the more
recent projects, these ideas have been carefully updated with focus on the complex
implementation of the interdisciplinary demands involved.
The readjustment of specific imperatives which can be both technical and
of psychological and behavioral relevance (with important implications in the
training as an individual) is one of the sensible problems that our profession faces
today. By analysing the possible ways of development within the profession, the
relationship between function (as generator of the project) and all its components
(technology, cost, layout and the expression of space, the ideal proportion between
the issues of contemporary architecture, its implications in the development of
each individual's personality, and the use of a sustainable methodology), new
paths of research and interdisciplinary fields can be found which are still under
investigation. The chance of future architecture is to establish a new paradigm, a
praise to the community or even to the spiritual background of each place.
The second chapter, "Sports architecture", mirrors the complex research
conducted which started from understanding the overall layout and evolved to
defining elements of formal language with a proper syntax in the given context.
7
The analysis followed techniques used in the current design process, as well as
research and conclusions regarding formal elements of nowadays architecture
such as elements of spatial composition, controlled use of materials etc. The topics
were further elaborated in publications and conferences, lectures and university
courses in Romania and abroad. Starting from the idea of interdisciplinarity which
is characteristic to the design of sports facilities and also to the more basic
programs, the chapter followed closely, by means of specific details and
descriptions, the relation between architecture as a whole and its constituent
elements, which find themselves in connection at the level of the overall
composition and of the intended message of the architecture itself.
The third chapter debates "Architecture of the built environment within
a sustainable paradigm". If the previous chapters aim somewhat indirectly at
general sustainability principles - through a formal expression belonging to a
specific cultural area or by the use of more sustainable alternatives to other
specialties' technical details, this chapter directsa the attention to future
expectations, influenced by the intelligent use of technologies in a sustainable key.
Several projects are presented, which promote and sustain on a medium- and long-
term expectancy a higher quality of life by the use of unconventional energy
alternatives in the context of sustainability at an urban scale.
The main purpose of the presented projects, even at the scale of partially
implemented proposals, concerns an increase in the quality of life with focus on
the built environment. All the interdisciplinary components involved in the
presented studies and projects aim at improving life in a community and also,
simultaneously and implicitly, improving the built environment. The inhabitants and
the investors should be able to restore the status of some extremely important
areas in the city, whether we are talking about the banks of Dâmboviţa, or former
industrial areas restored and refurbished in a contemporary approach. The
research sites are investigated with a functionally sustainable approach to energy
consumption, so that the entire ecosystem brings back value to the community, in
a self-generating cycle capable of providing long-term sustainability to both people
and nature.
The wider phenomenon seems to subscribe to the present-day tendency
of architecture to respond imperatively to current demands. What resides behind
the tendency to diminish the monumental approach within the profession needs to
be expressed, explained and reformulated in all the complexity and beauty of its
constituent components.
8
Introducere
Una dintre cele mai importante etape în demararea proiectului o
reprezintă ședintele de consultare și comandamentele cu specialiștii implicați în
proiectare care aduceau în discuție aspectele determinante caracteristice
obiectului de proiectat. Legătura dintre practică și teorie în arhitectură apare astăzi,
mai mult ca oricând, demonstrată în proiect și pe șantier. Cristalizarea ideilor
ordonatoare ce stau la baza proiectului complex, imaginat de arhitect, se
conturează concret în locul destinat construirii. Conceptele imaginate teoretic
trebuie să se dovedească viabile în mediul fizic, concret. Intenția proiectului poate
deveni tema de lucru pentru specialitatile asociate în măsura abilității arhitectului
de a transpune și coordona ansamblul în direcția ideii proiectului și în măsura
verificării practice a obiectului rezultat. Astfel, fundamentul viitoarei „construcții” se
grefează pe contexul economic, politic-legislativ, sociologic și antropologic local,
„arhitectura” în sine fiind constituită simbolic de edificiul interdisciplinar reprezentat
de coloanele disciplinelor implicate în edificarea mediului construit, „edificiul”
rezultat reprezentând suportul societății.
Caligrafia gesturilor arhitecturale poate deveni utilă în cultivarea ordinii
interioare, a armoniei necesare vieții și a unei calități sporite. Reîntoarcerea la
natură și înțelegerea legilor ce structurează arhitectura materiei vii poate deveni o
cale de utilizare cu succes a exemplelor cu caracter de lecție pentru viitor. Pentru
aceasta, ridicarea nivelului capacității de întelegere și adaptare, prin
interdisciplinaritate, prin cercetarea continuă a exigențelor prezentului constituie o
necesitate. Și tot astfel, învățarea continuă devine un mod de perfecționare
permanentă și o modalitate de promovare a capacității de reformulare a realității
existente intr-o perspectiva evolutivă.
Ne intrebăm astăzi care sunt elementele condiționărilor formatoare, care
sunt coordonatele proiectării de arhitectură, care sunt caracteristicile locale ale
arhitecturii actuale, ce înseamnă reîntoarcerea la categoriile fundamentale ale
arhitecturii in condițiile globalizării modalităților de execuție, cât de mult contează
patrimoniul arhitectural în structura și în perspectiva dezvoltării viitoare? Acestea
sunt chestiuni puse și repuse în dicuție cu prilejul dezbaterilor legate de competițiile
arhitecturale naționale și internaționale actuale.
Din întâlnirile cu câteva dintre personalitățile contemporane actuale la
care am participat, dintre care amintesc arhitecții și profesorii Rem Koolhaas,
Daniel Libeskind, David Chipperfield, Brian Spencer, Francesco Cappellari și
9
discuțiile purtate vizând subiecte inedit revelatoare și perspective formatoare au
rezultat o serie de teme de mare actualitate. Pot spune astăzi, că oricare ar fi tema
aleasă, odată lansată provocarea, ea ar putea constitui punct de plecare pentru
studii doctorale viitoare, sau ar putea prilejui mese rotunde și discuții împărtășite
de colegii cercetători doctorali sau post-doctorali, arhitecti, specialisti, sau mediul
stiintific mai larg. Un subiect la fel de actual asupra căruia m-am aplecat a fost
implicarea în activitatea Sistemului Informațional al Comisiei Europene în domeniul
Autorităților Competente relevante pentru arhitect. Experiența dobândită în acest
sens, alături de cea didactică, mi-a furnizat o bază solidă de cunoaștere și
cercetare a condițiilor de formare și dezvoltare a profesiei de arhitect, în privința
întelegerii fenomenului arhitectural în context global.
Pregătirea continuă pentru actualizarea bazei de date tehnice și artistice
în corelare cu fenomenul artistic contemporan constituie baza de lucru inter-
instituțională în contractele de cercetare promovate în cadrul programelor de
cooperare internaționale și programele Erasmus Plus pe care le-am coordonat și
în interiorul cărora îmi desfășor activitatea de profesor sau cercetător. Discuțiile
academice recente pe care le-am purtat cu cercetători, colegi și profesori din
Danemarca la Aalborg University, sau în Anglia la Ruskin University în Cambridge
și Chelsford constituie elemente comparative solide în fundamentarea demersului
educațional, pedagogic și coordonator a îndrumării tezelor de doctorat. Prin
ancorarea mea efectivă, concretă, în fenomenul academic național și internațional
voi încerca să contribui la promovarea și consolidarea studiilor și cercetării școlii
doctorale viitoare din UAUIM.
Dezvoltarea cercetării românești în domeniul academic constituie o
necesitate de mare actualitate în contextul în care majoritatea centrelor
universitare investesc în permanență în cercetare doctorală și post-doctorală. În
același sens pare că studiile doctorale ar putea constitui un fond documentar și
educațional prețios ce ar putea juca un rol determinant în relație cu formarea
profesională continuă, absolut necesară și mai mult decât utilă breslei arhitecților.
Este clar pentru multă lume că arhitectura propusă în proiect se
concretizează pe șantier printr-un proces constructiv dens, coordonat de
specialiști, care presupune efort financiar din partea investitorului, energie și
management în antrepriza de construcții, dar și expertiza proiectanților în
construcții, experiență cumulată în fapt de proiectul complex arhitectural încă de la
început. Înainte de a întreprinde ceva important trebuie pus la punct un proiect
complex și un plan de acțiune. Specialitățile ce coexistă în proiectul tehnic destinat
construirii unui edificiu sunt elaborate de arhitecți și ingineri cu pregătire
10
specializată, cu drept de exercitare a profesiei. Rezultatul procesului de colaborare
între specialități în favoarea conturării viitoarei clădiri este construcția ridicată în
final pe teren. Construcția reală vizează, prin vocabularul formal și expresiv folosit,
o semnificație anume. Că devine sau nu arhitectură, aceasta depinde de talentul
dedicația și măestria arhitectului de a coordona toate specialitățile implicate în
proiect.
Fig. 1. Diagrama cercetării "Interdisciplinaritatea în arhitectură" [sursă: autor Bogdan Tofan]
Orice proiect complex orchestrează de regulă specialități precum:
arhitectură, rezistență, electrice, sanitare și termice (A.R.E.S.T.), proiectul de
drumuri și platforme, la acestea adăugându-se componenta financiară, editarea și
elaborarea proiectului, un proces administrativ de avizare, controlul lucrărilor pe
șantier și recepția la terminarea lucrărilor. În fapt, proiectul cumulează informații
pluridisciplinare pe care le pune în relație prin soluția aleasă. De aceea proiectul
de arhitectură astăzi, mai mult ca oricând, pune în dialog domenii aparent
nerelaționate între ele, dar care reușesc să furnizeze o nouă calitate a vieții printr-
un produs transdisciplinar. Urbanismul, peisagistica, sociologia, istoria și teoria
artei și arhitecturii, estetica, ergonomia, legislația ar fi doar câteva dintre domeniile
umaniste, cărora li se subsumează informații din sfera științelor exacte -
matematica și geometria descriptivă, ingineria structurilor constructive, instalații
edilitare, inginerie geotehnică și topometrie, termotehnică, materiale și tehnologie
11
de ultimă generație prezentate într-un format digital, întregul rezultat fiind transpus
și închegat în obiectul arhitectural propus.
Teza de faţă iși propune să supună atenției câteva subiecte sensibile ce
apar la confluența studiului teoretic cu cercetarea aplicată proiectării de arhitectură
şi domeniilor de cercetare asociate. Cercetarea conturată după definitivarea
studiilor doctorale sub semnul: “Arhitectura și dezvoltarea personalității umane”,
au fost dedicate aprofundării relației dintre arhitectură și percepție - implicațiile
asociate dezvoltării individului, parte a unei comunități culturale și sociale. Studiile
ce au urmat s-au îndreptat și asupra relației mediului construit destinat
programelor de loisir și sport privite din punct de vedere al complexității
specialităților integrate în proiectul de arhitectură - domenii de cercetare relevante
cu aplicabilitate în prima instanță practica, dar cu rezultate pe termen mediu și
lung, în sensul dezvoltării unui context formativ - educativ sustenabil la nivelul
societății.
Privit în sens durabil, sustenabilitatea gestului arhitectural vizează
capacitatea de a atinge un anume nivel artistic ca urmare a aprofundării științifice
a programului arhitectural în context urban și în acord cu pluridisciplinaritatea
domeniilor asociate: din punct de vedere antropologic, sociologic, dar și tehnic-
științific pe care o atare inserție o poate implică. Calitatea artistică poate conferi
exercițiului arhitectural dimensiunea atemporală a frumuseții, în înțelesul ei
complex cultural. Asemeni operelor artistice care au rezistat probei timpul, orice
demers în domeniul arhitecturii - întreprins cu sentimentul rigurozității cercetării
cunoașterii - merită să atingă o stare a eleganței și a elocvenței care să îi atribuie
o valabilitate de lungă durată. Precum teoremele lui Pitagora, tezele de cercetare
ar trebui să tindă spre descoperirea unor concepte - adevăruri imuabile aproape
„geometrice”, care, aplicate în conjuncturi precise, să dea răspunsul cuvenit: "quod
erat demonstrandum".
În egală măsură, cercetarea domeniului arhitectural ar trebui făcută în
perspectiva dezvoltării viitoare a profesiei, sub spectrul evoluției tehnicii și
tehnologiei momentului și cu înțelegerea fenomenelor sociale, specifice societății
în care se manifestă. Cercetarea domeniului edificarii tinde astăzi să relaționeze
în plan global cu contextul diversității tehnic - științifice și naturale căreia nu i se
mai poate sustrage fără riscul autodistrugerii certe.
În acest demers creativ, arhitectul cercetător se află la interferență
domeniului tehnic cu cel artistic, în zona interdisciplinarității, pe tărâmul înțelegerii
fenomenelor în adâncimea complexității lor atât în sfera practicității cât și în
12
câmp ideal-filosofic. Modul în care arhitectul percepe realitatea, o decodifică și
prelucrează informațiile ce intervin în proiect cu o intenționalitate anume, se
transpune în produsul final, obiectul de arhitectură, ce răspunde nu numai unui
necesar tehnic funcțional, ci oferă întregului context o nouă calitate. În acest sens,
cu cât nivelul de înțelegere al domeniului este mai profund și în directă corelație
cu calitatea demersului arhitectural, cu atât valoarea adăugată din punct de vedere
calitativ vieții, promite un posibil obiectiv tangibil.
De-a lungul timpului am avut prilejul să abordez câteva direcții mai
importante de cercetare concretă, aplicată, în biroul propriu de proiectare de
arhitectură, desfășurând o activitate bogată și intensă, dublată în permanentă de
atenția cuvenită în sensul transmiterii informațiilor relevante în mediul universitar
din care fac parte. Informarea privind tehnicile și tehnologiile de ultima ora din
domeniul construcțiilor și arhitecturii au păstrat vie dorința de informare și
actualizare a informațiilor de specialitate. Subiecte vizând domeniul urbanistic și al
rețelelor de conexiune și transport urban, sau mijloace multidisciplinare actuale
vizând sustenabilitatea în arhitectură au reprezentat arii de interes urmărite, studii
ce s-au materializat în cercetări și prelegeri prezentate la diverse conferințe
naționale sau internaționale, cursuri susținute în universități din țară și în
străinătate și workshop-uri interdisciplinaredin țară sau din străinătate.
Interdisciplinaritatea vizează deopotrivă experiența practică și pe cea
didactică, fie că domeniul țintit implică impactul spațiului construit asupra percepției
umane (o temă sensibilă fiind constituită de arhitectura programelor de integrare
socială), că vorbim despre arhitectura programelor sportive (program de o
complexitate sporită cu o multitudine de specialități implicate în proiect) sau
despre arhitectura contemporană și sustenabilitatea (subiect de actualitate și o
platforma deschisă de inovație și cercetare). Cele trei subiecte de mai sus se
constituie în 3 capitole de analiză și expertiză a programelor specifice, după cum
urmează:
În primul capitol “Arhitectura și percepția. Premisele programului de
arhitectură destinat copilului cu nevoie speciale” studiul s-a concentrat pe
arhitectura programului de integrare socială a copiilor și de construire a unor
noțiuni elementare de vocabular spațial volumetric de expresie formală. Proiectul
și studiul în ansamblul lui constituie o cercetare aplicată pe câteva domenii
specifice ale mediului construit cu implicații importante în educarea și formarea
personală a viitorului adult. Cercetarea s-a desfășurat atât în cadrul Satului copiilor
din Calea Floreasca nr. 165 din București cât și în cadrul modernizării Satului
copiilor din Cisnădie, județul Sibiu.
13
Al doilea capitol se referă la „Arhitectura programelor sportive” în
contextul formativ al spațiului competițional cu detalierea aspectelor tehnice
parcurse în timpul proiectării Complexului Sportiv Olimpic de la Izvorani, județul
Ilfov și cu aspecte practice determinante decurgând dinzona interdisciplinarității.
Al treilea capitol se referă la „Arhitectura spațiului construit cu
componentă sustenabilă”. Câteva proiecte complexe pe care le-am coordonat
au vizat programe variate, însă toate, au confirmat necesitatea indiscutabilă a
abordării arhitecturii în sensul durabilității soluțiilor propuse. Astfel, dacă capitolele
anterioare se apropie de sustenabilitate prin expresia formală aparținând unei arii
culturale specifice, sau privesc detalii tehnice ale specialităților proiectului aflate
într-o interdependență durabilă, acest capitol se referă cu precădere la câteva
proiecte de susținere a calității vieții pe termen mediu și lung, ce folosesc energii
neconventionale în contextul sustenabilității la nivel urban.
A. REALIZĂRI ȘTIINȚIFICE PROFESIONALE ȘI ACADEMICE
DUPĂ 2002
A.1. Realizări în domeniul cercetării științifice de arhitectură
A.1.0. Teza doctorală
Trăim astăzi sub incidența puternicei legături pe care o determină spațiul
construit asupra dezvoltării și afirmării personalității umane în activitatea cotidiană
- curentă, productivă, educativă sau ludică și de loisir. În această relație definitorie,
intervine componenta identitară a spațiului în care omul crește, acționează și se
dezvoltă. În același timp, spațiul asimilează atributele culturii locale exercitând
legături specifice la nivel psihic, subconștient. Devenirea personalității umane,
proces extrem de complex, capătă condiționări distincte în cazul copiilor orfani, în
permanentă căutare a identității.
Studiul doctoral a pornit de la conștientizarea acestor componente
intrinseci ale arhitecturii și a vizat dimensiunea programatică de conformare a unui
ansamblu locativ în care căminul - casa familiei - nucleul de bază al societății a
prilejuit o analiză complexă cu o detaliere arhitecturală specifică. Este vorba
despre crearea unui spațiu familial și familiar, cald și ocrotitor pentru copiii orfani,
în permanentă căutare de identitate. Spațiul acesta inimitabil, atmosfera și
influența civilizatoare a “familiei” adoptive pot și au demonstrat efecte pozitive,
vizibile, relevante pentru cazul studiat.
14
Deloc de neglijat este și potențialul social-educativ al arhitecturii în
paradigma prezentă, a unor generații din ce în ce mai conectate la mediul virtual,
dar considerabil mai puțin prezente și angajate în contactul social direct. Satul
Copiilor propune scenariul unei dinamici sociale firești, la o scară confortabilă și
familială în același timp, în care atât mediul construit cât și cel adiacent să medieze
interacțiunea. Alura domestică a întregului ansamblu face mai ușor controlabilă
evoluția pozitivă, către învățare, comunicare și deschidere a copiilor cu disfuncții
sociale, prin faptul că asigură pretextul unei activități expansive, de descoperire și
explorare într-un cadru controlat și protejat. Așa cum afirma și John Dewey,
educația este metoda fundamentală prin care poate fi realizat progresul social și
reforma1, însă educația trebuie în permanență calibrată cu cerințele societății în
care copilul evoluează, mulată pe conformația lui psihologică și trebuie să îi
formeze acestuia mecanismele gândirii critice.
Pornind de la aceste premise, studiul s-a structurat în două părți majore
ce s-au grupat ideatic în: identificarea câtorva elemente specifice spațiului
architectural destinate integrării copilului cu nevoi speciale ce pot determina
circumscrierea modelului de „sat al copiilor” în context european și în al doilea
rând, relevarea manierei și metodei de transpunere în practică a concluziilor,
specifice zonal, prin propunerea unui sistem matriceal de compunere a
ansamblului definit de dimensiuni concrete și structuri comportamentale ale
copilului,și cu influențe directe în dezvoltarea personalității individului. Punerea în
practică și verificarea conceptelor de proiectare specifică în realitate și confirmarea
lor a constituit un element foarte valoros al studiului mai ales în contextul social-
politic în care demersul a fost întreprins.
Modelul architectural de integrare livrat de ansamblul Satul Copiilor a
evaluat și definit categorii de probleme cu răspuns tehnic controlat vizând spațiul
locuit. Analiza s-a desfășurat pe mai multe paliere plecând de la concepție,
proiectare și impact socio-psihologic architectural, obiective generale - crearea
cadrului architectural stimulativ pentru dezvoltarea armonioasă a personalității
copiilor aflați în dificultate, trecând prin realizarea concretă practică a programului
architectural și încheind cu impactul și validarea implementării soluțiilor spațiale
adoptate.
Validarea modelului studiat construit și implementat dovedește faptul că
acesta este o referință în privința eficienței proiectării și organizării ansamblului,
pregătirii şi integrării în societate al copiilor orfani, model psiho-socio-arhitectural,
1 Dewey, John. Democracy and education, New York: NY Free Press, 1966
15
atât la nivel educativ cât şi sub aspect funcţional şi de reprezentare instituțională.El
este menit să funcționeze ca un prototip ușor adaptabil ca schemă arhitecturală,
dar și ca principiu socio-pedagogic oricărui context în care se dorește implementat,
dorind să stabileasă un standard pozitiv, bine fundamentat și valid la nivel
instituțional și un punct de referință în modul de aplicare a serviciilor sociale. Miza
principală a proiectelor de o asemenea complexitate ar fi depășirea impasului
generat de caracterul instituțional impersonal și învechit al unităților specifice
sustinute de stat și aducerea lor la standarde superioare de eficiență și utilitate,
utilizând informatia la zi interdisciplinara.
Fig. 2. Teză doctorat "Arhitectura și personalitatea umană. Program de arhitectură destinat integrării copilului orfan în societate", ISBN 973-85890-7-X [sursă: autor Bogdan Tofan]
16
A.1.1. Arhitectura și percepția. Premisele programului de arhitectură
destinat copilului cu nevoi speciale
A1.1.1. Arhitectura spațiului construit și percepția
Analiza influenței și impactul mediului construit asupra psihicului
orientează atenția către arhitectură. Rolul principal în percepția spațiului construit
îl deține arhitectura, iar aceasta nu poate exista decât în acord cu substanța
suportului pe care se așează, cu contextul. Gestul necesar presupune întelegerea
caracterului spațiului și propunerea unui obiect arhitectural, validat prin concept,
estetică, program, grafică, scară si proporții, structură, spațiu și material, costuri și
tehnică, într-un obiect perceput coerent ca parte a unui limbaj expresiv, dar și ca
răspuns complex al unor răspunsuri interdisciplinare, exprimate simplu în
potențarea unei intenții. „Multitudinea sensurilor de interpretare sugerată de noile
tehnologii sunt, într-un fel, cel mai capricios mod de expresie2.” afirmă cercetatorii
R. Ramalainen și E. Saarinen.
Percepția umană pare a fi rezultatul unei inteligențe sistemice ce leagă
gândirea tehnică de o senzitivitate umană nativă. Domeniul a fost studiat anterior
de Howard Gardner, Daniel Goleman și fundamentat pe teoria generală a
sistemelor enunțată de Ludwig von Bertalanfy și pe gândirea proiectivă ce vizează
un scop - fundament socratic.
A1.1.2. Determinante de percepție
Spațiul construit, asemeni oricărui sistem supus percepției implică la
nivelul receptorului un răspuns psihic specific. În cazul unui spațiu arhitectural
vorbim despre o experiență multisenzorială în cel mai direct sens al ei. Tony Hiss
a studiat subiectul mai în detaliu și afirmă că percepția spațiului de către un subiect
uman se face simultan, prin toate simțurile3.
Studiile dedicate domeniului senzorial au fost analizate la nivel teoretic,
în atmosfera „de laborator”. În realitate însă, tendința cercetărilor ce vizează
raportarea fundamental umană funcție de un sistem este aceea de a recunoaște,
sintetiza și ulterior clasifica condiții specifice generatoare de tipologii senzoriale
distincte. Printre pionierii cercetării domeniului s-a aflat Maurice Merleau-Ponty. El
demonstra la jumătatea secolului 20 că percepția unui sistem transcende imaginea
noastră, indiferent de forma particulară pe care acesta ar putea să o ia. Obiectul
percepției este legat imanent de semnificația sa - de ințelesul său primar - în raport
2 Ramalainen,Raimo și Saarinen, Esa. Intelligence in Leadership and Everyday Life, Helsinki University of Technology: Systems Analysis Laboratory, 2007, pp 233-234. 3 Hiss, Tony. The experience of place, New York:Random House, 1991
17
cu lumea înconjurătoare. Și cum obiectul se găsește într-o rețea relațională
inextricabilă cu lumea semnificațiilor categoriei asociate, în egală măsură fiecare
obiect contribuie la decodificarea celorlalte elemente din serie. Relaționarea cu un
tip de sistem semnificant - în cazul nostru spațiul construit - denotă participarea
tacită a receptorului la întreaga experiența prilejuită de obiect în contextul din care
acesta face parte, iar pe măsură ce receptorul devine conștient de rolul său în
relație cu sistemul, el poate genera noi semnificații proiectate în viitor.
A1.1.3. Spațiul arhitectural perceput. Studii preliminare
Implicațiile ce vizează percepția spațiului în dezvoltarea personalității
umane au fost studiate și se fundamentează pe câteva observații și concluzii
enunțate la jumătatea secolului trecut. Pe baza cercetărilor demarate de Maurice
Merleau-Ponty, clarificări recente statuează faptul că percepția asupra unui obiect
enunțat teoretic, nu este o noțiune definită clar4, ea este mai degrabă o percepție
ambiguă fondată pe experiență și înțelegerea anterioară în relație cu subiectul sau
contextul în cauză. Atitudinea față de obiect devine mult mai clară însă în situația
în care relaționarea este directă. În această nouă situație, percepția este condusă
într-o direcție particulară. Poate tocmai de aici rezultă bogăția de semnificații
posibile în raportarea față de un obiect, spațiu particular în contexte diferite. Paleta
interpretărilor rămâne deschisă datorită particularizărilor implicate senzorial în
percepție.
În literatura cercetărilor de specialitate vizând determinantele spațial-
volumetrice purtătoare de semnificație senzorială, unul dintre exemplele relevante
este descris de John Dewey, „Art as experience”, citat de Mark Johnson în studiul
său „The meaning of the body: aesthetics of human understanding”: „[...] cea care
apare mai întâi este senzația de copleșitor, probabil a o primă percepție a spațiului,
sau ca efect pe care îl produce percepția imaginii deschise înaintea noastră; un
bun exemplu îl poate constitui situația în care odată intrați într-o biserică unde lipsa
luminii ce pătrunde slab prin geamurile reduse și proporțiile majestuoase ale
spațiului fuzionează într-o senzație unică. În același fel se poate vorbi despre
impactul care precede orice percepere a elementelor recognoscibile într-o operă
de artă5.” Astfel, apare odată în plus exprimată importanța proiectanților mediului
4 Merleau-Ponty, Maurice. Phénoménology de la perception, Paris:Gallimard, Paris, 1945 5 Dewey, John, Art as experience, 1934 (1987) citat în Johnson, Mark, „The meaning of the body: aesthetics of human understanding” Chicago-London: The University of Chicago Press, 2007, p.75.
18
construit atât în modelarea orizontului formativ al actualilor habitanți ai spațiului cât
și a viitorilor membri ai comunității.
Fig. 3. Relația dintre percepție și cogniție [sursă: Articol Dana Pop "Space perception and its implication in Architectural Design", Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 56, No. 2 (2013)
A1.1.4. Concept și arhitectură
Studiul aplicat în această direcție s-a derulat în sensul dezvoltării unui
posibil modul formativ, de educare și integrare socială destinat copiilor
instituționalizați din România. Demarat inițial prin grijă Fundației „SOS Kinderdorf”
proiectul a fost implementat și în România începând cu 1991. Proiectul declarat
câștigător în urmă concursului internațional organizat la București pentru crearea
unui centru educațional românesc destinat copiiilor orfani a fost conceput de firma
pe care o conduc. Rezolvat conform unei tematici enunțate programatic, proiectul
pe care l-am dezvoltat ulterior a constituit un punct de plecare și prilej oportun al
unui studiu de caz într-o direcție care m-a preocupat încă de la începutul carierei.
Atât proiectul pentru Satul Copiilor Calea Floreasca 165 din București cât și
colaborarea la proiectul pentru Satul Copiilor Cisnădie, Jud. Sibiu au reprezentat
suportul de pornire în studiul câtorva tipuri de cercetare aplicată pe proiect în ceea
ce privește spațiul arhitectural și influența acestuia asupra percepției precum și
implicațiile senzoriale în decodificarea limbajului arhitectural.
Caracterul și calitățile mediului în care trăim determină dobândirea unui
întreg aparat de înțelegere și decodificare a informației, aparat ce ar putea înlesni
căutarea și atingerea unei calități sporite a mediului construit înconjurător.
19
Fig. 5. Schițe de obiect. Percepția arhitecturală a intervenției propuse [sursă: autor Bogdan Tofan]
Condițiile traiului modern pretind în mod constant, aproape necruțător, un
nivel ridicat de atenție și procesare a informațiilor. Traficul,rețelele de socializare,
telecomunicațiile, problemele legate de serviciu, deciziile complexe și interacțiunile
sociale solicită permanent atenția, fenomen ce conduce către suprasolicitare
mentală. Consecințele profunde ale acestui fapt constau în neatenție, îndepărtarea
de societate, iritabilitate, impulsivitate, predispunere la accidente. Există dovezi de
20
necontestat care atestă faptul că anumite caracteristici ale mediului construit pot
promova sau reduce stările de disconfort psihic, oboseală, anxietate, iar în unele
situații, chiar depresie. Locurile prea aglomerate și zgomotoase sunt nedorite.
Privind din acest unghi, proiectantul unui ansamblu cu destinație de locuire
trebuie să conceapă tipuri spațiale conforme în virtutea unui concept coerent de
funcționare per ansamblu, dar cu detalii și relaționări spațial-volumetrice în acord
cu predispozițiile sau specificitățile comportamentale și de percepție ale viitorilor
acopanți ai spațiului. Dintre aceștia, copiii fac parte din categoriile vulnerabile, iar
tipul de spațiu în care aceștia își petrec timpul poate influența comportamentul și
chiar formarea lor viitoare ca individ.
Orientarea în spațiu reprezintă de asemenea un mijloc de relaționare cu
mediul înconjurător. Lipsa orientării scoate de sub control orice posibilă reacție.
Fie că pierdem înțelesul unei prelegeri sau ne pierdem în folosirea unei aplicații pe
computer în drumul nostru spre destinație, dezorientarea și confuzia pot fi
experiențe agonizante. În contrast, cunoașterea poziției în spațiu, sau măcar
sentimentul că vom găsi o cale spre locul căutat, îmbunătățește considerabil
calitatea experienței. Kevin Lynch sugerează câteva calități distincte ce pot face
un spațiu „lizibil”. El susține că un mediu construit coerent furnizează habitanților
săi un puternic simț de securitate emoțională și în același timp o invitație la
explorare6. Locurile reperabile, cu limite distincte, circulații clare și o signalectică
bună ajută locuitorii să fie mai bine orientați și produc interacțiuni mult mai puțin
stresante cu mediul construit.
A.1.1.5. Tipuri de percepție
Ne recunoaștem astăzi tributari supravegherii, în mare parte
inconștiente, a ambianței cotidiene. Încă de la începuturi viața omului pare că
depindea de funcțiile cunoașterii. Astăzi, ca și ieri, raza de acțiune a informațiilor
ce ne parvin din mediul înconjurător este diferită în funcție de simțul căruia îi este
destinat mesajul. Dintre domeniile percepției - tactilul, gustul și mirosul - sunt
activate doar cu condiția apropierii de subiectul generator al mesajului. Alte două
tipuri de percepție - văzul și auzul - par determinante în relația expresie și mesaj
exprimat de subiectul generator de semnificație. Contemporaneitatea numește
„proiecție” interpretarea pe care intelectul nostru o supune fiecărui semn perceput,
și care ar rămâne de neînțeles în lipsa acestor tipuri de percepție.
6 Lynch, Kevin, The image of the City, Cambridge, Massachusetts: Massachusetts Institute of Technology (The M.I.T. Press), 1960
21
Fig. 5. Tipuri distincte de inteligență prin relație cu modul de percepere a mediului înconjurător [sursă: autor Bogdan Tofan]
A.1.1.6. Percepția vizuală
Percepția vizuală presupune o baleiere continuă între aparență și
realitate. Ochiul înregistrează imagini bidimensionale ale unei realități
tridimensionale. Imaginea este incompletă dacă privitorul stă neclintit. Imaginea
volumului sau a spațiului nu este completă în acest caz. Arhitectura presupune
lucrul cu forme și spații, de aceea ea ține de arta percepției vizuale. În “Arta și
percepția vizuală” Rudolf Arnheim identifică câteva modalități de percepție și virtuți
ale văzului7. Ochii sunt identificați, în accepțiunea lui Arnheim drept instrumente
de reperare si măsurare, de aici rezultând incapacitatea umană de a descoperi
sensul mai larg al celor văzute doar prin exersarea văzului.
Trăim și experiementăm în prezent o reîntoarcere la ceea ce Juhani
Pallasmaa numește paradigma oculacentrismului8, în care transmiterea
preponderent vizuală, de multe ori fără o ierahizare a informației, conduce la o
atrofie a celorlalte simțuri în detrimentul văzului. În era comunicării digitale, văzul
conferă cea mai importantă adaptare la mediu și cel mai rapid feedback față de
7 Arnheim, Rudolf, Art and Visual Perception, Barkley and Los Angeles: University of California Press, 1974 8 Pallasmaa, Juhani, Privirea care atinge: arhitectura și simțurile, București: Editura Fundației Arhitext Design, 2014, p. 34.
22
stimulii pe care îi recepționăm, astfel încât capacitarea abilităților noastre sociale,
de comunicare și de relaționare afectivă suferă o mutație necesară în acest sens.
Cu toate acestea, de la apariția fenomenologiei și până în prezent, există o critică
vehementă a centrarii pe vizual ca experiență senzorială, incompletă și ineficientă
în experiementarea realității. De aici concluzia că pentru înțelegerea obiectelor
tridimensionale, a mesajului pe care acestea l-ar putea transmite, intelegerea ar
trebui să depășească informația strict senzorială.
A.1.1.7. Percepția secvențială a spațiului
A.1.1.7.1. Ierarhizarea spațiilor
Arhitectura și sculptura sunt percepute complet din mișcare, bogăția
formei și a expresiei acestora putând fi înțelese și prelucrate mental doar prin
procesarea întregului film desfășurat în jurul obiectului. Spațiul architectural poate
fi înțeles doar parcurgându-l. Înțelegerea mentală pare că se poate crea doar prin
reconstituirea unei imagini obiective a formei tridimensionale. Mai apoi,
ierarhizarea spațiilor și a formei acestora funcție de semnificația conținută are rolul
de a transmite mesajul vizat în cel mai clar mod posibil. Mesajul conținut în
compoziția de ansamblu a Satului Copiilor a urmărit pe de-o parte crearea cadrului
unei zone protejate, în care sentimentul securității să transpară firesc, iar apoi
succesiunea ritmică a caselor - locuințe și a spațiilor de joacă să întregească
percepția unui mediu construit orientat clar, accesibil și interesant, stârnind
curiozitatea, caracteristici atât de necesare în educația preșcolară, gimnazială și
liceală.
Fig.6. Perceperea secvențială a obiectelor arhitecturale prin parcurgerea ansamblului [sursă: autor Bogdan Tofan]
23
A.1.1.7.2. Unitate în diversitate
Din analiza variantelor parcurse putem afirma fără teamă faptul că
unitatea ansamblului rezultat, deși divers ca exprimare, presupune mai mult decât
aplicarea ritmului, a armoniei și a dimensiunilor raportate la scara umană, este
exprimată onest o anume ordine logică de succesiune a spațiilor specializate și a
clădirilor. Astfel, compoziția a plecat de la premiza conform căreia conceptul
trebuia organizat în așa fel încât percepția spațiului construit și amenajat să se
producă în legătură cu un scenariuclar exprimat. Doar în aceste condiții
înțelegerea spațiului architectural se poate manifestă firesc, “când experiența
psihică reflectă înțelegerea noastră graduală 9”
A.1.1.7.3. Percepția formei arhitecturale
Arhitectura da formă masei, iar în spațiu acest lucru se traduce în jocul
volumelor și al golurilor. Trecând mai departe se poate spune că percepția
arhitecturii presupune parcurgerea unor spații interioare ori exterioare, care
comunica între ele și cu spațiul exterior, prin intermediul deschiderilor, al golurilor,
creându-se alternanțe de plinuri și goluri atât la interiorul, cât și la exteriorul
volumului.
Fig. 7. Imagine aeriană a complexului Satul Copiilor Floreasca, București [sursă: autor Bogdan Tofan]
9 Lipps, Theodor, Äesthetik. Psychologie des Schönen und der Kust, Hamburg und Leipzig: Verlag vin Leopold Voss, 1903 (traducere aproximativă)
24
Dintre elementele morfologiei spațiale, masă, spațiu și lumină, masa reprezintă
elementul pozitiv al celor trei componente. Spațiul, un element definit de limitele
sale, pare a fi o componentă negativă în raport cu materia - învestită în cheie
arhitecturală, cu semn pozitiv. Între aceste două elemente, lumina se dovedește
neutră, leagă sau separă în funcție de situație, liniile ce delimitează suprafețele
sau suprafețe ce dau formă volumelor, spațiilor.
Concepția spațiilor comune din Satul Copiilor a urmărit delimitarea vizibilă
prin suprafețe construite și limite verzi tocmai pentru a crea o percepție confortabilă
mental și logică din punct de vedere constructiv pentru înțelegerea și decodificarea
spațiului. Proiectarea a urmărit viziunea de ansamblu și a continuat până în cel mai
mic detaliu.
Odată ajuns la intrare în Satul Copiilor, imaginea ce se deschide înaintea
ochilor este aceea a unei comunități ce se desfășoară firesc în spațiul comun,
generos definit de gruparea de case și dotări caracteristice ansamblului. Clădirile
parter și mansardă, cu acoperișuri în pante și streșini largi se grupează în perechi
delimitand spații mai mari sau mai reduse de joacă pentru copii. Casă directorului
satului, unde se află și administrația este ușor recognoscibilă și accesibilă atât din
incinta satului cât și dinspre poartă de acces.
Fig. 8. Schemă de principiu a dispunerii funcționale în cadrul ansamblului
[sursă: autor Bogdan Tofan
25
Fig. 9. Imagini reprezentative din cadrul ansamblului. Planul de situație al Satului Copiilor Floreasca [sursă: autor Bogdan Tofan]
Circulația auto și pietonală este proiectată în așa fel încât securitatea
tuturor habitanților să fie o certitudine. Copiii merg zilnic la școală sau la liceu ceea
ce a presupus organizarea fluentă a circulațiilor și accesului indiferent de
anotimp. Amenajările peisagere, au urmărit asigurarea unei lizibilittăți generale,
dar și crearea unor oaze de lumină și zone de umbră pentru locurile de joacă ale
26
copiilor. Clădirile familiale, cele care compun satul sunt unități tip de locuire
unifamilială care găzduiesc “familii”; acestea sunt compuse din o “mama”, care are
în grijă în jur de 6 -7 copii de vârste până în 18 ani. “Mama” se ocupă de copii
întocmai că în orice familie. În relație cu aceasta mai apar “mătuși” și “unchi” care
întregesc imaginea de ansamblu a unei adevărate familii.
Proiectarea și amenajarea spațiului interior și exterior unităților de locuit
familiale a pus reale probleme ce și-au dovedit utilitatea în timp. Spațiul interior de
zi al locuințelor este mai întâi de toate generos ca suprafață, luminos și ușor de
supravegheat de către mama aflată în mare parte a timpului în bucătărie.
Sufrageria asigură spațiul de desfășurare al fiecăruia dintre membrii familiei, de la
cei mici până la cei mai mari.
Elementele de compoziție au inclus coordonatele tehnice ale spațiului
interior și au avut în vedere stările emoționale ale utilizatorului de arhitectură, în
cazul de față a copiiilor, într-un spațiu care să inducă o stare de apartenență, o
atmosferă relaxantă și primitoare. Astfel au fost folosite elemente decorative cu
motive țărănești policrome care în lumina de zi să presare culori pe pardoseală
care să confere un sentiment aparte utilizatorului spațiului. De asemenea ritmul și
alternanța dintre lumina și umbră au creat cadrul necesar perceperii profunzimii
spațiului. Efectele elementelor naturale au fost introduse subtil în așa fel încât să
creeze mesajul ce se poate descifra de către orice privitor.
Pentru cei mici, cunoașterea perceptivă are la bază gândirea ce se
sprijină pe acțiune, gestică, imitație, și joc simbolic. Incapacitatea copilului de a se
detașa de sine conferă gândirii sale caracteristici egocentrice și,
deopotrivă componente magice. Astfel cerințele din punct de vedere
psihopedagogic se orientează în direcția îmbogățirii mediului ambiant cu un
univers situațional ce implică atitudinea copilului și implicarea lui în formarea
deprinderilor de autoservire. Urmare a acestor determinante mobilierul trebuie să
fie sigur, ergonomic, și ușor de folosit. În același timp o atenție cuvenită trebuie
păstrată în vederea asigurării spațiului optim de desfășurare a circulației în interior,
jocurilor de interior, și introducerii treptate a copilului într-un sistem de relații și
situații sociale.
27
A.1.1.8. Caracteristici spațial - volumetrice și etapele de evoluție a copilului
În studiul de remodelare
arhitecturală a spațiului interior
locuințelor ca și în cel al spațiilor de
joacă pe grupe de vârstă din incinta
Satului Copiilor Floreasca,
cercetarea a parcurs o serie
de variante și a încearcat să
răspundă specific fiecărui stadiu de
vârstă al copiilor. Cercetarea, ce
continuă pe toată durata etapei de
mentenanță a proiectului, implică
analize și rezultate multidisciplinare
înregistrate în legătură cu acest
subiect. Concluziile și răspunsurile
pozitive sunt parțial subiectul unei
intenții de aplicare și în cadrul
proiectului de remodelare pentru
proiectul Satul Copiilor din Sibiu.
Psihologia contemporană definește “proiecția” prin interpretarea pe care
intelectul nostru o supune fiecărui semn perceput. Alberti afirmă despre artist că în
accepțiunea acestuia, fiecare nou mesaj este interpretat într-o grilă de repere strict
personale. De la citatul “nu vezi decât ceea ce cunoști” aparținând lui Goethe și
până la “a descifra un mesaj înseamnă a percepe o formă simbolică” în
interpretarea lui Gombrich, deducem faptul că gesturile noastre nu trădează numai
sentimente elementare ci ele sunt purtătoare ale unor semnificații mai generale și
esențiale. În acest sens modelarea mediului construit cotidian se dovedește a
avea un rol extrem de important în percepția și formarea unui ansamblu de noțiuni
elementare de decodificare și expresie spațial-volumetrică viitoare10.
10 Benoist, Luc, Semne, simboluri și mituri, cap. II, De la gest la semn, București: Editura Humanitas, 1995, p.17.
Fig. 10. Detaliu machetă de studiu [sursă: autor Bogdan Tofan]
28
A.1.1.8.1. Stadiul antepreșcolar 1-3 ani
Amenajarea spațiului asociat locuirii în Satul Copiilor trebuie să țină cont
de tipul de relații pe care le dezvoltă copilul în această perioadă și care se referă
la o fază de relativă dependență față de adult. Această perioadă este caracterizată
de prioritizarea activității fundamentale - manipularea obiectelor - fără a avea încă,
un scop conștient. În acest sens, securitatea mediului construit cu care copilul intră
în contact trebuie să reprezinte o prioritate. Detaliile de mobilier, securizarea
scărilor, a treptelor și diferențelor de cotă de orice fel - toate implică un grad de
detaliere și proiectare sigur.
A.1.1.8.2. Stadiul preșcolar: 3-6, 7ani
Perioada de vârstă sus-menționată este determinantă pentru activitatea
fundamentală specifică: jocul, pentru că acesta se desfășoară pe bază de reguli
unanim acceptate, iar copilul intră în roluri în funcție de comportamentul adecvat.
Securitatea și salubritatea spațiului de desfășurare a activității copiilor trebuie
adaptat acestei perioade de evoluție în viață și educație. În consecință, spațiul
interior și exterior trebuie astfel conformat și conceput încât să asigure activități
fundamentale, să permită tipuri de relații proprii vârstei și nivelului de dependență
față de aparținător, să permită construirea conștiinței de sine.
Fig.11. Categoriile variate de vârste ale copiilor găzduiți în cadrul ansamblului [sursă: https://www.green-report.ro/]
29
A.1.1.8.3. Stadiul școlarului mic: 6,7-10,11 ani
Conformarea spațiului interior și exterior de viață al copilului școlar trebuie
să ia în calcul activitatea fundamentală: învățarea impusă, dirijată din exterior.
Spațiul de lucru individual și de relaționare și joacă trebuie să fie asigurat prin
prevederea unor amenajări adecvate de mobilier și joc dar și atent proiectate în
vederea asigurării luminii optime pentru fiecare activitate în parte.
A.1.1.8.4. Stadiul preadolescent: 10-14 ani
Organizarea spațiului în relație cu copilul aparținând acestei grupe de
vârstă trebuie să asigure securitatea, flexibilitatea și gradul de igienă și sanitate
adecvat acestei grupe de vârstă. Prin urmare, spațiile amenajate vor fi prevăzute
cu spații de lucru și studio bine luminate în interior, spații de joc în interior și exterior
care să permită un grad de dependență față de aparținător, adecvat având in
vedere diferența specifică vârstei : apariția punctului de vedere propriu.
Copilul aparținând acestei vârste dezvoltă un comportament mult mai
variat, așadar flexibilitatea și adaptabilitatea spațiului amenajat la nivelul de
înțelegere și implicare al preadolescentului ar trebui să permită o dezvoltare
sănătoasă. Tipul de activitate este, învățarea și muncă creativă, cu posibilitatea de
a-și impune originalitatea - în consecință mobilierul ar putea să fie adaptabil, funcție
de necesități. Integrarea în societate se bazează și în baza afirmării unei persoane
active, capabile de a cuceri o poziție în baza unei ierarhii sociale. Înțelegerea lumii
înconjurătoare în acest stadiu se fundamentează pe cunoașterea și înțelegerea
unor criterii valorice. În acest sens, plecând de la detaliile de conformare spațială
și mobilier, funcționalitatea acestuia in raport cu activitatea solicitată local /
temporar / permanent, trecând prin coerentă funcționării ansamblului, întregul
concept al Satului Copiilor vizează adaptarea și crearea condițiilor de educare
actuale, integrare și valorizarea unui potențial uman unic.
A.1.1.8.5. Stadiul adolescent 14-18, 20 ani
Adolescentul aparținând acestei vârste are un tip de activitate specifică
bazată pe studiu, învățare și muncă creatoare în care își poate afirmă
originalitatea. Tipul de relații pe care tânărul îl dezvoltă este cel caracteristic unei
persoane active ce apreciază și este evaluat în relațiile sociale conform unor criterii
valorice. În acest sens spațiul de locuit și cel de manevră din incinta Satului Copiilor
ar oferi, pe lângă locuința familială, și un atelier de lucru și activități practice. Alături
de spațiul de joc și mișcare din incinta atelierul polivalent ar completă paleta
spațiilor și amenajărilor necesare în dezvoltarea percepției viitorului adult.
30
Arhitectura programelor de integrare sociala a copiilor și de formare a
unor noțiuni elementare de întelegere și decodificare a expresiei formale a
mediului construit a constituit un bun prilej de studiu și cercetare aplicată.
Studiile de variante de soluție privind amenajarea spațiului unităților
locative și a spațiilor de joacă s-au aplicat proiectului Satului din cartierul
Floreasca, București și au fost completate de studiile și variantele de remodelare
și mobilare a spațiului destinat proiectului de modernizare, reparații capitale și
readucere la standarde actuale a Satului Copiilor din Cisnădie, județul Sibiu;
Beneficiar: Organizația Caritabilă SOS Kinderdorf Internațional - prin S.O.S. Satele
Copiilor România, București.
A.1.1.9. Peisajul construit și rolul arhitectului în percepția de ansamblu
Știm din experiență că intențiile, concepția și poziția afirmate în raport cu
diverse situații legate de mediul construit sau cel natural nu pot fi transmise direct,
de cele mai multe ori acest fapt poate fi transmis doar în circumstanțe excepționale.
În genere autorul împrumută mijloace de expresie simbolice care, exprimate într-o
cheie de interpretare comună, se transformă în gesturi și atitudini. Între obiectul
proiectat și simbolul pe care acesta îl reprezintă există o punte, intermediată prin
aparență, și de multe ori neînțeleasă în integralitatea simbolisticii ei. Astfel se poate
ajunge acolo încât orașul modern devine o metropolă cu cartiere, centre urbane,
periferie, parcuri industriale sau porturi, aeroporturi, lacuri, plaje etc. Orașul se
definește astăzi într-un peisaj cultural în care toate tipurile de “enclave” par să fi
fost deja colonizate. Constatăm o schimbare radicală a mediului construit, astăzi,
în relația cu natură. Orașul a colonizat peisajul în totalitatea sa și orice lot rămas
încă neconstruit pare să fi adoptat, până la urmă, o formă urbană.
31
Fig. 12. Peisaj construit versus peisaj natural în cadrul Complexului Satul Copiilor Floreasca [sursă: autor Bogdan Tofan]
Conceptul de peisaj construit implică “fără teama de a greși, orice spațiu locuit -
nu numai locurile de excepție, ci toate acele spații cotidiene în care natura, cea
minerală și cea vegetală, infrastructura, străzile, podurile, șoproanele, stâlpii de
electricitate pe care îi vedem pe geam, ferestrele din zare, și care prin simțurile
noastre intră în contact cu noi înșine, ca lume în care trăim” afirmă Aimaro Isola
citat de Michele Roda în Introducerea cărții “Creativita e Trasformazione” de Marc
Augé și Vittorio Gregotti11.
Sunt puse în discuție astfel, câteva poziționări controversate prezente în
critica de arhitectură actuală. Se discuta despre rolul arhitectului proiectant într-un
scenariu de dezvoltare la nivel de masterplan, în virtutea unui răspuns tehnic la o
solicitare explicită de tema program. În ce măsură influență pe care arhitectul, prin
propunerea sa în modelarea mediului reprezintă un un gest conștient, concret cu
implicații viitoare.
Referindu-se la acest subiect Vittorio Gregotti îl susține pe Marc Augé într-
un comentariu referitor la influență peisajului construit suprapus naturii: “sunt de
acord cu Marc Augé în special atunci când se referă la peisajul cultural, construit
11 Augé, Marc și Gregotti, Vittorio, Creatività e Trasformazione, Milano: Christian Marinotti Edizioni, 2016, p. 26.
32
și transformat de prezența umană […]. Nu există suprafață naturală ce să nu fi
trecut testul deciziei umane și a semnificației culturale. Aproape că nu mai există
locuri în care natură să nu aibă o semnificație culturală12”.
Iată de ce capacitatea noastră, a proiectanților de arhitectură, de
înțelegere, decodificare a contextului, și ulterior de interpretare și orientare a
proiectului propunere, devine extrem de complexă. Felul în care acest lucru
influențează un mod de percepție și interpretare a mediului constituie un element
deosebit de important atât pentru profesie cât și pentru societate în ansamblu.
A.1.1.10. Percepția auditivă
Puterea mediului fizic de a influența reacția psihic-umană este de
necontestat13. Zgomotul, aglomerația și temperaturile extreme sunt direct
proporționale cu violența comportamentală. Volumul ridicat de sunet accentuează
aceste sentimente, suprimând comportamentul altruist, iar densitatea socială
ridicată - prin criteriului numărului de persoane care conviețuiesc într-o încăpere,
ca dealtfel marker-ul ce denotă densitatea - reprezintă informații prețioase ce pot
semnala interacțiuni nedorite, surse de frustrări ce pot duce la comportament
agresiv. Pentru copii și persoane cu venituri mici traiul într-un mediu cu o calitate
a locuirii redusă este legat de simptome subclinice de anxietate și depresie. Aceste
simptome se pot amplifica în funcție de nivelul de zgomot și aglomerare prezente
în familii numeroase sau cu venituri mici. De asemenea un nivel scăzut de lumina
în spațiile de locuit și muncă poate conduce la perturbări afective sezoniere.
Simptomele includ tristețe, anxietate, iritabilitate, pierderea interesului în activitatea
de zi cu zi, retragerea din societate și incapacitatea de concentrare. Iată de ce
studiul relației percepției umane funcție de mediul construit devine atât de
important, cu precădere în perioada de formare a personalității, în perioada
copilăriei.
Dincolo de aspectele cantitative și calitative ce țin de rolul mediului
înconjurător în dezvoltarea socio-cognitivă umană, există o anumită direcție
inovatoare de cercetare legată de condiționările sau determinantele fizice asupra
abilităților psihice14. Corpul uman, prin scara, prin natura și fiziologia sa, este un
mecanism biologic bazat pe reacții, determinate la rândul lor de un anumit mod de
a percepe mediul încojurător. Reacțiile firești sunt rezultatul unui proces evolutiv
12 Augé, Marc și Gregotti, Vittorio, op.cit., pp 27-28. 13 Clark, Andy, Being there. Putting Brain, Body and World Together Again, Cambridge: M.I.T. Press, 1998 14 Gallagaher, Shaun, How the body shapes the mind, Oxford: Oxford University Press, 2005
33
desfășurat pe parcursul a sute de mii de ani de experiențe diverse ce au modelat
mecanismele umane profunde, dincolo de nivelul rațional, controlabil al fiecărui
individ.
Totodată, studiile psihogenetice anterioare conduc către ipoteza conform
căreia realitatea percepută nu este rezultatul exclusiv al văzului, ci senzația
cumulată a mai multor stimuli senzoriali. Există studii care susțin
că auzul reprezintă unul dintre indicatorii senzitivi primari ce intervin în procesul
percepției. Tot mai multe studii recente demonstrează faptul că sunetul este
determinant în definirea caracterului unei situații, spațiu sau loc. Celelalte simțuri,
precum tactilul, mirosul, și gustul întregesc profunzimea experienței și autoritatea
realității. Cu toate acestea, aceste domenii senzoriale sunt mai puțin prezente în
atenția cercetătorilor, părând excluse, în prezent, dintre calitățile urmărite
intențional într-un posibil proiect arhitectural15.
În toate etapele de dezvoltare și derulare a studiului spațial și de detaliu
în satele copiilor aspectul transdisciplinar s-a dovedit esențial, iar permanenta
adaptare la caracteristicile utilizatorilor spațiului, ca și a parametrilor furnizați de
specialitățile asociate în proiect - ingineria instalațiilor - au dovedit adaptabilitatea
proiectului la determinantele domeniilor implicate în proiect, că și la cerințele
asociate programului funcțional specific. Întregul proiect complex a conturat un
ansamblu operațional cu rezultate pozitive, dovedind capacitatea proiectanților
arhitecți nu numai de adaptare și updatare a programului, dar și demonstrând o
capacitate de prognoză și linie de dezvoltare viitoare posibilă.
Studiile desfășurate în timp au avut drept obiectiv conformarea spațial -
arhitecturală a zonei domestice și de joacă din unitățile de locuit ale Satului Copiilor
în relație cu dezvoltarea mecanismelor de percepție, interpretare și construire a
unui bagaj elementar de cunoștințe vizând mediul construit în formarea copilului.
Proiectele pe care le-am desfășurat atât în cadrul Satului Copiilor - Floreasca
dezvoltate de SOS Satele Copiilor România, cât și în intervențiile din cadrul
proiectului Satul Copiilor - Sibiu, atât la nivel de conformare a spațiului, cât și a
elementelor de mobilier interior și exterior au urmarit un concept unitar de
organizare spațială a „satului” copiilor - la scară redusă - astfel încât elementele
constituente ale formei spațiale și modul de organizare să fie exprimate și
percepute logic per ansamblu. Satul în miniatură este astfel compus din unități
locative destinate familiilor, din casă „meșterului”, casă directorului, locuri de joacă
15 The multi-sensory reality - integrating the existential experience / lecture by Juhani Pallasmaa, 24 aug 2019 (http://www.fieldkitchen-academy.org/publicprogramme/2019/8/17/nothing-breaking-the-losing-32r6a-9wjfh-7nx8m-hbe4k-87enn-htr6n)
34
pe grupe de vârstă, toate protejate de o limita clară, cu vegetație bogată și grădini
îngrijite și cu un acces controlat în incintă.
Fiecare entitate compozițională a constituit subiectul unui studiu
amănunțit de proiectare ce a îmbinat elemente de expresie vernaculară specifică
cu elemente constructive determinante din perspectiva percepției, dar și a formării
unui vocabular de expresie și decodificare a mediului construit. Metodă procesului
de proiectare a țintit soluția optimă de răspuns temei și locului. În acest sens
soluțiile adoptate au probat studii și detalii ce au propus un dialog armonios între
moștenirea trecutului și așteptările viitorului nu foarte îndepărtat.
A.1.1.11. Elemente de sustenabilitate în concepția modelului programatic de
locuire al Satului Copiilor. Considerente generale
Elemente de sustenabilitate culturală utilizate în studiile prilejuite
de proiectului SOS Satele Copiilor România - ca model programatic, au fost în
principal la nivel conceptual urbanistic, elementele funcționale fiind extrase din aria
comportamentală cotidiană a copiilor - “ulița”, iar la nivel volumetric compozițional
arhitectural componentele folosite au fost cele specifice arhitecturii locale
tradiționale (pridvorul, acoperișul înalt, decorațiunile și ancadramentele, proporțiile
dintre corpul casei și volumul acoperișului).
Au rezultat astfel compoziția și planimetria de detaliu a masterplanului
definit de traseul interior sinusoidal al străzii principale a ansamblului în jurul căruia
au fost organizate unitățile funcționale importante. Două mari zone au fost astfel
prefigurate: zona de reprezentare cuprindea primăria satului - casă directorului de
sat, minipoliclinica și casa mătușilor, și cea de-a doua zonă era destinată caselor
unifamiliale (15 unități) așezate în plan după o regulă - algoritm comportamental al
copiilor, în funcție de grupele de vârstă. Astfel planimetria de ansamblu a grupat
în “clustere” de câte 3 unități de cazare aceste nuclee, care la rândul lor au fost
compuse dând naștere unor subzone destinate spațiilor de joacă. Întreg satul a
fost configurat în așa fel încât să răspundă unor cerințe de gradare a spațiilor de
joc și recreere în funcție de categorii de vârstă și de cerințele de supraveghere a
copiilor de către mame. Compoziția partiului de arhitectură în interiorul casei a fost
subordonată necesităților funcționale de trai a 6-9 copii cu vârste cuprinse între 1
și 14 ani.
35
Fig. 13. Satul Copiilor în prezent [sursă: autor Bogdan Tofan]
La satul copiilor din Cisnădie s-au făcut unele reparații și acțiuni de
întreținere, precum și măsuri de modernizare a bazei existente prin mărirea
capacității prin folosirea podurilor. Astfel odată cu mansardarea căsuțelor s-au
elaborate proiecte de implementare a sistemelor active de celule foto-voltaice pe
acoperișuri și de termoizolare a caselor. Au fost luate măsuri de stabilizare a
malurilor de pământ și întărire a unor ziduri de sprijin. O serie de elementele
arhitecturale decorative, că și tipuri de spații caracteristice au fost menținute în
idea păstrării specificului local și al încadrării în aria cultură locală a județului Sibiu.
Ambele proiecte și cel de la București și cel de reabilitare și modernizare
a satului S.O.S. Kinderdorf Internațional de la Cisnădie, Sibiu au aplicat pe lângă
modalități de organizare și de amenajare a spațiului construit într-un vocabular
local durabil, principii contemporane de folosire a energiilor neconvenționale în
arhitectură în vederea obținerii unor deziderate de sustenabilitate.
Dintre principiile pasive de proiectare introduse în studiile și variantele de
extindere susținute de proiectarea planului de ansamblu s-au numărat în primul
rând orientarea preponderent sud a unităților de locuit și a dotărilor reprezentative,
astfel încât spațiile protejate să beneficieze de o luminare naturală benefică pe
toată perioada de însorire. De asemenea poziția spațiilor intermediare, a prispei
36
caselor, cât și ponderea plinurilor și a golurilor ferestrelor au fost astfel studiate și
concepute încât să profite de aportul de căldură solară. Astfel s-au studiat variante
de introducere a unei protecții termice suplimentare și dotarea satului cu
captatoare solare fotovoltaice care să constituie o sursă de autofinanțare ș i
întreținere, și de acoperire a unor costuri de operare.Aceste elemente constituie o
dovadă clară că folosirea unei arhitecturi sustenabile poate aduce beneficii întregii
societăți și poate da continuitate în timp în condiții de eficientă maximă.
A.1.1.12. Concluzii
Fig. 14. Fotografie cu una dintre clădirile din cadrul ansamblului Satul Copiilor în șantier [sursă: autor Bogdan Tofan]
În anul 2018 s-au împlinit 25 de ani de existența a satelor de la București
și de la Cisnădie. În tot acest interval de timp arhitectura și concepția de ansamblu
și-au demonstrat calitățile. O mare pondere în succesul și viabilitatea acestor
așezăminte în timp s-a datorat introducerii în proiect, încă de la început, a unor
elemente specific sustenabile. În Satul de la Cisnădie au fost operate în timp,
îmbunătățiri cu componentă activă dar și pasive privind economia de energie a
spațiului construit.
Valabilitatea acestui tip de inițiativă socială, care implică expertiza unui
număr considerabil de specialiști din domenii cu aparent puține puncte de
confluență, trebuie retestată și readusă în actualitate. Dincolo de asumarea
principalelor cauze care conduc la creșterea progresivă a numărului de copii
instituționalizați (proveniența din medii extrem de sărace, lipsa unui nivel minim de
educație instituționalizată în rândul părinților, lipsa accesului la servicii de sănătate
etc), este necesară o reformare a modului în care societatea se raportează la
37
existența acestor copii care, în cele mai multe dintre cazuri sunt amintiți doar la
nivel statistic.
Un studiu16 realizat în 2016 de UNICEF în colaborare cu Ministerul Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, arată faptul că majoritatea
copiilor din sistemul de protecție, în jur de 66%, sunt plasați în grija unor servicii
de tip familial (plasament la asistent maternal, la rude sau la alte familii/persoane),
17% în servicii rezidențiale de mici dimensiuni, iar 17% în centre de plasament.
Numărul redus de centre coordonate de stat și caracterul învechit al instituțiilor
existente începe în prezent să fie contracarat de inițiative private, cum a fost și
cazul proiectelor Satul Copiilor prezentate în această lucrare și care furnizează
prilejul explorării unor alternative revoluționare în educația și reuperarea socială a
copiilor defavorizați.
Mai mult decât atât, este deosebit de importantă colaborarea generată de
astfel de proiecte, în care rolul arhitectului, în mod special al unor specialiști cu
preocupare pluridisciplinară, contribuie la conturarea unor soluții care au
potențialul de a oferi direcții integrative, care țin cont de necesitățile psiho-
cognitive, emoționale și fizice ale beneficiarilor, de implicațiile tehnologice,
constructive și de sustenabilitate, precum și de inserția unor astfel de ansambluri
în peisajul construit urban.
Fig. 15. Satul Copiilor în prezent [sursă: autor Bogdan Tofan]
16 Coordonatori: Stănculescu, Manuela; Sofia, Grigoraș; Vlad, Teșliuc, Emil; Pop, Voichița, România: Copiii din sistemul de protecție a copilului. Volum de conferință, Publicat de Banca Mondială împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și UNICEF, 2016
38
Datorită conlucrării factorilor de administrare cu factorii de proiectare s-a
ajuns la concluzia certificată ce statuează Satul Copiilor Floreasca drept un modul
de referință în realizarea viitoarelor sate de acest tip. Acest lucru a fost atestat
printr-o scrisoare de apreciere și susținere primită de la Președinția României cu
câțiva ani în urmă și este confirmat, mai important decât orice, de atmosfera
pozitivă resimțită în cadrul ansamblului, între copii.
Fig. 16. Scrisoare pre�