Post on 20-Dec-2015
description
Administraţia Publică Locală din Venezuela
Conform Constituției Republicii Federale Venezuela, adoptată în anul 1999, aceasta
este recunoscută ca şi federație ceea ce înseamnă că însumează mai multe state sub aceeași
identitate. În componenta Republicii Federale Venezuela sunt cuprinse 23 de state autonome,
egale cu personalitate juridică deplină, obligația acestora fiind de a respecta independenţa,
suveranitatea , integritatea națiuni venezuelene, în conformitate cu prevederile Constituției. În
privința autonomiei conferite de către Constituție fiecărui stat ce compune federația
venezueleană, Constituția prevede faptul că fiecare stat este administrat de către un
Guvernator, ales prin votul majorităţii pentru un mandat de patru ani. Principalele condiții pe
care potențialii candidați trebuie să le respecte, conform aceleași constituții, sunt legate de
vârsta, minim 25 de ani, şi de naționalitate, fiind prevăzut expres faptul că trebuie să deţină
naționalitatea venezueleană. Merită a fi menționat faptul că fiecare stat în parte beneficiază de
către o autoritate legislativă denumită Consiliul Legislativ, alcătuit dintr-un număr variabil
cuprins între 7-15 membri, proporțional cu numărul de locuitori al statului în cauză. Acest
Consiliu Legislativ are capacitate de legiferare recunoscută de către Constituția statului
federativ astfel încât acesta poate adopta sau elabora acte normative în beneficiul populației
pentru care activează. Toate competentele şi atribuțiile îi sunt definite şi totodată limitate de
către statul federativ.
Cu privire la latura financiară precum şi cea nepatrimonială a statelor componente a
federației Venezuela, merită a fi menționat faptul că textul constituției venezuelene prevede
că orice stat federat beneficiază de un Birou de Control, aflat în subordinea Biroului de
Control General al Republicii, care se ocupă cu controlul şi supravegherea nu doar a
cheltuielilor şi a veniturilor statului ci şi a bunurilor pe care acesta le deţine.
Implementarea politicilor publice elaborate la nivelul central al statului federativ se
realizează prin intermediul Consiliului de Coordonare , autoritate aflată în subordinea
Guvernului Naţional. În componenţa acestui consiliu de coordonare local se includ
următoarele persoane : primarii aleși ai municipiilor, directorii instituțiilor locale aflate în
subordinea ministerelor şi reprezentanți ai deputaților aleși în Adunarea Națională, ai
Consiliului Legislativ al statului, ai consiliilor municipale.
Autonomia fiecărui stat, în concordanţă cu Constituția, are capacitate de decizie in
următoarele domenii :
- Promulgarea propriei Constituții în vederea organizării autorităţilor publice
- Organizarea politică şi teritorială a statului şi a municipiilor aparținătoare
- Administrarea bunurilor, investițiilor şi managementul propriilor resurse
- stabilirea, colectarea, controlul şi administrarea taxelor
- administrarea şi exploatarea resurselor minerale , a depozitelor de sare, respectiv de
administrare a pământului aflat în jurisdicția statului
- Organizarea departamentului de poliţie
- organizarea şi conducerea serviciilor publice oferite de către stat
- Administrarea șoselelor, autostrăzilor, porturilor şi aeroporturilor sub coordonarea
Guvernului National
Organizarea Municipală
Principala formă de organizare din punct de vedere administrativ a statelor Republicii
Federale Venezuela este Municipiul. Cu privire la competenţele şi atribuțiile municipiului,
merită a fi menționat faptul că acestea sunt definite de către Constituția Venezueleană în
vigoare, care prevede în dreptul acestora următoarele : alegerea autorităţilor municipale,
urmărirea intereselor publice în limitele prevăzute de Constituție şi lege precum şi
crearea,colectarea şi investirea propriilor venituri. Toate aceste responsabilităţi trebuie să
concorde cu principalul scop vizat şi anume, dezvoltarea socio-economică şi culturală a
unităţii administrativ teritoriale guvernate.
Primarul
Cu privire la principala autoritate responsabilă cu administrarea municipiului, textul
constituției prevede că populația din fiecare municipiu are dreptul să-şi aleagă prin vot
primarul pentru un mandat de 4 ani, mandat ce poate fi reînnoit o singură dată. Merită a fi
menționat faptul că principalele condiții pe care orice candidat trebuie să le îndeplinească
sunt : să aibă naționalitate venezueleană şi vârsta de minim 25 ani.
Cea de a doua autoritate extrem de importantă regăsită la nivelul municipiului este
Consiliul Local, alcătuit dintr-un număr variabil de consilieri, în funcție de numărul
populației din municipiul cu pricina, fiind ales odată la patru ani deodată cu alegerile pentru
funcția de primar.
În privința modului de verificare efectuat în vederea evaluării activității autorităţilor
municipale putem aminti de Biroul de Control Municipal subordonat Biroului de Control al
Statului. Menirea acestuia este de a controla în ce mod sunt cheltuiți banii publici,
modalitatea de colectare a acestora precum şi controlul efectuat asupra bunurilor aflate în
proprietatea municipiului.
Bibliografie
http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un/unpan023327.pdf
https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/constitucioningles.pdf