Post on 24-Jul-2015
CRIMA ORGANIZATĂ – PRINCIPALĂ AMENINŢARE
NECONVENŢIONALĂ LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE
1. Conceptualizarea fenomenului crimei organizate şi formele
acesteia
De-a lungul ultimelor decenii, dezvoltarea relaţiilor interstatale pe toate
planurile şi progresele tehnologice au condus la internaţionalizarea
fenomenelor sociale şi în acest context, a fenomenului criminalităţii.
Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a schimbat radical ritmul vieţii
economico-sociale şi modalităţile de lucru la toate nivelurile. Aceasta a dat
naştere, totodată, la noi forme de criminalitate, necunoscute anterior, a căror
prevenire şi contracarare reprezintă - pentru instituţiile abilitate - acţiuni, cel
puţin într-o primă fază, dificile, uneori chiar imposibil de a fi întreprinse.
În opinia majorităţii experţilor criminologi, magistraţi, poliţişti şi chiar
politologi, unul dintre pericolele majore pentru societatea umană îl reprezintă
criminalitatea organizată. Fenomenul a căpătat proporţii îngrijorătoare şi
este unanim recunoscut că, în prezent, reţelele de crimă organizată se extind
dincolo de frontierele naţionale, exploatând legăturile etnice, culturale şi
istorice pe tot globul. Grupurile criminale organizate au început să devină tot
mai sofisticate, folosindu-şi profitul, puterea şi influenţa pentru a-şi izola şi
proteja ierarhia de orice tentativă de descoperire şi tragere la răspundere
penală.
În anul 1988, cu ocazia primului Simpozion internaţional privind crima
organizată, desfăşurat la sediul Secretariatului General al Interpolului de la
Saint-Cloud/Franţa, s-a acceptat următoarea definiţie a crimei organizate:
”orice întreprindere sau grup de persoane, angajate într-o activitate ilegală
continuă, care are drept scop principal obţinerea de profituri, indiferent de
frontierele naţionale”.
Elemente în plus la definirea criminalităţii organizate au fost aduse
prin Planul mondial de acţiune contra criminalităţii transnaţionale organizate,
adoptat de Conferinţa Ministerială a ONU desfăşurata în noiembrie 1994 la
1
Neapole1. Conform punctului 12 din acest plan, fenomenul poate fi
caracterizat prin următoarele aspecte:
- organizarea de grupuri în scopul unor activităţi criminale;
- legături ierarhice sau legături personale care permit anumitor indivizi
să conducă grupul prin sancţiuni interne stricte;
- recurgerea la violenţă, la intimidare şi la corupţie în vederea realizării
unor profituri sau obţinerii controlului asupra unor teritorii sau pieţe;
- reciclarea profiturilor ilicite, atât în folosul unei activităţi criminale, cât
şi pentru penetrarea economiei legale şi dincolo de frontierele
naţionale;
- cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnaţionale.
O caracteristică deosebit de relevantă a grupării criminale organizate
este nevoia constantă de acoperire legală a activităţilor sale, precum şi
capacitatea de a se infiltra în instituţiile guvernamentale, inclusiv în serviciile
de vamă, poliţie, organele judiciare şi chiar în parlamentele naţionale.
Un reputat analist al crimei organizate defineşte fenomenul, astfel:
„comiterea planificată a infracţiunilor, motivată de obţinerea profitului şi de
lupta pentru putere, cu relevanţă deosebită fie pentru fiecare în parte, fie în
ansamblu, dacă la comiterea lor au participat mai mult de două persoane, de-
a lungul unei perioade lungi sau nedefinite de timp:
a) folosind structuri comerciale sau similare domeniului afacerilor;
b) folosind violenţa sau alte mijloace asemănătoare pentru a intimida;
c) exercitându-şi influenţa în politică, mijloacele de informare în masă,
administraţia publică, sectorul judiciar sau economic”2.
În „ Proiectul de recomandare privind principiile de bază în lupta
împotriva crimei organizate” (3 decembrie 1999) al Consiliului
Europei/Comitetul de experţi pentru aspecte de criminologie şi de drept penal
ale crimei organizate, organizaţia criminală este definită ca „o asociaţie
structurată, înfiinţată de o perioadă de timp, formată din peste două
persoane, acţionând concentrat în vederea comiterii de infracţiuni care se
pedepsesc cu privare de libertate sau cu ordin de reţinere de minimum 4 ani
sau cu o pedeapsă mai gravă, indiferent dacă astfel de infracţiuni sunt un
1 în acest sens, a se vedea :Nations Unies - Conseil Economique et Social - Conférence Ministérielle Mondiale sur la criminalise transnationale organise, Rapport du Comite Plénier, 1994, pag.1 şi 7.22 Michael Feile- “Spălarea banilor-o provocare la adresă politicii internaţionale”, Anssenopolitik noiembrie 1997
2
scop ele însele sau un mijloc de a obţine câstiguri materiale şi, când este
aplicabil, de a influenţa în mod defavorabil acţiunea autorităţilor publice”.
În Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaţionale,
gruparea criminală organizată înseamnă un grup structurat de trei sau mai
multe persoane, cu existenţă pe o anumită perioadă de timp şi acţionând
concentrat, cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni grave
prevăzute în aceasta Convenţie, pentru a obţine, direct sau indirect, un
beneficiu financiar sau material de alta natură.
În fine, prin crima organizată se înţeleg activităţile desfăşurate de o
organizaţie sau asociaţie ori de un grup constituit din cel puţin trei persoane,
cu o structură determinată, în scopul realizării de beneficii materiale sau
obţinerii altor foloase, ca urmare a dobândirii şi exercitării controlului asupra
unor localităţi, cartiere, zone, pieţe ori asupra unor sectoare economice,
politice sau sociale, prin folosirea puterii economice de care dispun infractorii
sau a forţei rezultate din legăturile acestora cu ceilalţi membri ai organizaţiei,
asociaţiei sau grupului, ori prin folosirea violenţei, intimidării, coruperii,
şantajului sau prin alte asemenea mijloace frauduloase.
În concluzie, prin act de crimă organizată se înţelege orice act
infracţional săvârşit de un membru al unei organizaţii sau asociaţii ori al
grupului constituit în condiţiile prevăzute mai sus, daca acel act a fost comis
în folosul organizaţiei sau asociaţiei ori grupului din care acesta face parte.
Este considerat, de asemenea, act de crimă organizată, actul săvârşit
de către o persoana fizică care, deşi nu face parte din organizaţia, asociaţia
sau grupul constituit în condiţiile de mai sus, prin activitatea sa ajută ori
înlesneşte comiterea faptei.
2. Cauzele si condiţiile apariţiei şi proliferării crimei organizate
Este unanimă opinia, în rândul specialiştilor din domeniu, potrivit căreia,
traficul şi abuzul de droguri, crima organizată şi terorismul sunt ameninţări
care afectează grav securitatea naţională şi internaţională. În acest context,
trebuie spus că democraţiile în formare din Europa Centrală şi de Est sunt
deosebit de vulnerabile la aceste ameninţări. Statele din aceste zone s-au
confruntat - pe plan intern - cu o triplă transformare: de la economia
centralizată la cea de piaţă; de la regimul politic autoritar la cel democratic; de
la un sistem centralizat, de securitate, la un sistem naţional de securitate,
3
independent. Fiecare dintre ele se află în diferite stadii, tranziţia făcându-se în
moduri diferite.
Pe de altă parte, oportunităţile pentru criminalitate şi terorism au crescut
ca urmare a libertăţilor democratice, deschiderii spre lumea civilizată şi
opţiunii pentru pieţele libere. La începutul promovării acestor deziderate
existau puţine structuri care să reacţioneze oportun la schimbări rapide, în
special la schimbările economice. Structurile de ordine publică şi de siguranţă
a statului, folosite de vechiul regim, pentru a păstra puterea, aveau o imagine
publică proastă şi au fost desfiinţate, reorganizate sau fragmentate. La toate
acestea se adaugă ritmul lent de formare şi dezvoltare a societăţii civile,
precum şi a comunităţii de afaceri. Ca o ironie, crima organizată a avut
capacitatea de a umple o parte din vidul existent în perioada tranziţiei.
Democraţiile în formare au avut şi mai au încă la dispoziţie puţine
reglementări pentru a administra corect şi legal tranzacţiile economice. Astfel,
infractorii şi-au putut desfăşura nestingheriţi activităţile economice ilicite, cum
sunt fraudele bancare, extorcarea, comerţul ilicit, formarea ilegală de
corporaţii, delapidarea şi piaţa neagră.
Încălcarea sistematică a disciplinei tehnologice şi financiare, inclusiv din
partea organelor de control şi a factorilor cu atribuţii de conducere din
economie, generalizarea practicii privind raportările fictive în toate domeniile
vieţii economico-sociale, au condus, pe de o parte, la multiplicarea
mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor, iar pe de altă parte, la o
compromitere „de facto” a normelor de drept şi a ideii de justiţie. Una din
consecinţele deosebit de nocive a constituit-o proliferarea activităţilor ilicite
ale grupurilor infracţionale care au alimentat economia paralelă.
Este evident faptul ca în contextul restructurării politice, economice şi
sociale, caracteristice perioadei de după 1989, precum şi al schimbării
survenite în modul de gândire şi comportament al oamenilor, au apărut,
printre altele, şi diverse fenomene negative, unele deosebit de periculoase de
natură a altera însuşi conceptul de societate civilă.
Aşa se face ca pentru mulţi indivizi şi chiar categorii de persoane,
autentica libertate câştigată prin democratizare a însemnat, în fapt,
conturarea acelor posibilităţi facile de săvârşire a unor infracţiuni cu înalt grad
de violenţă şi cu moduri de operare deosebite.
Odată cu formarea şi consolidarea, în marile centre urbane,
4
caracterizate de o viaţă social - politică şi economică tumultoasă, a unor
grupuri infracţionale bazate pe interese materiale, de putere, presiune şi
control, un număr de organizaţii criminale din străinătate şi-au creat şi
continuă să-şi creeze legături în rândul infractorilor autohtoni şi al unor
oameni de afaceri, funcţionari publici, responsabili politici, etc., dispuşi a face
compromisuri oneroase. Drept urmare, actele de contrabandă, traficul de
droguri, prostituţia, proxenetismul, afacerile cu autoturisme, spălarea banilor,
fraudele financiar-bancare, contrafacerea şi plasarea de monedă falsă,
sustragerea şi comercializarea ilicită a obiectelor de artă şi patrimoniu,
exploatarea ilegală a forţei de muncă, introducerea frauduloasă de deşeuri
toxice şi radioactive, transferurile ilegale de capital în străinătate ş.a., au
dobândit un caracter tot mai organizat şi o dimensiune internaţională.
În acest context o relevanţă deosebită o prezintă crima organizată, ca
fenomen global, care, datorită consecinţelor negative produse, a constrâns
organismele specializate la nivel de stat sau internaţional să întreprindă
măsuri mai hotărâte de prevenire şi de combatere. Crima organizată vizează,
în mod direct, obiective a căror realizare afectează grav securitatea
naţională, deoarece reţelele clandestine acţionează sistematic, deplin
conspirat, urmărind să controleze şi să pună în dependenţă, pe calea
corupţiei, şantajului şi violenţei, actul decizional la nivel statal.
3. Specificitatea formelor de manifestare a crimei organizate în
zonele transfrontaliere
Infracţionalitatea transfrontalieră operează în cadrul unor reţele de tip
mafiot, organizate în interiorul mai multor state, reţele care vehiculează sume
semnificative de bani, racolează persoane (inclusiv din cadrul instituţiilor
statale) cu ajutorul cărora poate practica actul ilegal. Mai mult, fenomene
precum traficul de droguri, migraţia ilegală şi contrabanda cu bunuri de larg
consum se manifestă la nivel transnaţional, afectând securitatea mai multor
state, inclusiv a României.
În prezent, una din manifestările transfrontaliere predominante ale
criminalităţii internaţionale organizate o reprezintă migraţia ilegală, care este
generată de situaţia politică, socială şi economică din ţările de origine a
migranţilor şi care se poate dezvolta, de la caz la caz , în ţările de tranzit,
putând produce efecte grave în ţările de destinaţie (ţintă). În mod asemănător
5
se propagă şi celelalte acţiuni ilegale transfrontaliere (traficul de droguri,
traficul de arme, muniţii, materiale explozive şi radioactive, produse
periculoase, stupefiante şi precursori, autoturisme de lux furate, traficul de
persoane, contrabanda etc.) acest fapt exprimând tendinţa creşterii amplorii
spaţiale a nivelului de implicare a unor reţele internaţionale şi de structurare
ca o veritabilă afacere deosebit de profitabilă.
Alăturându-se spaţiilor tradiţionale ale crimei organizate, teritoriile
Europei Centrale şi de Est, precum şi ale republicilor fostei URSS au devenit
în ultimul deceniu, scena pe care se desfăşoară activităţi de mare anvergură
ale organizaţiilor criminale care şi-au construit strategii proprii, exploatând la
maximum dislocarea economică, deschiderea graniţelor, controlul social
relaxat, mecanismele privatizării, descentralizarea puterii, gradul ridicat de
corupţie în sistemul politic, financiar şi administrativ.
Demersul analitic vizează principalele forme de manifestare a a
crimei organizate în zonele transfrontaliere.
3.1. Traficul de persoane
Traficul de persoane este o parte componentă a migraţiei ilegale, fiind
un fenomen deosebit de periculos, de pe urma căruia se obţin câştiguri
substanţiale, fiind organizat şi desfăşurat de reţele criminale bine structurate.
Incluzând traficarea migranţilor ilegali pentru muncă dar, în special
traficul de persoane în scopul exploatării sexuale a femeilor şi copiilor,
constituie un fenomen global de mari proporţii din care grupările din crima
organizată realizează profituri imense.
Aceste grupări de crima organizată sunt elemente esenţiale ale
structurilor care controlează aceasta piaţă a sexului comercializat, implicarea
lor luând formele cele mai diverse. De exemplu, sindicatele crimei organizate
pot opera independent sau în cooperare cu alte entităţi, cum ar fi proxeneţii,
chiar autorităţile sau alte grupări criminale. Asocierea dintre grupurile de
crimă organizată şi indivizii care nu sunt implicaţi în activităţi ilegale (patronii
de afaceri in domeniul prostituţiei, unde aceasta este legalizată), sunt o
practică obişnuită, datorită faptului că aceste grupuri sunt capabile să le ofere
protecţie şi să opereze transnaţional pe piaţa sexului ilegal în scopul
alimentării continue a stabilimentelor cu femei din ţările sărace.
6
Traficul de persoane se dezvoltă cu o viteză alarmantă. Acesta
include transferul ilegal de imigranţi ilegali, a femeilor, pentru a fi angajate în
activităţi de prostituţie, a forţei de muncă, pentru munci în condiţii inumane,
traficul de copii şi adopţiile ilegale la preţuri exorbitante (anexa 15).
3.1.1. Traficul cu imigranţi ilegali.
Sud-estul Europei este una din cele mai importante regiuni de tranzit
pentru imigranţii ilegali din Turcia, China, Iran, Pakistan, Bangladesch, Irak,
Afganistan şi din alte ţări ale Orientului Mijlociu şi Asia, în drumul lor spre
Uniunea Europeană. Ea este, de asemenea, şi o regiune – sursă, grupurile
de imigranţi ilegali români, albanezi şi rromi fiind printre cele mai numeroase
în UE. Ritmul de dezvoltare a acestui tip de activitate este motivat de
profiturile relativ mari faţă de costurile şi riscurile implicate. Comparativ cu
traficul de droguri, traficul de persoane este considerat în majoritatea ţărilor
europene o infracţiune minoră, însoţită de pedepse uşoare. Acest tip de trafic
nu necesită un echipament special şi nici o reţea organizată de distribuţie (ca
în cazul drogurilor). În caz de pericol, imigrantul (care plăteşte în avans
pentru „serviciu”) poate fi abandonat cu uşurinţă de ghizi şi în practică se
întâmplă frecvent această situaţie.
Datorită poziţiei lor, Bulgaria şi România sunt cele mai importante
puncte de intrare pentru imigranţii ilegali. Până de curând şi Bosnia-
Herţegovina şi Serbia au fost puncte de intrare semnificative pentru numeroşi
imigranţi, frecvenţi fiind iranienii şi chinezii (anexa …).
3.1.2. Traficul cu femei şi fete pentru industria de sex.
Acest trafic reprezintă un aspect chiar mai alarmant şi mai deranjant al
traficului de persoane. În cele mai multe cazuri implică coerciţia, violenţa şi
umilirea victimelor. Femeile şi fetele traficate sunt frecvent forţate să practice
prostituţia, ţinute în condiţii de sclavie, brutalizate, lipsite de hrană, apă, somn
şi îngrijiri medicale, vândute ca bunuri proprii de către un traficant la altul.
Multe dintre ele sunt fete sub 18 ani şi au fost convinse să-şi părăsească
căminele (cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite sau căsătorii) ori
au fost chiar răpite.
În ultimii ani (după terminarea războiului în fosta Iugoslavie), traficul de
femei din /în şi prin statele din Sud-estul Europei a crescut în ritm alert.
Statele succesoare fostei Iugoslavii (în special cele cu o prezenţă
7
internaţională semnificativă) au devenit importante ţări de destinaţie pentru
femei şi fete din Ucraina, Rusia, Republica Moldova şi România, Belgrad-ul a
devenit unul din cele mai importante centre de tranzit. Bulgaria, Macedonia şi
Albania sunt astăzi, de asemenea, ţări de tranzit cruciale pentru traficul de
femei.
3.2. Traficul de droguri
Traficul de droguri este un fenomen infracţional deosebit de complex,
desfăşurat de reţele criminale foarte bine organizate rămânând activitatea
predominantă şi coloana vertebrală financiară a crimei organizate.
Cea mai însemnată cerere de droguri vine din America de Nord şi din
Europa Occidentală, dar cererea este în creştere şi în Europa Centrală,
Răsăriteană şi în ţările în curs de dezvoltare3. Sunt bine cunoscute rutele
tradiţionale pentru traficul drogurilor. Astfel, ruta cocainei îşi croieşte drum din
ţările Americii de Sud prin Panama şi Mexic până în Statele Unite şi Canada.
În Europa ea porneşte dinspre marile oraşe porturi către interiorul
continentului. Traficanţii de droguri din emisfera vestică efectuează un trafic
tot mai intens cu heroină, deoarece se înregistrează descreşterea
populariţătii acestui drog în Statele Unite. Ruta heroinei începe din interiorul
ţărilor Asiei, unde se cultivă macul (Afganistan) şi trece prin mai multe centre
de prelucrare (Iran) şi tranzitare (Turcia fiind cel mai important dintre
acestea), de unde heroina, rafinată, este expediată către principalele pieţe
europene.
Ruta de nord a heroinei trece prin România, Ungaria, Republica Cehă
(şi de acolo spre ţările UE) sau prin Ucraina spre Polonia (şi de acolo spre
ţările UE) (anexa …).
Drogurile sintetice reprezintă o industrie ilegală în plină creştere. Aceste
droguri sunt uşor de produs şi dificil de controlat, iar producerea lor se
realizează adesea în apropierea pieţei de desfacere. Comisia Europeană a
recomandat înfiinţarea unui sistem de prevenire încă din faza incipientă la
nivel european şi a unui instrument legal care să permită oprirea producerii
acestui tip de droguri. Noile tehnologii de producţie au permis realizarea
acestor droguri care, datorită constituienţilor chimici uşor modificaţi, au fost
excluse de pe lista substanţelor narcotice interzise, listă întocmită cu ocazia
33 Franccois Misser, “Drogurile- suprimarea flagelului de la rădăcina” Eurinfo, nr. 212, februarie 1997
8
Convenţiei Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope din 1971.
Procedurile care să permită adăugarea de noi substanţe narcotice pe această
listă ar putea implica mai mulţi ani de eforturi susţinute. Astfel, piaţa drogurilor
sintetice, a cărei configuraţie este încă greu de trasat şi dificil de evaluat, se
extinde rapid şi promite să devină în următorii ani, o noua frontieră pentru
dependenţa de droguri.
Traficul ilegal de stupefiante, sub cele două forme de manifestare,
traficul internaţionalizat şi consumul de droguri, s-a stabilizat şi dezvoltat
în România, datorită unor cauze şi condiţii interne şi externe ce au
favorizat acest fapt, cum ar fi:
a ) amplasarea României pe rute de transport comerciale şi de turism,
ce fac legătura între Orient şi Occident;
b ) nevoile marilor reţele de traficanţi de a-şi crea noi itinerarii de
transport, pieţe de desfacere şi consum de droguri;
c ) manifestările de grup în rândul tinerilor, curiozitate, teribilism;
d ) realizarea unor legături între elementele infractoare din România cu
cele din străinătate;
e ) lipsa de cunoştinţe a cetăţenilor români legată de pericolul generat
de consumul de droguri şi a unor programe pe linia conştientizării lor în
acest sens.
Concluzionând, se poate afirma că România este considerată de către
reţelele de traficanţi, ţară de tranzit, în sfera traficului de droguri, precum şi o
piaţă de desfacere în creştere.
3.3. Traficul de arme şi de materiale nucleare
Acest gen de trafic reprezintă o preocupare profitabilă a reţelelor de
crimă organizată, constituind o ameninţare deosebită la adresa stabilităţii
internaţionale şi se află în strânsă legătură cu evenimentele socio-politice şi
militare din plan regional şi sub-regional. El poate determina serioase
perturbări ale vieţii sociale şi economice din ţara noastră, inclusiv prin
importul de criminalitate de gen: uciderea la comandă, furturi/jafuri cu mână
armată, lipsire de libertate, etc.
Furnizările de arme pe piaţa neagră au sporit foarte mult, în parte,
datorită faptului că arsenalele sovietice care se aflau odinioară sub control
strict, actualmente sunt insuficient supravegheate. Date fiind condiţiile dificile
9
de viaţă a unei însemnate părţi a armatei ruse, există o permanentă tentaţie
de a vinde armament traficanţior de arme care, la rândul lor, pot expedia
acest echipament organizaţiilor teroriste, infractorilor sau unor state ce
promovează terorismul. Traficul de arme este o practică obişnuită mai ales în
regiunile în care autoritatea statului este diminuată. Colapsul statului albanez
este ilustrativ în acest sens, într-o perioadă de haos, bandele intrând în
posesia celei mai mari părţi a armamentului uşor din ţară, fapt care a condus
rapid la furnizarea de arme ieftine pe pieţele ilegale din regiune. Desigur că,
atât slăbirea autorităţii statului, cât şi războiul crează condiţii propice pentru
desfăşurarea unei game diverse de acţiuni ce susţin crima organizată,
exemplu fiind statele fostei Iugoslavii sau Cecenia.
Traficul de materiale nucleare constituie una dintre cele mai
periculoase ameninţări, cu originea in colapsul fizic şi moral al Uniunii
Sovietice şi al armatei acesteia. În acest domeniu riscul potenţial la adresa
securităţii globale este cu mult mai mare. Încă nu este cunoscut cu precizie
gradul de dezvoltare al acestei pieţe, dar rolul jucat de către elementele
crimei organizate este însemnat. Potenţialul în sine, mai mult decât
posibilitatea existenţei unei asemenea realităti, alimentează îngrijorarea
deosebita faţă de acest fenomen4, în condiţiile creşterii cantităţilor de material
nuclear (plutoniu) eliberate prin distrugerea armelor nucleare în Rusia şi
Ucraina şi a intensificării tentativelor de acces ilegal în instalaţiile nucleare
sau sporirii numărului de specialişti depistaţi că încearcă să scoată din
incintele acestor instalaţii materialele în cauză (anexa 8).
3.4. Traficul de autoturisme furate
Traficul de autoturisme furate reprezintă, de asemenea, un domeniu cu
multiple elemente ale criminalităţii organizate. Experţii apreciază că în Europa
sunt furate anual aproximativ două milioane de vehicule, din care doar
jumătate sunt recuperate. Destinaţia acestora este SUA şi Orientul Apropiat,
însă ţările est – europene reprezintă de câţiva ani o piaţa prioritară, cu o mare
capacitate de absorbţie şi cu o cerere uriaşă. Cât timp unele state vor
promova o politică de protecţionism şi vor menţine crescute plafoanele
taxelor de import pentru autovehiculele străine, taxe pe care mulţi
cumpărători vor încerca să le evite, comandând maşini furate la preţuri sub
4 Tom Hunter: “Mafia rusa: Noua revolutie”, Jane’s Intelligence Review, iunie 1999
10
piaţa legală şi documentele corespunzătoare false, traficul ilegal cu
autoturisme de lux din Occident se va menţine la cote ridicate. De asemenea,
se constată existenţa unei bune colaborări internaţionale între reţelele de
traficanţi, materializată îndeosebi în sprijinul pentru valorificarea
autovehiculelor pe pieţe mai îndepărtate de locul furtului, acoperirea faptelor
prin contrafacerea ori falsificarea documentelor, transport mascat pe diverse
rute şi chiar schimburile de asemenea autovehicule.
Traficul ilegal cu autoturisme furate s-a dezvoltat şi în România,
infractorii autohtoni făcându-şi tot mai simţită prezenţa în reţelele italiene,
germane, poloneze, bulgare, ucrainene, ungare şi din Republica Moldova. Se
constată existenţa unei colaborări infracţionale între diferitele filiere de
hoţi şi traficanţi, bazată pe interes, protecţie reciprocă, schimb de informaţii,
furnizarea reciprocă de documente contrafăcute ori falsificate ş.a., şi,
materializată îndeosebi în valorificarea de maşini furate, acoperirea faptelor
prin mijloace frauduloase, transportul autoturismelor furate pe diverse rute
pentru beneficiari prestabiliţi şi chiar schimburi de asemenea autovehicule.
Înlesnirile vamale privind introducerea şi scoaterea, în şi din România,
de diverse bunuri, au fost exploatate cu promptitudine de organizaţiile
criminale interesate, care au inclus ţara noastră în “ruta Balcanică” de
tranzitare a autovehiculelor furate din Occident către Orient, folosind-o
totodată, ca o piaţă rentabilă de desfacere.
Instrumentarea acestor cazuri, inclusiv verificarea şi valorificarea ca
mijloace de probă a datelor şi informaţiilor rezultate în procesul muncii de
poliţie şi din anchetele judiciare, prezintă dificultăţi datorate diversităţii
modurilor de operare şi a documentelor falsificate ori contrafăcute de către
infractori.
Din studiul datelor existente la nivel naţional, se pot desprinde
următoarele concluzii:
fenomenul cunoaşte o diminuare vizibilă, începând cu anul 2001,
datorită noilor reglementări apărute în legislaţia în materie de
omologare, certificare de autentificare şi înmatricularea vehiculelor;
diversificarea modurilor de operare utilizate şi apariţia unor legături
cu grupările infracţionale din zona Orientului Apropiat şi Ucraina;
cele mai multe autoturisme sunt reclamate, în mod fictiv, ca fiind
furate în scopul încasării sumei asigurate.
11
3.5. Criminalitatea economică organizată
Acest fenomen constă, în principal, în fraudele bancare, evaziunea
fiscală şi contrafacerea de produse, reprezentând încă o cale „tradiţională” de
comitere a infracţiunilor în comparaţie cu traficul de droguri, furturile de
autovehicule sau extorcarea prin violenţă. Cu toate acestea, evoluţia din
ultimii ani pare să indice că acest tip de criminalitate este din ce în ce mai
mult pătruns de un „profesionism” marcant, caracterizat de folosirea
computerelor şi a facilitaţilor avansate de telecomunicaţii, sofisticarea
acoperirilor, organizarea reţelelor, creşterea numărului şi calităţii infractorilor
implicaţi.
Progresul exponenţial în tehnologia calculatoarelor şi uşurinţa de a fi
exploatată de pături tot mai largi ale societăţii, deschid noi posibilităţi
grupurilor infracţionale şi constituie o provocare deosebită la adresa
autorităţilor însărcinate cu aplicarea legii. Falsificarea cărţilor de credit şi
activităţile infracţionale săvârşite folosind tehnologia calculatoarelor constituie
doar două dintre multiplele manifestări circumscrise acestei probleme.
Transferul banilor peste graniţe prin intermediul Internet-ului poate facilita
activitatea de spălare a banilor şi spori gradul de dificultate al depistării
originii anumitor tranzacţii. Instituţiile financiare, cum ar fi băncile sau
companiile de cărţi de credit înregistrează pierderi enorme datorită fraudelor
financiare. Mai mult, ”hackerii” (specialiştii în spargerea codurilor pe
calculator), au reuşit să acceseze sistemele de calculatoare ale companiilor
de cărţi de credit, obţinând numerele a mii de cărţi de credit, ei fiind totodată
implicaţi în spionaj industrial. În final, Internet-ul găzduieşte, într-o măsură tot
mai mare, o mare diversitate de investiţii fictive şi de scheme piramidale5. În
lipsa unui control constant şi vigilent şi a instalării unor sisteme de securitate
eficiente şi performante, folosirea Internet-ului pentru tranzacţii financiare ar
putea comporta noi riscuri. Datorită faptului că tehnologia de codare este uşor
accesibilă, tehnologie care în opinia unora reprezintă baza înfloririi comerţului
electronic, grupurile infracţionale ar putea să comunice prin intermediul
Internet-ului fără teama interceptării mesajelor pe calculator, ca un echivalent
al interceptării convorbirilor telefonice. Din acest motiv, adepţii accesului facil
5 A se vedea Richard Wolffe – Amenintarea infractiunilor savarsite cu ajutorul calculatorului – The Financial Times, 25 martie 1998
12
al software-urilor de codare se lovesc de rezistenţa acerbă a autorităţilor
însărcinate cu aplicarea legii.
3.6. Contrabanda cu bunuri înalt taxabile
Este un fenomen ce afectează atât economia naţională, aducând
prejudicii financiare importante statului român şi alimentând economia
subterană, cât şi economiile altor state. Contrabanda cu bunuri de larg
consum se realizează atât de la Vest către Est cât şi în sens invers, în special
la articolele care se vând mult mai scump în Occident (ţigările).
Acest fenomen se menţine în continuare la cote ridicate, persoanele
implicate, atât cetăţeni români cât şi străini, având în intenţie eludarea legii
vamale, pentru obţinerea de profituri substanţiale din vânzarea bunurilor
transportate pe pieţe specifice de desfacere.
Bunurile traficate cel mai frecvent sunt acelea care au un consum rapid
şi total ca, de exemplu, carburanţi lichizi, lubrifianţi, băuturi alcoolice şi non-
alcoolice, materii prime pentru producerea de bunuri. Cu alte cuvinte, când
acestea apar pe piaţă şi sunt vândute, este dificil a fi identificate pentru a
stabili importul lor ilegal.
O a doua caracteristică importantă la majoritatea bunurilor de
contrabandă este cota ridicată a taxelor de import şi a celor vamale. Ţigările
şi produsele din tutun reunesc ambele caracteristici, contrabanda cu acestea
fiind una din cele mai profitabile şi mai frecvente activităţi ilegale din sud-
estul Europei.
Căderea ”Cortinei de Fier” a deschis noi posibilităţi pentru organizarea
traficului cu organe, care este într-o continuă creştere. Furtul şi traficul de
obiecte de artă şi maşini furate, contrabanda cu metale preţioase, şantajul,
răpirea de persoane şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală,
constituie toate activităţi comune ale grupurilor crimei organizate. Grupurile
infracţionale au comis diverse fapte, constituindu-se în crime la adresa
mediului înconjurător, cum ar fi depozitarea de butoaie neetanşe conţinând
substanţe radioactive, deversarea de reziduuri industriale în sau în
apropierea oraşelor şi organizarea de reţele de export a unor substanţe
toxice.
Toate aceste forme de manifestare a crimei organizate în zonele
transfrontaliere se constituie în factori de risc ce sunt, adesea, asociaţi cu
13
eventuale pericole care atentează la securitatea ţării, la stabilitatea valorilor
democratice şi pot afecta pe termen mediu sau lung interesele naţionale.
Traficul de persoane este un fenomen infracţional complex, în continuă
transformare şi evoluţie, este un factor destabilizator cu acţiune predilectă
asupra zonelor transfrontaliere, în care, în mod specific, are loc actul
infracţional. Implicarea tot mai accentuată a crimei organizate transfrontaliere
creează premisele unei acutizări infracţionale şi impune modificarea formelor
şi metodelor de acţiune ale organismelor implicate în stoparea fenomenului.
Traficul de droguri, prin însuşi obiectul său, presupune o activitate cu
caracter internaţionalizat şi, intervenţia, în etape determinate, a persoanelor
de diverse cetăţenii, cu roluri precise, prestabilite în desfăşurarea activităţii
infracţionale. Caracterul transfrontalier al acestui domeniu este dat atât de
aspectele referitoare la cetăţenia persoanelor implicate , cât mai ales, de
natura sa voiajeră, ce implică transportul, pe trasee internaţionale ce au
devenit adevărate rute internaţionale de crimă organizată.
Traficul de autoturisme reprezintă un alt domeniu infracţional cu impact
asupra zonelor transfrontaliere. Aici acţionează grupuri specializate şi
organizate pe diverse activităţi, conform fiecărei verigi a lanţului infracţional.
3.7. Riscurile la adresa securităţii naţionale asociate formelor de
manifestare a crimei organizate în zonele transfrontaliere
3.7.1. Riscuri de natură economică
Crima organizată ridică un set de probleme acute la adresa pieţei
mondiale în curs de integrare. Acest lucru este cu atât mai valabil cu cât
activitatea de poliţie continuă să fie o responsabilitate esenţială, locală şi
naţională, nu internaţională, iar mecanismele de colaborare internaţională
sunt încă insuficient dezvoltate. Datorită faptului că multe dintre grupurile
crimei organizate operează dincolo de frontierele lor naţionale, activităţile lor
au, în mod evident, consecinţe internaţionale. Astfel, omniprezenţa grupurilor
infracţionale ruseşti constituie o problemă nu numai în Rusia, ci şi pentru
întreaga comunitate internaţională. Desigur că acest lucru este valabil şi
pentru alte grupuri infracţionale care operează în alte parţi.
Miza internaţională corelată problemei criminalităţii în Rusia este şi mai
evidentă atunci când se realizează din perspectiva impactului potenţial
14
economic. Dezvoltarea economică şi democratică a Rusiei este vitală atât
pentru bunăstarea propriilor cetaţeni cât şi a vecinilor europeni. Crima
organizată le afectează pe amândouă, penetrând structurile politice şi
birocratice ale ţării, subminând mecanismele de piaţă în formare, încă fragile
în Rusia. Organizaţiile infracţionale din toate părţile lumii urmăresc să îşi
creeze monopoluri prin care să controleze sau cel puţin să aiba acces la
pieţe. Pentru ei concurenţa este sub semnul anatemei şi folosesc violenţa
pentru a-şi elimina posibilii concurenţi. Rezultă o dispariţie a concurenţei,
care în mod evident atrage după sine preţuri mai mari pe pieţele unde reţelele
de crimă organizată sunt la putere.
Prezenţa grupurilor criminale ilegale ar putea să contribuie la
diminuarea accentuată a veniturilor în societăţile în tranziţie şi în curs de
dezvoltare. Crima organizată poate îndepărta potenţialele căi de progres
economic, iar dacă societatea ajunge să îşi dea seama că legăturile
infracţionale şi nu meritul sunt cheia progresului, este posibil să se producă
pagube însemnate la adresa economiei şi calităţii morale a ţării.
Dar costurile nu se încheie aici. Până în clipa de faţă, oamenii de
afaceri cu activităţi legale şi alte persoane implicate în activităţi comerciale au
fost adesea obligaţi să plătească „protecţia”. Ei s-au confruntat astfel cu
costuri suplimentare în ceea ce priveşte activitatea lor de afaceri, ceea ce le-
a diminuat profiturile şi investiţiile, a condus la o creştere de preţuri si, prin
urmare, la inflaţie. Datorită faptului că autoritatea statului este adesea erodată
prin intermediul corupţiei şi a mitei, liderii de afaceri nu pot beneficia de un
climat stabil, care este fundamental planificării şi investiţiilor pe termen lung.
Investitorii străini sunt primii care pleacă, întrucât la costurile sporite ale
oportunităţilor de afaceri, se adăuga şi pericolul fizic de a se implica pe piaţa
locală. În plus, profiturile uriaşe ale crimei organizate din zonele
transfrontaliere scapă din plasa fiscalităţii şi contribuie la agravarea crizei
bugetare a statului. Astfel, întreprinzătorii legitimi şi salariaţii sunt obligaţi să
recupereze diferenţa şi întrucât povara fiscalităţii este tot mai mare, acestia
se deplasează către zona ilegală a economiei, adăugându-se climatului
general de ilegalitate al pieţei locale. Un stat epuizat din punct de vedere
financiar va avea tendinţa să emită bancnote pentru acoperirea lipsurilor. O
economie astfel subminată nu se află în poziţia de a aduce prosperitatea
generală şi nici de a nu încuraja opinia publică să asocieze economia de
15
piaţă cu creşterea generală a criminalităţii – asociere care dacă ar fi
acceptată pe scară largă, ar putea să conducă ţara departe de procesul de
reformă, fie către o politică extremistă, fie către o colaborare cu grupurile
crimei organizate.
Fireşte, impactul crimei organizate diferă mult de la ţară la ţară, în
funcţie de numeroşi factori. Situaţia economică şi finaciară de bază a ţării,
legitimitatea fundamentală a statului, nivelul de cunoaştere şi capacitatea
instituţiilor de aplicare a legii, atitudinea opiniei publice de a se opune infiltrării
mafiei şi poziţia geografică, constituie factori importanţi.
După cum s-a sugerat mai sus, potenţialul impact economic al crimei
organizate este deosebit de mare, în special în cazul societăţilor în tranziţie.
Noile state democratice se află în cursul unor profunde modificări structurale
şi legislative şi sunt vulnerabile penetrării infracţionale. De exemplu,
privatizarea constituie pentru grupurile infracţionale o ocazie de a manipula
piaţa, de a recicla veniturile obţinute în mod ilegal şi chiar de a face ca
operaţiile lor să dobândească legitimitate. Este important ca guvernele în
tranziţie să se asigure de funcţionarea unor instituţii reglementative şi a unei
politici macroeconomice pe măsura liberalizării progresive a societăţii.
Incapacitatea de a realiza acest lucru poate conduce la generarea unor fisuri
pe care grupurile crimei organizate abia asteapta să le exploateze.
Impactul organizaţiilor infracţionale în zonele transfrontaliere este mult
amplificat în ţările în tranziţie, deoarece infractorii operează cu mari sume de
bani şi cu monedă străina. Ei pot prin urmare eroda capacitatea statului de a
menţine controlul asupra masei monetare, a ratei de schimb şi a unei politici
fiscale eficiente. De exemplu, exportul unor mari capitaluri, poate conduce la
o depreciere puternică a monedei naţionale. Şi de aceasta data, efectul sigur
este acela de fărâmiţare a autorităţii statului.
Trebuie totuşi remarcat faptul că, un mare procent din capitalurile
obţinute în mod ilegal este exportat în băncile străine sau reinvestit în
viitoarele activităţi ilicite. În general, profiturile sunt mai mari pe piaţa ilegală,
întrucât pe piaţa legală, pentru a avea succes, este nevoie de anumite calităţi
şi cunoştinţe, ceea ce grupurilor infracţionale le lipseşte. Se estimează că
circa 60 miliarde dolari au ieşit din Rusia şi au ajuns în centrele finaciare de
16
pe alte continente, de-a lungul ultimilor 5 ani6. Cu siguranţă că o anumită
parte a profiturilor sunt în general alocate activităţilor legale întrucât acestea
pot conferi legitimitate infractorilor, furnizându-le o acoperire care pe de o
parte poate introduce în eroare şi pe de cealaltă parte, constituie o
completare a activităţilor ilegale.
Ţările în tranziţie prezintă nevoia comună de a atrage capitalul străin
pentru a ajuta la restructurarea infrastructurii economice. Aici, crima
organizată are doua efecte descurajatoare. În primul rând prezenţa
elementelor infracţionale puternice descurajează investiţiile străine. În al
doilea rând, în anumite ţări în tranziţie, nevoia de capital străin este atât de
disperată încât nu se pun multe întrebări în legătura cu originea fondurilor.
Riscul care apare este acela că însăşi economia în tranziţie este susceptibilă
să devină un „paradis financiar” pentru grupurile internaţionale ale crimei
organizate, din acesta condiţie derivând consecinţele negative specifice
găzduirii unor asemenea activităţi.
3.7.2 Destabilizarea sistemului financiar-bancar
Luând în considerare cifra anuală de afaceri estimativă a grupărilor
crimei organizate şi presupunând că aproximativ jumătate din aceasta cifră
de afaceri trebuie să fie reciclată într-un anume fel în economia legală, reiese
că suma anuală a banilor spălaţi variază între 250 şi 500 miliarde USD. Date
fiind profiturile uriaşe obţinute din desfăşurarea infracţiunilor, cea mai dificilă
sarcină este cea a transformării profiturilor ilegale în active legale. Spălarea
banilor se poate defini ca fiind transformarea veniturilor obţinute ilegal în
profituri cu aparenţă legală şi folosirea în timpul acestui proces de
transformare, în mod deliberat, a unor metode de acoperire pentru prevenirea
sau împiedicarea descoperirii originii activelor în cauză.
Procesul de spălare a banilor implică trei etape:
a) plasarea veniturilor în bani lichizi în sistemul financiar prin
intermediul băncilor sau a altor instituţii financiare, operaţiune care
se desfăşoară fie prin intermediul unui număr de mai multe tranzacţii
mici (aşa numitele ”smurfing”) sau prin scoaterea ilegală din ţară a
unor sume de bani şi depozitarea acestora acolo unde cerinţele
6 Vincent Bolaand – Mafia rusa are 10 miliarde de lire sterline in bancile elvetiene – The Financial Times, 14 februarie 2000.
17
legate de raportarea unor asemenea operaţiuni sunt mai puţin
stringente („parking”);
b) acoperirea originii veniturilor în bani prin intermediul efectuării a
numeroase tranzacţii care permit ascunderea rapidă a sursei
fondurilor, ceea ce complică grav sarcina controlorilor financiari;
c) integrarea banilor spălaţi în circuitul financiar şi economic legal.
Activitatea de spălare a banilor a devenit una de înalt profesionalism,
implicând sprijinul avocaţilor, contabililor, specialiştilor în domeniul taxelor şi
băncilor etc. Date fiind profiturile uriaşe care se obţin în urma acestor
activităţi, organizaţiile criminale au capacitatea să angajeze experţi de înalt
nivel care să-i sprijine în activitatea de spălare a banilor. Metodele includ
cumpărarea activelor mobile şi a acţiunilor, participarea la licitaţii şi
cumpărarea acţiunilor la companiile deţinute de familii. Pe lângă activităţile
tradiţionale folosite pentru spălarea banilor - jocuri de noroc, aprovizionare cu
alimente, cazinouri, restaurante, magazine, afaceri cu maşini folosite, birouri
de schimburi valutare etc. - „banii murdari” sunt adesea investiţi în activităţi
economice care sprijină sau acoperă activităţile infracţionale (aşa numitul
„efect sinergic”): achiziţionarea de valori imobiliare, înfiinţarea de companii de
transport, personal servicii, agenţii de voiaj şi facilităţi de producţie în
domeniul farmaceutic.
Spălarea banilor poate genera prin ea însăşi profituri enorme.
Adevăratul pericol este acela că prin spălarea banilor, influenţa crimei
organizate se insinuează în sectoarele legale ale economiei.
„Paradisurile fiscale” exercită la adresa grupurilor infracţionale o
supraveghere fiscală extrem de laxă, având legile comerciale şi ale
companiilor flexibile şi oferind astfel perspective foarte bune de creştere
economică. Panama, Insulele Canalului Britanic, Liberia, Liechtenstein,
Insulele Cayman şi Insulele din Arhipelagul Caraibe sunt dintre cele mai bine
cunoscute ”paradisuri fiscale” şi, de la caz la caz, asigură într-o bună măsură
secretul bancar. Toate sunt corelate operaţiunilor de spălare a banilor. Cipru
a devenit centrul bancar favorit pentru cetăţenii est-europeni care doresc să
îşi ascundă veniturile.
Spălarea banilor se desfăşoară la linia de graniţă dintre activităţile licite
şi cele ilicite. O dată „spălaţi”, este imposibil să se mai dea de urma banilor,
în special în cazul tranzacţiilor financiare globale electronice. Chiar dacă
18
fluxul „banilor murdari” este depistat, organele însărcinate cu aplicarea legii
se confruntă cu dificultăţi mari atunci când trebuie să îşi sustina probele în
instanţă. În plus, depistarea banilor este o activitate costisitoare şi
consumatoare de timp. Şi mai supărător este faptul că „fazele murdare” în
care infractorii sunt expuşi depistării, sunt duse la îndeplinire de către
membrii cei mai de jos ai grupurilor criminale, în timp ce şefii îşi asumă rolul
activ doar după ce banii au fost „spalaţi”. În anumite cazuri, în special atunci
când autoritatea statului este foarte slabă, şefii crimei organizate se pot
implica direct în procesul politic, de exemplu, prin activităţi de lobby şi
sprijinire financiară a grupurilor politice. Desigur că scopul lor este să asigure
că profiturile ilegale vor fi în continuare protejate. O data înrădăcinat acest
tipar devine o ameninţare palpabilă la adresa democraţiei, în special în
societăţile în care cultura democratică nu este suficient de evoluată sau a fost
suprimată vreme îndelungată.
Unele organizaţii internaţionale au elaborat un nou set de priorităţi în
lupta împotriva spălării banilor: incriminarea acţiunii de spălare a veniturilor
derivate din săvârşirea de infracţiuni, limitarea secretului bancar, reguli legate
de cunoaşterea clientului, identificarea şi raportarea tranzacţiilor suspecte,
îmbunătăţirea regulamentelor în afaceri şi a operaţiunilor financiare,
sechestrul asupra activelor şi mecanisme mai sigure de operare
internaţională. Deşi consecinţele activităţii penetrante de spălare a banilor
sunt bine înţelese, metodele sunt în permanentă schimbare. De îndată ce se
acoperă o fisură în sistemul financiar, grupurile infracţionale descoperă sau
creează alta, iar această schema tinde să continue la infinit. Pentru a anticipa
următoarea mişcare a grupurilor infracţionale este nevoie nu numai de foarte
multa vigilenţă din partea guvernelor şi a poliţiei ci şi de o extindere
semnificativă a coordonării internaţionale.
3.7.3. Constituirea, consolidarea şi dezvoltarea unor structuri şi
forme specifice fenomenului criminalităţii transfrontaliere
Principalele tendinţe care definesc evoluţia fenomenului criminalităţii
transfrontaliere sunt:
- amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier,
dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat şi internaţionalizat;
19
- specularea abilă a legislaţiei existente şi atragerea unor persoane cu
funcţii de decizie din instituţii cu atribuţii în lupta împotriva fraudelor vamale şi
a corupţiei, la asigurarea protecţiei operaţiunilor ilegale desfăşurate;
- diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor şi
avantajelor rezultate din infracţiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit
şi să îl amplifice (jocuri de noroc, reţeaua cazinourilor, intensificarea traficului
ilicit cu obiecte de artă şi din patrimoniul cultural naţional etc. );
- extinderea fenomenului de conexare a infracţiunilor aducătoare de
mari venituri cu alte infracţiuni violente, cu amploare şi consecinţe grave în
rândul populaţiei (acţiuni teroriste, destabilizatoare etc.), în vederea asigurării
finanţării acestora din urmă;
- scăderea numărului de infracţiuni comise cu violenţă şi creşterea
ponderii infracţiunilor a căror săvârşire presupune organizare, pregătire
minuţioasă şi dotări tehnice de vârf;
- extinderea paletei infracţionale şi în domeniul tehnologiei informaţiei
(IT), prin accesarea frauduloasă şi neautorizată a bazelor de date ale
instituţiilor cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, în vederea
exploatării informaţiilor astfel obţinute;
- schimbarea permanentă a rutelor utilizate şi a mărfurilor sau
produselor traficate la „cerinţele pieţii”. Astfel este de aşteptat o creştere a
traficării stupefiantelor sintetice dinspre vestul continentului spre est.
România, dintr-o ţară preponderent de tranzit a stupefiantelor, a devenit şi o
piaţă de consum;
- diversificarea formelor de sustragere de la controlul legal şi de
specialitate al trecerilor peste frontieră a produselor periculoase, a speciilor
periclitate de faună şi floră sălbatică, a materialului lemnos şi celui genetic
forestier;
- transformarea României, dintr-o sursă de „forţă de muncă la negru ”
într-un „consumator”, pentru cetăţeni ai unor state din Asia, Africa şi chiar din
Europa, ceea ce va determina mutaţii în volumul, sensul şi destinaţia
migraţiei ilegale, precum şi a infracţiunilor conexe.
20
Caracterisicile etapei parcurse pe drumul aderării la Uniunea
Europeană, experienţa acumulată, precum şi poziţia geo-strategică a
României, pe teritoriul căreia se intersectează numeroase drumuri comerciale
euro-asiatice, direcţii de tarfic ilicit şi contrabandă clasice determină luarea în
considerare a următorilor factori de risc:
1. lărgirea ariei de acţiune a grupărilor internaţionale de crimă
organizată, prin atragerea infractorilor din spaţii mai largi şi
proliferarea tentativelor privind toate tipurile de fraudă, inclusiv cea
vamală, contrabandă şi trafic ilicit de bunuri şi mărfuri etc.;
2. manifestarea pregnantă a unor grupări ale reţelelor internaţionale de
crimă organizată cu experienţă mondială (globalizarea crimei
organizate);
3. migraţia ilegală generată de situaţia economică, socială sau politică
din ţările de origine, care conduce la apariţia unor fluxuri masive de
imigranţi spre România şi care au ca destinaţie finală statele
membre ale Uniunii Europene;
4. proliferarea reţelelor de traficanţi de fiinţe umane;
5. vecinătatea cu unele zone geografice cu potenţial conflictual, din
punct de vedere etnico-religios sau terorist;
6. prezenţa pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, implicaţi în
acţiuni ilegale, proveniţi din zone geografice cu potenţial de risc
major;
7. amplificarea tranzitului ilegal şi dezvoltarea pieţei interne de droguri
şi precursori concomitent cu schimbarea unor rute tradiţionale;
8. riscul suplimentar ca emigranţii ilegali care trec frontiera României
sau a statelor membre ale Uniunii Europene, să desfăşoare activităţi
de contrabandă cu produse solicitate pe piaţa neagră a Europei;
9. proliferarea reţelelor teroriste, cu toate implicaţiile acestora;
10. comerţul ilegal cu produse strategice, substanţe radioactive,
deşeuri toxice şi alte materiale periculoase;
11. fraudele vamale comerciale, inclusiv cele din categoria
mărfurilor subevaluate şi a spălării de bani, ce se manifestă la
frontiere;
21
12. amplificarea şi diversificarea actelor de corupţie în rândul
personalului instituţiilor statului ce concură la securizarea integrată a
frontierei şi tergiversarea soluţionării cazurilor constatate;
13. operaţiuni vamale ilegale, ce aduc atingere legislaţiei în domeniul
protecţiei consumatorului, mediului, florei şi faunei, drepturilor de
proprietate intelectuală, bunurilor din patrimoniul naţional;
14. legislaţia permisivă în domeniul înfiinţării societăţilor
comerciale ce au ca obiect de activitate operaţiuni de comerţ exterior
şi lipsa măsurilor legale de combatere a firmelor fantomă.
3.7.4. Riscuri de natură ecologică
Căderea ”Cortinei de Fier” a deschis noi posibilităţi pentru organizarea
traficului cu organe, care este într-o continuă creştere. Furtul şi traficul de
obiecte de artă şi maşini furate, contrabanda cu metale preţioase, şantajul,
răpirea de persoane şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală,
constituie toate activităţi comune ale grupurilor crimei organizate. La toate
acestea se adaugă săvârşirea de către grupurile infracţionale a unor fapte ce
se constituie în crime la adresa mediului înconjurător, cum ar fi depozitarea
de butoaie neetanşe conţinând substanţe radioactive, deversarea de
reziduuri industriale în sau în apropierea oraşelor şi organizarea de reţele de
export a unor substanţe toxice.
Prin Legea nr. 6 din 25 ianuarie 1991, România a aderat la Convenţia
de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor
periculoase şi al eliminării acestora, din 1989, document de o deosebită
importanţă pentru păstrarea calităţii mediului înconjurător, fiind considerată
cea mai amplă reglementare în domeniul gestionării deşeurilor, cu arie mare
de aplicare, semnat şi ratificat de majoritatea statelor lumii.
Ţinând seama de ameninţarea crescândă pentru sănătate şi mediu a
producerii şi transportului în afara frontierelor a deşeurilor periculoase, statele
părţi se obligă să adopte măsurile necesare pentru ca gospodărirea
reziduurilor şi a deşeurilor, inclusiv transportul şi eliminarea lor să fie în
concordanţă cu cerinţele de protecţie a sănătăţii oamenilor şi a mediului
înconjurător.
În acest scop, fiecare parte la Convenţie trebuie să adopte măsurile
necesare pentru a asigura: că producerea de deşeuri periculoase sau alte
22
reziduuri este redusă la minimum, luând în considerare implicaţiile sociale,
tehnologice şi ecologice; punerea în funcţiune a unor instalaţii adecvate de
eliminare, situate, în măsura posibilului, în interiorul ţării, în scopul eliminării
ecologice a deşeurilor periculoase sau a altor reziduuri; că persoanele fizice
şi juridice implicate în administrarea deşeurilor periculoase vor lua măsurile
necesare pentru a preveni creşterea poluării ce ar rezulta dintr-o astfel de
gospodărire; transportul peste frontieră va fi efectuat asfel încât sănătatea
omului şi a mediului înconjurător vor fi protejate împotriva efectelor nocive
ce ar putea rezulta; a nu admite exportul de deşeuri periculoase sau alte
reziduuri către state sau grupuri de state care aparţin unor organizaţii de
integrare economică şi/sau politică care sunt părţi, în special ţări în curs de
dezvoltare care au interzis, prin legislaţia lor, orice import sau dacă există
motive să se creadă că deşeurile în cauză nu vor fi gospodărite în mod
raţional din punct de vedere ecologic, în conformitate cu criteriile adoptate de
părţi.
Transportul peste frontieră va fi autorizat de părţi numai dacă:
a) statul exportator nu are capacitatea tehnică şi instalaţiile necesare
pentru eliminarea deşeurilor respective într-un mod eficient şi raţional din
punct de vedere ecologic;
b) deşeurile sunt solicitate ca materii prime pentru reciclare sau
recuperare în industria statului importator;
c) transportul se conformează şi altor criterii convenite de părţi, cu
condiţia de a nu contraveni obiectivelor Convenţiei.
Este considerat trafic ilicit orice deplasare transfrontieră a unor deşeuri
periculose sau a altor reziduuri, dacă s-au efectuat: fără hotărârea expresă a
tuturor statelor interesate, conform prevederilor convenţiei; fără
consimţământul unui anume stat interesat sau cu consimţământul obţinut prin
declaraţie falsă sau fraudă; prin eliminarea deliberată a deşeurilor periculoase
sau a altor reziduuri cu încălcarea prevederilor Convenţiei şi a principiilor
generale ale dreptului internaţional.
În toate situaţiile de trafic ilicit, statul exportator va trebui să asigure ca
deşeurile periculoase în cauză să fie reimportate de statul exportator sau
producător, ori dacă este necesar, de către el însuşi, în propriul teritoriu, sau
dacă aceasta nu este posibil, deşeurile să fie eliminate ecologic într-un
23
termen de 30 de zile din momentul în care statul exportator a fost informat cu
privire la traficul ilicit sau într-un alt termen convenit de statele interesate.
Dacă traficul este considerat ilicit ca rezultat al actelor comise de
importator sau eliminator, statul importator va asigura ca deşeurile în cauză
să fie eliminate ecologic, raţional de către importator sau eliminator, ori dacă
este necesar, de către el însuşi, în termen de 30 de zile de la data când a luat
cunoştinţă despre aceasta sau în orice altă periodă convenită de statele părţi.
Un alt document internaţional deosebit de important în domeniul
transportului deşeurilor periculoase este Convenţia de la Bâle, 1989, care
statuează ca principiu, eliminarea deşeurilor pe cât este posibil, într-un loc
apropiat de cel al producerii lor, pentru a reduce transporturile internaţionale
de deşeuri periculoase.
Se ajunge la situaţia de trafic ilicit, dacă transportul a fost efectuat fără
consimţământul real al statului importator sau fără respectarea regulilor
prevăzute de Convenţie. Într-o astfel de situaţie, statul importator
supraveghează regimul de repatriere a deşeurilor sau eliminarea lor în orice
alt mod licit.
Orice trafic ilicit este considerat de Convenţie o infracţiune, fiecărui stat
revenindu-i obligaţia de a lua măsurile destinate reprimării lui.
În ceea ce priveşte transportul peste frontieră al mărfurilor periculoase,
România a aderat la Acordul european referitor la transportul rutier
internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.) încheiat la Geneva la 30
septembrie 1957 şi a reglementat transportul mărfurilor periculoase pe cale
ferată şi în trafic rutier intern.
Dând expresie acestor reglementări, transportul mărfurilor periculoase
în trafic intern pe căile ferate române se desfăşoară în conformitate cu
Ordonanţa de Guvern nr. 49/1999, cu respecatrea prevederilor
Regulamentului privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor
periculoase al Convenţiei cu privire la transporturile internaţionale
feroviare semnată la Berna la 9 mai 1980 şi ratificată de România prin
Decretul nr. 100/1983.
24