Post on 04-Jul-2015
description
Contracte de
transport
ELEV: LUPU IOSUA IOEL PROFESOR COORDONATOR: DUMITRAS ALINA
10
Ce este transportul?
Transportul este acea activitate economică prin intermediul căreia se
realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor în vederea
satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.
Caracteristicile activităţii de
transport
Ca ramură independentă a producţiei
materiale, transporturile de mărfuri
prezintă unele particularităţi în raport
cu celelalte ramuri de producţie ale
economiei naţionale.
I
Caracteristicile activităţii de
transport
Conducerea, organizarea şi funcţionarea activităţii de transporturi
implică, printre altele, cunoaşterea particularităţilor acestei ramuri de
activitate, ce constau în faptul că:
I
a) procesul de producţie al transporturilor îl constituie deplasarea în spaţiu a
bunurilor şi a persoanelor. Acest lucru presupune existenţa mijloacelor de
producţie ( mijlocul de transport şi drumul pe care urmează să se deplaseze în
spaţiu ), a forţei de muncă calificată pentru acest proces de producţie şi a
bunurilor materiale sau a persoanelor, care constituie obiectul deplasării în
spaţiu;
b) deplasarea în spaţiu, se desfăşoară fie în sferele producţiei, fie în cele ale
circulaţiei. Plecând de aici, se pot distinge două feluri de transporturi, şi anume:
transporturi interioare, adică transporturile din cadrul agenţilor economici
industriali, ai celor de construcţii etc. Şi transporturi comerciale, ce se desfăşoară
în sfera circulaţiei.
c) transporturile de mărfuri constituie, de fapt, un proces de producţie
suplimentar, mijlocit de procesul de circulaţie, înăuntrul şi pentru realizarea căruia
se efectuează. Aşa fiind, când ele se realizează în sfera circulaţiei sunt
determinate de interdependenţa dintre sferele de producţie şi, în primul rând, de
necesitatea legăturilor dintre producţie şi consum;
d) în activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci efecte utile.
Aceasta înseamnă că lucrătorii din transporturi nu acţionează asupra unor
materii prime care, prelucrate, urmează să fie transformate în produse noi, ci,
prin deplasarea mărfurilor şi a persoanelor în, spaţiu, realizează un efect util,
care poate fi măsurat prin unităţi de măsură abstracte: tone - kilometri pentru
transportul feroviar;
e) deşi nu produc bunuri materiale, transporturile de mărfuri produc valoare de
întrebuinţare şi valoare de schimb, care prezintă unele particularităţi în raport
cu alte ramuri ale economiei naţionale.
Caracteristicile activităţii de
transport
Amplasarea platformelor logistice se
face, în general, în punctele de
legătură dintre transportul magistral
de mare capacitate şi sistemul de
transport urban
I
Contractul de transport de mărfuri
cu mijloacele auto
Transportul rutier este acea operaţiune de transport ce se realizează cu
vehiculele rutiere pentru deplasarea mărfurilor şi persoanelor, chiar dacă
vehiculul rutier este pe o anumită porţiune a drumului transportat, la
rândul său, de un alt mijloc de transport.
II
Categorii de transport rutier
Transportul rutier se clasifică după mai multe criterii:
Din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
transport rutier în trafic naţional;
transport rutier în trafic internaţional.
II
Transportul rutier în trafic naţional este operaţiunea de transport rutier
care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României, fără
a depăşi teritoriul statului.
IIContractul de transport de mărfuri
cu mijloacele auto
Transport rutier de mărfuri:
transport rutier de mărfuri generale;
transport rutier de mărfuri perisabile;
transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;
transport rutier de deşeuri;
transport rutier de animale vii;
transport rutier agabaritic.
IITipuri de transport rutier
Transport rutier de persoane:
transport rutier prin servicii regulate;
transport rutier prin servicii regulate speciale;
transport rutier prin servicii ocazionale.
IITipuri de transport rutier
Executarea contractului de
transport auto
Presupune o serie de obligaţii ale expeditorului şi operatorului de transport
rutier, ce formează obiectul convenţiei de transport rutier. Considerăm că
acestea ar putea consta în acele activităţi care să asigure efectuarea
transportului în bune condiţiuni.
III
Utilizarea carnetului A.T.A.
Carnetul A.T.A se utilizează în cazul exportului sau importului temporar de
materiale profesionale sau mărfuri care urmea a fi prezentate şi utilizate la
expoziţii, congrese, manifestări culturale, demonstraţii etc.
III
Utilizarea carnetului A.T.A.
Carnetul A.T.A. are valabilitate de maxim un an,
perioada în care mărfurile pot să fie importate
temporar sub acoperirea aceluiaşi carnet A.T.A. pe
teritoriul vamal al mai multor state.
III
Vă mulțumesc
pentru atenție!
10