Post on 05-Feb-2017
1
DĂNILĂ PREPELEAC
Propunerea lui Creangă pare simplă în profunzimea ei. Dacă citim cu atenție,
observăm o inversarea termenilor în ecuaţia axiologică propusă de poveste: când Dănilă
– în lume fiind - era trândav, neîndemânatec (fără practică), nesincer, necinstit şi
incapabil de a-şi asuma vreo răspundere familială sau socială, atunci era nimbat de o
curăţenie fără margini, de o naivitate sfântă, de o înţelegere a lumii care-l situa
deasupra semenilor. Retragerea în pustnicie, trecerea sa în rândul oamenilor lui
Dumnezeu, coincide cu o transformare drăcească a lui Dănilă. El devine mai şmecher
decât încornoraţii, dar când? atunci când competiţia e pe bani. Îndrăcirea, împieliţarea
lui Prepeleac, maturizarea sa, e un soi de adaptare la mediu.
Simplificând, putem distinge două etape: trocul dezavantajos (gândirea fără
aderenţă la realitate) şi concursul cu nefârtaţii (gândirea ajustată de „ispitire”, ca să
folosesc un sens mai vechi, drag lui Noica). Ei, bine, lupta cu Michiduţă îi redă
judecata sănătoasă, din smintitul satului, ajunge şi el în toate minţile.
În fond, fiecare troc în parte, luând în calcul doar termenii raţionamentului
enunţat de Dănilă, chiar era o „afacere”. Lipsa de experienţă, neputinţa de a anticipa, de
a compara, sunt deficienţele care-l făceau să pară prost. Schimburile în natură erau
defavorabile doar în privinţa valorii materiale, pentru că, în ordinea spirituală a
lucrurilor, aceste schimburi se soldau cu un câştig care avea să-şi arate eficienţa mai
târziu. După izolare, după lupta cu Nichipercea, situaţia e cu totul alta. Până şi acesta
din urmă e nevoit să-i recunoască isteţimea: „Tu, cu şmichiriile tale, ai tulburat toată
drăcimea”.
Spectacolul respectă structura creanghiană, plasând acțiunea în cadrul unei lecții
de teatru-sport și folosindu-se de jocul de rol. În felul acesta, copiii concurează pentru
„ocuparea rolurilor” și joacă alături de „profesori”. Interactiv, dinamic, antrenant,
spectacolul nu-i lasă indiferenți nici pe însoțitorii adulți.
2
FIŞA SPECTACOLULUI
Teatrul: Tandem Piatra Neamţ.
Telefon mobil: 0745793951
e-mail: teatrultandem@yahoo.com
hibovski@yahoo.com
Spectacolul: Dănilă Prepeleac după Ion Creangă.
Cu: Maria Hibovski şi Gheorghe Hibovski.
Regia şi scenografia: Gheorghe Hibovski.
Durata: 1 h.
Numărul actorilor : 2 (o femeie şi un bărbat).
Echipa tehnică : luminist-sunetist, conducător auto.
Spaţiu minim necesar : 5 m adâncime – 6m deschidere – 3m înălţime.
Necesarul tehnic: staţia de amplificare sunet, orga de lumini şi reflectoarele
sălii, 2-3 microfoane.
Montarea şi demontarea decorului : 1 h.
3
4
5
6
7
8
9