Post on 09-Aug-2015
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Capitolul I: Un nou tip de hegemonie
Se spune că hegemonia s-a născut o dată cu omenirea. Să fie așa și în cazul Americii?
Scurtul drum spre supremația mondială
În exercitarea influenței americane asupra lumii se pot identifica o serie de etape. La
început, prin anul 1890, America începe să conteste concepția că Anglia domnește peste mări;
mai apoi se erijează în apărător al securității emisferei vestice prin Doctrina Monroe.
Primul Război Mondial oferă SUA o primă ocazie de a-și lansa în Europa forța militară,
același război aducând cu sine și primul efort diplomatic american în găsirea unei soluții la
problemele internaționale ale Europei ( celebrele Paisprezece puncte ale lui W. Wilson).
Însă această scurtă izbucnire de primat mondial american nu a produs o angajare continuă
a Americii în chestiunile internațional ( fiind bine cunoscut izolaționismul și idealismul american
din acea perioadă).
Dacă Primul Război Mondial a fost unul predominant european, cel de-al doilea,sfârșește
definitiv era europeană în politica mondială, fiind primul război cu adevărat mondial. Așa cum se
știe, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial aduce un alt tip de război, numit Războiul Rece,
marcat de competiția bipolară dintre SUA șI URSS pentru supremația mondială. Aspectul
geopolitic nu putea fi mai clar: America de Nord împotriva Eurasiei, având ca miză lumea
întreagă iar combinația dintre dimensiunile geopolitice mondiale și declarata universalitate a
dogmelor rivale a dat competiției o rivalitate nemaiîntâlnită.
Lesne s-a văzut că apariția armelor nucleare acordă confruntării o mai mare presiune însă
rezultatele disputei au fost decise în cele din urmă pe căi non militare ( amintesc aici vitalitatea
politică,flexibilitatea ideologică, dinamismul economic, atractivitatea culturală a Vestului),
rezultatul final fiind puternic influențat de considerente culturale.
Prima putere mondială
După sfârșitul Războiului Rece, o dată cu prăbușirea imperiului sovietic,America devine
simultan prima și unica putere cu adevărat mondială.Exercitarea puterii imperiale americane
decurge în mare măură din organizarea superioară, din capacitatea de a mobiliza prompt, în
scopuri militare, vaste resurse economice și tehnologice, din farmecul cultural neclar, dar
RISE | Grupa IV
1
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
însemnat al modului de viață american, din dinamismul absolut și competitivitatea înnăscută ale
elitelor politice și sociale americane.
Mai departe, se face o analogie între SUA și alte trei mari imperii ale istoriei :
roman,chinez și mongol care au fost precursorii regionali ai aspiranților la puterea mondială ce
au apărut după aceea. După decăderea acestor imperii, Europa devine atât centrul de putere
mondială, cât și focarul principalelor lupte pentru puterea mondială. Totuși, dominația vest-
europeană nu era echivalentă cu dobândirea puterii mondiale de către Europa de Vest, realitatea
era aceea a supremației mondiale a Europei în ceea ce privește civilizația și aceea a unei pueri
continentale europene fragmentate.
Pe scurt, Roma își exercită dominația în mare măsură prin organizarea militară superioară
și prin atractivitate culturală. China se baza mult pe o birocrație eficientă în conducerea unui
imperiu fondat pe identitate etnică, întărindu-și dominația printr-o pregnantă conștiință a
superiorității sale culturală. Englezii ( ca și spaniolii, portughezii,olandezii și francezii ) au
câștigat întâietate fiindcă steagul lor mergea pe urmele comerțului lor.
Spre deosebire de acestea, întinderea și universalitatea puterii mondiale americane sunt
unice. De unde reiese această unicitate?
1. SUA controlează toate oceanele și mările lumii, dezvoltându-și o serioasă capacitate
militară pentru controlul țărmurilor;
2. Dinamismul economic american asigură condițiile prealabile necesare exercitării
supremației mondiale;
3. America și-a menținut și și-a mărit avansul în folosirea în scopuri militare a ultimilor
descoperiri științifice;
Pe scurt, America deține poziția supremă în cele patru domenii decisive ale puterii
mondiale : d.p.v. militar, d.p.v. economic, d.p.v. tehnologic și d.p.v. cultural. Combinația acestor
patru domenii face din America singura superputere mondială multilaterală.
Sistemul mondial american
Puterea mondială americană este exercitată printr-un sistem mondial american de un
anumit stil oglindind experiența internă a SUA. Elementul central al acestei experiențe interne
este caracterul pluralist al societății americane și al sistemului său politic.
Atitudinea publicului american este oarecum reticentă, aceștia exprimându-și adeziunea
doar în măsura în care interesele vizate îi afectează strict. De exemplu, sondajele de opinie din
RISE | Grupa IV
2
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
1995/6 au arătat că publicul are o preferință generală pentru împărțirea puterii mondiale cu alții,
de aici și accentul pus pe tehnica cooptării.
Dominația culturală a fost fațeta subapreciată a puterii mondial americane, idealurile
democratice, asociată cu tradiția politică americană, întăresc și mai mult ceea ce unii considră a fi
imperialismul cultural american.
Atracția și impactul sistemului politic democratic american au fost însoțite și de o atracție
crescândă exercitată de modelul economic antreprenorial american care pune accentul pe
comerțul liber mondial și pe competiția neîngrădită.
Mai mult decât atât, supremația mondială americană este sprijinită de un complicat sistem
de alianțe și coaliții care acoperă literalmente globul. Apoi, rețeaua mondială de organizații
specializate, mai ales instituțiile financiare internaționale se consideră ca făcând parte din
sistemul global american.
Supremația americană produce o nouă ordine internațională care nu numai că imită, dar și
instituționalizează, dincolo de hotarele Americii unele dintre trăsăturile sistemului american
însuși. Aceste trăsături fundamentale sunt :
1. Un sistem colectiv de securitate ( NATO, Tratatul de Securitate SUA-Japonia);
2. Cooperare economică regională ( APEC, NAFTA) și instituții specializate de
cooperare mondială ( Banca Monială,Fondul Monetar Internațional, Organizația
Mondială a Comerțului);
3. Proceduri care pun accentul pe luarea deciziilor pe bază de consens, chiar dacă sunt
dominte de SUA;
4. O preferință pentru relațiile democratice între membrii alianțelor importante;
5. O structură judiciară și constituțională mondială elementară;
În acest moment, hegemonia mondială americană fără precedent nu are rival. Dar nimeni
nu o va contesta în anii ce vor veni?
NAIMAN ANAMARIA
RISE | Grupa IV
3
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Capitolul 2:Tabla de şah eurasiatică
Pe parcursul istoriei, scena mondială a fost dominată de puteri şi popoare eurasiatice, care
s-au luptat între ele pentru putere, dominaţie sau hegemonie. Astăzi lupta dintre acestea are un
singur câştigător: Statele Unite ale Americii, o superputere non-eurasiatică care a obţinut
întâietatea faţă de Eurasia . Apariţia bruscă a primei ţi singurei superputeri mondiale a creat o
situaţie de dependenţă, o situaţie în care declinul la fel de brusc al supremaţiei SUA, din orice
motiv , ar produce instabilitate internaţională.
Samuel P. Huntington afirma că „O lume fără SUA va fi o lume cu mai multă violenţă ţi
dezordine ţi cu mai puţină democraţie şi creştere economică decât o lume în care SUA continuă
să aibă mai multă influenţă decât orice altă ţară în rezolvarea chestiunilor mondiale. Supremaţia
internaţională de durată a SUA este esenţială pentru bunăstarea şi securitatea americanilor ţi
pentru viitorul libertăţii, democraţiei, economiei deschise ţi ordinii internaţionale în lume. “
În acest context, „amestecul” SUA în politicile eurasiatice este unul necesar. Eurasia este
cel mai mare continent de pe glob însumând cca. 75 % din populaţia mondială, 60% din P.M.B şi
¾ din resursele energetice cunoscute lumii. După SUA primele 6 mari puteri economice, şi
primele 6 state cu cele mai mari cheltuieli pentru înarmare se află in Eurasia. Cele mai active
state Din punct de vedere politic sunt in Eurasia. Toate puterile nucleare declarate, în afară de
SUA, se situează de asemenea în Eurasia. Aşadar, puterea eurasiatică cumulată o depăşeşte pe
cea a SUA, însă Eurasia este prea mare pentru a acţiona ca un tot unitar din punct de vedere
politic, fapt care creează arena în care se desfăşoară lupta pentru supremaţia globală.
Uriaşul platou ce se întinde de la Lisabona la Vladivostok, reprezintă tabla de şah, decorul
„jocului”.
Asemeni şahului, jocurile pornesc de la extremităţile tablei, însă tabla de şah eurasiatică
nu implică doar doi jucători, ci mai mulţi (jucătorii cei mai importanţi fiind în regiunile de est,
vest şi sud a tablei) şi permite influenţe exterioare (SUA). Hegemonia americană presupune
exercitarea unei influenţe hotărâtoare şi nu a unui control direct. Dar dimensiunile, diversitatea şi
culturile variate ale Eurasiei limitează profunzimea influenţei SUA. Continentul este compus din
prea multe state energice sub aspect politic şi ambiţioase sau orgolioase prin tradiţie pentru a
putea fi supuse chiar ţi faţă de ce mai prosperă şi proeminentă putere mondială.
RISE | Grupa IV
4
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Geopolitică şi geostrategie
Factorul geografic încă reprezintă punctul de plecare în definirea priorităţilor externe
ale unui stat, iar mărimea teritoriului naţional un criteriu major în stabilirea statutului si a puterii
statului respectiv. Cu toate acestea, stăpânirea de teritorii începe să nu mai reprezinte o prioritate
pentru majoritatea statelor-naţiune. Sfera economică, inovaţia tehnologică, cercetarea sau
educaţia atrag atenţia elitelor conducătoare în lupta lor pentru influenţă internaţională.
Poziţia geografică tinde să determine acţiunile statelor, iar sfera de interese geopolitice,
de influenţă şi de implicare a unui stat creşte direct proporţional cu puterea sa politică, economică
şi militară.
În atenţia analiştilor geopolitici a apărut o dilemă: dacă puterea pe uscat este mai
importantă decât puterea maritimă şi care regiune a Eurasiei este esenţială pentru a câștiga
controlul asupra întregului continent. Harold Mackinder considera Europa Centrală si de Est ca
fiind această regiune, numind-o heartland-ul continentului. Odată cu progresul geopoliticii de la
nivel regional la nivel global, această dilemă devine irelevantă.
Pentru Statele Unite geostrategia în Eurasia presupune interconectarea cu un scop bine
determinat a statelor dinamice geostrategic şi mânuirea atentă a statelor catalizatoare geopolitic
urmând cele două interese americane:
Pe termen scurt:
- Păstrarea statutului său de putere mondială unică
Pe termen lung:
- Transformarea puterii americane în cooperare mondială din ce în ce mai
instituţionalizată
Jucători geostrategici şi pivoţi geopolitici
Jucătorii geostrategici activi sunt acele state care au capacitatea şi voinţa naţională de a-şi
exercita puterea sau influenţa dincolo de propriile graniţe în vederea schimbării actualei situaţii
geopolitice într-o masură care afctează intersele SUA.
Pivoţii geopolitici sunt acele state a căror importanţă decurge nu din puterea sau din
motivaţia lor, ci mai degrabă din aşezarea lor sensibilă şi din consecinţele situaţiei lor potenţial
vulnerabile pentru comportamentul jucătorilor geostrategici. Cel mai adesea pivoţii geopolitici
sunt desemnaţi datorită poziţiei geografice, care un unele cazuri le conferă un rol special fie în
asigurarea accesului în zone importante, fie în refuzarea accesului la resurse pentru jucătorul
RISE | Grupa IV
5
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
important. În unele cazuri un pivot geopolitic poate acţiona ca un scut protector pentru un stat sau
chiar o regiune. Identificarea pivoţilor geopolitici-cheie eurasiatici de după Razboiul Rece şi
protejarea lor este un aspect crucial al geostrategiei mondiale a SUA.
În actuala situaţie mondială, cel puţin cinci jucători geostrategici-cheieşi cinci pivoţi
geopolitici pot fi identificaţi pe harta politică a Eurasiei . Franţa, Germania, Rusia, China şi India
sunt jucători importanţi şi activi , în timp ce Marea Britanie, Japonia şi Indonezia , deşi se ştie ca
ţări foarte importante, nu se califică pentru acest titlu. Ucraina, Azerbaidjan, Coreea de sud,
Turcia şi Iranul au rolul de pivoţi geopolitici.
În extremitatea vestică a Eurasiei Franţa şi Germania sunt jucătorii goestrategici
importanţi. Ambele state sunt motivate de viziunea unei Europe unite, deşi între ele există
diferenţe de opinii. Atât Franţa cât şi Germania sunt suficient de puternice şi de sigure pe sine
pentru a exercita influenţa în interiorul unei regiuni mai largi. Franţa urmareşte să aibă un rol
politic central într-o Europă în curs de unificare, În timp ce Germania este din ce în ce mai
conştientă de implicaţiile statutului său de special de cel mai important stat al Europei – rolul de
locomotivă economică a zonei euro.
Celelalte state europene de mărime medie, majoritatea fiind member NATO şi/sau U.E,
fie se lasă conduse de SUA, fie se aliniază în spatele Germanieisau al franţei. Politicile lor nu au
nciun impact regional.
Rusia rămâne un jucător geostrategic important, în pofida situaţiei interne şi a stării ei de
slăbiciune. Prezenţa Rusiei are un impact masiv asupra noilor state independente din vastul spaţiu
eurasiatic al fostel Uniuni Sovietice. Rusia are de facut o alegere geostrategică fundamentală, în
ceea ce priveşte relaţia sa cu SUA: prieten sau duşman?
De asemenea China are un cuvânt de spus. Ea este deja o putere regională importantă şi
este posibil să aibă aspiraţii mai largi, dată fiind istoria sa de mare putere şi viziunea sa că statul
chinez este centrul lumii. Pretenţiile Chinei încep deja să afecteze balanţa puterii în Asia, în timp
ce creşterea sa economică alimentează poziţia de hegemon regional pe care China şi-o asumă.
Ieşirea mai activă a Chinei pe scena mondială afectează direct Rusia, care îşi vede subminată
influenţa in fostele state membre ale Uniunii Sovietice, actualmente vecini care nu pot fi neglijaţi
ai Chinei.
India reprezintă un potenţial jucător mondial important. Deşi aspiraţiile sale pe termen
lung sunt optimiste, este fără discuţie cel mai puternic stat din sudul Asiei şi este privită ca un
RISE | Grupa IV
6
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
rival pentru China. Este, de altfel, şi o putere nucleară semisecretă, participând la cursa înarmării
pentru a contrabalansa deţinerea de focoase nucleare de către China sau Pakistan.
Ucraina un important spaţiu pe tabla de şah eurasiatică, este privită ca un pivot geopolitic
prin prisma poziţiei sale geografice şi faptul că existenţa sa ca ţară independentă ajută la
transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează sa mai fie un imperiu eurasiatic. Pierderea
independenţei de către Ucraina ar avea consecinţe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar
transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontiera estică a unei Europe unite.
În ciuda dimensiunilor sale reduse şi a populaţiei puţin numeroase, Azerbaidjanul, cu
vastele sale resurse energetice naturale este şi el de importanţă decisivă din punct de vedere
geopolitic. Se spune ca Azerbaidjanul deţine robinetul resurselor din Marea Caspica şi Asia
Centrală. Un Azerbaidjan independent, legat de pieţele occidentale prin conducte ce nu
tranzitează Rusia ar deveni şi o importantă cale de acces pentru economiile avansate ţi
consumatoare de energie spre republicile central-asiatice bogate la rândul lor în resurse
energetice.
Ca şi în cazul Ucrainei , viitorul Azerbaidjanului este crucial in definirea a ceea ce Rusia
ar putea sau nu să devină.
Turcia şi Iranul sunt angajate în a-şi instaura o oarecare influenţă în regiunea Marea
Caspică – Asia Centrală, profitând de retragerea puterii ruse. Din acest motiv ele ar putea fi
considerate jucători geostrategici. Totuşi ambele state se confruntă cu probleme interne majore,
iar impactul politicilor lor la nivel regional este redus.
Atât Iranul cât şi Turcia sun în primul rând pivoţi geopolitici. Turcia asigură stabilitate în
regiunea Mării Negre, controlează accesul la M. Mediterană prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele,
contrabalansează Rusia în Caucaz şi serveşte ca punct de sprijin sudic pentru NATO.
Iranul domina malul estic al Golfului Persic şi independenţa sa , indiferent de actuala sa
ostilitate contra SUA, acţionează ca o barieră în faţa oricărei ameninţări ruse pe termen lung
pentru interesele SUA în regiune.
Nu în cele din urmă, Coreea de Sud este un pivot geopolitic extrem-oriental. Legăturile
strânse cu Statele Unite permit acestora monitorizarea Japoniei şi împiedicarea sa de a deveni o
putere militară importantă. Orice modificare a statutului Coreii de Sud ar modifica dramatic rolul
SUA în Orientul Îndepărtat, ceea ce l-ar modifica ţi pe cel al Japoniei. Mai mult creşterea sa
economică , face din Coreea e Sud un spaţiu din ce în ce mai important , iar controlul asupra
acestui spaţiu, din ce în ce mai preţios.
RISE | Grupa IV
7
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Lista jucătorilor geostrategici şi a pivoţilor geopolitici nu este una permanentă. Ea este
modificată funcţie de evoluţia agendei internaţionale. În viitorul apropiat ţări precum Taiwanul,
Thailanda, Pakistanul sau Uzbekistanul ar putea fi şi ele incluse pe această listă.
DANALACHI C. ADRIAN
Capitolul 3: Capul de pod al democraţiei
De-a lungul timpului, Europa a fost mereu un aliat si un apropiat al Americii iar in
prezent este considerată o „trambulină” necesară pentru promovarea democraţiei in zona
Eurasiei. Organizarea multilaterală, dorinţa de a promova o uniune economică, politică
supranaţională ar duce la o Europă ce ar putea ajunge la nivelul Statelor Unite, o Europă ce ar fi o
putere mondială.
Miza geostrategică a Statelor Unite pe continentul european este foarte mare, Europa
fiind considerată „principalul cap de pod geopolitic” al Statelor Unite în Eurasia. Faptul că ţările
europene încă depind de SUA din punct de vedere al securităţii face ca orice extindere a sferei
de influenţă europene să fie si o extindere a influenţei americane.
Totuşi, deşi există o uniune economică europeană( o piaţă comună), o uniune politică la
nivelul Europei este departe de a fi realizată din diverse motive. Pe de o parte nu există, la
nivelul populaţiei Europei, sentimentul apartenenţei la o identitate europeană care să depăşească
sfera naţională. Pe de altă parte, se pune problema dacă europenii vor ca Europa să fie o mare
putere şi dacă sunt pregătiţi pentru acest lucru.
Planul pentru o unificare a Europei a început să fie pusă în practică dupa sfârşitul celui
de-al doilea război mondial din dorinţa de a evita un nou război, din necesitatea unei refacerii
economice şi din dorinţa de a tempera ameninţarea sovietică. Acest plan pentru o Europă unită a
fost susţinut încă de la începuturile sale de Franţa şi Germania, ţării care deși au viziuni oarecum
diferite, sunt considerate „principalii arhitecţii ai Europei”. Însă, nici Franţa şi nici Germania nu
pot realiza acest proiect singure, fiind nevoie şi de angajamentul Americii.
RISE | Grupa IV
8
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Măreţie şi ispăşire
Din punctul de vedere al Franţei care dorea să-şi recapete gloria şi măreţia de altă dată, o
Europă unită era modul în care puteau reuşi. În perioada Războiului Rece, Franţa a fost un aliat
de bază al Statelor Unite, în special în timpul celor două blocade ale Berlinului şi în timpul crizei
rachetelor din Cuba. Totuşi, faţă de NATO , Franţa a fost mai rezervată, in principal din dorinţa
de a-şi putea afirma o identitate politică şi de a-şi păstra libertatea de acţiune în ceea ce privea
statutul său in problemele europene si mondiale. Franţa considera că posesia de arme nucleare ii
putea asigura statutul de putere mondială şi că astfel putea avea un cuvânt de spus pe scena
internaţionala, fapt dovedit prin prezenţa Franţei printre cei cinci membri permanenţi cu drept de
veto din Consiliul de Securitate al ONU.
În opinia Franţei, o Europă unită putea fi realizată sub conducere franceză, fără ca
Germania să dețină un rol important dar şi cu diminuarea treptată a influenţei Statelor Unite pe
continentul european. Astfel existau două probleme: pe de-o parte se dorea reducerea influenţei
americane în problemele europene dar păstrarea ajutorului american în problemele de securitate,
iar pe de altă parte se dorea oprirea Germaniei de a devenit „conducătoarea Europei” dar
păstrarea relaţiilor politico-economice între Franţa şi Germania, considerate esenţiale pentru noua
Europă.
Germania considera unificarea Europei modul în care se putea reintegra în sistemul
european, o remodelare a credibilităţii sale, o reabilitare a greşelilor din trecut. Pentru Germania,
Europa se putea realiza doar cu ajutorul şi sprijinul Statelor Unite. Germanii conştientizează
limitele puterii Franţei ( Franţa este sub Germania din punct de vedere economic, iar din punct de
vedere militar nu este competitivă) şi pentru ca proiectul european să capete contur aceştia au
acceptat sa împace „mândria franceză” dar au continuat să susţină rolul esenţial al Statelor Unite
în securitatea europeană. Încetarea colaborării între cele două state la acel moment ar fi însemnat
eşecul construcţiei europene dar şi un dezastru pentru influența americană pe continentul
european.
Reunificarea Germaniei în 1990 a însemnat o schimbare importanta la nivelul
continentului european dar şi o înfrângere geopolitică pentru Franţa, dar si pentru Rusia.
Germania nu mai era un stat subordonat Franţei ci devenea cea mai importantă putere din Europa
Occidentală dar şi o putere mondiala parţială ( în principal datorită contribuţiilor financiare
pentru sprijinirea instituţiilor internaţionale –UE, NATO, ONU).
RISE | Grupa IV
9
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Pentru ca Germania să se poată afirma în Europa Centrală era nevoie de o reconciliere cu
Polonia, care a avut loc la mijlocul anilor 90, la îndemnul Statelor Unite. Odată relaţia germano-
poloneză refăcută, Germania a devenit principalul susţinător al aderării Poloniei la UE şi
principalul partener comercial. Astfel, Germania şi-a putut extinde influenţa spre nord, spre ţările
baltice şi spre est spre Ucraina şi Belarus.
Reunificarea Germaniei a dus şi la schimbării majore în politica externă a Franţei care a
reluat apropierea de Statele Unite prin revenirea în structura de comandă a NATO (1994) dar şi
susţinerea unor bune relaţii ( pentru a pune presiune pe SUA şi Germania) cu Marea Britanie şi
Rusia. Totuşi, prin reticenţa sa faţa de extinderea NATO spre est, iar ulterior a Uniunii Europene,
Franţa a încercat să-şi păstreze un rol important in problemele europene.
Implicarea Germaniei în procesele de extindere ale NATO şi UE spre est i-a adus
sprijinul instituțiilor europene dar si consolidarea poziţiei de conducător în Europa Centrală.
Marea Britanie susţinea extinderea deoarece considera că o Europă mare nu va fi o Europă unită
pe când Franţa susţinea condiţii exigente pentru extindere, pentru a evita consolidarea rolului
Germaniei. Germania, însă a susţinut ambele concepţii şi a reuşit să îşi întărească poziţia din
Europa Centrală.
MARCIUC ALEXANDRA-MARINELA
Obiectivul principal al Americii
Principala preocupare a Americii este de a construi o Europa care sa fie bazata pe legatura
franco-germana. Altfel spus, americanii doreau o Europa viabila care sa extinda in continuare
sfera sistemului international democratic de cooperare pe care se bazeaza atat de mult SUA.
Angajamentul American in ceea ce priveste unificarea Europei este necesar pentru a stopa criza
interna morala care a afectat pana acum vitalitatea Europei si pentru a elimina suspiciunea
conform careea America nu ar fi in favoarea unei unitati europene autentice.
Franta si Germania nu pot construi Europa pe cont propriu intrucat nu sunt suficient de
puternice si nici nu pot rezolva cu Rusia problema referitoare la intinderea geografica a Europei.
Din aceasta cauza e nevoie de sprijinul american, mai ales in ceea ce priveste Germania.
La momentul actual, discrepanta dintre preocuparea mondiala a Americii pentru
stabilitate, dar si pentru raspandirea democratiei si aparenta indiferenta a Europei fata de aceste
RISE | Grupa IV
10
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
probleme trebuie redusa- lucru ce poate fi posibil numai daca Europa isi va asuma cat mai mult
un caracter confederat. Europa nu se poate transforma intr-un stat-natiune unitar datorita
existentei nenumaratelor sale traditii nationale, insa poate devina o entitate care, prin intermediul
unor institutii politice comune, sa reflecte in mod cumulat valori democratice impartasite, sa-si
identifice propriile interese cu universalizarea lor.
Europa Occidentala se confrunta tot mai mult cu o criza de legitimitate politica pe care nu
o poate depasi. Daca aceasta situatie continua, ea poate deveni fatala democratiei si ideii de
Europa.
Referitor la interesele Germaniei, acestea coincid cu cele ale UE si NATO.
Liderul crestin-democratilor din Bundestag, a afirmat ca Germania nu mai este „bastionul
occidental impotriva Estului; noi am devenit centrul Europei”, adaugand in acest sens ca, „in
lungi perioade din Evul Mediu…Germania a fost implicata in creearea ordinii in Europa”.
Cu toate ca America a jucat un rol deosebit de important atat in ceea ce priveste refacerea
economica a Europei cat si in cadrul aliantei transatlantice de securitate, aceasta si-a exprimat
adesea sprijinul pentru unificarea Europei si a sustinut cooperarea transnationala in Europa, in
acelasi timp ea a actionat ca si cum ar fi preferat ca problemele politice si economce sa le rezolve
cu state europene individuale si nu cu UE.
Uniunea Economica si Monetara a jucat un rol deosebit de important, intrucat a accentuat
integrarea economica a Europei, incurajand integrarea sa politica.
America trebuie sa trateze UE nu ca pe o piata regionala comuna formata din state aliate
cu SUA prin intermediul NATO, ci mai ales ca partenerul sau mondial in probleme de poltica si
securitatea. Acest principiu se aplica si pentru NATO. Mentinera NATO este esentiala pentru
conexiunea transatlantica. Fara existenta NATO, Europa ar deveni vulnerabila s-ar fragmenta
politic.
NATO are un rol esential deoarece asigura securitatea europeana si ofera o structura
stabila pentu infaptuirea unitatii europene.
Pentru aparitia unei Europe mai largi si mai unite, SUA trebuia sa lucreze in stransa
legatura cu Franta si Germania.
RISE | Grupa IV
11
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Franta este un adversar pe termen scurt in problemele legate de identitatea Europei sau de
treburile interne ale NATO. Mai mult decat atat, Franta reprezinta un partener esential in
importanta sarcina de a bloca permanent Germania democrata in interiorul Europei.
Franta joaca un rol constructiv in Africa de N si in tarile Africane francofone. Ea este
partenerul esential al Marocului si Tunisiei si exercita un rol stabilizator in Algeria.
Germania reprezinta o alta problema. Nimeni nu poate nega rolul dominant al Germaniei
insa, desi acest rol de lider este avantajos pentru unele state europene ( cele din Europa Centrala
si de Est) si poate fi tolerat de vest europeni, constructia eurapeana nu se poate baza pe acest
lucru. Europa nu poate fi construita si condusa de la Berlin. Tocmai din aceasta cauza Germania
are nevoie de Franta, Europa are nevoie de alianta franco-germana si America nu poate alege
intre Germania si Franta.
Principala problema a extinderii NATO consta in faptul ca aceasta se afla in stransa
legatura cu extinderea Europei.
America va trebui sa colaboreze cu Germania pentru a promova extinderea spre Est a
Europei. Pentru acest lucru, cooperarea Americano-germana si conducerea comuna sunt
esentiale. Extinderea se va realiza daca SUA si Germania incurajeaza celelalte tari aliate din
NATO sa sprijine acest pas sis a negocieze un accord cu Rusia.
Trebuie mentionat faptul ca aceasta noua Europa inca se contureaza iar daca aceasta va
ramane dpdv geopolitic o parte a spatiului “euro-atlantic”, extinderea NATO este esentiala.
Agenda istorică a Europei
Europa unita reprezinta un mod de viata, un standard de viata si o politica a procedurilor
democratice comune.
Un numar relativ mic de state din Europa Centrala, insa care erau unele dintre cele mai
avansate si mai stabile dpdv politic ( Republica Ceha, Polonia, Ungaria, Slovenia) doreau
aderarea la Europa, precum si la legatura sa transatlantica de securitate.
Extinderea UE presupune un proces mult mai complicat, atat referitor la nr de etape de
admitere, cat si in ceea ce priveste conditiile de aderare.
RISE | Grupa IV
12
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Ceea ce trebuie luat in considerare este faptul ca perspectiva unei posibile aderari deja
exercita o influenta constructiva asupra afacerilor si comportamentului viitorilor membri.
Atat UE cat si NATO nu doresc sa fie impovarate de conflicte aditionale ce au legatura
fie cu drepturile minoritatilor, fie cu revendicari teritoriale intre membrii lor (ex: Turcia contra
Greciei) a dat déjà Slovaciei, Ungariei si Romaniei indemnul necesar de a ajunge la
compromisuri pentru a corespunde standardelor stabilite de Consiliul Europei.
Un lucru extrem de important este acela ca in lipsa unui acord comun de securitate cu
America, nu putem vorbim de o Europa cu adevarat unita. Astfel este esential ca acele state care
sunt invitate sa participe la negocierile de aderare la UE sa fie sub protectia NATO.
In ceea ce priveste colaborarea franco-germano-poloneza din cadrul UE si NATO (in
special in domeniul apararii), aceasta ar putea reprezinta insasi centrul occidental al oricaror
acorduri largite de securitate europeana, colaborare din care ar putea face parte si Rusia si
Ucraina.
Deoarece atat Germania cat si Polonia sunt interesate de independenta Ucrainei, este f
probabil ca aceasta din urma sa faca parte din relatia franco-germano-polona.
Sfarsitul divizarii Europei ar trebui sa duca la formarea unei Europe mai largi si din ce in
ce mai integrate, care sa fie sprijinita de un NATO mai extins.
In concluzie, putem spune ca scopul geopolitic central al Americii consta intr-un
“parteneriat transatlantic veritabil capul de pod al SUA pe continental eurasiatic”.
ZAHARIA DIANA
RISE | Grupa IV
13
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Capitolul 4: Gaura neagră
Noua situație geopolitica a Rusiei
În jurul anului 1990, cu o Uniune Sovietică favorabilă, una după alta, ţările est-europene
au înlocuit guvernele comuniste sub presiunea demonstrațiilor de masă. Căderea Zidului
Berlinului spre finalul anului 1989 a simbolizat sfârşitul divizării Europei de către Războiul
Rece. Germania s-a reunificat oficial în 1990. Liderul sovietic Mihail Gorbaciov a permis aceste
pierderi de putere externă cu speranţa canalizării pe restructurarea internă sovietică prin
intermediul politicii sale de perestroika (reforma economică) şi glasnost ( transparenţă politică).
Cu toate acestea, în 1991, Uniunea Sovietică s-a destrămat. Rusia şi multe dintre fostele republici
s-au luptat să supravieţuiască, de-a lungul anilor ’90, colapsului economic şi financiar, inflaţiei,
corupţiei, războiului şi slăbiciunii militare deşi au rămas democraţii din punct de vedere politic.
Colapsul final al Uniunii Sovietice a urmat numai la câteva luni după Războiul din Golf.
Cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, printre care Rusia sub preşedintele Boris Elţîn au început
să preia puterea de la un guvern central slăbit, declarându-se state suverane. Acest proces, aflat
încă în desfăşurare, a pus probleme complexe, de la tipul de chestiuni ce ţineau de
autodeterminare naţională până la cele de realocare a proprietăţii. Republicile baltice ( Estonia,
Letonia şi Lituania), care fuseseră încorporate în Uniunea Sovietică abia în anii ’40, au fost
liderii în ruperea de centru. Ceilalți puseseră sub conducerea lui Gorbaciov negocieri îndelungate
de restructurare a confederaţiei, cu republici puternice şi un centru slăbit.
Tratatul Unional, promovând această nouă structură, i-a provocat pe conservatorii înrăiţi
de vechiul guvern central să încerce preluarea controlului asupra Uniunii Sovietice printr-o
lovitură de stat militată în 1991. Eşecul loviturii de stat şi rolul proeminent al preşedintelui Elţîn
în respingerea sa a accelerat colapsul Uniunii Sovietice. Republicile au devenit state
independente şi au format o structură coordonatoare laxă – o Comunitate a Statelor
Independenţei (CSI) al cărei viitor, dacă are vreunul, este încă neclar.
Cele doisprezece ai Comunităţii Statelor Independente (CSI) cuprind fostele republice
sovietice în afară de statele baltice )Estonia, Letonia, Lituania). Rusia este membru conducător,
iar Ucraina este al doilea ca mărime. Oficial sediu CSI se află în oraşul Minsk, în Belarus, dar de
fapt nu există un centru puternic, iar şedinţele se ţin prin rotaţie.
Atunci când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat în 1991, a ieşit la iveală o situaţie haotică.
Puterea se deplasa de câţiva ani, de la centrul din Moscova la cele 15 republici sovietice
RISE | Grupa IV
14
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
componente. Pactul de la Varşovia se prăbuşeşte. Însăşi armata sovietică începuse să se destrame
şi mai multe republici de început să-şi formeze propriile forţe militare folosind forţe, baze şi
echipament sovietic situai pe teritoriul lor. În acelaşi timp, alte forţe anterior sovietice, situate în
afara Rusiei au rămas sub o ierarhie de comandă cu centrul în Moscova, efectiv sub control
rusesc. Până în 1997, Rusia şi Ucraina şi-au disputat dreptul de proprietate asupra flotei Mării
Negre, al cărei port se află în Ucraina, dar a cărei istorie era clar rusă.
Unul dintre motivele pentru formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI) a fost pur
şi simplu acela de a grăbi moartea fostei Uniuni Sovietice şi de a uşura tranziţia la independenţa
completă pentru republicile sale. După formarea CSI la sfârşitul anului 1991, Uniunea Sovietică
s-a dizolvat rapid. Proprietăţile mari ale Uniunii Sovietice (inclusiv industria de stat şi forţele
militare) au revenit republicilor individuale, mai ales Rusiei, care a devenit statul succesor al
URSS.
Situaţia proprietăţilor şi forţele armate ale Uniunii Sovietice au fost negociate de către
membrii CSI. Dintre cei mai mari membri CSI, Kazahstanul şi Belarusul sunt cel mai strâns
aliniate cu Rusia, în timp ce Ucraina este cea mai independentă..
Cauzele prăbuşirii comunismului nu pot fi reduse la un factor unic. Pentru ca un astfel de
proces de dimensiuni istorice să se producă, au existat mai multe conflicte interne cât şi externe,
printre care:
Războiul ruso-japonez din 1905, sfârşit cu înfrângerea umilitoare a Rusiei;
Prima revoluţie ,, proletară ’’ din 1905, care a declanşat violenţă pe scară largă în oraşe;
Primul război mondial 1914-1917, cu milioane de morţi şi o masivă dezorganizare
economică;
Războiul civil din 1918-1921, distrugând alte câteva milioane de vieţi şi devastând ţara;
Războiul ruso-polonez din 1919-1920, sfârşit cu înfrângerea Rusiei;
Iniţierea Gulagului la începutul anilor ’20, cu decimarea elitei pre-revoluţionare şi exodul
masiv din Rusia al acesteia;
Industrializarea şi colectivizarea din anii ’30 au generat foamete masivă şi milioane de
morţi în Ucraina şi Kazahstan;
Marile epurări şi teroarea de la jumătatea şi sfârşitul anilor ’30, când milioane de oameni
au fost închişi în lagăre de muncă, aproape un milion au fost împuşcaţi şi mai multe
milioane au murit din cauza maltratărilor;
RISE | Grupa IV
15
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Al doilea război mondial din 1941-1945, cu multe milioane de militari şi civili morţi şi
uriaşă devastare economică;
Reinstaurarea terorii staliniste la sfârşitul anilor ’40, din nou cu numeroase arestări şi
frecvente execuţii;
Patruzeci de ani de cursă a înarmărilor cu Statele Unite, de la sfârşitul anilor ’80, cu
efectele sale de sărăcie la nivel social;
Eforturile istovitoare din punct de vedere economic de a proiecta puterea sovietică în
Caraibe, Orientul Mijlociu şi Africa în anii ’70 şi ’80;
Războiul din Afganistan (care a slăbit URSS şi mai mult) din 1979 până în 1989;
Brusca prăbuşire a Uniunii Sovietice, urmată de dezordini civile, o dureroasă criză
economică şi sângerosul şi umilitorul război împotriva Ceceniei;
Din cauza propriilor probleme economice şi a sentimentului că Rusia avea nevoie de
reforme interne mai mult decât de ajutor extern, ţările occidentale au oferit un ajutor limitat
tranziției economice dure din regiune, ceea ce a redus drastic standardele de viaţă. Suprimarea
brutală de către Rusia a provinciei secesioniste Cecenia, in 1995 şi 1999, a provocat temeri cu
privire la un naţionalism rus agresiv şi expansionist, mai ales după succesul ultranaționaliștilor
din alegerile parlamentare ruseşti, în primii ani ai deceniului.
Chiar după Războiul din Golf, în 1991, fosta Iugoslavie s-a destrămat, câteva dintre
republicile sale, declarându-şi independenţa. Etnicii sârbi, care erau minoritari în Croaţia şi
Bosnia, au ocupat o treime din Croaţia şi două treimi din teritoriul Bosniei pentru a
forma ,,Serbia Mare’’ împreună cu republica vecină Serbia. În acele teritorii, cu ajutorul Serbiei,
care controla armata iugoslavă, forţele sârbe au masacrat sute de mii de croaţi şi bosniaci de altă
etnie decât cea sârbă, alungând mai multe milioane, pentru a crea un stat pur din punct de vedere
etnic.
Fanstamagoria geostrategică
De la destrămarea Uniunii Sovietice, relaţiile cu cel mai important vecin, Ucraina au fost
tensionate, dar şi cu perioade de colaborare. Pierderea influenţei geopolitice asupra Ucrainei
reduce considerabil (drastic) influenţa Rusiei asupra Europei prin pierderea portului de la Marea
Neagră, Portului Riga şi Tallin de la Marea Baltică.
RISE | Grupa IV
16
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Odată cu dislocarea zonei protectoare sovietice a Europei de Est, URSS se regăseşte în
prima linie, răsturnată de unda de şoc a revendicărilor naţionaliste în Caucaz, în Ucraina, dar
pornind cu statele baltice.
Ca urmare a victoriei lui Mao Zedong în 1949, prietenia chino-sovietică în anii ’50
rămâne una de convenienţă: URSS are, orice s-ar spune, o datorie de fraternitate faţă de acest
uriaş Marx-leninist, în timp ce China roşie, răvăşită de decenii de război, respinsă de către
Occident, are o nevoie vitală de ajutor. Din a doua jumătate a anilor ’50, cei doi coloşi se ceartă.
China nu acceptă destalinizare - lovitură grea la dresa dogmei, şi se erijează în călăuzitor înainte
al revoluţiei (lansarea comunelor populare în 1958), URSS, acuzată de către Pekin de
revizionism, denunţă aventurismul chinez. Mai mult, URSS se angajează, în octombrie 1957, să
ajute China să se doteze cu forţă atomică; în iunie 1959, Moscova arogă acordul, îngrijorată că ar
putea furniza unui vecin atât de mare un armament teribil care ar putea lovi teritoriul sovietic. În
1960, ruptura este definitivă: URSS îşi retrage experţii din China. De acum înainte, lumea
socialistă are doi poli inamici, angajaţi într-o rivalitate feroce în dirijarea mişcării comuniste
internaţionale. Mai mult, cele două state au un litigiu, mai ales în ceea ce priveşte frontierele,
Rusia ţaristă fiind, în secolul al XX-lea, una din marile puteri care impune tratate inegale Chinei.
ROŞU IULIANA
Nu se poate vorbi despre un parteneriat strategic între Rusia şi America , deoarece Rusia
era prea slabă pentru a fi un partener mondial real, iar aspirațiile celor două nu erau
asemănătoare.
În 1996, o dată cu decizia Washingtonului de a largi NATO, scopul fiind acela de creare
a unei comunităţi euro-atlantice, ruşii au dovedit rigizi. Ruşii se opuneau acestei idei crezând că
o Europă neajutorată ar putea intra sub dominație rusească , o data ce Rusia îşi va reveni.
Opinia ruşilor a fost aceea că NATO a fost construită pentru a lăsa Rusia singura si pradă
inamicilor. Acest lucru a condus la integrarea fostelor state satelit în NATO , de frica Rusiei. De
asemenea aceasta nu vroia să renunţe la ţările Baltice susţinând că acestea şi-au dat acordul
pentru a se uni cu URSS.
Datorită faptului că Rusia era condusă de foști comunişti şi datorită trecutului , între
acesta şi America nu se putea realiza un „parteneriat strategic avansat”.În acelaşi timp ruşii
susțineau că acel parteneriat ar fi benefic doar pentru americani.
RISE | Grupa IV
17
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Proprietatea „străinătății apropriate” era un obiectiv pentru pro-occidentali cât şi o
alternativă pentru politica externă , acest lucru bazându-se pe relaţii intre Rusia şi fostele state
comuniste , Moscova fiind centrul decizional.
Şcoala de gândire a „străinătăţii apropiate” era formată din funcționaliști, determinişti şi
occidentalizanţi , aceştia credeau că CSI putea deveni o UE, dar condusă de către Moscova.
Acest proiect presupunea unirea Rusiei cu Belarus sau cu Kazahstan şi Kirghistan. De altfel ,
romanticii slavofili doreau o unire între Rusia ,Belarus şi Ucraina. Într-o formă mai restrânsă
acest lucru însemna că Rusia să aibă relaţii cu statele independente, foste comuniste ,scopul fiind
promovarea independenţei economice între ele, însă acest proiect nu a putut fi realizat.
I. Ambartumov , cât şi Andrei Kozirev au susținut că”fostul spațiu sovietic este o sfera
de influenţă geopolitică exclusiv rusă” ideea susținută prin faptul că ca la 8 aprilie 1994 Rusia a
reușit să păstreze 24 de baze militare pe fostele teritorii comuniste.
În 1995, preşedintele Elțin a declarat că doreşte crearea unei asociaţii de state integrate
economic şi politic, fapt ce va duce la consolidarea Rusiei. Acesta îşi dorea recâștigarea statutului
de conducător. Anul următor s-au semnat 2 acorduri între Rusia şi membrii CSI.
Prin semnarea acordului intre Rusia si Belarus s-a dorit crearea unei noi” Comunităţi de
Republici suverane” iar prin unirea Rusiei cu Belarus ,Kirghizstan şi Kazahstan crearea
„Comunităţii de State Integrate.
Doctrina eurasianismului face referire la faptul că Rusia nu poate fi considerată din punct
de vedere geopolitic si cultural nici o tara europeana,nici asiatică.
Însuşi N.S Trubetkoi la începutul anilor 20 a afirmat că „comunismul a fost o versiune
mascată a europenismului „dorind ca Rusia să-şi creeze o cultură nouă , o nouă identitate. De
altfel Lev Gumilev susţinea că adaptarea la Vest reprezentă de fapt pierderea identității
eurasiatice.
De altfel, remarcante personalităţi ale Rusiei precum Aleksandr Rutkoi, Ghenadii
Ziuganov si Nursultan Nazarbaiev au susţinut aceste idei ale identităţii Rusiei. Între Rusia si UE
nu se poate face nici o comparaţie din pricina faptului că în cadrul UE toate statele sunt egale, iar
din punct de vederea al economiei erau pregătite pentru integrarea democratică. În acelaşi timp
Rusia era instabilă politic, dar cu aceiaşi dorinţă de dominare.
Rusia de fapt îşi dorea o integrare politică alături de Ucraina, care în cele din urmă şi-ar fi
pierdut suveranitatea. Acest lucru nu a fost posibil deoarece Ucraina şi-a anunţat independenţa
RISE | Grupa IV
18
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
fiind susţinută de SUA şi Germania , ca mai târziu relația dintre America şi Ucraina să fie un
„parteneriat strategic”.
În cadrul uniunii nu au mai rămas decât Rusia şi Belarus ,de asemenea şi o porţiune din
Kazahstan, care era populată de ruşi,celelalte state refuzând să intre sub dominaţie rusească.
Rusia nu mai era puternică nici din punct de vedere politic sau economic pentru a atrage statele
independente. Opţiunea „străinătății apropiate” oferea Rusiei nu o soluţie , ci o iluzie geopolitică.
Primakov în 1996 susținea că o alianţă a Rusiei cu Iranul şi China ar însemna de fapt o
coaliţie „antihegemonică” contra dominaţiei Americii. Această coaliţie reprezentă adunarea la un
loc a celei mai importante puteri slave, cea mai războinică putere islamică şi cea mai populata si
puternica putere asiatică.
Alianța celor 3 era imposibilă deoarece China si Iranul nu erau dușmanii Americii, iar
Rusia nu putea fi considerată un stat de încredere într-o coaliţie antihegemonică. De altfel
aceasta coaliţie reprezintă pentru China pierderea fluxului de investiţii , cât şi izolarea celor 3
participanţi. De astfel nici una dintre variante nu a fost posibilă.
Dilema unicei alternative
Singura posibilitate ca Rusia să fie recunoscută ar fi Europa, deoarece acesta este strâns
legată de America. Coaliţia între Rusia, China şi Iranul nu a fost posibilă iar o coaliţie cu
America este imposibilă , Rusia fiind considerată prea slabă. De aceea singura alternativă ar fi
Europa transatlantică a UE si NATO.
Atât pentru Europa cât şi pentru America , Rusia reprezentă o entitate de dorit din punct
de vedere geopolitic. Ca urmare Rusia are de ales între EU si America.
Prima cerință ar fi aceea că Rusia nu trebuie să excludă cooperarea economică după
modelul Zonei Europene a Liberului Schimb şi trebuie să accepte şi existență a Ucrainei.
A doua cerinţă ar fi aceea că toate statele din cadrul comunităţii transatlantice vor coopera
cu sau fără voia Rusiei. Iar pentru a se ajunge la o Rusie democratică , națională este necesară
multa voinţă şi un conducător bun.
O posibilitate pentru ca Rusia să se restabilească ar fi aceea de a primi şi accepta sprijin
din partea Europei şi Americii.
Auto redefinirea Rusiei ar fi posibilă doar prin stabilirea economică şi politică a noilor
state post-sovietice. O altă problemă ar fi aceea a Ucrainei, deoarece o data cu timpul va fi
RISE | Grupa IV
19
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
nevoită să adere la UE sau NATO, sau la ambele, pentru a-şi păstra independenţa, şi nu la
Eurasia.
De astfel este imposibilă aderarea Ucrainei la UE fără Rusia , sau invers. Dar să speram
că în următoarele 2 decenii Rusia , atât Ucraina să devină o parte a UE, în acelaşi timp oferindu-
le şi Georgiei , Armeniei şi Azerbajeanului o legătura cu UE.
Dispariţia găurii negre ar fi posibilă o data cu modernizarea şi apropierea Rusiei de EU.
LUPA ELENA DIANA
Capitolul 5: Balcanii Eurasiei
Cuvântul „Balcani” poate fi atribuit atât Europei cât şi Eurasiei. În timp ce în Europa
cuvântul face trimitere la o serie de conflicte etnice şi rivalităţi religioase, în Eurasia „Balcanii”
sunt mult mai eterogeni în ceea ce priveşte religia şi etnia dar sunt şi mai populaţi. Aceştia ocupă
spaţiul cuprins între Europa de Sud-Est, Asia Centrală, Asia de Sud, zona Golfului Persic şi
Orientul Mijlociu, formând atât principala zonă de instabilitate globală dar şi un puternic vacuum
de putere.
Balcanii Eurasiei se aseamănă cu Balcanii din Sud-Estul Europei prin instabilitatea
entităţilor politice. Balcanii Europei apar ca fiind un punct strategic important şi o miză
geopolitică în lupta pentru supremaţie în Europa, în timp ce Balcanii Eurasiei apar ca fiind
importanţi din punct de vedere al securităţii şi al ambiţiilor unor vecini impunători precum Rusia,
Turcia, Iran şi China. Miza economică primează în această regiune deoarece există cantităţi
enorme de gaze naturale, rezerve de petrol şi zăcăminte de minerale, precum aur.
Din cauză că Asia a început să cunoască o dezvoltare economică, presiuni încep să apară
pentru a fi exploatate noile surse de energie, ştiindu-se faptul că în zona Asiei Centrale şi în
bazinul Mării Caspice se găsesc rezerve semnificative de gaze naturale şi petrol.
Dorinţa de a avea acces la aceste resurse şi posibilitatea împărţirii lor duc la o serie de ambiţii
naţionale, creând pretenţii istorice, aspiraţii imperiale şi chiar rivalităţi internaţionale.
Problemele apar în momentul în care se are în vedere faptul că regiunea este extrem de
instabilă pe plan intern, ţările confruntându-se cu conflicte interne severe, frontierele lor fiind
obiectul pretenţiilor vecinilor sau zone de revolte etnice. Nu trebuie omis faptul că unele ţări sunt
deja implicate în conflicte teritoriale etnice şi religioase.
RISE | Grupa IV
20
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Cazanul etnic
Balcanii Eurasiei sunt formaţi din 9 ţări, 8 făcând parte din Uniunea Sovietică
(Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia),
Afganistan, dar şi Turcia şi Iran. Oricât de viabile ar fi din punct de vedere politic şi economic,
Turcia şi Iran sunt extrem de vulnerabile din cauza conflictelor etnice interne. În cazul unei
destabilizări, problemele interne ale regiunii ar deveni greu de controlat şi, astfel, cele două ar
deveni incapabile să înfrunte dominaţia regională a Rusiei.
Armenia, Georgia şi Azerbaidjan au la bază naţiuni cu adevărat istorice, naţionalismul lor
fiind persistent şi intens. Se poate afirma că ceea ce a dus la bunăstarea acestor trei state ar fi
tocmai conflictele externe.
Cele 5 state din Asia Centrală sunt în faza creării naţiunii, disensiunile interne fiind foarte
problematice şi, tocmai din acest motiv ele au fost destul de vulnerabile în faţa vecinilor mai
puternici, dornici de a le exploata.
Trebuie menţionat faptul că frontierele statelor au fost trasate în mod arbitrar de către
cartografii sovietici în 1920-1930, Afganistanul fiind excepţia deoarece el nu a făcut parte din
Uniunea Sovietică. Cu toate că graniţele au fost tăiate după principiul etnic, totuşi ceea ce a
contat a fost interesul Kremlinului de a diviza pe plan intern regiunea sudică a imperiului rus.
Moscova nu a dorit crearea unei unităţi politice purtând numele de „Turkestan” ce ar fi
presupus adunarea diverselor popoare central-asiatice şi s-a orientat în crearea unor „republici”
separate cu nume individuale şi graniţe prestabilite. Rămâne evident faptul că după căderea
URSS, nici cele 3 state din Caucaz, nici cele 5 din Asia Centrală nu erau pregătite pentru statutul
independent şi nici pentru o cooperare regională. Un exemplu în acest sens ar fi conflictul armat
dintre Armenia şi Azerbaidjan în privinţa zonei Nagorno-Karabah, o enclavă din Azerbaidjan
locuită preponderent de armeni. Deoarece Armenia este creştină iar Azerbaidjanul musulman,
războiul are şi un pronunţat caracter religios. Fiind un război devastator din punct de vedere
economic rămâne foarte dificil ca ţările să îşi dobândească independenţa. Mai mult decât atât,
Armenia a beneficiat de sprijinul Rusiei, cea care i-a furnizat ajutor militar.
Azerbaidjanul a rămas vulnerabil atât prin pierderea enclavei Nagorno-Karabah dar şi
prin poziţionarea sa, de pivot geopolitic, fiind ţara ce permite accesul la bogăţiile din bazinul
Mării Caspice şi ale Asiei Centrale. Azerbaidjanul devenea un pericol pentru Rusia; legătura
primului cu Turcia prin conductele ce îl alimenta dar şi prin înrudirea etnică cu el îngreuna
accesul Rusiei în această zonă şi, de asemenea o priva de influenţa politică decisivă asupra
RISE | Grupa IV
21
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
politicilor noilor state din Asia Centrală. Cu toate acestea, Azerbaidjanul rămâne extrem de
vulnerabil în faţa presiunilor Rusiei din Nord şi ale Iranului din Sud.
În ceea ce priveşte Georgia aproximativ 30% din cei 60 milioane de locuitori sunt
minorităţi. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi pe fondul conflictului politic intern din
Georgia, oseţii şi abhazii au dorit secesiunea, beneficiind de sprijinul Rusiei. Aceasta dorea ca
Georgia să rămână în CSI şi să accepte baze militare ruseşti pe teritoriul său, astfel încât să
închidă zona pentru Turcia.
În Asia Centrală patru din cele cinci noi state independente fac parte din lumea turcă şi
toate sunt musulmane. De-a lungul timpului majoritatea au fost sub influenţă turcă, rusă, persană
dar acest lucru nu a creat un interes comun între ele. Mai mult decât atât, etnicitatea multiplă le
face vulnerabile la conflicte externe şi interne atrăgând atenţia vecinilor mai puternici.
Kazahstanul şi Uzbekistanul sunt cele mai importante din cele 5 noi state central-asiatice
independente, primul fiind ca un scut ce protejează celelalte state de presiunea directă a Rusiei.
Uzbekistanul este locul diverselor răbufniri naţionale din regiune. Având graniţă cu Rusia,
regiunile Nord-Vest şi Nord-Est ale Kazahstanului sunt dominate de colonişti ruşi şi astfel, ar
putea apărea o secesiune teritorială în cazul unor neînţelegeri cazaco-ruse.
Uzbekistanul este cel ce râvneşte la supremaţia regională din Asia Centrală şi, cu toate că
are o întindere mică şi bogăţii mai slabe decât Kazahstanul totuşi, el are o populaţie mult mai
numeroasă şi omogenă. Elita politică a Uzbekistanului doreşte crearea unui stat-naţiune modern,
departe de imaginea de statut colonial. Promovarea unei ordini şi autonomii regionale inspiră
conducătorilor Turkmenistanului, Kirghistanului, Tadjikistanului şi Kazahstanului sentimentul că
o preeminenţă regională a Uzbekistanului ar putea evolua spre dominaţie regională şi astfel se
perpetuează vulnerabilitatea regională.
Turkmenistanul este relativ uniform sub aspect etnic. Fiind mai separat de Rusia prin
poziţia sa geografică, Uzbekistanul şi Iranul sunt extrem de importanţi pentru viitorul său. Prin
dezvoltarea conductelor din zonă, rezervele enorme de gaze naturale ale Turkmenistanului vor
asigura un viitor prosper populaţiei ţării.
În ceea ce priveşte Kirghistanul (bogată în minereuri), aceasta a fost descrisă ca fiind
„Elveţia Asiei Centrale” datorită frumuseţii naturii. Fiind totuşi situată între China şi Kazahstan,
este dependentă de modul în care Kazahstanul însuşi reuşeşte să îşi menţină independenţa.
Tadjikistanul este divizată în grupuri tribale şi independenţa nu a produs numai probleme
civile, ci şi un motiv pentru Rusia ca să îşi menţină în continuare armata pe teritoriul său. O parte
RISE | Grupa IV
22
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
a tadjicilor se regăsesc şi pe teritoriul Afganistanului de Sud-Est şi asta scoate în evidenţă situaţia
etnică complexă.
Conflictul actual din Afganistan reprezintă o moştenire sovietică cu toate că această ţară
nu a fost republică sovietică. Afganistanul este stat-naţiune doar cu numele din cauza lungului
război de gherilă purtat împotriva sa. Cu toate acestea Afganistanul rămâne o zonă extrem de
importantă din punct de vedere politic în Balcanii Eurasiei.
Deşi toate aceste state menţionate sunt în marea lor majoritate musulmane, elitele lor
politice sunt aproximativ în totalitate non-religioase în concepţie. Renaşterea islamică încurajată
de Iran şi Arabia Saudită poate reprezenta impulsul de mobilizare necesar noilor naţionalisme
pentru a se opune oricărei încercări de reintegrare sub control rusesc, păgân.
Este posibil ca acest proces de islamizare să fie o provocare pentru musulmanii rămaşi în
Rusia, deoarece aceştia reprezintă 13% din populaţia Rusiei şi este inevitabil că vor deveni mai
hotărâţi şi mai dornici de a-şi revendica drepturile lor la identitate religioasă şi politică.
Instabilitatea din zona Balcanilor Eurasiei este dată de existenţa Turciei şi a Iranului, 2 state-
naţiuni puternice, vecine, fiecare având interese culturale, religioase, imperiale şi economice în
regiune. Cele două state reprezintă jucători geostrategici extrem de impunători dar şi geopolitici,
situaţia lor internă având o importanţă vitală pentru viitorul regiunii.
Turcia este orientată în trei direcţii: modernistă, islamistă şi naţionalistă. Moderniştii o
doresc ca un stat european, islamiştii conchid asupra unei comunităţi musulmane iar naţionaliştii
prevăd o Turcie care să domine regiunea. Se poate deduce că cele trei direcţii presupun viziuni
total diferite ce alimentează un conflict, generând nesiguranţă în privinţa rolului regional al
Turciei.
Pe de altă parte, situaţia Iranului este şi ea problematică. Odată cu colapsul Uniunii
Sovietice au apărut o serie de noi vecini la graniţa acestuia, vecini predispuşi prozelitismului
religios. Dar pentru că Iranul este ostil faţă de SUA, Teheranul duce o politică pro-Moscova,
generată în primul rând de impactul independenţei Azerbaidjanului asupra propriei sale coeziuni.
Grija apare din vulnerabilitatea Iranului la tensiunile etnice. În afară de kurzi şi azeri, ceilalţi nu
au capacitatea de a aduce un prejudiciu integrităţii naţionale a Iranului. Cu toate acestea, orice
schimbare e posibilă, mai ales în cazul unei noi crize politice.
Instabilitatea politică şi neînţelegerile de la Teheran ar putea conduce la o detrămare a
coeziunii statului iranian, extinzându-se orizontul şi ridicându-se miza a ceea ce presupun
Balcanii Eurasiei.
RISE | Grupa IV
23
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
NUȚU ADINA
Multipla rivalitate
Principala problema avuta in vedere in acest subcapitol se refera la competitia mai multor
tari pentru Balcanii traditionali din Europa. Principalii rivali sunt: Imperiul Otoman, Imperiul
Austro-Ungar si Imperiul Rus, la care se mai adauga si alti trei participanti indirecti:
Germania,pentru ca se temea de puterea Rusiei, Franta care se opunea Austro-Ungariei si Marea
Britanie care accepta un control slabit al Imperiului Otoman asupra Dardanelelor.
In ceea ce priveste competitia actuala,in spatiul Balcanilor Eurasiei,ea implica trei puteri
invecinate:Rusia,Turcia si Iranul,intr-o mai mica masura Ucraina, Pakistanul, India si
Indepartata America, la care s-ar mai putea adauga si China. Totusi un conflict deschis intre
aceste tari este improbabil.
Pe de o parte,Rusia o vede pe Turcia ca fiind inclinata spre a dobandi controlul in aceasta
regiune, ca instigator ai rezistentei locale, cu o oarecare dreptate in cazul Ceceniei, si ca o
amenintare la adresa securitatii Rusiei. Pe de alta parte,turcii considera ca este rolul lor de a-si
elibera fratii iranienii de sub opresiunea Rusiei.
Fiecare dintre cele trei puteri urmareste sa dobandeasca o sfera de influenta, insa
pretentiile Moscovei sunt mai mari, datorita prezentei in zona a catorva milioane de rusi si
dorintei Kremlinului de a restaura Rusia ca putere globala majora. Deci Moscova vizeaza intregul
spatiu al Uniunii Sovietice ca zona de interes geostrategic special al Kremlinului.
Prin contrast, desi aspiratiile turce la influenta regionala sunt mai vechi - Imperiul
Otoman ajuns la apogeu in 1590 prin cucerirea Caucazului si a Azerbaidjanului - acestea par sa
fie mai inradacinate intr-un sentiment de identitate etnico-lingvistica comun populatiilor din
zona. Datorita puterii politice si militare a Turciei mai limitate, ea nu poate atinge o sfera de
influenta exclusiv politica. Ea se vede mai degraba ca un potential lider al unei comunitati libere
vorbitoare de limba turca si ca fiind cea mai influenta forta in procesele de constructie nationala
ce au loc in zona.
Aspiratiile Iranului sunt si mai vagi. Imperiul Persan in perioada sa de apogeu, in jurul
anului 500.i.Hr. cuprindea Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Afganistan, Turcia, Irak, Siria,
Liban si Israel.
RISE | Grupa IV
24
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Fiecare stat avea interese bine definite, si anume: pentru Rusia, zona de interes o
reprezenta sudul, mai exact Azerbaidjan si Kazahstan, Turcia era interesata de Asia Centrala, iar
Iranul de zona de nord-est a Azernaidjanului.
In ceea ce o priveste pe China, scopurile sale sunt mai putin evidente, ea fiind nelinistita
de faptul ca propriile minoritati din provincia Xinjiang ar putea fi atrase de statele independente
din Asia Centrala. Principalul obiectiv al Chinei este acela de a avea acces direct la resursele
energetice ale zonei fara ca ele sa fie supuse controlului Moscovei.
Pentru Ucraina, principalele probleme sunt viitorul caracter al CSI si totodata accesul
mai liber la reursele energetice, pentru a reduce dependenta ei de Rusia.
In plus, pentru a-si intari propria independenta fata de Rusia, Ucraina a acordat ajutor
statelor orientate spre independenta, a colaborat cu Turcia pentru a slabi influenta Rusiei in
Marea Neagra si a sprijinit eforturile Turciei de a indrepta fluxul petrolier din Asia Centrala spre
terminalele turce.
Implicarea Pakistanului si Indiei este mai rezervata. Pe de o parte, pentru Pakistan
interesul principal este acela de a castiga teren geopolitic prin intermediul influentei politice in
Afganistan si de a beneficia de petrol. Pe de alta parte, India era interesata de larga perspectiva a
Chinei, si de aceea, era mai favorabila influentei iraniene in Afganistan si unei mai pronuntate
prezente ruse in fostul spatiu sovietic.
Desi nu se afla in aproprierea zonei, SUA este totusi implicata, ea fiind interesata de
mentinerea pluralismului geopolitic in Eurasia post-sovietica, de dezvoltarea resurselor regiunii
si de prevenirea dominarii exclusive a regiunii de catre Rusia. Prin aceasta, SUA castiga acces
nelimitat in zona care pana acum era inchisa.
Toate aceste puteri,au ca miza puterea geopolitica,accesul la bogatii mai mari,
indeplinirea misiunilor nationale si securitatea. Pana la colapsul Uniunii Sovietice, accesul in
regiune era controlat de Moscova.
Daca principalele conducte vor continua sa treaca prin Rusia, regiunea va ramane intr-o
continua dependenta politica si ea va fi cea care va imparti bogatiile in zona. Din contra, daca
lucrurile se vor schimba, daca o conducta va traversa Marea Caspica pana la Azerbaidjan si apoi
prin Turcia, iar alta se va indrepta spre Afganistan, atunci nu va mai putea sa existe o singura
putere care sa detina monopolul accesului in regiune.
Ceea ce este ingrijorator, este faptul ca o mare parte a elitei politice ruse isi doreste ca
aceste resurse sa nu fie exploatate, atata timp cat Rusia nu detine controlul total in zona.
RISE | Grupa IV
25
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
In timp ce se producea declinul Imperiului Otoman, Imperiul Rusesc acapara cat mai
multe teritorii de-a lungul tarmurilor Marii Caspice, printre care se numara Persia, Crimeea,
Georgia si in Asia Centrala, unde a cucerit Uzbekistanul, Kazahstanul si Turkmenistanul.
Odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, in 1991, spatiul asiatic al Rusiei s-a restrans cu
aproximativ 20%, iar populatia pe care Rusia o stapanea in Asia s-a redus la 30 milioane de
locuitori. Tocmai din aceasta cauza,Rusia se afla in fata unei dileme: ea era prea slaba politic
pentru a putea izola complet regiunea de exterior si prea saraca din punct de vedere financiar, ca
sa o dezvolte doar pe cont propriu.
Pentru a-si atinge principalele interese, Rusia a optat pentru Comunitatea Statelor
Independente(CSI). Moscova incerca sa obtina de la noile state maxima supunere fata de
viziunea sa asupra CSI pe care o vedea ca un ,,Commonwealth’’, ea insistand pentru: un sistem
de control dirijat de la centru, asupra granitelor exterioare ale CSI, o mai stransa integrare
militara in ansamblul unei politici externe comune, precum si extinderea in continuare a retelei
de conducte de petrol existente.
Kremlinul a incercat sa pastreze prezenta militara rusa pe teritoriul noilor state,iar
Mooscova profitand de miscarea secesionista din Abhazia a reusit sa obtina dreptul de a avea
baze militare in Georgia, legitimandu-si prezenta si in Armenia, Kazahstan si Tadjikistan.
Moscova credea ca reteaua sa postimperiala de relatii cu Asia Centrala, va duce la
slabirea suveranitatii noilor state, drept pentru care acestea vor deveni subordonate fata de centrul
de comanda al CSI. In acest sens, Rusia descurajeaza statele in ce priveste crearea unor armate
separate, adoptarea limbii proprii, toate acestea pentru ca Rusia sa domine relatiile lor externe.
Deci, scopul principal al Rusiei este restabilirea, in noile teritorii a unui maxim posibil de
influenta economica si politica rusa, iar principalul instrument pentru atingerea acestui scop este
CSI.
Cele mai importante tinte geopolitice ale Moscovei par a fi Azerbaidjan si Kazahstan.
Primul stat este o tinta prioritara, pentru ca subordonarea acestuia Rusiei ar ajuta la izolarea Asiei
Centrale de Occident si totodata ar usura consolidarea pozitiei dominante a Rusiei in Georgia si
Armenia. Cel de-al doilea stat, Kazahstanul este si el o importanta tinta: subordonarea acestuia
Rusiei ar avea ca efect automat atragerea Kirghistanului si Tadjikistanului, expunand in acelasi
timp la presiuni directe din partea Rusiei, Uzbekistanul si Turkmenistanul.
Statele din centrul Asiei, bogate in resurse naturale, ca si Azerbaidjanul doresc sa
maximizeze prezenta economica pe teritoriul lor a capitalului american, european, japonez si
RISE | Grupa IV
26
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
coreean, pentru a-si consolida independenta. Azerbaidjanul si Uzbekistanul si-au conturat mai
bine opozitia fata de Rusia. Din aceasta cauza Azebaidjanul a optat pentru o solutie dubla, mai
exact, avand doua conducte, una spre un port rus de la Marea Neagra si una care trece prin
Georgia spre Turcia. In 1995 s-a inaugurat o noua cale ferata intre Turkmenistan si Iran, care face
posibil comertul intre Europa si Asia Centrala. Atat Kazahstanul,cat si Turkmenistanul s-au opus
presiunilor rusesti. Intre Kazahstan, China si Japonia au avut loc convorbiri preliminare in
legatura cu un proiect ambitios de conducta de petrol, intre Asia Centrala si Marea Chinei;
izolarea economica si politica a acestei zone cedeaza in fata presiunii economiei mondiale. (In
1996, Azerbaidjan detinea petrol si gaze naturale in valoare de 13 de miliarde de dolari, iar
Kazahstan in valoare de peste 20 de miliarde de dolari).
Din teama fata de Rusia, statele central-asiatice au optat pentru o intensa colaborare
regionala, de aceea, in 1993 a fost creata Uniunea Economica Central-Asiatica. Toata lumea stia
ca intre presedintii Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului existau neintelegeri, insa
prin anii ’90, ei au optat pentru o cooperare mai stransa pentru a-si pastra suveranitatea.
Un lucru important s-a petrecut in interiorul CSI unde Ucraina si Uzbekistan au creat o
coalitie neoficiala, dedicata ideii unui Commonwealth ,,de cooperare’’ la care s-au mai adaugat
Uzbekistan, Turkmenistan si Georgia. Kremlinul pare sa fi fost tulburat atunci cand presedintele
Georgiei si al Kazahstanului au declarat ca ar parasi CSI ,,daca independenta noastra ar fi
amenintata’’. In aceste conditii, statele central-asiatice si Azerbaidjan au creat Organizatia de
Cooperare Economica - o asociatie destul de neprecisa pentru statele islamice din zona, inclusiv
pentru Turcia, Iran si Pakistan - cu scopul de a intari legaturile financiare, economice si de
transport intre membrii sai. Turcia si Iranul au ajutat foarte mult noile state, prin programele lor
de televiziune, influentand astfel un public larg.
Nici dominare ,nici excludere
Principalul interes al Americii in aceasta parte a Eurasiei, este acela de a nu lasa nici o
putere unica sa ajunga sa controleze acest spatiu geopolitic si ca intreaga comunitate mondiala sa
aiba acces la acesta. Toate statele din zona considera ca implicarea americana este necesara
pentru ca ele sa supravetuiasca. Turcia si Iranul sunt destul de puternice pentru a fi influente, dar
se considera ca ele nu pot face fata provocarii dinspre nord, cat si conflictelor interne din regiune.
China este atat de puternica incat atat Rusiei, cat si statelor central-asiatice le este teama de ea.
RISE | Grupa IV
27
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
In ceea ce o priveste pe Rusia, excuderea ei din aceasta zona este imposibila. Mai mult
decat atat, participarea economica activa a Rusiei, in dezvoltarea regiunii este importanta - doar
daca ea are rolul de partener si nu de dominator exclusiv.
Ajutorul american ar trebui sa se indrepte in primul rand spre Azerbaidjan si Uzbekistan,
dar si spre Ucraina, deoarece acesta este statul decisiv asupra evolutiei viitorului Rusiei.
Cresterea prezentei economice a Chinei in regiune precum si interesul sau politic fata de
independenta zonei sunt in acord cu interesele Americii. Orientarea si evolutia Turciei decid intr-
o mare masura viitorul statelor caucaziene; daca Turcia isi mentine drumul spre Europa, atunci
statele caucaziene vor gravita spre orbita europeana, in caz contrar, ele vor trebui sa se adapteze
conditiilor Rusiei. De asemenea, si rolul Iranului este unul problematic, deoarece intoarcerea
acestuia spre o atitudine pro-occidentala, ar ajuta la stabilizarea si consolidarea regiunii.
In concluzie, viitorul Asiei Centrale este modelat de interactiunea dintre interesele Rusiei,
Turciei, Iranului si Chinei, precum si de masura in care SUA conditioneaza relatia lor cu Rusia,
de respectarea de catre aceasta a independentei noilor state.
CIOBANU VASILICA MADALINA
Capitolul 6: Ancora extrem-orientală
Capitolul prezintă în esenţă modele ale geopoliticii pentru următoarele decenii în care o
politică americană eficientă să-şi găsească o ancoră extrem-orientală. America trebuie să nu fie
exclusa de pe teritoriul asiatic sub nici o formă, indiferent de statul cu care alege sa coopereze pe
termen lung.
Se observă clar trei puteri importante cu obiective si pretenţii asupra teritoriului asiatic:
America , China şi Japonia, state ce trebuie sa colaboreze pentru a se dezvolta ele însele dar si
pentru a asigura pacea si cooperarea în zonă.
Conflicte se întrevăd, deoarece Japonia a fost mereu adversara Chinei de-a lungul istoriei,
iar cu America se observă clar incompatibilitatea politică. Mai mult chiar în urma relaţiei dintre
America şi Japonia (america privită ca şi protector al Japoniei şi mai ales ca aliat în evoluţia sa
pe plan economic la nivel internaţional), China consideră ca America promovează o politică de
îngrădire tocmai pentru nu a deveni China o putere mondială si regională.
RISE | Grupa IV
28
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
În prezent scena est asiatică se prezintă ca fiind stabilă din punct de vedere geopolitic
însă dinamismul acestei regiuni, creşterea economică dar si demografică contribuie la o creştere a
nesiguranţei.
Statisticile arată ca Asia este un pol de dezvoltare unic în procesul de dezvoltare a
omenirii, dar rămâne si un vulcan politic activ, Asia deşi depășește Europa la nivel economic în
ceea ce priveşte politica regională sunt reale probleme (nu exista nimic comparabil cu NATO sau
U.E.).
Spiritul naţional insuflat în această zona de-a lungul istoriei rămâne proeminent şi de
aceea cam toate puterile regionale din Asia se înarmează si îşi fac aliaţi din interese militare sau
economice.
Seturi de probleme mai vechi sau mai recente constituie de fapt activitatea dinamică
desfăşurată aici până acum pe cale paşnică însă apariţia Taiwanului cu statutul separat,
conflictele asupra unor teritorii precum insulele Paracel şi Spratly sau Senaku şi Kurile, divizarea
Coreii şi cursa înarmărilor duc la crearea mediului propice dezechilibrului de putere şi a zonei
încinse.
Se observă o creştere a forţei Chinei demn de amintit cazul crizei de mici dimensiuni din
1996 ( în legătură cu Taiwanul) în care statele din zonă s-au declarat şi pro şi contra dar s-au şi
abţinut pentru a nu se crea şi noi conflicte teritoriale.
China este o putere în ascensiune şi este potenţial dominantă, rolul Americii depinde de
colaborarea cu Japonia care acum îşi caută un statut politic mai clar şi mai autonom, rolul Rusiei
s-a diminuat mult, divizarea Coreii pare să fie favorabilă tot Chinei propulsând-o ca un nou
hegemon dacă nu mondial măcar regional.
Istoric vorbind rolul Chinei a fost mereu unul important, civilizaţia chineză, societatea cu
atâtea inovaţii dar şi unitatea si coeziunea de-a lungul timpului fac ca China sa fie de fapt o
moştenitoare de drept al titlului de hegemon regional.
Se discută despre evoluţia Chinei în contextul parităţii cu America şi Europa însă
prognozele nu pot fi făcute fără a se lua în calcul şi neconcordanţe cu prognoza convenţională,
capcane precum vulnerabilitatea economiei chineze dar şi instabilitatea politică. O simplă
încetinire economică anulează prognoza convențională iar această încetinirea poate avea mai
multe cauze pentru că în cazul Chinei discutăm numai la superlativ (spor demografic ridicat,
consum mare de energie, hrană, dependenţa de importuri).
RISE | Grupa IV
29
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Din punct de vedere militar China este cu mult în urma Americii şi chiar a unor state din
Europa, iar investiţiile ar fi prea mari si ar presupune o serie de provocări politice pentru a egala
cat de cat performanţele altor state. Nici regimul actual din China nu promite o continuitate şi nu
oferă siguranţă, iar chestiunea democratizării şi nici respectarea drepturilor omului nu poate fi
evitată la nesfârşit(autoizolarea nefiind o soluţie).
Şi chiar dacă poate depăşi sa presupunem toate aceste provocări China tot va rămâne
relativ săracă în comparație cu America şi Europa mai ales dacă este să comparăm statele din
punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor. Este aproape imposibil ca să poată ajunge China o
putere mondială concurentă cu America.
Poate că o politică regională şi de vecinătate să fie un pas spre o revenire paşnică a Chinei
la vechi frontiere, care îi va conferi reale oportunităţi de dezvoltare şi boom-ing economic.
Cooperarea strânsă din toate punctele de vedere cu vecinii îi va aduce Chinei doar beneficii şi
rolul ei ar putea creşte semnificativ pe plan internaţional.
Se observă clar o sferă de influență a Chinei însă nu o sferă de dominaţie aşa cum şi-ar
dori, dar în cazul unei cooperări pe plan continental şi insular ar face ca statul Chinez să fie clar
puterea dominantă şi ar acţiona fără a mai ţine cont de America sau Japonia.
China consideră că America este actualul hegemon al lumii, şi prezenţa în zonă prin
intermediul Japoniei este o limitare a influenței Chinei care ar putea deveni o putere
ameninţătoare. Geostrategia Chinei trebuie sa urmărească clar doua scopuri definite oarecum şi
de Deng Xiaoping în anul 1994, şi anume oprirea hegemoniei şi politicilor de putere ale S.U.A ,
şi apoi ,să edifice o noua ordine economica mondială. China se poate considera în urma
diminuării influenței americane un aliat şi o putere mondială ca partener al Americii, mai ales
dacă ritmul dezvoltării continuă să se intensifice.
MIHĂILESCU VLĂDUȚ IONUȚ
Japonia o putere nu regională, ci internațională
Începând cu anul 1949, Japonia a devenit bază pentru prezența politică și militară a
Americii în regiunea Asia-Pacific și aliatul mondial de importanță centrală al Americii. Japonia
este un stat-națiune mândru de caracterul său unic și de statutul său special, lucru care s-a
manifestat în comportamentul cetățenilor și în politica dusă de conducători. După dezastrul celui
de-al Doilea Război Mondial, singurul scop a fost cel de refacere economică, însă s-a dezvoltat o
nesiguranță în privința misiunii mai largi a națiunii.
RISE | Grupa IV
30
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Statutul acestui stat este foarte complex, Japonia fiind o țară vulnerabilă în ceea ce
privește posibile dezordini în fluxul mondial de resurse și comerț. În același timp este bogată,
dinamică și puternică economic, dar este izolată pe plan regional și limitată sub aspect politic
prin dependența securității sale de un aliat puternic, care este și principalul său rival economic.
Actuala poziție a Japoniei este una centrală de forță economică dar și o prelungire geopolitică a
puterii americane. Din motive istorice și de respect de sine, Japonia nu mai este satisfăcută de
status-quo-ul mondial și consideră că are dreptul la recunoaștere formală ca putere mondială.
Japonia este aliatul regional al SUA. Are instituții militare respectabile dar nu este
independentă în această privință, ea fiind constrânsă de propriile limitări constituționale și de
Tratatul de securitate SUA-Japonia. Ea continuă să fie dependentă de protecția militară și de
susținerea internațională a Americii. Dacă ar fi să se anuleze sau să se slăbească treptat Tratatul
de securitate, ar face ca Japonia să devină imediat vulnerabilă în fața oricărei probleme mondiale
sau regionale.
Japonia este centru de putere financiară și comercială, dominând pe plan regional și se
situează pe primele locuri la scară mondială. Poate fi considerată putere cvasi-mondială. Însă este
iritată de faptul că i se neagă recunoașterea formală prin acordarea statutului de membru
permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Trebuie subliniată o chestiune importantă , aceea că vecinii Japoniei din Asia nutresc o
animozitate latentă față de aceasta datorită celui de-al Doilea Război Mondial. Factor care
modelează constant relațiile dintre aceste state.
Japonia nu are un partener regional autentic și egal cu care să colaboreze. China nu poate
îndeplini acest rol deoarece nu există o încredere reciprocă între cele două. De asemenea, Japonia
nu are un vecin mult mai slab, dar important geopolitic cu care reconcilierea și cooperarea să fie
posibilă. Aici ne-am putea gândi la Coreea, însă relațiile dintre ele sunt bune doar pe plan formal.
În concluzie, Japonia este izolată politic în regiune. Actualul regim democratic și trecutul insular
o separă de restul regiunii. Mulți asiatici consideră că aceasta imită prea mult Occidentul. Putem
spune că Japonia nu este suficient de asiatică, fapt ce îi limitează opțiunile geostrategice.
Viziunea geostrategică a Japoniei tinde să fie neclară și imprecisă. Dacă după 1950,
politica externă s-a ghidat după 4 principii formulate de prim-ministrul postbelic Shigeru
Yoshida: 1. Principalul scop al Japoniei îl reprezintă dezvoltarea economică, 2. Japonia trebuie să
fie ușor înarmată și să evite implicarea în conflictele internaționale, 3. Japonia trebuie să urmeze
conducerea politică și să accepte protecția militară a SUA, 4. Diplomația japoneză trebuie să fie
RISE | Grupa IV
31
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
non-ideologică și să se concentreze pe cooperare internațională, acum acestea sunt de domeniul
trecutului.
Japonia este o putere economică în competiție cu America deci nu mai poate fi o
prelungire a politicii externe americane. Mai mult o Japonie mai influentă, care caută
recunoașterea mondială nu poate să nu se implice în chestiuni geopolitice sau de securitate care
afectează pacea mondială.
Discuțiile politice privind poziția internațională a Japoniei identifică 4 orientări: orgolioșii
”Mai întâi America”, comercianții mondiali, realiștii pro-activi, vizionarii internaționali. Toate
patru orientări au același scop și principală preocupare, să exploateze relația specială cu SUA
pentru a dobândi recunoașterea mondială pentru Japonia, evitând în același timp ostilitatea
Asiei și fără a pune în pericol
„umbrela” america de securitate.
De asemenea toate cele 4
orientări sunt de acord că o
cooperare multilaterală în Asia-
Pacific este în interesul Japoniei. O
astfel de cooperare ar duce la
angajarea Chinei, la rămânerea și
reducerea treptat a supremației
Americii în Asia și la atenuarea
resentimentelor anti-japoneze.
Ba mai mult cele patru
puncte de vedere sunt de acord că
trebuie acordată o atenție deosebită Chinei și dezvoltarea unor relații prudente cu aceasta în
defavoarea unui efort condus de SUA în direcția înfrângerii ei directe. Ideea unei strategii
conduse de SUA pentru a înfrâna China sau a forma o coaliție ca o contrapondere nu a avut nici o
rezonanță la conducătorii japonezi. Aceștia sunt de părere că un astfel de efort ar conduce la o
prezență militară americană majoră și la o suprapunere geopolitică între interesele regionale ale
Chinei și cele americano-japoneze.
Rezultatul ar fi încetinirea emancipării Japoniei și o amenințare la adresa bunăstării
economice a Orientului Îndepărtat. În plus sunt puțini care sprijină o împăcare între Japonia și
China. Rezultatele ar prea perturbatoare: retragerea Americii din regiune, subordonarea
RISE | Grupa IV
32
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Taiwanului și Coreei de către China, lăsând Japonia la cheremul Chinei. O alternativă venită din
partea Rusiei nu este viabilă, deoarece Rusia a fost marginalizată geopolitic și istoric.
Deci legătura cu America rămâne principala ancoră de salvare a Japoniei. Fără aceasta
Japonia nu se poate aproviziona cu petrol și nici nu se poate apăra împotriva unui atac nuclear
chinez sau coreean. Singura soluție politică de la momentul actual o reprezintă manipularea
legăturii cu America pentru a promova interesele japoneze.
După cum am menționat anterior Japonia dorește o recunoaștere formală a statutului său
de lider mondial. Deoarece a deveni o putere dominantă în regiune nu este un obiectiv viabil iar
fără o bază regională recunoașterea ca putere mondială autentică este nerealizabilă, Japonia are o
singură cale de urmat. Aceea de a se implica activ în menținerea păcii și dezvoltarea economică
în lume. Profitând de alianța militară cu America, Japonia poate consolida stabilitatea Orientului
Îndepărtat și în consecință își poate îndeplini liniștită misiunea mondială ca putere ce
promovează apariția unei cooperări reale și instituționalizate într-un mod mai eficient. Astfel
Japonia poate deveni un stat respectat pentru folosirea constructivă a puterii și bogăției sale, față
de care nu ar mai exista resentimente sau teamă.
Adaptarea geostrategiei americane
Geostrategia Americii în Asia de Est trebuie regândită având în vedere următoarea
problemă: cum să canalizeze energia Japoniei în sfera internațională și cum să dirijeze puterea
Chinei spre o acomodare regională. SUA vrea să se asigure că superioritatea regională a Chinei
nu va destabiliza un echilibru triunghiular pe putere in Asia de Est.
Frica față de o Chină agresivă ce va deveni următoarea putere mondială trebuie stăvilită.
Crearea unei coaliții pentru a opri ascensiunea acesteia va conduce la apariția unei Chine ostile în
regiune. Ca urmare SUA nu pot face presiuni asupra Japoniei pentru ca aceasta să-și asume mai
multe responsabilități de securitate în regiune, deoarece acest fapt ar împiedica formarea unor
relații stabile între Japonia și China și ar duce la o izolare mai profundă a Japoniei în regiune.
Este necesară tratarea Chinei ca un actor important pe scena mondială, întrucât atragerea
Chinei într-o cooperare internațională și recunoașterea statului pe care îl dorește ar reduce
ambițiile naționale ale Chinei.
Contrar opiniei generale, China nu are mari opțiuni strategice, conform autorului. Acesta
susține că succesul său economic este dependent de influxul de capital și de tehnologie din partea
Occidentului și de accesul la piețele străine, fapt ce îi limitează drastic opțiunile. Rusia nu
RISE | Grupa IV
33
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
reprezintă o opțiune geostrategică solidă, deoarece alianța cu o Rusie săracă și instabilă nu ar
contribui la atingerea obiectivelor economice și geopolitice chineze. Pe de altă parte ajutorul dat
Iranului și Pakistanului are pentru China o importanță geopolitică și regională mai mare însă nu
reprezintă un punct de pornire pentru o încercare serioasă de obținere a unui statut mondial.
Dacă ar fi să luăm în calcul apariția pe scena internațională a unei Chine Mari, ca o putere
dominantă în regiune, sfera sa de influență ar depinde de cât de autoritar ar fi regimul politic
intern și de reacția principalilor actori (în special SUA și Japonia) la noua apariție. Trebuie
evidențiat faptul că influența regională a Chinei se sprijină pe prezența sa economică și financiară
în toate țările din zonă.
În privința Chinei Mari, autorul acordă o atenție specială Taiwanului. O Chină Mare,
după anexarea Hong Kong-ului, va dori cu siguranță să unească și Taiwanul (China nu a agreat
niciodată separarea permanentă de Taiwan). Această problemă a Taiwanului ar duce în viitor la o
ciocnire frontală între SUA și China. Statele Unite nu ar putea să rămână pasive în fața unei
reintegrări forțate a Taiwanului, deoarece ar pune în pericol poziția Americii în Extremul Orient.
În consecință, SUA ar interveni pentru a-și apăra interesele geopolitice în zona Asia-Pacific și nu
pentru Taiwan. Totuși, după cum spune și autorul, poziția oficială, ar fi aceea că există o singură
Chină, însă maniera în care China va realiza reunificarea ar încălca interesele vitale americane,
lucru care trebuie să fie foarte clar chinezilor. Ba mai mult, problema Taiwanului îi oferă
Americii un pretext pentru a ridica problema drepturilor omului în relația cu China, fără a fi
acuzată că încalcă suveranitatea statală a Chinei. SUA ar putea în final încuraja un dialog China-
Taiwan privind o eventuală reunificare, crescând în același timp presiunile privind intensificare
democratizării în interiorul Chinei, stimulând de asemenea o mai largă acomodare strategică între
SUA și o Chină Mare.
O altă posibilă sursă de dispută între America și China o reprezintă Coreea. Atât timp cât
Coreea rămâne divizată și vulnerabilă în fața unui nou conflict armat între Nord și Sud, forțele
americane vor rămâne în peninsulă. Retragerea americană ar putea conduce la un nou război, dar
ar rezulta și în finalul prezenței americane militare în Japonia. Fapt care va determina o
reînarmare a Japoniei cu consecințe vaste în destabilizarea Asiei.
Unificarea Coreii pune serioase probleme geopolitice. Prezența americană în Coreea
unificată ar fi privită de China ca o amenințare directă. Ba mai mult este puțin probabil ca China
să susțină sau să fie de acord cu unificarea. Putem spune că cel mai probabil China ar împiedica
unificarea prin orice mijloace posibile. Dacă luăm în calcul o reunificare pe cale violentă ,
RISE | Grupa IV
34
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
intervenția militară a Chinei ar fi inevitabilă. Conform autorului, China ar accepta o Coree
unificată numai în cazul în care aceasta nu se află sub influența americană.
Din perspectiva autorului, restrângerea prezenței militare americane în Orientul Îndepărtat
ar face dificilă menținerea unui echilibru stabil de putere în Eurasia. Aceste fapte întăresc
interesul Americii și Japoniei în status-quo-ul Coreii. Dacă ar fi să se schimbe status-quo-ul,
aceasta trebuie să aibă loc foarte lent și în condițiile unui acord între China și SUA. Reconcilierea
între Japonia și Coreea ar contribui la crearea unui climat regional favorabil unificării. Ba mai
mult, un parteneriat Japonia - Coreea ar avea un rol stabilizator în regiune și ar face posibilă
continuarea prezenței americane în Orientul Îndepărtat, probabil și după unificarea Coreii.
Revenind la Japonia, nici nu ar trebui să menționăm că o relație politică strânsă cu
aceasta, este în interesul geostrategic mondial al Americii. Viitorul cooperării între aceste două
țări depinde de capacitatea guvernanților de a stabili scopurile internaționale și de delimitarea
clară între misiunea geostrategică a Americii în Extremul Orient și de aspirațiile Japoniei la
statutul mondial.
Este clar totuși că relația cu America va fi pentru Japonia un reper în planurile sale
internaționale. O depărtare de Statele Unite și realizarea unei alianțe cu China ar însemna
sfârșitul rolului american in Asia-Pacific și imposibilitatea creării un echilibru în Eurasia,
dominat de America. SUA este interesată să mențină o relație strânsă cu Japonia deoarece numai
astfel va putea America să influențeze aspirațiile regionale ale Chinei și să contracareze acțiunile
ei cu caracter hegemonic.
După cum menționează și autorul, reducerea forțelor militare americane din Japonia și
Coreea nu este viabilă. Dar nici o creștere a capacității militare japoneze nu este de dorit.
Retragerea americană ar declanșa o cursă a înarmării pentru Japonia, iar presiunile americane
asupra Japoniei pentru a-și asuma un mai mare rol militar va dăuna stabilitatea regională, ar
îngreuna realizarea unui acord cu o Chină Mare, ar îndepărta Japonia de misiunea sa
internațională mai constructivă și ar complica atingerea unui pluralism geopolitic stabil în
Eurasia.
Ca urmare, Japoniei trebuie să i se acorde un statut special pentru a-și îndeplini interesul
național. Satisfacerea pe plan politic trebuie să fie asociată cu beneficii economice. Tocmai de
aceea autorul vine cu ideea încheierii unui acord de liber schimb americano-japonez, ce ar duce
la crearea unui spațiu economic comun americano-japonez. Acest acord ar “cimenta” prezența
americană în Extremul Orient dar și angajamentul mondial constructiv al Japoniei.
RISE | Grupa IV
35
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
În concluzie, Japonia trebuie să fie pentru SUA partenerul cel mai important în
construirea unui sistem mondial de cooperare tot mai intens. De asemenea Japonia va fi
principalul aliat militar din regiune pentru a contesta puterea regională a Chinei. După cum
afirmă autorul Japonia trebuie să fie partenerul mondial al Americii în abordarea noii agende de
probleme internaționale.
SAVA DENISA
Capitolul 7: Concluzii
America este acum singura supra-putere mondiala iar Eurasia este arena centrala a lumii.
Suprematia Americi este unica prin intindere si caracter, o hegemonie care exprima multe
din trasaturile sistemului democratic American: este pluralista, permeabila si flexibila. Scopul
Americi este cel de a-si mentine acesta suprematie mondiala, iar acest lucru se poate face prin
mentinerea unui echilibru intre jucatori politici dar si in felul in care trateaza pivoti principali.
Principala manifestare geopolitica a acestei hegemonii este rolul fara precedent jucat de
America in toata Eurasia continentala. America este arbitrul Eurasiei, nici o chestiune majora
eurasiatica neputand fi solutionata fara participarea Americii sau impotriva intereselor acestora.
SUA are la baza cele patru elemente fundamentale ale puteri (militara, economica,
tehnologica si culturala) , iar acest lucru o ajuta in a-si mentine aceasta pozitie de putere
mondiala. In cazul in care aceasta renunta deliberat sau neintentionat la aceasta pozitie, scena
politica internationala va deveni o anarhie internationala.Principali jucatori in europa vor
continua sa fie Franta si Germania, iar scopul principal al Americi ar trebui sa fie consolidarea si
extinderea cap de pod democratic din extermitatea vestica a Eurasiei.
Presedintele Clinton ,,America este o natiune indispensabila”.
O geostrategie pentru Eurasia
Sunt 3 aspecte care definesc starea geopolitica in momentul de fata:
Un singur stat este o putere mondiala autentica,
Un stat non-eurasiatic detine supramatia mondiala,
Scena principala a lumii, Eurasia, este dominate de o putere non-eurasiatica.
RISE | Grupa IV
36
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
O geostrategie cuprinzatoare si intregrala pentru Eurasia trebuie sa se bazeze si pe
recunoasterea limitelor puterii efective a Americii si pe inevitabila reducere, in timp, a sferei
acestei puteri.
Ca la sah cei care proiecteaza politica mondiala a Americi trebuie sa gandeasca cu cateva
miscarii mai inainte, anticipand posibilele contra-mutari. O geostrategie posibila de sustinut
trebuie de acea sa faca distinctia intre perspective pe termen scurt (aproximativ urmatori 5 ani),
pe termen mediu (pana la 20 de ani), pe termen lung (peste 20 de ani). Mai mult aceste faze nu
trebuie considerate compartimente inchise, ci parti ale unui proces continuu. Prima faza trebuie
sa duca gradual si logic spre a doua, ba chiar trebuie sa fie indreptata in mod deliberat spre ea, iar
a doua trebuie sa duca spre a treia.
Astfel America trebuie sa urmareasca, sa consolideze si sa continue pluralismul geopolitic
predominant pe harta Eurasiei, astfel incat sa previna formarea unei coalitii inpotriva sa, si sa se
asigure ca nici un stat sau coalitie de state nu dobandesc capacitatea de a elimina SUA din
Eurasia.
Consolidarea plurarismului geopolitic transcontinental este un mijloc de atingere a
scopurilor, de creeare a parteneriatelor stategice autentice in zonele cheie ale Eurasia. Este putin
probabil ca America democratica sa fie pentru totdeauna cea care se va ocupa cu administrarea
Eurasiei prin constante masinatiuni si manevre, sustinute prin mijloace militare americane in
vederea evitari dominatiei regionale de catre o singura putere oricare ar fi ea.
O Europa mai largita si un NATO extins vor servi bine atat scopurilor pe termen scurt cat
si pe cele de termen lung ale politici SUA. O Europa largita va mari influenta Americana, iar prin
acceptarea noilor membri din Europa Centrala in consiliile europene, va creste statele cu tendinta
pro-americana.
Un rol important pentru crearea unei Europe mai unite il au si europenii, in special
freancezii si germanii. Insa America poate impedica formarea unei Eurasia mai unite, lucru ce sar
putea dovedi dezastruoasa pentru stabilitatea in Eurasia si astfel si pentru propriile interese ale
Americi. Daca Europa nu devine mai unita este posibil ca ea sa devina din nou mai dezbinata.
Este vital ca America sa conlucreze strans atat cu Franta cat si cu Germania in realizarea unei
Europe mai viabile din punct de vedere politic, o Europa care sa ramana legata de SUA ,o Europa
care sa largeasca sfera sistemului democratic international de cooperare.
RISE | Grupa IV
37
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Un acord de Liber Schimb Transatlantic sustinut deja de numerosi lideri atlantici
proeminenti ar putea de asemenea diminua riscul unei crescande rivalitati economice intre UE
mai unita si SUA.
Un esec in extinderea NATO ar narui conceptul unei Europe in expansiune si i-ar
demoraliza pe central-europeni; deasemenea esecul efortului condus de americani in directia
extinderii NATO ar putea trezi dorinte chiar mai ambitioase ale rusiei.
Orice intelegere cu Rusia privind chestiunea extinderi NATO nu trebuie sa atraga dupa
sine un rezultat care sa aiba ca efect transformarea efectiva a Rusiei intr-un menbru cu putere de
decizie al aliantei prin aceasta atenuand caracterul euro-atlantic special al Nato, rezervand
membrilor nou-admisi un statut de mana a doua. Aceasta ar crea posibilitati pentru Rusia sa reia
nu numai efortul de a recastiga o sfera de influenta in Europa Centrala dar si sa foloseasca
prezenta sa in interiorul NATO pentru ca exploatand orice neintelegeri intre America si Europa
sa incerce sa reduca rolul Americii in chestiunile europene.
De o importanță capitală este de asemenea, faptul ca dupa ce Europa Centrala intra in
NATO orice noi garantii de securitate date Rusiei in legatura cu regiunea aceasta sa fie cu
adevarat reciproce si astfel sa confere siguranta ambelor parti.
Rolul Rusiei in Eurasia in viitor va depinde in mare masura de alegerea istorica pe care
Rusia trebuie sa o faca poate chiar in cursul acestui deceniu, cu privire la autodefinirea de sine. O
Rusie liber confederala compusa dintr-o Rusie europeana, o Republica siberiana si o Republica
extrem-orientala ar cultiva cu mai mare usurinta relatiile economice cu Europa, cu noile state din
Asia Centrala si cu orientul, ceea ce ar accelera propria dezvoltare a Rusiei ramasa in urma fata
de China si Europa care sunt deja mai puternice economic si amenita sa depasesca Rusia.
Pentru a sustine stabilitate si interdependenta Caucazului de Sud si Asiei Centrale,
America trebuie sa fie atenta sa nu indeparteze Turcia si ar trebui sa faca tatonari in legatura cu
posibilitatea unei inbunatatiri a relatiilor sale cu Iranul. O Turcie care se simte exclusa din
Europa, careia a cautat sa i se alature, va deveni o Turcie mai islamica, foarte probabil sa
coopereze cu Occidentul in efortul de a stabiliza si de a integra o Asie Centrala laica in
comunitatea international.
America ar trebui sa-si foloseasca influenta in UE si ar trebui sa-si faca un punct
important din tratarea Turciei ca stat European cu conditia ca politica interna a Turciei sa nu ia o
intorsatura dramatica in directia islamismului.
RISE | Grupa IV
38
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Rolul Indiei trebuie pus in valoare desi ea este acum un actor relativ pasiv pe scena
Eurasiei. India este infranta geopolitic de coalitia dintre China si Pakistan iar o Rusie slaba nu ii
poate oferi sprijin politic furnizat altadata de Uniunea Sovietica. Supravetuirea democratiei sale
este importanta prin ceea ca simpla ei existenta combate mai bine tonuri de dezbateri academice,
ideei ca drepturile omului si democratia este o manifestare parohiala occidentala.
Esecul Indiei ar fi o lovitura data perspectivelor democratice si ar indeparta de pe scena o
putere care contribuie la un mai mare echilibru in Asia data fiind mai ales ascensiunea Chinei
spre intaietate geopolitica.
Pluralismul geopolitic ca intreg nu va putea fi niciodata atins si nici nu va fi stabilit in
absenta unei profunde intelegeri strategice intre America si China. O politica de angajare a
Chinei intr-un dialog strategic serios este primul pas necesar pe calea sporirii interesului Chinei
fata de o putere de acord cu America care sa reflecte interesele geopolitice respective pe care cele
doua tari le impartasesc in comun.
Orice coalitie chino-ruso-iraniana impotriva Americii nu va trece dincolo de vreo
atitudine tactica ocazionala. Este important ca SUA sa trateze cu China de o asa maniera incat
Beijingul sa nu se indrepte spre aceasta coalitie. In orice astfel de alianta antihegemonica, China
ar fi cea mai puternica, cea mai dinamica si deci elemental central. O astfel de coaliti ar putea
aparea doar in jurul unei Chine nemultumite, frustrate si ostile.
Desi China este o putere dominanta in regiune, este putin probabil ca ea sa devina o
putere mondiala mult timp de acum inainte, dar temerile paranoice fata de China ca putere
mondiala genereaza in China megalomanie, in vreme ce devine probabil si sursa unei profetii
realizabile in sine a intensificarii ostilitatii dintre America si China. In consecinta China nu ar
trebui sa fie nici infranta nici imblanzita .Ea trebuie sa fie tratata cu respect, ca cel mai mare stat
in curs de dezvoltare din lume.
La un moment dat o China Mare va face inevitabil presiune pentru o rezolvare a
problemei Taiwanului dar gradul de includere a Chinei intr-o retea de legaturi economice si
politice internationale din ce in ce mai solide ar putea de asemenea avea un impact pozitiv asupra
naturii politicii interne a Chinei. Daca includerea Hong Kong-uluide catre China se dovedeste a
nu fi represiva, formula lui Deng pentru Taiwan ,,o singura tara, doua sisteme” s-ar putea define
ca ,,o singura tara ,mai multe sisteme”.
Spre deosebire de pozitia Europei, un cap de pod democratic in zona continental oriental
nu va aparea curand. Ceea ce face sa fie cu atat mai important ca eforturile Americii de a cultiva
RISE | Grupa IV
39
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
o relatie strategica mereu mai profunda cu China sa se bazeze pe recunoasterea neechivoca a
faptului ca o japonie democratica si cu succes economic este pentru America partenerul numarul
unu in Pacific si partenerul cheie in lume. Printr-o stransa relatie geopolitica cu Japonia America
va reusi intr-un mod mai sigur sa inlesneasca aspiratiile regionale ale Chinei opunandu-se in
acelasi timp manifestarilor sale mai despotie. Numai pe acesta baza poate izbuti o putere de acord
in trei directii care presupune putere mondiala a Americi, intaietate regionala a Chinei si
conducere internationala a Japoniei.
BÂRCĂ RALUCA
Un sistem de securitate Trans-Eurasiatic
Dupa parera autorului Zbigniew Brzezinski, un sistem de securitate Trans-Eurasiatic
(TESS) este cel care poate sa preintampine aparitia unei puteri dominante unice. Acest acord de
securitate trebuie sa includa pe NATO-China-Japonia. Insa NATO trebuie sa se extinda mai intai,
Rusia trebuie sa aiba un cadru regional mai larg de cooperare in domeniul securitatii, iar americanii
si japonezii trebuie sa se consulte si sa colaboreze strans pentru a angaja si China in acest dialog
politic si de securitate.
Acest dialog ar putea insa implica mai multi participanti din Asia si ar putea duce la
consfatuiri intre toate statele europene si asiatice. Astfel poate incepe un proces de institutionalizare
a unui sistem de securitate transcontinental. Formarea, definirea continutului si apoi
institutionalizarea acestui sistem ar putea deveni cea mai importanta initiativa arhitecturala din
deceniul urmator.
Acest sistem ar putea sa cuprinda de asemenea un comitete permanent de securitate, format
din cele mai importante entitati eurasiatice.
Nucleul unui asemenea sistem structurat transcontinental ar putea fii reprezentat de
America, Europa, China, Japonia, Rusia (confederata), India si poate si alte tari.
Dupa ultima superputere mondiala
Politica mondiala nu trebuie sa ajunga concentrata in mainile unui singur stat, conferindu-i
putere hegemonica. America este prima si singura superputere cu adevarat mondiala de pana acum si
probabil va fii si ultima. Notiunea de putere devine mai difuza odata cu trecerea timpului, mai
divizata si mai putin limitata de granitele nationale. Preponderenta economica mondiala a unei
singure entitati va avea consecinte militare si politice evidente.
RISE | Grupa IV
40
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
Autorul este de parere ca o data ce suprematia Americii va incepe sa paleasca,actuala ei
dominatie mondiala nu va putea fii reluata de un singur stat.
America devine o societate din ce in ce mai multiculturala si din aceasta cauza ii va fii poate
si mai greu sa realizeze un consens in chestiuni de politica externa. Americii, dar si Europei
Occidentale le-a fost greu sa se adapteze consecintelor culturale ale hedonismului social. De
asemenea le-a fost greu sa se adapteze si cu pierderea locului central pe care il ocupau in societate
valorile bazate pe religie. Criza culturala ce a rezultat a fost dublata de raspandirea drogurilor si de
legatura ei cu chestiune rasiala.
Cu aproape 50 ani in urma celebrul istoric Hans Kohn era ingrijorat ca Vestul ar fii putut
deveni “obosit si epuizat”, observand tragica experienta a celor doua razboaie mondiale, dar si
datorita vastei dezamagiri fata de consecintele sfarsitului Razboiului Rece. Conflictele etnic-
nationale ameninta pacea in parti importante ale globului. Actele de terorism si conflictele
internationale nu s-au folosit pana acum de armele de distrugere in masa, in mod remarcabil. Insa
crescanda disponibilitate a acestora creste probabilitatea folosirii lor in viitor.
America, in calitate de prima putere a lumii, se confrunta cu un interval ingust de ocazii
istorice. Momentul actual de relativa pace mondiala s-ar putea sa fie scurt. Exista o nevoie urgenta a
unei angajari americane in lume care sa se concentreze pe intarirea stabilitatii geopolitice
internationale. Acest lucru ar putea reinvia Occidentului sentimentul de optimism istoric, dupa
parerea autorului.
Insa reinvierea acestui sentiment si universalismul valorilor occidentale nu depind doar de
America si de Europa. Japonia si India demonstreaza la randul lor ca ideea despre drepturile omului
si aceea despre locul central pe care sa-l ocupe experimentul democratic pot fii valabile atat in
decoruri asiatice foarte dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare.
Evitarea anarhiei mondiale si impiedicarea aparitiei unui rival in ce priveste puterea sunt
inseparabile din punctul de vedere al scopului angajarii mondiale a Americii, acela de realizare a
unui cadru durabil de cooperare geopolitica mondiala. Protejarea mediului inconjurator si
combaterea razboaielor locale au tins la ignorarea realitatilor fundamentale de putere mondiala.
Scopul politicii SUA trebuie sa fie dublu: sa prelungeasca propria pozitie dominanta a
Americii pentru cel putin inca o generatie sau si mai mult; si sa creeze un cadru geopolitic capabil sa
absoarba inevitabilele socuri si tensiuni implicate de schimbarile socio-politice. Aceste eforturi au in
plus un avantaj istoric: noua retea de legaturi mondiale care creste mult in afara sistemului traditional
al statelor-natiuni. Aceasta retea, formata de corporatii multinationale, ONG-uri, de comunitati
RISE | Grupa IV
41
MAREA TABLĂ DE ȘAH
Geopolitica Lumilor Secolului XX
Zbigniew Brzezinski
stiintifice si intarita de Internet, creeaza deja un sistem mondial neoficial care este proprice
cooperarii mondiale atotcuprizatoare si mai institutionalizata.
Brzezinski considera ca in decursul urmatoarelor decenii, o structura functionala de cooperare
mondiala, bazata pe realitatile geopolitice ar putea sa apara si sa-si asume treptat rolul pe care il
joaca America de azi, care si-a asumat povara responsabilitatii fata de stabilitatea si pacea lumii.
DAMASCHIN AMELIA
RISE | Grupa IV
42