Post on 24-Apr-2015
description
Abordarea comportamentala
versus abordarea fenomenologica
a personalitatii
Cuprins:
Personalitatea si caracteristicile personalitatii
Factorii formatori ai personalitatii
Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii
Abordarea comportamentala
Abordarea fenomenologica
Analiza comparativa critica/ puncte SLABE – FORTE
Personalitatea si caracteristicile personalitatii
Personalitatea este reprezentata de trasaturile cognitive, afective si
comportamentale, care ofera identitate si unicitate individului.
Dupa Lagache (1965) caracteristicile personalitatii sunt: unicitatea si
individualitatea, vitalitatea, raportarea dinamica la ambianta, constientizarea
componentelor personalitatii.
Unitatea interna, adica faptul ca o fiinta este fidela ei insesi si ca omul este
identic cu sine. Individualitatea reprezinta stabilitatea diferentelor individuale de-a lungul
existentei insului. Unitatea presupune relatii functionale intre parti si intreg, dar atributul
de totalitate, de intregire a personalitatii rezulta din faptul ca aceasta este o organizare
dinamica a tututor componentelor structurale psihologice (functii cognitive, afective,
conative), precum si cele fiziologice si morfologice
Vitalitatea este generata de structurile energetice ale individului
Personalitatea este o configuratie de caracter si o modalitate de comportare
individuala ce determina adaptarea la mediu intr-o maniera unica
Constientizarea este posibila doar de om. Fiinta umana este singura care are
capacitatea de a se gandi pe sine, adica de a reflecta atat asupra sentimentului „Eului”
trait, cat si luarea la cunostinta de sine in raport cu ceilalti
Dintre caracteristicile personalitatii enumerate mai sus, una de mare importanta
pentru om e constituita de unicitatea si identitatea persoanei. Pentru un om normal,
acestea constituie un fapt real. Omul este capabil sa-si inteleaga actiunile, sa se puna in
acord cu sine insusi, sa-si puna o amprenta pe tot ceea ce intreprinde si realizeaza, iar
acest lucru ii ofera unicitate.
Conform autorului Golu M., definitia care pare sa aiba circulatia cea mai mare
este urmatoarea: „Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial
2
In ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume
si la sine Insusi”.
In descrierea personalitatii, Intalnim patru modele mai importante: 1) modelul
analitic al trasaturilor; 2) modelul factorial (trasaturile sunt Inlocuite cu factori, numeric
mai putin si mai riguros definibili); 3) modelul blocurilor functionale: blocul dinamico-
energetic (temperamentul) blocul conativ-relational (caracterul), blocul instrumental
(aptitudinile), blocul de orientare si axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-
Five, care pune la baza structurii personalitatii cinci dimensiuni: extraversia (arata
capacitatea de orientare a persoanei catre exterior, modul de implicare In actiune,
sociabilitatea); agreabilitatea (include diferente individuale relevate de interactiunea
sociala – prietenie, placere); constiinciozitatea (vizeaza, modul concret al individului de a
aborda sarcinile, activitatile, problemele care apar In viata lui); stabilitatea emotionala
(diferente individuale referitoare la caracteristicile structurii emotionale); cultura sau
intelectul (arata diferitele caracteristici ale functiilor intelectuale (creativitate,
inventivitate, deschidere la experienta).
Structura si trasaturile de baza ale personalitatii se considera In principiu
elaborate la varsta de 20-24 de ani – o data cu trecerea de la adolescenta tarzie la
maturitate.
In aceasta structura si In aceste trasaturi se reflecta si se impletesc intr-un mod
specific: generalul („In anumite privinte toti oamenii sunt la fel”) particularul („In
anumite privinte unii oameni sunt la fel) si individualul („In anumite privinte nici un om
nu este la fel cu celalalt”).
In descrierea si analiza personalitatii se apeleaza la procedeul clasificarilor
tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin continutul pe care-l vizeaza si prin aria de
cuprindere: criterii temperamentale (personalitati introvertite si personalitati extravertite,
sau: personalitati flegmatice, personalitati colerice etc.); criterii caracteriale (personalitati
integre si personalitati coruptibile); criterii aptitudinale (personalitati inalt productive si
eficiente, personalitati medii, personalitati slab productive si eficiente); criterii de
organizare interna (personalitati mature si armonios dezvoltate, personalitati mature
accentuate, personalitati imature etc.).
3
Identitatea ii este conferita omului prima data de catre parti, care-i pun un nume
si-l integreaza intr-un anumit mediu socioeconomic si cultural, in care ei insisi traiesc. Pe
masura dezvoltarii individului, atat din punct de vedere somatic, cat si psihologic,
intervin instinctele – pe de o parte, acestea sunt inhibate si reprimate de catre familie de
existenta tabuurilor, experienta individului, precum si de libera alegere pe care acesta o
face in raport cu diferinte situatii de viata, cum ar fi alegerea grupului de prieteni,
alegerea locului de munca, etc. Indivizii pot suferi debusolari ale personalitatii, precum si
depersonalizari. Aceste lucruri confera omului unicitate si o identitate proprie intr-o
societate in care individul lupta sa iasa din anonimat.
Abordarea corecta a relatiilor cu semenii si a mediului in care traieste presupune
din partea fiecarui individ o raportare dinamica si adecvata la ambianta (casa, familie, loc
de munca), dar si o intelegere profunda a realitatii inconjuratoare si a timpului prezent.
Din punctul de vedere al lui Golu M., in psihologie, ca de altfel, si in celelalte
stiinse socioumane, circula, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ,
persoana, personalitate. La o analiza mai atenta, cei trei termeni exprima continuturi
diferite.
Termenul de individ desemneaza acea entitate indivizibila care este determinata
biologic. El este aplicabil In descrierea si analiza nu numai a omului, ci a oricarui
organism viu – planta sau animal.
Termenul de persoana este corespondentul, In plan social, al individului In plan
biologic. El desemneaza individul uman ca entitate concreta Intr-un cadru relationl dat,
asa cum este perceput de cei din jur.
Termenul de personalitate este legat In sociologie, istorie, etica, filosofie de
atributul valorii; In psihologie el se ia intr-o acceptiune diferita, ca desemnand modul si
gradul de 28 integrare si ierarhizare sistemica a comportamentelor biologice, psihice si
socioculturale la omul normal considerat Intr-un mediu social concret.
Astfel, din punct de vedere semantic si operational, personalitatea este un concept
integrator supraordonat, care subordoneaza toate celelalte concepte ale psihologiei,
inclusiv pe cele de psihic, constiinta, comportament.
4
Din punct de vedere ontologic, pesonalitatea reprezinta o realitate complexa, care
face obiect de studiu pentru biologia umana, pentru psihologie, pentru sociologie, pentru
etica si filosofie.
Psihologia se ocupa cu studiul componentei psihice si a comportamentelor
mediate psihic, ale acestei realitati.
Factorii formatori ai personalitatii
S-au descrie o serie de factori, actionand in diverse perioade de dezvoltare, factori
ce joaca un rol important in procesul de formare a personalitatii. In general, sunt luati in
considerare factorii eredo-constitutionali si factorii educativi, din mediul ambiant.
Ereditatea este un factor innascut si se manifesta in instinct si comportament. Sub
raportul factorilor eredo-constitutionali, se vorbeste tot mai mult despre transmiterea
genetica a unor trasaturi de personalitate. In secolul XX, cercetatorii au adus dovezi in
sprijinul ideii ca tipul de personalitate se contureaza in functie de familie, modul de
educatie, etc.
In prezent insa, se considera ca exista unele trasaturi de personalitate care depind
de ereditate si anume:
- cele care tin de modul de simtire (daca persoana este foarte
impresionabila sau neimpresionabila);
- capacitatea de control sau lipsa controlului emotional si actional;
- agresivitatea, etc
Din punct de vedere genetic, aceste trasaturi au putut fi asociate cu o componenta
genetica (nature). Prin educatie insa, rezulta o paleta de trasaturi de personalitate in
cadrul aceleiasi familii (nurture).
Evidente despre bazele genetice ale personalitatii umane au fost obtinute prin
cercetarile din Europa si Statele Unite efectuate pe studii de gemeni monizigoti si pe
gemeni dizigoti. Aceste studii au aratat ca gemenii monozigoti se aseamana cu mult mai
mult decat gemenii dizigoti in ceea ce priveste trasaturile de personalitate, mai ales sub
5
raportul activitatii, sociabilitatii, emotivitatii si autocontrolului. Alte caracteristici,
precum agresivitatea si distractibilitatea, nu par a fi determinate atat de strict din punct de
vedere genetic.
In urma studiilor pe gemeni (Lochlin, 1992) studii de adoptie si linkage
(Clonninger, 1998) se considera ca neuroticismul si extroversia (din modelul Five Factor
Model) sunt partial mostenite. De asemenea, 38% din variatiile dimensiunii evitarea
traumei (din Seven Factor Model al lui Clonninger) sunt explicate prin polimorfismul
locusului. Neuroticismul si evitarea traumei se asociaza cu polimorfismul genei 5-
HTTLPR.
Alte studii insa sugereaza ca autodirectionarea si cooperarea se asociaza mai
puternic decat neuroticismul si evitarea traumei cu polimorfismul 5-HTTLPR.
Cu toate ca influentele genetice par sa contribuie semnificativ la variabilitatea
trasaturilor personalitatii nu putem sa nu constatam ca influentele ereditare sunt impletite
strans cu influentele din partea mediului ambiant, astfel ca par a fi inseparabile unele de
altele.
Educatia isi exercita rolul formator inca din primele momente de viata, in sanul
familiei.
In primii doi ani de viata, prezenta mamei este de maxima importanta pentru
dezvoltarea normala a personalitatii copilului. Ea este sursa care asigura surpravietuirea
copilului oferindu-i hrana, ocrotire (mama asigura formarea increderii in sine) si
afectiune (mama il invata pe copil limbajul emotional si ii imprima trasaturile de
afectiune specific umana).
Prin cercetarile lui Conrad Lorenz (laureat al Premiului Nobel) si ale
colaboratorilor sai s-a ajuns la concluzia ca multe dintre comportamentele asa-zis
instinctuale sunt de fapt fixari precoce ale procesului de invatare a acestor
comportamente. Acest proces se numeste imprinting, amprenta primara odata realizata
fiind extrem de stabila. Fenomenul de imprinting amorseaza procesul de atasament dintre
nou-nascut si adultul de referinta. La aceasta se adauga si functia de holding a mamei
6
(mama care isi tine copilul in brate si ii ofera dragoste, il consoleaza), copilul se simte
astfel in siguranta, ocrotit, protejat si are incredere in mama lui. Calitatea atasamentului
emotional al copilului fata de mama este extrem de importanta la varste fragede,
influentand invatarea emotionala. De exemplu, copii ce nu au beneficiat de un atasament
securizant dezvolta ulterior o serie de trasaturi de personalitate generatoare de disfunctii
in relationarea interpersonala si sociala. Privarea de prezenta mamei are repercursiuni
asupra dezvoltarii si maturizarii, poate determina tulburari de personalitate.
Winnicott a aratat ca procesul de individuatie, adica de obtinere a specificului
fiecarui individ, este legat de calitatea relatiei stabilite intre mama si copil in perioadele
precoce ale copilariei (pana la 2 ani). Carenta afectiva a copilului il face pe acesta sa nu
„invete” modurile afective de exprimare si sa nu poata sa foloseasca limbajul afectiv
nuantat (invatarea emotionala), ci doar un limbaj emotional brutat reprezentant de furie si
inhibitie. In absenta mamei, copilul sufera de o lipsa de identificare, fapt care poate sa
conduca pana la dezorganizarea eului.
In prima faza a copilariei, desi rolul mamei ramane foarte important, incep sa
intervina si alti factori – functia tatalul ca autoritate in familie, dinamica cuplului
parental, rolul bunicilor, pozitia in fratrie (care influenteaza tipul de relatii pe care copilul
le are cu restul membrilor familiei, gradul si natura atentiei de care beneficiaza copilul).
Familia este instanta unde se invata primele reguli de conduita, copilul invata cum sa
reactioneze la stimuli externi.
In copilaria mijlocie, sistemul familial isi pastreaza importanta, dar paleta
relationala a copilului se extinde. Ca urmare, in cadrul factorilor modelatori ai
personalitatii vor interveni si cei legati de mediul scolar – colegii, dascalii, precum si
tovarasii de joaca. Scoala are un important rol educativ si formativ, avand in vedere ca
individul intra in scoala la 7 ani si iese la 18 ani, perioada prin care trece prin copilaria
mica, prepubertare, pubertate, adolescenta.
Adolescenta reprezinta perioada de desprindere de modelul parental, de cautare a
identitatii, de valorizare, idealizare si identificare cu exemple social, „idoli”, alesi din
randul unor categorii foarte diverse de persoane – de la frati mai mari sau prieteni, la
7
muzicieni, artisti, eroi de filme, personaje din mass-media sau din romane, pe care
adolescentrul ii percepe aproape exclusiv prin prisma unei game restranse de trasaturi
(calitati).
Adultul tanar, la care procesul de personogeneza nu e deplin incheiat, are o paleta
mult mai complexa de roluri si relatii sociale; ca urmare, factorii de mediu profesional si
legaturile mai clar conturate si mai stranse cu comunitatea intra in joc ca factori de
formare a personalitatii. Mediul profesional este reprezentat prin grupul de colegi care
pot influenta pozitiv sau negativ comportamentul si atitudinile tanarului in cadrul
regimului de responsabilitati si disciplina impuse de angajarea intr-o slujba. Alegerea
optima a profesiei imprima individului optimism, incredere, satisfacerea unor dorinte
(pentru unii realizarea profesionala este un vis devenit realitate). In schimb, alegerea
gresita produce disconfort, nesiguranta, senzatie de inutilitate.
Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii
Abordarea comportamentala
Principala paradigma a curentului comportamentalist (behaviorism) este aceea
conform careia personalitatea are la baza procesul de invatare din experienta si din
relatiile interpersonale.
Pentru teoreticienii comportamentalismului, personalitatea este o eticheta pusa
peste suma modelelor comportamentale ale individului. Autorii cei mai importanti –
Watson si Skinner – sustin ca comportamentul uman este determinat in special de ceea ce
omul a avut de invatat in viata, interactionand cu semenii sai.
Interactiunile dintre comportamentul persoanei si mediul ambiant sunt, pentru
Skinner, relatii functionale. In cadrul acestor relatii, un anumit comportament poate fi
reintarit prin incurajare, pe cand un alt comportament poate fi diminuat sau chiar anulat
prin pedeapsa.
Skinner a demonstrat relatia dintre comportament si efectul comportamentului.
Astfel, daca efectul unui comportament este:
8
- pozitiv – comportamentul respectiv se achizitioneaza si se repeta
- negativ – comportamentul respectiv este evitat
Pana la Skinner, procesul de invatare era considerat sinonim cu conditionarea
clasica. El a fost cel care a propus termenul de conditionare operanta – un comportament
este invatat daca efectul este benefic. Skinner a demonstrat acest lucru facand un
experiment pe un soarece intr-o cusca cu doua pedale – o pedala pentru mancare si
cealalta pentru soc electric.
Bandura este cel care va introduce conceptul de metainvatare, care se refera la
invatarea observationala (prin observatie).
Abordarea fenomenologica
Personalitatea este determinata de modul individual in care subiectul percepe si
interpreteaza realitatea.
Conceptia fenomenologica mai este numita si conceptia umanistica. Se bazeaza
pe asumptia potrivit careia personalitatea este determinata de viziunea unica in care
fiecare individ isi faureste conceptia despre lume si viata. Cu alte cuvinte, orice
comportament, chiar daca unora le-ar parea interesant sau bizar, are o semnificatie
specifica pentru persoana in cauza.
Printre reprezentantii de marca ai fenomenologiei se numara Carl Rogers si
Abraham Maslow.
Rogers isi cladeste teoria pe conceptul de self (prin intermediul caruia acesta
desemna un individ), afirmand ca dezvoltarea personalitatii este ghidata de tendinta
innascuta spre actualizarea self-ului.
La aceasta teorie a aderat si Abraham Maslow, care considera formarea
personalitatii ca o expresie a tendintei de baza a omului catre dezvoltare si actualizarea
selfului. Maslow postula ca modul de perceptie si interpretare a realitatii este determinat
de motivatie.
9
Prin motivatie sau sistem motivational, ansamblul motivatiilor potentiale, el a
inteles ansamblul structurat ierarhic al trebuintelor interne modelate constitutional –
piramida trebuintelor, a lui Maslow:
- nevoia de a te realiza la potentialul maxim;
- nevoia de a fi respectat de ceilalti;
- nevoia de relatii sociale (integrare sociala si relatii afective);
- nevoia de siguranta;
- nevoi fiziologice.
Maslow a impartit indivizii in doua mari categorii:
- cei cu o orientare deficitara, la care apar doar primele doua niveluri
de trebuinte
- cei cu o orientare de crestere (growth orientation). Acestia sunt
persoane care pot trece peste anumite lipsuri, gasind satisfactia in
asa-numitele experiente de varf: realizare profesionala, etc.
Conceptualizand motivatia ca o ierarhie de trebuinte, autorul sustinea ca, pentru
dezvoltarea propice a personalitatii, fiinta umana are nevoie de orientare de crestere si
autodepasire motivationala. Persoanele caracterizate de o orientare deficitara ajung destul
de curand la perceptia distorsionata ca viata nu are sens, ca este dezamagitoare sau
plictisitoare. Oamenii care dezvolta pe parcursul vietii asemenea perceptii pot ajunge
destul de frecvent la tulburari psihopatologice.
Analiza comparativa critica/ puncte SLABE – FORTE
Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane, desi tindea spre surprinderea
omului integral, in cele din urma recurgea la studierea unora dintre functiile particulare
ale acestuia (gesturi, vorbire, obiceiuri), ajungandu-se in felul acesta la pulverizarea
unitatii si integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau parti constituante.
10
Aici regasim un punct slab al conceptiei behavioriste, respectiv limitarea la
observabilitate. "Analiza functionala a diferite1or elemente luate separat da rezultate
pozitive numai atunci cand ni le reprezentam (sau dind le consideram) ca verigi
intermediare ale unui intreg indivizibil".
Nu putem trece peste faptul ca perspectiva structural a se concentreaza aproape in
exclusivitate pe studierea interioritatii personalitatii pe structurile si conditiile sale
psihologice interne, pierzand din vedere sau neglijand factorii care concura la formarea
ei. Chiar daca printre "factorii de personalitate" unii autori introduc si factorii de mediu,
importanta §i semnificatia acestora este mult diminuata: "experienta si mediul cultural nu
imprumuta decat invelisul exterior" - scria Richard Meili [5]. De asemenea, valoarea
factorilor de mediu este particularizata doar la anumite domenii ale vietii psihice (Cattell
- la sentimente; Guilford - la trebuinte). Se explica astfel structura personalitatii, dar nu si
geneza ei.
Nici una dintre perspectivele de abordare a personalitatii, luata in sine, nu este
capabila sa explice si sa interpreteze adecvat realitatea pe care o avem in vedere. Daca
este permisa o comparalie, am putea spune ca, in perspectiva sistemica, personalitatea,
vazuta mult prea de sus, apare ca o pata neagra, cu contururile clar delimitate, cu
posibilitatea sesizarii a ceea ce intra sau iese din ea, dar cu imposibilitatea cunoasterii a
ceea ce se intampla in interiorul ei.
Totusi, posibilitalile interpretativ-explicative ale celor doua perspective de
abordare a personalitatii nu sunt egale. Din punctul meu de vedere, cele doua perspective·
analizate, corelate intre ele, sunt mult mai apte pentru a conduce la interpretarea
multilaterala si adecvata a personalitatii. Aceasta deoarece ele se integreaza, depasindu-le
astfel limitele.
Conform autorului Zlate, prin accentul pus pe relatia dintre interior si exterior,
dintre interpersonal si intrapersonal, dintre persoana si situatie, dintre intrari, stari si
iesiri, perspectiva sistemica si cea psihosociala se interinfluenteaza reciproc,
imbogatindu-se una pe alta. Astfel, prin luarea ca punct de plecare - in cercetarea si
actiunea practica - a personalitatii interpretate ca fiinta vie, concreta, empirica, insa
tratata total, integral, perspectiva psihosociala coloreaza, amplifica valoarea perspectivei
11
sistemice, iar aceasta din urma devine mai concreta. Asadar, in masura in care
perspectiva psihosociala face apel si se patrunde de castigurile metodologice ale
perspectivei sistemice, iar aceasta din urma adopta o maniera
mai concreta de analiza a omului, neseparat, nerupt de contextele sociale, ci integrat in
ele, atunci ne putem astepta ca personalitatea umana, sa se releve atat in structura, cat si
in dinamica sa autentica, atat intrapersonal, cat si interpersonal.
Aceeasi modalitate complexa, dar si concreta de analiza o aduce perspectiva
sistemico-psihosociala si asupra personalitatii elevilor. Aceasta nu mai apare ca un tot
nediferentiat, global, ci ca unul ce dispune de subsisteme, structurate la diferite niveluri si
funtionand intercorelat. Avem in vedere nu numai personalitatea afla cum se manifesta, ci
si asa cum este in realitate sau cum si-o imagineaza / doreste persoana respectiva. Apoi,
ne intereseaza si felul cum personalitatea noastra este vazuta (perceputa, apreciata,
valorizata) de altii, comportamentul nostru fiind direct influentat de o asemenea
"proiectie". In sfarsit, ne intereseaza si parerea / imaginea pe care o avem noi despre altii
- ca produs al propriei noastre personalitati si deci ca element structural al ei - care
intervine ca factor reglator in relatia cu acestia. Combinarea acestor fatete ale
personalitatii, interrelatiile dintre ele vor conduce la structurarea diferitelor tipuri de
personalitati sau la o anumita functionalitate a relatiilor interpersonale.
Parerea mea personala referitoare la cele doua abordari ale personalitatii este ca
acestea trebuiesc combinate pentru a putea avea valoare de aplicabilitate, practica si
sociala, si pentru a fi veridice din punct de vedere stiintific, deoarece reactiile observabile
ale individului trebuiesc corelate cu starile si trairile acestuia interioare, ele izvorand din
aceste trairi si reactii pe care le are inauntrul sau si consider ca trebuiesc gasite modalitati
si forme de a putea evalua cat mai corect personalitatea tinand cont de cat mai multi
indicatori care ne pot duce la formarea unei imagini complete.
12
Bibliografie
Atkinson, R.L. & Atkinson R., 2002. Introducere in psihologie, Ed. Tehnica, Bucuresti
Cosman, D., 2010. Psihologie medicala, Ed. Polirom, Iasi
Cretu, R.Z., 2010. Amprenta comportamentala si evaluarea personalitatii, Ed. Polirom,
Iasi
Golu, M., 2005. Fundamentele psihologiei, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti
Zlate, M., 2004. Eul si personalitatea, Ed. Trei, Bucuresti
13