Post on 30-Jun-2020
Iniţiat în anul 2003 în şcoala noastră, programul “firme de exerciţiu" a
constituit o provocare atât pentru elevi, cât şi pentru profesori care, de-a lungul
timpului au format o mare familie, o familie a cutezanţei, a dorinţei de reuşită, a
viselor împlinite, a succesului.
Cu multă muncă şi dăruire, cu deznădejde uneori şi, totodată cu aspiraţii
măreţe, cu sprijinul mediului de afaceri, al părinţilor, dar mai ales cu visul de a
ajunge tot mai sus am reuşit să clădim ceea ce astăzi este o mare mândrie a
noastră, a Colegiului Tehnic.
Afacerile virtuale pe care le-am iniţiat, abilităţile antreprenoriale pe care le-
am exersat în şcoală, dar şi la numeroasele târguri ale firmelor de exerciţiu la care
am participat pe parcursul a 10 ani ne dau speranţa că mâine vom putea avea
propriile afaceri de succes.
Astăzi, după 10 ani răsfoim împreună paginile unui jurnal imaginar, în care
am aşternut poveşti despre iniţiative îndrăzneţe, despre visuri âmplinite, despre
eşecuri, uneori, din care am învăţat că suntem câştigători doar şi pentru faptul că
am participat la cele mai importante competiţii de profil.
Începând cu anul şcolar 2003 – 2004 au fost înfiinţate firmele
de exerciţiu FE Ecotour SRL, FE Decomob SRL, FE Ciufulici SRL, FE Travel SRL, FE Agropan SRL, FE New Computers System SRL, FE R.R.R. SRL şi FE Model Style SRL având diverse obiecte de activitate.
Reţeaua firmelor de exerciţiu s-a extins începând cu anul 2007,
prin înfiinţare unor firme noi: FE Casa Regală SRL, FE Modă şi Rafinament SRL, FE Maria Travel SRL, FE Casa Belvedere SRL, FE Mobart Design SRL, FE Marama Musceleană SRL, FE Decebal SRL şi FE Teatru Argus SRL.
Fiecare an şcolar a adus un plus de valoare activităţilor
desfăşurate de firmele de exerciţiu, prin participarea acestora la târguri
naţionale şi internaţionale.
Ne mândrim cu rezultatele obţinute pe parcursul celor 10 ani de
activitate şi ne dorim să fim din ce în ce mai buni.
Iată câteva dintre realizările noastre:
Diploma de apreciere stand – FE Casa Regala SRL - Timişoara 2007 Mentiune – Negociere in afaceri – FE Casa Regala SRL - Targul Regional al Firmelor de Exercitiu, Pitesti 2007 Premiul II – Materiale promotionale – FE Moda si Rafinament SRL – Timişoara 2008 Targul regional al firmelor de exercitiu Pitesti noiembrie 2008 FE CASA REGALA SRL Premiul special TINUTA Premiul special PREZENTARE ARTISTICA Premiul II prezentare PPT Premiul II MATERIALE PROMOTIONALE Premiul III Stand profesional Premiul III Catalog artistic FE MODA SI RAFINAMENT SRL Premiul II prezentare PPT Premiul III MATERIALE PROMOTIONALE Mentiune pentru Negociere in afaceri Targul regional al firmelor de exercitiu Bucuresti 2008 FE CASA REGALA SRL Premiul I Materiale promotionale Competiţia MARCA DE CALITATE - 2009 FE VIGI SRL, FE MODA SI RAFINAMENT SRL, FE CASA REGALA SRL – obţinerea certificatului MARCA DE CALITATE
Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu:
Praga – Cehia, martie 2012
Premiul III – secţiunea „Cel mai bun stand” – FE Decebal SRL
Târgul Judeţean al Firmelor de Exerciţiu - Liceul Tehnologic AUTO Câmpulung, 09 noiembrie 2012 FE MARAMA MUSCELEANA
Locul I – Cel mai bun stand Locul II – Cea mai bună prezentare multimedia
Locul II – Cel mai bun catalog
Târgul Regional al Firmelor de exerciţiu - Liceul Tehnologic "Costin C. Kiriţescu", Bucureşti - 22 februarie 2013
FE CASA BELVEDERE
Locul I – Cele mai bune materiale publicitare
Locul II - Cel mai bun stand
Locul III – Cea mai bună echipă de negociere
FE MARAMA MUSCELEANA
Locul II – Cele mai bune materiale publicitare
Locul III - Cel mai bun stand
Târgului Regional al Firmelor de exerciţiu organizat de Colegiul Economic
"Virgil Madgearu", Ploieşti, 28-30 martie 2013
FE MOBART DESIGN Menţiune - "Cea mai bună prezentare Power Point“
Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu, Piteşti, 03 aprilie 2013
FE CASA BELVEDERE
Premiul I – Stand artistic
Premiul I – Materiale profesionale
Premiul II – Catalog artistic
Premiul III – Tehnici de negociere
FE MOBART DESIGN
Premiul I – Stand profesional
Premiul II – Catalog profesional
Premiul III – Materiale profesionale
Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu: Lituania – Utena, 25-26 aprilie 2013
FE CASA BELVEDERE
Cea mai bună firmă de exerciţiu din competiţie – medaliată cu aur
FE MARAMA MUSCELEANA
Cea mai bună firmă de exerciţiu din competiţie – medaliată cu bronz
Ce a însemnat pentru noi
programul “firme de exerciţiu“?
MUNCĂ
TALENT
SUCCES
DEZAMĂGIRE ... uneori
ATITUDINE
PRIETENIE
Povestea noastră va continua...