Post on 15-Apr-2016
description
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI FACULTATEA DE DREPT
Locul ş i rolul Pre ş edintelui în sistemul public românesc
Student:Chirilă Sorin-Mihai Anul II, Semestrul 2. Profesor: Lect. Univ. Drd. Dan DRUGĂ
CUPRINS
I.Clasificarea atribuțiilor Președintelui României......................................................pag.3
II.Atribuțiile Președintelui României în raporturile cu Parlamentul......................pag.5
III.Atribuțiile Președintelui României în raporturile sale cu justiția.....................pag.8IV.Atribuțiile Președintelui României în raport cu Curtea Constituțională.........pag.9V. Atribuțiile Președintelui României în raport cu Executivul................................pag.11VI. Atribuțiile Președintelui României în domeniul politicii externe....................pag.12
VII. Atribuțiile Președintelui României în raporturile cu poporul........................ .pag.14
VIII.Sarcinile Preşedintelui României........................................................................... pag.16
Concluzii...............................................................................................................................pag.19Bibliografie...........................................................................................................................pag.20
2
CUPRINS
Locul şi rolul Preşedintelui în sistemul public românesc
Parcurgând reglementările legii fundamentale vom constata că atribuţiile
Preşedintelui nu alcătuiesc un tot unitar. De aceea împărţirea şi gruparea devine mai
mult necesară.
I.Clasificarea atribuțiilor Președintelui României
S-au făcut mai multe clasificări determinate de diversele criterii care au stat la baza
acestora .1
Astfel ,
din punct de vedere al conţinutului atribuţiilor acestea sunt grupate:
a) atribuţii privind legiferarea
b) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice
1 Ion Rusu, Preşedintele României. Drept constituţional, Editura Lumina Lex, BUCUREŞTI, 1996, pag.39.
3
CUPRINS
c) atribuţii privind alegerea,formarea,avizarea formării, numirea sau revocarea
unor autorităţi publice
d) atribuţii în domeniul apărării Ţării şi asigurării ordinii publice
e) atribuţii în domeniul politicii externe
f) alte atribuţii
Se mai propune o clasificare a atribuţiilor Preşedintelui României folosindu-se mai
multe criterii.
Astfel :
din punct de vedere al funcţiilor ( sarcinilor) :
a) atribuţii specifice şefului de stat
b) atribuţii de realizare a funcţiei de şef al Executivului
c)atribuţii de apărare a Constituţiei şi de asigurare a bunei funcţionări a
autorităţilor publice
din punct de vedere al subiectelor faţă de care se exercită :
a atribuţii exercitate în raport cu Parlamentul
b atribuţii exercitate în raport cu Guvernul
c atribuţii exercitate în raport cu alte autorităţi ale administraţiei publice
d atribuţii în raporturile cu “ puterea judecătorească”
e atribuţii în raporturile cu Curtea Constituţională
din punct de vedere al frecvenţei exercitării se deosebesc:
a atribuţii obişnuite, curente în activitatea de stat
b atribuţii ieşite din comun (declararea mobilizării, a stării de urgenţă, a stării de
asediu)
din punct de vedere al procedurii :
a atribuţii care se exercită fără condiţionări sau restricţii (acordarea graţierii
individuale)
b atribuţii care sunt condiţionate de termene, de propuneri ale Guvernului, de
informarea, avizul sau aprobarea Parlamentului ( majoritatea)
din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se realizează:
a atribuţii ce se realizează prin decrete
b atribuţii ce se realizează prin operaţiuni administrative (semnarea în numele
României a tratatelor internaţionale)
c atribuţii ce se realizează prin acte exclusiv politice ( mesajul, declaraţia)
4
CUPRINS
Literatura franceză de specialitate 2 foloseşte drept criteriu pentru clasificarea
atribuţiilor Preşedintelui, regimul juridic al acestora sau condiţiile în care se exercită .
Potrivit acestui criteriu apare următoarea clasificare:
atribuţii pentru exercitarea cărora actele ori faptele prezidenţiale sunt
supuse unor condiţii exterioare
atribuţii pentru exercitarea cărora actele sau faptele prezidenţiale nu sunt
supuse unor condiţii exterioare
După Ion Deleanu ar rezulta astfel :
a acte sau fapte prezidenţiale săvârşite în condiţii de “coautorat”
b acte sau fapte prezidenţiale cu un singur autor
Clasificarea atribuţiilor este asociată actelor prezidenţiale . Nu se consideră a fi
firesc, întrucât exercitarea unei atribuţii presupune o manifestare de voinţă, iar
manifestarea de voinţă pentru a-şi produce efectele trebuie să fie obiectivată printr-un
act3 .
II.Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu Parlamentul
II.1 Adresarea de mesaje Parlamentului
Pentru a fi un bun mediator între autorităţile statale, precum şi între stat şi
societate, legea fundamentală reglementează posibilităţi, şi mijloacele Preşedintelui
României în acest scop .
Potrivit dispoziţiilor articolului 88, Preşedinte adresează Parlamentului mesaje cu
privire la principalele probleme politice ale naţiunii .
Această modalitate a mesajului şefului statului este cunoscută în sistemele
constituţionale contemporane . Prin mesaj, poporul ia cunoştinţă despre opiniile şefului
statului şi poziţiile acestuia în probleme de importanţă deosebită .
Trebuie totuşi să relevăm semnificaţia mesajului şefului de stat care diferă de la o
formă de guvernământ la alta .
“Mesajul Tronului” în monarhiile constituţionale este urmat obligatoriu de
dezbaterea acestuia în Parlament şi trimiterea răspunsului către Suveran. Prin aceasta se
urmăreăte desigur să se vadă poziţia instituţiei parlamentare faţă de programul de 2 Jean Rivero, Droit dministratif, 17e edition,Dalloz,PARIS, 1998, pag.1563 Ion Deleanu, Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul comparat şi în dreptul român,
Tratat,,vol. II, pag. 354.Foarte puţine sunt atribuţiile care nu comportă o asemenea obiectivare. De exmplu: medierea, participarea la
şedinţele Guvernului, acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state.
5
CUPRINS
guvernare şi strategia adoptată .
În republica prezidenţială americană “Mesajul Preşedintelui cu privire la starea
Naţiunii”, semnifică nu numai “raportul electoral” ci şi prezentarea programului şi a
strategiei de guvernare, Parlamentul nefiind chemat să se pronunţe .
În ceea ce priveşte mesajul Preşedintelui României, rămâne la aprecierea acestuia
conţinutul său, legea fundamentală folosind o terminologie generală prin expresia
“principalele probleme politice ale naţiunii” . Cu toate acestea, credem că ele trebuie să
se refere la aspecte care pot fi soluţionate de Parlament, ori chiar dacă nu şi de
competenţa acestuia, să poată fi rezolvate prin implicare parlamentară ( controlul
parlamentar asupra activităţii Guvernului) .
Forma prin care Preşedintele adresează mesajul, rămâne de asemenea la
aprecierea şefului statului.
Credem că prezentarea directă de Preşedinte demonstrează importanţa pe care
aceasta o acordă momentului politic şi ar impune o atitudine corespunzătoare din partea
instituţiei parlamentare . Mai pot să apară şi situaţii când masajul poate fi citit de către
un consilier prezidenţial ori trimis pe cale oficială sub forma unei scrisori publice .
II.2 Regimul juridic şi efectele mesajului Preşedintelui României
Mesajul constituie un act exclusiv şi unilateral al Preşedintelui, care nu produce
efecte juridice ale unui decret, deoarece singura consecinţă prevăzută de art. 65 alin.2
din Constituţie este obligaţia Camerelor de a se întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.
În altă ordine de idei, când Parlamentul discută propunerea de suspendare a
Preşedintelui, acesta nu are obligaţia de a participa la dezbateri.
În art. 95 alin.1 se arată că “Preşedintele poate da Parlamentului explicaţie cu
privire la faptele ce i se impută” .
În concluzie credem că legiuitorul constituant face distincţie între mesaj ca atare,
asociat cu obligaţia Parlamentului de a-l primi şi problemele cuprinse în mesaj, care se
dezbat numai dacă Parlamentul estimează şi nu pentru că ar avea obligaţia
constituţională în acest sens .4
Alta este situaţia mesajului prezentat Parlamentului în condiţiile art. 92 alin.3
referitor la aducerea la cunoştinţa Parlamentului a măsurilor luate pentru respingerea
unei agresiuni .4 Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice,vol.II, Editura Cugetarea, Iaşi 1997, pag.312.
6
CUPRINS
II.3 Convocarea şi dizolvarea Parlamentului
În ceea ce priveşte convocarea Parlamentului, Preşedintele României poate
interveni în două situaţii . Prima situaţie se referă la convocarea Parlamentului rezultat
din alegeri,operaţie pe care Preşedintele trebuie să o facă în cel mult 20 de zile de la data
desfăşurării alegerilor .
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni
ordinare, pe an, prima începe în luna februarie şi poate şine până la sfârşitul lunii iunie,
iar a doua începe în luna septembrie şi “nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”, ceea
ce face ca Preşedintele să convoace noul Parlament în sesiune ordinară,sau , după caz,
în sesiune extraordinară, după cum împlinirea termenului de 20 de zile cade în perioada
sesiunii sau a vacanţei parlamentare .
A doua situaţie priveşte dreptul Preşedintelui României de a cere convocarea unei
sesiuni extraordinare a Parlamentului în funcţiune, drept pe care îl mai au alte două
subiecte :
a biroul permanent al fiecărei Camere
b cel puţin o treime din numărul membrilor unei Camere
Soluţia dizolvării Parlamentului, nu poate interveni decât în caz de criză
guvernamentală gravă, cerându-se întrunite trei condiţii fundamentale :
a)să existe cel puţin două solicitări privitoare la acordarea votului de investitură;
b)să fi trecut mai mult de 60 de zile de la data primei cereri şi de a se acorda votul
de investitură;
c)să fi fost consultaţi preşedinţii celor două Camere şi liderii grupurilor
parlamentare .
La aceasta se mai adaugă alte condiţii speciale, care trebuie să fie îndeplinite după
caz :
să fie vorba de prima dizolvare într-un an;
să nu fie vorba de starea de asediu sau starea de urgenţă ;
să nu fie vorba de ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui României .
II.4 Promulgarea legii
7
CUPRINS
După votare, orice lege este înaintată şefului statului pentru promulgare. Potrivit
prevederilor art. 77 alin.1 din Constituţie, promulgarea legii se face în termen de cel
mult 20 de zile de la primire .
Promulgarea este activitatea de “verificare şi de autentificare a legii, atât şi numai
atât” după Ion Deleanu 5.
Aşadar, ”promulgarea unei legi de către şeful statului român”, constituie o parte
componentă obligatorie a procedurii de elaborare şi adoptare a legii, grăitoare în acest
sens fiind şi prevederile art.58 alin.1 “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” .
Cu alte cuvinte, promulgarea legii de către Preşedinte ( sub rezervele cererii de
reexaminare ori a sesizării Curţii Constituţionale ) este obligatorie, dreptul de adoptare
ori refuzul adoptării legii fiind “de competenţa exclusivă a Parlamentului care nu o
împarte cu nimeni” .
Termenul de 20 de zile pentru promulgare este un termen de “decădere”, deoarece,
după îndeplinirea lui, legea intră în vigoare chiar în lipsa promulgării .
Mai mult, Preşedintele nu mai poate cere Parlamentului reexaminarea legii şi nici
Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia .
Se pune problema dacă Preşedintele poate cere direct Parlamentului reexaminarea
legii sub aspectul neconstituţionalităţii sau poate sesiza cu aceeaşi problemă şi Curtea
Constituţională .
Considerăm că nimic nu-l opreşte pe Preşedintele României să sesizeze numai
Curtea Constituţională sau numai Parlamentul, invocând în cererea de reexaminare şi
motive de neconstituţionalitate, dar din punct de vedere al bunei ordine judiciare nu
îngăduie ca una şi aceiaşi problemă să fie sesizată concomitent Curţii Constituţionale şi
Parlamentului .
Dacă Curtea Constituţională a respins sesizarea Preşedintelui României,
confirmând constituţionalitatea, cum se menţionează în art.77 alin.3, promulgarea legii
devine obligatorie în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale .
Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi pentru Parlament .
Concluzia care trebuie subliniată în mod expres, este că Preşedintele României nu
poate să sesizeze unele aspecte de neconstituţionalitate Curţii Constituţionale şi altele să
le cuprindă în cererea de reexaminare adresată Parlamentului. Mai mult chiar, de vreme
ce Curtea Constituţională este organ specializat şi special în materia controlului
5 Ion Deleanu, op. cit. , vol II, pag. 356
8
CUPRINS
constituţionalităţii legilor nu se mai justifică sesizarea şi a Parlamentului, textul adoptat
de Parlament, în urma reexaminării, putând fi atacat la Curtea Constituţională . Rămâne
deschisă posibilitatea ca Preşedintele României să sesizeze Curtea Constituţională şi
Parlamentul cu aceeaşi lege, dar pentru probleme diferite de natură juridică, respectiv
Curtea Constituţională pentru probleme strict tehnic-constituţionale, iar Parlamentul
pentru probleme de oportunitate politică .
III.Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile sale cu justiţia
III.1. Numirea judecătorilor
Conform dispoziţiilor articolului 134 aliniatul 1 din Constituţie, Preşedintele
României numeşte judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii .
Soluţia legiuitorului constituant român are avantajul de a neutraliza influenţa
executivului, a politicianului în general, în procesul de investitură al magistraţilor. După
cum este redactat textul rezultă că decizia aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.
Este adevărat că Preşedintele României poate refuza numirea unei persoane, dar nu
poate numi niciodată vreo persoană ca magistrat dacă nu face parte din propunerile ce I-
au fost înaintate de Consiliul Superior al Magistraturii, la rândul său conceput fără
influenţe politice sub aspectul procedurii de adoptare a deciziilor .
Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii
conform art. 133 alin. 6, această sarcină, când nu sunt în discuţie aspecte de ordin
disciplinar. Numirea judecătorilor de către Preşedintele Republicii are ca efect
dobândirea inamovibilităţii, adică a statutului juridic special, care presupune protecţia
judecătorilor faţă de oricine care, prin măsuri arbitrare şicanatorii, le-ar putea influenţa
decizia, Ie-ar putea afecta independenţa sau prestigiul în ochii opiniei publice .
În virtutea acestui statut, judecătorii nu pot fi transferaţi ,detaşaţi, promovaţi fără
consimţământul lor .
III.2. Acordarea graţierii individuale
Din vremuri foarte vechi, stăpânii aveau dreptul de a ierta , drept care s-a impus şi
ca o constantă a prerogativelor şefilor de stat, fiind preluat până în zilele noastre sub
9
CUPRINS
diverse reglementări .
Formularea din Constituţia României “Preşedintele acordă graţierea individuală”
ne conduce la cel puţin două concluzii:
a graţierea poate fi colectivă ,deci se poate acorda numai prin lege, mai exact
numai prin lege organică,
b acordarea graţierii individuale este o atribuţie exclusivă a Preşedintelui
României, potrivit Constituţiei, fiind exercitată fără vreo condiţionare procedurală
prealabilă, nu şi posterioară, art. 94, alin. 4.
IV.Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Curtea Constituţională
Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi independentă de toate
autorităţile statului, care nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti ce
soluţionează, în condiţiile legii cauzele civile şi penale, scopul fundamental al Curţii
Constituţionale fiind, aşa cum precizează Legea nr.47/19926 garantarea supremaţiei
Constituţiei7.
Deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică independentă şi autonomă, este
însă totuşi în unele relaţii cu celelalte autorităţi publice ale statului, inclusiv cu
preşedintele României.
Conţinutul acestor din urmă raporturi juridice este dat de două atribuţii ale
Preşedintelui României, prevăzute de dispoziţiile constituţionale.
1 .Prima dintre acestea este prevăzută de art.142 alin. 3 din Constituţie. Potrivit
acestor dispoziţii, Preşedintele României numeşte o treime in judecătorii Curţii
Constituţionale, adică trei judecători, ceilalţi şase fiind numiţi, câte trei, de Camera
Deputaţilor şi, respectiv de Senat.
2 .Cea de-a doua atribuţie din această categorie se referă la dreptul preşedintelui
României de sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea unei legi ,
prevăzută de art.77 alin.3. În sfera raporturilor dintre Preşedintele României şi Curtea
Constituţională s-ar mai putea înscrie şi cele referitoare la dreptul Preşedintelui de a
iniţia, la propunerea Guvernului revizuirea Constituţiei, iniţiativă care este supusă
controlului Curţii din punct de vedere al constituţionalităţii ei şi asupra căreia Curtea se
pronunţă în termen de 10 zile; cele care privesc controlul respectării procedurii alegerii
6 Republicată, în M. Of. Nr.643 din 16 iulie 20047 Această Lege a fost republicată în M. Of. Nr. 643 din 16 iulie 2004
10
CUPRINS
Preşedintelui României şi confirmării rezultatului sufragiului; constatarea existenţei
împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al
României; avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României chiar
dacă avizul are caracter consultativ.
V. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Executivul
V.1.Atribuţiile în raporturile cu Guvernul şi alte autorităţi
În ceea ce priveşte relaţia Preşedintelui României cu Guvernul , potrivit
Constituţiei, identificăm cinci atribuţii ale Preşedintelui:
desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim Ministru
numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament
revocarea şi numirea unor membrii ai Guvernului , în caz de remaniere
consultarea Guvernului
participarea la şedinţele Guvernului .
Ca şef al Executivului, Preşedintele României conduce activitatea unor autorităţi
ale administraţiei publice care, logic sunt autorităţi centrale de specialitate autonome
faţă de Guvern. Astfel potrivit art.92 din Constituţie, Preşedintele României îndeplineşte
şi funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, având dreptul, să
convoace lucrările acestuia, de regulă trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, să-i
coordoneze şi să-i îndrume această activitate. În absenţa Preşedintelui, atribuţiile sale
sunt îndeplinite de vicepreşedintele consiliului . 8
Conform art. 92 din Constituţie, Preşedintele îndeplineşte funcţia de preşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, organizează şi coordonează unitar activităţile
care privesc apărarea naţională şi siguranţa naţională9. Se pune întrebarea de a şti ce
regim juridic au actele Preşedintelui României în raport cu actele Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării, fiind neîndoielnic că faţă de sarcina prevăzută în Constituţie, precum şi
faţă de atribuţiile din Legea organică, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării adoptă 8 Potrivit art. 3 din Legea nr.39 /1990 Consiliul Suprem de Apărare a ţării se compune din .a) preşedinte – Preşedintele Republicii ; b) vicepreşedinte – Primul Ministru ; c) membrii – ministrul de stat
însărcinat cu activitatea industrială şi comercială, ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, directorul SRI, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Marelui Stat Major .
9
11
CUPRINS
acte cu caracter normativ . 10
Decretele emise de Preşedintele României care au la bază hotărâri ale Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării au un caracter individual. Acestea trebuie semnate de
Preşedintele României şi contrasemnate de Primul Ministru cu excepţia hotărârilor cu
caracter militar şi publicate în Monitorul Oficial .
Hotărârile cu caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Tot în această subcategorie este şi atribuţia Preşedintelui României de a propune
numirea unor importanţi funcţionari ai administraţiei publice sau de a-i numi el în
funcţii publice administrative.
V2. Atribuţiile Preşedintelui României în cazuri excepţionale
Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea
parţială sau generală a forţelor armate .
Constituţia permite ca numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui să se
supună ulterior în termen de cinci zile de la adoptare, aprobării Parlamentului.
Desigur că dacă hotărârea Preşedintelui nu este aprobată de Parlament, efectul este
anularea decretului prezidenţial, iar dacă Preşedintele emite un nou decret, contrar
voinţei celor două Camere ale Parlamentului, întrunite în şedinţă comună, se face
vinovat de o încălcare gravă a Constituţiei, putând să declanşeze procedura de
suspendare sau, după caz, punerea sub acuzare pentru înaltă trădare. Pe de altă parte,
hotărârea Preşedintelui de a declara mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate,
indiferent de împrejurare, trebuie să aibă la bază analiza situaţiei respective în Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării .
În cazurile unei agresiuni armate îndreptate împotriva Ţării, Preşedintele României
ia măsuri pentru respingerea agresiunii, pe care le aduce neîntârziat la cunoştinţa
Parlamentului printr-un mesaj .
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, Constituţia prevede convocarea acesteia de
drept, în 24 de ore de la declanşarea agresiunii (art.92 alin.3) . Cum se susţine în
doctrină, în aceste condiţii grave nu mai există posibilitatea solicitării prealabile a
încuviinţării corpurilor legiuitoare, acestea vor examina măsurile luate de Preşedinte, ca
şi în situaţia în care se află ţara ulterior, dar şi pe baza altor informaţii: “Desigur, în
cazul în care starea de război nu a fost declarată într-o şedinţă anterioară, Parlamentul va
face acest lucru în şedinţă în care audiază mesajul aprobând totodată şi măsurile de
10
12
CUPRINS
mobilizare necesare”11
Conform art.93 din Constituţie, Preşedintele României instituie, potrivit legii,
starea de asediu sau starea de urgenţă12 în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-
teritoriale şi solicită încuviinţarea Parlamentului în privinţa măsurilor adoptate în cel
mult 5 zile de la adoptarea lor .
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune , el se convoacă în cel mult 48 de ore de la
instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata
acestora .
VI. Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii externe
VI.1.Regimul încheierii tratatelor internaţionale
Valabilitatea tratatelor încheiate de Preşedintele României este supusă unei triple
condiţionări: a) negocierea prealabilă a Guvernului; b) înaintarea, în termen de 60 de
zile Parlamentului; c) ratificarea de către Parlament.
Prima condiţie este în consonanţă directă şi firească cu rolul Guvernului, prevăzut
în art. 102 din Constituţie, acela de a asigura realizarea politicii interne şi externe a
Ţării, preluând răspunderea politică în faţa Parlamentului, conform art. 109, atât pentru
neîmplinirile din politică internă (locuri de muncă, şomaj, inflaţie, protecţie socială,
protecţia mediului, sănătate publică, învăţământ public, cultură ) cât şi pentru
neîmplinirea din politica externă .
Referitor la politica externă, trebuie subliniat faptul că nu s-a urmărit excluderea
Preşedintelui României ca şef al statului, de la negocierile tratatelor internaţionale, dar s-
a urmărit să se consacre răspunderea politică a Guvernului pentru negocierea
rezultatelor acestuia, de unde şi prezenţa obligatorie a unui reprezentant al Guvernului la
orice negociere realizată de Preşedintele României .
Dacă Preşedintelui României se angajează într-o negociere pentru un tratat
internaţional fără reprezentantul Guvernului, atunci el încalcă grav Constituţia, cu toate
consecinţele ce decurg de aici, rezultatul negocierii nelegând sub nici o formă statul
român. Legiuitorul constituant a urmărit să-l pună pe Preşedinte sub control în ceea ce
11 FLORIN VASILESCU, în "Constituţia României comentată şi adnotată, p.21012 Prof.Dissescu a înţeles starea de asediu ca fiind “o suspendare parţială a prescripţiilor
Constituţiei” pag. 481 citat după Antonie Iorgovan, op.cit.., pag.80
13
CUPRINS
priveşte “mişcările externe”, împiedicându-l să perfecteze şi apoi să semneze tratate
secrete.
Ceea ce trebuie subliniat în mod expres, este faptul că legiuitorul constituant a
urmărit să-l pună pe Preşedinte sub control în ceea ce priveşte “mişcările externe”
împiedicându-l să perfecteze şi apoi să semneze tratate secrete .
VI.2.Acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici
O altă categorie de atribuţii ale Preşedintelui României în domeniul politicii
externe priveşte asigurarea legăturilor diplomatice ale României cu alte state prin :
acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României
aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice
acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state .
Primele două atribuţii, conform art.91 al.2 din Constituţie, sunt condiţionate de
propunerea Guvernului, ceea ce scoate de asemenea în evidenţă caracterul temperat al
regimului semiprezidenţial de la noi .
Decretele Preşedintelui emise în realizarea acestor atribuţii, potrivit art.100 alin.2
din Constituţie, se contrasemnează de către Primul Ministru. Ca atare, atât Primul
Ministru cât şi Preşedintele ,13 trebuie să se înţeleagă asupra persoanelor şi, respectiv
asupra rangurilor misiunilor noastre diplomatice .
Ultima atribuţie, vizează acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine,
pe lângă şeful statului român, ceea ce , logic nu poate face decât şeful statului însuşi .
Acreditarea reprezentanţilor diplomatici pe lângă Preşedintele României, ca şef al
statului, face necesară respectarea unui protocol special, care cuprinde primirea
persoanei respective de către şeful statului şi înmânarea sarcinilor de acreditare.
Trebuie precizat că fiecare ambasador sau însărcinat cu afaceri, reprezintă în
România pe şefii statelor care i-au acreditat .
VII. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu poporul
Articolul 2 alin.1 din Constituţie prevede că suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele reprezentative şi prin referendum.
13 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Editura Nemira, BUCUREŞTI,1996,pag.77
14
CUPRINS
Legiuitorul constituant prin exprimarea aceasta, a consacrat principiul democraţiei
semidirecte care îmbină democraţia reprezentativă (exercitarea suveranităţii prin
organele statale ) cu democraţia directă (folosirea unor metode prin care poporul îşi
exercită nemijlocit voinţa) .
Prin mijloacele tehnice de intervenţie directă, specifice democraţiei directe se
numără şi referendumul.
Referendumul poate fi obligatoriu ( când este expres reglementat de Constituţie )
şi facultativ ( când apelarea la consultarea poporului rămâne la aprecierea subiectelor
competente).
Un astfel de exemplu al referendumului consultativ îl oferă şi cel prevăzut de
art.90 din legea fundamentală.
Astfel, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere
poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional, prin
referendum .
Rezultă următoarele aspecte, care pot fi reţinute :
a Analizând conţinutul textului constituţional, observăm că s-a făcut o exprimare
generală – probleme de interes naţional . Nici nu se putea astfel, prin “probleme de
interes naţional” înţelegând de fapt situaţii care se referă la interese naţionale şi pentru
rezolvarea cărora trebuie consultat deţinătorul suveranităţii naţionale – poporul .
b Preşedintele României “poate” cere poporului să-şi exprime voinţa. Prin
această formulare, legiuitorul constituant a lăsat la aprecierea Preşedintelui României,
luarea deciziei de consultare a poporului.
Desigur că în calitate de şef al statului şi având în vedere rolul său de garant al
independenţei naţionale, veghetor al respectării Constituţiei şi mediator între stat şi
societate, Preşedintele României va apela la electorat când nevoile Ţării impun această
măsură. Importanţa măsurilor preconizate a se lua, trebuie să aibă suportul susţinerii lor
de către popor.
a Preşedintele României poate cere exprimarea voinţei poporului “după
consultarea Parlamentului”. Consultarea prealabilă a Parlamentului este o condiţie a
respectării Constituţiei şi de şeful statului în acest caz. În opinia noastră, consultarea
prealabilă a Parlamentului scoate în evidenţă importanţa care se acordă referendumului
naţional, iar Preşedintele ca factor de echilibru între autorităţile statului şi societate,
trebuie să cunoască şi părerea unicei autorităţi legiuitoare a ţării .
Mai mult, Preşedintele trebuie să manifeste discernământ politic atunci când
15
CUPRINS
apelează la această consultare naţională. Avem în vedere eventualele situaţii
contradictorii între avizul parlamentar şi rezultatele referendumului (aviz negativ al
Parlamentului şi rezultatul pozitiv în urma referendumului şi invers. Urmările acestui
conflict nu se pot întrevedea, Preşedintele neavând desigur interes în obţinerea acestui
rezultat. De aceea credem că nimeni nu e interesat să se ajungă la o asemenea situaţie .
a Consultarea voinţei poporului în legătură cu problemele de interes naţional, se
poate face de Preşedinte prin referendum. Datorită importanţei relaţiilor sociale la care
se referă, Constituţia prevede ca organizarea şi desfăşurarea referendumului se
reglementează prin lege organică .
Rămâne ca potrivit competenţei legale, Curtea Constituţională să urmărească
respectarea procedurii de organizare şi desfăşurarea referendumului şi să confirme
rezultatele lui.
VIII.Sarcinile Preşedintelui României
Trebuie arătat că legiuitorul constituant din 2003, a proiectat un Preşedinte de
Republică pentru a satisface, pe de o parte nevoile de reprezentare ale statului, iar pe de
altă parte, nevoia de arbitraj între ”puterile statului,între stat şi societate” ; ceea ce
reprezintă o adevărată “revoluţie” în modul în care este concepută prima “dregătorie” a
Ţării, dacă respectăm tradiţia.
Instituţia Preşedintelui Republicii, a provocat foarte multe discuţii în Adunarea
Constituantă, realizându-se până la urmă un pact între curentul republican şi curentul
monarhic. Astfel , de la un regim semiprezidenţial cu un Preşedinte de republică relativ
puternic cel puţin în raport cu Guvernul, s-a profilat în cadrul Adunării Constituante, un
preşedinte de republică foarte apropiat de regimul politic parlamentar clasic, cu singura
deosebire că este ales prin vot universal direct.
Constituţiile europene merg pe ideea unui “funcţionar neutru”şi nu a unui
“personaj politic forte” ce defineşte esenţa funcţiei de Preşedinte al Republicii, idee
receptată şi de legiuitorul constituant român.
Preşedintele României apare conform articolului 80 din Constituţie într-o triplă
situaţie:
a)şef de stat ce presupune că are funcţia de reprezentant al statului român,în
exteriorul Ţării cât şi în interior. El poate încheia în numele României, tratate
16
CUPRINS
internaţionale,negociate de Guvern, de a acredita şi rechema ambasadorii, de a aproba
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ori de a acredita
reprezentanţi diplomatici ai altor state în România. Pe plan intern, între altele, şeful
statului are dreptul de a conferi decoraţii şi titluri de onoare, de acordare a celor mai
înalte grade militare, de numire în funcţii publice, de acordare a graţierii individuale.
b)şef al Executivului - Preşedintele României are sarcina de a garanta
independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării,ceea ce presupune ca
Preşedintele să fie “comandantul forţelor armate” şi să “ îndeplinească funcţia de
Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În vederea realizării acestor sarcini,
Preşedintelui îi sunt prevăzute atribuţii în domeniul apărării,( art. 92) şi în situaţii
excepţionale (art.93 din Constituţie).
c)autoritate publică – Preşedintele României este chemat să vegheze la
respectarea Constituţiei şi la funcţionarea autorităţilor publice în baza Constituţiei,
sarcină ce presupune şi un “arbitraj” între “puterile statului” sau după caz , între stat şi
societate.
Respectarea Constituţiei şi a legilor este o îndatorire fundamentală, articolul
16 ,aliniatul 2 consacră principiul legalităţii “ Nimeni nu este mai presus de lege “, deci
orice cetăţean şi orice autoritate publică trebuie să fie diligent pentru a se înscrie în
sfera Constituţiei.
Nici una din autorităţile jurisdicţionale (instanţe judecătoreşti, Curtea de Conturi,
Curtea Constituţională, Ministerul Public) nu are rolul de a “media” conflictul dintre
autorităţile exclusiv politice (ex. Între Parlament şi Guvern) determinat de aplicarea
Constituţiei, acest rol revine Preşedintelui României.
Acesta este elementul de noutate cu caracter revoluţionar14 ,fiind puţine constituţii
în lume ce reglementează un atare rol pentru persoana care îndeplineşte funcţia de şef
al statului, mai ales dacă e vorba de un preşedinte de republică. 15
Această funcţie a Preşedintelui României, reclamă într-o formulă ideală, un
Preşedinte ,prin educaţie şi statut anterior, echidistant faţă de partidele politice.
Preşedintele va fi pus să medieze şi între tabăra politică din care a făcut parte, pe
care a condus-o şi tabăra politică adversă ,riscând să fie “judecător şi parte în aceeaşi
cauză” .
14 S-a avut în vedere soluţia din Constituţia Spaniei care în art.156 precizează că şeful statului este arbitrul şi moderatorul funcţionării regulate a instituţiiilor.
15 Constituţia Greciei(9 iunie 1975) art.30 aliniatul 1 “Preşedintele Republicii este arbitrul instituţiiilor Republicii”.
17
CUPRINS
Este de neconceput ca invocând art.80 aliniatul 2 din Constituţie, o Cameră a
Parlamentului să solicite “arbitrajul” Preşedintelui în “litigiul” pe care acesta îl are cu
Curtea Constituţională asupra unui text de regulament, declarat prin Decizia Curţii
Constituţionale sau un litigiu dintre Guvern şi o instanţă de contencios administrativ .16
După Ion Deleanu pot fi conturate trei funcţii preşedinţiale 17 prin care sunt
sintetizate sarcinile Preşedintelui României :
1.Funcţia de reprezentare derivă din caracterul “reprezentativ”al Preşedintelui
României în sensul că fiind ales prin vot universal , egal, direct, secret şi liber exprimat
el are calitatea de a fi purtătorul de cuvânt al poporului român- titularul suveranităţii.
În acest sens Preşedintele României este un “organ reprezentativ” ca şi
Parlamentul .18
Conform art.80 alin. 1 din Constituţie Preşedintele României este “reprezentantul”
statului român—trebuie să-l reprezinte şi să acţioneze în numele lui .
2.Funcţia de garant : a) garant al statului
b) garant al Constituţiei
a)Garant al statului – îşi asumă răspunderea pentru independenţa, unitatea şi
integritatea teritorială a statului . În asemenea coordonate, funcţia de garant se conjugă
cu cea de reprezentare.
Mijloace utilizate :
a) Preşedintele este comandantul suprem al forţelor armate şi îndeplineşte funcţia
de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării .
b) Declară mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate .
c) În caz de agresiune armată împotriva Ţării, el ia măsuri de respingere a
agresiunii .
d) Instituie starea de urgenţă sau starea de asediu în întreaga ţară ori în unele
localităţi .
16 De aici nu trebuie să se înţeleagă că o “autoritate de putere judecetorească” sau Curtea Constituţională nu ar putea să-şi exercite această funcşie atunci când o autoritate politică a adoptat o atitudine contrar intereselor şi prevederilor Constituţiei.
17 “Presedinţial” şi “prezidenţial” par a fi sinonime, doar că ultimul termen e mai rar întrebuinţat, le-am folosit nuanţat, pentru a distinge “funcţia preşedintelui” într-un regim apropiat de cel parlamentar, de “funcţia prezidenţială”, într-un regim opus celui parlamentar-regim prezidenţial, prin care excelează cel american.
Ion Deleanu, op. cit.vol.II, pag.332 .18 Membrii Contituantei au voit însă ca Parlamentul să fie “mai reprezentativ” decât alte organe reprezentative
aţa încât, potrivit art.61 alin.1, el este “organul reprezentativ suprem”.
18
CUPRINS
e) Garant al Constituţiei – veghează la respectarea acesteia .
Mijloace utilizate : a) Sesizarea Curţii Constituţionale înainte de promulgarea
legii, pentru verificarea constituţionalităţii ei (art.146, litera a din Constituţie).
b) Mesajul adresat Parlamentului înainte de promulgarea
legii pentru ca acesta să procedeze la reexaminarea ei(art.88 aliniatul 2) .
c) Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii(art.134 alin. 1) .
3.Funcţia de mediere se sprijină pe principiul legitimării larg şi autentic
democratice a Preşedintelui, precum şi pe principiul neapartenenţei Preşedintelui la nici
un partid politic .
În calitate de mediator, Preşedintele este “o simplă magistratură de influenţă”, un
factor al “bunelor oficii”, este un factor reglator în mecanismul statal precum şi în
raporturile dintre stat şi societate. Preşedintele veghează la buna funcţionare a
autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile tensionate dintre acestea, sau dintre
ele şi societate.
Mijloace utilizate: a)Preşedintele României poate solicita întrunirea Parlamentului
(art.63 aliniatul 3 )
b)Transmite mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale
naţiunii .
c)Solicită Parlamentului atunci când e necesar, reexaminarea legilor adoptate, înainte de
a proceda la promulgarea acestora .
d)Dizolvă Parlamentul atunci când prin refuzul acestuia de a investi Guvernul, sistemul
instituţional a fost blocat (art.89,aliniatul 1).
e)Consultă Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită (art.
86) .
Pentru definirea funcţiei de Preşedinte al României se impune a se reţine faptul că
el nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale, întrucât ele sunt funcţii
proprii puterii executive şi exercitarea lor este împărţită între Preşedintele României şi
Guvern, ambele autorităţi aflându-se sub control parlamentar.
De asemenea exercitarea funcţiilor Preşedintelui României se face prin realizarea
unor atribuţii strict determinate de Constituţie însă majoritatea lor se supun acordului
Guvernului sau Parlamentului.
CONCLUZIICONCLUZII
19
CUPRINS
Sintetizând aspectele şi consideraţiile constituţionale care rezultă din modul de
desemnare a şefului statului, rolul şi atribuţiile Preşedintelui României, trăsăturile
caracteristice ale raportului acestuia cu autorităţile publice şi popor, aşa cum au fost ele
prezentate nu putem să nu remarcăm rolul Preşedintelui ca autoritate de administraţie
publică, ca factor de stabilitate al societăţii româneşti în perioada complexă pe care o
traversează.
Este şi motivul ce l-a determinat pe marele constituţionalist şi politolog
francez, profesorul Maurice Duverger, să declare : “Reconversia socială prezintă în
România mai multe dificultăţi decât în celelalte ţări din Est, pentru că a avut o dictatură
mai grea şi mai naţionalistă . Cred că Preşedintele a făcut destule eforturi pentru a
îndrepta lucrurile, nu văd cum s-ar guverna fără el în acest moment “ .
BIBLIOGRAFIE
1.Deleanu Ion, Justiţia Constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995
2. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul comparat şi în
dreptul român, Tratat, Editura Servo-Sat, Arad. 2003.
3.Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2000 .
4. Ionescu Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Editura All
Beck, Bucureşti, 2003
5.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ,vol.I,Editura
Nemira,Bucureşti, 1996
6.Jipa Florina Ruxanda, Preşedinţia – note de curs, Editura Era, Bucureşti,1999
7. M. Constantinescu, I. Muraru, A. Iorgovan, Revizuirea Constituţiei, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2003
8. M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, Elena Simina Tănăsescu,
Constituţia României revizuită- Comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti,
2004
9. Manda Corneliu, Drept administrativ,Editura Victor,Bucureşti,2000.
10.Muraru Ioan,Drept constituţional şi instituţii politice,Editura
20
CUPRINS
Actami,Bucureşti,1997.
11. Muraru Ioan, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
12. Preda Mircea,Tratat elementar de drept administrativ român,Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1996 .
13. Prutianu Ştefan, Manual de comunicare şi negociere în afaceri, vol.II,
Editura Polirom, Iaşi,2000 .
14. Rusu Ion, Preşedintele României.Drept constituţional.,Editura Lumina Lex,
Bucureşti,1996 .
15.Vrabie Genoveva, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.II,Editura
Cugetarea, Iaşi, 1997 .
16. Vrabie Genoveva, Bălan Marius, Organizarea politico-etatică a României,
Ediţia a-IV-a revizuită şi adăugită, Institutul european, Iaşi, 2004
17. Deleanu Ion, Revizuirea Constituţiei,în „Dreptul”, nr. 12 din 2003
18. Duculescu Victor, Câteva aspecte teoretice şi practice privind problematica
revizuirii Constituţiei, în „Dreptul”, nr. 4 din 2004
19.Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a
Constituţiei României nr. 429 din 2003, publicată în Monitorul Oficial al României
nr.758 din 29 octombrie 2003.
20. Legea nr.554 – Monitorul Oficial al României nr.1154 din 7 Decembrie
2004– legea contenciosului administrativ .
21. Legea nr.415 din 27 Iunie2002 – Monitorul Oficial al României nr.494 din 10
Iulie 2002 – legea privind organizarea, înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării.
22. Legea nr.370 din 20 septembrie 2004- publicată în Monitorul Oficial nr. 884
din 29 Septembrie 2004 – legea privind alegerea Preşedintelui României.
23. Constituţia României, 31 Octombrie 2003-Editura Nicora 2003
21