Post on 16-Feb-2018
SOCIETATEA DE MAME C U P R I N S U L
PROBLEME SOCIALE: Arta şi Şcoala — — — TUDOR VIANU Spre o renaştere a metafizicii — — — — — N. BAGDASAB Estetica şi Etnografia _ — _ — — _ VICTOR IANCU
PROBLEME ECONOMICE: însănătoşirea creditului N. DAŞCOVICI ACTUALITĂŢI: Noapte de Octombrie — — — EMIL ISAC
Libertatea critică în combaterea crizei (cu prilejul redeschiderii parlamentului) — — — — — ION CLOPOŢEL Mihail Sadoveanu _ _ _ _ _ _ _ HORIA TRANDAFII
INVĂŢĂMÂNT-EDUCAŢIE: Organizarea şcoalelor u de ucenici — — — — — — CRISTOFOR EPTJR1 SATE—ORAŞE—REGIUNI: Vima-mare (jud. So
meş), (cu patru vederi fotografice) — — — S. POENARU CRONICI CULTURALE ŞI ARTISTICE: Cronica
cărţilor — — — — — —• — — — EMIL ISAC TEATRU: „îndrăgostita" de Porto-Riche, cu Ma
ri oara Ventura — „Păpuşile" de Pierre Wolff.— Poezia lui Lucian Blaga. — George Panu — — CRONICAR
FAPTE, IDEI, OBSERVAŢII: Cumularzii. — Egalitate de salarizare. — Cine deţine dreptul? — E-voluţia Austriei- — Cruţarea franceză. — Dr. Aurel Lazar. — Conferinţa imperială britanică. —
^ După adunarea generală a Astrei. — Poemele lui Emil Isac. — Les Tsiganes. — Reproduceri în interior după lucrările artiştilor: Alex. Pop, Catul Bogdan, Mattis-Tejitsch şi Romul Ladea — — REDACŢIA
BULETIN BIBLIOGRAFIC: VI I I — _ _ _ ION MUŞLEA COPERTA şi desenele interioare de — _ _ — DEMIAN
Director: ION CLOPOŢEL
Redacţia: Piaţa Unirii 8. Administraţia: Str. Baba Novac 8.
Apare la 1 fi ÎS ale Secarei lan! _- je Un exemplar: 20 Lei.
Anal VII
Claf, 15 Noemvrie 1930
Ntul 22
ABONAMENT ANUAL: Autorităţi, birouri, bănci: 1500 U Societăţi culturale, şcoli: 1000 L Liber-profesioniştl: 600 li Funcţionari, preoţi, studenţi: 500 fi.
In streinătate: dublu Abonamentele se plătesc anticipai:
Lămuriri pentru prin Casa
GENERALITĂŢI. Casa Autonomă a Construcţiilor —
creată în baza legii din 30 Mai 1930 — a încheiat cu Societatea „Imprese Italiane all'Estero" (I. I. E.) un contract pentru a construi pentru funcţionari şi pensionari 300 de locuinţe de tip popular şi e-conomic. Aceste clădiri se vor construi pentru următoarele categorii de beneficiari: funcţionari publici şi pensionari de Stat, judeţ sau comună cum şi ai caselor autonome sau instituţiilor care au buget votat de parlament. Se va face deasemenea construcţii şi pentru salariaţii instituţiilor particulare serioase acceptate de Societatea I. I. E. precum sunt: Banca Naţională, Casa de Depuneri şi Consemna-iuni de conomii, Creditul Industrial, Creditul funciar Urban şi Rural, Casa Patronală, Banca Centrală Cooperativă, Oficiul Naţional al Cooperaţiei; Societăţile sub formă de regie mixtă şi acele servicii cu caracter public, concesionate la particulari, ca P. T. T., Fabrica de Chibrituri şi alte din categoriile de mai sus.
Condiţii cerute solicitatorilor. Pentru a-şi putea clădi casa prin in
termediul Casei Autonome, solicitatorul va trebui să înainteze la sediul ei (Strada Ştirbei-Vodă No. 178) în timpul orelor de birou (9—1 a. m. şi 4—6 p. m.) o cerere timbrată, în care specifică tipm de casă se şi l'a ales potrivit necesităţilor lui financiare. Diferitele tipuri au planurile lor expuse în halul sediului C. A. şi sunt zilnic vizibile în orele de birou. Pentru ca cererea să poată fi luată în considerare, trebueşte ca solicitatorul să satisfacă următoarelor condiţiuni:
1. Să aducă dovada că face parte din categoriile prevăzute la art. 12 din legea din 30 Mai 1930 a Casei Autonome a Construcţiilor, care articol sună astfel:
Art. 12. Vor beneficia de avantajele a-cordate de această lege:
a) funcţionarii publici definitivi, civili, militari sau eclesiastici de Stat, judeţ, municipiu şi comună, precum şi a-ceea ai instituţiunilor ale căror bugete sunt supuse aprobării Parlamentului;
b) pensionarii -n virtutea legii generale de pensiuni şi a legii de pensiuni militare din 2 Septembrie 1920;
c) invalizii, văduvele de răsboiu şi de-mobilizoţii;
d) muncitorii şi meseriaşii din stabilimentele şi atelierele Statului, judeţelor, municipiilor şi comunelor;
e) funcţionarii particulari, muncitorii şi meseriaşii, cari nu intră în prevederile alineatului precedent;
f) instituţiile publice; g) orice alte persoane, precum şi a-
sociaţiunile profesionale lipsite de locuinţe proprii.
2. Să facă dovada că veniturile elementare nu trec de 150.000 lei pentru locuinţa populară şi de 400.000 lei pentru locuinţa economică. Această dovadă se va face de către autoritatea la care funcţionează pe un formular tipârn de Casa Autonomă care-1 ţine la dispoziţie solicitatorilor. Veniturile de mai sus sunt nette, adică cele rămase după scăderea impozitelor cuvenite Statului Se poate alege un tip popular şi dacă venitul nett este mai mare ca 150.000
doritorii de a-şi construi locuinţe Autonomă a Construcţiilor lei, după cum se poate alege un tip e-conomic şi atunci când venitul nett nu trece de această sumă: în acest din urmă caz însă, beneficiarul pierde avan-tagiile ce legea le acordă în mod special locuinţelor populare (scutiri de impozite pe termen de 20 ani în loc de 15 ani cât este termenul pentru locuinţa e-conomică).
3. Să aducă declaraţia autorităţii respective că se obligă a face reţinerile din salariu pentru plata ratelor de amortizare şi declaraţia că această autoritate se obligă a depune lunar reţinerile Casei Autonome a Construcţiilor. Ambele declaraţii de mai sus le face autoritatea unde solicitatorul funcţionează pe ace-laş formular tipărit de care s'a vorbit la punctul 2.
4. Să depună la Banca Marmorosch, Biank $5 Go. în contul Casei Autonome o sumă de bani egală cu 5% din valoarea construcţiei, aducând recipisa băncii; iar după cercetarea actelor, imediat sau eşaîodat timp de 12 iuni dela semnarea contractului să mai depună încă 10% pentru a complecta avansul de 15% prevăzut în contract. Beneficiarul se obligă a mai depune 5% la recepţio-narea construcţiei şi 2,50% în termen de 6 luni dela această recepţie.
5. Să aibă terenul necesar construcţiei dovedit cu acte originale de proprietate în regulă, liber pe 30 de ani de orice sarcini sau servituti (Certificat de sarcini deal Trib. Ilfov Secţia Notariat).
6. Să facă dovadă că nu mai are alt imobil în olcalitate (cu proces-verbal de impunere la global).
7. Odată cu actele de proprietate ale terenului, să depună schiţa de plan a lui cu indicarea clădirilor vecine şi asupra felului de construcţie admis de Primărie pe acel teren (calcan sau izolat).
8. Să aducă acte referitoare la stare» civilă, căsătorie, copii (FJxtracte).
9. Să facă dovadă că asupra salariului nu are reţineri sau popriri. Această certificare o face autoritatea respectivă pe formularul de care s'a vorbit la nu-merile 2 şi 3.
10. Să aducă recipisa de plata impozitului elementar asupra terenului pe 1930.
11. Să contracteze o asigurare pe viaţă şi contra incendiului la Societatea de Asigurare „Adriatica" egală cu valoarea împrumutului contractat, prezentând poliţe de asigurare.
Operaţia asigurărei este ultima formalitate ce precede semnarea contractului; ea se face la Societatea „Adriatica" în urma avizului Contenciosului Casei Autonome după ce acesta constata că toate celelalte formalităţi au fost legal îndeplinite. Un funcţionar al Societăţii de Asigurare stă zilnic (între orei^ 3—5 p. m.) la dispoziţia publicului, la sediul ei din Strada C. A. Rosetti No. 3.
Orice altă informaţie de caracter par-ticualr, care n'a fost expusă în generalităţile de mai sus, se poate obţine la sediul Casei Autonome a Construcţiilor, Strada Ştirbei Vodă No. 178.
Diverse categorii de „case şi caracteristicile lor.
Casele ce urmează a se construi sunt conform legii de 2 categorii şi anume: populare şi economice. Cele economice
sunt de 2 feluri: obicinuite, sau executate mai bogat: în acest din urmă caz se chiamă case tip extra.
a) Case de tip popular. Suprafaţa de construcţie care intră la
calculul preţului pe m. p. este socotită" la parter pe perimetrul soclului „excluzând scările eterioxare, iar la etaj pd perimetrul zidurilor exterioare, excluzând balcoanele şi orice terasă descoperită. Casele populare vor. conţine una până la 3 camere de stăpân, bucătărie, cămară, closet şi pivniţă, eventual cameră de bae, repartizate la parter sau la parter şi etaj.
înălţimea parterului 2,80 m., a etajului 2,70 m., a pivniţei 2,40 m.
Nivelul parterului la 0,50 m. peste n i velul trotuarului. Soclul din beton în co-fraj şi strat izolator de asfalt sub nivelul duşumelelor.
Zidurile etexrioare de 28 cm. la parter şi etaj, executate din zidărie de cărămidă presată, de fabrică, arsă numai în Ring; la pivniţă zidăria va fi de beton în cofraj sau beton cu cuşă de cărămidă.
Acoperiş de ţiglă roşie bine arsă, format Marsilia, pusă direct pe şipci, prinsă cu sârmă şi cu mortar de var şi c i ment între rosturi; dolii, şorţuri, învelitul bazei coşurilor, sgheaburi, burlane din tablă galvanizată de jum. mm, greutate 50 kgr. la maja.
Şarpanta acoperişului din lemnărie de brad ecarisată cu dimensiunile din deviz, streaşină înfundată (saceac)vopsită sau cornişă din zid profilată, cuprins lucarne, tabachere, etc.
Deasupra pivniţei, la băi, closet şi la bucătărie planşeu din beton armat. Celelalte camere dela parter şi etaj au tavanele din grinzi de lemn în dimensiunile uzuale conform calcului cu podea de ' 2 jum. cm. şi umplutură de molos şi mortar de var.
La antreuri, băi, closet şi eeventual bucătării, pardoseli din dale de ciment scli-visit sau scânduri de brad de 3 cm. în nuth şi feder. "
Sobe de teracotă în camerile principale.
Pereţii în interior cu lapte de var, în exterior cu culoare de var diferite nuanţări.
b) Case de tip economic. Suprafaţa de construcţie este socotită
ca la casele populare. Fundaţii din beton, conform planuri
lor, până la pământ sănătos, la nevoie depăşind dimensiunile fixate în planuri. In orice caz aceste fundaţii nu vor fi mai puţin adânci de un metru.
Nivelul parterului la 0,60 m. dela nivelul trotuarului, soclul din beton în cofraj, cu strat izolator de asfalt.
înălţimea parterului 3,10 m., înălţimea etajului 2,90 m., şi a pivniţei 2,40 m.
Zidurile şi planşeurile din acelaş material ca cele populare.
Intrările principale cu pardoseli de ciment mozaicat, băile şi closetele cu dale de ciment mici colorate, bucătăriile ca scânduri de brad sau ciment mozaicat.
In camerile de stăpân parchet calitatea întâi, în proporţie de 70% din totalul pardoselilor. Parchetul va fi aşezat •pe duşumele oarbe de 3 cm. şi grinzi-şori de tufan de 8/10, când sunt puse
(Urmarea pe pagina ultimă.)
390
P R O B L E M E
S O C I A L E
A R T A 31 Ş C O A L A Deschiderea cursului de pedagogie şi estetică la
Şcoala de lAlrte frumoase din Bucureşti împlineşte o veche dorinţă a legiuitorului şi o imperioasă nevoie a şcoa-lei. Prevăzute în regulamentul şcoalei din 3 (16) Octombrie 1909 şi reclamate necontenit de către toţi acei pe care o conştiinţă luminată şi o dragoste adevărată pentru şcoală îi făcea să vadă care sunt lipsurile ei, estetica şi pedagogia n'au găsit o primire tocmai uşoară. Ani de zile aceste materii au fost excluse din programul efectiv de studii cu toate că cel legal le prevedea şi cu toate că analiza cea mai simplă arată că într'o şcoală care pregăteşte artişti, estetica poate avea un ' oarecare rol şi că nici pedagogia nu poate fi nesocotită, într'o şcoală care pregăteşte profesori. Care au fost consecinţele de ordin moral ale lipsei acestor materii, din programul efectiv de studii, nu putem urmări mai de aproape, aci, dar ne vine greu să credem că nişte profesori şi nişte artişti care n'au fost niciodată instruiţi asupra principiilor teoretice ale profesiunei lor, n'au resimţit niciodată regretul acestei lacune. Natura şi talentul au desigur bogate rezerve interne şi un artist sau un profesor de vocaţie au putut ajunge prin ei înşişi la acele rezultate, pe care le-ar fi atins dealtfel cu mai multă uşurinţă, dacă şcoala prin care au trecut, şi-ar fi plătit întreaga datorie faţă de ei. Forţe cheltuite pentru clarificarea vreunui punct, care ar fi trebuit să fie limpede încă din anii tinereţii şi ai şcoalei, a.r fi fost întrebuinţate cu mai mult folos în rezolvirea creatoare a unei teme strict personale. Mulţi dintre intelectualii şi specialiştii tuturor profesiilor nutresc dea-lungul întregei lor vieţi resentimente împotriva' educa*-ţiei care i-a lipsit de unele cunoştinţe sau deprinderi utile. Şcoala de Arte frumoase a înţeles că nu trebue să destine pe absolvenţii ei acestui resentiment. Ea a înţeles apoi că este obligată să scutească pe aceşti absolvenţi de umilinţa şi seriosul prejudiţiu practic de a se vedea respinşi dela examenele de capacitate pentru învăţământul secundar din pricina lipsei de pregătire corespunzătoare. Socotesc deci că exprim sentimentul general al elevilor acestei scoale, aducând mulţumiri recunoscătoare Consiliului profesoral şi Ministerului de Instrucţie, care au reparat astăzi vechiul neajuns. .
Pornim aşadar astăzi la un drum lung, la capătul căruia trebuie să ne întâmpine artistul conştient şi profesorul bine pregătit. Ceeace formulăm însă ca o speranţă, ' trebue să se justifice printr'o concepţie determinată despre temele pe care artistul şi profesorul şi le propune. Nu se poate primi deci, fără o altă întemeiere mai profundă, că un „artist conştient" este preferabil unui „artist inconştient". Au fost desigur timpuri, când
controversa exista. Clasicismul de pildă a profesat totdeauna părerea că artistul trebue /luminat teoreticeşte-asupra principiilor artei lui. Practica artei nu se opune" niciodată, în veacurile clasice, reflecţiei teoretice asupra ei. Aşa se explică faptul că în epoca Renaşterii, când estetica este aproape dispărută ca disciplină filosofică, singurii* teoreticiani ai artei sunt marii maeştri ai timpului, un Leon Battista Alberti, autorul a numeroase scrieri, printre cari ,,De re aedificatoria libri decern" (1485) este cea mai importantă, un Albrecht Diirer, cu ale sale „Vier Biicher von menschlicher , Proportion" (1528), sau un Leonardo da Vinci, a cărui carte postumă „despre pictură" a fost o adevărată revelaţie. Mă mărginesc deci a cita pe artiştii cei mai de seamă, pentru a motiva afirmaţia că secolele clasicismului n'au cunoscut niciodată opoziţia dintre teoria şi practica artistică şi că ignoranţa sau inconştienţa n'au fosot socotite niciodată în aceste timpuri drept nişte atribute ale unei mai preţioase puteri creatoare. Părerea, chiar dacă nu în această formă exagerată, a trebuit însă să apară odată şi este cu neputinţă a înţelege toate mişcările de reacţie în istoria artelor, romantismul, prerafaelitismul, impresionismul sau expresionismul, fără a descoperi în ele afirmaţia implicită despre superioritatea factorului inconştient asupra celui conştient, a conştiinţei naive faţă de conştiinţa savantă, a inspiraţiei faţă de technică şi a viziunei faţă de tradiţie. De mai. bine de o sută de ani artiştii europeni lucrează în virtutea unei conştiinţe protestatare împotriva tuturor regulilor tradiţiei, a tu turor acelor reguli generale şi obiective rezultate din practica seculară a artei şi care pot deveni obiectul unei cunoştinţe teoretice. în 1827, când valul romantic se umflă şi se sparge pe ţărmurile artei europene, un grup de tineri elevi care lucrau în atelierul pictorului Hersent, entuziasmaţi de arta nouă a unui Delacroix, Gericault, Deveria şi Sheffer, năvălesc într'o dimineaţă şi distrug toate mulajele de statui greceşti care se găseau în atelierul maestrului. Acest gest revoluţionar, situat la începutul evoluţiei moderne a artelor plastice europene, a rămas dătător de măsură pentru întreaga lor desvoltare ulterioară. Timp de o sută de ani, orice iniţiativă artistică nouă a luat forma unui protest împotriva tuturot acelor câştiguri ale trecutului, care fiind generale, puteau fi teoretizate şi învăţate şi în toată această vreme ceeace a fost socotit mai'preţios, decât ştiinţa, a fost fie pietatea naivă pe care prerafaeliţii o chemau să-i inspire, fie „simpla retină" a impresioniştilor, fie lirismul expresioniştilor de ieri. Opoziţia împotriva tuturor prncipiilor de artă transmise şi capabile de a fi studiate, a fost atât de mare, încât acum câţiva ani un artist
391
SOCIETATEA PE MÂINE '
serios ca Liebcrmann declara, cu prilejul înten.oierii Academiei prusiene de arte, în rândurile căreia refuza să între, că „fiecare artist este propria sa academie".
Romantismul artistic cu toate modificările pe care le-a produs în constelaţia morală a artiştilor moderni, a asigurat condiţiile unei libertăţi creatoare, fără de care arta s'âr fi ofilit în nesfârşita imitaţie a trecutului. Revoluţia romantică' a fost deci necesară. Este adevărat însă, că marii maeştrii ai romantismului încuviinţează apelul la spontaneitatea naivă, dispreţul faţă de atitudinea conştientă şi savantă în artă, pe care le găsim la baza unora dintre întreprinderile artistice contimporane? O asemenea încuviinţare o putem găsi în exemplul micilor artişti, fericiţi că se pot simţi mai puternici şi mai originali numai din pricina libertăţii anarhice pe care şi-o acordă, dar nu în exemplul marilor artişti, a unui Delacroix de pildă, care conţinea în persoana sa, alături de pictor, pe un profund teoretician al artei şi ale cărui scrieri dovedesc ce învăţături ştia el a culege din cartea trecutului. Spiritele temeinice au recunoscut chiar în timpul perioadei romantice care este primejdia revoluţionismului artistic şi, dimpotrivă, care este valoarea situării efortului artistic individual în cuprinsul unei tradiţii, într'un cadru colectiv şi general.* In această privinţă, pot fi reţinute şi o instituţie ca a noastră poate privi cu plăcere cuvintele pe care poetul Baudelaire unul dintre cei mai însemnaţi critici ai epocii romantice, le nota cu ocazia salonului oficial francez din 1846: ,,... starea actuală a picturii este rezultatul unei libertăţi anarhice care glorifică individul, oricât de slab ar fi, în detrimentul asociaţiilor, adică al şcoalelor. In scoale, care nu sunt altceva decât organizarea foxţei de invenţie, indivizii cu adevărat demni de acest nume -absorb pe cei slabi, ceeace nu e decât foarte just, căci o producţie de seamă, nu e decât o cugetare cu o mie de braţe. Glorificarea individului a adus divizarea infinită a domeniului artei. Libertatea absorbită şi divergentă a fiecăruia, divizarea sforţărilor şi fracţionarea voinţei omeneşti au adus slăbiciunea, scepticismul şi sărăcia de invenţie de aztăzi; câţiva excentrici, suferinzi şi sublimi, compensează cu anevoe desordinea forfotitoare a mediocrităţilor. Mica proprietate a individualităţii a ros originalitatea colectivă şi întocmai cum, potrivit demonstraţiei făcute într'un capitol renumit al unui roman romantic, cartea a ucis monumentul, tot astfel se poate spune pentru timpul de faţă că pictorul a asasinat pictura".1) ,
Aceste cuvinte ale lui Baudelaire ar trebui să fie îndelung meditate de către toţi ucenicii şcoaîei de arte frumoase. Romantismul ieftin al individului care socoteşte că forţele obscure ale temperamentului său pot înlocui rezultatele obţinute din studiul practic* şi teoretic al marei arte. tradiţionale este astăzi întrecut. Ştim astăzi, că nimic nu poate înlocui acea „organizare a forţei de invenţie", pe care, rezumând tradiţia, o reprezintă şi o profesează şcoala. Să nu se socotească într'acestea că originalitatea cuiva ar fi astfel ameninţată. Studiul maeştrilor geniali ai trecutului, întocmai ca studiul naturii, ne revelă legi generale, pe care nu le putem înfrânge fără a nu cădea în absurditate. Exemplul genial nu este tiranic şi nu. periclitează originalitatea nimănui, pentrucă nu impune punctul de vedere al unei subiectivităţi limitate, ci eliberează în sufletul nostru legi latente şi cu totul generale. Geniul, spunea Kant, este aceea predispoziţie înăşcută a spiritului prin care „na- ,
!) Ch. Boudelaire, Varietes critiques, I La peinture roman-tique (ed. Cres), pag. 69.
tura dă reguli artei". Şi dupăcum artistul ds seamă imită natura, chiar atunci când nu o foloseşte ca un model prezent şi nemijlocit, numai întrucât adoptă procedeeic ei generale cu scopul ca opera sa să fie tot atât de i->te ca a naturii, tot astfel el „imită" operele maeştrilor de geniu, în care natura îşi continuă lucrarea sa. Despre Leonardo da Vinci se povesteşte cum, tânăr fiind, şi-a propus să desemneze un animal combinat din membrele animalelor celor mai felurite din natură — membra disjecia —, dar care prin toată economia organelor sale să dea impresia că poate trăi, că ar fi posibil în natură. Ceeace Leonardo da Vinci îşi propunea în aceste împrejurări să desemneze, nu era vreuna din realizările na ' -i turii, căci un animal ca acela închipuit de el nu exista ""<.'; nicăiri, ci numai procedeul naturii, felul său de a se comporta. Elevi ai naturii, noi putem fi în acelaşi fel discipoli ai maeştrilor, silindu-ne să descifrăm în operele lor legile artei eterne.
Faţă de toate acestea se poate prevedea obiecţia că principiile marei creaţii artistice se lămuresc pentru elevul şcoalei de arte-frumoase în atelierul în care Iu- ,' / crează sub conducerea unor maeştri încercaţi. Cursurile practice ale şcoalei de arte-frumoase n'ar avea alt scop decât acesta şi întrebarea care răsare în mod firesc este aceea relativă la utilitatea dublărei învăţămân- • -tului practic al desemnului, picturii, sculpturii, decora- ••;•.., ţiei şi gravurii cu învăţământul teoretic al esteticei. Studiile practice din atelier au însă în realitate scopul de a trezi în elev, pe de o parte darul observaţiei artistice, pe de altă toate acele deprinderi active care alcătuesc |
, laolaltă educaţia technică a artistului. Profesorul de )?• pictură şi sculptură poate şi efectiv el lămureşte elevilor '̂ J săi'şi acele principii teoretice pe carele-a extras singur | din meditaţia asupra marei arte a trecutului şi asupra , I
«propriei sale practice artistice. Scopul principal al în- § văţământului său rămâne însâ înarmarea ochiului care J observă şi a mânii care execută cu deprinderi folositoare, apoi coordonarea dintre aceste deprinderi, într'un cuvânt tot ceeace se numeşte tehnică. Rădăcinile teh- -nicei stau însă' înfipte în teorie. Observaţia valorează, pentru toate tehnicele. Tehnica'inginerească de pildă se, întemeiează pe fizică. Tehnica medicală se sprijină pe biologie şi fiziologie. Tehnica pedagogică desvoltă câştigurile psihologiei generale şi ale psihologiei diferenţiale a copilului. Tot astfel tehnica artistică ar trebui să folosească principiile esteticei.
Nu dorim însă să întemeiem numai în felul acesta utilitatea studiului esteticei în şcoala de arte-frumoase,
"căci paralelismul pe care ne-am prefăcut a-1 admite între tehnica artei şi celelalte tehnice invocate s'ar pu~ -tea observa că nu este-perfect. Pentru a rezuma ceeace , se gândeşte în această privinţă, vom spune că pe când în celelalte tehnice cunoştinţa precedă practica, în ten-nica artistică ea îi urmează. Iată de pildă exemplul an-tisepsiei. Considerată ca,un capitol al tehnicei medicale, -antisepsia n'a putut apărea decât după ce Pasteur a a ajuns la rezultatele sale teoretice în legătură cu acei ţ-agenţi patogeni care sunt microbii. Tot astfel Morse n'a putut inventa .tehnica telegrafică, decât după ce s'au ^*-stabilit principiile electricităţii. In' toate aceste împrejurări cunoştinţa teoretică anticipează practica tehnică. * Nu tot astfel se întâmplă lucrurile în cazul tehnicei ar- ' tistice, căci Michelangelo a putut sculpta, statuia lui Moise înainte ca Immanuel Kant să determine principiile esteticei moderne. Cunoştinţa este posterioară -. practicei în artă. împrejurarea este adevărată chiar pen- -tru acei mari artişti pe care îi citam la începutul acestei ' prelegeri, un Alberti,' un Diirer, un Leonardo da Vinci,
<9oit
SOCIETATEA DE MÂINE
care se dublau printr'un teoretician al artei, numai după ce lăsaseră în urma lor un şir numeros de opere, a căror raţionalitate implicită şi ascunsă le plăcea acum s'o extragă 'şi s'o expună în limbajul propriu al raţiunii, adică în judecăţi abstracte şi în norme generale. Dacă este însă aşa, dacă teoria urmează practicei şi n o conduce, de ce ne-am mai ocupa cu studiul teoriei estetice'? Ştiu desigur că sunt unii artişti care gândesc astfel şi care vor privi întreprinderea pe care o începem astăzi cu un scepticism pe care nu l-ar putea tempera decât consideraţia că marii lor, înaintaşi, despre care a fost vorba mai sus, deveniau teoreticiani ai artei, nu numai pentru plăcerea desintereastă a cunoştinţei, dar şi cu scopul de a transmite generaţiilor noui anumite precepte utile. Gândul acesta, răsărit în mintea unora dintre cei mai de seamă artişti ai clasicismului, s a r găsi aşa dar în contrazicere cu tot ceeace s'a spus despre anterioritatea în artă a practicei asupra cunoştinţei. Până a încerca însă să resolvăm această contrazicere, este necesar să relevăm un alt motiv posibil de scepticism faţă de studiul esteticei în şcoala de arte-frumoase.
Se spune anume despre cunoştinţă, nu numai că urmează practicei artistice, dar că o îngreunează atunci când se asociază cu ea. Deprinderile tehnice sunt în adevăr asociaţii de mişcări, cari funcţionează cu atât mai bine, cu cât sunt întovărăşite de o cunoştinţă mai slabă. N'ar exista prin urmare un mijloc mai bun de a distruge abilitatea practică într'un artist, decât proble-
. matizându-1, făcându-1 spectatorul conştient şi interpretul cu multă ştiinţă al propriilor sale mişcări. Copilul când începe să meargă, însoţeşte cu conştiinţă deplină
' fiecare dintre paşii săi şi de aceea mersul său este în această epocă dibuitor. Siguranţa mersului el o dobândeşte numai atunci când asociaţia dintre mişcările respective, mulţumită desei lor repeţiri, a ajuns să des-cindă în rândul habitudinelor inconştiente. Locuitorul apartamentului care de douăzeci de ani urcă scara etajului, o poate face şi în întuneric şi în cea mai mare pripă, fiindcă o face făofă nici o conştiinţă. Acelaşi ins pus să urce pe întuneric o scară necunoscută, o va face însă cu greutate, conştient cum este de fiecare pas pe care îl execută. Astfel de habitudini inconştiente s'ar asocia şi în ceeace se numeşte tehnica artistică şi reflecţia teoretică asupra ei n'ar putea decât s'o facă mai nesigură şi în cele din urmă s'o anuleze.
Anterioritatea practicei asupra cunoştinţei şi caracterul habitudinal al abilităţii tehnice sunt cele două motive care se invocă deobiceiu pentru a cobora valoarea studiilor teoretice îh educaţia ucenicului arteloi-. Adeseori auzim recomandându-se acestuia multă muncă în atelier, exerciţiu îndelung, mai bine decât reflecţie şi ştiinţă teqretică. Un astfel de sfat este însş bun numai prin partea lui pozitivă, nu şi prin interdicţia lui. Multă muncă în atelier este desigur recomandabilă, căci un artist de seamă trebue să fie şi un meşter bun, Viziunea originală trebue să găsească la dispoziţia sa
. o mână pregătită, o avere solid agonisită de deprinderi precise. Educaţia artistului nu se poate însă sfârşi cu achiziţia unor habitudini inconştiente. Un astfel de principiu, dacă ar fi admis până la ultima lui consecinţă, ar face din elevul încredinţat îngrijirilor noastre un
, simplu utilizator fără personalitate a unor formule poncif e,, un palid copist de modele, sclavul unui dogmatism artistic fără orizont, care şi-ar * închipui că nu se poate lucra altfel decât în modul în care habitudinele s'au fixat îh inconştientul său. Cunoştinţele teoretice sunt deci interesante- mai întâiu pentrucă îndulcind dogmatismul artistic al atelierului, prin însăşi lărgimea perspectivei
intelectuale pe care o deschid minţii, creiază posibilităţi noui de iniţiativă şi originalitate. In al doilea rând, principiile teoretice în care abilităţile tehnice se reflectă şi îşi dobândesc motivarea lor, trebuesc să fie apropiate şi pe cale intelectuală, căci numai astfel ele pot fi folosite nu numai în litera, dar şi în spiritul lor. lA te des-volta, în sensul unui anumit artisanat, în atelierul unui maestru de seamă, înseamnă a rămâne elevul şi imitatorul lui, chiar atunci când ar trebui să devii un artist original. A culege însă din gura maestrului şi acea avuţie de principii în care el îşi rezumă şi sistematizează experienţa sa, înseamnă a putea rămâne elevul său, chiar atunci când nu-1 mai" imiţi, pentrucă din învăţământul său ţi-a rămas nu ceeace aparţinea individualităţii limitate a artistului, ci artei eterne care se exprima printr'ân-sul. Ştim cu toţii câtă influenţă au profesorii asupra elevilor lui, cum entuziasmul sufletului adolescent recunoaşte în maestru modelul -unic şi incomparabil. Profesorul trebue să răspundă însă acestei efuziuni cu o dragoste pentru elev care ştie să se jertfească. Elevul trebue să-1 ajute transmiţându-i nu numai propria sa ştiinţă teoretică, dar şi experienţa principială prin care tehnica se îmlădiază şi ştie să se adapteze unor scopuri felurite şi originale. In realitate, profesorii şcoalei noastră
«risipesc eceastă experienţă principială în fiecare oră de atelier şi dacă ei au înţeles să-şi asocieze un coleg pentru estetică, au făcut-o numai din dorinţa de a creia un nou organ de coordonare a învăţământului artistic care se oferă în această şcoală. .
Aceste puţine consideraţii pot servi deocamdată ca o întemeiere a studiului esteticei în şcoala de arte-frumoase. Care va fi însă spiritul în care se va desvolta acest studiu, este o problemă care trebue lămurită separat şi pe care n'o putem atinge acum decât în treacăt. Tot ce s'a spus până acum arată aşa dar că înţelegem studiul esteticei în această şcoală într'o strânsă legătură cu învăţământul practic care se predă aci. Estetica va fi deci în această sală de cursuri contrapartea teoretică a muncii efectuate în ateliere. De aci rezultă o dozare felurită în importanţa şi preponderanţă a feluritelor probleme care întregesc studiul esteticei. Acest studiu se despică pentru noi în trei mari întrebări relative respectiv la creaţia artistică, sentimentul estetic şi opera de artă. Cea dintâiu vrea să-şi lămurească procesele imaginaţiei creatoare, precum şi condiţiile ei individuale şi sociale; cea de-a doua se întreabă cu privire la natura sentimentelor care se desvolta în noi la contactul cu frumuseţa naturii şi artei; cea de-a teria vrea să ştie însă care este forma internă şi externă a artei, ce modalitate nouă de organizare a materiei reprezintă ea, ce -: procedee' tipice întrebuinţează, câte feluri de caracteristice de structură se pot recunoaşte- dealungul evoluţiei artelor şi toate acestea în legătură cu fiecare artă în parte. Acest din urmă capitol s'a desvoltat cu deosebită intensitate în cercetarea contimporană, fie asumându-şi meritul de a fi adevărata estetică obiectivă (ca în teoria fenomenologilor)2), fie reclamând o autonomie, faţă de vechea estetică filosofică, psihologică şi sociologică (sub numele de allg'emeine Kunstwissenschaft, cum spun germanii). Acest capitol va fi şi acela pe care îl vom desvolta cu deosebire, preocupaţi cum vom fi de a prinde şi sistematiza răsunetul practicei artistice, deşi nu le vom neglija nici pe celelalte.
(Sfârşitul în nrul viitor.) 2) Asupra curentului fenomenologic v, articolul meu: Idei
noui despre sentimentul estetic în Revista de filosofie, XIV, 2 (1929).~
Tudor Vianu.
393
SOCIETATEA DE MÂINE
Spre o renaştere a metafizicei Este mai presus de orice discuţie
că. cercetarea filosofică de astăzi se îndreaptă din nou spre probleme care privesc natura intimă a realităţii, după ce aproape un secol ea se străduise să dovedească imposibilitatea unei cunoaşteri a lumei transcendente şi se mărginise doar să determine condiţiile cunoştinţei. Se părea în cursul acestui răstimp că spiritul o-menesc, convins de limitele de netrecut în care este prins, a renunţat definitiv la încercarea de a-şi mai pune probleme metafizice, a căror dificultate se crede că depăşeşte cu totul facultăţile lui esenţiale. Teoria cunoştinţei stătea acum în centrul ' preocupărilor filosofice şi lumea era convinsă că lucrurile vor rămâne aşa pentru totdeauna.^ E drept că în decursul celor câtorva decenii din urmă apăruseră lucrări metafizice cu mare răsunet, cum a fost bunăoară Die Philosophie des Unbewussten a' lui Ed. von Hartmann sau L'£volu~ tion creatrice a lui H. Bergson, dar ele erau privite în cercurile specialiştilor ca nişte apariţii târzii ale unor vremuri apuse, iar nu ca semne ale unor timpuri ce vor să vie. Situaţia se înfăţişează astăzi cu totul alt- ' minteri: nevoia unei cunoaşteri absolute, a unei sesizări imediate a lumii, devine din zi în zi tot mai simţită, ba chiar mai necesară şi mai indispensabilă. Şi ceeace este mai semnificativ, este faptul că tocmai şcolile filosofice cele mai antimetafizice, cum sunt Şcolile neokantiene, încep să abordeze probleme metafizice pe care caută să le deslege metafizic. Rămânerea mai departe în preocupări pur epistemologice, începe să fie socotită ca un lucru fără sens. După convingerea ce-şi croeşte acum drum, filozofia nu se poate opri la ' teoria cunoştinţei, ci trebue să meargă mai departe, să pătrundă în inima însăşi a existenţei. Nu că i s'ar tăgădui prin aceasta teoriei cunoştinţei orice» rol. Ea e recunoscută mai departe ca disciplină filosofică avan-du-şi rosturile ei bine definite, dar îndeplinind o funcţie mai modestă în preocupările filosofice: aceea de a asigura bazele unor explicaţii transr ştiinţifice, de a curaţi terenul pentru speculaţii metafizice.
Curentele pozitiviste care aproape un veac au fost dominante în gândirea franceză, se află astăzi în faţa unor tendinţi ce caută să le suprime. Căci spiritul contemporan nu.se mai. simte mulţumit cu ceeace-i oferă ex
perienţa şi ştiinţele experimentale; el are motive să creadă că simpla stabilire a relaţiilor dintre fenoaienc şi desvoltarea legilor care le domină este o problemă ce- priveşte numai ştiinţele exacte; că adevăratele probleme filosofice se află dincolo de empiric şi fenomenal, mai presus de ceeace mijloacele obişnuite de cunoaştere ne pot oferi. Speculaţiile metafizice ale lui Bergson n'au rămas deci izolate în mişcarea filozofică franceză. Un gânditor ca E, Me-yerson, om de ştiinţă exactă, în nişte lucrări care au stârnit un real interes, a încercat să demonstreze că înseşi ştiinţele pozitive se bizue pe a-numite supoziţii metafizice, că nu există teorii ştiinţifice de seamă care să nu fie străbătute de anumite nervuri metafizice. -Deasemeni filozofia catolică înregistrează încercări metafizice importante, dovedind prin a-ceasta nevoia tot mai puternică pe care o simt generaţiile de după răz-boiu de a se. pune în contact direct cu absolutul, de a se simţi în stăpânirea unor valori imuabile şi eterne.
In Germania faptele sunt mai semnificative şi mai simptomatice.
' Şcolile neokantiene, datorită cărora gândirea filozofică germană s'a ridicat în doua jumătate a sec. XIX iarăşi, căpătând noui forţe şi deşchi-
, zând orizonturi noui, au început să-şi schimbe esenţial structura; Din şcoli cu tendinţe pur logice şi epistemologice, ele încep să se transforme în şcoli cu puternice preocupări metafizice. Paul Natorp, unul din înte-meetorii şcolii dela Marburg, în ultima fază a desvoltării lui filozofice, părăsise terenul logic pentru a se avânta în regiuni metafizice, ideile lui filosofice din această perioadă poartă o pecete speculativă de origină hegeliană. Un alt gânditor contemporan, care şi el face parte din şcoala dela Marburg, A. Liebert, este prin ultimele lui lucrări un vajnic a-părător al metafizicei, pe care el vrea s'o intemeeze cu ajutorul dialecticei. Nici cealaltă şcoală filozofică neo-kantiană, şcoala badică, n'a rămas însă în cadre pur logice şi epistemologice. Dacă H. Rickert, unul din întemeetorii ei, a rămas consecvent până la urmă, celalt întemeetor, W . Windelband socotia la bătrâneţe speculaţia metafizică drept o nevoe impeţioasă, fără satisfacerea căreea cercetarea filozofică nu trebue socotită ca isprăvită. Iar un discipol mai tânăr al şcoalei, Richard Kroner, ve
de în metafizică singura justificare a filosofiei, şi evoluţia gândirei lui desemnează în adevăr o mişcare ce duce dela neokantism la neohegelia-nism. Deasemeni şcoala fenomenologică, întemeeată de Ed. Husserl, urmărind la început realizarea unor intenţii pur logice şi fundarea logicei ca disciplină filozofică pură, a dus la speculaţii metafizice. Dacă Husserl el însuşi nu şi-a părăsit poziţiile prime, în schimb elevii lui cei mai de seamă, Max Scheller şi Mar
t i n Heidegger.^unt metafizicieni în toată puterea cuvântului.
Nu avem deci a face cu simple apariţii sporadice, cu încercări timide şi izolate, ci cu tendinţe puternice şi susţinute, de a aborda din nou problemele filosofice din punct de vedere metafizic. O dovadă că nervul metafizic n'a murit şi că generaţia de azi a căpătat iarăşi curajul p t care l-au avut în trecut spiritele cele mai dese ale gândirei. Aceste tendinţe se bizue pe o încredere robustă în mijloaccele de cunoaştere ale spiritului omenesc, pe speranţa că natura intimă a realităţii poate fi şi trebue cunoscută. Teoria cunoştinţei îşi păstrează desigur rolul ei, dar ea nu mai este privită ca singura raţiune de â fi a filosofiei. Ea urmează să rămână o disciplină pregătitoare, a-vând sarcina de a examina posibilităţile transcendentale ale cunoştinţei. Cu alte cuvinte, ea trebue să pregătească terenul pentru problemele filosofice propriu zise: cele metafizice.
Nu se poate încă nimic spune asupra valorii acestor tendinţe metafizice care stăpânesc spiritul filosofic contemporan, fiindcă ele sunt încă la începutul manifestării lor. Un lucru doar se poate spune că ele încep sub cele mai bune auspicii şi că au de îndeplinit o funcţie de seamă în gândirea contemporana. Căci, după o perioadă destul de lungă în care teoriile relativiste deveniseră dominante şi tiranice, în care se părea câ nimic stabil şi permanent nu se poate desluşi în vârtejul ameţitor al evenimentelor şi fenomenelor, trebuia să-şi găsească reazimul într'o lume eternă şi imuabilă. însăşi criza pe care o străbate cultura noastră de azi este isvorâtă din aceeaşi lipsă a unor puncte fixe şi constante, care să stea mai presus de faptele fugitive şi efemere. Privită în aces t̂ înţeles, năzuinţa actuală spre explicări metafizice îşi află întreaga ei îndreptăţire: ea nu va duce numai la anumite noui rezultate pur teoretice, ci,- să sperăm, şi.la o echilibrare a conştiinţei con-» temporane. N. Bagdasar.
m
394
800IETATEA.DE MÂINE
n-T"—'- C &Ţ2 L L'
» ( r .estetica şi Directivele Esteticei cot imporane surit,
dominate de spiri tul care s t răba te toa te sistemele de azi ale gândiri i în genere şi în special ale filozofiei. Moştenirea veacului precedent, cu spiri tul său ş t ien ţ i -fist, cu preferinţa aceea acorda tă a n a lizei in dauna sintezei în concepţia aces tui curen t e r i scan tă şi aventuroasă , cu tot ce aduce cu sine respectul a m ă n u n tului şi organizarea metodică a datelor, a c rea t disciplinei noas t re or ientăr i nouă şi un spiri t de investigaţie inedit Decât că în aceas tă direcţie suflul positivist n ' a izbutit să obţină aceleaşi rezultate, cu toate încercările de psihologizare şi de coborâre a fenomenului de a r t ă pe un t ă r â m empiric, ca bună oară în d o m e niul ştiinţelor natur i i , tocmai pent ru a b senţa semnificaţiei sale concrete. ' Căci fenomenul estetic în sensul său mai p r o -
' fund nu e de n a t u r a concretului, const i tuind un a ta re mater ia l care depăşeşte
1 posibilităţile de sesizare apa r ţ inând r e a lităţii imediate. N a t u r a mai int imă a fenomenului estetic e o esenţiali tate, chiar a tunc i când e fapt sufletesc Jce nu se poate cumpăni cu mijloacele investigaţiilor empirice. Deaici, în zilele noast re , nevoia unei cercetăr i fenomenologice a sent imentului estetic şi a fenomenului estetic în genere, relevată cu mul t succes de Moritz Geiger, unul d i n t re discipolii şcoalei filosofului Husserl . Dar tocmai această îndoită tendin ţă -^ de coborîre în empirie pe deo par te , pe> de a l tă par te de ridicare în sfere m e t a fizice, a fenomenului estetic, — de te r mină cele două limite, în t re care, s 'a fixat, d in t ru începutul speculaţiilor încă, locul disciplinei acesteia, consti tuind şi liniile t radi ţ ionale ale ^Esteticei. P<s de o par te directiva de pură speculaţie, pe de al tă par te — de cercetare a materialului a r t i s t ic furnizat de Is tor ia Artelor sau de analiză a conştiinţei estetice înlesnită, de metodele proprii Psihologiei. P e de o pa r t e Baumgar ten , pe a l ta Vico, Herder şi şcoala engleză. Sau mai din vechime: Pla ton — şi Aristotel. P e când Pla ton indica provenienţa t r anscendentală a artei , Aristotel stabilea legăturile ei cu restul activităţi i umane, desenând locul ei în mijlocul preocupări lor sp i r i tuale omeneşti .
A doua jumă ta t e a veacului al nouăsprezecelea cu oroarea ei de metafizică a provocat fireşte şi în Estet ică, o r e a c -ţ iune împotr iva speculaţiunilor metafizice, considerate de' spiri tul positivist, i nu tile şi sterpe, rec lamând în schimb o cercetare mai aprofundată a datelor sale, acolo unde ele pot fi surpr inse mai cu seamă cu armele Psihologiei. Astfel cu încercările lui Fechner , se t inde spre fundarea Estet icei pe baze exper imentale, asemenea criteriilor aplicate în l a -boratorii le psihologice, ce câş t igară în anii dinainte de războiu interesul cercetători lor dornici de obţinerea unor rezul-
Etnografia ta te certe şi s tatornice. Curentul aces ta era însă cu limite prea înguste, pen t ru a epuisa complect materialul estetic. Se res t rângea de-abia la un s ingur capitol, adela al emotivităţii , lăsând şi-aici l a cune dese şi chiar de capitală impor t an ţă. Astfel imboldul hotăr î tor de cercetare intensă cu mijloace realiste, 1-a adus de-abia un curent porni t tocmai din tabera adversă. Cu adevărat , concepţia cu l tura lă inaugura tă de Nietzsche a d e ş tep ta t un larg interes pen t ru studiul d i verselor forme artist ice, astfel cum se răsf rânge ele în real i ta tea organică a culturii în care au încolţit. Sub acest rapor t în râur i rea lui Nietzsche este a s e menea reacţiei pe care a u s tâ rn i t -o , la timpul lor, romanticii , în rânduri le cape telor savante. S'ar putea spune că resmi-r i ţ a romant ică a fost pres imţ i tă şi chiar ant ic ipată . Astfe^ Schiller, ca gânditor, se p renumără în t re precursprii romant ic i lor. Dacă metoda pe care o abordează n u e aceea a filosofilor romantici , ea că lău-zindu-se încă de criteriile de studiu ale clasicilor: abs t rac ţ iune şi speculaţie, •— subiectul cercetări lor sale este de n a t u r ă romant ic prin excelenţă. A t r a t a despre spiri te de creaţie ca naiv şi sent imental , sau despre categorii şi forme de frumos, e o preocupare caracter izând tocmai p a siunea de căpetenie a romantici lor. I d e a lul lor e diversi tatea (spre deosebirea de uni ta tea clasică); ori, desprinderea a t â tor motive şi subs t ra tur i înseamnă c r ea rea' unei predispoziţii în acest sens. P a siunea lui Nietzsche e până la un punct identică. Doar a t â t că, ceeace pen t ru romantici consti tuia un icTeal, pen t ru Nietzsche prezintă doar un mijloc. Nie tzsche apar ţ ine acelui t emperamen t t r a gic ca re , desgropând până în adâncimi fenomenele, indicând profunziunea o r i -
! ginii lor, în momentul când desvălue g o liciunea şi s terpi ta tea acestora, îndeanv~ nă înt ru închegare, reclamă consolidarea sent imentului de t ră i re , t recând din nevoi de construcţie, dela apa ren ţa l i nişte la constructivism. Pa rcu rgând a s t -f61 etape a t â t de considerabile, fu rn i zează mater ia l bogat în da te şi suggestii . In u r m a lui a porni t acel curent de cu l tural izare, ce caracter izează în bună par te r i tmul preocupări lor cont imporane. In adevăr, t impurile noastre , poar tă ef igia culturii . Ev iden t nu ca in ter ioară ţ i nută, nu ca substanţă , ci ca izvor de a l i mentaţ ie , ca interes spiri tual. De-ici n e cesi tatea revenirii la datele etnografiei şi etnologiei, devenite a t â t de impor tan te în toa.te studiile neologice. Sociologia, morala, studiul dreptului , p recum şi î n t reaga construcţie pe care se reazămă concepţia na ţ ională a s ta tului modern, recurg azi la datele etnografiei. î n E s tetică ei îi dator im două iniţ iat ive: s t u diul ar te i primitive preistorice şi cont imporane, care a soluţionat o serie de pro*-bleme ale obârşiei ar te lor — şi studiul.
i r te lor poporane de incontestabilă^ î n semnăta te a t â t pen t ru filosofia culturii , cât şi pent ru definirea jus tă a sferei pur estetice, în var ia ţ iuni le esteticului cu d i verşii factori eterogeni.
Subiectul pe care ne propunem sâ-1 desvoltăm, constă în în t rebarea că, oare — .şi în ce fel — este cu pu t in ţă colabor a r e a etnologiei cu Este t ica , deoarece din însăşi expunerea de până aci reiese că fenomenul estetic e de a şa na tu ră , încât coborîrea lui pe un plan empiric" positivist compromite s tudierea lui j u s tă. Ori, etnologia şi mai cu seamă e t n o graf ia se conduce de criteriile empiriei. Se adresează real i tăţ i i celei ma i concre te, o descrie, îi stabileşte morfologia. Cu adevăra t o cercetare etnografică este cu a t â t m a i corectă, cu câ t în chip ma i f e ricit isbuteşte să renun ţe la orice soiu de teoretizare, prezintând fotografia r e a lităţii cercetate . Astfel mijloacele ei se reduc la consemnarea faptelor, î n i e g i s -t r a r e a măr tur i i lor şi reconst ru i rea m a terialului. Cum însă ea n u poate porni cu principii preconcepute, la' r econs t ru i rea realităţii , nu se călăuzeşte decât de pure calculaţii cant i ta t ive, ţ i nând s e a mă în stabil irea generalizărilor de r e zultate procentuale. Astfel ea nu izbuteşte să se încadreze în t r 'un a n u m i t s i s tem, neadmi tând cri teriul categoriilor, a căror valoare — ele odată admise •«- se ştie, e universală şi necesară . O a s e m e nea operaţie însă prezintă două dificultă ţ i pen t ru cercetări le estetice: pu tând , în tâ iu , fi e rona tă — şi în al doilea r â n d e infructuoasă.
E r o a r e a o aduce metoda stat is t ică. In t r ' un domeniu unde predomină f a c t o rul cali tat iv şi esenţial i tatea o p u r ă o -peraţ ie de generalizare inductivă este r i scan tă : Mai întâiu, pen t ruca n u prez intă garanţ i i sigure In al doilea r ând p e n -t rucă apa r ţ ine unui cr i ter iu s t ră in de a -cela al esenţial i tăţ i i care neglijând con tingentul , e preocupat doar de p e r m a nent.
Aceas ta este însă de-abia o dificulta te periferică, peste care se poate t rece mai cu uşur in ţă . A doua const i tue un impediment cu mul t ma i grav . Chiar e s teticienii empirici ca N e u m a n n n 'au contes ta t carac teru l normat iv al disciplinei noastre.1) Kan t , în a sa .„Cr i t ică a j u d e căţii", a fundat universal i ta tea judecăţi i de gust pe soar ta subiectivităţii.2) Dai-a tâ t„ în teoria geniului,") pe care a con s t ru i t -o magis t ra l , câ t şi în f inal i tatea lăuntr ică a artei , p recum şi în semnif i caţ ia sa morală , a recunoscut implicit caracterul normat iv al artei.*) A r t a ex pr imă o valoare; valoarea reprezintă o dor in ţă şi dor in ţa e supusă unei norme . Acolo însă unde există norme, există şi o seamă a valorilor şi s is temizarea se
») Sistem de Este t ică ; t rad. rom. de loslf Gabrea.
2) Kr i t ik der Urtei lskraf t (Rec lam-Leipzig) p . 86—90.
3) Idem, p . 175—190.
i Idem, p . 2228—232.
395
»
SOCIETATEA DE MÂINE
impune nu din simplul motiv al înlesnirii înţelegerii, ci pentrucă însăşi normele o închid în ele. Citind tocmai opera lui Kant ne convingem de coerenţa intimă a lucrurilor dintre ele. Kant nu este un gânditor tocmai agreiat de spiritualiştii epocei moderne. Acolo însă, unde unanim e acceptat, este- impresiu-nea formidabilă de coerenţă pe care o degajează despre univers, opera sa. Altminteri orice încercare de cuprindere a universului cu înţelesul ar fi zadarnică.
Cercetarea etnografică a moştenit în-. să, din spiritul ştiinţeloor poositiviste, al aşa numitului ştienţifism, tocmai spiritul de pulverizare, de incoerenţă. ÎDa^ că ştienţifismul este azi atât de atacat, se datoreşte împrejurării că, în zelul său înflăcărat de a aşeza pe temelii sigure cercetările ştiinţifice, a anulat orice încercare de închegare integrală a datelor într'o realitate universală.
Cu aceste consideraţii aplicarea metodei etnografice în cercetările estetice pare a fi cu neputinţă.
Totuşi ea e necesară, din anumite motive intrinseci. întreaga dificultate a a-nalizei fenomenului estetic provine din împrejurarea că el nu apare nicăiri în formă pură. Nu există o artă pură — după* cum nu există nici aşa numita artă pentru artă, frecvent reclamată acum o jumătate de veac. Fenomenul estetic este un element formal a cărui realizare necesită'un substrat, un cuprins. Cuprinsul artei e aşa dar compus din elemente eterogene, de natură morală, religioasă, socială, sexuală, etc. Valoarea ei stă fireşte în funcţie de măsura în care i ss» ataşează fenomenul estetic. De aceea „*. de prisos a se mai afirma că e imposi- . bilă a pură lămurire a artei, fără cunoaşterea valparei şi aparenţei sale, astfel cum se resfrâng ele în viaţă, cu toate elementele lor străine, extraestetice", — observă Yrjo Hiru.i) Pentru rezolvarea acestei sarcini Hiru reclamă o explicaţie- psihologică a năzuinţii formale de artă şi o • explicaţie sociologică a operei de artă.2) Opera lui din care citarăm, răspunzând, acestor nevoi, se sprijină pe un imens material din care nu e absentă nief contribuţia mărturiilor directe. O altă cercetare a aspectelor iniţiale de artă, deci un studiu care se încrucişează cu Sociologia — formidabila lucrare a lui Herbert Kuhn asupra artei primitive — abordează direct datele etnografiei, izbutind să înfăţişeze unele m,otive ce stau la profunzimea instinctului de artă. s
Ne întrebăm atunci cu bună dreptate, în ce măsură este cu putinţă contribuţia etnografiei la studiul esteticei? Pentrucă inaplicabilitatea ei în consecvenţa sa întreagă am arătat-o, dar necesitatea ei reiese totuş din avântul nou al acestui studiu. Cu alte cuvinte întrebare e că anume, care sunt. corectivele pe care
s) Der Ursprung der Kunst; trad. germ. de M. Barth. Lepzig, p. 15.
") Idem, p. 17.
le reclamă etnografia în cercetările estetice.
înainte de toate se impune zăgăzuirea tendinţei de a degenera în empiric. Etnografia nu e o ştiinţă, nu e un sistem de cunoştinţi, .e o metodă. Ca atare >nea-vând legile sale proprii e modificabilă. Dacă la începuturile ei s'a. inspirat din spiritul positivismului, lucru care este incontestabil necesar atât timp, cât se restrânge ea la operaţia exploatării materialului, dar care trebue încetat din moment ce se trece la reconstruirea materialului. Aici se reclamă sistemul care, în cazul esteticei, nu poate fi decât tipologic, în sensul concepţiei lui Dilthey sau Spranger. Tipul nu e abstracţie, nici nu presupunem o procedură inductivă în construirea sa; e cu totul altceva de natură intuitivă. E o supoziţie, fără a fi ficţiune,v ca atare e larg posibilă, însă. caracterul lui inmutabil se ridică la un grad de categorie. Tipuri nu sunt atâtea câte găsim, — concepţie cu totul eronată a lui Spengler, — ci prin prisma unui anumit unghiu de vedere, există un număr riguros limitat. Să aducem un exemplu: Otto Weininger, genialul adolescent, ce se'ncumetă a fi teoreticianul sexualităţii considerată ca o entitate metafizică şi psihologică, reduce' orice fenomen de viaţă la două tipuri esenţiale: bărbat şi femee. Construcţia, pare a fi bizară, însă lămuririle pe care le aducs» şi descrierea existenţelor, în ciuda insuficienţii pe care prezintă, sunt adâhe întemeiate. Weininger pune probleme atât de serioase şi aduce argumente atât de sdrobitoare, încât chiar dacă anumite păreri ale sale sunt pasibile revizuril, în punctul de vedere din care el s'a pus, existenţa tipurilor stabilite de el, e de neînlăturat.
O asemenea metodă ar duce în Estetică la rezultate fructuoase, izbutind să dea răspunsuri lămuritoare pentru părţi capitale ale preocupărilor ei.
Ar lămuri întâiu, problema stilului, o problemă larg desbătută astăzi. Ar raporta stilul la -etnicitatea obârşiei sale, arătându-1 şi în lumina mutaţiei valorilor. Insă ar mai face încă un lucru: va trebui să acorde o semnifciaţie cu mult mai vastă stilului, decât o acordase vechea Estetică, depăşind astfel sfera esteticului, pentru a întră în cultural.
In al doilea rând, o asemenea cercetare are avantajul de a da o metodă nouă în studierea fenomenului estetic. Se ştie că studierea raţională — şi nu fenomenologică — a factorului estetic propriu zis, este circumscrierea. Se analizează diversele elemente ce determină aparenţele frumosului. In cazul acestei metode sunt interesante de urmărit înrîuririle ce le sufere fenomenul estetic la sensibilitatea colectivităţii pentru o realitate oarecare, desvelind astfel preferinţele diverselor grupări etnice pentru modificările frumosului (ca tragicul, comicul, feericul, pateticul etc) . O altă latură a acestor rezultate ar fi şi studierea concepţiilor de technică colectivă. Technică artistică nu e numai generală ,a unei a-
396 "
numite arte, sau a individului-artist, — ci şi a grupului social. Interpretarea u -nui lăutar-ţigan va diferi totdeauna de aceea a unui lăutar cult, sau mai vârtos \ de a unui virtuos. Tot astfel maniera de clădire a unui meşter ţăran nu e identică cu concepţia technică a arhitectului. Diferenţierea nu trebue însă făcută numai din punctul de vedere al clasei sociale. Tot aşa se poate deosebi şi în ma- -terie de etnicitate. Există o technică românească proprie, fundamental deosebită -
. de technică apuseanului. Dar aici în^ trăm în difciia problemă a sensului formei, a semnificaţiei generale şi simbolice ^ pe care o capătă spiritual o anumită formă de artă. Trebue să existe undeva în spaţialitatea spiritului un punct în care forma coincide cu conţinutul, în care forma generează conţinutul şi conţinutul îndeamnă la străduinţă instinctul formal. „Unitatea formei cu conţinut este •valoarea lipsită de vremelnicie; modalităţile de stil, gradul formei şi atitudinea (Haltung) sunt singure exteriorizări, vremelnicii şi robiri de-ale pământului. Am- . bele constitue opera de artă, care crescută din vremelnicie, tinde spre intem-poral. Aceasta e sensul profund al artei: a întruchipa eternul. Este însuşi Dumnezeu.!) Sunt acestea cuvinte ce răsfrâng concepţia lui H. Kuhn asupra caracterului permanent al artei, obţinută tocmai din cercetarea anevoibasă şi îndelungată a unui imens material de mărturii etnografice a căror confruntare poate duce « după cum văzuâerăm, la cele mai adânci probleme de filosofie. • i
7) H. Kuhn: Die Kunst der Primiti-ven. Munchen, p. 176.
* Victor Iancu
A apărut în editura
Societăţii Române , de Filosofie: Filosofia
contemporană a istoriei
de N. BAGDASAR
Un volum elegant de 320 pagini. Preţul lei 180. Comenzile se fac la Administraţia REVISTEI DE FILOSOFIE, Strada Rozelor No. 9, Bucureşti VI." — In provincie se expediază contra ramburs.
P R O B L E >l E
K C O i^OM I C-K
î n s ă n ă t o ş i r e a c r e d i t u l u i — A d e v ă r a t u l şi s i n g u r u l ce rc v i£ioş —
Sunt bucuros să constat că articolul meu despre problema cea mare la ordinea zilei, însănătoşirea creditului, a provocat interes şi a dat loc la un răspuns chiar din partea unui ve-chiu colaborator al Societăţii de mâine, dl Gavril Todica.
Nu sunt, însă bucuros să constat că n'am fost bine înţe4es — cel puţin cât reese din articolul de răspuns întitulat „Cercuri viţioase" — şi sunt mai puţin bucuros că trebue să revin cu câteva scurte precizări sau adăugiri.
In problema creditului nostru privat, ca de altfel în toate problemele vieţii economice româneşti, amestecul permanent şi nesocotii; al Statului, al puterii publice, prin oficiul politicei de partid, a constituit totdeauna cercul viţios.
Intervenţionismul de Stat permanent şi aşteptarea ajutorului puterii publice, în afacerile de caracter privat/ alcătuesc cercul viţios din care a rezultat descurajarea iniţiativelor libere şi paralizarea energiilor creatoare.
In materia creditului privat, care ne interesează acum în mod deosebit, amestecul Statului sau chiar numai posibilitatea de amestec din partea lui, spre a schimba contracte de drept privat, constitue cel mai grozav cerc viţios. Cu cât se cere mai mult amestecul Statului pentru ajutorarea debitorilor insolvabili şi cu cât se lasă să se întrevadă putinţa unui asemenea amestec — sub orice formă — cu atât se ruinează şi bruma de credit ce ne-a mai rămas şi se sporeşte neîncrederea streinătăţii în piaţa românească.
Bancherilor şi capitaliştilor nu- le place sentimentalismul în afaceri: pe ei nu-i preocupă decât/siguranţa plasamentelor şi rentabilitatea corespunzătoare. Când siguranţa capitalurilor plasate scade, rentabilitatea, adi
că dobânzile urcate, încetează să-i mai atragă.
Fenomen lesne de verificat pe piaţa noastră prin abstinenţa capitalurilor streine care nu se simt atrase de ' nivelul excesiv al dobânzilor (15—20 la sută ca să nu spun mai mtţlt) dela noi şi preferă să stea acasă, în siguranţă, mulţuminduse cu o rentabilitate de 3—6 la sută (Olanda, Franţa, etc.) >
Şi doar, slavă Domnului, , n'au lipsit, sub guvernul actual, apelurile la colaborarea capitalurilor streine şi nici măsurile legislative menite să le dea o siguranţă şi o încredere ce n o găsiau, până acum, în legislaţia română!
Dl Todică ar trebui să se întrebe: de ce nu dau năvală capitalurile streine, la nbi, atrase de dobânzile urcate?
Ar găsi, sigur, cu puţină bunăvoinţă, răspunsul şi explicaţia în agitaţiile contra cămătarilor şi pentru „conversiunea" datoriilor unor debitori insolvabili, — agitaţii care nu sunt deloc de natură a spori încrederea streinilor în piaţa noastră.
Precedentul reformei agrare, adică al exproprierii marei proprietăţi imobiliare rurale care era naţională, este prea apropiat, în amintirea tuturor, pentru ca aceşti capitalişti streini să nu se teamă de o eventuală expropriere a capitalurilor, în genere streine, în favoarea debitorilor naţionala Campania pentru concesiune nu poate duce decât la asemenea concluzii când se recunoaşte insolvabilitatea debitorilor şi se cere salvarea lor prin intervenţia legislativă a Statului.
Din nenorocire, Statul a făcut şi până acum câţiva paşi nefericiţi împotriva creditului şi pentru alarmarea creditorilor prin concordatul preventiv şi îngreuierea executărilor silite, de creanţe imobiliare!
Sunt lucruri simple, elementare, peste care nu se poate trece. Anume:
O creanţă insolvabilă nu se poate transforma prin intervenţia Statului de a împiedeca lichidarea. Dimpotrivă, trecerea timpului în vremuri de criză agravează situaţia prin acumularea dobânzilor şi duce la sărăcirea creditorilor cari nu mai pot salva nimic din ceeace se putea salva repede la început.
Un asemenea amestec din partea Statului creiâză două categorii de victime, debitori şi creditori, în loc de una singură, cum ar fi cazul când executările silite ale creanţelor ar merge normal ş s'ar salva cel puţin interesele creditorilor. ^
Din punct de vedere sentimental sau al „echităţii", căci d, Todică .*' dă exemplul de lichidarea al unui
"debitor din Alba-Iulia de către t> bancă, spre a vorbi de proceduri „in-achitabile", disigur că partea cea mai slabă, debitorul, întruneşte simpatiile. Dacă numărul debitorilor e mai mare decât al crediotrilor —, şi e aşa în totdeauna! — sentimentalismul poate deveni interesant din punct de vedere politic-electoral: simpatia numărului prin apărarea cauzei celor mulţi şi obijduiţi. Când puterea politică de Stat, guvernanţii, ajung să facă şi ei sentimentalism calculat faţă de massa cea mare a debitorilor insolvabili, atunci,- fireşte, puterea a trecut de partea celor cari, în jocul raporturilor stricte de credit şi de drept, erau cei mai slabi, Dela sine, trebue să urmeze exproprierea ere* ditorilor sau, cu expresie de actualitate, „convertirea" lor pe dobândă scăzută şi pe termen lung.
Dl Todică vorbia de lichidarea pe preţ de 4800 lei a unor acţii în valoare nominală de vre-o 300.000 lei. D-sa mai admitea că, pentru moment, dacă aceste acţii ar fi fără valoare, peste un an, doui sau trei, ele
397
SOCIETATEA DE MÂINE
ar putea ajunge la valoare, — deci este inechitabil ca banca să le obţină aşa de ieftin pe calea executării silite!
Cuvântul „echitate" n'are ce căuta în materia de credit. Riscul creditorului, deoparte, când n''a deschis bine ochii ca să vadă pe cine împrumută, şi de altă perspectiva de câştig, a debitorului, când a ştiut să fructifice bine, prin pricepere şi concursul împrejurărilor, banii împrumutaţi, ne spun că suntem în lumea afacerilor băneşti. Atât şi nimic mai mult!
Do ut des. Cine nu corespunde la obligaţia convenită, contractuală, indiferent din ce pricină, trebue să suporte consecinţele fireşti şi fatale.
E o lege implacabilă a afacerilor şi care, în materie de credit, trebue respectată cu sfinţenie tocmai în interesul debitorilor. Maltratarea creditorilor ameninţarea lor prin agitaţii, necum exproprierea lor, omoară creditul, scumpeşte banul, ridică enorm dobânzile proporţional cu riscurile.
Aceste sunt adevăruri elementare: A. B. C. în materie de credit şi-i regretabil că se mai găsesc oameni cari. nu le pricep.
Agitaţia pe tema cămătăriei au turburat în aşa măsură piaţa noastră şi aşa destul de slăbită de criză, încât băncile se abţin dela plasamente. Dl Todică se plânge contra Băncii Naţionale că nu sporeşte circulaţia fiduciară peste 18 miliarde, ca să ocupe viaţa economică de anemie monetară.
Voi lua apărarea Băncii Naţionale, comunicându-i lucruri pe care nu le ştie. Din vară, marile noastre bănci dispun de mari depozite pe care nu le pot plasa, fiindcă nu mai sunt afaceri serioase pe piaţă. Creditul comercial a fost în bună parte blocat prin concordatul preventiv, iar creditul imobiliar prin îngreuiarea' executărilor silite. Totuşi, băncile trebue să plătească dobânzi la capitalurile aflate în depozit, deşi nu mai au posibilităţi de a fructifica, pe piaţă, depozitele disponibile. A respinge clientela deponenţilor nu era o procedură fericită, iar scăderea dobânzilor la deponenţi a mers şi ea până acum destul de departe. Oare riu-i semnificativ faptul că oamenii cari dispun de numerar preferă 6% dobândă la bănci serioase decât să-şi pplaseze banii în afaceri riscante cu 20—30%?
In asemenea împrejurări şi pentru a evita trecerea peste graniţă a depozitelor de numerar la băncile strei
ne, pentru ' fructificare, Banca Naţională s'a văzut silită să bonifice, ea, depozitele transmise de băncile particulare spre a păstra, în ţară, disponibilităţile de numerar.
In loc de scont (adausuri) făcute băncilor private, Banca Naiţonală este nevoită să primească şi să bonifice depozitele bancare particulare, aflate pe la acele bănci. "
Deci, actuala circulaţie satisface nevoile pieţei şi lasă însemnate su me disponibile în depozite, — dar dobânzile se menţin urcate din cauza nesiguranţei afacerilor şi a in-solventei aproape generale.
Dl Todică se întreabă: dar cine mai este astăzi solvabil în ţara românească?
Desigur, foarte puţini, sunt de a-cord cu dsa. Dar leacul crizei de credit nu poate ţi prelungirea la infinit, prin intervenţia Statului, a stării de insolvenţă generală si menţinerea, cu oxigen, a unor debitori insolvabili pe cari nimic şi nimeni nu-i mai poate mântui.
Crede cineva că Statul însuşi poate salva o totalitate de insolvenţi, când el este alcătuit din totalitatea cetăţenilor insolvabili, — prin, ruinarea, exproprierea sau convertirea puţinilor solvabili ce au mai rămas?
Soluţia lichidării este singura soluţie, fatală şi de neînlăturat, a cărei aplicare cu cât va veni mai târziu, cu atât va salva mai puţin, pentrucă întârzierea îi va tace insolvabili şi pe puţinii solvabili ce ne-au mai rămas.
In materie de credit, insolvenţă este exact ca o cangrenă într'un corp sănătos: întârzierea-i fatală, operaţia rapidă este singura salvatoare.
Lichidarea nu însemnează, cum am mai scris-o rândul trecut, ruina tuturor, sărăcirea obştească, prăpădul, dezastrul unui incendiu, e t c ; — după expresia dlui Todică. Bunurile reale, mobiliare s'au imobi
liare, sunt aceleaşi, ele rămân intacte şi după lichidarea generală. Economia naţională, în totalitatea ei, nu pierde nimic. Din exagerarea valorilor pe hârtie, în semne monetare, va
•rezulta, desigur, o diminuare de cifre a acestor valori, fie că le privim în patrimoniul particular după lichidare, fie că le examinăm în totalitatea economiei naţionale.
Trebue să fim bine înţeleşi: totul nu este decât un joc de cifre, o reducere a valorilor totale exagerate din perioada inflaţiei monetare. Aceasta pentru economia naţională privită în întregul ei.
Când e vorba, însă de patrimoniul particularilor, acesta va suferi, pe
deoparte, o rajustare de valoare corespunzătoare cu scăderea cifrelor reprezentative prin preţul de lichidare; — iar, pe de alta, o deplasare de proprietate, căci bunurile vor trece dela insolvabilii de astăzi, simpli posesori precari incapabili să mai fructifice bunurile sub povoara datoriilor din trecut, în mâna solvabililor lichidatori cari-şi vor realiza, astfel, drepturile lor indiscutabile spre cel mai mare bine al însănătoşirii credi- * ' tului şi înviorării vieţii economice. Şi, notaţi bine, dacă-i vorba de debitori insolvabili, lichidarea creanţelor va însemna o pagubă pentru creditori căci nu vor putea realiza decât parţial din ceeace au de luat — x capital şi dobânzi.
Lichidarea cere jertfe încă din cele mai grele din partea tuturor, nu ( numai a debitorilor, dar ea este o necesitate de neînlăturat, o fatalitate în interesul salvării naţionale. Cu '••-' milă faţă de insolvabili nu ajungem la nimic: nu învie morţii, e înzadar, vorba poetului.
Deţinătorii cei noui de bunuri, după lichidare la preţuri scăzute, vor/ , ţi proprietari ţară sarcini, capabili să „ exploateze în mod rentabil avuţia lor şi din prisosul veniturilor să cheltuiască înviorând piaţa comercială şi să plătească regulat dările către Stat.
Debitorji insolvabili de azi, apăsaţi de sarcini, incapabili de o ex- ', i ploatare productivă, neputincioşi. de a suporta sarcina dobânzilor, .aproape fără mijloace de trai normal din veniturile muncii lor, sunt pe deasupra şi o sarcină grea pentru fisc fiindcă plătesc foarte greu, foarte puţin sau nu plătesc dări deloc când sarcinele lor depăşesc veniturile. Toate bunurile reale şi productive prin însăşi natura lor, devin impro- • ductive din punct de vedere social şi fiscal, în mâna actualilor detentori insolvabili, tind să devină adevărate bunuri de mână moartă, scoase din . circulaţie prin măsurile de concordat preventiv şi de ocrotirea debitorilor ipotecari luate de stat împotriva propriilor lui interese fiscale.
Prin urmare, ca să închei, iată , singurul şi adevăratul cerc viţios al A economiei naţionale, care prin prelungire ne poate duce la paralizie definitivă, şi la dezastru.
Eşirea din el nu este posibilă decât printr'o hotărîre curagioasă de i' operaţie radicală: lichidarea părţii bolnave din corpul economiei naţionale spre a reda, astfel, sănătatea întregului şi a repune la normal circulaţia bunurilor şi exploatarea lor.
N. Daşcovicl.
398
SOCIETATEA DE MÂINE
ACTUALITĂŢI
Libertatea criticii în combaterea crizei — C u p r i l e j u l r e d e s c h i d e r i i p a r l a m e n t u l u i -<—
Care va fi configuraţia sinuozităţilor în cari se va limpezi evoluţia politică apropiată a României? Cert este, că mişcările curentelor politice vor fi mai vii decât oricând, diagrama lor va însemna linii nervoase şi accentuate în mai multe direcţii. Unde se resfrâng mai fidel neliniştile ţării decât în parlament?
S'a observat acum în Dealul Mitropoliei un freamăt, care dă Came-rii aspecte mai interesante. Cineva observa, că fizionomia care începe să se deseneze acum are multă similitudine cu a corpurilor legiuitoare franceze... Ceeace ar vrea să spună, că ne putem aştepta la surprize, ne-mai putându-se conta la docilitatea proverbială de ieri.
Exerciţiul unui criticism inteligent şi matur ar fi o binefacere pentru parlamentul român, şi ar avea înrâuriri fecunde asupra activităţii băncii ministeriale nevoite a face eforturi superioare în prezentarea proiectelor de bună chivernisire a ţării.
Starea de nervozitate şi neastâmpăr care dă caracteristica predominantă a începutului de sesiune este reflexul crizei îngrijorătoare ce s'a abătut asupra patriei în mod nă-praznic, fără o foză preparativă.
Cetăţenii sunt de ani de zile în aşteptarea unor uşurinţi simţitoare d& toată natura. Cât vaer, câte proteste împotriva lipsei de lucru, ce insistent ţe pentru desfundarea unor surse bogate de credite! Lucrurile însă au mers din rău în mai rău, pânăce întreagă economia naţională a fost cuprinsă în cleştele unei sbateri neputincioase pe loc. La noi s'au a-gravat cu atât mai mult stările, cu cât este mai împovărat bugetul statului de numărul disproporţionat de mare al funcţionarilor. Partidele s'au. întrecut în a căpătui clientela electorală şi secta lacomă a profesioniştilor politici. Iar destinderea nu poate fi soluţionată exclusiv prin a-peluri la pieţele streine într'o conjunctură internaţională de foarte simţitoare penurie financiară; se impun măsuri imediate aici acasă. Diferitele categorii sociale sunt gata să mobilizeze toate puterile de cari sunt capabile, pentruca parlamentul sâ nu le loviască printr'o nouă legislaţie economică. Prin reducerile de
slujbaşi se vor crea nuclee de agitaţii pentru a opune rezistenţă decapitărilor bugetare. O mare luptă surdă se anunţă, cu fireşti repercursi-uni în tabăra legiuitorilor. Grupuri-grupuri de deputaţi discută cu aprindere, prepară ofensive, privesc cu groază în spre ieşirile salvatoare ale viitorului.
Felul cum s'a declanşat necesitatea epuraţiei bugetare de sus este profund semnificativă pentru ţara noastră, a cărei bogată substanţă este ameninţată să fie anemiată, periclitată chiar — spun unii streini. Pentruca ea a început dela resortul... şcoalelor. Prevedem desbateri violente asupra întocmirii bugetelor celor zece ministere, însă cea mai exemplificatoare va fi critica departamentului instrucţiunii. Curajul in-terpelatorilor şi apărătorilor va fi susţinut şi documentat. In acelaş timp se va observa extrem de multă timiditate când va fi vorba de mijloacele înmulţite, de sacrificiile enorme pe cari le cere în desnădejdea actuală... armata.
Zelul de a sdruncina aşezările şcolare, timbrează în ochii fiilor săi şi în ochii streinătăţii România ca o ţară anticulturală. Iar iperzelul de a consimţi la jertfe excesive pentru un departament care în vreme de pace trece pe un plan inferior de atenţie, e de natură să prejudicieze consideraţia totdeauna neprecupeţită a patrioţilor faţă de salarizarea corpului ostăşesc.
Armata păcii, irezistibila armată care comstitue gloria nemuritoare a statelor mici ca teritoriu însă mari ca civilizaţie şi contribuţie ştiinţifico-culturală, este şcoala.
Cine nu cunoaşte criticile abuzurilor, defectelor de tot felul din fiinţa şcolii româneşti? Reparaţia poate veni printr'o capacitate de organizare mai exigentă, mai conformă realităţilor. Totuş nu era locul, ca victimele cele mai grele să fie ale învăţământului. Căci procedând astfel ne definim ca stat anticultural.
Jenează disproporţia în concepţiile cari se izbesc în înfăţişarea de mai sus...
Forul legislativ va decide tăieturile bugetare, în lipsă de alte soluţii imediate. Judecata care va îm
brăţişa sinoptic întregul câmp de în- • datoriri sociale, nu va ezita să insiste;
necontenit asupta inichităţilor fără număr de ordin social.
In vreme ce oropsitului de proletar îi subţiezi sursa existenţei ori peste tot i-o iai pentru a-1 lăsa în mila sorţii, nu se mai pot tolera ventuzele cari huzuresc în slujbe grase şi disproporţionate cu serviciile îndeplinite. Deaceea cumulul va fi stigmatizat. Şi se vor cere acte de reparaţie şi de osândă împotriva beneficiarilor insolenţi ai atâtor posturi de căpătuială deţinute prin protecţii şi favoruri nemeritate.
Reprezentanţii naţiuni cari vor face să sângereze numeroase existenţe, se vor simţi obligaţi să întindă critica lor cât mai departe, stârpind adevăratele racile ale statului şi societăţii.
Va fi bine venită o libertate de mişcare cât mai mare în sânul corpurilor legiuitoare întru îndeplinirea unei atari sarcini de cât mai mult echilibru social.
Ion Clopoţel.
:iiiiiiiiiii![]!iiiiiiiiii][iiiiiiiiiiiii[]iiiiiiiiiiii[iiiiiiiiiiii][]iii!iiiiiiii[]iiiiiii[iir O MARE EXPOZIŢIE D E ARTA
PLASTICA A ARDEALULUI. Pictorii din Cluj în frunte cu profesorii Şcolii de belearte, români şi minoritari, a u luat iniţiativa aranjării unei expoziţiuni în stil mare de arta plastică, la care voi-participa cei mai de seamă pictori şi sculptori din Transilvania. Expoziţia se deschide în ziua de 30 Nov. în casa ba -ronului Josika (Piaţa Unirii No. 9, Cluj). Va fi o manifestaţie liberă a tuturor c u rentelor şi tendinţelor de artă profesate de artiştii acestor teritorii. Se dă ca sigur un succes deosebit. Cu numărul de faţă al „Societăţii de mâine" începem publicarea câtorva clişee cari reprezintă unele dintre cele mai izbutite creaţiuni ale expozanţilor. O critică amănunţita a preocupărilor pe cari le trădează ar tiştii de azi, precum şi a valorii pieselor expuse, va apărea în numărul nostru de Crăciun, semnată de .d. Aurel Ciupe, a -preciatul profesor-pictor din oraşul n o s tru. „Societatea de mâine" a consimţit bucuros la sacrificiul reproducerilor pentruca publicul cititor să-şi facă o cât mai nimerită idee asupra evenimentului a— nunţat.
399
SOCIETATEA DE MÂINS
DELA EXPOZIŢIA ARTIŞTILOR ARDELENI (30 Nov.-8 Dec.)
Alexandru Pop: Portret. Mattis-Teutsch: Constructori.
Bomul Ladea: Cloşca (relief). Catul Bogdan: Biserica reformată din Cluj.
401)
SOCIETATEA DE MÂINE
SATE, ORAŞE, REGIUNI.
Vima-mare (jud. Someş)
Din orăşelul Ileanda, cu atât de puţin aspect românesc, o apuci pe valea din dreapta, pe un drum ce nu se poate uita cu una cu două. Nici tu piatră, nici tu poduri, nimic! A-proape impracticabil pentru căruţe! Dacă te angajezi cu automobilul pe aşa drum chemi satul să-l împingă şi să ţi-l scoată din noroiu. Ţi se umple sufletul de mult amar când îţi spun ţăranii că ei plătesc regulat „darea drumului"', că acum drumul e al judeţului, că judeţul l-a lăsat în grija Celui de Sus! Numai când eşti frate cu drumul şi ai posibilitatea să cutreieri mai multe judeţe, poţi sâ constaţi deosebirea ce există —- în ce priveşte drumurile — între felul cum ele sunt îngrijite într'unele şi complet neglijate într'altele. Glasul trimbiţă-tor al nemulţumirilor n'ajunge până în capitala judeţului, cu atât mai puţin acolo unde se cărmueşte ţara!
Intri în Vima-mare pe drumul în-tortochiat, mâncat de ape şi cu şanţuri adânci ce pricinuesc salturi periculoase pentru maşină.
Se adună ţăranii în jur, de şi ora e înaintată. Cu „domnii" sunt obişnuiţi, şi mai ales de cei cu „motoară" că-i cercetează şi-i îmbată cu apă rece cu ocazia alegerilor. Dacă te o preşti la. popa eşti naţional-ţărănist, dacă ai norocul să dai peste învăţător, eşti liberal sau invers. Acesta nu e tocmai cazul în Vima-mare, ci din alte multe sate. M-am oprit odată la directorul şcoalei, de ce tocmai la el, naş putea să ştiu nici acum. Întâiul sosit, a fost un ţăran desghie-ţat care mi-a făcut onoarea sâ mă considere „de-ai noştri". Nu pot spune cât de decepţionat a rămas ţăranul când i-am comunicat că pe mine mă interesează cum vorbesc oamenii în sat şi nu dacă plecă dela putere naţional-ţărăniştii şi vin liberalii sau averescanii. (Aceasta s'a întâmplat într'o comună fruntaşă din spre Mureş). Supărarea ţăranului mi se pare că-i cu tâlc; ea se explică prin mia de lei ce o acordă politicianii — desigur unii numai — ţăranilor mai isteţi pentru propagandă, doar astfel mă sfătuia un prim-pretor (care voia să mă aresteze pentru agitaţii antisemite) să procedez dacă vreau să
fac propagandă (orice propagandă, numai antisemită nu!) el — săracul! — nu putea să înţeleagă cum e posibil să vii din Cluj pentru ca să auzi cum vorbesc oamenii în sat!
Părintele Gh. Micu nu-i ca mulţi alţii preoţi cu care nu poţi să stai de vorbă fie din pricina darului suptului, fie a înfumurării, fie a vieţii prea primitive. Convins imediat de importanţa lucrării trece în revistă pe credincioşii săi, alegând pe cei care ar întruni condiţiile următoare ce se cer pentru toţi informatorii Atlasului Linguistic al României: originar din sat, dintr'o familie veche; părinţii, pe cât e posibil din sat; soţia din acelaş sat: fără cunoştinţă de carte; să nu fi făcut deplasări în alte părţi (mulţi din cei de aici merg la lucru la Azuga, Buşteni, etc, de unde se întorc după 2—-3 ani); să nu fi făcut armata după 1919; să aibă dantura completă; să audă bine; să pronunţe limpede sunetele; să se fi îndeletnicit cu lucrarea pământului; să nu fi fost primar în sat sau în altă funcţie care l-ar fi pus în contact frecvent cu intelectualii; să fie om cu stare bună; să nu fi fost servitor. — O problemă nu tocmai uşoară! Acestea condiţii sunt indispensabile, căci valoarea informaţiilor e în raport direct cu informatorul. — Părintele Micu personal a chemat aproape 10 bărbaţi din diferite părţi ale satului. La vorba popii, care îşi face datoria, vin ţăranii cu dragoste deosebită. Atât cu această ocazie despre metoda de lucru dela Atlas.
Vima-mare cu cele peste 200 de case şi aproape o mie de suflete e răzleţită pe mai mulet coline şi pâ-raiă. Din înşirarea părţilor satului se poate remarca participarea la înfiinţarea lui a câtorva familii: Intre Fărcăşeni, Bonteni, Ghiţăeşti, Scur-teni, Miceni, Hodâşeni, Butuzeni, Băriâşeni, Băbuţeni, Susâeşti. Tradiţia din sat — care pare a fi ulterioară — spune că satul a fost întemeiat de un om din Turda, care şi-a făcut o casă din sus de Izvoară. El a avut o fată Vilma, de aici numele ung. Torda-vilma.
Pentru importanţa particularităţilor fonologice menţionez câteva nu
miri topice: Vârfu dosuli, Podu la-cu\i, Valia poiuli, Capătu sătuli, Vălciana ieduli. Dosu li Buzdilă, Dâmbu lupuli, Dâmbii li Pavăl,1) etc. Alte forme interesante: ca a mici boi nu sum în târgu Lăpuşului; io~s mvăscut cu haine (= îmbrăcat); io ntig năti, să prea ngreacă de carne (îngraşă) etc. U final se păstrează şi în această regiune nu numai la Sibiu, cum s'a crezut până acum.
Pentru a ilustra cum există un fel de „modă" şi în a' boteza pe copii menţionez câteva cazuri: mai înainte se dau numele urm. la fete: Trejă, Mărie, Duote, Nastasâie, Părască, Irină, Ană, etc; azi însă se dau numele: Letiţie, Livie, Valerie, Viorica, etc. iată cum pătrunde influenţa orăşenească, sau a păturii culte, în limbajul satelor noastre. Puterea imitaţiei nu poate fi zăgăzuită.
Subiectul care mi-a dat informaţii deşi a fost analfabet, totuşi era veşnic preocupat „să nu greşească domnu". El înlocueşte cuvintele ungureşti din limba lui, în urma unei conştiinţe a legăturii ce există între acestea şi vechiul regim. Apoi evită cuvintele care produc râs din prt-cina omonimiei; astfel, la mămăligă aici i se zice tocană (ca în Maramureş) şi, fiindcă expresia: mănânc tocană (= mămăligă) cu tocană de carne, pricinueşte râs, el înlocueşte cuv. tocană cu mămăligă.
In portul din Vimamare- se resimte o influenţă ungurească destul de puternică, atât la bărbaţi, cât şi la femei, de sigur datorită orăşelului Ileanda. Majoritaeta sătenilor sunt ortodocşi
restul uniţi. Atât unii, cât şi ceilalţi au câte o biserică frumoasă. Fricţiuni confesionale nu prea există, prin faptul că cei doi preoţi înţeleg să-şi dea mână de ajutor unul altuia, în aceeaşi calitate de slujitori ai altarului. In alte regiuni preotul ortodox sau cel unit vorbesc cu mult dispreţ unul de altul, nu se salută, nu se cercetează unul pe altul. Chiar când e un străin, preferă să-l lase condus de un ţăran la celalalt preot, la ce-lalt coleg! Ce impresie detestabilă produc asemenea scene îşi pot da seamă numai cei ce au fost actori, fără voia lor.
învăţătorii, aici învăţătoarele, nu erau stabile, amândouă venite în anul şcolar 1929—30. Desigur că lipsa unui învăţător definitiv, cu continuitate în învăţământul unei comune, izvor de iniţiative frumoase, se resimte nu numai la Vima, ci şi în multe alte sate.
S Poienaru.
401
§
K5
EH
a o
Mai 1930. Fete din Vima-mare (jud. Someş) în zi de sărbătoare.
Mai 1930. Interior din Vima-mare (jud. Someş): Pe vatră, lângă foc.
Mai 1930. Familie din Vima-mare (jud. Someş) în port de sărbătoare.
Casă bătrânească, pe prispă cu stupi şi o răzleaţă vită de vie Vima-mare (jud. Someş).
Mai 1930.
SOCIETATEA BE MÂINE
NOTIŢELE MELE
Noapte de Octombre Noaptea târziu când oamenii cin
stiţi dorm (vezi etica burghezilor şi a fostului meu profesor din copilă-rie...) şi eu -aud fiecare pas pe stra dă, asemeni corbului lui Edgar Allan Poe, a început să se căţăre cineva la poartă. Cine poate fi, vre-un musafir întîrziat? Un creditor, ori ce este şi mai rău, poate este un „prieten"? Se face mult abuz cu noţiunea aceasta „prieten". De-obicei crezi că este vorbă de o inimă roşie, care bate mereu numai pentru tine, şi chiar daca i-ai înfige, un cuţit Solingen, ar plânge cu glasul unui anachoret: eli, eli lamma sabachtani... Ce credeţi cine a fost, musafirul întîrziat, pe vremea aceasta de nuci mucegăite, de dumping, Octombre, luna primului meu amor avut cu-o tînără japoneză?...
In noaptea de Octombre a venit să-mi facă o visită conştiinţa mea, care mi-a spus următoarele: (încerc să stenografiez cele auzite.)
— Te întreb pe tine, veşnic în nori, dispreţuitor al formelor, idealistul care nu iubeşti decorul artificial al convenţiunei (vezi un frac, un monoclu, o faţă care poartă doui ochi de cristal şi păr vopsit cu Henne...) de ce nu faci politică?
-f- Frate, ai făcut' odinioară politică de principiu, ai aparat în vremuri de urgie naţia ta, iar acum, nici măcar, ministru nu te-ai făcut? Nu
' era bine să ai şi tu moşii şi automobil şi să visezi în vagon ministerial, şi să ft\şe îmbulzească în anticameră văduve şi oameni năcăjiţi, retori cu guşa lată, femei cu piciorul pus sus pe birou, să te perie mereu pe umeri tineri cu pletele mari şi cu plai-vasul între măsele şi care se numesc cu emfază ..ziarişti''?
In noaptea de Octombre, chiar pentru că era vorbă de conştiinţa mea (ţemee credincioasă, dar parcă îmbătrânită) i-am răspuns trist:
— Madame. Signorina ori Frâu, ori A Ş A NUMITĂ CUCOANĂ, cum te numeşti, nu te supăra dacă-ţi mărturisesc, că niciodotă nu am purtat atâta scârbă de politică de bîlciu ca acum. înţeleg politica de prin cipiu, numeastă-se aceasta oricum, facă-se aceasta de oricine. Admit orice teorie politică, constructivă, fe-nelistă, decepţionistă, realistă şi uto-pistă — căci la urma urmelor, ori ce-am face, vremea nu se opreşte.Ca-
ligula şi-a făcut calul Consul, ce-ar face Consulul actual să-l fac cal? Sf. Augustin vedea vedenii, şi Charlotte Cordau făr' să respecte tradiţia istorică,' a vopsit cu sânge fila de naştere a marelui republican. Ivan cel groaznic, şi Petru al Rusiei au vrut să facă minunăţii şi azi, psihopatologii îi consideră de ..nevropaţi"'. Exemplele curg ca versurile colegilor dela Capsa, care nu uită să le publice, deşi publicul uită să le citească —: şi eu vreau să demonstrez că nil
•vnovi sub sole. Ceia ce ar însemna că în subsolul din Moreni nu-i nimic nou. (Puah, puah, câtă vorbărie, cum ar spune simpaticul diletant al criticei d. Eugen, care m'a beştelit odată că sânt rural, deşi înafar de proza dlui şi salata de Mai nu cunosc altă verdeaţă de seson.) Dar afectez vorbăria,'căci vreau să vă dovedesc, că aş fi înstare să plictisesc chiar şi două zile Camera cu „discursurile" mele politice, care dacă n'ar fi de talia celor ţinute de Disraeli, ar fi to-tuş sincere. Căci n'ar trăda nimic.
Dar chiar pentru că este noapte de Octombre când toate iau un simbol şi luna pare a fi o domnişoară sfioasă de pension, care nu cutează să mance a şaptea falie de cozonac şi să înfutice patru franzeluţe cu şuncă şi unt — răspund cu aceiaş seve-.
ritate, cu care şi-a ţinut cursul un distins profesor:
— A face'politică? Frate, eu la a-aceasta nu mă pricepi Mă pricepeam să fac politică sentimentală şi de idei, dar acum, să fac politică f Să răguşesc de strigătul numelui unor „şefi", care nu sânt ai trenului, să aştept „comanda" preşedintelui de district, să stau la ordinele marelui şi micului stat major al partidului, să fiu obligat să sărut mâinile „doamnei influenţe", care determină cu siguranţa căderei zeilor existenţa unui guvern şi să-i spun că-i cucoană „a-dorată", când de fapt este bătrână, u-rită, cu astmă, gută şi dinţi falşi, înzestrată^ deja din vremea pensionului cu maniile senile şi antipatice ale u-nei femei care scriecinci XXXXX-uri în cartea de botez — se ascult cia-suri întregi certurile familiare în club şi să alerg de dimineaţă şi până seara târziu dela un restaurant la altul, lăudând „discursul", gângăveală lamentabilă a unui cretin ori a unui agramat -r- „hosse, morg, bruit", turn se spune în Islanda, când vreai să fugi de diavol, ori cum se spune de călugărul franciscan: apage Satanas!... Nu, iubita mea conştiinţă, în loc să fac astfel de lucruri măreţe, mai bine mă plimb dupăce mi-am terminat lucrul, pe lângă plopii făr' de soţ, ori mă ascund în fundul unei biblioteci unde nu se aude decât ticăitul unui cias şi bătaia inimei mele,.. Şi crede-mă eu am dreptate...
Cluj, 10 Noembre 1930. Emil Isac.
Oficiile poştale primesc abonamente Ia Societatea de Mâine ABONARE PRIN OFICIILE POŞTA
LE. — Cu 1 Ianuarie 1931 „Societatea de de mâine" intră în anul al optelea de existenţă.
Onoraţii noştri abonaţi ştiu din păţanie proprie câte lipsuri au trebuit să îndure uneori pentru a primi regulat revista şi a-şi complecta colecţiile anuale.
Vrafid de corespondenţă din arhiva itoastră ne e martorul de totdeauna. . Deasemena cititorii şi abonaţii noştri cunosc sacrificiile prestate totdeauna în mod gratuit de către administraţia „Societăţii de mâine" pentru eomplectarea colecţiilor eu numerele ce nu le-au par. venit cu poşta.
Pentru a scăpa de asemenea neorăn-duieli pe viitor, anunţăm de pe acum pe toată lumea cititoare că „Societatea de mâine" a încheiat cu direcţia generală a poştei o convenţie foarte utilă, şi anume: dela 1 Ianuarie 1931 se pot face abonamente diţect de către oficiile poştale din oricare localitate a României plătindu-se costul abonamentului la ghişeul oficiului, iar oficiul se obligă a înmâna în mod exact fiecare exemplar la domiciliul abonatului. Reclamaţiile se fac direct la oficiu. Nu se mai pierde
timp'şi nu mai e necesară corespondenţa cu administraţia revistei. Oficiul poştal este îndatorat a aranja pe cheltuială proprie orice chestiune pendinte de administraţia revistei.
Ne permitem, deci a recomanda tutu-, ror prietenilor şi abonaţilor revistei să binevoiască a recurge dela 1 Ianuarie la întrebuinţarea noului sistem de abonare, care înseamnă un pas înainte în normalizarea şi occidentalizarea poştei române.
> ' # -— Rugăm stăruitor pe toţi domnii res-
tanţieri a achita de urgenţă datoria lor de abonament până la finele anului curent, împotriva celor cari nu înţeleg să ono-rcze pretenţiunea noastră, nici după atâtea repetate insistenţe, vom lua neapărat măsurile de rigoare. Niciodată n'am molestat în decurs de şapte ani pe nimeni cu o asemenea acţiune, însă ne vom vedea siliţi s'o facem, constrânşi fiind şi noi de către firmele, creditoare să' fim la curent cu plăţile editurii, redactării şi administrării. Deci fără nicio supărare pentru justeţa molestării ce vor suferi împotriva voinţii noastre.
403
SOCIETATEA DE MÂINE
ÎN VĂ TĂMÂNT-ED UCA TIE
Organizarea şcoalelor de ucenici După organizarea învăţământului
primar şi a celui secundar teoretic, e rândul şcoalelor de învăţământ profesional să fie aşezate în legislaţia şcolară printr'o nouă organizare ' care să corespundă necesităţilor e-conomice ale ţării şi cerinţelor vremii.
Cu excepţia noastră şi a Iugoslaviei, toate ţările europene şi-au reorganizat, după războiu, învăţământul profesional.
O ramură de o deosebită însemnătate a acestui învăţământ, poate cea mai importantă dintre toate, e acea a şcoalelor de ucenici, dela cari tinerii ce-şi găsesc întrebuinţarea în situaţiile lucrative ale comerţului activ şi ale industriei, aşteaptă ridicarea nivelului lor cultural, iar de altă parte, întregirea cunoştinţelor lor tehnice-profesionale.
Reorganizarea acestor scoale a devenit astăzi o problemă a cărei re-zolvire nu mai poate suferi întârziere, căci ar fi o crimă împotriva intereselor noastre naţionale şi de
. stat ca şcoalele de ucenici să fie menţinute şi pe mai departe în situaţia nenorocită în care lâncezesc
Me un timp încoace. Deoparte avem scoale de ucenici
din Transilvania, cari continuă a funcţiona după textele de mult învechite ale legii maghiare din anul 1884, iar de altă parte şcoalele de ucenici numite şi scoale muncitoreşti din Vechiul-Regat, Bucovina şi Basarabia, înfiinţate dela război încoace de Ministerul Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale.
Şcoalele din Ardeal, Bănat, Cri-şana şi Maramureş stau sub autoritatea Ministerului Instrucţiunii, iar acelea din restul ţării sunt pendinte-de Ministerul Muncii. Şcoalele din Transilvania se orientează după un Regulament din 1893, cuprinzând şi programa analitică respectivă; în 1922, fostul Directorat General al Instrucţiunii din Cluj a redactat în româneşte acest regulament, introducând în el oarecari modificări şi dispunând prin ord. Nr. 20.830/922, aplicarea lui.
Autoritatea şcolară superioară din Cluj a păstrat vechile dispoziţiuni ale regulamentului în credinţa ca ele nu vor fi menţinute în vigoare mai mult de 3 ani. La sfârşitul acestui regulament s a şi făcut următoarea
" menţiune: „regulamentul prezent lu
crat după regulamentul şcoalelor de ucenici industriali Nr. 3356645/1893, este a se considera cu caracter pro-vizoru". Dupăcum ştim însă, acest provizorat continuă să dureze, deşi toţi factorii interesaţi sunt unanimi în a recunoaşte că şcoalele noastre de ucenici nu se mai pot orienta după acest regulament impropriu şi după o programă analitică ce nu poate rezista nici celei mai sumare critici.
Desigur, că nici şcoalele de ucenici ale Ministerului Muncii nu trăise o viaţă mai bună, dat fiind că acestea sunt cu totul lipsite de texte precise, regulamentare cari să îndrumeze activitatea lor administrativă şi didactică. La şcoalele de ucenici din Vechiul Regat tot ce astăzi se poate numi organizare şcolară, este rezultatul sforţărilor de 9—10 ani pe care le-a depus Ministerul Muncii Direcţia Generală a învăţământului, care îndrumează aceste scoale prin o serie de decizii ministeriale.
E vremea ca după atâtea aşteptări, şi repetate experimentări, învăţământul ucenicilor să fie organizat pe baze noui. Şi aceasta nu va fi uşor căci „şcolile de ucenici vor constitui partea cea mai vastă şi cea mai grea de organizat a învăţământului profesional. In adevăr;
a) aceste şcoli trebuie să se mlădie după felul meseriilor, după nevoile atelierului, ale fabricii sau u-zinei unde lucrează ucenicul, căci trebuie să se ştie că nu şe poate da ucenicului decât cultura strict necesară, cerută de specialitatea lui, şi tocmai de aceea educaţia ucenicului variază dela o specialitate la alta;
b) trebuie să mai avem,în vedere că educaţia teoretică are să varieze chiar la ucenicii de aceeaşi specialitate, dupăcum ei fac parte dmtr'o fabrică sau dintr'un atelier mic, căci una este chemarea de ex. a lucrătorului tâmplar într'o fabrică, unde specializarea este dusă la extrem şi alta este acea a lucrătorului într'un atelier mic de tâmplărie, unde i-se va cere să ştie de toate în meseria lui de tâmplar;
c) că o altă greutate este acea care o întâmpinăm cu gruparea ucenicilor. Atelierele fiind împrăştiate, cu greu am putea aduna la un loc pe cei de o meserie.
Cu alte cuvinte în organizarea şcoalelor de ucenici trebuie să ţinem seamă de distante, de obosea
la ucenicului, de timpul liber ce-1 are, chestiuni greu de împăcat.
Dar pentru ca organizarea să reuşească pe deplin, trebuie să ne gândim, că şcolile de ucenici trebuiesc aşezate pe alte baze decât de ex. şcolile de meserii. Aşa în privinţa cursurilor trebuie să avem în vedere, că aproape în toate cazurile ucenicii sunt copii obosiţi, de multe ori munciţi, deci:
a) cursurile teoretice nu trebuie să îmbrace atmosfera severă de atelier;
b) trebuie să dăm ucenicilor "cât mai puţin de învăţat, — în realitate ucenicii ar trebui să iasă din clasă cu lecţia învăţată.*).
c) lecţiile să fie cât se poate de interesante pentru ca ucenicii să se simtă legaţi de şcoală, nu numai în -timpul uceniciei, dar şi după eliberare.
Localuri. O bună organizare a şcoalelor de ucenici implică, în primul rând, rezolvirea problemei localurilor şcolare. Trebuie precizat prin text de lege ce anume localuri să servească drept adăpost acestor scoale. • '
Cum lecţiile se vor putea ţine, , peste tot, şi în viitor, în orele post- ' meridiane, este firesc că şcoalele primare sunt chemate, în primul rând să adăpostească pe cele de ucenici, căci în împrejurările financiare de astăzi ar fi o imposibilitate să se procure localuri deosebite pentru a-ceste scoale. E drept că uzarea Io- , calului, întrebuinţarea mobilierului şi a materialului didactic aparţinător şcoalei proprietare, în care funcţionează şcoala de ucenici, sunt totaţâ-tea chestiuni peste cari riu se poate trece uşor. Dar soluţiile în această •' privinţă, nu ne lipsesc. Şcoala de ucenici găzduită să contribuie, în . măsură în care beneficiază de aceste avantagii, la întreţinerea localului şi la cheltuielile împreunate cu procurarea sau întregirea mijloacelor de învăţământ.
In centrele mari industriale, unde ;, şcoala are un contingent de peste , • 6,00 elevi se impune ca şcoala de u-cenici să aibă local propriu şi să fie /.'•-înzestrată cu toate cele necesare unei. scoale model. Ba riscăm afirmaţia , că ar fi nimerit ca gimnaziile cari se desfiinţează, să facă loc şcoalelor de ^ 'l ucenici. In aceste scoale cu elevii '„• ucenici selecţionaţi pe bresle, să se facă învăţământ de zi, cu corp di- -dactic propriu.
*) P. Panaitescu: Studiu asupra învăţământului economic industrial, Bucureşti 1924. (Va urma.) Cristofor Epure
404
BULETIN BIBLIOGRAFIC VIII. Publicat de Ion riuşlea '
Bibliotecar la Biblioteca Universităţi din Cluj.
TEOLOGIE. RELIGIE. BISERICĂ. Bonteanu, Theodosie. Istorisirea unei călătorii în Muntele A t -
hos, Două chestiuni 1. Si tuaţia călugărilor români . 2. Noul calendar în Sf. Munte. Neamţu, 1930. Tip Sf. Monas-tiri. 8» 111 p. (2348—1930). Lei 50 —
Crişan, Victor. Indiferent ism sau catolicism? Câteva consi deraţi i . Lugoj, 1930. Tip. A. Auspitz. 8» 56 p. (1981— 1930).
Georgescu, loan . In faţa celor rătăci ţ i . Cum să ne p u r t ă m cu schismatici i? După îndrumări le sfântului A u g u s -t in de —. Lugoj , 1930. Tip. A. Auspitz. 8» 22 p. 1 f. (1982—1930). , Lei 15 —
Gheorghiu, Vasile. In t roducerea în sfintele căr ţ i ale Testamentului Nou. Cernăuţi , (1929. Tip. Mitr. Silvestru. 8» IV, 898 p. (2281—1930). Lei 560.—
In te rna tu l teologic din Bucureşt i . O Ins t i tu ţ ie de educaţie ortodoxa, I. 1927—1930. Publicaţie îngri j i tă de I. M a tern. Buc. 1930. Tip. Cărţilor Bisericeşti. 8° 142 p. 1 planşe (1931—1930) Lei 60.—
Loichiţa, Vasile. Anglicanism şi ortodoxie. Consideraţ iuni dogmatice cu prilejul conferinţei Lambeth din 'Londra, /Ex t ras din „Candela", XLI/. Cernăuţi , 1930. „Glasul Buc." 8» 18 p. (1972—1930) Lei 20.—
Milaş, Nicodim. Canoanele bisericii ortodoxe însoţite de c o mentar i i . Traducere făcută de Uroş Kovincici şi N i -colae Popovici. Voi. I. P a r t e a I. ( Introducere, t iomo-canonul în XIV ti t luri ş i canoanele apostolice). Arad, 1930. Tip. Diecezană. 8» VIII , 316 p. 2 f. (1954—1930).
Neaga, N. Profeţi i mesianice în Car tea Faceri i . Contribuţie la lămur i rea textelor. Sibiu, 1930. Tip. Arhidiecezană. 8» 31 p. (2320—1930) Lei 15.—
Păcescu, Moisi P . Uri p rog ram de act ivi ta te socială în p a rohie. Câmpulung-Muscel , 1930. Tip. N. Vlădescu. 8° 28 p. (2312—1930).
,PuiuI, loan. Un pelerinaj român la Ierusalim. E x t r a s din „Candela", X L I , Cernăuţi , 1930. „Glasul Buc." 8« 31 p. 1 planşe (1975—1930). '
Tămaian , P e t r u . Is tor ia seminarului şi a educaţiei clerului diecezei române-uni te de Oradea. Oradea, 1930. Tip. R o mânească. 8« 105, IV p. 1 f. (2280—1930).
.Tamavschi, Vasile. Arheologia biblică. Cernăuţi , 1^30. „Glasul Buc." 8» XVI, 708 p. 1 f. 9 planşe (1594—1930)
Lei 500.— - I
STATISTICĂ. ECONOMIE POLITICĂ. LEGISLAŢIE. DREPT. POLITICĂ.
Adămoiu, I. Pu te rea economică a României . Cluj, 1930. „Ardealul". 8° 98 p. 1 f. (1765—1930).
Alexandrescu, Tra ian . Despre daunele morale. Cine poate introduce ac ţ iunea în just i ţ ie? Bu. 1930. „Curierul Jud." 8» 23 p . 1 f. (1924—1930) • Lei 30.—
Antonescu, Mihai. E lemente de drept in ternaţ ional public. Curs p reda t la Şcoala sup. de documentare şi şti inţe admin. (1929/930). Buc. 1930. „Curierul Jud ." 8» 163 p. (1912—1930).
Cantacuzino, Matei B. Curs de drep t civil. Ed i ţ i a I i - a r e v ă zută şi complectată /de autor/. Craiova, [1930]. Edi t . „Ramur i " . 8» 1 f. 768 p. (1991—1930) Lei 500.—
Chicoş, Ştefan. La prepara t ion du budget» et le controle b u d -getaire aux Eta t s -Unis d'Amerique. Par is , 1930. Libr. J. Gamber . 8» 130 p. (2194—1930).
Costescu, Dimitr ie . Fazele ministeriale în România . Dela inst i tuirea primului minis ter comun pent ru ambele pr incipate-uni te dela 1862—1930. Buc. 1930. Tip. „Universul". 8» 187 p. (1949—1930) Lei 60.—
Cursurile universi tare cooperatiste dela Băile Herculane. [ R e zumate de] I. I. Drăguşin . R.-Vâlcea, 1930. ,Guteh-berg". 8» 44 p. (1979—1930).
Dimiu, Radu . Limbajul juridic. Cu o prefaţă de Andrei R ă -dulescu. Buc. 1930. „Curierul Jud." 8» V, 73 p. 1 f.
. (1920—1930) Lei 40.— Djuvara , Mircea. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia
jur idică) . Voi. I—III. Buc. 1930. Edit . Socec e t Co. 8» Voi. I. [Pa r t ea I.] Int roducere . [Pa r t ea II .] Noţiuni prel iminare despre drept . 278 p. (2284—1930). Voi. I I . P a r t e a III . Reali tăţ i le juridice. 589 p. (2049—1930). Voi: I I I . P a r t e a IV. Elementul raţ ional în drent. 269 p. (2049—1930). (Biblioteca Univers i ta ră de drep t VI I I ) .
Dongoroz, Vintilă. Curs de drept şi procedură penală cu l aplicaţiuni la funcţionarii publici. Curs p reda t la Şcoala sup. de documentare şi şti inţe admin., secţia specializării. Buc. 1930. „Curierul Jud" . 8» 247 p.' (1910—1930).
Economu, Eugenia . Istoricul penitenciarelor de femei . din România şi diverse contr ibuţiuni de ş t i inţă pen i t en ciară bazate pe experienţă pract ică. Buc. 1930. Tip. „Văcăreşti". 8» 45 p. (1933—1930). . '
Enescu, I. D. Criza economică şi part idele politice. Cuvântare . Buc. 1930. Tip. „Cultura". 8» 14 p. (2319—1930).
F lechtenmacher , Christ ian. Două lecţii de drep t ţ inute în anii 1830 şi 1836 de —. [Publicate şi cu in t roducere de] Andrei Rădulescu. Buc. 1930. „Curierul Jud." 8° 22" p. 1 f. (1916—1930) Lei 20.—
Gârbacea, I. I. Orientarea profesională din punct de vedere economic. Cluj, 1930. „Ardealul". 8° 96 p. 1 f. (1776— 1930). '
Gheorghiu, Demetre J. Les finances de la Roumanie apres la guer re (1919—1930). Buc. 1930. „Cartea Rom." 8» 105 p. ( Inst i tutul Economic Românesc No. 87). (2190— . 1930). • • • ' . ' ,
Ghiulea, N. Asigurări le agricole, Grindina. Mor ta l i ta tea v i telor. Buc. 1930. „Cultura Naţ ." 8° XI , 478 p . (1857— 1930) ,Lei 500.—
Hacman , M. Drept comercial comparat . Volumul I. P a r tea generală. Dreptul comerciantului fizic. Dreptul obligaţiunilor comerciale. Buc. 1930. „Curierul Jud . " 8» 840 p. (1908—1930) Lei 500.—
Hamangiu , C. [şi] Matei G. Nicolau. Dreptul roman. Volumul I. Buc. 1930. Edi t . Socec et Co. 8» 2 f. 670, XVI p . ; , Biblioteca univers i ta ră de d rep t VI I ) .
Legea presei în vigoare în Ardeal. Adnota tă de loan I. P o povici. Braşov, [1930]. Tip. „Unirea". 8» 1 f. 24 p. (1966— 1930) • ' Lei 40.—
Pizanty, Mihail. Pe t ro leum in Roumania . A general review of the economic, stat ist ical and juridical . s i tuation. Bucharest , 1930. Cul tura Naţională. 8» 100 p. 3 hă r ţ i . (2172—19'30).
Rădulescu, Andrei . Pr imele încercăr i de doctr ină comercială în Ţa ra Românească . Buc. 1930. „Curierul Jud ." 8° 16 p. (1915—1930) Lei 20.—
Solomon, Nicolae. Spre o reformă a procediirei civile. S t u diu compara t . Buc. 1930. „Curierul Jud ." 8» 73 p. 1 f. (1914—1930) . . Lei 5u.—
Ştefănescu, C. Controlul la fabrici pen t ru produsele supuse taxelor de consumaţie . Buc. 1930. Socec et Co. 8° 1 • f. IV, 436 p. 1 f. 2 tab . (1951—1930) Lei 300.—
Tretinescu, V. Observaţiuni a supra impositului profesiunilor libere. Conferinţă. Râmnicu-Vâlcea , 1929. „Gutenber" . 8» 16 p. (1978—1930) Lei 40.— ,
Vermeulen, J e a n H. S ta tu tu l funcţionarilor publici fa ţă de noile legiuiri adminis t ra t ive . Buc. 1930. „Curierul Jud ." 8» 17 p. (1921—1930) Lei 25.— ,
405
SOCIETATEA DE MÂINE
LITERATURĂ. ISTORIE,ŞI CRITICĂ LITERARĂ.
Barta l l s Jânos . Fold â pâ rnâm. (Erdelyi bukol ikăk) . Kolozsvâr, 1930. Erdelyi Szepmives Ceh /Concordia ny./. 8° 89 p . 2 f. (2152—1930).
Coşbuc, George. Roman ţe şi cântece. P r i m a ediţie publicată de Octav Minar. Buc. [1930]. Socec & Co. 8» XLVI, 112 p. 1 f. (1881—1930) Lei 60.—
Drăghici , Pe t re . Poezia lui Lucian Blaga. Sibiu, 1930. Tip. Arhidiecezană. 8» 41 p. 1 f. (2321—1930).
f u r t u n ă , Romulus V. Lacrimile suferinţei. (Versuri) . Pi teşt i , 1930. Edi t . ziarului» „Presa" /Tip. „Gutenberg"/ . 8» 55 p. 4 f. (1980—1930) Lei 40.—
Galaction, Gala. Scrisori că t re Simforoza. In pământi i i f ă găduinţei . Buc. [1930]. Ed i t „Cugetarea". 8» 275 p. 2 f; (2220—1930).
Gane, Ion M. B r ă ţ a r a de arg in t . Poezii. Buc. 1930. /Tip. Rom. Unite"/ . 8» 62 p. 2 f: (1942—1930) Lei 40.—
Marino-Moscu, Constanţa . Făcli i în noapte . Schiţe şi n u vele. Buc. 1930. „Cartea Rom." 8' 203 p. 1 f. (1790— 1930). , ' '
Nyiro Jozsef. î s t en igâjâban. Regeny. I—II. Kolozsvâr, 1930. Erdelyi Szepmives Ceh. /Concordia nyomda/. 8° I. /185 p. 1 f. 11/ 176 p. 1 f. (2153—1930).
Odobescu, Al. Traduceri le lui din clasici (1847--i851). Cu o prefa ţă de E m . C. Grigoraş. Buc. 1930. Socec & Co. 8» 42 p. (1889—1930) ' Lei 32.—
Faune i , E . I . Viaţa şi opera lui H. -C. Andersen şi trecerea lui prin Român ia în 1841. E x t r a s din Convorbiri L i te rare . Buc. 1930. Socec & Co. 8» 34 p. (1878—1930).
Puşcar iu , Sextil. Is tor ia l i teratur i i române. Epoca veche Edi ţ ia a doua, revăzută şi în t regi tă cu 81 de i lustraţ iun^
• dintre care şase planşe în , colori în a fară de text. S i -1>iu, 1930. "• Tip. edit. Kraff t & Drotleff. 8» 2 f. 217 p. (1984—1930).
Bacoce, Teodor. Crestomatiicul românesc din anul 1820. E d i ţie cri t ică îngri j i tă de Teodor Bălan . Cernăuţi , ' 1930. „Glasul Buc." 8» 92 p. (1995—1930) Lei 80.—
Bosett i , Al. Cercetări a supra graiului Români lor din Albania. Cu 28 figuri în text. E x t r a s din „Grai şi Suflet". Buc. 1930. Socec & Co. 8» 5 f. 88 p. 1 f. (1888—1930).
Slavici, Ion. Lumea prin care a m trecut . Ex t r a s din „Convorbiri L i te ra re" . Buc. 1930. Socec & Co. 107 p. (1887— 1930), Lei 60.—
8 tamat iad , s Al . T. Din t râmbi ţe ,de aur . Poeme. Edi ţ ia IV. Buc. 1930. „Cartea Rom." 8» 112 p. (1792—1930)
Lei 60.— /Ştefănescu, Mircea/. Comedia zorilor. P a t r u toblouri din
„Comedia adolescentei". /Buc. 1930. Edi t . şi t ip. „Vremea"/ . 16» 1 f. 176 p. (2359—1930).
Tican Bumano , Mihail. Corrida. Arte, sangre ypasion (Săr bă toarea luptelor cu tauri , regulile şi istoricul lor) . Buc. 1930. Edit . „Universul". 8» 213 p. (1947—1930)
Lei 70.— Vasi l iu-Haşnaş, Elena. Sunt ani de când te-aştept. . . Nuvele,
schiţe şi f ragmente de scrisori. Chişinău, 1930. Tip. Eparchia lă . 8» 188 p. (2328—1930) Lei 60.—
Vlanu, Tudor. Poesia lui Eminescu. Buc. [1930]. „Cartea Rom." 8» 155 p. 1 f. (Colecţia „Gândirea") (1866— 1930) Lei 60.—
Vlahuţă, Alexandru. A m u r g şi zori. Buc. 1930. „Cartea Rom." 8» 141 p. 1 f. (1867—1930) Lei 60—
ISTORIE. GEOGRAFIE. BIOGRAFII. Anghelescu, Nicolae I . .Niculae de Woikowitz (Niculae Voi -
cu) 1803—1868. Buc. 1930. „Luceafărul". 8» 10 p. 6 planşe. (Camera de Comerţ şi de industr ie din B u cureşti . Negustori i de odinioară) (1891—1930).
CJălăuza istorică a oraşului Suceava. Alcătui tă • după ma i mulţ i autor i de Victor Morar iu . Edi ţ i a a doua, r e v ă zută şi complectată. Cernăuţi , 1930. „Glasul Buc." 16°
55 p. (1971—1930) Lei 25.— Corivan, N. L,e „Journal d'Alex Andronic Ghica pretendu
fils de Grigoire Ghica, prince de Moldavie. E x t r a i t des „Melanges de l'Ecole Roumaine en F rance" , IX, 1929. Par is , 1930. Libr. J . Gamber / Impr. „Dat ina Rom." V ă -Ienii-de-M./. 8» 116* p. 1 f. (1803—1930).
Diaconu, Ion. Păs tor i tu l în Vrancea. E x t r a s din ,„Grai şl Suflet". Buc. 1930. ISocec & Co.] 8» 55 p. (1953— 1930).
Dobre, Chirii [şi] Pamfil C. Georgian. Mănăst i rea Ciolanu din judeţul Buzău. Monografie istorică. Buc. 1930. „Cartea Rom." 8» 116 p. 1 har tă . (2036—1930).
Duca, I. G. Un grand ami de la cause roumaine. Ex t r a i t de l 'Hommage â M. de Saint-Aulaire pp. 27—28 Buc. 1930. Socec & Co. 8» 1 f. (2212—1930).
Iorga, N. Les châ teaux occidentaux en Roumanie . E x t r a i t du „Buletinul Comisiunii monumentelor istorice" de Roumanie . Buc. 1929. /Impr. „Datina Rom." Văleni -de-M./. 4» 1 f. 21 p. 1 f. (1800—1930).
Iorga, N. L'oeuvre de la Mission Franca i se â Iassy. E x t r a i t de l 'Hommage â M. de Saint-Aulaire pp. 49—50 Buc. . 1930. Socec & Co. 8" 1 f. ((2210—1930}.
Karadja , Constant in I. Le voyage de Michel E n e m a n de Bendnr â Constantinople en 1709. Ex t r a i t de la „ R e -vue J î i s tor ique" , VI, 1929. Vălenii-de-M., 1930. Impr._ „Dat ina Rom" . 8» 10 p. (1801—1930).
Lalescu, Traian. In memoria lui •—. Solemnitatea din din 22 Iunie 1930 a desvălirii bustului r idicat de Şcoala Poli technică din Timişoara. Timişoara, 1930. „Tip. Românească" . 8» 40 p. 1 planşe (2333—1930).
Niculescu-Varone, G. T. Jocuri româneş t i necunoscute cu un indice alfabetic şi bibliografic al tu tu ro r jocurilor noastre populare. Buc. 1930. Impr . Independenţa . 8° 154 p. l .f . (1938—1930) Lei 60.—
Opreanu, Sabin. Cont r ibu ţ iun i , la t r a n s h u m a n t a din C a r -paţi i orientali . E x t r a s din Lucrăr i le . Ins t . de geografie al Univ din Cluj, voi. IV. Cluj, 1930. „Ardealul". 8» 44 p. 1 har t , 6 planşe. (1763—1930).
l 'opescu, Victor N. Tragedia unui suflet: Tudor Arghezi. (Ex t ras din rev. „Raze de Lumină ) . Buc. 1930 Tip. Cărţilor bisericeşti. 8° 32 p. (1930—1930) Lei 25 —
Beli, Simeon. Ceremonii şi obiceiuri religioase în via ţa s o - , cială publică din t recutul românesc. E x t r a s din „Candela" XLI . Cernăuţi , 1930. „Glasul *Buc." 8» 24 p. (1994— 1930).
Săndulescu-Verna, C. Biserica Radu-Vodă din Bucureşt i . ( E x t r a s din „Raze de Lumină" I I (1930) nr. 2 şi 3). Buc. 1930. Tip. Cărţi lor bisericeşti. 8» 26 p. 3 f. (1932—1930).,
Săteanu, C. Pictorul Octav Băncilă. E x t r a s din „Arta §u Arheologia fasc. 4—1930. Buc. 1930. Socec & Co. '4» 16 P. (1875—1930).
Şolacolu, Barbu. W. Sombart . In marginea omului şi a operei. [Ex t ras din] Analele economice şi stat ist ice 1930. Buc.
1930. /Socec & Co./. 8» 52 p. 1 f. 1 planşe. (2223—1930). T ican-Rumano , Mihai. Peisagii iberice. £5uc. [1930]. Edi t .
„Universul". 8» 283 p. (1937—1930) . Lei 6 0 . — j ' Tz igara-Samurcaş , A. Tragedia Muzeului de a r t a naţ ională.
E x t r a s din „Convorbiri L i t e ra re" Aprilie 1930. [Buc. 1930]. /Socec & Co./. 8» 16 p. (1877—1930).
Tz igara-Samurcaş , Al. Român ia la expoziţia din Barcelona. E x t r a s din „Convorbiri L i te rare" . Buc. 1930. Socec & Co. 8» 18 p. (1876—1930).
Vasiliu, Virginie. Sur la segneurie de „Tedoro" en Crimee au XV-e siecle â l'occasion d'un nouveau document. E x t ra i t des „Melanges de l'Ecole Roumaine en F rance" , IX, pp. 301—336. Vălenii-de-M., [1930]. Impr . „Dat ina Rom." • 8» 2 f. 1 planşe. (1802—1930). '
Werdegang, Der — des Siebenburgischen Karpa thenvere ins in seinen ersten fiinfzig J a h r e n 1880—1930. /Skizziert von Fr iedr ich Kepp. Sonderabdruck aus dem Jah rbuch des Sieb. Karpa thenvere ins 1930. Hermans tad t , 1930/. [Krafft & Drotleff] . 8» 1 f. 128 p. 4 f. (2173— 1930).
406
C R O N I C I
C U L T U R A L E
A R T I S T I C E
C: ronica (Am întrerupt publicarea Cronicei în
„Societatea de Mâine" din cauze care nu intră în discuţia publicului nostru cetitor. Scriitorul adesea este obligat să tacă nu numai din interese de ordin personal, ci şi pentrucă aşa dictează situa-ţiunea.
Quod erat demonstrandum... Ceia ce ar urma că şi scriitorul acestor rânduri este oportunist şi se împacă uşor cu situaţiunea. — Nu este tocmai aşa. Am rămas, cum eram în deplină „juiieţă" in-trasigent. Dar intrasigenţa şi puterile trupeşti sânt lucruri care se întâlnesc de-se-ori, cea dintâi reclamând cel puţin muşchii lui Schmelling, nervii lui Briand şi paciinţa unui şef de partid la noi, care fără sa fie maestru de box ca Schmelling şi fireşte iar ' să fie un' Briand reclamă puterea-
Redactez însă Crenica aşa cum a fost în numerii noşti'i trecuţi. Fireşte, nu-mi iau obligamentul, ca să vorbesc de orice carte, care mi - se trimete alături do un bileţel parfumat ori neparfumat, dar în orice ca*/, cu identic conţinut, un mixtum de impostorie, tandreţă, laşitate şi bra-vo-ism- Autorii noştri, şi mai ales „autoarele", cred, că a vorbi de romanele lor interminabile, de poeziile lor aprinse a-eum, cânt se apropie Moş Crăciun cu eterna lui bonomie, de essay-urile care rămân în cartoanele Decanatelor — este tot aşa de-o importantă datorie cetăţenească, (şi una dintre cele grele!) ca a vota pe cutare şef de partid al sectorului albastru-alb-violet-ultramarin-sepia şi carmină... Şi cum se înşeală. Poşta a-duce zilnic cliilogramele de tipar. Servitorul îngrozit de această înflorire ă tiparului in cumplita toamnă, parcă îmi Închipui, de ^âte ori face să .sughiţe pe Gutenberg în mormântul lui tăcut. Dar... cu toate protestările, mă, gândesc, ca să reiau firul de astăvară şi să vă pun în contact eu unele păreri extremişti» asupra unor cărţi recent apărute.)
*
Va trebui să încep cu opera apărută în retipărire a distinsului om de ştiinţă C. Rădulescu-Motru: Puterea sufletească (Ed. Casa Şcoalelor 1930), pe 'care mi-a trimes-o zilele aceste fostul meu director de odi-
cărtil or nioară dela „Noua Revistă Română". — Generaţia noastră nici nu cunoaşte poate rostul admirabilei reviste din trecut, care a fost o stră-
f lucită manifestaţie a scrisului românesc. „Noua Revistă Română" (pornită în trinitatea C. Rădulescu-Mo-tru-Iorga-Ovid Densuşianu) era un organ de luptă al civilizaţiunei'împo-trova orientalismului, şi în paginile ei, se întâlneau gînditorii de elită ai românismului — absentă fiind imper-fecţia* incultura şi butada de azi, care năvăleşte pe toate porţile vieţii publice dela noi.
„Puterea sufletească" a eminentului filosof român," admirator atât de pasionat al lui Kant şi un doctrinar, care leagă slova totdeauna de un e-veniment viu al vremei — această o~ peră, care încearcă să determine rolul gândirii şi al sensibilităţii în vieaţă, ar trebui să figureze ca un manual de educaţie culturală a tinerimei, ca-re-şi îndepărtează tot mai mult idealul de ideie, şi se apropie cu furia pubertăţii intelectuale de pasiunea stupidă a hiperesteziei fizice... Azi, când aproape fiecare tinăr „cult" cunoaşte numele boxeurului negru, bicepsul lui Nurmi şi ahtiarea după universal a lui Lindbergh.. se găsesc tot mai rar pasionaţi ai exaltaţiunei profetice nietzsche-ane, considerînd ca un inutil idealul lui Nietzsche de-a cuceri prin cultură sufletele omeneşti, înstreinate de idee.
îndeosebi capitolul IV al cărţei marelui filosof român ar merita să fie rememorat. Critica filosofiei lui E. Mach, Poincare şi Felix le Dantec, consideraţi ca străluciţi continuatori ai şcolii Kantiene, apare cu o bogăţie de idei şi argumente, cum rare-ori se găseşte în filosofia modernă. A-cest capitol al cărţei dlui C. Radu-lescu-Motru ar putea fi iscălit de oricare filosof contemporan de reputaţie mondială. Nu ştiu, dacă gân
ditorii de azi din Germania, Franţa şi Anglia, l-ar întrece pe C. Rădulescu-Motru, şi nu cred, că ar exista în vieaţă un comentator mai fidel — al filosofiei Kantiene ca D-sa.
Dar pe lângă calităţile doctrf-nare, dl C. Rădulescu-Motru este şi un virtuoz al scrisului: stilul concis, şlefuit cu măestrie, fără pleonasme supărătoare şi de-o claritate, care nu se găseşte decât în opere definitive.
In zilele noastre de „alergare în neant", şi de pasiuni selbatece, opera filosofului român este un popas de odihnă pentru oricare intelectual, ca- . re preţueşte valoarea scrisului . nu după persoana celuia ce iscăleşte, ci după calitatea hii intrinsecă.
* P. Muşoiu — bătrânul ideolog, ca--
re nu vatămă „ordinea socială" prin fapte şi a cărui indispoziţie sufletească împotriva actualei societăţi se justifică prin susţinerea cu abnega-ţiune apostolică a ideei scrise, pii- • blică iar o serie de cărţi uşoare ca execuţie tehnică, dar grele ca fond.
„Adevăratul rol al Omului în Univers" de Profesorul Antioco Zucco, -este-un fel de cosmografie umană.
Fireşte, dl Muşoiu, a găsit genialitate în opera doctrinarului italian.pe care-1 răstigniră chiar proprii lui prieteni —: deşi îmi pare că asupra conştiinţei infinitului au încercat să se gândească şi alţi filosofi, mai ales cei vechi germani, — fără rezultat. Şi apoi glorificarea omului, ca divinitate înfăptuită, este o veche dogmă, care s'a ascuns deja sub pernele lui Voltaire.
* Studiile de psichologie socială ale
lui C. C. Dimitrescu Iaşi, fost rector al Universităţii din Bucureşti, şi , publicate cu atâta veneraţiune de către dl P. Muşoiu, sunt accente de etică socială. Une-ori convingătoare, alte-ori metaforice, nelipsite nici de inegalităţi supărătoare (Recense'ntul etc.) — totuş aceste studii, dacă nu
407
SOCIETATEA DE MJUNb
sînt doctrine şi nu deschid căi nouă în împărăţia atât de mare a ideei, totuşi sânt utile acţiuni sufleteşti, care nu obosesc- atenţiunea noastră în zadar.
* Poeziile dlui Eugeniu Speranţia,
au trecut poate neobservate de critică, ori în cel mai bun caz, nu au fost primite cu acea atenţiune, care o merita volumul: „Pasul umbrelor şi veciei" („Luceafărul" Bucureşti 1930).
Şi nu ştiu, dacă în actuala configuraţie a poeziei româneşti, persoana acestui poet poate lipsi? Poezia dlui E. Speranţia nu este vulgară, nu este nici de efect, nici mu tentează la apetitul profan al lacomului nostru public? Poezia aceasta este discretă. Ea nu are afinităţi decât cu sufletele de elită (înţelegeţi fireşte aşa cum înţeleg şi eu elita: nu levantism de salon, nici parasitism social, ci o di-ferenţiare a gustului) şi chiar pentru că este poezie de idee, nu place decât unui infim număr de „înfriguraţi ai frumosului".
Este poezia „grea", căci face parte din funcţiunea cerebrală a omului, deşi, chiar această funcţiune influenţează mai activ asupra sufletului. Şi dacă are dreptate Edgar Allan Poe, că poezia este voinţă şi nu simţire, poemele dlui Eugeniu Speranţia ar legitima cu prisosinţă teza simplistă a poeziei intelectuale. Poetul este însă nu numai un gânditor eclectiv, el, cu toate aparenţele de raţionalist, este. şi un sensitiv. Şi poeziile „Cântecul Crişului" — pe care dl Speranţia le întitulează „penta şi hexametri", a-vând esenţă de pur lirism, am putea spune un fel de chauvinism daco-ro-man, cu toată cadenţa lor greoaie, fac parte din patrimoniul scump al sensibilităţii veritabile.
Nu mă mir, că poezia dlui Eugeniu Speranţia, nu este pe buzele mulţimii şi nu este comentată cu elogii de criticii bulevardelor. Poezia a-ceasta serioasă, de marcă apuseană, nu va place decât peste mulţi-mulţi ani, când frazele de azi ale literatu-rei. oportuniste vor fi înlocuite de verbul rece al ideei. Dar până a-tunci poetul să aibă răbdare şi să privească resemnat la transformismul social de azi, care agiită România noastră frumoasă.
* Un cetitor dintre acei, care se gân
desc când citesc ceva, îmi aminteşte că îri curând va sosi şi în România Krishnamurti, asupra căruia subsemnatul am avut ocazie să vorbesc şi chiar în paginile acestei onorabile re
viste. Lectorul aminteşte cu emfază „succesele" avute la Paris etc. ale „eminentului" filosof, despre care se vorbeşte cu atâta pasiune în Geneva, şi care acordă, cu-o generositate ridicolă veşnicia în interviewurile sale.
- Krishnamurti declară într'un inter-. view că nu a „cunoscut încă femeea
şi vinul" eţc , etc. Ce fericire mare pentru lume, şi mai ales pentru noi românii, că poetul, filosoful, egocen-tristul, optimistul şi adăugăm... veselul „filosof" (să-i spunem pe plac... deşi aş întreba: quo jure?...), nu cunoaşte încă femea şi vinul. Adăugăm, la noi, se cunoaşte şi femeea şi vinul de către mulţi filosofi autohtoni, făr' ca această cunoaştere să fi fost periculoasă pentru progresul lor sufletesc. Dar să aşteptăm conferinţa filosofică a lui Krishnamurti. Iar în ceia' ce priveşte „succesul" —• să nu-şi uite lectorul meu că azi „succesul" se datorează 1) lipsei de autoritate morală în Europa, 2) imix-tiunei sistemului american în presă, 3) psihozei generale postbelice, care
• aruncă la o parte uşor de tot filoso-fia masivă a lui Kant, ca să-i dea dreptate tînărului celibe, jucător de veşnicie şi tennis: Krishnamurti. Căci Kant te obligă să te gândeşti, iar Krishnamurti te dispenzează de acest lucru, inutil pentru omul de azi,
(In numerile viitoare: Americanismul literar. Pretiositatea culturală şi doctrinele anti-idealiste. Avalanşa ideilor bizare în literatura Europei. Monografii. Moda centenarelor. Etc. e tc . )
Emil Isac.
TEATRU
Îndrăgostita trei acte, de Porto-Riche
cu Mărioara Ventura.
De câteori vine la Cluj, Mărioara Ventura, ne aduce o mare sărbătoare. De data asta sărbătoarea a fost şi mai neobişnuită, răspunzând unei aşteptări îndelungate.
Mărioara Ventura ne ra ' dăruit o clipă din prinosul artei sale şi dacă îi putem găsi o vină, este aceea că nu vine mai des sau că nu rămâne mai mult în mijlocul nostru.
A venit cu o piesă de Porto-Riche, dramaturgul francez, mort de curând. Este autorul în care s'a specializat cu desăvârşire, încât la Paris de câteori se joacă piesele lui, Mărioara Ventura este interpreta principală.
Motivul este uşor de ghicit. Porto-Riche este un adânc cunoscător,
un. mare analist al sufletului femenin, mai ales al pasiunii amorului.
Mărioara Ventura excelează în interpretarea subtilă a pasiunilor puternice precum şi a capriciilor mărunte, cari
fără nici un scrupul, se unesc pentru a forma caracterul celei mai femenine dintre femei. -
Prin jocul fin al acestei mare artiste, care face să vibreze şi cea mai minusculă undă sufletească, valoarea pieselor lui Porto-Riche este fără îndoială eres-' cută.
Prin creaţiile sale face ca ele să dăinuiască, chiar Împotriva timpului.
„îndrăgostita" este construită după tipicul pieselor realiste, cu subiectul luat din viaţa zilnică şi cu cea mai naturală desvoltare a acţiunii. Dacă ar fi să ne luăm după titlu, am putea-o numi chiar banală.
O femeie care-şi iubeşte soţul cu îndărătnicie. O „îndrăgostită", în cel mai larg înţeles al cuvântului. Cei opt ani de căsnicie n'au putut să potolească ni- ' ci o undă din marea clocotitoare a pasiunii sale.
întreagă fiinţa ei, în orice clipă, nu -e decât o căutare. Cu zel neobosit culege vorbe, priviri, gesturi mărunte, care să-i satisfacă dragostea nemărginită. Suflet pururea deschis simţirii. Dragostea este esenţa vieţii sale pe care nu o poate concepe altfel.
Dar cu un asemenea sentimentalism mărunt şi capricios era firesc să devină o povară p.entru un soţ cu serioase preo^ cupări ştiinţifice şi pedeasupra obişnuit a trăi liber.
Această femeie, căreia el nu-i poate reproşa nimic decât doar dragostea prea mare, a devenit pentru el un supliciu, o piedecă în realizarea oricărui plan, sau a oricărei îndatpriri către ştiinţă şi către societate. Este un încătuşat care se sbate în lanţuri, dar lanţul e de aur — şi nu se încumetă a-1 rupe...
Conflictul este evident.. Fiecare chi-nueşte viaţa celuilalt — şi amândoi sunt la fel de nevinovaţi.*Două pietre preţioase care se freacă mereu fără ca una sa poată trage măcar o dâră pe suprafaţa celeilalte.
Mărioara Ventura în rolul îndrăgostitei, cu taina artei sale subtilfe, a pus în faţa noastră pe cea mai. femenină dintre femei. Fiecare gest, fiecare vorbă şi fiecare clipire erau totatâtea mijloace pentru a pune în relief pasiunea ei arzătoare. Toate impreună erau un seismograf perfect pentru a înregistra şi cea mai minusculă vibraţie sufletească.
Ce ar fi fost mai uşor decât să ne displacă o femeie care ne agasează prin dărnicia ei de dragoste — necerută. Prin atitudinea demnă şi prin înfăţişarea nobilă a Mărioarei Ventura, demnitatea îndrăgostitei nu este cătuşi de -puţin scăzută. Cu cât este mai capricios îndrăgostită, cu atât simpatia noastră creşte. O apreciem, o iubim, o admirăm şi sfârşim a fi cu toţii nişte îndrăgostiţi.
Prin neastâmpărul ei de copil răsfăţat, care-cere mereu să te joci cu el şi este atât de nenorocit când îl uiţi o clipă, Mărioara Ventura ne-a dat pe cea mai fermecătoare copil — femeie, pe care am văzut-o.
Dar adevărata grandoare a Mărioarei Ventura este atunci când dă drum pasiunilor în toată intensitatea lor. La o astfel de deslănţuire dureroasă asistăm în actul al doilea, cel mai bun, care este de altfel şi momentul culminant al piesei.
408
SOCIETATEA DE MÂINE
Păpuşile, 4 acte de Pierre Wolff.
Stagiunea de anul acesta a teatrului naţional din Cluj, îşi continuă ritmul monoton, cu care a început, cu îndărătnicie.
Nu găsim explicaţie de unde această' culegere de piese uşoare — fără urmă de problemă, fără conflict dramatic, care departe de a avea o valoare artistică, iu sunt nici măcar distractive1.
Ştim că teatrul din Cluj, reprezentând astfel de piese se gândeşte, înainte de toate, Ta public.
Piesele reprezentate în această stagiune ne^fac să credem că a mers prea departe ,în această direcţie — de coborâre.
Cele câteva aplauze zgomotoase căzute dela galerie, nu pot fi un argument pentru satisfacţia publicului, şi cu atât mai puţin pentru valoarea piesei.
Teatrul din Capitala Ardealului având o înaltă menire educativă — atunci când se gândeşte la public — trebuie să ţintească mai presus de toate, ridicarea lui —; iar nu coborârea în platitudinile tuturor pieselor autohtone şi streine.
Premiera aceasta face parte din categoria pieselor care făceau deliciul bunicilor noştri.
Pe la 1900, comediile în genul acesta lăcrimos şi dulceag, erau foarte gustate pe toate scenele europene.
Atât de învechită este această piesă şi autorul ei, încât nici în patria lui, unde genul acesta e atât de cultivat, nu se mai joacă decât foarte rar.
Piese ca „PăpuşHe" au fost alungate de mult din'teatru — în repertoriul cinematografului unde delectează pe telegrafistele dela poştă şi babele, care-şi lasă acasă ciorapul început.... şi se simt întinerite când se pot întoarce cu ochii scăldaţi în lacrimi amare...
Patru acte lungi curge aceeaşi apă monotonă, fără cotituri şi fără adâncimi. Câteodată ai dori să se prăbuşească pla-ţonul numai să se întâmple ceva care să te smulgă din atmosfera aceasta plieti-
• coasă. Nici un personagiu nu trezeş'te inte
resul, nicio pasiune nu se deslănţuie, nici o problemă nu se pune, nici o viaţă nu palpită. Totul este prevăzut. Aceasta nu ar fi nimica dacă ne-am aş>teptâ la
.conflicte puternice sau la deslănţuiri Ce pasiuni, Dar simţim dela început că suntem c.ondamttaţi la supliciul celor mai plate banalităţi:
Desnodământul nu este nici mai mult i nici mai puţin decât cum 1-a trăit fiecare bunică şi cum îl visează orice feţişoară de 16 ani.
Toate personagiile, dela început până la sfârşit nu vorbesc decât de dragoste. N'am avea nimic împotrivă; subiectul -i-cesta n'u va fi epizat până când există viaţă omenească pe pământ. Dar felul in care ne vorbeşte despre el răsfăţatul autor parisian, din vremea bunicilor no
ş t r i , îl face să fie grozav de obositor şi de agasant. Ne alăturăm şi noi din inimă exclamaţiei desperate a marchizului în actul IV. „Nu mai vorbi despre femei şi despre dragoste că m'am săturat".
Autorul a vrut să dea titlului un in-ţeles simbolic. N'a reuşit însă. Cât de departe este în privinţa aceasta teatrul de astăzi unde simbolul se desprinde cu atâta putere de farmec şi sugestie.
Interpretarea a fost aproape tot atât
de monotonă ca şi piesa. Lnşirăii de cil inte pe acelaşi ton fără relief, fără nici
o pasiune. Ritmul absent şi el. Chiar şi atunci când scena era populată au pulsa nici o viaţă, erau momente de tăcere şi stinghereală.
Montarea a fost destul de îngrijită, potrivit cu spiritul sentimental al piesei.
George Fanu
Marii gazetari români, se pot numără pe degete. Gazetăria n'a fost la noi niciodată o profesiune,, care să ademenească. Ea a fost mai mult un apostolat, o jertfire de sine pentru luminarea celor mulţi. Cu ce s'a ales de pe urma activităţii lor gazetăreşti de o vieaţă întreagă, un Eliade Rădulescu, un Asachi, un George Bariţ, un Ion Slavici? Cu sentimentul că şi-au făcut datoria faţă de naţie şi cu recunoştinţa urmaşilor. Nu puţin lucru este acesta când judecăm lucrurile sub specie aeternitatis, dar foarte puţin când îl preţuim în funcţie de mizeriile vieţii de toate zilele.
George Panu, dela a cărui moarte s'a sărbătorit de curând douăzeci de ani, fa-' ce parte din cei zece-cincisprezece gazetari români, cari şi-au făcut un apostolat din această profesiune.
Crescut în spiritul criticist şi realist al Junimei, iubitor deci al adevărului si al ideilor, dăruit cu o inteligenţă sprintenă cu o putere de combativitate şi cu un viu spirit de observaţie, George Panu a impus respect şi şi-a câştigat admiratori dela cei dintâiu paşi în ziaristica română. Era un polemist temut şi un fecund creator de curente în opinia publică. Sfatul şi vederile lui erau luate în consideraţie, nu numai de prietenii, ci şi de adversarii cei mai înverşunaţi.
Ceiace face mai multă onoare activităţii lui fecunde este convingerea democratică de care este străbătută. Democraţia nu se luminează - şi nu-şi dă roadele decât atunci când este servită
sde o presă onestă şi adânc conştientă de înţelesul acestei doctrine politice. George Panu era democrat până în măduva oaselor.
Când se va face odată o galerie a marilor democraţi români alăturea de un Nicolae Bălcescu şi C. A. Rosetti va trebui aşezat şi chipul lui George Panu.
Pictorul Negoşanu
a expus recent, în sala Prefecturii Judeţului, o seamă de lucrări nouă, cari au fost urmăiite cu mult interes de puţinul public, amator de artă plastică, al Clujului. Portrete, peisagii, naturi moarte d. Negoşanu le cultivă cu grijă" egală pentru desen şi culoare. Părerea noastră este că se cam risipeşte. Dacă şi-ar concentra talentul dsale real asupra unui domeniu, sau într'un cerc mai restrâns, ne-ar da opere mai valoroase. Dar gândul acesta care artist nu-1 are şi câţi n'au tost siliţi să-lv părăsiaacă nevoiţi de mizeriile vieţii şi mai ales de împrejurările vitrege ale artei plastice româneşti ?
Alăturea de lucrări fără nici o valoare picturală, d. Negoşanu ne-», dat câteva în care culoarea a fost pusă în adevărata ei valoare expresivă. Aşa e de pildă, Moţii la cârciumă,de o sinceritate caldă şi cuceritoare. Sinceritatea aceasta este direcţia în care artistul ar trebui să-şi valorifice realele sale calităţi.
l'oozla lui Lucian Blugii
o analizează subtil şi just în- broşura cu acest titlu, dl Petre Drăghici, -un colaborator din cei dintâi ani ai Societăţii de Mâine. Autorul â făcut studii socialiste întinse. Deaceea broşura a , fost o surpriză pentru cei ce au iriai întâlnit acest nume în publicistica noastră. Preocupările dsale sociale se resimt dealtfel şi'n lucrarea aceasta. *
Analiza aceasta a poeziei lui Lucian Blaga e o conferinţă, pe care dl. Petre Dreghici a ţinut-o la Sibiu, în cadrele Astrei. Autorul însă n'a procedat asemenea celor mai mulţi conferenţiari, cari se mulţumesc să se plimbe, în astfel de ocazii, pe locuri comune, sau, în cel mai bun caz, bătătorite de alţii, ci s'a aşternut cu sârg şi conştienţiozi-tate la muncă, câutând să pătrundă in adâncimile învăluite în mister a poeziei lui Lucian Blaga. Dintr'o conferinţă a ajuns astfel la un adevărat studiu, de care va trebui să se ţină seamă ori de câteorî va fi vorba de opera poetului ardelean. , .Conferinţa" d-sale e cu mult mai serioasă decât atâtea recenzii şi cercetări, făcute cu pretenţii de specialist, asupra aceluiaş subiect .
Remarcăm cu satisfacţie analiza dlui Dreghici, pentrucă credem că a sosit timpul ca Lucian Blaga să fie preţuit în adevărata lui valoare de ctitor ăl literaturii române contimporane. Lucrarea a>-ceasta e un pas spre această valorificare. Dl Petre Dreghici promite să facă şi altele: într'o notă a broşurei a-nunţă o cercetare asupra întregei o-pere poetice a lui Lucian Blaga.
Opera aceasta s'a împărtăşit de o "tratare foarte superficială din partea criticilor noştri. înţelegerea dlui Lovi-nescu — ca să nu mai amintim pe a dlui Dragomirescu — nu a mers mai departe de volumul Paşii Profetului, adecă de etapa, pe care am putea-o numi de experienţă, a poeziei lui Lucian Blaga. în marea trecere şi «Lauda somnului volume în cari poetul a depus esenţa intimă a sufletului său, n'au fost nici măcar pricepute, necum preţuite. Dl Dre-ghiciu procedează deci, foarte just când pune toată greutatea pe aceste două volume. Dsa scoate în evidenţă, cu multă pătrundere esenţa ideologică şi ^sentimentală a acestor poezii. Mai puţin a inzistat asupra formei, care e tot atât de importanţă, la L. B. Dar marginile conferinţei nu-i permiteau poate să se întindă până la ea.
Aşteptăm, dela dl Dreghici, opera promisă. Ea va repara o nedreptate şi va desveli o comoară de artă pe lângă care , atâţia trec fără măcar să-i bănuiască preţul. •
CRONICAR,
ARADUL DE ODINIOARĂ este titlul urmi frumos studiu pe care ni-l trimite ziaristul profesor ă. Isaia Tolan. Fiindcă publicarea studiului acestuia desvoltat nu se poate face decât în mai multe numere consecutive, vom începe să-l înserăm de-abia în No. 1 al anului viitor. Suntem siguri, că studiul va stârni un viu interes printre cititorii „Societăţii de mâine"; cari nici nu bănuesc ce viaţă româneasca^ puternică a pulsat şi a dominat odinioară în oraşul de pe ţărmurii Murăşuhii.
409
F A P T E
D E I
OBSERVAŢII
Mihai l S a d o v e a n u A împlinit 50 de ani..: Vasăzică şi
Mihail Sadoveanu este un muritor şi el simte pe umerii lui povara anilor şi tragedia trecerii spre moarte... Eu îl ştiam pe Sadoveanu de vârsta autorului Mioriţei, adecă de nici o vârstă, veşnic tânăr şi plin de vigoare. Când am început a-mi umple sufletul de frumuseţile literaturii româneşti am găsit desvelit înainte-mi izvorul proaspăt al operei fecundului scriitor. Sunt douăzeci de ani de-atunci şi izvorul curge fără întrerupere, cu piliere mereu crescută, par'că ar izvori din borta miraculoasă a veacurilor. Pe Mihail Sadoveanu l-am simţit de atunci încoace concrescut, din vecinicie şi pentru-vecinicie, cu sufletul, naţiei mele. Prin fecunditatea operei lui dădea impresia âă nu e un om, ci o naţie întreagă, a cărei energie nesecată se desvălueşte fără oprire. Şi iată că şi Mihail Sadoveanu e un om ca noi toţi, cu povara anilor pe u-meri, cu semnul tragic al morţii deasupra capului...
Melancolia aceasta a trecerii spre moarte a umbrit puţin cuvântarea pe eare a tinut-o, sărbătoritul de astăzi, a-cum doi ani, la sărbătorirea lui Brătescu-Voineşti, apoi' răspunsul pe care l-a dat celor cari l-au sărbătorit pe el în toamna aceasta. Dar sentimentul acesta, a-
• tât de natural, nici odată nu va putea copleşi, pe un scriitor în sufletul căruia palpită atâta vieaţă, care a gustat atât de adânc din eternitatea artei.
Cel pe care naţia întreagă, dar mai ales Moldova'lui dragă îl'sărbătoreşte astăzi este cel mai fecund dintre prozatorii români. Câţi ani, atâtea opere- Câte
• opere atâtea probleme. Intr'adevăr Mihail Sadoveanu şi-a a-
plecat urechea asupra tuturor problemelor sufleteşti ale naţiei şi a îmbrăţişat cu ochiul toate frumuseţile pământului acestei ţări. Mărgăritarele nepreţuite ale operii lui rămân însă două: evocarea trecutului şi contopirea desăvârşită cu pământul Moldovei lui dragi. Mihail Sadoveanu va rămâne ' rapsodul neîntrecut al gloriei străbune. Sufletul dispărut al naţiei retrăeşte în opera lui cu tot farmecul Im. Prinde aripi de legendă; nu mai e povestire ci cântec rostit de un mare poet. Povestirea curge în ritmuri largiţ eopleşindu-te prin lirismul ei şi prin nu ştiu ce\vrajă misterioasă, pe care numai autorul Hanului Ancuţei o are.
Vraja aceasta misterioasă este calitatea de căpetenie şi în descrierile de natură ale lui Mihail Sadoveanu, Am mai avut poeţi ai naturei, nici unul nu ştia să se contopească cu ea să evoce farmecul ei mistic, ca autorid Dum-
bravei Minunate şi a împărăţiei A-pelor. Sentimentul naturii, care aduce atâta înviorare sufletului omenesc — cel mai sănătos dintre toate entimentele — Mihail Sadoveanu îl are ca nimeni altul în literatura noastră şi ca puţini în literatura universală. '
Dar Mihail Sadoveanu nu e poet numai prin sentimentele sale puternice şi nobile, ci şi prin limba lui profund romanească. Neculce, Creangă şi poezia populară sunt izvoarele din care se a-dapă această limbă. Adecă izvoarele cele mai fecunde şi mai sănătoase ale literaturii noastre.
Prin toate acestea, prin fondul ca si prin forma operelor sale, Mihail Sadoveanu este un mare educator naţional. Deaeeea cu toţi trebuie să-l preamărim din prilejul acestui popas al vieţii şi să-i urăm ani mulţi şi mănoşi ca şi a-ceia pe cari i-a avut până acum.
Horia Trandafir Cumulării
Este România tara contrastelor? Există o lume care beneficiază infinit şi alta care rabdă infinit? Nu este oare situaţia jalnică a acestor din urmă consecinţa fatală a excesului de putere şi de bogăţie a celor dintâi? Ba evident că da. Ş vai ce greu este să înfrânezi lăcomia fără de margini a profitorilor! Pentrucă ei au legături întinse, îşi vâră tentaculele în orice laborator de reformă - şi deformează cât pot, strică şi sabotează orice primenire de moravuri. Ţara cere- guvernului suficientă tărie şi conştiinţă de sine ca să nu se lase terorizat de gloata sătuilor, cari din iatacul palatelor noi privesc cu dispreţ la vulgul chinuit al străzii agitate. E ne-voe să se pună un termen exploatărilor şi profiturilor multiple şi în afară de orice lege şi de orice rezon. Toată suflarea cinstită vrea ştergerea cât mai a- * propiată a contrastelor orientale de su-praîmbogăţire a unora şi de supraexte-nuare în mizerie a altora. Imoralitatea cumului să fie lovit de moarte! Fiecare om să trăiască onorabil şi exclusiv din rodul muncii sale oneste.
Egalitate de salarizare. Un ziar făcea o excelentă observaţie:
ci-că orice mijloace drastice ar prevedea legea suprapunerii de funcţii, to-tuş vor rămânea destul de multe portiţe deschise potentaţilor de sus; aceştia ar fi cu mult mai inventivi decât să poată, fi prinşi vreodată că beneficiază de multe posturi la ţâţa statului nostru (tolerant cu cei mari, aspru cu cei mici). In administraţia giganticei uzine a căilor fierate âr fi sute de funcţionari cu o lşafă lunară de cel puţin 200 mii lei. Căi
le ferate sunt ori nu aţe statului român, sunt sau ba în legătură cu viaţa poporului? Sau ele sunt un supraorganism care nu dă socoteală nimănui. Ar fi bine să se iasă cu cărţile pe faţă, să fie scoşi din ascunzătoarea lor şi împinşi la rampă în văzul lumii. Oricâtă genialitate ar cuprinde splendidele tidve ale că-prărei speciale dela căile ferate, tara asta nu concepe să trăiască în cuprinsul ' ei o sectă de lefegii cari să încaseze salarii mai mari decât miniştrii, sfetnicii Majestăţii Sale Regelui. Deci să se t raducă imediat în fapt o egalitate de salarizare la toţi funcţionarii din toate ad-mjnistraţiunile directe din regia statului sau la cele în legătură cu statul cum sunt casele autonome de tot felul. Las' că măsurile ar trebui generalizate in toate domeniile şi la toate întreprinderile particulare, căci există un nex cauzal, o ţnterstructură socială, care impune o simbioză cu putere elementară. Să se stabilească deci criterii de uniformizare a salarizării deopotrivă la funcţionărimea statului ca şi la cea particulară.
Clnie deţine meritul? O urâtă, încordată şi prelungită cear
tă s'a iscat în jurul temei: cine deţine meritul românizării universităţii din Cluj îndată după Unire? N'a fost destul de cumpănită graba cu care s'a pus chestiunea; era nevoie de mult calm pentru a se stabili înainte de toate dacă este sau nu oportun a se lansa o asemenea întrebare. Nimeni nu-si poate, însuşi monopolul bravurii. A fost o colaborare, un efort colectiv, o năzuinţă clară a Consiliului dirigent şi a resorturilor şcolare şi artistice ca să îndeplinească un ne- ' cesar act de reparaţie istorică. Deci au partea lor de contribuţie Maniu, Gol-diş, Branisce, Ghibu, Sextil Puşcariu, Drăganu, Tib. Brediceanu, Valentin Po-ruţiu ş. a. Nu e bine să se scormonească detalii de-ale trecutului cu scopul vădit de a-şi trage fiecare jar la oala lui, şi să se uite că cineva pândeşte ca să tragă profit din toată aceatstă gâlceava închi-puindu-şi că ar exista, la 12 ani dela U-nire, vre-un oarecare temeiu moral ori chiar juridic, ca feudalitatea îngenun-chiată să-şi ridice capul şi să formuleze pretenţii. Românizarea universităţii din • Cluj este un înalt act de dreptate democratică, deci de justificare internaţională a punerii noastre în dreptul legitim de posesie.
Biroul redacţiei şi administraţiei „Societăţii de mâine" s'a mutat în str. Baba Novac No. 8, etaj I, (dreapta). Ore de birou zilnic 4—6 d. a,
410
Monumentul Recunoştinţa. Genialul scuptor sârb Mestrovici a ex
primat în marmoră eternă imagina recunoştinţa faţă de Franţa: un monument aşezat într'un loc foarte potrivit la îmbucătura Savei cu Dunărea. Desvelirea monumentului s'a făcut în ziua comemorării celor 12 ani dela încheierea armis^ tiţiului. Jugoslavia a organizat serbări măreţe, la cari au luat parte numeroşi reprezentanţi ai Franţei în frunte cu ministrul pensiunilor şi cu preşedintele asociaţiei vitejilor „poilus d'Orient". Recunoştinţa este simbolizată printr'o fe-mee care îngenunche într'o atitudine de •extaz, cu braţele asvârlite înapoi pelângâ corp şi cu faţa încremenită în morgă de adâncă închinare ca înaintea unei icoane. Statuia are 11 metri, iar cu soclu cu tot atinge înălţimea de 18 metri. Poporul şi intelectualitatea iugoslavă şi-a reamintit scenele calvarului din vremea când ţara a fost prada năpustirilor feroce ale armatelor austro-ungare îndeosebi şi când ostaşi şi rege, împreună cu o mulţime de intelectuali au luat drumul pribegiei în Franţa. Marea republică a oferit adăpost tihnit şi întregul ajutor imigraţilor până în ceasul victoriei. Şcolile franceze s'au deschis bucuroase tineretului pribeag al Sârbiei. Serbările re-cunoştinţii au repurtat cu măreţ succes, căci au exprimat simţământul unanim al unui popor de îndatorire şi recunoştinţă faţă de glorioasa Franţă.
Evoluţia Austriei. .Rezultatul alegerilor parlamentare a
fost aşteptat cu foarte multă curozitate, pentrucă în anii din urmă Austria era teatrul unor lupte împinse până la măcelul de stradă. Extrema dreaptă părea a fi eşit învingătoare cu gloatele ei grupate în Heimwehr, iar apărătorii Schutz-bundului pierduseră din teren. Poliţia guvernului Vaugoin dezarma pe socialişti fără cruţare. Sub atare auspicii au început alegerile. Cu toatecă prinţul Stah-remberg ministrul de interne, era reprezentantul extremiştilor de dreapta şi se arătase violent faţă de muncitorimea socialistă, totuş libertatea alegerilor a fost în întregime garantată. Ceeace este de subliniat în mod deosebit. Căci aiurea s'ar fi întâmplat excese dureroase. Spre . onoarea Austriei alegerile s'au petrecut într'o atmosferă curată, făcându-se o splendidă dovadă a respectului faţă de dreptul de vot al populaţiei. Victoria electorală a fost a socialiştilor. „Hitleriş-tii" şi comuniştii au eşit înfrânţi. Deci n'a fost întemeiată teama celor cari se aşteptau la o izbândă fascistă care să reîntroneze pe Habsburgi ori să forţeze anschluss-ul la Germania. In Austria s'a împământenit după răsboiu o tradiţie frumoasă socialistă, de creaţie puternica> în toate domeniile. Viena socialistă e mai frumoasă decât fosta Vienă imperială. Problemele edilitare, chestiunea construcţiilor populare, progresul învăţământului au găsit soluţii cari înseamnă o superioritate remarcabilă faţă de dominaţia de ieri a baronilor birocraţi şi lipsiţi de suflet. Dacă grupul Schober de 19 mandate va da concurs grupului socialist de 72 mandate, situaţia Austriei este salvată. Creştinii sociali şi heim-wehriştii n'au luat decât 66 mandate în total, pe când în parlamentul trecut cei dintâi singuri aveau 73 parlamentari. Schober s'a ilustrat printr'o înţelepciune
de stat, care a stors admiraţia unei lumi întregi. Probabil, că el va şti care-i este datoria în ceasul de faţă pentru a feri Austria de noi complicaţii.
Cruţarea franceză. Ziarul „Prager Presse" a publicat de
claraţiile recente ale unui ministru dela Praga, care a îndemnat poporul cehoslovac să fie mai cruţător, mai economic, urmând pilda naţiunii franceze. Şi a precizat, că Franţa nu s'ar fi putut reculege şi câştiga splendida preponderenţă financiară de azi fără simţul de strângere necontenită a rezervelor „la ciorap" de către fiecare cetăţean francez. Exemplul francez să fie deci imitat, pentrucă numai în chipul acesta se poate rezista cu succes crizelor grave cari se abat eâte-dată asupra lumii. Declaraţiile ministrului cehoslovac au apărut în caractere mari ca un memento. Ne facem o datorie de a lua notă despre ele.
t Dr. Aurel Lazar.
E greu să reconstitui relieful unei per. /tonalităţi în câteva cuvinte. Am vorbii adesea în viaţă despre el şi na m'a contrazis. Şi aş fi gustat o mare satisfacţie, dacă aş fi avut vreodată certitudinea, că n'am dat greş. Aurel Lazar era capul listelor de parlament din Bihor, prima, rul Orăziei Mari, preşedintele despărţământului Astra. Nu spun destul aceste titluri? Era luptătorul politic cu trecerea cea mai mare, temperamentul său iute răpia massele cetăţeneşti. Printre oamenii politici transilvăneni Aurel Lazar era u>i sârguitor în cunoaşterea desăvârşită a limbii româneşti încă sid) vechiul regim şi un, cititor de cărţi, ca puţini alţii. Cunoştea bine probleme de ştiinţă politică, de administraţie, de viaţă bisericească. In mişcările politice şi naţionale din Bihor mi se putea concepe nimic fără Aurel Lazar. Avea frumoase cunoş-tinţi de sociologie, pătrunsese temeinic problema minoritară. Dacă n'a scris şi nu s'a remarcat prin studii mai vaste, desigur că este de vină îndeletnicirea absorbitoare a profesiei de avocat. Moartea sa stârneşte adânci şi generale regrete, căci Aure! Lazar prin pregătirea sa era îndreptăţit a sta cu demnitate chiar pe banca ministerială- II jelim din toată inima şi ne închinăm în faţa sicriului din casa care a cunoscut adesea mari frământări şi iniţiative de lupte politice.
Conferinţa imperială britanică. Marea conferinţă dela „masa rotundă"
a fost deschisă de către însuş regele Angliei si împăratul Indiei, în ziua de 12 Noembrie, iar regele-impărat a remarcat, că pentru întâia oară bărbaţi de stat englezi şi indieni apoi prinţi ai provinciilor Indiei au luat loc la aceeaş masă petru a stabili regimul constituţional al Indiei. Un yast material a fost preparat pentru a fi pus la ordinea de zi a conferinţei. Soluţiile sunt multe. Gandhi vrea independenţă complectă. De 150 de ani încoace Anglia declară necontenit, că într'o bună zi India va fi complect liberă şi stăpână pe soarta ei, doar acea zi se mai amână în — interesul indienilor înşişi cari n'au ajuns încă la maturitatea de a se conduce singuri. Viceregele Irvin propune un regim dublu: o parte a ministerului să fie aleasă de parlament, însă departamentele armatei, justiţiei,
internelor şi finanţelor să atârne direct de el şi scutite de controlul parlamentar. Comisiunea statutară Simon militează pentru un sistem de state federale, un fel de State-Unlte. Pe de altă parte delegaţia indiană vrea o autoguvernare, o Constituţie minimală care să nu poată fi restrânsă decât temporar şi numai în ce priveşte armata şi politica externă; deci un program ceva mai redus decât al lui Gandhi. La conferinţa imperială participă şi 14 prinţi indieni printre cari sunt şi maharadjalele de Patiala, Casmir, A1--var şi Bicanir. Provinciile lor asigură Britaniei venituri cari se urcă anual la peste 8 miliarde lei. Prinţii aceştia sunt stăpâni pe un teritoriu de 4 ori mai mare decât al Marei Britanii şi cu o populaţie de 90 milioane suflete.
Sarcina conferinţei este foarte anevoioasă. Orice pas pripit poate însemna deslănţuirea de adevărate războae civile. Toate semnele sunt că India e coaptă de neatârnare cât mai desăvârşită. Deja se dă ca sigură acceptarea formulei de proclamare ca dominion. Nu putem prevedea rezultatele conferinţei. Ştim doar a-tâta, că starea materială a indienilor este îngrozitoare. Se sbat în acea parte a lumii 503 milioane de oameni în mizerie cruntă. Standardul vieţii este foarte redus. Venitul mediu al unei gospodării nu trece de 7000 lei anual. Deci avem de a face un tip de societate foarte rudimentar. Bine a zis, cine a zis, că chestiunea indiană nu este numai o afacere britanică, prin aspectele crude ale, acelei societăţi, ci o chestiune mondială, umană!
După adunarea generală a Astrei.
Caransebeşul, oraşul românesc bănăţean, veche reşedinţă episcopală ortodoxă a primit sărbătoreşte pe membrii Astrei întruniţi în adunare generală a-nuală şi pe suveranul ţării proclamat preşedinte de onoare al ei. Adunarea a decurs liniştită până la epuizarea dărilor de seamă şi conferinţelor între cari a plăcut foarte mult monografia lui Va-sile Maniu desvoltată de d. G. Bogdan-Duică. S'a ajuns însă la punctul nevralgic, alegerea preşedintelui, care a des-lănţuit patimi furtunoase. Se vorbia, învocându-se situaţia întâilor ani de existenţă ai Asociaţiei, de alegerea unui vlădică în capul ei; n'ar fi fost bine, căci s a r fi monopolizat de către clerici preşedinţia, în rotaţie, poate pe veci, adică, până la înmormântarea ei cu pompă popească de către ambele confesiuni. S'a pus într'un moment dat, tardiv, şi fără să ştie publicul, candidatura dlui Sextil Puşcariu: personalitate foarte chemată să ridice Astra la mari înălţimi de intelectualitate. A fost reales d. Vasile Goldiş în mijlocul unui tumult care a dat motive de atacuri politice contra Astrei. „Astra" trebue ferită de valurile politice pătimaşe de partid. Acum d. Goldiş este iarăş preşedintele ei; să înceteze vacarmul şi să i se dea concursul, pentrucă să izbândiască în ţelurile ei culturale. Trebue să se recunoască dlui Goldiş realizările mari la Astra în cei 5 ani. De bună seamă, că d. Goldiş ar putea să înfăptuiască şi mai mult în o-gorul Astrei, dacă şi-ar lua domiciliul stabil în Sibiu sau în Cluj, pentru a supraveghea cotidian activitatea Astrei, care trebue diriguită înccontinuu şi de aproape, dată fiind felurimea domeniilor ei de preocupări. Aceasta este dorinţa
411
noastră pentru viitor. In ceeace priveşte problema însăş a preşedinţiei există o tradiţie bătrână la Astra, pe care generaţia noastră nu o poate călca in picioare. Decâteori fostul preşedinte, al cărui mandat expirase, şi-a manifestat voinţa de a fi reales, de atâtea ori s'a ţinut seamă şi a fost reinstalat în fruntea Astrei într'o desăvârşită solidaritate sufletească. Acesta era cazul dlui Gol-diş. Iar dacă se făcea o alegere nouă românii celor două confesiuni au ţinut în mare respect principiul rotaţiei între ortodocşi şi gr. catolici. A fost o normă limpede, graţie căreia Astra a ştiut solidariza sub steagurile falnice pe toţi românii. Astra a fost templul de închinare al tuturor românilor transilvăneni, graţie înţelegerii asupra soluţiilor culturale în sarcina ei. Deci nimic mai ruinător decât să se dea atacuri violente de către politicianism. Inmixti-unea politicianistă nu poate fi tolerată în templul Astrei, căci distrugem tradiţii de înalt prestigiu naţional. In jurul Astrei e necesar să realizeze şi în viitor consensul ambelor confesiuni fără amestecurile nefaste ale politicii de partid.
Poemele dlui Emil Isac D. Tiberiu Morariu, compatriotul nos
tru care trăeşte în ţările scandinave de un şir de ani, este un literat de mult
gust. Foile româneşti din Ardeal iau notă adesea la cronica literară despre activitatea publicistică a acestui excelent român, care popularizează cu pricepere literatura noastră în editurile lim-bei esperanto. Un elegant volum ne a-duce acum în traducerea esperantă a dlui T. Morariu un mănunchiu de poeme în proză ale distinsului scriitor clu-jan d. Emil Isac, apreciatul nostru colaborator. Un numeros public strein poate savura astfel deliciul poeziei minunate în proză a dlui E. Isac. Poemele strălucesc ca nişte diamante în paginile luxoase ale volumului, autorul lor este un artist fermecător şi plin de originalitate. D. Isac cuprinde în ele vervă, imagine, măsură, fineţă de observaţie. Dsa trebue îţeles în tonalitatea specifică a creaţiei sale. E farmec şi culoare în aceste mozaicuri literare, ce rămân.
Rdacţionale. — Domnii scriitori, cari doresc a colabora la numărul de sărbă-al „Societăţii de mâine", sunt rugaţi a ne trimite articolele până la 5 Decemvrie.
O antologie a clasicilor români in ungureşte. — Sub titlul poetic de „Grădină clasică" (Klasszikus kert) ziaristul maghiar ardelean d. Fekete Tivadar a făcut să apară zilele acestea o interesantă antologie a scriitorilor clasici români în traducere maghiară. Antologia se prezintă în bune condiţii tehnice. Coperta este ilustrată de artistul Demian. Vom reveni cu amănunte într'un număr viitor.
(Urmare de pe pagina a Ii-a.) direct pe pământ şi grinzişori de brad de 6/8 în cazul când sunt aşezate pe plan-şeu de beton.
Pereţii interiori şi tavanele la băi şi closete vor fi spăcluiţi şi vopsiţi cu culoare de ulei mat. Bucătăriile şi dependinţele cu culoare cu var, în culori simple şi clei.
Zugrăvelile în interior vor fi în came-rile principale imitaţie de tapet, iar în celelalte camere vor fi simple, în culori închise, tavanul totdeauna alb cu bordură.
Sobe de teracotă calculate după mărimea camerilor.
La exterior faţade cu profile mai bogate şi oarecari ornamentaţii. Spoiala cu culoare de apă şi clei, cu nuanţări şi tonuri după alegere.
Atât casele populare cât şi cele economice vor avea toate instalaţiile sanitare de apă, canal, electrică, sonerie, date în funcţiune, adică cu toate racordurile făcute în curte la hasna şi legătură cu conductele publice din stradă; vor avea deasemenea plătite taxele cuvenite Primăriei pentru aceste racorduri, taxe
„Les Tsiganes" este titlul unei întinse monografii etnografice şi linguistice, asupra compatrioţilor noştri, Ţigani, care a ieşit de curând de subt maşinele teascuri ale editurei Payot din Paris. Autorul ei e un român, dl Pop Şerboianu, profesor la Seminarul din Blaj. Nu avem de gând să facem în aceste note sumare nici măcar o analiză, necum o critică a acestei temeinice monografii. O semnalăm însă specialiştilor şl salutăm cu bucurie apariţia ei. Intr'adevăr e dureros că poporul acesta care a trăit amestecat cu al nostru de atâtea veacuri nu s'a învrednicit până acum de cercetare mai ştiinţifică. Mihail Kogălniceanu şi prietenul francez, Paul Bataillard, prin lucrările lor, atât de învechite, au deschis un drum care abia astăzi s'a găsit cine să-1 bătătorească cu competenţa unui specialist.
Dl Pop-Şeboianu dupăce face o întinsă privire istorică asupra originei şi trecutului Ţiganilor, trece la analiza graiului lor, sfârşind cu un vocabular.
REPREZENTANŢII „SOCIETĂŢII DE MÂINE IN PROVINCIE. Penţru-c.a să fie scutiţi de orice bănuială şi să aibe deplinul concurs al intelectualilor, a. nunţăm, că reprezentanţii „Societăţii_ de mâine" sunt: în regiunea Braşovului d-profesor Grigore Cădar (judeţele Braşov, Prahova, Ciuc, Făgăraş, Murăş, 0-'dorhei, Târnavele şi Sibiu); iar în regiunea Banatului şi Ardealului de sud-vest d. Cornel Rusu contabil de bancă şi fost administrator al mai multor foi româneşti (judeţele Alba, Hunedoara, A-rad, Se'verin şi Timiş).
Redacţia
Adresa abonatului: D. docent _ ^ _ Dr. Gheorghe Popovici
spec ia l i s t î n b o l i d e cop i i s'a întors dintr 'o călătorie mai lungă de studii în strei= nătate şi a reluat consuU tatiile zilnice î n t r e o r e l e 4—6 d. a.
Cluj, str Pe t ru Maior No. 4.
ce se cuprind în preţul global al caselor şi cad în sarcina constructorului, exceptate fiind taxele datorate la Uzinele Comunale sau Primărie pentru lucrările edilitare de pe stradă ce cad în sarcina, terenului.
Instalaţia de apă este socotită dela intrarea în casă inclusiv canalizarea exterioară. Legătura de apă până la casă urmează a fi executată de U. C. B. S'a prevăzut legături pentru toate apăratei» sanitare: băi, lavoare, bideuri, fără a. fi însă cuprinse şi aparatele sanitare,, alte decât cele specificate mai jos.
Iri interior se vor furniza şi monta la—; voare de faianţă, cu sifoane nichelate la.' băi, chiuvete de fontă smălţuite la bu cătării, closete de faianţă panama cu scaun de lemn şi capac, precum şi re zervor de fontă. Nu se cuprind în preţ soba şi cada dela băi. Ţevile instalaţiilor şi conductelor vor fi ascunse în pereţi sub tencuială sau aparente. Cele rămase aparente se vor vopsi în culoare de ulei. Tuburile de cădere ale closetelor vor fi din fontă stmuite cu plumb, tot astfel şi legătura până la hasna, iar de aci cu tuburi de ciment.
Instalaţia de electricitate şi soneria s& va face în tuburi Bergmann cu sârmă; de cupru, sub tencuială.
La amândouă categoriile de case se vor face buiandruci de beton armat la uşi exterioare şi ferestre şi centură de beton armat sub cornişă dacă nu sunt prevăzute cu planşee de beton armat. Pentru uşile interioare buiandruci de lemn.
Tâmplăria va fi de lemn de cea mai bună calitate fără noduri şi perfect uscată, fierăria obişnuită de alamă, totur cu vopsea de ulei de in din cea mai bună calitate.
In preţul global al casei se cuprinde şi împrejmuirea din stacheţi de lemn de brad de 3/5 bătuţi pe cuzaci de brad şi stâlpi de tufan, totul vopsit, în lungime-de circa 60 rri. 1. de fiecare casă.
Deasemenea se cuprinde şi trotuarul de jur-împrejurUl casei în curte din be ton de 10 cm. grosime cu ciment sclivi— sit şi bordură de beton mozaicat.
c) Case de tip extra. Tipurile de case economice pot fi exe
cutate mai bogat, având caracterul de-case denumite extra. Aceste case extra au caracteristicile tipurilor economice o— bişnuite la cari se adaogă:
Planşeu de beton armat la parter şt etaj; învelitori cu ţiglă solzi pe asterea— lă; uşă principală de stejar cu grilă de' fier, zidurile exterioare de 0,42* la dormitoare, parter şi etaj; decoraţii în f a ţadă, profile mai bogate şi oarecari o r namentaţii; balcoane, cule cu streşinile* din căpriori lucraţi şi scândurile făl-ţuite; pardoseli la terase şi cule cu ciment şi strat izolator de asfalt; la f a ţadele principale tencueli driscuite cu praf de piatră, la soclu tencuieli cu ciment buciardate, scară de beton armat-mozaicat în interior şi scară de lemn pe vaguri la pod; coloane, capitale, ornamentaţii, etc.
Se poate alege o casă de tip economic, obişnuit, şi i se poate face modificări ce o apropie de casele tip extra. Astfel, se pot înlocui planşeele pe grinzi de lemn plin planşee de beton armat la etaj şi pod, plătind în plus 200 lei pe m.-p. de planşeu şi se poate înlocui ţigla de Marsilia de pe acoperiş prin ţiglă solzi pe astereală, plătindu-se un ^por de 60 lei pe m. p. de suprafaţă desfăşurată. (In nrul viitor vom publica descriere», amănunţită a tipurilor de oase şi condi
ţiile materiale de edificări.)
Institutul de Editură şi Arte Grafice S. A. Cluj.