Post on 10-Dec-2015
Întrucât din activitatea practică am observat că în pofida unor experienţe pozitive există
încă dificultăţi în evoluţia schimbării acestor persoane, am ales să realizez această lucrare prin
care urmăresc o analiză a (problematicii consumului de alcool la persoanele supravegheate)
cazurilor în care alcoolul este o nevoie criminogenă, în vederea găsirii unei abordări cât mai
potrivite în lucrul cu aceste persoane.
Scopul lucrării este de a ajuta persoanele supravegheate cu consum problematic de alcool
să găsească alternative acceptabile pentru dependenţa lor, alternative încurajatoare care se pot
substitui obiceiurilor distructive care le pun viaţa şi libertatea în pericol. Necesitatea unei abordări
adecvate în lucrul cu aceste persoane am considerat-o utilă pentru activitatea de probaţiune, având
în vedere frecvenţa mare a cazurilor în care consumul de alcool este o nevoie criminogenă.
A. PERSPECTIVE TEORETICE
1) Introducere
Dependenţele sunt o problemă răspândită a societăţii în general şi a multora dintre
persoanele care s-au aflat în conflict cu legea în mod special, ele provocând dezordine la nivel
individual, familial şi comunitar. Durerea emoţională şi fizică resimţită de cei cu dependenţe şi de
familiile lor este incalculabilă.
Oamenii au capacitate de a fi parte în comportamente care oferă o plăcere de moment, doar
pentru a extrage un profit emoţional sau fizic. Comportamentele care anesteziază temporar durerea
şi anxietatea pierderii, dezamăgirii, separării, alienării, frustrării sau singurătăţii se pot transforma în
obiceiuri şi dependenţe care schimbă alinarea pe termen scurt cu suferinţa pe termen lung.
În încercarea de a-şi satisface nevoile de siguranţă, stimă de sine, gratificaţie senzorială, de
realizări materiale, oamenii dezvoltă obişnuinţe comportamentale.
De cele mai multe ori persoanele dependente pierd în faţa acestui „război cu alcoolul”pentru că nu
reuşesc să admită că duşmanul este un aspect ascuns ce ţine de ei înşişi, o pornire subconştientă de a
sacrifica liniştea de durată pentru o alinare de moment.
2)Alcool – Alcoolism terminologie, scurt istoric
Alcoolul face parte din categoria drogurilor tolerate de lege (droguri legale) în pofida acţiunii
lui psihotrope, a capacităţii sale de a da dependenţă şi în unele cazuri a efectelor vătămătoare pentru
individ şi societate. El este considerat alături de cafea, tutun şi ceai ca făcând parte din drogurile
recreative. Consumul de alcool, substanţă excitantă şi depresivă este o practică populară
caracteristică multor culturi. El reprezintă de asemenea un punct cheie în multe ceremonii şi ritualuri
religioase. Băutura are numeroase semnificaţii simbolice, fiind inclusă în numeroase ritualuri care
implică reciprocitatea, incluziunea şi excluziunea.
Alcoolul este un dezinhibant şi poate afecta discernământul , în cantităţi moderate primul din
aceste efecte are valoare socială, dar ultimul dintre acestea are implicaţii asupra sănătăţii şi asupra
creşterii accidentelor, infracţiunilor comise cu violenţă, a infracţiunilor sexuale.
Alcoolul consumat frecvent şi în cantităţi mari poate crea dependenţa numită alcoolism, fiind
drogul cel mai folosit în majoritatea ţărilor. Cauzele care îl fac atât de popular sunt reprezentate de
disponibilitate, costul scăzut, metodele de producţie facile şi empirice, acţiunea rapidă, efectele
euforizante iniţiale, scăderea tensiunii psihice, apariţia senzaţiei de putere, anihilarea durerii morale
sau fizice.
Termenul de alcoolism a fost inventat pentru a desemna o tulburare specială, diagnosticabilă
medical, ţinând de dependenţa gravă de alcool sau de fixaţia asupra acestuia. Termenul datează de la
jumătatea secolului al XIX-lea, acceptarea lui reprezentând piatra de temelie a grupurilor care susţin
filosofia lui „ajută-te singur”, precum Alcoolicii anonimi, întemeiat în Statele Unite în anii 1930.
Alcoolismul a fost descris în termenii unei boli, ai unei anomalii genetice, ai unei probleme
psihologice şi ca apanajul unei familii disfuncţionale. (Dictionar oxford)
Alcoolismul este o problemă majoră de sănătate publică, socială şi individuală. Înţelesul
cuvântului a evoluat de-a lungul timpului, termenul fiind aplicat diferit variatelor circumstanţe ale
consumului de alcool: a fi băut , a consuma excesiv, a consuma deviant, a consuma neobişnuit. Se
poate spune că evoluţia definiţiilor alcoolismului a urmat evoluţiei credinţelor laice şi ştiinţifice
asupra consumului de alcool şi, în general, răspunsului comunităţii faţă de alcool.(Poate fi scos)
Termenul de alcoolism a suferit critici îndreptăţite în ultimii ani: Organizaţia Mondială a
Sănătăţii ca şi alte organizaţii nu mai acceptă prezentarea lui drept o boală . O mulţime mai largă de
perspective , între care teorii sociale şi culturale inspiră cercetările asupra dependenţei de alcool.
Tendinţa globală de studiu a alcoolismului a condus la apariţia unui „statut global al
controlului alcoolului şi a consumului lui”. Pornindu-se de la constatarea că o politică adecvată de
control a alcoolului poate modifica consumul de alcool şi comportamentul consumatorilor dincolo
de tradiţiile culturale din diverse spaţii geografice, în cele mai multe ţări există o legislaţie şi o
politică a alcoolului privind vârsta limită de consum, taxele şi impozitele, modul de producere şi
desfacere, locurile de vânzare şi consum, reclama şi rolul mass-mediei.
3) Factori ai etiologiei dependenţei de droguri
Din punct de vedere moral, se consideră că persoana care consumă băuturi alcoolice o face
din proprie voinţă, iar dacă astfel îşi dăunează sieşi şi familiei sale, acţiunile sale sunt din acest
punct de vedere un rău, ce pleacă de la factorii comportamentului normal: impulsuri, influenţe
sociale, culturale, procese psihologice manifestate prin atitudini, credinţe şi aşteptări.
Înţelegerea etiologiei şi naturii consumului de băuturi alcoolice cunoaşte două direcţii de
abordare: prima se concentrează pe variabilele reprezentate de factorii psihologici, comportamentali
dar şi pe componenta socială şi de mediu, din a căror interacţiune rezultă abuzul sau dependenţa de
alcool; a doua linie cercetează mecanismele neurobiologice modificatoare sau modificate de acţiune
alcoolului;
3.1 Factori socioeconomici
Fiecare individ interacţionează pe de o parte cu familia, considerată microsocietate, care
funcţionează după caz la caz după regulile sale, dar şi cu societatea pe de altă parte. Unii din factorii
sociali şi familiali interferează cu structura psihică a individului. Pentru un individ care se simte
izolat în familie, într-un grup sau în comunitate, drogul (alcoolul) poate constitui un refugiu
temporar sau tragic. Atunci când au loc modificări ale structurilor sociale, care au constituit sprijinul
unor membrii ai societăţii, unii dintre ei pot fi incapabili să se adapteze şi vor căuta un liman fie şi în
droguri.
Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educaţii adecvate, distrugerea unei familii, sau diverse
alte probleme, pot împinge o fiinţă vulnerabilă spre consumul de drog. Factorii sociali influenţează
decizia de consum a unor substanţe psihoactive: alcool , tutun, ca mai târziu să se poată ajunge la
cocaină, heroină. Când un număr mare de consumatori de alcool trăiesc într-o anumită zonă se
dezvoltă o anumită subcultură care încurajează şi susţine începerea consumului. Cei care fac parte
din acel grup au propriile moravuri, propriu limbaj, propria scară de valori, chiar dacă este una
deformată.( „când munceşti trebuie sa bei ca să ai putere, îţi dă poftă de mâncare, un pahar de vin e
cel mai bun prieten la supărare”)
3.2 Factori psihodinamici
Psihologia consideră că persoanele care folosesc substanţe psihoactive în general suferă de
tulburări afective (depresie) sau o tulburare a controlului impulsului de a consuma, în care căutarea
plăcerii este dominantă. Factorii psihologici ar putea acţiona prin condiţionare şi reîntărire. Orice
eveniment care întăreşte un pattern comportamental anterior poate fi considerat o întărire a acestui
comportament. Alcoolul poate întări un comportament prin înlăturarea unor stări neplăcute ca
durerea, anxietatea sau depresia. La substanţele cu acţiune de scurtă durată cum ar fi alcoolul,
nicotina (şi chiar heroina) întăririle se produc de mai multe ori pe zi creând un puternic pattern de
întărire. Comportamentul asociat consumului de substanţă împreună cu elementele asociate –
disponibilitatea drogului pot deveni întăriri secundare, prezenţa lor ducând la apariţia dorinţei de a
relua consumul. Persoanele candidate la dobândirea dependenţei au prezentat în primii ani de viaţă
o dificultate a relaţionării apropiate, o izolare.
Se poate vorbi despre o vulnerabilitate psihosocială pe care o prezintă persoanele dependente
de alcool, având următoarele caracteristici: agresivitate, tolerare a comportamentului deviant, nivel
scăzut de religiozitate, nivel crescut de rebeliune, inadaptare socială, idei deviante privind
beneficiile consumului de alcool, motivaţie şi autorespect scăzut, dificultăţi majore de asimilare a
valorilor sociale. („am zis că nu mai beau dar eram prea supărat şi l-am văzut pe vecinu la bar, aşa
că am trecut să-l salut şi atunci el m-a cinstit ”)
3.3 Factori familiali
Este o constantă amestecul mamei în spaţiul psihic al candidatului la dobândirea dependenţei
, amestec care se opune tendinţei de separare, individualizare a subiectului, fapt ce va fi relevant în
momentul adolescenţei. Starea de confort psihic (exprimată în disponibilitate afectivă bună ) rezultă
din asocierea a numeroşi stimuli din ambianţă ce sunt implicaţi în satisfacerea trebuinţelor, printre
care şi nevoia de afecţiune, protecţie, siguranţă.
În cazurile în care predomină atitudinea de rejecţie maternă, lipsa mamei se poate converti în
altă lipsă (lipsa de drog), situaţie întâlnită în abandonul matern. Se poate ajunge la consumarea de
substanţe (alcool) pentru a scăpa de probleme zilnice, divorţul părinţilor sau abuzul ori neglijarea
părinţilor putând fi factori care conduc la consumul de drog. Unii autori consideră că dependenţa
este un simptom care conduce la apariţia conflictelor putând juca un rol important în menţinerea
disfuncţionalităţilor în familie. Există situaţii în care din cauza consumului de alcool al unui membru
al familiei (părinte uneori chiar şi bunic) copilul devine al însăşi consumator, imitând modelul
parental.
3.4 Factori psihopatologici
Aceşti factori sunt implicaţi în motivaţia pentru iniţierea consumului de drog, în dependenţă
şi în recădere. Motivaţiile toxicomanilor sunt reprezentate prin revolta împotriva familiei, încălcarea
interdicţiilor, nevoia unei satisfacţii imediate, conduite de refugiu subliniate prin aportul de drog. Se
consideră că substanţele psihoactive ajută ego-ul în controlarea tulburărilor, iar consumul lor poate
fi văzut ca o formă de autoadministrare a medicaţiei.
Abuzul precum şi dependenţa sunt asociate deseori cu alţi indicatori de desocializare cum ar
fi: delincvenţa, agresivitatea, sexualitatea precoce, jocurile de noroc. Se pot face corelaţii între
abuzul de alcool cu tipuri de personalitate, abuzul sau dependenţa fiind mai des întâlnite la
personalităţi cu un control redus comportamental, incluzând hiperactivitate, impulsivitate, emoţii
negative. Frecvenţa abuzului este cunoscută la delincvenţi, persoane agresive, cu experienţe
negative care predomină în câmpul conştiinţei, cu nivel scăzut de empatie şi responsabilitate,
concluzionând că şi personalitatea joacă un rol important în etiologia consumului.
Asocierea frecventă a deficitului de atenţie, personalităţii antisociale şi a tulburărilor de
comportament cu abuzul sau dependenţa a condus la ipoteza conform căreia toate acestea se
datorează unei disfuncţii a lobului frontal(…„la mine în familie aşa obişnuiam să bem, acum ea îmi
spune dau prea mulţi bani pe băutură”).
3.5 Factori genetici
Vulnerabilitatea indivizilor la dobândirea dependenţei de droguri este diferită, astfel nu toţi
cei care consumă alcool devin dependenţi. Tendinţa individului este de a căuta mijloace de a obţine
plăcerea şi a evita neliniştea , neplăcerea anxietatea şi durerea este înscrisă în structurile genetice ale
personalităţii şi rezonează profund în tot comportamentul uman de-a lungul istoriei.
Substanţele psihoactive au o componentă eufomanică ce acţionează la scurt timp după
consumul lor prin influenţa exercitată asupra creierului, chiar dacă ulterior efectul lor este în mod
esenţial deprimant asupra substratului morfofuncţional cerebral.
Mecanismele genetice acţionează prin conferirea de sensibilitate diferită la influenţele de
mediu, precum şi prin schiţarea unui profil psihologic susceptibil, dependent de genotip.
4) Legătura dintre infracţionalitate şi consumul de alcool
Consumul de alcool se poate afla în relaţie cu infracţionalitatea în următoarele moduri:
Consumul de alcool este definit ca parte a infracţiunii (ex . conducerea autovehiculului sub
influenţa alcoolului);
Infracţiunea este facilitată de consumul de alcool prin reducerea inhibiţiilor
comportamentale;
Infracţiunea este indusă de consumul de alcool (se comite pentru a obţine în mod direct banii
necesari pentru cumpărarea lui, violenţele directe generate de consumul de alcool )
Teoretic există diferite modele care explică relaţia drog-criminalitate: modelul farmacologic
(intoxicaţia induce violenţă); modelul sistemic (mediul consumatorilor este un mediu cu
potenţial delictual); modelul economic (nevoia de bani pentru procurarea alcoolului), modelul
psihopatologic (tulburările de personalitate sunt responsabile sunt responsabile de delincvenţă şi
consum de drog), modelul psihosocial (un număr de factori psihosociali determină un „sindrom
de devianţă ”care ar fi responsabil de dependenţa de alcool şi delincvenţă ).
5) Dependenţă versus codependenţă
Dependenţa de alcool este starea de intoxicaţie cronică în care persoana simte nevoia
imperioasă de a ingera băuturi alcoolice. Ea îmbracă două forme: dependenţa psihică dată de
impulsul psihic imposibil de stăpânit al alcoolicilor cronici de a continua consumul de alcool şi
dependenţa fizică care însoţeşte dependenţa psihică, fiind urmarea menţinerii permanente a unei
concentraţii de alcool în sânge.
În urmă cu câteva decenii, în cadrul procesului de ajutor pe care specialiştii se străduiau să-l
acorde alcoolicilor şi familiilor lor au formulat conceptul de codependenţă. Ei au definit
codependenţa ca dependenţă de anumite persoane, comportamente sau obiecte. Codependenţa este
văzută ca nereuşita de a-ţi controla sentimentele, compensată prin controlul exercitat asupra
oamenilor, obiectelor sau evenimentelor exterioare. S-a observat că viaţa unor familii este străbătută
de nefericire şi de suferinţă nerostită ca de un fir roşu ce se întinde în subconştient, prinzându-l într-
o plasă de durere(apud labirintul codependentei). Le afectează judecata şi puterea de a hotărî, chiar
atunci când îşi închipuie că au luat o hotărâre bine gândită şi potrivită. Această stare a fost denumită
codependenţă. Pentru codependenţi controlul sau lipsa acestuia este elementul central al fiecărui
aspect al vieţii lor.
Cei din Organizaţia Alcolicii anonimi au observat că alcoolicii prezentau câteva trăsături
comune: aveau un nivel scăzut de religiozitate, erau rebeli(independenţi) şi în acelaşi timp erau
dependenţi de cei din jurul lor ca nişte copii.
Urmărind să-şi umple golul afectiv, persoanele codependente „absorb ” – devin dependente nu
numai alte persoane dar şi substanţe chimice (alcool, droguri) ori lucruri (bani, mâncare,
sexualitate, muncă).
Conceptul de codependenţă îi include totodată şi pe alcoolici. Nu numai partenerul de viaţă
al unui alcoolic poate fi numit codependent, alcoolicul însuşi este în stare de codependenţă activă.
S-a observat că în acelaşi mod în care alcoolicul era dependent de alcool, familia lui era
adesea la fel de dependentă de situaţia creată de alcoolismul unuia dintre membrii ei. În încercarea
de a-l integra pe alcoolic, membrii familiei sale îşi adaptează viaţa şi mai mult întreaga înţelegere a
vieţii pentru a-l integra pe acesta . Astfel se poate favoriza perpetuarea viciului acestuia devenind
într-un fel complici, care neagă, ignoră sau evită problema. Alcoolicul este dependent de alcool,
familia sa este codependentă de alcool alături de alcoolic.
Alcoolicul însuşi este în stare de codependenţă activă. Dependenţa sa se manifestă faţă de un
lucru – alcoolul. Partenerul său de viaţă este dependent de o persoană, alcoolicul, şi de un anumit tip
de relaţie, întrucât atitudinea sa încurajează dependenţa alcoolicului. Ambii sunt dependenţi unul de
celălalt şi în egală măsură codependenţi.
S-a observat totodată că problema codependenţei se perpetuează de-a lungul mai multor
generaţii, constituind o adevărată undă de disfuncţionalitate ce se propagă mai departe de-a lungul
anilor, chiar dacă tipul de dependenţă poate cunoaşte modificări. Având în vedere faptul că fiecare
alcoolic influenţează negativ viaţa mai multor persoane apropiate (cel puţin patru) fie soţi, copii sau
tovarăşi de muncă, putem avea dimensiunea extinsă a persoanelor codependente care suferă din
cauza dependenţei alcoolicilor.
Termenul opus codependenţei este cel de interdependenţă(legătura universală) . Fiecare om
se naşte cu dorinţa de a avea legături cu ceilalţi şi cu darul de a şti să-şi menţină echilibrul între
dependenţă şi independenţă în aceste relaţii.
Între cauzele codependenţei s-au identificat: nevoile afective neîmplinite, copilăria pierdută,
dorinţa obsesivă de a repara trecutul; ajutorul acordat persoanelor codependente vizează acceptarea
trecutului, analiza lui, descărcarea furiei pentru a ajunge să se împace cu el
5.1 Acţiunea codependenţei asupra personalităţii:
Codependenţa influenţează personalitatea astfel că în cazul personalităţilor grav afectate de
codependenţă reminiscenţele trecutului distorsionează realitatea.
Influenţa codependenţei asupra personalităţii se realizează la mai multe nivele:
- Nivelul de suprafaţă este reprezentat de simptomele vizibile, sub forma diferitelor tipuri de
dependenţă;
- Al doilea nivel este cel al relaţiilor, individul descoperă că toate relaţiile îi sunt afectate, alterate şi
distorsionate, din cauza a ceea ce s-a întâmplat înainte. Este ca un copac lovit de trăsnet;
- Al treilea nivel (trăsnetul, rădăcina răului) este reprezentat de orice formă de abuz. Aceste tipuri
diferite de abuz accentuează distorsiunea survenită în relaţiile interpersonale şi simptomele de
suprafaţă ale codependenţei.
- Al patrulea nivel, cel de bază este tocmai nevoia de afecţiune, având în vedere că o persoana cu
carenţe serioase în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor sale afective va căuta permanent să-şi
umple golul afectiv.
5.2 Negarea trăsătură de bază a codependentului
Persoanele codependente care au suferit o gravă privare de afecţiune sunt adevăraţi maeştri
ai negării. Negarea îi însoţeşte mereu pentru că au trăit o viaţă în minciună, dorindu-şi şi
închipuindu-şi ca vieţile lor să fi fost frumoase, când în realitate au trecut prin suferinţe grele
(privare de afecţiune, violenţă fizică). Ele încearcă să ascundă această parte întunecată a existenţei
lor (mizerie), de aceea negarea e un obstacol major în calea vindecării. Vindecarea are şanse de
reuşită atunci când se abordează corect problema negării.
Tratarea simptomelor vizibile, deşi foarte importantă, poate fi doar o măsură cosmetică, ce
nu ajută la rezolvarea problemelor de adâncime. Acest lucru se întâmplă şi în cazul persoanelor
supravegheate, care au o motivaţie predominant extrinsecă în reducerea consumului de alcool
(pentru respectarea regulilor de conduită care le-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul verbal de
primă întrevedere). De asemenea ambivalenţa persoanelor supravegheate care au obligaţia de a urma
un tratament medical prin hotărârea judecătorească, nu permite implicarea lor conştientă în procesul
de schimbare, astfel încât cura de detoxifiere nu are rezultatele scontate, ei revenind la consumul
anterior.
Tratarea relaţiilor de zi cu zi cu alte persoane nu este nici ea suficientă , ajutând doar într-o
anumită măsură. Comportamentele dependente şi alcoolul sunt văzute ca substitute slabe pentru
iubirea ce izvorăşte din relaţiile de suflet. Atunci când învaţă să vindece aceste relaţii şi cultivă
abilităţi de comunicare conştientă, persoanele dependente îşi pot găsi pacea interioară, care elimină
nevoia de a consuma alcool.
De obicei persoanele cu probleme legate de consumul de alcool se concentrează cu precădere pe
tratarea unei anumite relaţii (vreau să meargă relaţia cu soţia sau cu fiica), fiind necesară însă o
tratare sistemică a acestor relaţii. (poţi renunţa)
Esenţial în procesul de vindecare este abordarea nivelelor de bază (abuzurile şi nevoile
afective nesatisfăcute) pentru că numai atunci când acestea vor fi dezvăluite şi tratate cu grijă
personalitatea va deveni armonioasă.
5.3 Aspecte multiple ale abuzului:
A recunoaşte existenţa abuzurilor poate fi primul pas spre vindecare.
Abuzul activ: sub forma abuzului activ pot apărea diferitele afecţiuni fizice evidente, bătăi,
molestări, abuzuri sexuale de orice fel, violenţă verbală sau emoţională (”nu poţi face nimic ca
lumea„ , „dacă n-ai fi tu aş fi fericit„). O altă formă de agresiune mai subtilă, dar la fel de nocivă
este privarea de afecţiune.
Abuzul pasiv:
Abuzurile universal recunoscute sunt generate de alcoolism şi stupefiante. O formă de abuz
pasiv o exercită părinţii când sunt atât de ocupaţi încât nu sunt la dispoziţia copiilor lor nici fizic şi
nici afectiv. Alte forme de abuz pasiv pot fi : abandonul, divorţul, absenţele îndelungate ale unui
părinte care lucrează departe de casă, moartea prematură a unui părinte, părintele care-şi
îndepărtează în permanenţă copilul „Nu acum, fiule , poate mai târziu”, „jucaţi-vă afara , copii”,
„nu-mi mai staţi în cale”.
Incestul emoţional, văzut ca o inversare extremă de roluri, în care copilul este obligat să devină
părinte părintelui său, poate fi o formă de abuz. Chiar dacă nu se referă la abuzuri sexuale este
vorba tot de o perversiune, de nerespectare a rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei
familii.
Visele neîmplinite devin forme de abuz pasiv sub forma dorinţelor sau ideilor obsedante ce se
transmit copiilor (tatăl nu a reuşit dar succesul îi aşteaptă încă pe fii lui).
Abuzul sub forma mesajelor existenţiale negative se referă la mesajele implicite sau explicite
primite de copii de la părinţii lor cu privire la ei înşişi şi la lumea înconjurătoare: „mai bine nu te-i fi
născut”, „nu eşti bun de nimic”.
5.4 Ciclul dependenţei versus ciclul codependenţei
Ciclul dependenţei este văzut ca unul dintre cele mai nocive cicluri . În cadrul acestui model al
ciclului în spirală, subiectul este marcat de o anume suferinţă, are prea puţin respect faţă de sine, are
sentimentul de culpabilitate, se simte nemulţumit sau pur şi simplu plictisit de viaţă.
El îşi anesteziază acest sentiment cu alcool, dar beţia şi ameţeala care urmează generează efecte
secundare: remuşcare, amplificarea sentimentului de vinovăţie, chiar mai multă durere. Deoarece
subiectul a găsit deja alinare şi consolare în anestezicul lui se întoarce mereu la el. Efectele negative
se multiplică şi se agravează : depresie, pierderea sănătăţii, poate chiar pierderea slujbei sau a
familiei, conflicte cu legea penală. Mai multă vinovăţie şi ruşine, mai multe remuşcări, mai mult
anestezic. Leacul s-a transformat în stimulent. Repetarea ciclului vine acum de la sine, fără a mai
avea nevoie de impulsul suferinţei iniţiale.
Ciclul codependenţei
În cazul soţiei unui alcoolic, există acelaşi ciclu, cu aceleaşi mecanisme, dar cu elemente diferite.
Există un punct de pornire comun: suferinţa. Pe lângă suferinţa firească a fiinţei umane, ea simte
durerea neîmplinirii de a trăi alături de un bărbat alcoolic. Anestezicul ei – factorul de dependenţă –
e mai greu de identificat (el nu apare sub forma unei sticle cu etichetă). El poate fi un lucru de care
nici măcar ea să nu fie conştientă şi nici nu-şi dă seama că-i anesteziază sufletul rănit. Anestezicul
durerii ei poate fi nevoia de sacrificiu. Dacă s-ar concentra exclusiv pe trăsăturile de caracter
negative ale soţului, sacrificiul ei poate apărea într-o lumină mai puţin strălucitoare.
Negarea devine tranchilizantul care îi alină suferinţa, pentru că refuză să recunoască existenţa
unei probleme. Ea îşi poate spori încrederea în sine sărind în ajutorul soţului ei . Poate simţi
satisfacţie prin sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a ţine familia unită. Invariabil urmează
consecinţele negative, iar rezultatele sunt la fel de triste ca şi în cazul soţului.
Prin tot ceea ce face pentru a veni în ajutorul soţului , prin atitudinea tolerantă faţă de viciul
lui(care îi alimentează încrederea în sine şi sentimentul că este necesară, contribuie la agravarea şi
amplificarea dependenţei lui). Când curăţă după el şi-l duce în pat îl împiedică să vadă efectele
dezgustătoare ale viciului său. El se poate complăcea în dependenţă, fiindcă soţia va avea grijă de el.
Ea trebuie să-şi respingă cu stoicism suferinţa, inclusiv partea bună a mâniei, a cărei existenţă nu
îndrăzneşte să o admită.
II. Aplicarea teoriilor cognitiv comportamentale în addicţii
1. Prezentare generală: Abordarea cognitiv comportamentală acreditează importanţa
lucidităţii conştiinţei, a judecăţii şi capacităţii subiectului de a testa realitatea. Are ca obiectiv
principal diminuarea şi înlăturarea anxietăţii prin învăţarea subiectului să identifice, să evalueze, să
controleze şi să modifice gândurile sale negative legate de pericolele potenţiale, precum şi
comportamentele asociate cu aceste gânduri. Nivele gândirii negative, generatoare de anxietate, care
se au în vedere se referă la:
- gândurile şi imaginile negative care apar în mod automat atunci când subiectul trăieşte starea de
anxietate;
- afirmaţiile şi regulile cu caracter disfuncţional care reprezintă seturi de atitudini şi credinţe pe care
le împărtăşesc unii indivizi în legătură cu ei înşişi şi cu lumea înconjurătoare şi care-i determină să
interpreteze anumite situaţii într-un mod negativ. (Ex. dacă nu mă agreează toată lumea înseamnă că
sunt lipsit de valoare).
Situaţiile de dificultate cu care se confruntă persoanele consumatoare de alcool aflate în
supraveghere sunt semnul că ei trebuie să înveţe ceva nou – fie să înţeleagă ceva nou pentru prima
dată, fie să înlocuiască o neînţelegere cu cunoştinţe mai folositoare (aceşti oameni au neînţelegeri
legate de natura afecţiunii lor).
În cazul consilierii cognitiv comportamentale, toate aspectele procesului respectiv îi sunt
descrise în mod explicit subiectului, acesta fiind solicitat să colaboreze cu consilierul în planificarea
unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Atmosfera va fi de încredere
reciprocă. Subiectul va fi informat că activitatea desfăşurată îl va ajuta să se ajute singur, iar
consilierul îl va învăţa să dobândească abilităţi prin care să rezolve atât problema prezentă cât şi alte
probleme similare în viitor. Esenţa schimbării constă în transformarea dialogului interior de tipul
„sunt un dependent fără nici un control asupra deciziilor mele ” la mesajul „sunt o persoană capabilă
să-mi folosesc darul liberului arbitru”.
O idee general acceptată este că oamenii care nu sunt pregătiţi să se schimbe, nu o vor face,
însă atunci când oamenilor le este clar că îşi doresc o viaţă nouă, nimic nu le stă în cale pentru a o
crea. O caracteristică a persoanelor care suferă de dependenţă este faptul că se îndoiesc că au
resursele interioare necesare vindecării. Consilierul ajută persoana supravegheată să devină
conştientă de propria capacitate de a trăi viaţa aşa cum şi-o doreşte.
Oamenii creează în conştiinţă o lume exterioară ce nu poate fi măsurată obiectiv sau
ştiinţific, dar care pentru fiecare este foarte reală. Pentru persoanele aflate în supraveghere a învăţa
să-şi co-creeze o nouă realitate înseamnă să se poată deschide către posibilitatea că indiferent de ce
s-a întâmplat până acum, au capacitatea de a crea ceva nou.
Cei care au probleme cu alcoolul au trăit la un moment dat o experienţă cu alcoolul pe care l-
au interpretat mai degrabă plăcut decât dureros. În conştiinţă impresiile (gândurile) dau naştere la
dorinţe şi la un moment dat dorinţele te stimulează la acţiune, în încercarea de a retrăi experienţa
plăcerii. Cu fiecare cedare, experienţa cucereşte o reţea tot mai mare la nivelul creierului, ceea ce
consolidează tiparul. Relaţiile şi activităţile care întăresc obiceiul, devin mai dominante asupra
acelora care nu-l întăresc.
De exemplu persoana consumatoare de alcool alege să petreacă tot mai mult timp în locuri
unde obiceiul este întărit (baruri, cazinouri) în funcţie de impresiile care dau naştere dorinţelor
(poftelor - duc la sentimente). În acest fel experienţele generează tipare psihologice care adâncesc
obiceiurile comportamentale. Pentru a ieşi din acest labirint este necesară o nouă perspectivă în care
să-şi extindă conştientizarea prin cunoaştere şi experienţă. Transformarea vechilor tipare de
comportamente condiţionate într-un câmp de conştientizare poate ajuta persoana să vadă vechile
probleme într-o lumină nouă.
În abordarea cognitiv comportamentală evaluarea persoanei supravegheate se face prin :
Interviul cu privire la comportamentul persoanei supravegheate;
Automonitorizare,
Autoevaluare (prin chestionar, scale de evaluare, informaţii de la alte persoane);
Observarea directă a comportamentului
Vechiului model al adicţiei în care cei dependenţi erau definiţi ca suferind de o boală, care le
limitează controlul propriei individualităţi asupra acţiunilor proprii a fost înlocuit cu un model de
autocontrol, care pune accent pe contribuţia individuală prin intermediul propriei gândiri şi a
propriilor acţiuni la instalarea şi menţinerea dependenţei de drog. (poate să renunţ la ele)
Teoriile cognitiv comportamentale în adicţii au la baza mai multe principii: adicţiile sunt
mediate de procese cognitive şi comportamentale complexe; adicţiile şi procesele cognitiv
comportamentale asociate sunt procese învăţate într-un grad destul de mare şi pot fi modificate prin
abordări de tip cognitiv comportamental; un obiectiv major este acela de a facilita achiziţia de
abilităţi specifice pentru a rezista uzului de substanţe psihoactive şi a face faţă problemelor asociate
acestuia; în timpul consilierii este necesar să se acţioneze în cadrul unei relaţii suportive şi
colaborative, acest tip de abordare necesită o conceptualizare comprehensivă a cazului, utilă
pentru selectarea tehnicilor cognitiv comportamentale;
2) Etapele consilierii cognitiv comportamentale în adcţii vizează următoarele etape:
2.1 Stabilirea unei relaţii profesionale în care consilierul va evita moralizarea, va evita să se
prezinte ca expert, va fi flexibil, de încredere, îl va lua în serios pe client. Următorul pas va urmări
ca dependenţa de alcool să fie definită ca problemă în consiliere.
Se va urmări consacrarea mai multor întrevederi pentru angajarea, orientarea şi instruirea
persoanei supravegheate cu privire la abordarea cognitiv comportamentală. Pe timpul interviului
consilierul rezumă şi parafrazează cuvintele persoanei dependente subliniind ambivalenţa, furnizând
informaţii numai când acesta o cere.
2.2. Evaluarea motivaţiei pentru schimbare
Evaluarea motivaţiei este esenţială pentru abordarea ulterioară a clientului. Motivaţia pentru
schimbare prezintă fluctuaţii în timp. Sistemul de evaluare al motivaţiei elaborat de Prochaska –
DiClemente cuprinde următoarele stadii:
- în stadiul precontemplativ – aspectele negative ale adicţiei sunt ignorate. Interviul motivaţional se
poate folosi ca modalitate de intervenţie;în această etapă numai o presiune din afară îl determină pe
beneficiar să fie prezent în faţa consilierului – hotărârea de condamnare;
- în stadiul contemplativ conştientizarea problemelor legate de uzul de substanţe. Balanţa
decizională se foloseşte ca metodă de intervenţie, clientul evaluează în mod pasiv arumentele pro şi
contra consumului de alcool;
- stadiul preparativ (decizie) – angajarea în mici comportamente de schimbare(reduce cantitatea de
alcool consumată, nu consumă nimic într-o anumită perioadă). Persoana afirmă că doreşte să devină
abstinent în viitor. Ca modalitate de intervenţie se poate elabora un plan de acţiune (unde şi când);
- în stadiul acţiunii – optează pentru detoxifiere, apar schimbări care durează 24 de ore. Planul de
acţiune va fi implementat, persoana face eforturi pentru a-şi modifica deprinderile adictive,
rezultatele fiind evidente. În această etapă el se simte mândru şi încrezător în forţele sale, chiar dacă
se menţine vulnerabilitatea la recăderi. Se vor însuşi noi abilităţi de coping şi se vor aplica
strategiile cognitiv-comportamentale;
- în stadiul de menţinere – schimbările durează minimum 6 luni şi se observă o modificare a stilului
dezadaptativ de existenţă. Procesul nu este unul liniar ci ciclic, producându-se progrese dar şi
recăderi.
Evaluarea stadiului motivaţiei pentru schimbare poate permite selecţia tehnicilor de abordare
a clientului, precum şi prognosticul. Se urmăreşte o prevenţie a recăderilor şi elaborarea unor
strategii de abordare a situaţiilor de risc crescut şi a craving-urilor.
2.3 Interviul motivaţional este în sine o metodă clinică abilitată, un stil de consiliere directiv
centrat pe beneficiar, având ca scop central examinarea şi rezolvarea ambivalenţei. Se urmăreşte
creşterea conştientizării problemei, în contextul amplificării sentimentului de autoeficienţă.
Responsabilitatea pentru schimbare aparţine clientului. Strategiile interviului motivaţional sunt mai
mult persuasive decât coercitive, sunt suportive şi nu argumentative.
Fazele interviului motivaţional sunt construirea motivaţiei pentru schimbare şi consolidarea
angajării în schimbare.
În prima fază a interviului motivaţional - construirea motivaţiei pentru schimbare vor fi
folosite strategii cu rolul de a ajuta persoana supravegheată, dependentă de alcool să-şi exploreze
ambivalenţa şi să găsească motivaţii pentru schimbare: întrebări deschise, ascultare reflectivă,
suport, inventarul rezumativ din finalul şedinţei de consiliere. Ca strategie de integrare şi ghidare a
strategiilor amintite mai sus menţionate se foloseşte extragerea declaraţiilor motivaţionale.
În cursul interviului consilierul extrage aceste declaraţii motivaţionale (utilizând cele 4 tehnici), el
va încuraja persoana supravegheată, le va sublinia şi rezuma. Se mai pot folosi ca tehnici pentru
extragerea declaraţiilor motivaţionale: balanţa decizională, utilizarea extremelor, evocarea
perioadelor în care problema nu apăruse şi comparaţia cu timpul prezent, prospectarea viitorului
În a două fază a interviului motivaţional – consolidarea angajării în schimbare există
câteva indiciile care ne arată că persoana supravegheată este gata pentru schimbare: scade rezistenţa,
nu mai neagă, nu mai contraargumentează sau obiectează; întrebările legate de problema lui devin
mai rare, pare să aibă suficientă informaţie despre problema lui; rezolvări – pare că a găsit o soluţie
şi este mai liniştit relaxat, calm; declaraţiile motivaţionale sunt făcute direct: recunoaşte problema,
îşi exprimă îngrijorări legate de ea, exprimă intenţii pentru o schimbare şi optimism; apar întrebări
despre o eventuală schimbare, ce ar trebui să facă cu problema lui, ce au făcut alţii în situaţia lui;
prospectare – începe să vorbească despre cum ar fi viaţa lui după schimbare, anticipează dificultăţi
şi discută avantajele; experimentează mici schimbări (bea mai puţin, îşi petrece câteva zile în
abstinenţă).
Această etapă se începe printr-un scurt rezumat al stării prezente a beneficiarului incluzând
propria percepţie a problemei, ambivalenţa prezentă – evocând cea a mai rămas pozitiv sau atractiv
în problema lui şi care sunt riscurile sau aspectele negative, un rezumat al declaraţiilor
motivaţionale, aşa cum au fost ele extrase în cursul interviului.
Următorul pas constă în negocierea unui plan (se stabilesc obiective, considerarea opţiunilor,
conceperea unui plan).
Obiectivele sunt întotdeauna ale persoanei consiliate şi nu ale consilierului. Consilierul nu
poate impune obiectivele lui, întrucât confruntările şi tentativele de a face presiuni nu duc decât la
apariţia unei poziţii defensive. Chiar dacă obiectivele persoanei consiliate nu sunt cele mai bune,
simplul fapt că se angajează este un progres. Pentru a ajuta persoana consiliată să evalueze
validitatea obiectivului i se poate cere să verbalizeze despre consecinţele alegerii Ex. Dacă vei reuşi
să atingi acest obiectiv, ce crezi că se va întâmpla? Ce se întâmpla pozitiv şi ce aspecte negative poţi
vedea?
Pentru considerarea opţiunilor consilierul prezintă opţiunile şi-l ajută pe client să evalueze
decizia. Chiar dacă uneori clientul poate să recadă în ciuda eforturilor conjugate consilier-client,
recăderile sunt interpretate ca un proces de învăţare, făcând parte din recuperare., (conform ciclului
schimbării).
Conceperea unui plan: planul va fi conceptualizat în funcţie de câteva repere (când, unde
persoane de contact, căi posibile)- exemplu plan fără alcool în anexă.
În finalul interviului motivaţional, când s-a ajuns la acest punct este de ajutor ca
angajamentul să fie adus la cunoştinţa familiei (cu consimţământul persoanei consiliate), pentru a-l
consolida. În acest moment clientul se află în faza de acţiune a ciclului Prochascka – DiClemente.
3) Prevenirea recăderii – modelul Marlatt şi Gordon
În perspectiva comportamentelor adictive recăderea este o revenire la nivelul de funcţionare
şi activitate anterior unei tentative de a opri sau reduce comportamentul adictiv. Recăderea poate fi
văzută ca un eşec în atingerea obiectivelor stabilite. O alunecare este orice violare a unor reguli
autoimpuse pentru a menţine un comportament de abstinenţă sau a reduce un patern adictiv.
Prevenirea transformării unei alunecări într-o recădere reprezintă un obiectiv major al
programului de prevenţie al recăderilor. Vechile concepte legate de prevenţia recăderilor
presupuneau identificarea situaţiilor de risc şi evitarea lor, de aceea eficienţa lor a fot limitată.
Modelul Marlatt şi Gordon defineşte situaţiile de risc crescut ca „triger-i ai recăderilor”-
situaţii care ameninţă percepţia de autocontrol şi cresc riscul recăderii, cele mai comune situaţi de
risc fiind: stările emoţionale negative, conflictele interpersonale, presiunea socială . Marllat
consideră că dacă indivizii au răspunsuri eficiente de coping (de confruntare) vor dezvolta
convingeri de autoeficienţă (ca de ex. încredere în sine) referitoare la capacitatea de a se abţine de la
consum. Autoeficienţa descreşte probabilitatea recăderii iar la indivizii fără răspunsuri eficiente de
coping, scade nivelul percepţiei de autoeficienţă în ceea ce priveşte capacitatea de a rezista
consumului. Autoeficienţa scăzută asociată cu aşteptări pozitive de la consum duc la efectul de
violare al abstinenţei. Acest efect reprezintă o disonanţă cognitivă rezultată ca urmare a discrepanţei
dintre angajamentul pentru abstinenţă şi uzul subsecvent (am violat abstinenţa, deci nu pot să fac
nimic).
Pentru identificarea situaţiile de risc crescut s-au dovedit eficiente abordările care privesc:
circumstanţele ultimei recăderi; experienţe de craving recente şi monitorizarea lor, provocarea
pulsiunilor şi evaluarea cogniţiilor asociate, interviul aparţinătorilor.
B PARTEA PRACTICĂ
I . PROIECTAREA CERCETĂRII SOCIOLOGICE
II. ETAPELE POSIBILE ALE UNUI PROGRAM DE CONSILIERE INDIVIDUALĂ SPECIFIC
PROBLEMATICII CONSUMULUI DE ALCOOL ÎN PROBAŢIUNE
METODOLOGIA CERCETĂRII
Stabilirea temei de cercetat
În lucrarea de faţă îmi propun să urmăresc modul în care factorii sociali(de mediu), factorii
individuali şi stilul de consiliere interacţionează în formarea(generarea) unei direcţii de acţiune
care să urmărească reintegrarea socială a acestor persoane. S-a avut în vedere modul în care
fiecare stadiu motivaţional al persoanei supravegheate ne permite abordarea unui anumit stil de
intervenţie.
Universul cercetării este reprezentat de persoanele aflate în supravegherea Serviciului de
Probaţiune Olt, care au comis una sau mai multe infracţiuni şi la care în urma evaluării realizate
în baza instrumentului de colectare de date şi diagnoză a fost identificat ca factor criminogen
consumul de alcool.
Acest studiu va urmări specificul intervenţiei în cadrul fiecărui stadiu motivaţional în care se
află persoana supravegheată şi modul în care consilierul de probaţiune poate influenţa creşterea
motivaţiei pentru schimbare, identificarea convingerilor de viaţă negative care le impun acestor
persoane limite în schimbarea modului de viaţă şi înlocuirea lor şi totodată contribuţia pe care o
poate aduce consilierul în menţinerea unui stil de viaţă acceptat social la care se angajează
persoana supravegheată.
Motivaţia alegerii temei
Alegerea temei a pornit pe de o parte de la ideea că alcoolul reprezintă un factor criminogen
în cadrul multora dintre infracţiunile pentru care persoanele condamnate ajung în supravegherea
serviciului de probaţiune, iar pe de alta parte luând în considerare dificultăţile pe care consumul
problematic de alcool îl creează acestor persoane atât în procesul de supraveghere (respectarea
măsurilor de supraveghere) cât şi în procesul de reintegrare socială (în găsirea şi menţinerea unui
loc de muncă, în relaţionarea cu familia şi alţi membri ai comunităţii, în scăderea riscului de a
mai comite alte infracţiuni). Motivaţia pentru schimbare pe care o au aceste persoane poate fi
considerată „motorul” care pune în mişcare schimbarea urmărită şi poate permite adăugarea pe
parcursul acestui drum a altor metode de intervenţie menite să aducă persoanelor supravegheate
o nouă perspectivă asupra vieţii.
Obiectivele cercetării:
Realizarea unei cercetări aplicative orientate spre rezolvarea sau ameliorarea problemei
legate de consumul de alcool, văzut ca factor criminogen în cazul persoanelor aflate în
supravegherea serviciului de probaţiune ţinând cont de abordarea unei consilieri care are în prim
plan principul responsivităţii. Se urmăreşte totodată testarea eficienţei unor metode de
intervenţie în lucrul cu persoanele dependente de alcool aflate în supraveghere şi analiza
implicaţiilor consumului de alcool asupra calităţii vieţii acestor oameni;
Contribuţia la fundamentarea procesului decizional
Documentarea prealabilă
Documentarea livrească a avut în vedere literatura de specialitate, manualele aplicative de
probaţiune, legislaţia în vigoare.
Documentarea de teren a avut în vedere trei categorii de surse de informare:
Populaţia studiată: persoanele aflate în supravegherea serviciului de probaţiune Olt, care au
comis o infracţiune având ca factor criminogen consumul de alcool ;
Realitatea socială, definită ca evenimente în desfăşurare, analizată prin observaţie
participativă, în cadrul serviciului de probaţiune Olt
Documentele sociale prin realizarea unei analize statistice şi de conţinut a documentelor din
Serviciul de probaţiune: dosare de supraveghere, dosarele de asistenţă şi consiliere, planul de
supraveghere, planul de asistenţă şi consiliere, fişele de observaţie din cadrul întrevederilor,
instrumentul de colectare de date şi diagnoză baza de date informatizată aflată la nivelul
serviciului, chestionare, .
Universul cercetării este reprezentat de persoanele aflate în supravegherea serviciului de
Probaţiune de pe lângă tribunalul Olt, condamnate pentru comiterea unei infracţiuni ce a fost
determinată sau a fost în legătură cu consumul prealabil de alcool. Unele dintre aceste persoane au
mai fost în contact cu serviciul de probaţiune fie pentru întocmirea referatelor de evaluare
presentenţiale fie pentru o altă condamnare.
Elaborarea ipotezelor
1)Unele persoanele supravegheate dependente de alcool au primit în mediul în care s-au dezvoltat
mesaje depreciative cu privire la propria persoană pe care şi le-au însuşit, cauzându-le o stimă de
sine scăzută şi influenţându-i în compensarea golului interior dat de nesatisfacerea anumitor nevoi
prin dezvoltarea dependenţei de alcool.
2) Cu cât consilierul de probaţiune are o atitudine mai suportivă în relaţia profesională cu persoana
supravegheată cu atât cresc şansele ca motivaţia lui intrinsecă să crească ;
3) Dacă persoanele dependente îşi extind conştientizarea asupra consecinţelor deciziilor, atunci ei îşi
pot permite să facă alegeri mai conştiente (atunci când văd încercările vieţii într-o perspectivă mai
extinsă)
4) Dacă oamenii reuşesc să găsească surse alternative de alinare a durerii, atunci ei îşi dezvoltă
motivaţia intrinsecă de schimbare a obiceiului cu consecinţe potenţial distructive.
5) Atunci când reuşesc să-şi înlocuiască convingerile negative de viaţă şi renunţă la rezistenţa de a
înfrunta adevărul, persoanele dependente pornesc pe cale rezolvării conflictelor interioare şi pot face
alegeri care să le aducă un beneficiu durabil;
6) Cu cât învaţă să-şi vindece relaţii de suflet din care izvorăşte afecţiunea şi cultivă abilităţi de
comunicare conştientă cu atât persoanele dependente îşi pot găsi liniştea (pacea) interioară, care
elimină nevoia de a consuma alcool;
7) Pentru ca oamenii să renunţe la comportamentele toxice au nevoie de şansa de a găsi ceva cu care
să le înlocuiască.
Metodologia cercetări:
Cercetarea are la bază modelul calitativ, utilizând metode şi tehnici nestructurate: studiul de caz,
observaţia participativă, studiul documentelor (analiza de conţinut).
4 studii de caz cu persoane aflate în precontemplare, contemplare, decizie, acţiune faţă de
consumul de alcool
Program de consiliere individual pentru persoane cu consum problematic de alcool
Acceptarea problemei – slăbiciunea în faţa alcoolului şi consecinţele negative asupra vieţii
Această etapă presupune autodescoperirea, renunţarea la o falsă senzaţie de control şi acceptarea
conştientă a faptului că eul condiţionat este o aparenţă care te convinge. Eul condiţionat, imaginea
de sine a egoului nostru poate fi slab în faţa dependenţei, dar există o altă parte din noi asupra căreia
comportamentul dependent nu are nicio putere.
Eul imaginii de sine sau al egoului, se formează din feedback-urile pe care le primim încă din
copilărie. Prin intermediul poziţiilor sociale şi al posesiunilor noastre (achiziţii şi realizări)ne
dezvoltăm o personalitate şi proiectăm această imagine pe tot parcursul zilei în relaţiile cu noi şi cu
ceilalţi. Acest Eu poate să decidă că dorim să ne schimbăm anumite comportamente pentru că s-a
creat o oarecare disonanţă între ceea ce suntem şi ceea ce dorim să fim.
Există o dimensiune mai puternică a fiinţei umane, sinele (sufletul), ca expresie a unui câmp de
inteligenţă universal care stă la baza a tot ceea ce există în lumea obiectivă (de forme şi fenomene )
şi în lumea subiectivă (gânduri, sentimente, amintiri, dorinţe).Discuţie asupra felului în care
persoana percepe dependenţa sa ca o boală asupra căreia nu are control sau ca un comportament
condiţionat care poate fi schimbat prin intenţie şi voinţă.
Acceptarea ideii că există şansă de reuşită - să ajungem să credem că o putere mai
mare decât noi înşine ne-ar putea ajuta
Aşa cum din cauza obiceiurilor de gândire şi comportament oamenii au tendinţa de a se
autoexprima în moduri predictibile, ei au şi posibilitatea inerentă de a se exprima în moduri fără
precedent. Incertitudinea este un principiu fundamental al vieţilor noastre. Singurul lucru asupra
căruia oamenii au control este următoarea lor alegere. Lupta de a impune certitudine în lume şi
imposibilitatea acesteia de a ceda generează anxietate. Oamenii încearcă să se elibereze de această
anxietate prin obiceiuri şi comportamente care pot calma temporar temerea, dar au consecinţe
negative pe termen lung.
Pe măsură ce ne obişnuim cu cedarea în faţa ariei de posibilităţi şi incertitudini, nevoile
noastre de control, manipulare , seducţie şi impunere slăbesc şi creşte capacitatea noastră de
relaxare, creaţie, cedare, bucurie. Dacă prezentul este dureros ca urmare a alegerilor din trecut, să
înfrunţi realitatea prezentului este modalitatea cea mai eficientă de a începe procesul de vindecare.
Ideea de bază este un angajament de extindere a punctului intern de referinţă de la un ego întrupat în
căutare de control şi aprobare la o expresie unică a Fiinţei universale. (Identificare în viaţa reală a
momentelor de incertitudine care l-au condus către consum);
Recunoaşterea naturii exacte a greşelilor în faţa ta şi a oricărei fiinţe – introspecţie şi
descoperire (să treacă dincolo de negare)
Fiecare om are o poveste proprie pe care o relatează diferit în funcţie de persoana căreia o
împărtăşeşte. Când purtăm în noi îndoială sau dispreţ de sine, spunem povestea într-un fel care
neagă adevărul , din teamă că adevărul atrage critică şi judecare(aşa ne justificăm nouă de ce
ascundem adevărul, dar adâncim şi mai mult problema în umbră). Atunci când persoana dependentă
găseşte o persoană faţă de care să poată fi absolut sinceră şi căreia să-i poată spune povestea fără
teama de a fi judecat sau criticat poate face lumină printre aspectele întunecate pe care le negase.
Prin relatare poveştii consilierea îi poate ajuta să realizeze două lucruri: primul se referă la
elementele de dependenţă, celălalt se referă la diversele forme de abuzuri (copilăria pierdută).
Simplul fapt de a povesti creează o breşă în zidul negării, o spărtură în stratul de ruşine. De cele mai
multe ori un copil care a crescut într-o familie cu un tată alcoolic, nu a povestit niciodată nimănui
despre asta. Familia sa a avut acest secret de care el se simte responsabil, sentimentul de ruşine
unind membrii acestei familii. Pentru că nu i s-a îngăduit să discute pe faţă subiectul respectiv, chiar
dacă adultul povesteşte aspecte din copilărie, el tinde să elimine anumite părţi.
Se pot reintegra astfel părţile respinse şi persoana se poate simţi din nou în siguranţă .
Regretele şi dezamăgirile din cauza celorlalţi sau din propria vină se hrănesc cu vitalitate şi
creativitate. Lupta pentru a ascunde secrete regretabile duce la anxietate şi depresie. Dependenţa de
alcool serveşte scopului de a anestezia durerea, conflictul şi autoînvinuirea ce însoţesc secretele
adăpostite. Este necesară găsirea unui debuşeu sigur în faţa acestor emoţii toxice. Problemele care
generează cea mai intimă ruşine şi suferinţă sunt universale – îndoiala de sine, regretul şi teama de
eşec. Recunoscând că suntem oameni şi în acelaşi timp căutând divinul din noi, ne putem elibera de
povara vinovăţiei.
Controlul dependenţei – când se preia controlul asupra dependenţelor şi se fac primii paşi
spre stăpânirea lor (să treacă dincolo de negare)
Orice dependenţă majoră duce la o imensă lipsă de concentrare, este ca un mesaj hipnotic pe
care-l auzi toată ziua, pentru că dependenţele sunt forme de autohipnoză profundă. Mesajul pe care-l
aude persoana dependente de alcool putând fi „eşti un nimic. Mai trage o duşcă”. Pentru a fi scos
din cercul de fier al dependenţei el trebuie să devină conştient de mesajele interne negative pe care şi
le autoadministrează(să fie tras din transa hipnotică). În perioada consilierii persoana trebuie să se
abţină cel puţin temporar de la consumul agentului de dependenţă (alcool), chiar dacă anterior e
nevoie de internare şi dezintoxicare. Numai atunci când persoanele se abţin de la agentul de
dependenţă se poate lucra şi se pot face progrese.
Inventarul relaţiilor (să treacă dincolo de negare)
În această etapă se urmăreşte întocmirea unui inventar atent al relaţiilor. Se urmăreşte
identificarea persoanelor din trecut sau din prezent, care dintr-un motiv sau altul au exercitat o
influenţă evidentă asupra vieţii persoanei .În realitatea oricărei familii, fiecare dintre membrii ei
stabilesc legături şi fac sau nu schimb de hrană afectivă cu toţi membrii familiei extinse . Relaţia
primordială cu familia în care creşti se perpetuează.
Atunci când există o problemă dată de consumul de alcool va fi afectată fiecare „familie” din care
persoana face parte (familia de provenienţă, familia pe care şi-a întemeiat-o, familia de la serviciu,
familia de la biserică, familia obştească incluzând prieteni, rude şi alţi membrii ai comunităţii) . Va
determina apartenenţa la un anume grup sau va afecta relaţia cu diferite grupuri. De obicei persoane
dependente se concentrează pe schimbarea unei anume relaţii „Vreau să fac să meargă numai relaţia
asta. Dacă m-aş înţelege mai bine cu soţul/soţia/copilul, dacă el,/ea s-ar schimba, totul ar fi bine”.
Schimbarea pe care o suferă membrul unei familii se repercutează asupra tuturor. Familia , oricare
dintre ele, trebuie abordate ca o unitate. Când ajutăm o persoană dependentă să-şi facă o
autoevaluare se stârnesc valuri în toate domeniile vieţii persoanei respective.
Inventar amănunţit al propriei persoane – să recunoşti , să accepţi şi să integrezi
părţile din umbră nu pentru a arăta slăbiciune ci pentru a deveni întreg
Fiecare suflet(persoană )are părţile sale luminoase şi întunecate. Fiecare dintre noi poate fi
curajos - laş, generos - zgărcit, înţelegător - insensibil. Eul din umbră conţine aspecte secrete ale
naturii noastre pe care încercăm să le ţinem ascunse de noi înşine şi de alţii. Oamenii se implică în
comportamente dependente pentru a se anestezia în faţa conflictului dintre aceste calităţi opuse, în
măsura în care acestea se luptă pentru a se exprima. Impulsurile care ne mână să ne comportăm în
moduri care provoacă durere şi suferinţă sunt îngropate în dimensiuni ascunse ale sufletului nostru.
Voinţa de a explora ceea ce este în umbră ne extinde creativitate şi libertatea. Recunoaşterea,
acceptarea şi integrarea părţilor noastre întunecate nu ne face slabi, ne face întregi. Ştiind că toată
lumea are slăbiciuni şi virtuţi, poţi accepta dualitatea fiinţei umane, eliberându-te de tensiunea auto-
importanţei şi auto-compătimirii.
Nicio putere din exterior nu ne poate scăpa de neajunsurile noastre, mai mult decât putem
noi înşine să ne luminăm partea întunecată. Coexistenţa valorilor opuse este însăşi esenţa
universului. Singurul mod de a trăi o viaţă autentică este de a explora, a accepta şi a cuprinde
aspectele întunecate ale sufletului său care te silesc să faci alegeri care generează greutăţi şi
suferinţe. Acceptând că poţi fi arogant, egocentrist, dornic de afecţiune, autoîndreptăţit şi vrednic de
milă, reuşeşti să-ţi dai seama când exprimi aceste trăsături şi să explorezi modalităţi mai creative de
a-ţi îndeplini nevoile.
Recapitularea văzută ca o metodă de trecere în revistă a propriei fiinţe poate deveni un
puternic instrument de vindecare. Se urmăreşte recapitularea acţiunilor pentru observarea
momentelor când s-a răspuns mai degrabă din frică decât din înţelepciune, pentru a învăţa din trecut
şi a recunoaşte natura tranzitorie a reacţiilor emoţionale. Se reiau întâmplările unei zilei (ca şi când
te-ai uita la un film al propriei vieţii). Se urmăresc anumite imagini care generează sentimente
dureroase şi se analizează ce anume a creat disconfortul. Se folosesc semnalele fizice interne
(respiraţie accelerată, bătăi accelerate ale inimii, gol în stomac, înroşirea feţei) pentru concentrarea
pe detaliile unui episod pentru a vedea ce anume a creat disconfortul. Dacă se identifică un rezervor
de experienţe nerezolvate, se încurajează spre a începe eliberarea de orice durere, regret, insultă,
supărare, pentru a aduce pace(liniştea) în viaţa sa (să dea un telefon, să scrie o scrisoare, să
stabilească o întâlnire). Principiul este să se elibereze de sentimentele negative, pentru a nu mai fi
mânat de regret, furie, umilinţă, dezamăgire sau supărare. Alegerile pe care le va face vor avea cea
mai mare probabilitate de a-i aduce starea de bine fizică, emoţională şi spirituală.
Despărţirea de trecut(despărţirea de casă) – se urmăreşte să treacă dincolo de negare
În această etapă se porneşte de la ideea că trecutul nu poate fi schimbat dar poate fi
reinterpretat.
Se urmăreşte eliberarea de acele lucruri din trecut care ar putea fi obstacole în calea schimbării –
sentimentele de regret şi ruşine. Ultimul şi cel mai important stadiu al separării de părinţi se referă
la independenţa afectivă, pentru a ieşi din umbra familiei în care ai crescut şi a ajunge la statutul de
adult independent. Yung afirmă că , „mai întâi omul trebuie să se despartă de casa părintească,
desprinzându-se emoţional şi spiritual de mamă şi tată. Numai după aceea el se poate mişca liber,
într-un univers mai profund, mai bogat spiritual, alături de Dumnezeu”. Renunţarea la falsele
simboluri protectoare ale siguranţei şi despărţirea de casa părintească este o etapă dificilă, dar
necesară în procesul de schimbare. A-ţi lăsa în urmă părinţii şi problemele din mediul în care ai
crescut reprezintă un act simbolic important pentru că aşa reuşeşti să laşi în urmă copilăria şi
gândirea magică cu care ai crezut că-i poţi schimba pe ceilalţi. (…dacă eu aş fi mai bun, tata nu ar
mai bea).
Analiza pierderilor – mecanisme de apărare
Oamenii mobilizează mecanisme psihologice de apărare pentru a evita confruntarea cu
problemele care le provoacă suferinţa. Se urmăreşte: identificarea acestor mecanisme, cum îl ajută şi
cum îi dăunează aceste mecanisme, dacă s-ar slăbi aceste mecanisme de apărare care ar fi
consecinţele anticipate.
Într-o familie cu probleme în care un părinte este dependent de alcool , acesta emite unde de şoc
care se revarsă asupra celorlalţi membrii din familie de fiecare dată când dependenţa lui face ca
situaţia să iasă din normalitate: nu este disponibil afectiv sau fizic, e cuprins de furie. Consecinţele
vor fi relaţii distorsionate pentru că membrii familiei vor încerca să evite sursa tensiunii, fiecare
dezvoltând mecanisme de apărare (formează în jurul lor ziduri sau cochilii) care îi împiedică să
stabilească relaţii normale chiar şi cu alţi oameni. Mecanismele de apărare necesare în propria
familie le ridică obstacole în viaţa socială şi fac rău persoanelor care le-au dezvoltat. Astfel de
mecanisme de apărare sunt comportamentele dependente, obsesiile, răceala afectivă, autoînşelarea,
negarea.
Fiecare procedeu aplicat până în acest moment în etapele precedente urmăreşte ca subiectul
să treacă dincolo de negare. Mânia urmează procesul spontan după şoc şi negare. În cazul
persoanelor ale căror emoţii sunt profund reprimate, este dificil să-i ajuţi să-şi descarce mânia. Poate
fi recomandată o activitate fizică intensă (cum ar fi lovirea unui sac de box, săriturile în sus şi în jos,
lovirea mingilor de tenis cu racheta . Furia este mecanismul natural şi sănătos pentru a face faţă
suferinţelor şi pierderilor. Numai având de-a face cu furia poţi s-o laşi în urmă. Un alt motiv pentru
care trebuie să te confrunţi cu mânia şi s-o laşi deoparte este depresia, care seamănă cu un sindrom
secundar de şoc. Depresia este mânia interiorizată.
Modalităţile prin care se exprimă durerea: ea poate fi prompt abordată şi poate fi transformată în
furie extravertită. Sau poate fi interiorizată şi întoarsă asupra ta. Astfel îngropată ea se va manifesta
într-un fel sau altul sub formă de depresie, dependenţă sau alte mecanisme autodistructive. Procesul
de vindecare implică şi el o etapă de depresie, ce urmează furiei, dar este una temporară ce trece de
la sine.
Să facem o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit şi să fim dornici să îndreptăm
răul făcut (inventarul relaţiilor) eu sau ceilalţi versus eu şi ceilalţi
Se urmăreşte asumarea responsabilităţii pentru alegerile pe care le-a făcut şi care au avut
consecinţe neintenţionate, inclusiv de a provoca durere altora şi sieşi.
Conversaţiile interioare despre sentimente şi insuficienţă conduc oamenii prin intermediul ego-ului
către alegerile făcute. Vocea interioară poate spune„nu mă simt împlinit şi am nevoie de ceva din
afară a mea pentru a mă completa”. Pentru a-mi satisface dorinţele acţionez (fac paşii necesari
pentru împlinirea nevoilor. În satisfacerea nevoilor nu se mai ţine seama de disconfortul creat
celorlalţi. Cu cât e mai acută nevoia cu atât e mai probabil să nu se ţină seama de modul în care
alegerea îi afectează pe ceilalţi. Dacă nevoia unui alcoolic de a-şi alina anxietatea cu alcool devine
mai importantă decât nevoia de a primi atenţie şi apreciere din partea celor din jur acesta va face tot
ceea ce e necesar fără să-i pese prea mult de ceilalţi. Nevoile lui sunt mai prioritare decât nevoile
celorlalţi. Când conştientizarea este restrânsă la îndeplinirea nevoilor lui, acestea intră în conflict cu
nevoile altora. Când conştientizarea se extinde înţelegem că suntem legaţi unii de alţii ca într-o
reţea.
Prin recapitulare regulată se pot observa momentele în care acţiunile dependentului
tulbură pacea celor din jur. Dacă retrospectiv se poate imagina o soluţie mai creativă decât cea la
care s-a recurs în acel moment, se poate folosi această oportunitate pentru schimbare (vindecare şi
transformare).
Se analizează consecinţele alegerilor făcute în trecut şi se explorează alegerile din prezent la
aceeaşi situaţie, în urma înţelegerii şi experienţei acumulate.
Este încurajat către o implicare în discuţii deschise nondefensive cu oamenii care au fot
afectaţi de alegerile sale anterioare. Discuţiile pot fi mai semnificative atunci când ai un istoric al
schimbărilor din viaţa ta, care au contribuit la comportamentul supărător.
Prin procesul de identificare, cuprindere şi vindecare a părţilor întunecate ale naturii noastre
putem reuşi să ne vindecăm şi să ne transformăm relaţiile.
Se urmăreşte asumarea responsabilităţii pentru alegerile pe care le-a făcut şi care au avut
consecinţe neintenţionate, inclusiv de a provoca durere altora şi sieşi.
O nouă imagine de sine
Etapele anterior amintite pun persoana în contact cu propriile sentimente, îl fac conştient de
ele. Următoarele etape urmăresc umplerea golurilor lăsate de gândurile şi ideile vătămătoare. Dacă
golul ar rămâne el se poate umple cu atitudini şi gânduri negative, pentru că persoanele cu
comportament dependente au tipare de gândire negativă şi distructivă: nu sunt iubit, nu sunt demn
de a fi apreciat, sunt răspunzător de durerea şi suferinţa fiecăruia, nu merit.
Inventarul vechilor percepţii se poate face prin tehnica asociaţiei libere sau brainstorming, nicio idee
nu e prea extravagantă, orice subiect este suficient de demn pentru a nu fi respins. Se începe prin a
scrie într-un caiet începutul câtorva fraze: toţi bărbaţii sunt, după vreo două pagini scrii toate femeile
sunt…, dumnezeu este…, toţi oamenii sunt…, un cămin trebuie să fie.. pe măsură ce lista se umple
se descoperă ceea ce este acea persoană. Lisa cuprinde mesaje ce se referă la tine, la Dumnezeu,
univers, sex opus, oameni în general. Vechile mesaje negative ale percepţiei de sine ies la suprafaţă.
Afirmaţiile despre Dumnezeau sunt revelatoare pentru mesajele despre eu.
Cine vreau să fiu? Se urmăreşte întocmirea unei liste complet opuse cu mesaje pozitive, sănătoase,
echilibrate pe care persoana codependentă să şi le transmită. Majoritatea persoanelor codependente
pot avea dificultăţi aici pentru că nu au fost învăţaţi să gândească pozitiv despre sine. Astfel se
întocmeşte o listă cu ce văd ceilalţi la ei, întrebându-i pe cei din jurul lor ce calităţi văd la ei.
Uimirea a ceea ce descoperă însoţeşte revelaţia că există atâtea lucruri bune de spus despre un om al
cărui respect de sine a fost aproape inexistent.
Noi mesaje - Un adult imatur, cu tulburări afective grave are nevoie de o scară a valorilor.
Multe dependenţe printre care şi consumul de alcool sunt în fapt o sinucidere lentă, lucru recunoscut
în cele din urmă de persoana dependentă însăşi. Noul lor mesaj poate afirma dreptul lor de a trăi:
„Am dreptul la viaţă. Există ceva sfânt în fiecare viaţă inclusiv în a mea”, „Sentimentele mele sunt
justificate şi e bine să le am”, „sunt responsabil pentru felul în care mă simt”. Noua imagine de sine
care se construieşte este extrem de fragilă, astfel că va fi nevoie de întărire permanentă a acestor
mesaje pozitive.
Fixarea unor noi limite corecte
Pentru că sunt tot mai înclinate spre resentimente aceste persoane nu prea ştiu să ceară
lucrurile de care au nevoie. Ei ajung să urască ideea de a fi refuzate, încetează de a mai cere şi îşi
asumă refuzul - „N-o să obţin niciodată ce vreau, aşa că de ce să mă mai deranjez să cer”şi trec
direct la resentimente. Nici nu le mai trece prin mite să ceară ceva şi ajung să urască faptul că nu
obţin niciodată ceea ce vor. Schimbarea mesajului : „Câteodată, când cer, obţin ceea ce vreau”.
Un scop important al persoanelor dependente este de a-şi manifesta încrederea în mai mulţi
oameni, nu numai în cei apropiaţi. A cere şi a accepta ajutorul bisericii, comunităţii, rudelor
îndepărtate necesită un înalt grad de încredere şi siguranţă. Un mesaj des întâlnit „Mi-e frică să cer
pentru că s-ar putea să mă ignore”. Oamenii afirmă uneori că un pahar de vin este cel mai bun
prieten al lor. A învăţa să relaţionezi mai strâns cu ceilalţi necesită vindecarea problemelor legate de
încredere. (întrebări la care să reflecteze).
Stabilirea unor noi puncte de reper, o imagine corectă despre sine sunt absolut necesare
pentru ca schimbarea să apară.
Renunţarea la găsirea de scuze – justificarea raţională a comportamentelor
Oamenii atribuie conştient noţiunea de adevăr la ceva în care cred cu tărie. Adevărul se
poate modela adesea pentru a justifica raţional comportamente născute din nevoi. Chiar dacă pot să
recunoască faptul că dependenţa de alcool nu-i ajută nici pe ei şi nici pe cei din viaţa lor, persoanele
dependente pot să-şi justifice raţional alegerile, chiar şi atunci când acestea le provoacă suferinţă
celorlalţi, pentru că ele le atenuează măcar temporar durerea.
Numai atunci când se îndreaptă către o înţelegere mai adâncă a ceea ce sunt, când îşi dau seama că
nu pot găsi împlinire în afara lor , comportamentele lor devin mai puţin disperate şi au mai puţină
nevoie de a le justifica raţional. Numai de pe această platformă de responsabilitate personală şi pace
interioară sunt pregătiţi să-şi vindece relaţiile. Pe măsură ce identitatea lor devine mai mult
universală ei ajung să-i trateze pe ceilalţi aşa cum şi-ar dori să fie trataţi ei. Egoul pune perpetuu
întrebarea: şi eu cu ce mă aleg?, sufletul întreabă cum pot să ajut?
Extinderea conştientizării înseamnă dorinţa de a înţelege că fiecare evoluează în ritmul său şi
că nimeni nu-i poate impune altuia propria schimbare. Dacă în mediul de viaţă al persoanei
dependente, în ciuda bunelor sale intenţii, cineva nu este pregătit să facă faţă schimbărilor sale,
informaţia trebuie acceptată şi reţinută iar experienţa folosită ca o ocazie de a învăţa.
Întoarcerea acasă
În această etapă se urmăreşte alegerea unor substitute simbolice de părinţi care să ocrotească,
să protejeze, să călăuzească. Funcţia de ocrotire şi călăuzire poate fi asumată de persoana
dependentă sau de o persoană apropiată aleasă (persoană de suport), care va funcţiona în
următoarele direcţii:
ca sistem de rezonanţă, ascultător şi consilier nespecializat; ca prieten pentru contact zilnic, ca
sursă de sprijin necondiţionat, care nu te judecă (cineva din afara familiei), ca oponent blând dar
ferm (el te va avertiza când eşti gata să intri în bucluc), ca ajutor şi confident când trebuie să
traversezi din nou anumite etape ale vindecării pentru a soluţiona problemele nerezolvate, ca a treia
parte sănătoasă în relaţia de codependenţă cu altcineva (tutorele poate abate ceva din tensiunea
relaţiei, distrăgându-ţi atenţia cu ocupaţii sănătoase).
Persoana dependentă însăşi poate fi propriul său părinte. Fiind crescut într-o familie cu
probleme poate recurge cu uşurinţă la autocritică, se poate înjosi în proprii ochi. Este necesară
dezvoltarea unei noi voci interioare, pozitive, prin înlocuirea vechilor mesaje negative cu altele noi.
Pe măsură ce se va maturiza părintele interior, nu va mai fi nevoie să caute persoane din afară care
să-şi asume acest rol.
Analiza personală şi recunoaşterea neîntârziată a greşelilor
Etichetarea perpetuă a oamenilor, situaţiilor, circumstanţelor perpetuează conflicte între
indivizi, comunităţi, naţiuni. Dialogul interior care separă lumea în corect şi greşit este incompatibil
cu pacea. Dacă te prinzi în dialogul permanent dintre corect şi greşit vei continua obiceiul restrictiv
sufleteşte de a te autoeticheta ca bun sau rău în funcţie de istoricul alegerilor tale. Se încurajează
gândirea în termenii alegerilor făcute cu mai multă sau mai puţină conştientizare (prin raportare le
ego sau la suflet). Se urmăreşte explorarea impulsurilor hrănite de frică şi se caută căi de a le furniza
mai multă iubire. Pe măsură ce ne extindem simţul eului, nevoie de apărare sau de protecţie scade.
Paradoxal, pe măsură ce ne acceptăm vulnerabilitatea inerentă, devenim mai puţin vulnerabili la
afronturile şi insultele triviale care ne contestă importanţa personală. Când în urma reflecţiei ne dăm
seama că o alegere anterioară a provocat altcuiva o suferinţă inutilă sau un conflict putem face ceva
pentru a restabili pacea şi armonia fără un simţ inflamat de autoimportanţă.
Analiza Relaţiilor prezente
Şi în această etapă persoana de suport are un rol important. Obiectivul este de a atenţiona
asupra unei posibile probleme pe care cel din afară o sesizează într-o fază incipientă şi de a o
îndrepta înainte de a se agrava. Este necesar un inventar al relaţiilor prezente, care va cuprinde
prieteni şi cunoştinţe din prezent şi felul cum se raportează la ei. Acest inventar pune în evidenţă
orice tipar de codependenţă , chiar în momentul în care se face simţit în relaţie şi urmăreşte evitarea
capcanelor dureroase în clipele de vulnerabilitate. Mecanismele de autoapărare (autoînşelarea,
negarea) sunt la pândă gata să iasă la iveală când li se oferă ocazia. Persoana de suport (o persoană
confidentă şi de încredere) va verifica lista relaţiilor pentru a fi mai puţin susceptibil de a te angaja
în relaţii de codependenţă.
Necesitatea continuităţii
Schimbarea nu este un lucru garantat, astfel că este necesar un proces de întreţinere fiind
atent la viaţa de zi cu zi, pentru a obţine rezultatele schimbării. Prima formă de întreţinere se referă
la rutina zilnică, o a doua formă o reprezintă persoanele de suport, iar a treia formă poate fi
reciclarea, atunci când suferinţele şi amintirile îl trimit înapoi, când este nevoie în una sau alta
dintre etape precedente.
Vindecarea şi transformarea necesită reprezentarea unei vieţi echilibrate , în care faci alegeri bune,
trăieşti în armonie cu oamenii şi cu celelalte elemente din jurul tău. Sunt încurajaţi să-şi imagineze
viaţa dacă ar trăi în folosul său şi al celor din jur.
Concluzii: Prin înţelegerea preţului pe care dependenţa îl pretinde de la viaţa oamenilor şi de la
societate este important ca din rolul de consilieri de probaţiune să urmărim în cazul persoanelor cu
care lucrăm, acordarea unui ajutor specializat pentru înlocuirea obiceiurilor care deteriorează
existenţa, cu unele care o alimentează, fără însă a neglija aspectul că „Şi în bine, şi în rău, uşa
schimbării se deschide din interior”(Rumi). Schimbarea de sine necesită renunţarea la anumite
credinţe şi îmbrăţişarea altora. Una dintre credinţele la care-i încurajăm pe cei aflaţi în
supravegherea serviciului de probaţiune să renunţe, este aceea că nu şi-ar putea gestiona singuri
dependenţa, comportamentul şi viaţa. Ei pot învăţa să facă asta din momentul în care îşi însuşesc
ideea că să ceri ajutor atunci când ai nevoie nu e semn de slăbiciune, ci este un semn de recunoaştere
a interrelaţionării şi interdependenţelor dintre oameni. A învăţa să faci alegeri care îţi aduc o plăcere
durabilă poate fi secretul pentru o viaţă de armonie şi bunăstare. Experienţele personale au de regulă
cel mai mare impact asupra alegerilor viitoare.