Transcript of Istoriografia Romantica Europeana
Istoriografia romantica europeana
Daca sub aspect literar si artistic romantismul are figuri ilustre
în numeroase tari europene, meat este dificil sa vorbim despre o
întâietate, în domeniul istoriografiei Franta si-ar putea
revendica, eventual, locul de frunte .
Patru nume - François Guizot (1787 - 1874), Augustin Thierry (1795
-l856), Adolphe
Thiers (1797 - 1877) si Jules Michelet (1798 - 1874) domina o
jumatate de secol ( 1820 - 1870)din istoriografia
Frantei.
In istoria revolutiei franceze si a epocii napoleoniene aveau teme
generoase care deschideau orizonturi vaste cercetarii prm
problemele pe care le ridicau si prin articularea lor cu ansamblul
istonei europene. Apoi. acesti patru istorici s-au interesat si de
istoria altor tari, au întocmit sinteze generale asupra istoriei
europene, au investigat epoci trecute, în specia] din istoria
Frantei si a Angliei.
S-a impus, mai cu seama, Jules Michelet prin generozitatea
ideilor, prin capacitatea de a resuscita trecutul, de a da un
relief aparte scenelor de masa si prin nobletea stilului sau.
împreuna cu prietenul sau Edgar Quinet si poetul polonez Adam
Mickiewicz eiau tout la Collège de France nu doar cursuri de
istorie. Au creat o atmosfera intelectuala si au hranit un spirit
cu urme adânci în constiinta audientilor, printre care s-au aflat
si români. Un public care participa entuziasmat la conferintele
acestor maestri.
Jules Michelet are o opera ampla între care se numara
o Introducere în istoria universala (1833), un
apreciat Manual de istorie moderna,o Istorie a secolului
al XIX lea, în trei volume. Principalele sale scrien sunt
însa Istoria Frantei (în 18 volume) si Istoria
revolutiei
franceze (aparuta initial în 5 volume), în Istoria
Frantei. Michelet încheaga un tablou vast al vietii poporului în
legatura cu toate elementele care configureaza existenta
sa:pamântul, evenimentele, oamenii, societatea. Nu problematizeaza
si nu construieste textul în maniera explicatiei impersonale El
introduce explicatia în tesatura naratiunii care prezinta
deopotriva calitatea sintezei si darul de a prezenta expresiv
desfasurarea vietii trecute.
124
Uneori Michelet surprinde sensurile unor fenorrene în câteva linii
revelatoare. In capitolul despre Rena f ere, Jules Michelet
sene: "Placutul cuvânt Renastere nu le evoca prietenilor
frumosului decât înscaunarea uneiarte noi si nestavilitul avânt al
fanteziei. Pentru erudit el însemna restaurarea studiului
antichitatii; pentru legisti. lumina care începe sa se faca în
contradictoriul haos al vechilor noastre datini. Aceste minti
deosebit destiutoare au uitat însa doua lucruri, «neînseamnate»
într-adevar, care apartin acestui veac mai mult decât tuturor celor
premergatoare la un loc: descoperirea lumii, descoperirea
omului.
Veacul al XVl-lea, în mar 11111x2320l ea si legitima sa cuprindere,
merge de la Colurab la Copernic, de la Copernic la Galileu, de la
descoperirea pamântului la cea a cerului.
[n desfasurarea sa, omul s-a regasit pe sine însusi. In timp ce
Vesale si Servet au adus revelatia vietii, cu ajutorul lui Luther,
Calvin, Dumoulin si Cujas. pe de-o parte, Rabelais, Montaigne,
Shakespeare, Cervantes pe dealta, a patruns în tainele vietii
morale. A investigat temeliile adânci ale naturii sale. A început
sa întroneze Dreptatea si Ratiunea"15.
Ceea ce impresioneaza la Michelet este, însa, mai ales forja
evocatoare a faptelor si întâmplarilor din istoria Frantei,
profundul lui atasament fata de propria tara, ca parte a
umanitatii. Michelet umanizeaza trecutul; dincolo de fapte si de
evenimente se profileaza motivatia spirituala si sufleteasca a
celor care le realizeaza. Distingem astfel, în scrisul lui
Michelet, doua planuri prin care se tese istoria: al datelor
si întâmplarilor obiective si al trairilor umane care le
însotesc.
Aruncând o privire de ansamblu asupra imaginii pe care o
ofera Istoria Frantei a lui Michelet putem distinge, ca
fundal general, poporul ca demiurg al propriei istorii, apoi
monarhia, principalele institutii, înfruntari politice,
aspecte culturale, mari personalitati din viata spirituala a tarii,
evenimente în ipostaze scenice familiare.
De fapt, istoria pare de multe ori o scena pe care se desfasoara
spectacolul vietii oamenilor de seama în anturajul lor imediat. Iar
în fundal marile forte spirituale si aspiratii ale poporului,
aceasta comunitate care se cereînteleasa în nazuintele si în
actiunile ei spre a patrunde însasi taina istoriei.
13 Jules Michelet, Istoria Frantei, Scrieri alese, voi I,
Editura, Minerva, 1973, pag. 185-l86.
125
în prosceniul acesteia se afla poporul. El tine pe umeri istoria,
îi transmite pulsatiile sale din adâncuri, o transforma în epopee.
Istoria devine inteligibila în dimensiunea ei vasta si profunda
doar prin considerareapoporului ca subiect si obiect al
ei.
în 1846 Michelet a publicat o carte intitulata Poporul, în
care îl învesmânteaza în atributele maretiei sale. Scrierea a fost
nelipsita din lecturile revolutionarilor epocii, inclusiv ale celor
români.
Michelet nu a fost preocupat de aspectele teoretice ale
isî,onei(desi a tradus cunoscuta opera Stiinta noua a lui
Giambattista Vico si a contribuit la popularizarea ei), dar el a
ridicat-o la nivel de esente pnn forta cu care a transmis în
scrisul sau poezia istoriei.
în plan ideologic, Michelet era un democrat, sustinator generos aî
aspiratiilor spre libertate sociala si nationala a popoarelor, a
cauzelor mân purtatoare de destin, în acest sens. istoria apare în
viziunea lui ca scena pe care se petrece drama libertatii
umane.
Scrierea care vine sa confirme în chipul cel mai elocvent acest
înteles al istoriei si. totodata, opera de vârf a lui Michelet
este Istoria revolutiei franceze (1847-l853, în cinci volume).
In aceasta lucrare autorul da masura talentului sau de istoric si
scriitor, revarsând un suflu romantic pe cuprinsul întregii
scrieri. Michelet traieste împreuna cu evenimentele, cu multimile
frematând în vuietul marelui eveniment. Se remarca puterea de a
învia scene de masa, de a crea senzatia autenticitatii celor
petrecute.
lata cum descrie Michelet atmosfera care a pregatit tâsnirea acelor
versuri înaripate care aveau sa devina cântul revolutiei:
Marsilieza. "Intoarceti-va ochii de la Paris si îmbratisati,
rogu-va, cu privirea - daca se poate cuprinde - uriasa,
neînchipuita amploare a ceea ce se petrece. Sase sute de mii de
voluntari s-au înscris si vor sa se îndrepte spre hotare. ... Drept
rasplata, marelui suflet al Frantei i- a fost dat în clipele acelea
de sfânta generozitate sa afle un cântec - un cântec repetat din
aproape în aproape a cuprins întreaga lume.
A fost aflat la Strasburg, la doi pasi de dusman. Numele pe care
1l-a dat autorul e acela deCântec
al armatei de pe Rin, Gasit în martie sau aprilie. în primele clipe
ale razboiului, nu i-au trebuit nici doua luni ca sa cuprinda
întreaga Franta.
Nu în timpul unei mese de familie, asa cum s-a spus, a fost
compus sacrul cântec. Ci în mijlocul unei multimi
emotionate.
126
Este vorba despre un banchet în care cineva a pronuntat cuvântul
magic: «Allons».
Tânarul Rouget de llsle a iesit grabnic din sala si într-un moment
de gratie a scris totul - muzica si cuvintele. S-a întors
apoi în sala intonând: , Allons enfants de la patriei A fost
ca o strafulgerare din ceruri... Lumea, atât timp cât va exista, îl
va cânta mereu"16.
Michelet scrie, poate, pe o nota prea patetica, dar e sincer,
traieste emotia zamislim marelui cânt ca pe o iluminare.
Michelet urmareste revolutia pe tot parcursul ei, de la Adunarea
celor trei stan convocate în 1789 de Ludovic al XVI-lea si pâna în
zilele agoniei din Thermidor soldate cu caderea lui Robespierre si
a partizanilor lui, cudezlantuirea a ceea ce istoricul
numesteTeroarea neagra.
Peste revolutia marcata de zvâcnirile multimii, de sute de momente
politice si sociale, de idei si principii înalte, dar si de
frigurile unor dezlantuiri de furie, s-a lasat lintoliul tacerii
însângerate. Vocea revolutiei va fecunda dincolo de prabusirea
actorilor în întreaga istorie a secolului al XIX-lea.
Jules Michelet a fost un mare prieten al tinerilor români veniti sa
se formeze intelectual la Paris. I-au ascultat cursurile, la
Collège de France, vrajiti de ideile si de spiritul acestora, au
adapostit în sediul Societatii întemeiate de ei publicatia "Les
Écoles", care îsi propunea sa apere împotriva persecutiilor pe
Michelet si Edgar Quinet17.
Renumitul istoric s-a aflat în raporturi, am putea spune amicale,
cu CA Rosetti si sotia sa, Mana, si-au facut vizite, au întretinut
curespondenta18.
Prin intermediul lor si al contactelor care l-au apropiat de
"problema româneasca", de aspiratiile poporului, Michelet a
închinat câteva texte Principatelor Dunarene, unor scene din
revolutia de la 1848, puterii de creatie spirituala a poporului,
comentând câteva balade populare.
A dezvaluit destinul istoric nemeritat al românilor, a semnalat
vointa lor de regenerare, i-a îndemnat sa priveasca viitorul cu
încredere, a chemat
16 Jules Michelet, Istoria revolutiei. Scrieri alese voi.
U, traducere Angela Cismas, Editura Minerva, 1973,pag.
198-l99.
Jean Breazu, Edgar Quinet et les Roumains, în Mélanges de
/Ecole roumanie en
France, Paris, 1927, pag.314.
întregul dosar al legaturilor lui Michelet cu tineretul român aflat
la Paris, în volumul Marin Bucur, JulesMichelet si
revolutionarii români în documente ti scrisori de epoca (1846-
l874), Editura Dacia, Cluj-Napoca,1982.
127
Europa, în special lumea latina, sa-i primeasca cu afectiune
printre ei, si-a exprimat încrederea în gemul poporului român si a
omagiat Miorita în cuvinte memorabile. "Cât despre Miorita, e
o balada în felul celor mai vechi, un lucru siânt si
înduiosator de-ti frânge inima.
Nici ca se afla ceva mai naiv si mai maret. Citind-o. îti dai
de minune seama de ceea ce vorbeam mai înainte, de placuta
înfratire a omului cu întreaga fire"19.
Michelet vedea realizabil proiectul de regenerare a poporului român
tocmai pentru ca acesta se afla la început. Modelul lui depindea de
artizanii lui. Acestia erau oamenii generatei de la 1848. ai
începutului de drum...
Credinta în fortele poporului, libertatea ca dimensiune
fundamentala a înnoirii, atasamentul fata de marile cauze ale
umanitatii, o sensibilitate speciala în perceperea problemelor ei
mari, toate acestea învesmântate într-o tinuta stilistica
maiestuoasa sunt însemne ale romantismului în istoriografie pe care
Michelet le-a exprimat cu o forta aparte.
Savantul a lasat si reflectii profunde asupra epocilor istorice ca
atare, în Istoria secolului al XIX-lea Michelet
surprinde cu acuitate marile mutatii care l-au marcat. "Alura
timpului s-a scliiinbat - scria Michelet. El si-a dublat pasul de-o
maniera stranie. Sunt nascut în timpul lui Watt (inventatorul
vaporului cu aburi), iar geniul sau masinist se observa si în
maniera de a purta razboiul, continua Michelet. Cei care cred ca
trecutul contine în el viitorul si ca istoria este un fluviu care
curge identic, reluând aceleasi ape. trebuie sa reflecteze si sa
vada ca foarte adesea un secol se opune celui precedent si îi da o
desmintire aspra. Secolul nostru progreseaza în chip fatal. Mari
fapte, jos. la temelie; sus raspunde un sunete slab"20.
La vibratia exceptionala a sensibilitatii lui Jules Michelet
observam capacitatea, puterea de sinteza a unui spirit apt sa
desprinda liniile de forta ale unui secol.
Apropiat de Michelet prin spirit prin ideile pe care le împartasea
si prin prietenia care îi lega. a fost EdgarQuinet (1803-l875). Se
aseamana, de asemenea, în alura stilistica a scrisului, în aerul de
demnitate pe care îl pune în tratarea temelor, în vocea care se
simte ca vorbeste parca din înalt. El nu mai scrie, el oficiaza,
parca, în numele unui crez. al unor idei.
128
Marile coordonate ale acestui crez sunt revolutia ca actiune
purificatoare a societatii, spiritul democratic, încrederea în
ideea de progres pitn capacitatea de creatie a omului, prin
chemarea sa demiurgica. aparareaprincipiului nationalitatii si
atasamentul fata de miscarea natiunilor asuprite si.
bineînteles, militantismul pentru libertate, cuvântul magic
care sublima în viziunea romanticilor "de stânga" elanurile
umanitatii si conditia de împlinire a omului ca individ si ca
cetatean, în consens cu Michelet. Edgar Quinet sena: "Istoria, atât
la început cât si în finalitatea ei, este spectacolul libertatii,
al protestului spetei umane împotriva lumii ce-o tine în
lanturi"'21.
Istoria este o sursa de fortificare a omului. Implicit el
descifreaza în ea un sens ascendent. Dar pentru a deveni
stapân al propriului destin omul trebuie sa se manifeste activ
pentru a face sa triumfe ratiunea si dreptatea.Raspunde astfel
ideii de progres care este în perceptia sa ..miscarea constructiva
a omului aflat în stare de libertate"22.
Pentru popoare pierderea libertatii semnifica lipsirea lor de
istorie. "Cel dintâi lucru pe care un popor îl pierde o data
cu independenta si libertatea e propria lui istorie"23.
Asa interpreteaza Quinet procesul istoric italian într-una din
principalele sale scrieri, Revolutia din Italia.Autorul este
un mare admirator al formelor active de viata din orasele- comune
italiene, al efervescentei lor creatoare. In ciuda unui puternic
sentiment al unitatii nationale, Italia n-a putut sa-si constituie
un stat national datorita adversitatii si competitiei pentru
suprematie a doua forte: Imperiul (se are în vedere Imperiul roman
de natiunegermana) si Papalitatea. Quinet a fost, de altfel, un
adversar declarat al bisericii, a irulitat pentru libertatea
constiintei, a suportat în câteva rânduri masuri punitive din
aceasta pncina.
Scriitorul vede forta unificatoare a Italiei mai ales în cultura.
De altfel Revolutiile din Italia este cu precadere o
carte de istorie literara si culturala a italienilor pâna în
secolul al XVI-lea.
Majoritatea scrierilor sale sunt de altfel eseuri cu caracter
istoric-literar sau filosofic, de pilda: Geniul religiilor,
Filosqfia istoriei Frantei etc. A
21 Edgar Quinet, Opere, alese, voi. l, traducere prefata,
tabel cronologic de Angela Cismas, Editura Minerva,Bucuresti, 1983,
pag. X.
22 Ibidem, pag. XI. 1 1bidem, pag.
181.
129
cultivat intens si poemul liric - filosofic: Sclavii. Moartea
constiintei umane. Creatia etc.
Edgar Quinet a avut si el o relatie strânsa cu românii. Cea de a
doua sotie. Hermiona, a lui Quinet. era fiica adoptiva a lui
Gheorghe Asachi. A fost apropiat de cercurile culturale ale
românilor, omagiat de tineretul studiosde la Paris etc. La una din
adresele colective trimise "din partea românilor din
Principate" Quinet raspundea în decembrie 1856; "Nimic nu
pretuieste mai mult pentru mine decât asigurarea de-a va fi
exprimat cu fidelitatesentimentele si necesitatile momentului în
care va aflati"24.
Era în perioada de intensa framântare a natiunii române pentru
crearea conditiilor necesare realizarii Unirii Principatelor si a
statului national modern. In urma Congresului de pace de la Paris
(1856) se profila odeschidere favorabila înfaptuirii acestui act.
Quinet publica brosura Românii, Organizarea Provinciilor
Dunarene în care îmbratiseaza cvi caldura cauza româneasca, face o
incursie în istoria poporului nostru, subliniaza semnificatia
redesteptarii nationale si sensul recuperator al natiunii române în
familia popoarelor occidentale, în special a celor
latine.
Quinet scria: "Opt milioane de oameni, implorând, bat la usa
societatii noastre occidentale. Ce vor? Cer sa fie ajutati sa
renasca; revendica alianta noastra... Lucru nou, într-adevar, în
lumea noastra moderna, caci ei nu pretind sa-i ajutam, asa cum
totdeauna s-a întâmplat, numai în numele dreptatii, al interesului
tuturor... Nu; noutatea si grandoarea cauzei lor e faptul ca se
prezinta ca niste frati de-ai nostri... "2"
O discutie asupra limbii române este menita sa argumenteze
latinitatea ei. iar o sinteza a unor momente nodale din trecutul
Principatelor, cu accentul pe domniile lui Stefan cel Mare si Mihai
Viteazul, îi permite lui EdgarQuinet sa releve capacitatea
poporului român de a construi repere istorice semnificative.
Dincolo de fapte si evenimente, de vicisitudini care pareau sa
aneantizeze însasi fiinta sa ca neam, este revelatoare, dupa
Quinet. permanenta sa si decolarea spre un nou orizont de existenta
din momentul în care s-au ivit conditii prielnice. Acesta era
stadiul la care ajunsesera Principatele în preajma unirii lor.
Quinet vorbeste deopotriva ca un protector
Edgar Quinet, Opere alese, voi. 2, Editia de Angela Cismas,
Editura, Minerva, Bucuresti. 1983, pag.291.
25 Ibidem, pag. 293. 130
si profet al cauzei românilor; o face grav si solemn, în
tonalitate romantica, patetic si convingator.
Intre manie figuri ale istoriografie franceze din perioada
Restauratiei se numaraAugustin Thierry (1795-l856).A sintetizat
obiectivele si programul sau de lucru într-o serie de articole
reunite parlial în volumul Zece ani de studii istorice,
aparut în 1827. Principalele directii în care Thierry a tinut sa-si
însene contributia erau: sa reabiliteze într-o mai mare masura idea
valorificarii "culorii locaîe" în demersul istoriografie; acest
aspect se articula cu nazuinta de apatrunde în adâncul trecutului
popoarelor, în domeniul zestrei originare, valonficându-se. în chip
corespunzator, tezaurul izvoarelor vechi: cronici, charte, acte
fondatoare, letopisete etc. în sursit, dar nu în ultimul rând,
Thierryacorda Starii a treia (Tiers Etat), de fapt burgheziei,
rolul de factor dinamogen în istoria Frantei. Si nu numai a
Frantei, ci a tuturor tarilor occidentale în genere, cu puternice
segmente de reprezentanti ai starii a treia.
Semnificative în privirea individualizarii epocilor trecute, a
reproducerii culorii proprii acestora, sunt scrierile lui
Thierry. Povestiri din timpuri mewvingiene (l 833)
si Istoria cuceririi Angliei de catre
normanzi.
în Povestiri... Thierry desene cu talent epoca merovingiana,
apelând masiv la surse vechi, reproducând largi pasaje din
cronicarii evului mediu (asa cum procedeaza în cazul învatatului
episcop Grigore din Tours (538-594),considerat "parinte al
istoriografiei franceze" .
In povestirile lui Grigore din Tours a gasit freamatul vremurilor
care au marcat trecerea de la antichitate la evul mediu, accentul
cazând pe opera misionara a Sf. Martin, apostolul Galiei. Sigur,
cronicarul medieval confera evenimentului o dimensiune universala,
perceptie explicabila pentru un om al Bisericii si al acelei
epoci.
Thierry este interesat de culoarea epocii, de mentalitatea
timpului, de reprezentarile care dominau, cel putin la nivelul
prelatilor bisericii.
în Istoria cuceririi Angliei de catre normanzi Thierry ridica
o chestiune istoriografica semnificativa. Mai ales ca ea se
regaseste în dezbaterile purtate si în interiorul altor
istoriografii (de pilda, cea româneasca) Anume,
învatatulfrancez considera cuceririle drept sursa constitutiva a
claselor dominante în tanle cucerite. Ca atare, normanzii au
constituit în Anglia patura
26 Vezi Vasile Cristian, Istoriografie generala,
Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1979,pag.
70.
131
conducatoare aristocratica si rurala, dupa cum în Franta francii
aveau sa devina cu precadere reprezentantii aristocratiei
feudale.
Preeminenta sociala a rasei cuceritoare, scria Thierry cu privire
la cazul Frantei, se articuleaza cu zonele pe care le locuiesc.
Galo-romami locuiau în asezari de tip rural, era întreprinzatori si
avuti; colonii semiservili locuiau în sate.
în schimb, clasele superioare ale oamenilor de rasa germanica s-au
fixat la tara. Nu existau germanici în orase, cu exceptia unor
garnizoane militare.
In aceasta vreme, preeminenta sociala trece de la orase la sate.
începe sa se imite modul lor de viata, aristocratii fiind lenesi,
turbulenti si brutali. Nutreau aversiune pentru simtul ordinii,
pentru respectul regulilor decomportament27.
Observam, asadar, cum la Thierry se îmbina, pe de o parte,
interesul romantic pentru istoria profunda, mergând pâna la
cristalizarile formelor de existenta care se smulg din lumea
antica, iar pe de alta parte, orientarea sademocratica prin care
dezavueaza fortele sociale care nu raspundeau, dupa el. chemarii
istoriei, în contrast cu aristocratia funciara, Thierry priveste
..Starea a treia': ca factor propulser si creator al evolutiei
istorice. In Eseu asupra istoriei formarii si progreselor
Starii a
treia (Esay sur l' histoire de ia formation et des progres du Tiers
Etat (1853 ) sunt puse în valoare aceste idei. Thierry scrie ca un
istonc care îmbratisea2a cu privirea realitatea nationala ..la o
distanta de sapte secole [...] percepe o succesiune regulata de
progrese sociale si politice; la cele doua capete ale caii
parcurse, e aceeasi natiune si aceeasi monarhie, legate una
de alta si modificate împreuna. Considerata subacest aspect istoria
Frantei este frumoasa prin unitate si simplicitate"'28.
In acest context se poate desprinde, dupa Thierry "dezvoltarea
graduala a Starii a treia originile sale obscure, rolul de actiune
lenta dar mereu progresiva asupra vietii sociale".
Dupa ruperea acordului între monarhie si Starea a treia echilibrul
istoric s-a perturbat, ducând la revolutia de la 1789-l794, în
timpul careia Starea a treia si-a pus în evidenta capacitatile
creatoare. "Istoria acestei stan.
Chestiunea este amplu tratata în monografia lui B.
Réizov, L'historiographie romanitiqiiefrançaise (1815-l830),
Moscou, f.a., pag. 104-l88.
subliniaza Thierry-, este istoria dezvoltarii si progresului
societatii noastre civile. Acesta este marele spectacol pe care-l
prezinta istoria noastra"29.
Istoria Frantei, si nu numai a ei. are ca poli, pe de o parte, o
confruntare nationala: galo- franca?0. pe de alta parte, translatia
acesteia în plan social exteriorizata în tensiunea dintre
aristocratie si paturile de jos ale populatiei.Remarcam la Thierry
o încercare de abordare a istoriei Frantei prin prisma ascensiunii
Starii a treia de fapt a burgheziei si un demers de tipul istoriei
sociale. Acest curs al istoriografiei spre istoria sociala se va
dezvolta ulterior, va deveni tot mai complex si mai aprofundat
constituind una dintre directiile majore ale istoriografiei, în
genere.
Tot în epoca Restauratiei, un alt istoric de seama François Guizot
(1787-l874) a contribuit la inovarea istoriografiei pe care a
conceput-o ca istone a civilizatiei. Problematica se va dezvolta
ulterior. Lui Guizot ü revine însa menitul de a fi formulat si a fi
ridicat ideea istoriei civilizatiei la nivelul unor cercetari
semnificative.
Savant de larga formatie, profesor si om politic (a fost lider al
Partidului Liberal), François Guizot a scris mult si în diverse
domenii. A tradus din alte limbi (de exemplu, vestita carte a lui
Edward Gibbon, Istoriadeclinului si a prabusirii Imperiului
Roman), a facut radiografii pertinente ale starii societatii din
vremea sa, a initiat si sprijinit publicarea unor editii de
documente' '.
Guizot a publicat principalele sale scrieri Istoria
civilizatiei europene si Istoria civilizatiei în Franta
(patru volume) pornind de la cursurile tinute la Sorbonna. In
raport cu alti istorici din perioada Restauratiei, Guizot
tacefigura aparte. Are puncte comune cu unii dintre ei (în special
cu Thierry), dar maniera sensului sau este distincta. El nu induce
explicatia în descriere, asa cum face Michelet, ci concepe
explicativ discursul istoric. Nu este interesat de reînvierea
trecutului, de prezentarea lui picturala, ci de argumentarea
intelectuala si. cum am spus, de explicatie. De aici si tendinta sa
spre sinteza eliminând detaliile si culoarea locala. Sub acest
aspect, Guizot este mai
"9 Ibidem, p. IX. 30,,Lupta nationalitatilor
- scrie Réizov - constituie subiectul istoriei europene din epoca
în
care pe ruinele Imperiului roman încep sa se dezvolte noile state."
(B. Réizov,op. cit., p. 133.
31 O ampla prezentare a operei, ideilor si activitatii lui
Guizot, în B. Réizov, L'historiographie romantique française
(1815-l830), Moscou, p. 268-352.
133
curând un istoric rationalist, descinzând din iluminism. Nu
întâmplatoare este admiratia sa pentru Voltaire. Spre
deosebire de filosofii si istoricii iluministi care considerau
posibila construirea istoriei prin forta modelatoare a ratiunii
(ratiunea ca demiurg al istoriei .ceea ce înseamna exaltarea ei
utopica), Guizot sublinia necesitatea de a tine seama de conditiile
preexistente, de cadrul material pe temeiul caruia interventia
omului poate fi eficienta.
Deci ratiunea singura nu poate deveni un factor reglator al
istonei. Trebuie luata în consideratie, în plus, ambianta
socio-culturala si istorica.
Prin aceasta Guizot nu neaga interventia activa a omului în
istorie, prezenta sa creatoare si \ie. La nivelul marilor
colectivitati, istoricul se întâlnea cu contemporanul sau (mai
tânar) Thierry, subliniind rolul proeminent al Starii a treia
"elementul cel mai activ si mai decisiv civilizatiei ei franceze
.
Deasemenea, ca si Thierry, François Guizot ridica în dezbatere
problema cuceririi ca punct de pornire a despicarii societatilor în
clase si dupa aceea, a înfruntarii dintre aceste clase. Ceea ce
Guizot, istoric si om politic de orientare liberala, remarca într-o
masura, poate mai mare decât Thierry, este existenta luptei de
clasa ca factor deloc neînsemnat al istoriei33.
Nu întâmplator. Marx nota ca nu lui în apartine ideea luptei
de clasa, ci istoricilor francezi din epoca
Restauratiei.
Dar. asa cum am spus, meritul principal al lui Guizot consta în
intelectualizarea explicativa a istoriei si în abordarea acesteia
ca istorie a civilizatiilor.
în opera sa, Istoria civilizatiei în Europa de la caderea
imperiului Roman pâna la revolutia franceza, Guizot vorbea
despre o anumita unitate a civilizatiei diverselor state din
Europa. "Ea, scria autorul, decurge din fapteasemanatoare, din
aceea ca ele se articuleaza acelorasi principii si tind sa duca
aproape peste tot la rezultate analoage. Dar daca civilizatia
europeana poarta însemnele unitatii, varietatea sa nu este mai
putin prodigioasa"34.
Ideea aceasta a unitatii în diversitate a valorilor, principiilor
si faptelor istoriei europene este profunda si suna
contemporan. Sigur, Guizot ca francez tinea sa evidentieze
excelenta civilizatiei tarii sale. capacitatea ei de a iradia pe
continent mesaje si modele formative.
134
32 Vezi Vasile Cristian, op. cit., p. 175.
33Vezi pe larg despre aceasta în B. Réizov, op., cit., pag.
277; 283 etc .
Interesanta este si perceperea ideii de civilizatie ca atare:
..Civilizatia -spune istoricul - este un fapt ca oricare altul,
susceptibil de a fi scris, studiat, povestit"35.
Dar sunt foarte rnulte fapte de povestit: materiale - de exemplu,
razboaie, acte oficiale de guvernamânt etc.,sau fapte
morale-individuale si generale. Civilizatia tinde sa articuleze
aceste fapte, sa dezvaluie raporturile lor, cauzele si rezultatele
de ansamblu care le înglobeaza. Faptele de acest gen. ca rezultanta
a celorlalte, sunt mai dificil de dezvaluit. Dar fac parte
esentiala din istorie. "Civilizatia - subliniaza Guizot -
este unul din aceste fapte: fapt general, ascuns, complex foarte
dificil, pe care caut sa-l descriu. sa-l povestesc''36.
Chiar daca nu e imediat palpabil, nu înseamna ca el nu exista sau
nu are dreptul de a fi descris si povestit. Faptul de
civilizatie este. asadar, unul general si sintetic care le
înglobeaza, le cuprinde pe celelalte.
Istoric de orizonturi largi si de sinteze ample - cum
este Istoria civilizatiei europene - Guizot a acordat atentie,
în acest context, formarii si dezvoltarii statelor-natiuni (pe
temeiul unitatii si centralizarii lor).
In Istoria revolutiei engleze, Guizot a îmbratisat întreaga
perioada a faptelor dintre cele doua mari evenimente- -jumatatea
secolului al XVII-lea si "revolutia glorioasa -l688", realizând o
fresca pe care am putea-o numi "epoca revolutiilor în
Anglia".
Dispunând de sursele necesare de venituri, Guizot a initiat si a
sustinut aparitia unor serii de izvoare inedite:Culegere de
documente privitoare la istoria Frantei (1823) si Culegere de
documente
privitoare la revolutia din Anglia.Sub aspect teoretic
François Guizot a formulat urmatoarele idei:
a. evolutia formeaza continutul istoriei. Ca atare, obiectul
oricarui studiu istoric consta în definirea caracteristicilor
evolutiei. Ideea de evolutie implica, într-un fel sau altul, pe
aceea de progres.
b. Pentru a face inteligibila o tema cu caracter istoric este
necesar sa se tina seama de contextul istoric general în care are
loc fenomenul cercetat. ".. .spre a-ti împartasi întreaga mea
gândire - nota el într-o scrisoare - istoria umanitatii are pentru
mine lacune imense, dar nu are mistere [...] în acest spectacol al
umanitatii, al vietii si destinului sau general, eu învestesc
o
35 Ibidem, p. 7.
36Guizot, op. cit., p.8.
certitudine, o încredere infinita în întelepciunea, în bunastarea
si în actiunea permanenta a Provenientei"37.
c. Intre fortele motrice ale istoriei Guizot înscrie, în prin plan,
..ideile dominante" ale epocii, care îi exprima telul obiectivul
acesteia.
d raporturile sociale sunt responsabile pentru caracteristicile
institutiilor politice. Dincolo de acestea, spre a întelege
profunzimile morale ale istoriei trebuie sa se descifreze conditia
interioara sufleteasca aoamenilor, ideile, credintele, viata lor
intelectuala"3*.
O conjugare fericita a spiritului romantic cu evenimentele capitale
pe scena istoriei, cum a fost revolutia franceza de la sfârsitul
secolului al XVIU-lea si epoca napoleoniana, a furnizat un imens
câmp de reflectie asupra istoriei, a experientei pe care au lasat-o
cele petrecute în Franta.
Este de la sine înteles ca, în lumina marilor prefaceri care au
avut loc, nimic nu mai putea fi gândit cu standardele anterioare.
Istoria îsi dezvaluise noi potentialitati, noi trasee care reclamau
ca si procesele mai vechi sa fie regândite, nernaivorbind de nevoia
de a patrunde în substanta "faptelor si lucrurilor abia
încheiate".
"Revolutia - citim într-o carte recent aparuta - lasa astfel
mostenire imaginatiei sociale o amintire si o prormsjun e. un mit
si o utopie, un limbaj simbolic si o escatologic, pe scurt, o
religie"39, în tmii 30- 40 ai secolului al XlX-lea ea a fost
"reinventata" simtindu-se nevoia reintroducerii ei în imaginarul
colectiv în legatura cu noile puseuri revolutionare ale vremii
-l830; 1848/49.
Alaturi de Adolphe Thiers sau de François Auguste Mignei
(1796-l884) la care nu ne oprim aici. spre a nu încarca prea mult
textul, s-au aplecat spre istorie si mân personalitati literare, ca
poetul Lamartine, care ascris o Istorie a girondinilor în opt
vo»lume.
"Texte romantice precum cel al lui Lamartine - citim în culegerea
de studii Omul romantic - nu pot fi rezu»nate; nimic nu le
poate înlocui cuvintele. Iata rândurile ce urmeaza dupa pateticsa
relatare a mortii girondinilor 40:
«Asa fu ultimul ceas al acestor oameni, în timpul scurtei lor vieti
au trait toate iluziile sperantei; murind, au trait cea mai mare
fericire pe care Dumnezeu le-o pastreaza sufletelor alese:
martiriul, care se bucura de sine
37 B. Réizov, op. di., p. 274.
38 I bidem, pag. 287.
i <
39 Omul romantic, volum coordoruat de François Furet, Editura,
Polirom, 2000,
pag. 264.
însusi... Ar fi de prisos sa-i judecam. Au fost deja judecati prin
viata si moartea lor... Au avut trei virtuti care le rascumpara
multe dintre greseli în ochii posteritatii, au iubit libertatea, au
întemeiat Republica, acest adevar preatimpuriu al viitoarelor
guvernari: în sfârsit au murit pentru ca au refuzat sa-i de-a
poporului sângele cerut»"41.
In opera istorica politica a romantismului francez a existat si
cealalta tendinta - cea conservatoare si paseista, reprezentata mai
ales prin De Bonald si Joseph de Maistre. Ei aparau
structurile anterioare revolutiei, în special absolutismul
monarhic, pnn faptul ca acesta ar descinde din ordinea divina si ca
atare este o realitate caretranscende istoriei lumesti, desi e
implicata în guvernarea popoarelor. Asemenea idei au ceva din
mistica taraneasca asupra puterii imperiale, numai ca, în cazul
taranimii, este vorba de o reprezentare naiva despre putere. Sigur,
scriitorii amintitii mai sus gândeau societatea ierarhizata dupa
tipare premoderne, preferând imobilismul si traditionalismul
conceput ca perpetuare a stagnarii rasturnarilor abrupte ale
revolutiei.
Filonul principal al istoriei romantice franceze nu este însa
orientat spre aceasta percepere a realitatii istorice, aflata sub
semnul purificator al revolutiei de la sfârsitul secolului al
XVDI-Jea. Mesajele si valorile ei au fost integrate definitiv în
istorie, in ciuda contestarilor sau, uneori, a negarii lor
vehemente.
Revolutia a adus cu sine principii care au intrat definitiv în
patrimoniul civilizatiei moderne, libertatea democratia, drepturile
omului, etc.
într-o excelenta lucrare - Incursiuni în istoriografia \netii
sociale, (1973), Aurel Radutiu a facut o ampla caracterizare a
romantismului francez în istorie cu accentul pe aspectele de ordin
social pe care curentul leînvedereaza. Cum autorul a dat istoriei
sociale o aceptie larga (incluzând nu doar analiza structurilor
sociale) în tabloul schitat de el întâlnim ansamblul elementelor
configuratoare ale romantismului francez.
Reproducem în cele ce urmeaza în extenso caracterizarea
substantiala a profesorului clujean. "Momentul istoric care
cristalizeaza în forme clasice pe plan istoriografie noua ideologie
este perioada anilor 1815-l830, daca ne referim Ia
istoriografia franceza, aceea care da masura cea mai deplina a
romantismului istoriografie de orientare sociala. Circumstantele
istorice concrete, cadrul istoric în care îsi aseaza radacinile
noua ideologie a
'' Ibidem, pag. 265-266. 137
romantismului reprezinta însa, cronologic, o perioada mai lunga ce
suprapune era «revolutiilor» începând cu 1789 si sfârsind cu anul
1848' ".
între aceste mân evenimente se situeaza alte doua valuri de miscari
revolutionare: unul între 1820-l824,cu centrul în bazinul
mediteranean si tarile balcanice, iar altul care s-a consumat în
Europa central-occidentala:
Belgia, Franta, Polonia. "Atacul repetat la adresa vechii
lunii -. scrie A. Radutiu - si schimbarile ce survin în
totalitatea domeniilor de manifestare umana modeleaza o demarcatie
radicala pe planul constiintei între gândirea sisensibilitatea
secolului al XVIÏÏ-lea si cele ale noului veac'43.
Oamenii primei jumatati a secolului al XDC-lea s-au angajat, sau au
trebuit sa se angajeze în istorie ca într-un torent navalnic. Au
simtit accelerarea ritmului istoric, nevoia launtrica de a se
interoga asupra sensuluicelor petrecute si a trecutului imediat sau
mai îndepartat. "Densitatea lucrarilor istorice din primele decerni
ale secolului al XEX-lea îl îndreptateau pe Augustin Thierry sa
remarce la 1834 ca istoria este nota originala aveacului si ca va
da numele sau epocif .
Noua scoala a romantismului în istoriografie s-a constituit
în formele cele mai închegate în Franta. Ea prezinta ca o
caracteristica ideea continuitatii istorice, a legaturii între
diferite epoci, oricât de deosebite ar fi ele. Totul este sa se
distinga aceste deosebiri, liniile de ruptura, cu SJ de
continuitate '.
Un punct polarizator al istoriografiei &ste ideea de progres ca
dimensiune a dezvoltarii istoriei. Notiunea i\xi era înteleasa în
toata complexitatea, dar avea câteva repere valide; progresul
îsi gaseste expresie în transformarile sociale (pornind de la
premisa ca acestea au un sens meliorist >;
"Fiecare epoca, a adus o contributie la patrimoniul de civilizatie,
a umanitatii"46; fenomenele revolutionare impulsioneaza dezvoltarea
istoriei si democratizarea societatii. Deci progres, democratizare,
miscare revolutionara
42 Aurel Radutiu, Incursiuni în istoriografia vt ieti i
sociale, Edit. Dacia, Cluj, 1973, p. 46. Tema es te amplu tratata
în lucrarea cLe anve rgura a lui B. Reizov, L'historiographie
romantique, française 1815- 1830.
43 Aurel Radutiu, op. cit, pag. 48; tt pensiero e l'opéra
politica di G. Macini,
Messina-Firenze, 1975.
45 Ibidem, p. 49.
6 Ibidem, p. 48.
erau percepute ca verigi ale unui proces si erau inspirate de
evenimentele care se petrecusera în Franta, ca si în Europa acelei
vremi.
Cu istoriografia romantica masele anonime îsi iac loc masiv în
sensul istoric. Nu peste tot în Europa întâlnim aceasta perceptie,
dar majoritatea istoricilor romantici de pe continent o
învedereaza. Poporul e privit ca actor major al istoriei. Nu
întâmplator, noteaza Aurei Radutiu, acum s-au cristalizat
discipline ca etnopsihologia si s-a afirmat un interes pentru
folclor .
. Jstona a fost reconsiderata în directia specificului ei national
si paralel
' ~A.R *
istoria va deveni din ce în ce mai mult sociala decât politica'
.
Deasemenea, preferinta istoricilor s-a deplasat de la epocile vechi
spre evul mediu, iar sensul împletea eruditia cu imaginatia spre a
surprinde specificul national. Naratiunea a devenit expresiva,
captând prin palpitul viu al senzatiei de viata pe care o
transmite. Istoricul se transpune în epoca; ia nastere o istorie
"sentimentala" mândra de generozitatea cu care îmbratiseaza
multimea anonima, "un anumit patos al evocarii solidarizeaza actul
creatiei
. »49
cu istona .
Iata câteva trasaturi ale ideologiei si ale scrisului istoriografie
de factura romantica pe care Aurel Radutiu le sesizeaza în special
în cadrul scolii romantice franceze, dar care se regasesc în
întreaga istoriografie romantica.
Daca este vorba de istoriografia româneasca romantica si de
exponentul ei exemplar - Nicolae Balcescu -,asemanarile sunt
frapante. Uneori ai impresia ca scrisul lui Balcescu prelungeste
pe cel al istoricilor romantici francezi.
Romantismul englez are o nota individualizatoare aparte. Ideologic,
romantismul de tip conservator gaseste un exponent redutabil în
persoana luiEdmund Burke, în opera lui Thomas Babington Macaulay
intereseaza mai curând atitudinea sa liberala decât cea romantic,
propriu-zisa. Thomas Carlyle este un entuziast al ideii de
erou în istorie. Toti au încântat prin sensul lor stralucit,
prin performante stilistice remarcabile.
Sa ne oprim, fie si succint, la curentul romantic si liberal din
istoriografia Angliei.
In planul gândirii politice si al ideologiei moderat conservatoare
s-a impus omul politic Edmund Burke, autor al
lucrarii Reflecti i asupra
47 Ibidem p. 49.
revolutiei franceze (1790). Anglia a oferit un mediu prielnic
pentru dezvoltarea unor structuri politice si ideologice
moderat-conservatoare. In politica engleza clasa nobiliara a jucat
un rol proeminent. Burghezia si altepaturi mijlocii s-au
dezvoltat rapid, însa dupa "revolutia glorioasa" (1688) si
consolidarea ordinii constitutionale ea nu a tins spre dislocarea
aristocratiei si nu s-a mai situat pe pozitii de adversitate
deschisa cu ea. De altfel, nici delimitarile sociale nu au
pastrat acel caracter de etanseitate cum erau de partea
cealalta a Canalului Mânecii, în Franta. Mai mult. clasele avute
neanstrocratice din Anglia probau o anumita sensibilitate
pentrureprezentarea lor în parlament de catre aristocrati,
indiferent ca era vorba de Partidul conservator (tory) sau
liberal(whig).
în aceste conditii putem întelege ca revolutia franceza a fost
repudiata în Anglia, mai ales pe masura radicalizarii evenimentelor
din Franta.
Exista, în sfârsit, o împrejurare de ordin geopolitic cu
semnificatie majora. Revolutia franceza si. dupa aceea, epoca
napoleoniana au dus la o profunda rivalitate franco-
engleza. Or. Anglia a avut, cum stim. un foarte pronuntat sentiment
al intereselor de stat; cu mici exceptii, aproape ca nu exista
situatie în istoria Angliei în care ea sa nu iasa, în cele din
urma. învingatoare (sau în câstig) din confruntarile
internationale.
Asa s-a întâmplat si în perioada asprelor înfruntari cu Franta care
au durat aproape doua decenii si jumatate(1790-l815). A fost o
încercare dura pentru regatul englez, dar acesta a reusit sa creeze
un sistem de aliante care au avut ca acord final înfrângerea de la
Waterloo (1815) si prabusirea lui Napoleon.
Textul lui Burke este semnificativ nu atât pentru respingerea
actiunii revolutionare din Franta. în 1796 el a sens un altul
si mai categoric: Letters on a Regicide Peace (Scrisori despre
o
pace regicida) în care lanseaza un apel la o caiciada
europeana împotriva Frantei, însemnatatea primei
scrieri Reflectii asuprarevolutiei franceze consta în
elaborarea reperelor teoretice ale conservatorismului moderat ca
ideologie politica.
In orice societate sanatoasa - considera Burke - aristocratia
(rezultând din fuziunea lorzilor cu anumite paturi mijlocii) sta în
fruntea acestei societati.
Civilizatia depinde de proprietate, iar inegalitatea este
inevitabila pe acest teren. Arta conducem este un proces
îndelungat. Ea se slefuieste în timp si depinde, bineînteles, de
traditiile proprii popoarelor, de modul lor viata si de
conditiile specifice de existenta. Un sistem politic trainic este
acela care uneste legaturile politice cu cele sociale, care stie sa
stimuleze lealitatea fata de stat. dragostea de tara si de vatra
stramoseasca. Sa faca, deci, dintr -o societate o natiune, iar din
arta politica o vocatie.
Masele nu pot, prin conditia lor sociala, sa exercite drepturi
politice, sa atinga civismul necesar unei vieti publice active.
Aceasta ar urma sa fie atribuita înaltei aristocratii si
aristocratiei metisate cu reprezentantii claselormijlocii, fiecare
având o Camera parlamentara a sa. (Evident dupa modelul
englez).
Iata, deci. în ordine politica un model conservator definit cu
acuratete de Burke. Acestui proiect politic gânditorul englez
îi adauga consideratii teoretice tinând de o conceptie
organica. Astfel, el pledeaza pentru schimbari sociale lente, care
se maturizeaza si se realizeaza pe parcursul unor durate
lungi. Este nevoie de generatii pentru a fi implementate cu succes.
Statul este conceput de Burke ca un organism viu (tot în maniera
organica), având menirea sa realizeze echilibrul între componentele
societarii. Revolutiile sunt deslantuiri ale multimii, dominate de
elemente stihinice satisfacând în ultima instanta nu atât cerintele
efective ale societatii, cât setea de putere a unor
aventurieri frustrati. Pe acest teren, libertatea nu numai ca nu
triumfa, dar se poate ajunge la prabusirea ei. Liderii
revolutionari invoca drepturile naturale ale omului pentru a
învesmânta ambitiile unor tirani si a viola ordinea existenta, în
locul realitatii concrete istorice ei etaleaza, dupa parerea lui
Burke, teorii abstracte si fade. lata, în câteva linii, o întreaga
armatura a gândirii politice si a teoriei
conservatoare.
Ideea de ordine, de stabilitate sociala cladita pe asa-zise
structuri firesti de echilibru, favorizând pe cei puternici sub
aspect economic si politic, de valori si principii rezultate din
aceasta ordine, de atasament fata de patrie ca vatra stramoseasca
si ocrotitoare a zestrei nationale, de dezvoltare fireasca
realizata prin acumulari succesive si prin pastrarea continuitatii
în linia evolutiva, în fine. dar nu în ultimul rând. a statului ca
organism viu cladit pe
141
structuri temeinice sociale, condus de elite ca garantie a reusitei
operei politice de guvernare, clasa politica îndreptatind aceasta
prin experienta, educatie, valoare si sentimentul
responsabilitatii.
Burke ramâne un punct de referinta al teoriei conservatoare
moderate. apta sa absoarba mesajele generate de cerintele
dezvoltarii, sa lege traditia de înnoire, sa conserve iara sa
pericliteze sarcinile ridicate în fata societatii si sa inoveze
tara sa anihileze interesele claselor istonce. In gândirea lui
Burke ramâne permanent un sâmbure de adevar, nu atât prin spintul
sau antiiacobia cât prin calitatea sa de maestru al
compromisului care domina istoria Angliei secolului al
XIX-lea.
Edmund Burke nu a fost atât un istoric, cât un doctrinar si un
ideolog al unui curent social politic.
Aspectul istoriografie propriu-zis de factura romantica se
regaseste mai curând laSharon Turner. El a scris o Istorie a
anglo-saxonitor ( 1799-l805) vizând istoria timpurie a Marii
Britanii. Autorul elogia pe anglo-saxoni în contrast cu Roma
decadenta. Moravurile simple, vitalitatea, ..barbaria"' lumii
teutonice era de preferat rafinamentului efeminat, ipocnziei si
lipsei de energie care au invadat asfintitul
romanitatii.
Turner a scris cu elocventa si cu forta literara, cum o vor face
dealtfel multi istonci englezi. A dat evenimentelor o rezonanta si
o intimitate aipîa parca din epocile descnse, vadind, cu alte
cuvinte, o netagaduita putere evocatoare.
In Anglia istona a avut maestri printre marii ei scriiton. Cel mai
de seama este, desigur, Shakespeare,genialul dramaturg care a fixat
în piesele sale cronica unor epoci ale Angliei feudale (si nu numai
ale ei) neîntrecuta prin profunzimea analizei, a puterii de
relevare a tainelor trairii sufletesti si a finetei observatiei
asupra scenelor de viata, a trasaturii epocilor.
Cu resurse mai modeste de interpret al lumii interioare a oamenilor
si de cronicar al unor epoci, Walter Scott (177l-l832) a
raspuns printr-o lunga sene de romane: Rob Roy,
Ivanhoe, Kunilworth, Woodstock, Quentin Durward etc.
inspirate din trecutul Scotiei, Angliei, Frantei, asteptarilor
omului romantic, setei de pictural, de aventura, de bravada si
eroism, specifica în genere tineretului.
Romanele sale au gasit de aceea o larga audienta, fiind si astazi
citite cu placere de generatii tinere.
142
Romanele lui Scott au exercitat o anumita influenta si asupra
istoriografiei, îndemnând la învierea epocilor trecutului si la
interesul pentru culoarea locala.
Un nume de rezonanta în mediile culturale din secolul al XDC-lea.
istoric si filosof al istoriei, a fost ThomasCarlyJe (1795-l881).
Scriitor cu un stil personal, solemn si superior, nu dezvaluie o
reala profunzime filosofica, desi încearca sa ia note înalte
de ordin filosofic în scrisul sau.
în contrast cu Michelet care cultiva un fel de "religie a
poporului", Carlyle acorda, dimpotriva, un rol primordial marilor
personalitati ca fauritoare ale istoriei. Printre lucrarile sale
mentionam: Eroii si eroicul în istorie, Istoria lui Friedrich
al II al Prusiei-(3 volume) Scrisori si cuvântari, ale lui Cromwell
Istoria revolutiei franceze etc.
La noi în tara, sociologul Constantin Antoniade a contribuit la
popularizarea ideilor si scrierilor lui Carlyle.
In Prefata la cartea Eroii si cultul eroilor în istorie,
C. Antoniade scria: "Carlyle a pus în evidenta valoarea
personalitatii morale, valoarea vietii individuale fondate pe munca
si sinceritate"' °.
In fapt, istoricul englez punea accentul pe constiinta datoriei, pe
viata morala si spirituala a individului. El se apropie într-un fel
de Kant care facea din constiinta datoriei imperativul suprem al
existentei si premisa construiriisocietatii pe temeiuri solide.
Cunoscând bine germana, Carlyle a studiat în original pe Goethe,
Fichte, Hegel si. bineînteles, pe Kant. Aceasta si-a si pus
amprenta pe ideile si convingerile sale.
Eroii si cultul eroilor... înmanuncheaza de fapt o suita de
conferinte. "Istoria universala - citim în lucrare -, istoria a
ceea ce omul a savârsit pe lume, este în fond istoria oamenilor mân
care au muncit aici pe pamânt"51.
Carlyle vede în acesti oameni interpreti ai unor cerinte si modele
formative pentru societate. Prin oameni mari Carlyle întelege nu
doar conducatori politici sau generali vestiti, ci si mari
misionari religiosi, mari spirite creatoare în alte domenii. Cum am
spus, Carlyle cauta maretia în ordinea spirituala. Aceasta nu-l
împiedica sa dedice o carte luiFrederic cel Mare, fauritorul
Prusiei, ca mare putere europeana. Intre Oh'ver Cromwell si
Napoleon Bonaparte,autorul da întâietate lui Cromwell, un om
profund
10 Thomas Carlyle, Eroii yi cultul eroilor în istorie,
traducere C. Antoniade, Bucuresti. 1922,
Ibidem, p. l-2. 143
religios, capabil totodata sa renoveze orientarea societatii
engleze prin reformele pe care le-a initiat. Pe Napoleon îl
pretuieste mai putin. Acesta a trecut, dupa Carlyle, de la fapte
mân si reale la aparente. .Astfel. .,s-a aliat cu dinastii, cu
papalitati, cu vechile si falsele feudalitati ca si când revolutia
avusese numai acest scop: sa-l înscauneze pe el'02.
Demersul lui Carlyle, în care se ivesc atâtea figuri mari ale
istoriei, a gasit priza în rândurile cititorilor nu numai pentru
curiozitatea fireasca de a cunoaste oamenii si faptele lor. dar si
pentru exceptionalul dar al portretizam cu care era înzestrat
istoricul.
Oricum, istoria gândita ca istorie a oamenilor mân relativizeaza
continutul acesteia, o subiectivizeaza.
Bineînteles, dintr-o asemenea perspectiva de percepere a istoriei
Carlyle nu putea privi cu simpatie revolutia franceza, îl deranja
tumultul ei uman, pregatirea de a accepta "duelul universal", cum
spunea Michelet. atunci când Patria se afla în pericol. Lui Carlyle
îi repugna scenele de aspre înfruntari din vremea revolutiei.
Despre iesirea pe scena a celor numiti "sansculottes", Carlyle
scria: "Mai prejos decât acel salbatic sansculottism oamenii nu se
pot coborî"53.
Istoricul englez lauda pe Mirabeau si Dantoa dar dezavueaza pe
Marat si Robespierre. Recunoaste totusi curajul si patriotismul
iacobinilor, calitati ale oamenilor puternici.
în mare, viziunea lui Carlyle asupra evenimentelor din 1789-l794 în
Franta vadesc o întelegere lipsita de profunzime privind natura,
cursul si sensurile marii revolutii. Autorul n-a dispus de
documentele revolutiei, n-apatruns continutul intereselor sociale
si politice care opuneau fortele sociale si politice implicate în
revolutie.
Dincolo de aceasta, la Carlyle opereaza neacceptarea de principiu a
oricarei revolutii generatoare de anarhie. A descris însa în culori
vii ..vechiul regim" din Franta, anacronismul si brutalitatea
institutiilor sale politice. Din scrisul renumitului istoric englez
ramâne mai ales pledoana lui în legatura cu datoria morala a
individului ca însemn al nobletei si demnitatii vietii, nevoia
perfectionarii morale, a adâncirii sinelui.
Ramân, de asemenea, portretele stralucitoare facute eroilor despre
care a scris si, de ce nu, însasi ideea de erou ca reflectare a
unei stari de spiri t
Ibidem, p. 328. 53 Ibidem.
144
romantice. Cum am spus mai sus, în conceptia eroica asupra
istoriei, Carlyle îi era îndatorat lui Plutarh.
O directie a studiilor istorice din Anglia o constituie cercetarea
istoriei constitutionale. In prima treime a secolului al
XIX-lea s-a remarcat în acest sens , Henry Hallam (1777-l859) care
a publicat, în 1827, Istoriaconstitutionala a Angliei de la
Henric al Vll-lea pâna ki moartea
lui George U (1485-l760,), în trei volume. Autorul vede în
sistemul si în regimul politic englez o norma si o reusita datorita
faptului
ca evita extremele, stie sa aleaga "calea de mijloc" dintre
despotism si anarhie, sa impuna respectul legii. Aceasta aplecare
spre ordine consacrata prin lege - chiar daca nu întotdeauna legea
este dreapta -constituie dupa Hallam soliditatea regimului si
institutiilor politice engleze. Istoricul apreciaza elementele
amintite drept o caracteristica a vietii istorice (implicit
politice) a Angliei, ca valon care se rasfrâng în rolul si în
ponderea pe care Marea Britanic o detine în procesul istoric
european.
Unul dintre istoricii de mare prestigiu ai Angliei a fost Thomas
Babington
Macaulay (1800-l859). El nu face parte propriu-zis din familia
romantica a istoricilor, decât, poate, prin farmecul
stilistic si caracterulcaptivant al descrierii. La Macaulay
spiritul liberal domina asupra celorlalte determinari ale scrisului
sau. A participat la viata politica detinând posturi
importante. S-a remarcat deasemenea ca publicist; a scris cronici
si studii literare considerate modele ale genului.
Principala lucrare istorica a lui Macaulay este Istoria
Angliei de. la încoronarea M lacob al H-
lea (History of England from the Accession of James II) aparuta
între 1842-l859, în cinci volume .
Nici douazeci de am nu cuprind cele cinci tomuri ale istoriei
sale: 1685-l702. în centrul lor se afla însa un eveniment esential:
"revolutia glorioasa" de la 1688. Gloria ei consta de fapt în
rezolvarea pasnica arestaurarii monarhiei si sistemului
constitutional în Anglia, a convergentei dintre aristocratie si
paturile mijlocii în conditiile sistemului bipartid de guvernamânt:
Tory si Whig (conservatori si liberali).
Ca multi alti istorici englezi, si Macaulay considera ca apropierea
pozitiilor între clasele si paturile sociale, evitând
conflictele violente.
34 Vezi Harry Elmer Barnes, A history of historical
writing, New York, 1962, p. 219- 220; Istoriografia
iiavogo vremeni stran Evropî i Ameriki, Moscova, 1967, p.
133-l34.
145
defineste o trasatura a istoriei engleze si explica forta si
maretia Angliei. Cartea lui Macaulay pretuieste valorile
monarhiei constitutionale, semnificatia "revolutiei glorioase" de
la 1688 ca model al rezolvariiproblemelor Angliei acelei epoci în
raport cu revolutia "neglorioasa" de la jumatatea secolului
al XVII-lea.
Scrupulos documentata, împartind cam arbitrar caracterizarile
oamenilor politici ai vremii, lucrarea lui Macaulay îsi pastreaza,
dincolo de substanta de ordin stiintific, stralucirea unei opere
literare. Istoriograful ElmerBarnes o situeaza printre marile
reusite ale lucrarilor de istorie nationala. "Istoria Angliei lui
Macaulay este replica engleza la istoriile lui Treitschke (un
marcant istoric german - u. ns.) si Michelet"x\
Din motive lesne de înteles, în prima jumatate a secolului al
XlX-lea în Anglia au progresat studiile de istorie economica,
precum si preocuparile pentru istoria popoarelor orientale. Anglia
se afla doar într-o epoca de rapida dezvoltare economica si de
expansiune coloniala.
Lucrarile lui Thomas Took, Istoria preturilor si a circulatiei
banesti, începând cu 1793 cuprinzând sase volume, contine un bogat
material economic. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea Henry
Colebrooke (1765-l837) functionar al unei vestite companii
comerciale, a realizat o editie a vechilor legi indiene 6.
Principala sa lucrare Eseu despre Vede (Essay on The
Vedas) a aparut la 1805. Problema valorificarii vechilor
documente, apropiata interesului de sorginte romantica,
opereaza asadar si în acest caz într-o ipostaza speciala.
Istoriografia romantica germana nu avea în pnma jumatate a
secolului al XlX-lea
evenimente de anvengura revolutiei franceze care sa provoace
reflectia si sa sintetizeze o experienta atât de bogata în
impulsurinovatoare, în valori constitutive ale modernitatii si
ideilor democratice.
Spiritul german se apleaca mai mult catre sine. descoperind fiinta
nationala a unui mare popor care îsi cauta drumul pe o
directie specifica. Sentimentul valorii propriei identitati îi
inspira când accese de grandoare siexclusivism, când tentatia de a
se închide în universul propriilor traditii si de a prefera mai
curând forme conservatoare cu caracter politic-institutional, decât
deschiderea spre marile principii novatoare puse în miscare de
ideile democratice si liberale ale epocii.
146
' Vezi Istoriografia twvogo vremeni.. .p. 134.
Daca Germania (am în vedere totalitatea statelor germane din acea
vreme) a avut mai putin istorici preocupati de teme similare
colegilor lor francezi, în schimb în Germania s-au dezvoltat
remarcabil discipline ca istoria dreptului, studiul folclorului si
al creatiez populare în genere, domenii ca etnopsihologia si
etnografia etc.
Toate s-au desfasurat metodic, cu acuratete, cu spirit de eruditie,
care avea sa propulseze spectaculos istoriografia germana în a doua
jumatate a secolului al XlX-lea. inând seama de marea
eflorescenta pe care o vadobândi disciplina, se cuvine mentionat
progresul pe care l-a Scut studiul istoriei dreptului în
Germania.
S-au distins în special doua nume: Kari Friedich Eichorn
(178l-l854) si Friedrich Karl
von Savigny (1779-l861). Eichorn a fost unul dintre primii
cercetatori ai civilizatiei orientale. Dar studiile care l-au
consacrat tin de istoria dreptului.
El a negat importanta conceptiei de tip rationalist a dreptului
natural. Normele de drept, a relevat Eichorn, se cristalizeaza în
legatura cu istoria popoarelor, exteriorizeaza conditiile de
existenta ale acestora. Codurile juridice sunt altoite pe trunchiul
vietii popoarelor, fiind, cum spunea el, "produsul geniului
natiunii".
învatatul german a subliniat caracterul evolutionist al
dreptului.
De renume mondial s-a bucurat si Friedrich Karl von
Savigny.
A impus, împreuna cu Eichorn, Scoala istorica a dreptului. Negând
(ca si Eichom) metoda dreptului natural de esenta rationalista,
Savigny a aplicat cu energie si subtilitate în demersul sau ideea
aderentei concrete la realitateaistorica si la fizionomia
dezvoltarii societatii a principiilor si nonnelor de drept. Dreptul
este. prin urmare, un organism viu, ca si societatea pe care o
reflecta.
Savantul a sustinut astfel ideea istonciîatii, evolutiorusmului si
aderentei la conditiile societatii a corpului de norme juridice, la
spiritul epocilor si la specificul vietii popoarelor. Aceasta este
o viziune clara organica, de sorginte romantica.
Printr-un manifest lansat în 1814, Savigny a subliniat vocatia
epocii sale pentru legislatie si stiinta juridica si a aratat ca
progresul în studierea relatiilor si institutiilor de drept se
poate realiza doar pe temeiul scolii istorice.
Dreptul, arata Savigny, nu poate fi fructul arbitrar al
legiuitorului. El este fondat pe reprezentarile morale, pe
credinta, sentimentele si tendintele intelectuale ale fiecarui
popor fiintând în acelasi mod ca si limba siorganizarea politica a
societatii.
147
într-una din cunoscutele sale scrieri Istoria dreptului roman
în evul mediu, De Savigny scria: .,Mi-am exprimat altadata
convingerea ca originea necesara a dreptului se gaseste chiar în
popor. Problema duratei dreptului roman depinde în chip necesar de
durata poporului în sânul caruia acest drept a fiintat"' ', de
situatia romanilor în statele nou formate.
Evul mediu a fost. dupa Savigny, extrem de important în istorie
pentru ca în aceasta epoca difentele popoare s-au apropiat si s-au
amestecat formând corpuri noi de natiuni. "Evul mediu - scria
marele istoric al dreptului - este o epoca creatoare si are pentru
noi o importanta si un interes cu atât mai mare cu cât el contine
originea propriei noastre civilizatii... Civilizatia Europei
moderne se compune din diverse elemente carora Romanii si eermami
lc-au
o *""'
transmis principalele elemente"' .
Asa cum au fuzionat limbile si natiunile, la fel a avut loc si
fuziunea legilor si maniera în care operau. Ca atare, partea
substantiala a ordinii juridice a fost esentialmente
consuetudinara, iar legea functiona doar ca unizvor pentru a
rezolva anumite dubii sau lacune.
Metoda deductiva si istorica a dreptului natural nu este, prin
urmare, valida spre a studia asezamintele juridice din diverse tari
si caracteristicile acestora. Spre a întelege aceste asezaminte
trebuie descifrate elementele originale ale diferitelor
sisteme.
Conceptia lui Savigny. trimitând la patrimoniul juridic al fiecarui
popor, la radacinile istorice ale asezamintelor juridice, la
elementele originare si originale ale acestui patrimoniu, a gasit
un larg ecou în epoca. Ideile sale exteriorizau spiritul
organicismului romantic în sfera formelor juridice. Ele
ofereau noi puncte de sprijin pentru configurarea constiintei
nationale si a individualitatii natiunilor. (Simion Baruntiu
citeaza pe Savigny în celebrul sau discurs tinut la 1848 pe Câmpia
Libertatii de la Blaj).
Din remarcile pe care le-am facut anterior nu trebuie dedus un
interes scazut pentru alte domenii ale istoriografiei: Germania îsi
avea problemele ei în pnma jumatate a secolului al
XIX-lea.
Domina sarcina unificarii nationale. Pe plan social era acuta
înfaptuirea reformei agrare(care a si fost realizata prin reformele
lui Stein si Hardenberg).
în sfârsit, dar nu în ultimul rând se resimtea necesitatea
modernizarii vietii politice, înfruntarea între principiul
monarhiei autoritare si cel
148
constitutional liberal se manifesta începând cu deceniile patru si
cinci ale secolului al XlX-lea, capata o acuitate deosebita în
vremea revolutiei de la 1848 si se prelungeste în deceniile
urmatoare caracterizate prin refluxul curentelor libéral-démocrate
si fortificarea tendintelor monarhist- centrali-zatoare care vor
avea un definitiv câstig de cauza o data cu constructia structurii
statale imperiale sub Wilhelm l, încoronat împarat al Germaniei
laVersailles (1870) în contextul înfrângerii Frantei în razboiul
din 1870-l87 L Istoriografia a fost. în aceste conditii, o cutie de
rezonanta a problemelor vietii nationale din Germania. Aceste
probleme au polarizat preocuparileistoriografiei, desi câmpul
ei de preocupari a fost mult mai larg. In a doua jumatate a
secolului al XlX-lea istoriografia germana a continuat sa se aplece
cu asiduitate asupra tematicii nationale, dar a atins performante
remarcabile si în domeniul istoriei universale, a contribuit
exceptional la studiul istoriei antice (romane si grecesti), a
întocmit editii documentare exemplare, a perfectionat metodele si
studiul disciplinelor auxiliare ale istoriei.
Pentru prima jumatate a secolului al XK-lea tinem sa subliniem ca,
alaturi de directia istoriografica inaugurata de Leopold von Ranke
(despre care vom discuta cu alt prilej întrucât activitatea sa a
dobândit o anvergura deosebita în a doua jumatate a secolului al
XlX-lea), a existat o tendinta liberal-democrata în care se
regasesc rezonante romantice.
Reprezentatii cei mai de seama ai acestei tendinte au fost
Friedrich Schlosser (1776- l861) si Georg Gottfried Gervinus (ï
805-l871).
în anii formarii sale ca istoric, Schlosser a fost influentat de
ideile iluministe, mai ales de conceptiile luiVoltaire. Acestuia îi
datoreaza probabil nazuinta de a îmbratisa istoria universala ca
totalitate. O încercare în acest sens este opera sa Istoria
secolelor XVIIIsi XIX pâna la caderea
Imperiului Francez (Geschichte des 18.und 19. Jahrhundert bis
zum Stun des französische
Keisefreichs).
A aparut în sase volume între 1836-l848. A doua mare lucrare a lui
Schlosser este Istoria
universala pentru poporul german (Weltgeschichte fiir day deutsche
Volk) cuprinzând 19 volume. A fost publicata între
1843-l857.
Opera lui Schlosser evidentiaza nu numai un larg orizont, ci si
nazuinta de a îmbratisa cu aceeasi masura atât faptele oamenilor
mari, cât si ale celor "marunti". El traducea prin acesta, ca si
prin întreaga sa viziune, ideea lui Kant a ..împlinirii
datoriei", ca imperativ al actiunii si faptelor oamenilor, ca semn
al moralitatii lor. Pe acest teren judecata acestor fapte devine
inevitabila. Conceptia lui Schlosser difera, astfel, de cea a
luiRanke care
149
vedea datoria istoricului în expunerea faptelor. ..asa cum s-au
petrecut'. evitând, în numele obiectivitatii, aprecieri de valoare
intrinseci faptelor însesi. Se vadeste în opera lui Schlosser
simpatia pentru mase. întelegere pentru conditia lor
grea.
Schlosser a primit cu interes revolutia franceza, nu însa si
actiunea cuceritoare a lui Napoleon.
Sub aspect ideologic, conceptiile lui Schlosser sunt de esenta
democratica. Era un aparator al ideii de libertate, formulând
celebra sintagma: "Mai bine libertatea fara unitate, decât unitatea
fara libertate"5 .
Un reprezentant de marca al acestei Scoli, elev al lui Schlosser, a
fost Georg Gottfried Gervinus. El a scris o carte cu privire la
teoria istorici, pledând pentru obiectivitate, pentru
necesitatea detasarii de prejudecati nationale sau de orice alt
tip. O lucrare de valoare trebuia sa îmbine, dupa Gervinus,
cercetarea atenta a izvoarelor, punerea unor probleme teoretice si
sa produca, de asemenea, un efect estetic6.
Un larg ecou au dobândit lucrarile sale Istoria poeziei
germane (Geschichte der deutscher Dichtung) în cinci volume,
si Istoria secolului al XIX-lea, dupa Congresul de la Viena
(Geschichte
des neunzehnten Jahrhunderts seit den Wiener
Verträger) publicata la Leipzig, în opt volume.
Aparent, Istoria poeziei germane profesa un soi de
antiromantism, întrucât spiritul romantic, considera Gervinus,
abate atentia de la realitate. Teza lui este doar partial
justificata; lui Gervinus i-a lipsit finetea analizei estetice.
Esential este însa un alt aspect: perceperea poeziei ca expresie a
culturii nationale, care tradeaza în fond o atitudine romantica. Se
considera, oncum, ca lucrarea sa a pus bazele istoriografiei
literare moderne germane.
Istoria secolului al XIX-lea a lui Gervinus continua de fapt
tema sintezei lui Schlosser: Istoria
secolului al XVIU-lea si începutul secolului al XIX-lea.
Autorul acorda o mare atentie fenomenelor dominante care puncteaza
evolutia istoriei: prima perioada a vietii istorice ar fi dominata
de religie, cea de a doua de literatura, iar a treia ar fi era
politicii.
59 Vezi Is to riograf ia novogo vremeni p. 154-l55 . Marx a
pus istoria lui Schlosser la ba/a conspectelor sale pnvind istoria
universala, conspecte care au format patru volume din,
asa-zisa, Arhiva Marx-Engels.
60 Vezi Great Historians of the Modem Age, sub reci. lui Lucian
Boia, New York, West port, Grenwood, Press, 1991, p.
277-278.
150
Gerviniis însusi a fost si un activ om politic. S-a pronuntat
pentru unificarea Germaniei, excluzând Austria din structura noului
stat, pentra realizarea unui stat constitutional, condus de
monarhul Friedrich Wilhelm, regele Germaniei. Când acesta a refuzat
sa accepte hotarârile Parlamentului de la Frankfurt si forma
constitutional-liberala a statului. Gervinus a respins alternativa
monarhiei autoritare, considerând ca este preferabila luptadeschisa
pentru realizarea unei Germani libere decât una dinastica, de
orientare conservatoare.
Evenimentele au urmat alternativa impusa de vointa dinastiei si de
abilitatea politica a lui Bismarck, nu însa fara mari costuri
istorice ulterioare, atât pentru Germania însasi, cât si pentru
procesul istoric european în genere.
Gervinus a simpatizat cu miscarea nationala si revolutionara din
Europa si din America de Sud.
Un istoric de mare valoare al epoca preocupat de o tematica facând
abstractie de curentele literar- ideologice ale vremii a fost
Berthold Georg Nichbur (1776-l861). A fost profesor la
Universitatea din Berlin punând bazelestudierii Istoriei
romane prin a sa Römische Geschichte (1832 în 3 volume)
El a ilustrat metoda critica în cercetarea istoriei, alaturi de
Leopold von Ranke sau Theodor Mommsen.
Pentru întocmirea lucrarii a investigat un vast material documentar
îmbinând studierea literaturii romane, legendele si miturile
epocii, izvoare cu caracter etnografic etc.
A fost ambasador al Prusiei la Vatican, unde a descoperit fragmente
din scrierile autorilor antici: Sallustius, Cicero, Titus
Livius61.
Gerviniis însusi a fost si un activ om politic. S-a pronuntat
pentru unificarea Germaniei, excluzând Austria din structura noului
stat, pentra realizarea unui stat constitutional, condus de
monarhul Friedrich Wilhelm, regele Germaniei. Când acesta a refuzat
sa accepte hotarârile Parlamentului de la Frankfurt si forma
constitutional-liberala a statului. Gervinus a respins alternativa
monarhiei autoritare, considerând ca este preferabila luptadeschisa
pentru realizarea unei Germani libere decât una dinastica, de
orientare conservatoare.
Evenimentele au urmat alternativa impusa de vointa dinastiei si de
abilitatea politica a lui Bismarck, nu însa fara mari costuri
istorice ulterioare, atât pentru Germania însasi, cât si pentru
procesul istoric european în genere.
Gervinus a simpatizat cu miscarea nationala si revolutionara din
Europa si din America de Sud.
Un istoric de mare valoare al epoca preocupat de o tematica facând
abstractie de curentele literar- ideologice ale vremii a fost
Berthold Georg Nichbur (1776-l861). A fost profesor la
Universitatea din Berlin punând bazelestudierii Istoriei
romane prin a sa Römische
Geschichte (1832 în 3 volume) El a ilustrat metoda critica în
cercetarea istoriei, alaturi de Leopold von Ranke sau Theodor
Mommsen.
Pentru întocmirea lucrarii a investigat un vast material documentar
îmbinând studierea literaturii romane, legendele si miturile
epocii, izvoare cu caracter etnografic etc.
A fost ambasador al Prusiei la Vatican, unde a descoperit fragmente
din scrierile autorilor antici: Sallustius, Cicero, Titus
Livius61.
Patriot, sustinator al cauzei Unirii italiene, savant care a vibrat
ia evenimentele timpului, Cantu a lasat o opera pnn care a atras
privirile multor cercuri intelectuale europene. Balcescu îl citeaza
în a sa Românii supt Mitica Voievod Viteazul.
Este adevarat, nu a sens întotdeauna cu profunzimea si acuratetea
savantului. A întocmit si lucian de popularizare menite sa formeze
spiritul civic al italienilor.
Sena alert, vivace, antrenant. Cu note de patetism si
grandilocventa. Aceasta era starea timpului, desi traind aproape un
secol a traversat multe schimbari în viata societatii, în metodele
cercetarii stiintifice. A ramas însa
1 Istoriognifianovogovremenip. 155-l57.
fidel siesi, spunând ca este ultimul romantic al secolului al
XIX-lea In plan politic a fost un liberal democrat.
Lucrarea care l-a impus mai cu seama a fost
monumentala Istoria universala în 35 de volume. Primele volume
sunt dedicate istoriei politice a umanitatii de la creatia lumii
pâna în vremea lui Cantû.
Sigur, o pondere însemnata revine în lucrare istoriei italiene si
popoarelor din jurul acesteia: Spania, Franta, Germania. Capitole
speciale sunt dedicate literaturii, artelor, disciplinelor
umaniste, "moravurilor siopiniilor".
Alte 16 volume contin documente si note: deasemenea un compendiu al
legislatiei, o cronologie etc. Ultimul volum cupnnde indici si
tabla de materii. Conceputa pe asemenea coordonate se întelege ca
nu totul e realizat la acelasi nivel. Mai consistenta si mai
echilibrat scnsa este partea apropiata de vremea sa. Cartea a fost
tradusa si în limba franceza în mai multe editii6'; a fost. cum am
spus, consultata de specialisti si oameni de cultura din alte
tari.
Ea cuprinde o enorma cantitate de fapte si de stiri
insolite.
A scris de asemenea o lucrare despre Independenta Italiei
(Delhi indipendenza djtalia). Alte lucrari ale lui Cantu
sunt: Istoria unui secol (1851), o Istorie a italienilor
(Storia degli italienii) etc.
Extraordinara prolificitate a lui Cantu nu se opreste aici. A scris
biografii ale oamenilor ilustri italieni (admirând pe Garibaldi), a
încercat si în domeniul literaturii, a publicat o istorie a
literaturii grecesti, latine si italiene.
Febricitatea spiritului, vivacitatea stilului, amploarea si
diversitatea operei sale amintesc de marele Nicolae lorga, care a
fost înca mai prolific si a realizat, în plus, un enorm corpus
documentar.
Scrierile si tipul de savant reprezentat de Cesare Cantu tin.
desigur, de o anumita epoca. El s-a fixat într-un romantism liberal
generos pe care l-a ilustrat cu vigoare si autoritate.
Viziunea romantica si-a pus pecetea cu putere pe istoriografia
tarilor din centrul si sud-estul Europei. Forta configuratoare a
trasaturilor romantismului în istoriografia din aceasta zona a
Europei este atât de elocventa,încât ai senzatia ca daca nu s-ar fi
manifestat în marile tari occidentale, acest curent trebuia,
oricum, sa se nasca si sa opereze în Europa
central-estica.
Toate aceste tari traiau sub imperativele renasterii nationale: în
toate -din Polonia si pâna în Grecia - nazuinta de a-si cuceri
dreptul la existenta, de a-si afirma individualitatea si de a intra
în concertul raporturilor internationale
în alt cliip decât ca provincii periferice ale unor imperii era mai
mult decât o sarcina politica. Era o chestiune de destin istoric
sau. mai bine zis. de reîncepere a unui nou destin.
Marile popoare ale Europei central-vestice - vorbim de poporal
german, si cel italian - aveau o traditie culturala si de
civilizatie care nu faceau din Risorgimento un
imperativ.
Pentru tarile mai mici ale Europei, cu o istorie atât de vitrega,
cu conditia lor de tinta si victime a ofensivelor si proiectiilor
de putere ale altora6', pentru aceste tari timpul nu mai avea
rabdare. Trebuia sa încerce prin propriile forte, sau folosind
conjuncturile internationale favorabile, sa sparga blocajul în care
fusesera ferecate sau macar sa faca fisuri în el, sa dea semnale
ale puterii lor de viata.
Fiindca nu o data li se contesta si aceasta dimensiune.
Romantismul era tocmai curentul cultural a canii vocatie se
potrivea cu natura starii de spirit pe
care o genera afirmarea vietii nationale. De fapt romantismul nu
faceau decât sa exteriorizeze în plan spiritual un moment de
efervescenta istorica, de înnoire a istoriei. Istoriografia era
implicata organic în toate formele de manifestare culturala a
epocii, contribuind, totodata, activ la cristalizarea ideologiei
timpului, la atitudinii favorabile - începând cu sustinerea
militanta pâna la pozitia mai degajata cu caracter liberal -
moderat - si pâna la respingerea prefacerilor care aveau loc. în
numele proeminentei valorilor trecute, traditionale, ale
societatii.
Momentul national, momentul social si specificitatea receptarii
trecutului se exprima, asadar, în romantism, care devine o cutie de
rezonanta a acestor aspecte.
Vom întelege, astfel, din ce cauza romantismul prezinta ca fenomen
spiritual în genere, iar istoriografia ca o componenta însemnata a
lui, o mare semnificatie, mai ales în evolutia culturala a
popoarelor în care umanismul sichiar iluminismul au fost mai
putin cristalizate decât în culturile apusene.
în Polonia romantismul se grefa pe o traditie iluminista
relativ solida. Adam Naruszevvicz (1733-l796)întocmise
o Istorie a poporului polone.'. (de la origini pâna la
1386) în 7 volume. Poate mai importanta a fostactivitatea sa de
culegere a unui imens numar de izvoare si documente (asa zisele
dosare ale lui Naruszewicz ) în233 de tonuri.
w Vezi Joseph Rotscliild, întoarcerea la diversitate. Istoria
politica a Europei i-entraic ti Je Exi dupa al doilea razboi
mondial, Editura Antet, 1997, pag. 377.
153
Un discipol al lui Naruszewicz a fost Julian
Niemicewicz
(1757-l841) cunoscut mai ales prin editarea "cântecelor istorice",
a creatiei folclorice care oglindeau trecutul tarii. Interesul
pentru acest gen de creatie tine deopotriva de iluminism ca si de
romantism.
In secolul al XIX-lea pâna la insurectia din 1830-l831, centrele
principale ale gândirii cultural- stiintifice si social-politice au
fost Universitatile din Varsovia si Vilnius.
Aici si-a desfasurat activitatea Joachim Lelewel (1786.1861)
personalitate de frunte a istoriografiei poloneze din secolul
al XK-lea. Ca participant activ la insurectia din 1830-l831 Lelewel
a trebuit sa paraseasca Polonia emigrând înFranta si apoi la
Bruxelles. Acolo s a afirmat ca unul dintre fruntasii emigratiei de
orientare democratica si a elaborat principalele sale
scrieri.
O lucrare de mai mica întindere, Historika (Istoria) are un
caracter metodologic în care defineste drept tel al studierii
istorice
O lucrare de mai mica întindere, Historika (Istoria) are un
caracter metodologic în care defineste drept tel al studierii
istorice aflarea adevarului, pledeaza pentru obiectivitate si
pentru necesitatea aprofundarii aspecteloresentiale de ordin social
si national ale trecutului.
Principala scriere a lui Lelewel a fost Istoria Poloniei
(Polska, dzieje i rzeczy) publicata în 20 de volume,
între1854-l868. în opera lui Lelewel sunt vizibile accentele
romantice, ca si puternice filoane rationaliste.
îmbratiseaza istoria propriului popor cu pasiune si exaltare. El
aseaza la temelia procesului istoric "spiritulnational" polonez
caracterizat prin iubirea libertatii, barbatie, toleranta si spirit
pasnic, precum si nazuinta spreegalitate.
Aceasta nu-l împiedica pe Lelewel sa observe ca istoria Poloniei
înseamna istoria a doua tendinte antagonice: monarhica si
republicana .
Principalele directii spre care se îndreapta preocuparile lui
Lelewel sunt ideea nationala, semnificatia acesteia si a miscarii
nationale în istoria Poloniei si cea sociala, îmbratisând cauza
taranimii, prin eliberarea acesteia si îniaptuirea unei reforme
agrare.
Autorul leaga epocile de înflorire a Poloniei de conditia si
capacitatea de aparare a sleahtei (mica nobilime) si de apropierea
acesteia de taranime. Ascensiunea magnatilor, fenomenul farâmitarii
feudale si neîntelegerile aparute, la nivelul micii nobilimi si a
raporturilor acesteia cu monarhia au slabit întregul organism
statal, ducând în cele din urma la destramarea Poloniei. Epoca
renasterii poloneze s-a profilat abia dupa divizarile succesive ale
statului, învederata de reînnodarea firelor vietii si constiintei
nationale, de afirmarea
Istoriografia novogo vremeni stran Europî
i Ameriki, Edit. Universitatea Moscova, 1967, p. 197.
154
puternica a acesteia si de nazuinta de a se elibera, a
recladi unitatea si a recupera capacitatea de a afirmare a Poloniei
în raporturile internationale.
Cum putem observa, scrisul lui Lelewel are un mesaj national
activ.
Ideologia nationala a lui Lelewel se conjuga cu atitudinea
democratica a autorului în problema sociala, sustinând, cum am
aratat, cauza eliberarii taranimii.
In ce priveste explicarea procesului istoric, Lelewel a subliniat
rolul fortelor colective, necesitatea analizei raporturilor
sociale. A relevat, deasemenea, nevoia unei istorii apte sa
îmbratiseze toate manifestarile activitatii umane si sa acorde un
loc sporit abordarii vietii sociale si economice. Un savant
preocupat de a dobândi o perceptie larga asupra istoriei nationale,
considera Lelewel. trebuie sa tina seama de legaturile acesteia cu
istona universala, sa sesizeze impactul raporturilor internationale
si sa procedeze la metoda comparata de analiza a fenomenelor
istorice6.
Curentul radical în istoriografia romantica poloneza a fost
reprezentat în special de Eduard Dembowski (1822-l846). El a
conceput miscarea de eliberare nationala pe suportul unei revolte
agrar-taranesti. Textele publicate de el, multe cu tematica
istorica-politica au fost reunite sub titlul Scrieri în cinci
volume.
Romantismul de factura organica a fost reprezentat în Polonia de
câtiva istorici între care remarcam pe Karl Hoffman (1798-l878). El
considera sleahta forta principala de reconstructie a Poloniei pe
calea reformelor. Ca siistoricii romantici din Apus, a apreciat
paturile mijlocii drept factorul dinamic al progresului economic si
purtatorul libertatilor civice.
O problema dezbatuta amplu în istoriografia romantica poloneza a
fost aceea a caii specifice a evolutiei Poloniei în raport cu
Occidentul. Hoffman a abordat si el aceasta tema, însa mult mai
temperat decât alti istorici romantici